Sunteți pe pagina 1din 11

Catedra de Psihologie – Universitatea „Babeş-

Bolyai”,
Cluj-Napoca
Centrul „Expert” – Universitatea „Babeş-
Bolyai”,
Cluj-Napoca

Curs postuniversitar - “Consiliere


psihologică”

Managementul stilului de viaţă

Care este rolul percepţiei riscului in explicarea


adoptării comportamentelor preventive ?

Ce este riscul ?

Majoritatea teoriilor referitoare la adoptarea comportamentului


sanogen se bazează pe asumţia că oamenii estimează
susceptibilitatea lor de a contacta o boală şi evaluează costurile şi
beneficiile realizării unui comportament preventiv, înainte de a-l
executa în mod real. Perceperea riscului sau a susceptibilităţii este
considerată a fi un factor important în determinarea execuţiei
comportamentului de prevenţie. Majoritatea modelelor specifice
psihologiei sănătăţii include perceperea riscului ca o condiţie
importantă în adoptarea unor comportamente de reducere a
acestui risc. După cum argumentează Weinstein & Nicolich, 1993,
apud van der Pligt, 1998, la nivel bazal, conceptul de percepere a
riscului are acelaşi înteles în toate modelele, fiind mai mult sau mai
putin interşanjabil, cu alte concepte similare (vulnerabilitate,
susceptibilitate).

1
În aceste modele riscul este conceptualizat în termeni de
probabilitate şi severitate a consecinţelor negative. Această
îngustare a perspectivei asupra riscului este consistentă cu Self
Expected Utility Theory (Savage, 1954) pe care se bazează cele
mai importante teorii ce explică adoptarea comportamentelor
sanogene şi de risc. Acest model decizional al decizieie raţionale
este unul normativ, prescriind reguli decizionale conform cărora
acţiunea aleasă spre realizare este consistentă cu scopurile,
expectanţele şi valorile individului.

Din acestă perspectivă raţională, perceperea riscului contactării


unei boli este redusă la analiza costuri-beneficii, fără a se ţine cont
de alte variabile moderatoare care intervin în perceperea şi
estimarea riscului (factori cognitivi, sociali, culturali). Ca urmare,
modelele tradiţionale nu descriu adecvat modul în care oamenii
percep şi definesc ameninţarea asupra propriei stări de sănătate.
Indivizii obişnuiţi nu stochează cunostinţele şi nu se gândesc la
boală în termeni de probabilitate şi utilitate, ci se gândesc mult mai
concret, mai specific şi mai degrabă categorial decât probabilistic
(“sunt sau nu vulnerabil la boală”) (Leventhal, 1985).

Extinderea perspectivei probabiliste apare cu atât mai necesară


pentru analiza riscului într-un context dinamic cum este cel al
sănătăţii şi bolii şi ameninţărilor asupra stărilor de sănătate.

Multe cercetări au fost orientate spre a înţelege factorii care


conturează credinţele legate de riscul perceput şi relaţia dintre
această variabilă şi comportamentele preventive. Multe studii au
înregistrat o relaţie pozitivă între perceperea riscului şi
comportamentele sanogene ( Cummings, Jette, Brock & Haefner,
1979, McCusker, Stoddard, Zapka, Zorn & Mayer, 1989, apud van
der Pligt, 1998).

Noile cercetări în domeniul perceperii riscului pun sub semnul


întrebării relevanţa acestor relaţii dintre estimarea riscului şi
adoptarea comportamentelor sanogene. Aceste cercetări au
evidentiat o serie de erori în ceea ce priveşte interpretarea
rezultatelor corelaţionale ale cercetărilor care susţin ipoteza
motivaţională (riscul perceput ca predictor al adoptarii

2
comportamentelor preventive) şi au descris numeroase
mecanisme care distorsionează procesul de estimare a
riscului personal.

Care este rolul perceperii riscului în adoptărea


comportamentelor sănătoase ?

Oamenii se raportează la ideea de risc pentru a înţelege şi a face


faţă pericolelor şi situaţiilor ambigui şi incerte pe care le întâlnesc.
Deşi pericolul este un fapt real, riscul nu este real sau obiectiv, ci
reperzintă o constructie subiectivă sub influenţa factorilor
psihologici, culturali, sociali, şi contextuali (Slovnic, 1997).

