Universitatea “Al.I.

Cuza”, Iasi

Familia monoparentala din perspectiva divortului si familia

reconstituita( compusa)
 Lucrarea de faţã este structuratã în douã pãrţi: una teoreticã şi alta practicã. În prima parte am
definit principalele concepte si teorii pe care le folosim in aceasta cercetare,am stabilit
principalele obiective cu privire la acesta microcercetare. In ceea ce priveste documentarea am
prezentat dificultatile de exercitare a rolurilor educative in familia monoparentala precum şi
aparitia unor parinti “ vitregi” in acest tip de familie si rolurile pe care acestia le indeplinesc.
Partea de cercetare cuprinde o abordare cantitativa , cuprinzând de asemenea o microcercetare a
fenomenului de monoparentalitate ca efect al divortului si aparitia unui parinte “vitreg”” la
nivelul judeţului Iasi pe un esantion de 16- 20 de ani.
Principalele concepte cu care lucram in lucrarea de fata sunt: divort, familie, familie
monoparentala, familie compusa, parinte vitreg, abandon scolar, educatie etc.
Astfel, potrivit dictionarului de sociologie familia primeste doua acceptiuni:
1. În sens larg familia reprezinta grup social ai cărui membri sînt legaţi prin raporturi de
vîrstă, căsătorie sau adopţiune şi care trăiesc împreună, cooperează sub raport economic şi au
grijă de copii (Murdock, 1949).
2. În sens restrîns familia ca grup social format dintr-un cuplu căsătorit şi copiii acestuia.
Fiecare societate are un anumit sistem familial, adică un sistem de reglementare a relaţiilor dintre
bărbaţii şi femeile de vîrstă matură şi dintre aceştia şi copii. Sistemele familiale pot fi foarte
diferite de la o societate la alta, dar ele există peste tot. Sistemele familiale se diferenţiază între
ele după gradul de cuprindere a grupului familial, forma de transmitere a moştenirii, modul de
stabilire a rezidenţei noilor cupluri, modul de exercitare a autorităţii în cadrul familiei. În raport
cu gradul de cuprindere, familia se poate limita la soţ, soţie şi copiii lor minori (familia
nucleară) sau poate cuprinde un număr mare de rude de sînge (familia extinsă). În prezent, în
majoritatea societăţilor din lume, forma cea mai răspîndită de familie este cea nucleară. Fiecare
individ face parte din două familii nucleare: familia părinţilor săi sau familia de origine, în care
el deţine rolul de copil, şi familia pe care şi-o constituie prin propria căsătorie sau familia de
procreaţie, în care el are rolul de soţ sau soţie. Antropologii (George Peter Murdock, Social
Structures, 1949) au argumentat multă vreme că familia nucleară este universală. Ea permite
realizarea a patru funcţii fundamentale pentru viaţa socială umană: sexuală, economică,
reproductivă şi educaţională. Fără realizarea primei şi a celei de a treia funcţii, societatea s-ar
stinge, fără a doua viaţa ar înceta, iar fără a patra cultura s-ar sfîrşi.
Familia monoparentala desemneaza grupul copil (copii) - parinte (si nu parinti) si este
privit ca o alternativa la (si nu ca o deviatie de la) familia clasica. Deci monoparentalitatea
devine normala pe masura ce inregistreaza o crestere a frecventei si pe masura ce devine o
conduita familiara pentru membrii societatilor actuale. Conceptul "familie monoparentala" are
meritul de a defini familia prin relatia parentala care este secundara in definitiile clasice ale
familiei, si este preferabil termenilor de "familie dezorganizata", "familie dezmembrata",
"familie incompleta", "familie disimetrica" utilizati in literatura romaneasca, acesti termeni
exprimand ideea de deformare a "constelatiei familiale". Intervenţia specializatã în aceste cazuri
şi exploatarea resurselor familiale poate conduce la construirea unui mediu propice pentru copil
alãturi de mama sa.
Fenomen rãspândit atât la nivel global cât şi la nivel naţional monoparentalitatea este din ce
în ce mai des întâlnitã. Astfel se remarcã o creştere a numãrului de familii monoparentale,
reprezentând 24% din familii la nivel mondial.
O creştere procentualã a fenomenului, reprezintã un pericol pentru dezvoltarea normalã a
familiei şi pentru societate. Studiile realizate în acest domeniu aratã cã persoanele cu risc crescut
de a forma o familie monoparentalã sunt persoanele de gen feminin, tinerele cu nivel scãzut de
şcolarizare şi care provin din familii dezorganizate, ceea ce mi-am propus nou sã aduc în
domeniul monoparentalitãţii, este cercetarea problemelor sociale şi relaţiile cu familia lãrgitã a
familiilor monoparentale unde femeia este mamã prin vãduvie, necãsãtorie sau divorţ. În 2004 s-
a votat legea nr.41 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr 105/ 2003 privind
alocaţia familială complementară şi alocaţia de susţinere pentru familia
monoparentală.Legiuitorul defineşte familia monoparentală prin persoana singură şi copiii aflaţi
