Sunteți pe pagina 1din 61

Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

CAPITOLUL 1
ASPECTE GENERALE PRIVIND PLANTELE LEGUMICOLE STUDIATE
CHAPTER 1
GENERAL ASPECTS REGARDING VEGETABLES STUDIED

1.1. ASPECTE GENERALE PRIVIND CULTURA SALATEI (LACTUCA SATIVA


L.), FAMILIA COMPOSITAE
1.1. GENERAL ASPECTS REGARDING LETTUCE CULTURE (LACTUCA SATIVA L.),
FAMILIA COMPOSITAE

Denumiri: lettuce (engleză); laitue (franceză); kopfsalat (germană).

Salata are o mare importanţă nutriţională, ca urmare a aportului de vitamine şi alţi compuşi
valoroşi, pe tot parcursul anului. Cultura salatei deopotrivă în câmp, sere şi solarii, o face disponibilă
pentru consum chiar şi în perioada de iarnă şi primăvară timpurie, când carenţele vitaminice sunt mai
accentuate. Salata este folosită în consum, preponderent în stare crudă, în unele preparate culinare însă,
ea este supusă procesului de fierbere (Bodea C., 1984). Varietăţile cunoscute sub formă de salată sunt
prezentate în tabelul 1.1.

Tabel 1.1.
Varietăţi cunoscute sub denumirea de salată (Ciofu Ruxandra şi colab., 2003)
Table 1.1.
Varieties known as lettuce (Ciofu Ruxandra şi colab., 2003)
Familia Denumirea populară Denumirea ştiinţifică Observaţii
Compositae Salata de căpăţână Lactuca sativa L, conv. incocta formează căpăţâni
Helm, var. capitata rotund-turtite
Salata de frunze Lactuca sativa L, conv. incocta nu formaeză căpăţână
Helm,var. secalina
Marula Lactuca sativa L, conv. sativa, formează căpăţâni
var. longifolia Lam. alungite

1.1.1. IMPORTANŢA CULTURII.


1.1.1. CULTURE IMPORTANCE

Salata se cultivă pentru frunzele sale care se consumă în stare crudă sau pregătite. Importanţa
alimentară constă în conţinutul ridicat de glucide 2-3,5%; protide 1-1,6%; caroten 1-3 mg/100 g
produs proaspăt; vitaminele B1 - 0,07 mg/100 g produs proaspăt; B2 - 0,12 mg/100 g produs proaspăt;
C - 5-20 mg/100 g produs proaspăt şi săruri de fosfor: 1-7 mg/100 g produs proaspăt şi săruri de
potasiu 260 mg/100 g produs proaspăt. Consumul a 100 g salată aduce în organism 16-20 calorii.
Fiind o plantă rezistentă la frig şi având o perioadă scurtă de vegetaţie se cultivă în culturi de
succesiune şi asociate în câmp, forţat în sere şi protejate în solarii, tunele, asigurând consumul eşalonat
de salată tot timpul anului. Salata cultivată în câmp are un conţinut mai ridicat de vitamina C decât cea
cultivată forţat sau protejat. (Horgoş, A., 2003).

5
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

1.1.2. ORIGINEA ŞI ARIA DE CULTURĂ


1.1.2. ORIGIN AND CULTURE AREA.

Salata cultivată provine din Lactuca seriola, care creşte spontan în Europa Centrală şi de Sud,
Asia de Sud-Vest, Asia Mică, Insulele Canare şi Madera. A fost luată în cultură în urmă cu 2500 de ani
de către greci şi romani, care o cultivau frecvent.
Astăzi se cultivă pe tot globul, mai ales în zonele cu climat temperat. Dintre ţările mari
consumatoare de salată, amintim pe cele din vestul Europei (Germania, Franţa, Olanda, Polonia),
S.U.A. şi Japonia.
La noi în ţară se cultivă în toate judeţele, cu pondere în jurul marilor centre urbane (Butnaru,
H. şi colab., 1992).

1.1.3. PARTICULARITĂŢI BOTANICE ŞI BIOLOGICE.


1.1.3. BOTANICAL AND BIOLOGICAL CHARACTERISTICS.

Este o plantă anuală cu perioadă scurtă de vegetaţie, 45-50 zile până la maturitatea de consum
şi 120 zile până la recoltarea semincerilor.
Rădăcina pivotantă pătrunde în sol până la 60-70 cm când este cultivată prin semănat direct şi
30-70 cm când este cultivată prin răsad.
Frunzele sunt sesile, de formă rotundă, oval-alungită, cu nervuri groase, bogate în latex.
La începutul perioadei de vegetaţie plantele formează o rozetă de frunze, iar apoi la unele
soiuri o căpăţână mai mult sau mai puţin îndesată. Forma, mărimea şi culoarea căpăţânilor diferă în
funcţie de cultivare. Faza de căpăţână durează 10-15 zile, după care plantele emit tulpini florifere.
Tulpinile florifere apar după 45-65 zile de la răsărire, au o înălţime de 70-120 cm şi sunt
puternic ramificate. Ele se termină cu inflorescenţe capitule, compuse din 20-25 flori de culoare
galbenă.
Florile sunt hermafrodite şi au polenizare autogamă, dar şi alogamă într-o proporţie mică (4-
6%). La culturile semincere este necesară izolarea soiurilor între ele.
Fructul este o achenă eliptică, de culori diferite, cu 5-7 dungi longitudinale şi prevăzute cu
papus. Greutatea a 1000 seminţe este de 0,8-1,2 g, având o facultate germinativă de 65-80% care se
păstrează 2-3 ani (Ciofu Ruxandra şi colab., 2003).

1.1.4. RELAŢIILE PLANTEI CU FACTORII DE VEGETAŢIE


1.1.4. PLANT RELATIONS WITH VEGETATION FACTORS.

Fiind o specie rezistentă la frig şi cu perioadă scurtă de vegetaţie, se poate semăna sau planta
în câmp primăvara devreme sau toamna. Temperatura minimă de germinare a seminţelor este de 2-
4,4oC, cea optimă fiind de 5-10oC. În faza de rozetă (4-5 frunze) plantele suportă temperaturi de -5...-
8oC, iar cele cu plantare din toamnă -16...-18oC. Temperatura optimă în perioada de creştere a

6
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

căpăţânii este de 15-18oC, iar valori peste 24o conduc la emiterea timpurie a tulpinilor florifere şi
deprecierea calitativă a producţiei.
Salata este o plantă de zi lungă, însă partea comestibilă se dezvoltă normal în condiţii de zi scurtă. În
ultimul timp au fost create cultivare cu durată neprecizată care se pretează pentru culturi de vară.
Faţă de intensitatea luminii are cerinţe moderate şi de aceea se poate cultiva în sere în perioada
de toamnă-primăvară, în solarii sub formă de culturi pure şi asociate.
Cerinţe faţă de umiditatea din sol sunt ridicate. Astfel, umiditatea din sol trebuie menţinută la
70-80% din capacitatea de câmp, iar cea din aer la 70-80%. Cerinţele cele mai mari faţă de apă sunt în
faza de germinare şi de formare a căpăţânii. Excesul de apă din sol şi aer duce la instalarea de boli, la
putrezirea şi pierderea unui mare număr de plante.
Salata este pretenţioasă faţă de sol, solicitând soluri structurate, permeabile, bogate în humus,
cu reacţie neutră uşor acidă (pH=5,8-7,6). Având perioada de vegetaţie scurtă, elementele nutritive
trebuie să fie uşor asimilabile, în special azotul.
Consumul specific mediu pentru o tonă de produs proaspăt este de 4 kg s.a./ha N; 0,3 kg
s.a./ha P2O5 şi 3,5 kg s.a./ha K2O. Raportul de echilibru între elemente fiind de 1:0, 07:0,8, iar
perioada critică a nutriţiei fiind în faza de 5-6 frunze. Solurile cele mai bune pentru cultura salatei sunt
cele de luncă şi cernoziomurile (Popescu,V., 2000).

1.1.5. SOIURI CULTIVATE


1.1.5. CULTIVATED VARIETIES

Figura 1.1. Varietăţi de salată.


Figure 1.1. Lettuce varieties.

Soiurile cultivate recomandate pentru cultură sunt prezentate în tabelul 1.2.

7
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Tabelul 1.2.
Principalele cultivare de salată omologate a fi cultivate în România (Stan N., 2001)
Table 1.2
The main lettuce cultivars homologate for cultivation in Romania (Stan N., 2001)
Grupa de Tipul Denumirea Perioada Forma Culoarea Alte
Precocitate cultivarului cultiva- de la căpăţânii căpăţânii caracteristici
rului răsărire la
recoltare
(zile)
Timpurii soi De Mai 50-60 tron-conică verde căpăţână semi-
gălbui îndesată
soi Jessy 55-60 sferic- verde culturi în sere
turtită gălbui şi solarii
Semi- soi Cora 60-70 ovală verde mijlociu
timpurii gălbui îndesată
soi Dena 60-70 ovală- verde- emite greu
rotundă gălbui tulpini
florifere
soi Mona 60-70 sferică- galben soi pentru
turtută verzui culturi de vară
Tărzii soi Polul Nord 70-80 sferic verde- rezistentă
alungită deschis, peste iarnă
gălbui
soi Silvia 70-80 sferic verde rezistent la ger
turtită gălbui
soi New York 70-80 sferică verde
gălbui
Semi- soi Marula de 70-80 căpăţâna verde cu cultură de
timpurii Brăila sub formă nuanţe vară-toamnă
de păpuşi gălbui

1.1.6. TEHNOLOGIA CULTURII


1.1.6. CULTURE TECHNOLOGY

Pentru realizarea unei eşalonări a producţiei de salată se practică:


 culturi în câmp, în ogor, anticipate şi succesive;
 culturi forţate în sere;
 culturi protejate în solarii, tunele şi răsadniţe.
Cultura în câmp se realizează prin plantare de răsaduri, toamna sau semănat şi plantat răsaduri
primăvara.
Pregătirea terenului şi fertilizarea de bază se execută din toamnă după tehnologia culturii
principale. Odată cu pregătirea patului germinativ, pe suprafeţe mai mari se aplică erbicide (tabelul
1.3).

8
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Tabelul 1.3.
Erbicide omologate pentru cultura salatei (Lăzureanu, A., 1994)
Table 1.3.
Herbicides homologated for lettuce culture (Lăzureanu, A., 1994)
Nr. Produsul Buruieni Momentul Doza
crt. Denumirea Subst.activă şi Combătute aplicării l, kg/ha
comercială remanenţa
1. Balan 18 CE benfluralin Monocotiledonate şi ppi 6-8
4-6 luni unele dicotiledonate
anuale
2. Benefex benfluralin Monocotiledonate şi ppi 6-8
180 g/l unele dicotiledonate
4-6 luni anuale
3. Kerb 50 W propyzamid 50% Monocotiledonate şi pre/post 2-3
2-3 luni dicotiledonate anuale şi
perene

Modelarea terenului în straturi de 104 cm se face toamna pentru culturile ce se înfiinţează


primăvara devreme sau cu câteva zile înaintea semănatului sau plantatului pentru culturile care se
înfiinţează primăvara mai târziu, vara sau toamna. Pentru realizarea unor culturi încheiate patul
germinativ trebuie să fie aşezat şi bine mărunţit.
Înfiinţarea culturii se face prin semănat direct şi prin răsad.
Producerea răsadurilor se face pentru culturi ce se înfiinţează toamna, primăvara şi vara.
Pentru culturile ce se înfiinţează toamna, răsadurile se produc pe straturi reci, semănând în
perioada 1-5.IX. Pentru producerea răsadului necesar unui hectar de cultură sunt necesare 250-350 g
seminţe. Producerea răsadurilor necesare pentru culturile ce se înfiinţează primăvara devreme se
realizează în răsadniţe calde sau solarii încălzite, semănând în perioada 1-10.III şi utilizând 2-3 g/m2
sămânţă.
Pentru culturile ce se înfiinţează primăvara, răsadurile se repică în cuburi de 3x3x3 cm, iar
pentru celelalte forme de cultură în câmp semănatul se face rar, fără a se repica răsadurile.
Răsadurile se plantează manual sau cu plantatorul, în gropi deschise, sau mecanic cu MPR-
6(8).
Perioada optimă de plantare este 20.IX-10.X sau 1-15.III pentru consumul din primăvară şi
25.VIII-5.IX pentru consumul din toamnă. Vârsta răsadurilor la plantare este de 35-40 zile . Se
plantează 4 rânduri pe strat conform figurii 1.2.
Distanţa între plante pe rând este de 15-20 cm la cultivarele timpurii şi 25-30 cm la cele târzii.
Desimile ce se realizează de 165-192 mii pl/ha.
Cultura salatei în câmp prin semănat direct se face cu ajutorul maşinilor SUP-21, Saxonia,
Stanhay, folosind 1,5-2 kg/ha sămânţă.
Adâncimea de semănat este de 1,5-2 cm în funcţie de tipul de sol şi epoca de semănat (Berar,
V., 1998).

9
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Figura 1.2. Scheme de înfiinţare a culturii de salată în câmp: a-pe teren modelat; b - pe teren
nemodelat (Horgoş A., 2003)
Figure 1.2. Lettuce culture set up in experimental field: a- on work up field; b- on unwork up field
(Horgoş A., 2003)

Semănatul se face eşalonat în perioada 1-15.IX şi 1-15.III pentru consumul timpuriu de


primăvară, 25.III-10.IV pentru consumul de vară şi 20.VII-20.VIII pentru consumul din toamnă.
Lucrările de întreţinere se referă la completarea golurilor cu răsad rezultat din rărit; răritul pe
rând la 15-20 cm; irigatul de 2-3 ori cu norme de udare de 200-250 m3/ha; fertilizarea fazială cu 50 kg
s.a./ha N şi 1-2 praşile manuale sau mecanice pe suprafeţe mari.
Recoltarea are loc în intervalul 20.IV-20.VI pentru culturile înfiinţate toamna sau primăvara
prin răsad şi semănat direct şi în perioada 15.IX-15.X pentru consumul din toamnă.
Recoltarea se face eşalonat, manual sau mecanizat cu ajutorul unor maşini prevăzute cu
palpator şi cuţite acţionate electric. Producţia ce se obţine este de 15-25 t/ha în funcţie de cultivare şi
de condiţiile de cultură.
Păstrarea salatei până la valorificare se poate face 2-3 zile la 1-2oC şi o umiditate atmosferică
de 90-95% (Chilom Pelaghia, 2002).

1.1.7. PREVENIREA ŞI COMBATEREA BOLILOR ŞI DĂUNĂTORILOR.


1.1.7. PEST AND DISSEASES PREVENTION AND CONTROL.

Pagubele cele mai mari sunt produse de mana salatei Bremia lactucae. Boala se manifestă pe
faţa superioară a frunzelor sub forma unor pete de decolorare delimitate de nervuri. În dreptul petelor
pe faţa inferioară se dezvoltă un puf alb. Frunzele intens atacate se deformează, se zbârcesc şi se
usucă.
Septorioza salatei este produsă de ciuperca Septoria lactucae. Boala se manifestă pe frunze şi
pe tulpini. Pe frunze apar pete neregulate, bine delimitate de nervuri. Acestea sunt izolate sau
confluente şi au mărimea de 1-10 mm. La apariţie, petele au o culoare galbenă-brunie, care cu timpul
devin cenuşii-albicioase. Frunzele infestate se îngălbenesc, se brunifică şi se usucă.
Putregaiul cenuşiu este produs de ciuperca Botrytis cinerea. Boala afectează plantele în
răsadniţă sau în câmp în fenofaza de formare a căpăţânilor. În primul rând sunt afectate frunzele de la
exteriorul rozetei care devin transparente, se înmoaie şi putrezesc. Cu timpul atacul se produce şi la

10
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

frunzele din interiorul rozetei. Pe frunzele bolnave se formează o pâslă deasă cenuşie-albicioasă
(Docea E.şi colab., 2008).
Dintre dăunători pagube mari produce limaxul cenuşiu (Deroceras agreste reticulatum).
Limaxii rod frunzele, producând perforaţii de diferite forme şi mărimi. La atacuri intense frunzele se
usucă.
Păduchii de frunze -Aphis fabae- produc încreţirea şi răsucirea frunzelor, depreciind calitativ
producţia. Pe partea inferioară a frunzelor se pot observa larve şi adulţi (Iacob Viorica, 2003).
Măsuri de prevenire şi combatere sunt prezentate în tabelul 1.4.

Tabelul 1.4.
Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor la salată(Docea E.şi colab.,2008)(Iacob V., 2003)
Table 1.4.
Prevention and control of illness and pest to lettuce(Docea E.şi colab., 2008) (Iacob Viorica, 2003)
Boala sau dăunătorul Măsuri, mijloace de combatere
Mana salatei În spaţiile protejate se dezinfectează solul, se dirijează temperatura şi
Bremia lactucae umiditatea prin aerisiri.
În perioada de vegetaţie se fac stropiri cu Captadin 50 PU-0,3%,
Dithane M-45-0,2%, Ridomil plus-0,3% Previcur N-0,15%.
Septorioza salatei La apariţia primelor semne ale atacului se fac stropiri cu Dithane M-45-
Septoria lactucae 0,25%, Captadin 50 PU-0,2%, Turdacupral 50 PU-0,4%, Benlate 50
WP-0,4-0,6kg/ha.
Putregaiul cenuşiu Tratamente foliare cu Sumilex 50 PU-0,15%, Rovral 30 PU-0,1% şi
Botrytis cinerea Ronilan 0,2%.
Păduchii de frunze La apariţia coloniilor se fac tratamente cu Fastac 10 CE-0,02%, Ecalux
Aphis fabae 25 CE-0,1%, Decis 2,5 EC-0,05%.
Limaxul cenuşiu Se fac tratamente la sol prin prăfuire cu oxid de calciu, clorură de sodiu
Deroceras agreste sau superfosfat în doze de 150-200 kg/ha.
reticulatum Tratamente chimice se fac cu produse pe bază de metaldehidă: Escartox
5G, Metaldehidă în doză de 25-30 g/m2 aplicate direct pe sol seara. Se
mai utilizează Aminocarb 50 PU în doză de 2,5 kg s.a./ha, Metiocarb 4
PP în doză de 3g/10 m2.

11
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

1.2. ASPECTE GENERALE PRIVIND CULTURA SPANACULUI


(SPINACEA OLERACEA L.)
1.3. GENERAL ASPECTS REGARDING SPINACH CULTURE
(SPINACEA OLERACEA L.)

Denumiri: spinach (engleză); epinard (franceză); spinat (germană).

Spanacul (Spinacia oleracea), este o plantă anuală, face parte din Familia Chenopodiaceae,
fiind des cultivată pentru frunzele sale suculente. Spanacul îşi are originile în Persia, fiind adusă în
Europa în secolul al XV – lea. Cele mai bune randamente o dă spanacul pe un sol bun, bine lucrat şi
foarte bine fertilizat cu îngrăşământ organic iar cultura de vară trebuie irigată foarte bine (Cardwell,
G., 2005).
Valoarea nutriţională a frunzelor acestei specii este deosebită prin conţinutul ridicat în β-
caroten, acid ascorbic, alte vitamine, oligoelemente, mai ales fier şi prin precocitatea consumului.
Prezenţa acidului oxalic în formă liberă în cantităţi mari limitează utilizarea spanacului, mai ales în
alimentaţia copiilor şi în cazurile de litiază renală. Efectul nutriţional negativ al spanacului constă în
acumularea preponderentă, de – a lungul fazei de vegetaţie, a nitraţilor. Forma în care se consumă
spanacul după fierbere este foarte variată, un loc important ocupându-l conservele (Bodea, C., 1984).

Tabel 1.5.
Varietăţi cunoscute sub denumirea de spanac(Cardwell, G., 2005)
Table 1.5
Varieties known as spinach(Cardwell, G., 2005).
Familia Denumire Denumirea Observaţii
botanică a ştiinţifică
populară
Chenopodiaceae Spanacul Spinacea oleracea L. var. inermis cu seminţe netede
Spinacea oleracea L. var. spinosa cu seminţe care au ţepi

1.2.1. IMPORTANŢA CULTURII


1.2.1. CULTURE IMPORTANCE

Spanacul se cultivă pentru frunzele sale bogate în vitamine şi elemente minerale, care se
utilizează la pregătirea unor mâncăruri şi în industria conservelor.
Frunzele de spanac conţin 7-10% s.u.; 1,5-3,5% glucide; 2-3,7% protide; 40-70 mg/100 g
produs proaspăt vitamina C; 0,15 mg/100 g produs proaspăt vitamina B1; 0,20 mg/100 g produs
proaspăt vitamina B2. De asemenea ele conţin: 520 mg potasiu, 160 mg fosfor, 130 mg calciu, 8 mg
fier, 160 mg iod la 100 g produs proaspăt. Dintre produsele de origine vegetală spanacul este sursa
cea mai importantă de iod şi fier.
Însuşirile alimentare şi terapeutice recomandă consumul de spanac în cazuri de anemie,
rahitism, senescenţă, astenie fizică şi nervoasă, scorbut, eczeme, arsuri.

