MODEKLUL KEYNESIST ŞI ŢINTIREA INFLAŢIEI

Preţuri rigide
• Nu toate preţurile sunt stabilite simultan pentru o perioadă.
Nu există coordonări ale deciziilor privind preţurile.
• Fiecare firmă schimbă preţurile cu mici cantităţi atunci când îi
vine rândul. Nivelul preţurilor se ajustează încet.
• Tazlor şi Calvo au formalizat această intuiţie într-un mod
convenebil şi interesant.
Ipoteze
• Există n firme care vând produse diferite. La orice moment
preţul dorit al price setter-ului i este
pi  p  ay  u
(1)
Unde p i şi p sunt logaritmii preţului nominal al
producătorului I iar p este logaritmul nivelului general
al preţurilor, y este logaritmul produsului agregat şi u
este un şoc.
• Preţul relativ dorit creşte cu costul marginal, care este el însuşi
o funcţie crescătoare de producţia y şi de socul u ( ay  u este
costul marginal)
• Sub preţuri flexibile, nivelul de echilibru al producţiei (second
best level of output) este dat de:
 1
y u (2)
a
• astfel că putem scrie ecuaţia preţurilor ca:

pi  p  a ( y  y )  p  ax
(3)
unde x este gap-ul producţiei, adică diferenţa dintre nivelul
actual şi nivelul de echilibru al producţiei.
Versiunea Tayor a preţurilor
• 2 ipoteze
• în fiecare periaodă, 1 n firme stabilesc preţurile pentru
periaoda curentă şi pentru următoarele n  1 perioade
• preţurile lor sunt fixe între ajustări
• Aceste ipoteze duc la următoare 2 ecuaţii:

1 n1 *
qt   E pt i
n i 0 (4)
1 n1
qt   qt i (5)
n i 0

• Prima ecuaţie spune că q t, adică logaritmul preţului ales în

periaoda t pentru perioadele de la t la t  n  1 este egal cu
media preţurilor anticipate dorite pentru perioadele de la t la
t  n 1
• Din ecuaţia (1) rezultă că preţul dorit pentru fiecare perioadă
este:
p *  pt  ax
(6)
• Ecuaţia a doua spune doar că nivelul preţului este o medie
ponderată a preţurilor curente.
• Pentru cazul în care n  2 este simplu să derivăm
comportamentul preţurilor. Combinând ecuaţiile (4) şi (6)
obţinem:
qt  0.5( pt  Ept 1 )  0.5a ( xt  Ext 1 )
(7)
qt  0.5(qt  qt 1 )
(8)

• Înlocuiţi p şi Ept 1 din a doua ecuaţie în prima şi reorganizaţi

t

pentru a obţine:
qt  0.5qt 1  0.5Eqt 1  a( xt  Ext 1 ) (9)
sau:
qt  qt 1  0.5( Eqt 1  qt )  2a ( xt  Ext 1 )
(10)

Interpretarea ecuaţiilor:
• Ecuaţia (9) dă preţul (nou) ca funcţie de lagul său, de
anticipaţia sa, şi de gap-ul curent şi anticipat.
• Ecuaţia (10) arată că inflaţia (nouă) depinde de noua
inflaţia anticipată (pentru noile preţuri) şi gap-ul curent şi
anticipat
Versiunea Calvo

• Preţurile nu mai sunt fixe pentru o perioadă dată de timp, ci

se reajustează cu probabilitatea  în fiecare perioadă
(asumpţie “Poisson”).
• Ecuaţia preţurilor individuale este:

q t    (1   ) i Ep t*i
0 (11)

Ecuaţia (11) arată că preţul qt alese în perioada t depinde de

toate preţurile dorite anticipate, cu ponderile corespunzătoare
probabilităţii că preţurile sunt încă în funcţiune.
• Ecuaţia nivelului preţului este:

pt    (1   )i qt*i
0 (12)
Ecuaţia nivelului preţului este o medie ponderată a preţurilor
curente şi trecute dar încă în funcţiune astăzi.
• Pentru a rezolva rescriem ecuaţiile în forma recursivă:

qt   ( pt  axt )  (1   ) Eqt i
(13)
pt  qt  (1   ) pt 1
(14)

Din (14) exprimaţi q t în funcţie de pt şi pt 1 şi Eqt 1 în funcţie

de Ept 1 şi pt şi înlocuiţi în prima ecuaţie pentru a obţine:

pt  (1   ) pt 1   2 ( pt  axt )  (1   )( Ept i  (1   ) pt
(15)
Reorganizăm ca să obţinem inflaţia în termenii nivelului pretului:

1 1 1 2
p t  p t 1  Ep t i  ax t
2 2 2 1
(16)

sau în termenii inflaţiei:

2
pt  pt 1  ( Ept i  pt )  axt
1 (17)
Diferenţe faţă de versiunea Taylor:
• Coeficientul gap-ului de producţie depinde de panta costului
marginal (ca şi la Taylor) dar şi de parametrul care reflectă
proporţia preţurilor care se ajustează în fiecare perioadă
• Este exprimată în nivelul preţurilor pt şi nu în termenii noilor
preţuri qt .

