Sunteți pe pagina 1din 64

PRIMUL GENOCID DIN ISTORIA

OMENIRII

Daca in urma cu numai 10 ani teoria evolutionista a lui Charles Darwin inca era considerata
corecta, descoperirile recente ale paleontologilor aveau sa aduca la lumina un adevar socant.
Nu numai ca Homo Sapiens nu avea nicio legatura genetica cu omul de Neanderthal dar,
intreaga noastra existenta a survenit in urma unuia dintre cele mai mari masacre din istoria
omenirii.

In acest articol

• Omul de Neanderthal
• Homo Sapiens
• Conflictul dintre specii

Omul de Neanderthal

In anul 1856, in satul german Neanderthal, aflat la cativa kilometri de Dusseldorf, cativa localnici descopereau
in timpul unor excavari o serie de oseminte ciudate ca aspect. Alertat, invatatorul din sat, Johann Carl Fuhlrott,
avea sa isi da seama ca sta in fata uneia dintre cele mai mari descoperiri din istorie, o straveche specie de
hominizi diferita de cea a noastra. Faptul era cu atat mai socant pentru oamenii de stiinta ai vremii, cu cat teoria
evolutionista a lui Darwin avea sa fie publicata trei ani mai tarziu.

De fapt, primele urme ale oamenilor numiti de Neanderthal fusesera descoperite cu aproape 27 de ani mai
devreme, in 1829, pe teritoriul Belgiei, si in 1848, in Gibraltar. Nimeni nu realizase insa pe atunci importanta
covarsitoare a descoperirilor. Cu timpul, nu mai putin de 400 de ramasite ale unor indivizi apartinand aceleiasi
specii aveau sa fie scoase la lumina , si odata cu ele, povestea incredibila a celui considerat in mod eronat
stramosul umanitatii.

Testele efectuate asupra fosilelor si reconstituirea acestora aveau sa aduca un fata paleoantropologilor un individ
perfect adaptat conditiilor climatice aspre din Europa preistorica. De altfel, Homo Neanderthaliensis a
supravietuit timp de aproape 350.000 de ani, dezvoltand o cultura independenta de cea pe care avea sa o aduca
omul modern. Descoperirile arheologice de pe tot cuprinsul Europei, pana in Caucaz si Orientul Apropiat, au
demonstrat ca oamenii de Neanderthal erau capabili sa isi creeze arme, obiecte decorationale si de podoaba si
practicau inhumarea celor morti. Nici un predecesor al celor doua specii, Neanderthal si Homo Sapiens, nu
reusise sa atinga un asemenea stadiu de dezvoltare.

Nu se stie daca oamenii de Neanderthal foloseau un limbaj articulat, desi conformatia scheletica arata ca erau
capabili sa vorbeasca. Ba mai mult, craniile acestor hominizi erau mult mai mari decat cele ale oamenilor
moderni, concluzia normala fiind aceea ca si creierul acestora avea un volum mai mare decat in cazul lui Homo
Sapiens. Oamenii de stiinta nu au putut insa afla care era complexitatea intelectuala a unui asemenea hominid si
care erau functiile pe care le putea dezvolta un creier atat de mare.

Inaltimea medie a unui barbat neaderthalian era de circa 1,65 metri, la o greutate de aproximativ 90 de
kilograme, in timp ce femeile se pare ca nu depaseau o talie de 1,50 metri. Nasul tesit si narile ample aratau ca
acestia erau perfect adaptati climei aspre, putand sa inhaleze fara probleme aerul rece din timpul perioadelor
glaciare.

1
Homo Sapiens

Homo Sapiens sau omul modern a aparut in Africa acum circa 200.000 de ani, descinzand, se pare, din Homo
Erectus, specie care ar fi populat continentul african incepand de acum 1, 8 milioane de ani. Ipoteza este totusi
una controversata, numerosi paleontologi neacceptand ideea acestei evolutii.

Omul a inceput sa paraseasca Africa acum circa 40.000 – 50.000 de ani, ocupand pe rand toate celelalte
continente. Desi se credea ca America a fost ultima colonizata, primii oameni traversand din Siberia spre Alaska,
si apoi spre centrul continentului acum circa 10.000 de ani, la sfarsitul ultimei mari glaciatiuni, o descoperire
arheologica de senzatie, realizata in ultimii ani, a demonstrat ca Homo Sapiens a ajuns pe continentul american
in urma cu peste 17.000 de ani. Dovada stau cele cateva varfuri de sulita realizate din silex descoperite in Statele
Unite ale Americii, identice cu cele realizate in Europa acelor vremuri. Se pare ca oamenii au traversat Atlanticul
in cautarea vanatului, fapt demostrat recent de observatoarele climatice, care au confirmat faptul ca acum
20.000-17.000 de ani, conditiile climatice aspre duceau la inghetarea completa a nordului oceanului Atlantic.

Primele continente colonizate de catre Homo Sapiens aveau sa fie Europa si Asia, asa numita Eurasia, desi
cauzele acestei migratii nu sunt inca pe deplin cunoscute. Una dintre cele mai plauzibile teorii presupune
deplasarea animalelor catre nord, deplasare datorata secetei prelungite din Africa si reducerea substantiala a
rezervelor de apa. Omul ar fi urmat turmele de ierbivore ajungand astfel sa ocupe intreaga suprafata a planetei.

Conflictul dintre specii

Testele ADN efectuate la Universitatea din Munchen, in 1997, asupra ramasitelor unui neanderthalian au scos la
iveala o informatie dezarmanta pentru toti cei care mai credeau in teoria darwinista a evolutiei. Omul de
Neanderthal nu numai ca nu are nicio legatura genetica cu omul, dar este o specie cu totul si cu totul diferita.
Conform legilor nescrise ale naturii, reprezentantii celor doua rase nu ar fi fost capabili sa interactioneze sexual
si sa dea nastere unor hibrizi, asa cum sustinea una dintre teoriile paleontologice. Ba mai mult, Homo Sapiens si
Homo Neanderthaliensis au evoluat separat, indiferent unul de altul, dezvoltand culturi cu valori asemanatoare in
colturi diferite ale lumii.

Rezultatele analizelor antropologice si arheologice au fost de-a dreptul socante. Cele doua specii s-au ciocnit
acum circa 40.000 de ani, perioada in care oamenii patrundeau in Europa, si au trait in acelasi areal timp de
aproape zece milenii. Vetrele descoperite pe vechiul continent demonstreaza ca stramosii nostri au distrus
complet intreaga populatie de neanderthalieni, fara a se feri de la a recurge la acte de canibalism.

Oamenii de stiinta sunt de parere ca omul de Neanderthal nu este singura specie hominida pe care omul a distrus-
o in tentativa sa de cucerire a planetei, Homo Sapiens lichidand si populatii restranse de urmasi ai lui Homo
Erectus sau alte specii umane dezvoltate independent. Avea sa fie primul genocid din istoria umanitatii.

Cea mai mare deplasare de populatie din toate timpurile!


Aproape o treime din populatia germana provine din emigratia
cauzata de razboi si de copiii acestora.
Acest material provine din revista GEO

De cind exista omenirea populatii intregi parasesc locurile natale din cauza conditiilor de viata
de nesuportat. 100 milioane oameni traiesc momentan in locuri straine lor, in tari in care nu s-
au nascut. Emigrarea exista insa nu numai de acum. De la primele rataciri ale rasei umane in

2
stepa africana emigratia s-a dovedit forta conducatoare a istoriei omenirii. Nimeni nu
paraseste locurile natale de buna voie, daca le-ar merge bine acolo unde traiesc, atunci nu ar
parasi aceste locuri. Razboie civile, alungari in masa, asuprirea si mai ales saracia, conving
populatii intregi sa invinga chiar si oceanele. 60 de milione europeni, - majoritatea din cauza
suferintei sau a asupririi politice- au parasit vechiul continent din 1850 pina la inceputul celui
de-al doilea razboi mondial. Au cautat lumea noua, mai ales SUA, care a asimilat 40 de
milioane de oameni din Europa.

Majoritatea emigrantilor ce se afla in ziua de azi pe fuga, o fac pt. a supravietui. UNO
aproximeaza numarul acestor persoane la 22 milioane ce incercau sa-si salveze viata in 1997
prin fuga dintr-o tara in alta, ca de exemplu in Africa centrala intre Rwanda si Burundi.

Printre cele mai cumplite migratii in istoria omenirii s-a dovedit a fi timpul coloniilor. In
secolul al 17-lea si al 18-lea au fost vinduti ca. 15 milioane africani in lanturi, si anume in
America de Nord, Brasilia, insulele Caraibice. Nici secolul al 19-lea n-a fost mai bun, cind cel
putin 10 milioane "Kulis" din China si India au fost vinduti ca un salariu pe o zi in toata
lumea. 7 milioane de indieni musulmani au fugit in 1947 in noul stat islamist Pakistan, in
acelasi timp aproape acelasi numar de hindu au parasit Pakistanul in directia opusa.

Nici secolul al 20-lea n-a fost scutit de acest fenomen. Astfel in 1946 5,9 milioane oameni au
sosit in cele trei teritori germane administrate de SUA, Franta si Marea Britanie. Chiar si in
ziua de azi razboiul din Iugoslavia a alungat 2,6 milioane de oameni din casele lor.

In fiecare an paresc 1,5 milioane cetateni in lumea intreaga locurile in care s-au nascut si
aproape un milion cauta azil undeva. In Germania au sosit intre 1994 si 1995 ca. 800 000 de
oameni, intr-o tara in care nu exista inca o legislatie care sa reglementeze emigratia.

600 000 de nemti au trecut zidul din Berlin din 1961 pina in 1988 din RDG in RFG.
Germania de est a pierdut un sfert din populatie intre 1949 si 1995. Germania federala a
cumparat 34000 azilanti politici la un pret de 95000 marci germane pe cap de azilant.

din Geo 10/2001

Germani din regiunile Westfalen, Osnabrück, Münsterland au mers sa lucreze in Olanda, intre
secolele 17 si 19. In fiecare vara plecau pina la 30000 de "Hollandgänger" la scos turba sau la
cositul finului pe tinuturile olandeze. Acolo cistigau de 4 ori mai mult decit acasa. In 1850 se
schimba sensul migratiei: in zona Rühr vin olandezi la lucru in mine.

In ianuarie 1788 poposeau primi europeni pe coasta de est a Australiei, printre ei si 700 de
puscariasi din Anglia, deportati la munca aici pentru a racorda aceasta colonie coroanei
britanice. Din aceasta asezare se naste Sydney. In total Anglia deporteaza aici ca. 160.000 de
oameni, si abia in 1868 opreste acest flux de puscariasi.

Putin stiu ca 6 milioane de etnici germani traiesc in America de sud.

Intre 1939 si 1951 mai mult de 10% din populatia Europei va fi mutata sau silita sa-si
paraseasca casele, in total mai mult de 60 milioane de oameni.

Fenomenul parasirii Europei si risipirii in intreaga lume a cuprins ca. 60 de milioane de


oameni in perioada de timp 1500 si 2000.

3
Africa are numai 10% din populatia lumii, insa participa cu 40% la numarul total de oameni
ce-si parasesc locul de origine.

In Emiratele Arabe Unite, 8 din 10 locuitori nu sint bastinasi, ci provin in majoritatea lor din
Asia.

Cea mai simpla explicatie pentru emigratie suna dupa cum urmeaza: intr-o tata guverneaza
factorii PUSH (impinge), factori care ii mina pe oameni sa-si paraseasca locurile de origine,
cum ar fi salari foarte mici, asuprire, razboi, suprapopulatie. Alte regiuni atrag prin conditii
PULL (atrage) si anume libertate, pamint ieftin, pace.

Contrar asteptarilor nu cei mai saraci parasesc locurile de sorginte, ci cei carora le merge mai
bine. Caci numai ei sint suficient de agili si iscusiti, pentru a pregati si gasi banii cu care sa-si
finanteze plecarea.

In toata lumea, emigrantii isi ajuta pe cei dragi ramasi acasa cu bani si bunuri care se ridica la
aprox. 220 miliarde marci germane, suma care este cu mult mai mare decit toate sumele
alocate de stat pentru ajutoararea statelor sarace.

Emigrantii nu pleaca de obicei in locuri complet straine ci trag in locuri unde se afla cunoscuti
si concetateni, unde se vorbeste aceeasi limba si se practica aceleasi obiceiuri. Ei creeaza asa
numite colonii, care au o functie foarte importanta: functioneaza precum o camera de
decompresie, in care noii veniti se acomodeaza presiuni create de parasirea locurilor natale si
sosirea intr-o strainatate omniprezenta.

Orice emigratie creeaza conflicte, multe si variate. De obicei prima generatie de emigranti
ramin fideli acestor colonii, colectivitati, conflicte cu societatea care ii prea se isca arareori. A
doua generatie se prezinta mai constienta si mai pregnanta, cere participarea la viata
economica si politica a societatii care ii primeste, si nu arareori aceasta dorinta nu le este
indeplinita. Lupta pentru egalitate se isca adeseori cu violenta. In a treia, cel mai tirziu intr-a
patra generatie, conflictul cu societatea gazda dispare, emigrantii devin parte componenta a
societatii, recunoscuta si pregatita sa participe la formarea si modelarea socieatii.

In nici un stat european nu exista o cota mai mica pentru primirea cetateniei germane, si
anume numai 1,1% din strainii ce traiesc in Germania primesc cetatenia germana. In Suedia
aceasta cota se ridica la 5,8% iar in Olanda la chiar 9% anual, cea mai ridicata in Europa.

Emigrantii turci din Germania participa cu 78 miliarde marci la produsul social brut al
Germaniei. Cei 59000 de persoane care au infiintat o firma in Germania dau de lucru la
330000 de oameni, dintre care 52000 de cetateni germani.

Germania defineste cetatenia germana dupa constitutia republicana, care defineste un popor
imaginar german: un neamt este nascut de un neamt. Altfel Franta si SUA care considera
cetatean propriu orice persoana nascuta in tara lor. Legea cetateniei germane provine din anul
1913 si a fost aplicata fara schimbari pina in 1999.

Germania se considera oficial "tara care nu accepta emigranti". Cu toate acestea aceasta tara
este la fel de importanta pentru emigratie ca si SUA. Din 1954 aprox. 32 milioane de oameni
au venit in Germania. In aceasi perioada de timp au parasit 23 de milioane de cetateni germani
tara, deci ramine o diferenta de 9 milioane de oameni. Daca se aduna si cei ca. 12 milioane de

4
emigranti cauzati de razboi, ce au venit din Europa de Est, atunci avem de a face cu cea mai
mare deplasare de populatie din toate timpurile!

Aproape o treime din populatia germana provine din emigratia cauzata de razboi si de copiii
acestora.

Traducerea libera apartine lui Alexandru Draghici

CONTROVERSA HOLOCAUSTULUI

Vlad Jecan

A pune intrebari este o crima? Daca ai dubii, nu intrebarile sunt singura cale de a le
lamuri?

NICI UN ALT CAPITOL din istoria omenirii nu este atat de controversat precum
Holocaustul. Exista pentru fiecare epoca sau eveniment din istorie teorii diferite, iar
sustinatorii lor incearca sa aduca dovezi cat mai multe pentru dezvelirea adevarului istoric.

Dintre toti, se desprinde grupul celor care pune sub semnul intrebarii Holocaustul. Acesti
“sovaitori”, care se numesc revizionisti, sunt deseori atacati ca “negatori ai Holocaustului”.

Dar ce inseamna Holocaustul?

Prin Holocaust (termen grecesc insemnand „sacrificiu prin foc”), sau “Shoah” (cuvant ebraic
pentru “catastrofa”) este inteleasa exterminarea totala a unui grup de persoane cu anumite

5
particularitati comune - etnia. In speta, este vorba despre lichidarea cvasitotala a evreilor care
au trait in zonele controlate de Germania nazista. Evenimentul este considerat unic in istorie.

Insa anumite actiuni ale autoritatilor, precum retragerea cetateniei, deportarile, incarcerarile,
munca fortata – nu au fost unice in istorie si nu denota intentia de distrugere fizica a unor
grupuri. O opinie larg raspandita este ca lipsirea de drepturi civile a evreilor in timpul celui
de-al III-lea Reich ar fi numita “o parte a Holocaustului”. Dar, daca asta ar fi asa, atunci
lipsirea de drepturi careia i-au cazut victime negrii din Africa de Sud pana la incheierea
apartheid-ului, palestinienii din statul Israel si teritoriile ocupate de el, sau (in parte)
afroamericanii si amerindienii din S.U.A. pana la mijlocul sec. XX, ar trebui sa fie descrise ca
parte a unui holocaust – lucru care ar nega unicitatea celui evreiesc.

Imaginea istorica a Holocaustului impotriva evreilor se sprijina pe urmatoarele fapte,


considerate dovedite fara putinta de tagada:

1. Un plan din partea guvernului nazist de a extermina fizic evreii ca populatie;


2. O institutie specializata si un buget pentru aplicarea acestui plan;
3. Metode de ucidere in masa pentru aducerea la indeplinire - camerele de gazare si executiile
in masa in spatele frontului din Rusia joaca un rol major;
4. Tehnici de eliminare a milioane de cadavre - crematoriile ori gropile comune.

Holocaustul este descris ca “unic” in istoria omenirii, deosebit de toate celelalte atrocitati care
s-au mai intamplat.

Ce este revizionismul?

Cuvantul “revizionism” este derivat din cuvantul latin “revidere” care inseamna a revizui.
Revizuirea teoriilor istorice este un act normal. Stiinta nu are o conditie statica. Atunci cand
cercetarile gasesc noi dovezi, sau cand specialistii descopera erori in vechile teorii, acestea
sunt fie schimbate, fie abandonate.

Revizionistii

Revizionistii sunt de acord in privinta tratamentului injust suferit de evrei in timpul celui de-al
doilea razboi mondial. Regimul nazist i-a vazut ca un potential pericol, o amenintare la adresa
eforturilor sale de razboi – la fel au fost vazuti germanii, italienii si japonezii in Statele Unite
ale Americii in timpul conflictului. In consecinta, evreilor li s-au anulat drepturile legale, au
fost obligati sa traiasca in ghetouri, au fost pusi la munca fortata si deportati; multi au murit
tragic.

Revizionistii sustin ca statul german nu a avut o politica de exterminare a poporului evreu


(sau a oricarui altui popor). De asemenea, revizionistii sustin ca numarul “oficial” de 6
milioane de evrei morti este o exagerare, si de asemenea ca nu a existat nici o camera de
gazare in lagarele de concentrare din Europa aflate sub control german.

Camerele “de gazare”, spun ei, au existat, insa aveau scopul dezinfectarii hainelor si a
echipamentului in scopul prevenirii bolilor in lagarele de prizonieri, lagarele de munca si de
concentrare, ca si pe front. Probabil din aceasta procedura a aparut mitul camerelor de gazare.

6
In general, revizionistii sustin ca guvernele aliate, in mod special sovieticii, au dus atat in
timpul conflictului cat si dupa, o “propaganda neagra” impotriva germanilor si aliatilor lor,
din 3 motive:

1. Aliatii au simtit nevoia sa justifice marile sacrificii care s-au facut pentru a birui in doua
razboaie mondiale.
2. Aliatii doreau sa distraga atentia de la propriile lor crime impotriva omenirii.
3. Aliatii aveau nevoie de justificari pentru acordurile postbelice care au dus la distrugerea
industriei Germaniei, uciderea prin infometare a milioane de civili germani si pentru anexarea
la Polonia si URSS a unor teritorii insumand circa 20% din totalul Germaniei antebelice.
Circa 12 milioane de germani traiau aceste teritorii, mai mult de doua milioane au murit.

Cine sunt revizionistii Holocaustului?

Revizionistii nu sunt o grupare omogena din nici un punct de vedere. Printre ei se afla evrei
(Josef G. Burg, Roger-Guy Dommerque, David Cole, Stephen Hayward); crestini (Germar
Rudolf, Michael A. Hoffman, Robert Countess, Paul Rassinier, Ernst Zundel - in foto sus,
coperta cartii sale “Chiar au murit 6 milioane?”, Serge Thion); musulmani (Ibrahim Allouch,
Ahmed Rami, Roger Garaudy) si atei (Bradley Smith, Robert Faurisson).

Unii revizionisti au suferit persecutii in timpul regimului national socialist precum si


internarea in lagare de concentrare (Paul Rassinier, Josef G. Burg). Altii sunt veterani al celui
de-al doilea razboi mondial, din ambele tabere (Werner Rademacher, Wilhelm Stäglich,
Douglas Collins). Unii sunt profesori (Robert Faurisson, Arthur R. Butz, Christian Lindtner,
Costas Zaverdinos), medici (Wilhelm Stäglich, Robert Countess, Stephen Hayward, Herbert
Tiedemann), chimisti, fizicieni si ingineri (Michael Gärtner, Germar Rudolf, Arnulf Neumaier,
Friedrich Berg), istorici (Mark Weber, Robert Countess, Carlo Mattogno) sau specialisti in
alte domenii (Jürgen Graf).

In ce consta negarea Holocaustului?

Sase milioane?

Trebuie ca cineva sa fie considerat un “negator al Holocaustului” pentru ca nu crede ca sase


milioane de evrei au fost omorati in timpul celui de-al doilea razboi mondial?

Acest numar a fost citat de Tribunalul de la Nuremberg in procesul desfasurat in 1945-1946:


“politica purtata de guvernul german a dus la uciderea a sase milioane de evrei, dintre care
patru milioane au fost ucisi in institutii de exterminare” (Trial of the Major War Criminals
Before the International Military Tribunal (IMT “blue series”, Vol. 22, p. 496).

Daca e asa, atunci cativa dintre cei mai mari istorici ai Holocaustului ar trebui vazuti ca fiind
“negationisti”. Prof. Raul Hilberg, autorul lucrarii “Distrugerea evreilor europeni” nu acepta
cifra de 6 milioane. El indica un numar de morti, pentru toate cauzele, de doar 5,1 milioane.
Gerald Reitlinger, autorul “Solutiei Finale” de asemenea nu considera veridica cifra de 6
milioane, estimand ca numarul evreilor morti in timpul razboiului este de 4,6 milioane.

Libera cercetare istorica devine o crima

7
In mai multe tari, precum Israel, Franta, Germania, Austria si, mai nou, Romania, negarea
Holocaustului e impotriva legii, iar “negatorii” sunt amendati, inchisi ori fortati la exil.
Dreptul la cercetarea libera a istoriei – un loc comun atunci cand vine vorba de orice alta
perioada sau eveniment istoric – dispare in situatia Holocaustului.

Multi dintre istoricii revizionisti, precum Ernst Zundel, Germar Rudolf sau David Irving, sunt
acuzati de activitati criminale, crima lor constand in insasi contestarea existentei
Holocaustului, asa cum este el inteles “oficial”. Istoricul Adolf Armbruster spunea ca fiecare
ar trebui sa isi faca o parere proprie asupra istoriei. Dar, intr-o lume „libera” ca cea in care
traim, o asemenea imprudenta poate costa scump…

Pe 9 mai 1996, ziaristul american Joseph Sobran publica in ziarul The Wanderer, un articol in
favoarea revizionistului francez Roger Garaudy. Iata un pasaj semnificativ: „Daca el ar fi
negat divinitatea Domnului Iisus Hristos, toata presa lumii l-ar fi aplaudat pentru remarcabila
sa independenta de spirit.” Probabil acesta este unul din citatele cele mai potrivite pentru a
exprima starea exacta de fapt din jurul acestei dezbateri “cu pumnul in gura”.

INTRODUCERE IN GANDIREA REVIZIONISTA

Documentul care urmeaza a fost preparat si publicat pe Zundelsite sub titlul 'Introduction to
Revisionist Thought', in cursul primei saptamani a lunii Ianuarie, 1996. Scopul lui era sa
deschida drumul unei desbateri prin Internet cu un alt post, Nizkor, un post favorabil
lobbyurilor promotoare a teoriei holocaustului.

Aceasta desbatere planificata a fost suspendata dupa ce Centrul Simon Wiesenthal a aflat
despre ea si a declansat imediat o ofensiva ampla, pe toate fronturile, incepand cu un articol
din New York Times, 10 Ianuarie, 1996, succedat de 2.000 de scrisori adresate ISP-urilor si
presedintilor de universitati in incercarea de a preveni publicarea materialului revizionist pe
reteaua mondiala Web.

Ca replica la aceasta actiune de cenzura, copiii care folosesc calculatoare si ziaristii


ciberspatiului din toata lumea au preluat adapostirea lui Zundelsite prin generarea unor
"oglinzi" - altfel spus, oricine dorea sa ajute Zundelsite-ul prelua materiale de acolo si le
raspandea la randul lui pe retea, asa precum oglinzile bine plasate raspandesc mai departe
lumina unui bec in mare parte acoperit cu un ecran. De la mijlocul lui Ianuarie si pana la
jumatatea lui Februarie se putea vorbi despre o drama electronica in cele mai prestigioase
universitati, "oglinzile-Zundel" aparusera din senin, in mod spontan. S'au intalnit "oglinzi-
Zundel" pana si in Australia. O posibila explicatie a acestei prime rascoale in ciberspatiul de
pe Internet se poate afla in Legea Decentei in Comunicatii - impinsa in Congresul SUA de
catre anumite grupuri special interesate insa de curand respinsa ca fiind neconstitutionala de
trei judecatori din Philadelphia. Aceasta decizie este acum la Curtea de Apel.

Lupta pentru libertatea de expresie pe Internet continua.

Ernst Zundel raspunde:

Respingerea #1:

8
Inainte de toate, as dori sa atrag atentia asupra catorva puncte importante din cuprinsul
detaliat si elaborat (al lui Nizkor):

1. Eu sunt descris de catre Nizkor, citand din Comisia de Supraveghere a Serviciului Canadian
de Informatii, ca un "editor prolific al literaturii generatoare de ura". Aceasta nu este tocmai
corect.

In Canada, distribuirea literaturii generatoare de ura constituie o actiune criminala, la fel cum
este jefuirea bancilor sau molestarea copiilor. Daca dvs. ma calificati drept un jefuitor de
banci in scris iar eu nu sunt un jefuitor de banci, atunci aceasta se cheama calomnie. Daca
dvs. ma calificati drept un om care molesteaza copii, iar eu nu sunt asa ceva, aceasta se
numeste de asemenea calomnie.

M-ati calificat in scrisul electronic drept un "editor prolific de literatura generatoare de ura".
Tocmai m-ati calomniat. Eu traiesc si muncesc in Canada de aproape 40 de ani iar niciodata
nu am fost condamnat pentru motivul de a fi publicat si/sau distribuit literatura generatoare de
ura in Canada, cu toate ca in Canada exista astfel de lucruri cum ar fi "legile contra urii".

In fapt, diverse organisme juridice si ale politiei, in urma studiilor extensive, m'au absolvit in
mod explicit de aceasta acuzatie. Daca s'ar fi descoperit vreo dovada, atunci inamicii mei ar fi
facut totul ca eu sa fiu acuzat si condamnat. Am fost acuzat de "raspandirea de stiri false", o
incriminare frivola si rau voitoare indreptata contra mea de o evreica multi-milionara. Aceasta
ii costa pe canadieni, printre altele, aproximativ 6 milioane de dolari, pentru ce? Curtea
Suprema a Canadei a decis in cele din urma ca societatea ar putea sa se imbogateasca prin
diversitatea culturala si intelectuala, care include si abordari nepopulare asupra istoriei si altor
chestiuni de disconfort pentru anumite minoritati.

Mai jos, prezint pe scurt 8 puncte pentru a servi ca <"Holocaust" Revizionism 101>. Inainte
de a purcede, as dori sa declar ce inteleg eu atunci cand ma refer la anumiti indivizi si grupari
colective ca fiind "lobbyul promotor al holocaustului".

Eu folosesc aceasta denumire generica pentru a descrie pe acei oameni care manifesta un
interes vadit in mentinerea in viata a Mitului holocaustului si care vor actiona politic pentru a-
i asigura supravietuirea.

Lobbyul promotor al holocaustului reprezinta o constructie semantica prescurtata destinata sa


sintetizeze descrierea unei componente a rasei umane, in mare parte dar nu in totalitate
alcatuita din evrei, cu caracteristici sociale si politice aparte si identificabile, toate inchinate
mentinerii si ameliorarii unei dogme numita "holocaust".

Eu folosesc aceasta expresie pentru a sintetiza scopurile, precum in cazul generatei "Flower"
este sintetizata o cultura a tinetetii hedoniste sau cum prin "Jet Set" se intelege categoria
bogatasilor. Voi lasa la latitudinea fiecarui individ in parte, goim sau evreu, sa hotarasca
pentru sine daca el apartine sau nu respectivului grup.

Ceea ce revizionistii prezinta mai jos constituie nivelul la care a ajuns revizionismul in
prezent. Ultimul cuvant inca nu s'a spus; el va fi rostit atunci cand mai multi oameni de toate
categoriile si pregatirile vor penetra subiectul nebulos al "holocaustului" si vor afla pentru ei
insisi ce este si ce nu este adevarat in el.

9
Pentru a intelege esentialul din randurile care urmeaza, cititorii trebuie sa inteleaga ca, dupa
ani de insistente de genul: "revizionistii nu MERITA nici o replica!" si de refuzuri de angajare
in desbateri, la inceputul acestui an fusese planificata o desbatere serioasa - sau cel putin asa
credeam noi.

Un aparat de cenzura planetar a fost deslantuit ca sa opreasca initierea acestei desbateri. O


parte din acest efort, prin rezistenta noastra, se pare ca l-a fortat pe Nizkor sa nu se angajeze
in desbatere, insistand asupra faptului ca ei au vorbit numai de "legare". Este un lucru
nefericit ca desbaterea nu a avut loc, insa acum aceasta este apa de sub pod. Oamenii de la
Nizkor spun acum ca ei prefera sa se "lege", deci noi ii vom lasa sa se "lege". Noi am fi legat
o desbatere adevarata in conditii de cooperare si respect mutual. Totusi, nu a fost sa fie asa,
dar de vreme ce noi am promis ca vom replica printr'o respingere, o si facem acum.

***

Prin introducere, revizionismul a capatat amploarea unei miscari intelectuale de reinviere pe


cuprinsul lumii intregi. Oamenii incep sa-si puna intrebari despre holocaust. Aceste intrebari
nu sunt confortabile. Acum lobbyul promotor al holocaustului nu mai poate ignora interesul
global relativ la ADEVARATELE fapte, care incercuiesc afirmatiile neclare apartinatoare
promotorilor "holocaustului" strigand "antisemitism". Esentialmente, afirmatiile revizioniste
pot fi grupate pe opt capitole disctincte intre ele.

1. Revendicarea revizionista:

Holocaustul constituie o propaganda postbelica utila care a pornit


asemenea unei campanii sistematice si insidioase in decursul Celui de-al
doilea rasboi mondial (C2RM) ca fiind una din tacticile intrebuintate de
interesele financiare pentru a strange trupe si a angaja lumea, in special
America, in ceea ce sa preschimbat, in fapt, intrun rasboi fratricid.
Principiul din spatele acestei propagande a fost: "Hai sa punem un
inamic ca sa ucida alt inamic".

Cum sa realizat aceasta? Pe cai verificate in timp, prin mijloace de moda veche. Propaganda
sofisticata din timpul rasboiului contra unor pretinse "atrocitati" inamice nu este un lucru nou.
Ea constituie o efectiva arma psihologica folosita de obicei pentru a inflacara soldatii,
facandu-i sa creada ca lupta pentru o cauza dreapta si patriotica. Inamicul este demonizat prin
inocularea sistematica de povesti cu atrocitati. Mass media repeta la nesfarsit cat de crud si
demonic este inamicul.

