Sunteți pe pagina 1din 50

ccrriissttii mmiirreeaa obsesii mărunte

-2006-

1.

La ce te-ai gândit Când ai mai pierdut un Ńel Care viaŃa îŃi călăuzea? Mă minunam Cum liniştea creştea Şi Ńelul dispărea.

AsculaŃi-mă bine, Cei ce în juru-mi sunteŃi, Ce vă pasă dacă dorm diseară Atâta vreme cât lupta continuă Şi găsirea unui nou Ńel Începe prin funerariile Celui pierdut.

2.

Mi-aş dori să nu-mi mai fie frică

De tine, de voi, de toŃi

Să pot fi aşa cum sunt Şi să nu mă ascund În adâncul sufletului, Bântuit de spiritele Unui vis în care sunt strâns În mijlocul hoardei De oameni care trăiesc. Sufăr, iubesc şi nu mă cunosc.

de mine;

3.

Gheena-n faŃă se dezlănŃuia, În spate, zidul alb mă proteja. BucăŃi de carne am rupt din mine Şi în foc le-am aruncat; Sânge ars şi carne friptă, Asta-i tot ce a rămas.

M-am descărnat continuu Până oase am rămas Şi pe zidul purpuriu Cu unghiile numele mi l-am încrustat:

Aici zace cel ce azi Jumătate din el a dat, Restul e acum lumină Prinsă în privirea ta.

4.

Am ameŃit pe-o stea Unde nori de gheaŃă În braŃe mă luau.

În plapuma de aşchii Mă cuibăream Şi asupra existenŃei contemplam. Scriam tratate despre echilibru Şi în nisip înotam.

Nori de fum pe lângă mine treceau Şi în caruselul simŃurilor Mintea mi-o călăuzeau.

Nu mai conta sarea, Nu mai conta pacea, Nu mai conta raŃiunea, Nu mai conta lumina.

Vanilia era pretutindeni Şi, precum îngheŃata, În suflet se topea Pentru a întrerupe Acest fragment de sclipire.

Am împărŃit un vis În care mintea şi inima Se împleteau şi simŃeam Cum se atingeau Şi dragoste făceau, Se încolăceau şi se sărutau. Erau actorii Unui film porno al fiinŃei În care nu mai existau reguli Şi în care cu cuŃite se ucideau Pentru locul care-l ocupau În persoana mea.

5.

Nimeni nu-mi poate lua Momentul care nu există. Am aşteptat să apară Acea dâră de jeg Ce inima ca o fontă o orna Şi cu greu puteam crede Că iluzia e realitate Şi că te-ai oprit în faŃa mea Fără să-Ńi acoperi privirea Cu pleoapele grele de odinioară Care mă rupeau şi mă lipeau Mai bine ca orice liant.

6.

Pe vremea când totul era perfect Ştiam că prăpastia pe care ExistenŃa mi-a construit-o Era mai fragilă ca noaptea Şi greierii ce în minte îmi cântau Erau doar capitole nescrise În testamentul merelor Ce cu putrefacŃia luptau.

7.

Spune-mi demon, Dacă asta te linişteşte. Spune-mi monstru, Dacă aşa consideri. Nu uita că şi eu m-am născut Şi că nu am ales să fiu Ceea ce nu mai tinde spre Jocuri de noroc ascunse după Zâmbete sincere sau fugare, Din politeŃe sau obligaŃie.

8.

Armele le-am aruncat pe podea. M-am eliberat de greutatea lor Şi pe pat m-am trântit. M-am gândit cât timp Mai am de gând să continui Acest joc al durerii În care scuturi am confecŃionat Şi şanŃuri am săpat, Curse am instalat Şi vrăji protectoare am incantat.

9.

Sunt fericit că sunt nefericit. Sunt nefericit că sunt fericit.

Vântul îmi răcea pielea Şi stelele pe cer străluceau.

Eram aşa de viu încât Aproape am uitat melodia Care era cântată pe scena din faŃa mea.

SimŃeam viaŃa cum pulsa În cei ce în jurul meu cântau. Am început să plâng.

Fericirea m-a surprins Şi nu am putut face faŃă, Ce păcat.

10.

Nu ar fi trebuit să uit Că ceea ce sunt e real Şi că gândurile mele Nu sunt imaginare.

11.

Briza caldă cu iz de acasă Tot trupul mi-a învăluit Şi cu picături latente În somn m-a călăuzit Pentru a mă droga Cu amintirea dulce-amară A fericirii uitate Ce în prag de libertate Seamănă cu o mâncare Asiatic condimentată.

12.

Am simŃit pace Când vântul prin păr mi-a trecut.

13.

Vei şti că sunt singur Când în frunze dansez Cu părul în flăcări, Spre mare alerg, În care în noapte Să înot încetez.

14.

Nu sunt aici. Nu am fost niciodată. Nu voi fi niciodată. Totul e în mintea ta. Nimic nu e real. Totul e o minciună.

15.

