EGISTRE STILISTICE GENERALE ALE

LIMBII - particularităţi
Registrele de limbă sunt considerate subcoduri lingvistice selectate
conştient sau spontan în interiorul unei comuntăţi sociolingvistice, în scopul
adecvării la situaţia de enunţare şi la contextul conversaţional. Straturile
stilisteice ale limbajului artistic înglobează şi registrele stilistice, prin care se
transpun diversele variante ale limbii în stilul beletristic şi se codifică repere
spaţio-temporale ale universului ficţional, componente psiho-sociale şi tipare
comportamentale ale personajelor, strategii discursive ale eului rostitor.

• Registrul popular

Limbajul popular cuprinde fapte de limbă generale, răspândite pe întreg

teritoriul locuit de români, fără a fi însă şi literare, şi este condiţionat de factorul
social-cultura care imprimă o apmrentă specifică asupra vorbitorilor. Utilizat ca
variantă stilistică în opera litarară (folclorică/cultă) presupune situarea
naratorului, a personajelor/eului liric în sfera culturii populare, printr-un limbaj
marcat de spentaneitate şi indici ai implicării afective. Caracteristicile generale
ale acestuia sunt oralitatea, spontaneitate şi dinamismul. Caracterul popular al
limbajului rezidă în lexic, dimensiune fonetică, gramaticală şi stil.

-la nivel fonetic: mărci ale oralităţii, accente afcetive, variante fonetice
familiare, ignorând normele ortoepice; rime şi ritmuri simple, aliteraţii;

-la nivel lexical: selectarea unor cuvinte şi expresii specifice universului

rustic, frecvenţa mare a diminutivelor, abateri de tipul pleonasmului, al
tautologiei;

-la nivel morfosintactic: prezenţa unor forme neliterare, viitorul popular,

superlativul popular, frecvenţa intejecţiei; modele sintactice bazate pe repetiţii
sau pe recurenţa lui «şi» narativ, anacolutul;

-la nivel stilistic : caracter tardiţional al figurilor de stil ;

Ex : Căci era boboc de trandafir în luna lui maiu[…]. Sau cum s-ar mai
zice la noi în ţărăneşte, era frumoasă de mama focului: la soare te puteai uita,
iar la dânsa, ba. Şi de aceea Harap-Alb o prăpădea din ochi de dragă ce-i era.
(I. Creangă, Povestea lui Harap-Alb)

Oralitatea derivă din expresiile onomatopeice, din folosirea exclamaţiilir

şi a interjecţiilor, frecvenţa comparaţiei comune, aflate în perimetrul limbii
vorbite: «răcni el ca un smintit», «se repede ca prin foc», etc, inserarea
proverbelor şi a zicătorilor, utilizarea unor expresii populare, folosirea formei
neaccentuate a pronumelor personale de pers. I şi II în cazul dativ, aşa-numitul
dative tic mi ţi-l luă”, frecvenţa superlativului cu valoare afectivă, a
superlativeloretc. Spontaneitatea se datorează folosirii repetiţiilor pentru
intensificarea expresivităţii comunicării, a expresiilor idiomatice, a anacolutului
etc. dinamismul limbii e susţinut de eslipsa predicatului, de repetarea
subiectului, de acumularea de verbe care sporesc dinamismul discursului, de
utilizarea predominantă a coordonării în frază, etc.

• Registrul cult

Implică situarea instanţelor comunicării artistice în orizontul culturii, prin

aplicarea normelor limbii literare, prin informaţia culturală bogată;

-la nivel fonetic: e definit prin eufonie, în poezie ritmuri şi rime

complexe;

- la nivel lexical: caracterizat prin diversitate şi bogăţie sinonimică, prin

valorificarea mai multor semnificaţii, ambiguizare deliberată;

- la nivel morfosintactic frază elaborată;

-la nivel stilistic predilecţia pentru tropi şi figuri de gândire; variaţie

stilistică, originalitate;

Ex: Un tânăr metal transparent subţire ca lama tăioasă tăia orizonturi

curbate şi lent despărţea privirea de ochi, cuvântul de idee, raza de stea pe
când plutea o floare de tei înlăuntrul unei gândiri abstracte (N. Stănescu, Semn
I).

• Registrul oral

Oralitatea vizează două straturi stilistice: un strat primar, specific

literaturii populare şi un strat derivat, specific structurilor dialogale şi stilului
marilor povestitori a căror structură simulează circumstanţele comunicării orale;

-particularităţi : comunicare directă, preponderent colocvială, afectivă şi

spontană; relevanţa elementelor paraberbale şi nonverbale în constituirea
sensurilor;

-mărci distinctive: formule ale adresării directe, enunţuri exclamative şi

interogative, elidări fonetice, topica afectivă, frecvenţa unor sintagme/expresii
colocviale, a substantivelor în Vocativ, a verbelor la imperativ, a interjecţiilor ;
abateri de la normă precum dezacordul, anacolutul;
 -Hei, hei ! călătorule. Dacă ţi-i vorba de-aşa, ai să-ţi rupi ciochinele
umblând şi tot n-a să găseşti slugă cum cauţa dumneata, că pe-aici sunt numai
oameni spâni. Ş-apoi, când este la adicălea, te-aş întreba: ca’ce fel de
zăticneală ai putea să întâmpini din pricina asta? (I. Creangă, Povestea lui
Harap-Alb)

-Să lăsăm frazele, nene Caţavencule! Astea sunt bune pentru gură-
cască…eu sunt omul pe care să-l îmbeţi cu apă rece ?...Spune, unde să fie ? (I.
L. Caragiale, O scrisoare pierdută)

• Registrul scris

Pesupune comunicare artistică mediată, prin producerea unei scriituri al

cărui criteriu valoric este originalitatea, într-un limbaj autoreflexiv, conştient de
forţa sa de a întemeia universuri autonome, dar şi de limitele acestor lumi
semantice.

-nivelul fonetic este dublat de nivelul grafematic(« exploatarea resurselor

poetice ale grafismului şi ale punerii în pagină»-G. Genette), de semnalizările
metatextuale (versul alb, versul spaţial), chiard acă pictopoezia sau caligramele
rămân forme de expresivitate experimentale.

O, dacă n-ar fi eroarea,

dacă am fi curaţi

Cum sunt peştii din marea

cea sferică, fraţi

… şi fiecare secundă n-ar fi

mereu a trecutului…

(N. Stănescu, O, dacă…)

-nivelul lexical este caracterizat printr-o orientare deliberată a limbajului

spre polisemie maximă care conferă un caracter deschis semnificaţiilor; reţele
lexicale tematice, câmpuri semantice, termeni cu ocurenţă rară;

-nivelul sintactic urmăreşte o structurare riguroasă a textului; procedeele

de c onstrucţie au un rol definitoriu (recurenţa, simetria, elipsa, dislocarea,
repetiţia).
 -la nivel stilistic raporturile sintactice «se dezvoltă în structuri imagistice,
în spaţiul cărora se confruntă un univers real cu unul imaginar» (D. Irimia).