Sunteți pe pagina 1din 43

Studiu de caz :

Realizator:

ANDREI IOANA
Cls.a-XI-
aE

referat.clopotel.ro 1
Repere ale cazului
Dupa Unirea din 1859, paradigma culturala realizata de pasoptisti
este pusa in discutie si supusa unui sever examen critic de o noua
generatie de intelectuali care se impune ca un grup de mare solidaritate
ideologica si culturala, si, timp de un sfert de secol, constituie elita culturii
romane, orientand evolutia acesteia. Cativa tineri intorsi de la studii din
strainatate intemeiaza la Iasi societatea culturala “Junimea”, in iarna anului
1863: Vasile Pogor, Petre Carp, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi si Titu
Maiorescu. Astfel, Iasul, care-si pierduse intaietatea prin stabilirea capitalei
Principatelor Unite la Bucuresti, dob’ndeste prestigiu cultural, pentru ca
Junimea cncentreaza in randurile ei pe cei mai talentati si instruti
reprezentanti ai tinerii generatii.
Junimistii au recunoscut meritele predecesorilor. Generatia pasoptista
a avut un rol decisiv in procesul de modernizare a societatii romanesti, de
construire a identitatii nationale, atat prin participarea activa la viata politica
a tarii, cat si prin cultura, mai ales prin literatura originala, cu specific
national. Pasoptistii, „oamenii inceputului de drum” (Paul Cornea), au
intemeiat literatura romana moderna, au asimilat romantismul, prelu’nd si
elementele neoclasice si iluministe, au fondat speciile si genurile in
literatura romana, au folosit sursele de inspiratie specifice secolului
romantic (istoria, folclorul, natura), au descoperit poezia populara,
valorificand in literatura culta resursele expresive ale limbii populare.
Epoca de intemeiere (1821-1860) este privita de noua generatie de
intelectuali dintr-o perspectiva critica, decurgang din exigenta modernizarii
profunde, reale, a culturii romane. Fara sa renunte la idealul unitatii
nationale, noua generatie il impune cu alte mijloace, urmarind calitatea
modernizarii si sincronizare europeana prin mari creatori. Exigentele
junimistilor vizau un climat de seriozitate, de temeinicie si de competenta
prefesionala.
In toate domeniile culturii intemeiate de pasoptisti, junimistii provoaca
schimbari majore:
▪ in domeniul limbii combat latinismul initiat de corifeii Scolii Ardelene si
continuat de urmasii acestora, August Treboniu Laurian si Timotei Cipariu;
sustin modernizarea alfabetului latin si ortografie fonetica; pledeaza pentru
imprumuturile neologice strict necesare din limbile romantice;

referat.clopotel.ro 2
▪ in domeniul educatiei culturale, sustin timp de 17 ani cicluri de conferinte
(„prelectiuni populare”) pe teme de istoric, filozofie, literatura, alte arte, prin
care familiarizeaza auditoriul cu noile idei din spatiul cultural european,
impun un nou tip de discurs public, de tinuta academica, in contrast cu
oratoria practicata pana atunci si pregatesc un public avizat;
▪ in domeniul literaturii isi propun sa realizeze o antologie a poeziei romane,
proiect esuat, dar ideile esentiale ale discutiilor privind selectia si criteriile
poeticitatii textelor se concretizeaza in studiul lui Titu Maiorescu, „O
cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867”, reper teoretic
fundamental; inlocuiesc criteriul cultural in aprecierea creatiei literare prin
criteriul estetic; resping mediocritatea si veleitarismul, promavand valorile
certe, judecate dupa originalitatea viziunii si realizarea artistica.

Fondarea Junimii
Societatea Junimea a luat fiinta la Iasi in anul 1863, din initiativa unor
tineri reintorsi de la studii din strainatate, in frunte cu Titu Maiorescu, Petre
P. Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi si Teodor Rosetti. Ei isi incep
activitatea prin organizarea unei serii de prelegeri populare. printr-o formula
masonica, junimistii cand vorbeau despre asta spuneau: "Originea Junimii
se pierde in negura timpului". Cursul public pe care Titu Maiorescu il tinuse
cu un an mai inainte, curand dupa instalarea sa la Iasi, dovedise existenta
unui auditoriu cultivat, in stare sa se intereseze de problemele stiintei,
expuse in formele unei inalte tinute academice. Experienta este reluata in
februarie 1864 cu puteri unite. In cursul aceluiasi ciclu, abordand probleme
dintre cele mai variate, Carp si Pogor vorbesc de cate doua ori, iar Titu
Maiorescu de zece ori.
Apoi “Prelectiunile populare” devin o lunga traditie a “Junimii” din Iasi.
Timp de saptesprezece ani ele se urmeaza neincetat, mai intai asupra unor
subiecte fara legatura intre ele; apoi, din 1866, grupate in cicluri unitare; in
fine, din 1874, prin interventia noilor membri, Lambrion si Panu, asupra
unor teme cum ar fi istoria si cultura nationala. Astfel, de unde mai inainte
se vorbise despre Elementele de viata ale popoarelor si despre Cartile
omenirii, cicluri din 1874 si 1875 limiteaza preocuparile la elmentele
nationale ale culturii noastre si la publicarea, incepand din 1867, a unei
reviste: Convorbiri literare, puse de la inceput sub conducerea lui Iacob
Negruzzi. Aceasta publicatie se va bucura de cel mai inalt prestigiu in
istoria literaturii romane. Ea a impus, inca de la aparitie, o influentele
referat.clopotel.ro 3
consecutive exercitate asupra poporului roman. Curand, prin darul
basarabeanului Casu, nepotul lui Pogor, completat prin cotizatiile membrilor
ei, “Junimea” devine proprietara unei tipografii, trecuta mai tarziu in alte
maini. Asociatia infiinteaza si o librarie, pusa sub supravegherea lui Vasile
Pogor, dar disparuta si ea dupa o scurta functionare. Existenta tipografiei
permite “Junimii” directie noua, moderna, intregii noastre culturi, definindu-
se prin spiritul ei etic si sentimentul valorii estetice. Inca de la inceputurile
ei, miscata de constiinta primelor nevoi ale culturii romanesti in acel
moment, “Junimea” abordeaza problema ortografiei romanesti, foarte acuta
in epoca trecerii de la intrebuintarea alfabetului chirilic la cel latin. In
sedintele insufletite, tinute de obicei in casa lui Vasile Pogor sau acasa la
Titu Maiorescu si dominate de personalitatea plina de prestigiu a acestuia
din urma, se discuta probleme de ortografie si limba, se recitesc poetii
romani in vederea unei antologii si se compun sumarele revistei, uneori in
cazul general pentru productiile care trebuiau respinse. Convorbirile literare
pastreaza in cea mai mare parte urma activitatii “Junimea”, si lectura atenta
a revistei permite refacerea vietii renumitei grupari literare si a etapelor pe
care le-a strabatut.

Formularea cazului
Daca scriitorii pasoptisti au alcatuir si au pus in practica un program
coerent de construire a identitatii nationale prin intermediul literaturii,
generatia urmatoare se considera indreptatita sa reaseze fundamentele
culturii romane moderne, printr-o actiune critica vizand toate domeniile:
cultura, politica, viata sociala si cea morala.
Cazul il constituie identificarea si ilustrarea criticismului junimist, care
analizeaza urmarile adaptarii prea rapide si superficiale a institutiilor si a
formelor civilizatiei occidentale. Opera de intemeie a civilizatiei si a culturii
romane moderne, infaptuita de predecesori, este criticata sever, cu scopul
unei schimbari de paradigma.
Junimistii sanctioneaza evolutia grabita, “arderea etapelor”, in
activitatea pasoptistilor, considerand mai potrivita o evolutie “pas cu pas”,
prin asimilari controlate de spiritual critic.

referat.clopotel.ro 4
Descrierea si analiza cazului
Criticismul junimist se manifesta mai intai in domeniul limbii, prin
publicarea lucrarii lui Titu Maiorescu “Despre scrierea limbii romane”
(1866). Contextul publicarii este semnificativ, pentru ca precede
intemeierea institutiei academice si porneste campania noilor forte culturale
impotriva curentului Latinist. Scopul major si urgent al unei institutii de tip
academic era codificarea limbii: simplificarea alfabetului latin, elaborarea
unei gramatici si a altor mijloace de normare a limbii literare.
Lucrarea lui Titu Maiorescu formuleaza prima teza a concordantei
intre forma si fond, referindu-se la raportul necesar intre alfabetul latin si
limba romana:
“In momentul in care romanii s-au patruns de adevarul ca limba lor
este o lomba romana, in acel moment si forma extraordinara sub care avea
sa se prezinte aceasta, adeca scrierea sau […] literele trebuiau luate tot de
la romani. Si, astfel, alfabetul slavon, care invalea mai mult decat revela
limba romana, si pe care il primisem numai dintr-o oarba intamplare externa
fu alungat din scrierea noastra cea noua si fu inlocuit prin alfabetul latin.”*
Salutand adoptarea alfabetului latin in locul celui chirilic (slavon),
Maiorescu incepe combaterea etimologismului promovat de curentul
latinist, cu reprezentanti de mare autoritate in epoca:
„Esenta etimologismului in ortografie este alta. El cere ca dupa ce
literele s-au stabilit, fie cu semne, fie fara semne, scrierea ortografica insa
sa nu se indrepte dupa vorbirea actuala, foarte influentata prin legi
eufonice, ci dupa legile derivatiei cuvintelor de la originea lor, intrucat
aceasta se poate urmari in intreaga traditie a limbii. De aceea d. Cipariu
scrie cuvantul „bine” nu cu „i”, cum il pronuntam noi, ci cu „e”, adica „bene”,
„e” fiind vocala originara.”
In opinia lui Maiorescu, aplicarea etimologismului in scriere ar fi avut
ca efect un regres: limba ar fi fost „aruncata” cu secole in urma.

Desi numit membru al Societatii Literare (viitoarea Academie), in iulie


1867, Maiorescu demisioneaza in semn de protest fata de respingerea
proiectului sau privind scrierea limbii romane si va reveni abia in 1879, cand
Academia ii accepta proiectul, semn al victoriei in prima „batalie” culturala.

referat.clopotel.ro 5
*„Despre scrierea limbii romane” , Titu Maiorescu

Etapele “Junimii”:
Junimea are o existenta de mai multe decenii, cu activitati si orientari
ce se schimba de la o etapa la alta.
• 1863-1874 - activitatea s-a desfasurat la Iasi si a fost importanta mai ales
prin caracterul ei polemic in domeniul limbii, al literaturii si al culturii. Se
promoveaza in aceasta perioada principii estetice si sociale.
Aceasta etapa ieseana a societatii, cu intruniri saptamanale in casa
lui Titu Maiorescu si cea a lui Pogor, constituie faza ideologica, de afirmare
si de legitimare prin combaterea vechii directii in cultura romana. Junimistii
evita implicarea politica, activitatea lor vizeaza trei directii: limba, literatura
si cultura.
Activitatile cuprind un larg spectru cultural si se manifesta prin:
▪ prelectiunile populare cu public larg, intalnirile in cerc restrans pentru
lectura creatiilor originale;
▪ editarea unei reviste a societatii, “Convorbiri literare”, incepand cu 1
martie 1867, cu aparitie lunara;
▪ folosirea unei tipografii si librarii proprii pentru a publica si raspandi opera
membrilor societatii;
▪ sustinerea campaniilor pentru limba romana literara vizand alfabetul si
ortografia.
• a doua etapa, cea a sedintelor duble (1874-1885), este marcata de
intrarea junimistilor in viata politica, in partidul conservator. Functia de
ministru al Instructiunii Publice il obliga pe Titu Maiorescu sa se stabileasca
la Bucuresti. Lui I se alatura Mihai Eminescu si Ioan Slavici, ca redactori la
ziarul “Timpul”, oficiosul partidului conservator. Junimea se scindeaza,
sedintele se tin atat la Iasi, in casa lui Vasile Pogor, cat si la Bucuresti, in
casa lui Titu Maiorescu. Activitatile “Junimii” se indreapta mai ales spre
literatura:
▪ se consolideaza “directia noua” in poezie si in proza prin capodoperele
marilor scriitori – Eminescu, Creanga, Caragiale, Slavici, publicate in revista
“Convorbiri literare”, dar si in volume;
▪ poeziile lui Eminescu si nuvelele lui Slavici sunt traduse in limba germana
de Mite Kremnitz, cumnata lui Titu Maiorescu;

referat.clopotel.ro 6
▪ “Junimea” continua sa ofere burse tinerilor pentru studii in strainatate;
▪ criticismul se manifesta acum prin noi campanii, notabila fiind polemica lui
Maiorescu privind “arta cu tendinta” si “arta pentru arta”, purtata cu
Constantin Dobrogeanu-Gherea.
• dupa 1885 – “Junimea” impreuna cu revista “Convorbiri literare” se muta
la Bucuresti. Activitatea junimistilor se canalizeaza in aceasta perioada
catre preocupari universitare, capatand un caracter academic. In aceasta
etapa, junimistii se intereseaza de dezvoltarea altor domenii ale vietii
culturale, neabordate pana acum si anume filozofia, istoria, geografia. Ca
urmare, se publica primele studii de istorie (A.D.Xenopol – “Istoria
romanilor”, in 14 volume) si de filozofie (Vasile Conta).