În cameră am dat năvală Şi hainele ude pe podea le-am aruncat, În braŃe te-am luat Şi de perete te-am lipit, Cu patos te-am sărutat Şi căldura să simt vroiam. Degetele de păr se agăŃau, Buzele între dinŃi dispăreau Şi gândul cu carnalul se contopea În acest joc al trupurilor Ce după o baie de sudoare Unu-n altul se Ńineau Pentru a simŃi în sfârşit Cum e să fii iubit.

16.

De-aş fi un gând, Aş dispărea acum. De-aş fi o amintire, Nu te opreai acum.

De-aş fi doar eu, În Ńăndări te-ai fi spart. De-aş fi altcineva, În braŃe m-ai fi luat.

17.

Oglinzi şi stele În buzunar îndes Să fac loc pe cer La norul pe care l-am ales. Îl ating în şoaptă Şi uşor îl îndepărtez Din cuşca în care L-am Ńinut prizonier. Îl storc de nervi Şi lacrimile-i Ńâşnesc Pentru ca apoi de ciudă În pământ să se ascundă.

18.

O maşină a brăzdat balta

Şi cortina de apă În adâncu-i m-a îndoliat. Albinele trupul mi-l dezmierdau Cu acele lor suicidale. Urechi ciulesc spre susurul de apă Ce ca un muci din munte se revarsă Şi în plapuma de spini şi scoici sparte Te văd că vii printre mesteceni. Te pierzi în ceaŃa minciunilor furate Ce dincolo de soare răsare Şi albinele roiesc din nou la baltă Să se adape şi să se răzbune Că viaŃa lor e fără ură, Căci cum înŃeapă se sugrumă Şi mor cât ai zice prună Acolo unde cripta de ceară

Devine o lespede peste hotare

A celor ce lăptic de matcă sug

Şi în maşini rapide fug Prin bălŃi de ploaie ce inundă Tot ce odată era viaŃă, Iar acum stau la pândă

Să te învăluie în apă.

19.

Eram eu şi tu într-una Veşnic paşnic şi absurd. Am făcut un pact cu luna Că nu voi mai rupe fulgi, Te voi pune între coperŃile Care viaŃa o ascund Şi hârtia ce o mesteci Am reciclat-o din săpun

Ce cu bulbuci de fier inundă

O imitaŃie de ajun.

Hai, vino să mi te alături

În acest joc parşiv Şi în timp ce bem lături Mă vei ucide instinctiv.

O sirenă vei ignora

Când o lacrimă vei lăsa Să-mi fie călăuză

În lumea cea cu draci Unde sigur voi ajunge Când voi fi eliberat.

Gânduri rupte din o coastă Am perforat în somn Şi pe oase de peşte Am cântat la unison

O rapsodie funerară

Ce spontan o remixez Şi devine o ofrandă Pentru cei ce cântă în Fa diez.

Fă pe prostu’ şi ascunde LecŃia ce pe-de-rost o şti

Şi inventează o partitură Din amintiri cu zmeură şi crini. Vei vedea că toŃi te laudă Când vei fii un inamic

Al amantei vieŃii tale

Ce acum e un buric Şi dansează încercelat Lângă o bară de metal Ce în arşiŃa frecării Se irită şi dispare La un supermarket plin Şi înghite pe nerăsuflate Ce a sfărâmat un canin.

21.

Lingura un loc îşi face În adâncul ăsta umed Ce cu teiŃei Înviorează

O aromă de viŃel.

22.

Scuipă gândul ce se frânge La o margine de tren; Te aruncă între pene Şi înoată în tandem.

23.

Jos cu lacrimile grele Ce cu plumb s-au aliat, Să se spargă în mii de stele Ce acum s-au evaporat.

24.

Te văd Bătută-n cuie de pereŃii vieŃii, Incapabilă să simŃi, Incapabilă să minŃi, Ca un amant al pustiului, Răstignit, ucis şi reînviat Pentru o picătură de dragoste.

25.

Aho, aho Copii şi fraŃi, StaŃi pe loc şi cutezaŃi. FiŃi ca cei ce mint Şi vă preschimbaŃi În dihori. FiŃi iar sare şi piper, Să vă dizolvaŃi în eter. GâdilaŃi lumina albă Ce mârşavă se înalŃă Şi zdrobiŃi în palme Ceea ce numesc eu carte.

26.

Două steaguri făceau dragoste În vântul ce rece le lovea. Un balaur cu un ego amputat Se ascunde în umbră Şi priveşte steagurile ce se sărută. Îşi aminteşte de ceea ce simŃea Când, pe vremuri, călătorea Şi cu prinŃese se contopea. Acum, uitat de vreme, Se ascunde după case Şi urmăreşte fericirea altora Pe care el nu o va afla.

27.

Stăteam mut între morminte Şi plângeam lacrimi de linte, În jurul meu muştele mureau Şi şacalii năpârleau.

Stăteam treaz în miez de vară În lanul rumen de secară, Te vedeam mâncând din aer Tot mai mult, să nu-mi mai laşi.

Liniştea e asurzitoare Când aluneci în continuare Spre tejghele lustruite Şi mâncăruri mexicane, Dar în urmă pierzi agale Câte o fărâmă Din viaŃa ta anterioară, Să găseşti calea cea bună Dacă muştele învie Şi te alungă din morminte.

28.

