I CONCEPTUL DE PRODUSE SI SERVICII BANCARE

Bancile comerciale constituie o veriga principala a sistemului financiar. Ele sunt

institutii ale sistemului financiar si de creditare a economiei de tranzitie. Bancile sunt societati
pe actiuni cu caracter universal; pot realiza toate produsele si serviciile pentru toate sectoarele
economiei nationale.
In aceasta perioada de tranzitie este necesara diversificarea activitatii bancare din
urmatoarele motive:
1. Concurenta altor banci
2. Nevoia de apropiere a bancilor din partenerii pe care ii serveste
3. Cresterea rolului bancilor in economia de piata
4. Diversificarea activitatilor economice
5. Gasirea de noi forme de atragere a resurselor banesti necesare bancilor comerciale
6. Diversificarea plasamentelor
7. Dezvoltarea pietelor de capital si a Burselor de valori
8. Participarea bancilor la constituirea capitalului social al unor firme
9. Participare bancilor romanesti la circuitul mondial al informatiei bancare prin sist
SWIFT (sistemul bancilor corespondente)
10. Participarea la tot mai multe tranzacti financiar-valutare internationale
11. Diversificarea platilor interne si internationale
12. Utilizarea publicitatii ca mijloc de promovare a produselor si tehnicilor bancare
13. Diferentierea instrumentelor de depozite
14. Diferentierea dobanzii in functie de tipul de credit
15. Utilizarea unor prod bancare alternative la creditare (leasing, factoring)
16. Gestiunea unor credite in valute acordate de organisme financiare internationale
sau de banci private

Diversificarea produselor si serviciilor bancare face parte din deciziile luate la cel mai
inalt nivel al conducerii bancilor comerciale. Problema este dificila avand in vedere
recomandarea Bmondiale ca bancile sa acorde o larga autonomie unitatilor lor teritoriale. Desi
se numesc banci comerciale, toate bancile romanesti sunt banci de afaceri si de dezvoltare.
Diversificarea a impus o restructurare profunda a structurilor functionale din toate
bancile. Acestea au devenit mai transparente, eficiente si sunt in mai mare masura axate pe
nevoile clientilor. Astfel bancile contribuie la infaptuirea social-monetara a tarii (prin
diversificarea instrumentelor de plata bancile contribuie la realizarea blocajului financiar).
Prin participarea la operatiuni valutare bancile contribuie la stabilirea zilnica a cursului
valutar iar temperand cererea de credite contribuie la limitarea inflatiei. Inflatia este limitata
prin faptul ca bancile acorda credite in mod diferentiat in functie de gradul de bonitate al
clientului.
Cooperarea dintre banci faciliteaza realizarea unor programe mari de investitii.
Bancile pot interveni mai mult in problemele de intermediere financiara si valutara pt ca prin
banci isi deruleaza cea mai mare parte a activitatii 2 din cele 3 tipuri de p-te financiare: piata
monetara si piata creditului.
In alte tari cu economie de p-ta dezvoltata, in functie de principalele operatiuni
bancare s-au constituit banci de profil: b2 de depozite, de reescont, de emisiune reescont, de
inscrisuri potecate, de inscrisuri financiare, de garantii.
Perfectionarea metodologiilor activitatilor bancare fac urmatoarea grupare a resurse de
creditare:
1. PASIVELE INTERNE formate din:
- Disponibilitati si depozite in LEI ale persoanelor juridice
 - depozite ale persoanelor fizice romane
- sume in tranzit intre unitatile bancare
- depozite publice guvernamentale si asimilate acestora (ministere, unitati bugetare)
- pasive interbancare (cuprind: finantarea interbancara: disponibilitati, credite
interbancare mai mari decat cele de refinantare de la BNR)
- fondurile proprii ale bancilor (Kproprii si rezervele)
2. PASIVELE EXTERNE:
- Disponibilitatile si depozitele in valuta ale persoane fizice si persoane juridice
nerezidente
- imprumuturi ale bancilor straine, depozite de la banci externe la banci romanesti
- disponibilitati in lei ale nerezidentilor
- sumele de la creditorii de la operatiunile cu strainatatea
3. ALTE PASIVE includ disponibilitatile si depozitele in valuta ale rezidentilor.

Necesitatea diversificarii produselor bancare apare si ca urmare a ponderii foarte mari

pe care o are creditul in totalul activitatilor bancare. In economia de p-ta exista urmatoarele
tipuri de credite:
a. Creditul bancar
b. Creditul comercial
c. Creditul obligatar
d. Creditul ipotecar
e. Creditul de consum
In lume suprematia o detine creditul comercial si in cazul creditului pe termen lung
creditul ipotecar. Deoarece creditul reprezinta cel mai mare grad de risc, bancile sunt obligate
sa respecte cu cea mai mare strictete principiul prudentialitatii.

Tehnica bancara:
- inseamna: organizarea, desfasurarea op.bancare in concordanta cu
strategiile+managementului bancilor
- reprezinta: o activitate concreta cu partenerii de afaceri
- este o parte a practicii bancare
- constituita din: operatii bancare, evidenta bancara, strategii bancare, calcule de
optimizare, controlul bancar propriu
- este puternic influentata de politicile bancilor com, politica+normele BNR,
analiza+decizia bancara
Tehnicile bancare cuprind: grupuri de operatiuni omogene, norme+normative bancare,
tehnici de calcul si de stabilire a performantelor. T.bancare trb autorizate de BNR, care poate
declansa si operatii complexe de faliment.
Supravegherea + controlul BNR fac parte din tehnicile si principiile globale ale
managementului bancilor.
Tehnica bancara se bazeaza pe urmatoarele principii fundamentale:
1. Bancile sunt pers.juridice cu un volum foarte mare al activitatii
2. Structura organizatorica si de management, conducerea si dezvoltarea bancilor se
stabilesc prin statutele si normele proprii
3. Bancile isi asuma responsabilitati, obligatii numai prin semnaturile a 2 manageri
4. Bancilor li se interzice sa incheie contracte sau alte intelegeri si sa adopte alte practici
care le-ar putea crea o pozitie dominanta pe p-tele: monetara, financiara, valutara
5. B.comerciale se supun reglementarilor BNR+Bmondiale cu privire la aplicarea
pol.monetare, de plati, credite valutare, de asigurare a prudentei bancare si de
supraveghere bancara
6. Bancile sunt obligate sa deschida conturi curente la BNR si sa mentina rezerve minime
obligatorii la B.Centrala
7. Participarea bancilor la o firma al carei obiect de activitate nu are legatura cu
activitatea bancii, nu poate depasi 20% din capitalul firmei
8. Societatile bancare nu se pot constitui ca SRL-uri
9. Bancile nu pot fi constituite si nu pot functiona decat pe baza autorizatiei BNR
 II PIATA BANCARA SI INTERBANCARA – FACTOR DE PROMOVARE A
PRODUSELOR SI SERVICIILOR BANCARE

In cazul p-telor financiare, bancile reprezinta de departe veriga cea mai importanta;
prin banci se realizeaza nu numai produsele+serviciile bancare si se fac si tranzactii bursiere,
incasari ale altor institutii financiare.
In al II-lea rand toate sectoarele economice au nevoie de banci – motive:
1. Toate firmele au nevoie de facilitati bancare pt activitatile comerciale, pt plata
furnizorilor, garantiilor oferite partenerilor internationali.
2. Firmele vor ca excesul de numerar sa fie in siguranta.
3. Firmele contacteaza bancile pt cresterea fondurilor necesare activitatilor lor
(credite negarantate, nevoi de trezorerie).
4. P.fizice vor sa pastreze economiile in siguranta si sa realizeze profit din dobanda.
5. P.fizice au nevoie sa imprumute de la banci.
6. P.fizice+juridice efectueaza platile prin banci
7. Guvernul are nevoie de banci pt stabilirea ratelor de dobanda/economie pronind de
la ratele depozitelor si a ratelor la credite.
8. Progr.guvernamentale de dezvoltare a unor sectoare economice nu pot fi realizate
decat prin banci.

Cele mai multe banci nu realizeaza toate operatiunile cu produsele+serviciile care se

pot gasi pe p-ta. Dar p-ta bancara cuprinde toata activitatea bancilor.
P-ta bancara – depinde de factorii:
- capitalurile utilizate
- reteaua de sucursale
- reglementarile guvernamentale
- deciziile bancare

P-ta interbancara este necesara, in primul rand, pt o evaluare mai corecta a riscurilor.
Riscul este mai mare cand sunt acordate credite mari pt aceleasi obiective sau numai
unor sectoare economice. Numai dupa evaluarea riscurilor, managementul bancii decide
asupra selectarii cerintelor de p-ta.
Numai in competitie cu celelalte banci, o banca stabileste procedurile de urmat pt
realizarea unui produs.
Numai pe p-tele bancare bancile efectueaza studii complexe de marketing si isi
definitiveaza politicile + strategiile. (In RO aproape toate bancile si-au dezv produsul credit pt
locuinte).
 III CONTINUTUL ACTIVITATII BANCARE

Produsele+serviciile bancare sunt rezultatul activitatii bancilor comerciale.

Tipuri de produse bancare:
1) Produse pure realizate exclusiv din activitatea specialistilor bancii (consultanta,
evaluari, produse de inginerie financiara)
2) Produse mixte – cand se imbina activitatea salariatilor bancii in tehnica si
echipamente performante (platile electronice, asistenta pe calculator)
3) Produse care au ca suport K (depozite, credite, dobanzi, alte active+pasive)

Caracteristicile principale ale produselor bancare sunt:

- sunt imateriale
- sunt conditionate de reglementari bancare si fiscale
- sunt propuse direct clientilor ( nu exista posibilitatea de revanzare sau
reconcesionare
- implica angajarea clientului in mod direct

O caracteristica a activitatii bancare este ca bancile incearca sa evalueze individual

serviciile in mod profitabil. Banca ca intermediar dintre cei care dau cu imprumut si cei care
folosesc capitalul acestora, bancile realizeaza urmatoarele activitati de baza:
- colecteaza fonduri sau resurse
- acorda imprumuturi
- isi asuma in final riscul celor ce au cerut un imprumut; armonizeaza cererile de
credite si preiau riscurile
- isi asuma riscurile Rdob
Bancile nu sunt multumite sa realizeze doar un venit normal pt activitatea de
intermediere. Ele cauta cand este posibil si prudent sa obtina si alte profituri prin structurarea
scadenteleor activelor si pasivelor bancare.

