Sunteți pe pagina 1din 11

Agresivitatea umana

Irenäus Eibl-Eibesfeldt

In acest studiu etologic autorul porneste de la intrebarea „ Ce inseamna

agresivitatea si care sunt cauzele acesteia? ”, abordand agresivitatea pe baza

cercetarii evolutiei culturale din perspectiva biologica referindu-se astfel la functia

devenirea si cauzalitatea agresivitatii. Agresivitatea este o tema relevanta deoarece

pana in prezent soarta popoarelor a fost decisa prin intermediul bataliilor si

razboaielor acestea fiind evenimente importante in istoria omenirii influentand

dezvoltarea acesteia. In ultimii ani au aparut numeroase controverse pe aceasta tema

care au fost stranite in principal de teoriile lui Konrad Lorenz care sustinea ca

animalele se angajeaza in lupta datorita unui instinct agresiv, acest comportament

fiind preprogramat prin adapatri filogenetice. Pe de alta parte, adversarii lui Lorenz

sustineau ca agresivitatea este invatata si ca acesta nu are dreptul sa faca extrapolari

de acest gen cu privire la agresivitatea umana, deoarece sustine astfel faptul ca acest

comportament agresiv este natural si firesc. Unul dintre cele mai mari pericole ale

societatii in care traim este agresivitatea, multe dintre problemele grave care zguduie

astazi intreaga lume fiind cauzate tocmai de acest lucru. Teza acestei carti care

studiaza in fond „ dezvoltarea culturala a comportamentului agresiv uman in

directia razboiului ” este aceea ca avem o anumita „ slabiciune ” pentru agresivitate,

dar fiind fiinte culturale suntem in stare sa controlam aceste inclinatii si sa le

orientam in functie de scopul actiunilor noastre. Pentru a-si argumenta aceasta teza

autorul incearca sa afle daca comportamentul agresiv la om si la animal este innascut

utilizand in acest sens rezultate din etologie, fiziologie, psihologia dezvoltarii si


etnografie, toate acestea dintr-o perspectiva comparatista. Pentru a descoperi

motivele care conduc la conflictul agresiv precum si la rezolvarea acestora, autorul

foloseste informatiile pe care acesta le-a adunat in timpul calatoriilor facute de

aceasta la indienii Waika, la bosimanii Kalahari, la populatia Himba etc.

Razboiul se aseamana cu conflictele interspecifice de la animale avand ca si scop

nimicirea inamicilor, dar acesta poate avea functii asemanatoare cu cele ale

agresivitatii intraspecifice la animale fiind vazut ca si o adapatare culturala. In

primul rand trebuie sa intelegem ce inseamna innascut precum si ce se intelege prin

notiunea de adaptare, astfel in acest scop este folosita etologia care cauta cauzele

comportamentului. S-a demonstrat ca intr-adevar omul are anumite miscari,

impulsuri, inascute precum si mecanisme declansatoare si dispozitii pentru invatare

innascute, Skinner demonstrand ca un animal poate fi determinat sa renunte la orice

comportament daca i se aplica un stimul cu valoare de pedeapsa. In acest sens ne este

prezentat un exemplu cu referire la cocosi care erau pedepsiti pentru orice

manifestare agresiva dobandind astfel un comportament submisiv, iar apoi s-a

incercat ca sa-i faca sa renunte la acest tip de comportament, dar experimentul nu a

reusit. La multe dintre animale s-a observat un comportament de intiparire, acestea

manifestand o perioada de receptivitate pentru invatarea anumitor comportamente,

iar lucrurile care au fost invatate in aceasta perioada au fost pastrate pentru mai mult

timp, un exemplu fiind cel a lui Klopfer care a constatat ca doar pentru o perioada de

5 minute dupa nastere caprele mai accepta iedul. In ceea ce priveste neurofiziologia

aceasta a adus contributii importante la intelegerea proceselor de maturizare prin

intermediul lucrarilor lui Sperry. Cu ajutorul studiilor pe copii orbi si surzi din

nastere, dar si a sugarilor s-a demonstrat ca multe dintre miscarile expresive, ca de


exemplu rasul si plansul, sunt mostenite, oamenii reactionand la anumiti stimului

intr-un mod adaptat fara sa fi invatat acest lucru vreodata. Informatii importante

despre legile functionale se obtin din studierea asemanarilor descoperite la specii

diferite ca „ raspuns adaptativ la aceleasi cerinte ale mediului ”. In ceea ce priveste

metoda comparativa, se pune accent pe asa-numitele homologii ( mosteniri comune)

ale animalului si omului, particularitatile culturale in cadrul compararii omului cu

animalele: ritualurile formarii grupurilor, , ritualurile de salut etc. Extrapolarea

anumitor descoperiri la om se bazeaza pe etologie care studiaza determinarile

filogenetice ale comportamenului uman, punandu-se totodata accent pe faptul ca

„ evolutia culturala continua evolutia biologica ”, dar o data cu aparita limbajului

articulat evolutia biologica a fost inlocuita in mare masura de cea culturala.

