Socialismul

Din cele spuse mai sus se poate vedea că Marx deduce inevitabilitatea
transformă rii societă ţii capitaliste în societate socialistă în întregime şi exclusiv
din legea economică de dezvoltare a societă ţii actuale. Socializarea muncii, care,
sub mii de forme, progresează cu o repeziciune crescîndă şi care, în jumă tatea de
veac scursă de la moartea lui Marx, s-a manifestat deosebit de concret în
creşterea marii industrii, a cartelurilor, a sindicatelor şi a trusturilor capitaliste,
ca şi în uriaşa creştere a proporţiilor şi puterii capitalului financiar, — iată baza
materială principală a instaură rii inevitabile a socialismului. Motorul intelectual
şi moral, înfă ptuitorul fizic al acestei transformă ri este proletariatul, educat chiar
de capitalism. Lupta lui împotriva burgheziei, luptă care se manifestă în forme
variate, din ce în ce mai bogate în conţinut, devine, în mod inevitabil, o luptă
politică pentru cucerirea puterii politice de că tre proletariat („dictatura
proletariatului“). Socializarea producţiei duce în mod necesar la trecerea
mijloacelor de producţie în proprietatea societă ţii, la „exproprierea
expropriatorilor“. Creşterea uriaşă a productivită ţii muncii, reducerea zilei de
muncă , înlocuirea ră mă şiţelor, a ruinelor micii producţii primitive şi ră zleţite
prin munca colectivă perfecţionată — iată urmă rile directe ale acestei treceri.
Capitalismul rupe definitiv legă tura dintre industrie şi agricultură , dar în acelaşi
timp, prin gradul să u înalt de dezvoltare pregă teşte noi elemente ale acestei
legă turi, ale unirii industriei cu agricultura pe baza folosirii conştiente a ştiinţei
şi a cooperă rii muncii colective, a unei noi repartiză ri a populaţiei (punîndu-se
capă t atît izolă rii şi abrutiză rii satului rupt de restul lumii, cît şi aglomeră rii
nefireşti a unor mase uriaşe de oameni în marile oraşe). Formele superioare ale
capitalismului modern pregă tesc o nouă formă de familie, condiţii noi în ceea ce
priveşte situaţia femeii şi educarea noilor generaţii: munca femeilor şi a copiilor,
descompunere familiei patriarhale de că tre capitalism iau, inevitabil, în
societatea actuală formele cele mai oribile, mai respingă toare şi mai catastrofale.
Dar, cu toate acestea, „marea industrie creează , o dată cu rolul hotă rîtor pe care îl
atribuie femeilor, tinerilor şi copiilor de ambele sexe în procesele de producţie
organizate pe baze sociale în afara că minului, baza economică nouă pentru o
formă superioară a familiei şi a relaţiilor dintre sexe. Bineînţeles că e tot atît de
absurd să consideră m ca absolută forma creştină -germană a familiei, sau forma
antică romană , sau cea antică elenă , sau cea orientală care formează de altfel
toate împreună o linie de evoluţie istorică . E clar de asemenea că componenţa
personalului muncitoresc combinat din indivizi de ambele sexe şi de cele mai
diferite vîrste — deşi în forma sa capitalistă , spontană şi brutală , cînd muncitorul
există pentru procesul de producţie, şi nu procesul de producţie pentru
muncitor, constituie un izvor infect de vicii şi de sclavie — trebuie să se
transforme, dimpotrivă , în condiţii corespunză toare, într-un izvor de dezvoltare
umană “ („Capitalul“, I, sfîrşitul capitolului 13).