Aceasta tactica a fost utilizata de Aliati pe scara extinsa. Iata o dovada in acest sens:

Pe 29 Februarie 1944, Ministrul britanic al informatiilor a trimis nota urmatoare catre varful
ierarhiei clericale britanice si catre BBC:

Domnule,

Sunt imputernicit de catre Minister sa va expediez urmatoarea scrisoare circulara:

10
Este de regula de datoria bunilor cetateni si a crestinilor piosi sa accepte orbeste
ciudateniile celor asociati cu noi.

Insa vremea vine cand asemenea ciudatenii, in timp ce inca sunt negate in public,
trebuiesc luate in considerare atunci cand intrarea noastra in actiune devine imperioasa.
Noi cunoastem metodele de guvernare practicate de dictatura bolsevica in Rusia, de
pilda, din discursurile si scrierile Primului Ministru insusi, expuse in ultimii douazeci de
ani. Noi stim cum sa comportat Armata Rosie in Polonia in 1920 si mai de curand þn
Finlanda, Estonia, Letonia, Galitia si Basarabia.

Asadar noi trebuie sa luam in considerare felul in care cu certitudine se va comporta


Armata Rosie cand va navali peste Europa Centrala. Daca nu sunt adoptate masuri de
precautie, evidentele orori inevitabile care vor avea loc vor starni o serioasa preocupare
in aceasta tara.

Noi nu-i putem reforma pe bolsevici insa noi putem sa ne dam toata silinta pentru a-i
feri - si pe noi þmpreuna cu ei - de consecintele faptelor lor. Desvaluirile ultimului sfert
de veac vor aduce doar negatii neconvingatoare. Unica alternativa la negatii consta in
deturnarea atentiei publice de la subiectul respectiv in totalitatea sa.

Experienta ne demonstreaza ca cea mai buna deturnare consta in propaganda


referitoare la atrocitatile savarsite de inamic. Din pacate, publicul nu mai este la fel de
susceptibil ca in zilele "fabricii de cadavre", a bebelasilor belgieni mutilati si a
canadienilor crucificati.

De aceea cooperarea dvs. este respectuos reclamata pentru a deturna atentia publica de
la observarea faptelor Armatei Rosii, cooperare care sa se bazeze in sprijinirea din toata
inima a diverselor acuze contra germanilor si japonezilor care au fost sau vor fi puse in
circulatie de Ministerul nostru.

Exprimarea credintei dvs. in acestea va putea sa-i convinga si pe altii.

Sunt, domnule, supusul dvs. slujitor,

H. Hewet, Secretar Asistent

Exista si un post scriptum, dupa cum urmeaza:

Ministerul nu poate intra in nici o corespondenta de nici un fel cu privire la


comunicarea ce trebuie prezentata doar persoanelor responsabile.

(Rozek, Edward J., Allied Wartime Diplomacy: A Pattern in Poland, John Wiley and
Sons, NY. pag. 209-210).

Acesta este un document destul de surprinzator. Scrisoarea de fata constituie evidenta clara ca
in decursul Celui de-al doilea rasboi mondial, Aliatii intrebuintau propaganda despre atrocitati
contra Germaniei lui Hitler cu scopul de a deturna atentia propriilor popoare de la observarea
atrocitatilor comise in primul rand dar nu in mod exclusiv de catre Armata Rosie - "tovarasii"

11
lor de drum - pe parcursul invadarii Europei cand rasboiul lui Hitler se apropia de sfarsit.

Sa remarcati, totusi, ca nimic din continutul acestei scrisori nu aminteste de gazarea


oamenilor.

De ce nu? Pentru ca propaganda prosteasca despre atrocitati este cu totul altceva. Varianta
camerelor de gazare a plutit la inceput ca un fel de test al propagandei dar sa renuntat repede
la ea, fiind apreciata ca "neplauzibila". Daca fictiunile cu atrocitati se umfla atat de mult,
nemasurat si neplauzibil, astfel incat sentimentele si gandirea oamenilor pur si simplu nu le
pot inghiti, atunci nu mai este in interesul conducatorului armatei sa propage o asemenea
"crima".

Aceasta a fost situatia initiala cu varianta "camerelor de gazare".

In fapt, Ministerul britanic al informatiilor ceruse dintru inceput clerului britanic sa ajute la
raspandirea povestii cu "camerele de gazare" - care se afla deja inclusa in planurile de
propagare ale Ministerului. (Rozek, Edward J., op. cit., pp. 108-110). Cu toate acestea, de la
bun inceput, judecata fiind ca prea problematica si stranie, varianta a fost repede retrasa
considerandu-o ca pe o potentiala incurcatura strategica. Unele dintre asa-zisele "crime" mai
"mici", pe care oamenii ar fi putut sa le inghita, au supravietuit si sau desvoltat pentru o
vreme, atat in perioada Primului RM, cat si pe parcursul C2RM, unele pentru perioade mai
lungi, altele mai scurte.

De exemplu, multi din oamenii apartinand mai vechilor generatii, atat din America precum si
din Europa, inca mai tin minte macabra propaganda de rasboi Aliata din timpul Primei
conflagratii mondiale care sustinea chestiuni de genul "fabricilor germane de facut sapun din
cadavre", "manutele smulse ale bebelasilor belgieni", "soldatul canadian crucificat" - toate
aceste povesti dovedite mai tarziu ca fiind minciuni, iar pentru unele chiar oamenii de stat ai
Ailiatilor au cerut germanilor scuze dupa rasboi.

Unii þsi mai amintesc chiar de incredibila, isterica afirmatie facuta de, pe atunci guvernatorul
statului New York, in 1917-18 (!), cum ca germanii "exterminasera milioane de evrei".

Chiar mai graitoare este afirmatia despre cele "sase milioane"! (Glynn, Martin, Crucifixion of
the Jews Must Stop, The American Hebrew, 31 Oct. 1920).

Deci intelegeti - povestea celor "sase milioane" este veche. Foarte veche.

Ea a fost trambitata inainte. Intro carte recenta, intitulata Keystone of the New World Order:
The Holocaust Dogma of Judaism, autorul Ben Weintraub precizeaza ca numarul comporta,
de fapt, o semnificatie mitica datorita fundamentarii sale pe isvoare cabalistice. (Weintraub,
Ben, The Holocaust Dogma: Keystone of the New World Order, Cosmos Publishers, 1994).

Din pacate, a fost nevoie de o populatie atat de credula, sistematic educata fals, asa cum este
astazi, cuplata cu neobosita spalare a creierelor (brainwashing) de catre o mass media
coruptibila si aservita puterii, pentru a perpetua minciuna peste decenii. In timpul Primului
rasboi mondial nu exista mass media electronica. Dupa Cel de-al doilea rasboi mondial -
C2RM, acest basm de buzunar a fost scos de la naftalina si asvarlit din nou contra poporului
german.

12
Masiva ofensiva psihologica a inceput realmente doar odata cu serialul tv de fictiune
Holocaust, prezentat in lumea larga la cca. 100 de milioane de spectatori. Apoi a urmat Lista
lui Schindler. Au mai existat mii de alte productii cu un impact mai putin vicios, insa, adunate
la un loc, cu potential distructiv.

Sa fim bine intelesi asupra acestui punct: Nimeni nu ar fi ezitat sa exploateze povestea
"gazarilor", chiar si in perioada rasboiului, daca ea ar fi parut plauzibila. Cu toate acestea,
chiar in plin rasboi, conducatorii natiunilor Aliate - Churchill si Roosevelt, precum si ierarhia
catolica, inclusiv Papa Pius al XI-lea - cunosteau de la diversele lor agentii de informatii,
spioni pe teren, infiltrati cu radio transmitatoare in interiorul diferitelor lagare (inclusiv
soldati, preoti, duhovnici ai militarilor din zona, politie si personal de paza) ca nu aveau loc
exterminari organizate in masa prin gazare ori prin orice alte mijloace in interiorul lagarelor
de concentrare.

Cum de stiau ei?

Liderii aliati detineau fotografii aeriene detaliate, iar nici una dintre acestea nu se potrivea cu
afirmatiile isterice ale agitatorilor sionisti precum rabinul Stephen Wise si altii de prin lume.
Pur si simplu nu era adevarat. Nu au avut loc gazari de oameni - ci doar de paduchi! Povestea
era ca un schweizer cu multe, multe gauri. Si era apreciata ca fiind discutabila, problematica.

In consecinta, conducerea aliatilor a inlaturat in mod explicit orice referinta la "camerele de


gazare" din propaganda despre atrocitatile inamice pe care o desvolta pe parcursul rasboiului,
acestea disparand pana si din depesele diplomatice, pentru ca nu exista nici o dovada. (Allied
Diplomacy in Wartime, Samisdat Resource Book, pp. 108-110).

In August 1943, aliatii decid in mod oficial sa nu faca o afirmatie explicita cu "camerele de
gazare" in contra nazistilor in cadrul unei declaratii date publicitatii pe motiv ca "dovezile
sunt insuficiente pentru a justifica declaratia privitoare la executia in camere de gazare".
(Foreign Relations of the United States Diplomatic Papers, 1943. Samisdat Resource Book).

Astfel, aliatii si Papa nu aveau nevoie sa nege ceea ce nici nu avusese loc - cu exceptia
creierelor infierbantate ale sionistilor care se "victimizau" ca nimeni altcineva cu scopul
crearii statului Israel si a obtinerii avantajelor politice postbelice (inclusiv sumele masive
platite lor ca reparatii de catre Germania), caci numai ei aveau nevoie de acuzatia de genocid
contra evreilor.

Iar, dupa cum noi vom explica mai detaliat, procesele de la Nuernberg se bazau pe acele
acuzatii. Sionistilor le trebuia o condamnare, astfel incat sa forteze prin culpabilizare
obtinerea de fonduri de la guvernul Quisling creat de aliati.

WORLD WAR II

13
Manipularea conştiinţelor

Înainte de a trece la analizarea faptelor concrete ale celui de-al doilea război mondial trebuie
să fac unele precizări vis a vis de modul în care istoricii moderni au falsificat istoria acelei
perioade. După cum ştiţi, războiul a fost câştigat de Aliaţi (SUA, Marea Britanie, Franţa,
Uniunea Sovietică etc). În primii ani de după război, euforia victoriei a fost alimentată cu
informaţii extrem de diverse despre “atrocităţile” comise de nazişti. Abia după război s-a aflat
la nivelul întregii planete despre pretinsa exterminare a evreilor, despre anumite masacre
comise în tot felul de localităţi, despre tot felul de alte “crime” săvârşite de oamenii lui Hitler.
Dezvăluirile învingătorilor au şocat ani la rândul opinia publică mondială şi au întărit
convingerea ei asupra faptului că naziştii şi-au meritat soarta şi că Hitler a fost cel mai mare
criminal din istoria modernă a omenirii. Ei bine, vreau să vă spun că aceste fapte (crime de
război) nu reprezintă o doctrină politică sau alta, o guvernare sau alta, un lider politic sau
altul... Aceste amănunte oribile, crude şi uneori inumane nu sunt decât expresia concretă a
războiului modern. Toate ţările care s-au implicat cât de cât în război au comis - prin soldaţii
şi comandanţii lor - asemenea crime. Fiecare parte a fost, rând pe rând - mai mult sau mai
puţin - victima unor asemenea crime. Nu Germania lui Adolf Hitler a inventat crima de
război!
Problema a apărut în faptul că anumite crime ale naziştilor au fost extrem de mediatizate în
timp ce despre crimele săvârşite de armata americană, engleză sau sovietică nu vorbea
nimeni! Astfel, se inducea publicului falsa impresie că numai germanii au comis crime de
război şi că principalul vinovat pentru acestea este Hitler. Atunci când anumite “fapte” de
arme oribile - ale aliaţilor sau ale ruşilor - mai ieşeau la suprafaţă datorită povestirilor
martorilor care le-au văzut, puterea aliată intervenea imediat şi justifica crima ca fiind absolut
necesară pentru câştigarea războiului. În continuare, istoricii aserveţi noilor stăpâni
muşamalizau faptele, le reinterpretau şi - în final - concluzionau că toate aceste crime sunt
acte de eroism! Haideţi să ne amintim (doar aşa, în treacăt) câteva asemenea crime justificate
de istoria falsă a celui de-al doilea război mondial...
Mă întreb: există oare ceva pe lumea asta mai criminal, mai odios şi mai inuman decât un
bombardament atomic??? Dumneavoastră realizaţi măcar o clipă faptul că Statele Unite ale
Americii (aşa zisul simbol al democraţiei şi libertăţii) au exterminat într-o singură secundă
sute de mii de oameni? Că alte milioane de oameni au suferit decenii la rând de pe urma

14
radiaţiilor nucleare emise de cele două celebre bombe, de la Hiroshima şi Nagasaki? V-aţi
îngrozit probabil atunci când aţi văzut la televizor trupurile deţinuţilor morţi prin lagărele
naziste, dar de câte ori aţi văzut (la acelaşi TV) dezastrul provocat de bomba nucleară,
malformaţiile supravieţuitorilor, bolile generate de această teribilă armă? Istoria a găsit tot
felul de justificări pentru lansarea acestor două bombe, dar eu vă spun: o crimă este o crimă
indiferent de motivaţie! Vă mai amintesc apoi de campania de bombardare a oraşelor civile
germane şi japoneze... Sute şi mii de bombardiere aliate au provocat astfel milioane de morţi
printre civilii vinovaţi doar de faptul că au fost cetăţeni germani sau japonezi. ªtiţi că un singur
raid aerian deasupra capitalei japoneze Tokyo a provocat mai mulţi morţi decât bomba
atomică? Peste 100.000 de civili au fost arşi de vii într-o noapte, în Tokyo, după un singur
bombardament american (alte surse vorbesc despre 200.000 de victime în acest
bombardament)! Forţele aeriene americane aveau concepute planuri speciale de
bombardamente cu obuze incendiare tocmai pentru a provoca victime cât mai numeroase în
rândul populaţiei civile din Japonia.
Aveţi habar câţi soldaţi germani şi japonezi capturaţi au fost executaţi pe loc, fără nici o
judecată, de bravii soldaţi eliberatori din vest (principiul de bază al soldatului american era
următorul: “un japonez bun este un japonez mort!”)? ªtiţi câte femei germane au fost violate şi
omorâte de “civilizatul” soldat britanic şi american? Va informat vreodată cineva despre
averile jefuite de armata britanică şi americană în timpul “eliberării” Europei? Dar despre
“convertirea” unor aşa-zişi criminali de război germani şi transferarea lor în SUA şi URSS din
interese numite strategice?
Despre crimele sovieticilor nici nu mai vorbesc... Căderea comunismului a dat prilejul unora
de a mai povesti şi despre cealaltă faţă a “Armatei muncitorilor şi ţăranilor”. Cu ce au fost mai
umane lagărele sovietice decât cele germane? Dar crimele nenumărate săvârşite printre civilii
ţărilor ocupate? ªtiţi că Stalin a ordonat deportarea în Siberia a tuturor ruşilor eliberaţi din
lagărele nemţeşti (în jur de două milioane de oameni)? ªi asta doar pentru faptul că s-au lăsat
luaţi prizonieri?.. Mai ştiţi că sovieticii sunt cei care au “inventat” torturarea tuturor
prizonierilor germani ca şi metoda spălării creierului cu tot felul de substanţe pentru
stoarcerea de informaţii? De asemenea, cu tot caracterul său “criminal”, Hitler a interzis
folosirea de către armata germană a gazelor toxice de război şi a altor arme chimice. ªi asta
deşi avea la dispoziţie arme performante în acest sens (printre altele şi celebrul gaz sarin). În
schimb, aliaţii nu au ezitat să folosească aceste arme împotriva germanilor, deşi oficial nu se
recunoaşte acest lucru! Enumerarea ar putea continua la nesfârşit pentru că crimele aliaţilor
sunt foarte numeroase, cu mult mai numeroase decât cele care se impută germanilor...
Aşadar, metoda aceasta a exagerării crimelor de război comise de nemţi şi a ascunderii
adevărului sau denaturării lui când e vorba de crimele comise de “ai noştri” au dus (timp de
decenii) la formarea unei opinii generale eronate despre armata germană şi despre
conducătorii ei.
O altă stratagemă folosită de diversionişti a fost forţarea unor mărturii false din partea celor
care au trăit lângă Adolf Hitler şi publicarea acestora. După război am putut citi tot felul de
memorii ale unor foşti lideri nazişti, ale unor persoane care au trăit pe lângă cancelarul
german. În toate aceste lucrări, fără excepţie (de parcă le-ar fi scris o singură mână!) am
putut citi adevărate discursuri anti-Hitler şi anti-nazism. Adică, după ce toţi aceşti oameni l-au
slujit pe “dictator” chiar şi după moartea sa (până la capitulare) s-au trezit brusc că ei de fapt
erau democraţi, că văzuseră întodeauna în persoana lui Hitler un criminal şi un paranoic, că se
împotriviseră acestuia sau că fuseseră fermecaţi, vrăjiţi, hipnotizaţi de privirea sa, de
personalitatea sa puternică! Acum, după război, s-au “trezit” din hipnoză şi pot în sfârşit să
judece drept şi să condamne politica şi personalitatea lui Hitler... Bineînţeles, aceste lucrări
sunt comandate de câştigători şi nu reprezintă întodeauna opinia reală a celui ce povesteşte.
Cum Hitler era mort şi nu-i mai putea apăra ei nu aveau de ales şi înjurau acum de mama

15
focului! Aceste “amintiri” sunt valoroase dintr-un singur punct de vedere... Uneori sunt
transcrise anumite discursuri, păreri, opinii ale lui Hitler din anumite momente ale războiului
şi dacă te detaşezi de analiza forţată a autorului limitându-te să judeci nepărtinitor şi
independent aceste afirmaţii poţi ajunge la unele concluzii interesante despre cel care a fost
cândva Fuhrer-ul celui de-al III-lea Reich.
Ca exemplu, am să vă dau câteva citate din cartea scrisă de fosta secretară a lui Hitler, Traudl
Junge, carte intitulată “Până în ultima clipă” şi editată în România la editura Vivaldi. La un
moment dat aceasta povesteşte cum într-o seară şeful Agenţiei Germane de ªtiri, Heinz
Lorenz, intervine pe lângă Fuhrer sfătuindu-l pe acesta să se relaxeze mai mult:
“Mein Fuhrer, ar trebui să organizaţi un concert în hol. V-aţi putea permite să-i invitaţi pe cei
mai buni muzicieni germani, Gieseking, Kempff, Furtwangler etc. La operă nu mergeţi, la
teatru nu mergeţi, dar muzică aţi putea asculta... Hitler respinse ideea: Nu, nu vreau să-i solicit
pe artişti de dragul plăcerii mele personale, dar am putea asculta nişte discuri.”
Iată cum, un şef de stat atotputernic nu are “tupeul” de a ordona satisfacerea plăcerilor sale
personale (spre deosebire de “şefii” zilelor noastre care nu termină bine că încep iar chefurile
la care sunt invitate toate vedetele muzicale autohtone).
“Hitler îşi dorea aproape de fiecare dată acelaşi repertoriu: operete de Lehar, lieduri de
Richard Strauss, Hugo Wolf şi Richard Wagner. Singurul şlagăr admis era Serenada Donkey.
De obicei cu ea se încheia concertul.”
Cum?, nebunul, paranoicul, criminalul de Hitler admira muzica simfonică, operete şi lieduri?
Wagner şi Strauss? Eu îmi amintesc de faptul că unii preşedinţi contemporani, autentici
democraţi, se dau în vânt după manele şi aplaudă frenetic nulităţi artistice doar pentru faptul
că vin şi cântă “la lansare”! Alt citat:
“Hitler îşi invidia oaspeţii pentru ţinuta lor civilă. Ce bine-i de dvs, îi spuse lui Brandt care
într-o zi splendidă apăruse îmbrăcat în pantaloni de piele. Mai demult umblam şi eu aşa... -
Dar aţi putea să o faceţi şi acum, mein Fuhrer. Aici sunteţi persoană particulară. - Nu, până
durează războiul nu dau jos uniforma... La bătrâneţe îmi voi redacta memoriile, mă voi
înconjura doar de oamnei spirituali şi inteligenţi şi nu voi mai avea de-a face cu nici un ofiţer.
Toţi sunt prostănaci, îndărătnici, unilaterali şi obtuzi.”
Iată un om, şef de stat, care simte că trebuie să fie solidar cu cauza pe care o slujeşte chiar şi
în intimitatea sa. Cine l-ar fi putut condamna pe Hitler dacă în intimitatea casei sale purta
haine civile? Nimeni, evident. Dar el nu îşi permite acest “lux”.. Pentru că Hitler, spre
deosebire de adversarii săi, suferă în adâncul sufletului pentru toate privaţiunile pe care
germanul le îndură. Solidaritatea pe care acest om o simte se manifestă, în acest exemplu, prin
faptul că se simte dator să poarte uniforma militară în toate ocaziile, chiar şi atunci când este
doar “persoană particulară”. Cât despre aprecierile nu tocmai favorabile pe care le face la
adresa Armatei, le vom analiza pe larg mai încolo…Junge povesteşte apoi despre cadourile
primite de Hitler cu ocazia onomasticei sale.
“Cele mai multe din aceste cadouri nu erau destinate uzului personal al lui Hitler: El urma
doar să decidă căror persoane lipsite de mijloace materiale să le fie repartizate.”
Asta în timp ce azi, în România, personalităţile publice sunt obligate prin lege să declare
cadourile de valoare primite deoarece foamea de suveniruri de orice fel a ajuns o problemă
naţională! În amintirile acestei secretare se pot găsi multe amănunte care compuneau viaţa
de zi cu zi a Fuhrer-ului. Imaginea care rezultă după lecturarea acestor mici şi uneori banale
întâmplări nu este deloc una care să te înspăimânte. Nu descoperi un om cuprins de febra
crimei, a exterminărilor, de paranoia şi de alte “boli” care i-au fost puse în cârcă. Dimpotrivă,
Hitler este un om care trăieşte în austeritate (consumă doar mâncare sărăcăcioasă - legume,
ouă, lactate; nu fumează; nu consumă alcool; nu pretinde confort sporit; camera sa este
neîncălzită etc).
ªtiu că “eminenţi” istorici care susţin cauza aliată afirmă mereu şi peste tot că în toată istoria

16
lumii dictatorii mari s-au evidenţiat prin asemenea stil de trai, auster, preocupati de artă şi
cultură, modeşti în pretenţii etc, dar – consideră ei – aceasta nu e decât o mască şi doar
oamenii slabi se lasă influenţaţi de acest comportament. Este, dacă vreţi, proba supremă a
forţei pe care o au aceste figuri celebre ale istoriei (din care face parte şi Adolf Hitler).
Duşmanii săi, dacă nu pot să-i renege virtuţiile, încearcă într-un mod meschin, să le
pervertească! Nu spun aceste lucruri pentru că îl admir pe Hitler... Până la urmă, a fost şi el un
protagonist al unui conflict unic în istoria cunoscută a omenirii care a adus suferinţe
inimaginabile pentru toate popoarele planetei. În acest context, cred că nici un actor
important din acele timpuri nu trebuie să constituie un model, un idol pentru generaţiile de
azi! Cu toate acestea, în baza unui demeres istoric oarecum târziu, îmi pot permite să judec
acele persoane prin comparaţie! Astfel, adevăratul Adolf Hitler este mult diferit de cel descris
în cărţile oficiale de istorie.
Asemenea amănunte pot fi găsite în toate cărţile memorialistice scrise de apropiaţii lui Hitler.
Bineînţeles, aproape toate sunt marcate şi de nota impusă de câştigătorii războiului, cu regrete
şi aprecieri personale deplasate, dar pentru un cercetător independent şi preocupat de adevăr
acestea nu constituie o problemă… Pentru opinia publică însă, toate aceste acuzaţii târzii,
toate interpretările rău-voitoare şi comentariile subiective au contat. Oamenii simpli au luat de
bune mistificările şi – după repetarea obsesivă a acestora – au ajuns să le creadă!
După război, cei mai mulţi oameni erau interesaţi de refacerea caselor distruse, de un loc de
muncă plătit corespunzător, de sărăcie şi boli, pe scurt de reintrerea în normalitate. Foarte
puţini se gândeau să mai judece atunci cât de criminal sau nu era Hitler, sau dacă Partidul
Naţional Socialist din Germania avea să mai supravieţuiască. Desigur, poporul german l-a
iubit pe Adolf Hitler şi acest lucru este recunoscut chiar şi de inamicii săi. Odată cu moartea
sa însă s-a destrămat în fiecare german şi speranţa într-un viitor luminos. Cei mai mulţi se
aşteptau la o ocupaţie de durată, răzbunătoare şi nemiloasă. Nu mai existau preocupări
intelectuale, filosofice sau politice. Aliaţii şi-au împărţit frumos Germania în două rezultând
RFG şi RDG. Milioane de germani au fost deportaţi în lagăre sovietice sau occidentale, sute
de mii au murit de pe urma tratamentului inuman la care au fost supuşi de învingători...
În toate cărţile de istorie veţi găsi menţionat faptul că Aliaţii (împreună cu URSS) nu au avut
nimic cu poporul german, dar au vrut să-l distrugă definitiv pe Hitler şi fascismul,
considerând că acest curent politic era un pericol pentru omenire. De aceea, pentru Germania,
Italia şi Japonia nu erau termeni de negociere. Se cerea simplu, o capitulare necondiţionată.
Încă o dată, această teorie este falsă! Pe Aliaţi nu-I interesa decât partea economică a
războiului. Pentru ei războiul în Europa însemna doar faptul că Europa va fi distrusă şi apoi…
reconstruită (de firmele americane şi evreieşti, evident!). Hitler nu era decât un pretext pentru
punerea în practică a acestui război. Există multe dovezi în acest sens. De exemplu, de ce
statele Aliate nu au atacat Spania? Dacă tot considerau fascismul (naţional socialismul) un
pericol mondial atunci e bine să ne amintim că Spania era un stat fascist, condus de un
dictator – Franco! Acesta a avut “înţelepciunea” de a se păstra neutru pe toată durata
războiului şi a “scăpat” de judecata aspră a Aliaţilor. Spania a rezistat mult timp cu acest
regim, până târziu, în anii 70.
Apoi, aliaţii sau... aliat imediat cu “fasciştii” italieni atunci când Italia a întors armele şi
Musolini a fost arestat. Nu au mai avut probleme de conştiinţă sau de doctrină. În cazul
Italiei (ca şi mai tărziu, în cazul Japoniei) aliaţii au renunţat, până la urmă, la pretenţia
capitulării necondiţionate.
Un alt fapt “inedit” din punctul meu de vedere era şi modul de luptă al armatelor americane.
În timpul războiului soldaţii americani erau consideraţi de toată lumea ca fiind cei mai slabi!
Asta pentru că aplicau pe câmpul de luptă o strategie cel puţin ciudată. După debarcarea din
Franţa, de exemplu, americanii procedau cam în felul următor: soldaţii înaintau până dădeau
de trupele germane moment în care se opreau şi chemau în ajutor artileria şi aviaţia. Poziţiile

17
germane erau bombardate până la suprasaturaţie, după care soldaţii înaintau într-o zonă cu
aspect selenar. Unde înainte erau sate sau oraşe, acum nu mai exista nimic, decât moloz,
cadavre şi incendii. Acolo unde – forţaţi de împrejurări - trebuiau să înfrunte deschis inamicul
era nevoie de o superioritate categorică în soldaţi şi tancuri pentru a-i putea înfrânge pe
germani. Tactica aceasta nu era întâmplătoare! Cercurile obscure care conduceau din umbră
destinele războiului erau interesate nu de încăierări spectaculoase ci de… consum mare de
tehnică de luptă. Mii şi mii de tone de bombe erau zilnic aruncate peste germani, pentru a se
produce apoi altele, mii şi mii de tancuri, tunuri şi avioane erau construite pentru a se realiza o
superioritate covârşitoare pe câmpul de luptă, superioritate care nu era folosită însă în asalturi
decisive! Milioane de soldaţi erau înarmaţi până în dinţi, trimişi pe front în Europa sau
Pacific, dar nici 10% din aceştia nu luptau cu adevărat… Industria de război americană a
obţinut cu acest prilej beneficii enorme. Pentru a-şi asigura venituri ferme şi pentru perioada
de după război, americanii au conceput un plan special de reconstruire a Europei distruse
(celebrul plan Marshall) şi apoi au început să… distrugă Europa! Vă amintesc faptul că toată
infrastructura Franţei a fost culcată la pământ de bombardierele americane şi apoi vă
reamintesc faptul că după război tot americanii au fost cei care au finanţat reconstruirea!
Politica de manipulare a conştiinţelor a fost aplicată în fiecare ţară europeană după terminarea
războiului. În această problemă, nu existau deosebiri de vederi între capitalişti şi comunişti.
Transformarea lui Adolf Hitler într-un călău indezirabil şi a naţional-socialismului în
sperietoarea lumii moderne a avut un scop bine determinat. Diversiunile acestea aveau
menirea de a acoperi adevăratele cauze care au dus la declanşarea celui de-al doilea război
mondial, de a ascunde adevăraţii vinovaţi de declanşarea şi întreţinerea conflictului şi în final,
de a asigura succesul planului machiavelic de subjugare economică a lumii de către
conspiratorii din umbră!
Una din principalele metode de manipulare este chiar sistemul de învăţământ din fiecare ţară
care slujeşte interesele superpatronilor mondiali. Istoria care se predă în şcoli conţine toate
aceste aspecte manipulatorii, toate aceste falsuri despre cel de-al doilea război mondial. Pe de
altă parte, alţi istorici vorbesc prin emisiuni TV şi scriu prin ziare teorii care combat variantele
oficiale (cu privire la holocaust şi chiar la Hitler) dar toate aceste teorii - chiar dacă sunt
extrem de bine documentate şi argumentate - rămân doar la acest stadiu, al mediatizării
ocazionale. Nimeni nu se oboseşte să introducă în programa de învăţământ acele aspecte
istorice reale care ar deranja interesele din umbră. Sau scris sute de cărţi despre crimele de
război ale aliaţilor, despre netemeinicia teoriei holocaustului, despre încercările repetate ale
lui Hitler de a face pace nu război etc, dar responsabilii din domeniul învăţământului au rămas
orbi, surzi şi muţi la toate aceste aspecte. Aşa se face că indiferent cât efort vor depune
oamenii de bine, preocupaţi doar de adevărul istoric, până când nu se va face un pas înainte
prin introducerea în programa şcolară a aspectelor istorice reale şi scoaterea celor false din
materia predată nu se va înregistra un progres pe calea educaţiei sănătoase. ªi nu mă refer aici
la faptele probabile sau nedocumentate ci doar la cele care pot fi probate! Pe de altă parte este
este imperios necesar să se renunţe la interpretări forţate ale unor fapte istorice pentru slujirea
unor interese politice de moment. Generaţia tânără ar trebui educată în spiritul adevărului
istoric şi nu al unor minciuni interesate. Este inadmisibil, de exemplu, ca generaţii întregi de
oameni să fie educate pe ideea că bombardamentele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki au
fost necesare! Sau ca întreaga omenire să fie obligată prin condamnări penale să creadă în
teoria forţată a holocaustului!
S-a spus despre Hitler că ar fi evreu, sau că bunicul său ar fi fost evreu şi e posibil ca această
teorie să fie adevărată. Există informaţii că Hitler chiar a ordonat o anchetă secretă cu privire
la originea părinţilor şi bunicilor săi, dar rezultatele acesteia nu au fost niciodată cunoscute.
Se prea poate ca structura de bază a acestei organizaţii secrete care încearcă să determine la
scara întregii planete o nouă ordine mondială să fie formată în majoritate de evrei. Ar fi prea

18
mare coincidenţa ca în mod cu totul întâmplător să găsim evrei prin condu-cerile tuturor
statelor implicate în cel de-al doilea război mondial. Până la urmă, din toată populaţia
Pământului, evreii reprezintă un număr insignifiant! ªi totuşi, realitatea ne-a demonstrat că
aceşti oameni au deţinut practic cea mai mare putere pe Terra, atât în timpul cât şi după cel
de-al doilea război mondial. Cum se explică acest paradox? Problema nu este legată de faptul
că un popor sau altul (evrei, germani sau orice altă naţionalitate) ar fi responsabil de măcelul
al doilea mondial, pentru că întodeauna în istorie poporul n-a făcut altceva decât să-şi urmeze
conducătorii. E necesar însă ca cercetătorii de azi să-i responsabilizeze cu adevărat pe cei
vinovaţi şi nu să arunce întreaga responsabilitate a crimelor războiului asupra celui învins.

