Pentru marele nostru artist, Mircea Eliade, fantasticul are radacini mitice,

fiind creat pe simboluri esentiale. Spatiul prozei lui Eliade este, in special,
Bucurestiul, locul natal al scriitorului, oras al „melancoliilor”, sufocat de
caldura, dominat de banalitatea care camufleaza misterele si care pentru
Eliade constituie „o geografie sacra”. Pentru Eliade, Bucurestiul nu este doar
un loc natal, ci universul in care cerul si Pamantul se unesc: „Bucurestiul este
pentru mine centrul unei mitologii inepuizabile”. b2g24gb

In nuvela fantastica „La tiganci”, Eliade construieste o poveste fantastica

situata in cadrul real al Bucurestiului interbelic. Personajul central este
Gavrilescu, un barbat de 49 de ani, profesor de pian care traieste sentimentul
ratarii: considera ca ar fi putut ajunge un mare artist, daca soarta i-ar fi fost
mai favorabila. Pe parcursul nuvelei se autocaracterizeaza repetand : „am o
fire de artist, „traiesc pentru suflet”, „idealul meu a fost, de totdeauna, arta
pura”.

Persoanjul anost, traieste o experienta stranie; farasa realizeze, el savarseste

un ritual de trecere, merge cu tramvaiul de tri ori pe saptamana, obsedat de
numele unui erou real, coloneleul Lawrence, care a fost lovit „ca o sabie” de
arsita din Arabia. Gavrilescu spune aceasta povestire in tramvaiul cu care se
intorcea de la Otilia, o eleva de-a sa, intr-o zi caniculara de vara. In tramvai
se vorbeste cuo oarecare retinere despre locul numit „la tiganci” si care s-ar
parea ca nu este influentat de timp, dispunand de atemporalitate „Avem
timp. Ca n-am ajuns inca la tiganci” . intorcandu-se din drum pentru ca isi
uitase partiturile la Otilia, personajul nuvelei isi traseaza un nou destin.
Inainte de apatrunde in universul miraculos de „la tiganci”, el este „lovit de
lumina”; despre intalnirea cu Lumina, Eliade afirma ca produce „o ruptura in
existensa subiectului”. Experinsa lui Gavrilescu este un ansamblu de realitate
si fantastic, el neinselegand ce i se intampla. Lumea in care intra din
curiozitate ste un loc dubios. Realitatea ii ofera nenumarate semne, dar el nu
este capabil sa le descifreze, sa recunoasca semnele mitice, sa „traiasca
mitul” (M. Eliade): merge de trei ori pe saptamana cu tramvaiul (3- numar al
tuturor ritualurilor si al hierofaniilor), tigancile sunt in Bucuresti de „21 de
ani”(adica de 3 ori 7, in Biblie cifra 21 este cifar perfectiunii, semn al creatiei
perfecte). Toate intamparile din casa tigancilor sunt traite de protagonist cu
un acut sentiment de apartenenta la realitate; pentru el jocul celor trei („o
grecoaica, o tiganca si o ovreica”), care reprezinta, in esenta, jocul ielelor,
este o gluma la care nu se preteaza: „Cine m-a pus sa-mi pun mintea cu niste
copile?Pardon!Am spus cpolie din gentilete, voi suntesi altceva. Stiti voi bine
ce sunteti. Sunteti tiganci. Fara nici o cultura. Analfabete”.

Prin acesta iesire el este caracterizat direct de autor „izbucni deodata,

cuprins brusc de furie” ti indirect prin vorbele pline de dispres la adresa celor
trei fete.
In aparenta cotidiana, casa tigancilor este doar un loc rau famat, pentru
Gavrilescu devine un Univers al misterului, fiind inconstient de ceea ce i se
intampla. El traieste confuzintre amintirile din tinerete si amintirile recente,
este prins intr-un joc pe care nu-l ia in serios, un joc in care este cuprins un
mesaj, pentru care protagonistul nu e pregatit. Gavrilescu isi tradase iubirea;
jocul incearcand tocmai trezirea acestui sentiment refulat.

Gavrilescu devine prizonierul unui labirint, dupa ce cunoaste experiensa

onirica prin care se va schimba fizic „in clipa aceea isi dadu seama ca era
imbracat ciudat”. El nu se recunoaste. Acest moment survine unei experiente
tragice: amintirea lui Hildegard, care a fost iubirea vietii lui, neimplinirea
dargostei fiind categorisita drept „tragedia vietii mele”.

