Sunteți pe pagina 1din 14

INTRODUCERE

Instituţiile reprezintă un set de reguli, proceduri de înţelegere şi norme de


comportament moral şi etic desemnate să constrângă comportamentul indivizilor cu
scopul de a maximiza avuţia sau utilitatea principiilor.
Principala instituţie politică a societăţii o reprezintă statul. Statul poate fi
identificat încă din antichitate, chiar dacă nu era utilizat termenul de stat, el fiind originar
în perioada modernă. Articularea unor teorii coerente despre stat pot fi întâlnite în
discursul gânditorilor din Grecia antică. Timp de milenii a fost acceptată, oarecum
apriori, ideea că statul trebuie să asigure nevoile cetăţenilor, să urmărească un bine public
şi să fie implicat în atingerea intereselor comunităţii pe care o reprezintă. Începând cu
secolul XIX, mai exact prin teoriile liberale, aceste concepţii sunt puse în discuţie şi
primesc o nouă interpretare, iar acolo unde guvernările sunt de tip liberal aceste noi
concepţii sunt puse şi în practică.
Un prim înţeles al statului în epoca modernă este acela de teritoriu, populaţie sau
naţiune si suveranitate. Aceasta primă accepţiune este legată de înţelesul de ţară şi
reuneşte frontierele, oamenii, autorităţile, etc. O a doua accepţiune, într-un sens mai
restrîns se poate înţelege ca o formă organizată a puterii poporului, mai exact mecanismul
său statal.
Pentru realizarea funcţiilor sale statul îşi organizeză un sistem de instituţii de
organe care dau expresie concretă puterilor publice. Statul n-ar putea exista fără aparatul
său. El este uneori definit ca fiind unitatea puterii şi a mecanismului său.
Potrivit Constituţiei, componentele autorităţii judecătoreşti sunt: instanţele judecătoreşti,
Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii.

1
Instantele judecatoreşti si Înalta Curte de Casaţie si Justiţie

Înalta Curte de Casaţie si Justiţie

Conform art. 18 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare, în România funcţionează o singură instanţă
supremă, denumită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu personalitate juridică şi cu
sediul în capitala ţării. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţa supremă în ierarhia
instanţelor judecătoreşti din România şi are, în principal, competenţa de a judeca recursul
în casaţie şi de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe
judecătoreşti.
În temeiul Legii privind organizarea judiciară, nr. 304/2004, Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie este organizată în: Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, Secţia
Penală, Secţia Comercială, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, Completul de 9
Judecători şi Secţiile Unite,
Secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor
pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, iar Secţia
penală judecă şi în primă instanţă procesele şi cererile date prin lege în competenţa de
primă instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu competenţa
fiecăreia, soluţionează: cererile de strămutare, pentru motivele prevăzute în codurile de
procedură;
conflictele de competenţă, în cazurile prevăzute de lege; recursurile declarate împotriva
hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate
pe nici o altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel; orice alte
cereri prevăzute de lege.
Completul de 9 judecători soluţionează recursurile şi cererile în cauzele judecate
în primă instanţă de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi alte cauze date în
competenţa sa prin lege, precum şi ca instanţă disciplinară.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se constituie în Secţii Unite pentru: judecarea
recursurilor în interesul legii;soluţionarea, în condiţiile prevăzute de lege, a sesizărilor
privind schimbarea jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; sesizarea Curţii
Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare.
Conform Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, în
cadrul acesteia funcţionează următoarele compartimente: Direcţia legislaţie, studii,
documentare şi informatică juridică, Cancelaria, Departamentul economico-financiar şi
administrativ, Biroul de informare şi relaţii publice, Biroul relaţii internaţionale,
Compartimentul de audit public intern, Compartimentul de protecţie a muncii.
Conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se asigură de către preşedinte,
vicepreşedinte, colegiul de conducere.
În cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adunarea generală a judecătorilor se
întruneşte pentru: aprobarea raportului anual de activitate, care se dă publicităţii;

2
aprobarea bugetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu avizul consultativ al
Ministerului Finanţelor Publice; alegerea celor 2 membri pentru Consiliul Superior al
Magistraturii, în condiţiile legii.

