1.

Compozitia chimica a sangelui

Sangele reprezinta un „tesut lichid” constituit dintr-o mare varietate de
componente biochimice, avand rolul de vehiculare a acestor componente necesare
activitatii celulare si, totodata, de reglare si mentinere a proprietatilor fizico-chimice si
biochimice ale mediului intern.
Sangele este constituit din doua faze: faza lichida, denumita plasma si faza solida
reprezentata de elementele figurate: eritrocite, leucocite si trombocite.
Plasma reprezinta componenta sanguina lichida constituita din ser, fibrinogen si
factori de coagulare.
Serul constituie componenta sanguina lichida care se obtine dupa coagularea
sangelui, deci in conditiile recoltarii acestuia fara anticoagulant.
Sub aspect biochimic, sangele reprezinta o solutie eterogena cu o compozitie
extrem de diversa.
Sangele este format din elemente figurate (45%) reprezentate de eritrocite (intre
4.200.000-4.500.000/mm3 la femei si 4.500.000-5.500.000/mm3 la barbati), leucocite
(5000-8000/mm3), trombocite (150.000-300.000/mm3) si din plasma (55%). Aceasta este
formata din apa (90%) si reziduu uscat format din substante anorganice (1%),
reprezentate de anioni si cationi, si substante organice (9%), reprezentate de proteine,
glucide, lipide, enzime, vitamine, hormoni, metaboliti intermediari si finali.

2.Recoltarea si prelucrarea probelor de sange

Pentru efectuarea determinarilor biochimice sangele se recolteaza prin punctie
venoasa. Pentru punctia venoasa se sterge suprafata pielii cu alcool 70% sau eter anhidru.
Sangele trebuie colectat pe anticoagulant cand este necesara plasma. Se recomanda ca
recoltarea sa se faca dimineata, pe nemancate.
Folosirea plasmei sau a serului prezinta importanta in unele cazuri, cum ar fi
determinarea unor enzime care se afla si in trombocite si deci sunt eliberate in cursul
coagularii (fosfataza acida, lactatdehidrogenaza, aldolaza).
Folosirea serului sau a sangelui integral se poate face daca componentul de
analizat are aceeasi concentratie in eritrocite si in plasma (glucoza, azotul ureic).
Determinarile trebuie efectuare cat mai rapid posibil dupa recoltarea sangelui.
Daca nu este posibil, se vor congela serurile (nu se vor pastra la +4ºC). Trebuie tinut cont
de aceasta indicatie speciala la determinarea urmatoarelor componente:
•glucoza – valorile scad prin pastrarea sangelui;
•fosforul anorganic seric creste (determinarea se va face la cel mult 3 ore de la recoltare)
•potasiul seric creste daca eritrocitele nu sunt separate de ser in decurs de 60 minute de la
recoltarea sangelui;
•bicarbonatul trebuie determinat in decurs de o ora;
•pH-ul sangelui creste in decurs de 4 ore de la 7,4 la 8;
•daca sangele ajunge in contact cu aerul, CO2 difuzeaza din eritrocite si clorul din ser ii ia
locul, deci la determinarea clorului se va evita contactul cu aerul;
•compozitia sangelui poate fi schimbata sub actiunea bacteriana si enzimatica prin
pierderea compusilor volatili, schimburi de substante intre spatiul intracelular si fluid.

3. Recoltarea si prelucrarea probelor de urina

 Urina reprezinta rezultatul celor trei procese fundamentale: filtrarea plasmei la
nivelul glomerului, reabsorbtia si secretia anumitor constituenti la nivelul tubilor renali.
Este constituita dintr-un complex de componente chimice, rezultate din metabolismele
intermediare.
Se recomanda ca determinarile sa se efectueze pe urina proaspata, recoltata
cantitativ, in decursul a 24 de ore. Recoltarea trebuie facuta in conditii sterile.
Analiza completa a urinei se efectueaza pe urina din 24 de ore, in timp ce un
examen sumar de urina, care consta din determinarea densitatii, identificarea prin reactii
calitative a componentilor patologici urinari, analiza sedimentului urinar, etc. se poate
face pe urina „de dimineata” care este mai concentrata. Urina „de dimineata” este urina
proaspat colectata dimineata, dupa ce a fost golita vezica urinara de urina acumulata in
timpul noptii. In aceasta urina se fac numai determinari calitative (albumina, glucoza, pH,
corpi cetonici si sediment urinar). Urina din 24 de ore se recolteaza astfel: dupa ce vezica
a fost golita de „urina de dimineata” se incepe la o ora fixa recoltarea intr-un vas sau mai
multe in functie de cantitatea de urina, timp de 24 de ore.
La urina din 24 de ore este necesar sa se masoare volumul de urina pentru ca,
determinarile care se fac in urina de 24 de ore, se raporteaza la volumul urinar (diureza).
Urina se conserva, pana la efectuarea analizelor, la o temperatura potrivita. Pentru a evita
precipitarea la rece a unor saruri, aceasta temperatura nu trebuie sa fie prea scazuta; de
asemenea, in scopul evitarii proceselor fermentative, temperatura de conservare nu
trebuie sa depaseasca +20ºC.
Pentru conservarea urinei se adauga in vasul in care se recolteaza urina si unele
antiseptice, mai ales timolul (0.1/100 ml urina), mertiolatul (0.01/100ml urina) sau
toluenul, sub forma unei pelicule fine, care acopera suprafata urinei. Aceste substante,
spre deosebire de altele (formol, acid boric, cloroform) prezinta avantajul ca nu
interfereaza cu unele componente chimice existente in urina deci nu modifica
determinarea lor.

