CONCEPTIILE TRADITIONALE SI MODERNE ALE SECURITATII.

ABORDARI CONCEPTUALE ALE NOTIUNII DE SECURITATE.

C.Preda in prefata cartii ,,Liberalismul:Antologie,comentarii si note'' apreciaza,cu buna seama,ca

liberalismul este cunoscut mai degraba in forma sa simplificata pe care au acreditat-o adversarii sai decit
in sensul lui originar.Astfel din punct de vedere al realistilor,liberalismul,numit transat idealism sau
utopism,are imaginea unui discurs utopic despre ceea ce ar trebui sa fie, dar nu poate exista in
realitate,despre o stare ideala a lucrurilor in societatea nationala si internationala.Acelasi autor
subliniaza ca liberalismul este considerat de multi ''o ortodoxie doctrinarafoarte rigida'',adica o doctrina
incapabila sa se adapteze schimbarilor din timp si spatiu. Realitatea insa pare a fi cu totul alta. In primul
rind,liberalismul este o filosofie politica ce mereu evolueaza si se adapteaza noii conjuncturi social-
economice in schimbare.Pe de alta parte,este dificil a aprecia unde isi are radacinele doctrina
liberala,caci spre deosebire de realism,ea nu cunoaste un fondator. O asemenea stare de lucruri,dupa
cum considera N. Liberalismul este o reflectie dezvoltata in valurile succesive,care si-a axat atentia pe
diverse domenii social-politice si economice.CEE ce ne intereseaza aici este domeniul relatiilor
internationale si,in special,cel al securitatii internationale. Ne preocupa modul in care liberalii au vazut
asigurarea unei atare securitati si care au fost solutiile lor pentru asigurarea unei ordini internationale.
Toti liberalii sint de acord cu faptul ca exista o armonie obiectiva de interese in societate.Aceeasi
prezumtie se aplica si in cazul relatiilor internationale:,,Eu cred ca binele unei tari nu poate fi obtinut
prin alte mijloace decit cele care au in vedere binele tuturor tarilor,si nici nu trebuie cautate altele chiar
daca dau rezultate,declara John Stuart Mill. Aceasta teza este prezenta cu prisosinta in conceptele
tuturor liberalilor,reprezentind laitmotivul securitatii liberale,astfel incit,securitatea statelor este
asigurata de cooperarea tarilor in diverse domenii, incepind cu cel cultural,energetic,social si pina la cel
economic si politic. Calea prin care se pot satisface in acelasi timp interesele tuturor oamenilor este
cooperarea sau concurenta constructiva. J.Shotwell scria:''Doctrina politica a pacii internationale este o
paralela la doctrina economica a lui Adam Smith, caci se bazeaza,de asemenea,pe o recunoastere a
intereselor materiale comune si reciproce,care depasesc frontierele nationale''.

Cei mai notorii reprezentanti ai internationalismului liberal-N.Angell,J.Hobson,CH.Beitz,M.Doyle,D.Held