O data cu trecerea timpului apare transformarea care vine ca si raspuns la

schimbarea conditiilor de mediu care au nevoie de noi adaptari, de aceea este

prezentat rolul anumitor structuri sau comportamente in conservarea speciei, fiind

adaptate si datorandu-se presiunii selective. S-a promovat ideea ca viata se datoreaza

selectiei, dar se pare ca o adaptare filogenetica este datorata in mare masura

hazardului aceasta fiind cauzata de interactiunea dintre mutatii si selectie. In ceea ce

priveste adaptarile la nivelul comportamentului s-a demonstrat ca experientele sunt

dobandite prin intermediul procesului de invatare si sunt stocate in sistemul nervos

central, in cazul omului aparand in prim plan si evolutia culturala care acumuleaza

experienta dar nu in genom ci in creier. Un rol important in cadrul acestei evolutii l-a

jucat inventarea limbii ( prin care se transmite informatii despre instruire fara a fi

nevoie de exemplu) si inventarea scrierii.


Comportamentul agresiv este privit in general de psihologii ca fiind acel

comportament care duce la „ vatamarea ” celui atacat ( fie ca este vorba de o rana

fizica sau doar enervare, ironizare, jignire). Exista numeroase definitii ale agresivitatii

printre care amintim: agresivitatea este „ o reactie care emite stimuli daunatori spre

un alt organism ” ( Buss, 1961); agresivitatea consta „ intr-o suma de stimuli

daunataori orientati spre un organism sau surogat de organism ” ( Selg, 1968);

agresivitatea este acea secventa de comportament care ar ca si scop „ ranirea

persoanei impotriva careia este indreptatata ” ( Dollard si colaboratorii, 1939); „ prin

act agresiv inteleg utilizarea fortei fizice impotriva unui congener cu scopul de a-l

alunga ” ( Kummer, 1973 ). Autorul considera ca toate comportamentele care duc la

„ indepartarea unui congener sau la stabilirea dominatiei unuia asupra celuilalt pot fi

considerate agresive ”. Moyer este cel care ofera o clasificare a tipurilor de

agresivitate intraspecifica ( aceasta este insa inconsecventa), astfel avem : agresivitate

intre masculi, generatoare de frica, iritanta, teritoriala, materna, instrumentala, legata

de sex. Există două tipuri de agresivitate: agresivitatea interspecifica si agresivitatea

intraspecifica si s-a demonstrat ca in ceea ce priveste confruntarile interspecifice

acestea sunt caracterizate de secvenţe diferite în raport cu luptele intraspecifice.

Agresivitatea este masurata in functie de comportamentele de amenintare si cele de

lupta, comportamentele agresive formand impreuna cu comportamentul submisiv si

cel de lupta o „ unitate supraordonata ” pe care Scott a denumit-o „ comportament

agonistic ”. Sistemul combativ fiind format din subsistemele date de

comportamentele de atac si cele de aparare. Motivatia agresiva prin intensitatea ei

este cea care orienteaza spre dimensiunea agresivitatii spontane ( atac ) si cea a

agresivitatii reactive ( aparare).


Se credea ca animalele salbatice urmaresc in confruntarile lor agonistice

distrugerea adversarului, dar de fapt doar animalele de prada urmaresc distrugerea

prazii. La multe specii turnirurile devin lupte de vatamare atunci cand congenerul

invins nu se poate indeparta de adversar. Situatia consumatoare apare atunci cand

congenerul nu este prezent, in luptele intragrupale este destul aparitia

comportamentului de evitare, in caz contrar acesta se expune atacurilor. Ritualurile

de lupta complicate datorandu-se unei presiunii selective puternice.