Junimistii si pasoptistii
Junimistii au recunoscut meritele predecesorilor. Generatia pasoptista
a avut un rol decisiv in procesul de modernizare a societatii romanesti, de
construire a identitatii nationale, atat prin participarea activa la viata politica
a tarii, cat si prin cultura, mai ales prin literatura originala, cu specific
national. Pasoptistii, „oamenii inceputului de drum” (Paul Cornea), au
intemeiat literatura romana moderna, au asimilat romantismul, preluand si
elementele neoclasice si iluministe, au fondat speciile si genurile in
literatura romana, au folosit sursele de inspiratie specifice secolului
romantic (istoria, folclorul, natura), au descoperit poezia populara,
valorificand in literatura culta resursele expresive ale limbii populare.
In toate domeniile culturii intemeiate de pasoptisti, junimistii provoaca
schimbari majore:
▪ in domeniul limbii combat latinismul initiat de corifeii Scolii Ardelene si
continuat de urmasii acestora, August Treboniu Laurian si Timotei Cipariu;
sustin modernizarea alfabetului latin si ortografie fonetica; pledeaza pentru
imprumuturile neologice strict necesare din limbile romantice;
▪ in domeniul educatiei culturale, sustin timp de 17 ani cicluri de
conferinte („prelectiuni populare”) pe teme de istoric, filozofie, literatura, alte
arte, prin care familiarizeaza auditoriul cu noile idei din spatiul cultural
european, impun un nou tip de discurs public, de tinuta academica, in
contrast cu oratoria practicata pana atunci si pregatesc un public avizat;
▪ in domeniul literaturii isi propun sa realizeze o antologie a poeziei
romane, proiect esuat, dar ideile esentiale ale discutiilor privind selectia si
criteriile poeticitatii textelor se concretizeaza in studiul lui Titu Maiorescu, „O

referat.clopotel.ro 7
cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867”, reper teoretic
fundamental; inlocuiesc criteriul cultural in aprecierea creatiei literare prin
criteriul estetic; resping mediocritatea si veleitarismul, promavand valorile
certe, judecate dupa originalitatea viziunii si realizarea artistica.

Periodizarea Junimii
In activitatea societatii si a revistei se contureaza distinct trei etape.

Perioada 1863- 1874


Prima etapa se intinde de la intemeiere pana in 1874, anul in care
Titu Maiorescu, devenit ministru al Instructiunii publice, se muta la
Bucuresti. In aceasta etapa predomina caracterul polemic. Este epoca in
care se elaboreaza principiile sociale si estetice ale “Junimii”, aceea a
luptelor pentru limba, purtate cu latinistii si ardelenii, apoi a polemicilor cu
bamutistii, cu Bogdan Petriceicu Hasdeu si cu revistele din Bucuresti, duse
nu numai de Maiorescu, dar si in actiuni colaterale de Gheorghe Panu,
Teodor Vargolici, Alexandru Lambrior, Vasile Burla, Alexandru Cihac. Este
vremea in care “Junimea” provoaca cele mai multe adversitati, dar si aceea
in care, prin succesul polemicilor ei, prin adeziunea lui Vasile Alecsandri,
prin descoperirea lui Mihai Eminescu, aureola prestigiului incepe sa se
formeze in jurul ei.

Perioada 1874-1885
Intre anii 1874 si 1885 urmeaza a doua faza a “Junimii”, epoca in care
sedintele din Iasi se dubleaza cu cele din Bucuresti, in diversele locuinte ale
lui Maiorescu si in cele din urma in armonioasa casa din strada Mercur,
unde Vasile Alecsandri a citit Fantana Blanduziei,, Despot-voda; Caragiale
a citit O noapte furtunoasa, aparute in aceeasi perioada in Convorbiri
literare impreuna cu operele lui Vasile Conta si Ion Creanga. Este perioada
de desavarsire a directiei noi. In paginile revistei apar operele marilor
clasici: Eminescu, Creanga, Caragiale, Slavici, precum si ale altor
personalitati din primul rang in arta, stiinta si cultura. Este perioada de
glorie absoluta a revistei.

referat.clopotel.ro 8
Perioada 1885-1944
1886-1900
Perioada 1885-1944 este o perioada mai lunga si lipsita de
omogenitate. Transferata la Bucuresti, revista isi schimba in mare masura
profilul, predominand cercetarile istorice si filozofice.In anul 1885 Iacob
Negruzzi se muta la Bucuresti, luand cu sine revista a carei conducere o
pastreaza singur pana in 1893, pentru ca in 1895 sa fie format un comitet
care sa isi asume intreaga conducere a revistei. Intre anii 1885 si 1900
principiile estetice ale junimismului au parte de o importanta dezvoltare. In
aceeasi perioada are loc lupta “Junimii” cu socialistii, actiunea lui Titu
Maiorescu fiind sprijinita de aceea a lui Petre Missir si de a tinerilor discipoli
P. P. Negulescu, Mihail Dragomirescu, Simion Mehedinti, Gr. Tausan etc.
Desi in acest interval Ion Luca Caragiale isi continua colaborarea la
Convorbiri literare, care se deschid si gloriei tinere a lui George Cosbuc
perioada dintre 1885 si 1900 da gruparii si revistei un caracter universitar
predominant. Drumul prin Convorbiri literare devine drumul spre
Universitate. Este epoca in care se stabileste pentru trei sau patru decenii
de aici inainte configuratia Universitatii, mai cu seama a celei bucurestene
si in care, din cenaclul “Junimii”, se desprind figurile cele mai proeminente
ale stiintei si oratoriei universitare.

1900-1907
In 1900 vechiul comitet se completeaza cu nume noi, provenind din
domeniul stiintelor naturale. Nume noi se amesteca cu altele noi, mai putine
nume din sferele literare, mai multe din cele savante si universitare.
Animatorul comitetului este Ion Bogdan care, in 1903, devine directorul
revistei pana in 1907, cand revista trece sub conducerea lui Simion
Mehedinti. Daca pana in 1900 revista isi pastrase in primul rand traditionalul
ei caracter literar si filozofic, o data cu intrarea lui Ioan Bogdan in comitetul
de redactie si apoi cu trecerea lui la directia revistei, Convorbirile devin o
arhiva de cercetari istorice, in paginile careia se disting, alaturi de propriile
studii ale lui Ioan Bogdan, acele ale lui Dimitrie Onciul, Nicolae Iorga si altii.
Si daca vechile lupte ale Convorbirilor literare fusesera purtate pe teme de
cultura generala, acum este vremea polemicilor erudite, ale lui Ion Bogdan

referat.clopotel.ro 9
impotriva lui Sion, ale lui Nicolae Iorga impotriva lui A. D. Xenopol si
Tocilescu.

Ultima etapa
A cincea epoca a Convorbirilor cea care a inceput in anul 1907,
coincide cu lunga directie a lui Simion Mehedinti, in timpul careia arhiva de
cercetari istorice se completeaza cu una de filozofie, unde apar contributiile
ganditorilor, la inceputurile lor atunci: Ioan Petrovici, C. si M. Antoniade,
Mircea Djuvara, Mircea Florian. Figura literara cea mai importanta a epocii
este Panait Cerna, a carui colaborare incepuse insa de sub directia
anterioara. In latura indrumarii critice nimic nu poate fi pus alaturi de marea
epoca ieseana si nici de dezvoltarea ei ulterioara prin contributia lui P.P
Negulescu si a lui Mihail Dragomirescu. Aparitia lui Eugen Lovinescu este
de scurta durata, rostul criticului urmand sa se precizeze mai tarziu.
Convorbirile literare au avut totusi controverse si in aceasta perioada cu
revistele Viata noua si cu Viata romaneasca. Lipsite insa de sprijinul unor
noi si puternice talente literare, Convorbirile literare incep sa piarda din
vechiul prestigiu pana cand, in 1921, Simion Mehedinti preda conducerea
lui Al. Tzigara-Samurcas care, impreuna cu arhitectul Al. M. Zagoritz, se
remarcase inca din perioada vechii conduceri prin studii de arta
romaneasca veche si populara. Nici noua directie nu izbuteste insa sa
impuna revista in rolul ei de altadata. O viziune asupra intregii “Junimi” nu
va mai fi posibila decat dupa ce va fi cuprinsa intreaga arborescenta a
miscarii, dezvoltata prin silintele celei de-a doua generatii de scriitori si
ganditori junimisti.

Obiectivele “Junimii”:
• raspandirea spiritului critic;
• incurajarea literaturii nationale;
• neatarnarea intelectuala a poporului roman;
• originalitatea culturii si a literaturii romane;
• crearea si impunerea valorilor nationale;
• educarea oamenilor prin cultura (culturalizarea maselor), eforturile lor
indreptandu-se spre receptarea si intelegerea culturii de catre popor;
• unificarea limbii romane literare.
referat.clopotel.ro 10
In domeniul studiilor lingvistice, Maiorescu a preluat argumentele lui
Alecu Russo, criticand tendintele latiniste ale carturarilor transilvaneni care
propuneau “curatarea” limbii romane de orice element nelatin. Polemica
dintre Maiorescu, pe de o parte, si Timotei Ciparin si George Baritiu, pe de
alta parte, a stimulat studiile asupra limbii romane.
Dupa unire, dar mai ales dupa dobandirea independentei nationale,
accentul trebuie sa cada pe calitatea artistica a literaturii, pe idealul
perfectionarii ei interioare. Limba oficiala, falsa eruditie si lipsa de gust sunt
permanent semnalate si ironizate de membrii Junimii. O parte din scriitorii
vremii vor deveni junimisti, vor colabora la revista “Convorbiri literare”, vor
scrie principalele lor opere, fiind perfect integrati acestei epoci (Vasile
Alecsandri, Al. Odobescu). Reprezentantii noii generatii literare, in frunte cu
Titu Maiorescu, incep insa sa domine scena.
Sprijinind si aparand valorile autentice, Maiorescu are si darul de a
descoperi si a atrage in cercul sau vocile noi. Revista “Convorbiri literare”
devine cel mai important periodic literar romanesc. Aici isi publica
majoritatea poeziilor Mihai Eminescu, Ion Creanga publica primele trei parti
din “Amintiri din copilarie” si povesti, I.L.Caragiale isi citeste si publica
majoritatea comediilor, Ioan Slavici publica nuvele si povesti.
Alti colaboratori ai revistei sunt George Cosbuc, Panait Cerna, Octavian
Goga, Dinu Zamfirescu, I.Al. Bratescu-Voinesti. Acesti colaboratori ai
revistei vor deveni figuri marcante ale epocii cunoscute ca “epoca marilor
clasici”.
Meritul “Junimii” a fost acela ca a supus la o analiza temeinica si
lucida societatea si cultura romaneasca, semnalandu-si slabiciunile.
Dezbaterea de idei din interiorul “Junimii” ca si aceea dintre junimisti si
ceilalti intelectuali ai vremii au contribuit la implicarea directa a oamenilor de
cultura in problemele societatii.
Manifestarile “Junimii”, organizate cu scopul concretizarii obiectivelor:
• educarea publicului prin “prelectiuni populare”, reusind sa impuna o
mentalitate junimista in epoca, fara dogme si sa dezvolte spiritul oratoric pe
care il considerau o arta.
Prelectiunile populare, debuteaza in februarie 1864 si sunt organizate
timp de aproape doua decenii sub forma unor conferinte duminicale. Aceste
prelectiuni contribuie la raspandirea principalelor idei junimiste:
* respingerea rupturii violente intre trecut si present;
* respingerea conceptului burghez de libertate si a conceptiei burgheze
despre propietate;

referat.clopotel.ro 11
* apararea propietatii mostenite si legarea ei de onoarea personala a
propietarului;
* pastrarea izvorului de bogatie naturala;
* aderarea la ceea ce este imediat, la concret;
* actiunea statului in directia rezolvarii marilor probleme ale vremii;
* transformarea statului intr-un purtator al culturii;
* respectarea specificului national.

