Sunteți pe pagina 1din 3

Centura fotonică

publicat la 18 Iunie 2004

de Marian Apostol (AIM)

Centura fotonică

Acest fenomen a fost descoperit în 1962, deci cu mai mult de 40 ani în urmă. Cu toate
acestea, informaţiile nu au fost făcute publice decât cu mult mai târziu, şi numai unui
număr mic de oameni.

Centura fotonică şi radiaţia aferentă au un impact mult mai mare decât ne-am putea
imagina. Din punct de vedere ştiinţific, este vorba de mişcarea de rotaţie a sistemului
nostru solar (împreună deci cu toate planetele sale) în jurul soarelui central al galaxiei,
numit Alcyone (în constelaţia Pleiadelor). O rotaţie completă se realizează în 25.860 ani.
Întregul nostru sistem solar, împreuna deci cu Pământul şi Luna, trebuie să treacă de două
ori, în timpul unei rotaţii complete, prin această centură de fotoni. Distanţa de timp între
cele două momente este de 10.500 ani, perioadă în care Întunericul este covârşitor.

După aceşti 10.500 ani urmează intrarea în centura fotonică ce dureaza 2.000 ani, si este
o perioadă de creştere spirituală pentru întreg sistemul planetar.

Următoarea întrebare este: "Ce legătură există între centura fotonica şi spiritualitate?".
Atât radiaţia aferentă cât şi centura în sine sunt vehicule ale transformării şi transmutaţiei
necesare unui ciclu evolutiv. Pe măsură ce înaintăm în centura fotonică, trebuie să ne
punem în armonie cu vibraţiile ei, altfel riscăm să rămânem în a treia dimensiune. Dacă
refuzăm să evoluăm, va trebui să nu ne plângem că rămânem aşa cum suntem.
Bineînţeles că unii dintre noi învaţă mai greu decât alţii...

Efectele centurii fotonice

Pe măsură ce sistemul nostru solar va continua să avanseze tot mai mult în centura
fotonică, vor apare tot mai clare următoarele efecte:

• Centura fotonică şi radiaţia din centrul galaxiei noastre sunt adevarate vehicule de
transformare. Aici este sursa radiantă a energiei Christice, o energie a compasiunii
şi iubirii. Prin aceste vehicule spirituale, dacă le vom folosi, avem şansa să ne
depăşim limitările la care am fost supuşi. Totuşi, alegerea ne aparţine în totalitate.
Liberul arbitru va prevala.

• Multiple evenimente astronomice (eclipse, tranzite, etc) vor determina o pregătire


subtilă, nevăzut1a dar eficientă a fiinţelor de pe acestă planetă. Astfel, probleme
legate de egoism, relaţii interumane dar şi materialismul actual vor fi exacerbate.
Vechile modele de negare a realităţii se vor dovedi ineficiente şi vor fi spulberate.
Prefăcătoria şi minciuna sunt pe moarte. În locul lor, iubirea şi compasiunea vor
umple întreaga planetă.

• Mai multe evenimente majore vor avea loc la nivelul planetei, în ceea ce priveşte
modul de gândire şi de acţiune, în general. Toate acestea sunt menite să distrugă
vechile energii tri-dimensionale dizarmonioase, inclusiv pe cele din tine şi din
mine. Depinde de fiecare dacă această purificare se va face brutal sau treptat.
Dacă acceptăm sincer noile energii ale iubirii, sau, dimpotrivă, dacă ne
încăpăţânăm în modul actual de viaţă.

• Pentru a fi pregătiţi în legătură cu transformarea spaţio-temporală ce vine,


corpurile noastre fizice trebuie să fie compatibile cu noua lume, astfel ca intrarea
în conştiinţa Christică să fie uşoară. Se aşteapta ca lanţul ADN (care are acum
doua componente) să ajunga la 12 componente prin rearanjarea şi activarea
anumitor gene neutilizate în prezent (numite, din necunoaştere, gene de balast).
Energia Christică acţionează ca un catalizator pentru aceste procese. Astfel, mulţi
oameni vor deveni clarvăzători, telepaţi, vindecători, etc. Aşa cum a prezis Iisus.
Acum, mai mult decât oricând, trebuie să recunoaştem Voinţa Divină şi să
acţionăm aproape tot timpul în concordanţă cu Aceasta. Gândurile noastre sunt
energii foarte puternice care trebuie controlate şi direcţionate foarte precis în
scopuri benefice, divine.