- Extrase din cartea "Adevărul despre cel de-al doilea război mondial", autor Cornel
SABOU

hursday, December 6, 2007


Decizia de atacare a Uniunii Sovietice
Ajungem, în acest capitol, la decizia epocală al celui de-al doilea război mondial... Este vorba
de decizia luată de Hitler de atacare a URSS! Toţi istoricii oficiali, fără deosebire, au
concluzionat că atacarea Uniunii Sovietice a avut la bază planul lui Adolf Hitler de extindere
spre est, pentru a obţine aşa-zisul „spaţiu vital”. Este una din cele mai mari minciuni despre
cel de-al doilea război mondial! Nu trebuie să fi mare specilist ca să descoperi neadevărul
acestei concluzii ci doar să vrei să priveşti adevărul în faţă, aşa cum a fost el atunci.
Aţi citit cele câteva cărţi scrise de fostul agent secret sovietic V. Suvorov şi traduse în
România? Dacă nu, vi le recomand cu căldură! În aceste lucrări sunt aduse probe
indubitabile asupra faptului că Stalin pregătea o mare ofensivă împotriva Germaniei, ofensivă
prevăzută a debuta la începutul lunii iulie 1941! În spatele tratatului de pace pe care îl avea
cu Germania, Stalin spera să poată strânge o mare armată cu care să invadeze Europa ocupată
de germani şi să instaleze comunismul pe tot cuprinsul bătrânului continent. Planul a fost
conceput de prin anii 30, atunci când Stalin a început epurarea armatei de generalii incapabili
să ducă un asemenea război. A continuat apoi prin formarea unei industrii care să poată
susţine planurile ofensive sovietice. S-au construit în cantităţi foarte mari numai arme
capabile să facă faţă ofensivei, ignorându-se cele necesare apărării. Iată câteva exemple...
Stalin a decis blocarea programului de construire a unor bombardiere grele fără egal în
Europa la acea vreme. Bombardierele grele sunt folosite în special în situaţii de apărare pentru
a putea lovi spatele frontului inamic. În situaţii de atac bombardierele grele nu prea te ajută
pentru simplul fapt că ele nu fac decât să dărâme ceea ce tu vrei să cucereşti! Au fost
comandate în schimb zeci de mii (da, aţi citit bine, zeci de mii!) de bombardiere tactice, medii
şi uşoare. Acestea urmau să neutralizeze din prima zi de război toate aeroporturile, porturile şi
trupele inamice prin cea mai mare invazie aeriană din istorie! Deşi oficial se spune că
sovieticii se gândeau doar la apărare şi nu la atac ei nu au investit nici în construirea de
obstacole anti-tanc (ba chiar le-au desfiinţat şi pe cele avute!) şi nici în tunuri anti-tanc (nu
aveau decât modele „sărace”, de 37 şi 45 mm). În schimb, au construit tancuri gigant, cele
mai bune din lume la ora aceea (tancurile KV şi T34). Ori, la ce sunt folosite tancurile dacă nu
la străpungerea apărării inamice? Şi aici nu vorbim de câteva unităţi aruncate ici-colo, ci de
zeci de divizii! Exemplele ar putea continua cu nemiluita, V. Suvorov descriindu-le amănunţit
în cărţile sale (zeci de divizii masate chiar la graniţa cu Germania, pentru ofensivă, şi nu
aşezate în adâncime pentru susţinerea unei defensive puternice, sute de depozite de muniţii şi
carburanţi tot lângă graniţă pentru susţinerea ofensivei şi nu în spate pentru a fi protejate etc.
Imediat după începerea atacului, germanii au încercuit şi nimicit toate aceste divizii, au
capturat toate aceste depozite şi după aceea au “călătorit” sute de kilometrii prin URSS practic

19
fără să întâmpine nici o rezistenţă!).
Aşadar, dacă acceptăm drept adevăr teoria lansată de acest fost agent sovietic (şi nu există nici
un motiv temeinic pentru a o respinge; de altfel nici un oficial nu a îndrăznit să-l contrazică de
teamă ca problema să nu “explodeze” printr-o mediatizare excesivă!) atunci toată istoria celui
de-al doilea război mondial trebuie rescrisă! Pentru că asta înseamnă că Hitler nu a luptat în
est pentru “spaţiu vital” ci doar pentru a-şi salva ţara! Şi mai înseamnă că cei care au susţinut
Uniunea Sovietică (SUA şi Marea Britanie!) au produs un mare rău popoarelor europene
deoarece le-au condamnat pe acestea să poarte timp de decenii jugul comunismului!
Germania trebuia să atace sau să aştepte un atac! Hitler a preferat atacul pentru că practica i-a
demonstrat că atacul este arma învingătorului (vezi exemplele Polonia, Franţa, Norvegia,
Grecia, Iugoslavia etc). Avea de ales? Să aleagă între ce variante? Să aştepte un atac sovietic
purtat cu milioane de soldaţi (URSS avea de unde arunca în luptă milioane de soldaţi)? Ar fi
însemnat sfârşitul Germaniei şi poate al întregii Europe care ar fi intrat astfel sub cizma
sovietică! Să negocieze? Cu cine? Cu Stalin? Dar Stalin nu recunoştea nici o intenţie ofensivă,
doar avea un pact semnat cu Germania, nu-i aşa? Ăsta e adevărul, indiferent că vă place sau
nu, Hitler era obligat de situaţie să atace URSS, şi a încercat mereu să explice acest lucru
Angliei, Statelor Unite şi oricui dorea să-l asculte! Nimeni nu a vrut să-l înţeleagă. De ce?
Oare era adevărat ce spunea Hitler, că marile puteri ale lumii erau conduse (sau slujeau)
interesele evreilor (sioniştilor)? Că aceştia doreau războiul cu orice preţ pentru a supune
economic întreaga lume? Faptele ulterioare au demonstrat că acest lucru nu era imposibil...
După război, pentru prima şi ultima oară în istoria lumii, toate marile puteri au hotărât crearea
statului Israel! De ce ar fi hotărât acest lucru dacă nu-i slujeau pe sionişti? După război, toate
marile imperii s-au destrămat! Marea Britanie, Belgia, Olanda, Portugalia, SUA etc au fost
silite să renunţe la colonii acordând independenţă factorilor locali din fiecare regiune. Această
măsură nu a fost impusă de cineva din afară, ci a fost chiar decizia conducătorilor acestor state
care susţineau cauza ocultei. De ce? Pentru că în fiecare din aceste state s-au instalat la putere
oameni ai conspiratorilor şi astfel întreaga lume a devenit o mare piaţă de împrumut cu
dobândă pentru buzunarele marilor finanţişti, în special evrei. Pentru prima oară în istoria
lumii, în secolul XX nu mai conta acumularea de teritorii pentru a avea putere ci acumularea
de bogăţii! Evreii au fost primii care au înţeles la modul cel mai pragmatic faptul că
acumularea de putere economică înseamnă putere mondială. Pentru a avea bani nu trebuie
decât să exploatezi economic ţările vizate. Cum poţi face asta? Ocupând-o militar? Nu, pentru
că cetăţenii s-ar revolta, nu s-ar supune. Atunci cum? Simplu... Instalând la putere oameni din
ţara respectivă care să slujească intereselor tale! Asta s-a şi făcut după război... Jumătatea
comunistă a lumii era condusă de evrei (Karl Marx, Stalin şi mulţi alţii erau evrei), celaltă
jumătate (capitalistă) era condusă tot de evrei (toţi marii bancheri erau evrei, ca şi figuri
marcante ale vieţii publice, precum Dwight David Eisenhower, comandantul suprem al
aliaţilor din Europa şi viitor preşedinte al SUA). Singurii “ieşiţi din schemă” erau cei care
adoptaseră naţional-socialismul, “fasciştii” italieni, “naziştii” germani şi “imperialiştii”
japonezi. Aceste popoare au simţit duşmănia creată pe plan mondial de sionismul evreiesc, au
“citit” planurile lor de supunere financiară a lumii şi - evident - s-au opus! Atitudinea lor a
fost numită “anti-semitism” şi a fost condamnată... Adică, ceva de genul: “eu te jefuiesc, dar
tu nu ai voie să protestezi. Dacă te opui mie, atunci eşti anti-semit!” Aici vreau să vă întreb
ceva, dar vă rog să vă răspundeţi sincer... Dacă ieşiţi pe stradă şi strigaţi în gura mare “sunt
antiromân” credeţi că vă face cineva ceva? Nici vorbă, eventual se va râde de dvs... La fel
dacă strigaţi “sunt antiamerican, antirus, antichinez etc” ţi se va răspunde că e democraţie şi
poţi să crezi ce vrei. Dar nu... Nu chiar ce vrei, pentru că dacă vei avea tupeul să strigi “sunt
antievreu!” atunci eşti băgat imediat la închisoare! Pentru că a fi anti-evreu a devenit o
infracţiune în toată lumea, iar “liberatea” de a nu-ţi plăcea de evrei se poate plăti cu ani grei
de închisoare! DE CE?!!! Nu este chiar asta o discriminare? Evreii sunt cumva supraoameni

20
de nu ai voie să-i atingi nici măcar cu un cuvânt în timp ce despre români (de exemplu) poţi
spune orice? Vă mai pun o întrebare.... Cum ar fi putut impune evreii o asemenea legislaţie în
întreaga lume civilizată dacă nu ar fi avut la mâna lor conducerile acestor state? Din moment
ce, până şi în România, s-a adoptat această doctrină de servire a evreilor ne putem da seama
că Hitler a avut pur şi simplu dreptate! Cele mai mari puteri ale lumii sunt conduse de evrei
sau slujesc interesele internaţionale ale evreilor!!!
ACESTA ESTE ADEVĂRUL!!! Iar adevărul acesta nu ne face deloc liberi...
Publicat de Cornel Sabou la ora 1:56 AM 2 comentarii

1 septembrie 1939 (II)

Operaţiuni militare

Capturarea intactă a gării Katowice

În noaptea de 31 august spre 1 septembrie trupele unităţii "Kampfgruppe Ebbinghaus" au


trecut graniţa cu Polonia infiltrându-se în poziţiile inamicului. Primele lupte au fost purtate
împotriva unor poliţişti polonezi şi a altor trupe locale de securitate poloneze.

Locotenentul Grabert a comandat 80 de militari. Aceştia s-au strecurat în liniile adverse - cu


câteva ore înainte de începerea atacului - îmbrăcaţi în uniforme poloneze şi au luat contact cu
cetăţenii de origine germană din zona Oberschlesien. Nişte civili polonezi i-au îndrumat apoi
pe aceştia să găsească drumul dinspre Bihacz spre Koenigshütte. Soldaţii germani, îmbrăcaţi
ca şi nişte muncitori de la drumuri, aveau ascunse arme uşoare şi mult explozibil. Odată ajunşi
la şosea, aceştia s-au îmbarcat în câteva camioane care îi aşteptau acolo, apoi s-au îndreptat
spre obiectivul lor, importantele instalaţii feroviare de la Katowice. Forţele de securitate
poloneze erau extrem de concentrate în punctele cheie, poduri şi drumuri, dar compania lui
Grabert nu a fost vizată de controale serioase. Nimeni nu se aştepta ca o unitate militară
germană să patruleze pe străzile Poloniei la miez de noapte. Pe la miezul nopţii, unitatea
germană ajunge în preajma obiectivului său. La ora 02.00 un tren soseşte în gara Katowice
pentru a îmbarca trupe poloneze. Grabert îi poate auzi pe soldaţi povestind şi glumind fără
nici o grijă. Împreună cu unul din oamenii săi, el se strecoară în locomotivă, îi imobilizează
pe cei doi conductori de tren şi preia controlul asupra transportului. Apoi, îmbrăcat în
uniforma acestora, el merge la un ofiţer polonez şi îi spune precipitat că o unitate germană se
află la câţiva kilometri şi că a primit ordin să transporte trupele poloneze acolo pentru a-i
captura. Imediat, ofiţerul dă ordinele necesare şi toţi soldaţii se urcă în tren hotărâţi să-i
înfrunte pe germanii despre care auziseră că ocupaseră o clădire din apropiere. Grabert preia
conducerea trenului şi porneşte în direcţia trupelor germane care avansau spre inima Poloniei.
În curând, el observă pe o şosea mai multe blindate germane. Opreşte trenul, se prezintă la

21
primul ofiţer german şi îi raportează că are în spate un tren plin cu soldaţi polonezi! Imediat
aceştia sunt făcuţi prizonieri, iar gara de la Katowice, lipsită de apărare, este capturată cu toate
instalaţiile intacte!

Publicat de Cornel Sabou la ora 12:39 AM 0 comentarii

Wednesday, December 5, 2007


1 septembrie 1939 (I)

foto dreapta: Edward Smigly-Rydz


----------------------------------------------
- Se declanşează Operaţiunea “FALL WEISS”: Germania invadează Polonia. La ora 04.45,
trupele germane trec graniţa cu Polonia sprijinite de avioanele de bombardament în picaj,
Junkers Ju-87 (“Stuka”). Armata germană aplică pe teren o nouă şi revoluţionară tactică de
luptă, “Blitzkrieg”, în care infanteria, tancurile şi avioanele de bombardament colaborează
pentru a realiza străpungeri ale frontului.

- Campania este condusă personal de generalul Brauchitsch, şeful trupelor de uscat din armata
germană.

- Ofensiva este susţinută de două mari grupuri de armate. Generalul von Bock conduce
Grupul de Armate “NORD”, care are în componenţă Armatele 4 (Kuchler) şi 3 (Kluge); von
Rundstedt este la comanda Grupului de Armate “SUD”, compus din Armata a 8-a
(Balskowitz), Armata a 10-a (Reichenau) şi Armata 14 (List). Sprijinul aerian este oferit de
două mari Flote Aeriene, comandate de Kesselring şi Lohr, care au în dotare aproximativ
1.600 avioane.

- Grupul de Armate “SUD”, pornind din Silezia, efectuează operaţiunea principală de atac. Pe
partea stângă, Armata 8 avansează spre Poznan. Armata 10 are cea mai grea misiune trebuind
să înainteze pe centru, spre râul Vistula, între Varşovia şi Sandomierz, în timp ce Armata 14
atacă pe partea dreaptă spre Cracovia acoperind flancul străjuit de Carpaţi.

- Armata 4, pornind din Prusia de Est are misiunea să înainteze spre sud, spre Varşovia şi apoi

22
să urmeze linia râului Bug spre est. Armata 3 trebuie să ocupe “Coridorul” polonez şi să facă
joncţiunea cu Armata 8 care vine dinspre sud.

- Comandantul armatei poloneze, mareşalul Rydz-Smigly (foto sus), a organizat majoritatea


forţelor sale militare în jumătatea de nord-vest a ţării. Cele mai apărate zone au fost Poznan şi
“Coridorul”. Speranţa sa era să poată ţine pe loc trupele germane încă de când acestea intră în
Polonia, sau să le încetinească înaintarea încă din primul moment. Problema principală a
mareşalului polonez în prima zi de lupte a fost lipsa rezervelor, deoarece mobilizarea s-a
început foarte târziu, abia cu o zi în urmă.

- Berlin… Oficialii germani pretind că primele focuri de armă au fost trase de polonezii de la
graniţa polono-germană, atacul pornit la ora 04,45 nefiind decât un răspuns la “agresiunea
poloneză”.

- La începutul războiului, armata germană era organizată pe două fronturi principale, Frontul
de Est (luptele din Polonia) şi Frontul de Vest (graniţa cu Franţa). În cele ce urmează vă
prezentăm o schiţă de organizare a armatei germane, aşa cum am găsit-o descrisă de unii
autori occidentali...

Frontul de EST
ARMEEGRUPPE NORD (Generaloberst Feder von Bock)

Divizia 10 Uşoară(Generalmajor Schaal)


Divizia 73 Uşoară (Generalmajor F. von Rabenau)
Divizia 206 Infanterie (Generalleutnant H. Höfl)
Divizia 208 Infanterie (Generalleutnant M. Andreas)

3.Armee - Armata 3 (General der Artillerie Georg von Kuchler)


Brigada Eberhard (Generalmajor Eberhard)
Divizia 217 Infanterie (Generalmajor R. Baltzer)
Corpul Brand (Generalleutnant Fritz Brand)
Brigada Lotzen (Generalmajor Offenbacher)
Brigada Goldap (Oberst Notle)
1.AK - Corpul 1 Armată (Generalleutnant Walter Petzel)
Divizia Panzer “Kempf”
Divizia 1 Infanterie (Generalleutnant J. von Kortzfleisch)
Divizia 12 Infanterie (Generalleutnant L. von der Leyen)
19. AK - Corpul 19 Armată (Generalleutnant Nikolaus von Falkenhorst)
Divizia 21 Infanterie (Generalleutnant H. K. von Both)
Divizia 228 Infanterie (Generalmajor H. Suttner)
4.Armee - Armata 4 (General der Artillerie Gunther von Kluge)
Divizia 10 Panzer
Divizia 218 Infanterie (Generalmajor Feldherr W. Grote)
Garda de Frontieră (General der Flieger Leonhard Kaupisch)
Divizia 207 Infanterie (Generalmajor K. von Tiedermann)
2.AK - Corpul 2 Armată (General der Infanterie Erich Straub)
Divizia 3 Infanterie (Generalmajor W. Lichel)
Divizia 32 Infanterie (Generalleutnant F. Böhme)

23
3.AK - Corpul 3 Armată (General der Artillerie Curt Haase)
Divizia “Netze” (Generalmajor Freiherr von Gablenz)
Divizia 50 Infanterie(Generalleutnant K. Sorsche)
9. AK - Corpul 9 Armată (General der Panzertruppe Heinz Guderian)
Divizia 3 Panzer(Generalleutnant Freiherr L Geyr von Schweppenburg)
Divizia 2 Infanterie Mot. (Generalleutnant P.Bader)
Divizia 20 Infanterie Mot. (Generalleutnant M. von Wiktorin)

ARMEEGRUPPE SUD - Grupul de Armate “Sud”


(Generaloberst Gerd von Rundstedt)

Divizia 27 Infanterie (Generalleutnant F. Bergmann)


Divizia 62 Infanterie (Generalmajor W. Keiner)
Divizia 68 Infanterie (Oberst G. Braun)
Divizia 213 Infanterie (Generalmajor R. de L’Homme de Courbiere)
Divizia 221 Infanterie (Generalleutnant J. Pflugbeil)
Divizia 239 Infanterie (Generalmajor F. Neuling)
8.Armee - Armata 8 (General der Infanterie Johannes Blaskowitz)
10.AK - Corpul 10 Armată (General der Artillerie Wilhelm Ulex)
Divizia 24 Infanterie (Generalleutnant F. Olbricht)
Divizia 30 Infanterie (Generalmajor K. von Briesen)
13. AK - Corpul 13 Armată (General der Kavallerie Freiherr Maximillian Weichs)
Divizia 10 Infanterie (Generalleutnant C. von Cochenhausen)
Divizia 17 Infanterie (Generalmajor H. Loch)
10.Armee - Armata 10 (General der Infanterie Johannes Blaskowitz)
4.AK- Corpul 4 Armată (General der Infanterie Viktor von Schwedler)
Divizia 4 Infanterie (Generalmajor E. Hansen)
Divizia 46 Infanterie (Generalmajor P. von Hase)
11.AK- Corpul 11 Armată (General der Artillerie Emil Leeb)
Divizia 18 Infanterie (Generalmajor F. K. Cranz)
Divizia 19 Infanterie (Generalleutnant G. Schwantes)
14.AK - Corpul 14 Armată (General der Infanterie Gustav von Wietersheim)
Divizia 1 Uşoară (Generalmajor F. W. von Löper)
Divizia 13 Infanterie Mot. (Generalleutnant M. von Faber du Faur)
Divizia 29 Infanterie Mot. (Generalleutnant J. Lemelsen)
15.AK - Corpul 15 Armată (General der Infanterie Hermann Hoth)
Divizia 2 Uşoară (Generalleutnant G. Stumme)
Divizia 3 Uşoară (Generalmajor A. Kuntzen)
16.AK - Corpul 16 Armată (General der Kavallerie Erich Höpner)
Divizia 1 Panzer (Generalleutnant R. Schmidt)
Divizia 4 Panzer (Generalleutnant G. H. Reinhardt)
Divizia 14 Infanterie (Generalleutnant P. Weyer)
Divizia 31 Infanterie (Generalleutnant P. Kämpfe)
14.Armee - Armata 14 (Generaloberst Wilhelm List)
8.AK - Corpul 8 Armată (General der Infanterie Ernst Busch)
Divizia 5 Panzer (Generalleutnant H. von Vietinghoff)
Divizia 8 Infanterie (Generalleutnant R. Koch-Erpach)
Divizia 28 Infanterie (Generalleutnant H. Obstfelder)
17.AK - Corpul 17 Armată (General der Infanterie Werner Kienitz)
Divizia 7 Infanterie (Generalmajor E. Ott)

24
Divizia 44 Infanterie (Generalleutnant A. Schubert)
Divizia 45 Infanterie (Generalleutnant F. Materna)
18.AK - Corpul 18 Armată (General der Infanterie Baier)
Divizia 2 Panzer (Generalleutnant R. Veiel)
Divizia 4 Uşoară(Generalmajor A. Hubicki)
Divizia 3 Gebirgsjager (Vânători de Munte) - (Generalmajor E. Dietl)
22.AK - Corpul 22 Armată (General der Kavallerie Ewald von Kleist)
Divizia 1 Gebirgsjager-Vânători de Munte (Generalmajor L. Kubler)
Divizia 2 Gebirgsjager-Vânători de Munte (Generalleutnant V. Fuerstein)
Slovakian Armeegruppe Bernolak - Grupul de Armată Slovac Bernolak
Divizia 1 “Janosik” (Colonel A. Pulanich)
Divizia 2 “Skultety” (General A. Cunderlik)
Divizia 3 “Razus” (Liutenant General A. Malar)
Grupul Mobil “Kalinciak” (Liutenant General J. Imro)

- Pe frontul de est, în total, germanii atacau cu aproximativ 1.850.000 soldaţi 3.000 tancuri şi
10.000 piese de artilerie. La acestea se adăugau 2.085 avioane, grupate în două flote aeriene.

Frontul de Vest
HEERESGRUPPE: “C“

Rezerva Grupului de Armate “C”:


Batalionul 652 PzJag., Stab Art.Regt.z.b.V.-619, s.Art.Abt.-620 (gem.), s.Art.Abt.-649 (gem.),
Divizia 76 Infanterie (în camioane de transport)

Rezervă O.K.H. (Comandamentul Armatei): 11 divizii de infanterie


Divizia 251 Infanterie, Divizia 253 Infanterie, Divizia 254 Infanterie, Divizia 255 Infanterie,
Divizia 256 Infanterie, Divizia 260 Infanterie, Divizia 262 Infanterie, Divizia 263 Infanterie,
Divizia 267 Infanterie, Divizia 268 Infanterie, Divizia 269 Infanterie

5.Armee (AOK 5) - Armata 5:


Rezerva Armatei:
I./Flak-Regt.-14 (gem.), PzJag.Abt.-543, Divizia 58 Infanterie, Divizia 87 Infanterie
XXVII (27) Armeekorps (AK) - Corpul 27 Armată:
Arko.-27, s.Art.Abt.-408 (gem.), s.Art.Abt.-427 (gem.), Divizia 216 Infanterie, Divizia 211
Infanterie, Divizia 69 Infanterie, Divizia 16 Infanterie,
Gen.Kdo.der Grenztruppen “Eifel”:
II./Flak-Regt.-14 (gem.), lei.Flak-Abt.-84, Stab Art.Regt.z.b.V.-613, II./s.Art.Regt.-52 (gem.),
s.Art.Abt.-621 (gem.), s.Art.Abt.-630 (gem.), PzJag.Abt.-643, Divizia 86 Infanterie, Divizia
227 Infanterie, Divizia 26 Infanterie, Grenzschutzverband “Trier” + M.G.Btl.-1 (mot.),
M.G.Btl.-2 (mot.), M.G.Btl.-3 (mot.), Fest.Kdr. “Aachen”
V (05) Armeekorps - Corpul 5 Armată:
I./Flak-Regt.-361 (gem.), Arko.-41, II./s.Art.Regt.-61 (gem.), II./s.Art.Regt.-71 (gem.),
Divizia 22 Infanterie (parţial), Divizia 225 Infanterie
VI (06) Armeekorps - Corpul 6 Armată:
II./Flak-Regt.-4 (gem.), Arko.-6, II./s.Art.Regt.-62 (gem.), II./s.Art.Regt.-42 (gem.),
Grenzschutz-Regt.-16
XXX (30) Armeekorps - Corpul 30 Armată:
Arko.-19, s.Art.Abt.-430 (gem.), s.Art.Abt.-446 (gem.), Grenzschutz-Kdr.-9

25
1.Armee (AOK 1) - Armata 1:
Rezerva Armatei:
I./Flak-Regt.-4 (gem.), I./Flak-Regt.-24 (gem.), II./Flak-Regt.-24 (gem.), PzJag.Abt.-525,
Divizia 75 Infanterie, Divizia 209 Infanterie, Divizia 214 Infanterie, Divizia 223 Infanterie,
Divizia 231 Infanterie, Divizia 246 Infanterie
XII (12) Armeekorps - Corpul 12 Armată:
Arko.-69, II./s.Art.Regt.-69 (gem.), II./s.Art.Regt.-70 (gem.), Divizia 79 Infanterie, Divizia 34
Infanterie, Divizia 15 Infanterie, Divizia 52 Infanterie,
Gen.Kdo.d.Gretztruppen “Saarpfalz”:
Arko.-112, I./s.Grenz-Art.Regt.-105, I./s.Grenz-Art.Regt.-106, I./s.Grenz-Art.Regt.-108,
I./s.Grenz-Art.Regt.-109, M.G.Btl.-10 (mot.), M.G.Btl.-13 (mot.), M.G.Btl.-14 (mot.),
Grenzschutz-Regt.-132, Grenzschutz-Regt.-142, Grenzschutz-Regt.-152, Divizia 6 Infanterie,
Divizia 36 Infanterie, Divizia 9 Infanterie, 125 Infanterie Regt., I./126 Infanterie Regt., 127
Infanterie Regt., I./128 Infanterie Regt., 129 Infanterie Regt.
IX (09) Armeekorps - Corpul 9 Armată:
Arko.-15, II./s.Art.Regt.-45 (gem.), II./s.Art.Regt.-51 (gem.), Divizia 71 Infanterie, Divizia 25
Infanterie, Divizia 33 Infanterie

7.Armee (AOK-07): Armata 7


Rezerva Armatei:
I./Flak-Regt.-491 (gem.), Arko.-35, I./Art.Regt.-697, III./Art.Regt.-697, II./Art.Regt.-77,
Art.Abt.-215 (bo.), Art.Abt.-216 (bo.), PzJag.Abt.-559, Divizia 78 Infanterie, Divizia 212
Infanterie, Divizia 215 Infanterie
Grenzschutzabschnittts-Kdo. “Oberrheim”:
I./Flak-Regt.-5 (gem.), lei.Flak-Abt.-75, II./s.Art.Regt.-41 (gem.), II./s.Art.Regt.-65 (gem.),
II./s.Art.Regt.-72 (gem.), s.Art.Abt.-615 (gem.), s.Art.Abt.-626 (gem.), M.G.Btl.-5 (mot.),
M.G.Btl.-11 (mot.), Grenzschutz-Regt.-33 (part), Grenzschutz-Regt.-40 (part), 14 Landwehr
Div. + M.G.Btl.-4 (mot.), lei.Art.Regt.-697 (part), I./Art.Regt.-77, Divizia 35 Infanterie,
Divizia 5 Infanterie, SS-Mot Infanterie Regt. “Der Fuhrer”

Comandant OKH: General Walter von


Brauschitsch
- Germania beneficia, printre altele, şi de sprijinul masiv al etnicilor germani din Polonia, ca
şi de o vastă reţea de spionaj creată în această ţară de câţiva ani. Aşa se face că la comanda
forţelor germane erau cunoscute toate punctele vitale poloneze, de la căi ferate, drumuri, la
orice alt obiectiv important.

Organizarea Forţei Navale


Forţa navală de lovire în războiul contra Poloniei (Marinegruppenkommando) era condusă de
Ost Gen.Adm.Albrecht (şef de stat major Kont.Adm.Schmundt) şi era formată din
următoarele unităţi:
Bef. d.Aufkl. (B.d.A.): V.Adm. Densch comanda crucişătoarele uşoare “Nürnberg”,
“Leipzig” şi “Köln”;
Fhr.d.T-Boote (F.d.T.): K.Adm.Lütjens, cu distrugătoarele “Leberecht Maaß”, “Georg
Thiele”, “Richard Beitzen”, “Friedrich Ihn”, “Erich Steinbrinck”, “Friedrich Eckoldt”,

26
“Bruno Heinemann”, “Wolfgang Zenker” şi “Bernd von Arnim”;
1.S-Bootflottille: S10, S11, S12, S13, S18, S19, Tsingtau;
Fhr.d.M-Boote (F.d.M): Kpt.z.S.Ruge comanda T196 cu F8, F7, F9, F10
1.M-Flottille: M8, M1, M3, M4, M5, M7,M111, M132;
SVK-Verband: (vase vechi, M-boats) “Nautilus”, “Otto Braun”, “Pelikan”, “Arkona”,
“Sundewall”;
3.R-Flottille: von der Gröben, R33, R34, R35, R36, R38, R39, R40
Fhr.d.U-Boote Ost: FKpt.Schomburg U31, U32, U35, U5, U6, U7, U14, U18, U22, U57;
Fhr.d.Seeluftstreitkräfte Ost: Gen.Maj.Coeler; 10 Marinefliegerstaffeln,

Polonia
De cealaltă parte, Polonia avea la dispoziţie următoarele Armate:
Armata “Modlin” - General Krukowicz-Przedrzymirski,
Armata “Pomorze” - General Bortnowski,
Armata “Poznan” - General Kutrzeba,
Armata “Lodz” - General Rommel,
Armata “Krakow” - General Szilling,
Armata “Lublin” - General Piskor
Armata “Karpaty” - General Fabrycy
Un grup operaţional: „Narew” - General Mlot-Fijalkowski
O armată de rezervă: „Prusia” - General Dab-Biernacki
Trei grupuri operaţionale în formare: Wyszkow, Tarnow şi Kutno
Toate acestea erau sub comanda mareşalului Edward Smigly-Rydz

În total, polonezii aveau aproximativ 39 Divizii de Infanterie, 11 Brigăzi de Cavalerie, 3


Brigăzi de munte şi 2 Brigăzi Motorizat-Blindate (comandate de Colonel Stanislaw Maczek şi
Colonel Stefan Rowecki). Armatele Lodz, Krakow şi Karpaty aveau 241 tancuri şi 32
automobile blindate; Armatele Pomorze, Poznan, Modlin şi cele patru grupuri operaţionale
deţineau 234 tancuri şi 52 maşini blindate (modele wz.29 şi wz.34). În rezervă erau ţinute
185 tancuri.

