Sunteți pe pagina 1din 51

REZUMAT CURS FINANTE PUBLICE (SII)

CHELTUIELILE PUBLICE
1. Continutul cheltuielilor publice
In procesul indeplinirii functiilor si sarcinilor sale ,statul asigura acoperirea necesitatilor
publice generale prin intermediul relatiilor financiare. Folosirea resurselor financiare astfel
mobilizate se realizeaza prin intermediul cheltuielilor publice.
Cheltuielile publice se refera la totalitatea cheltuielilor efectuate prin intermediul
institutiilor publice, care se acopera fie de la buget de stat ,bugetele locale, fie din fondurile
extrabugetare sau de la bugetele proprii ale institutiilor, pe seama veniturilor realizate de acestea.
Spre deosebire de cheltuielile publice, cheltuielile bugetare reprezinta numai o parte a
cheltuielilor publice – cea mai mare parte a acestora -, si se refera doar la acele cheltuieli care se
acopera de la bugetul de stat, din bugetele locale si din bugetul asigurarilor sociale de stat.
Prin urmare, sistemul cheltuielilor publice cuprinde totalitatea cheltuielilor ce se
efectueaza di fondurile financiare ale statului pentru actiuni economice,social- culturale, pentru
intretinerea si functionarea organelor statului,apararea nationala etc.
Cheltuielile publice se materializeaza in plati efectuate de stat din resursele mobilizate
pe diferite cai, pentru achizitii de bunuri sau prestari de servicii necesare pentru indeplinirea
diferitelor obiective ale politicii statului: servicii publice generale, actiuni social-culturale,
intretinerea armatei, actiuni economice etc.

2. Clasificarea cheltuielilor publice


In literatura de specialitate se utilizeaza mai multe criterii pentru clasificarea cheltuielilor
publice precum :
a) criterii administrative;
b) criterii economice;
c) criterii financiare;
d) in functie de rolul cheltuielilor publice in procesul reproductiei sociale;
e) clasificarea folosita de organismele O.N.U. ;
f) clasificari mixte sau combinate;
g) dupa caracterul lor in timp;
h) din punct de vedere juridic.
I) Clasificarea administrativa are la baza institutiile prin care se efectueaza cheltuielile
publice: ministere, unitati administrativ-teritoriale etc.;
II) Clasificarea economica foloseste doua criterii de grupare: unul, conform caruia
cheltuielile publice se impart in cheltuieli de capital (cu caracter de investitii) si cheltuieli curente
(de functionare), iar altul, care imparte cheltuielile publice in cheltuieli ale serviciilor publice
(administrative) si cheltuieli de transfer (de redistribuire).
III) Clasificarea financiara, in functie de momentul si de modul in care cheltuielile
publice afecteaza resursele financiare ale statului, le grupeaza in:
-cheltuieli definitive, care cuprind cheltuieli de investitii si cheltuieli de
functionare;
-cheltuieli temporare (finantarea rambursarii imprumuturilor, acordarea de
avansuri, etc.);
-cheltuieli virtuale sau posibile (garantiile acordate de stat pentru imprumuturi).
Dupa forma de manifestare, cheltuielile publice pot fi:

1
-cheltuieli fara contraprestatie - au caracter de subventie sau de finantare
definitiva, fara urmarirea unui contraserviciu din partea colectivitatii consumatoare de resurse
publice (alocatii, indemnizatii somaj, burse, etc.);
-cheltuieli definitive – nu presupun restituirea sumelor banesti alocate de stat, in
timp ce cheltuielile provizorii (imprumuturi, avansuri) sunt urmate de rambursarea sau lichidarea
obligatiei de furnizare de produse sau servicii statului;
-cheltuieli speciale sau globale. Caracterul special vizeaza finantarea unui anumit
sector economic sau social, in timp ce caracterul global vizeaza influenta prin marimea totala a
cheltuielilor asupra echilibrului general economic.
IV) Clasificarea dupa rolul cheltuielilor publice in procesul reproductiei sociale
imparte cheltuielile publice in: cheltuieli reale (negative) si cheltuieli economice (pozitive).
V) Clasificarea folosita de institutiile specializate ale O.N.U. are la baza doua criterii
principale: clasificarea functionala si clasificarea economica.
Clasificarea functionala a O.N.U. cuprinde cheltuieli pentru:
-servicii publice generale;
-aparare;
-educatie;
-sanatate;
-actiuni economice;
-servicii comunale;
-alte cheltuieli.
Clasificarea economica cuprinde:
- cheltuieli care reprezinta consum definitiv de venit national;
- dobanzi aferente datoriei publice;
- subventii de exploatare si alte transferuri curente;
- formarea bruta a capitalului (investitii brute si cresterea stocurilor materiale);
- achizitii de terenuri si active necorporale;
- transferuri de capital.
VI) Clasificarea cheltuielilor dupa caracterul lor in timp, permanent sau incidental,
subdivide cheltuielille in doua grupe ,si anume:
- cheltuieli ordinare care se efectueaza in fiecare an, volumul lor fiind previzibil;
- cheltuieli extraordinare (exceptionale) care se efectueaza numai in situatii deosebite,
volumul lor fiind imprevizibil.
VII) Clasificarea cheltuielilor din punct de vedere juridic, grupeaza cheltuielile
publice in cheltuieli cu titlu definitiv si cheltuieli cu caracter temporar.
In cadrul clasificarii functionale, cheltuielile publice se grupeaza astfel:
Cheltuieli publice:
I - Cheltuieli social-culturale:
II - Asigurari sociale si protectie sociala:
III - Gospodarie comunala si locuinte;
IV - Apararea nationala;
V - Ordinea publica;
VI - Puterea si administratia de stat;
VII - Actiuni economice:
-industria extractiva,energetica,metalurgica,chimica;
-agricultura,silvicultura,ape,mediu inconjurator;

