Tratatul de la Lisabona

La 1 decembrie 2009, Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare, încheind astfel mai mulţi ani de
negocieri pe tema aspectelor instituţionale.
Tratatul de la Lisabona modifică Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatele CE (fără a le
înlocui) şi pune la dispoziţia Uniunii cadrul legal şi instrumentele juridice necesare pentru a face
faţă provocărilor viitoare şi pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilo
1. O Europă mai democratică şi mai transparentă, în care Parlamentul European şi
parlamentele naţionale se bucură de un rol consolidat, în care cetăţenii au mai multe şanse de
a fi ascultaţi şi care defineşte mai clar ce este de făcut la nivel european şi naţional şi de către
cine.
o Un rol consolidat pentru Parlamentul European: ales direct de către cetăţenii
Uniunii Europene, acesta are noi atribuţii majore privind legislaţia, bugetul Uniunii Europene
şi acordurile internaţionale. Prin faptul că se recurge mai des la procedura de codecizie în
cadrul elaborării politicilor europene, Parlamentul European se află pe o poziţie de egalitate
cu Consiliul (care reprezintă statele membre) în ceea ce priveşte adoptarea celei mai mari
părţi a legislaţiei Uniunii Europene.
o O mai mare implicare a parlamentelor naţionale: parlamentele naţionale pot
participa într-o măsură mai mare la activităţile Uniunii Europene, în special datorită unui nou
mecanism care le permite să se asigure că aceasta intervine numai atunci când se pot obţine
rezultate mai bune la nivel comunitar (principiul subsidiarităţii). Alături de rolul consolidat al
Parlamentului European, implicarea parlamentelor naţionale conduce la consolidarea
caracterului democratic şi la creşterea legitimităţii acţiunilor Uniunii.
o O voce mai puternică pentru cetăţeni: datorită iniţiativei cetăţenilor, un milion de
cetăţeni din diferite state membre pot cere Comisiei să prezinte noi propuneri politice.
o Cine şi ce face: relaţia dintre statele membre şi Uniunea Europeană este mai clară,
odată cu repartizarea competenţelor.
o Retragerea din Uniune: Tratatul de la Lisabona recunoaşte explicit, pentru prima
dată, posibilitatea ca un stat membru să se retragă din Uniune.
 O Europă mai eficientă, cu metode de lucru şi reguli de vot simplificate, cu
instituţii eficiente şi moderne pentru o Uniune Europeană cu 27 de membri, capabilă să
acţioneze mai bine în domenii de prioritate majoră.
o Un proces decizional eficient: votul cu majoritate calificată din Consiliu este
extins la noi domenii politice, astfel încât procesul decizional să se desfăşoare mai rapid şi
mai eficient. Începând din 2014, calcularea majorităţii calificate se va baza pe sistemul dublei
majorităţi, a statelor membre şi a populaţiei, reflectând astfel dubla legitimitate a Uniunii.
Dubla majoritate se obţine atunci când o decizie este luată prin votul a 55% din statele
membre, reprezentând cel puţin 65% din populaţia Uniunii.
o Un cadru instituţional mai stabil şi mai eficient: Tratatul de la Lisabona creează
funcţia de preşedinte al Consiliului European (ales pentru un mandat de doi ani şi jumătate),
introduce o legătură directă între alegerea preşedintelui Comisiei şi rezultatele alegerilor
europene, prevede noi dispoziţii referitoare la viitoarea structură a Parlamentului European şi
include reguli clare privind cooperarea consolidată şi dispoziţiile financiare.
o O viaţă mai bună pentru europeni: Tratatul de la Lisabona ameliorează capacitatea
UE de a acţiona în diverse domenii de prioritate majoră pentru Uniunea de azi şi pentru
cetăţenii săi - precum libertatea, securitatea şi justiţia (combaterea terorismului sau lupta
împotriva criminalităţii). Într-o anumită măsură, Tratatul se referă şi la alte domenii, printre
care politica energetică, sănătatea publică, schimbările climatice, serviciile de interes general,
 cercetare, spaţiu, coeziune teritorială, politică comercială, ajutor umanitar, sport, turism şi
cooperare administrativă.
 O Europă a drepturilor, valorilor, libertăţii, solidarităţii şi siguranţei, care
promovează valorile Uniunii, introduce Carta drepturilor fundamentale în dreptul primar
european, prevede noi mecanisme de solidaritate şi asigură o mai bună protecţie a cetăţenilor
europeni.
o Valori democratice: Tratatul de la Lisabona specifică şi consolidează valorile şi
obiectivele care stau la baza Uniunii. Aceste valori sunt menite să servească drept punct de
referinţă pentru cetăţenii europeni şi să arate ce anume are de oferit Europa partenerilor săi
din întreaga lume.
o Drepturile cetăţenilor şi Carta drepturilor fundamentale: Tratatul de la Lisabona
menţine drepturile existente şi introduce altele noi. În mod special, garantează libertăţile şi
principiile înscrise în Carta drepturilor fundamentale şi conferă dispoziţiilor acesteia forţă
juridică obligatorie. Se referă la drepturi civile, politice, economice şi sociale.
o Libertate pentru cetăţenii europeni: Tratatul de la Lisabona menţine şi
consolidează cele „patru libertăţi”, precum şi libertatea politică, economică şi socială a
cetăţenilor europeni.
o Solidaritate între statele membre: Tratatul de la Lisabona prevede faptul că
Uniunea şi statele membre acţionează împreună în spirit de solidaritate în cazul în care un
stat membru este ţinta unui atac terorist sau victima unei catastrofe naturale sau provocate de
om. De asemenea, se subliniază solidaritatea în domeniul energiei.
o Mai multă siguranţă pentru toţi: Uniunea beneficiază de o capacitate extinsă de
acţiune în materie de libertate, securitate şi justiţie, ceea ce aduce avantaje directe în ceea ce
priveşte capacitatea sa de a lupta împotriva criminalităţii şi terorismului. Noile prevederi în
materie de protecţie civilă, ajutor umanitar şi sănătate publică au, de asemenea, obiectivul de
a întări capacitatea Uniunii de a răspunde la ameninţările la adresa securităţii cetăţenilor
europeni.
 Europa ca actor pe scena internaţională – instrumentele de politică externă de care
dispune Europa sunt regrupate atât în ceea ce priveşte elaborarea, cât şi adoptarea noilor
politici. Tratatul de la Lisabona oferă Europei o voce mai clară în relaţiile cu partenerii săi
din întreaga lume. De asemenea, utilizează forţa dobândită de Europa în domeniul economic,
umanitar, politic şi diplomatic pentru a promova interesele şi valorile europene pe plan
mondial, respectând, în acelaşi timp, interesele specifice ale statelor membre în domeniul
afacerilor externe.
o Numirea unui Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de
securitate, care este şi unul din vicepreşedinţii Comisiei, va creşte impactul, coerenţa şi
vizibilitatea acţiunii externe a UE.
o Noul Serviciu european pentru acţiune externă va oferi Înaltului Reprezentant
sprijinul necesar.
o Uniunea are o personalitate juridică unică, ceea ce îi întăreşte puterea de
negociere, determinând-o să fie mai eficientă pe plan mondial şi un partener mai vizibil
pentru ţările terţe şi organizaţiile internaţionale.
o Evoluţia politicii europene de securitate şi apărare se va realiza păstrând unele
modalităţi decizionale specifice, facilitându-se totodată o cooperare consolidată în cadrul
unui grup mai mic de state membre.