In realizarea profitului sunt avute in vedere 3 puncte cheie:

 Bancile opereaza in conditii de incertitudine (prezenta permanenta a riscului)
 In incercarea de a-si maximiza profitul, banca alege o anumita structura a bilantului in
raport cu tipurile de active+pasive si a scadentei acestora.
 Inainte ca o banca sa actioneze pt modificarea activelor+pasivelor in vederea cresterii
profitului, ea trebuie sa se asigure:
- ca este capabila sa-si mentina o lichiditate adecvata
- sa aiba in vedere cuantificarea factorilor de risc si a simptompelor de risc

Cresterea masei monetare este un concept de baza al economiei de p-ta si in care sunt
puternic implicate bancile. Activit bancara este bazata acum pe informatie. Pt banci
intermedierea financiara reduce costurile produselor+serviciilor bancare de baza dar ca
intermediar, bancile ajuta la rentabilizarea activului partenerilor sai.
Bancile monitorizeaza clientii imprumutati si ii sesizeaza la primul semnal de
avertizare.
Problematica informatiei ca valoare tot mai actuala avand in vedere ca bancile au
intotdeauna un acces mai mare la informatii despre clientii lor si despre concurenta.
Actualmente exista modele complexe care optimizeaza interactiunea banca-client.
Aceasta interactiune apare mai ales la creditare, la modul de operare al clientilor creditati.
 Organizarea functionala a unei banci

In tarile dezvoltate organizarea tipica a unei banci poate include departamentele:

1) Operatiuni cu mari societati comerciale
2) Operatiuni cu soc.com. obisnuite
3) Operatiuni internationale
4) Investitii
5) Operatiuni curente cu clientela (BANKING)
6) Operatiuni private cu disponibilitatile p.fizice

In afara acestora mai exista serviciile separate care activeaza in paralel pt sustinerea
activitatii bancii (serviciul Suport-retea, sv. Resurse Umane, sv. Control si audit intern, sv.
Relatii cu publicul, sv. Planificare strategica, Marketing, sv. Consultanta, sv. Politici de
creditare, Sv. Consultanta juridica, sv. Consultanta tehnica, sv. Contabilitate)
Politica de expansiune a activitatii bancilor com a avut in vedere integrarea si
reorganizarea factorilor bancii in jurul p-telor financiare si al firmelor. S-a creat astfel o
activitate bancara flexibila orientata spre p-ta.
Aceasta politica a utilizat 2 variante:
I. Integrarea tuturor functiilor mai intai intre departamentele corelate, apoi integrarea si
centralizarea tuturor grupurilor ce actioneaza pe p-tele financiare
II. Autonomie pt departamentele bancilor com si ale bancilor de investitii dat fiind
integrarea stransa a functiilor
Aceste variante au folosit mai multe mecanisme de integrare, printre care:
- un rol centralizat coordonator al grupului ce asigura operatii cu firmele
- un grup de trezorerie
- un grup tehnic ce fol anumite standarde si faciliteaza accesul si transmiterea de
informatii
Prin utilizarea acestui mecanism a fost realizat un sistem foarte rapid de comunicare a
informatiilor soc.comerciale, au fost create echipe de lucru renumite la toate verigile ierarhice
ale bancii. Asa s-a realizat un avantaj competitiv bazat pe o coordonare foarte stransa si bine
organizata.
 IV PRINCIPALELE OPERATIUNI BANCARE

1. Operatiuni pasive
2. Operatiuni active
3. Operatiuni accesorii
4. Operatiuni conexe
Operatiunile pasive al Bancilor Comerciale – reprezinta constituirea resurselor
fiecarei banci comerciale. Alaturi de op.active constituie baza activitatii soc.comerciale.
Se porneste de la ideea ca banca este o institutie care primeste si plaseaza capital.
Banca are ca principala activitate: stimularea si primirea de depozite in numerar (colectarea de
K) si plasarea acestora acestora in activitatile economice pe calea creditului, scontului,
avansurilor, participatiilor.
Operatiunile pasive afecteza patrimoniul bancii. Ele sunt:
- de fructificare (la vedere, la termen)
- depuneri de economii pe librete
- conturi curente creditoare
- reesconturi (la alte banci si la BNR)
- emisiunea de bonuri de casa
- obligatiuni si inscrisuri funciare

Capitalul permanent nu este suficient, este o prima de asigurare impotriva riscurilor

determinate de plasarea capitalurilor. Fondurile atrase de banca din afara pot avea
provenienta, scop, conditii si termene diferite.
Dupa modul in care isi procura resursele bancilor pot fi:
- de depozite
- de reescont (primesc prin scont portofoliul comercial constituit din circuitul
bunurilor si il transfera la BNR pe calea reescontului)
- de emisiune de inscrisuri funciare, obligatiuni simple sau ipotecare
Operatiunile de procurare de fonduri se grupeaza astfel:
- primire de sume pt fructificare (depuneri)
- primire de sume ca depuneri la economii pe librete
- conturi curente creditoare (contractul de cont curent)
In categoria de op.pasive este inclusa: dotarea (filiatiunea) – reprez operatiunea
complexa prin care o banca mai mica, creatie a unei banci-mame isi poate asigura disponibilul
necesar fara a recurge la vreuna din caile enumerate mai sus. Aceasta op. reprez forma pp de
relatii actuale intre B.Centrala si subunitatile operative din teritoriu.
Depunerile - reprez primirea sumelor de bani de catre banci. Acestea sunt generatoare
de dobanzi. (dobanda fiind considerata un contract real, bilateral prin care o persoana care
depune o suma de bani obtine si obligatia bancii de a restitui si dobanda cuvenita)
Constituirea si utilizarea depozitelor bancare reprez una din functiile pp ale bancilor
comerciale.

Depozitele se prezinta in dubla ipoteza:

- pt banci reprez - o obligatie
- pt clienti sau deponenti reprez – creante
Depozitele bancare reprez – o forma de existenta a banilor (de cont sau scripturali). In
economiile dezvoltate ele reprez – pp forma de mobilizare a capitalurilor si economiilor
temporar-disponibile.
 Dupa natura si termen: depozite bancare la vedere – cand depunatorii pot dispune
oricand de ele dar dobanda este mai mica. Ca pondere in total resurse bancare- detine 9-10%.
Depunerile la vedere au formele:
- conturi curente
- librete si carnete de economii la vedere
- conturi de depozite care au termene mai lungi dar nu se respecta
Reescontul – modalitatea de procurare a resurselor noi prin cedarea portofoliului de
efecte comerciale provenit din scontare unei alte banci, bancilor de scont (sau de emisiune).
Similar reescontului exista operatiunile de lombardare (de imprumut pe garantii de
efecte publice (obligatiuni si bonuri de tezaur).
Operatiunile de lombard – op prin care bancile de depozit sau comerciale obtin, de la
banca de emisiune, resurse pe t.s. valorificandu-si astfel hartiile de valoare pe care le detin.
Reescontul+lombardul sunt operatiuni de recreditare.

Operatiunile active – op prin care banca isi angajeaza resurse in vederea realizarea de
Profit. Pp operatiuni bancare sunt:
 Op. de creditare a firmelor
 Op. de creditare a p.fizice
 Op. de plasamente in titluri
 Op. de participatiune (la cap.social al unor firme)
 Op. de participare la operatiunile de bursa
 Op. cu afiliatele bancii (delegarea de catre banca-mama a unor societati cu SRL-urile
pt veniturile si cheltuielile de titluri financiare)
 Op. de bursa

Op. de creditare a firmelor sunt cele mai complexe. Acestea pot fi pentru:
- nevoi de K fix
- creditarea cheltuielilor de exploatare a firmelor (credite de consum, comerciale,
ipotecare), p.fizice, linii de credit
- recreditare prin gestionarea creditelor de catre bancile com din Ro, prin fonduri
puse la dispozitie de catre bancile straine private sau organismele finaciar-valutare
internationale

O forma evoluata a operatiunilor de creditare este – creditarea creantelor comerciale.

Inseamna preluarea contra-moneda a creantelor comerciale pe care firmele furnizoare le au
asupra clientilor.
Este vorba de op. de scontare – inseamna cesiunea unor titluri financiare catre alt
beneficiar in schimbul valorii actuale sau de p-ta a acestor efecte de comert.

In cazul cambiei – scontarea are urmatoarele trasaturi:

a) Cedarea cambiei prin scontare (are caracter actul de vanzare-cumparare)
b) Scontarea cambiei - este o vanzare speciala ( deoarece se stabilesc obligatii din partea
tragatorului pt transfer)
c) Scontarea cambiei este o operatiune de creditare pt ca reprez transferul unui
instrument de creditare si determina plasarea resurselor unei banci pe un anumit
termen pt care se primeste dobanda

Scontarea – operat. prin care creditul comercial se transforma in credit bancar.