a.Curti de apel

În România existau iniţial patru curţi de apel, înfiinţate prin legea de organizare
judecătorească din anul 1890. Prin alipirea Transilvaniei, Banatului, Bucovinei şi
Basarabiei la Regatul Român, curţile de apel existente în aceste provincii, au fost
transformate în curţi româneşti de apel. Astfel numărul curţilor de apel a crescut în anul
1919 de la patru la douăsprezece.
Curţile de apel sunt instanţe în circumscripţia cărora funcţionează mai multe
tribunale şi tribunale specializate. În prezent curţile de apel sunt în număr de 15.
Circumscripţiile şi localităţile de reşedinţă ale curţilor de apel sunt stabilite în Anexa 1
(pct.C) la Legea nr.304/2004 republicată.
În cadrul curţilor de apel funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate
pentru cauze civile, penale, comerciale, cauze cu minori şi de familie, cauze de
contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale,
precum şi , în raport cu natura şi numărul cauzelor, secţii maritime şi fluviale sau pentru
alte materii.
Curtea de Apel Bucureşti este cea mai mare instanţă de acest grad din ţară, sub
toate aspectele.
Competenţa teritorială a Curţii de Apel Bucureşti acoperă judeţele Teleorman,
Ialomiţa, Giurgiu, Călăraşi, Ilfov şi municipiul Bucureşti. Sunt cuprinse în această
structură şase tribunale (din care Tribunalul Ilfov este pe cale de a fi înfiinţat) şi 23 de
judecătorii (între care una neînfiinţată – Judecătoria Comana din judeţul Giurgiu, dar
cuprinzând şi cele şase ale municipiului Bucureşti), pe un teritoriu foarte întins, de la
Turnu Măgurele până la Feteşti. Este important de subliniat că fiecare dintre cele şase
judecătorii de sector ale municipiului Bucureşti are, în fiecare an, un volum de activitate
foarte mare, iar Tribunalul Bucureşti înregistrează anual cifre statistice care sunt net
superioare oricărei alte instanţe din România.
În schema funcţională a Curţii de Apel Bucureşti sunt 178 judecători, 192 grefieri
şi 49 alţi salariaţi.

b.Tribunale
Tribunalul este o instanţă intermediară între judecătorie şi curtea de apel, care îşi
întindea jurisdicţia asupra unui judeţ, condus de câtre un preşedinte şi ajutat de 1-3
vicepreşedinţi.Tribunalele sunt organizate la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului
Bucureşti şi au, de regulă, sediul în municipiul reşedinţă de judeţ.
În circumscripţia fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din judeţ sau,
după caz, din municipiul Bucureşti (Anexa 1 – pct.A la Legea nr.304/2004 republicată).
Dintre cele 42 tribunale înfiinţate prin lege, un singur tribunal, respectiv Tribunalul Ilfov,
nu funcţionează în prezent.
În cadrul tribunalelor funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate
pentru cauze civile, penale, comerciale, cauze cu minori şi de familie, cauze de

3
contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale,
precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, secţii maritime şi fluviale sau pentru
alte materii. În domeniile menţionate se pot înfiinţa tribunale specializate, la nivelul
judeţelor şi al municipiului Bucureşti.
În prezent funcţionează 4 tribunale specializate, respectiv: Tribunalul pentru
Minori şi Familie Braşov; Tribunalul Comercial Cluj; Tribunalul Comercial Mureş;
Tribunalul Comercial Argeş.

1.Judecă în primă instanţă:


a) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 174 - 177, art. 179, art. 189 alin. 3 - 5,
art. 197 alin. 3, art. 211 alin. 3, art. 212 alin. 3, art. 215 alin. 5, art. 254, art. 255, art. 257,
art. 266 - 270, art. 2791, art. 312 şi art. 317, precum şi infracţiunea de contrabandă, dacă
a avut ca obiect arme, muniţii sau materii explozive ori radioactive;
b) infracţiunile săvârşite cu intenţie, care au avut ca urmare moartea sau sinuciderea
victimei;
c) infracţiunea de spălare a banilor, precum şi infracţiunile privind traficul şi consumul
ilicit de droguri;
d) infracţiunea de bancrută frauduloasă, dacă fapta priveşte sistemul bancar;
d1) infracţiunile la regimul drepturilor de proprietate intelectuală şi industrială;
e) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
2. ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de
judecătorii în primă instanţă;
3. ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de
judecătorii în cazurile anume prevăzute de lege;
4. soluţionează conflictele de competenţă ivite între judecătoriile din circumscripţia sa,
precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.