4.Factori care pot influenta rezultatele analizelor

a)Hemoliza ca sursa de eroare
Serurile hemolizate, ca urmare a lezarii eritrocitelor, constituie surse de erori
semnificative in analizele biochimice, mai ales in cazul dozarii componentelor a caror
concentratie este diferita in ser fata de eritrocite.
Culoarea hemoglobinei poate produce interferente in cazul unor determinari
colorimetrice (de bilirubina, colesterol). Erorile cele mai semnificative se refera la
componentele care prezinta diferente mari de concentratie in eritrocit si plasma sau ser.
b)Plasma sau serul icteric ca sursa de eroare
Culoarea caracteristica serurilor icterice interfera semnificativ in determinarile
colorimetrice care se efectueaza in domeniu λ=400-500nm. In acest caz se face o proba
martor a serului de a carei extinctie se tine seama la dozare.
c)Plasma sau serul lipemic, ca sursa de eroare:
Cand concentratia lipidelor neutru din ser depaseste valoarea de 700mg% serul
apare opalescent (lactescent). Daca opalescenta nu dispare in cursul determinarii, citirea
extinctiei la fotometru va fi eronata, obtinandu-se o valoare mult crescuta a acestuia.

5.Analiza urinii (volum, culoare, densitate)

 Cantitatea de urina eliminata in 24 de ore, depinde de ingestia de lichide, de
pierderile de apa prin transpiratie si de cantitatea de substante excretate in urina. In
conditii fiziologice, rinichiul excreta cam 40-60% din aportul total de lichid din 24 de
ore. Valorile normale in 24 de ore variza cu varsta fiind de 800-1400ml la copiii intre 8-
14 ani si de 1000-1600ml la copiii peste 14 ani si adulti, dar si cu sexul fiind, in medie, de
1500-2000ml la barbati si 1200-1700ml la femei. In cazul unui aport hidric obisnuit sunt
considerate patologice cantitati de urina sub 500ml (oligurie) si peste 2000ml (poliurie).
Oliguria se inregistreaza in boli renale (necroza tubulara acuta, intoxicatii, boli
renale vasculare, precipitarea unor compusi in nefroni), obstructia cailor urinare (calculi,
tumori), retentie de urina postoperator, transpiratie, febra, edeme si alte colectii
lichidiene.Anuria (sub 100-150ml/24 ore) se intalneste in insuficientele renale acute.
Poliuria se intalneste in diabetul zaharat, diabetul insipid, resorbtia edemelor si a
colectiilor lichidiene, dupa crizele epileptice si migrenoase, in sclerozele
renale.Polakiuria (mictiuni frecvente, dar cantitatea totala de urina este normala) apare in
cistite, pielite, adenom de prostata.Nicturia (eliminarea unei cantitati mari de urina in
cursul noptii) se inregistreaza in insuficienta cardiaca, inflamatii ale cailor urinare. In
mod normal, 80% din cantitatea de urina din 24 de ore se elimina ziua.
Cantitatea de urina eliminata (diureza) in 24 de ore se determina masurand-o cu
un cilindru gradat sau cu un pahar conic gradat.
Urina normala prezinta o nuanta care variaza de la galben – deschis pana la
galben-rosiatic. Culoarea urinei depinde de concentratia si natura substantelor cromogene
dizolvate in urina si, in primul rand, de unii pigmenti ca: urocromul, urobilina si
porfirina, primul fiind principalul factor de culoare.
In general, culoarea urinei poate fi influentata si de pH si de concentratie. Astfel,
o urina alcalina si/sau diluata prezinta u culoare mai deschisa (in cursul zilei), pe cand
urina acida si/sau concentrata prezinta o culoarea mai inchisa (in cursul noptii).
Regimul alimentar influenteaza, de asemenea, culoarea urinei; astfel, intr-un
regim bogat in proteine de origine animala, urina are o culoare mai inchisa, pe cand in
regimul vegetarian are o culoare mai deschisa. Totodata si unele medicamente
administrate influenteaza culoarea urinei.
Densitatea sau greutatea specifica a urinei depinde de substantele dizolvate si
anume: la indivizii sanatosi sarurile, in general si ureea, in unele cazuri patologice
glucoza si albumina. Densitatea este de obicei invers proportionala cu volumul de urina
eliminata si direct proportionala cu intensitatea culorii. Exceptie face diabetul zaharat,
caz in care densitatea este crescuta, datorita prezentei glucozei, cu toate ca, volumul este
mult crescut. La urinile care contin pigmenti, saruri biliare sau substante colorate, se
intalneste acelasi fenomen.
O scadere a densitatii urinei se intalneste in cazuri de poliurie, iar o crestere a
acesteia in oligourie.
In mod normal densitatea urinei in 24 de ore este cuprinsa intre 1.015-1.025 cu
valori extreme de 1.001-1.035 dupa ingestia de lichide in cantitate mare si respectiv dupa
transpiratii abundente (urinari diluate sau foarte concentrate).
In conditii patologice, densitatea urinei este crescuta in cazuri de febra, boli
cardiace, diabet zaharat (desi in aceasta ultima situatie exista poliurie).