Pensiunea – operat. bancara prin care banca com. preia cambiile pe care le vinde
beneficiarul cu conditia rascumpararii lor de catre acesta la termenele convenite. Aceste
operatiuni se desfasoara intre banci.
 Operatiunile accesorii ale bancilor sunt operatiuni: de cumparare, vanzare, custodie,
administrare, de active monetare. Sunt cuprinse: transferurile, altele decat cele de natura
platilor: op.de compensare, op.de primire de titluri in gaj.
Operatiunile conexe – op.cu metale pretioase, plasamente titluri, consultanta bancara,
garantii, mandatari in conturile clientilor. (*)

Pasivele pe termen lung – reprez obligatii alebancilor+firmelor care trb achitate in

decursul mai multor ani. Printre pasivele pe t.l. care se intalnesc si in banci, mentionam:
1. Obligatiunile si alte hartii de valoare
2. Leasing-ul (inchiriere cladiri si echipamente)
3. Ipotecile pe cladiri si terenuri
4. Programele de pensii
Bancile pot tine seama in acordarea creditelor mai ales sub raportul garantiilor de
hartiile de valoare pe care le au pe p-ta firmele care solicita imprumutul.
Pt finantarea cu ajutorul bancii a unor proiecte mari firmele emit obligatiuni
suplimentare. Acestea sunt emise de firma care solicita imprumutul si anume catre banca care
face promisiuni la reglare de a restitui suma imprumutata (principal) si dobanda aferenta sub
forma unui cupon.
Emisiunea de obligatii consta in descompunerea unei sume mari de bai in mai multe
unitati mici (obligatiuni, bonus). Fiecare obligatiune are o anumita valoare si reprezinta o nota
de plata pe t.l. purtatoare de dobanda. Aceste obligatiuni pot fi vandute bancilor sau marelui
public.
Valoarea unei obligatiuni se stabileste de firma pe baza unor indici bursieri sau ai altor
p-te de capital. Numarul de obligatiuni se stabileste in functie de volumul capitalul de
imprumut.
Detinatorii obligatiunilor (bancile) reprezinta creditorii firmei; detinatorii actiunilor
sunt actionarii (proprietarii firmei).
Bancile nu au drept de vot si nu participa la profitul sau la pierderile firmei; ei primesc
doar dobanda dar dividendele care se platesc actionarilor pot deveni obligatie legala fata de
banca numai aprobarea in acest sens a AGA.
Firma care emite obligatiunile numeste un CURATOR, de regula banca isi garanteaza
aceste obligatiuni cu o parte din activele companiei.
Acestea au un mare grad de lichiditate deoarece pot fi vandute oricand la Bursa
Hartiilor de Valoare la pretul p-tei. Valoarea de p-ta a unei obligatiuni este cotata ca un
procentaj din valoarea la scadenta adica la maturitate. Valoarea la scadenta este o anumita
suma de bani pe care firma care a emis obligatiunile o v-a plati pt a le rascumpara pe cele
ajunse la scadenta.
Bancile urmaresc ca obligatiunile sa aiba o rentabilitate curenta ridicata, in acest fel
pot fi valorificate mai eficient pe p-ta.
Rentabilitatea curenta = (valoarea cuponului / pretul de p-ta) * 100
Bancile urmaresc mentinerea increderii investitorilor in pozitia financiara a firmei. Cu
cat obligtiunile se apropie de termenul de scadenta, valoarea de p-ta tinde catre valoare de la
scadenta deoarece firma care a emis obligatiunile le va rascumpara la aceasta valoare.
 V OFERTA BANCILOR IN MATERIE DE PRODUSE DERIVATE

Pe baza numarului foarte mare de operatiuni bancile dezvolta tehnici in vederea

limitarii costurilor produselor bancare. In vederea reducerii riscului bancar multe banci si-au
diversificat produsele+serviciile ajungand la produse derivate alternative la creditare, optiuni,
titlurizari.
Prod.derivate ale bancilor devin un mijloc important de cooperare intre banci si soc.de
asigurare. Agentii de asigurari utilizeaza prod.bancare in 2 domenii:
- Gestionarea activului in vederea echilibrarii Bilantului
- Preconizarea de noi produse

Noile tehnici de acoperire a riscurilor puse la punct de banci se refera la gestionarea

activului Bilantului. Printre produsele derivate ale bancilor.com. si in Romania se poate
afirma ca exista o mare oferta de produse de asigurare de viata.
S-au dezvoltat contractele in unitati de cont – acestea presupun:
 Dezvoltarea cooperarii intre banci si societatile de asigurare. Asigurarea de viata este o
activitate bancara care comporta multe riscuri. Alaturi de riscurile financiare mai
exista riscuri care pun in pericol marja de solvabilitate a bancii.
 Riscul de gestionare (se ref la o necorelare a fluxurilor bancare de incasari+ plati).
 Riscurile comerciale determinate in principal de slaba comercializare a contractelor de
asigurare.
 Riscurile tehnice (ex. cand participarea la profit este foarte mare). Datorita acestor
riscuri bancile prefera ca asigurarile de viata sa reprezinte un produs bancar foarte
reglementat; riscurile de natura financiara sunt diminuate considerabil.

In cadrul derularii prod.derivate apar asa-zisele riscuri financiare.

Prima forma a riscului financiar se refera la protectia p.fizice care au subscris
derivatul bancar respectiv (ex. polita de asigurare sau contractul futures sau alte optiuni). Pt
evitarea acestui risc produsele de asigurare cat si unele contracte sunt andosate sau girate.
Aceasta andosare este necesara datorita riscului Rdobanzii.
A doua forma a riscului financiar este riscul de rascumparare anticipat; in acest caz
se apeleaza la o rata minima de dobanda insotita de posibilitatea de a iesi anticipat din
tranzactie fara plata unor penalizari. Garantarea ratei minime in cazul asigurarilor de viata
obliga societatile de asigurare sa realizeze investitii pe t.l. cu rata fixa, astfel poate fi garantata
o rata de reinvestitie.
Cele de mai sus arata ca derivatele bancare sunt contracte sau aporturi intre 2 parti, in
vederea efectuarii unui schimb de plati, a caror marime sau valoare deriva din instrumente
financiare, precum: valorile mobiliare, cursurile valutare, indicii bursieri, asigurarile de viata,
contractele futures.
Contractele cu produse derivate patrund pe toate p-tele financiare dar mai ales pe p-
tele de capital avand in vedere ca tranzactionarea lor poate conduce la realizarea de profituri
rapide.
Produsele derivate prezinta avantajul ca ofera metode noi de a manevra riscuri
financiare; este imbunatatit manag.bancar; are loc scaderea dobanzilor bancare si cresterea
rolului produselor bancare. Prod.derivate sporesc speculatiile si arbitrajul.

P-ta derivatiilor bancare se imparte in:

 P-te reglementate (organizate) care cuprind tranzactii reglementate in care predomina
contractele futures si optiunile.
  P-te neorganizate OTC unde se ofera: contracte de tip forward, optiuni pe t.l. si
tranzactii exotice.

Contractele de tip optiuni bancare - reprez o conventie intre parti in care o parte ii
garanteaza celeilalte dreptul de a vinde sau cumpara un produs bancar, intr-o anume per.
viitoare, in anumite conditii. Acest contract se referra: la actiuni, obligatiuni, contracte
futures, la o anumita rata a dobanzii sau la o anumita valuta.

Daca banca reprezinta una din parti, este exonerat de risc importatorul, in cazul unei
deprecieri a valutei in care s-a facut tranzavtia. Mai precis importatorul a transferat bancii
acest risc. Daca banca doreste sa se protejeze, apeleaza si ea la un nou contract printr-o noua
tranzactie prin care se negociaza Rdobanzii. In acest fel este mult diminuat si riscul bancii pt
ca banca atrage pe alte cai fonduri echivalente cu cele din conractul pe care il are cu
importatorul.
In cadrul prod.derivate si optiunilor bancare se lucreaza, de multe ori, cu notiunea de
limita. Aceasta inseamna ca banca are un prag pe care il are in vedere si pt care doreste o
protectie optima.

Optiunile cu limita sunt frecvente si stimulative mai ales in tranzactiile valutare care se
refera la Rdob. Daca banca este asigurata nu reactioneaza la variatiile instantanee ale ratelor
de dobanda.

In lume exista 2 asemenea variatii de rate:

- continua (europeana)
- discontinua (americana)

Actualmente operatiunile cu derivate bancare sunt foarte dezvoltate in vest, au in

vedere scaderea fiscalitatii mai ales la contractele de asigurare de viata. Bancile isi
gestioneaza patrimoniul fara sa fie nevoie sa-si constituie un activ general care sa aiba rate
mari.
Un avantaj in plus il ofera contractele multisuporturi care reprezinta un ansamblu de
contracte girate intr-un catalog.
In ultimul timp apar contractele de asigurari financiare ca firma a produselor derivate.
Ele ofera un control mai eficient al riscurilor iar produsele bancare sunt mai bine adoptate
cererii.
In pozitia de reasigurare financiara se plaseaza banca prin obligatiunile structurate care
au la baza o optiune cu limita (ceea ce scade rsicul in cazul rambursarii anticipate).
 VI TITLURIZAREA

Datorita supunerii sect bancar la unele provocari la niv mondial: dereglementarea sect
financiar, cresterea competitiei, impactul tehnicii+tehnologiei asupra vietii ec, bancile
accentueaza procesul de consolidare prin fuziuni+achizitii, printr-o ofensiva de prod.bancare
oferite pe p-te noi fata de cele clasice si pe noi canale de distributie.
Titlurizarea:
- se inscrie in aceasta tendinta si reprezinta o firma moderna de gestionare a
activelor bancare
- proces de dezintermediere in care bancile au rol mai mic
- este un produs bancar hibrid ce combina 2 sisteme:
 sistemul creditului (traditional)
 sistemul titlurilor de valoare (Pt banca reprez. o tehnica de refinantare. In cadrul
acestei tehnici vinde creante care decurg din acordarea de credite unei institutii
specializate in recuperarea creditelor.)

Pt dezvoltarea acestei tehnici bancare sunt necesare conditiile (premizele):

 Cresterea costurilor de reglementare cand activele sunt detinute in portofoliu.
(ca urmare a nevoilor de K, a cresterii primelor de asigurare, a cresterii costurilor de
oportunitate prin: cresterea Rdob si prin necesitatea prelevarii de rezerve minime obligatorii la
B.Centrala) In afara sistemului bancar toate aceste costuri sunt diminuate.
 Volatilitatea accentuata a Rdobanzii obliga bancile sa gestioneze eficient riscul de rata
a dobanzilor.
Aceasta premiza are in vedere ca activele bancilor prezinta maturitati mai mari decat
pasivele, deoarece bancile au oportunitati in vanzarea acestor active catre alte institutii care au
o capacitate mai mare de agestiona riscul dobandei.
 Modificarea tehnologica si utilizarea pe scara larga a modelelor de evaluare
financiara, au avut capacitatea ca bancile sa determine corect si din timp evolutia
fluxurilor de numerar (fluxurile la creditele acordate, la riscul de pierderi si la
posibilitatea ca aceste riscuri sa si apara).
Aceasta premiza presupune o standardizare a creditelor astfel incat sa poata fi utilizate mai
eficient programele bancare.
 Activele bancare trebuie sa fie garantate de institutiile recunoscute si de incredere.
 Sa fie standardizate si cadrul legal al operatiunilor de titlurizare.
 Sa fie standardizate calitatea produselor bancare oferite.
 Bancile sa detina baze de date privind operatiile de titlurizare.