c.Tribunale specializate

Tribunalele specializate sunt: tribunale pentru minori si familie; tribunale de munca si


asigurari sociale; tribunale comerciale; tribunale administrativ-fiscale.
Tribunalele specializate sunt instante fara personalitate juridica, care functioneaza
la nivelul fiecarui judet si al municipiului Bucuresti si au, de regula, sediul in municipiul
resedinta de judet. Tribunalele pentru minori si familie judeca in prima instanta
urmatoarele categorii de cauze:
1. în materie civila, cauzele referitoare la drepturile, obligatiile si interesele legitime
privind persoana minorilor, decaderea din drepturile parintesti, cererile privind
nulitatea sau desfacerea casatoriei, cererile pentru incuviintarea, nulitatea sau
desfacerea adoptiei, precum si cauzele privind raporturile de familie;
2. în materie penala, infractiuni savârsite de minori sau asupra minorilor.

4
d.Instanţe militare

Instanţele militare sunt: tribunale militare (în numar de 4), Tribunalul militar
teritorial Bucureşti şi Curtea militara de Apel. Primele menţiuni despre justiţia militară,
ca instituţie distinctă de justiţia civilă, le regăsim în perioada anilor 1772 – 1779 – Legile
militare – pravilele ostăşeşti find de origine bizantină. Potrivit acestor regulamente au
fost organizate două judecătorii militare: una cu competenţă de a judeca faptele ostăşeşti
şi câteva fapte politice de mică importanţă; cea de-a doua – Val Spătar – putea doar să
judece, dar hotărârea o lua Domnul.
Alte dispoziţii privind justiţia militară regăsim în Regulamentul Organic din 1812
– cap.IX, partea a IV-a: „ Aşezământul judecătoresc şi disciplinesc”. Potrivit acestora
justiţia militară soluţiona infracţiunile comise de militarii de toate gradele, precum şi de
funcţionarii armatei, dacă aveau legătură cu exercitarea serviciului.
După Revoluţia din 1848 s-a elaborat „Condica penală ostăşească cu procedura ei
„ şi deosebit supliment pentru „starea de împresurare”. Acestea aveau 475 articole fiind
grupate în două părţi. Toate instanţele erau compuse din ofiţeri, şedinţa de judecată avea
caracter solemn.
În 1873 sub influenţa franceză s-a adoptat „Codul justiţiei militare”, acesta fiind
modificat succesiv până în 1881, fiind apoi aplicat până în 20 mai 1937.
În 1937 a fost adoptat noul cod al justiţiei militare creându-se sistemul – Consilii de
disciplină, tribunale militare, curţi militare de casare şi justiţie. Pentru timp de război
funcţionau Curţi marţiale, Curtea militară de casare şi justiţie şi instituţia pretorului
militar. Reglementările şi procedura erau puse de acord cu Codul de Procedură Penală.
După cel de-al doilea război mondial, instanţele judecătoreşti militare au fost
organizate prin Legea nr.7/1952 – privind organizarea instanţelor şi procuraturilor
militare şi au funcţionat potrivit acesteia până în 1993.
Prin Legea nr.54/1993 a fost reorganizată justiţia militară. Legea nr.54/1993 se
completa cu disp.Legii nr.92/1992 privind organizarea judiciară dispoziţiile acesteia
aplicându-se şi instanţelor şi parchetelor militare.
Noile realităţi politice şi sociale de după anul 1989 au pus în discuţie
independenţa judecătorului militar, deoarece acesta are şi calitatea de militar – ofiţer al
forţelor armate şi trebuie să respecte regulamentele şi ordinele militare. C.E.D.O. a
condamnat România în cauzele : Barbu Anghelescu împotriva România, Bursuc
împotriva România, Maszni împotriva România. Prin modificările legii nr.304/2004
privind organizarea judiciară – O.U.G. nr.124/2004, Legea nr.71/2005, Legea
nr.247/2005, Legea nr.17/2006, O.U.G. nr.50/2006, instanţele militare au fost organizate
similar instanţelor civile, pe baza aceloraşi reguli. Potrivit art.2 alin.2 justiţia se realizează
prin instanţele judecătoreşti: Activitatea instanţelor militare este reglementată în art.56 –
61; similar cu cea a instanţelor civile atât din punct de vedere organizatoric administrativ
cât şi din punct de vedere judiciar.
Aceste dispoziţii se completează cu cele din Legea nr.303/2004 republicată privind
statutul magistraţilor. Potrivit dispozţiilor legii magistraţii militari au calitatea de ofiţeri
activi, îşi primesc drepturile de la Ministerul Apărării Naţionale şi au obligaţia de a
respecta ordinele şi regulamentele militare, dar potrivit dispoziţiilor art.98 alin.2
răspunderea disciplinară a judecătorilor militari poate fi angajată numai potrivit acestei
legi şi în faţa Consiliului Superior al Magistraturii. De asemeni datorită specificului

