Sunteți pe pagina 1din 50

cristi mirea

obsesii mărunte

-2006-
1.

La ce te-ai gândit
Când ai mai pierdut un Ńel
Care viaŃa îŃi călăuzea?
Mă minunam
Cum liniştea creştea
Şi Ńelul dispărea.

AsculaŃi-mă bine,
Cei ce în juru-mi sunteŃi,
Ce vă pasă dacă dorm diseară
Atâta vreme cât lupta continuă
Şi găsirea unui nou Ńel
Începe prin funerariile
Celui pierdut.

2.

Mi-aş dori să nu-mi mai fie frică


De tine, de voi, de toŃi... de mine;
Să pot fi aşa cum sunt
Şi să nu mă ascund
În adâncul sufletului,
Bântuit de spiritele
Unui vis în care sunt strâns
În mijlocul hoardei
De oameni care trăiesc.
Sufăr, iubesc şi nu mă cunosc.

3.

Gheena-n faŃă se dezlănŃuia,


În spate, zidul alb mă proteja.
BucăŃi de carne am rupt din mine
Şi în foc le-am aruncat;
Sânge ars şi carne friptă,
Asta-i tot ce a rămas.

M-am descărnat continuu


Până oase am rămas
Şi pe zidul purpuriu
Cu unghiile numele mi l-am încrustat:
Aici zace cel ce azi
Jumătate din el a dat,
Restul e acum lumină
Prinsă în privirea ta.
4.

Am ameŃit pe-o stea


Unde nori de gheaŃă
În braŃe mă luau.

În plapuma de aşchii
Mă cuibăream
Şi asupra existenŃei contemplam.
Scriam tratate despre echilibru
Şi în nisip înotam.

Nori de fum pe lângă mine treceau


Şi în caruselul simŃurilor
Mintea mi-o călăuzeau.

Nu mai conta sarea,


Nu mai conta pacea,
Nu mai conta raŃiunea,
Nu mai conta lumina.

Vanilia era pretutindeni


Şi, precum îngheŃata,
În suflet se topea
Pentru a întrerupe
Acest fragment de sclipire.

Am împărŃit un vis
În care mintea şi inima
Se împleteau şi simŃeam
Cum se atingeau
Şi dragoste făceau,
Se încolăceau şi se sărutau.
Erau actorii
Unui film porno al fiinŃei
În care nu mai existau reguli
Şi în care cu cuŃite se ucideau
Pentru locul care-l ocupau
În persoana mea.

5.

Nimeni nu-mi poate lua


Momentul care nu există.
Am aşteptat să apară
Acea dâră de jeg
Ce inima ca o fontă o orna
Şi cu greu puteam crede
Că iluzia e realitate
Şi că te-ai oprit în faŃa mea
Fără să-Ńi acoperi privirea
Cu pleoapele grele de odinioară
Care mă rupeau şi mă lipeau
Mai bine ca orice liant.
6.

Pe vremea când totul era perfect


Ştiam că prăpastia pe care
ExistenŃa mi-a construit-o
Era mai fragilă ca noaptea
Şi greierii ce în minte îmi cântau
Erau doar capitole nescrise
În testamentul merelor
Ce cu putrefacŃia luptau.

7.

Spune-mi demon,
Dacă asta te linişteşte.
Spune-mi monstru,
Dacă aşa consideri.
Nu uita că şi eu m-am născut
Şi că nu am ales să fiu
Ceea ce nu mai tinde spre
Jocuri de noroc ascunse după
Zâmbete sincere sau fugare,
Din politeŃe sau obligaŃie.

8.

Armele le-am aruncat pe podea.


M-am eliberat de greutatea lor
Şi pe pat m-am trântit.
M-am gândit cât timp
Mai am de gând să continui
Acest joc al durerii
În care scuturi am confecŃionat
Şi şanŃuri am săpat,
Curse am instalat
Şi vrăji protectoare am incantat.

9.

Sunt fericit că sunt nefericit.


Sunt nefericit că sunt fericit.

Vântul îmi răcea pielea


Şi stelele pe cer străluceau.

Eram aşa de viu încât


Aproape am uitat melodia
Care era cântată pe scena din faŃa mea.

SimŃeam viaŃa cum pulsa


În cei ce în jurul meu cântau.
Am început să plâng.

Fericirea m-a surprins


Şi nu am putut face faŃă,
Ce păcat.
10.

Nu ar fi trebuit să uit
Că ceea ce sunt e real
Şi că gândurile mele
Nu sunt imaginare.

11.

Briza caldă cu iz de acasă


Tot trupul mi-a învăluit
Şi cu picături latente
În somn m-a călăuzit
Pentru a mă droga
Cu amintirea dulce-amară
A fericirii uitate
Ce în prag de libertate
Seamănă cu o mâncare
Asiatic condimentată.

12.

Am simŃit pace
Când vântul prin păr mi-a trecut.

13.

Vei şti că sunt singur


Când în frunze dansez
Cu părul în flăcări,
Spre mare alerg,
În care în noapte
Să înot încetez.

14.

Nu sunt aici.
Nu am fost niciodată.
Nu voi fi niciodată.
Totul e în mintea ta.
Nimic nu e real.
Totul e o minciună.
15.

În cameră am dat năvală


Şi hainele ude pe podea le-am aruncat,
În braŃe te-am luat
Şi de perete te-am lipit,
Cu patos te-am sărutat
Şi căldura să simt vroiam.
Degetele de păr se agăŃau,
Buzele între dinŃi dispăreau
Şi gândul cu carnalul se contopea
În acest joc al trupurilor
Ce după o baie de sudoare
Unu-n altul se Ńineau
Pentru a simŃi în sfârşit
Cum e să fii iubit.

16.

De-aş fi un gând,
Aş dispărea acum.
De-aş fi o amintire,
Nu te opreai acum.
De-aş fi doar eu,
În Ńăndări te-ai fi spart.
De-aş fi altcineva,
În braŃe m-ai fi luat.

17.

Oglinzi şi stele
În buzunar îndes
Să fac loc pe cer
La norul pe care l-am ales.
Îl ating în şoaptă
Şi uşor îl îndepărtez
Din cuşca în care
L-am Ńinut prizonier.
Îl storc de nervi
Şi lacrimile-i Ńâşnesc
Pentru ca apoi de ciudă
În pământ să se ascundă.
18.

O maşină a brăzdat balta


Şi cortina de apă
În adâncu-i m-a îndoliat.
Albinele trupul mi-l dezmierdau
Cu acele lor suicidale.
Urechi ciulesc spre susurul de apă
Ce ca un muci din munte se revarsă
Şi în plapuma de spini şi scoici sparte
Te văd că vii printre mesteceni.
Te pierzi în ceaŃa minciunilor furate
Ce dincolo de soare răsare
Şi albinele roiesc din nou la baltă
Să se adape şi să se răzbune
Că viaŃa lor e fără ură,
Căci cum înŃeapă se sugrumă
Şi mor cât ai zice prună
Acolo unde cripta de ceară
Devine o lespede peste hotare
A celor ce lăptic de matcă sug
Şi în maşini rapide fug
Prin bălŃi de ploaie ce inundă
Tot ce odată era viaŃă,
Iar acum stau la pândă
Să te învăluie în apă.

19.

Eram eu şi tu într-una
Veşnic paşnic şi absurd.
Am făcut un pact cu luna
Că nu voi mai rupe fulgi,
Te voi pune între coperŃile
Care viaŃa o ascund
Şi hârtia ce o mesteci
Am reciclat-o din săpun
Ce cu bulbuci de fier inundă
O imitaŃie de ajun.
Hai, vino să mi te alături
În acest joc parşiv
Şi în timp ce bem lături
Mă vei ucide instinctiv.
O sirenă vei ignora
Când o lacrimă vei lăsa
Să-mi fie călăuză
În lumea cea cu draci
Unde sigur voi ajunge
Când voi fi eliberat.