O Europă mai democratică şi mai transparentă

Tratatul de la Lisabona confirmă cele trei principii care stau la baza guvernanţei democratice în
Europa:
  Egalitatea democratică - cetăţenii trebuie să se bucure de atenţie egală din partea
instituţiilor europene
 Democraţia reprezentativă - acordarea unui rol mai important Parlamentului European şi
o mai mare implicare a parlamentelor naţionale
 Democraţia participativă - noi mecanisme de interacţiune între cetăţeni şi instituţii,
printre care se numără, de exemplu, iniţiativa cetăţenilor
În plus, Tratatul de la Lisabona clarifică natura relaţiilor dintre statele membre şi Uniunea
Europeană.

Competenţe sporite pentru Parlamentul European

Parlamentul European, ai cărui membri sunt aleşi prin vot universal direct o dată la cinci ani, îi
reprezintă pe cetăţenii statelor membre. Odată cu adoptarea fiecărui tratat, Parlamentului i-au
fost atribuite noi prerogative. Tratatul de la Lisabona nu face excepţie de la regulă, conferindu-i
mai multe competenţe în materie de legiferare, buget şi acorduri internaţionale.
Legiferare - „procedura de co-decizie” (redenumită „procedură legislativă ordinară”) este extinsă
la mai multe domenii. Concret, aceasta înseamnă că Parlamentul va dobândi un real statut de
putere legislativă, în aceeaşi măsură ca şi Consiliul, în cazul anumitor domenii în care nu a fost
implicat până în prezent sau în care a fost doar consultat. Imigraţia legală, cooperarea judiciară în
materie penală (Eurojust, prevenirea infracţiunilor, armonizarea standardelor pentru închisori, a
infracţiunilor şi sancţiunilor), cooperarea poliţienească (Europol) şi alte câteva dispoziţii care ţin
de politica comercială sau de agricultură sunt doar câteva exemple în acest sens. În acest fel,
Parlamentul European joacă un rol important în aproape toate dosarele legislative.
Buget - Tratatul de la Lisabona consacră practica bine stabilită a cadrului financiar multianual,
pentru care este necesară aprobarea Parlamentului. În acelaşi timp, Tratatul prevede că
Parlamentul şi Consiliul vor stabili împreună toate cheltuielile, fiind eliminată distincţia care se
făcea anterior între aşa-numitele cheltuieli „obligatorii” (de exemplu, ajutoarele agricole directe)
şi cheltuielile „neobligatorii”. Această inovaţie echilibrează rolul celor două instituţii în
aprobarea bugetului Uniunii.
Acorduri internaţionale - Tratatul de la Lisabona prevede că Parlamentul European trebuie să-şi
dea avizul conform asupra tuturor acordurilor internaţionale în domenii cărora li se aplică
procedura legislativă ordinară.

O mai mare implicare a parlamentelor naţionale

Tratatul de la Lisabona consolidează rolul parlamentelor naţionale, care vor putea participa mai
activ la lucrările Uniunii. O nouă dispoziţie reflectă clar drepturile şi obligaţiile pe care le au
parlamentele naţionale în cadrul Uniunii, fie că este vorba despre dreptul la informare, controlul
respectării principiului subsidiarităţii, mecanismele de evaluare a politicilor în domeniul
libertăţii, securităţii şi justiţiei sau despre procedurile de revizuire a tratatelor.
Cea mai semnificativă noutate se referă la controlul respectării principiului subsidiarităţii.
Potrivit acestui principiu, exceptând domeniile care ţin exclusiv de competenţele sale, Uniunea
nu acţionează decât în cazul în care intervenţia sa este mai eficientă decât o acţiune întreprinsă la
nivel naţional. Orice parlament naţional are dreptul să-şi susţină argumentele potrivit cărora o
propunere nu este conformă cu acest principiu. În acest caz, se va declanşa o procedură în doi
timpi:
 dacă o treime din parlamentele naţionale consideră că o propunere nu este conformă cu
principiul subsidiarităţii, Comisia va trebui să îşi reanalizeze propunerea, având
posibilitatea de a o menţine, de a o modifica sau de a o retrage;
  dacă majoritatea parlamentelor naţionale împărtăşesc aceste preocupări, iar Comisia
decide, totuşi, să îşi menţină propunerea, aceasta va trebui să îşi susţină motivaţiile, iar
Parlamentul European şi Consiliul vor avea sarcina de a decide asupra continuării sau
întreruperii procedurii legislative.

Transparenţa acţiunilor Consiliului de Miniştri

Acum, atât parlamentele naţionale, cât şi cetăţenii, pot afla în mod direct ce decizii adoptă
membrii Consiliului din fiecare stat membru, întrucât toate dezbaterile şi deliberările Consiliului
în domeniul legislativ sunt făcute publice.

Mai multă democraţie participativă

Cetăţenii europeni dispun deja de o serie de instrumente care le permit să se informeze şi să ia
parte la procesul politic comunitar. Acestora li s-a adăugat acum iniţiativa cetăţenilor. În virtutea
acestui nou drept de iniţiativă, un milion de cetăţeni provenind din mai multe state membre pot
solicita Comisiei să prezinte o propunere legislativă în domenii care ţin de competenţa Uniunii.
Detaliile practice ale acestei iniţiative vor fi precizate printr-un act legislativ.
Tratatul de la Lisabona subliniază, de asemenea, importanţa consultărilor şi a dialogului cu
asociaţiile, societatea civilă, partenerii sociali, angajaţii şi angajatorii, bisericile şi cu alte
organizaţii neconfesionale.

