Sunteți pe pagina 1din 12

PRODUSUL TURISTIC

Concept
Majoritatea specialiştilor definesc produsul prin ceea ce oferă unuia sau
mai multor clienţi.
În această viziune el reprezintă un ansamblu de elemente tangibile şi
intangibile care procură anumite servicii căutate de unul sau mai mulţi clienţi bine
precizaţi.
Această definiţie generală este perfect adaptabilă şi în domeniul turistic.
Astfel produsul turistic se defineşte ca fiind un ansamblu de bunuri
materiale şi servicii capabil să satisfacă nevoile de turism ale unei persoane între
momentul sosirii şi momentul plecării de la destinaţia turistică.
De reţinut deci că produsul turistic este constituit atât din bunuri materiale,
cât şi din servicii.
Bunurile materiale menţionate în această definiţie se concretizează în cel
puţin trei categorii de elemente:
 un patrimoniu de resurse naturale, culturale, artistice, istorice,
arhitectonice, tehnologice, medicale etc., care formează cadrul
fizic de bază şi care vor manifesta o atracţie pentru turişti,
incitându-i la voiaje;
 anumite elemente de infrastructură sau echipamente care, deşi
nu generează motivaţia sau cererea de turism, contribuie în mod
hotărâtor la satisfacerea acesteia (hoteluri, restaurante, terenuri
sau săli de sport, de spectacol, de conferinţe, etc.);
 unele facilităţi de acces, legate de mijloacele de transport (adică
de vehicule şi căi de comunicaţie) alese de turişti pentru a ajunge
la obiectivele dorite.
Caracteristicile produsului turistic

Făcând parte din categoria serviciilor, produsul turistic are, la modul


general, aceleaşi caracteristici cu acestea:
 intangibilitatea;
 eterogenitatea;
 simultaneitatea producţiei şi consumului;
 contactul dintre prestator şi client;
 participarea clientului la realizarea serviciului.

