Sunteți pe pagina 1din 2

Caracterizarea Marei

Aparut, in volum, in 1906, „Mara" este un roman realist, in care este zugravita lumea
targurilor transilvanene din zona Aradului, cu modul de viata, morala si datinile specifice ei, la
jumatatea veacului al XlX-lea.
Totodata, „Mara" este un roman traditional. in care evenimentele se succed cronologic, iar
autorul este omniscient.
Evolutia personajului principal este urmarita de-a lungul a 21 de capitole dintre care,
primul este intitulat „Saracutii mamei", iar ultimul - „Pace si liniste".
Dupa moartea sotului ei, Barzovanu, Mara ramane vaduva, cu doi copii inca mici - Persida si
Trica.
Pentru a le asigura un viitor indestulat, Mara se ocupa cu mica negustorie, alergand fara odihna
din Radna, la Lipova sau la Arad, traind modest si adunand banii cu multa chibzuinta.
Cand copiii mai cresc, Persida este trimisa sa invete la o manastire catolica din Lipova, iar Trica
devine ucenic la un cojocar.
Facandu-se foarte frumoasa, Sidi atrage privirile teologului Codreanu, dar si pe ale unui tanar
neamt - Natl Hubar. Ea il alege pe al doilea, dar diferentele etnice si religioase dintre cele doua
familii vor genera neintelegeri si nefericire (cu toate ca, in zona, familiile germane si cele
romanesti traiau in concordie).
Abia atunci cand Persida naste un baiat (pe care Mara accepta sa-1 boteze in religia
catolica), intervine impacarea, umbrita insa de moartea lui Hubar batranul; uciderea acestuia,
de catre fiul sau nelegitim, Bandi, arata ca pacatele se platesc, oricat de tarziu.
Personajul Mara este caracterizat prin mai multe mijloace:
Portretul fizic este cel al unei femei robuste, pe fata careia se citesc semnele
activitatii in aer liber: „Muiere mare, spatoasa, greoaie si cu obrajii batuti de soare, de ploi si
de vant, Mara sta ziua toata sub satra, in dosul mesei pline de poame si de turta dulce".
Frumusetea .personajului deriva din necontenitul freamat de viata care o insufleteste, animat
de dorinta de a face din copiii ei, oameni de frunte in obstea locala: „Alerga biata de femeie
greoaie de-ti parea usurica si unde n-o catai, acolo o gaseai, acum ici, apoi colo si iar dincolo si
pretutindeni rasuna glasul ei inasprit de vremuri...".
Mediul in care traieste Mara. alcatuit din targoveti, bres-lasi, negustori etc, ii
trezeste dorinta de a-si depasi conditia si de a se face respectata.
Astfel, atunci cand Trica este dat afara din scoala, Mara ii promite sa-1 dea la o scoala mai
buna: „Am sa te scot om, om de carte, om de frunte, ca sa nu mai fii ca tatal tau si ca mama ta,
ci sa stea ei si copiii lor in fatq ta cum noi stam in fata lor.
intelegand ca mijlocul de a urca pe scara sociala este banul, Mara isi organizeaza viata in
functie de aceasta „putere" care, in opinia ei, deschide toate usile: in fiecare seara, „... ea pune
la o parte banii pentru ziua de maine, se duce la capataiul patului si aduce cei trei ciorapi: unul
pentru zilele de batranete si pentru inmormantare, altul pentru Persida si altul pentru Trica."
Adunand bani din micul negot, din arendarea podului care traversa Muresul sau din alte surse,
Mara incepe sa-i iubeasca.
Asa se face ca, la botezul nepotului sau, le ofera tinerilor opt mii (din zestrea de
treizeci de mii de florini a Persidei), dar ii pastreaza tot ea, pe motivul ca „mai bine decat la
mine, unde ar putea sa stea!"
Banul devine astfel un adevarat „personaj" al romanului, Gandurile, vorbele si faptele Marei
scot in evidenta dragostea ei pentru cei doi copii („saracutii mamei").
Faptul ca, mici fiind, Persida si Trica sunt, uneori, murdari, incapatanati si rai, constituie un
prilej de mandrie pentru mama: „Mult sunt sanatosi si rumeni, voinici si plini de viata, destepti
si frumosi: rai sunt, mare minune si e lucru stiut ca oamenii de dai Doamne numai din copii rai
se fac". Tot asa, intr-o zi, cand fratii pornesc, intr-o barca, pe apele umflate ale Muresului,
lumea este inspaimantata, dar Mara exclama: „... copii ca ai mei nimeni n-are!"
Fire autoritara in relatiile cu ceilalti oameni, Mara isi asuma rolul Destinului in ceea ce-i
priveste pe copiii ei: iubirea Persidei pentru Hubarnatl o supara pentru ca ii strica visul de a-si
marita fata cu un teolog.
Se vede insa ca Soarta are propriul sau drum: Persida se cununa, in taina, cu Natl, apoi cuplul
sta, catva timp, la Viena. Cand cei doi se intorc, Mara traieste o acuta dezamagire, pentru ca i
se naruisera visurile:
„Erau duse, pierdute pentru totdeauna gandurile frumoase pe care si le facuse despre viata
fiicei sale..." "-
Odata cu trecerea timpului, Persida incepe sa semene tot mai mult cu Mara; traiul fetei sale,
batuta si umilita de Natl (repudiat si el de parinti) trezeste, in sufletul mamei sentimente
diverse: ura fata de betivul ei ginere, speranta ca Persida va renunta la el, remuscarea fata de
propriile greseli.
Moralistul Slavici ii acorda, in final, bucurii compensatoare Marei: Trica devine „maiestru"
cojocar, Natl devine „maiestru" macelar, iar familiile se impaca.
in critica literara, Mara a fost incadrata in mai multe tipuri: al Mamei, al „ vaduvei
intreprinzatoare si aprige" (Calinescu), al primei femei-capitalist din literatura noastra (cum
scria N. Manolescu), al avarului (discutabil).
Personaj complex, ea reuseste sa corecteze destinul (care ii luase sotul) si sa devina o „pater
familias" demna de admiratie.