Relaţiile dintre Uniunea Europeană şi statele membre

Pentru fiecare domeniu de activitate, Tratatul de la Lisabona precizează dacă dreptul de a acţiona
revine Uniunii sau statelor membre, răspunzând, astfel, la o întrebare formulată de un mare
număr de cetăţeni şi anume „Cine şi ce face în Uniunea Europeană?”. În acest sens, Tratatul
introduce o clasificare generală a competenţelor, în trei categorii:
 Competenţele exclusive - doar Uniunea are puterea de a legifera în domenii precum
uniunea vamală, politica comercială comună sau concurenţa
 Acţiunile de sprijin, de coordonare sau de completare - în domenii precum cultura,
educaţia sau industria, intervenţia Uniunii se limitează la susţinerea acţiunilor întreprinse
de statele membre (de exemplu, prin intermediul ajutoarelor financiare)
 Competenţele partajate - în alte domenii, precum protecţia mediului, transporturile şi
protecţia consumatorilor, distribuirea puterii de legiferare între Uniunea Europeană şi
statele membre se face respectând principiul subsidiarităţii.
Odată ce s-au alăturat Uniunii Europene, statele membre pot decide singure dacă doresc sau nu
să rămână în cadrul acesteia. Tratatul de la Lisabona introduce o clauză de retragere voluntară,
admiţând astfel că statele membre au în orice moment posibilitatea de a se retrage din Uniune.
Instituţii moderne şi eficiente

Tratatul de la Lisabona nu schimbă fundamental structura instituţională a Uniunii, care se va

baza, în continuare, pe triunghiul Parlament, Consiliu, Comisie. Cu toate acesta, Tratatul
introduce câteva elemente noi menite să amelioreze eficienţa, coerenţa şi transparenţa
instituţiilor, astfel încât acestea să poată răspunde mai bine exigenţelor cetăţenilor europeni.
Numărul instituţiilor se ridică acum la şapte: Parlamentul European, Consiliul European,
Consiliul UE, Comisia Europeană, Curtea Europeană de Justiţie, Banca Centrală Europeană şi
Curtea de Conturi. Ce schimbări aduce Tratatul de la Lisabona?

Parlamentul European
Parlamentul European îi reprezintă pe cetăţenii statelor membre. Tratatul de la Lisabona sporeşte
competenţele acestuia la nivel legislativ, bugetar şi în materie de aprobare a acordurilor
internaţionale. De asemenea, Tratatul modifică structura instituţiei: numărul parlamentarilor
europeni nu poate depăşi 751 (750 plus preşedintele), iar repartizarea locurilor pe state membre
se face după principiul „proporţionalităţii degresive”. Altfel spus, deputaţii din ţările cu mai
mulţi locuitori vor reprezenta un număr mai mare de cetăţeni decât cei din ţările cu populaţie mai
mică. Tratatul mai precizează că numărul de parlamentari reprezentând fiecare stat membru
poate fi minim 6 şi maxim 96.

Consiliul European
Consiliul European, care are misiunea de a impulsiona elaborarea politicilor, devine, la rândul
său, o instituţie UE, fără a primi însă noi atribuţii. Este creat totuşi un nou post, cel de preşedinte
„permanent”. Acesta este ales de Consiliul European pentru un mandat de doi ani şi jumătate şi
are rolul de a asigura pregătirea şi continuitatea lucrărilor Consiliului şi de a găsi soluţii care să
conducă la obţinerea consensului între statele membre. Preşedintele Consiliului European nu
poate ocupa alte funcţii la nivel naţional.

Consiliul Uniunii Europene

Consiliul reprezintă guvernele statelor membre. Rolul său rămâne în mare măsură neschimbat.
Consiliul continuă să împartă prerogativele legislative şi bugetare cu Parlamentul şi îşi menţine
rolul central în materie de politică externă şi de securitate comună (PESC) şi de coordonare a
politicilor economice.
Schimbarea esenţială adusă de Tratatul de la Lisabona se referă la procesul decizional. În primul
rând, deciziile Consiliului se iau acum prin vot cu majoritate calificată, cu excepţia cazurilor în
care tratatele prevăd o altă procedură, cum ar fi votul în unanimitate. În practică, aceasta
înseamnă că votul cu majoritate calificată a fost extins la numeroase domenii de acţiune (de
exemplu, imigraţie şi cultură).
În 2014, se va introduce o nouă metodă de votare: votul cu dublă majoritate. Propunerile
legislative vor fi aprobate de către Consiliu printr-un vot exprimând nu doar majoritatea statelor
membre ale UE (55%), ci şi pe cea a populaţiei UE (65%). Acest tip de vot va reflecta dubla
legitimitate a UE - o uniune a popoarelor şi a naţiunilor, în acelaşi timp - şi va conduce la
consolidarea transparenţei şi a eficienţei legiferării. El va fi completat de un mecanism nou,
similar „compromisului de la Ioannina”, care ar permite unui număr mic de state membre
(apropiate de minoritatea de blocare) să-şi manifeste opoziţia faţă de o decizie. Într-o asemenea
situaţie, Consiliul va trebui să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a obţine, într-un interval de timp
rezonabil, o soluţie satisfăcătoare pentru ambele părţi.