2
-transporturi si telecomunicatii;
-alte actiuni economice.
VIII -Alte actiuni;
IX - Transferuri: -transferuri din bugetul de stat;
X - Datoria publica: -dobanzi aferente datoriei publice;
XI - Fondul de rezerva bugetara.

In cadrul clasificarii economice, cheltuielile publice sunt: cheltuieli curente si de capital.

3. Principalele cheltuieli publice


3.1 Cheltuielile pentru administratia de stat, ordinea interna
si apararea nationala
Cheltuielile publice pentru administratia de stat (autoritatile publice), ordinea publica si
apararea nationala detin o pondere insemnata in totalul cheltuielilor bugetare.
Institutiile publice prin care se asigura societatii servicii publice generale, cuprind:
a) organe ale puterii si administratiei de stat reprezentand Presedintia tarii, organele puterii
legislative, organele judecatoresti, organele puterii executive, centrale si locale;
b) organe de ordine publica ( politia, jandarmeria si securitatea civila).
In Romania , aceste cheltuieli sunt inscrise in bugetul de stat si in bugetele locale, in 2
pozitii distincte:
- cheltuieli cu ordinea publica;
- cheltuieli pentru puterea si administratia statului.

3.1.1. Cheltuielile pentru administratia de stat


Cheltuielile pentru administratia de stat cuprind totalitatea resurselor financiare publice
alocate pentru organizarea, intretinerea si functionarea organelor puterii si administratiei de stat
(parlamentul, presedentia, ministerele , alte organe centrale si locale ale puterii si administratiei
de stat) si organele judecatoresti.
La acestea se adauga cheltuielile privind organele insarcinate cu mentinerea ordinii
publice si asecuritatii civile cum sunt : politia , jandarmeria, justitia si parchetul etc.
Cheltuielile pentru administratie cuprind, pe de o parte, salariile ,contributiile sociale
aferente si alte drepturi banesti acordate functionarilor di aministratia centrala si locala, iar pe de
alta parte, cheltuielile curente de functionare (curente) a entitatilor publice respective.
Aceste cheltuieli sunt finantate ,conform prevederilor legii finantelor publice, respectiv
legii finantelor publice locale, atat din bugetul de stat ,cat sin bugetele locale.

3.1.2. Cheltuielile pentru apararea tarii


Cheltuielile militare decurg din indeplinirea functiei statului de aparare a tarii si de a
participa la organisme internationale de aceasta natura(de exemplu, NATO).
Cheltuielile militare se refera la cheltuielile pentru inzestrarea armatei cu tehnica de lupta
si la cheltuielile de intretinere curenta a fortelor armate, pentru pregatire, intretinere etc.
Cheltuielile cu caracter militar sunt de doua categorii : directe si indirecte.
Din categoria cheltuielilor militare directe fac parte cheltuielile cu intretinerea in tara si in
strainatate a armatei, flotei maritime si aeriene , cumpararea de armanent, echipament militar,
mijloace de subzistenta etc., care sunt prevazute in bugetul ministerul de resort.

3
In categoria cheltuielilor militare indirecte se include cheltuielile legate de lichidarea
urmarilor razboiului cum ar fi : platile in contul datoriei publice contractate in timpul razboiului,
reparatiile/ despagubirile de razboi datorate tarile invingatoare, cheltuielile legate de aplicarea
unor acorduri internationale cu caracter militar, cheltuieli cu pregatirea de razboi.
In Romania, cheltuielile de aparare reprezinta 13,4 % din totalul cheltuielilor publice.
Cresterea cheltuielilor militare are efecte nefavorabile asupra dezvoltarii economice si
sociale mondiale, absorbind o parte importanta din resursele materiale, umane, tehnologie si
financiare ale lumii.