- În momentul începerii luptelor, armata poloneză nu-şi terminase încă mobilizarea pentru a
se încadra în planul general de apărare prevăzut pentru zona de vest, planul Z (Zachod).
Aceştia au adoptat tactica apărării întregii linii a frontului (1.600 kilometri) în speranţa că vor
putea proteja zonele industriale importante, efectuând contraatacuri. Trebuie precizat că
polonezii estimaseră corect direcţiile de atac germane, dar fără un sprijin concret şi imediat
din partea aliaţilor englezi aveau puţine speranţe să poată opri invazia.

Pe parcursul campaniei militare au mai fost formate Armata “Varşovia” - general Rommel şi
Grupul Operaţional Independent “Polesie” - General Kleeberg. În total, polonezii au
aruncat în luptă 1.000.000 - 1.350.000 de soldaţi, 900 tancuri şi tanchete, 4.300 piese de
artilerie şi 435 avioane.
Vehicolele blindate erau 102 vechi Renault FT-17 (tanc uşor), 132 7TP (tanc uşor), 38 Vickers
6-tone (tanc uşor), 53 de R-35 (tanc uşor) şi 3 Hotchkiss H-35 (tanc uşor) restul fiind
tanchete. În plus, Polonia mai deţinea 11 trenuri blindate (alte 4 fiind date în folosinţă pe
parcursul campaniei).

- Cele mai multe nave poloneze au primit ordin de a pleca spre Anglia, în Marea Baltică
rămânând doar câteva nave sub comanda Amiralului Swirski. Acestea au primit ordin să ajute

27
la apărarea zonelor Gdynia, Oksywie, Westerplatte şi Hel, şi să protejeze navele de linie care
veneau din Suedia, Estonia şi Finlanda.

- Armamentul polonez pentru infanterie era mult învechit. Procesul de modernizare a armatei
(început în 1936) se desfăşura foarte lent. Unităţile motorizate erau foarte puţine, cele mai
multe unităţi deplasându-se pe jos sau cu ajutorul cailor.
Cavaleria poloneză era dotată cu tunuri anti-tanc de 37 mm Bofors wz.36.
Publicat de Cornel Sabou la ora 2:25 AM 0 comentarii

Sunday, October 14, 2007


Războiul din Balcani

Dupa ocuparea Frantei a urmat ofensiva germană din Balcani, care a dus la ocuparea militară
a Iugoslaviei şi Greciei. Din nou Adolf Hitler ne apare în istorie ca un agresor de state
independente, ca un dictator însetat de sânge şi de teritorii! Din nou o concepţie falsă despre
adevărul istoric...
Există sute de documente care au şi fost făcute publice şi care demonstrează că Hitler şi-a
dorit întodeauna o zonă a Balcanilor liniştită. Reuşise să susţină ajungerea la putere în
România, Bulgaria şi Ungaria a unor guverne fidele Axei Roma-Berlin. Existau speranţe mari
ca şi în Iugoslavia şi în Grecia să fie instalate astfel de guverne. Iugoslavia chiar semnase deja
primele documente de aderare la Axă, aşa că Hitler nu avea nici un interes să susţină un război
în zona Balcanilor. Apele au fost însă tulburate din două direcţii. Pe de o parte, serviciile aliate
au susţinut o lovitură de stat în Iugoslavia pentru alungarea de la putere a guvernului pro-
german. Noul guvern instalat a anulat imediat toate deciziile precedentului privind aderarea
Iugoslaviei la Axă. În aceste condiţii Hitler a ordonat invadarea statului sârb! Dacă judeci
acum aceste evenimente, cu o minte ageră şi imparţială, trebuie să recunoşti că din punct de
vedere militar Hitler nu putea tolera la graniţa sa (Iugoslavia avea graniţă directă cu
Germania) un guvern ostil instalat prin lovitură de stat finanţată de duşman! Această situaţie
era periculoasă pentru interesele germane şi de aceea s-a decis intrarea cu trupe în Iugoslavia.
Pe de altă parte, Hitler a avut o problemă cu... Musolini. Acesta visa la recrearea Imperiului
Roman, cu posesiuni întinse în Africa şi Europa. Din cauza extinderii puterii Germaniei pe
bătrânul continent, Italia se vedea limitată la o zonă restrânsă de influenţă. Zona aceasta era
zona Balcanilor... Singurul stat care nu s-a aliat politicii fasciste a Italiei a fost Grecia, care
prefera pentru moment o politică de apropiere de Aliaţii occidentali. Hitler vedea rezolvarea

28
acestei “probleme” pe cale diplomatică, prin susţinerea forţelor fasciste din interior, Musolinii
însă pregătea o soluţie militară! Chiar şi istoricii oficiali s-au simţit obligaţi să menţioneze în
cronicile lor furia lui Hitler la auzul veştii că Italia a atacat Grecia! În acel moment zarurile
erau aruncate, nu mai era nimic de făcut pentru oprirea războiului în Balcani. Ce putea face
Hitler? Se putea arăta indiferent faţă de evenimentele din zonă? Armatele italiene se dovedeau
incapabile să-i înfrângă pe greci, iar englezii debarcau trupe în Grecia. Evident, cancelarul
german a decis să intervină, şi a trimis tancurile sale să restabilească ordinea în regiune.
Diviziile de panzere au făcut ravagii, englezii au fost din nou aruncaţi în mare, iar Grecia şi
Iugoslavia au capitulat! Iată cum, fără voia sa, Hitler s-a văzut stăpân peste zona Balcanilor!
Acest război - din Balcani - putea fi categoric evitat dacă aliaţii nu s-ar fi implicat în politica
zonei sau dacă ar fi limitat implicarea lor doar la latura politică normală. De xemplu, deşi
avea puterea s-o facă, Hitler nu a impus cu forţa guverne pro-germane în ţările din Balcani. El
ştia că un guvern impus cu forţa este nelegitim şi în situaţii de criză poporul nu-l va urma. De
aceea, el promova lupta politică şi sprijinea doar pe această cale preluarea puterii de către
fascişti-nazişti în statele respective. Doar în momentul în care aliaţii au organizat lovitura de
stat din Iugoslavia Hitler a decis să intervină!
Cornel SABOU
Publicat de Cornel Sabou la ora 12:20 AM 0 comentarii

Friday, September 21, 2007


Bătălia Angliei

Din punct de vedere oficial, “Bătălia Angliei” (luptele aeriene dintre flotele Marii Britanii şi
ale Germaniei) ar fi trebuit să fie preludiul debarcării germane în insulele britanice. Oficial, se
spune că o primă condiţie fixată de Hitler pentru invadarea Angliei ar fi fost ca aviaţia sa să
distrugă prin luptă puterea aeriană şi maritimă engleză pentru ca ulterior Wemachtul german
să poată debarca în bune condiţii. Ar fi urmat apoi câteva luni de război “total” aerian în urma
căruia englezii s-au dovedit superiori, aviaţia germană nereuşind să reducă la tăcere apărarea
engleză. Din acest motiv, Hitler ar fi renunţat la invadarea insulei britanice şi astfel poporul
englez a fost “salvat” de la un posibil război pe teritoriul său.
Trebuie să precizez de la bun început că nu cred în veridicitatea acestei variante oficiale a
istoriei! Dimpotrivă, există suficiente date care pot demonstra că Adolf Hitler putea ordona
fără nici un fel de problemă invadarea Marii Britanii, iar în această eventualitate nu ar fi avut
probleme cu victoria. În momentul consumării episodului “Dunquerq”, în Anglia nu existau
mai mult de două-trei divizii apte să lupte pentru apărarea graniţei. Dacă Hitler ar fi ordonat
atunci invazia ar fi putut înainta fără probleme spre Londra. Nu mai era nevoie de nici o
“pregătire” prin ducerea unui absurd război aero-naval! Dacă luăm de bună varianta istoriei
oficiale, atunci am putea numi decizia lui Hitler drept cea mai proastă decizie luată vreodată
în istorie de vreun şef de stat! Cum această variantă este însă neadevărată, trebuie să căutăm
adevărul în alte “zone istorice”...

29
În primul rând, trebuie să înţelegem faptul că în problema “Bătăliei Angliei” se pleacă de la
nişte premise greşite. Ideea de bază de la care pleacă istoria oficială e că Hitler dorea neapărat
să debarce în Marea Britanie, fapt care mi se pare a fi în total dezacord cu realitatea! Ce nu
înţeleg istoricii aceştia este faptul că oricare mare şef de stat (şi mă refer aici la toţi şefii de
state, americani, englezi, sovietici etc, nu doar la Hitler) are un mod “ciudat” de gândire
atunci când ia decizii politice, militare sau economice importante, total diferit de modul de
gândire a unui om “normal”. El îşi bazează decizia pe o anumită viziune pe care o are despre
lume, despre viitorul omenirii, despre sferele de influenţă sau despre importanţa ţării sale pe
scena politică mondială. Multe asemenea decizii nu sunt înţelese de contemporani sau sunt în
mod eronat prezentate “pieţei” de oameni care au pretenţia că le-ar fi înţeles.
Gândiţi-vă, de exemplu, care ar fi fost soarta omenirii (şi implicit, a României) dacă Aliaţii ar
fi decis să debarce în 1943 nu în Italia ci în Balcani (Grecia) şi să înainteze spre nord, către
România “eliberând” această zonă de germani. Sovieticii nu ar mai fi pus mâna pe România şi
nu am mai fi trăit 45 de ani sub comunism! Nu ar mai fi fost comunism nici în Bulgaria, nici
în Iugoslavia şi poate nici în Ungaria, iar Italia ar fi rămas tot capitalistă pentru că accesul
ruşilor spre această zonă ar fi fost tăiat! Iată un singur exemplu de decizie politico-militară
majoră care este luată în baza unei viziuni despre viitorul omenirii pe care conducătorii acelei
perioade au avut-o!
Sau, imaginaţi-vă că sunteţi dvs Roosvelt, în 1942, an în care SUA decide să sprijine prima
operaţie de desant în jurul teatrului de război european. După îndelungi dezbateri, americanii
au decis să debarce în nordul Africii pentru a-i alunga pe nemţi de pe acest continent. Dvs,
dacă aţi fi fost în locul lui ce variantă aţi fi ales? Aţi putea încerca o debarcare directă în
Normandia (precedând cu doi ani momentul istoric) sau aţi alege Norvegia, sau poate
Balcanii, sudul Franţei sau - de ce nu - direct ţărmurile Germaniei! Vedeţi câte variante sunt,
luate aşa, la repezeală? Pentru fiecare din acestea se pot apoi elabora planuri de detaliu care să
facă din operaţiunea de debarcare un succes! În 1940, Hitler avea şi el mai multe variante la
dispoziţie. Una din ele era debarcarea în Marea Britanie. Fuhrer-ul a decis chiar pregătirea
debarcării până în cele mai mici amănunte... Dar Hitler mai avea atunci şi alte “griji”. Dorinţa
sa principală (oricât nu le convine istoricilor oficiali s-o recunoască!) a fost încheierea păcii!
A repetat-o de mai multe ori, a insistat chiar, dar a fost respins de fiecare dată! N-aveţi decât
să citiţi o carte de istorie şi veţi găsi acolo menţionate declaraţiile sale făcute în interesul
încheierii unei păci cu Occidentul. Cartea aceea va “pătimi” doar cu faptul că ia în derizoriu
propunerile lui Hitler, că nu le dă crezere sau că le perverteşte sensul. Faptele rămân însă
fapte! Hitler mai era îngrijorat şi de faptul că simţea un pericol mare din partea lui Stalin şi a
Uniunii Sovietice. Aşa cum vom demonstra mai încolo, atacarea URSS nu a fost rezultatul
unei dorinţe pentru “spaţiu vital” ci a unei convingeri avute de Hitler (demonstrată cu probe
între timp de unii cercetători particulari) că Stalin pregăteşte o mare ofensivă împotriva
Germaniei.
Acum, analizaţi dvs evenimentele din această lumină: Franţa este înfrântă, orice alt inamic
european este distrus, şi în acest moment vin informaţii precise despre o apropiată invazie
sovietică dinspre est! Stalin se pregătea să invadeze Europa pentru ca “eliberând-o” de nazism
să impună comunismul! Ce face Hitler? Se mai preocupă el de invazia Marii Britanii? Nu, el
încearcă să încheie pacea cu Anglia, ba chiar să atragă acest stat de partea sa pentru o apărare
comună împotriva comunismului. El nu ştie în acel moment că peste un an se va afla în război
cu SUA (aşa cum ştim noi azi) de aceea nu-şi face prea mari griji pentru Marea Britanie.
Hitler ştie că englezii nu vor fi niciodată capabili (singuri) să atace continentul european cu
asemenea forţe încât să-i învingă pe nemţi. “Mai devreme sau mai târziu vor cere ei pacea,
pentru că nu vor avea de ales” îşi spune Hitler, apoi se concentrează exclusiv asupra
problemei din est.
În vest îi lasă lui Goring “plăcerea” de a purta un război aerian pentru a ţine sub presiune

30
guvernul englez şi opinia publică din Anglia. Probabil, Hitler îşi imagina că după câteva luni
de bombardamente, după o izolare pe care submarinele germane ar fi impus-o comerţului
britanic, englezii ar fi sfârşit cerând pacea sau chiar aliindu-se cu el. De altfel, dacă americanii
nu ar fi intervenit în război, aceasta ar fi fost soarta Marii Britanii! Nu sunteţi de acord cu
mine? Treaba voastră, puteţi alege să fiţi mai departe orbi şi surzi la adevărurile istorice, dar
acest lucru nu le ştirbeşte cu nimic valoarea! Haideţi şi imaginaţi-vă puţin care ar fi fost soarta
Marii Britanii dacă SUA nu ar fi intrat în război? Să vă ajut eu… În prima fază s-ar fi
îndatorat enorm, folosindu-şi toate resursele pentru a cumpăra din America şi din alte state
“democratice” armament şi materiale de război. După ce toate rezervele s-ar fi consumat şi
după ce s-ar fi realizat împrumuturi peste puterile de rambursare ce ar mai fi putut face?
NIMIC! Faptele din cel de-al doilea război mondial au demonstrat că Britania pierdea pe mare
şi ocean o bună parte din materiile sale de care avea neapărată nevoie. Până la intrarea
americanilor în război, germanii controlau cu submarinele lor apele şi provocau englezilor
pagube enorme. Pe măsura trecerii timpului, aceste pagube ar fi putut creşte până la blocarea
definitivă a comerţului englez! Din acest moment şi până la prăbuşirea economică a
Imperiului Britanic nu mai era nevoie decât de puţin timp. Pentru a împiedica o eventuală
debarcare germană, englezii şi-ar fi constituit cu siguranţă o armată mare. Ori, dacă aceasta nu
este folosită pe teatrul de luptă, ea nu face decât să consume resurse fără să producă nimic.
Odată cu împuţinarea resurselor, sau chiar cu lipsa totală a acestora, armata trebuia încet-încet
redusă riscându-se astfel slăbirea posibilităţii de apărare. Ce mai rămâne în acest caz
conducerii politice a statului englez decât să accepte (sau chiar să propună!) pacea? Din
fericire pentru englezi, în decembrie 1941 (deci la 1 an şi 6 luni de la înfrângerea Franţei!)
Statele Unite ale Americii intră în război şi salvează astfel imperiul britanic!
Publicat de Cornel Sabou la ora 9:34 AM 0 comentarii

Monday, June 4, 2007


Franţa 1940

În luna mai a anului 1940 armatele germane invadează concomitent teritoriile Franţei,
Belgiei şi Olandei (plus Danemarca). În condiţiile de război de atunci cred că nici un om
normal la cap nu-l poate condamna pe Hitler pentru că a ordonat un asemenea atac! Singurele
alternative erau pacea (pe care aliaţii o refuzau obsesiv!) sau renunţarea de către Hitler la
teritoriile germane încorporate în Reich (ceea ce, evident, era imposibil). Şi totuşi, în

31
momentul atacului armata germană era inferioară celor franceze şi engleze! Atât ca număr de
soldaţi cât şi ca tehnică de luptă. Hitler ştia că prelungirea unei stări de incertitudine la graniţa
cu Franţa poate duce, mai devreme sau mai târziu, la atacarea Germaniei şi - posibil - la
pierderea războiului.
Pentru a compensa inferioritatea armatei sale, Hitler impune un plan de atac prin surprindere
asupra armatelor aliate, atac care urma să fie executat, în principal, prin munţii Belgiei (zona
Ardeni). Aplicând pe teren şi un nou concept de luptă, Blitzkrieg, germanii au reuşit să
încercuiască multe unităţi aliate, să le distrugă şi să oblige Franţa să capituleze în doar două
luni de război! Este unul din cele mai mari mistere ale celui de-al doilea război mondial: de ce
Franţa a capitulat atât de repede?
Dacă te gândeşti la milioanele de soldaţi care puteau lupta pe front, la miile de tancuri
franceze mult superioare celor germane, la ajutorul oferit de Anglia prin trimiterea în Franţa a
sute de mii de soldaţi stai şi te întrebi cum s-a putut întâmpla ca după câteva lupte Franţa să
cedeze? Oficial, responsabilitatea dezastrului francez a fost atribuită... concepţiei de luptă
germane, Blitzkrieg-ului! Atât au putut istoricii noştrii descoperii! Atâta este şi valoarea lor
profesională!!
Polonia a rezistat aproape o lună în condiţii de inferioritate cvasitotală şi atacată din două părţi
de două mari forţe armate, germane şi sovietice! Franţa, repet, era superioară Germaniei, cu
un teritoriu întins, cu mari concentrări urbane, cu munţi, dealuri, văi şi ape care puteau oferi
un cadru perfect pentru o apărare de succes etc... Chiar dacă acceptăm teoria că Blitzkriegul
este cauza principală a victoriei germane, tot nu înţeleg de ce Franţa a capitulat, semnând un
armistiţiu? Guvernul francez putea lupta până la capăt, se putea refugia prin alte locaţii
(Franţa avea colonii în Africa, Asia şi America!) şi continua lupta de acolo, putea organiza
rezistenţa împotriva inamicului etc. Franţa avea la dispoziţie multe variante care, până la
urmă, se puteau dovedi de succes, dar a ales-o pe cea mai comodă şi mai dezastruoasă pentru
ea: să înceteze lupta! Mai mult decât atât, noul guvern francez acceptat de germani (cu sediul
la Vichy) condus de mareşalul Petain (şi recunoscut inclusiv de SUA!) a colaborat ani în şir
cu “duşmanul” servind interesele acestuia. La un moment dat (în Africa) s-a ajuns chiar la
confruntări armate franco-engleze soldate cu mii de victime!!!
În privinţa ocupării Olandei şi Belgiei este evident că acestea nu puteu scăpa de invazie.
Dacă germanii nu i-ar fi atacat ar fi putut-o face oricând, francezii şi englezii. De altfel, chiar
înaintea atacului german, francezii executau presiuni enorme asupra guvernului belgian pentru
a se permite instalarea unităţilor franceze pe teritoriul ei. Existau chiar armate belgiene care se
pregăteau să apere teritoriul lor împotriva francezilor (istoricii spun că aceasta era doar o
mişcare de formă, menită să “demonstreze” Germaniei că Belgia nu face jocul aliaţilor). Cele
două ţări au fost victimele aşezării lor geografice speciale, chiar între cele două mari puteri
care se confruntau (Franţa şi Germania), la fel ca şi Luxemburg.
Personal, cred că atitudinea Belgiei şi Olandei - de neutralitate - era complet greşită! În
condiţiile date, acestea trebuiau clar să opteze pentru o tabără sau alta, iar dacă aliaţii lor
câştigau, puteau spera la menţinerea independenţei. Aşa, era clar că vor pierde, urmând a fi
atacaţi ori de unii, ori de alţii! Faptele au demonstrat că oficialii belgieni şi olandezi au greşit
prin atitudinea adoptată. De exemplu, dacă s-ar fi alăturat Aliaţilor, acest lucru ar fi facilitat o
apărare mult mai puternică şi mai organizată, efectuată din timp şi capabilă să stăvilească de
la început ofensiva germană. În acest caz, nu s-ar mai fi putut ajunge la capitularea Franţei,
iar menţinerea unui front larg şi puternic în vestul Germaniei ar fi dus la o cu totul altă
desfăşurare a războiului în anii care au urmat. Dacă s-ar fi alăturat Germaniei şi-ar fi putut
menţine “independenţa”, adică ar fi rămas să existe ca stat chiar dacă acest lucru însemna
servirea intereselor Germaniei. Ulterior, acestea puteau oricând întoarce armele (la fel ca
România în august 1944) dând o lovitură decisivă Germaniei chiar în inima ei!
În timpul războiului din Franţa s-a mai petrecut un episod extrem de ciudat... Este vorba de

32
evacuarea armatelor engleze de la Dunquerq. După ce diviziile germane înaintează pe tot
frontul, încercuind şi distrugând armatele franceze, englezii realizează faptul că e inutil să mai
rămână în Franţa şi decid să revină în ţară. Uşor de zis, greu de făcut! Pentru că trupele
engleze sunt urmărite tot timpul, hărţuite şi împiedicate să organizeze o retragere peste
Canalul Mânecii. După mai multe retrageri se ajunge la Dunquerque. Englezii sunt
încercuiţi... În spate au doar marea. În faţă, sute, mii de tancuri germane şi sute de mii de
soldaţi germani! Muniţiile, proviziile sunt pe sfârşite. Hitler nu trebuie decât să ordone
lichidarea tuturor englezilor care se aflau în “punga” de la Dunquerq, acest lucru însemnând
omorârea şi/sau capturarea a peste 300.000 de soldaţi! Surprinzător însă, Hitler ordonă
stoparea atacului!!! Tancurile se opresc şi privesc tăcute cum englezii le fug de sub nas. Ce se
întâmplase? Oficial se spune că Hitler, la insistenţele lui Goring, ar fi ales o altă variantă de
nimicire a englezilor, şi anume prin bombardamente aeriene! Bombardamentele acestea s-au
soldat însă cu un eşec, englezii reuşind să fugă! Teoria promovată de aceşti istorici este
neadevărată! Dacă ar fi acceptat adevărul istoric, s-ar fi văzut siliţi să accepte şi alte concluzii
care veneau în contradicţie cu interesele lor. Adevărul este că Hitler îşi dorea mai mult ca
oricine să obţină pace cu Marea Britanie! Dacă ar fi masacrat 350.000 de englezi la Dunqerq
nu mai avea nici o şansă la această pace. Poporul englez ar fi fost şocat şi furios. Aşa însă, i-a
lăsat să plece şi apoi a propus pacea. Conducătorii englezi au refuzat propunerea lui Hitler, iar
Churchill s-a împăunat cu “succesul” evacuării de la Dunqerq! Cât priveşte varianta oficială
cum că Hitler îşi dorea de fapt distrugerea englezilor aflaţi în „pungă”, dar că a ales o cale
greşită de a realiza acest lucru (bombardamente aeriene) aceasta este o teză de-a dreptul
penibilă! Practica militară şi cele mai elementare reguli de purtare a unui război te învaţă că o
masă atât de mare de oameni nu poate fi distrusă cu aviaţia! De ce? Simplu, pentru că
obţinerea unei victorii se face, de fapt, prin determinarea adversarului să se predea! Ori, în
acest caz, dată fiind lipsa diviziilor germane de tancuri şi infanterie de pe linia frontului, oricât
de mult ar fi fost bombardaţi englezii aceştia nu se puteau preda unor avioane!!! Pe frontul
rusesc au fost nenumărate cazuri în care germanii au încercuit divizii sovietice şi le-au „tocat”
mărunt cu artileria, aviaţia, tancurile şi infanteria până când acestea s-au predat. De cel puţin
două ori, germanii au luat câte 600.000 de prizonieri odată! Iată deci că armata germană
cunoştea perfect regulile care trebuiau aplicate împotriva unei mari concentrări de oameni
pentru a putea determina capturarea acestora. Nu a fost însă cazul la Dunqerque... Dintr-un
punct de vedere, am putea afirma chiar că, odată cu evacuarea de la Dunqerque, Hitler a
pierdut ocazia de a câştiga definitiv războiul! În afara celor 300.000 de militari salvaţi cu
această ocazie, Marea Britanie nu prea mai avea trupe cu care să se apere de o eventuală
invazie germană! Distrugerea acestora i-ar fi putut da ocazia lui Hitler de a „călătorii” pur şi
simplu spre Londra la bordul unui tanc fără să se teamă prea mult de puterea de apărare a
inamicului...
Apoi, mai sunt câteva aspecte pur tehnice care puteau constitui şi pentru cel mai diletant într-
ale milităriei argumente puternice pentru stoparea bombardamentelor haotice şi pentru
concentrarea acţiunii pe atacul infanteriei susţinut de blindate. În primul rând, trebuie amintit
un lucru pe care l-a semnalat foarte clar şi Churchill în memoriile sale. Bombele aruncate din
avioanele germane cădeau pe plaje, adică pe un teren nisipos! Efectul era faptul că exploziile
acestor bombe nu prea provocau victime. Cel mult împrăştiau nisip în stânga şi-n dreapta
murdărindu-le englezilor uniforma! Apoi, concentrarea mare de trupe terestre pe o suprafaţă
atât de mică nu favoriza (pentru englezi) o apărare eficientă. Secretul unei apărări bune nu
este păstrarea rigidă a unor poziţii (decât în cazul în care acestea sunt bine fortificate, ceea ce
nu era cazul la Dunquerq) ci tocmai mişcarea trupelor în cadrul unor poziţii stabilite di-nainte!
Ori, englezii nu aveau unde să facă asemenea mişcări! În faţa unui atac german cu infanterie
şi tancuri englezii s-ar fi văzut nevoiţi să se predea după doar câteva ore de luptă!
Un alt „argument” al istoricilor oficiali este teoria conform căreia Hitler ar fi dorit să-şi

33
protejeze unităţile de tancuri pentru asaltul final asupra Parisului. Adică, în momentul
Dunqerq, Hitler avea de ales între varianta atacării englezilor (ceea ce i-ar fi consumat
forţele?!) şi varianta declanşării unui atac decisiv asupra poziţiilor franceze. Astfel, el ar fi
ales să-i atace pe francezi, i-a distrus pe aceştia, dar i-a scăpat pe englezi!
Asemenea teorii sunt promovate de regulă de unii strategi de duzină care toată viaţa lor n-au
făcut altceva decât să deseneze pe foi de hârtie mari campanii militare. Aceştia însă nu s-au
confruntat niciodată cu problemele reale ale unui război sau cu momentele cruciale pe care le
trăieşte un mare comandant atunci când trebuie să ia decizii importante pentru ţara lui! În
cazul lui Hitler, istoricii aceştia „specialişti” în decizii militare ar trebui să-şi clarifice o
dilemă: a fost Hitler un om dornic de mari cuceriri, sau nu? A vrut el să ocupe Anglia, sau nu?
A vrut el să distrugă vestul Europei, sau nu? Pentru că dacă avrut aceste lucruri, atunci trebuia
să-i distrugă pe englezii de la Dunquerq!! Aici nu e loc de-ntors! Pe francezi putea să-i
termine şi peste o săptămână sau peste două, dar pe englezii odată scăpaţi din „pungă” nu-i
mai putea înfrânge decât după efectuarea unor alte pregătiri costisitoare, pregătiri necesare
pentru o debarcarea de succes. Ori, un mare comandant de oşti, judecă întodeauna prin această
prismă, a eficienţei! Dacă Hitler chiar îşi dorea toate aceste lucruri de care este acuzat acum
de istorici el trebuia să-i nimicească pe englezi acolo, la Dunquerq, şi abia apoi să-i atace pe
francezi în mod decisiv. Oricum, atacul final asupra trupelor franceze s-a derulat abia după
evacuarea completă a englezilor pe mare...
În concluzie, „adevărul” promovat acum de istoria oficială, cum că Hitler era un incapabil,
un amator în arta milităriei şi din acest motiv a luat o decizie greşită în problema trupelor
încercuite la Dunquerq este o „mască” menită să ascundă de fapt realitatea: Hitler nu-şi dorea
ca Marea Britanie să fie nimicită! Mai mult, şi-o dorea ca aliat pentru un eventual război
împotriva estului, sau pur şi simplu pentru păstrarea ordinii în lume!

Text preluat din cartea "Adevărul despre cel de-al doilea război mondial"; autor Cornel
SABOU

Publicat de Cornel Sabou la ora 1:14 AM 3 comentarii

Thursday, May 17, 2007


Norvegia 1940

Să mergem un pic mai departe cu analiza noastră. Momentul Norvegia 1940 este considerat
un alt exemplu de invazie nejustificată din partea lui Hitler şi a Germaniei. Din nou eroare în
aprecierile istoricilor oficiali! Chiar şi aceştia ştiu că în Marea Britanie a existat un plan de
ocupare militară a Norvegiei (da, englezii chiar doreau să atace o ţară independentă şi neutră!)

34
şi că acest plan a ieşit la iveală fiind cunoscut atât de germani cât şi de norvegieni! După mai
multe luni de „război ciudat” (adică de evitare a unui război direct cu Germania) englezii
decid că cea mai bună soluţie pentru a împiedica importurile de minereu de fier ale Germaniei
din Suedia este să ocupe militar Norvegia! Sunt pregătiţi câteva mii de soldaţi, sunt îmbarcaţi
şi trimişi spre Scandinavia. Odată ajunşi însă acolo, „surpriză”! Sunt întâmpinaţi de nemţi!
Hitler, luând cunoştinţă de planurile engleze, a decis să preceadă invazia engleză şi a trimis în
Norvegia un corp expediţionar. Divizii de paraşutişti şi infanterie sunt debarcate şi paraşutate
pe teritoriul scandinav, punctele vitale ale Norvegiei (porturi, aeroporturi, clădiri
administrative etc) sunt ocupate rapid. După câteva lupte scurte, trupele engleze sunt izgonite
din peninsulă! Este prima retragere ruşinoasă a armatelor britanice...
Norvegia cade (şi rămâne) în mâini germane. Acum, la 60 de ani de la acele evenimente,
judecând lucrurile cu oarecare detaşare şi fără implicare emoţională, nu credeţi că acţiunea
militară a lui Adolf Hitler era deplin justificată în condiţiile în care ocuparea Norvegiei de
către Marea Britanie ar fi adus grave prejudicii Germaniei? Să recapitulăm.... Intenţia engleză
de ocupare a Norvegiei nu este pusă la îndoială nici măcar de istoricii oficiali, ea a fost doar
„uitată” prin arhive din cauza faptului că germanii au ajuns acolo primii şi astfel au rămas în
istorie menţionaţi ca şi agresori. Dacă intenţia Angliei este certă (şi este!) atunci mai poate fi
criticată decizia lui Hitler de ocupare a Norvegiei? În acest context, este bine să înţelegem
foarte clar un amănunt important. Dacă n-ar fi existat intenţia clară a englezilor de a ocupa
Norvegia, Hitler nu ar fi invadat acest stat! Cred că şi istoricii oficiali (în multe probleme
mincinoşi) sunt gata să recunoască acest lucru. Faptul este important pentru că, în acest caz,
responsabilitatea morală a războiului din peninsula scandinavă cade exclusiv pe umerii lui
Churchill (pe atunci şef al Marinei engleze) şi a Marii Britanii! Noi, după război, am fost
învăţaţi să credem că numai germanii şi Hitler sunt vinovaţi pentru toate aspectele războiului!
Ori, după cum vedeţi, lucrurile n-au stat tocmai aşa. Dacă istoria oficială ar avea puterea de a
recunoaşte acest adevăr, atunci politicienii de azi ar avea şi ei puterea de a învăţa din greşelile
istoriei pentru a nu le mai repeta! Nu zic bine?

