Sunteți pe pagina 1din 6

Radiaţia alfa (α): la trecerea prin substanţă, suferă 3 tipuri de interacţii: ciocnire, frânare în câmp

electric şi captura de către nucleu. Probabilitatea cea mai mare o are ciocnirea. În urma ciocnirii
unei particule alfa cu un atom se poate produce o excitare a acestuia, urmare a ridicării unui
electron pe un nivel superior de energie. Câmpul electric al particulei alfa în mişcare acţionează
asupra electronilor orbitali; la revenirea electronilor pe nivelele fundamentale atomii vor
emite radiaţii Röentgen electromagnetice (caracteristica, x). Tot prin interacţia cu păturile
electronice ale atomului, radiaţiile α pot produce smulgerea unor e- din atomii respectivi. În acest
fel, atomul rămâne încărcat pozitiv; fenomenul poartă numele de ionizare. De multe ori, electronii
smulşi se pot ataşa unor atomi neutri, care devin ioni negativi (în ansamblu, la un act de ionizare
se produc o pereche de ioni). Dacă e-smulşi pot genera la rândul lor ionizari, ei constituie radiaţie
delta. Franarea în câmp electric a radiaţiei α înseamnă interacţii succesive, în urma cărora
particulele pierd energie până când, sub o anumita limită, nu mai pot produce ionizari. În acest
stadiu, particulele α captează 2 electroni din mediu şi se transformă în atomi de He (Heliu).

Fizicianul român Gheorghe Manu a adus contribuţii importante la studiul absorbţiei radiaţiei alfa
în materie.

Radiaţia sau razele gamma (gamma desemnează litera grecească γ) sunt unde
electromagnetice de frecvenţe foarte înalte produse de interacţiuni între particule subatomice,
cum ar fi la dezintegrările radioactive sau la ciocnirea şi anihilarea unei
perechi electron - pozitron.

Interacţiunile cu mediul
La trecerea printr-un mediu mai mult sau mai puţin absorbant, radiaţiile γ suferă o atenuare
datorită proceselor de împrăştiere şi a celor de absorbţie conform legii:

I = I0e-μx, unde
I0 = intensitatea radiaţiei γ înainte de a pătrunde în mediul absorbant;
I = intensitatea radiaţiei γ după trecerea prin mediul absorbant;
μ = coeficient de atenuare, dependent de energia radiaţiei γ şi de natura mediului
absorbant;
x = grosimea mediului absorbant.

Razele gamma interactioneaza cu materia prin care trec prin


următoarele mecanisme:

 "Efect fotoelectric": Un foton γ poate dezlega un electron orbital


din învelişul electronic al unui atom. Electronul, care preia toată
energia fotonului γ, va putea învinge forţa electrostatică,
eliberându-se de pe orbita sa; fotonul incident dispare: această
interacţiune se numeşte "efect fotoelectric" (energia fotonului
incident γ trebuie să fie mai mare decât energia de legătura (Wleg)
a electronuluiexpulzat (e-) ). Efectul fotoelectric este mult mai probabil
la elementele grele (probabilitatea este direct proporţională cu Z5),
dacă fotonii incidenţi sunt de joasă energie, sub 0,5 MeV.
Elementul emis cu o anumită viteză (dependentă de energia
fotonului incident şi de tipul atomului) produce ionizarea, la fel ca
şi o particulă beta β (beta), până când surplusul său energetic
este cedat complet.
 "Efect Compton", care devine preponderent când fotonii incidenţi
au o energie mai mare decât 1 MeV. În acest proces numai o
parte din energia fotonului este transferată electronului; restul de
energie apare ca un foton secundar cu energie mai mică,
împrăştiat într-o direcţie oarecare. Interacţiunea continuă până la
dispariţia fotonilor împrăştiaţi prin efect fotoelectric.
 "Producerea de perechi": Dacă fotonul γ are o energie mai mare
de 1,02 MeV, el va putea interacţiona cu câmpul nucleului,
transformându-se în două particule: una pozitivă şi cealaltă
negativă (conversia energiei în masă). Particula pozitivă este
numită pozitron, iar cealaltă electron. Această interacţiune este
cunoscută drept "producere (generare) de perechi". Excesul
energetic este preluat în mod egal, sub formă de energie cinetică,
de către cele două particule electron + pozitron, care vor produce
ionizări până la încetinirea lor completă (la fel ca în
cazul radiaţiilor β). În procesul de încetinire, pozitronii produc
ionizări până la momentul când vor fi captaţi de un electron. Noua
pereche se "anihilează" reciproc, generând 2 fotoni γ de câte 0,51
MeV. Fenomenul de anihilare este opus fenomenului de generare
de perechi. În cadrul acestui fenomen masa se transformă în
energie. Fotonii rezultaţi pot fi împrăştiaţi prin efect Compton, sau
absorbiţi prin efect fotoelectric

Radiaţia beta (β) este un tip de radiaţie, în urma căreia sunt emise particule beta. În dependenţă
de particulele beta emise, radiaţiile beta se clasifică în radiaţii β+ (emisie de pozitroni) şi radiaţii
β- (emisie de electroni). Acestea penetrează materialul solid pe o distanţă mai mare decât
particulele alfa. În cadrul experimentelor, acestea sunt deviate în câmpuri electrice în sens opus
deviaţiei radiaţiilor alfa. Acest fapt demonstrează că fluxul de particule β emise sunt constituite
din electroni.
Radiaţia β−

În acest tip de radiaţie, un neutron este transformat într-un proton, un electron şi


un antineutrino. Într-un atom, reacţia decurge:

Un exemplu ar fi:

.
Radiaţia β+

În acest tip de radiaţie, un proton este iradiat cu o cuanta de energie, astfel


încât este transformat într-un neutron, un pozitron şi un neutrino. Într-un
atom, reacţia decurge:

Un exemplu ar fi:

Reacţiile beta+ au loc doar în nucleele artificial radioactive, unde


energia nucleului atomului iniţial mai mică decât energia
nucleelor atomilor rezultaţi. Ele nu au loc spontan în natură,
întrucât, pentru a avea loc, ar avea nevoie de o cuanta de
energie iniţială.

