Sunteți pe pagina 1din 52

Planul proiectului

1.Contextul istoric (sec. al XVII-lea)


2. Delimitări conceptuale (istoriografie, cronică,
umanism)
3.Biografiile cronicarilor moldoveni şi munteni.
4.Scrieri ce au influenţat formarea
conştiinţei istorice
D.Cantemir
 “Istoria Ieroglifică”
 “Descrierea Moldovei”
Ion Neculce
 “Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabijna-Vodă până
la a II-a domnie a lui Constantin Mavrocordat”
 “O samă de cuvinte” – Legenda a IIIa
Miron Costin
“Letopiseţul Ţării Moldovei”
“De neamul moldovenilor”

Grigore Ureche
“Letopiseţul Ţării Moldovei”- Portretul lui Ştefan cel Mare

Radu Greceanu
“Viaţa lui Constantin Brâncoveanu”

Radu Popescu
“Istoriile domnilor Ţării Româneşti”
Constantin Cantacuzino
“Istoria Ţării Româneşti dintru început”
5.Scopul cronicilor – demonstratie critica.
6.Patriotismul.
7. Unitatea poporului român
8. Între istorie şi literatură
•Figuri de stil populare
•Unitatea poporului român
•Figuri de stil şi moduri de expunere
•Figuri de stil şi moduri de expunere
9.Influenta cronicarilor in literatura romana
10. Lingvistica, civilizaţia şi cultura ca argumente naţional-istorice
» Limba latină şi limba romană
» Studiul limbii
» Structura limbii romane moderne – diagrama
» Concluzie

11.CONCLUZIE
Obiectivul acestei prezentari
• Cum a influentat
cronica
mentalitatea
romanilor,
literatura romana
si cum a ajutat la
dezvoltarea culturii
romanesti ?
Ce înseamnă?
Formarea conştiinţei istorice = încercarea de a
construi identitatea unui popor/a unei naţiuni prin
raportarea la alte popoare/naţiuni, urmărind:

1. situarea în timp şi spaţiu


2. evenimentele istorice
3. limba
4. cultura şi civilizaţia
5. mentalităţile.
Epoca întunecată
• În ceea ce priveşte operele scrise româneşti
înainte de sec. al XVI-lea, se poate spune că
acestea sunt puţine şi niciodată exemple
elocvente de literatură propriu-zisă.
• În general, precursorii literaturii române sunt
consideraţi cronicarii Grigore Ureche, Miron
Costin şi Ion Neculce, însă înaintea lor s-au făcut
cunoscuţi şi alţi umanişti români.
Delimitări conceptuale(definiri)

Istoriografia
• disciplină care studiază scrierile istoriografice
•este ştiinţa istoriei
•totalitatea scrierilor istorice dintr-o anumită ţară şi dintr-o
anumită epocă

Istoriografie literară
•reprezintă totalitatea lucrărilor ştiinţifice având ca obiect
istoriei unei literaturi
Serie de însemnări,obişnuite mai ales din evul
mediu, care cuprinde o înregistrare cronologică
(necritică) a evenimentelor sociale , politice şi
familiale; scriere care cuprinde asemenea însemnări
Tipuri de cronică