20.
Gânduri rupte din o coastă
Am perforat în somn
Şi pe oase de peşte
Am cântat la unison
O rapsodie funerară
Ce spontan o remixez
Şi devine o ofrandă
Pentru cei ce cântă în Fa diez.

Fă pe prostu’ şi ascunde
LecŃia ce pe-de-rost o şti
Şi inventează o partitură
Din amintiri cu zmeură şi crini.
Vei vedea că toŃi te laudă
Când vei fii un inamic
Al amantei vieŃii tale
Ce acum e un buric
Şi dansează încercelat
Lângă o bară de metal
Ce în arşiŃa frecării
Se irită şi dispare
La un supermarket plin
Şi înghite pe nerăsuflate
Ce a sfărâmat un canin.

21.

Lingura un loc îşi face


În adâncul ăsta umed
Ce cu teiŃei
Înviorează
O aromă de viŃel.

22.

Scuipă gândul ce se frânge


La o margine de tren;
Te aruncă între pene
Şi înoată în tandem.

23.

Jos cu lacrimile grele


Ce cu plumb s-au aliat,
Să se spargă în mii de stele
Ce acum s-au evaporat.
24.

Te văd
Bătută-n cuie de pereŃii vieŃii,
Incapabilă să simŃi,
Incapabilă să minŃi,
Ca un amant al pustiului,
Răstignit, ucis şi reînviat
Pentru o picătură de dragoste.

25.

Aho, aho
Copii şi fraŃi,
StaŃi pe loc şi cutezaŃi.
FiŃi ca cei ce mint
Şi vă preschimbaŃi
În dihori.
FiŃi iar sare şi piper,
Să vă dizolvaŃi în eter.
GâdilaŃi lumina albă
Ce mârşavă se înalŃă
Şi zdrobiŃi în palme
Ceea ce numesc eu carte.

26.

Două steaguri făceau dragoste


În vântul ce rece le lovea.
Un balaur cu un ego amputat
Se ascunde în umbră
Şi priveşte steagurile ce se sărută.
Îşi aminteşte de ceea ce simŃea
Când, pe vremuri, călătorea
Şi cu prinŃese se contopea.
Acum, uitat de vreme,
Se ascunde după case
Şi urmăreşte fericirea altora
Pe care el nu o va afla.
27.

Stăteam mut între morminte


Şi plângeam lacrimi de linte,
În jurul meu muştele mureau
Şi şacalii năpârleau.

Stăteam treaz în miez de vară


În lanul rumen de secară,
Te vedeam mâncând din aer
Tot mai mult, să nu-mi mai laşi.

Liniştea e asurzitoare
Când aluneci în continuare
Spre tejghele lustruite
Şi mâncăruri mexicane,
Dar în urmă pierzi agale
Câte o fărâmă
Din viaŃa ta anterioară,
Să găseşti calea cea bună
Dacă muştele învie
Şi te alungă din morminte.

28.

Luminează vinul acru


Ce în sticlă face veacul,
Să mai uiŃi din gândul sacru
Ce te-a îndemnat spre iertare.

Ia în mână cărticica
Ce cuvinte de slavă ’nalŃă
Şi pune-o între veşminte
Ce o să le porŃi în ascunzătoare.

Acum vezi şi te pregăteşte


Să le spui la toŃi în faŃă
„Mă puteŃi undeva linge,
Eu mă duc” şi apoi vei dispărea.

Între veşminte te vei ascunde


Să te simŃi mai confortabil
Şi pe pleoape vei purta banii
Care îi vei da celui cu barca.

29.
Vine-ncet precum îngheŃul,
O fâşie de duhoare
Din grădina de verdeŃuri
Ce se vrea în miez de seară
O insulă plutitoare.

Toc verdeŃuri parfumate


Ce cu gânduri se îmbină,
Să înceapă să pretindă
Că e doar fitil şi ceară.

Supa cosmică mocneşte


Într-un vortex de culoare
Ce cu ierburile tocate
Primeşte un dram de soare.

După ce am preparat
Noua viaŃă pe o rocă,
O lansez în cerc continu
Să se-nvârtă, să se-nvârtă.

Unde e acea reŃetă?


Ce în cartea de bucate
Explica cum c-o celulă
Se concepe o mâncare.

30.

Pace e, cu siguranŃă
Dacă tot din jur ignori,
Vei traduce iar sonete
Ca să vezi cum e să fugi
De un gând ce pace naşte
Dar Ńi-e teamă să-l asculŃi.

31.

Mereu în mijlocul acŃiunii,


Mereu simŃind pulsul vremii,
Mă avânt în înghesuiala zilei
Şi aruncând cu flăcări şi ace,
Loc îmi fac în lumea asta.

Urmează pietrele
Care delimitează drumul
Spre o nouă religie,
O nouă descoperire a sinelui
Care nu e bună sau rea,
Doar este.

32.
Este simplu, chiar banal
Cum o singură sclipire
Poate fi un strop vital
Dintr-o otravă cireşie.

E ciudat când simŃi durerea


Ce adânc în tin’ se sapă
Iar otrava ca licoare
łeasta-n două îŃi o crapă.

Te chirceşti în muntele de frunze


Ce cadavre-n el ascunde
Să nu te zărească nimeni
Cum te zbaŃi în clar de lună.

Să te eliberezi doreşti,
Din ghearele de fier forjat
Ce tot mai adânc te trag
În groapa comună
A sufletelor răstignite,
Expuse şi apoi nimicite,
Cu otravă-mbălsămate
Şi între frunze digerate
De viermi şi alte gângănii,
Ce acum devin mătănii.

33.

Drumul e precum uitarea


Ici şi colo cu lacune
Ce în timp şi spaŃiu pare
Că devine o minune.
Poate calea asta nouă
E una veche renovată
Ce pentru a se vinde bine
E pe alocuri nou pavată.

Ştiu că totu-i o iluzie


Ce în straturi se întinde,
Peste drumul meu stohastic
Ce devine parŃial fantastic.

Trecând linii de tramvai


Ce în şosea se scufundă
Mai un pic şi ajung în rai
Dacă tramvaiul se numeşte dorinŃă.
Lista staŃiilor dispare
Şi încep să uit de mine
Când un toiag îmi va fi proptă
Şi fericirea o amintire.

34.
Mai o lingură de sare
Din ocean azi am cules
Când de pielea mea scăldată
O pojghiŃă fină s-a ales.

Soarele urla pe ceruri


Şi cu norii se lupta
Să zâmbească ca o sferă
Şi în apă cap sărea.

Pe nisipul alb fierbinte


Cu un pas am înaintat,
Pentru a nu mă tăia în scoica
Ce în minte mea s-a format.

Am închis albumul foto


Ce spre vară mă-mpingea
Să visez din nou la valuri
Şi să-mpletesc o coroniŃă de lauri.

35.

Am văzut şi stele bătute-n piatră.


Am văzut şi aur cules de pe soare.
Am văzut şi sânge ce curge în valuri.
Am văzut şi trupuri lipite.

Acum că am văzut atâtea,


Aş vrea să orbesc o leacă,
Să culeg din amintire imagini
Într-un buchet de lacrimi şi spini.

E pace iar, căci surdo-mut


Alerg prin viaŃă,
Şi folosesc orbirea drept paravan
Ca să ucid tăcerea.

36.

Ucide-mă în stilul tău aparte


Şi leagă-mă de cruci între morminte,
Ridică-mi o statuie înaripată
Şi pune-mi jerbe peste oseminte.

Sărută-mi trupul desufleŃit


Şi atinge-mă cu gingăşie,
Căci nu mai sunt eu acela,
Ci doar o sosie.
37.

Fecior eram când mai credeam


Că va fi mereu bine,
Când vântul nu bătea
Prin trupul meu fierbinte.

Simt cum sângele-mi fierbe-n vine,


Cum vrea să iasă din mine,
Dar nu îl las, îl Ńin mereu aproape
Căci e tot ce-mi mai aminteşte de tine.

38.