Sistemul de fabrică ne dă „germenul unei educaţii a viitorului, care va îmbina,

pentru toţi copiii trecuţi de o anumită vîrstă , munca productivă cu învă ţă mîntul
şi cu gimnastica, nu numai ca o metodă pentru mă rirea producţiei sociale, ci şi ca
singura metodă pentru formarea unor oameni multilateral dezvoltaţi“ (op. cit.)
[39]. Socialismul lui Marx pune problema naţională , ca şi problema statului, pe
aceeaşi bază istorică nu numai în sensul unei simple explică ri a trecutului, ci şi în
sensul previziunii îndră zneţe a viitorului şi al unei cuteză toare activită ţi practice,
urmă rind înfă ptuirea acestui viitor. Naţiunile sînt produsul inevitabil şi forma
inevitabilă a epocii burgheze de dezvoltare socială . Iar clasa muncitoare nu putea
să se întă rească , să se maturizeze şi să se formeze fă ră „să se constituie ea însă şi
în cadrul naţiunii“, fă ră să fie „naţională “ („deşi nicidecum în înţelesul burghez“).
Dar dezvoltarea capitalismului sfă rîmă tot mai mult barierele naţionale,
desfiinţează izolarea naţională şi înlocuieşte antagonismele naţionale cu
antagonismele de clasă . De aceea, pentru ţă rile capitaliste dezvoltate este perfect
adevă rat că „muncitorii nu au patrie“ şi că „acţiunea unită “ a muncitorilor, cel
puţin din ţă rile civilizate, „este una din primele condiţii ale dezrobirii
proletariatului“ („Manifestul Comunist“)[40]. Statul, această violenţă organizată ,
a apă rut în mod inevitabil pe o anumită treaptă de dezvoltare a societă ţii, atunci
cînd societatea s-a scindat în clase antagoniste, cînd ea nu putea să mai existe
fă ră o „autoritate“ care în aparenţă să fie deasupra societă ţii şi pînă la un anumit
punct despă rţită de ea. Luînd naştere din contradicţiile de clasă , statul devine
„statul clasei celei mai puternice, al clasei dominante din punct de vedere
economic, care, cu ajutorul lui, devine dominantă şi din punct de vedere politic,
dobîndind astfel noi mijloace pentru oprimarea şi exploatarea clasei asuprite.
Astfel, statul antic era înainte de toate statul proprietarilor de sclavi, pentru
oprimarea sclavilor, statul feudal era organul nobilimii, pentru oprimarea
ţă ranilor iobagi şi dependenţi, iar statul reprezentativ modern este instrumentul
de exploatare a muncii salariate de că tre capital“ (Engels în „Originea familiei, a
proprietă ţii private şi a statului“, unde expune concepţiile sale şi pe acelea ale lui
Marx)[41]. Chiar şi republica democratică , forma cea mai liberă şi mai înaintată
de stat burghez, nu înlă tură cîtuşi de puţin acest fapt, ci îi modifică doar forma
(legă tura dintre guvern şi bursă , coruperea — directă şi indirectă — a
funcţionarilor de stat şi a presei etc.). Ducînd la desfiinţarea claselor, socialismul
duce implicit şi la desfiinţarea statului. „Primul act — scrie Engels în „Anti-
Dü hring“ — prin care statul se manifestă realmente ca reprezentant al societă ţii
întregi — luarea în stă pînire a mijloacelor de producţie în numele societă ţii —
este, în acelaşi timp, şi ultimul să u act independent ca stat. Intervenţia unei
puteri de stat în relaţiile sociale devine, rînd pe rînd, de prisos în toate domeniile
şi se stinge apoi de la sine. Guvernarea asupra persoanelor este înlocuită cu
administrarea lucrurilor şi conducerea proceselor de producţie. Statul nu este
«desfiinţat», el dispare treptat“[42]. „Societatea care va organiza în chip nou
producţia pe baza asocierii libere şi egale a producă torilor va trimite întreaga
maşină de stat acolo unde-i va fi atunci locul — la muzeul de antichită ţi, ală turi
de roata de tors şi de toporul de bronz“ (Engels în „Originea familiei, a
proprietă ţii private şi a statului“)[43].

În sfîrşit, în ceea ce priveşte atitudinea socialismului lui Marx faţă de micul

agricultor, care va continua să existe şi în epoca exproprierii expropriatorilor,
este necesar să atragem atenţia asupra unei declaraţii a lui Engels, care exprimă
vederile lui Marx:
„Atunci cînd vom deţine puterea de stat, nu ne vom gîndi să -i expropriem cu
forţa pe micii ţă rani (cu sau fă ră despă gubire), aşa cum vom fi nevoiţi să
procedă m cu marii proprietari funciari. Sarcina noastră faţă de micii ţă rani
constă mai întîi în a transforma producţia lor particulară şi proprietatea lor
privată într-o gospodă rie cooperatistă , nu cu forţa, ci prin puterea exemplului şi
cu sprijinul acordat în acest scop de societate. În această privinţă avem, desigur,
destule mijloace pentru deschide în faţa micului ţă ran perspectiva unor avantaje,
care nu se poate să nu-i fie evidente de pe acum“. (Engels: „Problema ţă ră nească
Franţa şi în Germania“, ed. Alekseeva, pag. 17, traducerea rusă conţine greşeli.
Originalul a apă rut în „Neue Zeit“)[44].