Dintre cei care au tinut prelectiuni s-a remarcat Titu Maiorescu, prin
claritatea expunerii, printr-o limba romana limpede si frumoasa, prin
constiinte variate. Inca de la prelectiunea introductiva intitulata “Ce scop au
cursurilr populare?”, el a trezit admiratia tuturor, prestigiul lui a crescut
odata cu prelectiunile “Despre religiunea in popor”, “Despre sunete si
culori”, si a culminat cu ultima prelectiune “Despre minte si inima”.
In cadrul acestor conferinte a fost formulata in 1868 teoria “formelor
fara fond” care exprima viziunea lui Titu Maiorescu asupra culturii, are un
fundament filozofic, fiind construita pe trei principii: autonomia valorilor,
unitatea intre cultura si societate, unitatea intre fond si forma, atat in cultura,
cat si in dezvoltarea sociala.
Autonomia valorilor porneste de la un principiu din filozofia lui
Immanuel Kant, care delimiteaza domeniul esteticului de celelate valori
(etice, stiintifice si utilitare, politice). Titu Maiorescu analizeaza erorile
lucrarilor istorice si filozofice considerate fundamentale ca demonstratie de
latinitate a limbii romane: “Istoria pentru inceputurile romanilor in Dachia” de
Petru Maior (1812), “Lexiconul de la Buda” (1825), “Tentamen criticum in
linguam romanicam” (1840), scrisa in latina pentru straini, lucrari care
incalca uneori adevarul stiintific, recurgand la exagerari provocate de
intentii demonstrative si de motivatii politice.
Maiorescu exprima necesitatea aprecierii fiecarui domeniu prin criterii
specifice, evitand astfel contaminarea ce are ca efect confuzia valorilor.
Unitatea intre cultura si societate este prezentata ca raport necesar
intre dimensiunea universala a formelor culturale (arta, stiinta etc.) si
determinarea concreta a unei societati (istorice, mod de viata etc.) care
constituie “fundamentul dinlauntru”.
Unitatea intre fond si forma in cultura si in dezvoltarea sociala este
principiul provenit din teoria evolutiei organice. Prin “fond”, Maiorescu
intelege sistemul activitatilor materiale si sociale, dar si mentalitatile
dominante si formele caracteristice ale psihologiei colective, traditiile si
spiritual acestora, asa cum se reflecta in conduita practica. Prin “forma”,
referat.clopotel.ro 12
sunt desemnate structurile institutionale, juridice si politice ale societatii,
sistemul de educatie, institutiile culturale (presa, teatrul, conservatorul,
filarmonica, Academia etc.), prin care se realizeaza circulatia valorilor in
cadrul societatii.
Teza maioresciana sustine evolutia organica a unei societati, adica
dezvoltarea de la fond spre forme, cu pastrarea unei concordante
permanente intre ele.
La inceput, prelectiunile aveau teme diferite, dar apoi s-au stabilit
teme comune pentru fiecare an. In 1872, in cadrul temei comune Omul si
natura,s-au tinut prelectiuni precum: “ Scrierea”, “Arta”, “Morala si stiinta”,
“Locuinta”, “Plugul”, “Corabia”, “Arma si unealta”.
• unificarea limbii romane literare incepe prin propunerea junimistilor privind
inlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin, propunere exprimata inca din 1860.
In acest sens, Titu Maiorescu publica articolul “Despre scrierea limbii
romane” (1866), in care sustine toate ideile junimiste privitoare la limba:
ortografia sa fie fonetica, inlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin, respinge
etimologismul sustinut de pasoptisti, propune normarea limbii (introducerea
de reguli gramaticale). Ca urmare a efortului lor, Academia Romana aproba
si oficializeaza aceasta scriere pentru intreaga tara.
• interesul pentru literatura se manifesta inca de la infiintarea societatii si a
revistei. Inca din 1865, junimistii emit ideea publicarii primei antologii de
poezie romaneasca pentru scolari, iar in primul numar al revistei “Convorbiri
literare”, Titu Maiorescu publica studiul “O cercetare critica asupra poeziei
de la 1867”, care il va consacra definitiv ca indrumator si critic literar. In
domeniul literaturii, privind poezia, se vorbeste deja de eminescianism, este
apreciat Vasile Alecsandri si se pune accent pe poezia populara; in proza,
se remarca in mod deosebit Ioan Slavici si Ion Creanga; in dramaturgie, cel
mai valoros este Ion Luca Caragiale.
Tudor Vianu a definit in “Istoria literaturii romane moderne” fenomenul
cultural junimist, pe care l-a caracterizat prin identificarea trasaturilor
dominante: “spiritul filozofic”, “spiritul oratoric”, “gustul clasic si academic”,
“ironia” si “vestita zeflemea junimista”, “spiritul critic”.
In concluzie, esenta culturala junimista insumeaza spiritul filozofic si
oratoric, spiritul clasic si academic, ironia si spiritul critic.
Unitatea Junimii provine din aceea a spiritului care a infiintat-o:
a) Spiritul filozofic - este cea dintai caracteristica a structurii junimiste.
Membrii sai sunt, in cea mai mare parte, oameni de idei generale si mai
putin specialisti in domenii precise ale stiintei. Nu gustul individual, impresia
de moment ii calauzesc, ci dorinta de a construi pe o solida baza teoretica
referat.clopotel.ro 13
in care aplicatiile devin doar o urmare fireasca a rationamentului. Asa
procedeaza Titu Maiorescu, asa vor proceda si A.D.Xenopol, P.P.Carp sau,
mai tarziu, Mihail Dragomirescu.
b) Spiritul oratoric - este a doua trasatura a mentalitatii junimiste. Se naste
si din opozitia impotriva retoricii pasoptiste romantice, mesianice, lipsite de
echilibru, dar si din respingerea frazeologiei politice parlamentare si a betiei
de cuvinte a timpului; impune un model in care totul, de la vestimentatie la
dictie trebuia sa dovedeasca perfecta stapanire de sine, rigoare, masura.
Modalitatea alcatuirii unei expuneri publice, atitudinea oratorului, arta
compozitiei discursului dupa modelul maiorescian reprezinta o traditie la
Junimea.
c) Gustul clasic si academic – asadar, pentru valorile canonice si nu pentru
inovatie. Oamenii cu o solida cultura universitara, junimistii erau prea putin
dispusi sa accepte inovatiile momentului, indiferent daca acestea se
numeau simbolism sau naturalism, in literatura, impresionism, in pictura sau
muzica. Art Nouveau, in arhitectura. Astfel, clasicismul se bucura de o buna
primire la Junimea, care nu se inchide insa fata de romantism. Dar, gustul
junimist se indreapta catre productia confirmata de timp.
d) Ironia – care venea din nevoia de a sublinia caracterul lipsit de
pedanterie si morga al actiunii lor culturale. Celebra este zeflemeaua
junimista la adresa exceselor de orice natura, la orice argument ridicol, care
a coalizat impotriva miscarii pe cei mai multi dintre adversarii ei. Ironia,
folosita ca unealta polemica, este folosita si in interiorul cercului. Totul
conduce spre acest mod de a intelege activitatea junimista, de la opozitia
lui Vasile Pogor pentru orice fel de reguli in functionarea societatii, pana la
devize glumete, precum intra cine vrea, ramane cine poate; de la placerea
poreclelor de care nu scapa nimeni (bine hranitul Caragiani, pudicul Naum,
carul de minciuni Negruzzi sunt doar cateva si nu dintre cele mai “tari”), la
exclamatii deloc academice, de genul faul! faul! cand se spunea o anecdota
fara haz.
e) Spiritul critic – completeaza imaginea structurii Junimii, fiind cea mai de
seama trasatura a intregului. Criticismul Junimii se bazeaza pe acea
atitudine centrala impusa de Titu Maiorescu – respectul adevarului. In
numele adevarului, Maiorescu poarta o campanie impotriva poeziei
neinspirate, a limbii artificiale si a falsei eruditii. Nevoia de autenticitate in
formele de manifestare a vietii nationale determina si atitudinea politica a lui
Eminescu.
Nevoia de adevar implica si modestia, rechemand spiritele la cunostinta
limitelor si a conditiilor de fapt, pe principiul ca sarcina modesta, dar bine
referat.clopotel.ro 14
implicate este superioara marilor nazuinte. De asemenea, se doreste
asezarea vietii politice si culturale pe baze autentice, respingandu-se
“formele fara fond”. Nevoia de claritate, rigoarea, ratiunea vor fi reperele
permanente ale junimistilor.
Toate acestea fac din actiunea junimista un moment crucial in
evolutia culturii romane, despre care E.Lovinescu va afirma cu deplina
indreptatire: ,,Cand o miscare culturala, in afara de mortarul catorva
generatii de oameni culti, privind unitar si serios problemele vietii romanesti,
a dat politicii pe P.P.Carp, criticei teoretice pe T.Maiorescu, poeziei pe
M.Eminescu, prozei pe Ion Creanga, teatrului I.L.Caragiale, istoriei pe
A.D.Xenopol, filozofiei pe Vasile Conta – acea miscare nu poate fi privita
decat ca un fenomen de mare insemnatate.”**
Prin Titu Maiorescu se afirma constiinta inchegarii unei directii
culturale creatoare, delimitate de un spirit critic neadormit si un sentiment
puternic al valorilor. Junimea a realizat si a impus o astfel de directie,
aducand in atmosfera produsa de unirea romanilor din 1859 un climat de
noua intemeiere, simetrica in planul culturii, cu eforturile de consolidare
politica, sociala si economica incepute de Al.Ioan Cuza si de ministrul sau
Mihail Kogalniceanu, omul de idei al epocii pasoptiste dar si al celei
urmatoare. Junimea a determinat o directie noua si in literatura:
fundamental romantica in perioada pasoptismului, literatura romana
evolueaza in a doua jumatate a secolului al XIX-lea spre clasicism, un
clasicism de esenta.
Titu Maiorescu, intr-un studiu foarte important din 1868, intitulat “In
contra directiei de astazi in cultura romana”, a facut observatia ca, in epoca
moderna a istoriei noastre (de la 1821 incoace), dezvoltarea s-a facut prin
imprumutarea de la alte civilizatii europene a unor “forme” (institutii sociale
sau culturale, manifestari politice etc.) ce nu ar corespunde “fondului”, adica
spiritului profound, traditiilor, felului de viata de la noi. Formula
maioresciana a devenit celebra sub numele de “forme fara fond”.
Maiorescu vrea sa spuna ca reformele politice, sociale, economice,
culturale nu s-au bazat pe o studiere atenta a lucrurilor din tara, ci au fost
rezultatul dorintelor claselor suprapuse de la noi de a fi cu orice pret in pas
cu Apusul. Stim ca o parte din cei care au infaptuit Revolutia de la 1848 si
Unirea din 1859 au fost puternic influentati de revolutiile si de reformele
burgheze din Europa secolului lor. Dar, oare, erau ei atat de
nerecunoscatori ai situatiei din tara lor? Maiorescu se refera mai ales la
unele exagerari, in limbajul politic al pasoptistilor, la superficialitatea unor
schimbari etc. Teoria maioresciana se baza pe o conceptie sociala si
referat.clopotel.ro 15
filozofica a timpului cunoscuta sub numele de evolutionism si care
pretindea ca orice dezvoltare sociala trebiue sa fie lenta, metodica,
incepand cu fondul si imprumutand acele forme care corespund
necesitatilor adevarate. Dar studiul istoriei arata ca uneori evolutia nu e
organica si ca imprumutarea unei forme poate juca, la randul ei, un rol
destul de mare in schimbarea fondului. Uneori simpla moda influenteaza
comportarea profunda a oamenilor. Asa cum Unirea Principatelor a fost
anticipata de uniunea vamala, de constitutia numita Regulamentul organic,
care era valabila si pentru Moldova si pentru Muntenia, adica de forme
partiale de unificare a institutiilor, orice schimbare de fond poate fi
anticipata si influentata de schimbari de forma. Maiorescu gresea mai ales
cerand ca formele noi si necorespunzatoare sa fie distruse. N-avem inca
muzica nationala (fondul), la ce ne trebuie scoala de muzica, conservatorul
(forma) se intreba el si cerea desfiintarea acesteia din urma. Dar s-a
dovedit ca muzica nationala a putut aparea in urma conservatorului si ca
aceasta scoala a jucat un rol important. Din spiritul critic junimist a rezultat
si o consecinta absolut remarcabila: introducerea in mentalitatea publica a
cultului pentru adevar. Insanatosirea vietii publice, a limbajului parlamentar
(dar si literar), combaterea exceselor de tot felul au facut posibile conditiile
pentru aparitia marii literaturi si culturi clasice, a acelor opere de valoare,
datorate lui Eminescu, Caragiale, Creanga, Slavici etc., care reprezinta un
stadiu nou, evoluat, al culturii nationale.

Junimea si Convorbiri literare


Societatea Junimea si “Convorbiri literare” au jucat in literatura
romana un rol considerabil.Ele au creat un mod de a intelege cultura ,care
a primit numele de spirit junimist. Care sunt insusirile spiritului junimist?
Tudor Vianu le considera definitorii pe urmatoarele cinci:inclinatia spre
filozofie,spiritual oratoric,clasicismul,ironia si spiritual critic.
1)Junimistii sunt intelectuali cu pregatire filozofica,oameni foarte
cultivati si la curent cu evolutia stiintei si a literaturii. Inclinatia lor spre
filozofie inseamna preferinta pentru idei generale. Ei nu sunt specialisti
ingusti si isi pun problemele generale ale societatii si culturii romane. Cand
mai tinerii membri ai societatii aduc o pregatire de specialitate mai buna, ei
se lovesc de o oarecare rezistenta a fondatorilor,care prefera speculatia
genearala analizelor de specialitate stricta. De altfel,Maiorescu indruma pe