12
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Fiind rezistent la temperaturi scăzute şi având o perioadă scurtă de vegetaţie, se cultivă pentru
consum primăvara devreme şi toamna târziu (Gherghi, A. şi colab., 2001).
1.2.2. ORIGINEA ŞI ARIA DE CULTURĂ.
1.2.2. ORIGIN AND CULTURE AREA.

Specia este originară din Asia Centrală (Iran, Afganistan, Turkmenistan), provenind din
spanacul sălbatic Spinacea tetranda Roxb., care creşte spontan în aceste zone. În cultură a fost luat în
secolul IV. În Europa a fost adus de către arabi (în Spania), de unde s-a răspândit în toate ţările cu
climat temperat fiind cultivat până la altitudini de 2000 m.
La noi în ţară se cultivă în toate judeţele, cu pondere în jurul marilor centre urbane, pe o
suprafaţă de 7500 – 8000 ha anual, în special în culturi succesive, asigurând piaţa cu praduse proaspete
şi materia primă pentru industria conservelor (Stan, N., 2001).

1.2.3. PARTICULARITĂŢI BOTANICE ŞI BIOLOGICE.


1.2.3. BOTANICAL AND BIOLOGICAL CHARACTERISTICS.

Spanacul este o plantă anuală, erbacee, unisexuat dioică cu un raport de 1/1 între sexe.
Rădăcina este pivotantă şi pătrunde în sol până la 100 cm adâncime. Rădăcinile secundare se
dezvoltă în stratul superficial al solului, la 30-40 cm adâncime.
În prima parte a vegetaţiei formează o rozetă de frunze (8-12 frunze) cărnoase, verzi, de formă
şi dimensiuni diferite, iar mai târziu tulpina floriferă cu flori şi seminţe. Tulpina floriferă apare la 50-
60 zile de la răsărire, este erbacee, cilindrică, având o înălţime de 60-80 cm.
Vârsta plantelor, umiditatea scăzută din sol şi aer, temperatura ridicată şi zilele lungi grăbesc
apariţia tulpinilor florifere. Zilele scurte şi temperaturile moderate favorizează dezvoltarea unei rozete
bogate de frunze, întârziind fructificarea.
Florile sunt aşezate în glomerule la subsuoara frunzelor. Polenizarea este alogamă, anemofilă.
Fructul este o pseudoachenă, de formă rotundă (var. inermis), colţuros şi spinos (var. spinosa)
şi de culoare galbenă cu nuanţe verzui.
Într-un gram intră 85-135 seminţe, care au o capacitate germinativă de 50-70% şi care se
păstrează 2-3 ani. În condiţii optime de temperatură şi umiditate plantele răsar în 8-12 zile de la
semănat (Horgoş, A., 1999).

1.2.4. RELAŢIILE PLANTELOR CU FACTORII DE VEGETAŢIE.


1.2.4. PLANT RELATIONS WITH VEGETATION FACTORS.

Spanacul este o plantă rezistentă la temperaturi scăzute. Seminţele încep să germineze la


temperaturi de 1,7-3,2oC, când răsărirea are loc în 15-20 zile. Temperatura optimă de germinare este de
20-25oC, plantele răsărind în 5-6 zile. În perioada de vegetaţie temperatura optimă de creştere este de
15-17oC, iar la valori de peste 25oC apar tulpini florifere. Plantele tinere, bine călite, rezistă peste iarnă
la temperaturi de -18...-20oC, o perioadă scurtă de timp. Pagube importante sunt produse de către

13
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

îngheţurile târzii de primăvară care afectează plantele decălite. Astfel, existenţa unor temperaturi de
-5...-10oC o perioadă mai lungă de timp, pot duce la compromiterea culturii.
Faţă de intensitatea luminoasă cerinţele sunt moderate, fapt ce permite cultivarea sa şi în
condiţii de asociere. Spanacul este sensibil însă faţă de durata de iluminare. Cultivat în condiţii de zi
lungă (după 15 mai), plantele emit foarte repede tulpini florifere în detrimentul producţiei de frunze.
Cerinţele faţă de apă sunt ridicate. De aceea, în condiţii de secetă formează o rozetă mică de
frunze, producţii scăzute şi de calitate inferioară. Pe timp secetos plantele emit foarte repede tulpini
florifere ( după 30-35 zile de la răsărire).
Faţă de sol pretenţiile sunt ridicate. Cultura asigură bune rezultate pe solurile mijlocii, bogate
în humus, permeabile, cu capacitate mare de reţinere a apei şi cu un pH=6,0-7,0.
Consumul specific mediu pe tona de produs proaspăt este de 3,3 kg s.a.N; 1,5 kg s.a. P2O5 şi 5
kg s.a. K2O. Raportul de echilibru între elementele minerale este de 1:0,5:1,5, iar perioada critică a
nutriţiei este faza de 5-6 frunze (Popescu V., Atanasiu N., 2001).
Îngrăşările masive cu îngrăşăminte azotate conduc la acumularea de nitraţi în frunze, peste 20
mg/100 g produs proaspăt, depreciind calitativ producţia.

1.2.5 SOIURI CULTIVATE


1.2.5. CULTIVATED VARIETIES

Figura 1.3. Varietăţi de spanac


Figure 1.3. Spinach varieties.

Soiurile cultivate recomandate pentru cultură sunt prezentate în tabelul 1.6.

Tabelul 1.6.
Principalele cultivare de spanac recomandate a fi cultivate în România (Catalogul oficial al soiurilor
de plante de cultură din România)
Table 1.6.
The main spinach cultivars recomanded to be cultivated in Romania (Catalogul oficial al soiurilor de
plante de cultură din România)
Grupa de Tipul Denumirea Perioada de la Forma Alte caracteristici
precocitate cultivarul cultivarului răsărire la frunzelor
ui recoltare (zile)
Semi- soi Matador (Sl) 45-50 ovală recoltare mecanizată
timpurii soi Nores 50-55 lanceolată recoltare mecanizată
hibrid San Severo 45-48 lanceolat rezistent la boli
hibrid Wolter 45-49 uşor rotunjită recoltare mecanizată

14
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

hibrid San Mateo 53-58 uşor rotunjită rezistent la boli


Târzii soi Smarald 55-60 lanceolată, rozetă semie-rectă,
hibrid Nordic 55-59 lanceolată
1.2.6. TEHNOLOGIA CULTURII.
1.2.6. CULTURE TECHNOLOGY.

Datorită perioadei scurte de vegetaţie se cultivă succesiv ca plantă premergătoare sau


următoare culturii de bază, asigurând consumul primăvara devreme şi toamna târziu.
Primăvara, spanacul poate fi cultivat înaintea culturilor de tomate, ardei, vinete sau castraveţi.
În cultură de toamnă urmează după: tomate timpurii, varză timpurie, fasole păstăi, cartofi timpurii şi de
vară. Pe suprafeţe mai mari se aplică erbicide (tabelul 1.7), pentru combaterea chimică a buruienilor.

Tabelul 1.7.
Erbicide omologate pentru cultura spanacului (Lăzureanu, A. şi colab., 2006)
Table 1.7.
Herbicides homologated for spinach culture (Lăzureanu, A. şi colab., 2006)
Nr. Produsul Buruieni Momentul Doza
crt. Denumirea Subst. activă şi combătute aplicării l, kg/ha
comercială remanenţa
1. Olticarb Cicloat 720 g/l Monocotiledonate şi ppi 4-6
75 CE 6 luni dicotiledonate
2. Adol 80 WP Lenacil 80% 3 luni Dicotiledonate anuale ppi 1-1,5
3. Ro-Neet 6E Cicloat 720 g/l 6 luni Monocotiledonate şi ppi 4-6
dicotiledonate anuale
4. Venzar Lenacil 80% 3 luni Dicotiledonate pre 1-1,5
80 WP anuale

Cultura de spanac se realizează pe teren modelat sau nemodelat (figura 1.4) prin semănat
direct. Semănatul se face cu SUP-21, Saxonia, Hassia, IMT (Yu), toamna în perioada 1-15.IX şi
primăvara în perioada 5-10.III pentru consumul din primăvară şi în perioada 20-VII-15.VIII pentru
consumul din toamnă.

Figura 1.4. Schema de semănat la spanac: a- pe teren modelat; b- pe teren nemodelat


(Indrea D., şi colab., 2007)
Figure 1.4. Spinach field set up : a-on work up field, b- on unwork up field
(Indrea D., şi colab., 2007)

Distanţa între plante pe rând este de 2-4 cm, realizându-se desimi de 450-600 mii pl/ha.

15
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Adâncimea de semănat este de 2-3 cm în funcţie de sol şi epoca de semănat.


Cantitatea de sămânţă este de 15-20 kg/ha, cu o suplimentare de 20% la semănăturile
efectuate toamna (Popescu Angela, 1999).
Lucrările de întreţinere se aplică diferenţiat în funcţie de perioada de înfiinţare a culturii.
În zonele secetoase se aplică încă 1-2 udări în perioada de vegetaţie.
Fertilizarea suplimentară se face când plantele au 5-6 frunze aplicând 50 kg s.a./ha N. Acesta
se încorporează prin efectuarea unei praşile mecanice sau manuale (Drăghici Elena, 2002).
Recoltarea spanacului din culturi înfiinţate în toamnă se face în luna martie; la cele din
primăvară, în luna aprilie-mai, iar la cele de toamnă, în septembrie-octombrie. Recoltarea începe când
frunzele au ajuns la dimensiunile specifice soiului. Pe suprafeţe reduse recoltarea se face manual,
repetat în 2-3 reprize, iar pe suprafeţe mari cu coasa sau cu maşina MRM-2,2 M prevăzută cu elevator
pentru a ridica producţia în remorcă. Recoltarea se face pe timp uscat pentru a evita deprecierea
producţiei. Producţia ce se obţine este de 15-20 t/ha. Spanacul se poate păstra timp de 5-7 zile, fără a
se deprecia, la temperaturi de 1-5oC şi o umiditate relativă a aerului de 90-95% (Ciofu Ruxandra,
2003).

1.2.7. PREVENIREA ŞI COMBATEREA BOLILOR ŞI DĂUNĂTORILOR.


1.2.7. PEST AND DISSEASES PREVENTION AND CONTROL.

Pagube importante sunt produse de mana spanacului - Peronospora spinaciae. Boala se


manifestă, pe partea superioară a frunzelor, sub forma unor pete galbene, decolorate, de formă
neregulată. În dreptul acestor pete, pe partea inferioară, se dezvoltă un mucegai cenuşiu-violaceu.
Ofilirea este produsă de ciuperca Vermicularia spinaceae care produce pe frunze pete aproape
circulare de 1,5-6 mm, de culoare cenuşie albicioasă. Acestea sunt dispuse neregulat pe suprafaţa
limbului. Frunzele intens atacate se îngălbenesc, se vestejesc şi se usucă.
Pătarea brună este produsă de ciuperca Ramularia pastinacae, care produce pagube mai ales la
culturile semincere, prin uscarea plantelor (Popescu, Gh., 2001).
Dintre dăunători, păduchele negru Doralis fabae atacă înţepând frunzele, care se răsucesc,
diminuând producţia (Pălăgeşiu, I., 1993).
Măsurile de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor sunt prezentate în tabelul 1.8.

Tabelul 1.8.
Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor la spanac (Popescu, G., 2001) (Pălăgeşiu, I., 1993).
Table 1.8.
Prevention and control of illness and pest to spinach culture (Popescu, G., 2001) (Pălăgeşiu, I., 1993).
Boala sau dăunătorul Măsuri, mijloace de combatere
Mana spanacului Se efectuează tratamente cu unui din produsele: Captadin 50 PU-0,3%;
Peronospora spinaciae Dithane M 45-0,2%; Ridomil Plus-0,3%; Previcur N-0,15%.
Ofilirea spanacului La apariţia petelor se tratează cu zeamă bordeleză 1%, Ridomil cupru 45
Vermicularia spinaciae WP-0,2%.

16
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Pătarea brună Asigurarea unei desimi optime pentru a favoriza pătrunderea luminii.
Ramularia pastinacae Tratamente cu zeamă bordeleză 1%.
Păduchele negru Tratamente foliare la apariţia coloniilor cu: Fernos 50 DP-0,05%; Fastac 10
Doralis fabae CE-0,2%; Ecalux 25 CE-0,1%.
1.3. ASPECTE GENERALE PRIVIND CULTURA MORCOVULUI (DAUCUS CAROTA L.
CONV. SATIVUS), FAMILIA APIACEAE (UMBELLIFERAE)
1.3. GENERAL ASPECTS REGARDING CARROT CULTURE (DAUCUS CAROTA L. CONV.
SATIVUS), FAMILIA APIACEAE (UMBELLIFERAE)

Denumirea: carrot (engleză); carotte (franceză); karotte (germană).

Morcovul este considerat ca una dintre cele mai valoroase legume datorită valorii sale
alimentare şi a faptului că poate fi consumat în stare proaspătă tot timpul anului. Partea comestibilă a
plantei o constituie rădăcina. Sub aspect nutriţional morcovul are o deosebită importanţă ca sursă
principală de provitamina A, accesibilă tot timpul anului, vara din culturi, iarna din depozitele de
păstrare precum şi ca aliment dietetic. Ţesutul celulozic fin, prezenţa substanţelor pectice, fac
morcovul de neînlocuit în afecţiunile gastrointestinale (Bodea, C., 1984).

1.3.1. IMPORTANŢA CULTURII.


1.3.1. CULTURE IMPORTANCE.

Morcovul, se cultivă pentru rădăcinile sale îngroşate care se consumă în stare proaspătă,
preparată, deshidratată, conservată şi sub formă de sucuri. Cultura morcovului necesită climat temperat
şi se face preponderent în câmp.
Rădăcinile de morcov conţin 86,77% apă, 12-14% substanţă uscată; 6-9% glucide; 0,2-0,3%
lipide; 0,8-1,4% proteină brută şi 1-1,9% substanţe minerale cu pondere săruri de Ca, Fe, Mg, P, K
şi substanţe volatile.
Se remarcă conţinutul ridicat în vitamine: în special provitamina A (5-24 mg/100 g s.p.);
vitamina C (14,5 mg/100 g s.p.); vitamina P (50-100 mg/100 g s.p.) şi cantităţi mai mici din vitaminele
B1, B2, B6, E, PP.
Consumul a 100 g morcov/zi asigură necesarul organismului uman în vitamina A importantă
în procesele de creştere, îmbunătăţirea vederii la bătrâni, menţinerea sănătăţii pielii şi a diferitelor
organe ale corpului omenesc.
De asemenea, sucul de morcov se recomandă copiilor, femeilor gravide, bolnavilor şi în
tratarea colitelor cronice şi gastrice. Datorită proprietăţilor diuretice, este folosit ceaiul din seminţe de
morcov pentru a dizolva pietrele şi nisipul din vezica urinară şi rinichi.
Din seminţele de morcov se extrage şi daucarinul folosit în tratarea bolilor cronice de inimă.
Din punct de vedere caloric morcovul întrece multe legume, consumul a 100 g morcov produce 35
calorii.

17
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Morcovul prezintă importanţă şi în alimentaţia animalelor în special a vacilor cu lapte,


reproducătorilor, tineretului cabalin şi a iepurilor de casă (Popescu V., Atanasiu N ., 2001 ).

1.3.2. ORIGINEA ŞI ARIA DE CULTURĂ.


1.3.2. ORIGIN AND CULTURE AREA.

Morcovul provine din bazinul Mării Mediterane şi Asia de Sud-Vest unde creşte în flora
spontană.
Specia a fost luată în cultură în sec. al X-lea e.n. în Iran, de unde s-a răspândit în secolele al
XII-lea şi al XIII-lea în Europa ( Spania, Grecia şi Italia), Asia şi America.
In secolul al XVIII-lea, olandezii au ameliorat multe soiuri de morcov, care au un conţinut
ridicat de zahăr şi caroten, iar în secolul al XIX-lea Vilmorin (Franţa) a realizat şi ameliorat multe
soiuri , care se cultivă şi astăzi (Nantes, Chatenay). Ulterior aceste soiuri s-au răspândit în cultură pe
toate continentele.
În anul 1994 (Anuarul FAO, 1994) producţia mondială de morcov a fost de 14,2 mil.t. faţă de
10,2 mil.t în anul 1981. Ţări cu pondere în producţia de morcov sunt: China (2,47 mil.t), C.S.I. (12,5
mil.t), SUA (1,9 mil. t), Polonia (7,86 mil.t), Franţa (6,04 mil.t), Olanda (5,7 mil.t), Italia (3,0 mil.t).
În ţara noastră, morcovul se cultivă în toate judeţele, mai ales pe solurile aluvionare uşoare din
luncile râurilor (Butnaru, H. şi colab., 1992).

1.3.3. PARTICULARITĂŢI BOTANICE ŞI BIOLOGICE.


1.3.3. BOTANICAL AND BIOLOGICAL CHARACTERISTICS.

Morcovul este o plantă erbacee, bienală. În primul an formează o rozetă de frunze şi rădăcina
tuberizată, iar în al doilea an, tulpina floriferă, florile şi fructele.
Pe solurile uşoare, profunde şi bine lucrate, sistemul radicular pătrunde până la 2 m adâncime,
dar marea masă a rădăcinilor este răspândită în sol până la 30 cm.
În ceea ce priveşte dezvoltarea laterală a rădăcinilor la morcov, acestea ajung la 60-80 cm
diametru (figura 1.5).

Figura 1.5. Dezvoltarea laterală a rădăcinilor de morcov.


Figure 1.5. Lateral evolve of carrots roots.

18
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Îngroşarea secundară a rădăcinii principale începe la 20-35 de zile de la răsărire, când plantele
au 1-3 frunze, după îngroşarea şi depozitarea substanţelor durează 90-180 zile.
Rădăcinile secundare sunt subţiri, dispuse pe patru rânduri (Ciofu Ruxandra ,1995).
Rădăcina de morcov variază ca formă (sferică, conic alungită, cilindrică, fusiformă), mărime şi
culoare în funcţie de soi. (figura 1.6). Culoarea rădăcinii este dată de conţinutul în caroten şi poate fi:
roşie, portocalie, mai rar galbenă sau albă. Cu cât rădăcinile tuberizate sunt mai intens colorate şi
prezintă un cilindru central mai redus, precum şi lenticele superficiale, cu atât valoarea alimentară a
acestora este mai ridicată.

Figura 1.6. Varietăţi de rădăcini


Figure 1.6. Roots varieties.

Ramificarea rădăcinii îngroşate produsă de nematozi, viruşi sau defecţiuni de tehnologie


(insuficienţa apei în primele stadii de dezvoltare) scade valoarea comercială a acesteia.
Frunzele din rozetă în număr de 8-20, sunt lung peţiolate, uşor pubescente, iar cele de pe
tulpina floriferă sunt peţiolate sau sesile.
Tulpina floriferă apare în anul al doilea (rareori apare în primul an), este înaltă de 1-1,5 m,
ramificată, fistuloasă, cilindrică, striată şi pubescentă.
Inflorescenţele sunt umbele compuse pe tipul 5, alcătuite din flori de culoare albă,
hermafrodite şi care au polenizarea alogamă entomofilă.
Înfloritul începe la 45-60 zile de la plantarea semincerilor în câmp şi durează 25-40 zile la o
plantă, în funcţie de condiţiile de climă. Maturarea fructelor şi seminţelor are loc după 60-70 zile de la
fecundare (Horgoş A., 2003).
Fructul este o dicariopsă formată din două mericarpii elipsoidale sau ovoidale, care prezintă pe
partea dorsală cinci coaste proeminente pe coama cărora se găsesc ţepi.
Seminţele de morcov germinează greu, în 15-25 zile în condiţii de mediu favorabile şi în 25-
30 zile în condiţii de mediu vitrege. Germinaţia se păstrează 2-3 ani.

1.3.4. RELAŢIILE PLANTEI CU FACTORII DE VEGETAŢIE.


1.3.4. PLANT RELATIONS WITH VEGETATION FACTORS.

Morcovul fiind originar din zonele temperate este mai puţin pretenţios faţă de temperatură.
Seminţele încep să germineze la 3-4oC, când răsărirea durează 15-20 zile în timp ce la temperatura
optimă (20-24oC) răsărirea are loc după 8-10 zile.