si W.Wilson –toti incearca sa gaseasca o perspectiva viabila de imbunatatire a relatiilor dintre state prin
prisma cooperarii comerciale,politice si culturale.Spre exemplu,Norman Angell afirma ca
interdependenta economica a statelor puternic industrializate era atit de mare,incit controlul
teritorial,ca premisa a dezvoltarii economice, devenea perimat si de aceea razboiul era irational din
punct de vedere economic. Pe de alta parte,Angelll nu sustinea ca razboiul nu trebuie folosit deloc,el
argumenteaza ca forta trebuie folosita cooperativ impotriva celor ce incalca dreptul international si nu
respecta princiipile Ligii Nationale. N.Angell face apel la ratiune si educatie in relatiile internationale,dar
acest apel pare destul de utopist in conjunctura ordinii internationale de dinaintea primului razboi
mondial. Ideea mentionata este sprijinita si de James Hobson,care sustine ca legaturile economice
profitabile fac razboiul irational,iar angajamentele de securitate colectiva constitue o sursa de ordine in
afacerile internationale. Liberalul Hobson sustine pe linga securitatea colectiva si nevoia de sanctiune
militara,care sa sprijine arbitrajul international si necesitatea unei forte politienesti internationale.El a
propus o puternica Liga a Natiunilor,in fapt,un guvern international,care sa aiba o curte de justitie,un
executiv,si un legislativ in fata caruia statele ar trebui sa-si duca disputele.A mai propus un sistem de
securitate colectiv in care utilizarea legitima a fortei era concentrata in miinele reprezentatului societatii
statelor-a Guvernului International.Aceasta Liga urma sa fie atit de puternica si cuprinzatoare pe cit era
de posibil,pentru a se evita eventualitatea restabilirii sistemului de echilibru al puterii in interiorul Ligii
sau intre Liga si puterile exterioare. Astfel observam clar tendinta liberalismului de a desconsidera
echilibrul de forta ca instrument de asigurare a securitatii internationale si de a-l inlocui cu cel al
diplomatiei si al securitatii colective.Pe de alta parte David Held pune accentul pe relatiile transnationale
in dezvoltarea.El afirma ca statele care se gasesc intr-o multime de aranjamente de colaborare pentru
gestinarea problemelor transnationale nu vor intra in coliziune razboinica. Ele sint din ce in ce mai mult
interconectate in ''regimuri''internationale ca urmare a acordurilor incheiate pentru reglementarea
problemelor vizate. Acestea au dat nastere unui numar de organizatii si structuri importante de
decizie,cu putere foarte mare,dar asupra carora exista un control democratic redus. Un alt element ce ar
imbunatati calitatea relatiilor interstatale,in opinia lui Held, este promovarea democratiei ca bun
public,care,daca este corect inteles,trece dincolo de granitele nationale: ''Ideea de democratie este
importanta,deoarece nu reprezinta o valoare intre multe altele,cum sunt libertatea,egalitatea,ci este
valoarea care poate face legatura si poate intermedia raporturile concurente prescriptive,democratia
nu presupune acordul asupra unor valori diferite. Mai degraba ea sugereaza un mod de a pune in
legatura valorile intre ele si de a lasa deschisa rezolvarea conflictelor de valori a participantilor la
dialogul politic''. Premisa de la care pleaca un alt important teoretician si practician al relatiilor
internationale-Louis L.Lublow-este aceea ca daca ar fi ascultati cei care au suferit cel mai mult de pe
urma razboiului,s-ar reduce drastic incidenta lui.Asupra acestui considerent s-a oprit si Jeremy Bentham,
care era convins,ca si Woodrow Wilson si Lord Cecil, ca opinia publica mondiala constituie cel mai
eficient instrument si ca reprezinta un suport suficient pentru pace. Astfel,Bentham propune infiintarea
unei ''curti comune de justitie care sa judece diferentele dintre natiuni,chiar daca o astfel de curte nu
trebuie inarmata cu puterea coercitive''. Opinia publica ar da sensul acestei decizii. Tarile refractare ar
avea parte de consimtamintul Europei,o sanctiune de suficienta,considerata autorul,pentru a determina
tara agresoare sa se consemneze directivelor curtii.Aceasta schema novatoare a securitatii-interesele
tarilor si opinia publica-ar asigura in consens o politica de pace. Si Michael Doyle cauta care ar putea fi
sursa pacii pe arena internationala si o gaseste ca si Held,in corelatia dintre predominanta democratiei
liberale in interiorul statelor si absenta razboiului dintre acestea. Ceea ce vrea sa spuna Doyle este ca e
aproape imposibil izbucnirea razboiului dintre doua state cu adevarat democratice,caci cu cit lumea va
deveni mai democrata,cu atit posibilitatea izbucnirii conflictelor armate se va micsora. La aceasta
concluzie au ajuns mai multi teoreticieni ai relatiilor internationale,prin care si Francis Funuyama,care
sustine ca o data cu incheierea razboiului rece,cu prabusirea comunismului si o data cu expansiunea
democratiilor liberale pe intreg globul,gradual razboaiele dintre state vor disparea.

In practica politica liberalismul si-a gasit intruchiparea in decretarea dupa primul razboi mondial a celor
Pisprezece Puncte ale lui Wilson,in incercarea de recunoastere a doctrinei Monroe ca fiind una
universala,in semnarea tratatului de la Versailles si in crearea Ligii Natiunilor,in crearea dupa al doilea
razboi mondial al institutiilor de securitate de tip ONU, CSCE, FMI, BM, OMC etc.

Dupa incheierea primului razboi mondial,a fost realizat faptul ca nu autodeterminarea declansa
razboaie,ci tocmai absenta ei, nu lipsa echilibrului de forte producea instabilitate,ci tentativele de a
ajunge la asemenea echilibru. De aceea Wilson a propus intemeierea unei noi ordini mondiale pe
principiul sigurantei colective.In opinia lui si a altor adeti liberali,securitatea lumii nu reclama apararea
interesului national,ci apararea pacii in calitate de concept consfintit prin lege. Iar pentru a monitoriza
actiunile entitatilor nationale in domeniul relatiilor internationale,s-a optat pentru crearea unei institutii
internationale-Liga Natiunilor. Aceasta organizatie era asocierea universala a natiunilor pentru
mentinerea nestirbita a securitatii a marilor si oceanelor lumii''spre a folosi in comun si fara probleme de
toate popoarele lumii,si pentru impiedicarea oricaror razboaie declansate fie in contradictie cu clauzele
tratatelor incheiate,fie fara vreun avertisment prealabil si fara o prezentare completa a cauzelor in fata
opiniei publice mondiale –o garantare virtuala a integritatii teritoriale si a independentei politice''.
Dupa al doilea razboi mondial,liberalismul reinvie cu noi forte-ONU si CSCE fiind exemple concludente
ale pertinentei si viabilitatii ideilor liberale privind conceptul de securitate cooperativa.Miscarea
Europeana, infiintata de ConteleRichard de Coudenhove-Kalergi,se baza si ea,in mare parte, pe ideile
liberalismului. Jean Monet,Robert Schuman,Konrad Adenauer si Alcide de Gasperi s-au alaturat rind pe
rind ideilor progresiste ale Miscarii Pan-europene,punind bazele Comunitatii Europene ''celor sase'' in
1957. Ulterior ''cei sase'' au devenit ''cei noua'',''cei noua'' au evoluat in ''cei doisprezece'' ,''cei
doisprezece'' trasformindu-se gradual in ''cei saisprezece''. Principiile pe care se bazeaza aceasta
organizatie europeana sint,in principal, libertatea, democratia, concurenta, drepturile omului, crearea
statului social,cooperarea economica, sociala,culturala,politica si militara,cooperare institutionalizata
prin organele de decizie comunitare interguvernamentale sau in unele domenii supranationale.Asa incit
ratiunea centrala a existentei Uniunii Europene este asigurarea cetatenilor europeni cu un sistem de
securitate bine determinat in toate domeniile de activitate.