Modelele teoretice de estimare a riscului tind sa îl obiectiveze,


conform SEU. Oamenii au propriile lor asumpţii, modalităţi de
estimare a riscului (intuiţie, propria experienţă) şi propriile lor
modalităţi de decizie (rationalităţi alternative) care diferă de
modelele ştiinţifice. Procesul de estimare a riscului depăşeşte
simpla evaluare a probabilităţii şi utilităţii consecinţelor şi poartă
amprenta caracteristicilor contextului imediat în care individul se
află, a contextului larg socio-cultural, precum şi a particularităţilor
individuale (factori cognitivi şi motivaţionali).

Estimarea riscului propriu în raport cu aceste particularităţi este


conceptualizată în cadrul unui model explicativ al reacţiilor
oamenilor la perceperea ameninţărilor asupra sănătăţii:

Self-regulation model (Leventhal, 1992)


SRM prezintă individul ca fiind proactiv în raport cu amenintăţile
asupra stării sale de sănătăţii. Elementele centrale ale modelului
sunt:
1. procesul de evaluare cognitivă a amenintăţii
2. răspunsul cognitiv la perceperea acestei ameninţări
3. răspunsul emoţional la perceperea acestei ameninţări

La perceperea unei ameninţări asupra stării de sănătate (ex.


simptome, reclame TV, mesaje de ameninţarea din partea
medicului, prietenilor) oamenii răspund atât cognitiv (evaluează
severitatea ameninţării şi construiesc un plan de acţiune), cât şi

3
emoţional (implementează mecanisme de reducere a disconfortului
emoţional generat de perceperea unei ameniţări).

Mecanismele cognitive şi emoţionale se concretizează în


mecanisme care distorsionează estimarea riscului propriu.

Care sunt mecanismele care distorsionează perceperea


riscului personal ?

Perceperea unui nivel crescut au autoeficacităţii îi va determina


pe indivizi să perceapă situaţiile riscante controlabile şi ca
oportunităţi de implementare a abilităţilor. Riscul implicat este în
acest fel este subestimat. Cei mai mulţi oameni consideră că ştiu
care este măsura în care ei adoptă comportamente riscante şi care
este nivelul de risc acceptat. Astfel de asumptii personale sunt
justificate de nevoia de control, însă în mod frecvent ele nu sunt
acurate. Oamenii nu pot anticipa tot riscul implicat de adoptarea
unui anumit comportament. Adesea, ei se implică în situaţii mult
mai riscante decât consideră şi îsi asumă un risc mult mai mare
decât intenţionează de fapt. Încrederea în asumpţiile personale
este exagerată, de aceea oamenii nu percep impactul lor asupra
procesării informaţiei şi estimării riscului. Din acest motiv, nu
acordă atenţie informaţiei disonante, iar credinţele sunt foarte
rezistente la schimbare şi la intergarea noilor surse informaţionale
(Vertzberger, 1998).

Atitudinile influentează la rândul lor estimarea riscului. Ele


biasează procesarea informaţiei în favoarea informaţiei consistente
cu ele. Biek & al., 1996, apud Ajzen, 2001, demonstrează că
atitudinile în interactiune cu teama de îmbolnăvire distorsioneaza
procesarea informaţiei relevante legate de risc şi nu oferă
posibilitatea reajustării credintelor legate de vulnerabilitatea la
boală. Borgida & Brekke, 1981, apud Vertzberger, 1998, arată că
distorsionarea informaţiilor legate de risc face ca individul să le
atribuie o validitate mult mai mare decât în mod normal. Ca
rezultat se instaleazî conservatorismul cognitiv care conduce la
“self-entrapment” (noile informaţii care sunt disonante cu
evaluarea riscului realizată de individ sunt infirmate).

4
Consevatorismul persistă şi în situaţiile în care individul are
încredere în abilităţile sale (ex. consideră că poate renunţa la
fumat, poate să îşi modifice dieta) sau în cele în care apreciază că
poate modifica cursul acţiunii în orice moment doreşte (angajat în
contextul contactului sexual fără prezervativ, consideră că poate
continua fără a avea contact sexual) şi nu reevaluează riscul în
conformitate cu noile împrejurări (Slovnic & Lichtenstein, 1971,
apud Vertzberger, 1998).