CHELTUIELILE PUBLICE PENTRU OBIECTIVE SI ACTIUNI ECONOMICE

1.Continutul,nivelul si structura cheltuielilor pentru obiective si actiuni


economice
In cadrul acestei categorii cheltuielile care se refera la finantarea obiectivelor si
activitatilor cu caracter economic din intreprinderile sectorului public si la subventionarea unor
intreprinderi proprietete de stat, privata ori mixta din domeniul productiei si distributiei de
energie si combustibili,industrei
extractive,agriculturii,transporturilor,telecomunicatiilor,constructiilor,precum si a altor
intreprinderi,care se bucura de protectie din partea statului.
Din punct de vedere al continutului economic,aceste cheltuieli au caracter complex:unele
reprezinta cheltuieli curente sau de functionare, altele constituie cheltuieli de capital, respectiv de
investitii, iar altele (subventiile) sunt cheltuieli de transfer.
In cadrul gruparii functionale O.N.U., continutul acestor cheltuieli reflecta destinatia de
ramura,de domeniu sau sector de activitate,in care se desfasoara actiunile economice finantate
din resurse publice,si anume:
-industria extractiva, energie, combustibili, industrie prelucratoare, constructii;
-agriculturii, silvicultura, pescuit, vanatoare;
-transporturi si comunicatii;
-alte servicii si afaceri economice.
Cheltuielile cu actiunile economice in toate ramurile le cuprind si pe cele de cercetare-
dezvoltare.
Cheltuielile publice privind sectorul economic reprezinta intre 7 si 13% din totalul
cheltuielilor publice ale tarilor dezvoltate. In tarile in curs de dezvoltare, acestea ajung pana la
30%.
2.Sursele de finantare a cheltuielilor pentru obiective si actiuni economice
Dupa sursele de finantare, cheltuielile se grupeaza in:
a) cheltuieli acoperite prin costurile de productie - Cheltuielile de productie (achizitionarea de
materii prime, materiale, energia, drepturi de personal, etc.) sunt evidentiate in costuri si se
recupereaza pe seama preturilor de vanzare. Ele se acopera din resursele constituite pe seama
fondurilor existente la inceputul perioadei, a celor provenite din incasarile de venituri in cursul
perioadei, din credite bancare;
b) cheltuielile care se scad din venituri sunt: taxele pentru folosirea terenurilor proprietate de stat,
cheltuielile pentru pregatirea profesionala si practica in productie, cheltuieli pentru contracte de
cercetare, cheltuieli de protocol, reclama si publicitate, prelevarile si donatiile facute in scopuri
umanitare, alte cheltuieli;

4
c) cheltuielile privind investitiile se efectueaza cu ocazia construirii unor noi intreprinderi, hale,
sectii de productie, achizitionarii de utilaje, instalatii. Resursele de finantare a investitiilor sunt:
resurse proprii, credite bancare si alocatii bugetare.
d) cheltuieli acoperite din fonduri speciale – constituite pe seama resurselor obtinute in cadrul
actiunii de privatizare a patrimoniului public, din inchirierea spatiilor comerciale, etc.
Cheltuielile finantate din fonduri speciale se aproba prin bugetul de stat.
Pe langa finantarea sectorului public, cheltuielile cu caracter economic privesc si
acordarea de avantaje pentru dezvoltarea si consolidarea unor ramuri care prezinta interes
economic si social national(agricultura, silvicultura, cercetarea stiintifica, gospodarirea apelor,
protectia mediului inconjurator). Prin alocatii bugetare se finanteaza actiuni ca: ameliorarea
solurilor, combaterea daunatorilor si bolilor, sustinerea preturilor agricole, etc.
Subventiile se pot acorda direct pentru acoperirea unor pierderi, atunci cand preturile
formate in mod liber pe baza raportului dintre cerere si oferta, in conditii de concurenta, nu
reusesc sa acopere cheltuielile, care sunt mari din cauze economice justificate.
Primele de export sunt practicare pentru incurajarea exportului de marfuri, in concordanta
cu interesele economice si politice ale statului, precum si pentru protejarea economiei de
concurenta straina. Statele dezvoltate folosesc primele de export si in vederea cuceririi de noi
piete de desfacere sau pentru mentinerea pozitiilor cucerite.
Formele pe care le imbraca primele de export sunt:
a) primele de export in bani – se stabilesc in sume fixe pe unitatea de marfa exportata
sau ca diferenta intre pretul cel mai ridicat de pe piata interna al produsului respectiv si pretul cel
mai scazut de pe piata externa.
b) restituirea impozitelor platite sau renuntarea la impozitele datorate de catre
exportatori, precum si reducerea tarifului pentru transportul marfurilor pe calea ferata proprietate
de stat nu reprezinta cheltuieli propriu-zise, ci renuntarea de catre stat la o parte din veniturile
sale bugetare, in favoarea exportatorilor.
c) avantaje valutare consta in faptul ca statul ingaduie exportatorilor sa retina o parte
din valuta incasata de la ei la exportul de marfuri.
Acordarea de subventii este o chestiune de politica economica si financiara, de optiuni,
de prioritati, de incurajare a cresterii eficientei cheltuielilor.
Sprijinul financiar temporar al statului se acorda unor intreprinderi o perioada de timp
limitata, dupa care, daca nu se redreseaza, urmeaza sa fie reorganizate sau lichidate.

