Curs Instituţiile Uniunii Europene – Specializarea Sociologie – Anul II – 2009/2010

Conţinut: Condiţiile pre-aderării. Principiile extinderii. Etapele procesului de negociere. Etapele

extinderii UE.

♦ Condiţiile pre-aderării – Consiliul European de la Copenhaga (12-13 decembrie 1993)

UE ca organizaţie internaţională de tip regional cu caracter deschis – oferă posibilitatea oricărui

stat nou european care doreşte să adere la UE să facă acest lucru, în urma unei proceduri complexe şi
dacă respectivul stat întruneşte anumite condiţii prevăzute prin tratatele comunitare.
Condiţiile aderării unui stat la UE sunt atât de natură economică, cât mai ales de natură juridică
şi politică.
În 1993, la Consiliul European de la Copenhaga, Uniunea a convenit ca statele asociate din
Europa Centrală şi de Est care doresc acest lucru, să devină state membre ale Uniunii Europene.
Consiliul European a stabilit următoarele condiţii, numite ulterior "Criteriile de la Copenhaga"
pe care statele candidate trebuie să le îndeplinească pentru a deveni membre ale UE:
a) condiţii politice – instituţii stabile care să garanteze democraţia, primatul dreptului,
respectul drepturilor omului, respectul minorităţilor şi protecţia lor;
b) condiţii economice – existenţa economiei de piaţă, reglementarea depturilor de
proprietate, un sector financiar suficient dezvoltat pentru a orienta economisirea către
investiţii productive, stabilitatea preţurilor etc;

a) adoptarea aquis-ului comunitar – integrarea legislaţiei europene în legislaţia ţărilor

candidate, crearea capacităţii administrative şi juridce de aplica aquis-ul comunitar.

Din punct de vedere al condiţiilor economice este foarte important ca economia statelor
candidate la aderare să fie una fiabilă, care să poată conferi respectivului stat candidat rolul de potenţial
partener al celorlalte state membre în cadrul Pieţei Comune. Se are au, astfel, în vedere factori, precum:

Lect. Univ. Drd. Ana-Maria Bolborici

 Curs Instituţiile Uniunii Europene – Specializarea Sociologie – Anul II – 2009/2010

datoria publică, rata inflaţiei, crearea unei ordini juridico-administrative conforme cerinţelor
comunitare în sectoarele public şi privat, o economie competitivă şi reală.
Întrunirea condiţiilor economice depind de cele de natură politică, anume prin voinţa politică a
statelor se poate ajunge la calificarea unui stat candidat la aderare şi din punct de vedere economic, dar
fiind faptul că prin adoptarea unei legislaţii conforme acestora, se poate obţine cadrul adecvat stabilirii
şi respectării condiţiilor economice impuse de UE.
Este important ca fiecare stat să conştientizeze faptul că în cadrul UE se reunesc state suverane,
care odată cu dobândirea calităţii de membru ale Comunităţii Europene îşi dau acordul la subordonarea
propriilor interese celor comunitare.
Condiţia esenţială este aceea ca statul candidat la aderare să fie unul european, dat fiind faptul
că UE este o organizaţie interstatală de tip regional, creată la nivel european.
O altă condiţie de natură politică este aceea a existenţei în cadrul statului candidat la aderare a
unui sistem politic democratic, de tip pluralist.
Este important ca statul candidat să facă dovada respectării în interiorul său a drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale persoanei. În acest sens, trebuie ca în sistemul legislativ intern al statului
candidat să existe norme conforme documentelor internaţionale în vigoare în domeniul protecţiei
drepturilor omului, precum şi măsuri adecvate şi acţiuni corente care să poată pune în aplicare norme în
acest domeniu.
Din punctul de vedere al condiţiilor de natură juridică, fiecare stat candidat la aderarea la UE
trebuie să întrunească anumite criterii bine stabilite. Ca atare, orice stat european care se vrea a fi nou
membru al UE trebuie să accepte fără rezerve prevederile tuturor tratatelor comunitare, precum şi
implicaţiile politice ale acceptării acestor tratate, conferind normelor comunitare prioritate faţă de cele
din sistemul juridic naţional. Această acceptare din partea statului candidat la aderare presupune
aplicarea directă a normelor comunitare în cadrul propriei legislaţii, recunoscând acestor norme
caracterul obligatoriu.
Toate aceste condiţii reprezintă cadrul obligatoriu în care statele candidate au obligaţia să-şi
organizeze legislaţia şi acţiunile pentru a putea fi admise ca parteneri în vasta familie europeană.

