Sf.

Ioan Gura de Aur din OMILIA XXXIII LA MATEI

Ce-am merita, oare, noi, care avem nişte pilde ca acestea, care traim în vremuri de
pace şi totuşi ne moleşim şi cădem? Nu duce nimeni război împotriva noastră, şi
sîntem junghiaţi; nu ne persecută nimeni, şi sîntem istoviţi. Ne bucurăm de pace.
Domnul ne-a poruncit să ne mîntuim, dar nici aceasta n-o putem. Apostolii, cînd
toată lumea ardea şi flăcările cuprinseseră întregul pămînt, au intrat în foc şi au
smuls din mijlocul flăcărilor pe cei cuprinşi de foc; tu, însă, nici pe tine nu te poţi
salva. Ce îndrăznire mai putem avea, ce iertare? Nu ne mai ameninţă nici bicele,
nici temniţele, nici conducătorii, nici sinagogile iudaice, nici altceva din unele ca
acestea, ci cu totul dimpotrivă, noi creştinii conducem şi stăpînim. Impăraţii sînt
binecredincioşi; multe dregătorii şi posturi de frunte sînt ocupate de creştini;
creştinii se bac ură de slavă si de linişte; si nici asa nu biruim. Aceia - si dascăli si
ucenici - erau azvîrliţi în fiecare zi în temniţe, trupul lor era plin de răni si de
cicatrice, dar se bucurau mai mult decît cei din paradis. Noi nici în vis nu suferim
aşa ceva, dar sîntem mai moi decît ceara.
- Dar aceia, mi s-ar putea spune, făceau minuni!
- Pentru asta, dar, nu erau biciuiţi? Pentru asta nu erau prigoniţi? Acesta-i lucru
ciudat că adeseori erau chinuiţi si munciţi tocmai de cei carora le făcuseră bine; şi.
nici aşa nu se tulburau, deşi li se răsplătea binele cu rău; dar tu, dacă faci cuiva
vreun bine cit de mic, iar mai apoi acela îţi face vreun necaz, te superi, te tulburi şi-
ţi pare rău de binele facut
De s-ar întîmpla să se pornească război şi prigoană împotriva bisericilor — să dea
Dumnezeu să nu se întîmple asta vreodată! — , gîndeşte-te cît de mare ar fi rîsul,
cît de mare ocara! Şi pe bună dreptate! Cand nimeni nu se exercitează în casa sa,
cum va fi strălucitor în timpul luptelor? Care atlet, care n-a făcut exerciţii cu un
maestru de lupte, va putea să învingă pe adversarul său la jocurile olimpice? N-ar
trebui, oare, ca şi noi creştinii să facem în fiecare zi exerciţii de luptă, de bătaie cu
pumnii şi de alergare7 Nu vedeţi că aşa numiţii pentatleti, cînd n-au pe nimeni cu
care să faca exerciţii, umplu un sac cu nisip, îl atîrna si aşa îşi exercitează forţa
lor? Nu vedeţi că atleţii mai tineri fac cu colegii de aceeaşi vîrstă exerciţii în
vederea luptelor cu adversarii lor? Pe aceştia imită-i şi tu şi exercitează-te în
luptele filozofiei!
Mulţi îţi aţîţă mînia, îţi deşteaptă poftele, îţi aprind flacăra! Impo-triveşte-te
patimilor, rabdă cu eroism durerile sufletului, ca să le poţi răbda şi pe cele ale
trupului. Că şi fericitul Iov, de nu s-ar fi exercitat cum trebuie înainte de a fi venit
peste el luptele, n-ar fi strălucit atîta în timpul luptelor; de nu s-ar fi exercitat să-şi
izgonească din suflet orice mînie, ar fi rostit un cuvînt nesocotit atunci cînd i-au
murit copiii. Aşa însă, a ieşit biruitor în toate luptele; şi cînd a pierdut banii, şi cînd
i-a dispărut atîta avuţie, şi cînd i-au pierit copiii, şi cînd a pierdut dragostea soţiei,
şi cînd i-a fost biciuit trupul, şi cînd l-au ţinut de rău prietenii, si cînd l-au ocărit
slugile. Iar dacă vrei să vezi exerciţiile lui, ascultâ-1 pe el, că spune cum dispreţuia
banii: „Dacă m-aş fi bucurat cînd mi se înmulţeau averile! Dacă aş fi îngropat
aurul în pămînt! Dacă mi-aş fi pus nădejdea în pietrele preţioase!" De aceea nici
nu s-a tulburat cînd averile i-au fost răpite, pentru că nu le dorea nici cînd le avea.