Comisia Europeană
Principala responsabilitate a Comisiei Europene este aceea de a promova interesul public
european. Tratatul oferă fiecărui stat membru posibilitatea de a avea un reprezentant în cadrul
Comisiei, în timp ce, potrivit tratatelor de până acum, numărul comisarilor ar fi trebuit să fie
redus pentru a deveni mai mic decât cel al statelor membre.
O altă schimbare importantă constă în faptul că este prevăzută o legătură directă între rezultatele
alegerilor pentru Parlamentul European şi alegerea candidatului la preşedinţia Comisiei.
Rolul preşedintelui Comisiei este consolidat, acesta având autoritatea de a demite comisarii
europeni.
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate / Vicepreşedinte al
Comisiei
Înfiinţarea acestui post este una dintre inovaţiile instituţionale majore ale Tratatului de la
Lisabona, care ar urma să dea mai multă coerenţă acţiunilor externe ale Uniunii.
Înaltul Reprezentant are o dublă misiune: pe de o parte, este împuternicitul Consiliului pe
probleme de politică externă şi de securitate comună, iar pe de altă parte, este comisar european
pentru relaţii externe. Responsabil pentru elaborarea politicii externe şi a politicii de apărare
comună, Înaltul Reprezentant prezidează reuniunile periodice ale miniştrilor de externe ai
statelor membre („Consiliul Afacerilor Externe”). În plus, reprezintă politica externă şi de
securitate comună a Uniunii pe scena internaţională, fiind asistat de un serviciu european pentru
acţiune externă, format din funcţionari ai Consiliului, Comisiei şi serviciilor diplomatice
naţionale.

Alte instituţii europene

Rolul sau competenţele Băncii Centrale Europene (BCE) şi ale Curţii de Conturi nu au suferit
schimbări notabile. Totuşi, Tratatul de la Lisabona extinde domeniul de intervenţie al Curţii
Europene de Justiţie, mai ales în materie de cooperare penală şi poliţienească şi introduce câteva
modificări procedurale pentru această instituţie.

Parlamentele naţionale
Cu toate că parlamentele naţionale nu fac parte din structura instituţională europeană, ele joacă
un rol esenţial în modul de funcţionare al UE. Tratatul recunoaşte şi consolidează rolul
parlamentelor naţionale. De exemplu, dacă un număr suficient de parlamente naţionale consideră
că este preferabil ca o iniţiativă legislativă să fie luată la nivel local, regional sau naţional,
Comisia trebuie fie să îşi retragă propunerea, fie să justifice că iniţiativa respectivă nu contravine
principiului subsidiarităţii.