Luminează vinul acru Ce în sticlă face veacul, Să mai uiŃi din gândul sacru Ce te-a îndemnat spre iertare.

Ia în mână cărticica Ce cuvinte de slavă nalŃă Şi pune-o între veşminte Ce o să le porŃi în ascunzătoare.

Acum vezi şi te pregăteşte Să le spui la toŃi în faŃă Mă puteŃi undeva linge, Eu mă duc” şi apoi vei dispărea.

Între veşminte te vei ascunde Să te simŃi mai confortabil Şi pe pleoape vei purta banii Care îi vei da celui cu barca.

Vine-ncet precum îngheŃul, O fâşie de duhoare Din grădina de verdeŃuri

Ce se vrea în miez de seară

O insulă plutitoare.

Toc verdeŃuri parfumate Ce cu gânduri se îmbină, Să înceapă să pretindă Că e doar fitil şi ceară.

Supa cosmică mocneşte Într-un vortex de culoare Ce cu ierburile tocate Primeşte un dram de soare.

După ce am preparat Noua viaŃă pe o rocă,

O lansez în cerc continu

Să se-nvârtă, să se-nvârtă.

Unde e acea reŃetă? Ce în cartea de bucate Explica cum c-o celulă Se concepe o mâncare.

30.

Pace e, cu siguranŃă Dacă tot din jur ignori, Vei traduce iar sonete Ca să vezi cum e să fugi De un gând ce pace naşte Dar Ńi-e teamă să-l asculŃi.

31.

Mereu în mijlocul acŃiunii, Mereu simŃind pulsul vremii, Mă avânt în înghesuiala zilei Şi aruncând cu flăcări şi ace, Loc îmi fac în lumea asta.

Urmează pietrele

Care delimitează drumul Spre o nouă religie,

O nouă descoperire a sinelui

Care nu e bună sau rea,

Doar este.

Este simplu, chiar banal Cum o singură sclipire Poate fi un strop vital Dintr-o otravă cireşie.

E ciudat când simŃi durerea

Ce adânc în tinse sapă Iar otrava ca licoare łeasta-n două îŃi o crapă.

Te chirceşti în muntele de frunze Ce cadavre-n el ascunde Să nu te zărească nimeni Cum te zbaŃi în clar de lună.

Să te eliberezi doreşti,

Din ghearele de fier forjat Ce tot mai adânc te trag În groapa comună

A sufletelor răstignite,

Expuse şi apoi nimicite, Cu otravă-mbălsămate Şi între frunze digerate De viermi şi alte gângănii, Ce acum devin mătănii.

33.

Drumul e precum uitarea Ici şi colo cu lacune

Ce în timp şi spaŃiu pare Că devine o minune. Poate calea asta nouă

E una veche renovată

Ce pentru a se vinde bine

E pe alocuri nou pavată.

Ştiu că totu-i o iluzie Ce în straturi se întinde, Peste drumul meu stohastic Ce devine parŃial fantastic.

Trecând linii de tramvai Ce în şosea se scufundă Mai un pic şi ajung în rai Dacă tramvaiul se numeşte dorinŃă. Lista staŃiilor dispare Şi încep să uit de mine Când un toiag îmi va fi proptă Şi fericirea o amintire.

Mai o lingură de sare

Din ocean azi am cules Când de pielea mea scăldată

O pojghiŃă fină s-a ales.

Soarele urla pe ceruri Şi cu norii se lupta Să zâmbească ca o sferă Şi în apă cap sărea.

Pe nisipul alb fierbinte Cu un pas am înaintat, Pentru a nu mă tăia în scoica Ce în minte mea s-a format.

Am închis albumul foto Ce spre vară mă-mpingea Să visez din nou la valuri Şi să-mpletesc o coroniŃă de lauri.

35.

Am văzut şi stele bătute-n piatră. Am văzut şi aur cules de pe soare. Am văzut şi sânge ce curge în valuri. Am văzut şi trupuri lipite.

Acum că am văzut atâtea, Aş vrea să orbesc o leacă, Să culeg din amintire imagini Într-un buchet de lacrimi şi spini.

E pace iar, căci surdo-mut

Alerg prin viaŃă, Şi folosesc orbirea drept paravan Ca să ucid tăcerea.

36.

Ucide-mă în stilul tău aparte Şi leagă-mă de cruci între morminte, Ridică-mi o statuie înaripată Şi pune-mi jerbe peste oseminte.

Sărută-mi trupul desufleŃit Şi atinge-mă cu gingăşie, Căci nu mai sunt eu acela,

Ci doar o sosie.

37.

Fecior eram când mai credeam Că va fi mereu bine, Când vântul nu bătea Prin trupul meu fierbinte.

Simt cum sângele-mi fierbe-n vine, Cum vrea să iasă din mine, Dar nu îl las, îl Ńin mereu aproape Căci e tot ce-mi mai aminteşte de tine.

38.

Vreau să mă strângi în braŃe, Să mă priveşti aşa cum ştii, Să-mi spui că este bine Să vreau cu mine să fii.

39.

