Sunteți pe pagina 1din 3

Diferenþe ºi asemãnãri între normalitate ºi sãnãtate sferele de conþinut ale celor dou

erã. Normalitatea include sãnãtatea, având în acelaºi timp ºi elemente distincte. Ele se di
enþiazã în privinþa domeniului de studiu, normalitatea vizând media populaþiei în timp ce s
a vizeazã mai mult aspectul calitativ. 515b12f Normalitatea se referã la aspectul ad
aptativ (cine este normal este acceptat de grup), sãnãtatea se referã la valoare. Conc
eptul de normalitate este des utilizat în domeniul medicinei, în special cea curativã,
în timp ce sãnãtatea intrã în sfera de preocupãri a medicinei preventive. Normalitatea ºi
ea ocolesc boala, normalitatea se sustrage bolilor ce agreseazã viaþa psihicã a indivi
dului, sãnãtatea îndepãrtându-se de boalã, sãnãtatea fiind vãzutã ca normalitate idealã. Sã
mai mult de aspectele somatice, în timp ce normalitatea este mai apropiatã de aspect
ele mintale, psihice. Din punct de vedere somatic, o persoanã este fie bolnavã, fie
sãnãtoasã, sãnãtatea mintalã fiind asociatã cu normalitate / anormalitate.
Definiþii ale sãnãtãþii:
O din perspectivã negativã (antagonicã), care este un punct de vedere limitativ,
sãnãtatea reprezintã absenþa oricãrei boli sau infirmitãþi, rolul medicului fiind în înlãtu
ptomelor.
? din perspectivã pozitivã, sãnãtatea este starea de bine ce presupune o capacitate a
individului satisfãcãtoare de muncã, de relaþionare cu semenii, fiind capabil de iubire
atât pentru sine cât ºi pentru ceilalþi, nefiind dominat de conflicte mintale serioase.
din perspectivã optimalã, o sãnãtate realã este cea mai bunã stare de sãnãtate posibil
le existente.
Ipostazele sãnãtãþii:
O sãnãtatea ca adaptare adaptarea este un criteriu pe baza cãruia putem evalua st
area de sãnãtate. Aºadar, starea de sãnãtate este adaptarea cu maximã eficienþã a individul
mediu ºi la oameni.
? sãnãtatea ca mediu (normã) în funcþie de fiecare tip de boalã se poate realiza o inv
igare a populaþiei stabilindu-se o curbã a acestor distribuþii, sãnãtatea fiind media aces
tor curbe.
sãnãtatea ca proces (dezvoltare) sãnãtatea nu e ceva care stagneazã ci este promovat
de individ, fie de mediu. Sãnãtatea este un proces extrem de dinamic ce presupune e
xistenþa unor faze.
? sãnãtatea ca proces de integrare socialã prin atributul de sãnãtos te poþi integra î
p sau nu.
sãnãtatea ca valoare omull în baza tuturor trãsãturilor de personalitate este atât p
orul cât ºi beneficiarul propriei sãnãtãþi. Asigurarea condiþiilor de sãnãtate nu este sufi
ntru a condiþiona apariþia stãrii de sãnãtate. Un factor important pentru asigurarea ºi în
nerea sãnãtãþii este munca.
sãnãtatea ca moralã sãnãtatea este permanent raportatã la scara de valori elaboratã
ificatã de societatea din care face parte individul.
Conceptul de boalã din perspectivã tradiþionalã, boala presupune pe lângã distincþi
rã faþã de normalitate o procesualitate specificã fiecãrui tip de boalã cu etape de debut,
voluþie, remisiune. Boala se manifestã prin comportamente observabile ºi mãsurabile fizi
c ºi psihic. Prin terapie putem înlãtura aceste simptome, acþionând asupra efectului ºi oda
lãturate boala este ireversibilã.
Din perspectiva medicinei moderne, modelul tradiþional al bolii nu se regãseºte
concret în practicã, de multe ori bolile neavând fazã de debut. A existat o perioadã în car
între boalã ºi anormalitate se punea semnul egalitãþii (boalã = deviere de la normal). Act
al, anormalitatea se referã la aspectele comportamentale de conduitã, boala fiind ex
istenþa unei procesualitãþi, anormalitatea fiind fundalul pe care boala se manifestã ind
ividual.
Formele ºi mijloacele de prevenire a bolilor sau tulburãrilor psihice ºi de real
izare a stãrii de sãnãtate în aceastã categorie includem toate mãsurile de igienã ºi prof
psihicã (igienizare mentalã). Pentru a realiza igienizarea ºi profilaxia bolilor psihi
ce, este nevoie de o analizã multidisciplinarã.