Caracteristici specifice:
 complexitatea;
 integrat mediului geografic;
 integrarea în economico-social.
Complexitatea rezultă din multitudinea componentelor, a participanţilor
şi tipurilor de produse.
Multitudinea componentelor
Produsul turistic este alcătuit din diferite componente, care „asamblate”
dau contur acestuia: transport, cazare, alimentaţie, agrement, etc. Această
varietate pune problema realizării unui produs integrat şi coerent.
Multitudinea participanţilor
În rare cazuri produsul turistic în totalitatea lui este asigurat de un singur
agent economic. De regulă, firmele care participă la realizarea unui produs
turistic (ale căror interese sunt adeseori divergente) nu sunt integrate nici pe
verticală, nici pe orizontală, într-o organizaţie unică, între ele existând, cel mult,
înţelegeri sau acorduri mai mult sau mai puţin formalizate.
În vederea prevenirii eventualelor stări conflictuale între firmele
participante la crearea produsului turistic, integrarea cât mai armonioasă a
elementelor sale componente este esenţială, ceea ce impune cooperarea între
toate firmele şi organismele implicate (transportatori, proprietari de hoteluri şi
restaurante, comercianţi, proprietari funciari, organisme de tutelă şi coordonare,
colectivităţi locale, etc.) mai concret, cooperarea trebuie să asigure:
 armonizarea obiectivelor participanţilor la obţinerea produsului;
 definirea şi evaluarea aportului fiecărui participant la realizarea
întregului produs turistic;
 participarea împreună la poziţionarea produsului şi la delimitarea
pieţei ţintă;
 coordonarea tuturor strategiilor de marketing mixt.
Toate aceste acţiuni de coordonare sunt întreprinse fie împreună, fie de
către un organism de coordonare.
Multitudinea tipurilor de produse
Termenul de produs turistic este folosit cu destul de multă largheţe,
pornind de la un simplu hotel sau restaurant continuând cu un parc de distracţii
şi terminând cu ansamblul acestora şi a altora cum este transportul, oferite
clientului ca un pachet omogen (ca voiaj forfetar). Se obişnuieşte ca o serie de
produse individuale să fie apelate cu proprii termeni: produs hotelier, produs de
restaurant, produs de agrement, etc.
Produsul hotelier – conceptul de produs hotelier este evident integrat
conceptului de produs turistic.
Există o oarecare ambiguitate în ceea ce se înţelege prin prin produs
turistic şi delimitarea lui faţă de produsul hotelier. Totuşi produsul turistic poate
fi gândit la o sferă mai restrânsă (produs hotelier) sau mai largă (staţiune, oraş,
ţară).
Produsul hotelier poate fi descris ca un ansamblu complex care cuprinde
o parte materială reprezentată de construcţia şi amenajarea hotelului şi o parte
imaterială care se referă la serviciul furnizat clientului.
Integrat în mediul geografic
Mediul geografic are un potenţial natural care în multe cazuri reprezintă
atracţia principală a turiştilor. Cadrul natural participă direct la crearea
produsului turistic (de exemplu: pârtiile de ski), cât şi indirect prin crearea unei
ambianţe alături de alte atracţii turistice (de exemplu: pârtiile de ski se află într-
un cadru montan, cu relief interesant, climat specific, faună de sezon).
Mediul geografic constituie o restricţie importantă. În general el este greu
de modificat şi nedeplasabil, astfel că persoanele trebuie să se deplaseze pentru a
beneficia de potenţialul turistic al acestuia.
Relaţia cu mediul este importantă datorită influenţelor bilaterale între
mediu şi turism. Pe de o parte, degradarea mediului din cauza activităţilor
agricole, de transport, industriale, de turism, etc., descurajează turiştii în
frecventarea unei anumite zone. Pe de altă parte, turismul modifică mediul fie
prin amenajările construite (hoteluri, şosele, terenuri de sport), fie prin afluxul
de turişti care prin activităţile lor perturbă echilibrul ecologic, fie prin ambele.
Protecţia mediului are atât un rol de conservare a potenţialului turistic cât
şi de păstrare a calităţii apei, aerului, naturii faţă de asaltul turistului.
Integrarea în economico-social
Rolul statului în susţinerea activităţilor turistice. Statul susţine
dezvoltarea turismului prin investiţii care să faciliteze telecomunicaţiile,
transportul terestru şi aerian. Statul se implică în campanii de promovare, mai
ales în turismul internaţional.
Statul se substituie cel puţin într-o fază preliminară creării de produse
turistice (de exemplu: organizarea olimpiadelor sportive sau a expoziţiilor
universale).
Statul susţine uneori, chiar dacă este vorba de investiţii private,
amplasarea unor complexe turistice. Cel mai adesea este cazul marilor parcuri
de distracţii de exemplu: „Disney World” – Paris sau a parcurilor rezervaţii
naturale deschise turiştilor, cum sunt cele din Africa Estică.
Integrarea în mediul social
Practicarea turismului în interiorul sau în vecinătatea aşezărilor umane
impune vrând-nevrând stabilirea unor relaţii între populaţia primitoare şi turişti.
Evident că evitarea unor relaţii conflictuale nu poate fi decât în beneficiul
turismului.

