O zi din viata mea de skater

Abia dupa al zecelea zbarnait al telefonului, ma intind sa-l ridic. Il inchid si ma

frec la ochi, apoi imi indes capul mai bine in perna si cu ochii intredeschisi privesc atent
inspre ferestra lumina diminetii.
Stiu cine ma suna. Era Stefan. Ii promisesem de ieri ca ne vom petrece ziua asta
impreuna, in felul nostru.
Nu am de gand sa-mi incalc vorbele asa ca ma arunc din pat, ma schimb repede
intr-un tricou putin rupt intr-o parte si blugii vechi, gri, cu buzunarele roase. Deschid
primul sertar, scotocesc dupa un siret alb pe care mi-l leg in loc de curea, lasand un capat
mai lung sa atarne.
Din instinct il inghiontesc pe frate-meu pana se trezeste, iar cat se imbraca
incropesc niste senvisuri pe care le arunc in ghiozdan langa termosul de cafea.
Inainte sa ies din casa privesc scurt in oglinda, imi trec mana prin par si iesim
trantind usa. Mi-am zis ca oricum nu aveam nevoie sa impresionez pe nimeni azi, avea sa
fie pur si simplu o zi tipica intre baieti.
In fata blocului ne intalnim cu Stefan si incepem sa dam talpa pana la turn,
trecand grabiti si nepasatori prin aglomeratia infernala a centrului, prin franturi de
conversatie fara o noima si prin tensiunea traficului de dimineata.
Ajunsi la turn dau mana cu toata lumea si ma trantesc linistit pe banca de sub nuc,
ma caut prin buzunare si imi scot o tigara, pe care o aprind cu un chibrit. Inspir. Trag aer
adanc si simt caldura cum trece prin mine ca un val. Ochii imi fug spre cer. Norii se misca repede,
puful lor se imprastie, orice iluzie a unei imagini se sfarma, iar ceata lor se risipeste usor. Expir.
Ma simt gol pe inauntru acum.
Privesc in gol. O vad, O vad in ceata, prin atmosfera densa. E ea. Sau nu... Dar pare a fi
ea,, cu palaria trasa usor pe fata, cu ochelarii aceeia negri cu rama alba adusi din eforie. O privesc
cu interes si ii zambesc, imi las capul in jos privind, cu degetele fixate pe banca si ma asez mai
bine intinzandu-mi picioarele.. Inspir din nou - expirand practic toate gandurile.. Nu dau afara, tin
in mine inca, pana cand.. pana cand nu mai pot si sufluu. Imi strang usor genunchii si ii intind
inapoi. Zambesc. Il privesc. Zambeste si el. Inchid ochii si ascult vantul cum trece prin frunze la
sfarsitul unei zile caniculare. Dar nu, nu se simte nici o briza, e doar respiratia ei lenta al carei
sunet imi atrage toata atentia prin amplitudinea sa. Intredeschid ochii si imi simt pleoapele grele,
dar reusesc sa-i identific gropitele zambetului fugar... Se sprijina usor cu genunchii de genunchii
mei… Prind curaj, deschid larg ochii, o prind usor de mana si simt cum mainile noastre se strang.
Tremur, dar nu ma pierd cu firea. Ii fac semn sa se aseze langa mine.
Isi aseaza capul pe umarul meu. Ma simt deznadajduit, dar nu ma exteriorizez, nu schitez
nici un gest. Doar imi las simturile sa capteze orice unda. Pulseaza. Rapid. Inima ei. Ii bate din ce
in ce mai repede, iar respiratia ii e intretaiata. Observ ca o suvita bruneta iesita de sub palarie sta
rebela. Ma aplec spre fata ei.. Ezit. Intind mainile spre gatul ei, pe ceafa, imi trec putin mainile
prin par, ma apropii si mai tare pana simt mirosul de menta arsa a respiratiei si dintr-un gest
simplu ii ridic palaria si mi-o pun pe cap, ascuzandu-mi cu nonsalanta zambetul ce trada o nuanta
de multumire. Ma priveste dezorientata. N-as vrea sa o dezamagesc din nou. Repet acelasi gest cu
mai multa siguranta si o sarut pe obraz. Imi zambeste dulce. Se ridica incet si imi intinde o mana.
O privesc putin nedumerit, dar o apuc cu blandete si tresar la trecerea dintre cele doua pozitii. Ma
simt intepenit, dar ignor acest discomfort. Ii simt caldura mainii ei si continuam sa mergem...
Ceea ce m-a desteptat din visare a fost strigatul ascultit a lui Stefan adresat mie. Atunci
ma dezlipesc instantaneu de ea, apuc placa si ma idepartez impreuna cu ceilalti recrutati spre
skatepark.. fara sa ma uit inapoi; prefer sa cred ca nu s-a intamplat decat sa consider ca am lasat-o
balta.
 La urma urmei ziua nu cuprinde in tipare asemenea notatii asa ca nu zabovesc gandidu-
ma ci doar imi pun castile in urechi, cu volumul la maxim. Doar ca nu mai inteleg muzica, o aud,
nu mai transmite nimic, dar totusi ma calmeaza.
Sarim gardul, ne trantim ghiozdanele pe o banca si ne eliberem de presiune, dupa care
scotem camera de filmat hlizindu-ne de propriile replici spontane.
Obosit ma indrept spre banca de langa cabana si ma asez. Ma caut prin buzunare, scot o
tigara si o aprind cu un chibrit. Inspir. Simt din nou acel miros de menta arsa. Ma uit in jur.
Nimic. Doar briza calda a unei seri de vara.