Sunteți pe pagina 1din 1

ULTIMUL JOC

-Trei la centru, Vic.


-Ai doi matahala proasta ! urla Vic rosu de effort.
-…
Vantul ridica sepcile spectatorilor si le arunca pe teren. Conturul jucatorilor abia se mai
desluseste prin praf. Arbitrul striga ceva.
Nici el insusi nu se aude, gandeste Mirc si se ridica grabit de pe banca rezervelor.
Porneste in fuga spre vestiare zicandu-si –asta a fost ultimul , nu-mi vine sa cred ,
nenorocitul naibii!

Jocul ala a fost ultimul crampei de viata adevarata.Cred ca mi-am pierdut calea sau asa
ceva- ce ganduri de femeie iti trec prin cap mi-ar spune Stan, antrenorul.. Si totusi, jucam
cu toata inima , dadeam suta la suta si simteam ca traiesc.
Stan ridica paharele si radea radea –
-Matahala asta de Vic iar a dat-o in bara zice Stan si arunca dupa respectivul cu un servet
mototolit sau ce ii pica la indemana.
-Ha ,ha se zguduie taverna sub rasetele noastre.

Nu ma pot concentra decat pe durate scurte si pe distante scurte. Mintea este cea care ma
joaca , imi justifica tot ce este in jur si imi prezinta o realitate deformata , nicidecum este
ea in fapt , doar ca sa-mi apere corporalitatea. Nu mai juca trebling , imi zice , daca te
lovesti si mai adauga si responsabilitatea sociala-Ce fac cei de acasa , de la birou fara
mine? –Sunt sah mat, zice tot mintea.. Nu vreau sa ma mint ca sunt important , de
neinlocuit , desi asta imi face mintea , ma otraveste zilnic.Mintea ma indeparteaza de
mine , de viata reala , de a exista in viata reala. Un nenorocit de mecanism de autoaparare
ma conduce…