In lumea animala cel mai periculos adversar este insasi congenerele deoarece

acesta doarme, mananca si se reproduce similar, de aceea are lo raspandirea speciei

pe un teritoriu mai extins. Teritoriul este definit drept: „ arealul ocupat si aparat de

un anumit individ sau grup; „ un domeniu folosit mai mult sau mai putin exclusiv

de anumite animale sau grupe de animale, care-l apara sau isi fac simtita prezenta

prin alte manifestari” ( Wilson, 1971 ); un loc unde un animale sau un grup de

animale domina alte animale( Willis, 1967); un domeniu delimitat prin aparare

( Kumme,1971) ,iar teritorialitatea este o forma de intoleranta spatiala. Exista mai

multe ritualuri de marcare a teritoriului care impiedica desfasurarea permanenta a

luptelor teritoriale (utilizand agresivitatea pentru a decide cine va detine spatiile cele

mai bune), acelasi lucru fiind valabil si in cazul formelor de manifestare ale

teritorialitatii, existand animale cu teritoriu fix sau mobil sau animale care au teritorii

doar intr-o anumita perioada de timp. De obicei teritorialiatatea este marginita la un

singur anotimp.

Caracteristica cea mai importanta a grupurilor teritoriale este exclusivitatea,

acest lucru oferindu-le avantaje selective, insa nici acest exclusivism nu e indicat sa

depaseasca o anumita limita, deoarece o contributie de material genetic nou confera


atat variabilitate populatiilor, cat si noi posibilitati selectiei. Studiul animalelor

sociale a aratat ca membrii grupului care au anumite defecte abatandu-se de la

norma grupului sunt atacati de ceilalti membri si mai mult s-a aratat ca luptele intre

rivali presupun un avantaj selectiv. La om exclusivismul duce la

„pseudospecificatie” culturala, atragand dupa sine si o rapida evolutie genetica.

Apartenenta la un grup impune respectarea anumitor norme si reguli, iar

nerespectarea acestora atrage dupa sine un atac la adresa persoanei deviante care se

manifesta sub forma batjocurii si ironizarii. Ierarhia in cadrul grupului se stabileste in

functie de lupte, care sunt date pentru a stabili cine este superior si cine este inferior ,

acest lucru ducand la scaderea ulterioara a agresivitatii deoarece cei cu un rang mai

mic vor ezita sa se lupte cu cei de rang superior. Astfel agresivitatea intragrupala este

diminuata prin intermediul ierarhiei care ofera ordine grupului, acest lucru fiind

observat si la oameni, Hold a observat ca la copii frecventa cu care acesta se regaseste

in centrul atentiei ne ofera un indiciu despre pozitia sa in ierarhie.

In ceea ce priveste adaptarile filogenetice in motrica autorul afirma ca nu numai

organele cu care animalele se lupta cat si miscarile combative sunt innascute. In cazul

predispozitiei agresive rolul cel mai important il joaca originea genetica, acest lucru

fiind demonstrat prin faptul ca puii agresivi care au fost dati unor familii pasnice au

ramas agresivi, in timp ce puii pasnici dati unor familii agresive au ramas la fel.

Van Lawick-Goodall enumera 12 situatii tipice pentru manifestarea

comportamentului agresiv, acestea fiind: rivalitatea pentru o pozitie in ierarhie;

reactia in lant – daca un animal este atacat de unul cu rang superior, acesta va ataca

un animal cu rang inferior pentru a se descarca; ), nesupunerea animalelor inferioare

in rang, ignorarea animaleleor inferioare in rang de cele superioare, dorinta de


aparare a familiei, inlaturarea strainilor prin impunere, luptele sunt molipsitoare,

hrana insuficienta, adoptarea unui comportament anormal, iritabilitatea provocata

de dureri, curtarea unei femele. In ceea ce priveste utilizarea armelor Kortland a

descris diferitele forme alea impunerii agonistice si ale luptei cu arme, constantand

totodata ca spre deosebire de om care foloseste armele pentru a-si ucide congenerii,

cimpanzeii utilizeaza armele doar impotriva pradatorilor.Clasificarea

comportamentele de amenintare a fost facuta in functie de folosirea obiectelor fixe

sau mobile, astfel, avem comportamente de amenintare cu ajutorul obiectelor fixe:

lovirea solului sau a crengilor copacilor cu palma, lovirea cu mainile sau cu

picioarele a unor obiecte ce produc zgomot, scuturarea crengilor, miscarea ramurilor

în directia adversarului, ruperea plantelor sau crengilor în timpul mersului;

comportamente de amenintare prin folosirea obiectelor mobile: agitarea crengilor sau

a unui bat, miscarea rapida si ritmica a bratului, de sus în jos; lupte cu arma: ruperea

si aruncarea cu ramuri sau diverse obiecte, aruncarea obiectelor cu miscare laterala

sau de sus in jos, aruncarea peste umar, lovirea cu batul, inteparea cu lovire de jos in

sus, inteparea de sus in jos.