• cronica domnească este cronica oficială, întocmită sub directa


supraveghere a domnului care a avut iniţiativa ei şi este expresia
punctului de vedere oficial;
• cronica de autor este cronica întocmită de un învăţat laic,
exponent al clasei sociale cu acces la instrucţie, care are
iniţiativa de a fixa în scris evenimentele importante din istoria
neamului său;
• cronica anonimă este un tip de cronică al cărei autor nu este
cunoscut; cercetările întreprinse asupra acestor cronici, începând
cu secolul al XIX-lea, au permis diferite ipoteze privind
paternitatea lor; pentru a desemna presupusul autor, se foloseşte
formula “ atribuită lui”.
Umanismul
 Termenul de Umanism (din latină: humanitas = omenie,
manitate) reprezintă poziţie filozofică care pune omul şi
valorile umane mai presus de orice , orientându-se în
special asupra omului ca individ.
Se dezvoltă în ţara noastră începând cu sec al XVII-lea ,
atunci când apar primii cărturari: Grigore Ureche ,Miron
Costin, Ion Neculce , Dimitrie Cantemir şi stolnicul
Constantin Cantacuzino.
Despre cine vorbim ?
Grigore Ureche
• A FOST PRIMUL CRONICAR MOLDOVEAN
• Este fiul lui Nestor Ureche, boier cu funcţie politică importantă
• Primul portretist român
• În vremea domniei lui Vasile Lupu, a fost unul dintre sfetnicii
apropiaţi ai acestuia, mare spătar, iar apoi mare vornic.
“Letopiseţul Ţării Moldovei”- Portretul
lui Ştefan cel Mare
„Fost-au acestu Ştefan vodă om nu mare de statu,
mânios şi degrabu vărsătoriu de sânge nevinovat, de
multe ori la ospeţe omorîea fără judeţu. Amintrilea
era om întreg la hire, neleneşu, şi lucrul său îl ştiia
a-l acoperi, şi unde nu gândiiai acolo îl aflai. La
lucruri de războaie meşter, unde era nevoie însuşi se
vîrîea, ca văzându-l ai săi, să nu îndărăpteze. Şi
pentru aceia raru războiu de nu biruia. Şi unde-l
biruia alţii, nu pierdea nădejdea, că ştiindu-se căzut
jos, se rădica deasupra biruitorilor…”.
Dimitrie Cantemir
• Este fiul lui Constantin Cantemir
• A învăţat limba greacă, latină şi slavonă datorită apartenenţei sale la o clasă
socială superioară; tatăl său a fost ales domnitor la 15 iunie 1685
• În 1688 ajunge ostatic în Constantinopol, capitala Imperiului Otoman, acesta
intrând in contact cu lumea orientală
• 1693 este un an important în viaţa lui Dimitrie Cantemir deoarece este încoronat
la conducerea Moldovei ,dar nu rezistă şi decide să se întoarcă la Constantinopol
• În intervalul 1700-1705 scrie numeroase opere, cea mai semnificativă fiind
“Istoria Ieroglifică” şi 1714-1716 “Descrierea Moldovei”
• Se stinge din viaţa la 21 august 1723 , dar rămâne veşnic prin genialitatea impusă
în operele sale
Istoria Ieroglifica

•Operă elaborată de Dimitrie Cantemir între anii 1703-1705, este un roman


alegoric, un pamflet politic, o fabulă şi un eseu filozofic, fiind printre puţinele
opere scrise în limba română. Opera îmbină, aşadar, mai multe specii şi genuri
literare, precum şi o gamă largă a modalităţilor de expunere, cum ar fi:
naraţiunea, monologul artistic, proza lirică, fraza rimată în interiorul textului,
descrierea etc.
•Deşi greoaie la lectură, din cauza frazei latineşti care-i era atât de familiară
autorului, opera are o importanţă deosebită, fiind considerată de George
Călinescu singura operă literară viabilă din perioada veche.