referat.clopotel.ro 16
poetul Eminescu sa studieze filozofia,iar pe istoricul A. D. Xenopol, sa
studieze,pe langa istorie si drept,filozofia.
2)Oratoria junimista pleaca de la combaterea modului de a vorbi in
public a generatiei anterioare, care contribuise la crearea unei frazeologii
demagogii insuportabile(criticate si de Caragiale in piese sale). Junimistii isi
bazeaza vorbirea publica pe un control sever al expresiei. La “prelectiunile
populare” vorbitorul venea neobservat de ascultatori, isi facea aparitia pe
scena exact la ora fixata, vorbea 50 de minute,fara sa citeasca sau sa
rercurga la paharul de apa obisnuit,apoi disparea la fel de misterios. Tinuta
vorbitorului era ingrijita, chiar solemna. Cuvantarea era riguros intocmita.
Nimic de prisos, nici o fraza in plus. Acest sistem a fost prelungit de
junimisti, cand au intrat in politica, si in sedintele parlamentului, ei fiind
socotiti printre primii oratori parlamentari. Titu Maiorescu si Petre Carp au
creat un stil(exact,ironic,laconic) al discursului de acest gen, presarat de
formule memorabile. Maiorescu a scris un articol celebru in 1902,”Oratori,
retori si limbuti”, in care face o scurta istorie a oratoriei parlamentare
romanesti, distingand pe vorbitorii care aveau ceva de spus (adevaratii
oratori) de cei care vorbesc doar ca sa vorbeasca(limbutii); intre acestia, la
jumatatea distantei, se afla, dupa parerea lui Maiorescu,”retorii”,nici cu
adevarat oratori,nici numai simpli limbuti.
3)Clasicismul, in forme academice, al spiritului junimist e legat in
primul rand de vocatia pedagogica si universitara a lui Maiorescu si a
multora dintre studentii sai. Junimea si ”Convorbirile” incurajeaza literatura
clasicista, atat in sensul ca apartine curentului clasic propriu-zis, cat mai
ales in acela ca e ”clasata”, adica acceptata de cei mai multi ca valoroasa.
Dar nu e vorba doar de aceasta preferinta, ci de credinta lui Maiorescu ca o
literatura si o critica nationala trebuie sa educe spiritul public, cultivandu-i
deprinderi corecte, din care cauza ele trebuie se indeplineasca unele
conditii esentiale: literatura sa fie indiscutabila, sub raportul valorii, iar critica
sa fie academica, serioasa, metodica.
4)Dar acest academism(aceasta seriozitate fundamentala, in tot ce
intreprindea, a lui Maiorescu) nu exclude, ci, din contra, presupune ironia.
Am vazut ca cenaclul junimist cultiva gluma, anecdota, zeflemeaua.
Junimistii spuneau ca in grupul lor “intra cine vrea, ramane cine poate”
(adica cine rezista ironiilor). E vorba insa nu numai de latura aceasta hazlie
a lucrurilor, ci de o convingere mai profunda a lui Maiorescu si a celorlalti ca
nu se poate construi nimic, pe o baza noua, fara a distruge mai intai, cu
ajutorul ironiei, vechea baza, prejudecatile si ideile gresite. Junimistii au fost
mari polemisti. Ei au inceput intotdeauna prin a ironiza. De exemplu, una
referat.clopotel.ro 17
din tintele ironiei lui Maiorescu a fost “betia de cuvinte”. Sub acest titlu,
Maiorescu a scris un celebru articol polemic contra delirului verbal, a
limbutiei fara continut, din multe studii de specialitate ale vremii.
5)Ironia a stat la baza acelei atitudini generale a Junimii in problemele
culturii, care este cunoscuta sub numele de spirit critic. Uneori acest spirit
critic a fost considerat ca un criticism. Criticism inseamna critica exagerata.
Spiritual junimist a fost legat adesea in trecut de exagerarea criticii si
membrii societatii, acuzati ca nu iubesc nimic, stramband din nas la tot, ca
sunt snobi etc. Este, desigur, o eroare. Ei au fost partizanii spiritului critic in
cultura, adica a acelei atitudini care priveste totul in fata, lucid, care nu se
imbata cu apa rece, cum spune proverbul, si nu admite nimic decat sub
rezerva discutie si argumentatiei temeinice. Aceasta pozitie le-a fost
inspirata junimistilor de o anumita evolutie a societatii si gandirii omenesti in
epocile precedente.

PROZATORII JUNIMII

1.TITU MAIORESCU (1840-1917)

Titu Liviu Maiorescu (n. 15 februarie 1840, Craiova -- d. 18 iunie


1917, Bucuresti) a fost academician, avocat, critic literar, eseist, estetician,
filozof, pedagog, politician si scriitor roman, prim-ministru al Romaniei intre
1912 si 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Romane,

referat.clopotel.ro 18
personalitate remarcabila a Romaniei sfarsitului secolului al XIX-lea si
inceputului secolului XX. Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a
formelor fara fond, baza Junimismului politic si "piatra de fundament" pe
care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale sau Ioan
Slavici.

Anii 1860 au insemnat pentru Maiorescu „prelectiunile populare“


(conferinte asupra unor variate probleme de cultura adresate unui public
destul de larg), intemeierea Junimii impreuna cu prietenii sai I. Negruzzi,
Petre P. Carp, V. Pogor si Th.Rosetti, inceperea activitatii de avocat,
directoratul la Scoala Normala „Vasile Lupu“ din Iasi, infiintarea, in 1867, a
revistei Convorbiri Literare.

Desi perioada care a urmat Unirii din 1859 a reprezentat o epoca de


implinire a idealurilor pasoptiste, totusi unele accente se schimbasera,
conditiile erau altele decat pe vremea tineretii romantice a lui Heliade
Radulescu, Alecsandri sau Balcescu. Maiorescu reprezinta noua generatie,
junimista, cu o noua conceptie asupra vietii sociale si culturale romanesti.
Pe planul ideologiei politice, Maiorescu este un conservator, adept al unei
evolutii naturale, organice si temeinic pregatite, adversar al „formelor fara
fond“, al caror rechizitoriu il face in articolul din 1868, In contra directiei de
astazi in cultura romana, in care condamna introducerea unor institutii
imitate dupa cele occidentale si carora nu le corespundea un fond adecvat
in mentalitatea, creatia si nivelul de cultura al poporului roman.

Inceputurile activitatii de critic literar ale lui Maiorescu stau sub semnul
aceleiasi despartiri de generatia anterioara. Spre deosebire de anii
premergatori revolutiei de la 1848, cand o nevoie acuta de literatura
originala il facea pe Heliade Radulescu sa adreseze apeluri entuziaste
pentru scrieri romanesti, deceniul al saptelea al secolului XIX ajunsese sa
cunoasca o relativa afluenta de poeti si prozatori, ale caror mijloace artistice
erau adesea mult disproportionate fata de idealurile si de pretentiile lor. Se
punea acum problema unei selectari a adevaratelor valori pe baza unor
criterii estetice si o asemenea sarcina isi asuma Maiorescu. Adversarii de
idei i-au numit depreciativ actiunea „critica judecatoreasca“, intrucat studiile
si articolele lui nu analizeaza detaliat opera literara discutata, ci contin mai
mult sentinte asupra ei. Acestea se intemeiaza pe o vasta cultura, un gust
artistic sigur si pe impresionante intuitii. Insusi mentorul Junimii considera
acest fel de critica (net afirmativa sau negativa) necesara doar acelei epoci
referat.clopotel.ro 19
de confuzie a valorilor, urmand ca modalitatile ei de realizare sa se
nuanteze mai tarziu, intr-o viata literara in care marii scriitori vor fi ridicat
nivelul artistic si, implicit, vor fi facut sa sporeasca exigenta publicului.

Aceasta opera de indrumator, de luptator pentru impunerea valorilor


avea s-o duca Maiorescu intreaga viata, impartita intre activitatea politica
(in care avea sa ajunga pana la functia de prim-ministru, dar si sa piarda un
prieten din tinerete, pe P.P. Carp), universitara (ca profesor a avut si a
promovat discipoli de valoarea lui C. Radulescu-Motru, P.P. Negulescu,
Pompiliu Eliade si altii), de avocat si de critic literar. I s-a reprosat lui
Maiorescu faptul ca n-a consacrat mai mult timp literaturii, dar, atata cat
este, opera lui de critic marcheaza profund una dintre cele mai infloritoare
epoci din istoria literaturii romane: perioada marilor clasici. Rolul Junimii, al
lui Maiorescu insusi, este legat de creatia si impunerea in constiinta
publicului a unor scriitori ca Eminescu, Creanga, Caragiale, Slavici, Duiliu
Zamfirescu si altii.

In privinta comportarii, a felului de a fi i s-a reprosat lui Maiorescu


raceala, lipsa pasiunii, atitudinea olimpiana, care parea sa ascunda un
suflet uscat; este celebra in acest sens aprecierea vulcanicului N. Iorga:
„Cald si frig nu i-a fost nimanui langa dansul“. Ajutorul dat de Maiorescu
scriitorilor din cercul Junimii si discipolilor sau, chiar adversarului sau,
Dobrogeanu-Gherea, intr-un moment important din viata acestuia, ne releva
insa un om de o mare si, in acelasi timp, discreta generozitate. Iar randurile
adresate lui Eminescu bolnav, care isi facea scrupule in legatura cu
provenienta mijloacelor materiale permitand intretinerea sa la sanatoriul de
la Ober-Döbling, dovedesc la Maiorescu o admirabila delicatete
sufleteasca:

„Vrei sa stii cu ce mijloace esti sustinut deocamdata? Bine, domnule


Eminescu, suntem noi asa straini unii de altii? Nu stii d-ta iubirea (daca-mi
dai voie sa intrebuintez cuvantul exact, desi este mai tare), admiratia
adeseori entuziasta ce o am eu si tot cercul nostru literar pentru d-ta, pentru
poeziile d-tale, pentru toata lucrarea d-tale literara si politica? Dar a fost o
adevarata exploziune de iubire, cu care noi toti prietenii d-tale (si numai
acestia) am contribuit pentru putinele trebuinti materiale ce le reclama
situatia. Si n-ai fi facut si d-ta tot asa din multul-putinul ce l-ai fi avut cand ar
fi fost vorba de orice amic, necum de un amic de valoarea dumitale.”

referat.clopotel.ro 20
Autoritatea incontestabila, bazata pe cultura, pe inteligenta si pe
caracter, exercitata de Titu Maiorescu toata viata, s-a manifestat inca de
timpuriu, recunoscuta fiind de colegii de generatie precum P. P. Carp, V.
Pogor, I. Negruzzi, T. Rosetti, care se strang in jurul lui, la putin timp dupa
intoarcerea din strainatate, de la studii, spre a crea acea societate literara al
carei spirit si a carei actiune aveau sa-si lase amprenta asupra uneia dintre
cele mai stralucite perioade din literatura noastra.
”Junimea”, o data constituita, criticul avea sa fie mentorul ei,
imprimandu-i un spirit de seriozitate in discutarea problemelor literare,
lingvistice, filozofice sau istorice si un discernamant in judecarea estetica
aplicata creatiilor literare ce aveau sa directioneze una din orientarile cele
mai importante si mai statornice ale culturii romane din ultimele decenii ale
secolului trecut. Simpla lui prezenta la sedintele “Junimii”, impune respect si
moderatie in comportamentul membrilor societati, altfel mari amatori de
farse si anecdote, iar articolele lui Maiorescu reprezinta formularea cea mai
clara si mai profunda a ideilor junimiste. Spiritul teoretic a lui Maiorescu si
marele lui talent de expresie a dominat intreaga societate de doctori,
militari, matematicieni, filologi, istorici, profesori, avocati si economisti.
Titu Maiorescu a fost cel care a propus infiintarea unei reviste a
« Junimii »si care a fost de acord cu titlul propus de Iacob Negru-zzi:
« Convorbiri literare » Primul numar a aparut la 1 martie 1867, Titu
Maiorescu a scris introducerea, semnata si de I. Negruzzi.
.Tudor Vianu despre Titu Maiorescu
».... unul dintre cei mai luminati oameni ai intregului secol in care se
plamadise Romania moderna. Bucurandu-se din anii tineretii de un mare
prestigiu personal, facut din masura, consecventa si demnitate, din bun
gust in aprecierea literara a altora si, in proprii productie, dintr-un talent care
mentine inca tinere pagini scrise cu sase sau sapte decenii in urma, dintr-o
arta aristocratica a vietii cu atat mai uimitoare cu cat, in armonia ei, se ridica
peste primejdiile unei organizatii expuse depresiunii morale si chiar deselor
incercari ale sanatatii fizice, Titu Maiorescu a sporit necontenit prestigiul
sau prin devotamentul daruit cauzelor bune si pasiunii dezinteresate de a
sluji «

Printre meritele remarcabile care fac din Titu Maiorescu o personalitate


de prim rang a literaturii romane se numara si acela de a fi intuit valoarea
celor mai importanti scriitori ai nostri de la sfarsitul secolului al XIX-lea si
inceputul secolului XX , de a-i fi incurajat si sustinut moral si chiar material.
A fost primul critic care a intuit in adevarata sa esenta geniul eminescian,
referat.clopotel.ro 21
ingrijindu-se de prima editie a poeziilor lui Eminescu in 1883, si apoi de
urmatoarele. Pe Slavici l-a ajutat sa se stabileasca la Bucuresti. L-a
apreciat pe Caragiale si i-a luat apararea in 1885 impotriva acuzatilor de
imoralitate.
Si alti scriitori au fost remarcati de el: George Cosbuc, pe care l-a chemat la
Bucuresti dupa ce a citit in „Tribuna”, „Nunta Zamfirei”, Duiliu Zamfirescu,
Octavian Goga, Sadoveanu si I. Al. Bratescu-Voinesti.
Titu Maiorescu si posteritatea
Afirmat si combatut (de Gherea sau Hasdeu, spre exemplu) in partea a
doua a secolului trecut, venerat si din nou demistificat mai apoi, Titu
Maiorescu nu poate fi omis din istoria noastra literara pentru ca a condus o
scoala de literatura (Junimea), a pornit „directia noua” in scrisul nostru, a
fundamentat critica literara nationala, a impus apararea valorilor contra
nonvalorilor. Indiferent de optiunile urmasilor sai din cercetarea literaturii,
aceasta ultima consideratie nu poate si nu va putea niciodata fi anulata.
Titu Maiorescu a fost, este si va fi un contemporan.