♦ Principiile extinderii:

► Principiile şanselor egale;

► Principiul diferenţierii – adică să se ţină cont şi să răspundă nevoilor ţărilor în particular;
Lect. Univ. Drd. Ana-Maria Bolborici 2
 Curs Instituţiile Uniunii Europene – Specializarea Sociologie – Anul II – 2009/2010

► Principiul condiţionalităţii.

♦ Etapele procesului de negociere:

↔ Procedura de aderare presupune:

- statelor interesate să adere la Comunităţile Europene le revin anumite îndatoriri: una din aceste
îndatoriri este aceea ca statul ce doreşte să adere să adreseze o cerere de aderare;
- cererea trebuie adresată Consiliului, care trebuie să decidă în legătură cu respectiva cerere cu
unanimitate de voturi, după ce în prealabil a primit avizul de la Comisie;
- Consiliul nu se poate pronunţa în legătură cu cererea de aderare până când nu deţine şi avizul
Parlamentului European, aviz ce reprezintă opţiunea unei majorităţi absolute de voturi;
- Procedura de aderare se continuă cu semnarea actului de aderare;
- Calitatea de stat membru se dobândeşte în urma unui act unilateral al Comunităţii;
- Statului interesat să adere la aceste structuri europene îi revine obligativitatea de a elabora
cererea de aderare, iar dacă respectiva cerere a fost admisă şi Consiliul va decide că statul în
cauză îndeplineşte toate condiţiile necesare pentru a deveni membru al Comunităţii, acel stat va
trebui să accepte condiţiile impuse de Comunitate şi să le aducă la îndeplinire prin intermediul
tuturor măsurilor interne necesare;
- Odată admis un stat ca nou-membru al Comunităţii, actul de aderare trebuie să poarte semnătura
tuturor statelor membre, reprezentate în Consiliu, precum şi semnătura statului în cauză.

♦ Efectele extinderii:

√ Liberalizarea schimburilor comerciale;

√ Impulsionarea fluxurilor investiţionale;
√ Accesul la finanţarea comunitară.

♦ Etapele extinderii Uniunii Europene:

LĂRGIREA COMUNITĂŢILOR EUROPENE

Lect. Univ. Drd. Ana-Maria Bolborici 3

 Curs Instituţiile Uniunii Europene – Specializarea Sociologie – Anul II – 2009/2010

Largirea Comunitatilor Europene a reprezentat o direcţie importantă urmărită în toată evoluţia

construcţiei comunitare. Astfel, după constituirea Comunităţii Economice a Cărbunelui şi Oţelului în
1951, Comunităţile Europene au cunoscut mai multe extinderi succesive. Întrunirea condiţiilor necesare
calităţii de stat membru al Comunităţilor europene se concretizează într-un sistem de guvernare
pluralist, democratic şi într-o serie de cerinţe de ordin juridic.

- 1952: Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda (membri fondatori);

1. Prima lărgire a CEE (1972)
- - 22 ianuarie 1972 se semnează tratatul de adeziune la CEE cu Marea Britanie,
Danemarca, Irlanda şi Norvegia
2. A doua lărgire a CEE (1981-1986)
- - Grecia devine membră în 1981
- - Spania şi Portugalia (1986)
3. Cea de a treia lărgire a UE (1993-1994)
- - Austria, Suedia, Finalanda
4. Cea de a patra extindere a UE – 2004
- - Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria.
5. Cea de-a cincea extindere a UE – 2007
- - România şi Bulgaria

Probabil în viitor:
- Croaţia (Anul semnării Acordului de stabilitate şi asociere: 2001)
- Turcia (Anul semnării Acordului de asociere: 1963)
- Fosta Republică a Macedoniei (Anul semnării Acordului de stabilitate şi asociere: 2001)

UE are două obiective strategice de bază în ceea ce priveşte extinderea spre Est:
- Primul obiectiv este crearea unei Europe care să garanteze pacea şi stabilitatea prin garantarea
democraţiei, aplicarea legilor, respectarea drepturilor omului şi protecţia minorităţilor. „Impresia mea
este că cea mai bună cale de a face din Europa un loc mai stabil, unde suferinţele trecutului să dispară
cu adevarat, este să mergem înainte cu deplina integrare a continentului european”, declara Günter
Verheugen, Comisarul european pentru extinderea UE, într-un interviu acordat redactorului-şef al
revistei Europe la Washington.

