Studiu de Caz:

“Limba romana este singura in Europa

care se vorbeste aproape in acelasi chip
in toate partile locuite de romani” ( Mihai
Eminescu)”
 Cuprins
• Originea latina a limbii romane
• Motivele sustinerii latinitatii
• Mitul Dacic
• Filme
• Galerie Foto
• Proverbe latinesti
• Bibliografie
• Anexe
Sfarsit
 Originea latina a limbii romane

Baza oricărei literaturi naţionale este viaţa

spirituală a poporului, iar organul ei de
exprimare este limba lui. Născută pentru a
servi ca mijloc de comunicare, limba n-a putut
să nu atragă atenţia asupra sa.
Grigore Ureche : ‘’Letopiseţul Ţării Moldovei’’
Miron Costin : “Unde trebuia să fie Deus, avem Dumnezeu sau
Dumnedzeu, al mieu în loc de meus, aşa s-a stricat limba;
unde era coelum, avem cierul; homo – omul; frons – frunte;
angelus – indzierul. Unele cuvinte au rămas chiar întregi :
barba – barba, aşa şi luna, iar altele foarte mici deosebiri. În
plus s-au mai adăugat mai târziu şi puţine cuvinte ungureşti.
În sfârşit, luându-se cele sfinte de la sârbi, s-au adăugat şi
puţine cuvinte slavoneşti.”
‘’De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor’’ :
lumii la vedere felul neamului, din ce izvor şi seminţe sîntu
lăcuitorii ţărei noastre, Moldovei şi Ţării Munteneşti şi românii
din ţările ungureşti.
 Motivele sustinerii latinitatii
• Teoria formării poporului român se bazează pe celebra afirmaţie a lui
Grigore Ureche, care, nu se ştie de ce, a scris că „toţi românii de la Rîm
(Roma, adică) se trag”.
• Minciuna latinizării/romanizării dacilor a fost creată în secolul XIX, odată
cu Şcoala Ardeleană şi continuă într-un mod ciudat pâna în zilele noastre.
Deşi există dovezi copleşitoare care ne fac să punem la îndoială originea
latină a acestui popor se continuă şi în zilele noastre susţinerea unei teze
care pare din ce în ce mai neştiinţifică. Cei care au pus în circulaţie
această idee ( originea latină a poporului nostru ) au fost intelectualii din
Şcoala Ardeleană, care, aveau o intenţie lăudabilă în fond, prin susţinerea
latinităţii acestui popor. Un motiv politic pur. O minciună nobilă pentru un
scop nobil. Au recunoscut-o Iorga, Titulescu etc.
Nu putem trece, desigur, nici peste erorile învăţătorilor Şcolii
Ardelene, cu privire la puritatea latină a originii limbii şi
poporului român, ca şi peste alte neajunsuri derivând din
această concepţie greşită. Am vazut, până acum, că tot susţin
– mai mult sau mai puţin consecvent – originea romană a
poporului şi limbii române. Pe această linie, pentru ei, românii
nu erau decât urmaşii nealteraţi ai coloniştilor romani aduşi în
Dacia de împăratul Traian, după cum limba română era latina
vorbită de aceştia, dar coruptă de-a lungul secolelor, datorită
influenţelor străine la care a fost supusă de urmaşi. Ei susţin,
în principiu, dispariţia elementului autohton daco-getic şi, ca
atare, neagă aportul acestuia la formarea limbii şi a poporului
român.
 Mitul Dacic

Geto-dacii, dupa
spusele lui Herodot, au
fost cei mai viteji si
drepti dintre traci
Costumul National

Ceramica Daca
Popor razboinic, cu o religie politeista la inceput, dacii
vedeau in moarte o eliberare. Credinta in zeul
suprem Gebeleizis ii facea neinfricati pe campul de
lupta, virtute ce s-a pastrat si dupa ce vechea religie
a fost inlocuita de cultul lui Zalmoxe. La fel ca si la
alte neamuri hiperboreene, adevarata viata incepea
in lumea de dincolo, alaturi de zeul patron. Daca
radeau si se veseleau la moartea unuia dintre ei,
cand se nastea un copil plingeau si se intristau de
soarta pe care o va avea acesta in lume.
 Armele Dacilor

