 suport:

› subţire
› transparent
› material plastic (0,15-0,25 mm)
› rezistent la îndoire,
 două straturi de emulsie de gelatină
radio-fotosensibilă de bromură de argint.
 straturi adezive
 straturi transparente de gelatină /
celuloză (la suprafaţă)
Filmul radiologic folosit în radiologia dentară:
 expunere directă (intraorale)
 expunere indirectă / cu ecrane întăritoare
(extraorale) - teleradiografii,
ortopantomografii şi radiografii cranio-
faciale.
 filmul propriu-zis,
 anexe
› hârtie neagră
› foiţă subţire de plumb
 înveliş exterior – rezistent la umezeală
 dimensiunile,
 densitatea,
 sensibilitatea,
 contrastul
 definiţia filmului.
 capacitatea filmului de a se înnegri în
urma iradierii.
 concentraţia de bromură de argint a
filmului radiologic dentar
 25 g/m² vs. 6,5 g/m²

 grad ridicat de sensibilitate şi contrast al

filmului radiologic dentar.
 capacitatea acestuia de a se înnegri la
doze mici de radiaţie.
 dependentă de:
› mărimea granulelor de AgBr
› amestecuri radiosensibile
› densitatea filmului.
 grupa C
 grupa D – filme cu sensibilitate medie
(ex. Kodak Ultraspeed D)
 grupa E – filme cu sensibilitate mare
care reduc expunerea cu 50% faţă
de filmele din grupa D (ex. Ektaspeed
E Kodak, AGFA Dentus M2)
 grupa F – filme cu sensibilitate foarte
ridicată (ex. In Sight Kodak)
 capacitatea filmului radiologic de a oferi
diferenţe de tentă între zonele filmului care
au recepţionat mai multe radiaţii şi zonele
care datorită atenuării au recepţionat mai
puţine radiaţii.
 este dependent de densitatea şi mărimea
granulelor de bromură de argint.
 capacitatea filmului de a permite
realizarea unor imagini în care
structurile explorate să fie bine
conturate şi delimitate.
 depinde de:
› fineţea granulelor de bromură de argint
› grosimea suportului de poliester.
› mărimea focarului anodului
› cantitatea de radiaţii secundare
› imobilitatea pacientului şi a filmului în timpul
expunerii.
 poliester, mai rar din carton, ambalajul (învelişul)
 roluri:
› găzduieşte filmul şi anexele sale,
› protejează filmul de lumină,
› protejează filmul împotriva umezelii,
› protejează filmul împotriva zgârieturilor şi îndoirilor,
› asigură o poziţionare stabilă în interior a filmului şi
anexelor
 foiţă de hârtie sau carton subţire de
culoare neagră aşezată de o parte şi de
alta a filmului
 roluri:
› protejează filmul împotriva solicitărilor
mecanice
› protejează filmul împotriva acţiunii luminii
› uşurează scoaterea filmului din ambalaj în
vederea developării şi îl protejează împotriva
zgârieturilor
 Foiţă de plumb de dimensiunile filmului
 roluri:
› protejează filmul în timpul expunerii de radiaţiile
secundare care au sens retrograd,
› protejează părţile moi intraorale şi structurilor
contralaterale de acţiunea radiaţiilor directe
care trec prin filmul radiologic
› oferă un grad de fermitate pachetului
Filmul radiologic extraoral este alcătuit din:
 filmul propriu-zis (un suport subţire transparent),
 accesorii care protejează filmul: casetele şi
ecranele întăritoare.
 sensibilitate mai scăzută (din cauza
concentraţiei de bromură de argint pe
unitate de suprafaţă (6,5-11g /m2).
 acest inconvenient este compensat de
folosirea ecranelor întăritoare care
însumează efectul direct al razelor X asupra
filmului cu efectul luminos al fosforescenţei
foliilor.
 13/18 cm radiografii de mandibulă,
 18/24 cm radiografiilor neuro şi
viscerocraniului,
 24/30 cm teleradiografiilor,
 15/30 cm ortopantomografiilor.
Caseta port- film
 are rolul de a proteja filmul radiologic de lumină,
plieri, înţepături, zgârieturi, stropirea accidentală cu
substanţe lichide.
 pot fi metalice sau din material plastic.
 Indiferent de materialul din care sunt realizate
casetele prezintă:
› corpul cutiei cu un perete anterior permeabil pentru
radiaţii (confecţionat de regulă din aluminiu) şi un perete
posterior cu rol de a opri radiaţiile de difuziune, retrograde
(confecţionat din plumb).
› foliile întăritoare specifice pentru peretele anterior şi
posterior al casetei.
Foliile (ecranele) întăritoare.
 au rolul de ameliora randamentul
expunerii de 7-20 de ori în funcţie de
substanţa luminescentă care intră în
alcătuirea lor: gadoliniu, europiu,
terbium.
3 metode de developare a filmului
radiologic dentar:
 developarea manuală,
 developarea automată,
 developarea cu soluţii existente în
ambalajul filmului (film autodevelopant).
 În primele două situaţii filmul se scoate
din ambalaj doar în camera obscură
sau în interiorul maşinilor de developare
automată parcurgând următoarele
etape:
› deschiderea fermă ambalajului la nivelul
clapetei superioare libere,
› desprinderea foiţei negre,
› fixarea filmului în clamă,
› developarea filmului în soluţiile de revelator şi
apoi în fixator, sau în maşina automată.
 o suprafaţă adecvată,
 o izolare perfectă faţă de razele X
necesară pentru protecţia personalului şi a
filmelor radiologice,
 o climatizare între 18-24º C,
 surse de apă rece şi apă caldă
 sursă de lumină roşie
 ventilaţie adecvată,
 posibilităţi de păstrare în siguranţă a
filmelor,
 etanşeitate perfectă faţă de razele de
lumină exterioare.
 o masă "uscată" unde se realizează
descărcarea filmelor din ambalaj
 o "masă umedă" unde se fac operaţiile de
developare şi fixare.
 filmele radiologice sunt sensibile la
lumina verde şi albastră
 puţin sensibile faţă de lumina roşie şi
galbenă
ROGVAIV
 timp de maxim 5 – 8 minute,
 distanţă minim 1,3 m
 lumină portocalie – filme intraorale, NU
şi filme panoramice
 Se realizează cu diverse aparate
construite special numai pentru
developarea filmelor dentare sau atât
pentru developarea filmelor dentare cât
şi a ortopantomografiilor, tomografiilor şi
a radiografiilor masivului facial.
 Compartiment ce permite
încărcarea filmului la lumina
zilei (nu mai este necesară o
cameră obscură).
 Rulouri şi benzi rulante care
conduc filmul de la fanta de
intrare în băile de
developare,
 Băi de developare
 Băi de apă
 Dispozitivul de uscare.