O Europă a drepturilor şi valorilor

Demnitatea umană, libertatea, democraţia, egalitatea, statul de drept - acestea sunt valorile
fundamentale ale Uniunii Europene, enunţate chiar în primele pagini ale Tratatului de la
Lisabona. Aceste valori sunt comune tuturor statelor membre şi orice ţară europeană care doreşte
să adere la Uniune trebuie să le respecte.
Promovarea acestor valori, alături de pacea şi bunăstarea popoarelor Uniunii, reprezintă în
prezent principalele obiective ale UE. Acestor obiective generale li se adaugă o serie de obiective
specifice precum promovarea justiţiei şi protecţiei sociale şi lupta împotriva excluderii şi
discriminării.
Tratatul de la Lisabona face progrese semnificative în materie de protecţie a drepturilor
fundamentale, deschizând calea aderării UE la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale.
În plus, Tratatul de la Lisabona garantează aplicarea efectivă a Cartei Drepturilor Fundamentale.
Prin urmare, UE dispune de un ansamblu de drepturi civile, politice, economice şi sociale care
sunt obligatorii din punct de vedere juridic, nu doar pentru UE şi instituţiile sale, ci şi pentru
statele membre (în ceea ce priveşte punerea în aplicare a legislaţiei comunitare). Carta grupează
drepturile fundamentale în şase capitole mari: demnitate, libertate, egalitate, solidaritate,
cetăţenie şi justiţie. În plus, introduce alte drepturi care nu apăreau în Convenţia europeană a
drepturilor omului, precum protecţia datelor cu caracter personal, bioetica şi dreptul la o bună
administrare. Carta reafirmă măsuri importante vizând eliminarea discriminării pe motive de sex,
rasă şi etnie. În acelaşi timp, menţionează şi drepturile sociale aplicate în rândul întreprinderilor,
de exemplu dreptul muncitorilor de a fi informaţi, de a negocia şi de a iniţia acţiuni colective –
altfel spus, dreptul la grevă.
Nu în ultimul rând, Tratatul de la Lisabona introduce un nou drept, care vă permite să vă
exprimaţi punctul de vedere cu privire la problematicile europene: prin semnarea unei petiţii de
către cel puţin un milion de cetăţeni provenind din mai multe state membre, puteţi solicita
Comisiei să elaboreze o propunere legislativă.
Uniunea Europeană în lume
Promovându-şi valorile şi interesele pe plan internaţional, UE este cea mai mare putere
comercială din lume şi cel mai important furnizor de ajutor către ţările în curs de dezvoltare. Prin
Tratatul de la Lisabona, Europa se poate exprima cu mai multă fermitate în domeniul relaţiilor
externe.
Pentru a menţine libertatea, securitatea şi prosperitatea pe tot continentul, Uniunea Europeană
trebuie să joace un rol cât mai activ pe scena mondială. În contextul globalizării, statele membre
nu pot face faţă singure unor provocări precum asigurarea rezervelor de energie, schimbările
climatice, dezvoltarea durabilă, competitivitatea economică şi terorismul. Aceste probleme pot fi
soluţionate doar acţionând ca un tot unitar, la nivelul Uniunii Europene.
Tratatul de la Lisabona conţine două inovaţii instituţionale importante, care vor avea un impact
semnificativ asupra acţiunii externe a Uniunii: numirea unui preşedinte „permanent” al
Consiliului European, pentru un mandat de doi ani şi jumătate cu posibilitate de reînnoire şi
numirea unui Înalt Reprezentant pentru afaceri externe şi politica de securitate, care va fi şi
vicepreşedinte al Comisiei şi care va avea misiunea de a asigura coerenţa acţiunilor externe ale
Uniunii. Tratatul de la Lisabona oferă Uniunii posibilitatea de a acţiona mai eficient şi mai
coerent pe plan internaţional. Îmbinând diversele componente ale politicii externe, respectiv
diplomaţia, securitatea, comerţul, dezvoltarea, ajutorul umanitar şi negocierile internaţionale,
Europa va dobândi o poziţie mai fermă în relaţiile cu ţările partenere şi cu organizaţiile din
întreaga lume.
Impactul intervenţiilor UE devine mai puternic odată cu crearea unui nou serviciu european
pentru acţiune externă. Acesta se sprijină pe resursele instituţiilor UE şi ale statelor membre
pentru a-l asista pe Înaltul Reprezentant.
Tratatul atribuie Uniunii o personalitate juridică unică, dându-i posibilitatea să încheie acorduri
internaţionale şi să adere la organizaţii internaţionale. Prin urmare, UE poate să se exprime şi să
acţioneze ca o singură entitate.
Tratatul de la Lisabona acordă o şi mai mare importanţă principiilor care stau la baza acţiunilor