6.Analiza urinii (aspect, miros, pH)

 Urina normala imediat dupa misctiune se prezinta ca un lichid limpede,
transparent. In timpul colectarii poate deveni tulbure. In unele cazuri poate prezenta, inca
de la emisie, o anumita turbiditate patologica determinata de existenta unor saruri (fosfati,
carbonati, oxalati, urati) sau a puroiului (piurie).
In unele afectiuni renale (glomerulonefrite, cistite, pielite), aspectul urinei este
mult modificat datorita prezentei in cantitate mare a elementelor figurate sanguine
(hematii, leucocite), a mucusului, puroiului, cilindrilor hialini si granulosi. In alte
afectiuni precum leziuni cronice renale, urina capata un aspect foarte limpede si
transparent („urini diluate”), asemanator apei, datorita capacitatii insuficiente a rinichilor
de a concentra urina. Prezenta sangelui in urina confera acesteia o culoare rosie-bruna
(sangele poate si sedimenta). Puroiul determina formarea unui sediment gros cu aspect
albicios.
La eliminare, urina are un miros caracteristic, slab, usor aromatic, datorita
prezentei acizilor volatili si a unei cetone cicilice nesaturate denumita „urinoid” (C6H8O).
Acest miros caracteristic se modifica prin fermentatie in cursul pastrarii urinei pentru o
anumita perioada. In urinile concentrate, mirosul este mai accentuat.
Un miros de acetona sau mere indica prezenta unor cantitati crescute de corpi
cetonici (in diabet). Un miros fetid se intalneste in leziunile inflamatorii ale cailor
urinare. Dupa ingerarea unor alimente (sparanghel, hrean, usturoi) urina prezinta un
miros neplacut foarte accentuat, datorita mercaptanilor formati si eliminati prin urina.
Urinile infectate au un miros de amoniac datorita proceselor de fermentatie produse in
prezenta bacteriilor. In cazurile de acidoza apare un miros de fructe fermentate sau
cloroform. Medicamentele pe baza de terebentina imprima urinei un miros de violete. Un
miros puternic neobisnuit al urinei la nou-nascuti trebuie sa sugereze suspiciunea
prezentei unei erori metabolice (aminoacidopatie) cu aminoacidurie specifica.
In cazul unui regim alimentar echilibrat si cu alimentatie mixta, urina proaspata
este, in mod normal, usor acida, cu variatii in jurul valorii de 6 (5-7.2).
Aciditatea urinei provine din: acizii organici, acid uric, acid hipuric, acid citric,
acid acetic, acid oxalic precum si din sarurile acide, fosfatii primari de Na, K, NH4. Este
net acida (5.2-5.3) in cazul regimului alimentar carnat si usor alcalina in regimul
vegetarian (7-7.5) datorita faptului ca regimul vegetarian determina o alcanizare a urinei
prin produsii de metabolizare (CO2) si care se elimina pe cale pulmonara, astfel ca in
urina se constata un exces de saruri minerale si organice cat si apa. Urina mai poate
deveni alcalina prin fermentarea microbiana datorita descompunerii de catre bacterii a
ureei in amoniac, din aceasta cauza reactia urinei se determina numai in probele proaspat
emise. Exista si variatii nictemerale ale pH-ului urinar. Dimineata urina este mai acida,
iar in cursul zilei, dupa alimentatie devine mai alcalina, deoarece ionii de H+ sunt utilizati
in formarea sucului gastric. Aciditatea urinei este determinata in cea mai mare parte de
fosfatul primar de sodiu care se afla in exces fata de plasma.
Rinichiul este irigat de sange cu un pH de 7.4 si formeaza urina cu un pH de 6.0.
Aceasta variatie de pH se realizeaza, in parte, prin modificarea proportiei sistemului
tampon al fosfatilor, adica cel dintre fosfatii acizi si alcalini.