- Extras din cartea "Adevărul despre cel de-al doilea război mondial", autor Cornel
SABOU
Publicat de Cornel Sabou la ora 11:45 PM 0 comentarii

Wednesday, May 16, 2007


Războiul ciudat

35
A existat o perioadă în aceşti şase ani de război care este denumită chiar şi în istoria oficială a
conflictului “perioada războiului ciudat”. Este vorba despre momentul încheierii războiului
din Polonia (septembrie 1939) şi momentul atacului german asupra Franţei (mai 1940). În
toată acestă perioadă, deşi exista un conflict declarat între mai multe state din toată lumea,
împotriva Germaniei nu s-a efectuat nici o acţiune militară. Istoricii tratează cu foarte multă
superficialitate aceste câteva luni de relativă (şi falsă) situaţie de război. Se spune că aliaţii
(francezi şi englezi) nu erau încă pregătiţi pentru război şi de aceea aşteptau. Aşteptau ce? Să
le vină Hitler în casă? S-au scris numeroase lucrări de statistică în care s-a demonstrat clar că
în momentul debutului acestui război (septembrie 1939) forţa militară aliată era mai puternică
decât cea germană. Atât în ceea ce priveşte numărul de soldaţi cât şi dotarea armată. Tancurile
franceze “Somua” erau superioare celor germane Panzer II şi chiar Panzer IV, în timp ce
britanicii deţineau celebrele “Matilda”, tancuri cu blindaj impenetrabil pentru tunurile anti-
tanc germane de la acea dată.
Dacă adăugăm la potenţialul britanic şi francez contribuţiile militare şi economice ale Belgiei,
Olandei, Norvegiei şi Danemarcei putem realiza cu uşurinţă faptul că aliaţii erau superiori
“agresorului” în domeniul militar şi - mai ales - economic. Cu toate acestea, timp de peste 8
luni de zile, aliaţii nu au declanşat nici o acţiune militară contra Germaniei! Mai mult decât
atât, deşi au trecut 60 de ani de la terminarea războiului, nici până azi nu s-a demonstrat că la
acea vreme aliaţii ar fi avut în vedere vreo acţiune militară în viitorul apropiat sau îndepărtat.
Este de-a dreptul incredibil cum au putut puterile aliate să stea în aşteptarea unui atac german
şi asta după ce ele au declarat război Germaniai! Nici una din explicaţiile oficiale ale aliaţilor
nu satisface. Toate răspunsurile lor, toate scuzele care s-au consacrat ca “adevăruri” nu sunt
decât încercări penibile de a masca adevărul. Personal, am încercat să găsesc o explicaţie
plauzibilă la aceste “ciudăţenii” de război. Dacă plecăm de la teoria pe care am descris-o la
începutul acestei cărţi, că în spatele întregului conflict mondial stă un grup de superpatroni
care prin intermediul armatei SUA şi a aliaţilor supuşi vor să instaureze la nivelul întregii
planete un nou plan de securitate, atunci războiul acesta “ciudat” ne apare dintr-o dată extrem
de clar. Îmi permit aşadar să fac următoarele presupuneri...
Hitler era încurajat să atace Polonia. Cum se realiza acest lucru? În primul rând, statele
supuse SUA (Franţa şi Marea Britanie) au fost determinate să ofere garanţii Poloniei pentru ca
aceasta să nu cedeze presiunilor germane. Pentru prima oară în ultimii ani, aliaţii instigă statul
vizat de Hitler să nu se supună. Vă mai amintiţi de cazul Cehoslovaciei? Acolo, aliaţii au silit
guvernul cehoslovac să accepte cererile germane. Acum, în cazul Poloniei, lucrurile se petrec
invers. Poloniei i se promit ajutoare însemnate, atât pe plan politic cât şi economic şi militar.
Încurajată de această atitudine, Polonia nu cedează. Se cramponează încă de acele teritorii pe
care le-a smuls cu forţa de la fosta Germanie după primul război mondial. De cealaltă parte,
Hitler are siguranţa victoriei. Hotăreşte să aplice o politică de forţă împotriva Poloniei convins
fiind că aliaţii nu vor porni la război împotriva lui.
În momentul declanşării războiului statele aliate europene primesc dispoziţii clare de la
oculta mondială cu privire la atitudinea pe care trebuie să o adopte. Remarcaţi vă rog faptul că
deşi Polonia era aliată oficial cu Marea Britanie şi Franţa (fapt care trebuia să conducă la
intrarea automată în război a celor două state la 1 septembrie!) trec totuşi două zile până când
aliaţii se hotărăsc să declare război Germaniei. Eu cred că în aceste două zile se află cheia
misterului care a declanşat la 3 septembrie războiul mondial!
Impresia mea este că în prima fază Marea Britanie şi Franţa au cerut garanţii, asigurări că
Statele Unite se vor implica în război! După experienţa primului război mondial se ştia că fără
sprijin american este greu, sau chiar imposibil, de învins Germania. De aceea au trebuit să
treacă două zile (sub pretextul emiterii unui ultimatul către Germania pentru oprirea
războiului) pentru ca în acest timp să se primească garanţiile cerute. Cred că SUA au garantat
celor două state faptul că se vor implica în război! Cred că Marea Britanie şi Franţa au fost

36
convinse pe data de 3 septembrie că dacă vor declara război Germaniei, a doua zi SUA se vor
alătura lor! În chiar timpul acestor negocieri, un eveniment neaşteptat era gata să strice toate
aceste planuri... După primirea ultimatumului din partea aliaţilor, Hitler se hotăreşte să-l
accepte! El se declară gata să-şi oprească armatele şi să participe la o Comisie Internaţională
care - în regim de urgenţă - să medieze conflictul germano-polon în sensul pretenţiilor
germane. Cancelarul german este gata să demonstreze că pretenţiile germane sunt întemeiate,
că zona Danzigului este teritoriu german şi că naţiunea germană are dreptul la reîntregire.
Aliaţii sunt şocaţi!!! Nu se aşteptau ca toate planurile lor de război să fie date peste cap de
acceptarea ultimatumului de către Hitler!
Următorul comunicat aliat este de-a dreptul năucitor, incredibil şi depăşeşte orice măsură de
înţelegere. Aliaţii revin asupra pretenţiilor iniţiale (când cereau doar oprirea războiului) şi cer
acum retragerea germanilor din toate teritoriile ocupate “abuziv”, respectiv din Austria, zona
Sudetă şi Renania! O cerere imposibilă şi o pretenţie care demonstrează fără putinţă de tăgadă
că Aliaţii doreau război cu orice preţ!!! Evident, Hitler refuză şi îşi vede mai departe de
treabă. În istoria oficială a rămas consemnat doar faptul, parţial eronat, că “Hitler a respins
ultimatumul aliat” fără să se mai ofere detalii despre atitudinea lui Hitler care la un moment
dat era gata să cedeze!
Vine 3 septembrie şi aliaţii declară război Germaniei. A doua zi trebuia ca SUA să intre alături
de aliaţi în război contra Germaniei. Sar puţin peste evenimente şi vă amintesc felul în care
SUA au intrat cu adevărat în război, la 7 decembrie 1941 atunci când s-a consumat atacul
“infam” al japonezilor de la Pearl Harbour. Emoţia populară declanşată în SUA de acest atac
“mişelesc” a fost suficientă pentru a justifica intrarea Statelor în război. De asemenea, la 11
septembrie 2001, în urma actului “terorist” care a dus la prăbuşirea Gemenilor din New York,
SUA au intra într-un nou război, contra terorismului, război care le-a permis să ocupe două
state, Afganistan şi Irak. Se pare că această metodă este clasică pentru oculta mondială atunci
când se gândeşte să implice statul american într-un conflict de proporţii. Ei bine, la 3
septembrie 1939 se consumă de fapt primul “Pearl Harbour” sau primul “11 septembrie”,
adică primul act “terorist”, “mişelesc”, “infam” care ar fi trebuit să justifice intrarea Statelor
Unite în război contra Germaniei! Aspectul este total ignorat de istorici, dar este extrem de
real. La 3 septembrie 1939, un „submarin german” torpilează şi scufundă o navă de linie
britanică, “Athenia”, care transporta în jur de 1.500 de pasageri. Este prima navă scufundată
de submarinele germane în cel de-al doilea război mondial!!! Printre cele aproximativ 1.000
de victime există şi un număr de americani ucişi de „submarinul german” (sursele diferă
foarte mult, de la câteva zeci la câteva sute de victime americane!!!) care erau pasageri
nevinovaţi ai navei britanice. Iată aşadar “crima” monstruoasă care ar fi trebuit să ducă la
intrarea SUA în război! Veţi spune poate că numărul victimelor era prea mic pentru o
asemenea decizie... Nu, nu este aşa. Dacă va străbătut un stfel de gând este pentru că, între
timp, „v-aţi învăţat” cu un număr mare de victime (Pearl Harbour, WTC). Pe atunci însă nu
exista un precedent! Era prima crimă la care americanii nevinovaţi cădeau victimă! Din punct
de vedere sentimental era suficient pentru a provoca o emoţie generală pe fondul căreia să se
ia în discuţie participarea SUA la război. Acum am să vă prezint comunicatul pe care l-a
transmis comandamentul Marinei Germane tuturor unităţilor navale din subordine (deci,
inclusiv submarinelor) la data de 3 septembrie 1939, dată la care a fost scufundată nava de
pasageri „Athenia”: „Către toţi comandanţii de nave! Porniţi acţiuni de război contra oricărei
nave de luptă engleze. Ordinele elaborate de Kriegsmarine trebuie urmate
întocmai.Transportoarele de trupe şi cargourile vor fi tratate conform convenţiei de la Haga
privind prizonierii de război. Convoaiele inamice vor fi atacate fără avertisment. Vasele de
pasageri nu trebuie să fie oprite şi nu vor fi atacate cu excepţia cazului în care fac parte din
convoaie“. Semnat: Dönitz. Iată, aşadar, adevărul! Nava de pasageri “Athenia” este
scufundată de un “submarin german” în ziua în care submarinele germane primesc ordin să nu

37
atace nici o navă de pasageri! Absurd!
De ce nu a intrat SUA în război, vă explic în continuare... De la bun început intenţiile
conspiratorilor erau să nu implice SUA în război decât mult mai târziu, atunci când armatele
ţărilor combatante se vor fi consumat prin lupte. Războiul însă trebuia declanşat neapărat.
Germania fusese împinsă să atace Polonia, nu mai trebuia decât ca Anglia şi Franţa să fie
determinate să declare război Germaniei. De aceea, de la 1 şi până în 3 septembrie 1939,
conspiratorii duc muncă de lămurire cu guvernele celor două ţări promiţăndu-le faptul că SUA
va declara război Germaniei imediat ce Aliaţii europeni o vor face. Statelor europene li s-a
explicat că natura specială a poporului american (care nu dorea deloc război!) impune
efectuarea unor pregătiri speciale. Trebuia organizat un act “mişelesc” care să lovească în
interesele americane pentru ca în spatele emoţiei generale guvernul să poată lua decizia
implicării în război şi să fie sprijinit de popor în acest sens.
Pe data de 3 septembrie apare incidentul cu nava de linie “Athena” unde sunt omorâţi (exact
cum era planificat) zeci (sau sute) de cetăţeni americani nevinovaţi! Puse în faţa acestor
dovezi clare, evidente şi extraordinare, Franţa şi Marea Britanie se hotărăsc să facă pasul
decisiv şi declară război Germaniei. Actul aliaţilor ar fi trebuit să fie, pentru poporul
american, un impuls în sensul declanşării războiului. Vine însă 5 septembrie şi Statele Unite
îşi declară neutralitatea faţă de războiul “germano-polon”! ţeapă, ţeapă, ţeapă!!! Aliaţii
europeni au fost înşelaţi! Scufundarea navei “Athenia” nu a fost decât praf în ochii aliaţilor
europeni, o înşelăciune atent organizată pentru a credibiliza falsele intenţii americane şi a
determina începerea războiului mondial. Franţa şi Marea Britanie rămân împietrite de uimire
în faţa deciziei americane.
Manipulaţi, minţiţi, determinaţi să atace Germania, englezii şi francezii se simt acum
descumpăniţi, trădaţi, incapabili să se reorienteze! Cum spuneam, fără ajutor american era clar
că nu vor putea învinge Germania. Aşa se explică faptul că timp de 8 luni după aceste
declaraţii de război statele europene n-au făcut nimic împotriva “agresorului” german. Parcă
„văd” şi „aud” cu ochii minţii cuvintele care au fost transmise americanilor de aliaţii europeni
înşelaţi: “Ne-aţi trădat, n-aveţi decât să aşteptaţi aşa cum vom aştepta şi noi. Nu vom merge la
război până când nu vă veţi alătura nouă, aşa cum ne-aţi promis!” Numai aşa se poate explica
“războiul ciudat” din perioada septembrie 39 - mai 40...
Pentru a înţelege mai bine această teorie ar fi indicat să înţelegeţi exact şi evenimentele care
au urmat. Aşadar, până în mai 1940, aliaţii nu întreprind nici o măsură împotriva Germaniei.
Dacă teoria expusă de mine mai sus este adevărată, atunci înseamnă că guvernele francez şi
englez au refuzat de fapt să lupte împotriva Germaniei fără ajutor american. În lunile care au
trecut, americanii nu au stat cu mâinile în sân. În faţa lui Hitler, ei erau acum paşnici şi
nevinovaţi! Sforile trase de conspiratori au vizat în primul rând schimbarea guvernelor Franţei
şi Marii Britanii. Se urmărea aducerea la putere a unor oameni (sau a unui om) care să
îndeplinească „misiunea istorică” de a duce un război contra Germaniei. În Anglia a fost
găsit Winston Churchill... Era cel mai înfocat suporter al atacării lui Hitler. Ei bine, în ziua în
care armatele germane atacă Franţa (prin Belgia şi Olanda) Churchill este ales prim-ministrul
Imperiului Britanic! Vă întreb: este oare doar o pură coincidenţă? V-aţi întrebat vreodată cum
se face că atacarea Franţei şi alegerea lui Churchill au fost evenimente care s-au întâmplat în
aceiaşi zi, poate chiar la aceiaşi oră, deşi vorbim de două ţări diferite (Franţa şi Marea
Britanie)? Personal, nu cred în coincidenţe!..

- Extras din cartea "Adevărul despre cel de-al doilea război mondial", autor Cornel
SABOU
Publicat de Cornel Sabou la ora 11:40 PM 0 comentarii

38
Adolf Hitler nevinovat!

Pentru început vă propun să recapitulăm, pe scurt, care sunt motivele pentru care Adolf Hitler
a fost făcut responsabil de declanşarea celui de-al doilea război mondial.
Istoria oficială spune că această conflagraţie a debutat la 1 septembrie 1939, când Germania
declară război Poloniei şi invadează cu armatele sale teritoriul polonez. Timp de trei zile
războiul “mondial” nu este de fapt decât un război germano-polon! Vine însă ziua de 3
septembrie 1939, când Marea Britanie şi Franţa declară război Germaniei! Bineînţeles, acestei
declaraţii se alătură şi toate coloniile engleze şi franceze, plus statele aliate ale celor două
puteri (Canada, Australia, India etc). Abia din acest moment războiul capătă o conotaţie
mondială! Pentru a respecta, aşadar, adevărul istoric este corect să precizăm faptul că data
reală de începere a războiului mondial este 3 septembrie 1939, iar responsabili direcţi pentru
escaladarea la scară mondială a conflictului (care avea să genereze sute de milioane de
victime) au fost Marea Britanie şi Franţa!!! Aici nu mai e vorba de o interpretare forţată a
unor evenimente ci pur şi simplu de fapte! Nu Adolf Hitler a fost cel care a a declarat război
mai multor state ci acestea sunt cele care au declanşat conflictul intrând de bună voie în război
cu Germania... Desigur, aici se poate specula spunându-se că Aliaţii au reacţionat la atacarea
“nejustificată” a Poloniei, la un act de “agresiune” al Germaniei naziste etc... Toate aceste
speculaţii sunt profund subiective pentru că explică doar punctul de vedere al învingătorului
care întodeauna în istorie şi-a justificat acţiunile militare fără posibilitatea de a fi contrazis de
învins. Un istoric neutru nu trebuie să se lase influenţat de aceste consideraţii ci să descrie
doar faptele. Ori, faptele ne arată că Aliaţii sunt responsabili! Aşadar, ar trebui oficial
corectată data exactă a începerii războiului mondial. Aceasta nu este 1 septembrie (repet, la
acea dată se aflau în război doar două ţări, Germania şi Polonia) ci 3 septembrie 1939, pentru
că abia de la acea dată războiul devine mondial! Istoricii nu au vrut să respecte adevărul
istoric pentru că acceptarea datei de 3 septembrie ar fi dus obligatoriu la concluzia că
responsabile pentru declanşarea conflagraţiei mondiale sunt Anglia şi Franţa, ori măsluitorii
istoriei doresc să culpabilizeze cu orice preţ doar Germania!
Bineînţeles, nu ne vom opri aici cu analiza. Merită să mergem puţin mai încolo şi să
aprofundăm chiar aceste motivaţii care stau în spatele războiului declanşat de aliaţi pentru a
încerca să stabilim (atât cât putem acum, după mai bine de 60 de ani) temeinicia lor.
S-a spus, deci, că aliaţii nu au făcut decât să reacţioneze la un act de agresiune al Germaniei.
Din punctul lor oficial de vedere, din moment ce Germania a comis un act de agresiune se
impunea intervenţia comunităţii internaţionale pentru a stopa extinderea graniţelor unui stat
agresor prin forţă. Raţionamentul pare corect dacă e scos din contextul evenimentelor de

39
atunci... Din păcate pentru amatorii acestor versiuni oficiale evenimentele care au precedat
războiul îi contrazic flagrant.
Nu este greu să ne amintim faptul că, până să atace Polonia, Adolf Hitler a mai făcut câţiva
paşi asemănători. Mai întâi, în 1936, el a ocupat militar zona Renaniei (aflată la graniţa cu
Franţa) deşi acest fapt era interzis Germaniei prin Tratatul de Pace de după primul război
mondial (care pe atunci nu era numit “primul”, ci “Marele Război”). Toţi marii generali
germani l-au rugat pe Hitler să nu facă acest pas deoarece acest eveniment ar fi putut justifica
o intervenţie armată a statelor aliate împotriva Germaniei, ori pe atunci armata germană nu era
suficient de pusă la punct pentru a face faţă unui asemenea conflict! Hitler a ignorat sfaturile
generalilor săi bazându-se total pe intuiţia sa şi afirmând că aliaţii nu-l vor ataca. Aşa s-a şi
întâmplat... De ce marile puteri, Anglia şi Franţa, nu au aplicat atunci acest principiu al
intervenţiei comunităţii internaţionale când legislaţia era călcată în picioare de un “stat
agresor”?!
Apoi, Germania a anexat “forţat” Austria în urma unui puci militar care ulterior chiar a fost
judecat şi condamnat la procesul de la Nurnberg. Iată încă un act de “agresiune” care a rămas
nepedepsit de comunitatea internaţională în acel moment! Din nou Anglia şi Franţa puteau să
intervină împotriva Germaniei justificându-şi uşor acţiunea. De ce nu au făcut-o? Din nou
„mister”...
Urmează apoi un alt act de “agresiune” al Germaniei, alipirea forţată la Reich a unui teritoriu
aparţinând Cehoslovaciei (zona Sudeţilor). În acest caz evenimentele au fost aproape
identice cu cele întâmplate în 1939 cu Polonia. Mai întâi Germania şi-a exprimat oficial
revendicarea (pretenţia) asupra acestui teritoriu (care a fost al Germaniei şi îi fusese luat şi dat
Cehoslovaciei după primul război mondial), apoi a dat un ultimatum Cehoslovaciei urmând
ca, în cazul în care acest ultimatum ar fi fost respins, armata germană să invadeze
Cehoslovacia. Ce credeţi că au făcut în acest moment Anglia şi Franţa? Au ameninţat
Germania? Au încurajat Cehoslovacia să nu cedeze presiunilor (aşa cum au procedat ulterior
în cazul Poloniei)? Nici vorbă! Dimpotrivă, aceste state (în special Anglia!) se implică în
negocierile care au loc pe ultima sută de metri şi forţeză guvernul cehoslovac să accepte
pretenţiile Germaniei!!! Vă vine să credeţi?
Dacă veţi compara cele două cazuri aproape identice (Cehoslovacia şi Polonia) veţi vedea
comportamentul total diferit aplicat de aliaţi “victimelor”. În cazul Cehoslovaciei au fost de
partea Germaniei (!), iar în cazul Poloniei au declarat război Germaniei! Paradox? Aliaţii spun
că nu... Ei explică această situaţie într-un mod de-a dreptul pueril. Cică atunci, în cazul
Cehoslovaciei, ar fi făcut orice ca să evite un război şi de aceea au susţinut pretenţiile
germane. Dacă acesta este adevărul, atunci de ce nu au procedat identic şi în cazul Poloniei
pentru a evita un război? Apoi, în cazul Poloniei se mai naşte o întrebare: dacă Germania era
“stat agresor”, atunci URSS (care invadase şi acesta Polonia dinspre est) ce era? Prin ce era
mai justificată intervenţia miltară sovietică decât cea germană? De ce a trebuit să se declare
război Germaniei şi nu s-a făcut acelaşi lucru şi împotriva URSS care atacase (asemeni
Germaniei) Polonia? Nici un istoric, analist sau politolog nu a reuşit să explice oficial
vreodată aceste lucruri într-un mod pertinent, obiectiv şi logic. S-au încercat doar analize
superficiale, spunându-se că occidentul nu putea lupta cu două forţe militare puternice
(Germania şi URSS) deodată. Argumentul e pertinent, dar asta nu dovedeşte oare că noţiunea
de “stat agresor” este subiectivă, că “pedeapsa” împotriva unor astfel de state se aplică
discreţionar?
În fine, imediat după începerea atacului din Polonia, pentru a evita un conflict cu Occidentul,
Hitler propune instituirea unei Comisii Internaţionale care să studieze şi să decidă asupra
temeiniciei cererilor germane cu privire la teritoriul asupra căruia Hitler emisese pretenţii. Era
vorba, până la urmă, de un alt teritoriu care fusese “furat” Germaniei după primul război
mondial... Ce credeţi că fac Aliaţii? Bineînţeles, refuză propunerea lui Hitler! Dar cum o

40
refuză? O resping pur şi simplu? NU! Ei pun condiţii... Iar principala condiţie este ca
Germania să renunţe la toate teritoriile pe care le-a adus în ganiţele sale în ultimii ani, adică la
zona Renană, la Austria şi la zona Sudeţilor! Adică, îşi reneagă chiar şi propria recunoaştere în
privinţa drepturilor pe care Germania le are în aceste teritorii! Nu demonstrează acest lucru că
aliaţii au vrut război cu orice preţ???
După război, au apărut tot felul de legende despre “rezistenţa” germană împotriva politicii
expansioniste a lui Adolf Hitler. Una dintre acestea spune că anumiţi generali germani s-au
gândit să organizeze o lovitură de stat pentru a împiedica atacarea militară a... Cehoslovaciei.
S-a pus la punct un plan de arestare a lui Hitler şi de preluare a puterii în stat de către militari.
Aceştia au renunţat la planul lor în momentul în care au văzut că premierul britanic a acceptat
să stea la masa negocierilor cu Hitler şi să susţină revendicările acestuia. Iată, deci, un alt
moment crucial pentru istorie (dacă legenda este adevărată) care a fost ratat din cauza
atitudinii manifestate de aliaţi!
Cu privire la momentul “Cehoslovacia” trebuie să mai menţionăm un episod... În faza finală
a ultimatumului, când nu se ştia faptul că Cehoslovacia va accepta revendicarea, generalii
germani l-au presat din nou pe Hitler să renunţe la invazie. S-a afirmat atunci că cehii dispun
în toate zonele de graniţă de fortificaţii imense, care nu puteau fi depăşite de armata germană
(lucru care corespundea realitaţii)! Din nou generalii spuneau că Germania se află în faţa unei
viitoare înfrângeri şi că Hitler ar trebui să renunţe la pretenţiile sale. Conducătorul german i-a
ignorat şi le-a spus că intuiţia sa este mai presus decât pregătirea lor militară, fapt care s-a
dovedit adevărat! Aşa cum prevăzuse Hitler, aliaţii nu au reacţionat împotriva Germaniei. Am
menţionat acest episod pentru că el este foarte important în contextul evenimentelor care vor
urma. După momentul “Cehoslovacia” mult timp generalii germani nu vor mai îndrăzni să se
opună ideilor lui Hitler! Oricât vor părea acestea de neînţeles pentru ei, oricât vor crede
aceştia că Hitler greşeşte, ei îşi vor aduce aminte mereu de faptul că intuiţia Fuhreru-lui i-a
umilit de câteva ori!
Să mergem mai departe însă cu analiza responsabilităţii privind declanşarea celui de-al doilea
război mondial... Am demonstrat aşadar că, de facto, războiul a primit un caracter mondial
abia după ce Anglia şi Franţa au declarat război Germaniei. Să ignorăm însă acest aspect şi să
acceptăm varianta aliaţilor cum că la o agresiune nu se putea răspunde altfel decât cu război
(deşi am demonstrat deja şi faptul că noţiunea de agresiune era foarte discutabilă, fiind tratată
diferit chiar de aliaţi!). Să vedem în ce măsură atacarea Poloniei de către Germania era un act
de agresiune...
Toată lumea ştie că după primul război mondial condiţiile de pace impuse Germaniei au fost
dintre cele mai dure. Chiar şi istoricii mincinoşi ai celui de-al doilea război mondial s-au
simţit datori să recunoască faptul că în pacea de la Versailles s-au născut, de fapt, germenii
următorului război. În aceste condiţii, ascensiunea politică a lui Adolf Hitler a fost
fulminantă. A fost singurul politician care a promis readucerea Germaniei la statutul de mare
putere europeană, la redarea demnităţii Germaniei şi germanilor, la relansarea economică, la
reîntregirea ţării etc... Lumea l-a crezut pentru că atitudinea sa exprima hotărâre! Există astăzi
informaţii certe, din mai multe surse, care demonstrează că americanii au sprijinit ascensiunea
politică a lui Adolf Hitler! Câteva aspecte în acest sens sunt cuprinse chiar şi în memoriile lui
Churchill!
Odată ajuns la putere, Hitler a început să-şi pună în practică ideile. Mai întâi a lucrat la
bunăstarea poporului. În scurt timp a eradicat şomajul, a construit şosele, poduri, a investit în
producţia de bunuri de larg consum etc... A început să impună în conştiinţa populară faptul că
a fi german e o mare onoare, a responsabilizat conducătorii din partid şi guvern, a declarat
“război” comuniştilor şi sioniştilor pe care îi considera vinovaţi de toate relele lumii. ªi-a făcut
apoi o “hartă” cu toate teritoriile europene pe care Germania le pierduse după “Marele
Război” şi şi-a făcut un plan pentru a le readuce în marele Reich. A ignorat toate limitările

41
umilitoare care erau impuse Germaniei prin Tratatele de Pace. Unde a greşit Hitler până aici?
Ar fi trebuit el să fie un ignorant? Un om nepăsător faţă de soarta Germaniei? Ca şi
conducător al acestei naţiuni nu era oare justificat din partea sa să pretindă reîntregirea
Germaniei? Oare noi, românii, nu pretindem chiar şi azi, în mileniul III, că Basarabia este a
noastră? Asta deşi nici o putere mondială nu recunoaşte acest drept al românilor! Înseamnă
asta că suntem o naţiune agresivă, cuceritoare? Nu, sunt doar revendicări fireşti, normale
pentru o ţară care se vrea reîntregită... Din toate scrierile vremii rezultă într-un mod foarte clar
că Adolf Hitler nu şi-a dorit decât reîntregirea Germaniei, şi nicidecum cucerirea unor teritorii
din afara Germaniei! De altfel, chiar şi mincinoşii care scriu istoria celui de-al doilea război
mondial nu au reuşit să găsească nicăieri citate din Adolf Hitler din care să rezulte că acesta
vroia Rusia, Franţa sau alte teritorii. Singurele „citate” care îi sunt reproşate fac parte din
lucrarea “Mein Kampf” scrisă pe vremea în care Hitler era un mare NIMENI, deţinut prin
puşcăriile germane! Acolo, Hitler făcea mai multe consideraţii filosofice cu privire la
răspândirea europeană a rasei ariene. Ei bine, aceste simple teorii filosofice constituie pentru
istoricii mincinoşi proba pentru intenţiile ofensive ale lui Hitler, mai ales cu privire la
teritoriul sovietic! Câtă superficialitate!...
Teritoriul pe care Hitler îl cerea Poloniei în 1939 era ultimul din seria de revendicări a lui
Hitler. Dacă pretenţia i-ar fi fost satisfăcută, n-ar mai fi existat apoi nici un alt pretext pentru a
ataca Germania, şi se pare că acei conspiratori care şi-au dorit din tot sufletul un război
mondial ştiau acest lucru. Prilejul nu trebuia aşadar ratat... şi a fost folosit!
Aici mai trebuie precizat un lucru. După ocuparea sa de către Germania şi URSS, Polonia nu
mai putea beneficia de nici un statut special, chiar pe un teritoriu limitat. Guvernul polonez
este cel care alesese această cale preferând exilul decât o capitulare care i-ar fi dat şansa să
mai existe ca naţiune... Acest amănunt istoric este ignorat total de istorici! De asemenea, în
privinţa politicii externe promovate de Polonia în ultimele decenii nu se pot spune prea multe
lucruri favorabile. Statul polonez era cunoscut ca un stat expansionist, ca o „mare putere”
regională preocupată mereu să-şi extindă graniţele şi influenţa în detrimentul vecinilor săi.
Doar faptul că dotările armate au evoluat intrând în era mecanizatelor a făcut ca armata
poloneză - rămasă la epoca luptei călare! - să piardă categoric în faţa armatei moderne
gemane.
Să recapitulăm aşadar momentul declanşării celui de-al doilea război mondial... Hitler atacă
Polonia la 1 septembrie 1939 şi se trezeşte atacat de aliaţi la 3 septembrie 1939, conflictul
extinzându-se de la această dată în întreaga lume. La 5 septembrie 1939, SUA se declară
neutre. Acestea sunt faptele. Mai departe, interpretările şi speculaţiile cu privire la cine avea
dreptul să atace şi cine nu favorizează de regulă învingătorul. Dacă Hitler ar fi câştigat
războiul, în toate şcolile mileniului trei se învăţa faptul că Marea Germanie s-a reîntregit după
războiul cu Polonia declanşat în septembrie 1939 şi că agresiunea statelor aliate pornită la 3
septembrie 1939 împotriva Germaniei a fost înfrântă de bravul popor german. Pentru că aliaţii
au fost cei care au câştigat războiul, acum învăţăm că atacul Germaniei este de fapt agresiune
şi că armatele franco-britanice (la care s-au adăugat apoi cele americane) au salvat omenirea
ocupând Germania.
Dacă am avea puterea de a ne detaşa de aceste interpretări forţate (în favoarea uneia sau a
alteia din părţi) şi dacă ne-am limita să interpretăm doar faptele clare, evidente şi de
necontestat, istoria oficială a celui de-al treilea război mondial ar trebui să conţină
următoarele concluzii:
“La 1 septembrie 1939, după ce Polonia refuză cedarea către Germania a teritoriilor care i-
au fost confiscate acesteia după primul război mondial, armatele lui Adolf Hitler trec
frontiera poloneză pentru a obţine pe calea armelor aceste teritorii. Puterile Aliate (în
principal Franţa şi Marea Britanie), după ce timp de 6 ani au sprijinit direct sau indirect
politica lui Hitler de reîntregire a Germaniei, s-au răsucit brusc cu 180 de grade şi au

42
declarat război Germaniei provocând un conflict cu caracter mondial.”