Lect. Univ. Drd. Ana-Maria Bolborici 4

 Curs Instituţiile Uniunii Europene – Specializarea Sociologie – Anul II – 2009/2010

- Al doilea obiectiv îl reprezintă crearea unei pieţe deschise şi competitive. Acest obiectiv dă
posibilitatea ţărilor din Europa Centrală şi de Est, care încă suferă de pe urma moştenirii comuniste, să
găsească şi să ofere popoarelor lor cel puţin oportunităţi pentru un trai decent.

ZECE INTREBĂRI DESPRE NEGOCIERILE DE ADERARE LA UNIUNEA EUROPEANĂ +

RĂSPUNSURI

1. Care sunt principalele etape înaintea deschiderii negocierilor de aderare?

Statul care doreşte aderarea la UE trebuie să depuna Preşedinţiei Consiliului UE o cerere de
aderare (o scrisoare în care îşi exprimă dorinţa de a deveni membră a Uniunii Europene). Consiliul UE
decide dacă statului (ce a depus cerere de aderare) îi este sau nu conferit statutul de stat candidat la UE.
Acesta nu este un proces automat (de exemplu, Turcia care a depus cererea de aderare în aprilie 1987,
nu a fost acceptată ca stat candidat decât dupa mulţi ani de la depunerea cererii de aderare). Din
momentul în care un stat este acceptat cu statut de candidat pentru aderarea la UE, el primeşte ajutor
din partea Uniunii pentru a se pregăti pentru aderare şi este permanent monitorizat pentru a se vedea în
ce măsură îndeplineşte criteriile aderării. Pe baza rapoartelor anuale de ţară întocmite de Comisia
Europeană, Consiliul European decide deschiderea negocierilor de aderare.

2. Care sunt criteriile care trebuiesc îndeplinite înainte de deschiderea negocierilor de aderare?
Consiliul European de la Helsinki (din decembrie 1999) a hotărât că singurul criteriu care
trebuie îndeplinit înaintea deschiderii negocierilor este criteriul politic (existenţa unor instituţii
democratice stabile, respectarea drepturilor omului şi protejarea drepturile minorităţilor). Celelalte
criterii rămân neschimbate, îndeplinirea lor fiind necesară în momentul aderării. Aceste criterii sunt:
- Criteriul economic: o economie de piaţă funcţională şi care să poată face faţă presiunilor
concurenţiale de pe Piaţa Unică a UE;
- Criteriul legislativ: acquis-ul comunitar trebuie sa fie pus în aplicare în statul candidat în
momentul aderării la UE;
- Criteriul administrativ: capacitatea statului candidat de a aplica acquis-ul comunitar din
momentul aderării.

3. Ce negociază de fapt un stat?

Lect. Univ. Drd. Ana-Maria Bolborici 5

 Curs Instituţiile Uniunii Europene – Specializarea Sociologie – Anul II – 2009/2010

Obiectivul final al negocierilor este aderarea la UE, respectiv dobandirea statutului de membru
al Uniunii Europene, cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din acest statut.
Conţinutul procesului de aderare constă în adoptarea, aplicarea şi dezvoltarea acquis-ului
comunitar, care reprezintă întreaga legislaţie primară şi derivată, ca şi ansamblul politicilor şi
instituţiilor create pentru a asigura aplicarea, respectarea şi dezvoltarea corespunzătoare şi continuă a
acestei legislaţii.
De fapt, principiul fundamental al aderarii la UE este că cea mai mare parte a acquis-ului nu
este negociabil, de vreme ce el constituie esenţa însăşi a construcţiei comunitare ; majoritatea acquis-
ului comunitar trebuie preluat ca atare de statul candidat, numai aspecte concrete şi dificile putând fi
supuse negocierii.