•Tema o constituie conflictul dintre Brâncoveni şi Cantemireşti pentru ocuparea


tronului Moldovei de către Mihail Racoviţă, o rudă a domnitorului din Ţara
Românească, în defavoarea fraţilor Cantemir. Conflictul s-a manifestat între
anii 1688-1705 şi este prezentat sub forma alegoriei luptei dintre Ţara Păsărilor
şi Ţara Patrupedelor, vreme de 17 ani.
Descriptio Moldaviae
Conţinut
• Prima parte este consacrată descrierii geografice a Moldovei, a
munţilor, a apelor şi a câmpiilor. Dimitrie Cantemir a elaborat
prima hartă cunoscută a Moldovei. A prezentat flora şi fauna,
târgurile şi capitalele ţării de-a lungul timpului.
• În partea a doua a lucrării este înfăţişată organizarea politică şi
administrativă a ţării. S-au făcut referiri detaliate la forma de stat,
alegerea sau scoaterea din scaun a domnilor, la obiceiurile
prilejuite de înscăunarea domnilor sau de mazilirea lor, de
logodnă, nunţi, înmormântări.
• În ultima parte a lucrării există informaţii despre graiul
moldovenilor, despre slovele folosite, care la început au fost
latineşti, "după pilda tuturor celorlalte popoare a căror limbă încă e
alcătuită din limba cea română, iar apoi înlocuite cu cele slavone".
Miron Costin
Cea mai proeminentă şi
cea mai expresivă figură a
culturii româneşti din
Moldova, din sec. al XVII-
lea, a fost Miron Costin.
Cărturar distins, ieşit din
şcoala umanistă a Poloniei,
diplomat iscusit în mediul
viciat de intrigi şi de
frământări politice ale sec.
al XVII-lea, scriitor şi
patriot, Miron Costin
întruchipează toate
trăsăturile vieţii politice şi
culturale ale Moldovei din
acea epocă.
Letopiseţul Ţării Moldovei
1.   Miron Costin aduce în literatura romană povestirea moralizatoare şi
ilustrativă, specifică Renaşterii europene.
2.   De asemenea, în cronica lui apare povestirea dramatică.
3.   Între tipurile de portret cultivat de Costin se înscriu portretul heraldic,
portretul de sintetizare sintagmatica şi portretul narativ.
4.   Discursul narativ se sprijină pe regulile retoricii clasice, dar şi pe cele
ale oralităţii şi are un pronunţat caracter moralizator.
Tema
După cum anuntă însuşi cronicarul, consemnarea evenimentelor are ca scop
avertismentul că fiinţa trăieste sub apăsarea istoriei: bietul om e sub vremi.
Subiectul
Cronica lui Miron Costin prezintă domniile unor voievozi, dar şi faptele şi
oamenii mai de seama ai acelei perioade din istoria noastră. Uneori,
relatările sale se individualizează prin amănunte autobiografice, reflecţii
sau divagaţii de tip umanist. Cronicarul povesteşte cu pasiune ce s-a
întâmplat cu fiecare voievod, dar şi cu mulţi dintre oamenii care au trăit sub
domnia sa. Perioada istorică despre care vorbeşte cronica redactată de el
este plasată între 1594 şi 1675.
De neamul moldovenilor
Intenţia lui Miron Costin era ― dacă ar fi avut răgazul
necesar – să scrie o cronică începând de la primul descălecat,
adică de la cucerirea Daciei de către romani.
Lacuna a fost împlinită însă prin dizertaţia cu privire la originea
romanilor, pe care o intitulează “De neamul moldovenilor, din ce
ţară au ieşit strămoşii lor”, operă cu totul remarcabilă, atât din
punctul de vedere al expresiei literare, cât şi din acela al rigorii
ştiinţifice, dacă ne gândim la posibilităţile de informare ale
istoricului de atunci. Îndemnul principal a fost să nu lase neamul
‘cu mare ocara înfundat’ de ‘basna’ lui Simion Dascălul, care
copiind cronica lui Ureche, adăugase informaţia suplimentară şi
calomnioasă cum că romanii s-ar trage dintr-un grup de deţinuţi
eliberaţi de împărăţia de la Roma şi puşi la dispoziţia regelui
Vladislav al Ungariei, spre a asigura hotarul de răsărit împotriva
invaziilor tătare.
Ion Neculce
 Boier doar după mama, tatăl lui fiind om de rând ceea
ce nu îl împiedică pe G. Călinescu să afirme despre el
“Aparţine unei boierii solide”
 1693 este numit postelnicel (funcţie care presupune
îngrijirea dormitorului domnesc, dar reprezintă o primă
treaptă spre înaltele funcţii boiereşti
 A fost căsătorit cu sora lui D. Cantemir, pe lângă care a
avut mare trecere
 Scrie “Letopiseţul Ţării Moldovei “ din nevoia de a fixa în scris
evenimente din istoria Moldovei de pe parcursul a peste opt decenii, la
mare parte dintre ele luând parte personal.
“Letopisetul Tarii Moldovei de la
Dabijna-Voda pana la aII-a domnie a lui
Constantin Mavrocordat”
Este cea mai importantă dintre toate cronicile
moldoveneşti pentru evoluţia prozei literare prin arta
naraţiunii, dovedind talentul de povestitor înnăscut al
autorului. Lucrarea, preponderent memorialistică,
selecţionează din multitudinea de evenimente trăite
atitudini omeneşti care imprimă o direcţie dramatică
destinului uman. Cronicarul este întemeietorul
portretului anectodic, din care lipseşte descrierea,
detaliile de caracterizare morală şi psihologică
adunându-se din întâmplări pline de viaţă.
O samă de cuvinte
Ion Neculce aşează 42 de legende istorice, sub
titlul “O samă de cuvinte” despre care spune că sunt
“auzite din om în om, de oameni vechi şi bătrâni, şi în
letopiseţu nu sunt scrise” şi care ilustrează evenimente
ce au cutremurat “săraca Ţară Moldovă”.
Legenda a III-a – aprofundare