Ascultă cum se îngrijea de creşterea copiilor lui! Nu-i răsfăţa peste măsură, aşa
cum facem noi. Ci le cerea să aibă viaţă desăvîrşită. Dacă aducea jertfe pentru
păcatele neştiute ale copiilor lui, gîndeşte-te ce judecător aspru era al faptelor lor
ştiute! Iar dacă vrei să auzi şi luptele lui pentru curăţenia trupească şi sufletească,
ascultă-1 pe el spunînd: „Lege pus-am ochilor mei, să nu ma uit la fecioară". De
aceea nu 1-a înfrînt soţia lui; o iubea şi mai înainte, dar nu peste măsură, ci cum se
cade să-ţi iubeşti soţia. De asta mă şi mir. Cum i-a trecut diavolului prin minte să
pornescă război împotriva lui Iov, cînd cunoştea exerciţiile lui? Cum de i-a trecut
prin minte? Vicleană fiară e diavolul şi niciodată nu-şi pierde nădejdea! Vina
noastră cea mai mare este că noi deznădăjduim de mîntuirea noastră, pe cînd
diavolul nu pierde niciodată nădejdea pieirii noastre. Dar uită-te că Iov se gîndea,
cu mult înainte, la chinurile şi suferinţele trupeşti, care ar fi putut să vină peste el.
Nu avusese niciodată vreo suferinţă, că trăise în bogăţie, desfătare şi lux, dar se
gîndea în fiecare zi la suferinţele celorlalţi oameni. Aceasta arătîndu-o, spunea:
„Frica de care m-am temut a venit asupra mea şi de ceea ce m-am speriat, aceea
mi s-a întîmplat"; şi iarăşi: „Am plîns de orice neputincios şi am suspinat cînd
am văzut om în nevoie". De aceea nu 1-a tulburat nici una din suferinţele acelea
mari si cumplite care au căzut asupra lui. Dar nu mi te uita la pierderea averilor,
nici la moartea copiilor, nici la bubele lui de nevindecat, nici la vorbele rele ale
soţiei sale, ci la celelalte suferinţe ale lui, cu mult mai cumplite decît acestea!
- Dar ce suferinţe mai mari decît acestea a îndurat Iov? aş putea fi întrebat. Din
istoria vieţii sale nu cunoaştem altele!
- Pentru că dormim, nu le cunoaştem! Cel care caută cu grijă şi cercetează bine
mărgăritarul, va afla suferinţe cu mult mai mari decît acestea. Altele îi erau
suferinţele, mai cumplite şi mai mari, în stare să-i zguduie şi mai mult sufletul lui
Iov. In primul rînd că nu ştia nimic lămurit de împărăţia cerurilor şi de înviere; de
aceea şi spunea cu lacrimi: „Că nu voi trăi în veac, ca să rabd!"; în al doilea rînd,
că ştia că a făcut mult bine; în al treilea rînd, că ştia că n-a făcut nici un rău; şi în al
patrulea rînd, că socotea că suferă acestea de la Dumnezeu - că dacă ar fi ştiut că le
suferă şi de la diavolul, şi asta l-ar fi scandalizat din destul -, în al cincilea rînd, că
auzea pe prietenii lui învinuindu-1 de păcat: „N-ai fost biciuit pe cît ai păcătuit!" ;
în al şaselea rînd, că vedea că cei ce trăiesc în păcat sînt fericiţi şi-şi bat joc de el;
în al şaptelea rînd, că n-a văzut vreodată pe un altul suferind atîta.