But in that case it is only consequent to reject moralising

condemnations of the postmodern and of its essential triviality
when juxtaposed against the Utopian “high seriousness” of the
great modernisms: judgments one finds both on the Left and on
the radical Right. And no doubt the logic of the simulacrum,
with its transformation of older realities into television images,
does more than merely replicate the logic of late capitalism; it
reinforces and intensifies it. Meanwhile, for political groups
which seek actively to intervene in history and to modify its
otherwise passive momentum (whether with a view toward
channelling it into a socialist transformation of society or
diverting it into the regressive re-establishment of some simpler
fantasy past), there cannot but be much that is deplorable and
reprehensible in a cultural form of image addiction which, by
transforming the past into visual mirages, stereotypes, or texts,
effectively abolishes any practical sense of the future and of the
collective project, thereby abandoning the thinking of future
change to fantasies of sheer catastrophe and inexplicable
cataclysm, from visions of “terrorism” on the social level to
those of cancer on the personal. Yet if postmodernism is a
historical phenomenon, then the attempt to conceptualise it in
terms of moral or moralising judgments must finally be
identified as a category mistake. All of which becomes more
obvious when we interrogate the position of the cultural critic
and moralist; the latter, along with all the rest of us, is now so
deeply immersed in postmodernist space, so deeply suffused and
infected by its new cultural categories, that the luxury of the old-
fashioned ideological critique, the indignant moral denunciation
of the other, becomes unavailable.

http://74.125.77.132/search?
q=cache:qeWtjBhIymgJ:www.marxists.org/reference/subject/philosophy/work
s/us/jameson.htm+frederic+jameson&hl=ro&ct=clnk&cd=2&gl=ro