Alături de aceste elemente care distorsionează estimarea riscului, o


trăsătură caracteristică a cogniţiilor relaţionate cu sănătatea şi
perceperea riscului este optimismul defensiv. Ea poate fi
conceptualizată ca un alt tip de biasare. Reprezintă o particularitate
cognitivă care produce variaţii în judecată şi în memorie cu scopul
de a oferi o lumină pozitivă/favorabilă asupra situaţiei particulare în
care individul se află în raport cu ameninţările asupra stării de
sănătate. Biasarile defensive sunt prezente atât în compararea
propriului risc cu al celorlalţi, cât şi în simpla estimare a propriului
risc. Oamenii manifestă o tendinţă constantă de a se considera mai
puţin vulnerabili decât ceilalţi (Weinstein, 1989).

Gibbons & Gerrard, 1997, prezintă comparaţia socială ca sursă


de distorsionare în perceperea riscului. Oamenii se angajează în
două tipuri de procese ce implică comparaţia socială:

1. comparaţia socialî construtivă sau implicită - comparaţie


care are loc în imaginatţa individului, în sensul că grupul de
referinţă este unul generat de individ şi reprezintă, de regulă, un
grup prototip pentru respectiva boală ( ex. prostituate pentru bolile
cu transmitere sexuală, bărbaţi fumători pentru bolile
cardiovasculare).
2. comparaţia socială realistă - apare când individul este
nesigur în ceea ce priveşte propriile informaţii sau abilităţi de a
preveni îmbolnăvirea şi face apel la informaţiile furnizate de alte
persoane, în general grupul de apartenenţă, pentru a-şi evalua
credinţele şi abilităţile.

Estimarea riscului este în mod consistent biasată, de euristicile


cognitive la care recurg oamenii în procesarea informaţiei şi care
conduc la erori importante în interpretarea şi estimarea
probabilităţilor (Kahneman & al., 1982, apud Bennett & Murphy,

5
1997). Aceste euristici sunt principii generale de reducere a
sarcinilor complexe de judecată la operaţii mentale simple prin
accentuarea anumitor proprietăţi ale informaţiilor şi ignorarea
altora. Tversky & Kahneman, 1974, apud Vertzberger, 1998,
prezintă patru astfel de reguli euristice: reprezentativitatea,
accesibilitatea, simularea, ancorarea şi adecvarea.

Reprezentativitatea corelează cu probabilitatea, dar oamenii tind


să supraestimeze această corelaţie. Un grad înalt de
reprezentativitate conduce la o încredere exagerată în puterea de
predicţie, chiar şi în situaţiile în care sunt evidenţi alţi factori care
ar limita acurateţea acestei predicţii (ex. e mult mai probabil ca
fumătorii să aibă cancer pulmonar).

Accesibilitatea este o euristică cognitivă reprezentată de


estimarea probabilităţii apariţiei unui eveniment în funcţie de
usurinţa cu care amintit. Un eveniment este considerat a fi mult
mai probabil cu cât este mai usor de descris, de reactualizat
(Tversky & Kahneman, 1974, apud van der Pligt, 1998). Această
euristică intervine şi în estimarea situaţiilor riscante care implică
mai multe dimensiuni. Dimensiunile care sunt cosiderate mai
importante domină în cadrul analizei, iar celelalte sunt excluse.
Astfel complexitatea situatiei de estimare se reduce la estimarea
dimensiunii riscante care este cea mai accesibilă cognitiv.

Simularea este o euristică ce intervine tot în situaţia de estimare a


probabilităţii apariţiei unui eveniment viitor. Uşurinţa cu care orice
consecinţă poate fi simulată devine baza pentru judecarea
probabilităţii ei ( Kahneman & Tversky, 1982, , apud van der Pligt,
1998). Simularea intervine când se judecă plauzibilitatea unor
consecinţe pozitive sau negative. Ea face parte din procesul de
planificare şi conduce la o supraestimare a succesului
implementării acţiunii respective.

Ancorarea şi adecvarea reprezintă o altă strategie euristică.


Indivizii pornesc de la o valoare de bază şi îşi adecvează premanent
estimările pe măsură ce mai multă informaţie devine accesibilă.
Dar această ajustare este ghidată de expectanţele iniţiale în care ei
sunt ancoraţi.

6
O altă categorie de mecanisme care distorsionează perceperea
riscului se bazează pe nevoia oamenilor de a reduce sentimentele
de teamă şi anxietate. Existenţa acestor mecanisme este pusă în
evidenţă de studiile care arată că în situaţiile cele mai
ameninţătoare biasările în estimarea riscului sunt cele mai
puternice. Bauman & Siegel, 1987, apud van der Pligt, 1998, au
arătat că bărbaţii cu un stil de viaţă riscant, care subestimează sau
neagă riscul contactarii HIV, experenţiază un nivel mai redus de
anxietate.