Elementele componente ale produsului turistic

Există mai multe opinii cu privire la elementele componente ale produsului


turistic. Date fiind particularităţile turismului este firesc ca acesta să aibă la bază
un inventar a tot ceea ce se oferă turistului în termen de resurse puse în acţiune.
La modul general ele pot fi:
Aceasta este structura mare a proiectului: cum se ajunge acolo (acces)?, de
ce sa merg acolo (atractii – patrimoniu)?, unde dorm, unde mananc, ce distractii
(agrement) am ?- echipamente
1. Facilităţi de acces – care sunt în relaţie cu modul de transport care îl
va utiliza turistul pentru a ajunge la destinaţia aleasă. Acestea se evaluează mai
mult în funcţie de accesibilitatea lor economică decât în funcţie de distanţa fizică.
2. Patrimoniul resurselor naturale, culturale, artistice, istorice,
tehnologice care tind să atragă turistul şi să îl determine să călătorească.
3. Echipamentul – care mai rar motivează călătoria, dar care lipsind,
restricţionează această călătorie: de cazare, refacere, distracţie, sportive.
APE – formula unui produs turistic
A – acces
P – patrimoniu
E – echipament
Numai simpla enumerare a acestor elemente nu este suficientă pentru a da
contur produsului turistic. Altfel spus acesta nu rezultă dintr-o simplă însumare a
acestora. El va fi rezultatul unei combinări care să asigure atât satisfacţia
turistului cât şi interesele prestatorului.
Există şi alte clasificări, în general variante ale celei amintite, care pun
accentul pe identificarea şi utilizarea resurselor. Această orientare spre resurse
este firească întrucât din punct de vedere practic asupra lor se concentrează
dezvoltarea.
Una din clasificările cele mai complexe a resurselor este realizată de
Organizaţia Mondială a Turismului, şi cuprinde:
1. patrimoniul natural;
2. patrimoniul energetic;
3. patrimoniul uman (mărimea, densitatea, mobilitatea populaţiei şi
celelalte caracteristici demografice, condiţiile de viaţă, opiniile şi mentalităţile
populaţiei în raport cu fenomenul turistic, elementele culturale, numărul de
persoane ocupate în turism, nivelul de educaţie şi de pregătire profesională a
acestora, etc.);
4. aspecte instituţionale, politice, juridice şi administrative (sistemul
de acorduri internaţionale vizând circulaţia turistică, regimul vizelor, măsurile de
protecţie a patrimoniului turistic şi a mediului, modul de eliberare a licenţelor în
turism, etc.);
5. aspecte sociale (structura socială a populaţiei, participarea populaţiei
la democraţia naţională, mărimea şi structura timpului liber, nivelul de educaţie şi
de sănătate, etc.);
6. elementele de infrastructură, echipamentele şi serviciile destinate
petrecerii timpului liber;
7. activităţile economice şi financiare, legate direct sau indirect de
turism.
Clasificarea este utilă din două puncte de vedere: când sunt evaluate şi
analizate diferite tipuri de produse turistice şi când este evaluat potenţialul turistic
al ţărilor, oraşelor, etc.
Dincolo de această inventariere a resurselor se poate face o delimitare a
tuturor elementelor în două mari grupe:
 elemente constitutive de bază;
 elemente dobândite (create).

Elementele constitutive de bază

Se referă la contribuţia factorilor existenţi deja, care pot reprezenta atracţii


turistice şi au ca obiect principal elementele naturale.
 spaţiul geografic;
 fenomenele naturale;
 aşezările umane;
 ambianţa şi animarea.