3.Cheltuielile publice privind cercetarea-dezvoltarea


In fiecare din categoriile de cheltuieli publice delimitate de un punct de vedere functional
(administratie, aparare, invatamant, cultura, sanatate, etc.) sunt incluse si cheltuielile de
cercetare. In domeniul economic ele au caracter de cercetare-dezvoltare.
La randul lor, cheltuielile de cercetare-dezvoltare cuprind: cheltuielile privind finantarea
cercetarii fundamentale, care au ca obiectiv dezvoltarea cunoasterii intr-un anumit domeniu al
stiintei; cheltuielile privind finantarea cercetarii aplicative, prin care se urmareste crearea de
produse si tehnologii noi; cheltuielile privind dezvoltarea, prin care se realizeaza verificarea
posibilitatilor de obtinere a unor noi produse si tehnologii pe scara industriala.
Resursele financiare utilizate pentru finantarea cheltuielilor cu cercetarea stiintifica
provin din bugetul statului, din fondurile intreprinderilor private, din fondurile proprii ale
institutelor de cercetari, din fondurile proprii ale institutelor de invatamant superior, in proportii
care difera de la o tara la alta. La inceputul anilor ’80 din totalul cheltuielilor cu cercetarea, intre

5
30 si 60% se suportau din bugetul statului in tarile dezvoltate, si intre 55 si 98% in tarile in curs
de dezvoltare.
Finantarea obiectivelor de cercetare-dezvoltare ale unitatilor economice se asigura din:
resurse financiare proprii, credite bancare si din resurse atrase de pe piata financiara, inclusiv
prin finantare externa.

4.Folosirea cheltuielilor publice ca instrumente de influentare a proceselor


economice
Cheltuielile publice devin parghii ale unor mecanisme financiare folosite de catre stat
pentru incurajarea sau sustinerea unor domenii de activitate economica si sociala, fie prin
preluarea de catre stat a finantarii directe sau indirecte a obiectivelor de investitii, de productie
sau de cercetare-experimentare, fie prin acordarea de subventii,al caror volum este influentat de
o serie de factori interni sau externi, economici sau extraeconomici.
Fiind vorba de obiective economice de interes general pentru societate, utilizarea parghiei
cheltuielilor publice vizeaza atat sectorul public, cat si pe cel privat. In acest sens, pot fi vizate
obiective, ca:
-dezvoltarea unor ramuri ale industriei (extractiva, energetica, etc.);
-dezvoltarea, modernizarea sau restructurarea agriculturii;
-reducerea somajului;
-stimularea exportului, etc.
Stimularea dezvoltarii unor ramuri se poate realiza prin acordarea de preturi ridicate la
comenzile efectuate de stat sau prin acordarea de subventii pentru asigurarea profiturilor
stimulative ale agentilor economici din ramurile protejate de stat.
De o atentie deosebita se bucura sectorul agricol din partea statului, mergand pe
principiul conform caruia agricultura nu este numai o ramura de productie, ci si un mod de viata.
Imperativele subventionarii sunt:
-asigurarea securitatii alimentare pe plan national;
-protejarea veniturilor producatorilor agricoli;
-cresterea randamentelor in agricultura;
-crearea de disponibilitati pentru export.
Modalitatile de subventionare a agriculturii difera de la o tara la alta, in functie de stadiul
de dezvoltare al agriculturii, dar si de traditia din acest sector, de consumul de alimente, de
conditiile naturale, etc. Directiile principale in care se desfasoara in prezent subventionarea
agriculturii sunt:
a) sustinerea preturilor produselor agricole si efectuarea de plati direct producatorilor
agricoli;
b) reducerea costurilor factorilor de productie;
c) servicii generale oferite in mod gratuit agriculturii (finantarea cercetarii fundamentale,
consultatii tehnice, economice si de marketing, asistenta sanitar-veterinara, etc.)
Ponderea subventiilor in valoarea productiei agricole a unor anumitor bunuri
agroalimentare, difera de la o tara la alta, de exemplu:
Lapte - ponderea subventiilor in CEE este de 56%, in SUA de 66%, in Canada de 97%, in
Australia de 33%, in Japonia de 82%.
Carne bovine - in CEE-53%; in SUA-9%; in Canada-16%; in Australia-11%; in Japonia-
55%.