.Vei fi stapân pe tine si pe ceilalti daca-ti speli hainele cu

un anumit detergent, vei avea succes nesperat în
dragoste daca bei acest suc sau manânci acest baton de
ciocolata, comunici mai usor daca-ti cumperi un telefon
mobil, copilul tau va creste sanatos si fericit daca-i pui un
anumit tip de scutec sau îl hranesti cu acest iaurt sau cu o
margarina pur si simplu "magica", iar pacea si linistea
familiei tale le obtii numai daca apelezi la serviciile unei
renumite companii de asigurare...
În cel mai larg sens,  expresia  cultura de
masa  desemneaza totalitatea
comportamentelor, miturilor, imaginilor si
reprezentarilor, produse, expuse si difuzate
printr-o tehnica industriala, aceeasi care
însoteste expansiunea mijloacelor de 
comunicare .Standardizarea ce decurge în
mod natural din constrângerile unei productii
de serie, în vederea unei distributii de masa,
ceea ce asigura companiilor care folosesc
acest procedeu un profit substantial cu o
investitie minima. Dar, ocupând un loc tot mai
important în timpul liber al oamenilor,  neo-
cultura  actioneaza ca un adevarat narcotic
social, datorita continuturilor sale ce înclina
spre evaziune, mai mult decât spre o mai
buna insertie a oamenilor în conditia lor
cotidiana.  Produsele industriei culturale,
(filme, emisiuni de divertisment, video-clipuri,
desene animate, jocuri-video) care se
orienteaza dupa criterii economice, au drept
scop instituirea unui model dominant prin
intermediul transmiterii unei  constiinte
fericite  care se orienteaza dupa sistemul de
concepte al societatii occidentale.Principiul
dupa care functioneaza reclamele, de
exemplu, este similar celui dupa care
functiona magia renascentista: principiul
conform caruia exista invizibile legaturi între
microcosmos si macrocosmos, legaturi ce
pot fi controlate si folosite în beneficiul
manipulatorului daca acesta detine
talismanul potrivit. Produsele comercializate
sunt prezentate ca astfel de amulete magice
care-ti vor asigura imediat bunastarea,
siguranta de sine, sanatatea, succesul
financiar si sentimental, confortul si linistea
familiala. Toate acestea sunt uneori garantate
prin folosirea produselor unei singure
companii, sau, mai mult decât atât, prin
folosirea unui singur produs.Vei fi stapân pe
tine si pe ceilalti daca-ti speli hainele cu un
anumit  detergent, vei avea succes nesperat
în dragoste daca bei acest suc sau manânci
acest baton de ciocolata, comunici mai usor
daca-ti cumperi un telefon mobil, copilul tau
va creste sanatos si fericit daca-i pui un
anumit tip de scutec sau îl hranesti cu acest
iaurt sau cu o margarina pur si simplu 
magica , iar pacea si linistea familiei tale le
obtii numai daca apelezi la serviciile unei
renumite companii de asigurare.Ceea ce se
vinde de fapt nu mai sunt demult lucrurile în
sine, ci imaginile lucrurilor comercializate. Nu
poti vinde un produs bun cu o reclama
proasta dar poti vinde un produs prost cu o
reclama buna. Spoturile publicitare contin de
asemenea mesaje subliminale care, la nivelul
subconstientului, te îndeamna sa cumperi
respectivele produse crezând în tot acest
timp ca actionezi din proprie initiativa.Cel mai
adesea, imaginea publicitara lucreaza exact
ca si un vis. Ca si visul, ea fabrica imagini si
naratiuni plecând de la cuvinte. Dar, spre
deosebire de vis, continutul sau este
întotdeauna suficient de clar pentru a suscita
asociatia verbala pe care o sugereaza fara sa
o spuna. Complexitatii visului organizat prin
legea refularii private, ea îi prefera simplitatea
anagramei sau jocului lingvistic. Astfel,
imaginea publicitara îsi redubleaza puterea,
pentru ca imaginea produsului, asociata
silentios unui text subînteles are toate
sansele sa fie suscitata atunci când acest text
va actiona la nivelul inconstientului.[1 ]
Frederic Jameson întelege productia,
schimbul, comercializarea si consumul
formelor culturale ca pe un punct central de
interes si o expresie a activitatii economice;
imaginile, stilurile si reprezentarile nu sunt
accesorii promotionale ale produselor
economice, ci chiar produsele în sine.