- Extras din cartea "Adevărul despre cel de-al doilea război mondial", autor Cornel
SABOU
Publicat de Cornel Sabou la ora 11:28 PM 10 comentarii

Manipularea conştiinţelor

Înainte de a trece la analizarea faptelor concrete ale celui de-al doilea război mondial trebuie
să fac unele precizări vis a vis de modul în care istoricii moderni au falsificat istoria acelei
perioade. După cum ştiţi, războiul a fost câştigat de Aliaţi (SUA, Marea Britanie, Franţa,
Uniunea Sovietică etc). În primii ani de după război, euforia victoriei a fost alimentată cu
informaţii extrem de diverse despre “atrocităţile” comise de nazişti. Abia după război s-a aflat
la nivelul întregii planete despre pretinsa exterminare a evreilor, despre anumite masacre
comise în tot felul de localităţi, despre tot felul de alte “crime” săvârşite de oamenii lui Hitler.
Dezvăluirile învingătorilor au şocat ani la rândul opinia publică mondială şi au întărit
convingerea ei asupra faptului că naziştii şi-au meritat soarta şi că Hitler a fost cel mai mare
criminal din istoria modernă a omenirii. Ei bine, vreau să vă spun că aceste fapte (crime de
război) nu reprezintă o doctrină politică sau alta, o guvernare sau alta, un lider politic sau
altul... Aceste amănunte oribile, crude şi uneori inumane nu sunt decât expresia concretă a
războiului modern. Toate ţările care s-au implicat cât de cât în război au comis - prin soldaţii
şi comandanţii lor - asemenea crime. Fiecare parte a fost, rând pe rând - mai mult sau mai
puţin - victima unor asemenea crime. Nu Germania lui Adolf Hitler a inventat crima de
război!
Problema a apărut în faptul că anumite crime ale naziştilor au fost extrem de mediatizate în
timp ce despre crimele săvârşite de armata americană, engleză sau sovietică nu vorbea
nimeni! Astfel, se inducea publicului falsa impresie că numai germanii au comis crime de
război şi că principalul vinovat pentru acestea este Hitler. Atunci când anumite “fapte” de
arme oribile - ale aliaţilor sau ale ruşilor - mai ieşeau la suprafaţă datorită povestirilor
martorilor care le-au văzut, puterea aliată intervenea imediat şi justifica crima ca fiind absolut
necesară pentru câştigarea războiului. În continuare, istoricii aserveţi noilor stăpâni
muşamalizau faptele, le reinterpretau şi - în final - concluzionau că toate aceste crime sunt

43
acte de eroism! Haideţi să ne amintim (doar aşa, în treacăt) câteva asemenea crime justificate
de istoria falsă a celui de-al doilea război mondial...
Mă întreb: există oare ceva pe lumea asta mai criminal, mai odios şi mai inuman decât un
bombardament atomic??? Dumneavoastră realizaţi măcar o clipă faptul că Statele Unite ale
Americii (aşa zisul simbol al democraţiei şi libertăţii) au exterminat într-o singură secundă
sute de mii de oameni? Că alte milioane de oameni au suferit decenii la rând de pe urma
radiaţiilor nucleare emise de cele două celebre bombe, de la Hiroshima şi Nagasaki? V-aţi
îngrozit probabil atunci când aţi văzut la televizor trupurile deţinuţilor morţi prin lagărele
naziste, dar de câte ori aţi văzut (la acelaşi TV) dezastrul provocat de bomba nucleară,
malformaţiile supravieţuitorilor, bolile generate de această teribilă armă? Istoria a găsit tot
felul de justificări pentru lansarea acestor două bombe, dar eu vă spun: o crimă este o crimă
indiferent de motivaţie! Vă mai amintesc apoi de campania de bombardare a oraşelor civile
germane şi japoneze... Sute şi mii de bombardiere aliate au provocat astfel milioane de morţi
printre civilii vinovaţi doar de faptul că au fost cetăţeni germani sau japonezi. ªtiţi că un singur
raid aerian deasupra capitalei japoneze Tokyo a provocat mai mulţi morţi decât bomba
atomică? Peste 100.000 de civili au fost arşi de vii într-o noapte, în Tokyo, după un singur
bombardament american (alte surse vorbesc despre 200.000 de victime în acest
bombardament)! Forţele aeriene americane aveau concepute planuri speciale de
bombardamente cu obuze incendiare tocmai pentru a provoca victime cât mai numeroase în
rândul populaţiei civile din Japonia.
Aveţi habar câţi soldaţi germani şi japonezi capturaţi au fost executaţi pe loc, fără nici o
judecată, de bravii soldaţi eliberatori din vest (principiul de bază al soldatului american era
următorul: “un japonez bun este un japonez mort!”)? ªtiţi câte femei germane au fost violate şi
omorâte de “civilizatul” soldat britanic şi american? Va informat vreodată cineva despre
averile jefuite de armata britanică şi americană în timpul “eliberării” Europei? Dar despre
“convertirea” unor aşa-zişi criminali de război germani şi transferarea lor în SUA şi URSS din
interese numite strategice?
Despre crimele sovieticilor nici nu mai vorbesc... Căderea comunismului a dat prilejul unora
de a mai povesti şi despre cealaltă faţă a “Armatei muncitorilor şi ţăranilor”. Cu ce au fost mai
umane lagărele sovietice decât cele germane? Dar crimele nenumărate săvârşite printre civilii
ţărilor ocupate? ªtiţi că Stalin a ordonat deportarea în Siberia a tuturor ruşilor eliberaţi din
lagărele nemţeşti (în jur de două milioane de oameni)? ªi asta doar pentru faptul că s-au lăsat
luaţi prizonieri?.. Mai ştiţi că sovieticii sunt cei care au “inventat” torturarea tuturor
prizonierilor germani ca şi metoda spălării creierului cu tot felul de substanţe pentru
stoarcerea de informaţii? De asemenea, cu tot caracterul său “criminal”, Hitler a interzis
folosirea de către armata germană a gazelor toxice de război şi a altor arme chimice. ªi asta
deşi avea la dispoziţie arme performante în acest sens (printre altele şi celebrul gaz sarin). În
schimb, aliaţii nu au ezitat să folosească aceste arme împotriva germanilor, deşi oficial nu se
recunoaşte acest lucru! Enumerarea ar putea continua la nesfârşit pentru că crimele aliaţilor
sunt foarte numeroase, cu mult mai numeroase decât cele care se impută germanilor...
Aşadar, metoda aceasta a exagerării crimelor de război comise de nemţi şi a ascunderii
adevărului sau denaturării lui când e vorba de crimele comise de “ai noştri” au dus (timp de
decenii) la formarea unei opinii generale eronate despre armata germană şi despre
conducătorii ei.
O altă stratagemă folosită de diversionişti a fost forţarea unor mărturii false din partea celor
care au trăit lângă Adolf Hitler şi publicarea acestora. După război am putut citi tot felul de
memorii ale unor foşti lideri nazişti, ale unor persoane care au trăit pe lângă cancelarul
german. În toate aceste lucrări, fără excepţie (de parcă le-ar fi scris o singură mână!) am
putut citi adevărate discursuri anti-Hitler şi anti-nazism. Adică, după ce toţi aceşti oameni l-au
slujit pe “dictator” chiar şi după moartea sa (până la capitulare) s-au trezit brusc că ei de fapt

44
erau democraţi, că văzuseră întodeauna în persoana lui Hitler un criminal şi un paranoic, că se
împotriviseră acestuia sau că fuseseră fermecaţi, vrăjiţi, hipnotizaţi de privirea sa, de
personalitatea sa puternică! Acum, după război, s-au “trezit” din hipnoză şi pot în sfârşit să
judece drept şi să condamne politica şi personalitatea lui Hitler... Bineînţeles, aceste lucrări
sunt comandate de câştigători şi nu reprezintă întodeauna opinia reală a celui ce povesteşte.
Cum Hitler era mort şi nu-i mai putea apăra ei nu aveau de ales şi înjurau acum de mama
focului! Aceste “amintiri” sunt valoroase dintr-un singur punct de vedere... Uneori sunt
transcrise anumite discursuri, păreri, opinii ale lui Hitler din anumite momente ale războiului
şi dacă te detaşezi de analiza forţată a autorului limitându-te să judeci nepărtinitor şi
independent aceste afirmaţii poţi ajunge la unele concluzii interesante despre cel care a fost
cândva Fuhrer-ul celui de-al III-lea Reich.
Ca exemplu, am să vă dau câteva citate din cartea scrisă de fosta secretară a lui Hitler, Traudl
Junge, carte intitulată “Până în ultima clipă” şi editată în România la editura Vivaldi. La un
moment dat aceasta povesteşte cum într-o seară şeful Agenţiei Germane de ªtiri, Heinz
Lorenz, intervine pe lângă Fuhrer sfătuindu-l pe acesta să se relaxeze mai mult:
“Mein Fuhrer, ar trebui să organizaţi un concert în hol. V-aţi putea permite să-i invitaţi pe cei
mai buni muzicieni germani, Gieseking, Kempff, Furtwangler etc. La operă nu mergeţi, la
teatru nu mergeţi, dar muzică aţi putea asculta... Hitler respinse ideea: Nu, nu vreau să-i solicit
pe artişti de dragul plăcerii mele personale, dar am putea asculta nişte discuri.”
Iată cum, un şef de stat atotputernic nu are “tupeul” de a ordona satisfacerea plăcerilor sale
personale (spre deosebire de “şefii” zilelor noastre care nu termină bine că încep iar chefurile
la care sunt invitate toate vedetele muzicale autohtone).
“Hitler îşi dorea aproape de fiecare dată acelaşi repertoriu: operete de Lehar, lieduri de
Richard Strauss, Hugo Wolf şi Richard Wagner. Singurul şlagăr admis era Serenada Donkey.
De obicei cu ea se încheia concertul.”
Cum?, nebunul, paranoicul, criminalul de Hitler admira muzica simfonică, operete şi lieduri?
Wagner şi Strauss? Eu îmi amintesc de faptul că unii preşedinţi contemporani, autentici
democraţi, se dau în vânt după manele şi aplaudă frenetic nulităţi artistice doar pentru faptul
că vin şi cântă “la lansare”! Alt citat:
“Hitler îşi invidia oaspeţii pentru ţinuta lor civilă. Ce bine-i de dvs, îi spuse lui Brandt care
într-o zi splendidă apăruse îmbrăcat în pantaloni de piele. Mai demult umblam şi eu aşa... -
Dar aţi putea să o faceţi şi acum, mein Fuhrer. Aici sunteţi persoană particulară. - Nu, până
durează războiul nu dau jos uniforma... La bătrâneţe îmi voi redacta memoriile, mă voi
înconjura doar de oamnei spirituali şi inteligenţi şi nu voi mai avea de-a face cu nici un ofiţer.
Toţi sunt prostănaci, îndărătnici, unilaterali şi obtuzi.”
Iată un om, şef de stat, care simte că trebuie să fie solidar cu cauza pe care o slujeşte chiar şi
în intimitatea sa. Cine l-ar fi putut condamna pe Hitler dacă în intimitatea casei sale purta
haine civile? Nimeni, evident. Dar el nu îşi permite acest “lux”.. Pentru că Hitler, spre
deosebire de adversarii săi, suferă în adâncul sufletului pentru toate privaţiunile pe care
germanul le îndură. Solidaritatea pe care acest om o simte se manifestă, în acest exemplu, prin
faptul că se simte dator să poarte uniforma militară în toate ocaziile, chiar şi atunci când este
doar “persoană particulară”. Cât despre aprecierile nu tocmai favorabile pe care le face la
adresa Armatei, le vom analiza pe larg mai încolo…Junge povesteşte apoi despre cadourile
primite de Hitler cu ocazia onomasticei sale.
“Cele mai multe din aceste cadouri nu erau destinate uzului personal al lui Hitler: El urma
doar să decidă căror persoane lipsite de mijloace materiale să le fie repartizate.”
Asta în timp ce azi, în România, personalităţile publice sunt obligate prin lege să declare
cadourile de valoare primite deoarece foamea de suveniruri de orice fel a ajuns o problemă
naţională! În amintirile acestei secretare se pot găsi multe amănunte care compuneau viaţa
de zi cu zi a Fuhrer-ului. Imaginea care rezultă după lecturarea acestor mici şi uneori banale

45
întâmplări nu este deloc una care să te înspăimânte. Nu descoperi un om cuprins de febra
crimei, a exterminărilor, de paranoia şi de alte “boli” care i-au fost puse în cârcă. Dimpotrivă,
Hitler este un om care trăieşte în austeritate (consumă doar mâncare sărăcăcioasă - legume,
ouă, lactate; nu fumează; nu consumă alcool; nu pretinde confort sporit; camera sa este
neîncălzită etc).
ªtiu că “eminenţi” istorici care susţin cauza aliată afirmă mereu şi peste tot că în toată istoria
lumii dictatorii mari s-au evidenţiat prin asemenea stil de trai, auster, preocupati de artă şi
cultură, modeşti în pretenţii etc, dar – consideră ei – aceasta nu e decât o mască şi doar
oamenii slabi se lasă influenţaţi de acest comportament. Este, dacă vreţi, proba supremă a
forţei pe care o au aceste figuri celebre ale istoriei (din care face parte şi Adolf Hitler).
Duşmanii săi, dacă nu pot să-i renege virtuţiile, încearcă într-un mod meschin, să le
pervertească! Nu spun aceste lucruri pentru că îl admir pe Hitler... Până la urmă, a fost şi el un
protagonist al unui conflict unic în istoria cunoscută a omenirii care a adus suferinţe
inimaginabile pentru toate popoarele planetei. În acest context, cred că nici un actor
important din acele timpuri nu trebuie să constituie un model, un idol pentru generaţiile de
azi! Cu toate acestea, în baza unui demeres istoric oarecum târziu, îmi pot permite să judec
acele persoane prin comparaţie! Astfel, adevăratul Adolf Hitler este mult diferit de cel descris
în cărţile oficiale de istorie.
Asemenea amănunte pot fi găsite în toate cărţile memorialistice scrise de apropiaţii lui Hitler.
Bineînţeles, aproape toate sunt marcate şi de nota impusă de câştigătorii războiului, cu regrete
şi aprecieri personale deplasate, dar pentru un cercetător independent şi preocupat de adevăr
acestea nu constituie o problemă… Pentru opinia publică însă, toate aceste acuzaţii târzii,
toate interpretările rău-voitoare şi comentariile subiective au contat. Oamenii simpli au luat de
bune mistificările şi – după repetarea obsesivă a acestora – au ajuns să le creadă!
După război, cei mai mulţi oameni erau interesaţi de refacerea caselor distruse, de un loc de
muncă plătit corespunzător, de sărăcie şi boli, pe scurt de reintrerea în normalitate. Foarte
puţini se gândeau să mai judece atunci cât de criminal sau nu era Hitler, sau dacă Partidul
Naţional Socialist din Germania avea să mai supravieţuiască. Desigur, poporul german l-a
iubit pe Adolf Hitler şi acest lucru este recunoscut chiar şi de inamicii săi. Odată cu moartea
sa însă s-a destrămat în fiecare german şi speranţa într-un viitor luminos. Cei mai mulţi se
aşteptau la o ocupaţie de durată, răzbunătoare şi nemiloasă. Nu mai existau preocupări
intelectuale, filosofice sau politice. Aliaţii şi-au împărţit frumos Germania în două rezultând
RFG şi RDG. Milioane de germani au fost deportaţi în lagăre sovietice sau occidentale, sute
de mii au murit de pe urma tratamentului inuman la care au fost supuşi de învingători...
În toate cărţile de istorie veţi găsi menţionat faptul că Aliaţii (împreună cu URSS) nu au avut
nimic cu poporul german, dar au vrut să-l distrugă definitiv pe Hitler şi fascismul,
considerând că acest curent politic era un pericol pentru omenire. De aceea, pentru Germania,
Italia şi Japonia nu erau termeni de negociere. Se cerea simplu, o capitulare necondiţionată.
Încă o dată, această teorie este falsă! Pe Aliaţi nu-I interesa decât partea economică a
războiului. Pentru ei războiul în Europa însemna doar faptul că Europa va fi distrusă şi apoi…
reconstruită (de firmele americane şi evreieşti, evident!). Hitler nu era decât un pretext pentru
punerea în practică a acestui război. Există multe dovezi în acest sens. De exemplu, de ce
statele Aliate nu au atacat Spania? Dacă tot considerau fascismul (naţional socialismul) un
pericol mondial atunci e bine să ne amintim că Spania era un stat fascist, condus de un
dictator – Franco! Acesta a avut “înţelepciunea” de a se păstra neutru pe toată durata
războiului şi a “scăpat” de judecata aspră a Aliaţilor. Spania a rezistat mult timp cu acest
regim, până târziu, în anii 70.
Apoi, aliaţii sau... aliat imediat cu “fasciştii” italieni atunci când Italia a întors armele şi
Musolini a fost arestat. Nu au mai avut probleme de conştiinţă sau de doctrină. În cazul
Italiei (ca şi mai tărziu, în cazul Japoniei) aliaţii au renunţat, până la urmă, la pretenţia

46
capitulării necondiţionate.
Un alt fapt “inedit” din punctul meu de vedere era şi modul de luptă al armatelor americane.
În timpul războiului soldaţii americani erau consideraţi de toată lumea ca fiind cei mai slabi!
Asta pentru că aplicau pe câmpul de luptă o strategie cel puţin ciudată. După debarcarea din
Franţa, de exemplu, americanii procedau cam în felul următor: soldaţii înaintau până dădeau
de trupele germane moment în care se opreau şi chemau în ajutor artileria şi aviaţia. Poziţiile
germane erau bombardate până la suprasaturaţie, după care soldaţii înaintau într-o zonă cu
aspect selenar. Unde înainte erau sate sau oraşe, acum nu mai exista nimic, decât moloz,
cadavre şi incendii. Acolo unde – forţaţi de împrejurări - trebuiau să înfrunte deschis inamicul
era nevoie de o superioritate categorică în soldaţi şi tancuri pentru a-i putea înfrânge pe
germani. Tactica aceasta nu era întâmplătoare! Cercurile obscure care conduceau din umbră
destinele războiului erau interesate nu de încăierări spectaculoase ci de… consum mare de
tehnică de luptă. Mii şi mii de tone de bombe erau zilnic aruncate peste germani, pentru a se
produce apoi altele, mii şi mii de tancuri, tunuri şi avioane erau construite pentru a se realiza o
superioritate covârşitoare pe câmpul de luptă, superioritate care nu era folosită însă în asalturi
decisive! Milioane de soldaţi erau înarmaţi până în dinţi, trimişi pe front în Europa sau
Pacific, dar nici 10% din aceştia nu luptau cu adevărat… Industria de război americană a
obţinut cu acest prilej beneficii enorme. Pentru a-şi asigura venituri ferme şi pentru perioada
de după război, americanii au conceput un plan special de reconstruire a Europei distruse
(celebrul plan Marshall) şi apoi au început să… distrugă Europa! Vă amintesc faptul că toată
infrastructura Franţei a fost culcată la pământ de bombardierele americane şi apoi vă
reamintesc faptul că după război tot americanii au fost cei care au finanţat reconstruirea!
Politica de manipulare a conştiinţelor a fost aplicată în fiecare ţară europeană după terminarea
războiului. În această problemă, nu existau deosebiri de vederi între capitalişti şi comunişti.
Transformarea lui Adolf Hitler într-un călău indezirabil şi a naţional-socialismului în
sperietoarea lumii moderne a avut un scop bine determinat. Diversiunile acestea aveau
menirea de a acoperi adevăratele cauze care au dus la declanşarea celui de-al doilea război
mondial, de a ascunde adevăraţii vinovaţi de declanşarea şi întreţinerea conflictului şi în final,
de a asigura succesul planului machiavelic de subjugare economică a lumii de către
conspiratorii din umbră!
Una din principalele metode de manipulare este chiar sistemul de învăţământ din fiecare ţară
care slujeşte interesele superpatronilor mondiali. Istoria care se predă în şcoli conţine toate
aceste aspecte manipulatorii, toate aceste falsuri despre cel de-al doilea război mondial. Pe de
altă parte, alţi istorici vorbesc prin emisiuni TV şi scriu prin ziare teorii care combat variantele
oficiale (cu privire la holocaust şi chiar la Hitler) dar toate aceste teorii - chiar dacă sunt
extrem de bine documentate şi argumentate - rămân doar la acest stadiu, al mediatizării
ocazionale. Nimeni nu se oboseşte să introducă în programa de învăţământ acele aspecte
istorice reale care ar deranja interesele din umbră. Sau scris sute de cărţi despre crimele de
război ale aliaţilor, despre netemeinicia teoriei holocaustului, despre încercările repetate ale
lui Hitler de a face pace nu război etc, dar responsabilii din domeniul învăţământului au rămas
orbi, surzi şi muţi la toate aceste aspecte. Aşa se face că indiferent cât efort vor depune
oamenii de bine, preocupaţi doar de adevărul istoric, până când nu se va face un pas înainte
prin introducerea în programa şcolară a aspectelor istorice reale şi scoaterea celor false din
materia predată nu se va înregistra un progres pe calea educaţiei sănătoase. ªi nu mă refer aici
la faptele probabile sau nedocumentate ci doar la cele care pot fi probate! Pe de altă parte este
este imperios necesar să se renunţe la interpretări forţate ale unor fapte istorice pentru slujirea
unor interese politice de moment. Generaţia tânără ar trebui educată în spiritul adevărului
istoric şi nu al unor minciuni interesate. Este inadmisibil, de exemplu, ca generaţii întregi de
oameni să fie educate pe ideea că bombardamentele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki au
fost necesare! Sau ca întreaga omenire să fie obligată prin condamnări penale să creadă în

47
teoria forţată a holocaustului!
S-a spus despre Hitler că ar fi evreu, sau că bunicul său ar fi fost evreu şi e posibil ca această
teorie să fie adevărată. Există informaţii că Hitler chiar a ordonat o anchetă secretă cu privire
la originea părinţilor şi bunicilor săi, dar rezultatele acesteia nu au fost niciodată cunoscute.
Se prea poate ca structura de bază a acestei organizaţii secrete care încearcă să determine la
scara întregii planete o nouă ordine mondială să fie formată în majoritate de evrei. Ar fi prea
mare coincidenţa ca în mod cu totul întâmplător să găsim evrei prin condu-cerile tuturor
statelor implicate în cel de-al doilea război mondial. Până la urmă, din toată populaţia
Pământului, evreii reprezintă un număr insignifiant! ªi totuşi, realitatea ne-a demonstrat că
aceşti oameni au deţinut practic cea mai mare putere pe Terra, atât în timpul cât şi după cel
de-al doilea război mondial. Cum se explică acest paradox? Problema nu este legată de faptul
că un popor sau altul (evrei, germani sau orice altă naţionalitate) ar fi responsabil de măcelul
al doilea mondial, pentru că întodeauna în istorie poporul n-a făcut altceva decât să-şi urmeze
conducătorii. E necesar însă ca cercetătorii de azi să-i responsabilizeze cu adevărat pe cei
vinovaţi şi nu să arunce întreaga responsabilitate a crimelor războiului asupra celui învins.

- Extrase din cartea "Adevărul despre cel de-al doilea război mondial", autor Cornel
SABOU
Publicat de Cornel Sabou la ora 11:24 PM 0 comentarii

Adevărul

Voi încerca - în cele ce urmează - să concentrez într-un prim capitol toate ideile conţinute în
această carte şi să emit o părere despre adevărul cu privire la cel de-al doilea război mondial.
Desigur, există un caracter de relativitate în orice afirmaţie cu pretenţie de adevăr, dar
concluziile mele privesc doar faptele evidente, clare şi de necontestat din timpul acestui
conflict, fapte pe care încerc să le explic pe baza unei gândiri logice, nepărtinitoare.
Prima mea impresie este legată de caracterul celui de-al doilea război mondial. A fost acesta
întâmplător sau determinat? Dacă privim doar la varianta oficială a istoriei vom crede că
întreaga planetă Terra a fost atrasă în cel mai devastator conflict din istoria sa cu totul
întâmplător! Practic, s-a plecat de la o revendicare făcută de Hitler Poloniei şi s-a ajuns la un
măcel general cu miliarde de victime (morţi, răniţi, dispăruţi şi indirect afectaţi). Îmi

48
permiteţi să nu dau crezare acestei concluzii oficiale? Nu pot să cred că omenirea a avut
conducători atât de proşti, atât de incapabili încât nu a putut evita un asemenea război din
moment ce generatorul acestuia a fost - potrivit versiunii oficiale - micuţa zonă a Danzigului...
Vă mai amintesc faptul că primul război mondial s-a declanşat în urma unui pretext
asemănător (un atentat cu bombă la Sarajevo), dar de această dată istoria oficială a venit şi a
menţionat în toate manualele că atentatul cu pricina a fost doar un pretext, iar adevăratele
motive care au dus la declanşarea “Marelui Război” au fost cu totul altele. Aici, istoria este
oarecum corectă. La cel de-al doilea război mondial însă, s-a continuat până în zilele noastre
cu acreditarea teoriei conform căreia faptele generatoare ale războiului ţin doar de atacarea
Poloniei de către Germania! Haideţi aşadar să încercăm să descâlcim iţele încurcate ale
acestor evenimente pentru a încerca să aflăm adevărul...
În analiza mea am început cu... sfârşitul! Adică, am determinat o entitate (stat, popor sau
grupare) ca fiind responsabilă pentru gene-rarea şi întreţinerea războiului, o entitate care duce
la explicarea tutu-ror aspectelor ciudate conţinute în acest război. După eliminarea mai multor
variante am ajuns la concluzia că - oficial - vinovate pentru declanşarea celui de-al doilea
război mondial sunt - indirect - Statele Unite ale Americii şi - direct - un grup secret de
oameni de afaceri multimiliardari care doresc să acapareze puterea pe întreaga noastră
planetă! Dacă acceptăm această variantă ca adevăr atunci vom putea lămuri, explica şi
înţelege absolut toate faptele din perioada 1939-1945 şi - mai ales - cele care au urmat
conflictului mondial! Iată, în cele ce urmează argumentele care conduc la această concluzie...
Dintr-un punct de vedere, cel de-al doilea război mondial a fost marcat de extraordinare
paradoxuri! Am să vă dau un prim exemplu. Cele mai multe şi mai mari bătălii (cu cele mai
multe victime) s-au dus pentru capturarea sau distrugerea resurselor inamicului. Vorbim aici
de fabrici, petrol, depozite etc. Resursele capturate erau folosite apoi pentru servirea propriilor
interese armate, pentru producţia de război şi întreţinerea unităţilor aflate în luptă. Practic,
părţile combatante nu făceau decât să consume resurse pentru a captura alte resurse pe care
apoi să le consume iar! Evident, orice militar poate argumenta uşor această strategie care, de
altfel, este justificată. Care a fost însă efectul acestei strategii? Păi, cine produce resursele care
ulterior sunt consumate de armată (în cantităţi enorme)? Evident, este vorba de marii
industriaşi. Cine plătea pentru aceste resurese? Evident, statul! Cine încasa profiturile
enorme? Tot oamenii de afaceri, proprietarii marilor firme implicate în producţia de război.
În acest context, credeţi că este deplasat să afirm că pentru marii industriaşi războiul a fost o
imensă sursă de profit? ªi dacă a fost aşa, cine credeţi că vrea să renunţe la asemenea
câştiguri? Nu suntem îndreptăţiţi să credem că aceşti oameni de afaceri au influenţat
desfăşurarea evenimentelor pentru a se ajunge la un conflict armat de amploare pentru ca
apoi, profitând de consumul mare de resurse, să-şi clădească adevărate imperii financiare
mondiale? Am remarcat, de exemplu, un lucru curios. Deşi a fost un război cu adevărat
mondial, deşi Europa a fost implicată în acest război cu toate resursele sale, Elveţia nu a fost
atacată de nimeni!!! Toată lumea ştie că Elveţia este ţara băncilor, a depozitelor în aur şi
valută. Elveţia a fost (şi încă mai este) depozitara celor mai multe şi mai mari averi mondiale.
Oficialii spun că al doilea război mondial a fost o confruntare doctrinară, între nazism,
comunism şi democraţie. Cum se face, atunci, că Elveţia a scăpat? Ce „doctrină“ avea Elveţia
pentru a rămâne ca o oază de pace într-un continent sfâşâiat de moarte? Dimpotrivă, este mai
întemeiat să credem că imensele profituri generate de război erau depozitate, în cea mai mare
parte, în această ţară şi toate taberele agreau „varianta“ Elveţia! Repet, nu există nici un alt
argument tactic, strategic, militar sau economic pentru care Elveţia să fie stat protejat de toate
părţile beligerante!!! Singurul argument care „stă în picioare“ este cel legat de depozitarea
profiturilor realizate de fiecare tabără şi de asigurarea acestora! În această chestiune nu
putem conchide decât că a existat o înţelegere (tacită sau chiar concretă) între marii industriaşi
- aflaţi în tabere diferite - pentru desfăşurarea ostilităţilor fără a fi afectat statul elveţian. Mai

49
mult decât atât, nici un „mare“ istoric contemporan nu a analizat acest caz, al Elveţiei! Căutaţi
cât vreţi şi nu veţi găsi nicăieri vreo lucrare care să dezbată motivele care au dus la „izolarea“
Elveţiei de război! Nu este oare această tăcere o altă probă în sensul concluziilor mele?
Problema profiturilor generate de război nu este însă cauza principală a declanşării
conflagraţiei mondiale! Dacă s-ar fi pus doar problema unor profituri, războiul ar fi fost,
totuşi, limitat. Personal, am identificat alte explicaţii majore cu privire la motivele principale
ale deschiderii războiului.
Un grup de oameni importanţi a încearcat să găsească o variantă de subjugare economică a
lumii! Unii le spun francmasoni, alţi societăţi secrete, sionişti dar numele contează mai puţin,
eu nu insist acum pe această problemă, a denumirii lor. De altfel, consider că aceşti
conspiratori nu au fost atât de proşti încât să-şi numească - într-un fel sau în altul - propria
organizaţie. “Anonimatul” le poate oferi mai multă siguranţă şi poate face mult mai dificilă
identificarea lor.
Problema pe care şi-au pus-o la un moment dat a fost: Cum să facă? Ce ar trebui să facă
pentru a putea domina total marile bogăţii de pe planetă, pentru a putea apoi controla întreaga
lume? Credeţi că un astfel de gând (sau dorinţă) este deplasat (deplasată)? Vă pot înţelege
nedumerirea... Când aţi avut în mână primul miliard de dolari?!! Evident, niciodată! De aceea
noi, cetăţenii simplii, nu putem înţelege exact modul de gândire pe care îl au marii miliardari
şi credem că pro-blemele pe care noi nu ni le punem niciodată nu şi le mai pune nimeni
altcineva! Dar, vă întreb, dacă aţi avea acum mai multe miliarde de dolari, ce aţi face cu ei?
Pofta de case, maşini, călătorii, bijuterii şi alte asemenea valori trece repede. După un an, doi,
zece nici nu vă mai interesează aceste accesorii ale bogăţiei. Ce faceţi atunci? Vă spun eu...
Veţi începe să vă puneţi problema puterii!! PUTEREA este cel mai mare drog pentru firea
umană. Numai cine a avut, măcar o dată în viaţa lui, putere asupra destinului altor oameni
poate înţelege acest lucru. Să şti, şi să vezi, că la o vorbă a ta, la un simplu gest, poţi decide
soarta a zeci, mii sau milioane de oameni este suficient pentru a te „îmbăta“ iremediabil de
putere! Noi, oamenii simplii, ne bucurăm şi pentru cele mai simple expresii ale „puterii“ pe
care o deţinem. Atunci când copii ascultă indicaţiile noastre, când angajaţii îndeplinesc
sarcinile de servici, când putem aranja (prin pile şi relaţii) rezolvarea unei probleme minore
etc. Oamenii mai de seamă ai societăţii au însă o putere sporită. Apucăturile lor influenţează
mase mari de oameni, iar ei ştiu şi vor acest lucru! Cred, aşadar, că dorinţa de a acapara o
putere cu ca-racter mondial pentru a implementa un nou concept de “securitate mondială” a
stat la baza motivelor care au dus la declanşarea celui de-al doilea război mondial! Atenţie
însă, aici nu vorbesc de o putere politică! Pentru că nimeni, niciodată, nu a putut câştiga o
putere politică mondială! Este vorba de puterea economică, singura putere cu adevărat
importantă! Toată viaţa politică, socială şi umană în general se subjugă puterii economice!
Ori, odată obţinută puterea economică mondială, toate evenimentele istoriei contemporane pot
fi controlate şi determinate în sensul dorinţei grupului de conspiratori!
Trebuie să precizez că ideea de a obţine o putere economică mondială este veche de când
lumea. Metodele de a o obţine, însă, diferă foarte mult în prezent faţă de cum a fost în trecut.
Amintiţi-vă de întinderile marilor imperii ale timpului, Roman, Otoman etc, de Napoleon sau
Alexandru Macedon... Toţi aceştia vroiau putere mondială şi încercau s-o obţină pe calea
armelor! Cucerirea militară a unor întinse teritorii a stat la baza ideii de putere mondială timp
de multe secole. Nici un astfel de imperiu nu a putut rezista în timp. Oricât de mare a fost pu-
terea militară care crea imperiul, oricât de viteji erau soldaţii cuceritorilor sau oricât de
iluminaţi erau conducătorii oştirilor victorioase nu au putut împiedica, la un moment dat,
dezintegrarea imperiului... Oamenii moderni au înţeles de ce nu se poate menţine o asemenea
ocupaţie, de ce puterea mondială obţinută pe calea armelor nu este de durată infinită. Pentru
simplul motiv că un popor ocupat militar se va revolta mereu! Chiar dacă o generaţie se
complace în captivitate, va veni o alta care îşi va găsi liderii ei şi va produce o altă mişcare de

