Gaius(Publius) Cornelius Tacitus

Caiu Corneliu Tacit (în latină Gaius - sau Publius - Cornelius Tacitus; n. cca. 55, d.
cca.115) d.Hr., a fost un om politic şi unul din cei mai importanţi istorici romani,
considerat părintele istoriografiei latine. Se cunosc puţine amănunte din viaţa lui. Tot ce
se ştie despre Tacit provine fie din scrierile lui sau din scrisorile lui Pliniu cel Tânăr,
bunul său prieten. Familia sa provenea probabil din provincia romană Gallia Cisalpina
sau Gallia Narbonensis. În timpul împăratului Vespasian, Tacit a început cariera politică
tipică a unui senator (cursus honorum), în anul 79 d.Hr. a avut funcţia de Questor, în 88
era Pretor, pentru a deveni în anul 97 Consul şi în 112-113 Proconsul al provinciei Asia
(Asia Mică de astăzi). În ultimele două decenii ale vieţii şi-a început activitatea literară şi
istorică iar operele sale au devenit publice după sfârşitul domniei lui Domiţian.

Opera

Tacit a fost un talentat orator politic al epocii sale şi a dedicat artei oratoriei, avându-l ca
exemplu pe Marcus Tullius Cicero, opera Dialogus de oratoribus (ca. 102 d.Hr.). Sub
împăratul Nerva începe activitatea de istoric şi publică prima sa operă, De vita Iulii
Agricolae ("Viaţa lui Iulius Agricola") iar în anul 98 d.Hr., în timpul domniei împăratului
Traian, referindu-se la generalul Gnaeus Iulius Agricola, socrul său, cu care ocazie face o
descriere a geografiei Britaniei. A doua din seria aşa ziselor opere minore ale lui Tacit
este De origine et situ Germanorum ("Despre originea şi locurile Germanilor"), sau, pe
scurt, Germania (ca 98 d.Hr.).

Historiae (publicată probabil între 104 şi 109 d.Hr.) este prima dintre operele majore de
istorie ale lui Tacit şi tratează istoria romană începând cu anul 69 d.Hr., (anul morţii
împăratului Galba, succesorul lui Nero), până la uciderea împăratului Domiţian, în anul
96 d.Hr. Din cele 14 cărţi, s-au păstrat doar primele patru şi părţi din cartea a cincea.

În Annales, cu titlul originar Ab Excessu Divi Augusti ("De la moartea divinului

Augustus"), este descrisă istoria împăraţilor din dinastia iuliană, de la Augustus până la
moartea lui Nero, timpul cuprins între anii 14 şi 68 d.Hr. Opera era alcătuită iniţial din 16
cărţi, din care s-au păstrat - pe lângă câteva fragmente izolate - doar nouă cărţi.

Caracterul istoriografiei lui Tacit

Importanţa lui Tacit ca istoric constă în pătrunderea psihologică a calităţilor interioare ale
personalităţilor şi în descrierea plină de strălucire a caracterelor. Stilul său se
caracterizează printr-o abilă combinaţie între conciziune şi exprimare colorată. Tacit era
un partizan al idealurilor republicane şi critic înverşunat al decăderii politice şi morale
din perioada imperială. Deşi deviza sa pentru istorie era sine ira et studio ("fără ură şi
părtinire"), deci recomandarea unei descrieri obiective a evenimentelor ca "martor al
bunurilor prezente" (testimonium praesentium bonorum), Tacit nu s-a putut sustrage
tentaţiei de a fi în acelaşi timp un critic aspru al moravurilor. Un exemplu constă în
caracterizarea părtinitoare a împăratului Tiberius. Opera sa istorică are un caracter
descriptiv-moralizator, ajungând la o concluzie pesimistă, întrucât purtătorii virtuţilor
republicane romane devin victime ale tiranilor, iar restul cetăţenilor sunt căzuţi într-o
stare de letargie.