Vreau să mă strângi în braŃe,


Să mă priveşti aşa cum ştii,
Să-mi spui că este bine
Să vreau cu mine să fii.

39.

E toamnă iar
Şi oamenii au început să moară;
Se duc pe rupte
Şi se transformă în ceară.
BucăŃi de suflete zbârcite
Se desprind şi sunt călcate în picioare
De cei ce linişte şi pace
Cunosc doar din scrisoare.

E târziu acum
Şi lanŃurile au amuŃit
În spatele clopotniŃei.
Un haos s-a poticnit,
Cerşeşte îndurare în prag de uşă
Căci iertare nu primeşte.

40.

Când biserica dispare


Şi din zare îŃi apare
Un bărbat parşiv zâmbind,
Îi vei pune o întrebare:
„De ce mă doare?”
Şi el va răspunde timid că
„de când te-ai împreunat
Nu mai vezi lumina mamă
Ce odată larg lucea,
Ci o frântură amară
A unei pete pe ochelari”.
Te întrebi de ce acum
Şi nu peste zece ani,
Şi o luptă fugară
Dă naştere la un gând.
Gândul ăsta nu există,
Este fără de-nceput
Ce de mii de ani persistă
Şi acum e doar atunci.
O furnică întretaie o lacrimă de spân
Şi din rea-voinŃă o îmbibă în săpun
Să îl usture ca gândul
Ce din nimic a răsărit
Să existe pur şi simplu
Ca un antic inamic.
Te va pune la încercare
Să vadă de ştii sau nu
Cum se silabiseşte „odinioară”
Când eşti de un picior ciung.
Poate vrea doar o dovadă
Că eşti viu şi nu un vis
Dar cum e-n a ta ogradă
Iei cuŃitul şi-l împungi
Acolo unde doare mai tare,
În gândul străbun
Ce revine cu stupoare,
Tot mereu acum-atunci
Şi te vrea la îndemână
Când mai împleteşti ciorapi
Ce dansează pe o sârmă
Într-un vânt erodat
Şi cu zâmbetul păgân
Mai despici un fir în trei
Să ai ce împleti în somn
Când toate insectele dorm
Şi poŃi face tocăniŃă
Dintr-un Ńâmp de lăcustă
Şi vei spune „vai ş-amar,
Am ajuns la moarte iar”.

41.

De o sută de ani
Nimeni nu a mai rostit nimic.
O tăcere colectivă
S-a răspândit instantaneu.
Nu mai aveam ce să ne spunem,
Aşa că am amuŃit.
Ne priveam şi zâmbeam,
Când de fapt ne uram.
Am încetat să mai minŃim
Şi suntem pe cale să învăŃăm
Să iubim.

42.

Într-o zi îmi voi dori


Ca timpul să fi încetinit
Ca să pot Ńine pasul
Minutelor care acum dispar.
Aş fi dorit să nu dorm,
Să alerg neîncetat,
Cu degetele atingând spicele de grâu
Şi să cad în apa caldă a râului.
De-aş putea conserva momentul
Într-o carapace de scoică,
Adânc în mine aş săpa-o
Să nu mai poată ieşi
Şi să o iau cu mine
Acolo unde totul se va sfârşi;
Aşa aş putea strecura prin vamă
O parte din amintirea vieŃii
Pe care nu am preŃuit-o
Aşa cum simt că ar fi trebuit.
Uit acum că am fost copil.
Uit că totul a izbucnit
Când în sfârşit am iubit
Şi nu puteam cataloga durerea
Care cu masochism o înduram,
Deoarece simŃeam.

43.

Motivul pentru care urlu


E fiindcă am surzit
De toate vorbele voastre.
De aceea trebuie să Ńip
Să acopăr zgomotul de fond
Care devine tot mai fals.
Motivul liniştii perfecte
E lipsa mea de putere
De a schimba ceva
Aşa că pur şi simplu
Voi înceta.

44.
Eşti gura de licoare pe care ar fi trebuit să o refuz,
łigara pe care nu trebuia să o mai fumez
Şi numele pe care nu trebuia să-l fi rostit.
Eşti persoana de care nu ar fi trebuit să mă fi îndrăgostit.

Am băut prea mult din tine.


Am gustat prea mult din tine.
M-am pierdut prea mult în tine.
Eşti ca drogul meu preferat:
Plăcut la început, dar amar la sfârşit,
Eşti ca o nouă zi care mă loveşte
Şi de trupul tău mă lipeşte,
Să te gust în arşiŃa nopŃii
În care ameŃit de viaŃă
Ne lăsăm pradă pasiunii
Şi ne cufundăm în abisul raŃiunii,
Să izolăm răul de bine,
Plăcerea de iubire,
Pe tine de mine.

45.

Nu sunt mândru de ceea ce am făcut.


Nu sunt eu cel care a minŃit.
Nu sunt eu care vise am zdruncinat.
Sunt doar un gând neliniştit
Ce se contopeşte cu flacăra vie
Care prin scântei din brichetă creşte.

Ajută-mă să dărâm zidurile fortăreŃei


Care dragostea le-a construit
Pentru a conserva o iluzie naturală
Şi a mă îndepărta de palpitaŃia inimii
Care în adâncul meu zvâcnea
Şi că trăiesc îmi semnala.

46.

Spui că nu-Ńi mai aminteşti


ViaŃa pe care o duceai
Pe vremea când nu mă ştiai
Şi credeai că nu există rai.

Acum mă priveşti cu aceeaşi sete


Pe care simt că nu o pot sătura
Şi care din minŃi mă scoate,
Să sar pe tine şi pe care să potolesc aş vrea.
47.

Ne schimbăm şi lumea ne-a răsfirat


La capeŃi opuşi ai existenŃei
Parcă pentru a demonstra
Că ceva ca noi nu poate exista.
Însă continuăm să simŃim
Puterea pe care o emană
Un noi într-o baltă de noroi
Care se aseamănă cu viaŃa.
Într-o lume în care frumuseŃea
Este o metaforă
Şi lumina – fizică pură,
Iar inima o maşină de pompat.

Se naşte un nou zeu neînŃeles,


Un spirit în pragul nebuniei
Care se topeşte ca ceara
În închisoarea fulgerelor sentimentale,
Pe care începe să nu le mai simtă,
Şi hotărăşte că „noi” nu există,
Ci e doar o explicaŃie într-un dicŃionar.

48.

Trupul tău fierbinte de mine se lipeşte,


În braŃele mele se cuibăreşte
Şi cu viaŃă mă hrăneşte.

Sudoarea ta pe pielea mea se întinde


Şi aroma-Ńi răsfiră pe mine
Într-un dans pasional
Patronat de ritmuri şi miresme,
Piele, priviri şi petale.

Buzele tale umede după mine apucă


Şi în acest joc nebunesc mă atrag
Să fac lucruri interzise
Şi să culeg sudoarea de tine pierdută.

49.

Parcă simt fericire


În scorbura liniştii
Care cu repeziciune
În interiorul meu se dezlănŃuie.

Revin la început,
La vremea când oamenii
Alergau în cerc
Şi gesticulau cu arme în mâini.

Ascund batista udă


De lacrimile plânse în vise
În care oamenii n-aveau feŃe
Şi gândurile erau înşiruiri de beŃe.

Te strâng în braŃe,
Observ cum te acomodezi
Şi te contopeşti cu decorul
Precum un cameleon.

A trecut ceva vreme


De când am ascultat greierii
Cum cântă în noapte
Sub fereastra copilăriei mele.

Privesc curcubeul monocrom


Şi mă delectez
În nuanŃele de gri
Ce între nori se dezintegrează.

Aştept răsăritul zilei de mâine


Ce în ceaŃă se îneacă
Şi cu lopata în spate
Încep să dau gunoiul la o parte.

Îmi pierd timpul


Privind la cascada verbală
Care îŃi părăseşte gura,
Şi încet mă plictiseşti.

Zăpada se topeşte pe pleoapele mele


Şi sângele încet se încheagă în vine,
Zâmbetul îngheaŃă pe faŃă
Şi se transformă într-o mască mortuară.