19
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Temperatura optimă de creştere a rădăcinii este de 18-20oC, iar pentru formarea masei
vegetative, de 25-28oC.
La valori de temperatură de peste 24oC se dezvoltă rădăcini tuberizate scurte iar sub 13oC,
rădăcinile sunt lungi şi subţiri. În primăverile răcoroase şi secetoase plantele emit uşor tulpini florifere
chiar în primul an.
Plantele tinere în faza de cotiledon suportă, o perioadă scurtă de timp, temperaturi de -2...-5oC,
în timp ce rădăcinile tuberizate şi semincerii degeră sub -2oC.
Semincerii de morcov înfloresc şi fructifică normal la valori de temperatură moderată cuprinsă
între 15-25oC.
Faţă de lumină cerinţele sunt moderate, prezentând însă cerinţe mai ridicate faţă de durata de
iluminare. Astfel, conţinutul în caroten este mai ridicat la morcovii crescuţi în condiţii de 14 h/zi, decât
la cei iluminaţi o perioadă mai scurtă (Stanciu Gh., 2001).
De aceea, pentru a obţine rădăcini tuberizate de calitate se impune efectuarea la timp a
lucrărilor de combatere a buruienilor şi de rărit.
Cerinţele morcovului faţă de apă sunt moderate având un coeficient de transpiraţie de 244-282
l apă/1 kg s.). El manifestă cerinţe mari în faza de germinare a seminţelor, formare a sistemului
radicular şi de îngroşare secundară a rădăcinii. În perioada de creştere activă necesită o umiditate
constantă de 65-70% din I.U.A., iar în perioada de îngroşare a rădăcinii, o umiditate de 75-80% din
I.U.A.( Miron, V., şi Rădoi, V., 1995)
Variaţia bruscă a umidităţii din sol în perioada formării rădăcinilor tuberizate conduce la
ramificarea şi crăparea rădăcinilor, depreciindu-le calitativ, iar lipsa apei duce la lemnificarea
ţesuturilor. Plantele semincere de morcov au cerinţe mai ridicate faţă de umiditatea din sol, exceptând
faza de maturare a seminţelor când umiditatea trebuie să fie mai scăzută. Excesul de apă este dăunător,
deoarece favorizează apariţia unei boli care diminuează producţia.
Culturile de morcov dau rezultate corespunzătoare pe solurile uşoare, nisipo-lutoase sau
lutoase, aluviale, structurate, fertile, bogate în humus (4 - 5%) cu un pH de 5,8-7,0.
Consumul specific de elemente nutritive (Kg/tona de produs proaspăt) este de 4 kg N; 1,7 kg
P2O5, 6,7 kg K2O, 5,5 kg CaO şi 1 kg MgO (Davidescu, D., 1992).
Raportul de echilibru între N: P2O5 : K2O este de 1 : 0,4 : 1,6. Neasigurarea acestui raport
conduce la acumularea în rădăcină a unor cantităţi reduse de glucide şi caroten, imprimând acestora o
rezistenţă scăzută la boli şi o capacitate redusă de păstrare. Cantităţile cele mai mari de elemente
nutritive sunt consumate de către morcov în partea a doua a vegetaţiei. În perioada de creştere a
aparatului foliar şi de îngroşare a rădăcinii se constată cerinţe maxime faţă de azot şi fosfor, iar în faza
de îngroşare şi de depunere a substanţelor de rezervă, cerinţe mai ridicate sunt faţă de fosfor şi potasiu.
Dintre microelemente, borul, magneziul şi cuprul prezintă importanţă pentru cultura morcovului.
Morcovul nu suportă fertilizarea cu gunoi de grajd nedescompus sau îngrăşăminte verzi,
deoarece azotul în exces provoacă ramificarea rădăcinilor şi de aceea acestea se aplică culturii

20
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

premergătoare. Numai în cazuri de excepţie, pe terenurile nisipoase, pot fi aplicate îngrăşăminte


organice bine descompuse şi în doze moderate (Goian, M., 2000).

1.3.5. SOIURI CULTIVATE.


1.3.5. CULTIVATED VARIETIES.

Soiurile şi hibrizii omologaţi pentru cultură sunt de provenienţă olandeză sau franceză. În
tabelul 1.7. sunt prezentate principalele soiuri şi hibrizi recomandaţi a fi cultivaţi.
Tabelul 1.7
Soiuri şi hibrizi de morcovi (Apahidean S., şi colab., 2001)
Table 1.7.
Carrots types and hybrides (Apahidean S., şi colab., 2001
Adelaide Amsterdam Forcing Autumn King 2 Bertan Carson

Flyaway Flyfree Healthmaster Infinity Ingot

Jeanette Jumbo Juwarot Kingston Lange rote

Littlefinger Nanduri Nantes frubund Nigel Parmex

Resistafly New Red St Valery Supreme Chantenay Yellowstone

21
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

1.3.6. TEHNOLOGIA CULTURII MORCOVULUI.


1.3.6. CARROTS CULTURE TECHNOLOGY.

În ţara noastră, morcovul se cultivă prin semănat direct în câmp, primăvara devreme sau în
pragul iernii (în cazul culturilor timpurii şi de vară) pentru consumul de toamnă şi iarnă.
Cultura timpurie.
Pentru înfiinţarea culturilor timpurii se aleg terenuri plane, permeabile, irigabile, cu un
conţinut scăzut în azot.
Bune premergătoare sunt culturile fertilizate organic în anul de cultură (tomate, ardei, vinete,
cartofi, dovlecei, castraveţi), care lasă terenul curat de buruieni şi eliberează toamna terenul devreme.
Nu se recomandă amplasarea culturii după legume bulboase, vărzoase, porumb, floarea-
soarelui, iar după legume rădăcinoase cultura va reveni doar după 4-5 ani (Ciofu Ruxandra şi colab.,
2003).
Pe suprafeţe reduse morcovul poate fi cultivat şi în asociere cu mărar (50 g sămânţă/1000 m2),
asigurând materialul necesar pentru conservarea altor legume.
Lucrările solului se aplică diferenţiat în funcţie de perioada când are loc semănatul.
Ele se execută începând din toamnă prin mobilizarea solului cu GD-3,4 în agregat cu U-650
M la adâncimi de 12-15 cm, efectuându-se două treceri perpendiculare.
Fertilizarea de bază se realizează prin administrarea îngrăşămintelor minerale cu fosfor şi
potasiu, pentru aplicare folosind maşinile MIC-0,4 sau MA-3,5 A.
Dozele de îngrăşăminte minerale se stabilesc în funcţie de producţia planificată, consumul
specific, sol, sistem de cultură şi cultivar. Orientativ, se recomandă aplicarea la îngrăşarea de bază a
75-90 kg/ha s.a. P2O5 şi 25-30 kg/ha s.a. K2O.
Arătura de bază se execută la adâncimi de 28-30 cm cu PP-3-30 M sau PP-2A .
Terenul arat se mărunţeşte imediat cu grapa cu discuri GD-3,2 N, combinatorul CPGC-4 sau
cu freza FPP-1,3 + V-445, IMT-8 (YU),
Pregătirea patului germinativ se realizează cu grapa cu discuri GD-3,2 sau cu combinatorul
CPGC-4, IMT-5 (YU), lucrând la adâncimi de 7-10 cm. Odată cu efectuarea acestei lucrări se aplică şi
2/3 din doza de îngrăşăminte cu azot în cantitate de 56-75 kg/ha s.a. N. (Stan, N., 2001)
Erbicidele folosite în combaterea buruienilor aplicate :ppi (înainte de semănat), pre
(preemergent), post (postemergent). În tabelul 1.8 sunt prezentate principalele erbicide omologate
pentru cultura morcovului.

22
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Tabelul 1.8
Erbicidele omologate pentru cultura morcovului (Cârciu, Gh., 2003)
Table 1.8.
Herbicides homologated for carrot culture (Cârciu, Gh., 2003)
Nr. Produsul Buruieni Momentul Dozele
crt Denumire Subst. activă şi combătute aplicării l, kg/ha
comercială remanenţa
1. Stomp 330 pendimetalin 330 g/l Monocotiledonate + pre 5
CE 3 luni dicotiledonate
2. Prometrex 50 prometrin 50% Monocotiledonate + pre/post 3-4
SC 3 luni dicotiledonate anuale
3. Promedon 50 prometrin 50% Monocotiledonate + pre/post 3-4
SU 3 luni dicotiledonate anuale
4. Prometrin 50 prometrin 50% Monocotiledonate + pre/post 3-4
WP 3 luni dicotiledonate anuale
5. Gesagard 50 prometrin 50% Monocotiledonate + pre/post 3-4
WP 3 luni dicotiledonate anuale

Înfiinţarea culturii se face prin semănat direct toamna (10 - 25.XI) sau primăvara devreme (1
- 15.III), când în sol se realizează temperaturi de 4 - 5oC. Semănatul se poate efectua pe teren modelat
sau nemodelat.
Semănatul se face manual pe suprafeţe mici şi mecanic cu maşinile SUP-21, Saxonia, pe
suprafeţe mari, distribuind seminţele pe rând la 3,5 - 4 cm.
Adâncimea de semănat este de 2- 4 cm, când se seamănă toamna în pragul iernii şi 1 - 1,5 cm,
când semănatul se face primăvara. Înainte de semănat se recomandă tratarea seminţelor, prin prăfuire
cu Tiuran 75- 4 g/kg sau Tiramet 60 PTS - 4 g/kg, pentru combaterea ciupercilor de sol şi de pe
seminţe (Iacob Viorica, 2003).
Cantitatea de sămânţă este de 2,5 - 3 kg/ha în terenurile bine pregătite şi de 4 - 5 kg/ha în cele
mai slab pregătite şi la semănăturile din toamnă (Miron, V. şi Rădoi, V., 1995).
Lucrările de întreţinere constau în efectuarea tăvălugitului, după semănat sau concomitent cu
semănatul, cu 3 T.N-1,4 sau Bratstvo (YU).
Prăşitul mecanic se execută cu CL-4,5, CPPT-3, Majevica (YU) de 2- 3 ori şi manual de 1-2
ori. Prima praşilă este "praşila oarbă", lucrare cu care se combate crusta şi eventualele buruieni răsărite
(Guş P., şi colab., 2003)
Răritul pe rând se efectuează la 3,5 - 4 cm, când plantele au 5-6 frunze în rozetă, realizând
desimi de 700-800 mii plante/ha. Plantele rezultate în urma răritului se valorifică sub formă de
legături.
Fertilizarea fazială se aplică după rărit în două reprize, prima când plantele au 5-6 frunze, iar a
doua după 25-30 zile când începe îngroşarea rădăcinii tuberizate.
La prima fertilizare se aplică 50 kg s.a.N/ha, iar la a doua, 50 kg s.a. N/ha şi 25 kg s.a.
K2O/ha.

23
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Irigarea culturii de morcov se face numai în zonele unde precipitaţiile sunt sub 40 mm în
decursul perioadei de vegetaţie.
Astfel, în zonele de câmpie aridă se aplică 5 - 6 udări cu norme de 150-200 m3/ha în perioada
de răsărire a culturii şi cu norme de 300 m3/ha în perioada de îngroşare a rădăcinii. În celelalte zone se
aplică 2-4 udări cu norme de 250-300 m3/ha, dacă nu sunt precipitaţii suficiente.
În perioada de îngroşare a rădăcinii trebuie evitată alternanţa secetei din sol cu umiditatea
ridicată pentru a preveni crăparea rădăcinilor (Berar, V., 1998).
Recoltarea se face eşalonat pentru satisfacerea nevoilor de consum din vară. La recoltat se
aleg rădăcinile cele mai dezvoltate, care au minim 1,5 - 2 cm grosime la colet. Rădăcinile se smulg
manual sau se dislocă cu cazmaua şi se prind în legături de 5-10 bucăţi (5-6 legături/kg). Când
rădăcinile au ajuns la dimensiunile specifice soiului (iulie-august), plantele sunt dislocate, li se
scurtează frunzele la 10 cm de la colet şi apoi se valorifică. Producţia de rădăcini destinată păstrării se
recoltează după primele brume, fapt ce favorizează intrarea în repaus natural şi o mai bună păstrare.
Recoltarea rădăcinilor de morcov poate fi făcută şi cu combinele de recoltare (HERRIAU,
ASA-LIFT, MASTER-PLATT) reducând costul la recoltare cu până la 20%. Producţia realizată este
de 15-20 t/ha la culturile timpurii şi 25-30 t/ha la culturile de toamnă(Miron, V. şi Rădoi, V., 1995).
Păstrarea rădăcinilor tuberizate se face în pivniţe, bordee, silozuri, şanţuri şi în depozite
industriale. În pivniţe şi bordee stratificarea rădăcinilor se face cu nisip sau rumeguş.
Depozitarea rădăcinilor tuberizate poate fi făcută şi în brazde, mai ales în regiunile cu climat
moderat. Lăţimea brazdei este de 150-200 cm, iar adâncimea de 25-30 cm.
Pentru cantităţi mari de rădăcini tuberizate se recomandă amenajarea de silozuri cu canal de
fund şi coşuri de aerisire (Gherghi, A. şi colab., 2003).

1.3.7. PREVENIREA ŞI COMBATEREA BOLILOR ŞI DĂUNĂTORILOR


1.3.7. PEST AND DISSEASES PREVENTION AND CONTROL.

Constă în aplicarea de măsuri preventive şi curative. Principalele boli ce se întâlnesc în cultură


sunt: făinarea produsă de Erysiphe umbelliferarum şi cercosporioza cauzată de ciuperca Cercospora
carotae. În câmp, dar mai ales în depozitele de păstrare, alte două boli produc pagube importante.
Acestea sunt: putregaiul alb al rădăcinii produs de ciuperca Sclerotinia sclerotiorum şi putregaiul
umed produs de bacteria Ervinia carotovora. În urma atacului de putregai alb pe suprafaţa rădăcinii se
formează un mucegai alb pâslos, sub care ţesuturile se înmoaie şi putrezesc. Rădăcinile tuberizate
atacate de putregaiul umed prezintă în interior un mucegai brun, rău mirositor. Acestea se înmoaie şi
putrezesc (Docea E.şi colab., 2008).
Dintre dăunători, se poate menţiona musca morcovului - Psilarosae - care apare în culturile
din Banat, Transilvania şi nordul Moldovei. Atacul este produs de către larve sub formă de galerii
sinuoase în stratul subepidermic. O altă insectă dăunătoare este molia morcovului - Dethes williana

24
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

răspândită mai mult în Banat, Oltenia şi Muntenia. Aceasta atacă în stadiul de larvă sub forma unor
galerii în tije, zona coletului şi rădăcini (Pasol, P., 2001).
Tabelul 1.9
Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor la morcov (Docea E.şi colab., 2008) (Pasol, P., 2001)
Table 1.9
Prevention and control of illness and pest to carrot culture (Docea E.şi colab., 2008) (Pasol, P., 2001)
Boala sau dăunătorul Măsuri, mijloace de combatere
Făinarea Combaterea se va efectua numai dacă boala se manifestă anual cu
(Erysiphe umbelliferarum) intensitate mare. Se recomandă produsele: Afugan 30 EC- 0,05%;
Metoben 70 PU - 0,1%; Saprol CE- 0,1%; Rubigan 12 EC-0,05%;
Bayfidan 250 EC-0,05%.
Putregaiul alb şi umed Rotaţia culturii pe o perioadă de 3-4 ani, păstrarea produselor în
(Sclerotinia sclerotiorum depozite uscate, aerisite, la o temperatură de 2-3 oC; dezinfecţia
Ervinia carotovara) nisipului utilizat la stratificarea rădăcinilor cu formalină 2%. Tratarea
rădăcinilor înainte de însilozare cu Derosal 50 WP-0,2 kg/t; Rovral 50
PU-0,2%; Caroben T - 0,2%.
Musca morcovului Semănatul timpuriu, evitarea îngrăşării solului cu gunoi de grajd
(Psila rosae) proaspăt, care atrage muştele. Stropirea plantelor când acestea au cca.
5 cm înălţime cu: Sinoratox 35 CE-0,1%; Onevos 35 CE- 0,15%;
Carbetox 37 CE-0,4%. În zonele în care în anii anteriori s-au
înregistrat atacuri mari, tratamentul se repetă la 8-10 zile.
Molia morcovului Recoltarea la timp şi sortarea materialului înainte de depozitare.
(Dethes williana) Tratamente cu unul din produsele menţionate la musca morcovului, la
apariţia primelor larve din generaţia I şi a II-a (respectiv în a doua
jumătate a lunii iunie şi ultima decadă a lunii iulie).

25
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

1.4. ASPECTE GENERALE PRIVIND CULTURA DE VARZĂ CU CĂPĂŢÂNĂ


ALBĂ BRASSICA OLERACEA VAR. CAPITATA L. FORMA ALBA (LAM) D.C.
FAMILIA CRUCIFERAE
1.4. GENERAL ASPECTS REGARDING WHITE BULB CABBAGE CULTURE BRASSICA
OLERACEA VAR. CAPITATA L. FORMA ALBA (LAM) D.C. FAMILIA CRUCIFERAE

Denumiri: cabbage (engleză); chou pomme blanc (franceză); weisskohl (germană).

Culturile în câmp timpurii şi tardive, sau în sere şi solarii, fac posibil consumul de varză în
stare proaspătă tot timpul anului.
Sub aspect nutriţional importanţa verzei constă în primul rând în aportul de vitamină C pe care
îl asigură iarna şi primăvara, prin consum în stare crudă ca salată, sau după murare, stare în care mare
parte din vitamina conţinută se păstrează. Varza se mai poate conserva şi prin deshidratare (Bodea, C.,
1984).

1.4.1. IMPORTANŢA CULTURII.


1.4.1. CULTURE IMPORTANCE.

Varza albă se cultivă pentru căpăţâna sa care se consumă crudă (salate), preparată sau
conservată (murată, deshidratată sau congelată). Este solicitată în consum în cantităţi mari, datorită
gustului plăcut şi a conţinutului chimic ridicat.
Pentru realizarea unei alimentaţii echilibrate se recomandă consumul a 75 g/zi de varză albă,
respectiv 27 kg anual, din care 80% (22 kg) pe timp de iarnă (Popescu V. şi Atanasiu N., 2000).

1.4.2. ORIGINEA ŞI ARIA DE CULTURĂ.


1.4.2. ORIGIN AND CULTURE AREA.

Specia provine din varza sălbatică (Brassica oleracea, var. silvestris L.) care creşte spontan în
zonele litoralului Mării Mediterane.
În cultură a fost luată încă din antichitate de către greci, romani şi chinezi. De aici s-a
răspândit în secolul al XI-lea în ţările Europei de Vest şi în secolul al XII-lea în ţările din Estul
Europei.
Specia cuprinde trei subspecii ecologice localizate astfel:
- ssp. orientalis (Asia Mică, Iran, Bulgaria, C.S.I.);
- ssp. mediteranea (Siria, Palestina, Portugalia);
- ssp. europea, care cuprinde trei grupe agroecologice:
-grupa vest europeană (Franţa);
-grupa central europeană (partea europeană a C.S.I. până în Germania);

26
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

-grupa olandeză (de climat oceanic).


Răspândirea şi ponderea verzei albe în cultură, pe plan mondial, sunt prezentate în tabelul 1. 10

Tabelul 1.10.
Suprafeţele şi producţiile realizate la varză cu căpăţână albă (Ciofu Ruxandra, 2003)
Table 1.10.
Areas and production realized to white bulb cabbage (Ciofu Ruxandra, 2003)
Specificare Suprafaţa Producţia medie Producţia
recoltată kg/ha totală
mii ha mii t
În lume 1713 23496 40250
Africa 33 25373 841
d.c. Ethiopia 16 27500 440
America de Nord 106 20133 2139
d.c. S.U.A. 76 21625 1650
America de Sud 25 23169 569
d.c. Columbia 13 26923 350
Asia 928 24031 22299
d.c: China 419 23520 9850
India 200 16500 3300
Coreea 47 54968 2600
Europa 265 25264 6685
d.c:Rusia 180 26000 4680
Portugalia 57 29256 1672
Olanda 9 37000 315
România 8 17500 140
Oceania 4 28975 127
d.c.Australia 3 32630 88

La noi în ţară varza cu căpăţână se cultivă în toate judeţele, mai ales în luncile râurilor.

1.4.3. PARTICULARITĂŢI BOTANICE ŞI BIOLOGICE.


1.4.3. BOTANICAL AND BIOLOGICAL CHARACTERISTICS.

Varza albă este o plantă bienală, alogamă, care formează în primul an o tulpină scurtă, rozeta
de frunze compusă din frunze lung peţiolate, cărnoase, ceroase şi căpăţână falsă formată din frunze cu
creştere închisă.
Rădăcina este pivotantă, cu ramificaţii ce explorează stratul de sol pe adâncimea de 40-50 cm.
În perioada de creştere intensă a căpăţânii, rădăcinile ramificate pot ajunge până la 120-150 cm
adâncime.
În primul an de cultură tulpina este scurtă (20-30 cm), cilindrică, iar în anul al doilea, la
plantele semincere, înălţimea ajunge la 100-150 cm şi este ramificată.
Florile din inflorescenţă sunt în număr de 3000-4000/pl, de culoare galbenă. Perioada de
înflorire a unei inflorescenţe este de 20-35 zile.
Fructul este o silicvă lungă de 6-10 cm, care conţine 10-15 seminţe sferice de culoare brun-
roşietice.

27
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Producţia de seminţe obţinută de la 4-5 plante semincere asigură necesarul de sămânţă pentru
1 ha cultură comercială (Butnariu, H. şi colab., 1992).
Greutatea a 1000 seminţe este de 3,2-4,2 g, într-un gram intrând 240-300 seminţe. Capacitatea
germinativă este cuprinsă între 84-94% şi se păstrează 4-6 ani.