Ciclul de developare în cazul

acestor aparate este de 4
minute la o temperatură de
20º C cu filmul uscat la ieşirea
din aparat sau 2 minute când
filmul este umed la ieşire.
 Timp scurt de developare ce
variază între 2 şi 4 minute.
 Eliminarea necesităţii camerei
obscure
 Condiţiile de realizare a
developării sunt standard şi uşor
de obţinut.
 Înlocuirea soluţiilor de developare
şi fixare este uşoară.
 Necesită respectarea unor norme
stricte de întreţinere şi verificare
periodică.
 Echipamentul este relativ scump.
 Maşinile sunt specializate uneori pentru
developarea exclusiv a filmelor dentare
 Au ambalajul filmului dentar mai larg decât
ambalajele individuale, în spaţiul suplimentar
existent fiind plasate în compartimente
separate soluţiile de developare.
 După expunerea filmului, aceste soluţii sunt
eliberate pe rând în compartimentul în care se
află filmul prin intermediul unor tije. Pentru ca
soluţiile să acţioneze cât mai bine şi mai
uniform se recomandă masarea zonei în care
se află filmul.
 Variante a acestor tipuri de filme folosesc o
singură soluţie care constituie un amestec de
revelator şi fixator.
 După încheierea developării, filmul este scos
din ambalaj şi se spală sub jet de apă
aproximativ 10 minute.
 Nu necesită cameră obscură sau maşină
de developat.
 Filmul este developat în timp scurt
(aproximativ 1 minut).
 Filmul poate fi folosit în diagnosticul de
urgenţă.
 Deoarece soluţiile chimice se
îndepărtează o dată cu ambalajul,
sistemul este relativ ecologic.
 Calitatea imaginii obţinute este în general mai slabă
decât în cazul filmelor developate prin celelalte
metode.
 Imaginile nu au stabilitate în timp, apare rapid
deteriorarea calităţii imaginii.
 Lipsa foliei de Pb nu asigură protecţia filmului în timpul
expunerii la radiaţiilor secundare ce au sens retrograd şi
nici părţile moi intraorale şi structurile contralaterale de
acţiunea radiaţiilor fascicolului direct.
 Aceste filme nu pot fi utilizate sau sunt utilizate cu
greutate în sisteme de fixare a filmelor folosite în tehnica
planurilor paralele.
 Filmele sunt relativ scumpe.