5
activităţii controlul acesteia poate fi efectuat de către Consiliul Superior al Magistraturii
în aceleaşi condiţii ca la instanţele civile.
Instanţele militare sunt organizate în tribunale militare, Tribunalul Militar
Teritorial Bucureşti şi Curtea Militară de Apel Bucureşti.
Instanţele militare au, fiecare, statut de unitate militară, cu indicativ propriu, iar
circumscripţiile acestor instanţe sunt prevăzute în Anexa 2 la Legea nr.304/2004
republicată.
Tribunalele militare funcţionează în municipiile Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara, iar
Tribunalul Militar Teritorial şi Curtea Militară de Apel, în municipiul Bucureşti.

e.Judecătorii

Judecătoriile sunt instanţe organizate în judeţe şi în sectoarele municipiului


Bucureşti.
Localităţile care fac parte din circumscripţia judecătoriilor din fiecare judeţ sunt
stabilite în Hotărârea Guvernului nr.337/1993 cu modificările şi completările
ulterioare. Dintr-un număr de 188 judecătorii, 11 nu funcţionează, respectiv: Bocşa,
Cernavodă, Băneasa, Bechet, Comana, Cornetu, Sângeorgiu de Pădure, Scorniceşti,
Urlaţi, Jibou, Jimbolia.
În raport cu natura şi numărul cauzelor, în cadrul judecătoriilor se pot înfiinţa secţii sau
complete specializate. La nivelul acestor instanţe, legea prevede organizarea secţiilor sau
a completelor specializate pentru minori şi familie.
Fiecare instanţă judecătorească este condusă de un preşedinte care exercită
atribuţii manageriale. Secţiile instanţelor judecătoreşti sunt conduse de câte un preşedinte
de secţie. De asemenea, în cadrul fiecărei instanţe funcţionează un colegiu de conducere,
care hotărăşte cu privire la problemele generale de conducere ale instanţei. Cu excepţia
judecătoriilor şi a tribunalelor specializate, toate celelalte instanţe judecătoreşti
menţionate au personalitate juridică.

6
2.Ministerul Public

Ministrul Public îşi exercită atrbuşiile prin procurori constituiţi în parchete.


Organizarea în sistem a parchetelor este făcută pe lăngă structurile puterii judecătoreşti.
Astfel există Parchetul de pe lăngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetele de pe
lăngă curţile de apel, tribunale, tribunale pentru minori şi familie, parchetele de pe lăngă
judecătorii.

a.Parchetul de lăngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Activitatea tuturor parchetelor este coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta


Curte de Casaţie şi Justiţie, care are personalitate juridică şi gestionează bugetul
Ministerului Public.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este condus de procurorul general
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajutat de un prim-adjunct, un
adjunct şi trei consilieri. În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie funcţionează un colegiu de conducere, care hotărăşte asupra problemelor generale
ale Ministerului Public.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie are în structură secţii, servicii,
birouri, conduse de procurori şefi, inclusiv pentru combaterea infracţiunilor săvârşite de
militari.
În cadrul acestei instituţii funcţionează Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de
Criminalitate Organizată şi Terorism. Atribuţiile, structura şi funcţionarea sunt
reglementate în Legea nr.508/2004 modificată şi completată.
În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează ca
structură autonomă, cu personalitate juridică, Departamentul Naţional Anticorupţie, care
este independent în raport cu instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea,
precum şi în relaţiile cu celelalte autorităţi publice.
Departamentul Naţional Anticorupţie este condus de un procuror şef, ajutat de 2
procurori şefi adjuncţi şi 2 consilieri, fiind coordonat de procurorul general al Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Departamentul Naţional Anticorupţie are o structură centrală, în cadrul căreia
funcţionează şi o secţie de combatere a infracţiunilor săvârşite de militari şi o structură
teritorială, compusă din 15 servicii şi 3 birouri teritoriale.
Atribuţiile, competenţa, structura, organizarea şi funcţionarea Departamentului
Naţional Anticorupţie sunt stabilite în O.U.G.nr.43/2002 modificată şi completată.

7
b.Parchetul de lăngă Curţile de Apel

Parchetele de pe lângă curţile de apel şi parchetele de pe lângă tribunale au


personalitate juridică şi au în structură secţii în cadrul cărora pot funcţiona servicii şi
birouri. Parchetele de pe lângă curţile de apel au în structură şi câte o secţie pentru
minori şi familie. În raport cu natura şi numărul cauzelor, în cadrul parchetelor de pe
lângă judecătorii pot funcţiona secţii maritime şi fluviale.
Parchetele de pe lângă curţile de apel sunt conduse de procurori generali, iar
parchetele de pe lângă tribunale, tribunale pentru minori şi familie şi judecătorii sunt
conduse de prim-procurori.
Secţiile, serviciile şi birourile parchetelor sunt conduse de procurori şefi.
În cadrul fiecărui parchet funcţionează colegii de conducere, care avizează
problemele generale de conducere ale parchetelor.

c.Tribunalele pentru minori şi familie

Pe lângă fiecare Curte de Apel,Tribunal,Tribunale pentru minori şi familie şi


Judecătorii funcţionează câte un Parchet,însă,numai Parchetele de pe lângă Curţile de
Apel şi cele de lângă Tribunale au personalitate juridică. Parchetele de pe lângă Curţile
de Apel şi Tribunale au în structură secţii în cadrul cărora pot funcţiona servicii şi
birouri,iar cele de pe lângă Curţile de Apel au în structură şi câte o secţie pentru minori şi
familie. Parchetele de pe lângă Curţile de Apel sunt conduse de procurori generali,iar cele
de pe lângă Tribunale,Tribunale pentru minori şi familie şi Judecătorii sunt conduse de
prim procurori. În funcţie de volumul de activitate legea permite ca procurorul general să
fie ajutat 1-3 adjuncţi,după caz.
Procurorii generali ai Parchetelor de pe lângă Curţile de Apel şi prim procurorii
Parchetelor de pe lângă Tribunale exercită şi atribuţii de coordonare şi control a
administrării Parchetului unde funcţionează,precum şi a Parchetelor din subordine şi din
circumscripţie.
Prim procurorii Parchetelor de pe lângă Tribunalele pentru minori şi familie şi
prim procurorii Parchetelor de pe lângă Judecătorii exercită atribuţii de administrare a
Parchetului.

d.Parchetele de lăngă judecătorii

Pe lângă fiecare curte de apel, tribunal, tribunal pentru minori şi familie,


judecătorie şi instanţele militare funcţionează un parchet. Sediul parchetelor este în
localităţile în care se află instanţele judecătoreşti pe lângă care funcţionează şi au aceeaşi
circumscripţie teritorială.

8
e.Direcţia Naţională Anticorupţie (D.N.A.)