E toamnă iar Şi oamenii au început să moară; Se duc pe rupte Şi se transformă în ceară. BucăŃi de suflete zbârcite Se desprind şi sunt călcate în picioare De cei ce linişte şi pace Cunosc doar din scrisoare.

E târziu acum Şi lanŃurile au amuŃit În spatele clopotniŃei. Un haos s-a poticnit, Cerşeşte îndurare în prag de uşă Căci iertare nu primeşte.

40.

Când biserica dispare

Şi din zare îŃi apare Un bărbat parşiv zâmbind, Îi vei pune o întrebare:

De ce mă doare?Şi el va răspunde timid că de când te-ai împreunat Nu mai vezi lumina mamă Ce odată larg lucea,

Ci o frântură amară

A unei pete pe ochelari.

Te întrebi de ce acum Şi nu peste zece ani, Şi o luptă fugară Dă naştere la un gând. Gândul ăsta nu există, Este fără de-nceput

Ce de mii de ani persistă Şi acum e doar atunci.

O furnică întretaie o lacrimă de spân

Şi din rea-voinŃă o îmbibă în săpun

Să îl usture ca gândul

Ce din nimic a răsărit

Să existe pur şi simplu

Ca un antic inamic. Te va pune la încercare

Să vadă de ştii sau nu

Cum se silabiseşte odinioarăCând eşti de un picior ciung. Poate vrea doar o dovadă

Că eşti viu şi nu un vis Dar cum e-n a ta ogradă Iei cuŃitul şi-l împungi Acolo unde doare mai tare, În gândul străbun

Ce revine cu stupoare, Tot mereu acum-atunci Şi te vrea la îndemână Când mai împleteşti ciorapi Ce dansează pe o sârmă Într-un vânt erodat Şi cu zâmbetul păgân Mai despici un fir în trei

Să ai ce împleti în somn

Când toate insectele dorm Şi poŃi face tocăniŃă Dintr-un Ńâmp de lăcustă Şi vei spune vai ş-amar, Am ajuns la moarte iar.

41.

De o sută de ani

Nimeni nu a mai rostit nimic.

O tăcere colectivă

S-a răspândit instantaneu. Nu mai aveam ce să ne spunem, Aşa că am amuŃit. Ne priveam şi zâmbeam, Când de fapt ne uram. Am încetat să mai minŃim Şi suntem pe cale să învăŃăm Să iubim.

42.

Într-o zi îmi voi dori Ca timpul să fi încetinit Ca să pot Ńine pasul

Minutelor care acum dispar. Aş fi dorit să nu dorm, Să alerg neîncetat, Cu degetele atingând spicele de grâu Şi să cad în apa caldă a râului. De-aş putea conserva momentul Într-o carapace de scoică, Adânc în mine aş săpa-o Să nu mai poată ieşi Şi să o iau cu mine Acolo unde totul se va sfârşi; Aşa aş putea strecura prin vamă

O parte din amintirea vieŃii

Pe care nu am preŃuit-o Aşa cum simt că ar fi trebuit. Uit acum că am fost copil. Uit că totul a izbucnit Când în sfârşit am iubit Şi nu puteam cataloga durerea Care cu masochism o înduram, Deoarece simŃeam.

43.

Motivul pentru care urlu

E fiindcă am surzit

De toate vorbele voastre. De aceea trebuie să Ńip

Să acopăr zgomotul de fond Care devine tot mai fals. Motivul liniştii perfecte

E lipsa mea de putere

De a schimba ceva Aşa că pur şi simplu Voi înceta.

Eşti gura de licoare pe care ar fi trebuit să o refuz, łigara pe care nu trebuia să o mai fumez Şi numele pe care nu trebuia să-l fi rostit. Eşti persoana de care nu ar fi trebuit să mă fi îndrăgostit.

Am băut prea mult din tine. Am gustat prea mult din tine. M-am pierdut prea mult în tine. Eşti ca drogul meu preferat:

Plăcut la început, dar amar la sfârşit, Eşti ca o nouă zi care mă loveşte Şi de trupul tău mă lipeşte, Să te gust în arşiŃa nopŃii În care ameŃit de viaŃă Ne lăsăm pradă pasiunii Şi ne cufundăm în abisul raŃiunii, Să izolăm răul de bine, Plăcerea de iubire, Pe tine de mine.

45.

Nu sunt mândru de ceea ce am făcut. Nu sunt eu cel care a minŃit. Nu sunt eu care vise am zdruncinat. Sunt doar un gând neliniştit Ce se contopeşte cu flacăra vie Care prin scântei din brichetă creşte.

Ajută-mă să dărâm zidurile fortăreŃei Care dragostea le-a construit Pentru a conserva o iluzie naturală Şi a mă îndepărta de palpitaŃia inimii Care în adâncul meu zvâcnea Şi că trăiesc îmi semnala.

46.

Spui că nu-Ńi mai aminteşti ViaŃa pe care o duceai Pe vremea când nu mă ştiai Şi credeai că nu există rai.

Acum mă priveşti cu aceeaşi sete Pe care simt că nu o pot sătura Şi care din minŃi mă scoate, Să sar pe tine şi pe care să potolesc aş vrea.

47.