• Pe măsură ce conştiinţa şi corpul nostru se transformă, gândul va deveni


principala preocupare a zilei. Astfel, gândurile sunt mult mai reale decât acţiunea:
ceea ce gândeşti, exact asta eşti. Datorită faptului că această a patra dimensiune ce
tocmai se naşte este de esenţă eterică, fiecare dintre noi va fi precum un ecran de
televizor: toate gândurile noastre vor fi perfect vizibile pentru toata lumea! Nu
veţi mai putea ascunde lăcomia, prefăcătoria, laşitatea, ura, plăcerea sau trădarea.
Veţi deveni ca o carte deschisă dar nescrisă, în paginile căreia apar litere şi
cuvinte instantaneu, pe măsură ce gândurile iau naştere, şi oricine va putea citi în
această carte. Gândurile negative pot şi trebuie înlocuite cât mai des şi apoi chiar
definitiv cu iubire, sinceritate, lumină şi iertare pentru a nu fi aruncat înapoi în a
treia dimensiune care între timp va deveni aproape improprie vieţii.

• Întreaga noastră lume, întregul nostru sistem de valori bazat pe iluzie şi polarizare
se va prăbuşi, astfel că această cortină va cădea lăsând loc realităţii aşa cum este
ea. Pentru început unii dintre noi probabil vom fi debusolaţi şi neajutoraţi. De
aceea trebuie încă din acest moment (da, chiar ACUM) să decidem dacă renunţăm
sau nu la modul nostru de gândire.

• Sunt prevăzute masive scăderi ale câmpului magnetic şi gravitaţional ca şi


scăderea densităţii. Pe măsură ce devenim mai uşori, limitările impuse de materie
vor fi din ce în ce mai slabe până vor dispare cu totul. Pe cer vor fi vizibile
adevărate spectacole de culori vii, inimaginabile în acest moment, ca o auroră
foarte vie şi luminoasă.

Concluzii
Mănuşa a fost aruncată iar mesajul este clar.

În aceste momente trebuie să ne hotărâm de care parte suntem: Lumina sau Întunericul!
Vechiul mod de viaţă trebuie să fie înlocuit de o conştiinţă vie, plină de compasiune şi
iubire. Transformările ce vin nu pot fi ocolite şi nici oprite, ele sunt definitive. Acum
avem şansa să alegem decisiv.

Datorită faptului că articolele AIM sunt adesea copiate pe diverse forumuri şi apoi
preluate de alte reviste şi site-uri, fără a specifica originea lor, vă informăm că adresa
acestui articol este http://active.info.ms/?a=67 şi este publicat la Active Information
Media.

Strămoşii noştri de pe întreaga planetă ne-au avertizat de mult despre aceste timpuri.
Energiile transformatoare sunt deja printre noi. Dizarmoniile din relaţii, guverne, îtiinţă şi
religie se vor înteţi astfel că procesul de purificare este evident pentru toată lumea. Mai
ales la nivel financiar se aşteaptă mari catastrofe. Întreg Pământul se pregăteşte de marea
Ascensiune în a patra şi apoi a cincea dimensiune.

Mai mult, se va acţiona conform zicalei "mulţi chemaţi - puţini aleşi". Numai cei care
sunt pregătiţi vor trece în a patra dimensiune. Eşti tu oare pregătit? Pentru a absolvi
şcoala din acestă lume, regulile sunt simple: compasiune şi iubire. Este singurul mod de a
ajunge în dimensiunea a patra. Trebuie să ne despărţim definitiv de frică şi orice
sentimente negative care nu sunt decat hrană pentru forţele întunericului şi care vor să ne
ţina captivi în continuare.

Cooperând în acest fel, avem cele mai mari şanse ca şi corpurile noastre fizice, curăţite de
energiile negative ale urei, minciunii, laşităţii, etc şi transformate de iubire şi compasiune,
să fie capabile să existe în a patra dimensiune.

În anii ce vor urma vom descoperi cu uimire şi stupoare planurile cu care forţele negative
ne-au ţinut sub control timp de mai multe mii de ani. Vor fi date publicităţii realităţi
aproape incredibile şi se va vedea clar, odată pentru totdeauna, cine este în Adevar şi cine
în Minciună. Guvernele locale şi cel mondial vor fi în incapacitate de a mai ascunde
adevărul şi nu vor mai putea păcăli oamenii. Şi ei, ca şi fiecare dintre noi, vor primi ceea
ce au cerut.

Compasiunea şi iubirea, fără a judeca pe ceilalţi, şi eliminarea fricii sunt cheile pentru a
realiza această Ascensiune.

