Lucrarea nr.

Defecte-clasificare-control nedistructiv

2.1 Scopul lucrării constă în definirea, identificarea şi analizarea defectelor posibile,

detectarea lor, identificarea cauzelor de apariţie şi măsuri pentru combaterea lor [30].

2.2 Conţinutul lucrării

Controlul calităţii ansamblurilor, subansamblurilor, reperelor, inclusiv a celor
recondiţionate prin sudare reprezintă o etapă esenţială a fabricaţiei. În actuala
conjunctură, asigurarea calităţii este riguros condiţionată de aplicarea şi promovarea
unor tehnologii moderne şi eficiente de control. Definirea acestor noţiuni referitoare la
defecte şi metode de detectare, în condiţii de asigurare a calităţii este de importanţă
majoră [30].

• Definiţii-defecte

Imperfecţiunea este orice abatere de la formă, dimensiuni, masă, aspect,

compactitate, structură, compoziţie chimică şi/sau proprietăţi mecanice sau fizice,
prescrise în standarde, norme sau documentaţii de produs.
Defectul este imperfecţiunea care depăşeşte ca dimensiuni mărimea admisă de
clasa de calitate prescrisă ca dimensiune absolută.
Discontinuitatea cuprinde sfera de imperfecţiuni, mai puţin abaterile de formă,
şi dimensiuni, fiind legate de mijloacele cu care operează defectoscopia.

Imperfecţiunile - defectele din îmbinările sudate sunt clasificate IIW/IIS şi în

SR EN 26520 - 94, în şase grupe conform tabelul 2.1.

Tabelul.2.1 Defecte în îmbinările sudate

Grupa 100 200 300 400 500 600
Denumire Fisuri, Sufluri, Incluziuni Lipsă de Forma Alte
imperfecţiune crăpături cavitaţi, solide topire şi defectuoasă imperfecţiuni
retasuri de - defecte
pătrundere
Numărul de
tipuri 19 12 5 5 24 7

Din punct de vedere al defectoscopiei şi al adecvării metodelor, gruparea

defectelor se face în :

• Defecte volumice
13, Acoperiri termice şi recondiţionări. Aplicaţii
• Defecte plane
• Imperfecţiuni de formă şi suprafaţă

Defectele, care apar la încărcarea componentelor uzate sunt aceleaşi ca şi cele

prezentate anterior. Particularităţile procesului de încărcare, respectiv topire redusă a
materialului de bază, depunere de straturi succesive cu suprapunere etc. , va conduce la
o altă distribuţie a defectelor care apar, faţă de sudarea de îmbinare.
Nivelul de acceptare a acestor defecte, precum şi criteriile de acceptare sunt
stabilite de norme precum SR EN 25 817, sau sunt definite de standardul de produs sau
negociate de proiectant cu producatorul, eventual stipulate în caietul de sarcini al
produsului etc.

Fisurile cu tipurile longitudinale, transversale sau ramificate pot fi interioare

sau cu ieşire la suprafaţă. Aceste defecte nu sunt acceptate de către nivelele de
admisibilitate prevăzute în clasele B, C şi D din SR EN 25 817. În unele situaţii
microfisurile, care apar în straturile de încărcare dură, pot fi acceptate, cu condiţia ca să
nu existe condiţii de propagare a acestora, care să conducă la cedarea piesei sau
structurii. Mecanismul de formare a acestor defecte presupune existenţa simultană a
tensiunilor de întindere şi a zonelor cu fragilitate crescută, când aceste condiţii apar de
regulă în mod curent la încărcarea prin sudare a pieselor.

Suflurile sau porii, cu forme sferoidale sau vermiculare apar atunci când nu
sunt respectate condiţiile de curăţenie, umiditatea are acces sau protecţia metalului
topit nu este suficientă. Există situaţii când porozitatea de suprafaţă este benefică şi
anume pentru suprafeţele conjugate aflate în mişcare relativă în aceste porozităţi se
acumulează lubrifiant care asigură o ungere constantă pe întreaga suprafaţă, aflată în
contact a pieselor.

Incluziunile solide de tip zgură sau wolfram au forme neregulate care pot
reprezenta amorse de fisură. Ele reprezintă zone de neomogenitate în structura pieselor.

Lipsa de topire sau de pătrundere reprezintă un defect care conduce la

desprinderea stratului depus de pe suprafaţa piesei recondiţionate. În unele situaţii
agentul coroziv poate pătrunde prin acest defect provocând coroziune.

Forma defectuoasă poate conduce prin încărcarea excesivă sau insuficientă la

imposibilitatea de montare a reperului în asamblul din care a fost demontată.

Alte imperfecţiuni. În această categorie pot fi incluse deformaţiile cauzate de

energia liniară prea mare , exfolieri ale straturilor depuse , diluţie exagerată etc.