Spaţiul geografic este unul din factorii cei mai importanţi pentru că pe
baza lui sunt create sau există destinaţiile turistice.
Spaţiul poate fi virgin sau deja locuit. Dar spaţiul în sine nu are valoare
proprie suficientă care să declanşeze interesul turistic. Această valorizare rezultă
din combinarea lui cu elementele de mediu, de care de fapt nici nu poate fi
separat.
În foarte multe cazuri frumuseţea locului, a spaţiului combinată cu cea a
mediului ambiental apropiat a constituit elementul de bază în conturarea unui
produs turistic.
Fenomenele naturale
Mediul este în principiu acelaşi pentru multe spaţii turistice. În realitate,
două sau mai multe spaţii montane, de exemplu, nu sunt identice între ele datorită
unor elemente specifice care ţin de relief, eologie, hidrografie, climă, vegetaţie,
faună.
Din punct de vedere al reliefului nu există „copii” ale unor forme decât în
cazuri foarte rare.
Fenomenele geologice petrecute de-a lungul istoriei Pământului, bine
caracterizate şi cunoscute, deşi au avut loc în mai multe zone, nu au dus la
rezultate identice. De asemenea, structura rocilor este diferită, astfel că de multe
ori acţiunea apelor şi a vânturilor a dus la evoluţii diferite a spaţiului natural în
general şi a celui montan, în special.
În unele cazuri însăşi această acţiune a dus la apariţia unor forme de relief
ce relief ce reprezintă atracţii turistice deosebite, etc.
Climatul şi altitudinea influenţează la rândul lor alegerea turistului. Pentru
locuitorii din zonele unde predomină vremea închisă, ceaţa, ploaia, în general din
nord, soarele, lumina, căldura reprezintă necesităţi fiziologice. La fel se petrec
lucrurile şi cu spaţiile montane înalte, unde oamenii caută o atmosferă de linişte,
o natură intactă şi aer curat, care lipsesc în aglomeraţiile urbane din care provin.
Vegetaţia este un element de decor care ameliorează calitatea unor forme
de relief, dar în acelaşi timp, prin varietatea speciilor şi combinaţiilor constituie
un element de atracţie suficient în multe cazuri să motiveze turiştii.
De asemenea, variaţiile în funcţie de anotimpuri constituie motive pentru
a reveni în aceleaşi locuri.
Fauna este atractivă din mai multe puncte de vedere.
Unul dintre acestea ar fi faptul că există forme de turism care se bazează pe
un anumit fond de specii: turism pentru vânătoare, turism pentru pescuit.
Cunoaşterea speciilor la locul şi în mediul care trăiesc, fie că acesta este
protejat şi bine delimitat în rezervaţii, fie că nu, constituie unul din motivele
principale ale turismului internaţional.
Fauna poate constitui un element de atracţie şi în afara mediului obişnuit
prin crearea unor spaţii artificiale, aproximativ asemănătoare, în parcuri şi grădini
zoologice.
Fie din motive naturale, fie datorită acţiunii umane, multe din speciile
vegetale şi animale sunt în pericol de a dispare definitiv sau din anumite locuri în
care ele există în mod obişnuit. De asemenea, apele, relieful şi chiar climatul pot
fi afectate de acţiunea brutală a oamenilor: prin defrişări masive, contaminări ale
solului, incendieri, construirea de baraje sau căi de comunicaţie, aflux mare de
persoane.
Nu este vorba numai de o problemă de protecţie a mediului, ci şi de
dispariţia activităţilor turistice din zonele afectate, care vor fi tot mai mult ocolite
şi în final evitate de turişti.
Din aceste motive guvernele au căutat să rezolve această problemă prin
ocrotirea prin lege a unor spaţii protejate sub toate aspectele. Astfel au apărut
marile parcuri şi rezervaţii naturale în care acţiunile umane au loc sub un control
strict şi restricţionat.
Datorită cumulului de elemente de relief, floră, faună bine păstrate şi uşor
de găsit, ele reprezintă importante zone de atracţie turistică.
Toate aceste atracţii naturale influenţează în mare măsură alegerile
turiştilor. Pentru o aşezare umană „descoperirea” unui astfel de potenţial
constituie un motiv suficient pentru valorificarea lui. Atunci când nu există o
localitate, fenomenele naturale pot fi factor determinant în demararea unei
investiţii turistice.
Aşezările umane
În interiorul şi /sau împrejurimile a numeroase localităţi s-au dezvoltat
produse turistice, fie în sensul cel mai larg al lor (staţiuni turistice), fie ceva mai
restrânse, legate de produse la temă (natură, sport, agrement).
De cele mai multe ori, dezvoltarea turistică este o opţiune locală. Pentru
comunităţile respective turismul este o sursă de locuri de muncă şi de venituri de
bază sau suplimentare nu numai pentru omul obişnuit, ci şi pentru bugetul
instituţiilor locale.
Sunt stimulate sau apar activităţi noi legate de artizanat, exploatarea
agricolă, echipamente şi amenajări turistice, construcţii, etc.
Astăzi, în numeroase ţări din lume, turismul este considerat ca suportul
principal al dezvoltării locale durabile.
Turismul favorizează un schimb social între populaţia care se deplasează de
la domiciliul ei şi populaţia indigenă. În general, aceste două populaţii au moduri
de viaţă şi culturi diferite. Contactul dintre aceste două populaţii poate fi o sursă
de conflict.
Atitudinea populaţiei indigene influenţează puternic percepţia pe care
vizitatorii o vor avea asupra produsului turistic. Ea este o dimensiune esenţială a
produsului turistic şi nu poate fi neglijată.