In ceea ce priveste agresivitatea umana aceasta depinde de conditiile sociale

( din perspectiva teoriei mediului ), astfel instinctul de a reactiona agresiv datorandu-

se factorului genetic. Agresivitatea se poate manifesta sub diferite forme precum :

atacul verbal sau fizic, dar si refuzul contactului social , al ajutorului sau discutiei.

Agresivitatea este indreptata impotriva unui congener sau unui grup de congeneri si

are ca si scop provocarea suferintei, avand efect distructiv. Dorinta de a fi in fruntea

ierarhiei se gaseste si la om care cauta sa obtina anumite favoruri sau sa atraga


atentia celor care au un rang superior, dar uneori aceasta dorinta ia forme exagerate

ajungandu-se chiar la omucidere. In cadrul unui grup , agresivitatea este cel mai

adesea nedistructiva precum faptul ca duce la apararea anumitor spatii care are ca si

efect mentinerea ordinii, diviziunii muncii si stabilitatii. Pe de alta parte agresivitatea

explorativa duce la descoperirea slabiciunilor celor din jur, agresivitatea educativa

atrage dupa sine pedepse, declasand astfel individul, iar agresivitatea morala este cea

care apara grupul de cei care profita de indivizii cu un comportament altruist.

Agresivitatea se poate manifesta si prin disputarea anumitor obiecte, rivalitatea sau

apararea partenerului. Comportamentele anormale sunt sanctionate, iar daca cei in

cauza nu se aliniaza normelor, vor fi exclusi din grup.

Agresivitatea intragrupala este controlata cu ajutorul mai multor metode. Ceea ce

surprinde este ca s-a demonstrat ca pana si rasul are o motivatie agresiva, iar plansul,

smiorcaitul, vaietatul au efect de calmare. Studiile lui Hokanson si Sheller au pus in

evidenta faptul ca supararea sau starea de enervare trece mai repede daca cel care a

provocat-o are un statut superior. In cazul omului, acesta dispunand de o inteligenta

superioara si fiind o fiinta culturala acesta a dezvoltat reguli de utilizare a armelor

astfel incat riscul de moarte sa fie minim. Agresivitatea verbala are mai multe forme,

cel care este supus acesteia fiind poreclit cu diverse nume de animale sau punandu-

se accent pe defectele sociale si corporale. Pe de alta parte insa exista si metode care

asigura apropierea, aplanarea conflictelor si consolarea, astfel obiceiurile-supapa

folosesc la descarcarea agresivitatii si tensiunii mai ales prin intermediul glumelor

sau sporturilor combative. Salutul este unul dintre ritualurile de apropiere si are ca si

efect imbunatatirea relatiilor dintre membrii grupului. Agresivitatea este declansata

si de durere, frustrare, frica de straini sau cliseul situational, acestea reflectandu-se la


nivelul filogenetic al motricitatii prin: bataia din picior, adoptarea unei staturii si

privirii amenintatoare, incordarea muschilor si mimica supararii. Se pare ca modul

de reactie al oamenilor difera in functie de sex, de nivelul hormonal. Educatia joaca

un rol important pentru agresivitate, prin utilizarea pedepselor si intaririlor care

joaca un rol fundamental in aparitia agresivitatii.

In continuare autorul abordeaza problema razboiului, fiind definit ca si

conflictul armat intre grupuri, ca rezultat al evolutiei culturale, accelerand totodata

evolutia biologica si culturala prin selectia riguroasa, predispozitia noastra spre

agresivitate si spre respingerea strainilor. Se pare ca evolutia culturala ar putea duce

spre razboi deoarece atata identitatea grupului cat si teritoriul sunt aparate prin

intermediul agresivitatii , iar aparitia armelor prin prisma progresului cultural a dus

la dezvoltarea agresivitatii distructiv. S-a imaginat o societate fara agresivitate

pornind de la ideea ca omul nu este intolerant cu semenii săi, el fiind pacifist. S-a pus

in discutie faptul ca popoarele arhaice nu recurg la razboaie organizate, razboiul

limitandu-se la incursiuni. In cazul populatiei Dugum Dani luptele pot fi impartite

in doua categorii: lupte formalizate si incursiuni. Prin intermediul luptelor

formlizate, barbatii isi comunica intentiile adversarului, si in momentul in care

acestia accepta provocarea, lupta poate incepe. Se folosesc podoabe precum colti de

mistret in nas, pene de pasare paradis pe cap, iar corpul este uns cu grasime de porc.