Si Henry Kissinger a avut o mare contributie in intelegerea conceptului de securitate, in deosebi in

perioada razboiului rece. ''Modul in care s-a incheiat Razboiul Rece si, mai ales,acuzatia ca acest
fenomen a reprezentat ''esecul'' abordarilor traditionaliste ale securitatii au intensificat dezbaterile in
cadrul comunitatii studiilor de securitate cu privere la domeniul si aria de cuprindere a disciplinei'',sustin
Tim Bird si Stuart Croft in articolul ''The Copenhagen School and European Security''. Aceiasi autori
afirma ca idei asupra modului cum trebuie inteleasa securitatea existau,de fapt,si inainte de sfirsitul
Razboiului Rece. In anii 1960-1970 se discuta mult asupra importantei zonelor de influenta, in anii 1970-
1980 a crescut preocuparea analistilor fata de insemnatatea factorilor economici si mediu in abordarea
conceptului de securitate.Aceste preocupari insa nu erau luate in serios de catre cercurile ce formau
politicile de securitate, datorita abordarii graduale a politicii: ''politica inalta'' si ''politica joasa''.

Prima analiza cu adevarat profunda a conceptului a fost facuta de B.Buzan in cartea ''Popoarele,statele
si teama''. Chiar la inceputul cartii sale autorul sugera ca conceptiile traditionale despre securitate au
avut (si in mintea multora inca mai au) o fundamentare ingusta. Buzan evidentiaza ca prin carte sa el
intentioneaza ''sa se ocupe mai mult de ideea de securitate in sine decit de conditiile empirice in care
trebuie formulata politica de securitate'' si doreste in principal sa raspunda la intrebari de factura
empirica si filosofica. De exemplu ce ar insemna securitatea in sens general?

B.Buzan afirma ca acest concept al securitatii cuprinde multe contradictii importante,care,daca nu sint
intelese,pot crea confuzie si erori. Printre contradictiile majore,afirma profesorul de studii internationale
sint cele dintre securitatea individuala si securitatea nationala; dintre mijloacele violente si scopuri
pasnice etc. Una dintre cele mai mari merite ale cartii este acela ca a definit si argumentat exhaustiv
sectoarele principale ale securitatii.Astfel, sustine autorul: ''Securitatea colectivitatilor umane este
afectata de cinci sectoare principale: militar,politic, economic, social si de mediu''.Asa incit securitatea
militara priveste interactiunea dubla a capacitatilor de ofensiva si defensiva armata si perceptia statelor
despre intentia celuilalt.Securitatea politica se refera la stabilitatea organizationala a statelor,a
sistemelor de guvernare.Securitatea economica priveste accesul la resurse,finante si piete necesare
pentru a sustine un nivel acceptabil al bunastarii si de putere a statului.Securitatea sociala se preocupa
de capacitate de sustinere,in limitele unor conditii de evolutie acceptabile,a elementelor traditionale de
limba,cultura,identitate,obiceiuri culturale si religioase.Securitatea mediului se refera la mentinerea
biosferei locale si planetare,ca suport essential pentru toate actiunile umane. Important este faptul
ca,din perspectiva Scolii de la Copenhaga,aceste sectoare nu opereaza izolat unul de celalat,ci fiecare
defineste un punc central in cadrul problematicii securitatii, ca si un mod de a ordona prioritatile.
Securitatea, crede autorul, se refera in primul rind la soarta colectivitatii umane si abia in al doilea rind la
securitatea personala ,a fiintelor umane idividuale. Un alt meritoriu aport in definirea conceptului
consta in initierea si explicarea dinamicii,corelatiei si importantei obiectelor de referinta in studiul
securitatii: sistemului international,statele si indivizii.Dezbaterile ulterioare s-au centrat asupra dilemei
enuntate de catre K.Booth atunci cind a intrebat : ''Care este obiectul de referinta principal –statele sau
oamenii? Securitatea cui anume este pe prim plan? Buzan este in favoarea satului,caci.argumenteaza
autorul,doar statul este capabil sa formeze politici sa formeze politici care sa asigure securitatea, statul
este exponentul securitatii, statul este tinta securitatii. Acest argument pare a fi important daca se iau in
consideratie implicatiile ordinii anarhice ale sistemultui international. Caci Buzan afirma: ''Contextul
anarhic determina conditiile politice elementare in care intelesurile securitatii nationale si internationale
urmeaza sa fie construite''. Asa contextul anarhiei,din perspectiva lui Buzan,impune conceptului de
securitate trei conditii majore:

(1) statel e sint obiectul principal de referinta al securitatii,fiindca ele constitue atit cadrul ordinii,cit si
sursa cea mai inalta de autoritate guvernamentala.

(2) desi statele sunt principalele obiecte de securitate,dinamica securitatii nationale este puternic
relationata si de interdependenta dintre state.