6
In medie pentru toate produsele - in CEE - 40%; in SUA - 28%; in Canada - 39%; in
Australia - 19%; in Japonia - 69%.
In Romania, actualul mecanism de subventionare al agriculturii este inca greoi, nu
presupune legatura nemijlocita cu producatorii agricoli, fondurile consumandu-se, mai ales, prin
suprastructurile judetene. In perspectiva, sunt necesare noi criterii, printre care: acordarea
subventiilor direct producatorilor agricoli; tratarea egala a tuturor agentilor economici;
diferentierea subventionarii in functie de conditiile naturale si traditiile existente in fiecare zona;
garantarea de catre stat a preluarii intregii productii la preturile stabilite pentru fiecare an agricol;
elasticitatea sistemului de subventii si adaptarea lui la noile conditii si necesitati ale productiei
agricole, in scopul asigurarii securitatii alimentatiei pe plan national.

CHELTUIELILE PUBLICE PENTRU ACŢIUNI SOCIAL-CULTURALE


1. Caracterizare generală
In statele moderne, cheltuielile pentru actiunile social-culturale reprezinta o componenta
importanta a politicii sociale promovate de catre acestea.
Astfel, satisfacerea nevoilor cu caracter social – componentă principală a politicii sociale
a statelor – propune folosirea pe scară largă a resurselor financiare publice în scopul
îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale populaţiei, a calităţii vieţii fiecărui individ.
Pentru satisfacerea nevoilor cu caracter social, autoritatea publică acţionează în trei
direcţii principale:
a. garantarea unui nivel minim, independent de mărimea pieţei şi de forma de
proprietate;
b. diminuarea ariei de nesiguranţă şi punerea în gardă a indivizilor şi familiilor lor în
înfruntarea unor situaţii determinate de boli, bătrâneţe, şomaj;
c. asigurarea pentru toţi membrii societăţii a unor standarde de viata mai bune,
disponibile în raport cu o gamă predeterminată de servicii sociale.
Cheltuielile publice pentru acţiuni social-culturale sunt îndreptate spre realizarea de
servicii în mod gratuit, cu plată redusă sau sub formă de alocaţii bugetare, pensii, ajutoare şi alte
indemnizaţii.
Cheltuielile pentru acţiuni social-culturale se referă la:
a) învăţământ;
b) cultură şi artă;
c) sănătate;
d) securitate socială (asistenţă socială);
e) alocaţiile şi alte ajutoare pentru copii;
f) pensiile şi ajutoarele pentru invalizi, orfani, văduve de război, militari;
g) alte cheltuieli social-culturale;
h) asigurările sociale de stat;
i) pensia suplimentară;
j) ajutorul de şomaj.
Cheltuielile destinate acţiunilor social-culturale sunt acoperite din surse publice sau
private, interne sau externe, după caz.

2. Cheltuielile pentru învăţământ


Cuantumul cheltuielilor pentru învăţământ este determinat de influenţa simultană a mai
multor factori: demografici, economici, sociali, politici.

7
a) Factorii demografici. Creşterea populaţiei a antrenat în mod firesc sporirea populaţiei
şcolare. Explozia demografică s-a reflectat în principal în creşterea contingentelor
şcolare, a gradului de cuprindere în sistemul de învăţământ şi a obligativităţii
anumitor grade pentru învăţământ.
b) Factorii economici. Dezvoltarea economică, sporirea şi diversificarea capitalului fix şi
circulant ca urmare a modernizării şi perfecţionării proceselor tehnologice, au
reclamat o forţă de muncă cu calificare medie şi superioară. Aceasta s-a putut obţine
efectuând un volum sporit de cheltuieli pentru învăţământ.
c) Factorii sociali şi politici, se referă la politica şcolară, la principiile avute în vedere de
guverne în stabilirea acesteia, la nivelul învăţământului obligatoriu, la resursele,
facilităţile şi ajutoarele îndreptate către instituţiile de învăţământ sau chiar către elevi,
studenţi şi familiile acestora.
Finanţarea cheltuielilor pentru învăţământ se realizează din diferite surse şi anume:
bugetul statului, surse ale întreprinderilor, ale populaţiei, donaţii, ajutoare externe.
a) bugetul statului reprezintă principala sursă de finanţare a învăţământului, în toate ţările
lumii, ceea ce reflectă importanţa deosebită acordată acestui domeniu al vieţii sociale.
În ţările dezvoltate, ca şi în cele în curs de dezvoltare, există două tipuri de unităţi de
învăţământ: publice, finanţate integral de la bugetul statului şi particulare (private) care pot fi
independente sau parţial subvenţionate de stat;
b) populaţia, participă la finanţarea învăţământului în mod direct prin intermediul taxelor
şcolare, dar mai efectuează şi alte cheltuieli pentru întreţinerea extraşcolară a elevilor,
studenţilor, respectiv pentru transport, chirii, etc.
c) întreprinderile efectuează cheltuieli pentru învăţământ atunci când organizează cursuri
de pregătire profesională, de calificare a salariaţilor sau viitorilor angajaţi.
d) donaţii, sume primite de unităţile de învăţământ din partea unor firme, fundaţii, etc.
e) ajutorul extern în domeniul învăţământului se întâlneşte în special în cazul ţărilor în
curs de dezvoltare şi reprezintă circa 10% din volumul total al cheltuielilor de învăţământ al
acestor ţări; el este destinat, în special, înlăturării analfabetismului sau pentru finanţarea
învăţământului elementar. Ajutorul extern îmbracă forma subvenţiilor directe; a împrumuturilor,
a finanţărilor sau se referă la trimiteri de experţi, cadre didactice, tehnicieni sau materiale
necesare învăţământului.
Din punctul de vedere al surselor de finanţare, cheltuielile pentru învăţământ în România
sunt finanţate de la bugetul de stat (în proporţie de 85%); fondurile proprii ale agenţilor
economiei; veniturile unităţilor de învăţământ; contribuţia populaţiei (mai mare în ultimii ani).
În România, fondurile bugetare sunt îndreptate cu precădere către învăţământul primar şi
secundar (gimnazial, liceal, post-liceal) între 80-85%, învăţământul superior primind 10-15% din
alocaţiile bugetare.
Din bugete locale se finanteaza cheltuielile materiale ale institutiilor de invatamant
preuniversitar.