Pot face obiectul titlurizarii:

1. Ipoteci care au Rdob fixa, variabila
2. Credite pe valoarea unei locuinte
3. Credite destinate achizitiei auto
4. Credite aferente cardurilor
5. Obligatiuni cu grd mare de risc
6. Leasing de echipamente
7. Credite pt achizitii de proprietati
Dar titlurizarea fara banci nu poate conduce la performante bancare pentru ca:
 Bancile au capacitatea de a obtine informatii despre debitor si ii monitorizeaza.
 Bancile pot impune controale mai riguroase a.i. sa previna si sa inlature
deficientele debitorilor. Se fol contracte mai restrictive si scadente mai repede.
  Bancile pot initia intelegeri cu debitorii pe perioade mai lungi ceea ce p-tele
de K nu pot realiza.
Participarea bancilor la tehnicile de titlurizare contribuie la o mai eficienta fructificare
a capitalurilor. Responsabilitatile asumate de banci sunt considerabile ceea ce impune limite
calitative+cantitative.

Acestea se refera la:

1. Dimensionarea plasamentului de titlurizat (pt ca o op.de titlurizare sa fie rentabila trb sa
adune active e min.50mil.$)
2. Risc.colectarii creantelor avute in ved de banca care a acordat imprumutul initial.
3. Expunerea la risc presupune ca o banca sa aiba un potential suficient de mare pt ca
titlurizarea creditelor sa genereze in final un risc mai scazut si predictibil.

Titlurizarea nu este o investitie perfecta ci doar o forma mai avantajoasa de plasare a

disponibilitatilor.
Titlurizarea este mult mai complexa decat simpla creditare iar pt a se realiza in
conditii optime sunt necesare impartirea rolurilor, asumarea responsabilitatilor intre mai multi
participanti.
Trasatura importanta : banca nu mai joaca rolul principal.

Actori principali in cazul titlurizarii:

o Solicitant credit – debitorul
o Banca creditoare
o Administratorul
o Institutia ce compara creditele si emite in contrapartida titluri
o Subscriitorii
o Investitorii in titluri
o Institutia ce asigura calitatea creditului si sporeste atractivitatea acestuia

Partile implicate sunt (intr-o alta structurare):

o Banca ce acorda creditul apoi il vinde
o Institutia ce cumpara creditul si emite titluri in contrapartida (aceasta
institutie este o banca de investitii)
o Subscriitorul titlurilor
o Administratorul
o Institutia ce garanteaza operatiunea (B.Com/Soc.de asigurari. De multe ori
chiar statul devine garantul respectivelor titluri.
o Investitorii ce achizitioneaza titlurile emise.
Participarea mai multor actori la procesul de titlurizare permite cresterea eficientei, o
mai buna gestiune a rsicului in comparatie cu creditele clasice.

Printre avantajele titlurizarii fata de creditare mentionam:

1. Creditele au o slaba lichiditate.
2. Evaluarea creditelor in mod continuu este un proces foarte dificil.
3. Analiza+monitorizarea creditului.

Titlurizarea transfera aceste responsabilitati catre o terta parte creand multe avantaje
atat pt banca initiatoare a imprumutului cat si pt investitori si parte terta care de multe ori este
o agentie de rating-uri.
4. Creditele presupun cheltuieli mari de operare in timpr ce titlurizarea opereaza la
porturi mult mai mici.
 5. Creditele ofera solicitantilor de astfel de produse o slaba diversificare a scadentelor si
ratelor, in timp ce titlurizarea prezinta o multitudine de posibilitati.
6. Creditele ofera o p-ta locala pt investitori in timpr ce prin titlurizare tranzactiile pot fi
facute p-ta nationala si chiar pe p-tele financiar-internationale.

Tehncia titlurizarii in bancile din Romania se practica in faza incipienta, cauzele fiind:
1. Lipsa unui sistem de incredere in privinta aprecierii valorilor, titlurilor financiare.
2. Existenta unui sistem greoi privind transferul de titluri.
3. Vidul legislativ si mentalitatea depasita ca daca o activitate nu este in mod special
permisa se considera a fi interzia.
4. Lipsa unor baze de date privind sistemul de creditare (actualmente in RO este
interzis bancilor sa furnizeze informatii legate de creditele acordate).
5. Existenta unor rate mari ale inflatiei si volatilitatea mare a cursului de schimb,
acesta facand titlurizarea foarte costisitoare.
6. Lipsa de omogenitate a programelor de creditare.

Titlurizarea este o tehnica moderna de gestionare a activelor bancare ce aduce mari

profituri.
In tari cu economie de p-ta dezvoltata, titlurizarea nu este foarte extinsa pt ca
sectoarele bancare nu au o lichiditate mare si nu pot fi facute cerintele solicitantiloor de
credite.
O data cu cresterea competitiei si a cererii monedei unice EURO creste interesul
bancii de a realiza venituri din titlurizare.
Creditele ipotecare au fost cel mai mult utilizate in procesul titlurizarii pt ca
majoritatea lor beneficiau de garantii guvernamentale care duceau la cresterea rating-ului.
In viitor bancile vor fi obligate (prin concurenta) sa fie mai performante a.i. titlurizarea
sa poata fi preluata de institutiile financiare in care performanta si calitatea sa fie pe primul
loc.
 VII PRODUSE SI TEHNICI DE CREDITARE

Desi au diversificat produsele+serviciile, creditul a ramas cel mai important produs al

bancilor romanesti. In politicile de creditare au intervenit schimbari majore, in primul rand,
ca urmare a cresterii riscului asociat creditului.
Evaluarea gradului de risc presupune politici, strategii si tehnici de creditare
performante. Intre acestea cele de prudentialitate bancara sunt pe primul loc. Bancile
comerciale trebuie sa tina seama de interesele solicitantilor de credite, de cele ale Guvernului
dar mai ales de interesele lor.
In al doilea rand, in dezvoltarea politicilor de creditare banca are in vedere
capacitatea firmei de a realiza afaceri, de abilitatea firmei de a actiona neantrerupt, de fluxul
de numerar previzionat, acesta fiind principalul indiciu privind achitarea obligatiilor
financiare.
Tehnicile de creditare mai au in vedere respectarea unor criterii aditionale:
- garantiile
- rata rentabilitatii medii pt banca trebuie sa fie cel putin la nivelul rentabilitatii medii pe
ramura
- prin tehnici de creditare performante banca poate realiza o dispersie convenabila a
ratei dobanzii, sa tina seama si de alte venituri care sa-i asigure o rentabilitate minima
chiar daca imprumutul ar putea deveni creditele pierdere

Tehnicile de credite sunt activitatile de bancare complexe care necesita urmatoarele

etape:
 Primirea cererii de credite
 Culegera de informatii
 Evaluarea informatiilor primite
 Evaluarea initiala a colateralelor (garantii de un anumit gen) sau a garantiilor
propuse
 Negocierea cu firma
 Decizia de acordare/respingere a cererii de creditare
 Examinarea garantiei dpdv al legalitatii
 Semnarea contractului de credite si acordarea imprumutului
 Urmarirea permanenta a utilizarii creditului si a capacitatii de rambursare a firmei
 Rambursarea creditului si a dobanzii
Tehnicile de creditare au in vedere ca exista foarte multe tipuri de produse de
creditare.
Exemplu: numai creditele pt p.fizice pot cuprinde:
 credite tip retail
 credite cu dobanzi fixe
 credite variabile
 credite obtinute la punctele de vanzare; obtinute la banca
 credite in rate; credite fara rate
Creditele tip retail pot fi pt consum si pt finantare locuinte iar fiecare dintre acestea au
mai multe forme.
Creditele pt p.fizice in economiile de p-ta dezvoltate, stabile sunt cu valoare fixa pe o
perioada data la o rata a dobanzii fixe. Acestea sunt disponibile pretutindeni si sunt utilizate pt
procurarea de auto, mobila, alte bunuri de folosinta indelungata, vacante.
O tot mai mare dezvoltare au luat-o produsele de credite: facilitati de overdraft (cont
descoperit) Cand banca acorda astfel de facilitati clientii pot utiliza conturi de depozite nu
numai in limita sumelor depuse ci pana la anumite limite convenite cu banca, sumele pe care
aceasta le ofera clientilor la dobanzi stabilite prin acord.
Facilitatea de overdraft este foarte convenabila pt clienti deoarece acestia pot lua cu
imprumut suma de care au nevoie pe o perioada solicitata, nefiind obligati sa plateasca
dobanda pt suma totala.

Creditarea prin carduri – produsul bancar cel mai des utilizat in Vest, oferind
clientului bancii posibilitatea de a lua cu imprumut sume pana la anumite limite prin utilizarea
cardurilor. Aceasta creditare, de multe ori, are loc la punctele de vanzare, deoarece, de obicei,
cardurile sunt utilizate pt eliberari de numerar din automatele de plata tip ATM.
Un alt produs de creditare – Contul de credit – REVOLVING. Clientii care au astfel
de conturi pot face plati lunare frecvente intr-un cont specific apoi obtin promisiunea de la
banca de alua cu imprumut o suma care este mai mare fata de depozitul constituit anterior.
In ceea ce priveste produsele de creditare bancare pt firmele in tarile dezvoltate,
acestea sunt grupate pe 2 tipuri:
- Credite pt Fondul de rulment
- Credite pt finantarea Activelor fixe

Creditele pt Fd.de rulment sunt facilitati de overdraft si credite pt finantarea

exportului.
Creditele pt finatarea Activelor fixe se grupeaza in functie de scadenta, garantiile
primite (credite neacoperite), credite acoperite cu echivalent in numerar sau depozite, credite
acoperite cu garantii personale, credite acoperite cu ipoteci.
In functie de tipul de rambursare (amortizare) creditele pot avea o ramburasare egala
cu capitalul in intregime (la data scadentei) x o rambursare in rate egale.
La aceste credite si in aceste tari tehnicile de creditare sunt mult mai simple decat la
noi iar firmele in planul lor de afaceri combina utilizarea creditelor cu alte venituri si fonduri.
Un produs bancar de creditare modern il reprezinta – Creditele sindicalizate – se
acorda printr-o conventie intre 2 sau mai multe banci care accepta sa acorde un credit (foarte
mare) unui singur solicitant sau unui numar mic de solicitanti. Una este banca agent iar
celelate banci sunt participante la creditare.