1.4.4. RELAŢIILE PLANTEI CU FACTORII DE VEGETAŢIE.


1.4.4. PLANT RELATIONS WITH VEGETATION FACTORS.

Varza albă este o varietate cu mare plasticitate biologică, fapt ce face posibilă cultivarea ei
până la altitudinea de 1200-1500 m.
Faţă de temperatură, varza este puţin pretenţioasă. Seminţele germinează la valori minime de
2-3oC, optima fiind de 15-17oC.
În faza de răsad, plantele rezistă la temperaturi de -2...-3oC, iar dacă sunt călite, până la -10oC.
În faza de căpăţână, rezistă toamna până la -8...-10oC.
Temperatura optimă de creştere şi dezvoltare este de 15-20oC, iar maxima de 24oC.
Temperaturile de peste 25oC împiedică formarea căpăţânilor şi favorizează emiterea tulpinilor
florifere.
Fiind plantă de zi lungă ea are cerinţe moderate faţă de intensitatea luminoasă (3000 lucşi) dar
este pretenţioasă faţă de durata de iluminare. Insuficienţa luminii în faza de răsad conduce la alungirea
acestora şi cultivată în condiţii de umbrire formează căpăţâni afânate, reduse ca mărime. (Horgoş A.,
2003)
Având un aparat foliar bogat şi coeficient de transpiraţie mare (250-540), varza este
pretenţioasă faţă de umiditatea din sol şi atmosferă. Consumuri maxime de apă se înregistrează în faza
creşterii rozetei de frunze, a căpăţânii, în perioada înfloritului şi la începutul maturării seminţelor.
Aplicarea irigării are eficienţă maximă când se aplică udări dese, cu norme mici, pentru a
menţine o umiditate constantă în sol. Umiditatea din sol trebuie să fie de 70-75% din I.U.A. Peste
aceste valori frunzele se colorează în violaceu, plantele îşi încetează creşterea, căpăţânile rămân mici,
iar dacă sunt formate, crapă.
Varza se cultivă cu rezultate bune pe soluri aluviale, luto-nisipoase, fertile, cu reacţie neutră
spre alcalină (pH= 6,2-7,8).
Cerinţele faţă de elementele nutritive din sol (N, P, K, Ca, Mg) sunt mari şi cresc pe măsura
înaintării în vegetaţie a plantelor. Consumul maxim se înregistrează în perioada creşterii intense a
căpăţânii.
Consumul specific în kg s.a./tona de produs este de 3-3,8 kg s.a.N; 1-1,5 kg s.a. P2O5; 4,5-7
kg s.a. K2O; 5-5,8 kg CaO şi 0,26-0,3 kg MgO (Ruxandra Ciofu şi colab., 2003).

28
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Raportul de echilibru este de 1:0,16:1,27:0,74:0,18. Menţinerea acestui raport asigură


obţinerea de producţii de calitate, cu un conţinut ridicat de substanţă uscată şi glucide, căpăţâni
îndesate cu rezistenţă la păstrare.
În primele faze de creştere, plantele consumă mai mult azot, iar în cea de formare a căpăţânii,
mai mult fosfor şi potasiu.
Cultura de varză suportă fertilizarea cu gunoi de grajd în anul de cultură. Fertilizarea organică
împreună cu 1/2 din dozele de fosfor şi potasiu se aplică toamna, iar restul împreună cu 1/2 din doza
de azot primăvara.
Bune premergătoare pentru varza sunt legumele solanacee, cucurbitacee şi leguminoase.
Varza nu este bună premergătoare pentru tomate şi spanac deoarece lasă terenul sărac şi cu
unele toxine (Berar V., 1998).

1.4.5. SOIURI DE VARZĂ CULTIVATE


1.4.5. CULTIVATED CABBAGE VARIETIES.

Soiurile cultivate omologate pentru cultura verzei sunt prezentate în tabelul 1.11 şi figura 1.7.

Figura 1.7. Varietăţi de varză


Figure 1.7. Cabbage varieties.

29
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Tabelul 1.11.
Principalele cultivare de varză albă omologate a fi cultivate în România
(Popescu V., Atanasiu N., 2001)
Table 1.11.
The main cultivars of white cabbage homologated in Romania (Popescu V., şi Atanasiu N., 2001)
Grupa de Tipul Denumirea Perioada de Forma bulbului Culoarea Sistemul de cultură
precoci- cultiva- cultivarului la răsărire la bulbului
tate rului recoltare
(zile)
verde
hibrid Delphy 55-65 sferică consum în stare proaspătă
Foarte strălucitor
timpurii hibrid Tucana 58-70 sferic-turtit verde consum în stare proaspătă
hibrid Musketter 71-81 circulară verde deschis consum în stare proaspătă
Timpurie de globuloasă-uşor
soi 70-85 verde-gălbui consum şi industriali-zare
Timpurii Vidra turtită
soi Ditmark 100-110 sferică-ovală verde deschis consum şi industrial
hibrid Parel 85-89 circulară verde deschis consum în mai-iunie
consum proaspăt şi
Semi- hibrid Quisto 114-120 ovală verde deschis
industrial
timpurii
consum proaspăt şi
hibrid Histona 106-112 circulară verde deschis
industrial
hibrid Bronco 121-124 rotund turtită verde deschis consum proaspăt vara
rotundă, uşor consum curent vara şi
soi Gloria 120-135 verde deschis
turtită industrializare
consum curent şi
soi Licurişcă 120-140 rotund turtită verde deschis
Semitârzii industrializare
consum proaspăt şi
hibrid Atria 133-137 sferic turtită verde gri
industrializare
consum proaspăt şi
hibrid Megaton 137-145 circular turtită verde cenuşiu
industrializare
verde consum proaspăt şi
soi Măgura 145-150 sferic turtită
albăstruie industrializare
Târzii
soi sferic turtită verde industrializare şi păstrare
Mocira 140-150
albăstruie îndelungată

1.4.6. TEHNOLOGIA CULTURII.


1.4.6. CULTURE TECHNOLOGY.

Cultura verzei albe pentru producţie de vară


Varza de vară se cultivă în toate zonele de cultură, asigurând consumul în stare proaspătă, de
la jumătatea lunii iulie până la începutul lunii septembrie. Cultura se înfiinţează prin plantare de
răsaduri nerepicate, produse în răsadniţe semicalde, solarii încălzite şi tunele.
Pentru eşalonarea consumului, semănatul se face în două etape: prima (20.II-1.III), când
semănatul se face în răsadniţe semicalde, solarii încălzite, iar a doua (10-20.III), semănând în tunele şi
solarii neîncălzite.

30
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Cantitatea de sămânţă este de 3-4 g/m2 şi 300-350 g pentru obţinerea răsadului necesar unui
hectar de cultură comercială (Indrea D. şi colab., 1992).

Tabelul 1.12
Erbicide omologate pentru cultura verzei albe (Guş P., şi colab., 1998)
Table 1.12
Herbicides homologated for white cabbage culture (Guş P., şi colab., 1998)
Nr. Produsul Buruieni Momentul Doza
Crt. Denumirea Subst.activă şi combătute aplicării l,kg/ha
comercială remanenţa
1. Dual 500 CE metolaclor Monocotiledonate şi ppi 3
4. 500 g/l unele dicotiledonate
2-4 luni anuale
2. Devrinol 500 WP napropamid Monocotiledonate şi ppi 4
5. 4-12 luni unele dicotiledonate
anuale
3. Clorilat 50 PU propaclor 50% Monocotiledonate pre 6-10
6. 2-4 luni şi dicotiledonate
4. Ramrod 48 F propaclor 480g/l Monocotiledonate şi ppi/pre 6-8
7. 2-4 luni dicotiledonate varza de toamnă
anuale
5. Stomp 330 EC pendimetalin Monocotiledonate şi pre 5
8. 330 g/l - 3 luni dicotiledonate
anuale
6. Semeron desmetrin 25% Dicotiledonate şi post 1,5-2
9. 25 WP 3 luni parţial
monocotiledonate

Pregătirea terenului se face din toamnă, prin aplicarea a 25-30 t/ha gunoi de grajd bine
descompus şi 50 kg s.a./ha P2O5, încorporate prin efectuarea arăturii adânci la 28-30 cm.
Primăvara, odată cu pregătirea patului germinativ se aplică: 60 kg s.a./ha N; 35 kg s.a./ha
P2O5; 35 kg s.a./ha K2O; insecticidele de combatere a viermilor sârmă, coropişniţelor, muştii verzei şi
erbicidele omologate (tabelul 1.12).
La plantare, răsadurile trebuie să aibă o vârstă de 35-45 zile. Înainte de plantare acestea se
fasonează şi se mocirlesc. Plantarea se face pe terenuri modelate sau nemodelate (figura 1.8), manual
pe suprafeţe mici şi mecanizat cu maşina MPR-6 (8) pe suprafeţe mari. Perioada de plantare este
30.III-10.IV pentru răsadurile produse în prima etapă şi 25.IV-15.V pentru răsadurile produse în etapa
a doua. Distanţele între plante pe rând sunt de 22-24 cm. Desimile ce se realizează sunt de 60-65 mii
pl/ha.
În zonele foarte favorabile se practică şi semănatul direct al verzei de vară. Epoca optimă de
semănat este 25.III-5.IV pentru prima etapă şi 20.IV-20.V pentru etapa a doua.
Semănatul se face cu maşina SPC-6 la adâncimea de 1,5-2,5 cm în solurile uşoare şi 1,5-2 cm
în cele mijlocii. cantitatea de sămânţă este de 2-2,5 kg/ha (Indrea, D. şi Apahidean Al., 1995).
Schema de semănat este aceeaşi ca şi în cazul plantării de răsaduri. După răsărire se execută
răritul plantelor pe rând la 22-24 cm. Cu o parte din plantele rărite se face completarea golurilor.

31
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Figura 1.8. Scheme de plantare a verzei în câmp: a - pe straturi modelate; b - pe straturi nemodelat
(Indrea, D. şi Apahidean Al., 1995).
Figure 1.8. Cabbage set up in experimenatal field: a- on work up field; b- on unwork up field.
(Indrea, D. şi Apahidean Al., 1995).

Lucrările de întreţinere se referă la:


 Completarea golurilor, la 3-5 zile după plantare, pentru a menţine o desime optimă;
 Imediat după plantare se irigă, cu o normă de udare de 400 m3/ha. În decursul perioadei
de vegetaţie se aplică 6-8 udări, la intervale de 8-10 zile, cu norme cuprinse între 350-400
m3/ha.
 Cultura se prăşeşte manual pe rând şi mecanic de 2-3 ori între rânduri şi pe rigole.
 Fertilizarea fazilă se aplică de trei ori: cu 45 kg s.a./ha N după plantare; la
 creşterea rozetei frunzelor; la începutul formării căpăţânii.
Recoltarea se face eşalonat, pe măsura maturării căpăţânilor, începând din 20.VII-15.IX.
Producţiile care se obţin sunt de 30-35 t/ha. (Popescu, V., Atanasiu, N., 2000).

1.4.7. PREVENIREA ŞI COMBATEREA BOLILOR ŞI DĂUNĂTORILOR.


1.4.7. PEST AND DISSEASES PREVENTION AND CONTROL.

Principalele boli şi dăunători ale legumelor din vărzoase sunt:


- Putregaiul plăntuţelor, o boală foarte periculoasă care produce pagube în faza de răsad.
Agetul patogen este ciuperca Pythium debaryanum, care determină înnegrirea, subţierea şi putrezirea
coletului. Boala este favorizată de temperatură şi umiditate ridicată;
- Mana, produsă de ciuperca Peronospora brassicae, se întâlneşte frecvent atât în faza de
răsad, cât şi în câmp după plantare. Se manifestă sub forma unor pete neregulate de culoare gălbuie ce
apar pe faţa superioară a frunzelor. Pe faţa inferioară, în dreptul petelor se dezvoltă un praf alb-
cenuşiu;
- Putregaiul umed este produs de bacteria Erwinia carotovora. La varză este atacată tulpina
adevărată (coceanul), a cărui ţesuturi putrezesc, transformându-se într-o masă mucilaginoasă de
culoare brună cu miros neplăcut (Popescu, Gh., 2001).

32
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Dintre speciile de insecte dăunătoare menţionăm:


 Ploşniţa roşie (Eurydema ornata) care se întâlneşte în toate zonele de cultură a legumelor
vărzoase, producând daune mai mari în anii secetoşi.
 Păduchele cenuşiu (Brevicoryne brassicae) produce atacuri în toată perioada de vegetaţie.
Colonizează frunzele şi lăstarii, hrănindu-se cu seva acestora.
 Purecii de pământ (Phyllotreta sp.) se întâlnesc în toate zonele de cultură, producând
pagube mai mari în zonele mai secetoase.
 Buha verzei (Mamestra brassicae). Este răspândită în toate zonele de cultură a legumelor
vărzoase şi produce atacuri în stadiul de larvă. (Lauer K.F., 1996).

Tabelul 1.13.
Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor la legumele din grupa verzei (Popescu, Gh., 2001),
(Lauer K.F., 1996).
Table 1.13.
Prevention and control of illness and pest to white cabbage (Popescu, Gh., 2001), (Lauer K.F., 1996).
Boala sau dăunătorul Măsuri, mijloace de combatere
Putregaiul plăntuţelor Se tratează patul germinativ la suprafaţă cu 15-20 l suspensie/100 m 2
(Pythium debaryanum) semănătură cu Previcur 607 SL-0,15% sau Captadin 50 PU-0,2%, după
semănat şi după răsărire
Mana Stropiri cu Dithane M 45-0,2%, Sandofan M8-0,25%, Curzate plus T-
(Peronospora brassicae) 0,25%, Alliette 80 WP-0,2%, la semnalarea primelor pete şi se repetă în
raport cu evoluţia bolii
Putregaiul umed Tratarea seminţelor cu Tiuram 75 - 4 g/ka
(Erwinia carotovora)
Ploşniţa roşie Stropiri cu Tamaron 600 LC-0,05%, Sinoratox 35 EC-0,15%, Decis 25
(Eurydema ornata) EC-0,05%, Carbetox 37 EC-0,4%. Tratamentul se face în perioada
migrării ploşniţelor hibernante pe plante
Păduchele cenuşiu Stropiri cu Ecalux S-0,1%, Sinoratox 35 EC-0,15%, Fastac 10 CE-0,02%.
(Brevicoryne brassicae) Tratamentul se aplică la apariţia coloniilor de păduchi pe plante
Buha verzei Stropiri cu Actellic 50 EC-0,15%, Talstar 10 EC-0,04%, Sumi-Alpha 2,5
(Mamestra brassicae) EC-0,03%, Supersect 10 EC-0,03%, Foray 48 TM-0,1%, Dimilin 25 WP-
0,05%. Tratamentul începe la 2-4 zile după apariţia larvelor şi se repetă
la 8-12 zile pentru fiecare generaţie
*La toate zemurile se adaugă Aracet-0,2% sau Detersin-0,2%.
Cu 10-15 zile înainte de recoltat nu se mai aplică tratamente fitosanitare.

33
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

CAPITOLUL 2
STADIUL ACTUAL PRIVIND CONTAMINAREA PLANTELOR LEGUMICOLE
STUDIATE (SALATĂ, SPANAC, MORCOV ŞI VARZĂ) CU COMPUŞI CU AZOT

CHAPTER 2
THE ACTUAL STAGE OF NITROGEN COMPOUNDS CONTAMINATION OF
VEGETABLES STUDIED (LETTUCE, SPINACH, CARROTS AND CABBAGE)

Legumele sunt alimente cu o valoare nutriţională deosebită datorită sursei permanente de


vitamine, microelemente şi alte substanţe nutritive. Dezavantajul pe care îl prezintă consumul acestor
produse este că la un moment dat, în compoziţia lor apar unii compuşi cu caracter toxic pentru
organismul uman: nitraţii şi nitriţii. Aceşti contaminanţi pot rămâne permanent sau temporar în
plantă având nivele foarte variate funcţie de diferiţi factori, de aceea se impune cunoaşterea
modalităţilor prin care se poate diminua nivelul nitraţilor şi nitriţilor din produsele vegetale, astfel
încât, la momentul consumului nivelul acestora să fie cât mai redus.
Contaminant reprezintă orice substanţă care nu se adaugă în mod intenţionat alimentelor,
prezentă în acestea ca rezultat al producţiei (inclusiv activităţile privind creşterea plantelor, creşterea
animalelor şi medicină veterinară), fabricaţiei, prelucrării, preparării, tratamentelor, împachetării,
ambalării, transportului sau manipulării acestora ori ca rezultat al contaminării mediului
înconjurător.
Sursele de hrană, respectiv alimentele, au constituit dintotdeauna principalul mijloc de
supravieţuire a tuturor speciilor vii.
Încă din anul 1945 cercetătorul american H.H. COMLY atrage atenţia asupra dependenţei
dintre apariţia cianozei (mathemoglobinemie infantilă), cu manifestarea unor simptome specifice la
copiii mici şi sugari şi nivelul nitraţilor din lichidele consumate de aceştia. Laptele uman şi animal,
ceaiurile, supele, respectiv apa potabilă, consumată, constituiau atunci cât şi astăzi surse importante de
intoxicare cu nitraţi, în cazul în care nivelul acestora depăşeşte concentraţia tolerabilă, respectiv
concentraţia maximă admisă, în special în produsele utilizate preponderent în alimentaţia sugarilor şi a
copiilor mici. De atunci, cercetările privind potenţialul toxic al nitraţilor şi nitriţilor asupra
organismului animal şi uman au decurs concomitent cu încercările de a stabili o limită maximă admisă
de nitraţi şi nitriţi care ingerată să nu acţioneze toxic asupra organismului(Rădulescu Hortensia, 1999)
Aportul variabil de nitraţi şi nitriţi, ca urmare a consumului alimentar, depinde preponderent de
structura regimului alimentar. Cel mai frecvent întâlnit regim alimentar, este regimul mixt care conţine
în structura sa atât alimente de origine vegetală cât şi alimente de origine animală (figura 2.1).

34
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

- legume
horticole
- fructe
de origine
cereale şi derivate din cereale
vegetal ă

culturi de c âmp

solide
carne

de origine semipreparate din carne


animal ă
ouă
Alimente
produse lactate

apă potabilă

sucuri naturale - legume


lichide
- fructe
vin

lapte

Figura 2.1. Grupe principale de alimente (Alexa Ersilia, 2003)


Figure 2.1. Dominant aliment groups (Alexa Ersilia, 2003)

2.1. SURSE DE NITRAŢI ŞI NITRIŢI ÎN PLANTELE LEGUMICOLE


2.1. NITRATES AND NITRITES SOURCES IN VEGETABLES

Azotul este unul din elementele principale pentru susţinerea vieţii, intervenind în diferite faze
de existenţă a plantelor şi animalelor. Azotul este un element fundamental cu rol plastic, de
construcţie. El se găseşte în constituţia substanţelor cuaternare-proteine, aminoacizi, acizi nucleici,
clorofilă, alcaloizi, heteroglucide, ş. a. Plantele asimilează din sol azotul amoniacal şi nitric, iar în
cantităţi mici şi pe cel aminic şi amidic.

Figura 2.2. Ciclul azotului în natură (Berca M., 2000)


Figure 2.2. Nitrogen cycle in nature (Berca M., 2000)

35
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Principalele procese care condiţionează circuitul azotului şi formele în care se află în sol
sunt: amonificarea, nitrificarea şi denitrificarea.
Amonificarea - este procesul de descompunere a substanţei organice cu degajare de amoniac şi
are loc sub acţiunea reciprocă a unor grupe de ciuperci, bacterii şi actinomycete. În sol, amoniacul ce
rezultă poate fi reţinut în complexul adsorbativ, poate trece în amoniu, în contact cu apa, sau poate fi
transformat în nitriţi sau nitraţi.
Nitrificarea – în condiţii de aeraţie suficientă, reacţie neutră sau uşor alcalină, umiditatea
suficientă şi temperaturi de peste 50 C amoniacul este oxidat de un grup de bacterii( Nitrosomonas,
Nitrobacter) şi transformat în nitriţi şi nitraţi.
Denitrificarea – procesul de reducere a nitraţilor.
Compuşii cu azot (amoniacul, nitriţii şi nitraţii) constituie etape importante ale prezenţei
azotului anorganic în ciclul său complex din natură (Alexa Ersilia, 2008).
Nitraţii (NO-3) sunt compuşi care au în compoziţie azot şi oxigen, apar în mod natural în
plantele legumicole pe care le consumăm şi în solul pe care plantele se dezvoltă. Nitraţii prezenţi în
sol, în apele de suprafaţă şi de adâncime, provin, în cea mai mare parte din mineralizarea materiei
organice a solului, cealaltă parte provenind din aplicarea îngrăşămintelor minerale.
Nitratul este un metabolit important în ciclul biologic al azotului, luând naştere în timpul
procesului de nitrificare a compuşilor reduşi cu azot. Nitratul este de asemenea un compus normal în
mamifere.
Nitraţii pot fi obţinuţi pe cale sintetică şi folosiţi ca îngrăşământ. Industrial nitraţii se obţin pe
scară largă, din acidul nitric, format din amoniu prin oxidare catalitică. Nitraţii sunt formaţi în urma
reacţiei acidului nitric cu amoniacul sau anumite minerale (fosfaţi) formându-se nitratul de amoniu şi
săruri apoase solubile folosite ca îngrăşăminte.
Principalele tipuri de îngrăşăminte pe bază de azot utilizate în agricultură sunt:
 Îngrăşăminte cu azot sub formă nitrică
Îngrăşămintele care conţin azotul sub formă nitrică sunt : azotatul de calciu cu 15.5 % N şi 36
% Ca, azotatul de sodiu cu 16.4 % N şi 27 % Na şi azotatul de potasiu cu 13.7 % N şi 46.5 % K 2O.
Sunt îngrăşăminte foarte solubile în apă, iar umiditatea relativă critică determinată la 30 0C este de
46.7% la azotatul de calciu, 72.4 % la azotatul de sodiu şi 87.5 % la azotatul de potasiu. Cel mai
higroscopic este azotatul de calciu, iar cel mai puţin higroscopic este azotatul de potasiu (Goian M.,
2000).
 Îngrăşăminte cu azot sub formă amoniacală
Îngrăşămintele care conţin azotul sub formă amoniacală sunt: amoniacul şi sulfatul de
amoniu.