In cele din urma, conflictul incepe cand ambele parti sunt pregatite. Inarmati,

razboinicii asteapta inceperea luptei, care durează pana spre seara. Barbatii se

ironizeaza si se insulta inainte ca partile sa se desparta . Aceasta populatie practica si

incursiunea urmarind uciderea adversarului.


Tezele fundamentale privitoare la functiile razboiului sustin: una ideea ca

razboiul contribuie la conservarea culturii, iar cea de-a doua ideea conform careia

razboiul este un epifenomen ce reprezinta produsul degenerarii sistemelor

funcţionale. Fromm face distinctia intre agresiunea utila, referindu-se la impulsul

genetic de a ataca atunci când interesele individului sunt in pericol si cea maligna

caracterizata prin cruzime si distructivitate si bazata pe sadism si necrofilie.

Razboiul poate avea drept finalitati: cucerirea teritoriilor, apararea granitelor, accesul

la materii prime, impunerea culturii, dar si accentuarea solidaritatii dintre membrii

grupului. Astazi domina razboaiele de aparare, de eliberare a altor oameni si de

lupta pentru pace. Razboiul pare sa apara ca un ritual punandu-se in evidenta: cum

trebuie sa inceapa, care sunt restrictiile si relatiile cu aliatii.

Cu toate acestea toti speram spre pace si asta datorita fricii si constiintei

morale. Uciderea poate fi considerata o fapta nobila in contextul in care este facuta

pentru a apara grupul si al faptului ca un individ isi risca viata pentru ceilalti .In

momentul in care normele culturale intra in conflict cu cele biologice, simtim o

neconcordanta la nivel interior, manifestata prin disconfort si se naste ceea Freud

numeste „expresia constiintei vinovate” referindu-se la remuscarile chinuitoare dupa

comiterea faptei.

Exista numeroase ritualuri de mentinere a pacii precum oferirea de daruri,

tinerea de cuvantari sau dansuri. Se incearca controlarea conflictelor prin instaurarea

de diferite legi, educarea in ceea ce priveste mentinerea pacii, integrarea persoanelor

in grup sau creea unui drept civil international. Pentru o pace care sa dureze trebuie

sa ne referim atat la structura motivationala a oamenilor pentru un trai pacific, cat si

indeplinirea functiilor razboiului, fara existenta unui conflict armat. Astfel in ceea ce
priveste motivatia, constientizam nevoia iubirii semenilor si nu doar a aproapelui,iar

in ceea ce priveste functiile razboiului, acestea se pot atinge si pe cale pasnica.

Mentinerea pacii este un aspect extrem de relevant, aceast lucru putand fi

realizat prin prin intermediul educatiei ( duce la dezvoltarea capacitatii de

autocontrol si promovarea tolerantei) si al comunicarii eficiente, astfel inca sa nu

eliminam agresivitatea ci s-o manifestam intr-un mod care sa nu provoace efecte

negative. Alte modalitati care ar putea sustine pacea sunt: adoptarea unei forme

democratice de guvernare, canalizarea agresivitatii in alte functii ( practicarea de

sporturi ), toleranta fata de congeneri, dezvoltarea autocontrolului. Astfel se

accentueaza ideea ca pacea poate fi obtinuta si pe cale diplomatica, totul depinzand

de noi.

Aceasta carte scoate in evidenta faptul ca agresivitatea este un element

deosebit de important in viata noastra atat la nivel local cat si global. Pornind de la

agresivitatea animala si caracterul innascut sau dobandit al acesteia, se fac

extrapolari si la nivelul agresivitatii umane prezentandu-se caracterul acesteia si

factorii care o influenteaza. La nivel global agresivitatea se manifesta prin

intermediul razboiului, societatea actuala fiind tot mai preocupata de aceasta

problema, mentinerea pacii fiind unul dintre obiectivele principale la nivel de

politica externa. Consider ca un prim pas spre mentinerea pacii ar fi autocontrolul

agresivitatii noastre in viata cotidiana, deoarece intregul este intotdeauna format din

mai multe parti.

S-ar putea să vă placă și