3. Cheltuieli pentru cultura si arta


Cheltuielile pentru cultura privesc bibliotecile, casele de cultura, televiziunea, presa,
muzeele etc. iar cheltuielile pentru arta vizeaza intretinerea de teatre, opere, operete, filarmonici,
orchestre populare, formatii muzicale cu caracter simfonic si de camera, cinematografe,
ansambluri populare de cantece si dansuri etc.

8
Unele institutii de cultura si arta ofera servicii gratuite (de exemplu, bibliotecile, muzeele)
si sunt finantate integral de la bugetul de stat, altele ofera servicii cu plata redusa fata de costul
acestora (teatre, opera, filarmonicile) primind de la bugetul statului subventii pentru completarea
veniturilor proprii.
Pentru finantarea actiunilor din domeniul culturii si artei mai pot fi folosite si fondurile
private sau donatii de la persoane fizice si juridice.

4. Cheltuieli pentru sanatate


Cheltuielile pentru sanatate ocupa, de asemenea, un loc important in cadrul cheltuielilor
pentru actiuni social culturale.
Cheltuielile pentru sanatate se finanteaza din :
- fondul de asigurari sociale de sanatate;
- fonduri alocate din bugetele locale pentru realizarea unor actiuni similare in profil teritorial (de
exemplu , construirea unui sanatoriu, centru de recreere, refacerea capacitatii de munca etc.).
Fondul de asigurari sociale de sanatate se constituie din :
- contributii ale persoanelor juridice sau fizice, care angajeaza personal salariat ( 7% aplicat la
fondul de salarii brut);
- contributia individuala a persoanelor asigurate -6.5%, aplicat asupra venitului din salariul
realizat lunar;
- contributii ale persoanelor fizice care realizeaza venituri din activitatea independenta, din
cedarea folosintei bunurilor, din dividende si dobanzi, dupa caz;
- contributiile facultative la asigurarile sociale de sanatate ale persoanele straine.
Unele categorii de persoane beneficiaza de asigurari de sanatate fara plata contributiei:
- copii si tineri pana la 26 de ani, daca sunt elevi, studenti, ucenici si daca nu realizeaza venituri
din munca;
- persoanele cu handicap care nu realizeaza venituri din munca;
- sotul, sotia, parintii si bunicii, fara venituri proprii aflati in intretinerea persoanei asigurate cu
sanatate;
- persoane ale caror drepturi au fost stabilite prin –Decret- Lege nr. 118/90, Legea nr. 44/1994,
Legea 42/90.
Din bugetul de stat se suporta cheltuielile pentru investitii legate de construirea unor
unitati sanitare si pentru aparatura medicala si pentru recuperarea capacitatilor de munca.
Pe langa sumele alocate din sursele mentionate, pentru finantarea sanatatii se folosesc si
resursele fondului special pentru sanatate, care se constituie pe seama urmatoarelor surse:
- o cota de 12% din incasarile realizate de persoanele juridice din actiunile publicitare la
produsele din tutun, tigari si bauturi alcoolice;
- o cota de 2% din veniturile realizate de persoanele juridice din vazarea unor produse din tutun,
tigari si bauturi alcoolice.

5. Cheltuieli pentru asistenta sociala de stat


Aceste cheltuieli au drept scop ocrotirea invalizilor, vaduvelor de razboi, bolnavilor
cronici, invalizilor din nastere, copiilor orfani si a celor cu deficiente motorii, fizice, psihice sau
senzoriale si batranilor care nu au fost incadrati in munca (nu au pensii) si nu au alte mijloace
proprii de trai si nici sustinatori legali.
De asemenea, prin intermediul actiunilor de asistenta sociala de stat se asigura oanumita
calificare sau recalificare.