(3) avind in vedere durabilitatea anarhiei, intelesul practic al securitatii poate fi conceput in mod rational
daca poate fi facuta operational intr-un mediu competitiv. Aceasta insa mai inseamna ca in anarhie
securitatea nu poate fi decit relativa,niciodata absoluta.Aceste aspecte au fost cel mai mult criticate,caci
sugerau o viziune neorealista asupra securitatii. Iar pentru cei ce sustin ca individul trebuie sa aiba o
pozitie privilegiata ca referent primar al securitatii (in special pentru liberali), statul devine, mai degraba,
o amenintare la adresa securitatii decit o sursa de securitate. Buzan este constient de ''confruntarea
istorica'' stat –individ si, pentru a elucida lucrurile, introduce conceptele ''state slabe'' si ''state
puternice''. Este interesant sa remarcam ca slab-puternic nu se refera aici la capacitati sau putere
propriu-zisa,ci,mai degraba, la nivelul de coeziune socio-politica. Insa nici un indicator unic nu defineste
in mod clar diferenta dintre statele slabe si cele puternice, dar Buzan exemplifica niste conditii pe care
ne putem astepta sa le gasim la statele slabe:

(1) un nivel ridicat de violente politice;

(2) un rol pregnant al politiei politice in viata cotidiana a cetatenilor;

(3) conflicte politice majore referitoare la idiologia ce trebuie folosita in organizarea statului;

(4) lipsa unei coerente a indentitatii nationale sau prezenta unor identitati nationale contradictorii in
interiorul statului;

(5) lipsa unei ierarhii clare si nerespectarea autoritatilor politice;

(6) un grad inalt de control al statului asupra mass-media.

Acolo unde statul este puternic,securitatea nationala poate fi perceputa in primul rind,prin prisma
protejarii componentelor statului de amenintarile venite din exterior,spune Buzan. Iar statele slabe, pe
de alta parte,sunt supuse in primul rind vulnerabilitatea sa este nelimitata,ea venind atit din interior, cit
si din exterior. Una dintre cele mai revelatoare inovatii aduse de Buzan in abordarea securitatii este
analiza conceptului prin prisma amenintarilor, in speta, a amenintarilor in functie de sector. In
consecinta, avind cinci sectoare ale securitatii, descoperim cinci timpuri majore ale amenintarilor:
militare, politice,sociale,economice si ecologice. Buzan incepe cu cercetare amenintarilor militare pentru
ca, sustine savantul,actiunea armata nu doar loveste in insasi esenta functiilor de protectie a statului,ci
amenintarea sa distruga in adincime straturile de interese sociale si individuale care stau la baza statului.
Amenintarea militara supune baza fizica a statului la presiuni,prejudiciere si dezmembrare si poate
distruge profund ecosistemul. Mai mult,evidentiaza pregnant autorul, acesta poate duce la denaturarea
sa dezmembrarea institutiilor,reprimind,subminind sau desfiintind ideea de stat. Intrucit statul este o
entitaete esentialmente politica,amenintarile politice sint de temut in egala masura ca si cele
militare,caci,spune Buzan,ele agreseaza direct ideea de stat, idiologia organizationala, institutiile
statale.Pe de alta parte,atrage atentia Buzan, amenintarile politice provin din marea diversitate de idei,
din natura anarhica a sistemului international,asa incit ele sunt de cele mai multe ori structurate:
''rezulta mai degraba din natura situatiei decit intentii particulare ale unui atacant fata de altul. Cit
priveste amenintarile sociale,acestea,pot fi ce greu de deosebit de cele politice. Caci in relatiile dintre
state,amenintarile externe semnificative asupra nivelului social ajung pina la atacuri la adresa identitatii
nationale, cazind cu usurinta in domeniul politic.Astfel, amenintarile sociale constituie adesea o parte a
pachetului mai larg de amenintari armate si politice. Daca securitatea sociala depinde de capacitatea
statului de sustinere a structurilor traditionale de limbaj, cultura, identitate si obiceiuri etnice,atunci
amenintarea acestor valori provin mai des din interiorul statului decit din afara lui. Amenintarile
economice sunt si mai dreu de definit si localizat. Problema centrala, este ca intr-o economie de piata
functionala pozitia actorilor este totdeauna una de risc,lupta,concurenta,nesiguranta si deci actorii se
afla intr-o permanenta amenintare. Pentru a functiona in mod eficient,pentru a produce progres, pentru
a obtine profit,niveluri acceptabile de productie,distributie,inovatie si crestere piata trebuie sa impuna
continuu amenintari cu falimentarea actorilor inefienti. De aceea,intr-un sistem de piata,exista un
numar si o varietate uriasa de amenintari economice,care nu pot fi considerate in mod rezonabil drept
amenintarii la adresa securitatii nationale. Dar atunci cind consecintele amenintarii economice ajung
dincolo de sectorul strict economic,intrind in sfera militara sau politica,pot aparea trei chestiuni care
privesc securitatea nationala: legaturile dintre capacitatile economice,pe de o parte,si capacitatea
militara,puterea si stabilitatea socio-politica,pe de alta parte. Atit abordarea realista cit si liberala au
adus un aport semnificativ la dezvoltarea multidimensionala a conceptului de securitate tradiotionala.
Securitatea a fost,oficial,infiintata prin Decretul nr 221 din 30 august 1948 al Prezidiului Marii Adunari
Nationale a RPR. Initial,a purtat numele de Directie Generala a securitatii Poporului (DGSP). In
realitate,Securitatea a inceput sa actioneze dupa 23 august 1944,cind Ministerul Afacerilor interne a fost
infiltrat masiv de comunisti. Securitatea a fost creata de SMERS a divizie a NKVD, avind ca misiune
inlocuirea serviciilor secrete din tarile ocupate de URSS cu structuri de tip sovietic. Unitatea SMERS,din
Romania, numita Brigada Mobila, a fost condusa pina in 1948 de colonelul NKVD Boris Grunberg,care
folosea in Romania,numele Alexandru Nicolski. Primul director al Securitatii a fost gen-it Georghe
Pintilie.Seful Securitatii avea rang de ministru in cadrul Consiliul de Ministri, fiind secondat de doi
directori adjuncti cu rang de secretari de stat,ger-mr Alexandru Nicolski si gen-mr Wladimir Mazurow.
Toti cei trei erau ofiteri sovietici ai MGB succesoarea NKVD. DGSP a inlocuit Directia Generala a Politiei
de siguranta. Semnificativa este si distinctia pe care o face Kissinger in analiza deciziilor politice a unei
tari: ''high politics'' si ''low politics''.''High politics'' sau politica ''inalta'' se referea la aspectele militare si
geopoliticii externe,iar ''low politics'' sau politica ''joasa'' avea in vedere aspectele privind comertul si
economia. Aceasta distinctie periculoasa a creat si un specific al abordarii securitatii din perspectiva
realista. Asa incit,atunci cind se vorbea despre securitatea nationala se avea in vedere mai mult aspectul
militar al problemei decit cel economic, social sau comercial. Agenda securitatii dadea astfel prioritate
de cercetare politicii ''inalte'', aspectelor politico-militare,politica nivelului ''jos'' ajungea rareori sa fie
discutata, cu exceptind cazurile cind avea un impact direct asupra domeniilor diplomatice si militare.
Ceea ce trebuie de mentionat este ca criticii realismului politic au enuntat doua mari lacune ale acestei
abordari in studiul securitatii.In primul rind,este vorba de acceptiunea exagerata militarista a
conceptului si, in al doilea rind,s-a atras atentia asupra faptului ca inarmarea progresiva a tarilor,cu
scopul de a mari sentimentul de siguranta produce un efect invers-sentimentul de securitate scade din
cauza ca adversarul face acelasi lucru,iar in consecintase ajunge la o ''cursa a inarmarilor'' si,respectiv,la
o ''dilema a apararii'',care produce in fapt o insecuritate generala.