Uniunii Europene: democraţia, statul de drept, libertăţile fundamentale şi drepturile omului,
respectarea demnităţii umane, principiile egalităţii şi solidarităţii. Tratatul de la Lisabona
introduce, pentru prima dată, o bază juridică specifică pentru acordarea ajutorului umanitar şi
prevede posibilitatea înfiinţării Corpului voluntar european de ajutor umanitar.
Definind rolul pe care UE trebuie să îl joace în lume, Tratatul de la Lisabona abordează şi
problema politicii de securitate şi de apărare comună, admiţând că aceasta face parte integrantă
din politica externă şi de securitate comună. În acest context, este introdusă şi o „clauză de
solidaritate”, prin care Uniunea Europeană şi statele membre sunt chemate să acţioneze în comun
în cazul în care un stat membru devine ţinta unui atac terorist.
Mai multă justiţie, libertate şi securitate
dificarea unui spaţiu al justiţiei, libertăţii şi securităţii reprezintă o prioritate de vârf a Uniunii
Europene.
Tratatul de la Lisabona are o influenţă considerabilă asupra normelor actuale care reglementează
libertatea, securitatea şi justiţia la nivel comunitar şi facilitează derularea, de către UE, a unor
acţiuni mai complexe, mai legitime, mai transparente şi mai democratice.
Până la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, aspectele importante din acest domeniu
trebuiau reglementate prin decizii adoptate în unanimitate de către Consiliu, rolul atribuit
Parlamentului European şi Curţii Europene de Justiţie fiind limitat.
Tratatul de la Lisabona contribuie la consolidarea democraţiei şi a transparenţei, întrucât o serie
de acte juridice sunt adoptate prin codecizie, procedură care întăreşte rolul de colegiuitor al
Parlamentului European, iar principiul adoptării deciziilor cu majoritate calificată în cadrul
Consiliului este extins şi la alte domenii.
Acţiunile întreprinse de UE sunt facilitate prin eliminarea separării domeniilor politice – aşa-
numiţii „piloni” – care caracterizează structura instituţională existentă pentru cooperarea
poliţienească şi judiciară în materie penală.
Totuşi, rămân posibile propunerile legislative bazate pe iniţiativele a cel puţin un sfert din statele
membre în domeniul cooperării poliţieneşti, al dreptului penal şi al cooperării administrative.
Comisia Europeană are rolul deplin de gardian al Tratatelor şi veghează, alături de Curtea
Europeană de Justiţie, la aplicarea corectă a deciziilor.
La rândul lor, parlamentele naţionale au un rol mai important în examinarea şi emiterea de avize
privind aspectele legate de justiţie, libertate şi securitate.
Tratatul de la Lisabona garantează libertăţile şi principiile înscrise în Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene şi conferă dispoziţiilor acesteia forţă juridică obligatorie. În
acest sens, Curtea de Justiţie beneficiază, de asemenea, de competenţe sporite pentru a garanta
aplicarea corectă a Cartei.
Aceste schimbări facilitează crearea unui proces decizional mai complet, mai legitim, mai
eficient, mai transparent şi mai democratic în domeniul comun al libertăţii, justiţiei şi securităţii,
întrucât elimină blocarea frecventă a propunerilor datorată regulii unanimităţii.
Trebuie menţionat totuşi că trei state membre au considerat necesar să negocieze sau să
prelungească valabilitatea unor dispoziţii speciale privind anumite aspecte din domeniul
libertăţii, justiţiei şi securităţii, cu scopul de a menţine unele dispoziţii naţionale specifice.
Politici pentru o viaţă mai bună
Asumarea rolului de lider în acţiunea de combatere a schimbărilor climatice, edificarea unei
politici spaţiale ambiţioase, garantarea securităţii aprovizionării cu energie - iată doar câteva
dintre obiectivele pe care UE le poate îndeplini acum datorită Tratatului de la Lisabona.
Activităţile pe care le desfăşoară Uniunea Europeană în toate domeniile ne influenţează viaţa
cotidiană, dar provocările cu care se confruntă continentul nostru în prezent sunt complexe şi
variate. Tratatul va ajuta Europa să meargă mai departe în această lume caracterizată de o
concurenţă în creştere şi de schimbări profunde la nivel demografic. Efectele sale vor fi benefice
nu numai în domeniul creşterii economice şi al concurenţei, ci şi în sfera socială. De acum, toate
politicile UE vor trebui să aibă în vedere o mai bună ocupare a forţei de muncă, asigurarea unei
protecţii sociale adecvate şi combaterea excluderii sociale. 