Ne schimbăm şi lumea ne-a răsfirat

La capeŃi opuşi ai existenŃei

Parcă pentru a demonstra Că ceva ca noi nu poate exista. Însă continuăm să simŃim Puterea pe care o emană Un noi într-o baltă de noroi Care se aseamănă cu viaŃa. Într-o lume în care frumuseŃea Este o metaforă Şi lumina fizică pură, Iar inima o maşină de pompat.

Se naşte un nou zeu neînŃeles, Un spirit în pragul nebuniei Care se topeşte ca ceara

În închisoarea fulgerelor sentimentale, Pe care începe să nu le mai simtă, Şi hotărăşte că noinu există,

Ci e doar o explicaŃie într-un dicŃionar.

48.

Trupul tău fierbinte de mine se lipeşte, În braŃele mele se cuibăreşte Şi cu viaŃă mă hrăneşte.

Sudoarea ta pe pielea mea se întinde Şi aroma-Ńi răsfiră pe mine Într-un dans pasional Patronat de ritmuri şi miresme, Piele, priviri şi petale.

Buzele tale umede după mine apucă Şi în acest joc nebunesc mă atrag

Să fac lucruri interzise

Şi să culeg sudoarea de tine pierdută.

49.

Parcă simt fericire

În scorbura liniştii Care cu repeziciune În interiorul meu se dezlănŃuie.

Revin la început, La vremea când oamenii Alergau în cerc Şi gesticulau cu arme în mâini.

Ascund batista udă De lacrimile plânse în vise În care oamenii n-aveau feŃe Şi gândurile erau înşiruiri de beŃe.

Te strâng în braŃe, Observ cum te acomodezi Şi te contopeşti cu decorul Precum un cameleon.

A trecut ceva vreme De când am ascultat greierii Cum cântă în noapte Sub fereastra copilăriei mele.

Privesc curcubeul monocrom Şi mă delectez În nuanŃele de gri Ce între nori se dezintegrează.

Aştept răsăritul zilei de mâine Ce în ceaŃă se îneacă Şi cu lopata în spate Încep să dau gunoiul la o parte.

Îmi pierd timpul Privind la cascada verbală Care îŃi părăseşte gura, Şi încet mă plictiseşti.

Zăpada se topeşte pe pleoapele mele Şi sângele încet se încheagă în vine, Zâmbetul îngheaŃă pe faŃă Şi se transformă într-o mască mortuară.

Liniştea dintre noi Măreşte zgomotul aerului Care zgârie plămânii Când respirăm.

Lumea a înebunit, Privesc derutat în jur Şi văd păsări prăbuşindu-se Suferind de suicid în masă.

Într-un fel e comic Să privesc totul din şezlong, Să observ frunzele îngălbenind,

Vise murind.

Lumina nu mai e aceeaşi Şi umbrele cad diferit Pe faŃa ta încremenită În fotografia mentală.

Mestec literele de plastic Ale tastaturii prăfuite Şi scuip consoanele Pe care nu le suport.

Privesc în urmă Dorind să schimb un vis Care m-a adus azi aici Îndepărtându-mă de mine.

Cu toŃii au adormit Iar eu mă lupt cu insomnia Universală a gândirii Care renaşte din propria-i cenuşă.

50.

Un gând în mască veneŃiană Se aşterne peste aerul sărat Ce dinspre apa turcoază este adiat.

Sub soarele ce străluceşte la ora amiezii, Privesc valurile sclipitoare Cum se lovesc de malul pavat A pieŃei, care musteşte de oameni şi frumuseŃe.

51.

De-aş vedea dincolo

De chipul îndurerat Pe care zi de zi îl descopăr În oglinda comună

A aglomeraŃiei sentimetale.

Nu mai pot observa Linia care ne uneşte, Căci se dezintegrează rapid, Iar eu continui să păşesc În această pseudo-fericire În care nu mai ştiu ce vreau

Şi ardeiul iute din care muşc Brusc îl simt dulce, Căci m-am schimbat, Însă nu am uitat, Totul a rămas comprimat În această amintire generală

A ceea ce a fost odată fericirea.

Aşa că acum privesc spre cer Şi nu mai văd norii Care în forme bine definite Mă ajutau să visez În timp ce pe spate, pe câmp stăteam, Şi cu un fir de iarbă în gură Savuram clipa. Nu voi uita niciodată Noaptea de vară În care la uşa mea am bătut Ca să pot intra În viaŃa mea.

52.

Tot ce am lăsat în urmă Nu mai contează În clipa aceasta, Căci voi plonja în minciunile Care mereu le auzeam Şi care încet o poveste formau Pe care să o cred începeam De plauzibilă ce părea, Încât ajungi să bagi mâna în foc Pentru această realitate alternativă Pe care cei din jur au creat-o.

53.

Ascult melodia pe care o fredonai Şi fantomele încep să danseze

Pentru a încununa amintirea În care aşteptam într-una Să nu fiu doar un trecător anonim. Dar am renunŃat să simt, Să doresc şi să iubesc, Iar golul care le-a luat locul Mă îmbrăŃişează şi mă linişteşte Pentru a păstra calea Pe care am pornit Cu ceva vreme în urmă.