9
Finantarea actiunilor de asistenta sociala de stat se face pe seama alocatiilor de la bugetul
de stat, a donatiilor de la persoane fizice si juridice si a ajutorului de la organisme internationale
si din bugetele locale.

BUGETUL PUBLIC

1. Continutul si rolul bugetului public


Bugetul, ca si finantele, exprimand relatii de mobilizare, repartizare si utilizare a
principalelor resurse banesti, se impune ca o categorie economica distincta pe o anumita treapta
de dezvoltare a societatii omenesti, respectiv in etapa de construire si consolidare a statului.
Bugetul este definit, sub aspect juridic, ca fiind un act in care se inscriu veniturile si
cheltuielile probabile ale statului, pe o perioada de timp, de obicei un an.
Bugetul de stat reprezinta un document previzional, deoarece cuantifica nivelul
cheltuielilor ce se vor efectua in viitor, precum si marimea veniturilor ce pot fi mobilizate la
dispozitia statului.
Fiind un document ce necesita autorizarea prealabila a puterii legislative, bugetul de stat
are caracter obligatoriu. Incasarea veniturilor si efecturea cheltuielilor publice nu sunt posibile
decat daca bugetul de stat a devenit lege, prin aprobarea lui de catre parlamentul tarii.
Sub aspect economic, bugetul de stat exprima relatiile economice in forma baneasca ce
iau nastere in procesul repartitiei produsului intern brut, in legatura cu indeplinirea functiilor si
sarcinilor statului.
Aceste relatii se manifesta in dublu sens: pe de o parte, ca relatii prin intermediul carora se
mobilizeaza resursele banesti la dispozitia statului, iar pe de alta parte ca relatii prin care se
repartizeaza aceste resurse.
In perioada actuala, bugetul constituie nu o lista a veniturilor si a cheltuielilor probabile
ale statului, ci un plan financiar la nivel macroeconomic.
Bugetul de stat reprezinta o forma de planificare, atat pen termen scurt ca urmare a
previzionarii pe timp de un an a veniturilor si a cheltuielilor publice, cat si pe termen mediu prin
elaborarea bugetelor-program, mai ales pentru cheltuielile publice de investitii.
Rolul bugetului de stat se manifesta indeosebi pe plan financiar si economic.
Astfel din punct de vedere financiar, bugetul de stat asigura mobilizarea si dirijarea resurselor
financiare necesare indeplinirii functiilor si sarcinilor statului, iar din punct de vedere economic,
rolul bugetului s-a accentuat datorita contibutiei sale sporite la realizarea obiectivelor politicii
economice si sociale a guvernului in fiecare etapa.

2. Principii si reguli bugetare


Bugetul se constituie ca un singur document in care sunt inscrise atat veniturile cat si
cheltuielile, limitate pe un an de zile.
In procesul intocmirii/elaborarii si executiei bugetelor componente ale bugetului public
national, sunt respectate urmatoarele principii:
a) universalitatea bugetului, care reclama inscrierea veniturilor si cheltuielilor in buget
in totalitatea lor.
b) unitatea bugetara, care presupune cuprinderea tuturor veniturilor si cheltuielilor intr-
un singur document cu structura unitara.

10
c) echilibrarea bugetului, care impune acoperirea integrala a cheltuielilor din veniturile
bugetare ordinare (venituri curente din impozite directe si indirecte, venituri nefiscale si din
capital).
Deficitul bugetar are ca sursa de acoperire imprumuturile de stat ori emisiunea de bani
(cresterea masei banesti, fara acoperirea corespunzatoare cu bunuri si servicii – consecinte:
scaderea puterii de cumparare, cresterea preturilor si tarifelor – inflatie).
d) realitatea bugetului, care se bazeaza pe posibilitatea de a inscrie in buget venituri si
cheltuieli determinate stiintific, pe baze reale.
Cuantumul venituriluor si cheltuielilor se poate determina prin diferite metode: metoda
automata sau a penultimei, metoda majorarii sau a diminuarii si metoda evaluarii directe.
Metoda automata sau a penultimei are ca baza de raportare rezultatele din penultimul an
celui care se proiecteaza. Acesta metoda imprima certitudini ca fenomenele economico –
financiare se vor repeta la aceeasi scara si in exercitiul financiar ce se prevede.
Metoda majorarii sau diminuarii se bazeaza pe procedee statistice, stabilindu-se o rata
medie anuala, rezultata din luarea in calcul a executiilor bugetare pe mai multi ani anteriori. Rata
peste sau sub suta se aplica la nivelele bugetului anului in curs, cat si la tendintele si cerintele
anului viitor.
Metoda evaluarii directe prin care se evalueaza cuantumul fiecarui fel de venit sau
cheltuiala , tinandu-se seama atat de realizarile preliminare pe anul in curs, cat si de tendintele si
cerintele anului viitor.
e) anualitatea bugetului , care presupune elaborarea si aprobarea actului bugetar anual.
Anualitatea bugetului are doua semnificatii distincte, si anume: prima se refera la
perioada de timp pentru care se intocmeste si se aproba bugetul, iar cea de-a doua, la perioada de
timp in care se incaseza veniturile si se efectueaza cheltuielile inscrise in autorzatia data
Guvernului de catre Parlament.
f) specializarea bugetara, care reprezinta principiul potrivit caruia veniturile bugetare
trebuie sa fie inscrise in buget si aprobate de Parlament pe surse de provenienta, iar creditele
bugetare pe categorii de cheltuieli.
Prin credit bugetar se intelege suma limita, inscrisa in buget si aprobata de puterea
legislativa, pana la care se pot efectua plati in contul fiecarei cheltuieli aprobate.
g) publicitatea bugetului , potrivit caruia, dupa ce este supus dezbaterii si aprobarii
Parlamentului, bugetul trebuie adus la cunostinta opiniei publice.
Legea de adoptare a bugetului public national si contul privind incheierea exercitiului
bugetar pe anul precedent celui in curs sunt publicate in Monitorul oficial.
Cifrele inscrise in proiectul de lege sunt date publicitatii in presa, precum si la radio si
televiziune.