Liniştea dintre noi


Măreşte zgomotul aerului
Care zgârie plămânii
Când respirăm.

Lumea a înebunit,
Privesc derutat în jur
Şi văd păsări prăbuşindu-se
Suferind de suicid în masă.

Într-un fel e comic


Să privesc totul din şezlong,
Să observ frunzele îngălbenind,
Vise murind.

Lumina nu mai e aceeaşi


Şi umbrele cad diferit
Pe faŃa ta încremenită
În fotografia mentală.

Mestec literele de plastic


Ale tastaturii prăfuite
Şi scuip consoanele
Pe care nu le suport.

Privesc în urmă
Dorind să schimb un vis
Care m-a adus azi aici
Îndepărtându-mă de mine.

Cu toŃii au adormit
Iar eu mă lupt cu insomnia
Universală a gândirii
Care renaşte din propria-i cenuşă.

50.

Un gând în mască veneŃiană


Se aşterne peste aerul sărat
Ce dinspre apa turcoază este adiat.

Sub soarele ce străluceşte la ora amiezii,


Privesc valurile sclipitoare
Cum se lovesc de malul pavat
A pieŃei, care musteşte de oameni şi frumuseŃe.

51.
De-aş vedea dincolo
De chipul îndurerat
Pe care zi de zi îl descopăr
În oglinda comună
A aglomeraŃiei sentimetale.
Nu mai pot observa
Linia care ne uneşte,
Căci se dezintegrează rapid,
Iar eu continui să păşesc
În această pseudo-fericire
În care nu mai ştiu ce vreau
Şi ardeiul iute din care muşc
Brusc îl simt dulce,
Căci m-am schimbat,
Însă nu am uitat,
Totul a rămas comprimat
În această amintire generală
A ceea ce a fost odată fericirea.
Aşa că acum privesc spre cer
Şi nu mai văd norii
Care în forme bine definite
Mă ajutau să visez
În timp ce pe spate, pe câmp stăteam,
Şi cu un fir de iarbă în gură
Savuram clipa.
Nu voi uita niciodată
Noaptea de vară
În care la uşa mea am bătut
Ca să pot intra
În viaŃa mea.

52.

Tot ce am lăsat în urmă


Nu mai contează
În clipa aceasta,
Căci voi plonja în minciunile
Care mereu le auzeam
Şi care încet o poveste formau
Pe care să o cred începeam
De plauzibilă ce părea,
Încât ajungi să bagi mâna în foc
Pentru această realitate alternativă
Pe care cei din jur au creat-o.

53.

Ascult melodia pe care o fredonai


Şi fantomele încep să danseze
Pentru a încununa amintirea
În care aşteptam într-una
Să nu fiu doar un trecător anonim.
Dar am renunŃat să simt,
Să doresc şi să iubesc,
Iar golul care le-a luat locul
Mă îmbrăŃişează şi mă linişteşte
Pentru a păstra calea
Pe care am pornit
Cu ceva vreme în urmă.

54.

Un mix de mirodenii
În foc se rumenesc
Şi un miros oriental
În cameră se împrăştie.

55.

Gândul se descompune
Şi îşi ia locul în amintirea alternativă
A unei zile de iarnă
În care croşetezi vise
Sau împerechezi ciorapi.

Obişnuiam să împărtăşesc
Liniştea unei seri de vară
În care aproape nud
Într-o curte stăteam
Şi fiecare fibră a trupului
Îmi spunea că trebuie să păstrez
Acest moment în vechiul almanah
Alături de plantele presate pentru ierbar.

56.

E ziua cea dintâi


A sfârşitului inocenŃei,
În care cu gânduri bune în bagaj
Pe drum te pui să cutreieri lumea
Pe care doar din diapozitive o ştii.
ÎŃi iei timp cu pregătirea
Pentru ca lansarea să reuşească,
Dar uiŃi busola şi curând
Te pierzi în păienjenişul zilei
În care a început şi s-a sfârşit inocenŃa.

57.

Tu spui da
Eu spun nu.
Când încet închizi ochii
Şi mă priveşti printre gene
Te sărut scurt
Şi fug
Pentru ca tu să vi,
Să mă urmăreşti,
Să mă găseşti
Şi cu mine să te cerŃi,
Să Ńipăm unul la celălalt,
Să comunicăm.

58.

Încă o noapte nedormită,


Încă o cafea reîncălzită.

Încă o zi obosită,
Încă o linişte dorită.

Încă o maşină stricată,


Încă o călătorie pierdută.

Încă o persoană părăsită,


Încă o iubire uitată.

59.

Te-am privit,
Aşa cum mereu mi-am dorit.
Te-am îmbrăŃişat,
Aşa cum mereu am visat.
Te-am sărutat
Şi tu nu te-ai ferit,
Ci mi-ai răspuns
Aşa cum îmi doream cândva:
„Ştii că asta va schimba totul”

60.

Am împletit lacrimi
Şi am îmblânzit şuviŃe rebele,
Am dezosat curmale
Şi am profanat sarmale,
Am încătuşat lalele
Şi am înodat perdele,
Am voalat filme foto
Şi am înecat vechi obsesii.

61.

Am impresia că devin unul


Cu lichidul în care mă scufund
În liniştea oraşului
Scăldat în stele artificiale.

62.

Să facem ceva ce nu s-a mai făcut:


Să stăm faŃă în faŃă,
Să ne privim şi să vorbim,
Să ducem o conversaŃie reală
Despre subiecte normale
Într-un mediu intim,
Să nu ne lăsăm seduşi
De factori perturbatori,
Ci să ne aventurăm
În ceva banal şi nepretenŃios
Precum o conversaŃie inocentă
Cu o persoană
Care tocmai este prin preajmă.

63.

Mi-e teamă să vorbesc cu tine.


Mi-e teamă să simt din nou
Acel lucru familiar
Care mă definea odată.

Mi-e teamă să nu cad din nou


În groapa neagră în care
Îmi plăcea să mă bălăcesc
Şi din care te priveam.

64.

Chiar dacă am spart borcane


Şi acum păşesc pe cioburi;
Chiar dacă ronŃăi migdale,
Iar viaŃa pare departe,
Voi şti că e niciunde
Locul în care voi fi bine,
Iar liniştea ce mă cuprinde
E doar un nor pufos şi fraged
Ce mereu din urmă mă prinde
Şi mă udă până la piele,
Iar şiroiul ce-l emană
Spală praful
Ce în mine s-a depus.

65.

Voi privi cu teamă la stele


Şi printr-o linie imaginară le voi uni,
Căci voi şti traseul bine
Pe care linia îl va urmări,
Şi imaginea finală
Care se va ivi
Va fi mereu aceeaşi
Care a fost de ceva vreme,
Ce credeam că am şters din minte,
Din trup, din inimă, din mine.

66.

Cum m-ai putut lăsa


Să te privesc Ńipând?
Cum m-ai putut lăsa
Să închid ochii?
Acum sunt bântuit
De obsesii mărunte
Care somnul mi-l fură
Şi mă călăuzesc
La un pas de nebunie,
Tot mai aproape de tine.

67.

Tocmai am explodat în mii de bucăŃi


Pe care vântul le împrăştie în zori.
Devin unul cu aerul pe care-l respiri,
Devin unul cu apa în care înoŃi.
Mă evapor şi dispar în amintire,
Acolo unde îmi este locul,
Alături de cărŃi în ediŃie princeps
Pe care de ani de zile le colecŃionezi.

68.

Nu aştept să spui ceva


Şi nu voi mai insista.
Voi discuta cu tine nimicuri
Şi voi ignora tăcerea.
Voi pretinde că superficialitatea
Voită a conversaŃiei
Maschează intensitatea
Unei atingeri aparent banale
Dar care e împachetată,
Analizată, parfumată şi arhivată
În biblioteca personală
A inimii mele.