S-ar putea să vă placă și

  • Chiromantie (Ghicitul in Palma) Pe Scurt
    Chiromantie (Ghicitul in Palma) Pe Scurt
    Document8 pagini
    Chiromantie (Ghicitul in Palma) Pe Scurt
    crinaioana
    100% (3)
  • Grafologia Si Personalitatea Umana
    Grafologia Si Personalitatea Umana
    Document16 pagini
    Grafologia Si Personalitatea Umana
    Aliseea
    96% (28)
  • Heliotrop Ul
    Heliotrop Ul
    Document1 pagină
    Heliotrop Ul
    crinaioana
    Încă nu există evaluări
  • 8 Secrete Care Te Ajuta Sa-Ti Intelegi Iubitul. Afla Ce-Si Doreste de La Tine!
    8 Secrete Care Te Ajuta Sa-Ti Intelegi Iubitul. Afla Ce-Si Doreste de La Tine!
    Document1 pagină
    8 Secrete Care Te Ajuta Sa-Ti Intelegi Iubitul. Afla Ce-Si Doreste de La Tine!
    crinaioana
    Încă nu există evaluări
  • 7 Plante Tamaduitoare La Îndemana Oricui
    7 Plante Tamaduitoare La Îndemana Oricui
    Document1 pagină
    7 Plante Tamaduitoare La Îndemana Oricui
    crinaioana
    Încă nu există evaluări
  • Cuart Roz
    Cuart Roz
    Document3 pagini
    Cuart Roz
    crinaioana
    Încă nu există evaluări
  • GRANAT
    GRANAT
    Document1 pagină
    GRANAT
    crinaioana
    Încă nu există evaluări
  • Cuart Fumuriu
    Cuart Fumuriu
    Document1 pagină
    Cuart Fumuriu
    crinaioana
    Încă nu există evaluări
  • Cuart Rutilat
    Cuart Rutilat
    Document1 pagină
    Cuart Rutilat
    crinaioana
    Încă nu există evaluări
  • Heliotrop Ul
    Heliotrop Ul
    Document1 pagină
    Heliotrop Ul
    crinaioana
    Încă nu există evaluări
  • CRISOPRAZ
    CRISOPRAZ
    Document1 pagină
    CRISOPRAZ
    crinaioana
    Încă nu există evaluări
  • DIAPAZ
    DIAPAZ
    Document1 pagină
    DIAPAZ
    crinaioana
    Încă nu există evaluări
  • Cuart Herkimer
    Cuart Herkimer
    Document1 pagină
    Cuart Herkimer
    crinaioana
    Încă nu există evaluări
  • AVENTURIN
    AVENTURIN
    Document1 pagină
    AVENTURIN
    crinaioana
    Încă nu există evaluări
  • CHRYSOCOLA
    CHRYSOCOLA
    Document1 pagină
    CHRYSOCOLA
    crinaioana
    Încă nu există evaluări
  • Diamant Ul
    Diamant Ul
    Document1 pagină
    Diamant Ul
    crinaioana
    Încă nu există evaluări
  • Carne Ol
    Carne Ol
    Document2 pagini
    Carne Ol
    crinaioana
    Încă nu există evaluări
  • Car Iota
    Car Iota
    Document1 pagină
    Car Iota
    crinaioana
    Încă nu există evaluări
  • CHIHLIIMAR
    CHIHLIIMAR
    Document1 pagină
    CHIHLIIMAR
    crinaioana
    Încă nu există evaluări
  • AZURIT
    AZURIT
    Document2 pagini
    AZURIT
    crinaioana
    Încă nu există evaluări
  • Bismuth
    Bismuth
    Document1 pagină
    Bismuth
    crinaioana
    Încă nu există evaluări
  • CALCIT Galben
    CALCIT Galben
    Document1 pagină
    CALCIT Galben
    crinaioana
    Încă nu există evaluări
  • Agata
    Agata
    Document2 pagini
    Agata
    crinaioana
    Încă nu există evaluări
  • AMETIST
    AMETIST
    Document1 pagină
    AMETIST
    crinaioana
    Încă nu există evaluări
  • Bismuth
    Bismuth
    Document1 pagină
    Bismuth
    crinaioana
    Încă nu există evaluări
  • CALCITA
    CALCITA
    Document1 pagină
    CALCITA
    crinaioana
    Încă nu există evaluări
  • Ametistul
    Ametistul
    Document25 pagini
    Ametistul
    crinaioana
    Încă nu există evaluări
  • Alexandr It Ul
    Alexandr It Ul
    Document1 pagină
    Alexandr It Ul
    crinaioana
    Încă nu există evaluări
  • AMAZONITA
    AMAZONITA
    Document1 pagină
    AMAZONITA
    crinaioana
    Încă nu există evaluări
  • ACVAMARIN
    ACVAMARIN
    Document1 pagină
    ACVAMARIN
    crinaioana
    Încă nu există evaluări