36
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Amoniacul conţine 82 % N. Este folosit ca îngrăşământ, fie direct (în stare anhidră sau ca ape
amoniacale), fie ca materie primă pentru obţinerea diferitelor tipuri de îngrăşăminte cu azot, simple şi
complexe. Deoarece la aplicare, direct în sol sau prin apa de irigaţie au loc pierderi importante prin
volatilizare de până la 50-60 %, este indicat să fie aplicat cu stabilizatori acizi.
Sulfatul de amoniu conţine 21 % N şi 23 % S. Este solubil în apă. Are o umiditate relativă critică
ridicată de 80 % la 30 0C. Nu este higroscopic. Prin conţinutul de sulf se asigură şi fertilizarea cu acest
element, în special la culturile irigate. La aplicare în sol ionul de amoniu este parţial absorbit de plante,
parţial adsorbit de complexul coloidal, iar o altă parte este oxidată la ionul nitrat, eliberându-se doi
protoni de hidrogen, ceea ce conferă îngrăşământului o reacţie fiziologică acidă la care contribuie şi
−2
radicalul SO 4 . Ionul nitrat poate fi parţial consumat de plante sau levigat (Rusu M., şi colab., 2005).
 Îngrăşăminte cu azot nitric şi amoniacal
Din această categorie de îngrăşăminte care conţin ambele forme de azot, nitric şi amoniacal,
fac parte azotatul de amoniu şi nitrocalcarul.
Azotatul de amoniu conţine 34.5 % N din care jumătate este azot nitric şi jumătate azot
amoniacal. Este foarte solubil în apă, 187g /100 g apă la 20 0C. Datorită ionului nitrat şi oxidării unei
părţi, peste 50 % din ionii de amoniu, azotatul de amoniu are o reacţie finală acidă. Umiditatea relativă
critică este 52 % la 30 0C. Este un îngrăşământ higroscopic şi prezintă riscul de aprindere şi chiar
explozii la temperaturi ridicate, impunându-se anumite precauţii la transport, păstrare şi manipulare.
Prin amestecare cu carbonat de calciu sau dolomit se obţine nitrocalcarul. La aplicare în sol, plantele
beneficiază de la început de ambele forme de azot, iar procesele chimice care se desfăşoară . Se
recomandă să se aplice pe solurile neutre şi alcaline, iar pe solurile acide şi slab acide în doze mici şi
moderate sau odată cu amendarea calcică.
Nitrocalcarul conţine 27 % N. Nu este higroscopic. Nu prezintă riscul de aprindere. Are reacţie
fiziologică bazică. Este indicat la toate plantele, cu deosebire la fertilizarea de bază pe solurile cu
reacţie acidă.
Nitritul (NO-2) este de asemenea un metabolit în ciclul biologic a azotului, este un compus
intermediar atât în procesul nitrificare cât şi în procesul de denitrificare. Şi nitritul este de asemenea
un compus normal în corpul mamiferelor. Nitriţii în uzul comercial sunt toţi de origine sintetică. Ei
sunt formaţi din dizolvarea oxizilor de azot (NO şi NO-2) în soluţii alcaline. (Corre WJ şi colab.,
1999)
Nitritul este folosit ca şi conservant alimentar şi agent de colorare, pentru conservarea cărnii prin
punerea la saramură, în fabricarea cauciucului, în industria textilă, cât şi în fotografie. Nitritul, de
asemenea, folosit în chimia analitică ca inhibant al coroziunii şi ca antidot în intoxicaţiile cu cianură.
(Fassett DW., 2003)

37
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

2.2. TOXICITATEA NITRAŢILOR ŞI NITRIŢILOR


2.2. NITRATES AND NITRITES TOXICITY

Prezenţa unor concentrării mari de nitraţi, nitriţi, amoniu determină o serie de efecte negative
asupra organismului uman şi animal, şi anume: efect iritant, congestiv asupra mucoasei digestive,
acţiune iritantă asupra rinichilor, acţiune nocivă asupra glandelor endocrine, acţiune hepatotoxică,
acţiune neurotoxică. Cea mai importantă consecinţă a aportului mare de nitrat este formarea de
substanţe cancerigene, şi anume formarea de nitrozoamine, puternic cancerigene.
Nitraţii şi nitriţii sunt responsabili de apariţia bolii la sugari şi copii mici denumită "sindromul
gurii albastre". Adulţii nu sunt afectaţi de ingestia nitraţilor şi nitriţilor deoarece în stomacul adulţilor
se formează acizi, care luptă împotriva bacteriei sindromului, care transformă nitraţii în nitriţi. Această
transformare şi nitritul rezultat, sunt responsabile de intoxicarea cu nitrat sau sindromul "gurii
albastre".
Simptomele acestei boli sunt: colorarea albăstruie a pielii, indeosebi, în jurul ochilor şi a gurii.
Această boală se numeşte ″ cianoză″ . Sugarii care prezintă aceste simptome trebuie duşi imediat la
spital. Doctorul va lua probe de sânge pentru a fi sigur că, există intoxicare cu nitrat a copilului.
Sângele unui copil intoxicat cu nitrat are culoarea maro ciocolatiu in loc de culoarea roşie a sângelui
sănătos. Intoxicarea cu nitrat poate fi tratată şi în majoritatea cazurilor, copii îşi revin complet.
(http://ohioline.osu.edu/b744/b744_2.html).
În general toxicitatea nitraţilor şi nitriţilor se apreciază în funcţie de 3 criterii de toxicitate.
Toxicitatea primară a nitratului, adică toxicitatea proprie într-un mediu nereducător, care este
mică. Pentru nitrat doza mortală este de 15 grame. Pentru a da tulburări, trebuie ingerate cantităţi mari
(până la 10 g în doză unică). Predomină simptome digestive: greaţă, vărsături, crampe, etc. În
condiţiile unui aport ce nu depăşeşte limitele obişnuite, nitraţii se absorb, practic, integral în prima
parte a intestinului subţire, şi se elimină prin urină, salivă şi suc gastric.(Trif Alexandra şi
colab.,1983)
Nitratul poate fi redus în nitrit într-un mediu anaerob, în corpul uman, locul unde are loc, cu
preponderenţă, această reacţie este mucoasa bucală şi stomacul, dar prezenţa nitritului în intestinul
gros şi în vezica urinară (infecţie urinară) poate avea de asemenea importanţă şi din punct de vedere
toxicologic. Transformarea nitraţilor în nitriţi are loc la pH mai mare de 5.
Toxicitatea secundară este dată de nitriţi şi care sunt mult mai toxici decât nitraţii. Ei se găsesc
în cantităţi mici în alimente, iar aportul lor exogen este redus. Concentraţia lor poate însă creşte până
la limite periculoase, prin acţiunea reducătoare a microorganismelor asupra nitraţilor cu ajutorul
enzimei nitratreductază. Reducerea nitratului poate avea loc deja în cavitatea bucală sau în zona
stomacului şi intestinului şi de asemenea în căile urinare. Simptoamele se pot observa la oameni
sensibili începând cu o doză de 10 miligrame nitrit. Intoxicări (otrăviri) mai uşoare se constată la un
aport de 0,5 – 1 grame nitrit, puternice la 1 - 2 grame nitrit şi mortale la 4 - 6 grame nitrit.

38
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Intoxicarea se datorează acţiunii methemoglobinizante a nitritului care conduce la boala


numită "cianoză" sau "methemoglobinemie". Ca urmare a combinării nitriţilor cu hemoglobina
aceasta se transformă în methemoglobină care determină reducerea capacităţii sângelui de a transporta
şi de a fixa oxigenul, diminuarea respiraţiei tisulare şi modificarea culorii mucoaselor în brun-cenuşiu,
iar pielea bebeluşilor se albăstreşte. Poate apărea de asemenea hipotensiunea şi leşinul( Curry S.,
1992).
Methemoglobina este o hemoglobină puternic oxidată. În condiţii obişnuite ea se formează
în mod continuu, dar cu ritm lent, şi pe măsură ce se formează este reconvertită în hemoglobină prin
mecanisme reducătoare. Din această cauză nivelul methemoglobinei rămâne întotdeauna coborât (sub
0,8% din hemoglobina totală la adult şi sub 1,5% la sugarul mic). În intoxicaţiile cu nitraţi - nitriţi,
formarea methemoglobinei depăşeşte ritmul de reducere şi ca urmare, procentul ei creşte. Cianoza
devine perceptibilă când nivelul ei a depăşit 10% din totalul hemoglobinei. Cei mai sensibili sunt
copiii din primul an de viaţă, datorită persistenţei hemoglobinei fetale şi a insuficienţei enzimelor de
reducere a methemoglobinei . (Sanchez-Echaniz J., şi colab., 2001)
Studiile de literatură au indicat faptul că adulţii au în sistemul digestiv o serie de bacterii care
îi protejează de multe substanţe toxice. Aceste bacterii asimilează toxinele precum azotaţii şi le
transformă în substanţe inofensive. Reducerea nitraţilor la nitriţi se face în intestin la copii mici şi
sugari datorită prezenţei unei flore bacteriene reducătoare stimulată de hrănirea cu lapte. Dacă
ingerarea de nitraţi durează mai multe săptămâni, copiii mai mici de şapte luni pot muri din cauza
azotaţilor. Tot din acest motiv nu se recomandă ca în dieta bebeluşilor de sub şapte luni să se introducă
salată sau spanac. ( Fritsch P., si colab., 1992).
Doze cuprinse între 2 şi 9 g NO-3 au fost raportate ca fiind cele care ar conduce la apariţia
methemoglobinemiei. Aceste valori corespund cu valorile de 33 la 150 mg NO3-/kg (Walker R .,1990).
Doza letală de nitrit, îngerată pe cale orală, la adulţi a fost stabilită la valori între 0,7 and 6 g
NO (aproximativ 10 la 100 mg NO-2/kg). Doze mai mici au fost stabilite pentru copii (în special
-
2

sugari), bătrâni şi persoane cu anumite deficienţe enzimatice. (Gao L., şi colab., 1991) .
La aprecierea toxicologică a cantităţilor de nitrit formate endogen din nitrat joacă un rol
important mai ales conţinutul de nitrat din alimentele ingerate, vârsta şi constituţia. La adulţi, la un
stomac cu aciditate normală, nitratul care ajunge în stomac este redus datorită valorii joase a pH-ului.
(Budavari S., 1996) .
Toxicitatea terţiară a nitratului apare ca urmare a reacţionării nitriţilor cu aminele secundare
cu formare de nitrozamine, proces care are loc la valori ale pH - ului mai mici de 3. Pentru ca
nitrozarea să aibă loc nitritul trebuie convertit întâi la acid azotos (HNO2), şi pentru aceasta este nevoie
de un mediu acid ca cel din stomac. Viteza de nitrozare este influenţată de prezenţa unor substanţe care
o accelerează cum sunt: tiocianaţii, halogenurile şi formaldehida. În schimb, acidul ascorbic (vitamina
C), sulfiţii şi taninul pot bloca formarea compuşilor nitrozo prin reducerea nitriţilor la oxid nitric.
Acidul ascorbic reacţionează cu nitriţii în mediul acid din stomac. Din cauza acestei reacţii, acidul

39
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

ascorbic este adăugat în conserve.


Nitrozoaminele sunt compuşi activi implicaţi în cancerogeneză având o hepatotoxicitate
moderată. În funcţie de natura substituenţilor, nitrozoaminele au valoarea DL50 variind între 20 - 5000
mg/kg. Prin intoxicaţie cronică, câteva micrograme pe zi, produc cancer (hepatic, dar şi al căilor
digestive sau plămâni) (Rădulescu H., 1999).
Nitritul se poate transforma uşor într-un agent nitros intr-un mediu acid şi poate reacţiona cu o
varietate de compuşi ca: acidul ascorbic, aminele, amidele. (Donovan JW., 1990).
Având în vedere faptul că incidenţa naturală a nitraţilor în produsele alimentare destinate
sugarilor şi copiilor mici, de tipul: mazăre verde, morcov, spanac, sfeclă, este ridicată, mai mare decât
în apă, se recomandă ca aceste alimente să nu fie introduse în hrană, până la vârsta de 3 luni.
(http://pediatrics.aappublications.org/cgi/content/full/116/3/784).

O alternativă pentru prepararea produselor alimentare destinate sugarilor şi copiilor mici, o


constituie produsele organice, ecologice care nu sunt susceptibile de a fi contaminate cu compuşi cu
azot. Cu toate acestea se recomandă introducerea alimentelor menţionate anterior, doar după vârsta
de 8 luni.

2.3. TRANSFORMĂRILE NITRAŢILOR ŞI NITRIŢILOR ÎN SOL ŞI ÎN PLANTELE


LEGUMICOLE
2.3. NITRATES AND NITRITES TRANSFORMATION IN SOIL AND VEGETABLES

Nutriţia cu azot a plantelor se poate realiza prin intermediul azotului mineral din sol, existent
sub formă de rezervă de azot sau, prin intermediul îngrăşămintelor minerale şi organice. La aplicarea
în sol, azotul nitric rămâne în soluţia solului, de unde parţial este consumat de plante şi serveşte ca
materie primă pentru sinteza proteinelor, parţial intră în diferite reacţii cu alte săruri, iar o altă parte
este levigată (spălată) de apele de suprafaţă sau de cele care traversează solul, regăsindu-se în râuri,
lacuri sau apele subterane. Cantitatea levigată este în funcţie de volumul de apă ce se infiltrează (creşte
cu intensitatea infiltraţiei), de viteza de asimilare a plantelor (scade cu creşterea consumului plantelor)
şi de porozitatea solului (se reduce cu creşterea porozităţii).
În mod natural, între nitraţii şi nitriţii din sol, apă şi plante se stabileşte un echilibru, care
poate fi rupt de utilizarea intensivă în agricultură sau horticultură a îngrăşămintelor organice naturale
sau sintentice. Produşii lor de degradare îmbogăţesc solul şi se pot acumula în plantele cultivate până
la niveluri dăunătoare pentru consumatori.
În sol îngrăşămintele cu azot suferă următoarele transformări:
- 40-60% sunt absorbite de către plante;
- 15% se pierd prin denitrificare;
- 5-15%, uneori până la 30%, se pierd prin levigare;

40
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

- 9-20% se imobilizează în sol.


Transformarea în sol a îngrăşămintelor cu azot, cu trecerea azotului dintr-o formă chimică într-
alta, se poate solda de cele mai multe ori cu pierderi de azot mineral asimilabil şi cu modificări de
reacţie a solului de natură să reducă eficienţa acestor îngrăşăminte.
Pierderi însemnate de azot pot avea loc şi prin procesul de volatilizare a amoniacului din
îngrăşămintele cu azot amoniacal aplicate la suprafaţă sau pe solurile nisipoase, sau prin hidroliza
enzimatică a îngrăşămintelor care conţin azot amidic, precum şi pierderi sub formă de oxizi inferiori ai
azotului (NO şi N2O) şi chiar azot molecular în procesul de reducere a nitraţilor cunoscut sub numele
de proces de denitrificare.
Aceste procese şi îndeosebi cel de levigare (spălare) se petrec în toate solurile din ţara noastră şi
sub toate culturile şi sunt mai accentuate pe solurile nisipoase, cu deosebire pe cele irigate (Burns I.,
2000).
În majoritatea solurilor arabile şi pentru majoritatea culturilor, nitraţii reprezintă principala
sursă de azot accesibil. Nitriţii constituie o sursă de importanţă redusă pentru nutriţia plantelor, pentru
că se acumulează rareori în solurile neutre sau acide şi numai în cantităţi mici şi efemere în solurile
alcaline şi calcaroase. Amoniul schimbabil este o sursă importantă de azot accesibil pentru plante,
îndeosebi în solurile de pajişti.
Întrucât nitraţii nu reacţionează cu complexul adsorbtiv al solului, datorită procesului de
excludere anionică, întreaga cantitate de nitraţi din zona radiculară este accesibilă pentru plante. La
leguminoase mai intervine fixarea azotului gazos de către bacteriile simbiotice, care îl folosesc la
sinteza de amide şi aminoacizi. Aceşti compuşi sunt apoi preluaţi de către plantă, care în schimb
asigură bacteriilor glucidele necesare acestei sinteze.
Pentru plantă forma amoniacală este mai apropiată de produşii cu azot care se formează în
plantă, decât forma nitrică. Datorită acestui fapt, ionul nitric după ce pătrunde în rădăcini este redus la
forma amoniacală. Speciile care manifestă preferinţă pentru nutriţia cu azot amoniacal sunt: cartoful,
inul, meiul, orezul, iar cele care preferă azotul nitric: castraveţii, dovleceii, hrişca, pepenii, sfecla de
zahăr.
Transformarea nitraţilor în nitriţi se face preponderent în rădăcini şi frunze. Asimilarea
azotului în plantă este prezentată în figura 2.3.
Transformările pe care le suferă nitraţii în plante, în prima etapă, constă în două reduceri
succesive, catalizate de enzimele nitratreductaza şi nitritreductaza. Aceste enzime conţin
oligoelemente (nitratreductaza conţine molibden, iar nitritreductaza conţine fier şi cupru). Reducerea
nitraţilor este influenţată de lumină şi de prezenţa molibdenului, care furnizează electronii necesari
reacţiei de reducere. Cu cât cantitatea de molibden este mai mică cu atât cantitatea de nitraţi
acumulată în plantă este mai mare. Capacităţile diferite de acumulare a nitratului pot fi corelate cu
activitatea diferită a nitratreductazei în plantă şi de asemenea cu capacitatea variabilă de absorbţie
a nitratului şi transferul în planta (Hambrige T., 2003).

41
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

NO3- nitratreductaza
NO2- nitritreductaza
NH4+

NO3- Aminoacizi Proteine


NH4+ Amide Acizi nucleici
N2 Amine
Fracţiune anorganică azot organic cu azot organic cu
greutate moleculară greutate moleculară
mică mare

Figura 2.3. Transformările azotului în plantă (Rădulescu Hortensia, 1999)


Figure 2.3. Nitrogen transformation in plants (Rădulescu Hortensia, 1999)

În continuare azotul din fracţiunea anorganică este transformat în substanţe organice cu masă
moleculară mică. Această etapă este ireversibilă, azotul organic o dată transformat în aminoacizi,
amine şi amide rămâne sub această formă şi nu mai revine la forma anorganică. Azotul organic cu
greutate mică este transformat în continuare în proteine şi acizi nucleici. Aceşti compuşi pot fi
descompuşi, în anumite condiţii, sub acţiunea enzimelor hidrolaze. În plantele tinere sinteza
proteinelor este mai intensă decât descompunerea, iar în plantele mature fenomenul are loc invers.
Dacă transformarea (reducerea) se face în rădăcini, planta absoarbe preferenţial anionii;
dacă este metabolizat în frunze, NO3 este însoţit de cationi (K, Ca, Mg), care neutralizează
unii acizi organici .