Ambianţa şi animaţia locală


Într-o oarecare măsură aceasta depinde de relaţiile dintre populaţia
primitoare şi turişti, dar există şi alte elemente care trebuie luate în considerare.
În final percepţia ambianţei este rezultatul unui cumul de factori care ţin de
toate componentele produsului turistic: transport, cazare, alimentaţie, agrement.
De multe ori, turistul este satisfăcut sau nu în funcţie de „cum simte” el
„grija” pe care i-o acordă factorii implicaţi în operaţionalizarea produsului
turistic.
Animarea are drept scop destinderea fizică şi psihică, dar şi facilitarea
contactelor reciproce şi ameliorarea relaţiilor sociale. Ea se referă la cinci
componente luate separat sau împreună: aventură, mişcare, sociabilitate, formare,
creativitate.
La nivelul unei aşezări umane, animarea stimulează activitatea ei şi
ameliorează percepţia turiştilor asupra ofertei turistice.
La debutul activităţilor turistice, existenţa deja a unor manifestări culturale,
competiţii sportive, carnavaluri, parade, concursuri constituie un atu pentru
localităţile respective.
Astăzi tot mai multe comunităţi care optează pentru dezvoltarea turistică
caută să iniţieze manifestări din cele amintite fie reluând unele abandonate
cândva, fie creând altele.
Turiştii apreciază astfel de eforturi pentru că ele presupun o varietate a
propunerilor, adică: muzică, dans, agitaţie, participare, ocuparea timpului, bună
dispoziţie şi o desfăşurare în alte spaţii de obicei mult mai mari decât cel al
consumului turistic obişnuit.Sunt organizate astfel de parade, defilări, carnavaluri,
jocuri distractive, concerte, expoziţii, întreceri sportive, festivaluri de muzică sau
cinema, concursuri gastronomice, acţiuni promoţionale ale unor mari firme. Ele
capătă un caracter tradiţional astfel că turiştii care le apreciază revin întotdeauna
cu plăcere la ele.

Elemente create (dobândite)


Se referă la existenţa elementelor create, fie că au fost construite cu alte
scopuri (de exemplu patrimoniul istoric), fie destinate special dezvoltării turistice
(echipamente de cazare). În această categorie se includ:
o elemente antropice;
o amenajarea teritoriului;
o echipamente colective;
o echipamente de cazare;
o servicii publice;
o servicii private;
o infrastructura de transport;
o alimentaţia.

Elemente antropice
Se referă la elemente cultural istorice, tehnico-economice socio-
demografice.
Principalele probleme puse de vestigiile arheologice, cetăţile şi alte
monumente istorice se referă la accesibilitate, informare şi restaurare.
Unele din acestea se află departe de principalele căi de comunicaţie sau de
aşezări umane astfel că trebuie găsite şi soluţii în ceea ce priveşte accesul la ele,
fie organizat cu mijloace de transport puse la dispoziţie, fie neorganizat cu
mijloacele proprii ale turistului.
O hartă a locurilor este deosebit de utilă în aceste cazuri. Însă, înainte de a
ajunge la ele, turistul trebuie să afle că există, iar după aceea, să fie convins că
merită deplasarea. Un efort de preinformare verbal şi / sau scris este, deci necesar.
Odată ajuns, turistul este interesat de anumite particularităţi ale istoriei vestigiilor
respective, adică: legende, toponimie, detalii ale confruntărilor armate,
costumaţii, armanent şi ocupaţii de epocă.
Efortul de informare trebuie continuat la faţa locului, atât verbal de către o
persoană autorizată (ghid), cât şi în scris (pliant, afiş, panou).
Un anumit arhaism şi originalitatea monumentelor sunt principalele
elemente care trezesc interesul turistului. Totuşi nu trebuie uitat efectul timpului
şi al intemperiilor care degradează aceste obiective. În unele cazuri astfel de
efecte, în loc să atragă turistul, lasă impresia de neglijenţă, abandonare şi chiar
lipsă de respect faţă de monumentul altfel promovat cu mândrie. În unele
intervale de timp un efort de restaurare se impune.
Două din problemele comune ale tuturor componentelor antropice se referă
la tarifare şi programul de funcţionare (orele când ele sunt deschise accesului
turiştilor).
Sunt situaţii în care monumentele sau vestigiile se întind pe suprafeţe mari,
neîngrădite, cu acces prin mai multe locuri. În cazul turismului neorganizat, fie nu
se poate face o tarifare, fie ea se face cu dificultate.
În ceea ce priveşte programul de vizitare el trebuie corelat cu perioadele de
activitate turistică: de sezon, lunare, săptămânale, zilnice.
Amenajarea teritoriului
Dezvoltarea turistică presupune unele modificări în concepţia planificării
spaţiului în general şi sistematizării în special.
Trebuie ţinut cont de circulaţia fluxurilor de turişti de la „porţile de acces”,
gări, autogări, porturi şi aeroporturi către obiectivele turistice.
De asemenea, trebuie ţinut cont de o anumită preferinţă a turiştilor de a sosi
cu autoturismul personal sau închiriat, ceea ce impune lărgirea drumurilor, dar şi
construirea de parcări.
Investitorii turistici doresc să construiască hoteluri, vile, suprafeţe sportive
pentru care au nevoie de terenuri.
Unii turişti care apreciază calitatea unei zone doresc să-şi construiască case
de vacanţă.
Efectul multiplicator al turismului determină schimbări în viaţa comunităţii
locale, care se manifestă printr-o cerere sporită de terenuri şi spaţii utilizate
pentru dezvoltarea turistică, pentru activităţi comerciale, pentru spaţii comerciale,
pentru spaţii de locuit şi de închiriat. Toate acestea influenţează aspectele
amenajării teritoriului în general şi ale amenajării turistice în special.