Structurile de pace si securitate-edificate prin conferinta-vizind mentinerea pacii si intarirea securitatii

pe continent, nu sunt indreptate ''impotriva nici unui stat sau continent si trebuie sa aduca o importanta
contributie la pacea si securitatea mondiala''. Concetiile moderne ale securitatii dar totodata si
consolidarile increderii isi au inceputurile la Conferinta pentru securitate si cooperare in Europa .Pentru
mentinerea pacii statele participante au dat expresie interesului lor in eforturile indreptate spre
reducerea confruntarii militare si promovarea dezarmarii,care sunt menite sa completeze destinderea
politica in Europa si sa intareasca securitatea lor. Ele au subliniat necesitatea luarii unor masuri efective
in aceste domenii,care-prin scopul si natura lor-sa constituie pasi catre realizarea, in final, a dezarmarii
generale si complete sub un control international strict si efectiv si care sa aiba ca rezultat intarirea pacii
si securitatii in intreaga lume. Pronuntindu-se pentru adoptarea acestor masuri, statele participante la
Conferinta pentru securitate si cooperare in Europa au convenit asupra unor Considerente generale de
mare importanta in consolidarea pacii si securitatii pe continent si in intreaga lume. In acest context,ele
au relevat :

(1) Natura complementara a aspectelor politice si militare ale securitatii;

(2) Raportul reciproc dintre securitatea fiecarui stat participant si securitatea in Europa,luata ca un
tot,si raportul care exista,in contextul mai larg al securitatii mondiale,intre pacea si securitatea
in Europa si pacea si securitatea in regiunea Mediteranei;
(3) Respectarea intereselor de securitate ale tuturor statelor participante la Conferinta pentru
securitate si cooperare in Europa,inerente egalitatii lor suverane;
(4) Importanta ca participantii la forurile in care se poarta negocieri sa caute ca informatii despre
evolutia , progresul si rezultatele lor sa fie puse la dispozitia statelor participante la Conferinta
pentru securitate si cooperare in Europa-pe o baza corespunzatoare-si, ca urmare, interesul
justificat al oricarui dintre aceste state ca punctele sale de vedere sa fie luate in considerare.
Aceasta s-a conturat viziunea realista in mentinerea si promovarea pacii si securitatii in Europa si
in intreaga lume. O conceptie moderna reala de securitate este aceea care da expresie unor
relatii de conlucrare a tuturor tarilor europene,vizind masuri de incredere, de intelegere si
cooperare. ''Nivelul ridicat de pregatire militare in Europa poate,prin el insusi,sa comporte un
pericol de incidente si ciocniri''.

Actul Final de la Helsinki s-a inscris si ca un obstacol,impunind respectarea legislatiei internationale si de

catre tarile cu regimuri totalitariste, in special la capitolul asigurarii drepturilor omului. Acest document,
elaborat ani la rind,a incurajat mai ales popoarele care aspirau la libertate.