2.4. SURSELE ŞI CAUZELE CONTAMINĂRII PLANTELOR LEGUMICOLE CU NITRAŢI


ŞI NITRIŢI
2.4. SOURCES AND CAUSES OF VEGETABLES CONTAMINATION WITH NITRATE AND
NITRITE

Sursele de contaminare cu nitraţi şi nitriţi a plantelor legumicole sunt:


 surse naturale: date de nitraţii proveniţi din sol, apa de suprafaţă, apa freatica ca rezultat al
descompunerii naturale a azotului organic, de către microorganisme, şi transformarea în
materii ca proteinele în plante, animale. Apariţia naturală a nitraţilor şi nitriţilor în mediul
înconjurător este consecinţa aşa numitului:"ciclu al azotului".
 surse antropice date de utilizarea îngrăşămintelor sintetice în fertilizarea culturilor horticole
agricultură şi a aplicării deşeurilor rezultate din aceste fermele zootehnice pe soluri cultivate.
Adriano (2003) a concluzionat că deşeurile obţinute de la maxim 7-8 bovine, pot fi folosite pe
un hectar de pământ şi această doză mare de aplicare poate duce la creşterea nivelului de nitraţi peste
10 mg/l în apa freatică.
Cauzele care condiţionează acumularea de către plante a unei forme sau alta de azot în
cursul vegetaţiei sunt următoarele:

42
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Fertilizarea excesivă, cu doze care depăşesc necesarul de azot al plantei în perioada de


consum maxim, duce la creşterea conţinutului de nitraţi din plantă. Utilizarea unor cantităţi mari de
îngrăşăminte chimice în vederea menţinerii producţiei la niveluri ridicate a determinat nu numai
degradarea pământului arabil, dar şi siguranţa alimentară a produselor vegetale.
Bruce în 2001 a observat că fertilizarea cu azot tinde să crească cantitatea nitraţilor în
produsele vegetale şi au stabilit strategii şi măsuri privind corelarea dozelor de azot aplicate cu
conţinutul de nitraţi din salată, ridichi şi spanac. Studiile realizate în Bulgaria, la cultura spanacului de
către Gangolli SD, în 1994 au arătat că nivelul de nitrat a crescut chiar şi în cazul aplicării a unor
cantităţi reduse de azot (20 kg de azot/ ha). Schuphan (1997) a observat că aplicarea unei cantităţi mai
mari de patru ori decât cantitatea normală, de îngrăşăminte are conduce la valori mari de nitraţi în
spanac, depasind limitele admise, dar cantităţile de nitriţi rămân scăzute.
Administrarea îngrăşămintelor cu azot, sub formă de fertilizant foliar, duce la creşterea
conţinutului de nitraţi, dar pe parcursul unei perioade scurte de la aplicare, nivelul nitraţilor scade la
valoarea de dinainte de tratament. Conţinutul de nitraţi din plante poate fi redus cu 20-25%, prin
stropirea cu apă a culturilor în perioada premergătoare recoltării.
Nivele ridicate ale nitraţilor se constată în culturile crescute pe soluri bogate în azot,
respectiv humus, chiar şi în absenţa unei fertilizări cu îngrăşăminte cu azot. Problema poluării cu
nutrienţi pleacă de la nivelul gospodăriilor şi anume de la gestionarea şi utilizarea
necorespunzătoare a gunoiului de grajd în agricultură.
Agricultura ecologica promoveaza folosirea compostului, îngrăşământ care nu este dăunător
pentru mediu, este mai ieftin şi usor accesibil.
Programul de Reducere a Poluării cu Nutrienţi promovează folosirea compostului, îngrăşământ
care nu este dăunător pentru mediu. De altfel, un studiu efectuat de Institutul de Cercetare a Calităţii
Vieţii a relevat că managerii companiilor şi asociaţiilor agricole din zona în care este
implementat programul pentru controlul poluării în agricultură, consideră că utilizarea compostului
este mai bună decât cea a îngrăşămintelor chimice din mai multe motive: compostul nu este poluant
pentru mediu, este mai ieftin şi disponibil în zona în urma înfiinţării platformelor de gunoi în fiecare
comună.
Caracteristicile solului: pH-ul, conţinutul de anioni şi cationi însoţitori din soluţia solului,
concentraţia soluţiei, capacitatea de reţinere a solului şi capaciatatea de tamponare influenţează
acumularea nitraţilor şi nitriţilor în produsele vegetale.
Potenţialul genetic al plantei determină acumularea nitraţilor în plantă. Speciile vegetale
caracterizate prin conţinutul cel mai ridicat de nitraţi sunt legumele la care organul care se consumă
este frunza. De asemenea şi legumele la care partea consumabilă este rădăcina (sfeclă, ridichi, morcov,
etc.) se remarcă printr-un conţinut ridicat de nitraţi. Aceste diferenţe în acumularea de nitrat se
datorează existenţei în unele plante a unor cantităţi reduse de nitratreductază, aşa cum se întâmplă la
legumele din familia Chenopodiaceae (spanac, sfeclă, ridichi, etc.) şi Umbelliaferae (morcov, mărar,

43
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

pătrunjel, etc.) şi carenţei în oligoelemente ce participă la activitatea enzimelor reducătoare pot


conduce la acumulări de nitrat în plantă datorită inhibării reacţiei de reducere (Alexa Ersilia , 2003).
Pe baza unor determinări efectuate de către specialişti la salată, specie pentru care există şi
informaţii certe privind existenta unui determinism genetic, s-a propus şi iniţierea unui program de
ameliorare în acest sens.
Clasificarea speciilor vegetale funcţie de conţinutul de nitraţi conduce la împărţirea acestora în
trei clase:
- cu conţinut ridicat de nitraţi (salată, spanac, andive, sfecla roşie, ridichi, varză, fenicul);
- cu conţinut mediu de nitraţi (cartofi, conopidă, ştevie, morcov, varză);
- cu conţinut redus de nitraţi (tomate, castraveţi, ardei, pepeni, mazăre, fructe, cereale).
Specia şi vârsta plantei, aprovizionarea plantei cu hidraţi de carbon determină acumularea
diferită a compuşilor cu azot.
Condiţiile climatice (temperatura, precipitaţiile, intensitatea luminoasă) determină nivelul
nitraţilor din plante, ca urmare a condiţiilor în care se desfăşoară reacţia de reducere. Dintre aceştia
regimul de iluminare are un rol foarte important, deoarece intervine ca sursă ce furnizează energie în
procesul de reducere a nitraţilor în plantă (nitrat – nitrit – amoniu – aminoacid). Astfel în lunile din an
(mai – septembrie) în care durata zilei lumină, respectiv intensitatea luminoasă tinde spre maxim,
permite obţinerea unor legume cu conţinut redus de nitraţi, deoarece este favorizată reacţia de
reducere, în timp ce în lunile de toamnă - iarnă creşte conţinutul de nitrat în plantă.
Condiţiile de depozitare şi ambalare reprezintă un factor deosebit de important de care
depinde nivelul contaminării cu nitraţi şi nitriţi al produselor vegetale. În prezent se practică ambalarea
sub formă de semipreparate, în ambalaje vidate a amestecurilor de legume. În alimentele de origine
vegetală proaspete, ionul nitrit lipseşte sau se găseşte în urme. Ca urmare a depozitării, prin reducerea
microbiană a nitraţilor, la temperaturi mai mari de 50C, conţinutul de nitriţi creşte foarte mult, chiar
dacă scade conţinutul în nitraţi. Având în vedere potenţialul toxic de 6-12 ori mai ridicat al nitriţilor
comparativ cu nitraţii, este importantă respectarea condiţiilor şi a duratei de depozitare.
Stagnările în fluxul tehnologic al fabricării conservelor din legume şi fructe pot să conducă
de asemenea la creşterea ratei de transformare a nitraţilor în nitriţi. (Alexa Ersilia., 2008).
Deşi de o mai mică importanţă, există şi alte elemente care influenţează acumularea nitraţilor.
Dintre acestea amintim: reacţia solului, substanţele bioactive, îngrăşămintele cu eliberare lentă,
inhibitorii de nitrificare, mulcirea culturii, protejarea temporară, erbicidele, tratamentele fitosanitare
preventive, densitatea de plantare şi, nu în ultimul rând, modul de recoltare, condiţionare, şi consum .
(Lăcătuş V., şi colab., 1997)

44
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

2.5. MĂSURI ŞI STRATEGII DE REDUCERE A CONTAMINĂRII CU NITRAT ŞI NITRIT


A PLANTELOR LEGUMICOLE
2.5. MEASURES AND STRATEGIES FOR DECREASING NITRATE AND NITRITE
CONTAMINATION OF VEGETABLES

Aceste măsuri de reducere a conţinutului nitric pot fi clasificate în:


 măsuri privind reducerea procesului de levigare a nitraţilor din sol;
 măsuri ce pot fi aplicate de către producător pe parcursul perioadei de vegetaţie;
 măsuri ce pot fi aplicate de către procesator sau consumator din momentul achiziţionării
produsului până în momentul consumării acestuia.
Măsurile privind reducerea procesului de levigare a nitraţilor din sol constă în alegerea
eficientă a metodei de fertilizare cu azot cât şi selectarea speciilor cultivate şi practicarea judicioasă
a rotaţiei culturilor.
Alegerea eficientă a metodei de fertilizare cu azot ţine cont de cerinţa de azot a plantelor şi care
reprezintă cantitatea de azot absorbită de plantă în condiţii optime de nutriţie. Cantitate a absorbită de
plantă este funcţie de valoarea producţiei şi este dată de disponibilul de azot din sol plus cantitate a
oferită suplimentar prin fertilizarea cu azot. Disponibilul de azot în sol este alcătuit pe de o parte din
rezerva de azot mineral din sol la înfiinţarea culturii şi care se poate determină prin calcul şi
disponibilul de azot asigurat în timpul vegetaţiei, care se poate aprecia.
R ezerva de azot m ineral din
sol laînfiinţarea culturii
D isponibilul de azot
din sol

C om pletarea
în tim pul
C erinţa de azot a plantei
vegetaţiei

Fertilizare cu azot

În scopul reducerii cantităţii de azot levigate este foarte important a se corela doza de
fertilizant aplicată cu disponibilul de azot din sol. De asemenea, este important a se ţine cont de modul
în care se face administrarea fertilizantului. Astfel, în cazul solurilor cu capacitate ridicată de reţinere a
apei şi la culturile cu înrădăcinare profundă, întreaga doză de fertilizant se poate aplica o dată, la
înfiinţarea culturii sau în faza de consum maxim, fără a apare pericolul levigării nitraţilor. În cazul
solurilor nisipoase, cât şi a culturilor cu înrădăcinare superficială, se urmăreşte aplicarea secvenţială a
fertilizanţilor.
Modalităţile de reducere a conţinutului nitric din produsele vegetale în timpul perioadei de
vegetaţie în scopul obţinerii unor cantităţi minime în momentul recoltării sunt următoarele:
 reducerea nutriţiei cu azot nitric al plantelor şi care se realizează prin asigurarea necesarului
optim de azot pe baza calculului necesarului de azot al plantei, respectarea intervalului de

45
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

pauză între fertilizare şi recoltare, utilizarea fertilizanţilor cu azot greu solubil, înlocuirea
parţială a ionului nitric din soluţia nutritivă cu ion clorură. În acest sens se recomandă şi
încheierea de contracte între industria conservelor şi producătorii de legume şi fructe, care să
reglementeze utilizarea îngrăşămintelor naturale şi sintetice pe terenurile de cultură;
 evitarea epocilor de cultură şi a termenului de recoltare în condiţii de iluminare scăzută se
recomandă având în vedere importanţa intensităţii şi duratei de iluminare în procesul de
reducere a nitraţilor din plante şi anume: conţinutul de nitraţi din produsele vegetale creşte
când condiţiile de luminozitate sunt reduse;
 amânarea datei de recoltare în condiţiile în care conţinutul de nitraţi în plantă depăşeşte
limita maximă admisă;
 reducerea ponderii părţilor bogate în nitraţi (tulpini) prin practicarea unor tehnici de
recoltare adecvate. În tabelul 2.1. se prezintă conţinutul de nitraţi în frunză comparativ cu
tulpină pentru câteva legume;
 cultivarea soiurilor cu un conţinut scăzut de nitraţi prin selectarea soiurilor sau hibrizilor
care conţin cantităţi reduse de nitraţi.
Măsurile pe care le poate aplica procesatorul în vederea reducerii cantităţii de nitraţi şi nitriţi
din produsele vegetale:
 încheierea de contracte între industria de conserve şi producătorii de legume şi fructe care
să reglementeze utilizarea îngrăşămintelor naturale şi sintetice pe terenurile de cultură;
 depozitarea pe perioadă scurtă înainte de procesare a legumelor care se caracterizează prin
sisteme reducătoare puternice, care transformă rapid nitraţii în nitriţi (spanacul, salata,
rădăcinoasele);
 alegerea de procedee tehnologice de prelucrare a legumelor şi fructelor care să conducă la
scăderea conţinutului de nitraţi. Astfel prin spălare cu multă apă sau chiar opărirea scurtă a
legumelor şi fructelor se îndepărtează 30% din conţinutul de nitraţi. Dezavantajul opăririi este
că prin acest procedeu scade şi conţinutul de vitamine şi substanţe minerale din legume şi
fructe datorită hidrosolubilităţii lor.
Măsurile pe care le poate aplica consumatorul în vederea reducerii cantităţii de nitraţi şi nitriţi
din produsele vegetale se referă la următoarele aspecte:
 limitarea consumului de legume provenite din seră sau a celor cultivate în anotimpul rece;
 îndepărtarea înaintea consumului a părţilor din plantă (nervuri, tulpini, coji) care
acumulează nitrat in cantitate ridicată;
 spălarea atentă cu apă având in vedere că nitraţii sunt hidrosolubili şi o mare parte din
aceştia se îndepărtează ca urmare a procesului de spălare;
 respectarea condiţiilor optime de depozitare (max. 5°C, pe o perioadă de 1-2 zile).
Depozitarea la temperaturi joase, chiar dacă nu împiedică total formarea nitriţilor, inhibă

46
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

desfăşurarea normală a activităţii microorganismelor nitrat-reducătoare, limitând astfel


conţinutul de nitriţi;
 evitarea consumului de supe sau pireuri din legume şi fructe dacă acestea nu au fost
preparate în aceeaşi zi.(Ersilia Alexa, 2008)

Fierberea legumelor în apă nu va reduce concentraţia nitraţilor. Nitraţii de fapt trec în apa
utilizată pentru fierberea legumelor. Este recomandat ca să nu fie folosită această apă pentru
prepararea piureului din legume. Nu se recomandă hrănirea bebeluşilor sub 8 luni cu morcovi,
salată sau spanac (http://pediatrics.aappublications.org/cgi/content/full/116/3/784).

2.6. INCINDENŢA NITRAŢILOR ŞI NITRIŢILOR ÎN PLANTELE LEGUMICOLE PE PLAN


MONDIAL
2.6. NITRATES AND NITRITES INCIDENCE IN VEGETABLES, WORLD WIDE

Pe lângă alimentele de origine animală, în raţia zilnică a omului, un rol important îl au


alimentele de origine vegetală. Legumele, datorită complexităţii lor nutritive sunt consumate de către
om pe parcursul întregului an. Concentraţii ridicate de nitrat se regăsesc în rădăcinile şi frunzele
plantelor legumicole, îndeosebi în spanac, salată, varză, broccoli, sfeclă şi ale legume cu frunze verzi.
Rădăcinoasele de morcovul, ţelina conţin nitrat în cantităţi inferioare frunzoaselor. Nivelul nitratului
depinde de specia legumicolă, condiţiile climatice, intensitatea luminoasă, umiditatea solului şi
conţinutul de azot din sol.
Studiile de literatură indică influenţa condiţiilor de stocare şi preparare a legumelor asupra
nivelului de nitrat. Prepararea adecvată şi imediată a vegetalelor, precum şi păstrarea la rece, în
condiţii optime de temperatură, micşorează sau elimină riscul contaminării cu nitrat a produselor
vegetale.
Analiza conţinutului de nitraţi şi nitriţi la câteva specii de legume mai frecvent folosite în
hrană evidenţiază valori foarte diferite între specii şi chiar în cadrul aceleiaşi specii (tabelul 2.1). În
ceea ce priveşte conţinutul mediu de nitrit valori maxime s-au determinat la gulie şi varză (4,1 ppm,
4,4 ppm). În cazul salatei şi spanacului valoarea medie nu depăşeşte 1,1 ppm, dar există încărcătură
maximă de 27,0 ppm în cazul salatei, respectiv 45,0 ppm în cazul spanacului, valori înregistrate, cu
frecvenţă redusă, pentru probe individuale.

47
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Tabelul 2.1.
Conţinutul de nitraţi şi nitriţi în câteva specii de legume (Kienle şi colab., 1985)
Table 2.1
Nitrates and nitrites content in a few vegetables species( Kienle şi colab., 1985)
Specia Nr. NO 3− (mg/kg) NO 2− (mg/kg)
probe Interval Valoare medie Interval Valoare medie
conţinut conţinut
Salată 15 40 – 2950 1030 0,4 – 27,0 1,1
Spanac 16 53 – 2025 950 0 – 45,0 0,6
Ridichi 12 40 – 2160 501 0,1 – 4,8 0,4
Gulie 19 115 – 990 460 0,1 – 24,0 4,1
Varză 20 24 – 1084 447 0 – 19,7 4,4
Castraveţi 17 21 – 559 75 0 – 4,8 0,3
Ceapă verde 10 16 – 450 64 0 – 2,5 0,2
Ardei 20 26 – 339 40 0 – 0,4 0,1

Analiza aportului de nitraţi, furnizat prin intermediul alimentelor solide, indică preponderenţa
ingerării nitraţilor ca urmare a consumului de alimente de origine vegetală (92%) şi în mică măsură
datorită consumului de alimente de origine animală (8%) (Kampe W., 1985).

Tabelul 2.2.
Aportul mediu de nitraţi ca urmare a consumului de alimente solide şi băuturi (Kampe, 1985)
Table 2.2.
Weekly mean dose of nitrates in consumption of solid food and drinks ((Kampe, 1985)
Sortiment de hrană Conţinut de nitraţi
% din aportul total
mg %
de hrană
Alimente solide
Produse de origine animală 23 8
Produse cerealiere 11 4
Fructe 18 6
Legume 215 71
Cartofi 33 11
Total 300 100 60
Băuturi
Cafea 60 30
Ceai 30 15
Suc natural de fructe 30 15
Suc natural din legume 45 22
Vin 15 7,5
Bere 15 7,5
Lapte 5 3
Total 198 100 40

O analiză mai atentă a statisticilor, pe plan mondial, evidenţiază un aport preponderent de


nitraţi adus prin consumul alimentelor de origine vegetală. Pe baza valorilor medii ale conţinutului de
nitraţi, legumele şi fructele pot fi grupate funcţie de potenţialul de acumulare a nitraţilor (tabelul 2.3).

Având în vedere toleranţa maximă admisă de 1532 mg NO 3− /persoană /săptămână, se poate

48
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

constata că aportul mediu săptămânal de nitraţi, adus prin intermediul hranei, acoperă doar un procent
de 32% din total. (R. Gopal Menon, 2004).

Tabelul 2.3.
Clasificarea alimentelor vegetale în funcţie de conţinutul lor în nitraţi (Scharpf HC., 1994)
Table 2.3
Vegetables clasification according as their nitrates content (Scharpf HC., 1994)
Conţinut de nitraţi Sfeclă vegetală
Conţinut ridicat Salată, spanac, andive, sfeclă roşie, ridichi, varză
Conţinut mediu Morcov, cartofi, conopidă
Conţinut redus Roşii, castraveţi, ardei, pepene verde, mazăre, fructe, cereale

Datorită multitudinii de factori care influenţează procesul de acumulare a nitraţilor în legume,


datele din literatură indică de obicei un interval de variaţie a nivelului de nitraţi (tabelul 2.4). Se
constată că, în cazul unor legume intervalul conţinutului de nitraţi este foarte larg, iar valorile
individuale urcă până la valori maxime foarte ridicate.

Tabelul 2.4.
Nivelul nitraţilor în legume (după Venter F, 1983 )
Table 2.4.
Nitrates level in vegetables (Venter F, 1983 )
Specia Nivelul de nitraţi (ppm/S.P.)
Sfeclă roşie 150 – 5960
Spanac 345 – 3890
Salată 382 – 3520
Ridichi 261 – 1186
Conopidă 62 – 664
Tomate 10 – 100
Castraveţi 20 – 300
Fasole 80 – 822

Tabelul 2.5.
Conţinutul de nitraţi în diferite specii de legume (după Rauter W., şi colab., 1982)
Table 2.5.
Nitrates content in different vegetable species (Rauter W., şi colab., 1982)
Specia Nr. probe Nitrat (mg/kg substanţă proaspătă)
Medie Minim Maxim F = maxim /
minim
Legume pentru frunze
Varză creaţă 52 1060 10 3640 364
Varză 58 1070 10 3230 323
Spanac 85 840 20 2720 136
Andive 31 1060 70 2590 37
Salată de câmp 27 1170 180 2980 17
Salată (căpăţână) 162 1560 230 3290 14
Alte legume
Ridichi 106 1530 80 3383 42
Sfeclă roşie 115 1950 180 5360 30
Morcov 39 500 90 1100 12
Gulie 109 1330 360 2950 8

49
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Valorile cele mai mari ale conţinutului de nitraţi se înregistrează la speciile de legume
frunzoase şi la unele rădăcinoase, în frunze respectiv rădăcini. Aportul mărit de nitraţi aduşi de
consumul de legume se datoreşte consumului acelor părţi ale legumelor care se constată, acumulează
cea mai mare parte a nitraţilor din plantă (tabelul 2.5). Aportul de 71 % din cantitatea totală de nitraţi,
ingeraţi prin intermediul legumelor, se datoreşte consumului de legume în stare crudă .