Echipamente colective
Se referă la cele utilitare şi sportive.
Dezvoltarea turistică atrage după sine o cerere suplimentară de deplasare în
interiorul şi în vecinătatea localităţilor şi staţiunilor turistice.
Nu întotdeauna ea se bazează pe mijloace de transport proprii. Din acest
motiv, autorităţile încearcă să rezolve problema transportului local cu mijloace de
transport colective.
În unele staţiuni accesul autoturismelor private este chiar interzis din
motive de protecţia mediului, dar şi din dorinţa de a păstra o atmosferă de linişte
şi calm.
Pentru a stimula turiştii să renunţe la mijloacele proprii care poluează şi
aglomerează localitatea, autorităţile locale trebuie să acorde unele facilităţi
acestora: parcări suficiente ca număr şi capacitate, mijloace de transport în comun
suficiente ca număr şi frecvenţă de circulaţie şi chiar gratuităţi.
O problemă o constituie apoi recuperarea acestor cheltuieli. Din acest
motiv „receptorii turistici” preferă turiştii care sosesc cu sejur organizat, cu voiaj
de zip forfetar (totul cuprins). În această formulă printr-o taxă de sejur achitată
odată cu cazarea se recuperează cheltuielile ocazionate de realizarea
echipamentelor colective.
Din punct de vedere al necesităţilor sportive la locul de sejur, turiştii pot fi
grupaţi în trei categorii:
 cei care agrează activităţile sportive şi doresc să le practice în
perioadele de vacanţă;
 cei care practică un anumit sport în mod obişnuit şi doresc să-l
practice intensiv în perioadele de vacanţă;
 cei care datorită activităţilor cotidiene sunt constrânşi la o viaţă
sedentară şi care profită de vacanţă pentru a practica diferite
sporturi.

Această clasificare explică o anumită diversificare a cererilor indivizilor,


familiilor, grupurilor.
Tendinţa actuală este de a lărgi oferta şi acest lucru poate fi explicat foarte
uşor analizând ce se întâmplă în staţiunile montane. O perioadă îndelungată
acestea au oferit un produs la temă, foarte strict (ski).
Acum însă cererea consumatorilor a impus apariţia piscinilor şi saunelor
acoperite, patinoare, săli de gimnastică sau alte sporturi de sală.
În orice caz, responsabilii turistici şi autorităţile locale ţin cont de
extinderea practicării sporturilor de la o vârstă tot mai scăzută şi pe o scară tot
mai largă.