Schimbările climatice şi mediul

Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai grave ameninţări cu care ne confruntăm în
prezent: ele influenţează nu numai mediul înconjurător, ci şi viaţa socială şi economică.
Derularea la nivel internaţional a acţiunilor de combatere a schimbărilor climatice reprezintă,
alături de dezvoltarea durabilă, piatra de temelie a politicii de mediu a UE. Deşi dezvoltarea
durabilă şi protecţia mediului figurează şi în tratatele actuale, Tratatul de la Lisabona stabileşte
definiţii clare şi consolidează capacitatea de acţiune a UE în aceste domenii.

Energie               
Aprovizionarea cu energie este fundamentală pentru noi toţi. În ultimii doi ani, mulţi europeni au
fost afectaţi de creşterea preţurilor în acest sector. Tratatul de la Lisabona ajută Europa să-şi
asigure aprovizionarea cu energie şi promovează folosirea resurselor durabile şi competitive.
Tratatul conţine un capitol special consacrat energiei, care defineşte competenţele cheie şi
obiectivele generale ale politicii energetice: funcţionarea pieţelor energiei, securitatea
aprovizionării, eficienţa energetică şi reducerea consumului de energie, dezvoltarea unor forme
de energie noi şi regenerabile şi interconectarea reţelelor energetice. Pentru prima dată, este
introdus un principiu al solidarităţii potrivit căruia un stat membru care se confruntă cu dificultăţi
majore în aprovizionarea cu energie va putea conta pe sprijinul celorlalte state membre.