4. Când va începe un stat candidat negocierile de aderare?

Odată ce Consiliul European a luat decizia de începere a negocierilor cu un stat candidat, mai
trec câteva luni până la momentul în care cele două părţi se aşează efectiv la masa negocierilor.
Între timp, părţile se pun de acord asupra ordinii deschiderii spre negociere a diferitelor
capitole. Din experienţa negocierilor anterioare purtate de UE, se observă că întotdeauna se începe cu
capitolele mai uşoare, pentru a permite realizarea unor progrese absolut necesare creării unui climat de
încredere între cele două părţi. Capitolele mai dificile sunt lăsate pentru o etapă mai avansată a
negocierilor, când părţile au o vedere de ansamblu asupra poziţiilor de negociat.
Odata ce un capitol a fost deschis pentru negociere, statul candidat trebuie să-şi pregătească
poziţia de negociere sub forma unui "document de poziţie". Acest proces este precedat de o evaluare
bilaterală a acquis-ului în domeniul respectiv, pentru a identifica acele domenii în care candidatul ar
avea dificultăţi reale în aplicarea acquis-ului comunitar la data aderării. UE răspunde "documentului de
poziţie" al statului candidat prin propria-i poziţie de negociere, cunoscută drept "poziţie comună",
deoarece aceasta trebuie să fie adoptată în unanimitate de statele membre ale UE (proiectul de poziţie
comună este pregătit de Comisia Europeană).

5. Care sunt capitolele de negociere?

Acquis-ul comunitar este grupat în 31 de capitole, ce sunt deschise succesiv negocierii.
Nr. capitolului
Continutul capitolului
1 Libera circulaţie a bunurilor

Lect. Univ. Drd. Ana-Maria Bolborici 6

 Curs Instituţiile Uniunii Europene – Specializarea Sociologie – Anul II – 2009/2010

2 Libera circulaţie a persoanelor

3 Libera circulaţie a serviciilor
4 Libera circulaţie a capitalurilor
5 Dreptul societăţilor comerciale
6 Politica de concurenţă
7 Agricultura
8 Pescuitul
9 Politica în domeniul transporturilor
10 Impozitarea
11 Uniunea Economică şi Monetară
12 Statistică
13 Politica socială şi de ocupare a forţei de muncă
14 Energie
15 Politica industrială
16 Întreprinderile mici şi mijlocii
17 Ştiinţă şi cercetare
18 Învăţământ şi formare profesională
19 Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei
20 Cultură şi audio-vizual
21 Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale
22 Mediul înconjurator
23 Protecţia consumatorului şi sănătatea publică
24 Cooperarea în domeniul justiţiei şi facerilor interne
25 Uniunea vamală
26 Relaţiile economice internaţionale
27 Politica externă şi de securitate comună
28 Controlul financiar
29 Prevederi financiare şi bugetare
30 Participarea la instituţiile Uniunii Europene
31 Altele

6. Cu cine se negociază aderarea?

Lect. Univ. Drd. Ana-Maria Bolborici 7

 Curs Instituţiile Uniunii Europene – Specializarea Sociologie – Anul II – 2009/2010

Două instituţii ale UE sunt implicate în procesul de negociere: Consiliul Uniunii (alcătuit din
miniştri de resort reprezentând fiecare dintre statele membre) şi Comisia Europeană (Direcţia Generală
pentru Extindere).
Negocierile oficiale se desfăşoară în cadrul unei Conferinţe de negociere la care participă
negociatorul ţării candidate şi Consiliul UE. Cele două părţi îşi prezintă poziţiile de negociere asupra
diverselor capitole ale acquis-ului. Dacă cele două părţi se pun de acord, capitolul respectiv se poate
închide provizoriu. Dacă cele două poziţii de negociere sunt diferite, chestiunea rămâne în discuţie
până când se găseşte o soluţie.
Oricare ar fi concesia cerută de statul candidat, ea nu poate fi acceptată decât cu acordul unanim
al celor stator membre. Este sarcina Comisiei Europene să identifice împreună cu statul candidat acele
concesii care ar putea fi acceptate de către Consiliul UE, şi cu Consiliul UE acele concesii pe care le-ar
putea accepta statul candidat.