Lancile

Securea

Scutul
Spadele
 Galerie Foto

Columna lui Traian Lacas de cult

Coloseumul
 Proverbe Latinesti
Vitam impendere vero = Sa-ti dai viata pentru ajutor
Sic transit gloria mundi = Asa trece gloria lumii
Ad augusta per angusta = Pe calea ingusta la rezultate glorioase
Ex oriente lux = Lumea vine de la rasarit
Facile dictu, difficile factu = usor de zis,m dificil de facut
Festina Lente = Grabeste-te incet
Hihil sine Deo = Nimic fara Dumnezeu
Veni Vidi Vici = Am venit, am vazut, am invins
 Bibliografie

• Lucian Boia – „Istorie şi mit în conştiinţa românească”, Humanitas,

2000
• Adolf Armbruster – „Romanitatea românilor. Istoria unei idei”, ed.
Academiei, 1972, pp. 38-66
• Sorin Mitu – „Geneza identităţii naţionale la românii ardeleni”, ed.
Humanitas, 1997, pp. 273-282
• Ovidiu Babu-Buznea – „Dacii în conştiinţa romanticilor noştri: schiţă
la o istorie a dacismului”, ed. Minerva, 1979
• Deac, Augustin – „Istoria adevărului istoric” (vol. I), Ed. Tentant,
2001
• Densuşianu, Nicolae – „Dacia preistorică”, Ed. Meridiane, 1986
• Dragan, Iosif Constantin – „Noi, Tracii – Istoria multimilenară a
neamului românesc „– Ed. Scrisul românesc, 1976
• Eliade, Mircea – „De la Zalmoxis la Genghis-Han”, Ed. Ştiinţifică şi
enciclopedică, 198Gheorghe, Gabriel – „Studii de cultură şi civilizaţie
românească”, Fundaţia Gândirea, 2001
• Gramatopol, Mihai – „Artă şi arheologie dacică şi romană”, Ed. Sport -
turism, 1982
• Internet
• George Calinescu:”Istoria literaturii romane”,editura Minerva,1983
• Dinu C. Giurescu- „Istoria ilustra a românilor”
• Constantin Cantacuzino- „Istoria ţării româneşti”
• Miron Costin- „ Istorie în versuri polone despre Moldova şi Ţara
Românească”
• Nicolae Densuşianu- "Dacia preistorică"
• Vasile Alecsandri- „Cantecul gintei latine”
• Lucian Blaga- „Revolta fondului nostru nelatin”
 Anexe
Gheoghe Şincai:
„Neamul care se foloseşte de una şi aceeaşi limbă,
coruptă neîndoios, dar romană sau latină, diferită
totuşi de italiană, franceză, spaniolă, însă apropiată
cel mai mult de vallică şi de italiană, nu numai eu, ci
şi alţii am crezut de cuviinţă să o numim cu numele
general daco-romană, de aceea că, vorbindu-se în
diferite regiuni şi provincii, a primit chiar şi nume
diferite de la acele regiuni sau de la părţile lor...”
Petru Maior:
„...Din cele până aci despre limba lătinească cea comnu zise lesne se poate
afla începutul limbei româneşti. Aceaia se ştie că mulţimea cea
nemărginită a romanilor, a căroara rămăşiţe sânt românii, pre la începutul
sutei a doao de la Hs. în zilele împăratului Traian, au venit din Italia în
Dachia; şi au venit cu acea limbă lătinească, carea în vremea aceaia
stăpânea în Italia. Aşadară limba românească e acea limbă lătinească
comună, carea pre la începutul sutei a doao era în gura romanilor şi a
tuturor italianilor...
...Aceaia se pricepe, căci întră români sânt mai multe dialecte... Însă, măcar
că limba românilor e împărţită în mai multe dialecte, a căror osebire mai
vârtos stă în pronunţiaţia sau răspunderea unor slove, totuşi românii cei
dincoace de Dunăre toţi se înţeleg laolaltă; bani, cărţi nice nu au fără o
dialectă singură: desclinirea dialectelor numai în vorbă se aude...”
Dinu C. Giurescu(„Istoria ilustra a românilor”):
„Creştinismul daco-roman, ca şi limba lor, este de
caracter latin şi adoptarea lui a avut loc treptat, prin
difuzarea în masa locuitorilor, nicidecum printr+o
hotărâre a unei autoritaţi centrale(rege, principe), ca
şi în alte ţări.”
Constantin Cantacuzino(„Istoria Tării Româneşti”)

