Tabula Peutingeriana - un manuscris unicat 

Documentul de o valoare exceptionala, realizat, cel mai probabil, in secolul al XIII-lea, este o
copie a unei harti romane, datata in secolele II-IV d.H. Descoperit in 1507, intr-o biblioteca din
Worms, de Conrad Celtes, librar al imparatului Maximilian I, el a fost achizionat de catre Konrad
Peutinger, renumit filolog, colectionar german si consilier al printului Eugen de Savoya, cel de la
care isi va primi si numele. In pofida ordinului imperial de publicare obtinut de acesta in 1511,
harta va fi facuta publica de abia 80 de ani mai tarziu, in 1591 prin intermediul unui alt savant,
Marcus Welser, un descendent al lui Peutinger.

Documentul a fost realizat, se pare, in jurul anului 1265 de catre un calugar anonim din Comar,
Alsacia. Cu toate acestea, exista voci care spun ca ea ar fi fost confectionata cu doua sute de ani
mai devreme in Reichenau, date fiind elementele paleografice si textura pergamentului. In
schimb, originalul pare sa fi fost creat, cel mai devreme, in secolul II, la cateva decenii dupa
cucerirea Daciei de catre Traian, dupa cum o arata principalele orase dace si drumul care le lega
de restul imperiului.

Desi, initial, s-a crezut ca este vorba despre o harta militara, forma specifica a acesteia (6,83
metri lungime si 34 centimetri latime) precum si informatiile oferite arata clar ca Tabula
Peutingeriana este un itinerarium pictum, ghid de calatorie, folosit de catre curierii sau negustorii
vremii, preocupati mai mult de statiile drumurilor si de orasele importante decat de corectitudinea
asezarii lor geografice. De altfel, harta reda detaliat locurile in care calatorul putea poposi,
distanta dintre acestea nefiind mai mare de o zi de mers. Documentul poate parea chiar unul
grosolan fata de conceptia actuala privind redactarea unei harti, daca este sa ne luam numai
dupa modul in care sunt redate marile, sub forma unor fasii de apa, asemanatoare mai mult cu un
rau sau un fluviu.

Contrat hartilor medievale, care aveau in centru Ierusalimul, Tabula Peutingeriana prezinta Roma
ca punct central al Imperiului, ilustrata printr-o personalitate incoronata asezata pe tron. In acelasi
mod insa, sunt redate si celelalte doua mari orase imperiale, Constantinopol si Antiohia, celelalte
cetati fiind prezentate sub forma unor asezari medievale, mai mici sau mai mari, in functie de
importanta acestora in epoca respectiva.

Curios este faptul ca viitoarea capitala a Imperiului Roman de rasarit, Constantinopol, apare sub
acest nume si nu sub cel de Bizantium, asa cum era cunoscut in acea vreme, fapt ce i-a
determinat pe unii cercetatori sa creada ca harta a fost realizata dupa 330 d.H., an in care
imparatul Constantin muta capitala imperiului de la Roma in fosta asezare pescareasca de pe
malul Bosforului. In schimb, harta nu poate fi mai noua de anul 452, an in care orasul Aquleia,
redat in document, este distrus complet de catre hunii lui Atilla.

Manuscrisul este unul atipic, realizat de la vest la est, si nu de la nord la sud asa cum se
obsinuieste. Initial, acesta reda intreaga lume cunoscuta, impanzita de o retea de drumuri
comerciale, din Spania si pana in India. Chiar daca segmentul vestic al hartii, cel care cuprindea
Britania, Hispania si nord vestul Africii, a disparut, specialistii au putut reface bucata respectiva,
folosind datele istorice si informatiile oferite de restul documentului.
 
La pas prin Dacia romana 
In segmentele 7 si 8 din cele 11 ale Tabulei Peutingeriana, se afla o fresca unica a ceea ce era
provincia Dacia in secolele II-IV d.H. Nu mai putin de 38 de orase, cetati sau localitati vrednice de
a fi mentionate sunt ilustrate pe documentul antic ca fiind la nordul Dunarii. In acelasi timp, alte
50 de locatii cu rezonanta daco-geta apar la sudul aceluiasi fluviu. Un factor deosebit de
interesant este acela ca drumul roman care lega orasele dacice este reprezentat pe o asemenea
harta comerciala, cu atat mai mult cu cat zona devenise fieful navalirilor barbare dupa retragerea
aureliana din 275 d.H. Este greu de crezut ca o asemenea recomandare putea fi facuta
negustorilor romani care ar fi fost expusi unor atacuri iminente. Se ridica astfel noi semne de
intrebare asupra originii Tabulei antice, unii istorici apreciindu-i vechimea la, cel mai tarziu, anul
180 d.H.

FACTS
Tot mai multi istorici sunt parere ca autorul hartii originale ar fi Castorius, geograf roman din
secolul IV, propunandu-se chiar denumirea de Castorii Mappa Mundi. Date fiind insa contradictiile
privind vechimea manuscrisului, denumirea general acceptata a ramas cea de Tabula
Peutingeriana.