50
revoltă. Până la urmă, mai devreme sau mai târziu, revolta va avea succes şi „Imperiul“ va
dispărea... Aşa s-au şi petrecut lucrurile în istorie. În acest sens, exemplul oferit de viaţa şi
activitatea lui Napoleon Bonaparte este edificator. Împăratul francez a cucerit cu armatele
sale întreaga Europă! În 1812, trupele franceze luptau în acelaşi timp pe frontul din
Portugalia şi pe cel din Moscova. În doi ani însă, întregul său imperiu s-a prăbuşit.
Răscoalele popoarelor ocupate n-au putut fi înăbuşite cu armata. Spaniolii se ridicau cu sutele
de mii şi hărţuiau soldaţii francezi. La fel procedau şi cei din statele germane, italiene,
poloneze etc... La un moment dat, după ce învinsese toate armatele regulate ale timpului,
Napoleon s-a trezit că nu putea supune ceea ce a ocupat! Acest fapt a dus la înlăturarea sa şi la
destrămarea visului său de a face un Imperiu mondial!..
În fine, grupul de oameni amintit la început a reuşit să găsească o altă variantă de ocupare a
lumii, de extindere şi menţinere la infinit a puterii la scară mondială. Această variantă este
cheia descifrării tutu-ror enigmelor legate de cel de-al doilea război mondial! Iată despre ce e
vorba...
Imaginaţi-vă o clipă că sunteţi în locul „dictatorului“ Adolf Hitler, că aţi ocupat militar Franţa,
Polonia, Norvegia şi multe alte state. În fiecare dintre acestea se înregistrează revolte, atacuri
asupra obiectivelor din spatele frontului (sabotaje) şi multe alte acţiuni ale unor grupe de
partizani care te obligă să menţii în aceste locuri importante forţe militare. Astfel, în timp ce
linia frontului principal (din URSS, de exemplu) duce o lipsă acută de trupe, în ţările ocupate
tu trebuie să menţii zeci de divizii care nu fac altceva decât să caute sabotori, grupe de
partizani şi să menţină ordinea. Asta a făcut şi Hitler. El nu a găsit o rezolvare eficientă a
acestei probleme şi asta nu pentru că era incapabil ci pentru că acesta nu era războiul lui! Nu
el îl planificase pentru a găsi şi aplica soluţii moderne în toate fazele sale. Conspiratorii de
care vorbeam au găsit soluţia. Toate aceste ţări trebuie ocupate, dar nu militar! Cum?
Simplu... Economic! Dacă reuşeşti să acaparezi toate resursele importante ale unei ţări şi să
păstrezi în acelaşi timp o aparenţă de pace lumea se va supune pe veci! Niciodată în istorie (în
afară de falsa revoluţie bolşevică) nu a existat vreo revoluţie, vreo revoltă a popoarelor
împotriva sistemului economic, ci doar împotriva unuia politic sau militar-dictatorial!
Trebuie, aşadar, să aduni în mâinile tale obiectivele economice cele mai importante
(întreprinderi, mine, petrol, pământuri etc) să angajezi în aceste obiective toată forţa de muncă
locală şi să încasezi toate profiturile. În final, societatea toată ve depinde de proprietăţile tale
economice, iar tu, prin influenţa directă a averii tale din ţara respectivă, poţi decide în cea mai
mare măsură întreaga politică de stat. Luaţi, spre exemplu, cazul României postrevoluţionare.
S-a bătut mare monedă pe noţiunea de privatizare. Aţi văzut cum mari şi importante obiective
economice româneşti deşi erau extrem de profitabile (petrol, comunicaţii, transporturi etc) au
fost „privatizate“, de fapt date pe nimic acestor mari conspiratori mondiali. Poate că
întâmplător aţi auzit numele firmelor care ne-au cumpărat Romtelecom-ul sau Petromul, dar
aţi auzit vreodată cine sunt cei care deţin majoritatea acţiunilor la aceste firme? NU! Dacă,
prin absurd, am descoperi vreodată că un singur om de pe planetă (n-are importanţă că e din
SUA sau din orice altă ţară) este proprietar peste cea mai mare parte din economia
românească? Deisgur, el va fi acţionar principal (sau unic) în mai multe firme care sunt la
rândul lor acţionare în altele şi aşa mai departe până la ultima firmă, cea care în România
deţine oficial proprietatea! Nimeni nu va reuşi vreodată să străbată acest drum întortocheat al
firmelor care se întrepătrund şi să ajungă la capătul „lanţului“, adică la adevăratul proprietar!
Conspiratorii de care vorbesc au reuşit să gândească pentru prima oară în istoria omenirii un
asemenea sistem complex de dominare economică mondială. Toate popoarele astfel „ocupate“
vor trăi cu iluzia libertăţii, a democraţiei, dar ele nu vor face decât să servească, prin munca
lor de zi cu zi, intereselor acestui grup de superpatroni mondiali! Guvernele, formate în
totalitate (!) din oameni fără coloană vertebrală şi mândrie naţională reală vor accepta cu bună
ştiinţă să se supună acestor interese economice şi să supună întreaga ţară scopurilor avute de

51
conspiratori. De aceea, nici un mare gânditor sau idealist dintr-o ţară nu a ajuns vreodată să
exercite o putere politică! Sistemul nu mai permite ascensiunea pe scara puterii administrative
a unor astfel de oamnei adevăraţi! De aceea principalele obiective ale guvernelor din toate
ţările moderne sunt de natură externă şi nu internă! Pentru SUA cel mai important lucru e
„lupta împotriva terorismului“, pentru Uniunea Europenă „extinderea“, iar pentru România
„integrarea“! Nicăieri în lume nu s-a stabilit ca obiectiv principal al politicii guvernului
comba-terea sărăciei, a bolilor de tot felul, a nivelului educaţiei sau alte asemenea scopuri
care înobilează omul! Dimpotrivă, bugetele sănătăţii, învăţământului sau dezvoltării sunt
uneori chiar sub pragul critic în timp ce toate resursele principale sunt cheltuite pentru
îndeplinirea acestor obiective externe, total păguboase pentru omul de rând, dar care
reprezintă de fapt interesele grupului restrâns de patroni mondiali!
Să revenim la timpurile în care acest plan (devenit real în zilele noastre) era doar în mintea
acestor conspiratori. Vă mai puteţi aminti harta politică a lumii din acea perioadă? Întreaga
lume era împărţită între doar câteva mari puteri. Franţa, SUA, Olanda, Belgia, Marea Britanie,
Portugalia şi Japonia deţineau practic 90% din toate teritoriile planetei! De exemplu, întregul
continent african era împărţit între Franţa, Belgia, Italia şi Marea Britanie! Ne aflam din nou
în situaţia în care au fost (în alte ere) marile imperii, roman, turc etc. Dar, cum spuneam,
oamenii aceştia au înţeles că nu vor putea menţine la nesfârşit ocupaţia militară. În aceste
ţări, chiar dacă obiectivele economice erau în proprietatea marilor puteri, ele erau gestionate şi
menţinute în funcţiune doar prin puterea militară care era defăşurată la faţa locului. Orice
„revoluţie“ putea crea probleme şi putea duce la pierderea întregului obiectiv. Marea putere
nu era totuşi capabilă să supună cu câţiva soldaţi milarde de oameni la nesfârşit! „Problema“
trebuia rezolvată cumva. Obiectivele economice trebuiau menţinute în proprietate, dar fără să
mai fie protejate militar! În fiecare din aceste ţări (colonii) urmau să fie instalate guverne
aparent legitime, dar total supuse faţă de grupul de conspiratori. Acestea urmau să îşi dea
acordul lor total şi definitiv asupra deţinerii principalelor unităţi economice din ţară de către
oamenii aparţinând acestui grup. În continuare, poporul urma să creadă că „este liber“
(pentru că din punct de vedere politic era guvernat de connaţionali), dar în domeniul
economic va continua să lucreze, de fapt, pentru aceiaşi stăpâni! În acest fel s-ar fi reuşit
adormirea definitivă a sentimentului de revoltă pe care un popor l-ar putea avea faţă de o
putere militară ocupantă şi în spatele ideii de democraţie şi libertate s-ar ascunde de fapt o
ocupaţie economică totală! Evident, acest plan nu putea fi aplicat instantaneu, de pe o zi pe
alta. Nimeni nu s-ar fi supus unei simple decizii de moment. Amploarea primului război
mondial le-a dat conspiratorilor ideea de bază, punctul de plecare pe lungul drum al
implementării acestui plan. Dacă s-ar putea realiza un conflict asemănătoar acestuia, dar
extins pe tot teritoriul planetei unde marile puteri aveau colonii, atunci, în spatele „salvării“
situaţiei s-ar putea aplica întreg programul! Trebuia, undeva, cumva, creat un pericol la scară
planetară. Acesta trebuia să angajeze toate teritoriile vizate. Un conflict urma să angajeze
Asia, un altul Africa şi unul Europa. În fiecare din aceste locuri trebuia găsit un „inamic
public nr. 1“, un „agresor“ care apoi să fie înfrânt de „salvatori“. Pentru Asia şi Africa situaţia
era mai „simplă“ deoarece aici populaţia era mult înapoiată pe scara evoluţiei tehnico-
ştiinţifice. Europa însă era un teritoriu special, cu extrem de multe popoare, cu vechi rădăcini
în istorie şi măcinat de-alungul timpului de mii de războaie. Primul punct al programului a
stabilit că Armata SUA va fi „eliberatorul“, „salvatorul“ tuturor acestor naţiuni (probabil
pentru că majoritatea acestor conspiratori trăiau acolo).
În planul lor trebuiau atinse următoarele puncte:
- declanşarea unui conflict mondial cu teatre de război în Africa, Asia şi Europa,
- demonizarea mediatică în fiecare din aceste locaţii a unui „stat agresor“,
- intervenţia salvatoare a armatei SUA (controlată prin guvern de conspiratori) care ar elibera
toate aceste continente de pericolul care le-a sfâşâiat.

52
Apoi, în spatele negocierilor de pace de la sfârşitul războiului, urmau să fie puşi la putere în
toate aceste ţări „eliberate“ oameni ai locului „vânduţi“ însă intereselor conspiratorilor.
Aceştia, în guvernarea „democratică“ pe care o vor aplica vor cere (sau vor accepta) preţiosul
ajutor economic american, de fapt vor trece la faza finală a planului, adică la împroprietărirea
conspiratorilor cu toată averea naţională. Cum vă explicaţi faptul că deşi au câştigat oficial
războiul, într-o perioadă extrem de scurtă de timp toate marile puteri politice şi-au pierdut
coloniile pe care le aveau în gestiune? A fost cel mai dramatic efect al celui de-al doilea război
mondial! Pe parcursul a doar câţiva ani, în toată lumea s-au destrămat şi Imperiul britanic şi
cel american, olandez, belgian, italian etc... Dintr-o dată, toate aceste foste colonii din Africa
şi Asia au devenit state „independente“ care aplicau „programe de reconstrucţie“ americane!
Pe loc aproape, toată ocupaţia militară (colonială) din trecut a fost înlocuită cu o ocupaţie
economică totală şi mascată. Marile obiective economice au rămas tot în mâinile celor care le
deţineau şi în trecut, dar paza şi ordinea în regiune nu mai era menţinută cu unităţi militare
venite „de acasă“ ci cu ajutorul guvernelor locale, „victorioase“ în câştigarea
„independenţei“! Marii actori ai conflictului (care lucrau la ordinele conspiratorilor) au fost
instalaţi în poziţii cheie. Eisenhower a ajuns preşedinteşle SUA, Churchil a ajuns din nou
premier în Marea Britanie, Charles de Gaule a preluat puterea în Franţa etc.
Apropo de Eisenhower... Vă sfătuiesc să căutaţi prin cărţile de istorie vreo explicaţie
plauzibilă despre motivele care au stat în spatele numirii sale la comanda tuturor forţelor
armate aliate din Europa. Nu veţi găsi nici una! Veţi afla doar că acesta a fost luat brusc dintr-
un post obscur pe care îl deţinea la statul major al unei mici unităţi din SUA şi promovat peste
noapte mare comandant al tuturor forţelor americano-britanice de pe teritoriul european! Nu a
fost nici un test, nici o selecţie dintre mai mulţi candidaţi şi nici o obiecţie din partea nimănui!
Pentru a se crea pericolele de care vorbeam s-a stabilit un program special. Germania, Italia şi
Japonia au fost stabilite de aceşti conspiratori ca viitoare state agresoare şi bineînţeles ca
viitoare state înfrânte în lupta de eliberare dusă de armata SUA. Pentru a putea deveni
pericole mondiale acestea trebuiau „ajutate“ să se dezvolte. Aşa se face că în Asia, Japonia a
fost încurajată să ducă un război total cu China. Nu e un secret faptul că milioane de victime
chineze au fost făcute cu arme „japoneze“ provenite din SUA, cu muniţie relizată din materii
prime importate din SUA, iar tancurile şi avioanele japoneze dărâmau şi bombardau oraşele
chineze folosind combustibil provenit tot din SUA. Aceste amănunte nu sunt negate nici chiar
de istoricii oficiali. Pentru ca Asia să „beneficieze“ de război total trebuia ales un moment în
care Japonia să atace SUA. Momentul Pearl Harbour a fost minuţios pregătit chiar de
conspiratorii americani!
Pentru Africa, „agresor“ urma să fie statul italian. Musolini, cu ambiţiile lui nemăsurate, era
ideal în acest scop. Drept urmare, în momentul crucial dinaintea intrării Italiei în război
(împotriva Franţei, în 1940), guvernul american (solicitat de englezi să intervină) în loc să
aplaneze situaţia îi trimite lui Musolini un mesaj de ameninţare (învăluit, bineînţeles, în limbaj
diplomatic) determinându-l pe acesta să se alăture lui Hitler!
Pentru Europa, Germania era statul „perfect“ ca viitor agresor. Aşa se face că a fost căutat şi
găsit un lider naţionalist, cu ambiţii mari în revigorarea Germaniei. Acesta era Adolf Hitler...
Mai departe, Hitler a fost ajutat chiar de americani să ajungă la putere. Mii de milioane de
dolari au fost „investite“ (nu cheltuite!) în acest scop. Nu mă credeţi? Nici o problemă, poate
îl credeţi atunci pe Winston Churchill, premierul Marii Britanii din timpul războiului. Iată
câteva extrase din memoriile sale (traduse şi în România)...
Analizând condiţiile care au favorizat accederea lui Hitler la putere el a identificat mai multe
situaţii ciudate. Una dintre acestea au fost legate de condiţiile în care s-a încheiat pacea după
primul război mondial în urma căruia Germania a fost silită să plătească imense daune
materiale către foştii săi inamici. Cum se plăteau acestea când economia germană era în
colaps? Citim în volumul 1, pag. 22:

53
„Până în 1931, învingătorii, în special Statele Unite, şi-au concentrat eforturile, prin controale
străine supărătoare, asupra extorcării reparaţiilor anuale de la Germania. Faptul că aceste plăţi
se făceau doar din împrumuturi americane mult mai mari reducea la absurd întregul proces.“
Acestea sunt cuvintele lui Churchill! Ca să vedeţi cât de bine se întemeiază teoria mea pe
afirmaţiile celui care a condus Britania în război vă supun atenţiei alt paragraf. Dacă îl veţi citi
cu atenţie veţi găsi în acesta comprimarea perfectă a tuturor afirmaţiilor mele! După ce a
descris situaţia rezultată în Europa după primul război mondial, Churchill (cel de atunci, din
anii 20-30!) se arată extrem de convins că va urma un alt război, mult mai mare ca
precedentul, ba chiar că un asemenea război era de dorit!!! Aşadar, Winston Churchill, „Al
doilea război mondial“, editura Saeculum, 1998, Bucureşti, volumul 1, pag. 16:
„Dar viitorul era plin de prevestiri rele. Populaţia Franţei reprezenta mai puţin de două treimi
faţă de cea a Germaniei. Populaţia Franţei era staţionară, în timp ce a Germaniei creştea.
Într-un deceniu, sau mai puţin, numărul anuar al tinerilor germani care ajungeau la vârsta
milităriei avea să fie dublu decât al Franţei. Germania a luptat aproape împotriva întregii lumi,
aproape singură, şi era cât pe aici să câştige. Cei care ştiau mai mult, ştiau mai bine cum, în
diverse ocazii, rezultatul Marelui Război a oscilat în balanţă, ştiau cum întâmplarea şi şansa
au întors soarta nemiloasă. Ce perspective mai existau în viitor ca Marii Aliaţi să mai apară cu
mi-lioanele pe câmpurile de luptă ale Franţei sau în est? Rusia era în ruină şi în convulsii,
transformată fără asemănare în trecut. Italia putea fi de partea opusă. Marea Britanie şi Statele
Unite erau despărţite de Europa de mări şi oceane. Imperiul Britanic părea şi el împletit cu fire
pe care nu le înţelegeau decât cetăţenii lui. Ce combinaţie de elemente i-ar fi putut aduce
înapoi în Franţa şi Flandra pe formidabilii canadieni din Wimy Ridge; pe glorioşii australieni
din Villers-Bretonneux; pe neînfricaţii neozeelandezi din Passchendaele; pe hotărâţii din
trupele indiene care, în cruda iarnă a lui 1914, au apărat linia de la Armentieres? Când va mai
mărşălui pe câmpiile din Artois şi Picardie, Britania paşnică, lipsită de griji, antimilitaristă, cu
armate de două sau trei milioane de oameni? Când va mai purta oceanul două milioane din
superba bărbăţie a Americii spre Champagne şi Argonne? Măcinată, dublu decimată, dar
indiscutabil stăpână a momentului, naţiunea franceză privea în viitor cu mirare îndatoritoare şi
cu teamă. Unde era deci acea securitate faţă de care tot ce fusese cucerit părea lipsit de
valoare şi viaţa însăşi, chiar în bucuria victoriei, era aproape de neîndurat? Se simţea o nevoie
mortală de securitate cu orice preţ şi prin orice metode, oricât de dureroase sau chiar aspre ar
fi.“
Iată aşadar un Churchill care credea imediat după primul război mondial că un alt conflict
mondial este absolut necesar, că Germania şi Italia erau viitorii inamici şi toate acestea
pornind de la o motivaţie extrem de “naivă” (faptul că populaţia Germaniei va creşte şi astfel
va ameninţa securitatea mondială!!!). În realitate, Churchill a dat glas planului general
elaborat de conspiratori pentru implementarea noului program mondial de securitate! În fine,
dacă mai aveţi vreun dubiu vă dau un ultim citat din acelaşi volum, pag. 18:
„În timp ce puterile victorioase şi-au însuşit bunuri germane de 1.000 milioane lire, câţiva
ani mai târziu, Germaniei i-au fost împrumutate 1.500 milioane lire, în principal de către
Statele Unite şi Marea Britanie, permiţând astfel ca ruinele războiului să fie înlăturate rapid în
Germania. Istoria va caracteriza toate aceste tranzacţii ca nebuneşti. Ele au ajutat atât la
naşterea cursului războiului, cât şi a „furtunii economice“... Toate acestea sunt o poveste tristă
de idioţenie complicată, pentru care s-a cheltuit multă muncă şi virtute.“
Deosebirea dintre părerea lui Churchill şi cea exprimată de mine este doar faptul că eu nu cred
în „idioţenii“ politice ci în manifestarea deliberată a acestor acţiuni „nebuneşti“ cu scopul clar
de a declanşa un nou război mondial!
Noul plan mondial de securitate avea prevăzut în conţinutul său toate detaliile necesare pentru
atingerea obiectivului final. Se prevăzuse chiar împărţirea lumii în două tabere (comunişti şi
democraţi) pentru o perioadă de aproximativ 50 de ani. Programul nu putea fi aplicat

54
instantaneu pe întreg mapamondul, aşa că o parte a lumii urma să fie “conservată” pentru
implementarea ulterioară a programului. În primii 50 de ani (după război) a fost acaparată
piaţa vest-europeană şi s-au creat toate instrumentele prin care conspiratorii să poată controla
destinele popoarelor (Uniunea Europeană, NATO, FMI, Banca Mondială etc). Apoi s-a dat
“dezlegare” şi la statele comuniste... Au fost generate revoluţiile care au dus la căderea
comunismului, apoi ţările din spatele fostei cortine de fier au început să fie asimilate în
structurile europene amintite. Aşa se explică acceptarea de noi state membre în NATO deşi
practic - odată cu căderea comunismului - această organizaţie militară şi-a pierdut scopul
oficial pentru care fusese creată şi primirea de noi membrii în Uniunea Europeană (culmea,
deşi se speculează pe seama faptului că SUA nu priveşte cu ochi buni UE, totuşi niciodată
SUA nu a făcut nimic pentru blocarea construcţiei acestei instituţii europene!). Pe viitor, se
preconizează asimilarea statelor din continentul asiatic (primele unităţi americane sau
cantonat acolo având la bază motivaţiile războiului din Irak) apoi a continentului sud-
american şi în final a celui african (apropo, nu vi se pare ciudat că nimeni, dar absolut nimeni
nu vorbeşte în prezent nimic despre viitorul continentului african?). Sunt convins că la această
oră conspi-ratorii au definitivate toate detaliile prin care să se ajungă la stăpânirea efectivă şi
totală a întregii lumi. Scenariile care vor sta la baza ocupării economice a Asiei, Americii de
Sud şi Africii vor pleca de la aceleaşi idei care au caracterizat cel de-al doilea război mondial:
găsirea şi acuzarea unui stat “agresor”, atacarea “justificată” a acestuia şi ocuparea sa militară,
iar în final instalarea la putere a unei organizaţii (sau a unui om, în funcţie de specificul local)
care să conducă regiunea dar care să fie subordonat(ă) intereselor din umbră. Aşa s-a petrecut
după cel de-al doilea război mondial cu Germania, Italia şi Japonia, aşa se întâmplă şi în
prezent cu Afganistanul şi Irakul. Vor urma, fără discuţie, acuzarea altor state (sau încadrarea
lor pe o “axă a răului”) şi ocuparea lor. ţintele care acum par clare sunt Iranul, Coreea
“comunistă”, apoi va urma China! Acesastă ţară are un statut special. Personal, am cre-dinţa,
certitudinea că statul chinez va fi devastat de un viitor război civil!!! Asta pentru că nu văd
nici o altă şansă de cucerire a unui popor cu peste un miliard de locuitori şi posesor al armei
nucleare! Un război civil în China ar putea fi declanşat extrem de uşor, ar putea dura câţiva
ani şi în final s-ar instala la putere “clica” de oprtunişti care să slujească interesele
conspiratorilor!
În “finalul” poveştii europene va fi Rusia... În prezent (şi până în acel moment) Rusia va
sta “cuminte” şi va privi doar ca spectator toată această serie de evenimente. În momentul în
care Europa va fi “unită” într-un asemenea “hal” încât nu va mai rămânea pe din-afară decât
Rusia, se va trece la cea mai mare “integrare” din istoria lumii: intrarea Rusiei în Uniunea
Europeană, instituţia care va coordona “afacerile” tuturor statelor europene! Nimeni nu se va
opune, deoarece în Rusia va fi sărăcie mare, iar integrarea va aduce bunăstare...
Apoi se va trece la continentul sud-american... Anumite state vor fi acuzate că sprijină - de
exemplu - producţia de droguri, şi având la bază această acuzaţie vor fi atacate şi ocupate, iar
“programul mondial de securitate” (aşa cum l-a numit Churchill) va fi implementat şi aici. În
prezent se “lucrează” la dezvoltarea “producţiilor” naţionale de droguri pentru ca la un
moment dat situaţia să devină “insuportabilă” la nivel internaţional şi să necesite intervenţia
comunităţii mondiale. ªi cine ar putea reprezenta mai bine interesele mondiale decât SUA (şi,
pe alocuri, statele “aliate” - de fapt supuse planurilor conspiratorilor)?
Să revenim însă la descifrarea evenimentelor din timpul celui de-al doilea război mondial...
Hitler a fost adus la putere de această organizaţie ocultă, dar am convingerea că el nu a înţeles
exact cât de mult era manipulat. Hitler trebuia să fie generatorul războiului din Europa, de
aceea cred că a fost folosit “în orb”. Adică, a fost ajutat să ajungă la putere şi a fost lăsat să
înţeleagă că este liber să refacă Marea Germanie. De aici şi încrederea sa extraordinară în
faptul că Marile Puteri nu vor interveni atunci când Germania va invada militar zona Renană,
Austria sau Cehoslovacia. Chiar şi după începerea războiului cu Polonia, Hitler era încă

55
amăgit de faptul că se va încheia rapid o pace cu Occidentul. Într-un târziu, cred că liderul
german a înţeles că totul nu este decât o manipulare mondială şi că a fost folosit pentru
generarea conflictului european! Pentru el însă, era prea târziu... Mulţi istorici s-au întrebat ce
la apucat pe Hitler în decembrie 1941 să declare război Statelor Unite? Din punct de vedere
strategic, militar şi politic era o gafă de foarte mari proporţii! În cuprinsul acestei cărţi voi
analiza mai în detaliu acest aspect, acum vă rog doar să faceţi o legătură între declaraţia de
război a lui Hitler şi dezvăluirea pe care v-am făcut-o, cum că SUA sunt de fapt vinovate de
declanşarea acestui război! Ne-am putea imagina, de exemplu, că Adolf Hitler a fost unul din
puţinii (dacă nu singurul) care a înţeles la momentul respectiv rolul malefic pe care l-a jucat
SUA în politica mondială şi în declanşarea tuturor acestor războaie! Mai este apoi testamentul
său, scris puţin înainte de “moartera” sa oficială, în aprilie 1945. Din păcate, documentul cu
pricina este total ignorat de istorici şi cercetători. Plecându-se de la premisa că Hitler este un
descreierat, un dictator, un nebun, un paranoic etc testamentul său nu a fost niciodată bine
înţeles de posteritate. Printre altele, acolo el spune în mod foarte clar că nu şi-a dorit niciodată
războiul, că a cerut rezolvarea pe cale paşnică a problemelor cu care se confrunta naţiunea
germană, dar statele care erau conduse de evrei sau care slujeau în mod conştient interesele
evreimii s-au opus şi au manipulat evenimentele de aşa natură încât omenirea să fie implicată
într-un război total, devastator. Se pare că Hitler îi identificase pe toţi membrii acestei mari
conspiraţii mondiale, şi întrucât toţi aceştia (sau majoritatea) erau evrei considera evreismul
un pericol pentru siguranţa lumii! Întrucât eu nu am reuşit încă să găsesc nominal aceste
persoane, nu voi interpreta această conspiraţie ca având un caracter naţionalist evreu ci mă voi
mărgini doar să prezint acţiunile lor. Din respect pentru adevăr însă, trebuie să spun că este
posibil ca Hitler să fi avut dreptate! Plecăm de la premisa că el i-a cunoscu direct pe aceştia cu
prilejul negocierilor purtate, apoi a avut la îndemână posibilităţi nelimitate de obţinere a
informaţiilor. Să nu uităm că, la un moment dat, statele Axei Berlin-Roma-Tokyo (plus aliaţii
lor) ocupau mai mult de jumătate din omenire!
Conspiratorii de care vorbeam au gândit dinainte şi felul în care va fi manipulată istoria celui
de-al doilea război mondial după terminarea conflictului. Pentru ca planul lor malefic să fie
încununat de succes trebuia ca toată această perioadă să fie prezentată într-o “lumină” care să
le servească interesele. Astfel, s-au creat câteva legende. Prima ar fi legată de holocaustul
evreilor, o teză parţial falsă, fără suport în realitate. Există cercetători care au demonstrat cu
probe ştiinţifice, materiale faptul că era şi imposibil - din punct de vedere tehinc - construirea
unor incinte în care să fie gazaţi sute, mii de oameni zilnic! Legenda aceasta trebuia, pe de o
parte, să diabolizeze mişcarea politică nazistă şi pe Adolf Hitler, iar pe de alta să conducă
ulterior la înfiinţarea statului Israel. Statul Israel nu este necesar pentru reunirea evreilor din
întreaga lume, aşa cum ar părea la prima vedere. De altfel, datele statistice au şi demonstrat că
foarte puţini evrei au preferat să-şi părăsească locurile de baştină pentru a emigra în Israel.
Statul evreu este însă extrem de folositor pentru alte scopuri: crearea unui serviciu secret
special (Mossad) care să fie total şi direct subordonat conspiratorilor şi care să acţioneze pe
cuprinsul întregii lumi (apropo, nu vi se pare interesant faptul că în doar câţiva ani de
existenţă Mossadul a devenit unul din cele mai puternice servicii secrete din lume?);
realizarea prin intermediul oamenilor politici israelieni a unor “negocieri” politice care să
determine schimbările cerute de conspiratori pe planul politicii vizibile; menţinerea şi ulterior
creşterea tensiunii în spaţiul Orientului Mijlociu pentru ocuparea economică a acestui
continent la momentul oportun.
O altă legendă inventată de conspiratori cu privire la istoria celui de-al doilea război mondial
este “dorinţa” lui Adolf Hitler de a obţine “spaţiu vital” pentru naţiunea germană în est!
Această legendă a pornit de la decizia lui Hitler de a ataca URSS. Pentru că nu se puteau
recunoaşte oficial intenţiile lui Stalin de a ataca Germania, s-a inventat această poveste pentru
a justifica în ochii următoarelor generaţii gestul “criminal” al lui Hitler de a ataca