în întreţinere care locuiesc împreună cu aceasta. Statisticile oficiale arată că 10% din familiile
din România sunt familii monoparentale iar un studiu realizat de IMAS arată că numărul
familiilor monoparentale s-a dublat în prezent, comparativ cu datele de la recensământul din
2002. Dar în realitate numărul celor care-şi cresc practic singuri copiii este mult mai mare. Într-o
familie normală, în care ambii părinţi se implică total numai armonia, înţelegerea şi sprijinul
reciproc te fac să treci mai uşor peste diversitatea provocărilor ce apar zi de zi. Dar un părinte
singur îşi poate asuma integral sarcinile celui “absent”? Ce înseamnă pentru el presiunea socială,
emoţională şi economică?
Familia reconstituita sau compusa. Recasatorirea creeaza o familie reconstituita sau
combinata formata din doi parinti divortati sau vaduvi , din care cel putin unul aduce in aceasta
unitate familiala noua unul sau mai multi copii dintr-o casatorie anterioara. Cuvintele mama
“vitrega” si tata” vitreg” sunt deja expresii folosite pentru a desemna noul parinte venit intr-o
familie. Aceste familii mixte, pot conţine proprii copii în noua căsătorie, dar pot avea şi copii
comuni ai partenerilor. Pentru a fi o familie în adevăratul sens al cuvântului, familile
reconstituite trebuie să depăşească o serie de dificultăţi. Astfel neacceptarea părintelui vitreg de
către copil din simplul motiv că îl percepe ca un înlocuitor al celui natural duce la apariţia
sentimentelor de respingere, furie, ură şi gelozie. Aceste sentimente pot să diminueze în timp dar
aceasta depinde de contribuţia şi atitudinile sau greşelile de comportament ale părinţiilor. Unele
dintre greşelile părinţiilor sunt devalorizarea părintelui vitreg în faţa copiilor, retragerea dreptului
de a educa sau a admonesta copilul, tehnicile educative dure sau pur şi simplu diferite pe care
părintele vitreg le foloseşte şi altele. O altă situaţie în care familia reconstituită poate întâmpina
dificultăţieste atunci când copilul poate considera că părintele său natural îi acordă mai puţină
atenţie şi iubire după recăsătorire acesta neexplicând copilului diferenţa dintre iubirea parentală
şi cea conjugală. Uneori, problema dificilă apare pentru părintele vitreg deoarece nu poate
accepta copilul partenerului de viaţă. Acesta nu îşi poate manifesta afecţiunea pentru copilul
partenerului mai ales când acesta îl respinge sau chiar se revoltă şi luptă împotriva sa.
simţi mai puţin iubiţi şi doriţi decât noul copil al cuplului. Familiile monoparentale sunt acele
familii în care unul dintre părinţi nu există, copii fiind crescuţi doar de un singur părinte.
Divortul reprezinta disolutia formal-legala a unei casatorii legal constituite, conditiile
necesare pentru a pune capat unei casatorii prin divort variind de la o cultura la alta si de la o
epoca la alta. Principalele probleme care intervin în cazul divortului sunt: stressul emoţional,
încredinţarea şi îngrijirea copiilor, divizarea proprietăţii etc. Încredinţarea copiilor în urma
disoluţiei legale a căsătoriei s-a făcut în mod tradiţional mamei. Începînd cu anii 1960-1970, în
majoritatea societăţilor europene sau de cultură europeană, s-au intensificat presiunile din partea
bărbaţilor pentru a se modifica prevederile legale discriminatorii. În această acţiune, bărbaţii au
fost sprijiniţi de organizaţiile feministe care au considerat practicile legale tradiţionale ca forme
ale sexismului instituţionalizat. Numărul taţilor cărora li s-au încredinţat copiii a crescut în
majoritatea societăţilor. A crescut, de asemenea, numărul cazurilor în care copiii au fost
încredinţaţi ambilor părinţi. Cercetările de psihosociologie arată că deşi această variantă este
preferată de un număr tot mai mare de cupluri care divorţează, efectele asupra copiilor pot fi
deseori negative.
Majoritatea reglementărilor privind divortul stabilesc obligaţia ambilor părinţi de a contribui
la îngrijirea copiilor. De regulă, acest lucru se realizează prin plata unei pensii alimentare (în
majoritatea ţărilor europene, aceasta reprezintă circa 30% din veniturile părintelui obligat să o
plătească
 Divortul este un proces complex ce comportă mai multe aspecte (Paul Bohannan, Divorce
and After, 1970): emoţional (manifestarea divergenţelor dintre parteneri; deteriorarea
raporturilor afective); legal (pronunţarea de către o curte de justiţie a disoluţiei căsătoriei);
economic (divizarea proprietăţii între parteneri, separarea bunurilor casnice, stabilirea
obligaţiilor de plată a pensiei alimentare); părintesc (încredinţarea copiilor minori unui părinte,
stabilirea drepturilor celuilalt părinte asupra copiilor minori); comunitar (divizarea comunităţii
de prieteni şi izolarea de comunitatea de rudenie a fostului soţ); psihic (dobîndirea autonomiei
psihice faţă de fostul partener de căsătorie).