Interacţiunea cu material
Interacţiunea cu organismele
Atomii radioactivi, emiţători de particule beta, precum Sr90, pot cauza diferite forme de cancer.
RADIATIILE ELECTROMAGNETICE - Radiatia alfa, Radiatia gama,
Radiatia beta, Reactorul nuclear, Zona activa, Protectia
biologica, Schimbatorul de caldura, Sistemul de reglaj si
control
RADIATII ELECTROMAGNETICE

Dupa proprietatile pe care le au radiatiile emise de substantele naturale ,sunt de trei tipuri :
alfa,beta, si gama, denumite altfel dupa primele trei litere din alfabetul grec.

a) Radiatia alfa are putere de patrundere foarte mica ,fiind formata din particule cu sarcina
pozitiva si masa ;experientele efectuate de Rutherford au aratat ca particulele alfa sunt nuclee de
heliu.Radiatiile alfa sunt formate din grupuri de particule cu energii bine determinate .

b)Radiatia beta are putere de patrundere mai mare decat radiatiile alfa. El sunt formate din
electroni sau pozitroni . Radiatiile beta sunt emise cu toate energiile posibile cuprinse intr-un
interval larg ; zicem ca spectrul energetic al radiatiilor beta este un spectru continuu. Radiatiile beta
au un spectru discret nu sunt emise de nucleu ci provin din invelisul de electroni care inconjoara
nucleul. 49737klh79tix2s

c)Radiatia gama are cea mai mare putere de patrundere si nu este deviata de campuri electrice
sau magnetice.Aceasta radiatie este de natura electromagnetica si are lungimea de unda foarte
mica.De regula ,radiatia gama insoteste radiatia alfa si beta.

Radioactivitatea naturala se intalneste mai ales la elementele de la sfarsitul tabloului periodic.

Exista doar cateva elemente cu masa atomica mijlocie care emit radiatii(40K ,82Rb ,152Sm ,176Lu ,
187
Re ) ;toate acestea emit radiatii beta , exceptie facand samariul care emite radiatii alfa.

Radiatiile electromagnetice interactioneaza cu substanta pierzand energia prin numeroase procese.


Dintre toate acestea doar trei sunt mai importante din punctul de vedere al pierderii de energie de
catre un fascicol. Aceste procese sunt :efectul fotoelectric ,efectul Compton si procesul formarii de
perechi. li737k9479tiix

Reactorul nuclear este instalatia complexa in care se realizeaza reactia de fisiune in lant
controlata . El este alcatuit din :zona activa, protectie biologica ,schimbatorul de caldura , aparatura
de masura si control.

Zona activa este partea pincipala a reactorului in care se realizeaza reactia de fisiune in lant si
exista dispozitivele de baza ce permit controlul si reglarea acesteia.

Protectia biologica reprezinta ansamblul de mijloace utilizate pentru reducerea pana la nivel
nepericulos a radiatiilor emise in zona activa de materialele structurale si agentul de racire , de
catre insusi materialul fisionabil, care prin puternica iradiere din zona activa pot deveni si ele
radioactive si mai ales de produsele de fisiune , care sunt puternic radioactive , cat si de reducerea
numarului de neutroni ce se “scurg “in afara zonei active. In realizarea acestei protectii se au in
vedere urmatoarele aspecte :

• protectia directa a personalului


impotriva radiatiilor emise de reactor
si impotriva izotopilor radioactivi ce se
formeaza in el ;
• protectia impotriva infectarii
atmosferei si a terenurilor
inconjuratoare cu substante
radioactive ;
• protectia fata de radioactvitatea
„deseurilor” rezultate , tratarea si
depozitarea acestora .
Aceasta protectie se realizeaza prin inconjurarea

zonei active cu un perete gros de beton greu si otel sau fonta .

Schimbatorul de caldura realizeaza preluarea caldurii degajate in zona activa si transferarea ei in


exteriorul reactorului.

Sistemul de reglaj si control are mai multe destinatii . Sistemul de reglaj trebuie sa asigure
modalitatea de pornire si oprire a reactorului si sa stabileasca nivelul de putere calorica dorit .
Sistemul de control are menirea de a masura in permanenta nivelul reactiei de fisiune si a declansa
oprirea reactorului in caz de avarie precum ti de a masura si avertiza la cresterea nivelului de
radiatii in diferite puncte din jurul reactorului , a sistemului de racire , a schimbatorului de caldura
etc , in vederea mentinerii in limittele admise.

Radiatiile alfa,beta si gamma

Radiaţia alfa. Cercetările experimentale au arătat că radiaţiile alfa


sunt constituite din particule încărcate pozitiv care s-au dovedit a fi nuclee
km
de 4
2 He în mişcare rapidă, având o viteză enorma,de aproximativ 20 ⋅10 3 s
.

Radiatia Alfa
Radiaţia gama. Aceste radiaţii nu sunt influenţate de câmpul
electric sau magnetic. Ele sunt de natură electromagnetică şi pot suferi
fenomene de reflexie refracţie, difracţie şi interferenţă.
Radiatia Gamma

Radiaţia beta. Mai mult de jumătate dintre nuclizii radioactivi


naturali posedă activitate beta. Radiaţia beta este formată din electroni sau
pozitroni care se deplasează cu viteze foarte mari fiind numită şi radiaţii β−
respectiv β+.

Radiatia Beta