54.

Un mix de mirodenii În foc se rumenesc Şi un miros oriental În cameră se împrăştie.

55.

Gândul se descompune

Şi îşi ia locul în amintirea alternativă

A unei zile de iarnă

În care croşetezi vise Sau împerechezi ciorapi.

Obişnuiam să împărtăşesc Liniştea unei seri de vară În care aproape nud Într-o curte stăteam Şi fiecare fibră a trupului Îmi spunea că trebuie să păstrez Acest moment în vechiul almanah Alături de plantele presate pentru ierbar.

56.

E ziua cea dintâi

A sfârşitului inocenŃei,

În care cu gânduri bune în bagaj Pe drum te pui să cutreieri lumea Pe care doar din diapozitive o ştii. ÎŃi iei timp cu pregătirea Pentru ca lansarea să reuşească, Dar uiŃi busola şi curând Te pierzi în păienjenişul zilei În care a început şi s-a sfârşit inocenŃa.

57.

Tu spui da Eu spun nu.

Când încet închizi ochii Şi mă priveşti printre gene Te sărut scurt Şi fug Pentru ca tu să vi,

Să

mă urmăreşti,

Să

mă găseşti

Şi cu mine să te cerŃi,

Să

Ńipăm unul la celălalt,

Să

comunicăm.

58.

Încă o noapte nedormită, Încă o cafea reîncălzită.

Încă o zi obosită, Încă o linişte dorită.

Încă o maşină stricată, Încă o călătorie pierdută.

Încă o persoană părăsită, Încă o iubire uitată.

59.

Te-am privit, Aşa cum mereu mi-am dorit. Te-am îmbrăŃişat, Aşa cum mereu am visat. Te-am sărutat Şi tu nu te-ai ferit,

Ci mi-ai răspuns

Aşa cum îmi doream cândva:

Ştii că asta va schimba totul

60.

Am împletit lacrimi Şi am îmblânzit şuviŃe rebele, Am dezosat curmale Şi am profanat sarmale, Am încătuşat lalele Şi am înodat perdele, Am voalat filme foto Şi am înecat vechi obsesii.

61.

Am impresia că devin unul Cu lichidul în care mă scufund

În liniştea oraşului Scăldat în stele artificiale.

62.

Să

facem ceva ce nu s-a mai făcut:

Să

stăm faŃă în faŃă,

Să

ne privim şi să vorbim,

Să

ducem o conversaŃie reală

Despre subiecte normale Într-un mediu intim,

Să nu ne lăsăm seduşi

De factori perturbatori,

Ci să ne aventurăm

În ceva banal şi nepretenŃios Precum o conversaŃie inocentă Cu o persoană Care tocmai este prin preajmă.

63.

Mi-e teamă să vorbesc cu tine. Mi-e teamă să simt din nou Acel lucru familiar Care mă definea odată.

Mi-e teamă să nu cad din nou În groapa neagră în care Îmi plăcea să mă bălăcesc Şi din care te priveam.

64.

Chiar dacă am spart borcane Şi acum păşesc pe cioburi; Chiar dacă ronŃăi migdale, Iar viaŃa pare departe, Voi şti că e niciunde Locul în care voi fi bine, Iar liniştea ce mă cuprinde E doar un nor pufos şi fraged Ce mereu din urmă mă prinde Şi mă udă până la piele, Iar şiroiul ce-l emană Spală praful Ce în mine s-a depus.

65.

Voi privi cu teamă la stele Şi printr-o linie imaginară le voi uni,

Căci voi şti traseul bine Pe care linia îl va urmări, Şi imaginea finală Care se va ivi Va fi mereu aceeaşi Care a fost de ceva vreme, Ce credeam că am şters din minte, Din trup, din inimă, din mine.

66.

Cum m-ai putut lăsa Să te privesc Ńipând? Cum m-ai putut lăsa Să închid ochii? Acum sunt bântuit De obsesii mărunte Care somnul mi-l fură Şi mă călăuzesc La un pas de nebunie, Tot mai aproape de tine.

67.

Tocmai am explodat în mii de bucăŃi Pe care vântul le împrăştie în zori. Devin unul cu aerul pe care-l respiri, Devin unul cu apa în care înoŃi. Mă evapor şi dispar în amintire, Acolo unde îmi este locul, Alături de cărŃi în ediŃie princeps Pe care de ani de zile le colecŃionezi.

68.

Nu aştept să spui ceva Şi nu voi mai insista. Voi discuta cu tine nimicuri Şi voi ignora tăcerea. Voi pretinde că superficialitatea Voită a conversaŃiei Maschează intensitatea Unei atingeri aparent banale Dar care e împachetată, Analizată, parfumată şi arhivată În biblioteca personală A inimii mele.

69.

Toate fetele din revistele pentru fete Mă privesc înmărmurite de pe coperŃi lucioase Ignorându-mi durerea Care a depăşit graniŃa ficŃiunii Şi se revarsă în valuri asupra mea Înecându-mă sub puterea naturală De miere şi melasă, Luându-mi oxigenul.

70.