Principalele stategii motivaţionale în acest sens sunt negarea şi


minimizarea riscului. Minimizarea subiectivă a propriului risc este
un răspuns defensiv de coping în faţa ameninţării sănătăţii
( Lazarus, 1983, apud Croyle, 1997). Minimizarea în estimarea
riscului este cu atât mai mare cu cât ameninţarea se referă la
sănătatea personală şi este cu atât mai probabilă cu cât
ameninţarea este mai neaşteptată şi poate persista o perioadă
substanţială de timp. Asadar, oamenii sunt biasaţi chiar de
ameninţarea asupra sănătăţii. Motivaţia defensivă este cu atât mai
amplă cu cât relevanţa personală este mai mare şi antrenează
neatenţia defensivă, uitarea motivată sau procesarea euristică
selectivă (Chaiken & al., 1989, apud Liberman & Chaiken, 1992).

Estimarea riscului în cazul comportamentului sexual neprotejat


suportă modificari şi datorită înseşi caracteristicilor contextului
contactului sexual. Acest contex, generează o anumită dispoziţie
afectivă conceptualizată în termeni de valenţă (pozitivă) şi de
arousal (ridicat) (Russel, 1980, apud Hockey, 2000). Pentru situaţia
caracterizată prin dispoziţie afectivă pozitivă şi intensă (arousal
ridicat) este valabilă strategia procesarii motivate şi euristice. Prima
strategie ghidează estimarea riscului astfel încât dispoziţia afectivă
să se menţină. Biasările în procesarea informaţiei vizează
congruenţa cu dispoziţia afectivă cu atât mai mult cu cât aceasta
este o amorsă pentru activarea din memorie a informaţiilor plăcute.
Ca urmare, apare subestimarea riscului contactării BTS în condiţiile
în care reevaluarea estimării are loc în cadrul contextului
contactului sexual. Biasările generate de dispoziţia afectivă pozitivă
sunt datorate şi procesării euristice a informaţiei (Forgas, 1998,
apud Hockey & al., 2000). Accesibilitatea aspectelor pozitive din

7
memorie favorirează realizarea unor judecaţi pozitive despre viitor
(Helweg-Larsen & Sheppered, 2001). Aceste strategii de
simplificare a procesarii informaţionale conduc la subestimarea
riscului şi neglijarea lui.

O altă strategie de procesare defensivă a informaţiei este “falsul


consens”. Acesta reprezintă tendinţa de a supraestima măsura în
care ceilalţi gândesc şi acţionează ca şi persoana în cauză. De
exemplu, cei care practică diverse comportamente nesanogene le
percep ca fiind mult mai comune şi mai larg răspândite decât cei
care nu le practică. Indivizii care nu se consideră ca fiind expuşi
riscului de a contacta anumite boli, când sunt informaţi de existenţa
acestui risc, îl consideră mai puţin serios, trecător şi cu o prevalenţă
mai mare (Croyle, 1997).

În estimrea riscului intervin şi o serie de aspecte ale contextului


socio-culural. De aceea, asumpţiile teoretice ale psihologiei
sănătăţii, în încercarea de a explica adoptarea unui comportament
sanogen, trebuie să includă normele socio-culturale care realizează
prescripţii comportamentale (ex. semnificaţia simbolică a riscului
de curaj, putere care determină asumarea unor comportamente de
risc, în special de către bărbaţi – şofatul cu viteză, contacte sexuale
neprotejate, neutilizarea cremelor de protecţie solară).

Cum comunicăm eficient informaţiile privind


comportamentele de risc în cazul copiilor şi adolescenţilor?

Comunicarea consecinţelor negative ale comportamentelor


nesănătoase (denumite comportamente de risc) a fost principala
activitate în programele de educaţie pentru sănătate. Astfel, a face
prevenţia fumatului sau a consumului de alcool a însemnat în fapt a
oferi copiilor şi adolescenţilor informaţii despre consecinţele negative
ale acestor comportamente de risc. Experienţa specialiştilor şi mai ales
a profesorilor a arătat că aceste informaţii nu sunt suficiente pentru a
determina schimbarea atitudinii copiilor şi adolescenţilor faţă de
aceste comportamente de risc.

