Sunteți pe pagina 1din 4

UNIVERSITATEA PETRU MAIOR

TÂRGU - MUREŞ

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ŞI LITERE

MASTERAT-ISTORIA LITERATURII ŞI SISTEMUL CRITICII LITERARE

NEGRU PE NEGRU

AUREL PANTEA

Masterand: Oana- Maria Molnar

ILSCL anul I
Negru pe negru

Aurel Pantea

Volumul de poezii a lui Aurel Pantea “Negru pe negru” este un volum plin de
negativism, un volum gândit cu răbdare şi executat cu atenţie. Ştim că în actul de
creaţie, fundamentală e starea poetului. Poate Aurel Pantea şi-a ales greşit momentul
creator, rezultând un volum de poezii pesimiste.

Momentele neinspirate, în care poetul se joacă cu cuvintele (uşoare de altfel, nu


are un limbaj complicat, e pe înţelesul tuturor), dau poetului “curaj” de a scrie
”Curajul, acum, să te traversezi, să te retraversezi”.(p.40); “şi timpul nu va mai dura,
şi se va despărţi / de sine, şi va rămâne cu sinele său, şi acolo se va urla/ într-o
imagine mare, // acum, el stă cu sinele său, ca o femeie care , în cele din urmă,/ stă cu
sinele său, ca o femeie care,în cele din urmă, acceptă, stă cu sinele său încărcat de
sâni”(p.120)

Ceea ce hrăneşte poemele lui Aurel Pantea e starea cronică, nevrotică, de


nevindecat a poetului de refuz existenţial, venită nu ştim de unde : “Aşa cum spun,
moartea e udă ca steaua cugetată” (p.36), “ E simplu să spui: timpul interdicţiilor,/ în
timp ce un NU/ secretă fiecare chip.” (p.45) . Viaţa pentru poet e negativă, vorbind
mult despre sine “Azi soarele a apus normal,/ n-am iertat, n-am fost iertat,/ prin zid
împietrit/ ne priveşte Faţa răbdătoare” (p. 48). Să fie însuşi Dumnezeu “Faţa
răbdătoare”? căruia îi mulţumeşte: “Îţi mulţumesc, Doamne…(p.124), îi mulţumeşte
pentru răbdarea ce o dă dovadă faţă de un nihilist „Azi – nici o călătorie. În
continuare/ îmi desăvîrşesc arta/ de a-mi suporta spasmele (...)/ negreala ei hurduită în
creier m-a făcut să simt/ că mă sprijin pe propria carne (...)”.

Temele pe care poetul îşi conturează poemele din cele două volume, se învârt în
jurul Timpului, mereu nemilos cu soarta muritorilor, stătut şi obosit, al Morţii şi mai
nemiloase, care aşteaptă prin subsoluri, al Acvacticului care curge, plouă printre
materia inertă, dar nu în ultimul rînd al NU- ului care stăpâneşte ca un boer această
lume plină de indiferenţă şi nimicuri.
Lumea poetului este o lume bolnavă de timp, “ lumea lui Nu”, o lume a morţii,
probabil tot din cauza timpului. Aproape în fiecare poem Aurel Pantea descrie timpul:
“timp zeflemisitor”, “timpul mamă se curbează cu timpul în pântec”, “timpul cu toate
otrăvurile/ îinflorite în plină acţiune”, “timpul îngrozit de trezirea ideii”, “timpul
lăuntric”, “timpul interdicţiilor”, “timpul ce ne înghesuie”, timpul „locuieşte în ea fără
măsură”, „timpul miroase/ a urină veche de pisică“, „timpul s-a lăţit/ ca un hoit“,
„rădăcinile timpului/ ţesându-şi cursele”, timpul care „devine moarte şi nervi morţi“,
„timpul îndrăgostindu-se pe măsură ce piere“, „timpul strălucind/ bea feţele
lucrurilor“, „timpul mănâncă la o masă îmbelşugată, îşi consolidează/ senioriile“, „îşi
ronţăie avatarii“.
Toate aceste manifestări ale timpului, timpul toxic, timpul barieră, îngheţat,
săditor de capcane, timpul narcisiac, gurmand duc la moarte, o altă prezenţă obsesivă
în acest volum. Ca şi timpul, şi moartea are diferite ipostaze “ ţesutul fleasc”, “om
desfăcut”, “imaginea mielului / din fiecare se reflectă / pe lame de cuţit”, “materia
găurilor lucrează, “tremurul/ unui ţesut rupt”.

Poemele lui Aurel Pantea sunt dificile, în poeme regăsindu-se diferite stări,
sacadate, fragmente de viziuni ce dau atribute negative vieţii poetului. La Aurel
Pantea, negrul se dublează, dând astfel o nuanţă mai expresivă acestei culori.
Sentimentele poetului sunt date de acest “negru pe negru”, făcând un univers în
decădere, în amuţenie, putreziciune, ducând încet-încet spre dispariţie.

Există în poemele lui Aurel Pantea o teamă de extincţie, de dispariţie, de


moarte, de acea „lipsă de stare”, de acea „groapă moale”, de „despuiata cavitate”, de
„sărutul negru”, de acea „gaură”, de „ora neagră”, de „întunericul originar al
plămânilor”. Este evidentă angoasa în faţa acelei supreme nesemnificaţii, în faţa
acelei ştergeri cu totul. Or, această angoasă pare a fi determinată de însăşi o întâlnire
cu aceasta.

Propoziţia lui Aurel Pantea nu are început sau sfârşit, ea


se luptă cu logicul si cu claritatea expresiei, însă totuşi, această
inegalitate îi produce originalitate şi autenticitate. "Negru pe negru"
este un volum plin de pesimism, în care timpul duce la moarte, pâna
atunci însă, guvernând NU-ul, Nimicnicia.

Bibliografie:Aurel Pantea, NEGRU PE NEGRU, (2009), Editura Limes, Cluj-


Napoca