Nimeni nu te cunoaşte ca mine Şi nimeni nu ştie fragilitatea Pe care o maschezi când ataci Doar pentru a nu fi rănită.

Nu te mai împotrivi:

Fii masochistă şi lasă totul Să se revarse asupra ta Pentru a simŃi viaŃa În varianta pură, În lipsa filtrelor impuse de societate.

71.

Te ating şi simt căldura Trupului ce zace umed Sub cearşaful plăcerii Care rupt din altă lume Pare să absoarbă ura, Răul şi furia, Şi în urma simbiozei Ce ritmic ia proporŃii Devine paşnic, Dornic de-o dorinŃă Să devină liber şi uşor Ca un fir de praf în zbor.

72.

Neatent privesc spre stele Şi mă înec în ele,

Stau şi nu mă mişc În timp ce inima aleargă Şi pe basul unei melodii Mă voi minŃi că sunt tandru, Că sunt sincer şi cinstit. Voi simula înŃelepciune Şi voi masca egoism, Voi crea o nouă minte La trupul pe care-l ştii. Voi fi cel pe care-l vrei Doar pentru o zi Apoi voi reveni la mine, Doar ca să te părăsesc, Ca tu, când mă vei vedea cu adevărat, Să mă urăşti şi să-Ńi doreşti Să nu mă fi adorat. Poate îmi vei cere socoteală Pentru tot ce am făcut, Dar nu vei înŃelege niciodată Ce înseamnă o noapte În comparaŃie cu eternitatea, Ce înseamnă o clipă Când mai mult m-ar sufoca, Ce înseamnă un sărut După care mă vei ucide Şi mă vei alunga din mintea ta, Şi poate într-o zi te vei minuna Că acel moment dorit - uitat E mai prezent ca niciodată În ceea ce a devenit Persoana ta.

73.

Ai aruncat o piatră spre mine Şi mi-ai scos măseaua de minte. Ai plantat-o în ghiveciul de ceramică Şi cu îngrăşăminte ai îmbătat-o. Zilnic verificai pământul Pentru a nu pierde momentul În care, ca o cârtiŃă, Din pământ a răsărit Un fir de inspiraŃie.

74.

Nu mai are nicio importanŃă Dacă tapetul se desprinde Şi lasă pereŃii goi,

Căci in spatele lor e schiŃa, Proiectul noii existenŃe În care nimeni nu va mai scuipa Şi bunătatea va fi condiŃionată De parole rostite la porŃi Frumoase din fier forjat.

75.

Văd mereu o încruntare

Când în minte mă vizualizez, Şi încerc să găsesc motivul Pentru care nu progresez. Nu pot depăşi momentul Care practic mă opreşte Să evoluez spre bine Şi să nu mă afund În mizeria colectivă

A ceea ce mă înconjoară.

Voi căuta în amintire Momentul care a declanşat încruntarea Şi cu tehnica modernă

Voi izola momentul, În laborator îl voi duce Şi voi face experimente,

Voi evalua statistici Şi voi face simulări Ca să văd ce aş face Dacă momentul n-ar fi existat. Dar, deşi privesc la rece Toată această mascaradă, Ştiu că nu aşa se procedează, Ştiu că este doar o scuză, Căci nimic nu aş schimba Din ceea ce s-a întâmplat, Deoarece nu aş ajunge La cel ce azi în minte priveşte, Şi încruntarea ce-o resimt

E doar răul necesar

Ce ca un ghimpe în sandală

Mă atenŃionează involuntar Că e bine să fiu eu însumi:

O grămadă de idei,

Greşeli şi decizii pripite,

Atingeri tandre şi sclipiri inedite, Un conglomerat aparte Ce nu doreşte un tipar În care să se scalde,

Ci în cursul unei zile

Să poată evolua De la somnorosul cu medalie La poetul din odaie.

76.

Alcineva te atinge.

Altcineva te sărută. Altcineva te doreşte. Altcineva te iubeşte. Altcineva îŃi zâmbeşte. Altcineva te călăuzeşte. Altcineva îŃi vorbeşte. Altcineva te visează. Altcineva, nu eu.

77.

Un metru cub de noroi Am întins în curtea din dos Pentru a mă tăvăli precum un porc Şi a savura mizeria.

Obosit şi cu noroiul uscat, Fiind la un pas de a fi imobilizat, Privesc soarele care arde apa Strângând pământul în jurul meu.

Cu această experienŃă extra-mormântală Mă îndrept spre duşul din curte Pentru a pune capăt experimentului De acomodare.

78.

Pieptăn corzi de contrabas Şi mângâi piele de buhai. Cu tonuri sumbre mă delectez Pentru a simŃi vibraŃiile acestora Şi a mă asigura că nu visez.

79.

Cercul s-a închis Şi viciul m-a ucis. Cu târnăcopul loc mi-am făcut În piatra care mă înconjura Şi m-am desprins de blestemul Cercului vicios.

80.

Vor trece zile, poate ani În care nu voi privi în urmă Şi totul va fi bine. Vor trece chiar şi nopŃi În care nu vei fi cu mine În vise sau dorinŃe. Vor trece toate într-o zi Şi obsesiile mărunte nu mă vor mai urmări, În ziua în care voi muri.