7.Principiul metodei de dozare a glicemiei prin metoda colorimetrica cu o-toluidina.

 Glicemia, concentratia glucozei in sange, reprezinta o constanta biochimica care
reflecta un echilibru dinamic intre procesele catabolice si anabolice glucidice.
Glucoza se condenseaza cu orto-toluidina in mediu de acid acetic si la cald
formand un compus colorat intens in verde-albastru (baza Schiff), fotometrabil la 630nm.
Cetohexozele si aldopentozele dau o culoare mult mai putin intensa, neglijabila
considerand concentratia lor in sange (0.2-10mg/l).
In galactozemii, metoda da valori cumulative, galactoza interferand reactia
glucozei; in aceste cazuri se recomanda metoda enzimatica cu glucozoxidaza.

8.Calculati valoarea glicemiei pentru o proba de ser daca s-au obtinut ES=0.30 si
EP=0.60, iar CS=1mg/ml. Interpretati rezultatul.
Glicemia, concentratia glucozei in sange, reprezinta o constanta biochimica care
reflecta un echilibru dinamic intre procesele catabolice si anabolice glucidice.
Glicemia=EP/ES•100=0.6/0.3•100=200mg/100ml ser
Avand in vedere ca valorile normale pentru adult sunt de 65-110mg/100ml sange
venos rezulta ca pacientul sufera de hiperglicemie. Aceasta se constata in
•secretie insuficienta de insulina (afectarea celulelor β ale insulelor Langerhans) si poate
fi primara (diabet zaharat) sau secundara ca urmare a unor leziuni ale pancreasului:
pancreatita acuta, neoplasm pancreatic, pancreatectomie.
•hiperproductie a hormonilor cu actiune hiperglicemianta:
Cresteri moderate:
-STH in exces: acromegalie
-exces de hormoni tiroidieni: boala Basedow
-exces de hormoni glucocorticoizi si ACTH : boala Cushing
Cresteri marcate:
-feocromocitom (tumuro secretanta de adrenalina)
-tumori cu celule α-pancreatice (secretante de glucagon)

9.Calculati valoarea glicemiei pentru o proba de ser daca s-au obtinut ES=0.30 si
EP=0.15, iar CS=1mg/ml. Interpretati rezultatul.
Glicemia, concentratia glucozei in sange, reprezinta o constanta biochimica care
reflecta un echilibru dinamic intre procesele catabolice si anabolice glucidice.
Glicemia=EP/ES•100=0.15/0.3•100=50
Avand in vedere ca valorile normale pentru adult sunt de 65-110mg/100ml sange
venos rezulta ca pacientul sufera de hipoglicemie. Aceasta se datoreaza:
•unor cauze hormonale:
a)exces de insulina:
-supradozarea administrarii de insulina la un diabetic;
-lipsa alimentatiei dupa administrarea insulinei;
-secretie pancreatica accentuata (hiperplazie pancreatica; insulinom cu celule α;
administrare cu sulfaniluree).
b)deficienta de glucagon;
c)deficienta de catecolamine (medulosuprarenala);
d)deficienta de cortizol (boala Addison);
e)deficienta de ACTH si STH;
f)insuficienta tiroidiana (mixedem).
•cauze hepatica:
a)depletia depozitelor hepatice de glicogen:
-post prelungit;
-afectare hepatocelulara severa (hepatite cronice, ciroze);
-intoxicatii acute cu fosfor, tetraclorura de carbon.
b)defecte genetice:
-galactozemia;
-intoleranta la fructoza (deficienta aldozei);
-deficienta frunctozo-1,6-fosfatazei.