Copiii învaţă comportamentele sănătoase (ex.: înotul) şi


comportamentele de risc, nesănătoase (ex.: fumatul) de la membri ai
familiei, prieteni, persoane semnificative din jurul lor şi din mass-
media (reclame TV, articole din reviste, panouri publicitare, emisiuni
radio).

8
Atitudinea faţă de alcool se formează încă de la vârsta de 6-7 ani. De
la vârsta de 6 ani copiii înţeleg normele sociale legate de consumul de
alcool şi fumat (a consuma alcool sau a fuma sunt „comportamente de
adult”), dar încă nu au formată o opinie despre consumul de alcool. În
consecinţă, o bună prevenţie a comportamentelor de risc trebuie să
înceapă de timpuriu.

Multe programe educaţionale de prevenire a comportamentelor de risc


au rezultate scăzute pentru că pornesc de la convingerea că
informarea copiilor despre comportamente nesănătoase sau de risc îi
determină pe aceştia să le respingă. Unele comportamente de risc
cum ar fi fumatul sau consumul de alcool sunt prezentate de
companiile producătoare ca fiind “numai pentru adulţi”, lucru care
determină creşterea atractivităţii lor pentru copii şi adolescenţi.

Copiii învaţă mai eficient când li se prezintă nu doar informaţii despre


consecinţele negative ale unui comportament de risc (ex.: fumatul), ci
când sunt şi implicaţi în luarea unei decizii proprii cu privire la acel
comportament. Ei respectă regulile care au fost negociate împreună cu
ei şi nu cele impuse de adult.

Campaniile de prevenţie care moralizează, provoacă frică sau


accentuează consecinţele negative pe termen lung ale unor
comportamente de risc au în general efecte opuse şi sunt foarte
limitate în eficienţă. Mult mai eficiente sunt campaniile focalizate pe
dezvoltarea deprinderilor cognitive şi sociale care facilitează formarea
unui stil de viaţă sănătos, cum ar fi negocierea, asertivitatea,
abilitatea de a face faţă presiunii grupului, luarea de decizii.

Se recomandă ca programele de educaţie pentru sănătate să


integreze perspectiva copilului asupra sănătăţii şi să prezinte atât
efectele comportamentelor de risc pe termen scurt şi pe termen lung,
cât şi consecinţele sociale relevante pentru copil.

Studiile de psihologie a sănătăţii arată că este semnificativ mai


eficient ca prevenţia să se focalizeze pe consecinţele pe termen scurt
ale unui comportament de risc şi mai puţin pe consecinţele pe termen
lung. Copiii şi adolescenţii sunt interesaţi în special de consecinţele
unui comportament de risc asupra aspectului fizic (de exemplu,
fumatul produce un miros urât al gurii şi mâinilor şi îngălbenirea pielii)
şi de relaţiile sociale care interferează cu fumatul, şi sunt mai puţin
preocupaţi de faptul că pot dezvolta peste câţiva ani cancer pulmonar.

Orice strategie de comunicare a riscului trebuie să fie însoţită de


oferirea oportunităţii dezvoltării de abilităţi de reducere a riscului
respectiv (ex. dezvoltarea abilităţilor necesare pentru adoptarea şi
menţinerea comportamentelor preventive).

Bibliografie selectivă:

9
Adelman, H.S., Taylor, L., 1999, Clinical Psychology Review. Vol.19, no.2.
Alderson, T., Ogden, J., 1999, “What do mothers feed their children and why?”, Health
Education Research, 14, 6, 717-727.
Anesbury, T., & Tiggemann, M., 2000, “An attempt to reduce negative stereotyping of
obesity in children by changing controllability beliefs”, Health Education Research, 15, 2,
145-152.
Austin, E., W., 1995, “Reaching Zoung Audience: developmental considerations in
designing Health Messages”, Designing Health Messages, Maibach, E. &Parrott, R., L.
(eds.), Sage publications.
Brownw, G., Gafni, A., Roberts J., Byrne, C., Majumdar, B., 2003, Social Science & Medicine.

Article in press.