Rolul bancii agent consta:

- actioneaza in numele celorlalte banci
- asista imprumutatul in constituirea consortiului bancar care participa la sindicat
- colecteaza informatii despre imprumutat
- structureaza conditiile creditului
- se ocupa de documentatie, de pregatirea aprobarii creditului
- coordoneaza transferul fondurilor (primeste banii de la celelalte banci si ii transfera
clientului, primeste rambursarile, trimite cotele celorlalte banci)
- calculeaza ratele dobanzilor
- urmareste colateralele, incasarea transelor (ratele de credit) si comunica bancilor din
sindicat cand imprumutatul nu isi onoreaza scadentele
- se ocupa de toate problemele care se pot ivi in legatura cu creditul (scimbari in
bonitatea clientului, executare silita, suplimentarea creditului)

Acordarea creditelor sindicalizate prezinta problemele specifice de tehnici de

creditare. Este mai dificila determinarea riscului fiecarei banci (a riscului de anu primi partea
de dobanda).
Apare o noua forma de risc – riscul de relatie in sensul ca uneori banca agent isi
stabileste relatii privilegiate cu firma imprumutata.
 In acest caz creditul sindicalizat, controlul si verificarea sunt mai frecvente si se
realizeaza prin auditul intern, dar toate bancile din sindicat monitorizeaza corectitudinea ratei
de dobanda in cazul dobanzilor flotante sau al reesalonarii creditului.
Abordarea moderna a tehnicilor de creditare se bazeaza pe analiza creditului, pe
metoda scorurilor.
Credit scoring-ul presupune evaluarea creditelor pe baza de punctaj. Acesta creste
calitatea creditelor si se reduc costul si durata evaluarii (deoarece procedurile se
standardizeaza).
Cu ajutorul credit scoring-ului se face selectia clientilor in functie de calitate
efectuandu-se mai usor schimbari in strategiile de creditare ale bancilor comerciale.
 VIII TITLURILE DE CREDIT

Titlurile de credit apar odată cu creditul. Ele sunt nişte înscrisuri, care cuprind
promisiunea debitorului de a plăti (achita) la un termen fix, o anumită sumă de bani. De
asemenea, în locul achitării sumei de bani, debitorul poate executa o prestaţie. Prin luarea
unor datorii, titlurile de credit au un rol pozitiv major în accelerarea circulaţiei banilor şi
mărfurilor şi deci în activitatea de comerţ. Prin aceste titluri de valoare, se accelerează
circulaţia bunurilor, fără să fie nevoie de intervenţia banilor ca mijloc de circulaţie.
Titlurile de credit trebuie privite din două puncte de vedere. În primul rând, este vorba
de obligaţia pasivă a debitorului, care are datoria de a plăti în viitor o datorie sau de a efectua
o prestaţie. Pe de altă parte, apare o obligaţie activă din partea creditorului care este titularul
titlului de credit şi va realiza un profit din prestaţia debitorului.
În momentul emiterii titularului, ia deci naştere o obligaţie din partea celui care l-a
semnat. Cel care dobândeşte un titlu de credit, obţine de fapt, un drept de proprietate, alături
de alte drepturi ce decurg din conţinutul înscrisului. Dreptul de creanţă al posesorului faţă de
emitentul (semnatarul) titlului se constituie însă, abia la scadenţa acestui titlu. Până la
scadenţă, obligaţioa din partea emitentului acre caracter impersonal. Creditorul poate fi
determinat până la data scadenţei, întrucât proprietatea asupra înscrisului circulă.
Obligaţia debitorului exită chiar de la semnarea titlului, dar dreptul la o creanţă se
constituie abia la scadenţă.
Folosirea excesivă a titlurilor de credit conduce la o formă de inflaţie denumită
„inflaţia de credit”, deci la o deteriorare a adevătarului credit şi anume a creditului bancar.
Titlurile de credit pot fi:
I. Din punct de vedere al transmiterii obligaţiei avem:
- titluri nominative;
- titluri la ordin;
- titluri la purtător.
II. După conţinut, titlurile de credit sunt:
- care au dreptul la o prestaţie şi a căror sumă se fixează la emiterea
titlului (cambia, biletul de ordin, obligaţiile, libretele de economii,
cupoanele titlurilor publice);
- care conferă posesorului un drept real asupra unor mărfuri, aflate în
faza de transport sau în depozite (titlurile reprezentative, adică poliţa,
ordinul de predare, scrisoarea de trăsură, recipise de depozit, warantele sau
biletele de gaj);
- titluri care conferă o calitate (corporative); aici sunt cuprinse acţiunile
societăţilor pe acţiuni;
- titluri cu funcţie de monedă (titlurile emise de stat sau de bănci
centrale).

Cambia
Legea 33/1991 reglementează comerţul făcut de bănci cu cambii şi bilete la ordin. De
asemenea, în 1994 a apărut o lege specială, denumită „Legea asupra cambiei şi biletului de
ordin”. Băncile pot face comerţ cu cambii şi pot presta servicii bancare specifice acestei
activităţi pentru clienţii lor.
Cambia este titlul de credit sub semnătură privată. Ea necesită o legătură între trei
persoane şi anume, trăgătorul, trasul şi beneficiarul. Cel care emite cambia este trăgător, care
are calitatea de creditor. În această calitate, el dă ordin trasului, adică debitorului său să
plătească o sumă fixă la o anumită dată, fie unui beneficiar, fie la ordinul acestuia. Deci există
un ordin de a plăti, dat de trăgător debitorului său. Este un ordin de plată clar, precis şi
necondiţionat. Este interzisă tragerea unei cambii asupra altei cambii sau asupra altui titlu de
credit. Societăţile bancare acceptă numai cambii care au notată scadenţa pe faţa titlului de
credit. De asemenea, trebuie menţionate clar ziua, luna şi anul emiterii. Acestea sunt necesare
pentru calculul datei scadenţei, constatarea capacităţii legate a semnatarilor în momentul
aplicării semnăturii pe titlu şi determinarea drepturilor semnatarilor privind acţiunea cambială
împotriva obligaţilor cambiali.
Cambia poate fi la ordinul trăgătorului însuşi sau pentru contul unui terţ. Dacă o
cambie este trasă la ordinul trăgătorului însuşi, acesta se află în poziţia de beneficiar al
cambiei. Dacă este trasă asupra trăgătorului însuşi, acesta apare şi în calitate de tras. Când
între trăgător şi beneficiar nu este o legătură directă, între ei se interpune un terţ, faţă de care
trăgătorul are o datorie. În acest caz, trăgătorul trece pe cambie, numele beneficiarului.
În cambiile plătibile la vedere sau la un anumit timp de la vedere, trăgătorul poate
specifica, că suma este purtătoare de dobândă. Suma dobânzii este arătată în cambie. Dobânda
se plăteşte de la data emisiunii cambiei, dacă nu se specifică altceva.
Obligaţia cambială poate fi asumată prin mijlocirea unui mandator sau a unui
reprezentant.
Trăgătorul răspunde de acceptarea şi plata cambiei. Posesorul decade din dreptul în
alb, după trei ani de la data emisiunii cambiei. Cambia în alb este un titlu care conţine numai
semnătura trăgătorului, iar uneori şi câteva menţiuni de utilizare a cambiei. De regulă, cambia
în alb se completează la data efectuării plăţii. Banca Naţională şi băncile comerciale nu vor
accepta cambii în alb necompletate la momentul intrării în portofoliul lor.
Chiar dacă nu a fost expres trasă la ordin, cambia este transmisibilă prin gir. Girul
poate fi făcut chiar în folosul trasului, indiferent dacă a acceptat sau nu, al trăgătorului sau al
oricărui alt obligat.
Girul este un act prin care posesorul titlului, numit girant, transferă altei persoane,
numită giratar printr-o declaraţie scrisă, toate drepturile decurgând din titlul redactat şi
completat. Dacă trăgătorul a înscris în cambie cuvintele „nu la ordin”, titlul este transmisibil
numai în forma şi cu efectele unei cesiuni ordinare de creanţă.
Cesiunea de creanţă este un mijloc de transmitere a obligaţiilor constând în acordul de
voinţă (contractual) prin care creditorul (cedentul) transmite voluntar cu titlul oneros sau
gratuit, dreptul său de creanţă unei alte persoane numită cesionar, care va deveni astfel
creditor în locul său şi care va putea încasa de la debitor, creanţa cedată.
Menţiunile privind circulaţia cambiei prin gir se fac de regulă pe spatele (verso-ul)
titlului, ceea ce face ca operaţiunea de girare să mai poarte şi denumirea de andosare.
Girarea titlului către o bancă se numeşte scontare şi este modalitatea prin care
posesorul cambiei îşi poate procura prin gir, bani, înainte de scadenţă.
Girul este înscris fie pe cambie, fie pe adaosul acesteia (alonjă). El trebuie să fie
semnat de girant.
Girul parţial este nul, deoarece cambia este invizibilă. Girul transmite toate drepturile
izvorâte din cambie. Girantul răspunde de acceptare şi deplată.
Cambia poate fi dată în garanţie pentru asigurarea unei alte creanţe pe care giratarul o
are contra girantului. În acest caz, se inserează în gir, cuvintele „în garanţie” sau „valoarea în
gaj”.
În orice cambie, trăgătorul poate menţiona că aceasta trebuie prezentată spre
acceptare. În acest sens, se fixează şi un termen pentru prezentare. Acceptarea este actul prin
care trasul se obligă să plătească la scadenţă, suma înscrisă în cambie, posesorului legitim al
acesteia. Prin acceptarea cambiei, trasul devine obligatul principal în lanţul obligaţiilor
comerciale. Această obligaţie pentru tras rămâne valabilă şi când trăgătorul este declarat în
stare de faliment.
Avalul este o garanţie personală prin care o persoană numită avalist garantează
obligaţia unuia dintre obligaţii cambiali, numit avalizat pentru toată suma menţionată pe titlu
sau pe o parte din ea. Avalul se dă pe cambie sau pe alonja ei şi este semant de avalist. Pentru
a putea da un aval, avalistul trebuie să aibă capacitatea juridică deplină.
Scadenţa este termenul la care cambia este exigibilă şi trebuie plătită. Scadenţa este
certă, adică arată cu precizie ziua sau termenul maxim la care creditorul se prezintă la plată.
Posesorul cambiei va prezenta la scadenţă, titlul la locul şi adresa indicate pentru plată. Trasul
care plăteşte cambia, poate cere ca aceasta să-i fie predată, cu menţiunea de achitare, scrisă de
posesor.
Pe orice cambie este înscrisă suma de plată şi moneda în care se va efectua plata.
Acţiunea cambială poate fi directă sau de regres. Directă este contra acceptantului şi
avaliştilor săi, iar de regres este contra oricărui alt obligat (girant, trăgător, alt obligat).
Dacă posesorul a pierdut acţiunea cambială contra tuturor obligaţiilor, poate exercita
asupra trăgătorului, acceptantului sau girantului, acţiune de protest. Acest protest este dresat
de către executorul judecătoresc.
Posesorul unei cambii pierdute, sustrase sau distruse poate cere anularea acesteia,
printr-o cerere adresată tribunalului. Acesta, printr-o ordonanţă se pronunţă şi declară nul
respectivul titlu de credit.
Obligaţiile cambiale se sting prin decădere şi prescripţie.