„Iară noi înt-alt chip de ai noştri şi de toţi câţi sunt rumâni, ţinem şi credem,
adeverindu-ne den mai aleşii şi mai adeveriţii bătrâni istorici şi de alţii mai
încoace, că valahii, cum le zic ei, iară noi, rumânii, sîntem adevăraţi
romani în credinţă şi în bărbăţie, den carii Ulpie Traian i-au aşezat aici în
urma lui Decheval, dupre ce tot l-au supus şi l-au pierdut ; şi apoi alt şi
alalt tot şireagul împăraţilor aşa i-au ţinut şi i-au lăsat aşezaţi aici şi dintr-
acelora rămăşiţă să trag pănă astăzi rumânii aceştea. Însă rumânii înţeleg
nu numai ceştea de aici, ce şi den Ardeal, carii încă şi mai neaoşi sînt, şi
moldovenii, şi toţi cîţi şi într-altă parte să află şi au această limbă, măcară
fie şi cevaşi mai osebită în nişte cuvinte den amestecarea altor limbi, cum
s-au zis mai sus, iară tot unii sînt. Ce dară pe aceştea, cum zic, tot romani
îi ţinem, că toţi aceştea dintr-o fântână au izvoît şi cură.”
Cântecul gintei latine
Vasile Alecsandri
„Latina gintă e regină
Între-ale lumii ginte mari;
Ea poartă-n frunte-o stea divină
Lucind prin timpii seculari.
Menirea ei tot înainte
Măreţ îndreaptă paşii săi.
Ea merge-n capul altor ginte
Vărsând lumină-n urma ei.
Latina gintă e vergină,
Cu farmec dulce, răpitor;
Străinu-n cale-i se înclină
Şi pe genunchi cade cu dor.
Frumoasă, vie, zâmbitoare,
Sub cer senin, în aer cald,
Ea se mirează-n splendid soare,
Se scaldă-n mare de smarald.
Latina gintă are parte
De-ale pământului comori
Şi mult voios ea le împarte
Cu celelalte-a ei surori.
Dar e teribilă-n mânie
Când braţul ei liberator
Loveşte-n cruda tiranie
Şi luptă pentru-al său onor.
În ziua cea de judecată,
Când faţă-n cer cu Domnul sfânt
Latina gintă-a fi-ntrebată
Ce a făcut pe-acest pământ?
Ea va răspunde sus şi tare:
,,O! Doamne,-n lume cât am stat,
În ochii săi plini de-admirare
Pe tine te-am reprezentat!”
 Dialectele limbii romane

• dialectul daco-roman s-a dezvoltat in nordul Dunarii, pe teritoriul actual al

Romaniei, are numarul cel mai mare de vorbitori, a evoluat ca limba literara, dar
si-a diversificat in timp varietal regionale, sub-dialecte: banatean, crisean,
maramuresean, moldovean si muntean:
• dialectul aroman s-a dezvol­tat in zone din mai multe tari balcanice (Grecia,
Albania, Macedonia, Bulgaria), scris cu alfabet grecesc, apoi latin, are o literatura
culta; aromanii au trecut si in secolul al XX-lea prin stramutari dintr-o zona in alta,
datorita tramantarilor istoriei; multi s-au stabilit in Romania;
• dialectul megleno-roman are pozitie intermediara intre cele doua, cca. 5000 de
vorbitori in zone restranse si compacte (regiunile Meglen si Salonic din
Grecia, Voivodina din Serbia, orasele Gevgelija si Skopje din Macedonia);
lipsesc scrierile culte, iar literatura populara s-a pastrat sn cateva culegeri de la
inceputul secolului al XX-lea;
• dialectul istro-roman se afla in curs de disparitie, cca 1500 de vorbitori, in nord-
vestul Croatiei (mai ales sate din peninsula Istria); are o literatura populara
(dominata de basme scurte, snoave, proverbe), putine scrieri culte.