Insemnatatea contributiei lui Titu Maiorescu in ordinea artei literare nu


este cu nimic mai prejos de aceea pe care a obtinut-o in atatea alte domenii
ale culturii nationale.Dupa 1867, Maiorescu pubica primele sale studii
critice ce privesc in primul rand poezia lirica in volumul “Critice “si in
“Directia Noua”. In “Betia de cuvinte” ,Maiorescu ofera neajunsul pe care
unii din scriitorii timpului ,il perpetuau in ignorarea noilor cerinte ale
momentului.”Betia de cuvinte” este forma epigonica si degenerate a
retoricii.Ocupandu-se astfel de elucubratiile estetice ale lui Pantazi
Ghica,Maiorescu noteaza :”In fantezia d-sale cea invapaiata adjectivele
inoata cu gramada ,si d-sa pescuieste cand pe unul cand pe altul ,si-l
arunca fara alegere in bartele vreunui substantiv. Folosul acestei procedari
literare este ca poti petrece timpul cu variatii asupra aceleiasi teme ,cu
combinari si permutari in marginea numarului de cuvinte date .Intelesul
ramane acelasi si uneori castiga .”(Betia de cuvinte,1873,critice,I,p 235).

Scriitor sobru si demn,care a fost si unul dintre cei mai insemnati


vorbitori ai timpului sau,nu se ridica atat impotriva retoricei cat impotriva
degenerarii ei caricaturale ,facuta din ostentatie si intemperanta verbala .In
atelierul oratoriei gaseste Maiorescu mijloacele sale stilistice de
capetenie.Desigur,Maiorescu nu este un scriitor cu imaginatia vie ,cu paleta
incarcata de culoare ,desi pe alocuri ,comparatiile si metaforele joaca un
oarecare rol in scrisul sau .Farmecul literar al operelor provine din
referat.clopotel.ro 22
scurtimea sugestiva ,din pregnanta formularilor sale.Maiorescu este in
proza romaneasca descoperitorul conciziunii lapidare.Caracterul sententios
al prozei maioresciene este incontestabil.Expunerea sa se opreste din
cand in cand pentru a lua forma maximei.Maxima este un fruct al
conversatiei intre oamenii spirituali si comunicativi.Istoriceste
vorbind,maxima ca gen literar nu este oare un produs al culturii moderne in
Franta vechiului regim ,al incomparabilei arte de a conversa1.

1.Intr-un studiu asupra lui Rochefoucauld,regretatul Paul Zarifopol a


pus bine in lumina relatia in care sta maxima cu stilul vorbit si
elocvent:”Izolata ca zicatoare ,sau presarata ca ornament instructiv in
discurs sau in conversatie ,maxima este ,mi se pare ,un product evident si
natural al stilului vorbit.si este de inteles ca aceasta forma literara a trebiut
sa piarda tot mai mult din functiunea ei estetica.In general se poate zice
,cred ,ca stilul nostru modern este mai mult determinat de meditatie ,de
cugetarea solitara si cat mai personala de comunicare si
transmitere.Estetica noastra se orienteaza dupa impresia intima ,dupa
intuitia prima i individuala ,nu dupa formularea logica ,discursiva si
sociala.”(Pentru arta literara,1934,p.239)

In planul imaginatiei maioresciene ,trebuiesc amintite si acele cateva


portrete in care trasatura fizica sprijina caracterizarea morala.Iata-l pe Leon
Negruzzi:”Inalt la statura ,lat la fata si la piept,cu umbletul balansat ca al
marinarilor,cu gestu larg si cu rasul zgomotos al temperamentului sanguinic
,era mai intai de toate un om un la inima ,milos,cinstit ,si vesel pana la
usurinta “(III,p 189).Oricat ar fi functionat pe alocuri fantezia lui
Maiorescu ,darurile lui scriitoricesti trebiuesc cautate cu precadere pe alte
taramuri ae imaginii.Una din uneltele artistice pe care le-a manuit cel mai
bine si care i-a asigurat multe succese este fara indoiala ironia lui.Este
reactia unui om care priveste de sus pe adversari,inveselindu-se pe seama
lor,dar fara sa depaseasca vreodata nivelul acelei urbanitati in care se
ghiceste preocuparea omului de a se respecta mai intai pe sine.

Selectiuni din proza populara:

• O cercetare critica asupra poeziei romane (1867)


• In contra directiei de astazi in cultura romana (1868)
• Directia noua in poezia si proza romana (1872)
• Comediile domnului Caragiale (1885)

referat.clopotel.ro 23
• Eminescu si poeziile sale (1889)
• Povestirile lui Sadoveanu (1906)
• Poeziile lui Octavian Goga (1906)
• Retori, oratori, limbuti
• Betia de cuvinte

Titu Maioreescu, este creatorul criticii literare estetice romanesti. In


1867 el publica primul studiu de estetica din cultura noastra, cu titlul “O
cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867”, cunoscut si sub titlul
“Poezia romana”.
Studiul cuprinde doua parti:
a)Conditiunea materiala a poeziei;
b)Conditiunea ideala a poeziei;
In prima parte a studiului, Titu Maiorescu defineste poezia prin
comparatie cu stiinta. Poezia exprima frumosul, iar stiinta adevarul;
adevarul cuprinde idei, iar frumosul cuprinde idei manifestate in imagini
sensibile.
Spre deosebire de celelate arte, care au un material de constructie in
natura (culorile, sunetele, piatra, lemnul, etc.), poezia nu are cuvantul,
asa cum s-ar crede, pentru ca acesta este doar un mijloc de comunicare.
Ca sa devina material al poeziei, cuvantul trebuie sa trezeasca in
fantezia auditorului o imagine sensibila. Pentru a creea aceasta imagine
prin cuvinte, poetii trebuie sa foloseasca cuvinte cu sens concret, sa
concretizeze cuvintele cu ajutorul figurilor de stil. Titu Maiorescu da
exemple de comparatii, epitete, metafore potrivite sau nu, atat din
literatura romana cat si din literatura straina. Modele gasesti intotdeauna
in poezia populara.
In a doua parte a studiului intitulata “Conditiunea ideala a poeziei”,
Titu Maiorescu discuta continutul poeziei, afirmand ca trebuie sa exprime
intotdeauna “un simtamant sau o pasiune si niciodata o cugetare
exclusiv intelectuala, sau care sa tina de taramul stiintific”.
In studiul “In contra directiei de astazi in cultura romana”, 1868, Titu
Maiorescu a formulat celebra teorie a “formelor fara fond”, sustianand
ca, in Romania, institutiile democratice sunt forme imprumutate din
Occident, in contrast cu un fond patrialhal. Analizand “Noua
directie”generata in literatura romana de societatea “Junimea”, in studiul
“Directia noua in poezia si proza romana”, 1872, Titu Maiorescu
stabileste o adevarata scara de valori a operelor scriitorilor romani pana
la 1870.
referat.clopotel.ro 24
In poezia romana considera ca in fruntea noii directii trebuie situat
Vasile Alecsandri. Dupa Vasile Alecsandri il situeaza pe Mihai
Eminescu .(acesta publicase numai trei poezii in “Convorbiri literare”:
“Epigonii’, “Mortua est’si “Venera si madona”) despre care a afirmat ca
este “poet, poet in toata puterea cuvantului”.

MIHAI EMINESCU
Mihai Eminescu (n. 15 ianuarie 1850, Botosani sau Ipotesti, d. 15
iunie 1889, Bucuresti) a fost un poet, prozator si jurnalist roman, socotit de
cititorii romani si de critica literara drept cel mai important scriitor romantic
din literatura romana, supranumit si „luceafarul poeziei romanesti”
Intre 1869 si 1872 este student la Viena. Urmeaza ca „auditor
extraordinar” Facultatea de Filozofie si Drept (dar audiaza si cursuri de la
alte facultati). Activeaza in randul societatii studentesti (printre altele,
participa la pregatirea unei serbari si a unui Congres studentesc la Putna,
cu ocazia implinirii a 400 de ani de la zidirea manastirii de catre Stefan cel
Mare), se imprieteneste cu Ioan Slavici; o cunoaste, la Viena, pe Veronica
Micle; incepe colaborarea la Convorbiri literare; debuteaza ca publicist in
ziarul Albina, din Pesta. Apar primele semne ale bolii. Intre 1872 si 1874 a
fost student „extraordinar” la Berlin. Junimea i-a acordat o bursa cu conditia
sa-si ia doctoratul in filozofie. A urmat cu regularitate doua semestre, dar nu
s-a prezentat la examene. In 2 octombrie, Eminescu s-a inscris la
Facultatea de Filozofie din Viena ca student extraordinar, ca simplu auditor
deci, deoarece i-a lipsit bacalaureatul. Aici a facut cunostinta cu Ioan Slavici
si cu alti studenti romani din Transilvania si din Bucovina. A reluat legaturile
cu vechii colegi de la Cernauti si Blaj.
Sosit incognito la Viena, Iacob Negruzzi ii comunicã lui Eminescu
impresia puternicã provocatã de poet in sanul societatii Junimea din Iasi,
prin poeziile publicate de acesta in Convorbiri literare. Ii propune ca dupa
terminarea studiilor sa se stabileasca la Iasi. La 6 august 1871, i se
adreseaza din Ipotesti lui Titu Maiorescu, dandu-i oarecare relatii privitoare
la organizarea serbarii. Printre tinerii de talent, participanti activi la serbare,
s-au remarcat pictorul Epaminonda Bucevski si compozitorul Ciprian
Porumbescu.
In toamna anului 1871, din cauza unor curente contradictorii in
sanul societatii Romania junã, Eminescu demisioneaza impreuna cu Slavici
din comitetul de conducere. Amandoi sunt acuzati ca sunt atasati ideilor

referat.clopotel.ro 25
Junimii din Iasi. In studiul sau despre Directia noua, Titu Maiorescu
evidentiaza meritele de poet, „poet in toata puterea cuvantului“, ale lui
Eminescu, citandu-l imediat dupa Alecsandri. Studiul se tipareste cu
incepere din acest an in „Convorbiri Literare”. In aceste imprejurari a parasit
Viena si s-a intors in tara. In 18 decembrie s-a inscris la Universitatea din
Berlin, ajuns aici cu ajutorul unei subventii lunare de 10 galbeni, din partea
Junimii. De data aceasta Eminescu era inmatriculat ca student, pe baza
unui certificat de absolvire de la liceul din Botosani. Cursurile la care se
inscrisese, sau pe care si le notase sa le urmeze, erau foarte variate: din
domeniul filozofiei, istoriei, economiei si dreptului.
In perioada 17/29 ianuarie - 7 mai 1874, a avut loc o bogata
corespondenta intre Maiorescu si Eminescu, in care i se propunea poetului
sa-si obtina de urgenta doctoratul in filosofie pentru a fi numit profesor la
Universitatea din Iasi. Ministrul Invatamantului i-a trimis la Berlin suma de
100 galbeni pe doctoratului In 1877 s-a mutat la Bucuresti, unde pana in
1883 a fost redactor, apoi redactor-sef (in 1880) la ziarul Timpul. A
desfasurat o activitate publicistica exceptionala, care i-a ruinat insa
sanatatea. Acum a scris marile lui poeme (seria Scrisorile, Luceafarul, etc.).
Nu a publicat nici o poezie in tot timpul anului 1882. In schimb a citit in mai
multe randuri „Luceafarul” pe care Mite Kremnitz l-a tradus in germana, in
sedintele Junimii de la Titu Maiorescu.
In data de 15 iunie 1889, in jurul orei 3 dimineata, poetul a murit in
sanatoriul doctorului Sutu din strada Plantelor, Bucuresti.
In 1889, Titu Maiorescu publica studiul „Eminescu si poeziile lui”, in
care discuta personalitatea marelui poet din perspectiva teoriei
schopenhaueriene despre geniu. Ca om de geniu, Eminescu ar fi trait
exclusiv in lumea ideilor si ar fi fost indiferent la latura materiala a existentei
sale sau la recunoasterea publica.
Titu Maiorescu fixeaza cateva din trasaturile personalitatii lui
Eminescu: “inteligenta ascutita”, “memoria prodigioasa’, “curiozitatea
intelectuala” ceea ce explica vasta sa cultura, enciclopedismul sau.
Combate apoi ideea ca poetul a fost nefericit, afirmand ca I-a fost
caracteristica “seninatatea abstracta”, suferinta sa fiind provo-cata nu de
cauze personale, ci de motive filozofice. El deplange soarta omului pe
pamant in general, nu propriu-i destin.