IMPLICAŢII
• Staggering duce la rigiditatea preţurilor. Aceasta este clar
din ecuaţiile (9) şi (16), în care nivelul preţului depinde de
nivelul anterior al preţului şi de nivelul anticipat.
• Nu există rigiditate în inflaţie. În Calvo aceasta se vede din
din ecuaţia (17), în care inflaţia este pe deplin forward
looking. În Taylor asta este doar parţial adevărat.
Teoria neo-keynesistă a politicii monetare optime
• Teoria politicii monetare optime sugerează că politica
monetară este o ştiinţă
• Asta implică că bankerii centrali ştiu ceea ce au nevoie să
ştie pentru a proiecta şi implementa o bună politică monetară
• Funcţia target a băncii centrale translatează comportamentul
variabilelor ţintă intr-o măsură a bunăstării care este utilizătă
de decidenţi în procesul decisional.
• Funcţia target este luată ca o funcţie de pierdere, banca
centrală încearcă să minimizeze pierderile de bunăstare
viitoare anticipate, care rezultă de la devierea output-ului şi a
inflaţiei de la ţintele lor (pentru output ţinta este nivelul
potenţial).
• Când considerăm că o scădere a inflaţiei este urmată de
pierderi temporare de output, atunci politica monetară este
optimă în sensul că utilitatea marginală şi costul marginal al
acţiunilor de politică monetară sunt egalizate.
Ţintirea inflaţiei ca miez al politicii monetare optime
Trăsături ale regimului ŢI:
• Anunţul privind o ţintă numerică pentru o perioadă specifică.
• Conştientizarea că o inflaţie joasă şi stabilă va fi scopul
băncii centrale. Aceasta întăreşte coerenţa şi transparenţa
politicii. Se elimină incertitudinea privind viitoarele rate ale
inflaţiei.
• Creşte credibilitatea politicii, ceea ce reduce anticipaţiile
inflaţioniste
• Implică o politică flexibilă şi precaut discreţionară
• Nivelul optimal al inflaţiei este de 2 procente
Trei principii ale ţintirii inflaţiei
• Concentrarea pe gap-ul producţiei (trebuie adus la zero)
• Aplicarea principiului lui Taylor. Rata nominală a dobânzii
trebuie crescută cu mai mult decât rata inflaţiei
• Comportamentul forward-looking al băncii centrale (există
lag-uri: o schimbare în rata dobânzii atinge efectul maxim
după 12 luni, iar efectele inflaţia au nevoie de mai mult până
sunt incorporate).
• Un cadru de politică monetară care satisface aceste trei
principii este ţintirea prognozelor inflaţiei
• Ţintirea prognozelor inflaţiei înseamnă că inflaţia se
stabilizează la un nivel scăzut şi gap-ul producţiei se închide
în acelaşi timp.
• Banca centrală are nevoie să reacţioneze la prognoza
inflaţiei.
Un model de ţintire a inflaţiei
Vom descrie trei ecuaţii, reflectând modelul neo-keznesist. O
ecuaţie este dedicată ofertei aggregate şi reprezintă curba
Phillips cu anticipaţii. O altă ecuaţie este dedicată reflectării
preferinţei băncii centrale privind preferinţa sa privind
compromisul dintre inflaţie şi şomaj. Această a doua ecuaţie
descrie cererea agregată.

Oferta agregată: curba Phillps

   e  ax  e (1)
y  yn
Aici x este definit ca x
yn
Cererea agregată: regula de politică monetară
• Banca centrală (BC) încearcă în mod sistematic să
minimizeze deviaţiile output-ului de la nivelul potenţial şi ale
inflaţiei de la ţinta  T .
• BC ia în considerare utilitatea şi costul acţiunilor sale. Se
comportă optim.
• Se presupune că pentru BC costul marginal rezultând din
schimbările ratei inflaţiei şi ale gap-ului producţiei sunt
proporţionale cu deviaţiile de la ţinta de inflaţie  şi de la
T

zero.
• Acesta este cazul când scopul BC este să minimizeze
pătratul deviaţiilor inflaţiei şi producţiei de la nivelul ţintit şi
respective de la nivelul potenţial:

min L  (   T ) 2  ( y  y n ) 2
• Costul marginal al fluctuaţiilor în output este:
x
• Costul marginal al fluctuaţilor în inflaţie este:
k (   T )