DIFICULTATI DE EXERCITARE A ROLURILOR EDUCATIVE IN FAMILIILE

MONOPARENTALE

Potrivit unei sinteze realizate de Bawin-Legros (1988), studiile asupra familiilor

monoparentale arata ca probabilitatea de a identifica nasteri ilegitime, abandonuri ale copiilor,
tulburari de comportament, abandon/esec scolar sau chiar delincventa este mai mare in aceasta
categorie de populatie. Familiile monoparentale sunt adesea victime ale saraciei, iar copiii au
tendinta de a repeta experienta parintilor. Aceleasi studii arata ca monoparentalitatea rezultata
din divort este corelata cu o diminuare a activitatii educative: mama este suprasolicitata atat din
punct de vedere emotional cat si material si relational si este mai putin disponibila pentru copil
exact cand acesta are mai mare nevoie de atentie si eforturi sporite. In acest timp rolul patern este
analizat in termenii "absentei paterne", "deprivarii paterne", "deresponsabilizarii paterne". In
urma rupturii, capacitatea de a exercita adecvat sarcina de parinte este puternic diminuata,
parintii comunica mai putin bine cu copiii, sunt mai putin afectuosi le controleaza mai putin bine
comportamentul.
Copiii aflati sub incidenta divortului sunt marcati de numeroase probleme psihologice si
relationale. Totusi, acesti copii reactioneaza diferit in functie de varsta, sex, timpul trecut de la
ruptura intervenita intre parinti, calitatea relatiei trecute si prezente cu fiecare dintre acestia. Cei
mai puternic afectati in urma unui divort sunt copiii de varsta mica, ei devenind mai
neascultatori, agresivi si mai putin afectuosi. Copiii de sase-opt ani sunt marcati de o mare
tristete, de sentimente de frustrare, confuzie si anxietate, multi dintre ei cautand contactul cu
parintele absent. Pentru copiii de noua-doisprezece ani lucrurile sunt mai clare, ei fiind capabili
sa-si controleze starile psihologice, dar totusi sunt multi cei care sunt incercati de anxietate si
rusine si deseori isi revarsa furia pe parintele pe care il considera vinovat. Nici in adolescenta
experienta divortului nu este suportata fara probleme, existand sentimente de tristete, furie,
neliniste in legatura cu viitorul.
Reactiile copiilor se manifesta cu cea mai mare intensitate in primul an dupa separarea
parintilor. Studiil arata ca la cinci ani dupa divort pot fi distinse trei grupuri de copii:
a) cei carte sunt complet restabiliti (34%);
b) cei care au o dezvoltate medie si un comportament comparabil cu cel al copiilor din familii
bi-parentale, dar uneori incearca sentimente de tristete (29%);
c) cei care manifesta insatisfactie, solitudine, depresie, retard in dezvoltare.