Legenda III povesteşte un episod din domnia


lui Ştefan-vodă cel Bun, “când s-au apucat să
facă mănăstirea Putna”, cum au ales locul
construirii Mănăstirii şi cum s-a pierdut paharul
lui Ştefan Vodă.
Radu Greceanu
• Radu Greceanu s-a născut în satul Greci situat în judeţul Vlasca
(în prezent localitatea se află pe teritoriul judeţului Dâmboviţa).
În 1693, Radu Greceanu devine cronicarul oficial al domniei lui
Constatin Brâncoveanu, calitate păstrată până la sfârşitul tragic al
domnitorului în 1714.
• Se remarcă prin “Viaţa lui Constantin Brâncoveanu”
este o monografie foarte subiectivă, pentru că autorul
este orbit de admiraţie pentru domnitor. Personajul cel
mai ponegrit al operei este Dimitrie Cantemir.
Radu Popescu
• Cronicar român , mare vornic muntean
• Cronicar oficial la curtea lui Nicolae
Mavrocordat
• Opera “Cronica Balenilor” înfăţişează ticăloşiile
Cantacuzinilor din momentul urcării acestora la
tronul Ţării Româneşti
• “Istoriile domnilor Ţării Româneşti “
Constantin Cantacuzino

Pe plan politic Constantin Cantacuzino a fost


adeptul unei linii antiotomane şi a pledat pentru
apropierea de Rusia şi Sfântul Imperiu Roman de
naţiune germană.
El a contribuit în mod hotărâtor la răsturnarea lui Constantin
Brâncoveanu, probabil pentru a sprijini pretenţiile la tron ale
propriului fiu Ştefan Cantacuzino.
“Scopul” cronicilor

Deşi conţineau argumente referitoare la


unitatea românilor de pretutindeni, scopul
cronicilor nu era atât impulsionarea spre
realizarea fizică a acestei unităţi, cât:
• ...să nu se înece anii cei trecuţi
[moldovenii să îşi cunoască
trecutul istoric, nu] asemeni
fiarelor şi dobitoacelor fără
minte.
minte

• cronicarul relatează faptele


reale, nu „basnele şi poveştile”,
poveştile
punând bazele realismului
istoric

(Grigore Ureche)

↑ Monedă din Republica Moldova, ediţie limitată,


aniversând 415 ani de la naşterea lui Grigore
Ureche
Istoria, nu numai un basm
• Miron Costin, cronicarul
continuator al operei lui
Ureche, defineşte istoria
nu numai ca o relatare a
faptelor trecute, o
povestire epică, dar un
instrument spre folosul
omului, din care acesta să
înveţe.

↑ Statuia lui Miron Costin din Iaşi


• „Deci fraţilor cetitorilor cu cât vă veţi îndemna a
citi pre acest letopiseţu mai mult cu atât veţi şti a
vă feri de primejdii şi veţi fi mai învăţaţi a dare
răspunsuri la sfaturi, la domn şi la noroade de
cinste”

(Miron Costin)
Patriotismul
• Definitorie pentru opera cronicarilor nu este numai
această dimensiune moralistă, ci şi perspectiva
asupra patriotismului şi etnogenezei poporului
român.
• Cronicarii susţin descendenţa poporului român din
cel roman (latin) prin diverse argumente.
Unitatea poporului român
• „rumânii, câţi se află
• Apare, de asemenea, lăcuitori de la Tara
ideea unităţii poporului Ungurească şi la Ardeal
român, mai târziu
şi la Maramureş, de la
reluată de numeroase
curente literare, inclusiv
un loc sunt cu
cel paşoptist, considerat moldovenii si toţi de la
de mulţi critici punctul Rîm se trag”
zero al literaturii române
de mare valoare.
(Grigore Ureche)
Dreptatea supremă

Ion Neculce crează o


operă istorică de sinteză,
astfel că, în scrierile sale
se pot găsi trăsături
literar-artistice, morale,
etc.

← portretul
lui Ion
Neculce
• „Ce, fraţilor moldoveni, rogu-vă să luaţi aminte, să
vă învăţaţi şi să vă păziţi. Oricât ar fi în cinste la
vrun domn, bine este să-i slujeşti cu dreptate, că de
la Dumnedzău ai plată. Dar cu domnul niciodată
să pribegeşti, măcar cum ar hi, şi nu numai în ţară
streină, ce nici în Tarigrad cu dânsul să nu mergi,
fiind tu moldovan”.