Tabelul 2.6.
Conţinutul în nitraţi a unor legume (Venter., 1987; Schlegel şi colab., 1981; Achtzehn şi Hawath,
1969; Wedler, 1979; Borneff, 1982; Linderf, 1979)
Table 2.6.
Nitrate content in some vegetables (Venter., 1987; Schlegel şi colab., 1981; Achtzehn şi Hawath,
1969; Wedler, 1979; Borneff, 1982; Linderf, 1979)
Specia Nitrat (mg/kg) Autor; literatură An
Morcov 28 – 795 Venter 1987
18 - 1000 Schlegel şi colab. 1981
80 – 320 Achtzehn şi Hawath 1969
Sfeclă roşie 250 – 5690 Wedler 1979
1230 – 3680 Achtzehn şi Hawath 1969
Spanac 340 – 3890 Venter 1987
40 – 2100 Borneff 1982
2800 – 6000 Lindner 1979
220 – 2700 Achtzehn şi Hawath 1969
Salată 382 – 3520 Wedler 1979
Castraveţi 20 – 300 Venter 1987
Tomate 20 – 300 Venter 1987

Concentraţiile de nitraţi din plantele legumicole, conform studiilor de literatură, au variaţii


foarte largi, şi sunt prezentate în tabelul 2.6.

Tabelul 2.7.
Conţinutul de nitraţi şi nitriţi în câteva specii de legume (după Kienle şi colab., 1995)
Table 2.7.
Nitrates and nitrites content in a few vegetables species (Kienle şi colab., 1995)
Specia Nr. NO 3− (mg/kg) NO 2− (mg/kg)
prob
Interval Valoare Interval Valoare
e conţinut medie conţinut medie
Salată 15 40 – 2950 1030 0,4 – 27,0 1,1
Spanac 16 53 – 2025 950 0 – 45,0 0,6
Ridichi 12 40 – 2160 501 0,1 – 4,8 0,4
Gulie 19 115 – 990 460 0,1 – 24,0 4,1
Varză 20 24 – 1084 447 0 – 19,7 4,4
Castraveţi 17 21 – 559 75 0 – 4,8 0,3
Ceapă verde 10 16 – 450 64 0 – 2,5 0,2

Cele mai mari valori ale conţinutului de nitraţi se constată la speciile de legume frunzoase
(tabelul 2.7) (salată, spanac) a căror conţinuturi sunt evident mai mari decât a celorlalte specii de

50
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

legume (1030 mg/kg, 950 mg/kg). În ceea ce priveşte conţinutul mediu de nitriţi, valori maxime s-au
determinat la gulie şi varză (4,1 mg/kg, 4,4 mg/kg). Se poate constata că în cazul salatei şi a spanacului
apar valori individuale ale nitriţilor (27 mg/kg, 45 mg/kg) chiar mai mari decât în gulie şi varză (24
mg/kg, 19,7 mg/kg) dar frecvenţa acestora este mai redusă (Kienle şi colab., 1995).
Valori limită a nivelului nitraţilor în diferite plante legumicole din câteva ţări ale Europei,
sunt prezentate în tabelul 2.8.

Tabelul 2.8.
Valori limită privind conţinutul de nitraţi în legume, în câteva ţări (Fritz D, 1985)
Table 2.8.
Limit values regarding nitrates content in some vegetables, in different countries(Fritz D, 1985)
Ţara Specia Epoca de cultură Concentraţia
maximă admisă
(ppm/S.P.)
Legume verdeţuri 3500
Austria
Legume rădăcinoase 1500
Elveţia Salată căpăţână 3500
Ridichi 3000
Sfeclă roşie 3000
Salată (câmp) 2500
Spanac crud 2500
mai – octombrie 2500
Salată căpăţână
noiembrie – aprilie 4500
mai – octombrie 3500
Spanac
noiembrie – aprilie 4500
Salată verde mai – octombrie 2500
Olanda mai – octombrie 3500
Sfecla roşie
noiembrie – aprilie 4000
Morcov 400
Sfeclă roşie 1400

Concentraţiile mari de nitraţi în produsele vegetale se datorează în mare parte cantităţii


excesive de azot din sistemul solului, care conduce la deteriorarea calităţilor nutriţionale a legumelor
şi la complicaţii în procesarea şi depozitarea acestora. Din acest motiv, o atenţie deosebită este
acordată nitraţilor, nu numai de către personalul medical, dar mai ales de fermieri, nurtiţionişti şi mai
ales de către consumatori. (Karoviová J. and all., 2006).
Bruce şi Seelig în 2001 au indicat faptul că acumularea de nitrat are loc preponderent în
frunzele exterioare şi nervuri, în cazul salatei valorile înregistrate sunt mai scăzute în interiorul
căpăţânii şi cresc spre exterior (tabelul 2.9).
Tabelul 2.9.
Conţinutul de nitrat (ppm) în diferite părţi ale salatei (Bruce and Seeling,2001)
Table 2.9.
Nitrate content (ppm) in diferent (Bruce and Seeling,2001)
Experimentul 1 Experimentul 2
(cu îngrăşăminte) (fără îngrăşăminte)
Frunză Nervură Frunză Nervură
Frunze exterioare 5311 7021 3611 5130

51
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Al doilea rând de frunze 4995 5731 3248 4431


Al treilea rând de frunze 3454 4080 2520 3581
Al patrulea rând de frunze 1989 2646 1674 2252
Frunzele interioare 1204 1665 1159 1357

Modul de determinare a conţinutului de nitrat şi îndeosebi procedeu de extracţie influenţează


valorile obţinute. S-a constata că extracţia la rece în mediu apos conduce la o recuperare mai eficientă
a nitratului din matricea vegetală (Adriano şi colab., 2003).

Tabelul 2.10.
Comparaţia dintre extracţia la cald şi la rece a nitraţilor (ppm) din salată (Adriano şi colab.,2003)
Table 2.10.
Comparision between warm and cold extraction of nitrates (ppm) in lettuce (Adriano şi colab.,2003)
Extractul Extracţia la cald cu Extracţia la rece cu
H2O H2O - Methanol
1 4340 4380
2 4387 4350
3 4327 4357
4 4305 4307

Meotdologia analitică de determinare a nitratului utilizând metode spectrofotometrice


sau cromatografice nu conduce la diferenţe seminifcative în ceea ce privesc valorile obţinute.
Rezultatele comparative privind conţinutul de nitraţi în plante utilizând determinarea
spectrofotometrică cu Spectrofotometrul Cecil si ionometrică cu ionometrul Consort sunt prezentate
în tabelul 2.11.

Tabelul 2.11.
Rezultatele comparative privind determinarea conţinutului de nitraţi din probe de plante cu
Spectrofotometrul Cecil şi ionometrul Consort (Davidescu V. şi colab, 2004)
Table 2.11.
Comparative results regarding nitrates content determination in plant samples with Cecil
Spectrophotometer and Consort Ion-meter ((Davidescu V. şi colab, 2004)
Determinare nitraţi Determinare nitraţi
Determinare nitraţi
spectrofotocolorimetric ionometric
ionometric
Nr. Diluţie 1:5 Diluţie 1:50
Plantă
Crt C C C
ppm ppm ppm
E ppm mV ppm mV ppm
N-NO3 N-NO3 N-NO3
N-NO3 NO3 NO3
1 Castraveţi 0,059 0,129 645 288 2,989 657,58 166 148,71 654,324
2 Ceapă 0,052 0,114 570 291 2,630 578,6 169 131,499 578,395
3 Gulie 0,148 0,324 1620 267 7,322 1610,84 144 367,601 1617,44
4 Pătrunjel 0,05 0,109 545 292 2,519 554,18 170 126,216 555,350
5 Ridichii 0,233 0,511 2555 256 11,716 2577,52 133 577,668 2541,74
6 Salata 0,409 0,897 4485 214 20,767 4548,72 119 1027,62 4521,52
7 Spanac 0,138 0,302 1515 268 7,021 1544,62 145 352,834 1552,49

Nivelul maxim de NO-3 (ppm) în diferite produse vegetale în ţări ale Uniunii Europene,
conform studiilor efectuate de Pietro Santamaria sunt prezentate în tabelul 2.12.

52
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Tabelul 2.12.
-
Nivelul maxim de NO (ppm) în diferite produse vegetale în ţări ale U. E. (Santamaria P, 2006)
3
Table 2.12.
NO-3 maximum level (ppm) in different vegetables in European Union countries (Santamaria P, 2006)

Plantele legumicole Austria Belgia Germania Olanda Elveţia

Morcovi 1500 - - - -
Sfecla rosie 4500 - 3000 3500 3500
Andive (vara) 3500 2000 - 2500 2500
Varză 1500 - - - -
Ridichi - - - - 3500
Ţelină (verde) - 5000 - - -
Ţelină (rădăcină) - 4000 - - -
Salată frunze - 3500 2500 - -

2.7. INCINDENŢA NITRAŢILOR ŞI NITRIŢILOR ÎN PLANTELE LEGUMICOLE PE PLAN


NAŢIONAL
2.7. NITRATES AND NITRITES INCIDENCE IN VEGETABLES IN ROMANIA

În ţara noastră utilizarea iraţională a îngrăşămintelor pe bază de azot şi necorelarea acestora cu


nivelul azotului din sol şi cerinţele plantei, a determinat acumularea nitratului în produsele legumicole
cu efecte nocive asupra consumatorului. Din aceste considerente, în prezent se acordă o atenţie sporită
monitorizării conţinutului de nitrat în produsele legumicole şi elaborării de strategii privind reducerea
conţinutului nitric până în domeniul de valorii maxim admisibil.
Cercetările anterioare efectuate în România în ceea ce priveşte acumularea de nitrat în
produsele vegetale au vizat principalele grupe de culturi, cereale prăşitoare şi păioase, culturi
leguminoase şi culturi furajere, plante industriale şi medicinale, acordandu-se o atenţie specială
legumelor care, după cum s-a constatat, asigură un aport de 70% din totalul mediu, zilnic de nitraţi,
ingerat ca urmare a consumului de hrană. Având în vedere toleranţa maximă admisă de 1532 mg

NO 3− /persoană /săptămână, se poate constata că aportul mediu săptămânal de nitraţi, adus prin

intermediul hranei, acoperă doar un procent de 32% din total. (R. Gopal Menon, 2004).
În vederea evaluării situaţiei din ţara noastră, privind conţinutul de nitraţi în alimentele de
origine vegetală, s-au analizat produsele provenite de la producători agricoli şi comercializate pe pieţe.
Spre deosebire de nitraţi, conţinutul de nitriţi din legume şi fructe este foarte redus. Aceasta
datorită faptului că, în procesele de transformare pe care le suferă nitraţii în plante, etapa nitriţilor este
tranzitorie şi anume, pe măsură ce nitriţii se formează sub influenţa nitratreductazei, ei sunt reduşi mai
departe cu aceeaşi viteză de către nitritreductază în formă amoniacală. Aşa se explică de ce cantităţile
de nitraţi în spanac, sfeclă, ţelină, ridichi şi alte legume ajung frecvent până la 2000 – 3000 ppm, în

53
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

timp ce nitriţii nu depăşesc 1-5 ppm (Trif, Alexandra şi colab., 1983).


Încă din anii 1970 au existat preocupări în ceea ce priveşte studiul acumulării nitratului în
plantele legumicole. Cercetările efectuate de Răutu şi colaboratorii în 1972, precum şi de
Dumitrache în 1980 au evidenţiat un conţinut ridicat de nitrat îndeosebi în legumele cu frunze verzi şi
rădăcinoase (tabel 2.13).
Tabelul 2.13.
Conţinutul mediu de nitraţi în unele legume (mg NO 3− /kg)
(Răutu şi colab., 1972)( Dumitrache şi colab.,1980)
Table 2.13.
Nitrates content average in some vegetables (mg NO 3− /kg)
(Răutu şi colab., 1972)( Dumitrache şi colab.,1980)
Produsul Răutu şi colab. (1972) Dumitrache şi colab. (1980)
Ţelină 2900 821
Ridichi 2840 -
Mărar 2174 -
Leuştean 1737 -
Sfeclă - 1441
Pătrunjel frunze 1549 -
Pătrunjel rădăcină 583 -
Spanac 1159 774
Morcov 947 473
Salată verde 935 634
Varză 352 567
Castraveţi 149 -
Cartofi 119 217
Ceapă uscată 74 -
Ardei 66 275
Tomate 61 162
Usturoi 40 -

Tabelul 2.14.
Conţinutul de nitraţi la legume şi fructe şi încadrarea procentuală în limitele maxime admise (LMA)
(după Bibicu Miruna, 1994)
Table 2.14.
Nitrates content in vegetables and fruits and procentual framing in maximum allowed limits (MAL)
(Bibicu Miruna, 1994)
Specia L.M.A. Nr. Conţinut mediu de nitraţi
probe sub limită peste limită
ppm % ppm %
Cultivat în seră
Salată 2000 440 1826 16,82 3113 83,18
Gulii 1500 360 1305 20,40 2344 79,6
Castraveţi 400 170 216 35,50 474 64,40
Tomate 300 197 245 92,32 335 7,62
Cultivat în câmp
Spanac 2000 215 1672 75,00 3140 25,00
Salată 1000 304 763 43,20 2164 56,80
Sfeclă roşie 2000 102 - - 2064 100,00
Varză timpurie 900 87 816 71,40 1376 28,60
Varză târzie 500 297 386 64,60 837 35,40
Morcovi 400 245 352 85,70 1036 14,30

54
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Ardei gras 150 204 121 40,00 203 60,00


Castraveţi 150 193 132 53,40 303 46,60
Vinete 300 115 208 100,00 - -
Tomate 150 247 127 37,80 292 62,20

Cercetările efectuate în ţara noastră de către Bibicu, în 1994, asupra potenţialului de


acumulare al ionului nitrat în produse legumicole au evidenţiat posibilitatea de acumulare ridicată,
peste limita maximă admisă, a principalelor specii analizate. Depăşiri ale limitelor maxime admise s-
au înregistrat îndeosebi la sfeclă roşie şi gogoşari (100% din probele analizate au depăşit LMA), dar şi
la cultura salatei (83,18% din probe depăşesc LMA), spanac (25%), varză timpurie (28%), morcov
(14,3%). Valorile obţinute pentru conţinutul de nitraţi au variat între 1672-3140 ppm pentru salată,
1672-3140 ppm pentru spanac, 816-1376 ppm pentru varză timpurie şi 352-1036 ppm pentru
morcov (tabelul 2.14). (Bibicu Miruna, 1994)
Tabelul 2.15.
Conţinutul de nitraţi al unor legume (după Riviş, A., 2004)
Table 2.15.
Nitrates content in some vegetables (Riviş, A., 2004)
Produsul Nitrat mg/kg
Spanac 130 – 4090
Salată 396 – 3550
Sfeclă 682 – 8008
Ţelină 70 – 6500
Pătrunjel 62 – 4125
Leuştean 230 – 3660
Mărar 40 – 5500
Varză 35 – 580
Ridichi 350 – 3520
Morcovi 18 – 947
Ceapă uscată 0 – 240
Cartofi 10 – 217
Castraveţi 40 – 445
Ardei 16 – 275
Tomate 39 – 162

Studiile de literatură (Riviş A., 2004) cu privire la acumularea nitratului în principalele plante
legumicole indică un domeniu larg de variaţie al concentraţiilor şi valori excesive îndeosebi la culturile
de spanac (valoare maximă 4090 ppm), salată (3550 ppm), sfeclă (8008 ppm), ţelină (6500 ppm),
pătrunjel (4125 ppm), morcov (947 ppm), care depăşesc limitele maxime prevăzute de legislaţia în
vigoare (tabel 2.15).
Cercetări recente indică un interval larg de valori ale ionului nitrat în principalele plante
legumicole (tabel 2.16).

55
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Tabelul 2.16.
Conţinutul de nitraţi al unor specii de legume(după Alexa Ersilia.,2003)
Table 2.16.
Nitrates content of some vegetables (Alexa Ersilia., 2003)
Legume Conţinut de nitrat (ppm)
Salată 396 – 3550
Spanac 130 – 4090
Tomate 39 – 162
Ridichi 350 – 3520
Varză 35 – 580
Sfeclă 682 – 8008
Leuştean 230 – 3660
Mărar 40 – 5500
Morcovi 18 – 947
Castraveţi 40 – 445
Ardei 16 – 275

Studiile efectuate de Lăcătuşu pe parcursul a 30 de ani de activitate de cercetare au condus la


concluzia că nivelul nitraţilor în produsele legumicole poate varia în limite largi în cadrul speciei şi cu
valori diferite de la o specie la alta (tabel 2.17). S-a evidenţiat faptul că legumele frunzoase
(verdeţurile) conţin mai mulţi nitraţi comparativ cu cele la care se consumă fructele.
Au fost studiate şi diferenţele în ceea ce priveşte acumularea nitratului în culturile protejate
comparativ cu cultura în câmp deschis (tabel 2.17). S-a constatat faptul că în cultura protejată nivelul
conţinutului de nitraţi este mult mai mare (de până la 10 ori) comparativ cu plantele cultivate în câmp
deschis.
Tabelul 2.17.
Domeniul de variaţie al conţinutului de nitraţi şi limita maximă admisă (L.M.A.) la principalele
legume cultivate în câmp (c.) şi protejat (p.)(după Lăcătuşu V. şi colab.,1997)
Table 2.17.
Variation domain of nitrates content and maximum allowed limit (M.A.L) to the main field vegetables
(c.) and greenery vegetable (p.) . (Lăcătuşu V. and all.,1997)
Cultura NO 3− mg/kg s.p. Cultura NO 3− mg/kg s.p.
Domeniul L.M.A. Domeniul L.M.A.
Castraveţi, p. 10 – 1000 400 Mazăre grădină, c. 6 – 126 -
Cartofi, c. ± 40 160 Mazăre grădină, p. 200 – 3250 -
Cartofi, p. 0 – 200 200 Morcov timpuriu 100 – 800 300
Ceapă uscată, c. 20 – 80 80 Morcov toamnă 2 – 800 200
Ceapă verde, p. 100 – 840 600 Pepene, p. ± 420 500
Conopidă, p. 250 – 850 400 Pătrunjel, c. 224 – 3025 -
Ridichi, c. 10 – 1250 600 Pătrunjel, p. ± 5300 -
Ridichi, p. vară 900 – 2000 - Tomate, c. 5 – 150 150
Salată, p. 1500 – 6600 3000 Varză albă, c. ± 200 500
Salată creaţă, c. 1300 – 3500 - Varză albă, p. 200 – 1800 900
Sfeclă roşie c. 413 – 8967 2000 Varză chinez, c. 400 – 2400 -

56
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Spanac, c. 60 – 3340 2000 Varză chinez, p. 1000 – 4500 -


Spanac, p. 2600 – 4900 - Varză Bruxelles, c. 1 – 65 -

Aceste domenii de variaţie foarte mari par să excludă un eventual control genetic. De altfel,
majoritatea studiilor au arătat în acest sens doar corelaţii între concentraţia de nitraţi şi unele caractere
morfologice, cum ar fi: lungimea, grosimea şi gradul de castare al peţiolului, culoarea, mărimea şi
gradul de gofrare al frunzelor, gradul de afânare al căpăţânii ş.a.
Centrul Naţional de Statistică în Agricultură şi Centrul de Cercetări Economice în colaborare
cu laboratorul de cercetări al ICPA - Institutul de Cercetări pentru Pedologie si Agrochimie din
Bucureşti au efectuat, în 1992, un studiu privind efectele poluării determinat de traficul rutier,
activitatea industrială dar şi de utilizarea îngrăşămintelor chimice în perimetrul Bucureştiului, asupra
populaţiei din zonă.
Rezultatele obţinute au evidenţiat faptul că în partea sud-estică a Bucureştiului, conţinutul de
nitraţi depăşesc de 6 ori conţinutul normal din sol, de 3 ori conţinutul maxim admis pentru legume si
de peste 10 ori concentraţia max. admisă în apa potabilă .
O persoană care consuma zilnic castraveţi, varza, morcovi, tomate şi cartofi din aceste grădini
ingerează de 5,2 ori mai mulţi nitraţi/zi decât limita maxim admisa. Cei mai periculoşi sunt castraveţii
care depăşesc de 2 ori limita maxim admisă. Varza şi morcovii au cu 50% mai mult azotat decât limita
maxim admisă. Aceasta duce la cancer gastric, dereglări cardiovasculare si ale glandei tiroide. La
copii, aceasta poate duce la moarte (ca în jud. Brăila şi Teleorman) sau la malformaţii congenitale al
nou-născuţilor. În urma cercetărilor efectuate s-a concluzionat că poluarea cu nitraţi a produselor
legumicole, ca urmare a utilizării excesive şi nejudicioase a îngrăşămintelor, conduce la micşorarea
speranţei de viaţă, în special în Bucureşti şi zona limitrofă, cu 10 ani .
Cercetări vaste privind acumularea de nitrat în produsele legumicole au fost efectuate în cadrul
Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Timişoara, în perioada 1994-1996,
de către Rădulescu Hortensia (Radulescu H., 1999). Studiile au urmărit influenţa îngrăşămintelor
minerale şi organice pe bază de azot asupra acumulării de nitrat în apă, sol şi plante.
Variantele experimentale au cuprins doze de azot situate între 50-300 kg N/ha, administrate
atât sub formă de fertilizanţi minerali (uree, azotat de amoniu, azotat de potasiu) cât şi organici (gunoi
de grajd, mraniţă) diferitelor culturi agricole şi legumicole. Considerând factorii care determină
concentrarea nitraţilor şi a nitriţilor în plante, la interpretarea rezultatelor obţinute, concomitent cu
fertilizarea, s-au avut în vedere specia analizată, tehnicile de cultură, caracteristicile solului cât şi
condiţiile climatice pe parcursul experimentului şi în preajma recoltării.
La fertilizarea cu azotat de amoniu, creşterea la doza maximă a fost de 268%, atingând
maximul în cazul variantei cu azotat de potasiu (286%), în care azotul se găseşte integral sub formă
nitrică. Existenţa azotului sub formă integral nitrică, în azotatul de potasiu şi parţial, în azotatul de
amoniu, imprimă procesului de creştere a conţinutului de nitraţi o ascendenţă crescută în special la

57
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

depăşirea dozei de 150 kg N/ha. Din punct de vedere nutriţional, se constată că, la depăşirea dozei de
150 kg conţinutul de nitraţi din salată se situează la o valoare egală cu 50% din aportul mediu zilnic
admis de nitraţi, prin consumul a numai 100 g salată.
Valorile ridicate ale conţinutului de nitraţi, se datorează nu numai dozelor mari de azot ci şi
condiţiilor climatice caracteristice epocii de cultură (toamna) cu o durată a insolaţiei redusă. Pe
fondul unei fertilizări cu doze crescătoare de azot, modificarea conţinutului, de nitraţi în salată
depinde hotărâtor de epoca de cultură, respectiv de condiţiile climatice caracteristice fiecărei epoci. În
aceleaşi condiţii de sol şi variante de fertilizare cu azot. nivelul nitraţilor în cultura de primăvară este
mult diferit de cel din cultura de toamnă (figura 2.4). Această constatare se explică, ţinând cont de
condiţiile în care decurge reacţia de reducere a nitraţilor în plantă, respectiv condiţiile favorizante de
mediu.