69.
Toate fetele din revistele pentru fete
Mă privesc înmărmurite de pe coperŃi lucioase
Ignorându-mi durerea
Care a depăşit graniŃa ficŃiunii
Şi se revarsă în valuri asupra mea
Înecându-mă sub puterea naturală
De miere şi melasă,
Luându-mi oxigenul.

70.

Nimeni nu te cunoaşte ca mine


Şi nimeni nu ştie fragilitatea
Pe care o maschezi când ataci
Doar pentru a nu fi rănită.

Nu te mai împotrivi:
Fii masochistă şi lasă totul
Să se revarse asupra ta
Pentru a simŃi viaŃa
În varianta pură,
În lipsa filtrelor impuse de societate.

71.

Te ating şi simt căldura


Trupului ce zace umed
Sub cearşaful plăcerii
Care rupt din altă lume
Pare să absoarbă ura,
Răul şi furia,
Şi în urma simbiozei
Ce ritmic ia proporŃii
Devine paşnic,
Dornic de-o dorinŃă
Să devină liber şi uşor
Ca un fir de praf în zbor.

72.

Neatent privesc spre stele


Şi mă înec în ele,
Stau şi nu mă mişc
În timp ce inima aleargă
Şi pe basul unei melodii
Mă voi minŃi că sunt tandru,
Că sunt sincer şi cinstit.
Voi simula înŃelepciune
Şi voi masca egoism,
Voi crea o nouă minte
La trupul pe care-l ştii.
Voi fi cel pe care-l vrei
Doar pentru o zi
Apoi voi reveni la mine,
Doar ca să te părăsesc,
Ca tu, când mă vei vedea cu adevărat,
Să mă urăşti şi să-Ńi doreşti
Să nu mă fi adorat.
Poate îmi vei cere socoteală
Pentru tot ce am făcut,
Dar nu vei înŃelege niciodată
Ce înseamnă o noapte
În comparaŃie cu eternitatea,
Ce înseamnă o clipă
Când mai mult m-ar sufoca,
Ce înseamnă un sărut
După care mă vei ucide
Şi mă vei alunga din mintea ta,
Şi poate într-o zi te vei minuna
Că acel moment dorit - uitat
E mai prezent ca niciodată
În ceea ce a devenit
Persoana ta.

73.

Ai aruncat o piatră spre mine


Şi mi-ai scos măseaua de minte.
Ai plantat-o în ghiveciul de ceramică
Şi cu îngrăşăminte ai îmbătat-o.
Zilnic verificai pământul
Pentru a nu pierde momentul
În care, ca o cârtiŃă,
Din pământ a răsărit
Un fir de inspiraŃie.

74.

Nu mai are nicio importanŃă


Dacă tapetul se desprinde
Şi lasă pereŃii goi,
Căci in spatele lor e schiŃa,
Proiectul noii existenŃe
În care nimeni nu va mai scuipa
Şi bunătatea va fi condiŃionată
De parole rostite la porŃi
Frumoase din fier forjat.

75.

Văd mereu o încruntare


Când în minte mă vizualizez,
Şi încerc să găsesc motivul
Pentru care nu progresez.
Nu pot depăşi momentul
Care practic mă opreşte
Să evoluez spre bine
Şi să nu mă afund
În mizeria colectivă
A ceea ce mă înconjoară.
Voi căuta în amintire
Momentul care a declanşat încruntarea
Şi cu tehnica modernă
Voi izola momentul,
În laborator îl voi duce
Şi voi face experimente,
Voi evalua statistici
Şi voi face simulări
Ca să văd ce aş face
Dacă momentul n-ar fi existat.
Dar, deşi privesc la rece
Toată această mascaradă,
Ştiu că nu aşa se procedează,
Ştiu că este doar o scuză,
Căci nimic nu aş schimba
Din ceea ce s-a întâmplat,
Deoarece nu aş ajunge
La cel ce azi în minte priveşte,
Şi încruntarea ce-o resimt
E doar răul necesar
Ce ca un ghimpe în sandală
Mă atenŃionează involuntar
Că e bine să fiu eu însumi:
O grămadă de idei,
Greşeli şi decizii pripite,
Atingeri tandre şi sclipiri inedite,
Un conglomerat aparte
Ce nu doreşte un tipar
În care să se scalde,
Ci în cursul unei zile
Să poată evolua
De la somnorosul cu medalie
La poetul din odaie.

76.

Alcineva te atinge.
Altcineva te sărută.
Altcineva te doreşte.
Altcineva te iubeşte.
Altcineva îŃi zâmbeşte.
Altcineva te călăuzeşte.
Altcineva îŃi vorbeşte.
Altcineva te visează.
Altcineva, nu eu.

77.

Un metru cub de noroi


Am întins în curtea din dos
Pentru a mă tăvăli precum un porc
Şi a savura mizeria.

Obosit şi cu noroiul uscat,


Fiind la un pas de a fi imobilizat,
Privesc soarele care arde apa
Strângând pământul în jurul meu.

Cu această experienŃă extra-mormântală


Mă îndrept spre duşul din curte
Pentru a pune capăt experimentului
De acomodare.

78.

Pieptăn corzi de contrabas


Şi mângâi piele de buhai.
Cu tonuri sumbre mă delectez
Pentru a simŃi vibraŃiile acestora
Şi a mă asigura că nu visez.

79.

Cercul s-a închis


Şi viciul m-a ucis.
Cu târnăcopul loc mi-am făcut
În piatra care mă înconjura
Şi m-am desprins de blestemul
Cercului vicios.

80.
Vor trece zile, poate ani
În care nu voi privi în urmă
Şi totul va fi bine.
Vor trece chiar şi nopŃi
În care nu vei fi cu mine
În vise sau dorinŃe.
Vor trece toate într-o zi
Şi obsesiile mărunte nu mă vor mai urmări,
În ziua în care voi muri.

81.

Nu ai nevoie de un iubit
Care să te redescopere
Şi să clădească prin tine
Temelia unei existenŃe.

Nu mai ai nevoie
De pretenŃii imaginare
Pentru a te convinge
Că eşti inutilă.

Nu mai ai nevoie de dragoste


Pentru a-Ńi găsi locul
În acest vortex sentimental
În continuă schimbare.

82.

Voi găsi un pretext să te ating.


Voi găsi un motiv
Genele să-Ńi sărut.
Voi încerca din răsputeri
Pielea întâmplător să Ńi-o mângâi.
Voi pretinde că nu-Ńi stă freza
Ca prin părul tău degetele să le plimb,
Şi-Ńi voi atinge genunchiul cu al meu
De parcă n-aş avea loc,
Doar să simt mai mult de o secundă
Apropierea ta.

83.

În jurul meu oameni fără feŃe


Se duc nicăieri
Şi mişună neexpresivi
Într-un viitor fără zi de mâine.
Spânzurat de un copac
În suburbia sufletului
Încerc să mă eliberez
De strânsoarea funiei care în carne îmi taie.
Cedez şi aştept clipa
În care faŃa mi se va topi
Şi se va scurge în canalizare
Pentru a se vărsa în râul
Celor o mie de feŃe.

84.

Se priveau pe furiş
Cu teama de a fi depistaŃi.
Nu şi-ar fi vorbit
Şi nu s-ar fi privit
Decât dacă ar fi fost inevitabil.
În lupta lor cotidiană
De a se evita, se apropiau tot mai mult
Şi atracŃia, demult prezentă,
Era la un pas de a exploda
Şi a nimici echilibrul lumii
Aşa cum o cunoşteau.

85.

În strânsoarea Ńevilor
Cu greu mă târam.
De interiorul ruginit
Pielea mi-o juleam.
Ecoul unei melodii de leagăn
Spre mine se strecura
Şi vibraŃiile-i
Creierul mi-l zdruncinau.
Claustrofobia încet apărea
Şi panica stapânire pe mine punea.

86.

În acea noapte fierbinte,


Când hainele erau inutile,
În sudoare ne-am atins
Şi în gemete ne-am alintat.