In a doua parte a studiului, Titu Maiorescu face aprecieri asupra


poeziei eminesciene, sesizand bogatia tematica, expresie a vastei culturi a
poetului, cat si manuirea perfecta a limbii romane.
referat.clopotel.ro 26
“Fat Frumos din lacrima ,Sarmanul Dionis,Cezara” au fost de cele
mai multe ori citite cu interesul de a se vedea cum unele din motivele sau
mijloacele lirismului eminescian se prepara .Eminescu este un povestitor
fantastic caruia i se impune nu obsevarea realitatii ci recompunerea ei
vizionara ,grea de semnificatii adanci.Observatia este adevarata si pentru
portretele eminesciene.Iata-l pe cel al lui Dan Dionis:”:Fata era de acea
dulceata vanata ,alba ca si marmura in umbra,cam trasa fara a fi uscata ,si
ochii taiati in forma migdalei erau de acea intensiva voluptate pe care o are
catifeaua neagra”.
Pictorul vietii morale gaseste unul dintre mijloacele sale cele mai
potrivite in intrebuintarea pe care o da epitetului .Epitetele eminesciene
apar mai intotdeauna in grupe de trei si intr-un amestec caracteristic al
epitetului sensibil cu cel moral.Tot ca un mijloc al interiorizarii tablourilor si
descrierilor apar in proza lui Eminescu comparatiile morale ,adica acelea
care ilustreaza si intaresc o trasatura vazuta ,printr-una spirituala .Astfel ,in
Fat-Frumos din lacrima ,eroul impreuna cu fata rapita “fugeau prin noaptea
pustie si rece ,ca doua visuri dragi”
Dar in timp ce scade consistenta materiala a aspectelor
vazute,creste expresia starilor de intensitatesi adancime
morala.Imprejurarea poate fi observata in chiar vocabularul scriitorului ,care
face un uz neingradit de termeni adanc ,adancime ,intensiv,aparuti cu
aceasta mare frecventa mai intai in paginile lui .Legatura care uneste pe
scriitorii”Junimei”provine nu numai din barajul pe care ei il pun retorismului
mai vechi,dar si din contactul pe care il stabilesc cu viata ,cu limba si cu
inspiratia populara.Necesitatea acestui contact ,afirmata in principiu de Titu
Maiorescu ,este ilustrata de fiecare din scriitorii “Junimei”,cu diferente
apreciabile.
Despre moartea poetului, G. Calinescu a scris: „Astfel se stinse in
al optulea lustru de viata cel mai mare poet, pe care l-a ivit si-l va ivi
vreodata, poate, pamantul romanesc. Ape vor seca in albie si peste locul
ingroparii sale va rasari padure sau cetate, si cate o stea va vesteji pe cer
in departari, pana cand acest pamant sa-si stranga toate sevele si sa le
ridice in teava subtire a altui crin de taria parfumurilor sale”.[3]

ION CREANGA

referat.clopotel.ro 27
Ion Creanga (n. 1 martie 1837, Humulesti; d. 31 decembrie 1889, Iasi)
este unul dintre clasicii literaturii romane alaturi de : Mihai Eminescu, I.
Slavici si I.L.Caragiale. Recunoscut datorita maiestriei basmelor, povestilor
si povestirilor sale, Ion Creanga a intrat in istoria literaturii romane, in
principal, datorita operei autobiografice „Amintiri din copilarie”.
Imprietenindu-se cu Mihai Eminescu, a inceput sa frecventeze
intrunirile societatii literare "Junimea" conduse de Titu Maiorescu si a
publicat in "Convorbiri literare" diverse povestiri, anecdote si chiar
Amintirile. Ion Creanga este unul din marii clasici ai literaturii romane care
s-au afirmat la Junimea, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. E un
scriitor realist care a reusit sa ridice proza romaneasca din secolul trecut pe
aceleasi culmi pe care Eminescu propulsase limba literara in poezie,
valorificand vorbirea omului simplu si ridicand-o la un nivel neegalat pana
astazi.
Despre cel mai mare povestitor al romanilor, Ion Creanga, care ii
urmeaza lui Ion Neculce, s-a spus ca a intrat in literatura cu un substantial
fond sufletesc si intelectual de sorginte populara. In acest sens, George
Calinescu afirma ca, scriitorul moldovean reprezinta poporul roman, insusi,
surprins intr-un moment de geniala expansiune. In Creanga traiesc
credintele, cresurile, datinile, obiceiurile, limba, poezia, morala, filosofia
poporului. Izvorul principal al operelor sale este folclorul romanesc.
Plecand de la folclor, Creanga a reusit sa ridice proza
romaneasca pe culmi nebanuite. Valorificand limba omului simplu, el o
ridica la un nivel artistic neegalat, dovedindu-se un artist profund original.
Indemnul de a scrie i-a venit din partea bunului sau prieten Mihai Eminescu.
In toamna anului 1875 Creanga citeste la Junimea povestirea
Soacra cu trei nurori, care apare in revista Convorbiri literare, din
octombrie: Ce fericita achizitie pentru societatea noastra acea figura
taraneasca si primitiva a lui Creanga - exclama Iacob Negruzzi – redactorul
revistei. Fiind “toba de anecdote”, el avea totdeauna pregatite cate o
“corosiva” pentru junimistii care se amuzau copios, hazul lor facand sa se
cutremure peretii. Rasul lui inveselea toata societatea, cand aducea cate o
poveste sau nuvela, sau cate un capitol din Amintirile lui…Cu cata placere
si haz ascultam sanatoasele produceri ale acestui talent primitiv noteaza
entuziasmat I. Negruzzi, recunoscand in Ion Creanga un geniu naiv care a
exercitat o mare putere de atractie asupra spiritelor complicate ale
scriitorilor vremii.
Plecarea amicului sau Mihai Eminescu la Bucuresti, la revista
Timpul, unde devine redactor, boala care i se accentueaza, ii adumbresc
referat.clopotel.ro 28
ultima perioada a vietii. Este vazut, insa rar, la cenaclul lui N. Beldiceanu si
colaboreaza sporadic la Contemporanul. In 1887 renunta la invatamant si
solicita pensionarea. La cateva luni de la moartea (la 15 iunie 1889) lui
Mihai Eminescu, in 1889, in noaptea de Anul Nou, Creanga se stinge la
Iasi, fiind inmormantat in cimitirul Eternitatea. Poeta Veronica Micle a murit
in acelasi an cu cei doi.Ultimele zile le-a petrecut in bojdeuca din mahalaua
Ticau a Iasilor, unde un atac teribil de epilepsie i-a curmat firul vietii.
De la Creanga ne-au ramas putine scrieri, publicate postum in
doua volume de catre fiul sau.
Cititorul lui Creanga este mai intai izbit de multimea mijloacelor tipice
ale prozei sale.O mare parte din energia expresiva a graiului nostru a fost
pusa la contributie in paginile „Amintirilor”,ale „Povestilor” sau
ale”Anecdotelor”.Imaginile ,metaforele,comparatiile lui Creanga sunt
proverbe sau ziceri tipice ale poporului,expresii scoasedin marele rezervor
al limbii.Problema stilistica pe care o impune proza lui Creanga consta din
izolarea mijloacelor ei individuale ,mai usor de trecut cu vederea la
el,tocmai din pricina numeroaselor elemente generale pe care le
foloseste.Orala este la Creanga este si placerea pentru cuvinte ,insirate
uneori in lungi enumerari fara alt scop,decat acel artistic al defilarii lor cu
atatea fizionomii variate. Adevarul este insa ca Ion Creanga nu este un
descriptiv colorat,in felul lui Alecsandri.Peisajul este ca si inexistent in
paginile lui.Abia daca putem spicui in notatiile „amintirilor” viziunea Cetatii
Neamtului ” ingradita cu pustiu,acoperita cu fulger”Mai des se opreste
pentru a zugravi pe omul fizic.
Opera lui Ion Creanga este evident apropiata de junimism ,chiar
daca nu toti junimistii au descifrat acest adevar.dar acest mare adevar l-a
intuit Eminescu,afirmandu-l cu claritatea care ii era caracteristica.Opera lui
Creanga nu are nimic comun cu semanatorismul,desi acesta din urma a
elogiat pana la exces timpurile revolute si a anatemizat cu violenta noile
randuieli. Dezradacinatii care au umplut pana la satietate scrierile
semanatoriste nu se pot revendica din arta si psihologia personajelor lui
Creanga .Ele il ipostaziaza pe taranul autentic , in ambianta autentica ,care
stie sa tina , cu inteligenta ,mijlocia intre contrarii care se infrunta cu fatalul.
Unic prin geniul sau oral,Creanga apare,prin neasemanata lui
putere de a evoca viata,un scriitor din linia realismului lui
Negruzzi,ramanand un reprezentant tipic al „Junimii” prin acea vigoare a
constiintei artistice care il uneste asa de strans cu Maiorescu si cu
Eminescu ,bucurosi din primul moment a fi ghicit in el o constiinta inrudita.

referat.clopotel.ro 29
IOAN SLAVICI

Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848 la Siria, judetul Arad - d. 17 august


1925 la Crucea de Jos, in apropiere de Panciu, judetul Vrancea) a fost un
scriitor si jurnalist roman.
Ca si Creanga, Ion Slavici e descoperirea lui Eminescu.Poetul i-a
relevat valorile culturii romanesti,punandu-i efectiv si condeiul in mana
.Slavici nu este –se stie indeobste-un creator de inaltimea celor trei mari
contemporani ai sai:Eminescu ,Creanga,Caragiale.Dar se situeaza,cu
siguranta, in imediata lor succesiune . In capitolul despre Junimea din
lucrarea colectiva „Istoria literaturii romane moderne T.Vianu”nota ca
Slavici ne invita la un ospat mai sarac.
Ceea ce l-a cucerit pe Slavici a fost cu siguranta intruchiparea
puritatii sufletului taranesc .Viitorul prozator era o inepuizabila comoara de
literatura populara a carei autenticitate nu se alterase prin adstraturi
prelucratoare. Firea asezata a lui Slavici , gandirea sa cumpanita nu
putea sa atraga decat simpatia poetului care descoperea cu bucurie ca un
tanar ardelean la care lumea povestilor si cea a vietii traite se integrau
firesc intr-o armonie putin obisnuita . Urmareau aceleasi cursuri(drept si
filozofie) si-au descoperit puncte de vedere inrudite , au avut revelatia
filozofiei schopenhauriene si au devenit partizanii dreptului natural si ai
evolutiei organice.Erau pe scurt adeptii unui conservatorism luminat ,care
nu excludea progresia ci o presupunea cu necesitate si conasiderau ca
postulat axiomatic taranimea ca fundament al civilizatiei romanesti.
Poetul ,descoperindu-i darurile l-a indemnat sa scrie .L-a
recomandat –prin Negruzzi – Junimii si in primul numar din 1871 a debutat
in Convorbiri cu comedia” Fata de birau”. In acelasi ani elaboreaza Studiile

referat.clopotel.ro 30
asupra maghiarilor care apar in paisprezece numere ale revistei
junimiste .Devenise membru indragit al Junimii si cu bursa capatata de la
societate si-a putut continua studiile juridice .La sfarsitul lui ianuarie 1877
se stabileste la Bucuresti si devine redactor la” Timpul „.Scriitorul se ocupa
numai de rubrica literara si de partea consacrata problemelor de politica
externa .Ca in convingerile lui Slavici junimismul ideologic era bine instalat
o dovedesc aceste confesiuni intime,intr-o scrisoare din octombrie
1876,adresate prietenului ardelean Vicentiu Mangra :”Tinerii crescuti fiind
in strainatate ,cand s-au intors in tara erau niste straini Ei intelegeau bine
ce se petrece in Franta ,Italia sau Germania ,nu aveau insa de unde sa
inteleaga ce se petrecea in Romania .Astfel ei se credeau a face bine
facand in Romania ceea ce ar fi facut daca ar fi ramas in tarile in care au
fost crescuti.Intelegi prea bine ca o mai mare nenorocire nu se putea
.Acesti oameni sileau pe Romania a face ceea ce nu se potriveste cu firea
ei, si astfel,ce intre oameni cu minte nu este cu putinta ,o sileau a risipi o
multime de puteri pentru tinte nebune….”
Junimistii au gasit in creatia lui Slavici o expresie a literaturii poporale
dorita si cultivata de ei.”Fata de birau” si apoi basmele si povestile folclorice
, le verifica ,desigur aprecierea dintai. Cand Convorbirile sau Timpul incep
sa-i publice si nuvelele ( Popa Tanda , Budulea Taichii ,Gura Satului)
,junimistii desi sesizeaza evolutia artei scriitorului , considera ca opinia lor
initiala se verifica pe deplin.Mediul evocat si modalitatea continua sa fie ale
unui creator de povestiri satesti , ale acelor Dorfgeschichtemult cultivate in
literatura germana .
Arta lui Slavici ca si a celorlalti scriitori care produceau o astfel de
literatura poporana era deci pretuita pentru ca „parasind oarba imitare a
conceptiunilor straine , s-au inspirat din viata proprie a poporului lor si ne-
au infatisat ceea ce este ,ceea ce gandeste si ceea ce simte romanul in
partea cea mai aleasa a firei lui etnice” Incontestabil,Ioan Slavici este
creatorul acelui realism taranesc in modalitatea caruia a crezut Maiorescu ,
ca o formula ideala pentru nuvelistica vremii . Universul recreat de Slavici
este cu adevarat ce autentic taranesc .E o atmosfera de viata rurala
,surprinsa realis in care totul si toate sunt statornicite de cand lumea. E o
lume de mica comunitate ,ferecata in sine ,stapanita de cutume ,vietuind
intr-o armonie fireasca cu natura .Totul e fixat de la geneza ,oamenii repeta
ca un ritual ,mereu aceleasi esturi simple ,in ocupatii stiute ,mostenite din
tata in fiu ,fara surprize nsi posibile incalcari. Angrenati in aceasta ordine
prestabilita , in care rolurile sunt bine distribuite iar textul mereu acelasi ,
oamenii sunt inchisi in sine ,rostindu-se rar.
referat.clopotel.ro 31
Scriitorul a trait drama unui Mos Marian ,fara a fi avut taria sa
recunoasca esecul stradaniei de a intrupa artistic o lume straina din
material pe care nu-l putea stapani.

Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale (n. 1 februarie[1] 1852, Haimanale, judetul


Prahova, astazi I. L. Caragiale, judetul Dambovita, d. 9 iunie 1912, Berlin) a
fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru,
comentator politic si ziarist roman. Este considerat a fi cel mai mare
dramaturg roman si unul dintre cei mai importanti scriitori romani. A fost
ales membru al Academiei Romane post-mortem.
De la debutul sau in dramaturgie (1879) si pana in 1892, Caragiale
s-a bucurat de sprijinul Junimii, desi in intregul proces de afirmare a
scriitorului, Junimea insasi a fost, pana prin 1884 - 1885, tinta atacurilor
concentrate ale adversarilor ei. Se poate afirma ca destule dintre
adversitatile indreptate impotriva lui Caragiale se datoreaza si calitatii sale
de junimist si de redactor la conservator-junimistul ziar Timpul (1878 -
1881). Prima piesa a dramaturgului, O noapte furtunoasa, bine primita de
Junimea si publicata in Convorbiri literare (1879), unde vor aparea de altfel
toate piesele sale, a beneficiat, la premiera, de atacuri deloc neglijabile.
Dupa trei ani de colaborare, Caragiale s-a retras in iulie 1881 de la Timpul,
dar Comitetul Teatrului National de la Iasi, prezidat de Iacob Negruzzi, il
numeste director de scena, post pe care dramaturgul l-a refuzat. A
participat frecvent la sedintele Junimii, iar la intalnirea din martie 1884, in
prezenta lui Alecsandri, si-a marturisit preferinta pentru poeziile lui
Eminescu. La 6 octombrie a citit la aniversarea Junimii, la Iasi, O scrisoare
pierduta reprezentata, la 13 noiembrie in prezenta reginei, cu un mare
succes. In 1888 Titu Maiorescu l-a numit director al Teatrului National din
Bucuresti si i-a prefatat volumul de Teatru (1899), cu studiul intitulat
Comediile d-lui I.L. Caragiale. In 1892, la 9 mai Caragiale a prezentat insa
la Ateneu o conferinta cu titlul Gaste si gaste literare, impotriva Junimii,
determinand, impreuna cu articolul Doua note, ruptura cu Titu Maiorescu si
incetarea colaborarii la Convorbiri literare. La 18 noiembrie 1895, Petre P.
Negulescu i-a scris lui Simion Mehedinti ca a obtinut de la Titu Maiorescu
sa se ceara colaborarea lui Caragiale la Convorbiri literare, fara reluarea
referat.clopotel.ro 32
insa a relatiilor personale intre critic si autorul articolului Doua note. De-abia
la 15 februarie 1908 Caragiale si-a reluat legaturile cu Titu Maiorescu,
trimitandu-i acestuia o felicitare cu prilejul aniversarii sale.
Scriind despre Comediile d-lui I.L. Caragiale (1885), si referindu-se la
tipologie („Exista aceste tipuri in lumea nostra? (...) Daca sunt, atunci de la
autorul dramatic trebuie sa cerem numai ca sa ni le prezinte in mod
artistic”), Titu Maiorescu il apara pe marele scriitor de acuzatia de
imoralitate. Articolul, care a provocat celebra polemica dintre Maiorescu si
Gherea, evidentiaza realismul tipurilor si al mediului social:
„Lucrarea d-lui Caragiale este originala, comediile sale pun pe scena
cateva tipuri din viata noastra sociala de astazi si le dezvolta cu semnele lor
caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul infatisarii
lor in situatiile anume alese de autor”.
Venind in intampinarea lui Caragiale, Maiorescu a fost de parere ca
este necesar sa eludeze fondul de realitate al artei, ce devine „fictiune
artistica”, prilej de a ne inalta „in lumea fictiunii ideale
Seful literar al Junimii a aratat mult timp fata de Caragiale o foarte vie
solicitudine, ducand, vreme de zece ani, o statornica colaborare. Piesa O
noapte furtunoasa a avut urmatoarea dedicatie: „D. Titu Maiorescu este cu
adanc respect rugat sa primeasca dedicarea acestei incercari literare, ca un
semn de recunostinta si devotamentul ce-i poarta autorul ei”. Caragiale a
citit la Titu Maiorescu drama Napasta, care a aparut la editura Haimann si a
fost dedicata, in volum, doamnei Ana T. Maiorescu. In calitate de
colaborator al revistei, dramaturgul a mentinut relatii cordiale cu toti ceilalti
membri ai Junimii, in mod special cu Iacob Negruzzi, creatorul si redactorul
Convorbirilor literare (Vasile Pogor, Gh. Panu, Petre Missir, caruia i-a
dedicat O scrisoare pierduta, N. Gane). In anii activitatii sale la Convorbiri a
admirat-o pe Mite Kremnitz (cumnata lui Maiorescu), care a si tradus mai
multe texte din Caragiale, in vederea publicarii antologiei de literatura
romana in Germania. Ruptura cu Junimea a devenit definitiva in 1892, cand
si-a intrerupt colaborarea la Convorbiri literare. Ura lui impotriva vechilor
prieteni literari si a lui Titu Maiorescu a devenit obsesiva. De-abia peste
cativa ani, colaborand la Epoca (1896), fostul junimist a regretat despartirea
de Maiorescu, evidentiind marile calitati ale criticului, cu un rol de prima
marire in cultura noastra, alaturi de Hasdeu. De la Berlin, la 15 februarie
1908, de ziua de nastere a lui Maiorescu, Caragiale i-a trimis acestuia o
calduroasa telegrama:

referat.clopotel.ro 33
„Din toata inima ca pe frumoasele vremi ale tineretii un batran scolar
ureaza ilustrului invatator la multi ani cu sanatate si veselie. Traiasca
Maiorescu! Caragiale.”
La raspunsul de multumire, Caragiale a revenit cu o alta urare:
„Batranul scolar este fericit ca o pornire din inima i-a fost intampinata
cu atata gratie din partea ilustrului si totdeauna neuitatului invatator. Inca o
data, la multi ani, cu sanatate si veselie, traiasca Titu Maiorescu.”
Fara sa fi reusit o reluare a colaborarii la Convorbiri literare, constient
de locul urias detinut in cultura noastra de prestigioasa revista ieseana,
Caragiale a incercat in anul urmator (1909) „o noua si ultima expresie a
unei «mea culpa»“ :
„Un scolar putin insemnat, care a stiut mai mult sa te supere decat sa
se foloseasca de invataturile dumitale, isi permite, cu tot respectul, a-ti
trimite din departare urarea sa cordiala: Sa traiasca ilustrul nostru profesor
Titu Maiorescu intru multi ani, sanatos, cuminte si vesel! asa cum din
tinerete il stie batranul scolar. I.L. Caragiale”.(Serban Cioculescu)
Maiorescu consimtise in aceste imprejurari doar o reluare a relatiilor
literare, nu si a celor personale, cu acela care-l insultase. Despre aceste
manifestari ale lui Caragiale, Titu Maiorescu a realizat o scrisoare catre
Duiliu Zamfirescu, o interesanta simbioza intre o mare inteligenta si
nestatornicia unui caracter dificil si imprevizibil:
„Convingerea ce o am despre Caragiale este ca are una dintre cele
mai vioaie inteligente ce le poate produce natura, eclectic, buna memorie,
momente in care aceasta extraordinara vibratilitate celulara a materiei
cenusii din creieri il scoate mai presus de el insusi si-l face capabil de
scrieri literare de mare valoare. Din cauza acestei parti a lui eu inchid ochii
la toate celelalte, pe care insa le cunosc.” (Titu Maiorescu)
Nu mai putin revelatoare, in aceasta directie, a fost si parerea lui
Duiliu Zamfirescu. Acesta credea ca spiritul malitios fata de lucrarile unor
confrati citite la Junimea ar putea fi trecute cu vederea gratie „marii lui
inteligente”. Dramaturgul era „o fire atat de fantastica si de muncita, in care
arama si diamantul sunt legate impreuna spre a da iluzia unui inel ducal”
(Duiliu Zamfirescu). Structura omeneasca a lui Caragiale, ca si aceea
artistica, era una duala: una de ironist si farsor, cu o rezerva nesecata in
directia manifestarilor umoristice si cinice, si alta de sentimental („Eu sunt
un sentimental, domnule!”), nelinistit si macinat de melancolii ascunse si
ciudate la un asemenea temperament

referat.clopotel.ro 34
Caragiale a fost membru al Junimii, o vreme gazetar la Timpul si
apoi la Constitutionalul , s-a bucurat de interventia criticului atunci cand
opera dramatica i-a fost calomniata sau contestata , si-a publicat cele mai
reprezentative lucrari in Convorbiri Literare ,beneficiind in momentele grele
de intreg cortegiul de atentii rescris de recuzita „criticii de sustinere „care
putea fi acordat de un organism atat de puternic cum a fost Junimea..Fara
indoiala Caragiale a fost prin temperament si predispozitie un spirit
conservator ,adept al rigorii,ordiniii si masurii, neagreand prefacerile
bruscate si arderea etapelor.Aceasta , nu numai in plan estetic unde
rigoarea clasicista e peste tot evidenta( „Sunt vechi,domnilor”) , dar si in
plan socio-politic.Sobrietatea in limbaj si logica in dezvoltariel oratorice
erau intr-adevar bine reprezentate.
Ibraileanu credea ca opera lui Caragiale poate fi impartita in trei
mari perioade :cea a comediilor, cea a Napastei, a nuvelelor Faclie de pasti
si Pacat apoi in sfarsit ce a a momentelor.Lumea fixata sub ocular e aceea
pripit si deci fragil alcatuita.E lume oraseneasca compusa ,de regula din
mici amploaiati ,avocati, profesori de conditie modesta si inavutiti de data
recenta.E o lume pestrita in care vechile moravuri si habitudini nu s-au
pierdut cu totul, dra sunt apsate dispretuitor de noile reguli de
comportament ce nu au paucat sa intre in deprinderi.E in tot o lume de
mijloc de trecere ,care se vede bine nu poate sa ramana stationara pentru
ca din infruntarea antinomiilor unul dintre elemente va izbandi . Contradictia
dintre aparenta si esenta altfel spus dintre forma si fond e legea care
guverneaza dinamica acestor existente inutil aferate.

Iacob Negruzzi (1842-1932).

Al doilea fiu al lui C. Negruzzi, a urmat studii liceale in Germania si


Facultatea de Drept din Berlin, incheiata cu doctorat. A facut cariera
universitara (la Iasi si la Bucuresti) si o lunga cariera parlamentara. A
condus revista „Convorbiri literare” pana in 1895, a fost secretarul societatii
Junimea din 1868. Partea valoroasa a creatiei lui o reprezinta
memorialistica, Amintiri din „Junimea”, scrisa in 1889 su publicata abia
peste trei decenii. A tradus dramele lui Schiller. Secretarul „perpetuu″ al
„Junimii″ , Iacob Negruzzi (1843-1932), a scris o literatura acum uitata,
indeosebi satirica. „Copiile dupa natura″ sunt cele mai delectabile si n-au
referat.clopotel.ro 35
deloc intentie naturalista, fiind niste simple „caractere″ cu model real.
Parintele Gavriil, om disimulat, care promite orice si tagaduieste, spunand
„sa fie bine″ , contele Curcano-Mirmilitziki, baronul Constantin Garla de
Afumata, ducesa Bute, nascuta Tapa, printesa Bostano Cracavetzki,
nascuta Pitrigello-Barabulla, toti acesti paraziti modern, Ionita cocovei,
burlac timid si suav, Ghita Titirez, arhivar venal si erotic, iata cateva tipuri.
Merita onorurile antologiei „Un drum la Cahul″ , tablou hazliu al sicanelor
procedurale („cacon Manalas″ , „duduca Pipita″ ) si „Cristachi
Vaicarescu″ , tragicomedia unui ipohondru suferind de toate boalele din
cauza unei fripturi de curcan.

Petre Carp (1837-1919)

S-a nascut intr-o familie de vechi boieri moldoveni, a absolvit


gimnaziul la Berlin cu note maxime, urmand Facultatea de Drept si Stiinte
Politice din Bonn. A intrat de tanar in viata politica, reprezentand marea
boierime romana. A participat la complotul impotriva lui Cuza, a fost
ministru de externe si prim-ministru, seful partidului conservator timp de 5
ani. A realizat traduceri: Macbeth si Othello de William Shakespeare. Este
trimis inca de copil la Berlin (1850) unde invata la Franzosische
Gymnasium.
In anul 1858 isi ia bacalaureatul si se inscrie la Facultatea de Drept si
Stiinte Politice din cadrul Universitatii din Bonn. In anul 1862 revine la Iasi si
contribuie la punerea bazei societatii Junimea (primavara anului 1864).
Desi a fost numit in postul de auditor onorific la Consiliul de Stat (1865) a
participat activ la indepartarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la
conducerea Romaniei. La 11 februarie 1866 a fost numit secretar intim al
Locotenentei domnesti, iar ulterior secretar al Agentiei diplomatice a
Romaniei la Paris (mai 1867 - iulie 1867). Adept al ideilor "junimiste" s-a
remarcat ca unul dintre fruntasii Partidului Conservator din acea perioada.
A fost ales in numeroase randuri deputat si senator in Parlamentul
Romaniei. A indeplinit numeroase functii politice in cadrul guvernelor care
au succedat la conducerea tarii dupa plecarea domnitorului Cuza (ministrul
Afacerilor Straine, ministru Cultelor si Instructiunii, ministru Agriculturii,

referat.clopotel.ro 36
Industriei, Comertului si Domeniilor, ministrul Finantelor) fiind ales de doua
ori presedinte al Consiliului de Ministri.
A activat in cadrul diplomatiei romanesti indeplinind functiile de
agent diplomatic la Viena si Berlin (martie 1871 - aprilie 1873) si ulterior la
Roma (aprilie - octombrie 1873). In perioada noiembrie 1882 - octombrie
1884 a fost numit Trimis extraordinar si ministru Plenipotentiar al Romaniei
la Viena. In anul 1891 gruparea "junimista" se desprinde din cadrul
Partidului Conservator si formeaza Partidul Constitutional, iar Petre P. Carp
este ales presedinte. Dupa fuziunea din 1907 a tuturor elementelor politice
conservatoare din Romania a fost ales presedinte al Partidului Conservator
(21 aprilie 1907 - 14 mai 1913). In timpul Primului Razboi Mondial a fost
unul dintre sustinatorii ideii de intrare a Romaniei in razboi alaturi de
Puterile Centrale. A fost prim-ministru al Romaniei de doua ori (19 iulie
1900 - 27 februarie 1901 si 14 ianuarie 1911 - 10 aprilie 1912) din partea
Partidului Conservator.