10.Valorile normale si variatiile fiziologice ale glicemiei

Glicemia, concentratia glucozei in sange, reprezinta o constanta biochimica care
reflecta un echilibru dinamic intre procesele catabolice si anabolice glucidice.
Rezultatele obtinute prin diferite metode nu sunt identice la omul normal in
sangele total. Metode:
Folin si Wu 0.9-1.3g/l
Somogyi si Nelson 0.7-1.2g/l
Baudoih si Lewih 0.8-1.2g/l
Hagerdorh si Jensen 0.9-1.3g/l
Glucozidaza 0.6-0.9g/l
Aceste variatii permit intelegerea urmatoarelor reguli elementare:
•dozarea izolata a glicemiei seste fara valoarea diagnostica, numai dupa repetarea dozarii
se poate stabili un diagnostic cert;
•hipoglicemie se considera a fi pentru valori <0.6g/l pentru metode chimice si <0.5g/l
pentru metode enzimatice;
•glicemia sugarului este normal mai scazuta comparativ cu cea a adultului si nu depaseste
0.6g/l la sugar (metode chimice), aceasta situandu-se in jurul cifrei de 0.5g/l prin metode
enzimatice.
In ceea ce priveste valorile fiziologice, la nou-nascut glicemia scade in primele
ore de viata, apoi creste usor dupa cateva zile. Nou-nascutul prematur are valori scazute
1.1-2.2mmol/l; de asemenea subponderalii ca si nou-nascutii din mame diabetice.
La adult glicemia prezinta usoare variatii determinate de diferiti factori:
-temperatura scazuta, altitudinea, schimbarea climatului, starile emotionale, mesele
bogate in glucide, administrarea unor medicamente (atropina, pilocarpina) determina o
usoara hiperglicemie. Efortul muscular si posturile prelungite produc o usoara
hipoglicemie.

11.Semnificatia clinica a glicozuriei

Atunci cand glicemia depaseste pragul de eliminare renala 160-180mg glucoza/dl
ser, glucoza nu mai este reabsorbita integral, iar excesul se elimina prin urina.

12.Importanta dozarii acidului lactic si acidului piruvic in ser

Acidul lactic, prezent in sange sub forma de lactat, este obtinut prin reducerea
piruvatului care este un produs al catabolismului glucidic in conditii de anaerobioza. In
mod normal lactatul este metabolizat in ficat. Concentratia lui este determinata de
echilibrul intre producere si metabolizare. Cand ficatul nu poate metaboliza suficient sau
productia este crescuta in conditii de hipoxie tisulara sau colaps circulator rezulta acidoza
lactica (lactatul>2mg/dl, pH<7.37).
Masurarea concentratiei lactatului sanguin utilizand lactatdehidrogenaza (LDH)
se poate efectua atat pe sange arterial cat si venos, cel mai frecvent se practica pe sange
venos, acesta fiind mai usor de recoltat. Pacientul trebuie sa stea in repaus cel putin o ora
inaintea recoltarii; in alte conditii sangele venos va prezenta valori foarte mari ale
lactatului.
Scopul dozarii acidului lactic si acidului piruvic in ser este de investigare a
procesului de oxidare tisulara cat si de investigare a echilibrului acido-bazic permitand
depistarea acidozei lactice in special la pacientii cu risc crescut (boli renale sau
cardiovasculare).

13.Care sunt conditiile optime pentru recoltarea sangelui in vederea determinarii