1800 1765
1600 1205 1330
Conţinut de nitraţi

1400 1197
939
(ppm/S.P.)

1200
808 795
1000
660 748
800
519
600
241 359
400 198 213
200
0
0 50 100 150 200 250 300
cultura de primăvară Doza de azot (kg N/ha)
cultura de toamnă

Figura 2.4. Variaţia nivelului nitraţilor în salată, la epoci de cultură diferite


(Rădulescu Hortensia, 1999)
Figure 2.4. Nitrates content fluctuation in lettuce , in different stages
(Rădulescu Hortensia, 1999)

Rezultatele obţinute privind modificarea conţinutului de nitraţi în frunzele de spanac, în


funcţie de doza de azot administrată, evidenţiază o proporţionalitate directă a acestora (tabelul 2.18).
Cercetările efectuate în trei ani consecutivi (1994, 1995, 1996) indică creşterea proporţională a
conţinutului de nitraţi cu doza de azot, în toate variantele de fertilizare experimentate (50-300 kg
N/ha). Având în vedere că cercetările s-au reluat în aceleaşi condiţii de sol, specie şi variantă de
fertilizare, explică valorile relativ apropiate care s-au obţinut. Diferenţele constatate se datoresc
condiţiilor climatice specifice fiecărui an agricol.
Evaluarea procentuală a creşterii conţinutului de nitraţi faţă de proba nefertilizată, se cifrează
în jurul valorii de 200% pentru variantele cu fertilizare maximă (300 kg N/ha).
Pe fondul creşterii conţinutului de nitraţi, concomitent cu doza de azot administrată, s-au
determinat unele deosebiri privind rata creşterii în funcţie de forma azotului din fertilizant. În cazul
fertilizării spanacului cu doze crescătoare de uree, corelaţia existentă între creşterea conţinutului de
nitraţi şi varianta de fertilizare, este foarte semnificativă, începând cu doza de 150 kg N/ha. Conţinutul

58
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

cel mai mare de nitraţi s-a constatat în varianta de fertilizare maximă (300 kg N/ha), creşterea
reprezentând 273% faţă de varianta martor nefertilizată (tabelul 2.18).

Tabelul 2.18.
Variaţia conţinutului de nitraţi în spanac, în funcţie de doza de azot administrată.
(Rădulescu Hortensia, 1999)
Table. 2.18.
Nitrates content variation in spinach, according as administrated nitrogen dose
(Rădulescu Hortensia 1999)
Doza de azot (kg Conţinutul de nitraţi (ppm / S.P.)
N/ha) Anul 1994 Anul 1995 Anul 1996
0 600 613 593
50 975 993 972
100 1075 1090 1105
150 1165 1170 1115
200 1290 1315 1295
250 1543 1535 1602
300 1835 1840 1785

O analiză comparativă a acţiunii fertilizanţilor organici şi minerali cu azot asupra conţinutului


de nitraţi din spanac evidenţiază la aceleaşi doze de azot, valori mult crescute ale nivelului de nitraţi în
variantele cu fertilizare minerală (tabelul 2.19).

Tabelul 2.19.
Dinamica conţinutului de nitraţi din spanac în funcţie de dozele de azot organic şi mineral aplicate
(Rădulescu Hortensia, 1999).
Table 2.19.
Dinamic of nitrates content in spinach according to nitrogen applied doses, organic or synthetic
(Rădulescu Hortensia, 1999).
Doza de gunoi Doza de azot (kg/ha) Conţinutul de nitraţi (ppm / S.P.)
(t/ha) Fertilizare organică Fertilizare minerală
0 0 550 600
20 100 620 1076
30 150 700 1100
40 200 825 1250
60 300 980 1708

Studiul corelaţiei dintre doza de azot şi acumularea nitraţilor în spanac a fost realizat spre
aprofundare, atât pe o cultură de toamnă cât şi pe o cultură de primăvară. Analizarea cifrelor obţinute,
foarte diferite pentru cele două epoci de cultură evidenţiază influenţa deosebită pe care o au condiţiile
climatice asupra acumulării nitraţilor în plantă (tabelul 2.20). Se constată diferenţe mari ale
conţinutului de nitraţi nu numai în variantele fertilizate similare ci şi în cele nefertilizate. Diferenţele
înregistrate nu se datoresc numai procesului de reducere a nitraţilor în plantă ci şi condiţiilor de
asimilare ale azotului în plantă, determinate de condiţiile climatice.

59
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Tabelul 2.20.
Variaţia conţinutului de nitraţi din spanac în funcţie de epoca de cultură şi dozele de azot aplicate.
(Rădulescu Hortensia,1999).
Table 2.20.
Nitrates content variation in spinach according to culture period and applied nitrogen doses.
(Rădulescu Hortensia.,1999).
Doza de azot (kg Conţinutul de nitraţi (ppm/S.P.)
N/ha) Cultură de primăvară Cultură de toamnă
0 50 600
50 153 950
100 168 1076
150 250 1100
200 315 1250
250 481 1467
300 789 1708

Cercetările efectuate de Hortensia Rădulescu privind variaţia conţinutului de nitraţi ca urmare


a fertilizării cu azot, au relevat faptul că există o corelaţie directă între doza de azot administrată şi
cantitatea de nitraţi din căpăţâna verzei (tabelul 2.21). Corelaţia se verifică în toţi anii de cercetare.
Valorile obţinute pentru variantele de fertilizare similare, în trei ani consecutivi, sunt foarte apropiate,
având în vedere condiţiile aproape identice în care s-au repetat cercetările. Diferenţele constatate apar
ca urmare a condiţiilor climatice caracteristice fiecărui an agricol.

Tabelul 2.21.
Variaţia conţinutului de nitraţi în varză, funcţie de doza de azot administrată
(Rădulescu Hortensia, 1999).
Table 2.21.
Nitrates content variation in cabbage, according as administrated nitrogen dose
(Rădulescu Hortensia, 1999)
Doza de azot (kg Conţinutul de nitraţi (ppm/S.P.)
N/ha) Anul 1994 Anul 1995 Anul 1996
0 120 118 101
50 195 180 195
100 348 325 356
150 360 350 349
200 420 425 385
250 690 670 719
300 758 745 747

Având în vedere limita maximă de nitraţi admisă în varză legiferată în ţara noastră (900 ppm),
valorile experimentale obţinute indică încadrarea probelor analizate în indicii de calitate prevăzuţi,
pentru toate variantele de îngrăşământ utilizate.
Studii anuale repetate efectuate de către Hortensia Rădulescu au relevat dependenţa direct
proporţională dintre conţinutul de nitraţi din morcov şi doza de azot administrată la fertilizare (tabelul
2.22). Diferenţele determinate între conţinutul de nitraţi la doza de fertilizare maximă (300 kg N/ha) şi

60
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

în varianta nefertilizată, indică o creştere de 653% pentru anul 1994, 791 % pentru anul 1995 şi 890%
pentru anul 1996.
Tabelul 2.22.
Variaţia conţinutului de nitraţi din morcovi, funcţie de doza de azot administrată
(Rădulescu Hortensia,1999)
Table 2.22.
Nitrates content variation in carrots, according as administrated nitrogen dose
(Rădulescu Hortensia , 1999)
Doza de azot (kg Conţinutul de nitraţi (ppm/S.P.)
N/ha) Anul 1994 Anul 1995 Anul 1996
0 75 60 54
50 180 190 164
100 235 215 234
150 255 270 258
200 315 323 301
250 355 348 377
300 490 475 481

Din valorile înregistrate privind conţinutul de nitraţi din morcov şi distribuţia ionului nitrat în
organele vegetative ale acestuia în funcţie de gradul de fertilizare apare evident faptul că în rădăcina
morcovului, care reprezintă organul comestibil, chiar şi la doza maximă experimentată (300 kg N/ha)
conţinutul nitric este relativ redus în comparaţie cu valorile determinate în legumele frunzoase.
Stabilirea unui nivel maxim de fertilizare, de care depinde concentraţia de nitraţi determinată
în recoltă, are în vedere respectarea limitei maxime admise în alimentele vegetale (400 ppm).
Rezultatele obţinute permit aprecierea dozei de 250 kg N/ha ca nivel limită în fertilizarea cu azot la
morcov, pentru condiţiile date.
Cercetările efectuate în anul 2006 de Cumpătă Simona-Diana, în 2006, privind conţinutul de
nitraţi şi nitriţi la câteva specii legumicole comercializate în municipiul Iaşi au evidenţiat faptul că în
majoritatea probelor analizate valorile obţinute pentru nitraţi şi nitriţi sunt cu mult mai mici decât
limitele maxime admise (LMA) menţionate în literatură. Astfel, conţinutul în nitraţi la salata analizată
este de aproximativ 10 ori mai mic decât valoarea menţionată în literatură pentru salata de iarnă,
obţinută în seră. La fel pentru varză, morcov şi spanac valorile sunt mult mai mici decât valorile
respective menţionate în literatură, adică de 500-900 mg NO3-/kg pentru varză, de 200-300 mg
NO3-/kg pentru morcov şi de 2000 mg NO3-/kg pentru spanac.
Un conţinut de nitraţi relativ mare pe specii se observă că se acumulează în salată, pătrunjelul
de rădăcină şi sfecla roşie (tabelul 2.22). Valori relativ mici se constată la varză şi la morcovi, iar
valori intermediare la spanac şi pătrunjelul de frunze.
În privinţa conţinutului de nitriţi, o singură specie se remarcă printr-un conţinut mai evident,
anume sfecla roşie (14,5 mg NO2- /kg ), în timp ce restul speciilor analizate au avut un conţinut
determinat între 0,21 mg NO2- /kg (morcovi) şi 1,44 mg NO2- /kg (spanac).
Se poate remarca şi relativa convergenţă a valorilor experimentale obţinute pe fiecare specie în
parte, eroarea standard calculată la şase specii cu trei determinări fiecare fiind de 0,088.

61
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Tabelul 2.23
Concentraţia de ioni nitraţi şi nitriţi în speciile studiate (mg/kg) (Cumpătă S., şi colab., 2006)
Table 2.23
Concentration of nitrates and nitrites ions in studied species (mg/kg) (Cumpătă S., şi colab., 2006)
Specia Valori obţinute (mg/kg)
NO2- NO3-
Salată (Lactuca sativa) 0,63 376,0
0,63 412,6
0,67 394,2
Spanac (Spinacia oleracea) 1,44 159,7
0,85 144,7
1,04 114,3
Varză (Brassica oleracea) 0,63 3,3
0,40 5,1
0,67 3,5
Pătrunjel rădăcină (Petroselinum crispum) 0,48 454,1
0,86 430,1
0,89 401,1
Morcov (Daucus carota) 0,31 4,8
0,21 3,1
0,28 4,6
Sfecla roşie (Beta vulgaris) 14,5 275,9

Spre deosebire de nitraţi, conţinutul de nitriţi din legume şi fructe este foarte redus. Aceasta
datorită faptului că, în procesele de transformare pe care le suferă nitraţii în plante, etapa nitriţilor este
tranzitorie şi anume, pe măsură ce nitriţii se formează sub influenţa nitratreductazei, ei sunt reduşi mai
departe cu aceeaşi viteză de către nitritreductază în formă amoniacală. Aşa se explică de ce cantităţile
de nitraţi în spanac, sfeclă, ţelină, ridichi şi alte legume ajung frecvent până la 2000-3000 ppm, în timp
ce nitriţii nu depăşesc 1-5 ppm. (Alexa, Ersilia, 2008)

2.8. CERINŢE LEGISLATIVE PRIVIND LIMITELE MAXIME ALE NITRAŢILOR ŞI


NITRIŢILOR ÎN PLANTELE LEGUMICOLE
2.8. LEGISLATIVE REQUIREMENTS REGARDING MAXIMUM LIMITS OF NITRATES
AND NITRITES IN VEGETABLES

Pentru prevenirea principalelor maladii generate de acumularea nitraţilor şi nitriţilor în


organism, respectiv methemoglobinemia şi cancerul, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a propus o
legislaţie privind nivelul maxim de nitraţi şi nitriţi admişi în alimente, în momentul consumului
acestora. Legislaţia este cu atât mai importantă cu cât s-a constatat că majoritatea surselor de hrană,
atât pentru om cât şi pentru animal, conţin în cantităţi diferite nitraţi, respectiv nitriţi.
Potrivit statistici lor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii aportul săptămânal de nitraţi, datorat
consumului de alimente solide şi lichide se cifrează la 498 mg de persoană.
Cerinţele legiferate privind nivelul nitraţilor din produsele alimentare de origine vegetală, se

62
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

referă la specii cunoscute ca fiind mari acumulatoare de nitraţi în faza de vegetaţie, în care sunt
recoltate pentru consum. Valorile citate pentru ţările Comunităţii Europene sunt în general aceleaşi sau
au valori apropiate (tabel 2.24). În toate legislaţiile consultate se constată o grijă specială privind
conţinutul de nitraţi din hrana dietetică sau cea destinată alimentaţiei sugarilor şi a copiilor mici, unde
limitele sunt mult reduse (250 ppm).
Tabelul 2.24.
-
Nivele maxime de NO (ppm) în diferite produse vegetale în ţări ale Uniunii Europene.(Commission
3
Regulation (EC) No. 655/2004)
Table 2.24.
Maximum levels of NO-3 (ppm) in different vegetables in Europe Union countries. (Commission
Regulation (EC) No. 655/2004)
Produsele vegetale Austria Belgia Germania Olanda Elveţia

Morcovi 1500 - - - -
Sfecla rosie 4500 - 3000 3500 3500
Andive (vara) 3500 2000 - 2500 2500
Varză 1500 - - - -
Ridichi - - - - 3500
Ţelină (verde) - 5000 - - -
Ţelină (rădăcină) - 4000 - - -
Salată frunze - 3500 2500 - -

Nivelele maxime (limitele) pentru nitrat (mg/kg) în salată şi spanac conform Regulamentului
Comisiei Europene Nr. 563/2002 sunt prezentate în tabelul 2.25, diferenţiat în funcţie de perioada de
recoltare şi sistemul de cultivare

Tabelul 2.25.
Nivelele maxime pentru nitrat (mg/kg-1) în salată şi spanac (Regulamentului Comisiei Europene Nr.
563/2002)
Table 2.25.
Maximum levels for nitrate (mg/kg-1) in lettuce (Europe Comision Regulation Nr. 563/2002).
Produsul Perioada de recoltare NO-3(ppm)
Spanac proaspăt (Spinacia oleracea L.) 1 noiembrie - 31 martie 3000
1 aprilie - 31 octombrie 2500
Spanac conservat, congelat - 2000
Salata proaspătă (Lactuca sativa L.) Sera 1 oct. - 31 martie 4500
1 aprilie – 30 sept. 2500
Salata proaspătă (Lactuca sativa L.) Câmp 1 oct.- 31 martie 2500
1 aprilie – 30 sept. 2000
Salata tip Iceberg Sera 2500

Pentru produsele destinate sugarilor şi copiilor mici din cereale procesate şi din legume şi fructe,
s-a stabilit de către Comisia Europeana EC limita maximă admisă a nitratului de 2000 mg/kg, tabelul
2.25. (Commission Regulation (EC) No 563/2002 of 2 April 2002).
În Statele Unite ale Americii nu există nici un Standard pentru conţinutul de nitraţi din plantele
legumicole.

63
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Tabelul 2.26.
Cerinţe impuse nivelului de nitraţi (ppm/subst. proaspătă) din legume, în Austria (Manafi M., 1999).
Table 2.26.
Requirements regarding nitrates level (ppm/fresh vegetable)in vegetables, Austria (Manafi M., 1999)
Specia Cultură Biocultură
convenţională
Ridichi, sfeclă roşie 3500 2000
Ridichi, sfeclă roşie (cultivate în perioada
4500 -
noiembrie – aprilie)
Spanac 3500 1200
Hrană pe bază de legume destinată sugarilor şi
250 -
copiilor mici
Morcovi 1500 800

Limita impusă nivelului de nitraţi din alimentele destinate consumului pentru copii, este de

maxim 250 mg NO 3− /kg produs. Cerinţele de calitate privind apa potabilă în ţările Comunităţii
Europene, prevăd o limită maximă admisă a nitraţilor de 50 mg/l, respectiv nitriţi 0,1 mg/l . (Greer F.
R., 2005).
În China, limita maximă admisă pentru nitrat în produsele vegetale a fost stabilită la 3100
mg/kg. (Zhou ZY, 2000).
În ţările europene limitele maxime ale nitraţilor admise în produsele comestibile sunt mai puţin
severe decât cele din ţara noastră. Astfel concentraţia maximă admisă la legumele recoltate în perioada
mai-octombrie este de 3500 mg nitrat/kg produs.
Reglementările interne în ceea ce priveşte valoarea maximă admisă a nitraţilor în legume şi
fructe proaspete destinate comercializării şi consumului uman sunt stipulate în Ordinul Nr.
293/640/2001-1/2002 precum şi în NORMELE privind siguranţa alimentară din 28 februarie 2002 şi
sunt în concordanţă cu cerinţele Uniunii Europene. Astfel, conform NORMELOR din 28 februarie
2002 privind contaminanţii din alimente, limitele maxime legiferate privind nivelul nitraţilor din
produsele horticole cunoscute ca fiind mari acumulatoare de nitraţi în faza de vegetaţie (salata, spanac)
sunt diferenţiate în funcţie de perioada de recoltare.

64
Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

Tabelul 2.27.
Limitele maxime de azotaţi admise în unele produse vegetale conform Ordinului Nr.
293/640/2001-1/2002 privind conditiile de securitate si calitate pentru legume si fructe proaspete
destinate consumului uman.
Table 2.27.
Maximum addited limits of nitrates in some vegetables according to Order No. 293/640/2001-
1/2002 regarding security and quality conditions for vegetables and fresh fruits destinated for human
consumption.
Cultivat în:
Produsul Câmp (teren
Seră
descoperit)
Ardei (ardei gras, gogoşar, kapia, iute) 150 400
Cartofi 300 -
Castraveţi 200 400
Ceapă uscată 80 -
Conopidă 400 400
Dovlecei 500 -
Morcovi 400 -
Salată verde 2.000 3.000
Sfeclă roşie 2.000 -
Spanac 2.000 3.000
Tomate 150 300
Varză 900 -
Vinete 300 400
Mere 60 -
Pere 60 -
Pepene roşu 100 -
Struguri 60 -

Tabelul 2.28.
Limite maxime ale contaminanţilor prezenţi în diferite alimente –conform NORMELOR din 28
februarie 2002 privind contaminanţii din alimente
Table 2.28.
Maximum limit of contaminants prezent in different food – according to Norms from 28 february
2002 regarding contaminants in food.
Limitele maxime de nitraţi
Produsul
(mg NO3/kg produs proaspăt)
Spanac recoltat de la 1 noiembrie la 31 martie 3.000
(Spinacia oleracea L.) recoltat de la 1 aprilie la 31 octombrie 2.500
recoltata de la 1 octombrie la 31 martie 4.500
Salata verde (Latuca Sativa L.)
recoltata de la 1 aprilie la 30 septembrie 3.500
(salata cultivata in sera si salata cultivata
in câmp deschis) cu excepţia salatei cultivate în câmp 2.500
deschis, recoltata de la 1 mai la 31 august

Nivelul maxim admis de nitriţi în produsele vegetale nu este reglementat printr-un ordin,
dar conform studiilor din literatură, acesta nu trebuie să depăşească 1-5 ppm (Alexa Ersilia, 2008),
(Trif Alexandra, 1983).

65