CONSILIUL DE SECURITATE
Carta Natiunilor Unite acorda Consiliului de Securitate principala responsabilitate in mentinerea pacii si
securitatii internationale. Consiliul se poate reuni oricind, de fiecare data cind exista amenintari la
adresa pacii mondiale. Conform Cartei,toate statele membre ONU sunt obligate sa respecte si sa aplice
deciziile Consiliului.

Consiliul este compus din 15 membri. Cinci dintre acestea –China, Franta, Federatia Rusa, Regatul Unit al
Marii Britatanii si Statele Unite ale Americii-sunt membri permanenti. Ceilalti 10 sunt alesi de catre
Adunarea Generala pentru un mandat de doi ani. Statele membre continua sa discute propuneri de
reforma in componenta Consiliul de Securitate, pentru o mai buna reflectare a realitatilor politice si
economice actuale. Deciziile Consiliului trebuie luate cu 9 voturi. Cu exceptia votului in chestiuni
procedurale, nu poatefi luata o decizie in cazul unui vot negativ sau al exercitarii dreptului din partea
unui membru permanent. Cind Consiliul considera ca exista o amenintare la adresa pacii mondiale,
acesta discuta mai intii modalitatile de rezolvare pasnica a unei dispute, poate sugera principiile unui
acord de pace sau poate media conflictul.In cazul unor conflicte armate, Consiliul incearca sa asigure
incetarea focului . Poate trimite o misiune pentru mentinerea pacii cu scopul de a ajuta partile aflate in
conflict sa mentina armistitiul si sa impiedice reluarea violentelor.Consiliul poate lua masuri de
implementare a deciziilor sale. Poate impune sanctiuni economice sau poate impune unembargo asupra
armelor.Rareori Consiliul a autorizat statele membre sa adopte ''orice mijloace necesare'',inclusiv
actiunea militara colectiva, pentru a asigura ducerea la bun sfirsit a deciziilor sale. Consiliul face, de
asemenea, recomandari Adunarii Generale pentru numirea unui nou Secretar General si pentru
admiterea a noi membri. Daca descopera existenta oricaror amenintari la adresa pacii,incalcari ale pacii
sau de agresiune, Consiliul de Securitate este imputernicit conform prevederilor Cap. VII sa decida
asupra masurilor ce trebuie luate pentru a mentine sau restaura pacea si securitatea internationale;
aceasta poate lua forma masurilor non-violente sau, daca acestea nu au succese, uzului fortei pe
pamint, pe apa sau aer. Asigurarea fortelor armate de catre statele membre este guvernata de art. 43 al
Cartei si face subiectul unor acorduri speciale care trebuie sa fie ratificate intre aceste state si Consiliul
de securitate. Consiliul de Securitate trebuie sa infatiseze raporturi anuale si, cind este necesar,
raporturi speciale Adunarii generale, incluzind planuri de infiintare a oricarui organ subsidiar considerat
necesar pentru buna indeplinire a functiilor sale.Procesul de ameliorare a securitatii si de dezvoltare a
cooperarii in Europa depinde de modalitatile practice de realizare a acestor obiective- au convenit sa
depuna noi eforturi si sa continue, in forme corespunzatoare, procesul multilaterar inceput de
conferinta, aplicind dispozitiile Actului final: (1).unilateral, in toate cazurile care cer o asemenea actiune,
(2).bilateral,prin negocieri cu alte state participante, (3).multilateral,prin reuniuni de experti ai statelor
participante,precum si in cadrul organizatiilor internationale existente, cum sunt Comisia economica a
Natiunilor Unite pentru Europa si UNESCO,in ceea ce priveste cooperarea in domeniul educatiei,stiintei
si culturii. Totodata, ele au dat expresie hotaririi lor de a continua procesul multilateral inceput de
conferinta: (a).procedind la un schimb de vederi aprofundat atit in ceea ce priveste punerea in aplicare a
dispozitiilor Actului final si indeplineste sarcinile definite de conferinta,cit,si in contextul problemelor
tratate la aceasta,cu privire la aprofundarea relatiilor lor reciproce ,ameliorarea securitatii si dezvoltarea
cooperarii in Europa si dezvoltarea procesului destinderii in viitor,(b).organizind in aceste scopuri intilniri
intre reprezentantii lor,incepind cu o reuniune la nivelul reprezentantilor desemnati de ministrii
afacerilor externe, in vederea precizarii modalitatilor adecvate pentru tinerea altor intilniri,care urmau
sa cuprinda noi reuniuni similare si posibilitatea unei noi conferinte. Ca dovada a transpunerii in viata a
acestor hotariri au fost organizate urmatoarele reuniuni la nivel inalt,care au abordat problemele
complexe ale pacii si securitatii in Europa,dupa adoptarea Actului final relevind dificultatile existente si
atragind atentia asupra masurilor ce trebuie intreprinse ca pacea si securitatea Europei si a lumii sa fie
mentinute si consolidate. Noile structuri de pace si securitate in Europa au fost concepute ca o
componenta a construnctiei generale a pacii in lume,urmarile cooperarii initiate aici fiind de o
importanta cu totul deosebita intr-un context global. Conferinta- ca cea mai adecvata structura de pace
in Europa, in acest context global-nu a fost concepta ca sfirsit al unui razboi sau ca actiune de incheiere a
unui tratat de pace, ''prin care invinsilor sa li se impuna conditiile si exigentele invingatorilor ,ci pentru a
adopta,independent de marime puterea sau apartenenta lor idiologica diferita, pe baza egalitatii lor
suverane si cu respectarea stricta a angajamentelor lor politice si economice, documente care au putut
sa obtina consimtamintul liber al tuturor si al fiecaruia''. S-a relevat ca inaltii reprezentanti ai statelor a
participante au o mare raspundere ''in fata propriilor popoare,dar si a intregii umanitati'' si ca esential
este faptul cum va actiona fiecare stat ,fiecare guvern si conducator de stat sau guvernpentru ca ''sa
raspunda nazuintelor de bunastare, libertate si pace ale tuturor natiunilor. Statele participante la
Conferinta pentru securitate si cooperare in Europa :