tabloului lipidic. Explicati
Lipidele constituie o clasa de biomolecule caracterizate prin proprietatea generala
de a fi insolubile in mediu apos si solubile in solventi organici nepolari.
Nivelul proteinelor plasmatice sufera variatii diurne foarte pronuntate. Din acest
motiv, momentul recoltarii sangelui este foarte important. Se considera ca cea mai mare
valoare diagnostica o au probele recoltate dupa 12-14 ore dupa ultima masa, deoarece la
un subiect normal, dupa acest interval sangele este epurat de chilomicroni, iar
trigliceridele prezente in ser sunt numai de origine endogena provenind din sinteza
hepatica si sunt transportate sub forma de pre-β-lipoproteine. Concentratiile colesterolului
si fosfolipidelor prezinta variatii diurne mai putin accentuate.
Pregatirea pacientului este o conditie obligatorie pentru asigurarea unei
interpretari corecte a rezultatelor.
Conditiile optime pentru recoltarea sangelui se asigura prin:
-Nu se modifica obiceiurile alimentare cu cel putin 3 saptamani inaintea determinarii.
-Mentinerea stabila a greutatii corporale.
-Post pe o durata de cel putin 12 ore si fara alcool timp de 72 ore.
-Pacientul nu trebuie sa prezinte afectiuni acute, traumatisme sau interventii chirurgicale
recente.
-Fara tratament cu hormoni tiroidieni, estrogeni, androgeni, corticoizi, contraceptive
orale, hipolipemiante, antihipertensive, etc.
Analiza lipidelor serice se realizeaza in doua moduri:
1.Analiza functionala a lipoproteidelor serice (se pastreaza integritatea structurii
proteice):
-electroforeza lipoproteinelor serice (lipidograma)
-centrifugare
-metode turbidimetrice
-metode imunologice
2.Analiza cantitativa si calitativa a constituentelor lipoproteinelor:
-dozarea lipidelor totale
-separarea cromatografica a diferitelor clase de lipie
-dozarea acizilor grasi esterificati, colesterol (total si esterificat); trigliceride, fosfolipide,
acizi grasi liberi.
14.Care sunt fractiunile lipoproteice din ser si ce implicatii clinice prezinta valorile
lor anormale?
Lipidele constituie o clasa de biomolecule caracterizate prin proprietatea generala
de a fi insolubile in mediu apos si solubile in solventi organici nepolari.
Prin ultracentrifugare, lipoproteinele circulante (forma de transport a lipidelor
secretate de ficat) se diferentiaza in mai multe fractiuni pe baza densitatii lor:
chilomicroni, lipomicroni, lipoproteine cu densitate foarte mica (VLDL), lipoproteine cu
densitate mica (LDL) si lipoproteine cu densitate mare (HDL 1,2,3).
Densitatea acestor fractiuni lipoproteice este dependenta de proportia in care se
afla componentele constituente si respectiv de masa moleculara a fiecarei fractiuni si
variaza invers proportional cu procentul de lipide.
Plasma unui adult de sex masculin normal contine: 60% LDL, 20% HDL,
15%VLDL si 5% chilomicroni.
Nivelul plasmatic al lipidelor serice depinde de factori genetici precum si de
modul de viata si alimentatie. Nivelul lipidelor serice este mai crescut la populatiile din
tarile dezvoltate avand o alimentatie mai bogata in grasimi animale si un ritm de viata
mai accelerat. La aceste populatii si frecventa aterosclerozei este mai mare. Tinandu-se
cont de existenta frecventelor dereglari ale metabolismului lipidic, neinsotite de
manifestari clinice, dar carora li se atribuie un potential aterogen, se poate face o
diferentiere neta intre valorile medii ale lipidelor serice intr-o anumita populatie si
valorile normale.

15.Principiul metodei de dozare a lipidelor totale serice prin metoda Kunkel

Metoda Kunkel se bazeaza pe precipitarea lipoproteinelor cu densitate mica (β
LDL) si densitate foarte mica (pre-β-VLDL) in prezenta fenolului. In urma tratarii
probelor cu acest amestec se obtine un anumit grad de turbiditate a solutiilor respective.

16.Semnificatia diagnostica a concentratiei lipidelor totale

Lipidele constituie o clasa de biomolecule caracterizate prin proprietatea generala
de a fi insolubile in mediu apos si solubile in solventi organici nepolari.
Hiperlipemiile denota existenta unui dezechilibru intre procesul de formare al
lipoproteinelor si mecanismul de indepartare al acestora din circulatie. Exista
hiperlipemii primare (familiale) si secundare (diabet zaharat, sindrom nefrotic,
insuficienta renala cronica, hipotiroidism, guta, ateroscleroza, obstructie a cailor biliare,
acromegalie, tratamente cu estrogeni, pancreatita).
Hipolipemiile pot fi consecinta unei sinteze deficitare de lipoproteine sau a unui
catabolism exagerat al acestora.
Exista hipolipemii fiziologice la nou-nascuti, dar dupa prima saptamana de viata
concentratia lipidelor creste brusc, iar la aproximativ 4 luni se stabileste la valorile
intalnite la copiii intre 1-16 ani.
Hipolipemiile apar in denutritie, anemii severe, anemie hipercroma,
hipertiroidism, infectii acute, insuficienta hepatica si malabsorbtie. Determinarea
lipidelor totale din ser este utilizata ca un test de screening pentru depistarea
dislipidemiilor.
 Valori mai mari de 800 pana la 1000mg/dl ser indica o situatie patologica si se
impune analiza diverselor fractiuni lipidice si lipoproteice pentru a stabili patogenia
acestor dereglari.
Atunci cand se constata o hipo- sau hiperlipemie se recomanda efectuarea
electroforezei in gel de agaroza a lipoproteinelor pentru a se preciza care clasa de
lipoproteine este afectata. Valorile normale ale fractiunilor lipoproteice variaza intre 25-
35% pentru α-lipoproteine, 15-25% pentru pre-β-lipoproteine si intre 45-55% pentru β-
lipoproteine.