În acea clipă ireală


În care trupurile pulsau
Eram mai vulnerabili ca oricând
În ciuda puterii pe care o emanam.

87.

Sunt singur şi mi-e frig,


Iar norii plumburii se apropie.
Simt cum nu mai pot rămâne
Şi că trebuie să cedez chemării.
Nu vor mai fi lacrimi
Şi nici gânduri neterminate,
Deoarece se va sfârşi
Şi nu va mai fi nimic.
Cu fiecare gând mă sting încet
Şi, deşi-mi aud inima bătând,
Ştiu că e doar o iluzie,
Deoarece de mult a încetat să bată,
Iar ceea ce se aude e doar ecoul
Vremurilor de odinioară.

E linişte acum şi e întuneric.


Stelele se joacă şi mă ameŃesc,
Iar iubirea ce o port în mine
Va rămâne pururi sechestrată
Între coaste, fibre şi artere.
Nu o voi elibera nicicând,
Deoarece e prea sălbatică
Şi ar ucide viaŃa celor
Ce mă ştiau paşnic.
Chiar de mă imploră să-i dau drumul,
Locul ei nu-i pe lumea asta
Şi se va dezintegra în mine
Aşa cum e firesc,
Dar nu cum îmi doresc.

88.

Aş spune da,
Deşi aş minŃi cu neruşinare,
Aşa că mai bine voi tăcea
Şi nu voi accepta propunerea
De a mă elibera de durere,
De fantezii, de sentimente,
Deoarece doar aşa mai pot simŃi
Că nu sunt mort
Şi că încă mai respir.

89.

NopŃile-s mai scurte


Şi zilele mă torturează.
Ecoul din interior se propagă
Şi precum un val
Trupul mi-l îneacă.

90.

Alerg pe un drum
Fără destinaŃie.
Las totul în urmă
Şi plonjez în necunoscut.
Ascult greierii cântând
Şi privesc licuricii explodând.
Observ păsări luând lecŃii de canto
Şi pisici exersând judo.
Alerg în continuare
Şi lumea din jur se diminuează.
Simt miros de fum,
Dar e doar mintea mea
Care hiperventilează.
Mestec tutun
Şi scuip scrum,
Dar asta nu mai contează
Căci alerg şi mi-e de ajuns.

91.

Stai acolo şi zâmbeşti,


Dar nu eşti tu, e o iluzie.

92.

Am creat ceva ce nimeni


Nu va citi:
Un manifest secret
Ce nimic nu va dezvălui,
O înscenare inutilă
Născută din plictiseală,
La fel ca o Ńigară
Lăsată pe o noptieră
Cu fumu-i iritant şi neplăcut
Ce se împrăştie în cameră
Ca o bârfă nesărată
Cu urmări nebănuite
Şi răni sângerânde.

93.

Mă uit la voi toŃi


Şi ştiu că nu sunteŃi reali.
Mi-e dor de voi,
dar mai trebuie să rămân.
Nu pot pleca,
Deoarece mai există cineva
Pe care l-aŃi cunoscut şi iubit,
Care mă mai vrea
Şi pe care nu pot lăsa,
Că doar atât mi-a mai rămas.

94.

Nu am vrut să plec,
Dar aşa s-a întâmplat.
Nu am vrut să mor,
Dar nimeni nu m-a întrebat.

Am iubit viaŃa,
Deşi am negat-o o vreme.

Nu m-am împlinit ,
Deoarece n-am avut curajul.

Am fost iubit,
Dar nu aşa cum îmi doream.

Voi fi uitat,
Fiindcă asta se va întâmpla.

95.

Eu sunt sarea şi piperul


Ce în adiere uşor pluteşte
Care apoi de vânt purtat
În faŃă te loveşte,
Să strănuŃi ai vrea într-una
Şi ochii încep să-Ńi lăcrimeze.
Sunt o pacoste şi durere
Dar în felul meu aparte
Dau gustul la bucate.

96.

În loc de ochi voi pune stele


În loc de păr oceanul la maree
În loc de inimă voi pune-o lumânare
În loc de gură o smochină.

97.

Fii alături de mine


Şi priveşte apusul,
Ascultă ultimele raze de soare
Cum ating lanul de iarbă uscată
Şi cum cu o scânteie
Îl transformă într-o mare aprinsă.
Simte cu mine căldura focului
Şi uită răceala inimii tale.

98.

Pentru că locul acesta moare


Şi lumina dispare;
Pentru că nisipul se încinge
Şi sticla lichidă te cuprinde;
Pentru că melodia asta te inspiră
Şi urechea ta nici n-o aude.

99.

Poate nu voi depăşi niciodată


Trecutul care m-a definit.
Poate doar ignor adevărul
Şi mă ascund de mine.

Sunt un laş
Şi nu voi înfrunta realitatea,
Deoarece mi-e teamă
De ceea ce s-ar putea întâmpla
Când aş deschide braŃele
Şi viaŃa ar veni.

100.

Alături de mine vei fi


Şi la mine te vei gândi.
Poate chiar mă vei iubi
Sau mă vei pocni
Că atâta vreme mort am fost.

101.

Nu mă voi scuza
Şi nici nu voi regreta
Că am uitat să lovesc apa
Care în visurile mele
Pretutindeni se afla.

Eu eram mereu în mijloc


Aşteptând să vină valul
Să mă ia cu el departe
Ca să uit că e un vis;
Să mă las pe spate
Şi să privesc într-una cerul.

102.

Mereu din spate te priveam


Şi îŃi conturam profilul
De-l desenam din minte,
Iar acum când îmi stai în faŃă
Nu mai pot să te privesc,
Deoarece tu mă vezi nesătul,
Inspirat şi maltratat
De prezenŃa ta imensă
Care s-a materializat.
Prefer voyeurismul
Şi distanŃa de siguranŃă,
De unde te privesc continuu
Fără nici o speranŃă.

103.

Nu e vorba despre ei, ci despre tine.


Lasă mândria şi apropie-te.
Fii aproape de mine,
Lasă-mă să-Ńi simt respiraŃia,
ÎmbrăŃişarea, fiinŃa.
Lasă-mă să fiu alături de tine
Atunci când cerul se întunecă.
Lasă-mă să fiu ceea ce mereu am fost:
O parte din tot,
O parte din viaŃă,
O parte din trecut.

104.

Aş vrea să le povestesc
Despre lucrurile pe care mi le spui,
Să le povestesc
Despre dorinŃele şi pasiunile tale.

Aş vrea să le povestesc
Despre vocea ta care în mintea mea
Se propagă precum un ecou.
Aş vrea să le povestesc
Despre ochii şi zâmbetul tău,
Buzele şi...

105.

Cu puterea de a da şi a lua viaŃa


Nu m-am putut niciodată împăca.
Cu pasiunea şi iubirea
Nu am reuşit să mă înŃeleg.
Cu fericirea şi durerea
M-am putut cel mai uşor identifica,
Iar tot ce mai pot spera
Este o felie de fantezie,
O bucată de iluzie
Care să-mi trezească din nou
Instinctul animal din jocul
De’a vânătoarea –
Cu identificarea, urmărirea
Şi posesia prăzii.

106.

Greierii urlă în mintea mea


Şi vraja unei veri de neuitat
Revine în valuri pentru a mă tortura.

Cu nostalgia chicioasă din filme


Realizez că mai perfect nu putea fi,
Mai aproape nu te puteam avea.

Cu parfumul tău natural


Şi trupul tău de adorat
Noaptea în minte adormeam.

107.

Nu te cunosc,
Nu ştiu cine eşti
Şi habar n-am ce-Ńi doreşti.
Nu ştiu nimic intim despre tine,
Deoarece aşa ai fost mereu:
PuŃin mister şi o distanŃă sănătoasă.

Cu instinctele pierdute în ceaŃă


SimŃeam doar o dorinŃă nebună
De a te atinge, de a te explora,
Iar fiecare întâlnire aleatoare
Îmi incita mintea
Să născocească
Cele mai sălbatice fantezii carnale.

108.