În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează


ca structură autonomă, cu personalitate juridică, Departamentul Naţional Anticorupţie,
care este independent în raport cu instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă
acestea, precum şi în relaţiile cu celelalte autorităţi publice.
Departamentul Naţional Anticorupţie este condus de un procuror şef, ajutat de 2
procurori şefi adjuncţi şi 2 consilieri, fiind coordonat de procurorul general al Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Departamentul Naţional Anticorupţie are o
structură centrală, în cadrul căreia funcţionează şi o secţie de combatere a infracţiunilor
săvârşite de militari şi o structură teritorială, compusă din 15 servicii teritoriale şi 3
birouri teritoriale.
Atribuţiile, competenţa, structura, organizarea şi funcţionarea Departamentului
Naţional Anticorupţie sunt stabilite în O.U.G.nr.43/2002 modificată şi completată.
Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia, semnată de România la
data de 27 ianuarie 1999, defineşte corupţia în cele două modalităţi de săvârşire:
- corupţia activă - "promisiunea, oferirea sau darea, cu intenţie, de către orice persoană,
direct sau indirect, a oricărui folos necuvenit, către un funcţionar, pentru sine sau pentru
altul, în vederea îndeplinirii sau abţinerii de a îndeplini un act în exerciţiul funcţiilor
sale";
- corupţia pasivă - "solicitarea ori primirea, cu intenţie, de către un funcţionar public,
direct sau indirect, a unui folos necuvenit, pentru sine ori pentru altul, sau acceptarea unei
oferte sau promisiuni a unui astfel de folos, în vederea îndeplinirii sau abţinerii de la a
îndeplini un act în exerciţiul funcţiilor sale".
Potrivit convenţiei, corupţia priveşte atât sectorul public cât şi pe cel privat, iar
faptele de corupţie pot fi săvârşite de funcţionari publici naţionali şi străini, parlamentari
naţionali, străini sau ai adunărilor parlamentare internaţionale, funcţionari internaţionali,
precum şi de persoane care reprezintă organizaţii internaţionale.

9
3.Consiliul Superior al Magistraturii

După anul 1989 instituţia Consiliului Superior al Magistraturii este consacrată în


două articole ale Constituţiei din anul 1991, care a preluat un model răspândit atât în state
cu o considerabila tradiţie democratică, cât şi în cele aflate în tranzitie catre o aşezare a
instituţiilor pe principii democratice.
Astfel, potrivit art. 132: „Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din
magistraţi aleşi, pentru o durata de 4 ani, de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţa
comună" . Conform art. 133: „(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune
Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor, cu excepţia
celor stagiari, în condiţiile legii. În acest caz, lucrările sunt prezidate, fără drept de vot, de
ministrul justiţiei; (2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de consiliu de
disciplină al judecătorilor. În acest caz, lucrările sunt prezidate de preşedintele Curţii
Supreme de Justiţie."
Aceste prevederi constituţionale au fost detaliate prin dispoziţiile Legii nr.
92/1992 pentru organizarea judecătorească, cu modificările ulterioare, şi ale
Regulamentului de funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii.
Prin Hotărârile Parlamentului nr. 4/1993, nr.6/1993, nr. 21/1993 şi nr. 25/1993 a fost
stabilita componenta primului Consiliu Superior al Magistraturii după Revoluţia din
Decembrie 1989, care a funcţionat în perioada 1993-1994.
Membrii celui de-al doilea Consiliu au fost desemnaţi prin Hotărârile
Parlamentului României nr. 13/1994, nr. 15/1994, nr. 16/1994, nr. 20/1994 şi nr.
15/1995. Acesta a funcţionat în perioada 1994–1997.
Cel de-al treilea Consiliu a funcţionat în perioada 1998 - mai 2003, membrii sai
fiind desemnaţi prin Hotărârile Parlamentului României nr. 16/1998 şi nr. 22/1998.
Prin Hotărârea nr. 14/2003, adoptata în şedinţa comuna din 7 mai 2003, Parlamentul
României a desemnat, pe o perioada de 4 ani, magistraţii celui de-al patrulea Consiliu
Superior al Magistraturii.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţia României, revizuita: „Statul se
organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativa, executiva
şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale".
Capitolul VI din Titlul III al legii fundamentale este consacrat autorităţii judecătoreşti,
formată din instanţele judecătoreşti, Ministerul Public şi Consiliul Superior al
Magistraturii, fiecare cu atributii proprii, stabilite prin normele constituţionale şi prin alte
dispoziţii legale.
Constituţia revizuită, prin articolul 132 alin. (1), a conferit misiunea de „garant al
independenţei justiţiei" Consiliului Superior al Magistraturii, ca unic reprezentant al
autorităţii judecătoreşti.
Dispoziţiile constituţionale revizuite fixează numărul de membri ai Consiliul
Superior al Magistraturii la 19, din care: 14 sunt aleşi în adunările generale ale
magistraţilor şi validaţi de Senat; aceştia fac parte din doua secţii, una pentru judecători şi
una pentru procurori; prima secţie este compusa din 9 judecători, iar cea de-a doua din 5