Servicii publice
Se referă la asigurarea unor servicii indispensabile turiştilor: apă caldă,
poştă, telefon, drumuri locale corespunzătoare sau care trebuie rezolvate pentru a
favoriza condiţiile de sejur cum sunt: evacuarea apelor uzate şi a rezidurilor şi
debarasarea de gunoaie.
Pentru un produs turistic particular, de exemplu produsul hotelier, acestea
intră în condiţiile de funcţionalitate (apă caldă şi telefonul).
Pentru produse turistice în general, de exemplu o staţiune turistică,
problemele sumt mai complexe. Dacă produsul turistic este legat de o aşezare
umană, autorităţile locale trebuie să cheltuie sume importante pentru asigurarea şi
amenajarea lor.
Situaţia se complică şi mai mult atunci când utilizarea echipamentelor are
un caracter sezonier, astfel încât capacităţile rămân neutilizate perioade mari de
timp.
Unele investiţii nu pot fi recuperate prin tarifări directe, astfel încât trebuie
găsite modalităţi pentru a realiza acest lucru: taxa de sejur plătită de fiecare turist
şi inclusă în costul cazării.
Pentru o staţiune independentă de o aşezare umană, una din principalele
probleme este variaţia fluxurilor de turişti, care complică dimensionarea
capacităţilor.
În cazul sezonalităţii, principala problemă este conservarea echipamentelor
şi utilităţilor pe perioade de nefolosire.

Servicii private
Se referă la restaurante, baruri, cafenele, patiserii, magazine diverse,
sucursale bancare, taxiuri, etc.
Pe măsură ce o staţiune se dezvoltă din ce în ce mai mult, necesarul de
astfel de servicii creşte. Ele crează locuri de muncă şi aduc un plus de venituri
populaţiei locale.
Restaurantele, barurile, cafenelele, patiseriile şi alte spaţii de acest gen vin
în întâmpinarea unor gusturi tot mai variate ale turiştilor, care vor să se bucure de
specificul bucătăriei locale sau să se bucure de specialităţi exotice, ce nu vor fi
consumate în mod obişnuit.
Aceste spaţii reprezintă de asemenea un mijloc de a veni în contact cu
populaţia locală şi cu tradiţiile ei. Ele sunt totodată concepute ca servicii
complementare cazării. Unele hoteluri nu au sau au renunţat complet la
restaurante pentru a colabora cu altele care fac mai bine acest serviciu.
Fie serviciu public, fie serviciu privat, securitatea turiştilor cuprinde un
complex de acţiuni legate de salvare, probleme medicale, agresiune, etc.
Dezvoltarea de exemplu a unor activităţi sportive impune angajarea de
instructori, ghizi, supraveghetori, etc.

Infrastructura de transport
Turismul implică o deplasare a vizitatorului de la domiciliul său într-o
localitate de sejur. Accesibilitatea în această localitate de sejur poate fi uşurată
printr-o bună infrastructură rutieră şi prin prezenţa unui aeroport.
Deplasarea turistului trebuie să se efectueze în cele mai bune condiţii
(minimum de oboseală şi de timp) şi costuri mici.
Pentru exemplificare, pentru o staţiune ski, infrastructura rutieră devine un
element major al produsului turistic care ar putea fi un efect de motivaţie sau nu
al vizitei schiorului.
Pentru o staţiune turistică internaţională, infrastructura aeroportuară
permite sau nu comercializarea pe piaţa îndepărtată.
Aceleaşi mijloace de transport din interiorul staţiunii (autobuze, taxiuri sau
altele) şi condiţiile de circulaţie sunt de asemenea elemente care nu pot fi
neglijate în interiorul produsului turistic.

Echipamente de cazare
Cazarea şi restaurarea sunt elemente principale ale produsului turistic. Însă,
vizitatorului pentru a-i satisface nevoile de cazare trebuie să îi oferim diferite
posibilităţi cum ar fi: campingurile, motelurile, popasurile rurale.
În cursul ultimilor ani, creşterea motelurilor răspunde unei evoluţii a
nevoilor turiştilor. Anumite tipuri de cazări necesită nevoi specifice, dar în
interior cu acelaşi mod de servire poate fi diversificat şi răspunde în egală măsură
nevoilor diferite.
Structura cazării dă un anumit tot restului produsului şi determină
poziţionarea sa în timp la nivelul de lux şi de serviciu, dar de asemenea şi în
termenul de preţ.
Fără îndoială există magnifice plaje normale, dar şi de lux. Acestea sunt
hoteluri, restaurante, situate la marginea unei plaje care aparţin unei staţiuni
balneare cu caracter popular.
Pentru produsul hotelier această clasificare trebuie să sufere unele
modificări întrucât el este un produs turistic mai restrâns şi are o semnificaţie
mult mai concretă.