Descotoroseşte-te
De hainele inutile.
Vreau să-Ńi simt pielea însetată
După atingerile mele.
Uită de inhibiŃii
Şi vino în îmbrăŃişarea mea
În care poŃi fi tu
Fără bariere şi reŃineri.
Doar tu şi eu.

109.

Cel mai dificil


A fost să ignor ceea ce se petrecea;
Să stau de o parte
Şi să privesc cum totul se destrăma.
Cel mai ciudat
E că mă bucur pentru fericirea ta,
Şi deşi eram împăcat,
Lacrimi amare în adânc plângeam.

110.

În jurul meu
Lumea urla şi muzica Ńipa.
Am închis ochii
Şi am lăsat vibraŃiile să mă străpungă.
Am deschis ochii
Şi m-am trezit într-un ocean
De lumini şi braŃe.
FrumuseŃea insuportabilă a secundei
Am salvat-o în inimă
Şi m-am alăturat mulŃimii
Care prinse viaŃă şi forma un tot
Fiind născută din aceeaşi sursă
Şi care în măreŃia sa
A smuls o lacrimă
Din cel care de atâta timp
La acest moment visa.

111.

Nu mă întreba
Dacă sunt fericit.
Nu mă întreba
Dacă am găsit pace.
Nu mă obliga să mint,
Aşa că nu mă întreba.

Nu mă acuza
Că sunt mereu obosit.
Nu mă acuza
Că nu mai sunt cel de altădat’.
Nu mă obliga să te mint,
Aşa că nu mă acuza.

112.

M-am abătut de la linia vieŃii


Care îmi brăzda palma.
Nu m-am conformat prezicerii
Şi am ales să trăiesc
Conform propriilor reguli
Ignorând legile universale.
În această călătorie interioară
Am învăŃat să mă desprind de sol
Şi să plutesc;
Am învăŃat să iubesc
Şi să mă las sedus.
Pe noua linie a vieŃii,
Deviată de la original,
Am reuşit să fiu fericit
Şi ceea ce e cel mai interesant
Este că nimeni nu a observat.

113.

Nu am nevoie de tine
Ca să simt că trăiesc.
Nu am nevoie de tine
Ca să mă simt complet.
Nu am nevoie de tine
Ca să simt fericire.
Nu am nevoie de tine
Ca să mă simt bine.
Dar cu tine toate acestea
Sunt mai condimentate
Şi poate pentru o vreme,
Mai interesante.

114.

Erai rece,
Îmi spuneau că nu eşti pentru mine
Şi că nu voi simŃi niciodată
Pasiunea pe care o nutream
Pentru tine.

Erai rece,
Şi cu un aer distant mă tratai,
Destul pentru a nu mă jigni
Dar insuficient pentru ca eu
Să te pot iubi.

115.

O movilă de pietre
Am construit şi cu oase am ornat.
Cenuşa ta în aer am aruncat
Ce între pietre s-a răsfirat.

116.

Poate eşti o persoană minunată


Şi nimeni nu a descoperit acest lucru.
Te întrebi de ce nimeni nu observă
Cât de deosebită eşti.
Şi când lumea te ia în seamă
Doar prin efortul tău constant,
Mi-e milă de tine,
Deoarece te interesează doar părerea lor
Când acest lucru este irelevant
Cât timp nu eşti împăcată
Cu persoana ta.

117.

Ceara fierbinte
Aluneca cu viteză pe pielea ta.
Durerea caldă îŃi străbătea trupul
Şi o senzaŃie plăcută în tine declanşa.

118.

Te-ai trezit?
Sau încă mai dormi?
Ai deschis ochii să vezi lumina?
Sau întorci spatele realităŃii?
Priveşte pericolul în faŃă
Şi nu te lăsa intimidat
De viaŃa cotidiană
Care Ńi se poate părea monotonă.
Nu mai aspira la o aventură
Când supravieŃuirea unei zile
Este o înşiruire de aventuri
La nivel celular,
O cursă nemiloasă pentru
A asigura o continuitate
Pe care unii o percep eronat
Ca pe o zi ordinară.

119.

Vântul gâdilându-mi genele


Din reverie mă trezeşte.
Soarele cald pielea mi-o dezmiardă
Iar viteza trenului mă leagănă.
Deschid ochii şi privesc
Colinele înverzite pe care
Iarba moale se unduieşte
Asemeni unui ocean înfuriat.
Părul îmi este ciufulit
De curentul de aer ce prin fereastră
Se strecoară şi totul tulbură.
Îl simt cum hainele le străpunge
Şi piele mi-o gâdilă.
Mireasma socului înflorit
Mă ademeneşte cu dulceaŃa sa,
Iar fânul proaspăt uscat
Îmi conferă confortul trecutului.

120.

FrumuseŃea ta demonică
Mă răvăşeşte.

Suntem o adunătură
De oameni dependenŃi
De afecŃiune şi durere.
Cei puternici se îndepărtează
Şi ne uită în ceaŃă,
Se pierd în zare
Iar noi ne spargem
În mii de cioburi colorate.

Defectele tale angelice


Mă încântă.

121.

Este o zi specială,
Deoarece trăiesc şi gândesc.
Este o zi specială,
Deoarece soarele a răsărit
Şi din somn m-a ispitit.

[Cu aroma micului dejun


SimŃurile mi le înbăt.]

Este o zi specială,
Deoarece nu simt durere fizică
Şi astfel sufletul se poate ocupa
De lucruri cu adevărat importante.

Este o zi specială,
Deoarece încă nu am murit.

122.

Un fir de aer
s-a dezintegrat în părul tău.

Un strop de parfum
s-a evaporat de pe pielea ta.

Un sărut a rămas de neuitat


În amintirea ta.

123.

Aş putea fi mai mult,


Dar sunt mulŃumit,
Iar tu nu poŃi pricepe
Că în asta constă secretul meu.

124.

ÎncăpăŃânarea ta incurabilă
Va fi duşmanul
De care nu te vei putea ascunde.

Câteodată trebuie să cedezi


Pentru a descoperi
Că realitatea e aşa:
O înşiruire de mici războaie
În care nu poŃi mereu câştiga,
Iar pierderea unei lupte nu e un eşec,
Ci un pas înainte spre echilibru.

125.

Aştept dimineaŃa îngheŃată,


A dorinŃelor antecameră.
M-am dezechilibrat şi am căzut
Iar gheaŃa de sub mine s-a crăpat.
Cu nervii în bagaj pornesc la drum
Şi pe toŃi învinovăŃesc
Deşi ştiu că eu sunt vinovat
Pentru prăpastia din interiorul meu.
Cu sufletul prea tânăr
Nu am priceput regulile universului.

126.

Îmi spui că-Ńi pasă de starea mea


Dar nu mă mai priveşti în ochi;
łi-ai acoperit orbitele goale
Ca să maschezi lipsa totală
De dorinŃă, speranŃă şi viaŃă.

Eşti lângă mine şi eşti rece;


Căldura ta e departe de mine
Şi simt fisura din roca
Pe care ne-am construit existenŃa.

127.

Cu murmurul nopŃilor de vară pe buze


M-am plimbat sub luna rotundă.
Era acea răcoare de mijloc de vară
Care îŃi inspiră siguranŃă şi teamă.
Priveam frunzele dansând în vânt
Şi am realizat că mă aflam
Acolo unde îmi era locul:
Departe de grafice şi rapoarte,
Mai aproape de mine şi natură.
Am revenit în vechiul adăpost
Pe timp de furtună.

128.

Pietre sparte şi fire de iarbă


În liniştea zorilor se împleteau;
Au învăŃat să ignore durerea
Şi să îmbrăŃişeze plăcerea.
Cu sufletele trunchiate
De ignoranŃa celor din jur
Au pornit pe o cale,
Încercând să schimbe
Cursul natural al lucrurilor.
După lupte şi confruntări
Au cedat din lipsă de putere
Şi s-au transformat
În pulbere şi fân.

129.