Parinti divortati si parinti vitregi

La zece sau cincisprezece ani de la divort, un sleeper efect se face simtit: copiii de ambele
sexe au probleme relationale, traiesc sentimente de anxietate si vinovatie, asteapta atitudini de
respingere din partea partenerului si rup fecvent relatiile cu persoanele de sex opus; exista o mare
probabilitate ca mariajul lor sa se incheie printr-un divort timpuriu.
In timp ce psihologii scot in evidenta consecintele divortului asupra starii psihice a copiilor si
parintilor, sociologii vorbesc despre problemele materiale ale familiilor monoparentale, copiii
care traiesc in familii de acest tip fiind considerati "populatie cu risc". In contradictie cu cele
spuse mai sus, sunt rezultatele cercetarilor recente, ele aproband dificultatile prin care trece o
mama singura ce are in grija copiii, dar in primul rand iau in considerare resursele de care
aceasta dispune: venitul, locuinta, timpul disponibil, statutul socio-profesional, nivelul de
instruire, stilul de viata, retelele de sociabilitate, raporturile cu fostul partener si cu trecutul sau
familial, trasaturile de personalitate.
Unele studii arata ca legatura dintre esecul scolar al copiilor si monoparentalitatea este
dependenta de situatia economica a familiei, care la randul ei depinde de statutul socio-
profesional al mamei. Deci corelatia mentionata (intre esecul scolar al copiilor si
monoparentalitate) este prezenta in cazul in care situatia economica a mamei este precara si
instabila. Reusita scolara mai slaba se asociaza unui nivel cultural scazut al familiei, respectiv
unui nivel scazut al studiilor mamei. Un alt factor important este reprezentat de conditiile in care
se instaleaza mono(parentalitatea), cei mai afectati fiind copiii familiilor divortate, in care
parintii se separa intr-o atmosfera puternic conflictuala.
In concluzie, pentru a asigura copiilor sanse maxime de dezvoltare, trebuie luata in calcul in
primul rand situatia sociala a parintelui care primeste custodia copilului.
 SE POATE VORBI DE O DEMISIE PATERNA ?

In cele mai multe cazuri, rolul tatalui se limiteaza la plata unei pensii alimentare si la dreptul
de a vizita periodic copilul. Dupa divort, numerosi tati par a se retrage partial sau total din viata
copilului, in timp ce relatia mama-copil rezista mai bine, chiar si atunci cand copilul este
incredintat tatalui. Rezultatele unei anchete conduse de Wallisch pot fi foarte utile pentru
intelegerea raporturilor dintre tatii separati de copiii lor prin divort si acestia din urma. Exista
patru tipuri de relatii parentale dupa divort:
a) Aproximativ un sfert dintre parintii divortati se incadreaza in categoria "asociatii furiosi":
sunt fostii parteneri care pastreaza resentimente cu privire la mariajul desfacut, partajul
bunurilor, custodia copilului, plata pensiei alimentare, dreptul de vizita. Intalnirile rare cu prilejul
unor evenimente din viata copilului devin ocazii de stres.
b) "Inamicii infocati" sunt fostii parteneri ce nu accepta calitatile parentale ale celuilalt, iar
problemele copilului sunt puse pe seama greselilor sau dezinteresului celuilalt.
c) Aproape 3/4 din parintii care raman in relatii bune dupa divort pot fi numiti "colegi care
coopereaza", ei impartasind toate grijile si bucuriile legate de copil, participa impreuna la viata
acestuia si incearca sa-i asigure bunastarea, fara a depasi insa limitele indatoririlor si drepturilor
parentale.
d) "Prietenii la catarama" (1/4) pun interesul copilului mai presus de orice, au incredere unul
in altul, se considera parinti grijulii iar modul in care isi exercita rolurile parentale este foarte
apropiat de cel din perioada casatoriei. Atunci cand este cazul se ajuta reciproc.
Absolut surprinzator este sa constatam in ce masura se pot modifica sentimentele unui tata
pentru copilul sau in cativa ani. Cei mai multi barbati, in special sub patruzeci de ani se
recasatoresc in primii trei ani dupa divort, evaluand noua partenera ca fiind mai sexy, mai putin
critica si mai intelegatoare decat fosta sotie. Jumatate dintre barbatii care au in momentul
divortului mai mult de patruzeci de ani sunt necasatoriti dupa zece ani; majoritatea traiesc un
sentiment de insingurare. La zece ani de la divort, mai putin de jumatate dintre barbatii
recasatoriti au un al doilea mariaj care rezista, ceilalti traind experienta unui nou divort.