1. Stabilesc urmatoarele masuri de intarire a increderii si cresterea a stabilitatii: notificarea

prealabila a marilor manevre si a marilor miscari militare ,schimburi de observatori la manevre
militare si abtinerea de la amplasarea de arme nucleare pe teritoriul altor state;
2. Se angajeaza ca, pe baza de consultari, sa treaca la examinarea intr-un for general-european, cu
participarea tuturor statelor participante la conferinta, a intregii problematici a dezangajarii
militare si dezarmarii in Europa ;
3. Subliniaza necesitatea elaborarii, in acest sens, a unui program complex si cuprinzator de masuri
de dezangajare militara si dezarmare, atit pe intreg continent, cit si in diferite zone ale sale;
4. Apreciaza ca pe prim plan trebuie sa se situeze interzicerea armelor nucleare si a tuturor
celorlalte arme de distrugere in masa, reducerea si, in ultima instanta, eliminarea lor totala din
arsenalele militare;
5. Considera ca un astfel de program ar putea cuprinde, de asemenea, masuri ca : reducerea si, in
cele din urma, retragerea tuturor trupelor straine de pe teritoriul altor state in limitele
frontierelor lor nationale; lichidarea bazelor militare aflate pe teritoriile altor state; reducerea
bugetelor militare, incepindu-se cu bugetele taranilor mari, puternic inarmate, si incetarea
cursei inarmarilor; trecerea treptata la reducerea trupelor si armamentelor aflate in dotarea
armatelor nationale; crearea de zone denuclearizate in diferite parti ale Europei si asumarea de
catre puterile posesoare de arme nucleare a obligatiei de a nu folosi aceste arme impotriva
statelor care fac parte din asemenea zone pregatirea conditiilor pentru desfiintarea blocurilor
militare si, in ultima instanta, lichidarea acestora.
6. Evidentiaza ca transpunerea in viata a acestui program trebuie sa aiba loc ca un proces care se
va realiza pe etape ,pas cu pas, pe masura ce se vor crea conditii propice pentru infaptuirea
uneia sau altei din componentele sale;
7. Cer ca statele participante la conferinta sa fie informate ,prin organismul de consultari, asupra
progreselor si acordurilor realizate in orice alte negocieri privind dezangajarea militara si
dezarmarea in Europa si in difirite zone ale sale;