Bussey, K. & Bandura, A., 1999, “Social Cognitive Theory of gender development and
differentiation”, Psychological Review, 106, 676-713.
Courtenay, W., H., 2000, “Constructions of masculinity and their influence on men’s
well-being: a theory of gender and health”, Social Science & Medicine, 50, 1385-1401.
Crowell, F. & al., 1966, “Promoting healthy habits”, Canadian Pediatric Society, 50, 8,
98-121.
Cullen, K., W. & al., 2001, “Child reported family and peer influences on fruit, juice and
vegetable consumption: reliability and validity of measures”, Health Education Research,
16, 2, 187-200.
Donovan, C.L., Spence, S.H., 2000, Prevention of childhood anxiety disorders.
Clinical Psychology Review. Vol.20, no.4.
Eiser, C., & Kopel., E, A., 1997, “Children perceptions of health and illness”,
Perceptions of Health and Illness, Petrie, K., J. & Weinman, J., A. (eds), Harwood
Academic Publishers.
Fields, L., Prinz R.J., 1997, Coping and adjustment during childhood and
adolescence.
Clinical Psychology Review. Vol 17, no.8.
Glanz, K., Carbone, E., Song, V., 1999, “Formative research for developing targeted skin
cancer prevention programs for children in multiethnic Hawaii”, Health Education
Research, 14, 2, 155-166.
Klein, S., S., 1998, “Sex education and gender equity”, Educational Leadership, 5, 1, 69-
78.
Hargreaves, D., J., Davies, G., M., 1996, “The development of risk taking in children”,
Current Psychology, 15, 1, 14-28.
Hewitt, M., Denman, S., Hayes., L., Pearson., J., Wallbanks, C., 2001, “Evaluation of
Sun-Safe: a health education resource for primary schools”, Health Education Research,
16, 5, 623-633.
Hickling, M., 1996, Speaking of sex: are you ready to answer to questions zour kids will
ask? , British Columbia, Northstone Publishing.
Hoffman, R., M., Borders L., D., Hattie J., A., 2000, “Reconceptualizing Femininity and
Masculinity:From Gender Roles to Gender Self-Confidence”, Journal of Social Behavior
and Personality, 15, 4, 475–503.
Levin, S., 2002, “Assessment of a pilot video’s effect on physical activity and heart health
for young children”, Family Community Health, 25, 3, 10-17.
Lorber, J., 2003, “The Social Construction of Gender”, The Social Construction of Difference and
Inequality:Race, Class, Gender and Sexuality, Ore, T., E. (ed)., McGraw Hill.
Lowe, E., 2001, “Supporting zour child’s physical activity”, Women & Sport, 14, 7, 654-678.
McHale, S., M., Crouter, A.C., Whiteman, S., D., 2003, “The Family Context of Gender
Development”, Childhood and Adolescence. Social Development, 12, 1, 34-49.

10
Pike, L., B., 2001, “Sexuality & Your Child”, Human Development and Family Studies, 3,
1, 34-79.
Philip, K., L. & al., 2003, “Practising what we preach ? A practical approach to bringing
research, policy and practice together in relation to children and health inequalities”,
Health Education Research, 18, 5, 568-579.
Ruble, D., N., & Martin, C., L., 1998, “Gender development”, Handbook of child
psychology . Social, emotional, and personality development, Damon, W. & Eisenberg, N.
(eds), New York: Wiley.
Santrock, J., W., 1998, Child development, McGraw Hill.
Uitenbroek, D., G., van der Wal, M., van Weert-Waltman, L., 2000, “The effect of a
health promotion campain on mortality in children”, Health Education Research, 15, 5,
625-634.
Vaughn, S., 1996, Focus Group Interviews, Sage Publications, London.
Vilhjalmsson, R. & Kristjansdottir, G., 2003, “Gender differences in physical activity
in older children and adolescents: the central role of organized sport”, Social Science &
Medicine, 56, 363-374.
Wardle., J., Huon., G., 2000, “An experimental investigation of the influence of health
information on children’s taste preferences”, Health Education Research, 15, 1, 39-44.
William, C., L., & al., 2002, “Healthy-Start: Outcome of on intervention to promote a
healthy diet in preschool children”, Journal of the American College of Nutrition, 21, 1,
62-71.
Watkins, P.,L. & Whaley, D., 2000, Gender Role Stressors and Women Health,
Handbook of Gender, Culture and Health, Eisler &Hersen (eds.), Lawrence Erlbaum
Associates, Publishers, London.
Yeager, B., A. & al., 2002, “An intervention for the promotion of hygienic feces disposal
behaviors in a shanty of Lima, Peru”, Health Education Research, 17, 6, 761-773.

11