ROLURI EDUCATIVE IN FAMILIILE RECONSTITUITE SAU COMPUSE: TATI

SI MAME "VITREGE"
 Cresterea ratelor divortialitatii a condus la o crestere a numarului recasatoririlor. In multe
cazuri unul dintre parteneri sau amandoi au in ingrijire unul sau mai multi copii dintr-o casnicie
anterioara.
In literatura romana se utilizeaza termenul de familie compusa pentru a desemna un grup
rezultat dintr-o recasatorire si in care cel putin unul dintre parteneri are in ingrijire copii dintr-o
casnicie anterioara. Familia poate fi simplu compusa (cand unul dintre parteneri a mai fost
casatorit si aduce cu el copii dintr-o casatorie anterioara), dublu compusa (cand ambii parteneri
se afla in aceasta situatie) si complexa (cand pe langa copiii adusi din casatorii anterioare cuplul
are si copii nascuti din relatia respectiva).
In ceea ce priveste importanta tatalui natural si a celui "vitreg" exista doua cazuri:
- cel al categoriilor populare si al celor cu un nivel scazut al studiilor, in care adultii sunt
orientati dupa o logica a substitutiei vechii familii ale carei erori vor sa le stearga cu noua
familie. In acest caz tatal vitreg are obligatia de intretinere si pentru acesti subiecti triunghiul
parental este de neconceput;
- cel al categoriilor favorizate economic si al celor cu un nivel ridicat al studiilor, care sustin
continuarea contactelor copilului cu tatal biologic, care ramane educatorul copiilor sai.
In ambele cazuri, exercitarea rolului patern este dificila iar apropierea intre copil si tatal
vitreg se realizeaza greu.
Se pot distinge patru tipuri de reactie pe care le are copilul fata de tatal vitreg:
a) copilul manifesta antipatie, fie ca nu-l place pe adult ca persoana, fie pentru ca il compara
cu tatal biologic de care este inca atasat, fie pentru ca ii este frica sa nu piarda din afectiunea si
atentia pe care i le acorda mama;
b) copilul este distant, dar dornic sa intre in contact cu adultul, iar daca acesta din urma e
cumsecade, distanta poate fi inlaturata;
c) copilul este gata sa-l accepte pe adult ca tata (in special la o varsta la care copilul nu are
inca o imagine paterna constituita);
d) copilul (de varsta mai mare si mai matur) intelege ca adultul nou venit este in primul rand
sotul mamei si in al doilea rand tatal sau.
In cazul in care noul parinte este mama, se pot distinge trei tipuri de conduite ale mamelor
vitrege similare cu ale tatilor vitregi:
a) Atunci cand mama vitrega incearca sa substituie mama biologica, asumandu-si in
intregime responsabilitatile si dreptul de control si disciplinare in raport cu copilul, preocupandu-
se de starea lui fizica si emotionala. De multe ori copilul este rezistent la incercarile de
substituire a mamei naturale.
b) Mama vitrega poate juca rolul unei alte mame, dubland rolul matern pe care mama
naturala continua sa il exercite. De multe ori modelul mama naturala-copil-mama vitrega
genereaza confuzie si frustrare si uneori se concretizeaza in conflicte intre cele doua mame, in
timp ce tatal devine arbitru.
c) Mama vitrega-prietena incearca sa castige afectiunea copilului dar nu sa il si disciplineze,
ea este ingaduitoare si evita sa judece si sa critice comportamentul copilului.
Studiile arata ca dificultatile rolului matern sunt mai mari atunci cand copilul are mai mult de
opt ani, cand acest copil este o fata si intretine relatii cu mama biologica.
In prezent se pune accentul din ce in ce mai mult pe fericirea si realizarea personala si astfel
multi oameni renunta la relatiile pe care le considera mai putin decat satisfacatoare. Astfel
stigmatul social legat de divort este aproape inexistent, si fiecare om are dreptul sa-si refaca
viata, insa neuitand de indatoririle sale de parinte, daca este cazul.

Bibliografie:

1.Stanciulescu, Elisabeta (1997). Sociologia educatiei familiale, Iasi, Editura Polirom

2.Giddens, Anthony (2000). Sociologie, Bucuresti, Editura Bic All
3.Goodman, Norman (1992). Introducere in sociologie, Bucuresti, Editura Lider
4.Marshal, Gordon ( 2003). Dictionar de sociologie, Bucuresti. Editura Univers Enciclopedic
 Interogatii teoretice

1. Poate fi divortul una dintre cauzele principale ale esecului (scolar)?

2. Care sunt efectele divortului asupra psihicului copilului?
3. In ce masura aparitia unui parinte vitreg este acceptata (sau nu) de catre
copil?
4. Exista posibilitatea ca un copil sa se simta vinovat pentru divortul
partintilor sai?
 Obiective:
• Abandon/ esec scolar ca effect al divortului
• Relatile cu parintele ramas respectiv noul memebru al familiei
(partinte vitreg)
• Efectele divortului asupra copilului/ relatiile parinte- copil
• Cauze ale divrotului din perspectiva copilului
 Propozitii/ Ipoteze
1. Daca parintii divorteaza, atunci probabilitatea unui esec scolar este
mai mare;
2. Daca se ajunge la divort, atunci copilul crede ca este cauza principala;
3. Daca apare un parinte vitreg, atunci copilul tinde sa nu il accepte;
4. Daca apare divortul intr-o familie, atunci copilul se simte
marginalizat, neglijat.