Ratacind prin labirint el este cuprins de teama, deoarece este parasit de cele
3 fete a caror etnie nu a putut-o ghici. Patrunzand dincolo de un paravan , el
are o senzatie de sufocare si se dezbraca. Nuditatea reprezinta parasirea
formei si a individualitatii. Labirintul este inofensiv, dar si amenintator,
seamana cu locuri stiute, acolo exista „cineva, ceva, o fiinta, sau un obiect cu
neputinta de precizat”. Trairea sa seamana cu sentimentul mortii, insa
legatura cu profanul nu a fost in totalitate intrerupta „aude voci si zgomote ti
scaune trase pe parchet”. Gavrilescu, cuprins de frica inainteaza „cu
prudenta”, alergand din instinct, reuseste sa ajunga in ultimul moment intr-
un coridor semiluminat, capatand sansa de „ a fi imbraicat” din nou.

Instinctiv el paraseste acel loc mistic pentru a se intoarce si a regasi

paradisul sau: nunta cu Hildegard.

Experienta lui Gavrilescu este echivalenta cu initierea in moarte, caci „a iesi

si a intra intr-un labirint este ritual initiatic prin excelenta”.

Ratacirea in bordeiul tigancilor devine un mesaj si un avertisment asupra a

ceea ce-l asteapta in lume profana. Odata intors in realitate se va confrunta
cu un nou labirint : afla cu stupoare ca biletul de tramvai s-a scumpit si ca
banii pe care-i avea s-au retras din circulatie de trei ani; oamenii pe care-i
vazuse in urma cu cateva ore nu mai exista, in casa lui locuiesc alte
persoane, Elsa fiind plecata in Germania.

In final realizeaza ca cele 6 ore petrecute la tiganci echivaleaza cu 12 ani in

lumea reala. El nu este recunoscut de carciumar, ceea ce inseamna ca
aspectul fizic este diferit. Nu protesteaza, nu dispera, ci se intoarce la tiganci.
In drumul spre locul sacru, protagonistul este transportat de un fost dricar cu
trasura. Dricarul reprezinta personajul mitic Choran, cel care conform traditiei
duce sufletele dintr-o lume in alta.

Trece pe langa o biserica, in cimitirul careia a fost inmormantat cineva de

dimineata. Se simte mirosul reginei noptii. Aceste simboluri reprezinta o
avertizare, o pregatire a personajului deoarece inisierea presupune o
cunoastere.

Ajungand la tiganci el primeste o nemtoaica, cea pe care o refuzase initial. Isi

regaseste iubirea pierduta din cauza lasitatii- el nu a fost capabil sa aleaga, a
fost ales de Elsa, din cauza situatiei financiare se simte obligat si isi tradeaza
iubirea fata de Hildegard. Totusi el primeste o a doua sansa, fiinta neputand
intra in eternitate decit prin nunta.

Cei 12 ani reprezinta un ciclu cosmic, perioada in care a suferit transformari

multiple, fiind supus unor probe: alegerea tigancii, jocul ielelor, intoarcerea in
profan unde carciumarul are impresia ca-l cnoaste, dar nu-l identifica. El si-a
reconstituit intreaga fiinta, intorcandu-se la momentul de gratie cand a
cunoscut-o pe Hildegard.

Intalnirea cu persoana iubita (care murise) nu trezeste personajul la realitate,

Gavrilescu nu realizeaza ca el trece intr-un spatiu sacru. Se leaga de
realitate: „dar n-am bani”, „palaria”, „voi sa se intoarca din drum”.

Cei doi se urca in trasura fostului dricar; Hildegard ii spune acestuia sa ia

drumul prin padure. Padurea verde este simbolul eternitatii, astfel ei patrund
in mediul sacru, fara posibilitatea de a se reintoarce in profan.

In acel moment, protagonistul realizeaza c se „intampla ceva”, „as crede ca

visez”, afirma el, oarecum derutat de situatia in care se afla.

Nunta-moarte sugereaza intregirea fiintei, intoarcerea la conditia ei originara,

aflata sub semnele oniricului: „Asa incepe. Ca intr-un vis...”.

Pentru Gavrilescu, plecarea cu Hildegard reprezinta a doua sansa in

implinirea destinului sau cosmic.

In opera sa, Eliade confera fantasticului o dimensiune ontologica, avand un

caracter initiatic, si daruind o viziune asupra ideilor sala care tinde catre mit.