Iar dacă vrei să afli cît de mari au fost suferinţele lui Iov, gîndeşte-te la cele ce se
petrec acum. Cu toate că acum aşteptăm împărăţia cerurilor, că nădăjduim învierea
şi bunătăţile cele nespuse, că ne ştim vinovaţi cu mii de păcate, că avem înaintea
noastră pilde atît de mari, ca suntem părtaşi unei atît de înalte filozofii, totuşi dacă
unii din noi pierdem o fărîmă de aur, şi aceea de cele mai multe ori furată, apoi
socotim viata cu neputinţă de trăit; mai mult: nici femeia nu ne pisează la cap, nici
copiii nu ne sînt ucişi, nici prietenii nu ne ocărăsc, nici batjocoresc, ci sînt chiar
mulţi cei care ne mîngîie: unii cu cuvantul, altii cu fapta; gîndeşte-te acum de cîte
cununi nu este vrednic Iov care vedea agonisita sa, cîştigată prin muncă cinstită,
răpită fara rost si fara pricină, care vedea că suferinţele vin valuri-valuri peste el,
el ramanad nemişcat în mijlocul tuturor acestor încercări şi înâlţand Stapanului
cuvenita mulţumire pentru toate? Chiar dacă nimeni din ceilalti n-ar fi spus vreun
cuvînt, numai cuvintele soţiei sale ar fi fost în stare sa zguduie şi o stîncă. Uită-te
la viclenia ei! Nu-i aduce aminte de bani, nu-i aduce aminte de cămile, de turmele
de oi şi de cirezile de vite -cunoaşte doar filozofia bărbatului ei faţă de acestea! -,
ci de ceea ce-i mai împovărător decît toate, de copii adică; apoi îi mai şi mareste
chinul si jalea, adăugand şi durerea şi necazurile ei. Dacă pe barbatii care au avut o
viaţă fericită şi n-au avut nici o supărare de multe ori femeile i-au înduplecat să le
facă pe voie, gîndeşte-te ce suflet tînăr a avut Iov, respingand-o, deşi tăbărîse
asupra lui cu arme atît de puternice; a calcat in picioare două din cele mai tiranice
simţăminte: pofta si mila. Multi au putut să-şi biruie pofta, dar au fost biruiţi de
milă. Viteazul Iosif si-a stapanit cea mai tiranică patimă, respingînd pe egipteanca,
femeia aceea barbară, care-i întinsese nenumărate curse, dar nu si-a putut stapani
lacrimile cînd a văzut pe fraţii lui, deşi-i făcuseră rău; mila i-a rascolit tot sîngele;
şi Iosif a aruncat jos masca şi s-a dat pe faţă. Dar cand alaturi stă soţia, care
rosteşte cuvinte pline de jale şi-i mai vin in ajutor si faptele: rănile, bubele şi
nenumăratele valuri de nenorociri , cum n-ai putea spune, pe bună dreptate, că
sufletul lui Iov a fost mai tare ca diamantul, de vreme ce n-a fost doborît de o atît
de mare furtuna ?
Ingăduiţi-mi să spun cu îndrăznire că acel fericit bărbat , daca n-a fost mai mare
chiar decît apostolii, apoi nicidecum n-a fost mai mic. Apostolii aveau o mîngîiere
în suferinţele lor, că le indurau pentru Hristos; şi leacul acesta era îndestulător să le
inalte sufletele in fiecare zi, că aveau în orice împrejurare pe Stăpînul. Care le
spunea : „ Pentru Mine!"şi: „Din pricina Mea„ si: „Dacă pe Mine, stâpinul
casei , M-au numit Beelzebul"; Iov, însă, era lipsit de această mangaiere; si de
mangaierea minunilor şi de mîngîierea harului. Că Iov nici nu avea o putere a
Duhului. Şi grozăvia mare este că Iov a îndurat toate aceste suferinţe, după ce
dusese o viaţă îmbelşugată şi desfătată, după ce se bucurase de atîta cinste; că n-a
fost un pescar sau un vameş sau un om care a trăit cum a putut. Şi ceea ce părea
împovărător pentru apostoli, aceea a suferit şi Iov: ura prietenilor, a casnicilor, a
duşmanilor, a celor cărora le făcuse bine; dar el nu putea vedea ancora aceea sfîntă,
portul acela neînvălurat, adică cele spuse de Domnul apostolilor: „Pentru Mine!"
Mă minunez si de cei trei tineri din Babilon, că au îndrăznit să înfrunte cuptorul, că
s-au împotrivit tiranului. Dar ascultă ce spun ei: „Dumnezeilor tăi nu slujim, iar
icoanei pe care ai ridicat-o nu ne închinăm!". Mare mîngîiere le era lor că ştiau
bine că pentru Dumnezeu îndură toate acele suferinţe; dar Iov nu ştia că suferinţele
lui erau o luptă. Dacă ar fi ştiut, nici n-ar fi simţit suferinţele, Gîndeste-te că atunci
cînd a auzit pe Dumnezeu spunîndu-i: „Crezi, oare, că Eu ti-am răspuns pentru
altă pricină, decît pentru că te arăţi drept?", îndată, numai la auzul acestor
cuvinte, a răsuflat uşurat, s-a smerit pe sineşi şi a socotit suferinţele lui o nimica,
grăind aşa: „Pentru ce să mai judec, cînd sînt sfătuit şi dăscălit de Domnul,
auzind acestea, eu care nu sînt nimic?"; şi iarăşi: „Mai înainte, cu urechea Te-
am auzit; iar acum ochiul meu Te-a văzut;pentru aceea m-am smerit şi m-am
topit şi m-am socotit pămînt şi ţărînă".
Această vitejie, deci, această blîndeţe a celui care a trăit înainte de darea legii şi
înainte de venirea harului să o rîvnim şi noi cei care trăim după ce s-a dat legea şi a
venit harul, ca să putem să ne sălăşluim în cerurile cele veşnice, pe care facă
Dumnezeu ca noi toţi să le dobîndim, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului
nostru Iisus Hristos, Căruia slava şi puterea, în vecii vecilor, Amin.