•  ( k ) este o măsură a costului fluctuaţiilor în output

(inflaţie) pentru banca centrală.
• Presupunem că BC încearcă să ducă pe x la zero. La
început x <0, adică economia operează sub nivelul potenţial.
• O mică creştere în x, x , duce la un câştig de bunăstare
 xx

• Apar costuri în termenii creşterii inflaţiei pe măsură ce creşte

x, astfel că efectul asupra inflaţiei este ax (vezi ecuaţia (1))
• Pierderea de utilitate este:
ak (   T )x

• Egalând costul cu utilitatea marginală rezultă:

ak
x   (   T )


• Dacă ar fi posibil pentru BC să controleze gap-ul de

producţie în mod perfect, atunci rezultatul al fi cel din
formula de mai sus. Dar dacă ţinem cont că şi şocurile
inflaenţează producţia şi cererea agregată, atunci:

ak
x (   T )  u (2)


sau:
    T   ( x  u) (3),

unde    . Ecuaţia (3) descrie regula de politică

ak

monetară a băncii centrale. descrie compromisul dintre
a
variabilitatea inflaţiei şi şi volatilitatea gap-ului de producţie.
Dacă greutatea relativă a lui  creşte, volatilitatea gap-ului
producţiei descreşte. Invers, preţul pentru încercarea de a
genera o mai mare stabilitate în inflaţie este o mai mare
variabilitate în producţie.
Mecanismul de transmisie monetară
• Variabila de control a BC este rata dobânzii nominale pe
termen scurt.
• BC stabileşte rata dobânzii astfel încât funcţia
intertemporală a pierderilor să fie minimă.
• Pentru a face acest lucru cu success, BC trebuie să aibă
idée despre mecanismul de transmisie. Funcţionarea
acestui mechanism este foarte puţin cunoscută. Mishkin
identifica 8 canale de transmisie.
• Relaţia dintre rata nominală a dobânzii, producţie, şi inflaţie
este dedusă pe baza impactului său asupra cererii agregate:
(4),
y  y0
n
 b( i   e
)u
y
• Unde i este rata nominală a dobânzii. Coeficientul negativ al
ratei reale a dobânzii (b) reflectă viziunea neo-keznesistă a
substituţiei intertemporale în consum, dar şi efecte în
investiţii prin costul şi disponibilitatea creditului.
• Toate schimbările anticipate sau persistente în cerere sunt
reprezentate prin y  y  y . De aceea, rata dobânzii reale
0

de echilibrul pe termen lung este:

y  y0 (5)
r* 
by n

y  y0
• Extrageţi 1 din ambele părţi ale ecuaţiei şi notaţi x0  şi
yn
obţineţi:
x  x0  b( i   e )  u
• Având în vedere ecuaţia (5) obţinem:
x  b( i   e  r* )  u (6)
Interpretarea ecuaţiei (6)
• În cazul în care nu există şocuri în cerere, producţia este mai
mică decât nivelul potenţial dacă rata reală curentă a dobânzii
  mare ca rata reală de echilibru pe termen lung
este imai e

a dobănzii (r*).
• Regulile de politică monetarăn (de ex. Taylor, 1993), specifică
instrumentul, adică rata nominală a dobânzii, în funcţie de rata
inflaţiei şi de gap-ul producţiei.
• Dacă rezolvăm (1) şi (3) pentru x, şi substituim rezultatul în
(6), si apoi rezolvăm pentru rata dobânzii nominale obţinem:

T  e  e T 1 e (7),
i  r  
* e
 i  [1  ](  e   T ) 
b( a   ) b( a   ) b( a   )

Unde iT  r*   T este rata nominală de echilibru pe termen lung.

Coeficientul inflaţiei anticipate:
• În relaţia (7) coeficientul inflaţiei anticipate este mai mare ca
1. Regula de politică stipulează că rata nominală a dobânzii
trebuie crescută cu mai mult decât a crescut inflaţia
anticipată astfel încât să asigure creşterea ratei reale a
dobânzii.
• Creşterea ratei reale a dobânzii duce la contracţia necesară a
producţiei.
• Dacă rata reală de echilibru s-a schimbat, atunci rata
nominală a dobânzii trebuie crescută proporţional dacă rata
estimată a dobânzii de echilibru s-a schimbat.