10
procurori; 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se
bucură de înalta reputaţie profesională şi morală, aleşi de Senat; aceştia participă numai la
lucrările în plen; ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales dintre cei 14 membri
aleşi în adunările generale ale magistraţilor, pentru un mandat de un an, ce nu poate fi
reînnoit.
Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani.
Conform art. 132 alin. (6) din Constituţia României, revizuită: „Preşedintele României
prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participa".
Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca organ cu activitate permanenta.
Hotărârile se iau în Plen sau în secţii, potrivit atribuţiilor ce revin acestora.
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii desfăşoară activitate permanentă.
Preşedintele şi vicepreşedintele nu exercita activitatea de judecător sau procuror.
Judecătorii sau procurorii aleşi ca membrii ai Consiliului Superior al Magistraturii îsi
suspenda activitatea de judecător, respectiv de procuror referitoare la prezenta
judecătorilor în complete de judecata, respectiv efectuarea actelor de urmărire penală de
către procurori.
Membrii aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii aflaţi în funcţie la data
intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi
justiţiei, pot opta pentru suspendarea activităţii de judecător sau procuror pentru perioada
rămasă până la terminarea mandatului.
Funcţiile de conducere deţinute de judecătorii sau procurorii aleşi ca membri ai
Consiliului Superior al Magistraturii se suspenda de drept la data publicării hotărârii
Senatului în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Membrii aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii ce deţin o funcţie de conducere la
instanţe ori parchete la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 privind reforma în
domeniul proprietăţii şi justiţiei, pot opta pentru suspendarea din funcţia de conducere
respectivă
Consiliul Superior al Magistraturii apără corpul magistraţilor şi membrii acestuia
împotriva oricărui act de natura sa aducă atingere independentei sau imparţialităţii
magistratului în înfăptuirea justiţiei ori sa creeze suspiciuni cu privire la acestea. De
asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii apără reputaţia profesională a
magistraţilor.
Magistratul care considera ca independenta, imparţialitatea sau reputaţia
profesionala îi sunt afectate în orice mod se poate adresa Consiliului Superior al
Magistraturii care, după caz, poate dispune verificarea aspectelor semnalate, publicarea
rezultatelor acesteia, poate sesiza organul competent să decidă asupra masurilor care se
impun sau poate dispune orice altă măsură corespunzătoare, potrivit legii.
Consiliul Superior al Magistraturii asigura respectarea legii şi a criteriilor de
competenta şi etica profesionala în desfăşurarea carierei profesionale a magistraţilor.
Atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi ale secţiilor acestuia,
referitoare la cariera magistraţilor, se exercita cu respectarea dispoziţiilor Legii privind
statutul magistraţilor nr. 303/2004 şi ale Legii privind organizarea judiciară nr.
304/2004.

11
În cazurile în care legea prevede avizul conform, aprobarea sau acordul
Consiliului Superior al Magistraturii, punctul de vedere emis de acesta este obligatoriu.
Daca legea prevede consultarea sau avizul Consiliului Superior al Magistraturii, punctul
de vedere emis de acesta nu este obligatoriu.
Consiliul Superior al Magistraturii întocmeşte şi păstrează dosarele profesionale ale
magistraţilor, înfiinţează o baza de date referitoare la activitatea lor şi asigura actualizarea
acesteia.