Încă o filă îngălbenită


Din caietul învechit am rupt
În care pe vremuri
Îmi captam experienŃele.
Nu mai contează fericirea sau durerea,
Deoarece nici o trăire învechită
Nu mai poate fi retrăită
La intensitatea iniŃială.
Arunc jurnalele, fotografiile, dorinŃele
Şi încep proaspăt şi curat
Ceea ce mi-a mai rămas
Din viaŃă.

130.

Cu visele sigilate,
Lumina difuză te atrage
În lumea desfigurată
În care viitorul te înspăimântă.

Desenele cu figuri demonice


Te călăuzesc în peisajul
De cenuşă şi pucioasă
Care în faŃa ta se materializează.

łi-e teamă de cei din jur


Şi vorbeşti într-o limbă
Pe care nici tu nu o înŃelegi
Despre a doua moarte.

Cu nerăbdare aştepŃi vestea


Care crezi că îŃi va schimba viziunea,
Dar un gust amar îŃi apare în gură
Şi simŃi aroma realităŃii.

Cu ură negi realitatea


Şi loveşti cu pumnii
Aerul poluat în care te scalzi
Dorind cu disperare o gură de vis.

131.

Am uitat negrul
Şi nu m-am mai gândit
La ceaŃa care ne despărŃea.
Deşi tu nu mă vedeai,
Eu recunoşteam figura ta
Ascunsă în nebuloasa
Care te călăuzea mereu.
Ştiam unde te ascunzi
Deoarece şi eu purtam
PuŃină ceaŃă în buzunarul drept,
Doar pentru a-mi aminti
Că existenŃa este o plimbare
În ceaŃa proprie,
Mai deasă sau mai rară.

132.

Cu o gură de curaj
Şi un pic de gel de păr
Părăsesc locuinŃa
Motanilor în călduri
Şi mă afund în
Lumina fluorescentă a nopŃii.
Nu pe tine te căutam
Când de bar m-am sprijinit.
Şi dacă mâine oricum aveam liber
Am început să vorbesc
Despre pace, război şi iubire
În timp ce tu de plictiseală
Te dezintegrai.
SimŃind cum mâine
E doar sfârşitul lui azi
Şi cu teamă că drogul
Îşi va pierde efectul
Şi realitatea mă va pălmui,
Ruşinat te-am urmat,
Iar când am ajuns lângă pod
Tu te-ai întors spre mine şi m-ai ucis
Cu privirea ta criminală.
Deoarece nu mai conta,
M-am aruncat de pe pod
Şi am murit
Ca în filmele romantice
De pe vremea când totul era
În alb şi negru.

133.

Îmi amintesc când spuneai


Că viaŃa este frumoasă
Şi că lumina este cea care
Mă va salva din disperare.
Eu te priveam cu dispreŃ
Şi în nebunia în care mă aflam
Am creat scenarii să alung
Gândul pe care în minte mi l-ai plantat.
În dualitatea mea cotidiană
De lumină şi întuneric
Am ales lumina
Şi m-am lăsat călăuzit de ea.

134.

Vârful grâului verde


Se scălda în cerul liliachiu
Când am alergat
Pe drumul de Ńară
Ridicând praf în urma mea,
Visând la lumina ireală
Care se întindea ca o bandă de foc
Între liliachiu şi nori.
Am incantat ploaia
A cărei apropiere
O simŃeam pe piele, în păr, în oase,
Şi cu o fericire nefirească mie
Am savurat picăturile calde
Care se izbeau de pielea mea.

135.

Am schiŃat picturi imaginare


Pe aerul care ne desparte.
Cu capodoperele în blocul de desen
M-am retras din câmpul tău vizual
Pentru a nu-Ńi intoxica creativitatea
Cu devierile mele artistice.

136.

Spune-mi
Cum vrei tu,
Atâta timp cât
Vorbeşti cu mine,
Şi nu mă laşi
Să pier în ceaŃa
Unei amintiri.

137.

Cu picioarele scăldate în smoală


M-am îndepărtat de vechea şcoală
Şi m-am alăturat idiotismului
În care nimeni n-are treaba mea
Şi în care îmi pot trage existenŃa
Condimentând-o cu mici excese.

138.

Te-am muşcat,
Iar tu nu ai Ńipat;
Mai aproape m-ai tras
Şi m-ai sărutat,
Cămaşa mi-ai îndepărtat
Şi pielea mi-ai mângâiat.
Eu iar te-am muşcat.

139.

Nu mai vreau cuvinte


Care să articuleze scuze.
Nu mai vreau întuneric
Care să umbrească minciuni.
Nu mai vreau flori
Care să mascheze putoarea.

Vreau cruda, murdara


Şi sincera realitate.

140.

Nu pot uita vara aceea


Cu zile fierbinŃi
Şi nopŃi răcoroase
În care singur
Străpungeam întunericul
Şi viaŃa era frumoasă.

141.

Diseară voi iubi


Şi apoi voi pieri,
Voi rătăci
În labirintul siropos
Al sentimentelor profunde
Până voi putrezi
De prea multă afecŃiune.

142.

Într-o dimineaŃă,
Când soarele iar va străluci,
Mă vei căuta,
Iar eu nu voi mai fi.
Mă vei căuta în locuri
În care obişnuiam să exist,
Dar nu vei mai găsi
Nimic din ceea ce
Reprezenta odată persoana mea.

143.

În jurul focului am dansat


Ca un lunatic pe ritmul inimii,
Fără haine şi alte accesorii lumeşti;
Stelele se învârteau şi lemnul încins pocnea,
Iar eu eram mai pur
Ca atunci când m-am născut.

144.

La un pas de civilizaŃie
M-am întins pe petecul de iarbă
Din păduricea deasă
Şi am adormit în plină zi
În mijlocul lumii
Care frenetică se învârtea
Şi nu se oprea nici măcar
Să observe fericirea şi pacea
În care mă scăldam,
La doi paşi de civilizaŃie.

145.

În noaptea asta
Luna m-a smuls din somn
Cu lumina pe care o reflecta.
Am deschis fereastra
Şi am privit fascinat.
Lumina ireală s-a furişat în camera mea
Şi sub cearşaf s-a strecurat,
Aşteptând să revin.

146.

Acesta este un rămas bun.


De acum nu voi mai exista,
Iar persoana mea
Îşi va avea continuitate doar în mintea ta.
Voi dispărea dincolo de cuvinte
Şi voi fi şters din cartea de telefon;
Voi întoarce spatele
Acestei lumi sălbatice
Şi voi adormi pe burtă,
Pe pământul
În care mă voi transforma.

147.

Dacă vrei să pleci,


Nu uita tricoul uzat
În care dormeai;
Ia cu tine şi periuŃa de dinŃi
Care a prins păianjeni în baia mea.

Dacă vei pleca,


Nu uita că te vei îndepărta
De nebunia care te învăluia
Şi de locul de pace
În care te aflai în preajma mea.

Când vei pleca,


Vei lăsa în urmă
Ceea ce erai
Şi te vei îndrepta
Spre marele necunoscut.

Când vei ajunge,


Eu voi fi acolo
Unde tu nu vrei să fi.

148.

Voi fi eu, nisipul şi apa


În locul în care
Mereu am trăit cu adevărat,
Unde timpul se oprea
Şi vara nu se sfârşea,
Iar viaŃa era minunată.

149.

Condimente exotice
Amestecate cu conversaŃii profunde
În lumina sălbatică a lumânării
Au fost preludiul
Dansului nebun
În care ne-am aventurat.

150.

Mi-ai spus că te îneci


În lichidul existenŃei,
Că lumina te orbeşte
Şi căldura te răneşte.
Mi-ai spus că nu mai eşti
Ceea ce odată erai
Şi că aerul care-l respiri
Este otravă curată.
Îmi amintesc
Momentul în care te-ai pregătit
Să plonjezi în lumina
Care în valuri se apropia
Şi m-ai privit ca pe vremea
Când eu eram acela
Care era fericit.

3 septembrie 2006