Biletul la ordin
Biletul la ordin este tot un titlu de credit sub semnătură privată, care pune în legătură
două persoane şi anume, subscriitorul sau emitentul şi beneficiarul.
Subscriitorul apare în calitate de debitor, care se obligă să plătească o anumită sumă de
bani, la un termen sau la prezentarea altei persoane, care este beneficiar şi are calitatea de
creditor.
Biletul la ordin este un titlu formal. El cuprinde menţiuni obligatorii cu privire la
informaţiile necesare din care decurge acest titlu, cât şi obligaţiile asumate de către părţi prin
titlul respectiv.
Biletul la ordin conţine:
 denumirea de bilet la ordin;
 promisiunea necondiţionată de a plăti o sumă determinată;
 data scadenţei;
 indicarea locului unde trebuie făcută plata;
 numele şi prenumele persoanei la ordinul căreia se face plata;
 data şi locul emiterii;
 semnătura emitentului.
Emitentul unui bilet la ordin este ţinut şi considerat în acelaşi mod ca acceptantul unei
cambii. Obligaţia emitentului biletului la ordin este asemănătoare cu cea a trasului în cazul
cambiei. Deci emitentul se obligă să plătească personal, la scadenţă, suma din titlu şi să
îndeplinească alte obligaţii. Posesorul biletului la ordin are o acţiune directă asupra
emitentului.
Biletul la ordin plătibil la o anumită dată trebuie prezentat emitentului spre avizare.
Dacă emitentul refuză viza, posesorul ordinului va dresa protest de nedatare.
 IX PRODUSELE SI TEHNICILE BANCARE DE INVESTITII

1. Conţinutul investiţiilor bancare

Pentru bănci, o investiţie înseamnă achiziţionarea unui activ despre care se presupune
că va aduce în viitor un profit. Decizia celor care au numerar sau alte forme de proprietate de
a investi necesată (a) existenţa cunoştiinţelor despre alternativele investiţionale.
O discuţie referitoare la investiţii cere mai întâi o prezentare a activelor de pe pieţele
fianciare.
Există două astfel de tipuri de active:
 active reale (ca valorile imobiliare, metale preţioase etc)
 active financiare care sunt:
 creanţe directe de capital (acţiuni, garanţii, opţiuni)
 creanţe indirecte de capital (printr-o companie de investiţii)
 creanţe creditor oferite de instituţii financiare
 creanţe creditor oferite de piaţa financiară (piaţa monetară şi
titlurile de pe pieţele de capital).
Caracteristicile activelor care efectuează luarea deciziilor privind tranzacţiile de pe
pieţele financiare sunt:
 lichidarea, respectiv capacitatea de a transforma activul în numerar rapid fără o
schimbare semnificativă a preţului faţă de preţul curent de pe piaţă
 vandabilitatea, adică abilitatea de a revinde un activ, fără a fi nevoie de prea mult
timp (de obicei, activele cu un grad mare de lichiditate sunt şi foarte vandabile)

Piaţa financiară este piaţa unde au loc toate tranzacţiile ce implică un utilizator de
fonduri şi un furnizor. Pe pieţele financiare rolul principal îl au băncile şi bursele de valori.
Funcţia principală a unei pieţe financiare este de a lega cumpărătorii de vânzători, astfel încât
să apară necesitatea tranzacţiei.
Pieţele financiare, luând în considerare modul în care utilizatorii de capital obţin
fonduri, se clasifică în următoarele două pieţe:
 piaţa primară (care include activitatea de investment banking)
 piaţa secundară (fie în burse organizate, fie în OTC-uri).
Termenul „investiţie” în activitatea bancară are două aspecte:
 unul se referă la băncile specializate în investiţii
 celălalt se referă la domeniul activităţii din orice bancă.
Aceste aspecte au multe diferenţe, deşi baza de luare a deciziilor în ambele cazuri este
foarte similară.

2. Eficienţa activităţii bancare de investiţii

Valoarea în timp a banilor este un concept de bază în investiţii şi înseamnă de fapt că,
un dolar (sau orice altă valută) primit azi, are o valoare mai mare decât un dolar primit în
orice moment din viitor. Motivele preferinţei de a obţine banii devreme sunt:
 utilitatea, adică puterea banilor de a satisface nevoile unui investitor
 riscul, adică posibilitatea de a nu primi banii aşteptaţi în viitor
 costul oportunităţii, adică oportunitatea ca investitorul să primească bani de acum
şi până la o dată din viitor, investind banii pe care îi are azi.
 Există multe metode statistice şi tehnice de a estima randamentul pieţei, dar a
previziona ce se va întâmpla în viitor pe piaţă este foarte greu. Datele istorice au arătat că,
previziunile privind randamentul pieţei în deceniile anterioare nu s-au dovedit corecte.

Există investiţii fără risc, repectiv cele oferite de guvernele centrale la rate fixe ale
dobânzilor. Dacă un investitor alege să-şi investească banii în alte tipuri de investiţii decât
acestea, el îşi asumă un grad de risc.
Prima de risc este venitul adăugat, cu un nivel rezonabil, pe care îl aşteaptă băncile în
schimbul riscului pe care şi l-au asumat.
Există multe feluri de a clasifica riscul. Cele mai obişnuite două metode sunt descrise
mai jos:
Risc sistemic şi risc nesistemic
Riscul sistemic este cel rezultat din implicarea pe piaţă. Dacă compoziţia unui
portofoliu este largă şi el conţine multe active, riscul sistemic descreşte dar există totuşi.
Riscul nesistemic este cel pe care nu trebuie să îl accepte investitorul tipic, el
referindu-se de cele mai multe ori la industrii specifice cărora le scade gradul de profitabilitate
şi nu au nici perspective de redresare. Riscul nesistemic se mai numeşte risc diversificabil.
Există următoarele tipuri de risc:
Riscul puterii de cumpărare: posibilitatea ca veniturile viitoare să nu poată cumpăra
bunurile şi serviciile care s-au putut cumpăra în prezent cu banii investiţi.
Riscul ratei dobânzii:potenţialul de a pierde creditul datorită schimbărilor în nivelul
general al dobânzilor (risc legat şi de inflaţie).
Riscul pieţei: potenţialul de a pierde din cauza unor factori ca de exemplu recesiunea
afacerilor sau depresiunile economice şi schimările pe termen lung în obişnuinţele de consum
din economie.
Riscul industriei şi al tipului de afacere: riscul asociat cu un anume sector
economic.
Riscul politic: riscul implicat de climatul politic al ţării în care se încheie afacerile şi
efectul economiei internaţionale în ţara respectivă.
Riscul psihologic: riscul ca anumite credite ale oamenilor să ducă la scăderea valorii
investiţiei.
Riscul financiar: riscul legat de capacitatea companiei de a face faţă obligaţiilor
financiare pe termen scurt şi lung şi de a finanţa oportunităţi favorabile:
Riscul managerial: riscul ca, conducerea companiei să fie la fel de bună sau mai bună
decât concurenţa.
Frauda: riscul ca să se producă o fraudă în companie care să afecteze venitul
investitorului.
Cuantificarea riscului se referă la cea a unei singure investiţii dar şi la portofoliile de
investiţii. Cuantificarea riscului încearcă în principal ă aplice metode statistice ca măsurarea
corelaţiei şi variaţiei veniturilor.

Corelaţia este măsura în care evoluează două serii de date. Tipurile de corelaţii sunt:
- corelaţia pozitivă, adică randamentul unui activ este legat direct de cel al altui
activ.
- corelaţia negativă, adică randamentul unui activ este opus ca direcţie
randamentului altui activ (când unul este mare, celălalt este mic şi invers).
Independenţa statistică, respectiv randamentul unui activ nu afectează în nici un fel
randamentul altui activ.