(Ion Neculce)
Facsimil al primei pagini din Letopiseţul Ţării Moldovei. Deşi scris cu
litere chirilice, manuscrisul este în limba română.
Între istorie şi literatură
• Fiind vorba despre manifestările conştiinţei
istorice în literatura română, se poate ridica
întrebarea dacă opera cronicarilor are şi valenţe
artistico-literare.
• Adevărul este că, deşi valoroşi pentru istorie,
cronicarii au reprezentat şi prima generaţie de
scriitori, de autori de literatură.
Figuri de stil şi moduri de expunere
• Cronicarii aduc în limba română şi în literatură toate
modurile de expunere, aşadar, pe lângă naraţiune şi
descriere, dialogul şi monologul. Odată cu
descrierea, în literatură au pătruns şi figurile de stil,
utilizate în mod frecvent de Neculce, luând din
vorbirea populară comparaţia, cea mai simplă figură
de stil.
• „intrat-au tătarii în ţară ca lupii într-o turmă de
oi” (Ion Neculce)
Figuri de stil populare
Tot la Neculce se întâlnesc câteva epitete populare,
majoritatea conţinând adjectivul „bogat”,
precum: „făcè bogată stricăciune”, ori „s-au
făcut mare şi frumoasă nuntă”.
• Metaforele sunt rare, la fel ca în vorbirea
populară: „Duca să tulbură tare şi-şi aprinse
poaleli de toate părţile”, etc.
Marii scriitori români şi cronicile

• Scriitorii postmedievali au utilizat operele


cronicarilor ca modele şi surse de inspiraţie. Un
exemplu elocvent este nuvela lui Costache Negruzzi
din 1840, “Alexandru Lăpuşneanul”, al cărei punct
de pornire este chiar în cronica lui Ureche, în scena
în care Lăpuşneanul, când i se spune că boierii nu îl
vor domn, el răspunde:
• „De nu mă vor, eu îi voiu pre ei, şi de nu mă
iubescu, eu îi iubescu pre dânşii şi tot voiu merge,
ori cu voie, ori fără voie”.
Moştenirea cronicarilor
• Normele avant la lettre
pe care cronicarii le
impun mai mult sau mai
puţin voluntar stabilesc
un set de reguli plastice
privind figurile de stil,
descrierile (mai ales
portretele) şi relatările
epice, apropiindu-se,
prin limbaj şi viziune,
de roman. ←↑Bolintineanu,
Alecsandri, Sadoveanu,
Creangă. Scriitori care au
folosit cronicile drept sursă
de inspiraţie
Contribuţia cronicarilor romani la
dezvoltarea limbii si literaturii romane

• De-a lungul timpului, oameni precum Grigore


Ureche, Miron Costin, Ion Neculce si Dimitrie
Cantemir au săltat literatura romana pe cele mai
înalte culmi.
• In concepţia despre lume si viata, Grigore
Ureche, primul cronicar care a scris in limba tarii,
este un providenţialist. Ca toţi contemporani săi,
el considera ca Dumnezeu a creat lumea si tot el o
cârmuieşte, facandu-si simţita prezenta in anumite
fenomene naturale.
Lingvistica, civilizaţia şi
cultura ca argumente
naţional-istorice
Limba latină şi limba romană
• Unul dintre cele mai puternice argumente în
demonstrarea continuităţii latine pe teritoriul
Ţărilor Române este asemănarea între limbile
celor două popoare.

• În primă fază, istoricii se referă la fondul lexical


(la vocabular), însă apoi se vorbeşte şi despre
sintaxă (construcţia frazei).
Studiul limbii

• În cazul limbii române vorbim despre


aproximativ 70% din cuvinte provenite din
latină, restul fiind de provenienţă slavă (termeni
arhaici, bisericeşti), greacă (ex buzunar, folos,
proaspăt), maghiară (ex oraş, a cheltui) şi turcă
(cafea, cutie, papuc).
Latină

Formaţii interne bazate pe etimoane latine

Slave

Germană

Maghiară
Structura limbii române
Turceşti

Traco-dace de substrat
moderne (lexic)
Alte/origine incertă
Argumentele istorice
• După cum s-a demonstrat, limba, religia,
obiceiurile, gastronomia, moda şi – cel mai
important – istoria au dus la o autodefinire a
românilor ca popor de sine stătător şi la o mai
mare apropiere între ei şi Europa.
• Formarea conştiinţei istorice a însemnat aşadar
identificare pe mai multe nivele cu latinitatea
veche şi chiar cu noul, prosperul, Occident.
Concluzie
• Cronica si literatura romana au avut un rol foarte
important in dezvoltarea culturii romanesti
deoarece orice roman poate sa-si cunoasca
originile oricand doreste cu ajutotul scrierilor din
timpurile vechi ,care reprezinta poporul nostru si
ne arata punctul de plecare si importanta pe care
o datam de secole intregi.