Protecţia civilă
Tratatul de la Lisabona îşi propune să faciliteze prevenirea, pe teritoriul UE, a dezastrelor
naturale şi a celor provocate de om, precum şi protecţia împotriva acestora. Un nou cadru juridic
permite sprijinirea acţiunilor derulate de statele membre în acest domeniu, precum şi promovarea
cooperării operaţionale. Întrucât încep să se simtă deja primele semne ale schimbărilor climatice,
respectiv inundaţiile şi incendiile, cooperarea dintre statele membre este acum mai necesară ca
niciodată.

Sănătatea publică
Bunăstarea cetăţenilor europeni este pilonul central al Tratatulului de la Lisabona. Prin urmare,
un accent important se pune pe îmbunătăţirea politicilor în domeniul sănătăţii. Tratatul prevede o
serie de măsuri care au ca obiectiv direct protecţia sănătăţii publice, abordând inclusiv problema
fumatului şi a abuzului de alcool. Pentru a consolida protecţia pacienţilor, UE poate stabili
standarde privind produsele şi aparatura medicală. În acelaşi timp, Tratatul ajută statele membre
să monitorizeze semnele care indică existenţa unor ameninţări transfrontaliere grave, precum
gripa aviară. În cazul în care astfel de ameninţări se concretizează, Tratatul le permite ţărilor UE
să-şi mobilizeze toate resursele în mod coerent şi eficient.

Serviciile publice
Tratatul de la Lisabona recunoaşte rolul pe care îl joacă serviciile publice în dezvoltarea
coeziunii sociale şi regionale – transporturile, educaţia, asistenţa medicală sunt fundamentale
pentru fiecare dintre noi. În anexa la Tratatul de la Lisabona figurează un protocol special care
stabileşte principalele modalităţi prin care se poate ameliora eficienţa serviciilor de interes
general.

Politica regională
Tratatul de la Lisabona consolidează, totodată, coeziunea economică, socială şi teritorială în
cadrul Uniunii Europene. Pentru prima dată, principiul coeziunii teritoriale este inclus în
obiectivele UE. Tratatul de la Lisabona atribuie un rol mai important regiunilor. Principiul
subsidiarităţii, potrivit căruia UE acţionează doar atunci când rezultatele pot fi mai uşor obţinute
la nivel comunitar decât la nivel naţional, se va aplica, acum, inclusiv la nivel local şi regional.
Cercetare
Tratatul de la Lisabona plasează în centrul politicii de cercetare crearea unui Spaţiu European de
Cercetare care să permită libera circulaţie a cercetătorilor, a cunoştinţelor ştiinţifice şi a
tehnologiei. Într-o perioadă în care apar noi actori mondiali interesaţi de elaborarea unor proiecte
spaţiale, Tratatul creează şi o nouă bază juridică pentru o politică spaţială coerentă - o dovadă
clară a faptului că Europa nu-şi poate permite să treacă cu vederea beneficiile economice şi
strategice ale unei politici spaţiale. 

Politica comercială
Pentru ca toată lumea să prospere, tranzacţiile comerciale trebuie să se desfăşoare în mod corect
şi liber. Tratatul de la Lisabona extinde domeniul de aplicare a politicii comerciale pentru a
include şi investiţiile străine directe. Instrumentele proprietăţii intelectuale, precum mărcile
înregistrate, desenele industriale, patentele, drepturile de autor, reprezintă unul dintre motoarele
care pun în mişcare inovaţia, creşterea economică şi competitivitatea. Tratatul de la Lisabona
facilitează uniformizarea protecţiei la nivel european.

Sport
Tratatul de la Lisabona deschide calea către o dimensiune europeană autentică în domeniul
sportiv. Noile prevederi permit UE să sprijine, să coordoneze şi să completeze acţiunile statelor
membre, promovând imparţialitatea şi transparenţa în ceea ce priveşte competiţiile sportive şi
cooperarea dintre organismele sportive. De asemenea, protejează integritatea fizică şi morală a
sportivilor, acordând o atenţie deosebită tinerilor.

Economie
Zona euro, formată din ţările care au adoptat moneda unică, va funcţiona mai bine după
adoptarea Tratatului de la Lisabona. Comisia poate să transmită avertismente „directe” statelor
membre a căror disciplină financiară nu foarte riguroasă riscă să pună în pericol buna funcţionare
a zonei euro.

Protecţia datelor
Tratatul de la Lisabona afirmă clar că fiecare persoană are dreptul la protecţia datelor cu caracter
personal. Acest drept este înscris şi în Carta drepturilor fundamentale.

Turism
Tratatul de la Lisabona creează o nouă bază juridică dedicată în întregime turismului, menită să
consolideze statutul UE ca principală destinaţie turistică a lumii.