Variaţia veniturilor este gradul în care diferă randamentele diferitelor active. O

măsură a variaţiei este beta, care măsoară variaţia unui titlu sau portofoliu de active în
conexiune cu anumiţi indici ai pieţei ca de exemplu indicii medii ai burselor.
 Evaluarea capitalului se face în două stadii:
1. Analiza potenţialului de creştere
Acest pas debutează cu strângerea de date referitoare la economie în general şi la
industria în care acţionează compania respectivă.
Datele despre economie includ PNB, componentele sale şi perspectivele viitoare,
indicatorii unor posibile cicluri de afaceri, inflaţia şi gradul de industrializare al economiei,
stabilitatea politică etc.
Datele referitoare la industrie includ consideraţii esenţiale despre industria respectivă
ca şi împărţirea pieţei, consumul etc.sau analiza ciclului de viaţă al industriei respective.
După ce s-au strâns datele, ele sunt analuzate şi folosite de bănci pentru previziuni prin
aplicarea unor metode statistice.
2. Analiza companiei
Analiza companiei include două părţi principale:
 prima parte este analiza generală, care include consideraţii asupra unor
probleme cum ar fi calitatea managementului, analiza produselor/serviciilor,
analiza segmentării pieţei şi examinarea creşterii ei în trecut.
 cea de-a doua parte este analiza situaţiilor financiare care include compararea
cifrelor din buget cu cele reale, compararea cu media rezultatelor industriei
respective şi cu performanţele din trecut, utilizând indicatori financiari.
Evaluarea unei companii se face de obicei prin una din cele două metode:
 evaluarea prin dividente (metoda preferată de investitorii pe termen scurt).
 evaluarea prin capital (metoda preferată de investitorii pe termen lung).

3. Actorii pieţelor de capital

Participanţii pe pieţele de capital (pieţele de capital naţionale şi internaţionale) se

împart în trei grupe:
 emitenţii (incluzând guverne, organizaţii, companii, bănci)
 investitorii (incluzând bănci, companii, persoane fizice)
 intermediarii (bursele, brakerii, băncile)
Fiecare din aceste grupuri este prezentat pe scurt mai jos.

4. Banca de investiţii

Deşi teoretic, o instituţie poate emite direct obligaţiuni (aşa cum fac de latfel unele
societăţi), ea ar putea risca să nu poată obţine toată suma prevăzută, datorită numărului prea
mic de investitori sau din alte motive. O astfel de imposibilitate de a atrage capital va afecta
nu numai cash flow-ul împrumutantului dar va dăuna şi prestigiului său.
În consecinţă, împrumutantul preferă să apeleze la băncile de investiţii, contra unor
comisioane substanţiale, pentru ca acestea să subscrie (underwrite) titlurile emise. Astfel,
riscul se transferă de la emitent la banca de investiţii. Deci rolul iniţial al unei bănci de
investiţii este legat de stabilirea preţului unie noi emisiuni de obligaţiuni, structurarea lor,
subscrierea şi plasarea lor, sindicalizarea şi distribuirea lor investitorilor.
În afara acestui rol, care s-ar putea numi funcţia de atragere a capitalului, celelalte trei
roluri ale băncilor de investiţii sun (a) servicii de consultanţă financiară ăentru societăţi –
incluzând fuziuni, achiziţii, împărţiri de companii, tranzacţii pentru obţinerea de portofolii
majoritare de acţiuni (leveraged) (b) servicii de brokeraj şi de tranzacţii pe piaţa secundară şi
(c) managementul investiţiilor.
O bancă de investiţii are următoarele funcţii:
a) Funcţia de marketing
 Băncile de investiţii caută cumpărători pentru valorile mobiliare emise de un emitent
şi oferite spre vânzare.
Pentru emisiuni mari, două sau mai multe bănci de investiţii se unesc şi formează
sindicate. În astfel de cazuri, există o bancă de investiţii de origine cu responsabilităţi
esenţiale în emisiune şi apoi membrii sindicatului care cad de acord asupra vânzării unui
anumit nivel din valorile mobiliare care ies pe piaţă. După ce s-a terminat emisiunea, sidicatul
se dizolvă.
b) Funcţia de vânzare
În efortul ei de a vinde valorile mobiliare emise de emitent, banca de investiţii poate
cădea de acord asupra uneia din următoarele două abordări:
- subscrie (underwrite) titlurile: în acest caz banca de investiţii acţionează ca un
principal şi achiziţionează emisiunea de la emitent, încercând să o revadă. Banca de investiţii
garantează emitentului că-şi va primi banii după vinderea emisiunii şi scăderea comisioanelor
şi cheltuielilor băncii. În acest caz banca de investiţii riscă să nu poată vinde toată emisiunea
şi deci să nu poată atrage destui investitori.
- achiziţionează ca agent: în acest caz banca de investiţii nu preia emisiunea ci
garantează doar emitentului că va face toate eforturile să vândă valorile mobiliare emise. Desi
nu riscă capital, făcând toate eforturile de a le vinde, băncii de investiţii i se poate deteriora
reputaţia dacă nu vinde tot.
c) Funcţia de consultanţă
Ca specialistă în activităţile de pe piaţa financiară, banca de investiţii oferă sfaturi utile
emitenţilor referitor la (a) forma emisiunii preconizate (b) când să fie scoase titlurile pe piaţă
(c) ce trebuie scris pe emisiune şi (d) dimensiunea sindicatului băncilor de investiţii care
trebuie implicat.
d) Funcţia de origine
În cadrul acestei funcţii, băncile de investiţii caută mereu companii mai mici care ar
putea beneficia de vânzarea acţiunilor lor publicului (respectiv ieşind în public). În acest caz,
banca de investiţii acţionează ca şi consultant, pregătind companiile şi evaluând când sunt
îndeplinite condiţiile pentru ca societatea să încerce să atragă fonduri, ieşind pe piaţă.
Băncile de investiţii sunt implicate în vânzări private şi publice. În cadrul activităţii de
private investment banking, banca de investiţii acţionează ca o legătură între organizaţiile care
au nevoie de fonduri şi instituţiile financiare care au fonduri în exces pentru a acorda credite.
Unele bănci de investiţii ca de exemplu Merill Lyngh, au activităţi de retail banking şi
sunt cunoscute investitorilor. Alte bănci de investiţii, ca Salomon Brathers, nu prea au
activităţi de retail banking ci au clienţi instituţionali.

5. Produsele şi serviciile băncilor de investiţii

1. Subscrierea negociată de valori mobiliare (negociated underwriting)

În astfel de cazuri, emitentul şi banca de investiţii discută termenii tranzacţiei şi
fixează un preţ. Se ajunge la un acord înainte de a se face oferta de titluri.
2. Licitaţiile competitive (competitive bidding)
În astfel de cazuri, organizaţia stabileşte termenii emisiunii cu excepţia preţului şi
anunţă ce oferte vor fi acceptate până la o anumită dată fixată de organizaţie. Banca de
investiţii care preia valorile mobiliare sau sindicatul care oferă cel mai bun preţ câştigă
emisiunea pe care o poate revinde cu un profit.
3. Subscrierea stand by de valori mobiliare (stand by underwriting)
În acest caz, acţiunile sunt oferite acţionarilor companiei mai întâi, pentru ca aceştia să
aibă ocazia să deţină un anumit procent din companie. Banca de investiţii încearcă să vândă
acţiunile care nu au fost achiziţionate de accţionari.
Activitatea de investiţii a unei bănci obişnuite cuprinde cam 1/3 din activele sale iar
deciziile acestui departament influenţează nivelul celorlalte active ale băncii. Scopul acestui
departament este acela de a utiliza fondurle băncii pentru a obţine un randament maxim,
menţinând în acelaşi timp nivelul de lichiditate cerut.

Lichiditatea este foarte importantă pentru sectorul de investiţii a băncii şi este

generată de două surse:
 bani împrumutaţi din surse externe
 investiţiile fondurilor băncii în valori mobiliare.
Limitele impuse de obicei de băncile centrale băncilor se referă la tipurile de investiţii
utilizare. Băncile centrale sunt preocupate de nivelul de lichiditate al băncilor şi impun
anumite limite tranzacţiilor, soldurilor şi procentelor de active. De exemplu, în SUA s-au
introdus limite referitoare la valorile mobiliare emise de guvern, de municipalităţi etc.
Riscul investiţiei trebuie prevăzut, evaluat şi comparat de conducerea băncii. Asta
înseamnă în practică, că managementul băncii preferă anumite valori mobiliare şi anumite
tipuri de investiţii. Strategia utilizată pentru a minimaliza efectele adverse ale riscului de
investiţii este administrarea activelor şi pasivelor (AAP).
Crearea unui sistem de control intern eficient în departamentul de investiţii al băncii
este o prioritate pentru conducerea ei. Acest sistem trebuie să acopere selecţia, aprobarea şi
documentarea asupra tuturor tranzacţiilor efectuate.
 X PRODUSE BANCARE MODERNE

1. Scrisoarea de garantie bancara

Acest produs bancar – SGB - este un angajament prin care o banca numita garanta se
obliga sa plateasca o suma de bani unei p.fizice sau juridice (beneficiarului garantiei) in
cazul in care ordonatorul garantiei nu si-a onorat integral sau partial obligatiile contractuale.
Bancile pot elibera la cererea clientilor scrisori de garantie in lei, valuta pe termen
scurt, mediu, lung pt urmatoarele:
- garantarea unor credite acordate clientilor sai de catre alte banci
- aprovizionari cu materii prime, energie, subansamble, produse finite (din tara sau
import)
- executari lucrari si prestari servicii
- taxe vamale, alte creante bugetare
- accize si TVA
- transporturi marfuri in tranzit
- executarea licentelor de export
- restituirea avansurilor acordate
- participarea la licitatii
- leasing
- alte operatii comerciale