Proclama ca, indiferent de forum, in toate negocierile asupra dezangajarii militare si dezarmarii in
Europa trebuie sa se respecte principiul conform caruia nici o masura nu trebuie sa aduca atingerea
securitatii vreunui stat.In promovarea noilor structuri de pace in Europa s-a argumentat ca '' extinderea
conceptului de securitate, de la ''securitatea militara '' la ''securitatea totala a intereselor''- avind drept
corolat utilizarea fortei militare in cazut in care aceasta securitate ar fi amenintata –este una din
principalele cauze de tensiune, de crize si de conflicte armate potentiale''. Ostructura care vizeaza lupta
pentru suprematie '' a dus la supracapacitatea de exterminare'',si nu la acel sistem necesar de
mentinerea si consolidare a pacii si securitatii. Acestor obiective fundalentale urmau sa le raspunda noile
structuri de pace si securitate promovate de catre conferinta si prin conferinta , ca expresie a ''vointei
politice a tuturor statelor participante preocupate de a imbunatati si intensifica relatiile lor reciproce in
interesul popoarelor lor . Aceasta conferinta –conceputa ca o structura adecvata de pace pe continentul
nostru –''constituie ,in acelasi timp, o expresie a dorintei lor de a contribui la pace, securitate, dreptate
si cooperare in Europa '', tinind seama ''in mod serios de caracteristicile fundamentale ale scenei politice
din Europa'' si luind in considerare''in mod corespunzator interesele tuturor statelor.
NOTIUNEA DE SECURITATE.
Omenirea s-a ocupat intotdeauna de pace si securitate internationala. Mari ginditori ai umanitatii le-au
analizat in profunzime, insa nici pina azi pacea nu si-a gasit o definitie afirmativa; cea mai cunoscuta
definitie a pacii raminind aceea negativa de situatie, in care nu exista razboi.Multa dictionare nici nu
includ in cuprinsul lor aceasta difinitie. Istoria omenirii a consemnat modalitati din cele mai diversificate
de materializare a preocuparilor pentru asigurarea securitatii,de la nivelul individului traitor sub imperiul
satisfacerii instinctive a protectiei proprii si pina la cel al grupurilor sociale mai mici sau mai mari(statele
internationale). Provenind de la latinescul securitas-securitatis, termenul desemneaza faptul de a fi la
adapost de orice pericol.Securitatea devine reala atunci cind dobindeste dimensiunile certitudinii, iar in
cazul securitatii colective nimic nu poate fi mai important decit certitudinea frontierelor, unitatii si
integritatii teritoriale a statelor,pastrarii limbii, culturii si spiritualitatii. Este greu de imaginat ca in viata
internationala se pot intilni situatii in care actorii internationali sa nu fie supusi unor pericole.
Securitatea –stare a relatiilor internationale, in cadrul carora subiectele de drept international nu sunt
amenintate de pericolul razboiului sau de atentat asupra integritatii teritoriale independentei si
suveranitatii nationale . In conformitate cu statul ONU caruia ii apartine dreptul exclusiv de a aplica
sanctiuni impotriva agresorului. Ideea securitatii,aplicarea ei in practica este determinata de conditiile
istorice, economice, politice, sociale si de alti factori. Aparuta odata cu fondarea statalitatii securitatii,
din punct de vedere istoric, intotdeauna a fost organic legata de solutionarea problemelor de razboi si
pace. Numeroase razboaie obligau statele sa tina cont de securitatea lor aplicind in acest scop diferite
mijloace atit de sine statatoare, cit si in alianta cu alte state.Securitatea constituie o forma speciala de
politica sau altfel spus, o specie a genului mai general al politicii. Politica de securitate poate fi a statului
national a unei organizatii internationale, aliante politico –militare sau asocieri de state democratice si
suverane. Securitatea se refera in principal la supravetuire , dar cuprinde in mod rational si o gama
consistenta de preocupari legate de conditiile de viata. Securitatea, cred unii autori, se refera in primul
rind la soarta colectivitatii umane si abia in al doilea rind la securitatea personala, a fiintelor umane
individuale. Prin urmare,increderea,linistea certitudinea isi vor avea originea nu numai in absenta
pericolelor, ci, poate,chiar in tinerea lor sub control. In context ar fi de retinut faptul ca, pentru marile
puteri, situatiile in care este impiedicata promovarea si protejarea intereselor proprii in diferite zone ale
lumii sunt percepute ca stari de insecuritate, chiar amenintari,si pe cale de consecinta ,pentru a inlatura
astfel de situatii, ele se considera indreptatite sa intrebuinteze mijloacele la indemina ,inclusiv pe cele de
natura militara. Multiplele acceptii si definitii existente cu privire la termenul de securitate conduc la
concluzia ca aceasta notiune nu este absoluta,ci revelativa,proectarea ei in plan national sau
international releva o anumita gradualitate a abordarii lor.Securitatea internationala reprezinta un mod
de organizare a relatiilor internationale, caracterizat prin aceea ca toate statele lumii sunt la adapost de
orice agresiune, act de forta,de amenintare cu folosirea fortei, de orice atentat la adresa independentei
si suveranitatii nationale sau a integritatii lor teritoriale. Conceptul are insa o acceptie mult mai extinsa,
care exprima interdependenta tot mai accentuata a factorilor militari, politici,
economoci,sociali,tehnologici, geografici. Securitatea, inteleasa ca stare, nu trewbuie cofundata cu
politica de securitate a statului sau organizatii si nici cu potentialul su actiunile desfasurate pentru
asigurarea sa. Ea apare din aceasta perspectiva ca rezultanta a actiunii politice desfasurate in scopul
elibararii dinamice a fortelor generatoare de stabilitate si progresaza inainte. Privita din prisma politicii
care o potenteaza, securitatea poate fi tratata drept un proces continu si dinamic, in care se combina
intr-un act integrator strategii, resurse si eforturi ale unor vaste arii din sfera socialului, prin care nu
numai ca se prezerva, dar se si promoveaza interese de avergura ale fiintarii unor macrogrupuri sociale.
 SURSE BIBLIOGRAFICE
(1). G.BENIUC ''Notiunile si conceptele ale diplomatiei

(2). NICOLSON ''Diplomatia'' 1979,''Arta diplomatiei'' 1972

(3). BURUIAN ''Introducere in practica diplomatica si procedura internationala''

(4). FELTHAM ''Introducere in dreptul si practica diplomatiei'' (pag 80-83)

(5). OVIDIU TINCA ''Drept social comunitar'' (pag 2o-28)

(6). Dumitru Mazilu ''Tratat privind Teoria si Practica Negocierelor'' (pag326-329),

(pag 331-334),(pag347-349)

(7). NICOLAE TIU ''Diplomatie in Culise Suveranitate, independenta razboi si pace 1990-
1998'' (pag146-148)

(8). TEODOR CIRNAT SI MARINA CIRNAT ''Protectia juridica a drepturilor omului'' (pag 237-
148)

(9). SITE-UL: WWW.WIKIPEDIA (16.09.2010)

(10). G.BENIUC '' ИСТОРИЯ ДИПЛОМАТИИ''

(11). BURUIAN ''Drept diplomatic si consular'' 2001, 2002

(12). KISSINGER ''Diplomatia'' (pag 49-58)

(13). MALITA MIRCEA ''Diplomatia''

 UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

REFERAT
LA

«BAZELE DIPLOMATIEI»
TEMA: ''CONCEPTIILE TRADITIONALE SI
MODERNE ALE SECURITATII''

A elaborat : Birca Alina gr.101 R.I.

A verificat : Frunza Veronica

Chisinau 2010