56
“nevinovatul” popor sovietic. Nicăieri în toată istoria de milioane de ani a omenirii nu s-a mai
pomenit un motiv atât de absurd pentru atacarea unui stat aşa de mare, cum era URSS, ca
acesta, al câştigării de spaţiu vital! ªi totuşi, teza a fost acceptată cu titlu de adevăr... Adevărul
este însă altul...
Personal, am rămas cu impresia că singura persoană care a înţeles cât de cât acest plan secret
de dominare a lumii iniţiat de marii conspiratori a fost Adolf Hitler. De asemenea, tot el a fost
şi singurul care s-a opus acestui plan şi care a încercat să capaciteze în jurul său şi alte state.
De altfel, a şi reuşit să-şi apropie multe alte ţări (printre care şi România). Astfel, putem spune
că la un moment dat lupta purtată de statul german şi de aliaţii săi era o luptă împotriva unui
curent malefic de putere care îşi dorea subjugarea întregii lumi folosindu-se pentru aceasta de
armatele statelor subordonate (state “democratice şi comuniste”). Reprezentantul suprem,
numărul 1, port-stindardul acestei lupte era Adolf Hitler!
Cred că în ceea ce priveşte teatrul de război european, planurile conspiratorilor conţineau
următoarele elemente cheie: Hitler trebuia încurajat să reunifice Germania, fapt care ar fi dus
la creşterea tensiunilor în zonă. Acesta urma să fie lăsat să facă primii paşi ai unificării
Germaniei fără să fie blocat militar, pentru a încuraja astfel politica expansionistă şi pentru a
înarma Germania cu toate cele necesare ducerii unui război amplu. În momentul ultimei
revendicări (“coridorul” spre Danzig, Polonia, septembrie 1939) Statele occidentale urmau să
se opună şi să declanşeze astfel războiul mondial. URSS, arma secretă a conspiratorilor, urma
să stea deoparte până când Germania avea să învingă militar statele din vestul continentului.
Marea Britanie urma să fie protejată pentru că, pe viitor, armatelor americane le trebuia un
“cap de pod” din care să pornească în acţiunea de “eliberare” a Europei. În momentul care
va fi considerat cel mai prielnic (şi care a fost stabilit pentru luna iulie 1941) URSS avea să
invadeze cu sute de divizii Germania şi să înainteze cât mai mult spre vest. Statul comunist
sovietic era, încă de la înfiinţarea sa, total subordonat intereselor conspiratorilor. Acesta urma
să ocupe militar toată Europa dominată de naziştii lui Hitler, să o “elibereze” şi apoi să
instituie în fiecare ţară astfel eliberată regimuri de tip comunist. Acest lucru însemna că toate
proprietăţile, averile şi bogăţiile cucerite urmau să fie trecute în proprietatea “poporului”,
adică a statului, care nu era altceva decât expresia vie a conspiratorilor.
Acest plan a fost dejucat de deciziile pe care Hitler le-a luat (atacarea URSS şi apoi declaraţia
de război împotriva SUA) dar cred că am o imagine bună asupra a ceea ce ar fi trebuit să se
întâmple dacă planul se realiza integral, aşa cum fusese conceput iniţial.
Este posibil, ca pentru un număr de ani Europa să fi fost lăsată la cheremul sovieticilor.
Evident, “reformele” comuniste urmau să fie falimentare, să nemulţumească populaţiile şi să
ducă - la un moment dat - la izbucnirea unor “revoluţii” de eliberare de sub jugul comunist.
Aici ar fi trebuit să intervină, cu adevărat „salvator”, armata SUA, şi să impună noilor
guverne europene - reamintesc, “eliberate” din nou, de data asta de sub comunism - “reţete”
de viaţă şi de relansare economică care să implementeze definitiv planurile malefice ale
conspiratorilor de acaparare integrală a marilor averi europene! Imaginaţi-vă ce ar fi însemnat
“privatizarea” întregii Europe! ªi cine ar fi fost capabil, financiar vorbind, să “cumpere” toate
aceste averi europene dacă nu marii conspiratori din SUA?
Desigur, planul întreg, în toate detaliile sale, ar putea ocupa mii de pagini, dar eu aici mă
limitez în a expune ideile principale. Repet, Hitler a fost singurul care şi-a dat seama de acest
plan şi a încercat să se opună! Până la un punct el s-a lăsat manipulat, cu sau fără voie, pentru
că acţiunile pe care era lăsat să le facă erau în interesul său şi al naţiunii germane. La un
moment dat însă, a realizat exact în ce capcană intrase. Acţiunile sale demonstrează acest
lucru.
Personal, nu sunt de acord cu ideea promovată de unii cercetători care îl cred pe Hitler ca
parte componentă a unei conspiraţii mondiale ce avea drept unic scop înfiinţarea statului
evreu, Israel. Pentru un obictiv atât de mărunt nu erau necesare atâtea eforturi de război, nici

57
atacarea URSS. Evreii puteau fi “exterminaţi” într-o Germanie condusă de Hitler şi pur şi
simplu determinaţi să părăsească Europa. La vremea aceea chiar guvernul german propusese
căutarea unor locaţii în care evreii să poată fi concentraţi pentru întemeierea unui stat al lor.
Se vorbea de insula Madagascar, dar şi de alte locuri. Cred aşadar că Hitler nu era decât o
victimă a acestor manipulări, ţapul ispăşitor pe spatele căruia urma să se dezvolte marele
imperiu economic al ocultei mondiale!
Iată însă că toate aceste planuri ale conspiratorilor aveau să fie date peste cap de “rebelul”
Hitler care la un moment dat conştientizează exact rolul de victimă care i se pregăteşte şi se
revoltă. Declaraţia de război împotriva URSS dă total peste cap intenţiile ocultei. Pericolul
devine şi mai mare atunci când armatele germane ajung până la porţile Moscovei. În acest
moment se întâmplă un episod care dezvăluie întregii lumi (mai exact, cui are ochi să vadă!)
faptul că toată politica mondială nu făcea decât să slujească intereselor ocultei. Până la
începerea războiului întreaga omenire era alimentată cu un sentiment anti-comunist, anti-
sovietic. Strategii ocultei îşi imaginau că va veni la un moment dat vremea ca Europa să fie
eliberată şi de comunism, aşa că restul lumii (îndeosebi societăţile civile americane şi
engleze) primeau o adevărată educaţie anti-comunistă. De altfel, englezii (capul de pod
american în Europa până în ziua de azi!) au participat chiar la un fals război împotriva URSS
în primii ani de existenţă a statului comunist. Promotorul acestui război anti-sovietic era chiar
Winston Churchill! Ei bine, pentru că Hitler le dăduse peste cap toate planurile, conpiratorii
şi-au dat arama pe faţă şi au determinat guvernele aliate (Marea Britanie şi SUA în special) să
ajute URSS-ul în războiul pe care aceasta îl purta contra Germaniai!!! Ce altă dovadă mai
puternică trebuie decât aceasta? State până mai ieri duşmane de moarte (Anglia şi SUA contra
URSS) se unesc brusc pentru a lupta împotriva unui inamic nou (Germania). Cine putea
determina această alianţă? Credeţi oare că aceste ajutoare către URSS au fost rodul unor
decizii politice de moment? FALS! Vreau să vă amintesc un lucru... ªtiţi că tezaurul României,
confiscat de URSS după primul război mondial nu a fost înapoiat nici până azi? Asta nu e
nimic, dar ştiaţi şi faptul că ajutoarele americane şi engleze către URSS în timpul celui de-al
doilea război mondial nu au fost plătite de statul rus nici până azi? Cum vă explicaţi acest
lucru? ªi, atenţie, vorbim de mii de miliarde de dolari!
De altfel, toată desfăşurarea ulterioară a războiului demonstrează că am intuit corect planul
ocultei... Chiar dacă Hitler le dăduse oarecum peste cap planul iniţial, conspiratorii încercau
să-l implementeze mai departe în forma sa iniţială. Adică, trebuia ca URSS să renască, să fie
întărit pe toate căile posibile pentru a putea învinge Germania şi pentru a putea porni spre Vest
până la oceanul Atlantic. De aceea, în pri-mii ani ai războiului, aliaţii nu au făcut nimic
concret pentru a înfrânge armata germană lăsând toată această misiune pe umerii Armatei
Roşii. Invaziile pregătite şi lansate de aliaţi demonstrează acest lucru. Timp de trei ani (1941-
1944) invaziile aliate au ocolit zona principală a frontului german care trebuia lovită pentru a
genera căderea Germaniei - nordul Franţei - preferând să-şi irosească forţele în zone total
neimportante pentru teatrul de război, respectiv în Africa (1942) şi Italia (1943). Logistic
vorbind, aliaţii (SUA şi Marea Britanie) erau capabili să invadeze plajele Normandiei încă din
1942 lucru parţial recunoscut de Churchill în convorbirile pe care le-a avut cu Stalin. La
cererile repetate ale liderului sovietic ca aliaţii să deschidă un al doilea front în vestul Europei
încă din 1941, Churchill a răspuns că nu poate pentru că navele pe care le are la dispoziţie nu
pot transporta şi debarca în prima fază mai mult de şase divizii! Auzind acestea, Stalin a
rămas şocat. „Cum, puteţi debarca şase divizii şi ezitaţi să o faceţi?” a afirmat Stalin, dialogul
acesta fiind menţionat în amintirile publicate ale liderului englez (menţionez că în 6 iunie
1944, ziua debarcării din Normandia, aliaţii au debarcat mai puţin de şase divizii!!!).
N-au făcut în 1941, 1942 sau 1943 acest lucru decât în 1944 pentru că au observat că singură,
armata URSS nu este capabilă să învingă Germania. Astfel, decât să rişte pierderea războiului,
au preferat în final să-şi ajute aliatul comunist şi să debarce în Franţa. Aliaţii au avut însă

58
“grijă” să nu înainteze prea mult, lăsând tot estul Europei (plus Germania) sub influenţa
URSS. Luând în considerare datele noi ale problemei, oculta şi-a modificat planul iniţial.
Estul Europei urma să fie conservat pentru 50 de ani (e vorba de soarta care se pregătise
întregii Europe dacă planul iniţial - atacarea Germaniei de către URSS în iulie 1941- ar fi
reuşit), iar conspiratorii s-au ocupat doar de statele vest-europene eliberate. În fiecare ţară au
fost aduşi la putere oamenii care reprezentau interesele conspiratorilor. Churchill a fost lăsat o
vreme deoparte pentru că Imperiul Britanic trebuia dezmembrat, iar această muncă nu o putea
începe el care era perceput ca un susţinător fanatic al ideii de Imperiu. După “cuminţirea” sa a
fost readus la pu-tere în Marea Britanie la mijlocul anilor 50. Churchill însă a realizat perfect
întreaga manipulare la care s-a făcut părtaş şi avea să aibe mustrări de conştiinţă care au dus
în final la moartea sa. În ultimii ani ai vieţii sale Churchill era cunoscut că se droga şi
consuma mari cantităţi de alcool. Ce anume l-a putut face pe acest om puternic să cadă într-o
asemenea depresie? Ce anume l-a putut determina să moară ca un vierme strivit, el, cel
cunoscut ca principal artizan al salvării Angliei?
Evident, Europa occidentală a fost “reconstruită” pe baza unui plan american - “planul
Marshall” - acţiune care masca de fapt începerea procesului de acaparare a averilor (şi evident
a puterii) europene. După 1989, Europa de est avea să fie “victima” unui plan asemănător prin
care investitorii “strategici” urmau să acapareze pe nimic cele mai importante averi naţionale.
Repet acum un lucru pe care îl consider extrem de important: în anii aceia, ai celui de-al
doilea război mondial, Adolf Hitler a fost singurul lider important care a înţeles în cea mai
mare măsură planul malefic de implementare a unei noi strategii de securitate mondială.
Există chiar o mulţime de documente care reproduc asemenea afirmaţii făcute de el. Chiar şi
testamentul său spune acest lucru... Singura „problemă” pe care a avut-o a fost faptul că
individualiza aceste conspiraţii doar cu etnia evreilor! Se prea poate ca Hitler să fi avut
dreptate! Acum, în mileniul trei, noi nu putem şti ce fel de probe avea la dispoziţie Hitler,
probe care l-ar fi putut conduce la această concluzie, că întreaga conspiraţie mondială este
„opera” evreilor. Nu m-aş mira deloc ca acesta să fie şi adevărul gol-goluţ pentru că
întodeauna evreii au clamat supremaţia mondială! De altfel, ei nu l-au recunoscut pe Isus
Hristos tocmai din motivul că nu le aducea un „regat pământesc” ci „doar” unul ceresc,
spiritual. Este posibil ca evreii, un popor care prin liderii săi visa la o supremaţie mondială
pământească în această viaţă nu în alta (de apoi) să fi gândit şi pus în practică tot acest plan
malefic. Personal, nu pot să mă pronunţ categoric în această privinţă pentru că la această oră
nu am toate datele care să mă conducă la o astfel de concluzie. Repet însă, e posibil ca Hitler
să fi avut aceste date exacte şi din acest motiv să fi declanşat atâtea măsuri represive
împotriva evreilor (până la urmă trebuie să existe şi o explicaţie logică a antisemitismului său,
nu-i aşa?). De la înfrângerea sa şi până azi am asistat la o supunere treptată a planetei, la
mondializarea tuturor valorilor şi concentrarea lor în mâini cât mai puţine, la formarea
primului Guvern Mondial etc. În prezent nimeni nu se mai poate opune „sistemului”
deoarece acesta a acaparat toate puterile importante, a îndobitocit popoarele, controlează
mass-media şi puterea sa de manipulare este enormă. Chiar dacă, prin absurd, s-ar găsi un nou
„Hitler” care să aibă puterea şi voinţa de a se ridica pentru a reda naţiunilor libertatea şi pentru
a lupta împotriva intereselor meschine şi limitate ale conspiratorilor (evrei sau nu) el ar fi
înfrânt mult mai repede decât a fost adevăratul Hitler pentru că azi, în era comunicaţiilor
ultrarapide, diversiunile şi manipularea mediatică sunt atât de puternice încât ajungi să te lupţi
de fapt cu propriul popor în loc să te lupţi cu duşmanul (exemplul Ceauşescu!).
Iată aşadar care au fost principalele idei ale acestui plan mondial secret conceput de oculta
mondială pentru acapararea întregii puteri la nivel mondial... În cele ce urmează voi analiza
mai în detaliu anumite aspecte ale războiului pentru a vedea în ce măsură detaliile care l-au
marcat se încadrează - sau nu - în ceea ce am descris mai sus.

59
- Extrase din cartea "Adevărul despre cel de-al doilea război mondial", autor Cornel
SABOU

Un fals profet a intervenit in deciziile celui de-Al II-lea


Razboi Mondial
Un astrolog care convinsese oficiali militari britanici ca le este util pentru a prevedea
actiunile lui Hitler, afirma ca l-a convins sa demisioneze si sa defecteze pe ambasadorul
roman la Londra din timpul celui de-Al II-lea Razboi Mondial, potrivit unor documente
de arhiva date publicitatii astazi, informeaza NewsIn.
Este vorba despre Viorel Virgil Tilea (1896-1972), care fusese numit numit ambasador al
Romaniei in Marea Britanie in anul 1939. Lui i se atribuie un eveniment cunoscut sub numele
de "incidentul Tilea".

Potrivit unor surse, Tilea ar fi avertizat Ministerul de Externe britanic cu privire la existenta
unei amenintari germane la adresa Romaniei. Acest eveniment este considerat de multi istorici
ca fiind un "inceput al sfarsitului" politicii de sprijin duse de Aliati fata de regimul lui Adolf
Hitler. In 1941, ambasadorului Tilea i s-a emis ordinul de repatriere, ca urmare a intreruperii
relatiilor diplomatice ale Romaniei cu Londra. Tilea s-a opus ordinului, declarandu-se astfel
adept al cauzei Aliatilor, si a ramas la Londra, unde a facut parte dintr-un grup al rezistentei
romane in exil.

Astrologul Louis de Wohl sustine ca el a fost cel care l-a convins pe Tilea sa ia aceasta
decizie. De Wohl convinsese multi oficiali de la Londra ca Hitler crede in astrologie si ca
urmeaza sfaturile astrologilor sai. "Hitler crede in astrologie si, daca fac aceleasi calcule pe
care le fac astrologii sai, voi sti ce sfaturi ii dau, iar aceasta ar putea folosi britanicilor" -
acesta a fost argumentul decisiv cu ajutorul caruia Louis De Wohl a devenit capitan si, pana la
sfarsitul razboiului, a fost "profetul" Londrei, asa cum l-a numit ulterior presa.

Povestea era cunoscuta din 1952, cand astrologul a publicat o autobiografie foarte flatanta
intitulata "Nostradamus modern". Dar Arhivele Nationale britanice, care au facut public marti
dosarul lui De Wohl dupa o jumatate de secol in care a fost secret, dezvaluie un lucru mai
putin cunoscut: ca MI5 (serviciile de informatii interne) avertizasera de mai multe ori ca
"stralucitul savant" era un impostor.

Totusi, De Wohl nu convinge chiar pe toata lumea. "De Wohl este un sarlatan cu trecut
misterios, daca nu indoielnic", se arata in mai multe note atasate la dosarul MI5. "Niciuna
dintre predictiile sale nu s-a materializat, cu exceptia intrarii Italiei in razboi, pe care a facut-o
intr-un moment in care devenise evidenta", acuza un alt agent. Dar MI5 nu are nicio influenta
asupra SOE, al carui director, Charles Hambro, are cea mai buna parere despre De Wohl si
"nu vrea sa auda nimic rau despre el", se arata intr-o alta fisa.

Lucrul cel mai grav nu se afla insa in dosarul MI5. Asa cum aminteste Chris Andrew, istoric al
serviciilor secrete britanice, "Louis de Wohl a convins Whitehall (Guvernul britanic) ca Hitler
era obsedat de astrologie... Acest lucru este complet neadevarat". Drept dovada, unul dintre
astrologii dictatorului, Karl Ernst Krafft, a sfarsit in lagarul de la Buchenwald.

Sursa: 9AM, 5 Martie 2008


Un astrolog care convinsese oficiali militari britanici ca le este util pentru a prevedea
actiunile lui Hitler, afirma ca l-a convins sa demisioneze si sa defecteze pe ambasadorul

60
roman la Londra din timpul celui de-Al II-lea Razboi Mondial, potrivit unor documente
de arhiva date publicitatii astazi, informeaza NewsIn.
Este vorba despre Viorel Virgil Tilea (1896-1972), care fusese numit numit ambasador al
Romaniei in Marea Britanie in anul 1939. Lui i se atribuie un eveniment cunoscut sub numele
de "incidentul Tilea".

Potrivit unor surse, Tilea ar fi avertizat Ministerul de Externe britanic cu privire la existenta
unei amenintari germane la adresa Romaniei. Acest eveniment este considerat de multi istorici
ca fiind un "inceput al sfarsitului" politicii de sprijin duse de Aliati fata de regimul lui Adolf
Hitler. In 1941, ambasadorului Tilea i s-a emis ordinul de repatriere, ca urmare a intreruperii
relatiilor diplomatice ale Romaniei cu Londra. Tilea s-a opus ordinului, declarandu-se astfel
adept al cauzei Aliatilor, si a ramas la Londra, unde a facut parte dintr-un grup al rezistentei
romane in exil.

Astrologul Louis de Wohl sustine ca el a fost cel care l-a convins pe Tilea sa ia aceasta
decizie. De Wohl convinsese multi oficiali de la Londra ca Hitler crede in astrologie si ca
urmeaza sfaturile astrologilor sai. "Hitler crede in astrologie si, daca fac aceleasi calcule pe
care le fac astrologii sai, voi sti ce sfaturi ii dau, iar aceasta ar putea folosi britanicilor" -
acesta a fost argumentul decisiv cu ajutorul caruia Louis De Wohl a devenit capitan si, pana la
sfarsitul razboiului, a fost "profetul" Londrei, asa cum l-a numit ulterior presa.

Povestea era cunoscuta din 1952, cand astrologul a publicat o autobiografie foarte flatanta
intitulata "Nostradamus modern". Dar Arhivele Nationale britanice, care au facut public marti
dosarul lui De Wohl dupa o jumatate de secol in care a fost secret, dezvaluie un lucru mai
putin cunoscut: ca MI5 (serviciile de informatii interne) avertizasera de mai multe ori ca
"stralucitul savant" era un impostor.

Totusi, De Wohl nu convinge chiar pe toata lumea. "De Wohl este un sarlatan cu trecut
misterios, daca nu indoielnic", se arata in mai multe note atasate la dosarul MI5. "Niciuna
dintre predictiile sale nu s-a materializat, cu exceptia intrarii Italiei in razboi, pe care a facut-o
intr-un moment in care devenise evidenta", acuza un alt agent. Dar MI5 nu are nicio influenta
asupra SOE, al carui director, Charles Hambro, are cea mai buna parere despre De Wohl si
"nu vrea sa auda nimic rau despre el", se arata intr-o alta fisa.

Lucrul cel mai grav nu se afla insa in dosarul MI5. Asa cum aminteste Chris Andrew, istoric al
serviciilor secrete britanice, "Louis de Wohl a convins Whitehall (Guvernul britanic) ca Hitler
era obsedat de astrologie... Acest lucru este complet neadevarat". Drept dovada, unul dintre
astrologii dictatorului, Karl Ernst Krafft, a sfarsit in lagarul de la Buchenwald.

Sursa: 9AM, 5 Martie 2008

Aventurierul cinic" Carol al II-lea


Sa vina salvatorul!“. Celebra lozinca l-a readus in tara, in vremuri tulburi, pe Carol al II-lea, al
treilea rege din campania Cotidianul si cel mai controversat din istoria Romaniei.

61
?Regele playboy? a pregatit pentru comunisti cultul personalitatii
Al treilea episod din seria de patru ce trateaza problema monarhiei in Romania si rolul ei in
istoria tarii se leaga de figura autoritarului rege Carol al II-lea, fiul cel mare al lui Ferdinand I.
Campania a pornit dupa dezbaterea lansata pe site-ul Cotidianul in jurul interviului de la
Londra cu printul mostenitor Nicolae.

Romania intregita de regele Ferdinand isi sporeste de doua ori intinderea fata de 1914. In plus,
populatia tarii ajunge la 18 milioane in 1930, dupa ce sase ani mai devreme depasea cu putin
sapte milioane. Minoritatile se diversifica si acapareaza mai mult de un sfert din numarul
locuitorilor, dar sint insuficient integrate.
Evreilor le lipsesc orice fel de drepturi pe vremea lui Carol al II-lea. Raporturile dintre romani
si rusi sau ucraineni ori dintre romani si evrei incep sa se aprinda, scrie istoricul Lucian Boia
in „Romania, tara de frontiera a Europei“. Totodata, daca reforma agrara incheiata in 1922,
caracterizata de istoricul Neagu Djuvara, in „O scurta istorie a romanilor povestita celor
tineri“, drept cea mai mare facuta vreodata de un guvern burghez, spulberase latifundiile si
improprietarise taranii, intre 1929 si 1933 izbucneste cea mai mare criza economica mondiala
de la inceputurile erei industriale. Preturile din sectorul agricol scad la mai putin de jumatate
in Romania. Aceasta este mostenirea primita de cel care avea sa fie botezat „regele playboy“,
Carol al II-lea, portretizat de tatal sau drept „creanga putreda din arborele frumos al dinastiei“
si de istoricul Ovidiu Pecican drept „un aventurier cinic pe tronul Romaniei“.

Principele Carol s-a nascut in Romania, primind botezul ortodox. Era considerat roman, spune
istoricul Ioan Scurtu. „In calitate de principe mostenitor, a renuntat de trei ori la aceasta
calitate. Mai intii in 1918, cind s-a casatorit la Odessa cu Zizi Lambrino, apoi in 1919, cind a
renuntat tot pentru aceasta Zizi“, continua istoricul. In decembrie 1925, plecat sa reprezinte
Casa Regala in Anglia la funeraliile reginei, el trimitea o depesa prin care renunta la
succesiune, stabilindu-se la Paris cu amanta sa, Elena Lupescu. Carol al II-lea se casatorise, in
1921, cu principesa Elena, fiica regelui Greciei, din mariajul lor nascindu-se principele Mihai.
„Consiliul de Coroana a propus Parlamentului, care a aprobat la inceputul lui 1926,
desemnarea ca succesor prezumtiv a fiului minor al lui Carol, Mihai (n.r. - in virsta de doar 6
ani), sub tutela unei regente, pina la majorat“, explica istoricul Zoe Petre.

62
Trei persoane il dirijau pe micul Mihai I: unchiul sau Nicolae, patriarhul Miron Cristea si
politicianul Gheorghe Buzdugan, in miezul unei adevarate crize dinastice. Aceasta a dat
nastere curentului carlist, ce sprijinea aducerea lui Carol al II-lea in tara, spune Ioan Scurtu.
„Guvernul liberal I.C. Bratianu a incercat sa stopeze acest curent. Actul cel mai semnificativ a
fost arestarea lui Mihail Manoilescu, fost subsecretar de stat in timpul guvernului Averescu. In
timp ce venea de la Paris, au gasit asupra lui patru scrisori adresate sefilor partidelor politice
reprezentate in Parlament“, continua el. Manoilescu a fost insa achitat in octombrie 1927, iar
curentul carlist a prins viata sub lozinca „Sa vina salvatorul!“.

„Carol al II-lea a aterizat la Baneasa in seara zilei de 6 iunie 1930. Secventa a fost redata in
cartea «Cinci ani de glorioasa domnie a Majestatii Sale Carol al II-lea», aparuta in 1935, unde
se spunea ca, in momentul in care principele a coborit din avion, doamnele fluturau batiste in
aer si isi stergeau lacrimile de bucurie. In realitate, principele a sosit noaptea, avea fata
acoperita cu o esarfa si nimeni nu era prezent“, detaliaza Ioan Scurtu. Carol al II-lea a primit
titlul de rege pe 8 iunie 1930, la 37 de ani. „S-a reintors in tara cu ajutorul liderilor Partidului
National Taranesc, in special al lui Iuliu Maniu. Acesta i-a pus trei conditii pe care viitorul
rege s-a angajat formal ca le va accepta: respectarea Constitutiei, limitarea influentei PNL si
renuntarea la legatura cu Elena Lupescu“, completeaza istoricul Alin Ciupala.

Totusi, in august ’30 revine in tara si Elena Lupescu, gazduita la Sinaia. Ioan Scurtu
reconstituie intoarcerea ei invaluita in intriga. Premierul Iuliu Maniu il viziteaza pe Carol al
II-lea la Sinaia, convins ca nu si-a respectat angajamentul legat de Elena Lupescu. Desi
monarhul nega prezenta ei in tara, Maniu i-a replicat ca are informatii sigure. „Regele l-a
chemat atunci pe administratorul Castelului Peles pentru a verifica daca nu cumva in rindul
personalului exista o persoana cu numele Elena Lupescu. Administratorul a gasit in condica o
spalatoreasa cu numele Elena Lupescu, din Baia, judetul Suceava. Carol a zis atunci:
«Domnule Maniu, e normal sa se certe regele Romaniei cu primul sau ministru pentru o
spalatoreasa?». In ciuda acestei stratageme, Maniu stia insa ca amanta regelui se afla in
Romania“, explica istoricul.

In 1932, regina Elena, divortata de fiul cel mare al lui Ferdinand I in 1928, paraseste Romania
pentru Elvetia. In jurul lui Carol al II-lea se naste o camarila regala, controlata de Elena
Lupescu, cu rol nefast pe scena politica romaneasca. „In asa-numita camarila regala, parerile
Elenei Lupescu contau in masura in care ea putea sa inlesneasca prezenta cuiva. Daca ei i-ar fi
displacut cineva din anturajul regelui, acel cineva era posibil sa fi disparut“, spunea istoricul
Steliu Lambru pentru Cotidianul intr-un articol anterior, legat de primele doamne ale
Romaniei, precizind ca Lupescu il incuraja foarte mult pe rege in toate excentricitatile sale.
„Gurile rele spun ca ea ar fi stat chiar la originea mortii lui Carol al II-lea, otravindu-l. Dar
aceasta este doar o speculatie“, mai spunea Lambru.

In 1938, Carol dizolva partidele politice, instituind partidul unic Frontul Renasterii Nationale,
inlocuieste Constitutia democratica din 1923 cu una care obliga cetatenii la disciplina si
supunere si instaureaza dictatura personala. „Regele, definit acum drept «capul statului»,
intervine direct in procesul legislativ. El poate convoca, amina lucrarile, inchide si dizolva si
Senatul, si Camera. Senatorii sint fie numiti direct de rege, fie alesi de «corpurile constituite
in stat», ceea ce inseamna ca sint subordonati organelor puterii executive care ii aleg. Puterea
executiva este incredintata tot regelui, care o exercita prin guvernul desemnat de el. In materie
judecatoreasca, inamovibilitatea judecatorilor nu mai era garantata. Impartirea administrativa
pe judete este suprimata“, explica Zoe Petre. Ulterior, regele instituie o reforma administrativa

63
de inspiratie fascista, continua istoricul, impartind Romania in zece tinuturi.

Sub domnia lui, granitele tarii se prabusesc, spune Ioan Scurtu. Mai intii prin ocuparea
Basarabiei si a Nordului Bucovinei in iunie 1940, apoi prin Dictatul de la Viena, de la 30
august, cind Germania si Italia hotarasc sa predea Ungariei partea de N-E a Transilvaniei.
„Carol a trebuit sa abdice la 6 septembrie, cu toate ca insemnarile lui au mentionat ca nu a
abdicat de fapt. Intr-adevar, nu exista un act de abdicare, ci doar o chemare ca-tre romani, in
care acestia sint indemnati sa-l sprijine pe tinarul rege (n.r. - Mihai I, atunci in virsta de 19
ani), caruia a hotarit sa-i transfere grelele sarcini ale domniei“, explica istoricul.

Ioan Scurtu ii gaseste si parti bune lui Carol al II-lea. „S-a ocupat mult de cultura, de
dezvoltarea economica, indeosebi a industriei, de modernizarea acesteia. Era un om cult,
iubitor de carti, de filme, de teatru. Romania a ajuns in timpul domniei lui la cel mai ridicat
grad de dezvoltare din toata perioada antebelica, inainte de Al Doilea Razboi Mondial.“ De
aceeasi parere este si Alin Ciupala, care adauga pe lista realizarilor si modernizarea armatei.
La polul opus se situeaza insa, cu fermitate, Ovidiu Pecican: „A dezvoltat industria grea, fiind
interesat in cistiguri personale. A pus mai presus de datoria monarhica viata personala de
calaret erotic. A sprijinit literatura si arta, infiintind Fundatiile Regale care ii purtau numele,
dar interesul sau nu mergea inspre o dezvoltare culturala si mecenat dezinteresat, ci catre
propaganda procarlista si transformarea elitelor culturale in creatori slugarnici si sustinatori ai
proiectelor sale himerice“.

„Personaj cu optiuni culturale avizate si rafinate, Carol al II-lea a fost si promotorul unui cult
al personalitatii care le anunta pe cele ale regimurilor totalitare ce aveau sa se succeada in
Romania deceniilor urmatoare“, se arata si pe site-ul oficial al Casei Regale din Romania
(www.familiaregala.ro).

* Lupta cu legionarii

Minat de ascensiunea legionarilor, Carol al II-lea imbratiseaza un vechi proiect al sociologului


Dimitrie Gusti, infiintind in 1934 echipele regale studentesti. Dezvoltarea culturii muncii, a
sanatatii, a mintii si a sufletului impreuna cu satenii era scopul lor, scrie antropologul Zoltán
Rostás in cartea sa „Atelierul Gustian“. Echipele sint instruite de comandanti tineri loiali
Fundatiei si regelui, studentii fiind obligati sa participe. Ele devin un competitor nedeclarat al
camasilor verzi, preluind numeroase recuzite si gesturi ale Legiunii tocmai pentru a contracara
aceasta miscare concurenta, scrie Rostás. In cele din urma, licentiatii legionari infiltrati ii
contamineaza totusi, in cele din urma, pe ceilalti echipieri. La polul opus se situeaza insa
sutele de executii ale regimului carlist impotriva Legiunii, inainte de izbucnirea celui de-Al
Doilea Razboi Mondial.-

64