Viseaza ca si cand ai trai pentru

totdeauna,traieste ca si cand ai muri azi!

''Intr-o zi, viata ta iti va trece prin fata ochilor. Ai
grija sa merite vizionata.'' Ce se intampla cu noi??
Am uitat sa fim oameni?Am uitat ce reprezinta
respectul reciproc?Am uitat sa zambim?De ce ne
macina atatea inutilitati cotidiene?De ce ne pierdem
speranta atat de usor si ne e tot mai greu sa ne
regasim un echilibru?Pierdem o lupta nici macar
inceputa cu propriile noastre trairi si emotii.Ne-am
obisnuit sa pierdem inainte de a fi dat startul.De ce
renuntam atat de usor? De ce singurele afirmatii
constante includ sinonime ale tristetii si
deznadejdei?!De ce ne sprijinim mereu de un
molipsitor si descurajator ',nu pot,'?Sunt atatea lucruri
marunte care ne insenineaza privirea iar noi insistam
sa o umbrim cu inutilitati atat de dureroase in
esenta... Uitam sa traim,iar viata e darul cel mai de
pret oferit umanitatii. "Esentiala este
intrebuintarea vietii, nu durata sa."(Seneca).E
necesar sa ne descurajam intr atat de tare incat sa ne
simtit ingenuchiati, pierduti, neajutorati, singuri,
inutili, disperati, incompleti??!!E necesar sa ne tot
lovim de intrebarile retorice incepute cu insistentul
'de ce'?Uitam sa pretuim ceea ce avem langa
noi,uitam sa ne bucuram de tot ce e frumos si
nedescoperit inca.Este de ajuns sa ne lovim de o
greutate a vietii si sa ne simtim debusolati....sa uitam
tot ce ar trebui sa conteze cu adevarat.Regretam tot ce
reprezinta absurditate cotidiana si ne simtim sfasiati
de o durere accentuata de noi insine.Exista oameni
care cunosc suferinta si totusi reusesc sa-i faca fata
glorios...reusesc sa se impace cu partea accesibila a
acesteia.Iar noi,cei care ne vedem atat de inutili in
fata unei minime parti din intensitatea ei....ar trbui sa
ne simtim jigniti de sentimentele care ne
incearca.Cand ne-am pierdut simturile in umbra unui
praf de constiinta ratacita intre atatea caractere?
Rutina cotidiana ne face sa ne pierdem din esenta si
uitam sa ne exteriorizam sentimentele.Avem
privirea inchisa desi ochii ne sunt deschisi.Uitam
sa le aratam celor de langa noi cat sunt de
importanti,iar din asta deriva si lipsa observatiei
noastre....ajungem sa nu vedem dincolo de o bariera
iluzorie impusa de eterna oscilare dintre doua
relativitati indelung dezbatute: tristete si stare de
bine.Pana nu vom invata sa depasim etapele
insemnate de noi ca si cruciale, toti cei pe care ii
iubim sunt ostatici ce ne disipa curajul si ne corup
ratiunea.Sa invatatm sa ne bucuram de tot ce ne ofera
viata....sa invatatm sa radem mai mult,sa multumim
mai des,sa riscam,sa iubim....sa nu ne fie teama de
necunoscut,sa avem curajul sa spunem DA atunci
cand inima o cere,sa facem fata tristetii si sa o
alungam cu un zambet,sa daruim mai des si sa o
facem din suflet,sa aratam tot ceea ce sufletul
ascunde.Sa incercam sa nu ne mai ratacim printre
cuvinte cu atat usurinta si sa nu incercam sa ne
ascundem in fata unor adevaruri esentiala incercand
sa le distorsionam dimensiunea.Sa renuntam la
subtilitati si sa spunem lucrurilor pe nume punctand
intotdeauna elementele importante prin accentuari
puternice si gesturi sugestive.Sa ne ridicam de fiecare
data cand ajungem la nivelul solului....sau mai
mult...sa incercam ne pastram integritatea.Sunt prea
multe lucruri care merita traite si care sunt acolo
pentru a fi descoperite.Sa nu pierdem nici un minut in
plus regretand ce a fost sau gandindu-ne cum ar fi
fost daca... sa nu ne permitem 'avantajul' de a
cunoaste asta.