17.Principiul metodei de dozare a betalipoproteinelor prin metoda Burstein-

Samaille
β-lipoproteinele din ser sunt precipitate selectiv de heparina in solutie de clorura
de calciu cu tarie ionica joasa.
Se masoara turbiditatea solutiei si se exprima in unitati arbitrare (Burstein) sau se
poate doza colesterolul din precipitatul obtinut si se calculeaza cantitatea de β-
lipoproteine serice, tinand cont de faptul ca acestea contin aproximativ 35% colesterol.

18.Valori normale si variatii patologice ale betalipoproteinelor serice

Valorile normale ale β-lipoproteinelor se situeaza intre 360-640mg β-
lipoproteine/100ml ser.
Valorile crescute (hiper-β-lipoproteinemie) se intalnesc in: hiperlipemie esentiala,
hipercolesterolemie esentiala, diabet zaharat, sindrom nefrotic, hipotiroidie, ciroze
biliare, ictere obstructive, ateroscleroza.
Valorile scazute (hipo-β-lipoproteinemie) se intalnesc in afectiuni consumptive si
A-β-lipoproteinemie (afectiune genetica)

19.Principiul metodei colorimetrice de dozare a trigliceridelor serice

Trigliceridele serice sunt esteri ai glicerolului cu acizi grasi si pot fi de origine
endogena sau exogena.
Trigliceridele se saponifica cu KOH eliberandu-se glicerol. Acesta se oxideaza
pana la formaldehida care, prin condensare cu fenilhidrazina, formeaza un produs de
reactie de culoare rosie.
Rezultatul dozarii reprezinta glicerolul total adica cel esterificat plus cel liber
preexistent in ser. Acesta din urma se dozeaza in probe paralele fara saponificare, iar
valoarea lui se scade din valoarea glicerolului total.
Valorile normale sunt de 50-150mg trigliceride/dl ser.

20. Calculati concentratia trigliceridelor intr-o proba de ser daca, prin metoda
colorimetrica, s-au obtinut ET (glicerol total)=0.7, EL (glicerol liber)=0.4, ES=0.15, iar
CS=1mg/l. Interpretati rezultatul.
Trigliceridele serice sunt esteri ai glicerolului cu acizi grasi si pot fi de origine
endogena sau exogena.
ET-EL•100=200mg/dl ser
ES
Avand in vedere ca valorile normale sunt situate intre 50-150mg/dl ser rezulta ca
pacientul sufera de hipertrigliceridemie.
 Hipertrigliceridemiile pot fi primare (familiale) sau secundare
Cele secundare se intalnesc in ateroscleroza, hiperlipemie esentiala, hipotiroidism,
obezitate, alcoolism, diabet zaharat, sindrom nefrotic, insuficienta renala.
Hipertrigliceridemiile mai apar si ca urmare a starii de soc, infarctului, septicemiei,
tratamentelor indelungate cu anticonceptionale orale, estrogeni, diuretice, la bolnavii
dializati, in timpul menopauzei si in cazul administrarii de glucocorticoizi si betablocante
neselective.

21.Principiul metodei colorimetrice de dozare a colesterolului total seric

Colesterolul este un alcool monohidroxilic policiclic nesaturat, insolubil in apa si
solubil in solventi organici.
In prezenta unui amestec format din acid acetic, anhidrida acetica si acid sulfuric,
colesterolul se deshidrateaza si se transforma intr-un compus de culoare verde.
Intensitatea culorii compusului format este direct proportionala cu concentratia
colesterolului din proba de analizat.

22.Calculati concentratia colesterolului intr-o proba de ser daca, prin metoda

colorimetrica s-au obtinut ES=0.25 si EP=0.40, iar CS=2.5mg/ml. Interpretati rezultatul.
Colesterolul este un alcool monohidroxilic policiclic nesaturat, insolubil in apa si
solubil in solventi organici.
EP•250=160mg colesterol/dl ser
ES
Avand in vedere ca valorile normale sunt intre 170-200(220)mg colesterol/dl ser
rezulta ca pacientul sufera de hipocolesterolemie.
Hipocolesterolemiile pot aparea in boli hepatice, infectii hipertiroidiene,
hemopatii severe (leucemie), afectiuni genetice (boala Tanger, A-β-lipoproteinemie),
malabsorbtie.
Valorile scazute ale colesterolului sunt asociate cu prezenta cancerului de colon.