Jurisdicţii internaţionale

1.Curtea Internaţională de Justiţie

Curtea Internaţională de Justiţie este principalul organ judiciar al Naţiunilor


Unite. Ea are sediul în Palatul Păcii de la Haga, Ţările de Jos. Principalele sale funcţii
legale sunt soluţionarea litigiilor prezentate de către statele membre şi de a da avizele
legale cu privire la întrebările adresate de către organele autorizate în mod corespunzător
internaţionale, agenţiilor şi a Adunării Generale a ONU. CIJ nu ar trebui să fie
confundată cu Curtea Penală Internaţională, care are de asemenea potenţial "global" de
competenţă.
Înfiinţată în anul 1945 de către Carta ONU, Curtea a început activitatea în 1946 ca
succesoare a Curţii Permanentă Internaţională de Justiţie. Statutul Curţii Internaţională
de Justiţie, similară cu cea a predecesorului său, este principalul document care constituie
documentul constituant şi de reglementare a Curţii. Munca Curţii se caracterizează printr-
o gamă largă de activitatea judiciară. CIJ sa confruntat cu relativ puţine cazuri în istoria
sa, dar a fost în mod clar o creştere a dorinţei de a folosi Curtea începând cu anii 1980, în
special în rândul ţărilor în curs de dezvoltare. Statele Unite au retras competenţa
obligatorie în 1986, şi aşa mai acceptă jurisdicţia Curţii numai de la caz la caz. Capitolul
XIV al Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite autorizează Consiliul de Securitate ONU de a
pune în aplicare hotărârile Curţii Mondiale, dar aplicarea este condiţionată de dreptul de
veto a celor cinci membri permanenţi ai Consiliului. În prezent există douăsprezece
cazuri la Curtea Mondială.

2.Curtea de Justiţie a Comunitaţii Europene

Curtea de justiţie a Comunităţilor Europene, numită pe scurt şi Curtea Europeană


de Justiţie (CEJ) îşi are sediul la Luxemburg şi este organul juridic al Comunităţilor
Europene. În sistemul politic al UE CEJ are rolul puterii juridice; denumirea corectă a
CEJ ar fi trebuit să fie însă Curţile de Justiţie ale Comunităţilor Europene, fiindcă între
timp au apărut trei instanţe diferite.

12
Curtea Europeană de Justiţie nu trebuie confundată cu Curtea Europeană de
Justiţie pentru Drepturile Omului cu sediul la Strassburg, care este o instituţie a
Consiliului Europei şi nici cu Curtea Internaţională de Justiţie, care este o instanţă
internaţională, principalul organ jurisdicţional al Organizaţiei Naţiunilor Unite cu sediul
la Haga.

3.Curtea Europeana a Drepturilor Omului

Curtea Europeană a Drepturilor Omului reprezintă un tribunal internaţional care


are sediul la Strasbourg. El este compus dintr-un număr de judecători egal cu cel al
statelor membre ale Consiliului Europei care au ratificat Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Acestea sunt astăzi1 în număr de 46.
Judecătorii acţionează la Curte cu titlu individual şi nu reprezintă nici un stat. Pentru
tratarea plângerilor, Curtea este asistată de o grefă compusă în special din jurişti care
provin din toate statele membre (numiţi şi „referenţi”). Aceştia, complet independenţi de
ţara lor de origine, nu reprezintă nici reclamanţii nici statele.
Curtea aplică prevederile Convenţiei europene a drepturilor omului. Verificarea
respectării de către state a drepturilor şi garanţiilor prevăzute de Convenţie, reprezintă
misiunea Curţii. In acest sens, aceasta trebuie sesizată printr-o plângere (denumită
„cerere”) depusă de persoane sau, uneori, de state. În cazul în care Curtea constată o
încălcare a unuia sau a mai multor drepturi de către un stat membru, aceasta emite o
hotărâre. Hotărârea este obligatorie, ţara în cauză fiind obligată să o execute.

13
BIBLIOGRAFIE:

• Nicolae Popa, Teoria generala a dreptului, ed. C.H. Beck Bucuresti 2008
• http://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_Interna%C8%9Bional%C4%83_de_Justi
%C8%9Bie
• http://portal.just.ro/InstantaPrezentare.aspx?idInstitutie=81
• http://it.wikipedia.org/wiki/Tribunale
• http://ro.wikipedia.org/wiki/Institu%C8%9Bie#Diverse_defini.C8.9Bii
• www.csm1909.ro
• www.scj.ro
• www.dreptonline.ro

14