81.

Nu ai nevoie de un iubit Care să te redescopere Şi să clădească prin tine Temelia unei existenŃe.

Nu mai ai nevoie De pretenŃii imaginare Pentru a te convinge Că eşti inutilă.

Nu mai ai nevoie de dragoste Pentru a-Ńi găsi locul În acest vortex sentimental În continuă schimbare.

82.

Voi găsi un pretext să te ating. Voi găsi un motiv Genele să-Ńi sărut. Voi încerca din răsputeri Pielea întâmplător să Ńi-o mângâi. Voi pretinde că nu-Ńi stă freza Ca prin părul tău degetele să le plimb, Şi-Ńi voi atinge genunchiul cu al meu De parcă n-aş avea loc, Doar să simt mai mult de o secundă Apropierea ta.

83.

În jurul meu oameni fără feŃe Se duc nicăieri Şi mişună neexpresivi Într-un viitor fără zi de mâine.

Spânzurat de un copac În suburbia sufletului Încerc să mă eliberez De strânsoarea funiei care în carne îmi taie. Cedez şi aştept clipa În care faŃa mi se va topi Şi se va scurge în canalizare Pentru a se vărsa în râul Celor o mie de feŃe.

84.

Se priveau pe furiş Cu teama de a fi depistaŃi. Nu şi-ar fi vorbit Şi nu s-ar fi privit Decât dacă ar fi fost inevitabil. În lupta lor cotidiană De a se evita, se apropiau tot mai mult Şi atracŃia, demult prezentă, Era la un pas de a exploda Şi a nimici echilibrul lumii Aşa cum o cunoşteau.

85.

În strânsoarea Ńevilor Cu greu mă târam. De interiorul ruginit Pielea mi-o juleam. Ecoul unei melodii de leagăn Spre mine se strecura Şi vibraŃiile-i Creierul mi-l zdruncinau. Claustrofobia încet apărea Şi panica stapânire pe mine punea.

86.

În acea noapte fierbinte, Când hainele erau inutile, În sudoare ne-am atins Şi în gemete ne-am alintat.

În acea clipă ireală În care trupurile pulsau Eram mai vulnerabili ca oricând În ciuda puterii pe care o emanam.

87.

Sunt singur şi mi-e frig, Iar norii plumburii se apropie.

Simt cum nu mai pot rămâne Şi că trebuie să cedez chemării. Nu vor mai fi lacrimi Şi nici gânduri neterminate, Deoarece se va sfârşi Şi nu va mai fi nimic. Cu fiecare gând mă sting încet Şi, deşi-mi aud inima bătând, Ştiu că e doar o iluzie, Deoarece de mult a încetat să bată, Iar ceea ce se aude e doar ecoul Vremurilor de odinioară.

E linişte acum şi e întuneric. Stelele se joacă şi mă ameŃesc, Iar iubirea ce o port în mine Va rămâne pururi sechestrată Între coaste, fibre şi artere. Nu o voi elibera nicicând, Deoarece e prea sălbatică Şi ar ucide viaŃa celor Ce mă ştiau paşnic. Chiar de mă imploră să-i dau drumul, Locul ei nu-i pe lumea asta Şi se va dezintegra în mine Aşa cum e firesc, Dar nu cum îmi doresc.

88.

Aş spune da, Deşi aş minŃi cu neruşinare, Aşa că mai bine voi tăcea Şi nu voi accepta propunerea De a mă elibera de durere, De fantezii, de sentimente, Deoarece doar aşa mai pot simŃi Că nu sunt mort Şi că încă mai respir.

89.

NopŃile-s mai scurte Şi zilele mă torturează. Ecoul din interior se propagă Şi precum un val Trupul mi-l îneacă.

90.

Alerg pe un drum Fără destinaŃie. Las totul în urmă

Şi plonjez în necunoscut. Ascult greierii cântând Şi privesc licuricii explodând. Observ păsări luând lecŃii de canto Şi pisici exersând judo. Alerg în continuare Şi lumea din jur se diminuează. Simt miros de fum, Dar e doar mintea mea Care hiperventilează. Mestec tutun Şi scuip scrum, Dar asta nu mai contează Căci alerg şi mi-e de ajuns.

91.

Stai acolo şi zâmbeşti, Dar nu eşti tu, e o iluzie.

92.

Am creat ceva ce nimeni Nu va citi:

Un manifest secret Ce nimic nu va dezvălui, O înscenare inutilă Născută din plictiseală, La fel ca o Ńigară Lăsată pe o noptieră Cu fumu-i iritant şi neplăcut Ce se împrăştie în cameră Ca o bârfă nesărată Cu urmări nebănuite Şi răni sângerânde.

93.

Mă uit la voi toŃi Şi ştiu că nu sunteŃi reali. Mi-e dor de voi, dar mai trebuie să rămân. Nu pot pleca, Deoarece mai există cineva Pe care l-aŃi cunoscut şi iubit, Care mă mai vrea Şi pe care nu pot lăsa, Că doar atât mi-a mai rămas.

94.

Nu am vrut să plec, Dar aşa s-a întâmplat.

Nu am vrut să