"cultura simularii prinde viata într-o societate

în care valoarea de schimb a fost generalizata
pâna la punctul în care adevarata memorie a
folosirii valorii este stearsa, o societate
despre care Guy Debord spunea, într-o fraza
extraordinara ca în ea <imaginea a devenit
forma finala a reificarii marfii" [2 ] .Mai pe
larg, avem de-a face în acest proces, ce ia
numele sugestiv de mass market, cu
simplificarea si uniformizarea nevoilor:
nevoile specifice pierd teren în favoarea
nevoilor global create. Astfel are loc
cresterea neta a pietei de desfacere pentru
companiile multinationale prin eliminarea
factorilor de bruiaj, cum ar fi specificul,
particularul, diferentele nationale, etnice,
culturale. Nevoile indivizilor sunt acum
universal si artificial create, dupa care sunt
create, la nivel macro industrial, si produsele
care sa satisfaca aceste nevoi, cu un cost cât
mai mic.Prezentarea standard a informatiei si
a imaginilor determina uniformizarea sociala,
având drept efect corodarea diferentelor
specifice, regionale, pâna la anihilarea
acestora. În plan individual are loc erodarea
identitatii spirituale, manifestata prin
disparitia constiintei apartenentei la un
anumit grup social, înlocuita cu o constiinta
universala totala si totalitara:A fost pornit un
proces de nivelare care distruge tot ce este
autentic si deosebit. Centrul si-a ridicat
modelele la rangul de norma; iar aceasta
norma nu este altceva decât cea a
industrializarii moderne care nu se
multumeste cu ceea ce consuma
consumatorul, ci începe sa pretinda ca n-ar
trebui sa existe o alta ideologie decât cea a
consumului     ( Pier Paolo Pasolini )
Predominarea acestei non-libertati
confortabile si lipsite de frictiuni în universul
închis al  societatii unidimensionale  (Herbert
Marcuse) nu permite un comportament care
sa se abata de la norma, o disensiune.
Indivizilor care se opun acestui nivel uniform
cultural si social li se aplica eticheta
ridicolului, a parazitismului, a patologicului, a
deviantei.Societatea creaza devianta prin
stabilirea de reguli a caror încalcare
constituie o devianta si, prin aplicarea lor
unor indivizi etichetati ca  outsideri .Un grup
în pozitie de forta izoleaza un act, îl
reconstruieste astfel încât apare drept
condamnabil sau patologic  si, în final, se
ajunge la o perversiune, o crima, o imoralitate
sexuala, o toxicomanie. Un individ nu devine
deviant decât daca actul sau a facut obiectul
unei anumite interpretari, însotita de o
judecata de valoare  Conform acestei
conceptii conditia si miza crearii deviantei
este puterea. Trebuie sa ocupi o pozitie
dominanta pentru a reusi sa îti impui propria
conceptie despre bine si rau, normal si
patologic [3 ] .Sau, altfel spus, nu exista
Adevarul, ci doar interpretari ale adevarului,
impuse apoi ca Adevar prin putere. Aceeasi
argumentare, prin  închiderea  adversarului în
spatiile sacre ale excluderii  despre care
vorbea  Foucault, sau prin expulzarea
adversarului în moarte, despre care vorbea
Culianu.Putin conteaza daca cel care pune
deschis în discutie valoarea normelor pe care
le încalca este într-adevar imoral, anormal,
deviant, periculos pentru societate,  ceea ce
conteaza cu adevarat este ca el sa poata fi
etichetat astfel. Persoana nu mai prezinta nici
o importanta, conteaza doar imaginea,  eul ca
imagine  , pentru ca a fi se reduce azi la a fi
vazut: În toate domeniile, toata întelepciunea
se reduce la a te face tot atât de întelept ca si
imaginea ta. Politicianul, sportivul, 
jurnalistul, seful de  întreprindere, scriitorul,
nici unul nu recunoaste un bun mai pretios
decât acesta - imaginea  mea [4] .În procesul
transformarii societatii într-o totalitate vie,
omogena, având aceleasi valori si nevoi
universal si artificial create, mecanismele
excluderii, etichetarii, închiderii se pastreaza,
chiar daca se proclama cu tarie lupta
împotriva lor. Ceea ce se schimba este
raportul dintre normalitate si devianta,
anomalie, patologic, dar întotdeauna în ochii
unor indivizi apartinând majoritatii, care prin
putere se impune ca normalitate, un 
minoritar  va aparea stigmatizat ca 
marginalul aventurier , deosebit de periculos
pentru societate, urmând sentinta:  devianta
exista doar în ochii celuilalt .Posibilitatea
tehnica de a fi vazut de o masa indefinita de
voyeuri confera astazi o putere despotica
adagioului trivial (si sartrian) conform caruia:
eu sunt ceea ce privirea altuia vrea sa fiu [5] .

[1] Serge Tisseron, Le bonheur dans l image, Synthelabo

Groupe, Paris, 1996, p. 34-35[2] Frederic Jameson,
Postmodernism, or, The Cultural Logic of Late Capitalism,
Duke University Press, Durham,1990, p. 18[3] Maurice
Cusson,  Devianta , în Tratat de sociologie, Humanitas,
Bucuresti, 1997, p.445[4] Jean Luc Marion, Crucea
vizibilului, Deisis, Sibiu, 2000, p. 86[5] Ibidem, p. 86

http://74.125.77.132/search?
q=cache:9OIpTEg5RZkJ:www.revistanoinu.com/Kitch-ul-publicitar-si-himera-
culturii-de-
masa.html+frederic+jameson&hl=ro&ct=clnk&cd=3&gl=ro&lr=lang_ro