23.Variatii patologice ale concentratiei colesterolului seric.

Colesterolul este un alcool monohidroxilic policiclic nesaturat, insolubil in apa si
solubil in solventi organici.
Hipercolesterolemiile apar in ateroscleroza, boli cardiovasculare, obezitate, diabet
zaharat, hipotiroidism, sindrom nefrotic, pancreatita, ateroame, xantomatoze diverse,
intoxicatii cu fosfor, tetraclorura de carbon si morfina, sarcina
Valorile recomandate sunt sub 20mg/dl. Intre 200-240mg/dl sunt considerate
valori de granita si cu risc crescut pentru afectiunile coronariene.
Peste 240mg/dl indica un risc crescut pentru boli cardiovasculare si necesita
investigarea completa a lipidelor serice si prescrierea unui tratament.
Hipocolesterolemiile pot aparea in boli hepatice, infectii hipertiroidiene,
hemopatii severe (leucemie), afectiuni genetice (boala Tanger, A-β-lipoproteinemie),
malabsorbtie.
Valorile scazute ale colesterolului sunt asociate cu prezenta cancerului de colon.
In conditii normale raportul colesterol esterificat la colesterol total este intre 0.65-
0.75. Valoarea acestui raport prezinta interes practic pentru diferentierea si prognosticul
icterelor, bolilor cardiovasculare si obezitatii.
27. Valori normale si variatii patologice ale fosfolipidelor totale serice.
Fosfolipidele din organismul uman sunt: fosfatidil colina (lecitina), fosfatidil
etanolamina (cefalina), acidul fosfatidic, fosfatidil serina (serina), fosfatidil inozitolul.
Valorile normale sunt de 180-260mg/dl. Valorile crescute sunt pancreatita
cronica, diabet zaharat, sindrom nefrotic, icter obstructiv, malnutritie. Valorile scazute se
intalnesc in malabsorbtie si ciroza. Nivelul modificat este asociat cu modificari ale
trigliceridelor si colesterolului.

28.Principiul metodei de dozare a acizilor grasi liberi din ser si importanta

diagnostica a dozarii acizilor grasi liberi din ser.
Acizii grasi sunt componente esentiale ale lipoproteinelor si intra in structura
trigliceridelor. Ei reprezinta 2-5% din lipidele plasmatice fiind transportati prin legare de
albuminele plasmatice. Se formeaza prin sinteza sau catabolismul lipoproteinelor si
trigliceridelor si se acumuleaza in tesutul adipos pana cand apare o perioada de post,
anxietate sau efort fizic. Cele mai frecvente cauze de valori crescute de AGL sunt
diabetul zaharat neechilibrat, postul prelungit, malnutritia si stimularea de catre hormoni
(STH, ACTH, hormoni tiroidieni, glucagon, cortizol, adrenalina, noradrenalina).
Indiferent de sursa, AGL sunt preluati de catre ficat si convertiti apoi in diferite tipuri de
lipoproteine (in special VLDL). Acestea, eliberate in sange, determina
hiperlipoproteinemie secundara. Stimulii care determina cresterea concentratiei AGL
determina si cresterea nivelului trigliceridelor si modificarea lipoproteinelor serice.
Scopul determinarii este de a ajuta diagnosticul afectiunilor asociate cu niveluri
anormale de hormoni (diabetul zaharat), evaluarea tratamentului diabetului zaharat,
diagnosticul malnutritiei si diagnosticul hiperlipoproteinemiei secundare.

29.Evidentierea corpilor cetonici in urina prin testul Legal-Imbert.

Corpii cetonici sunt reprezentati de compusii: acidul acetil-acetic, acetona si
acidul β-hidroxibutiric.
Acidul acetil-acetic si acetona reactioneaza in mediu alcalin cu nitroprusiatul de
sodiu (Na2[Fe(CN)5)NO] x 2H2O), determinand aparitia unei culori violet care dispare la
fierbere.

30.Semnificatia diagnostica a corpilor cetonici urinari

Corpii cetonici sunt reprezentati de compusii: acidul acetil-acetic, acetona si
acidul β-hidroxibutiric.
Cresterea corpilor cetonici urinari se produce in: inanitie; regim alimentar sarac in
glucide, dar bogat in lipide si proteine; tulburari gastrointestinale acute sau cronice, mai
ales la copii cu dispepsie acuta; toxicoza; varsaturi produse de sarcina; efort muscular
intens; diabet zaharat (avansat).