Sunteți pe pagina 1din 3

UNIVERSITATEA „TRANSILVANIA” BRAȘOV

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI COMUNICARE


PROGRAMUL DE LICENȚĂ SOCIOLOGIE

ANUL II SOCIOLOGIE, 2010-2011


Cursul METODE ȘI TEHNICI DE CERCETARE SOCIOLOGICĂ I

1. PRACTICA PROFESIONALĂ ȘI COMPETENȚA DE CERCETARE


A SOCIOLOGILOR
În acest capitol vom înțelege de ce sociologii trebuie să știe să cerceteze și în ce constă
competența noastră de cercetare. În acest scop, vom învăța ce este profesia de sociolog și ce se
pricep sociologii să facă, adică din ce ne cîștigăm banii și gloria.
Observații preliminare:
- în orice facultate de sociologie se învață cel puțin două semestre de metodologie a
cercetării, la care se adaugă, cu ponderi variabile, cursuri complementare de statistică, de logică
și de epistemologie. Sociologia este singura licență în care se învață atît de multă metodologie
de cercetare;
- cu toate acestea, faptul de a absolvi o facultate de sociologie nu înseamnă absolut
deloc că singura noastră destinație este să devenim cercetători; munca tipică de sociolog nu este
munca de cercetător. Ajung să lucreze în cercetare cam tot atîți sociologi cîți sînt medicii,
inginerii sau economiștii care lucrează în cercetare.

1.1. Profesie și ocupație, practică profesională, prestație profesională,


joburi și cariere. Dezambiguizarea noțiunilor
În vremea noastră, cuvîntul profesie și rudele sale lingvistice și semantice sînt utilizate
într-un regim foarte special: plin de ambiguități și în același timp foarte pompos, în judecăți de
valoare. În acest regim, despre profesia noastră nu putem spune nimic inteligent și nimic
folositor. Motiv pentru care avem nevoie de un număr de convenții prealabile cu privire la
sensul acestor cuvinte.

Prin profesie înțelegem ceea ce se învață în școlile profesionale, cu mențiunea că și


facultățile sînt tot școli profesionale. Denumirea profesiilor este ceea ce scrie pe diploma cu
care absolvim o școală profesională.
Denumirea profesiilor și conținutul acestora, i. e. competența profesională, sînt stabilite
de instanțele învățămîntului profesional.
Prin ocupație înțelegem ceea ce facem efectiv pentru a ne obține veniturile. Denumirea
ocupațiilor este ceea ce scrie pe legitimația noastră de serviciu sau în alte documente referitoare
la munca noastră propriu-zisă (de exemplu carnetul de muncă și echivalenții săi instituționali).
Denumirea ocupațiilor și conținutul acestora sînt stabilite de instanțele care au nevoie de
activități profesionale și plătesc pentru ele. Este vorba în principal despre societăți comerciale,
instituții și organizații non-profit, pe scurt angajatori sau utilizatori (engl. employers).
Ocupațiile, adică activitățile profesionale plătite, pot fi salariale și non-salariale.
Ocupațiile salariale sînt locurile de muncă (engl. job). Denumirea, conținutul,
responsabilitățile și durata oricărui job sînt precizate într-un document intern oficial numit fișa
postului (engl. job description). Persoana care ocupă un job se numește salariat sau angajat
(engl. employee) iar relația dintre angajator și angajat se reglementează într-un document
juridic numit contract de muncă. Joburile pot fi de conducere sau de expert.
Ocupațiile non-salariale sînt activitățile profesionale realizate pe cont propriu, pe care
angajatorii le cumpără de pe piața prestațiilor profesionale. Orice ocupație non-salarială
presupune un client (sau beneficiar) și un furnizor (prestator). Conținutul, responsabilitățile și
durata unei ocupații non-salariale, ca și relația dintre client și prestator se reglementează într-un
document juridic numit contract de prestări servicii, care este un contract comercial.
Cariera este traseul ocupațional pe care îl parcurge o persoană de-a lungul vieții sale
profesionale. Noțiunea se aplică la salariați și la persoanele care realizează prestații
profesionale, i. e. ocupații non-salariale, pe cont propriu (engl. free-lance).
Noțiunile de ocupație, practică profesională, prestație profesională, loc de muncă (job)
se referă în esență la aceleași lucruri, și anume la activitățile umane remunerate. Ceea ce le
diferențiază sînt scopurile din perspectiva cărora privim aceste activități.

Relația dintre profesii și ocupații:


• după cum se poate înțelege, profesiile și ocupațiile formează două mulțimi
perfect distincte, cu dinamici diferite și surse de schimbare diferite;
• ocupațiile sînt incomparabil mai multe și mai dinamice decît profesiile.
• faptul că utilizatorii își botează locurile de muncă pe care le ofertează cu
denumiri de profesii sau foarte asemănătoare cu acestea nu trebuie să ne confuzeze. Ei
procedează așa din lipsa altor surse de inspirație, dar mai ales pentru a-și pune la dispoziție
resursele de competență formate de învățămîntul profesional sub denumirea de profesii; în acest
scop, ei grupează activitățile de muncă de care au nevoie în joburi care să se potrivească cît mai
bine cu oferta de competențe profesionale furnizată de învățămîntul profesional ca profesii