n acord cu Frederic Jameson, modernismul si postmodernismul

constituie evenimente culturale care insotesc diferitele etape ale
economiei de piata, respectiv ale capitalismului. Jameson identifica 3
faze de baza – primare ale capitalismului care determina la randul lor
practici culturale particulare.
Prima faza consta in piata capitalista care a aparut la sfarsitul secolului
XVIII – inceputul secolului XIX, in Europa de Vest, Anglia si Statele
Unite ale Americii, faza care se identifica cu dezvoltarea tehnologiei si
cu un anumit simt al esteticului, respectiv realismul.
Cea de-a doua faza – monopolul capitalismului – apare spre sfarsitul
secolului XIX – inceputul secolului XX si este asociata cu inventarea
motorului cu combustie interna, iar in plan cultural cu modernismul.
Faza trei, care activeaza in prezent, caracterizata prin globalizarea
generala respectiv accentuarea societatii de consum, este asociata cu
dezvoltarea tehnologiilor nucleare si electronice, iar in plan cultural este
asociata cu postmodernismul.
In acceptiunea lui Jameson, instituirea postmodernismului ca realitate
sociala si culturala nu se datoreaza tehnologiei sau a productiei (de
masa) este gresita, ci postmodernismul isi trage radacinile din istorie si
sociologie.
In acest sens, Jameson distinge intre modernism/postmodernism si
modernitate/ postmodernitate. Diferenta semnificativa dintre cele doua
nuclee consta in aceea ca modernismul se refera in general la curentele
estetice din secolul XX, in timp ce modernitatea se refera la un set de
idei filosofice, politice si etice care contribuie la dezvoltarea aspectelor
estetice ale modernismului.
Modernitatea este mai veche decat modernismul; cuvantul modern si-a
facut loc pentru prima data in secolul al XIX-lea pentru a distinge intre
prezent si trecut (antichitate).

Ultimii citiva ani au fost marcati de un milenarism inversat, in

care premonitiile asupra viitorului, catastrofale sau mintuitoare,
au fost inlocuite de sensul sfirsitului cutarui si cutarui lucru
(sfirsitul ideologiei, al artelor, al claselor sociale; 'criza`
leninismului, a social-democratiei, a statului-providenta etc.
etc.): luate laolalta, toate acestea constituie, poate, ceea ce, din
ce in ce mai tare, se numeste postmodernism. Motivul existentei
sale depinde de ipoteza unei anumite rupturi radicale, o coupure,
in general urmarita retrospectiv pina la sfirsitul anilor '50 sau
inceputul anilor '60. Dupa cum cuvintul insusi sugereaza,
aceasta ruptura este cel mai adesea pusa in legatura cu notiunea
de epuizare sau de stingere a centenarei miscari moderne (sau cu
repudierea ei ideologica sau estetica). Astfel, expresionismul
abstract in pictura, existentialismul in filozofie, formele finale
ale reprezentarii in romanul modern, filmele realizate de mari
auteurs ori scoala modernista in poezie (asa cum e
institutionalizata si canonizata in opera lui Wallace Stevens) -
toate acestea sint vazute in acest moment ca inflorirea finala,
extraordinara, a unui impuls al modernismului inalt, cheltuit si
secatuit in ele. Enumerarea a ceea ce le urmeaza devine dintr-o
data empirica, haotica si eterogena: Andy Warhol si pop art-ul,
dar si realismul fotografic si, dincolo de aceasta, 'noul
expresionism`; momentul, in muzica, al lui John Cage, dar si
sinteza stilurilor clasice si 'populare`, de gasit la compozitori ca
Phil Glass si Terry Riley si, de asemenea, muzica punk si rock-
ul new wave (Beatles si Rolling Stones reprezentind momentul
de modernism inalt al acestei traditii mai recente si in rapida
dezvoltare); in cinematografie, Godard, post-Godard si
cinematograful si arta video experimentala, insa de asemenea un
intreg nou fel de film comercial (despre care, mai mult in cele ce
urmeaza); Burroughs, Pynchon sau Ishmael Reed, pe de o parte
si le nouveau roman francez si succesorii sai pe de alta, laolalta
cu alarmante noi feluri de critica literara, bazata pe un soi nou de
estetica a textualitatii sau ‚criture. ... Lista ar putea fi extinsa
nedefinit; dar mai implica aceasta vreo schimbare sau ruptura
fundamentala, alta decit schimbarile periodice de stil si
modalitate determinate de un mai vechi imperativ al schimbarii
stilistice, cerut de modernismul inalt?

http://members.tripod.com/interval/03-98/jameson.html