7. Care sunt concesiile pe care le poate solicita un stat candidat?

Dacă statul candidat are dificultăţi serioase şi demonstrabile în aplicarea acquis-ului comunitar
la data aderării într-un anumit domeniu, el poate formula două tipuri de cereri: Perioade de tranziţie;
Adaptări speciale ale acquis-ului.
Perioadele de tranzitie pot fi agreate de cele două părţi pentru a:
- permite adaptarea economiei noului membru la cea a UE;
- permite Uniunii Europene să-şi adapteze politicile pentru a ţine cont de prezenţa unui nou stat
membru;
- acorda noului stat membru perioada de timp necesară punerii în aplicare a anumitor dispoziţii ale
acquis-ului şi crearii instituţiilor necesare aplicării şi asigurării respectării acestor dispoziţii.
Aceste întelegeri nu pot funcţiona decât pentru o perioadă limitată de timp. Experienţa ultimelor
extinderi ale UE arată că astfel de perioade de tranziţie au variat de la 1 la 10 ani.
Adaptări speciale ale acquis-ului pot fi agreate în cazuri foarte precise, când statul candidat
reuşeşte să convingă UE că o anumită parte a acquis-ului comunitar nu este suficient de evoluat
comparativ cu legislaţia din statul respectiv şi, deci, este nevoie de o modernizare a acquis-ului în
domeniu (de ex. protecţia mediului, în negocierile legate de ultima extindere), sau că intră în
contradicţie cu realităţi obiective ce ţin de identitatea naţională a statului candidat (de exemplu,
acordarea unor drepturi speciale populaţiei sami în cadrul negocierilor cu Finlanda {membru UE din
1995} şi Suedia {membru UE din 1995}; (sami este o populaţie indigenă din nordul Europei,

Lect. Univ. Drd. Ana-Maria Bolborici 8

 Curs Instituţiile Uniunii Europene – Specializarea Sociologie – Anul II – 2009/2010

răspandită în prezent în Norvegia, Suedia, Finlanda şi peninsula rusă Kola, începând din 1993, etnicii
Sami îşi serbează "ziua naţională" simultan în cele patru ţări, la început de februarie, iar evenimentul a
devenit tot mai popular).
Dacă sunt acceptate, aceste instrumente determină schimbări ale acquis-ului comunitar, cu toate
consecinţele juridice ce decurg (modificări ale legislaţiei secundare). Aceste schimbări sunt incluse în
anexele Tratatului de Aderare semnat de statele membre ale UE şi de statul candidat.

8. Care sunt scopurile concrete ale negocierii?

- modificarea Tratatelor constitutive pentru a include noile state membre, şi în special modificarea
instituţiilor UE (stabilirea numărului de membri în Consiliu, Comisie, Parlamentul European, Curtea de
Justiţie, etc) ca urmare a extinderii;
- modificarea legislaţiei derivate a UE astfel încât ea sa fie aplicabilă în noile state membre;
- stabilirea perioadelor de tranziţie ;
- stabilirea contribuţiei noului stat membru la bugetul UE şi a alocării pe care o va primi din acest
buget (prin participarea la programe, la politica agricolă comună, la fondurile structurale, etc);
- stabilirea condiţiilor participării noului stat în aplicarea politicilor comune ale UE şi a eventualelor
modificări necesare.

9. Cât vor dura negocierile de aderare?

Negocierile sunt considerate încheiate când părţile s-au pus de acord în cadrul tuturor
capitolelor de negociere. Principiul general este că nimic nu este convenit până când totul nu este
convenit. Asta înseamnă că un capitol asupra căruia s-a căzut în principiu de acord, poate fi redeschis
pe parcursul negocierilor dacă între timp a survenit o schimbare în acquis sau pentru orice alt motiv
care justifică negocieri suplimentare.
Durata negocierilor variază foarte mult de la o ţară candidată la alta. În principiu, cu cât un stat
candidat are acquis-ul mai apropiat de cel al UE şi este mai bine pregătit, cu atât mai repede se încheie
negocierile. De exemplu, Austria, Finlanda şi Suedia au avut nevoie de 16 luni pentru a negocia
aderarea lor la UE, pe când Portugaliei i-au trebuit 80 de luni.

10. Când va deveni un stat candidat membru al Uniunii Europene?

Încheierea cu succes a negocierilor nu conduce întotdeauna la aderarea propriu-zisă la UE. Un
caz clasic este cel al Norvegiei, stat care a negociat de două ori aderarea şi de fiecare dată aceasta a fost

Lect. Univ. Drd. Ana-Maria Bolborici 9

 Curs Instituţiile Uniunii Europene – Specializarea Sociologie – Anul II – 2009/2010

respinsă de populaţie în referendumurile naţionale cerute de Constituţia ţării pentru ratificarea

Tratatului de Aderare la UE.
Între încheierea negocierilor şi aderarea propriu-zisă mai sunt câteva etape importante de
parcurs:
- redactarea şi convenirea Tratatului de aderare de către UE şi statul candidat, tratat internaţional ce
prevede drepturile şi obligaţiile părţilor în vederea dobândirii calităţii de membru al UE;
- exprimarea consimţământului Parlamentului European prin adoptarea Tratatului de aderare;
- semnarea Tratatului de aderare de către toate statele membre ale UE şi de către statul candidat;
- ratificarea Tratatului de către toate Parlamentele naţionale ale statelor membre şi de către
parlamentul statului admis, precum şi prin organizarea unui referendum (acolo unde Constituţia sau
considerentele politice o cer).
Numai atunci când toate aceste etape au fost parcurse cu succes statul respectiv poate
deveni membru al Uniunii Europene!