Eliberarea unei SGB implica pt banca aceleasi rsicuri ca si acordarea de credite, de

aceea analiza cererii de eliberare a scrisorii de garantie si a bonitatii solicitantilor se
efectueaza de ofitetrii de credite pe baza metodologiei de determinare a riscului de creditare.
Scrisoarea de garantie are la baza un contract de garantie. Acesta este accesoriu la un
contract principal (contract import-export, conventie credit).
Bancile emit scrisori de garantie bancara:
- prin blocarea fondurilor proprii ale clientului pana la concurenta scrisorii de garantie
- in cadrul unei linii de credit aprobata in acest scop
- pe baza unei conventii angajament care se incheie cu clientul respectiv
- in baza garantiilor statului sau in baza contragarantiilor altor banci
Principalele avantaje ale SGB:
1.. Stimularea respectarii obligatiilor contractuale
2.. Securizarea tranzactiilor
3.. Creditarea debitorului principal (ordonatorului) garantand obligatia acestuia fata de
creditor (beneficiarul garantiei)
4.. Evitarea imobilizarii de fonduri in cazul neandeplinirii obligatiilor contractuale
5.. Eliminarea incertitudinii care apare in situatia in care partenerii nu se cunosc bine sau
atunci cand contractul se deruleaza pe o perioada mare de timp

2. Avalizarea titlurilor ce credit

Avalul este o garantie personala data de o persoana – avalist (in cazul nostru o banca)
care garanteaza obligatia unuia dintre obligatii cambiari – avalizat pt suma mentionata pe titlu
sau pt o parte din ea.
Avalistul este obligat sa indice persoana pt care da avalul, unitatile teriotoriale ale
bancii putand privi in vederea avalizarii titlurilor de credit care indeplinesc si urmatoarele
conditii cumulative:
 - Trasul (obligatul principal) sa fie client al bancii
- Titlul sa fie acceptat (avizat legal la plata)
- Intervalul de timp dintre momentul prezentarii la avalizare si scadenta titlului sa nu
depaseasca 5 ani. Deoarece avalizarea unei cambii sau Bilet la Ordin implica pt banca
aceleasi riscuri ca si acordarea unui credit, analiza documentatiilor de avalizare se
efectueaza de catre ofiterii de credite avand in vedere si evaluarea riscurilor bancare.
- Avalizand titilurile de valoare, banca isi majoreaza expunerea totala fata de clientul
care si-a dat avalul. Avalul este o operatiune negociabila intre banca si solicitant iar
atunci cand exista dubii asupra capacitatii de plata a trasului banca are dreptul si
obligatia de a nu efectua operatiunea.

Ofiterii de credite ai bancii verifica daca creantele au fost constituite din vanzarea de
marfuri sau prestari servicii catre terti. Produsele si serviciile sa fie livrate si executate efectiv.
Titlurile care indeplinesc conditiile de mai sus sunt inregistrate la banca in documentul
intitulat: „Registrul de evidenta a titlurilor prezentate la avalizare”.
Mentiunea de avalizare a bancii poate fi inscrisa pe fata titlului la rubrica „Avalizat”
sau pe verso-ul titilului - caz in care trebuie sa apara expres mentiunea „Pentru aval”.
Mentiunea de avalizare mai poate fi facuta pe ALONJA (cotorul) cambiei prin inserarea unor
elemente de identificare.
Titlurile avalizate se pastreaza in copie la banca, originalele fiind remise trasului sau
tragatorului prin banca acestuia. Pt operatiunile de avalizare banca incheie un acord de
avalizare sau contract de credit prin care se inscriu conditiile si comisionele. Banca percepe
comision de garantare care se calculeaza si se percepe de regula la data semnarii acordului de
avalizare.
Partea din comision aferenta anului in curs se inregistreaza la „Venituri din
operatiunile cu comisione”.
Partea din comision aferenta anilor urmatori se inscrie in contul de „Venituri
anticipate”.
Evidenta contabila a avalurilor in lei, valuta se tin in contul „In afara Bilantului”:
garantii in lei date pt clientela; garantii in valuta date pt clientela.
Competentele de aprobare a avalizarii titlurilor de credit sunt necesare cu cele de
garantie bancara.
Este interzisa avalizarea titlurilor intre sucursalele si agentii bancii, numai centrala
fiecarei banci putand aproba avalizarea titlurilor intre unitatile teritoriale. Banca poate avaliza
si titlurile in situatii, in care trasul este o alta banca, dar numai prin centrala bancii.

3. Scontarea

Scontarea – transmiterea catre banca inainte de scadenta a proprietatii asupra unui

efect de comert in schimbul unui pret.
Derularea operatiilor de scontare se face pe (t.s. sub 180 zile) baza Legii cambiei si a
Biletului la ordin si a unor reguli si uzante internationale elaborate de Camera de Comert
Internationala cu privire la acreditivele documentare. Scontarea se face in moneda in care este
exprimata creanta.
Documentatia cuprinde:
1. Cererea pt efectuarea operatiilor de scontare
2. Ultimul Bilant contabil certificat de Adm. Financiara
3. Ultima Balanta de verificare
4. Efectuarea de comert original sau Factura Externa.
Pt derularea operatiilor de scontare sunt necesare urmatoarele conditii obligatorii:
 Beneficiarul sau emitentul efectului de comert sa nu se afle pe lista Centralei
Incidentelor de plati de la BNR
  Sa reiasa foarte clar calitatea de beneficiar al titlului sau faptul ca el este ultimul
girant
 Sa nu existe vicii de forma ale titlurilor respective
 Sa nu se sconteze titlurile negarantate

Avantaje:
 Se imbunatatesc lichiditatile firmei deoarece tranzactia la termen se transforma in
tranzactie la vedere in cel mult 2 zile de la data semnarii conventiei de scontare.
 Se diminueaza riscul de neplata in conditii unui titlu avalizat.
 Operativitatea scontarii este mai mare comparativ cu obtinerea unui credit bancar.
 Se poate solicita scontarea unui pachet de titluri cu valori nominale si scadente
diferite considerandu-se o scontare simultana pt care se incheie o singura
conventie de scontare.

Operatiunea propriu-zisa de scontare presupune transmiterea catre banca a drepturilor

de proprietate pe care un agent economic le detine asupra unor titluri de creanta cu plata la
termen. Ceea ce banca plateste este suma inscrisa pe titlu mai putin taxa scontului.
Necesitatea scontarii trebuie cautata in existenta efectelor de comert. Ex. cambia este
un document care exprima o tranzactie comerciala si o livrare pe credit a unei cantitati de
marfa.
Prin scontare creanta este transformata inainte de scadenta in capital banesc. Firma
care solicita operatia de scontare vinde catre banca creantele in lei sau valuta pe care le are
asupra partenerilor de afaceri.
Transmiterea se face inainte de scadenta titlurilor bancii, plateste firmelor solicitante
contravaloarea crantelor (VN) mai putin costul operatiunii de scontare.
Scontarea produsului bancar este foarte eficient deoarece sporeste gradul de
lichiditate, elimina o datorie din bilant, ofera rapiditate in incheierea si derularea afacerilor.

4. Cardul - instrument modern de plata

Aparitia cardurilor in Europa dupa 40 ani de folosire in SUA a creat probleme

serioase sectorului bancar. Si in Ro creditele sunt utilizate intr-o proportie foarte mica datorita
mentalitatii si temerii romanilor de serviciile bancare. Alte cauze: falimentul bancar, lipsa de
cunoastere cu privire la avantajele creditelor. Creditul reflecta accesul la banii din cont.
Creditarea contului se face automat prin virarea de catre p.fizica sau juridica a unor fonduri
salariale sau depozite, alte venituri sau credite luate de la banca.
Cardul a generat un intreg sistem de plati electronice prin care titularul are acces la
credite cu dobanda preferentiala, cu cateva puncte procentuale mai mica decat dobanda
perceputa in mod curent la credite fara sa fie nevoie de garantii speciale. Alte avantaje se
refera la utilizarea cardului in strainatate si bonificare unei dobanzi la suma de cont mai mare
decat dobanda la vedere.
Cardul se elibereaza fara taxa si nu se percep comisioane de gestionare a contului. Pt
emiterea si folosirea cardurilor este necesara incheierea unui contract cu banca. In cazul
cardurilor titularul beneficiaza de descoperire de cont. Solicitantul poate solicita sume mai
mari decat salariul, restituirea facandu-se din salariile viitoare. Prin automatele bancare toate
platile prin carduri se fac prin onorarea automata a facturilor emise.
Cardurile pot fi utilate oriunde in lume nefiind necesara deschiderea unui cont in
valuta in tara respectiva. Leii sunt convertibili in valuta tarii respective prin conversii
incheiate intre bancile centrale din tarile respective.
Facturile pot fi platite prin card fara comision. Clientul trebuie sa faca transferul
sumelor respective din contul de card in contul curent. Transferul se face simplu. Deoarece in
cazul cardurilor se produc fraude au aparut metode moderne de sofisticare a accesului la card.
Exista carduri la care se accede prin identificarea vocii titularului, confruntarea foto.

5. Creditele directionate

Se tinde la gasirea unor noi tipuri de credite si chiar alternative la creditare (produse
bancare derivate) contracte futures, optiuni, titlurizari. Creditarea propriu-zisa s-a perfectionat
in tarile dezvoltate prin asa-zisele programe de credit directionat. Acesta constituie strategii
monetar-bancare cu spectru foarte larg.
La inceput Organismele Financiar Bancare Interne – BIR, BERD si alte banci
participa la: scaderea saraciei, cresterea productiei, marirea investitiilor, ameliorarea efectelor
calamitatilor naturale.
Prin aceste credite directionate se realizeaza mai usor proiectele de imprumut cu
privire la constructia drumurilor, spitalelor, scolilor, barajelor. Programul de credit directionat
poate fi anuntat imediat iar fondurile sunt puse la dispozitie in cateva saptamani. Motivul:
garantarea de stat si de bancile puternice a acestor credite.
Creditul directionat a generat o mare varietate de produse de creditare. Daca la inceput
aceste credite aveau ca obiect productia si investitiile agricole, ulterior aproape toate ramurile
pot beneficia de astfel de credite dar mai ales zonele sarace si intreprinderile mici si mijlocii.
In abordarea creditelor directionate imprumuturile sunt considerate ingrediente vitale
primare in rezolvarea problemelor: cresterii economice si saraciei.
Creditele directionate devin un element principal al cresterii si dezvoltarii economice.
In principiu creditul directionat este subventionat. Institutiile financiare sunt incurajate sa
diversifice aceste credite si sa le extinda in domeniul nefinanciar. Creditele directionate
implica participarea si garantarea de Guvern sau de societati.