Vasile Pogor (1833-1906)

S-a nascut intr-o familie de boiernasi, a facut studii juridice la Paris. A


luat parte la conspiratia impotriva lui Cuza; a fost prefect al judetului Iasi,
deputat primar al Iasului (1880-1881; 1888-1897). Era proprietarul
tipografiei ce tiparea revista Convorbiri literare si scrierile junimistilor, era
totodata „pisicherul” grupului, datorita umorului sau. A fost o figura originala
prin preocuparile si curiozitatile sale (schopen-hauerian la inceput, a
evoluat treptat spre budism). A facut prima traducere din Faust (partea I), a
tradus din Baudelaire si poe, din poezia chineza. Vasile Pogor(1833-1906)
a fost metofistelul „Junimii″ , spiritul voltairian, razand pana ce-i crapa
„camesa″ si-i sareau „dintii cei noi din gura″ . Intr-adevar, el era mai
informat decat Maiorescu in literatura moderna si traducea Baudelaire in
1870, din Sully Prudhomme in 1973, din Leconte de Lisle, Th. Gautier, J.
Richerpin. Versurile originale, putine („Sfinx egiptean″ , „Melancolia lui
Durer″ ) au factura franceza. Daca poezia „Un bal″ , semnata cu initiala
P., e de el, ea zugraveste bine indolenta poetului:
„Simt o mare fericire de-a sta singur in tacere,

referat.clopotel.ro 37
Desi stricta convenienta ma sileste-a fi la Bal,
Caci sunt lenes de natura si ma legan cu placere
Intr-o dulce somnolenta pe al visurilor .”

A.D.Xenopol

Alexandru Dimitrie Xenopol (n. 23, dupa alte surse 24 martie 1847,
Iasi - d. 27 februarie 1920) a fost un academician, economist, filosof, istoric,
pedagog, sociolog si scriitor roman. Alexandru D. Xenopol este autorul
primei mari sinteze a istoriei romanilor, filozof al istoriei de talie mondiala,
cel mai mare istoric roman, dupa Nicolae Iorga.

Vasile Conta

Vasile Conta (n. 15 noiembrie 1845, com. Ghindaoani, judetul Neamt;


d. 22 aprilie 1882, Iasi) a fost filozof, scriitor, ministru roman.

Junimea
de Tudor Vianu
Spiritul oratoric este a doua trasatura a mentalitatii junimiste. Desigur,
prin indelungata lupta a lui Maiorescu impotriva retoricii pasoptiste si a
frazeologiei politice si parlamentare, Junimea inseamna un reviriment in
sensul controlului cuvantului, ramanand ea insasi o pepiniera de talente
oratorice, reinnoite cu fiecare generatie. Nu trebuie uitat ca prima
manifestare a Junimii este aceea a conferintelor publice, stilizate in ce
priveste atitudinea oratorului si arta compozitiei lui dupa modelul
maiorescian, usor de recunoscut chiar in reeditarile lui mai noi. Oratorul,
imbracat in frac sau redingota, aparea ca un deus ex machina in fata
publicului care nu trebuia sa-l zareasca pana in acel moment si incepea sa
debiteze expunerea lui in formele enei distiuni impecabile, fara sprijinul

referat.clopotel.ro 38
vreunei note, nu ca un savant care infatiseaza rezultatele cercetarii lui, ci ca
un artist care construieste in fata publicului incantat opera sa desavarsita.
Numeroase sunt documentele contemporane care descriu arta oratorica a
lui Maiorescu, demnitatea tinutei lui, caldura glasului muzical, marile efecte
sugestive scoase din jocul mainilor si al barbii. Alti contemporani ne-au
descris in vorbirea profesorului sau a oratorului parlamentar, comparata
uneori cu aceea a unui general care isi
reduce treptat inamicul, ironia lui nimicitoare, conciziunea lapidara a
expresiei, egalata si poate intrecuta in aceeasi vreme numai de
rasunatoarele formule ale lui Carp. Modalitatea alcatuirii unei expuneri
publice devenise traditionala la Junimea. Oratorul, ne spune Panu, trebuia
sa inceapa, dar mai cu seama sa sfaseasca, printr-o comparatie care isi
avea rostul sa puna termenii problemei, si sa ilustreze concluzia ei. Debitul
sau trebuia sa curga neintrerupt, dand impresia unei suverane stapaniri de
sine si a subiectului. Folosind prestigiosul model al initiatorilor, se constituie
la Junimea o larga traditie care produce, in generatiile urmatoare, oratoria
universala a unui Negulescu, Mehedinti, Petrovici. Nu numai de altfel in
vorbire, dar si in scris, idealul oratoric domina productia junimistilor.
Ironia este o alta trasatura a tabloului. Vestita zeflemea junimista
coalizeaza impotriva miscarii pe cei mai multi din adversarii ei. Pana la
motivele ideologice si tendintele sociale, adversarii se ridica impotriva
Junimii mai intai din pricina veseliei pe care stiau ca o trezesc in cercul ei.
„Dosarul” Junimii creste in fiecare sedinta cu excerpte din discursurile dau
articolele vorbitorilor sau scriitorilor din Iasi si de aiurea, producand o
reactie usor de inchipuit in sufletele acelora care aflau ca se bucurasera de
onoarea acestei atentii. Unele din articolele critice ale lui Maiorescu in
epoca lui ieseana sunt ca o prelungire a „dosarului” a carui faima starnise
atatea dusmanii. Singur Hasdeu intelege ca trebuie sa raspunda cu aceeasi
arma, dand prilej epocii, care rasese adesea impreuna cu Junimea, sa rada
de cateva ori impotriva ei. Ironia folosita de atatea ori ca unealta polemica
este manipulata si in interiorul cercului. Junimea este departe de a fi o
societate de admiratie mutuala. In momentele putin fericite, poetii si
prozatorii grupului isi primesc verdictul nimicitor din gura propriilor prieteni.
Intr.un colt exista grupul acela care nu luau parte la discutii, in frunte cu
matematicianul Culianu: grupul este denumit cu termenul colectiv
„caracuda”. O gluma nereusita este primita cu vociferarile intregi asistente:
„faul! faul!”. Alaturi de Carp, Pogor este ironistul cel mai acerb al grupului.
Nimic nu afla iertare in ochii sai. Discutiile cele mai serioase sunt intrerupte
de zeflemeaua lui necrutatoare si din coltul canapelei pe care era tolanit,
referat.clopotel.ro 39
gestul sprijinind reflectia, adeseori porneste o perna in capul vreunui
nefericit preopinent. Pogor este autorul maximei dupa care anecdota
primeaza, acea anecdota in care exceleaza Caragiani si care intr-o zi va
aduce revelatia lui Creanga.

In contra directiei de astazi in cultura


romana
de Titu Maiorescu
Cufundata pana la inceputul secolului XIX in barbaria orientala,
societatea romana, pe la 1820, incepu a se trezi din letargia ei, apucata
poate de-abia atunci de miscarea contagioasa prin care ideile Revolutiunii
franceze au strabatut pana in extremitatile geografice ale Europei. Atrasa
de lumina, junimea noastra intreprinse acea emigrare extraordinara spre
fantanele stiintei din Franta si Germania, care pana astazi a mers tot
crescand si care a dat mai ales Romaniei libere o parte din lustrul societatii
straine. Din nenorocire, numai lustrul dinafara! Caci nepregatiti precum erau
si sunt tinerii nostrii, uimiti de fenomenele marete ale culturii moderne, ei se
patrunsera numai de efecte, dar nu patrunsera pana la cauze, vazura
numai formele de deasupra ale civilizatiunii, dar nu intrevazura
fundamentele istorice mai adanci, care au produs cu necesitate acele forme
si fara a caror preexistenta ele nici nu ar fi putut exista. Si astfel, marginiti
intr-o superficialitate fatala, cu mintea si cu inima aprinse de un foc prea
usor, tinerii romanii se intorceau si se intorc in patria lor cu hotararea de a
imita si de a reproduce aparentele culturii apusene, cu increderea ca in
modul cel mai grabit vor si realiza indata literatura, stiinta, arta frumoasa si,
mai intai de toate, libertatea intr-un stat modern. Si asa des s-au repetit
aceste iluzii juvenile, incat au produs acum o adevarata atfosfera
intelectuala in societatea romana, o directie puternica, ce apuca cu tarie
egala pe cei tineri si pe cei batrani, pe cei care se duc spre a invata si pe
cei care s-au intors spre a aplica invatatura lor.
Inainte de a avea partide politice, care sa simta trebuinta unui organ,
si public iubitor de stiinta, care sa aiba nevoie de lectura, noi am fundat
jurnalele politice si reviste literare si am falsificat si dispretuit jurnalistica.
Inainte de a avea invatatori satesti, am facut scoli prin sate, si inainte de a
avea profesori capabili, am deschis gimnazii si universitati si am falsificat
instructiunea publica.
referat.clopotel.ro 40
Inainte de a avea o cultura crescuta peste marginile scolilor, am facut
atenee romane si asociatii de cultura si am depretiat spiritul de societati
literare.
Inainte de a avea o umbra macar de activitate stiintifica originala, am
facut Societatea academica romana, cu sectiunea filologica, cu sectiunea
istorico-arheologica si cu sectiunea stiintelor naturale, si am falsificat ideea
academiei. Inainte de a avea artisti trebuinciosi, am facut conservatorul de
muzica; inainte de a avea un singur pictor de valoare, am facut scoala de
bele-arte; inainte de a avea o singura piesa dramatica de merit, am fundat
teatrul national – si am depretiat si falsificat toate aceste forme de cultura.
In aparenta, dupa statistica formelor din afara, romanii posed astazi
aproape intreaga civilizatie occidentala. Avem politica si stiinta, avem
jurnale si academii, avem scolii si literatura, avem muzee, conservatorii,
avem teatru, avem chiar o constitutiune. Dar in realitate toate acestea sunt
productiuni moarte, pretentii fara fundament, stafii fara trup, iluzii fara
adevar si astfel cultura claselor mai inalte ale romanilor este nula si fara
valoare, si abisul ce ne desparte de poporul de jos devine din zi in zi mai
adanc. Singura clasa reala la noi este taranul roman, si realitatea lui este
suferinta, sub care suspina de fantasmagoriile claselor superioare. Caci din
sudoarea lui zilnica se scot mijloacele materiale pentru sustinerea edificiului
fictiv, ce-l numim cultura romana, si cu obolul cel din urma il silim sa ne
plateasca pictorii si muzicienii nostri, academicienii si atenianii din
Bucuresti, premiile literare si stiintifice de pretutindenea, si din recunostinta
cel putin nu-i producem nici o singura lucrare care sa-i inalte inima si sa-l
faca sa uite pentru un moment mizeria de toate zilele.
Junimea si Convorbiri literare au avut un rol decisiv in cultura si
literatura romana. Dupa cum este unanim recunoscut si dupa cum au
subliniat cei mai reprezentativi monografi si exegeti ai activitatii Junimii,
trebuie sa recunoastem ca, spiritul junimist a facut sa triumfe ideea conform
careia, in evaluarea operei de arta, este imperios necesar sa primeze
valoarea estetica, indiferent de ideea tematica.

referat.clopotel.ro 41
Bibliografie :

1) G.CALINESCU,”ISTORIA LITERATURII ROMANE”,ED.MINERVA,


BUCURESTI 1987

2) EUGEN LOVINESCU,”ISTORIA LITERATURII CIVILIZATIEI ROMANE


MODERNE”,ED.MINERVA, BUCURESTI 1989

3) TUDOR VIANU, “ARTA PROZATORILOR ROMANI”, ED. MINERVA,


BUCURESTI 1988

referat.clopotel.ro 42
4) Z.ORNEA, “JUNIMEA SI JUNIMISMUL – VOL.I; VOL. II”, BIBLIOTECA
PENTRU TOTI , ED. MINERVA, BUCURESTI 1998

5) Z. ORNEA, “JUNIMISMUL – CONTRIBUTII LA STUDIEREA


CURENTULUI” EDITURA PENTRU LITERATURA, 1966

6)DUMITRU VACARIU, „JUNIMEA SI JUNIMISTII”, ED. JUNIMEA, IASI


1973

7)Tudor Vianu, 'Junimea' in Istoria literaturii romane moderne, de Serban


Cioculescu, Tudor Vianu, Vladimir Streinu, Editura Didactica si Pedagogica,
1971

8)George Calinescu, Junimea. Momentul 1870. Epoca lui Carol I, in Istoria


literaturii romane de le origini si pina in prezent, ed. a II-a revazuta si
adaugita de Alexandru Piru, Bucuresti, Editura Minerva, 1985

9)Sorin Alexandrescu, 'Junimea, discurs politic si discurs cultural', in Privind


inapoi, modernitatea, Bucuresti, Editura Univers, 1999

10)Eugen Lovinescu, Titu Maiorescu, studiu monografic, (I-II, 1940),

referat.clopotel.ro 43