Bibliografie suplimentară pentru acest curs:

1. Puşcaş Vasile, Negociind cu Uniunea Europeană, Editura Economică, Bucureşti, 2003.
2. Dick Leonard, Ghidul Uniunii Europene, Editura Teora, 2001.
3. Adrian Marino, Pentru Europa: integrarea Europei: aspecte ideologice şi culturale, Iaşi,
Editura Polirom, 2005.

TEMĂ PENTRU APROFUNDAREA CURSULUI:1

Tema de astăzi vă propune, drept exerciţiu, o simulare a procedurii prin care Uniunea
Europeană, prin Consiliul UE, ia în dezbatere cererea de aderare a Turciei2 la Uniune.
Să presupunem că ne aflăm în etapa pregătitoare în care Turcia îşi prezintă „scrisoarea de
intenţie”, respectiv cererea de intenţie motivată în faţa Consiliului Uniunii (alcătuit din miniştri de
resort reprezentând fiecare dintre statele membre).
Consiliul UE (reprezentat de una din grupele anului II) va trebui să decidă dacă îi va conferi sau
nu Turciei atributul de stat candidat la UE.

1
Tema va fi realizată pe grupuri de lucru.
2
Vă rog să faceţi abstracţie de faptul că deja această ţară este în etapa negocierilor încă din 2005.
Lect. Univ. Drd. Ana-Maria Bolborici 10
 Curs Instituţiile Uniunii Europene – Specializarea Sociologie – Anul II – 2009/2010

Deşi, din punct de vedere procedural Comisia Europeană (respectiv, Direcţia Generală pentru
Extindere) va intra în „scenă” doar într-o etapă ulterioară (după conferirea statutului de stat candidat),
am rugămintea ca o altă grupă să negocieze totuşi cu Consiliul UE acestă decizie, punând « pe tapet »
argumentele pro sau contra admiterii candidaturii Turciei la UE.
De asemenea, am rugămintea ca cea de-a treia grupă să reprezinte Turcia în acest proces privind
admiterea la UE.

Câteva informaţii utile în analiza pe care va trebui s-o întreprindeţi:

• Deşi Turcia este un candidat oficial la aderarea la Uniunea Europeană (în exerciţiul de astăzi
noi vom considera că încă nu are acest statut), ambiţiile europene ale Turciei datează de la
Acordurile de la Ankara, din 1963.
• Turcia a aderat la Uniunea Vamală din 1996.
• Procesul de aderare a Turciei la UE, a fost lansat pe 30 martie 1998, însă aderarea acestei ţări
este dificilă din cauza nivelului de dezvoltare economică şi a reformelor necesare în domeniul
democraţiei şi al respectării drepturilor omului.
• Consiliul de la Helsinki (din decembrie 1999) a decis ca Turcia, la fel ca şi alte ţări candidate,
să beneficieze de o strategie de pre-aderare menită să sprijine reformele acestei ţări
• Turcia a început negocierile preliminare la 3 octombrie 2005.
• De la acordarea statutului de ţară candidată, Turcia a implementat reforme permanente în
privinţa drepturilor omului, a abolit pedeapsa cu moartea, a oferit drepturi culturale minorităţii
kurde şi a avansat în rezolvarea diferendului cipriot.
• Totuşi, datorită diferenţelor religioase şi culturale în relaţie cu restul Europei, Turcia se loveşte
de o opoziţie puternică din partea guvernelor conservatoare şi religioase ale statelor membre (în
special Franţa, Germania, Austria, Grecia, Cipru şi Slovenia).

• Analiştii consideră ca această ţară nu va adera mai devreme de 2015, datorită numărului mare
de reforme economice şi sociale care trebuiesc întreprinse!

☺ Succes!

Lect. Univ. Drd. Ana-Maria Bolborici 11

Curs Instituţiile Uniunii Europene – Specializarea Sociologie – Anul II – 2009/2010

Lect. Univ. Drd. Ana-Maria Bolborici 12