Prin prisma abordãrii multidisciplinare, igiena mentalã se realizezã printr-o ps
ihopedagogie medico-socialã, rolul fundamental revenindu-le medicilor ºi psihologilo
r. Psihoigienizarea este un ansamblu de mãsuri ºi mijloace destinate menþinerii ºi promo
vãrii stãrii de sãnãtate. Ea trebuie sã se întindã pe toatã perioada vieþii individului p
icii copilãrii, pubertãþii, în perioada vârstei a treia, perioada sarcinii, menopauzã, andr
pauza. Toate mijloacele psihoigienizãrii tebuie adaptate vârstei, statutului pacient
ului. Acþiunile realizate prin psihoigienizare au dublã orientare:
O centrifugã concentrarea atenþiei pe acþiunile asupra mediului în care este integr
at individul ºi centrarea pe relaþiile cu semenii.
? centripetã orientarea pe propria persoanã.
Profilaxia tulburãrilor psihice se poate realiza pe baza cunoaºterii aprofunda
te a cauzelor ºi condiþiilor ce au determinat apariþia tulburãrilor psihice respective.
Psihoprofilaxia este ansamblul de mãsuri destinate prevenirii apariþiei unei tulburãri
psihice sau împiedicãrii evoluþiei defavorabile a celor depistate.
Modelul psihoprofilactic presupune trei etape:
O psihoprofilaxia primarã este cea care se orienteazã pe depistarea ºi combaterea
cauzelor îmbolnãvirilor psihice. Are ca preocupãri (scopuri) asigurarea ºi consolidarea
stãrii de sãnãtate mintalã. Mãsurile profilactice sunt de trei tipuri:
a) de tip biologic trebuie sã acþioneze predominant în primii ani de viaþã ºi are ca s
prevenirea acþiunii factorilor toxici (infecþioºi). Au ca scop scãderea sau înlãturarea ri
cului psihopatogenetic ºi malformativ pentru descendenþi. Se recomandã conceperea copi
ilor la vârste tinere, pânã la 40 de ani.
b) de tip psihologic. Au ca scop ajutarea individului în a-ºi cristaliza ºi consoli
da personalitatea, vizând o raportare adecvatã a pãrinþilor faþã de copii din punct de vede
e atitudinal ºi comportamental pentru a putea avea un comportament nuanþat faþã de copii
. Trebuie cultivate atitudini de tipul încurajare, adecvare, toleranþã la stres, coope
rare ºi responsabilitate.
c) de tip sociologic (varianta instituþional-socialã) au ca scop evitarea supraso
licitãrii fizice ºi psihice a individului, crearea unui climat favorabil securizant.
Aceste ultime douã tipuri acþioneazã în stadiile avansate ale vieþii. În perioada ºco
itãþii ºi în perioada profesionalã predominã mãsurile profilactice de tip psihologic iar la
ta a treia predominã mãsurile profilactice de tip sociologic.
? psihoprofilaxia secundarã vizeazã oportunitatea ºi eficacitatea mãsurilor terapeuti
ce. Are ca scop scãderea manifestãrilor ºi evoluþiei tulburãrilor psihice, fiind nevoie de
diagnostic precoce ºi tratament oprtun.
psihoprofilaxia terþiarã vizeazã acþiunile complexe cu caracter sociocultural ºi este
estinatã limitãrii sau prevenirii dezadaptãrii individului sau a dependenþei lui de tulb
urarea psihicã. Psihoprofilaxia terþiarã acþioneazã prin:
- evaluarea gradului de incapacitate de muncã ca o consecinþã a nivelului de i
nvaliditate fizicã sau psihicã.
- reabilitarea, readaptarea ºi resocializarea individului.
Se acþioneazã prin psihoterapie ºi ergoterapie, pregãtind individul pentru a face faþã v
eþii sociale de dincolo de spital (resocializarea).
Psihoprofilaxia terþiarã are o valoare prospectivã, pe baza comportamentului ind
ividului ºi a condiþiilor prezente se prevede ca cel în cauzã ar putea presta o profesie
, întemeia o familie ºi a se integra optim în mediu.
Dacã psihoprofilaxia primarã ºi psihoprofilaxia secundarã vizeazã boala, cea terþiarã
eazã individul prin prisma posibilitãþilor sale latente, posibilitãþi de obiectivare în sfe
a activitãþilor sociale ºi profesionale.