• Control nedistructiv al straturilor de încărcare

 Lucrarea nr.2, 14
Procedeele de control nedistructiv sunt cele obişnuite pentru îmbinările sudate.
Condiţiile tehnice şi procedeele de examinare pot fi particularizate pentru piesele
încărcate prin sudare, lipire, laminare sau explozie, datorită suprafeţelor de separaţie
între zonele cu compoziţie chimică, structură, densitate şi alte caracteristici, care diferă.
Procedeele de control, care se aplică la calificarea procedurii de sudare şi la
controlul calităţii sudurilor realizate, sunt procedee care se supun unor standarde, în
mare parte armonizate cu cele europene.
Alegerea metodei de verificare a calităţii îmbinărilor sudate se face conform
STAS R 12495-86, care are regim de recomandare, respectiv de EN ISO 12062:1997,
cuprinzând reguli generale, privind examinarea nedistructivă a sudurilor. Metodele de
verificare sunt nedistructive, respectiv distructive. Controlul propriu zis pe produs sau
subansamblu se va efectua, la rândul său, în conformitate cu standarde, sau norme, sau
caiete de sarcini.
Examinarea nedistructivă a sudurilor reprezintă o componentă esenţială a unui
sistem performant de producţie. Controlul proceselor de sudare, precum şi controlul
calităţii rezultatului acestora, adică, a îmbinărilor sudate, necesită personal calificat,
proceduri calificate, monitorizare continuă precum şi dovezi obiective pentru
menţinerea sub control a desfăşurării acestor procese.
Simbolizarea, precum şi regulile de notare pe desene a procedeelor de
examinare nedistructivă a îmbinărilor sudate, face obiectul STAS 735/2-87.
Sistemul de calificare şi certificare a personalului care efectuează examinări
nedistructive industriale, este organizat pe trei nivele. Condiţiile impuse acestui sistem
sunt stabilite în SR EN 473:1994 şi în raportul tehnic CEN , SR CR 12459:2000 , care
completează SR EN 473:1994, conţinând interpretări şi detalii de examinare, pentru
calificarea personalului pentru nivelele 1 şi 2.
Examinările nedistructive, la care se referă normele de mai sus sunt :
• Inspecţia vizuală
• Controlul cu lichide penetrante
• Controlul cu pulberi magnetice
• Controlul cu curenţi turbionari
• Controlul cu radiaţii penetrante (Rx şi gama)
• Controlul cu ultrasunete
• Controlul de etanşeitate

Controlul cu lichide penetrante colorate şi fluorescente se face conform SR EN

571/1-1999. Sunt tratate principiile generale ale metodei de lucru şi materialele de
examinare utilizabile, criteriile de acceptabilitate (STAS 12589-87).
Controlul cu pulberi magnetice (condiţii de examinare) este reglementat de SR
EN 1290:1997 completat cu SR EN 1291-1998, EN ISO 9934-2000 pentru clarificarea
criteriilor şi nivelurilor de acceptare la examinarea sudurilor.
Regulile generale, pentru controlul cu radiaţii penetrante X sau gama, folosind
tehnicile cu film radiografic sunt prevăzute de SR EN 444:1996. Problemele legate de
15, Acoperiri termice şi recondiţionări. Aplicaţii
calitatea imaginilor radiografice sunt conţinute în SR EN 462 - 1… 5 , cu metode de
determinare a calităţii imaginii, indicatori de calitate a imaginii, inclusiv o metodă de
determinare a neclarităţii imaginii radiografice şi a sistemelor radioscopice în timp
real.
În domeniul ultrasunetelor, ghidul de examinare US este SR EN 1714 :1999.
Metodologia de examinare , calibrarea şi reglarea defectoscoapelor este reglementată
de SR EN 7802/1,2,4,5. Placările realizate prin sudare se examinează US conform
STAS 12377-85. Indicaţiile de discontinuităţi obţinute cu metoda US sunt interpretate
conform SR EN 1713:1998, iar criteriile de acceptare în SR EN 1713-98, preluat ca
standard naţional în Comitetul Tehnic CT 39.
Examinarea vizuală a sudurilor, ca metodă nedistructivă, este reglementată de
SR EN 970-1999. Etapele, în care se face această examinare vizuală, sunt :
• Pregătirea îmbinării
• În timpul sudării
• Îmbinare terminată
• Îmbinare remediată
Pentru fiecare etapă prevăzută se fac referiri la ceea ce trebuie verificat, cu menţiunea
că neconformităţile trebuie încadrate în limitele de acceptare prevăzute de standardul
specific.

2.3. Desfăşurarea lucrării

2.3.1 Analizare pe studii multiple de caz, pe tipuri de recondiţionări prin sudare, pe
componente din materiale de bază diferite, încărcate prin diferite procedee de sudare şi
conexe, a defectelor posibil să apară şi cauzele de apariţie.
2.3.2 Stabilire principii şi limite de aplicabilitate pentru fiecare tip de procedeu de
control nedistructiv, eventual complementaritate, enumerat anterior.