3. Procesul bugetar

Procesul bugetar cuprinde activitatile privind: intocmirea proiectului de buget si aprobarea


acestuia; executia bugetului; incheierea si aprobarea contului de executie bugetara; controlul
bugetar. Aceste activitati se desfasoara intr-un cadru constitutional si administrativ, care prezinta
particularitati de la tara la tara, determinate de evolutia istorica a fiecareia dintre ele.

11
3.1. Intocmirea proiectului de buget
In majoritatea tarilor, intocmirea/elaborarea proiectului de buget este o atributie ce revine
guvernului; exceptie fac putine tari, intre care S.U.A., unde proiectul de buget este elaborat de
catre seful executivului - Presedintele republicii -, printr-un organ de specialitate care
functioneaza pe langa acesta.
In cadrul guvernului, responsabilitatea pentru elaborarea proiectului de buget o are ministrul
finantelor sau ministrul bugetului.
Rezultatul activitatii de elaborare a proiectului de buget il constituie documentele pe care
organul suprem al puterii executive le prezinta Parlamentului spre examinare si aprobare. Aceste
documente, de regula, contin:
- expunerea de motive si proiectul de lege pentru aprobarea bugetului, care cuprind nu
numai prevederi privind marimea veniturilor si cheltuielilor bugetare, dar si propuneri de
modificare a legislatiei referitoare la veniturile si cheltuielile necesare pentru realizarea bugetului
care se aproba (ex. majorarea sau diminuarea unor cote de impozit etc.), dupa caz;
- anexele la proiectul de lege in care este redata structura veniturilor si cheltuielilor bugetare;
- materialele documentare necesare Parlamentului pentru analiza proiectului de buget.
Elaborarea proiectului de buget se fundamenteaza pe obiectivele programului de
guvernamant al partidului care detine majoritatea parlamentara si pe analizele efectuate de
Ministerul Finantelor/Ministerul bugetului, cu privire la evolutia economiei, a modul de realizare
a veniturilor si cheltuielilor bugetare in perioada anterioara, la factorii care au determinat sau pot
genera schimbari in marimea veniturilor si cheltuielilor bugetare.

3.2. Aprobarea si executia bugetului


Dezbaterea si aprobarea proiectului de buget in Parlament presupune ,prezentarea de catre
seful executivului a proiectului de buget in Parlament; analiza acestuia in comisiile parlamentare;
concilierea amendamentelor propuse la proiectul de lege; aprobarea proiectului de buget in
Parlament; ratificarea bugetului aprobat de catre presedintele republicii si publicarea.
Parlamentarii, fiind alesi de catre cetatenii cu drept de vot, actioneaza pentru ca prevederile
din proiectul de buget sa satisfaca cat mai mult din cerintele acelora care au votat pentru ei, dar
nu toate cerintele exprimate de membrii societatii pot fi satisfacute in perioada la care se refera
bugetul, datorita caracterului limitat al resurselor.
Proiectul de buget se aproba de Parlament pana cel mai tarziu la data de 31 decembrie, pe
ansamblu, pe capitole, articole si pe ministere si celelalte organe centrale de stat, devenind lege.
Daca legea bugetului nu se aproba de Parlament cu cel putin trei zile inainte de expirarea
exercitiului bugetar, Guvernul indeplineste sarcinile ce-i revin si aplica prevederile bugetului
anului precedent, pana la adoptarea noului buget.
Executia bugetului inseamna realizarea veniturilor prevazute si efectuarea cheltuielilor
bugetare aprobate, ceea ce presupune desfasurarea unui ansamblu de activitati de catre agentii
guvernamentali, aparatul fiscal, institutii financiare etc.
Responsabilitatea pentru executia bugetului revine Guvernului, iar rezultatele in acest
domeniu depind de capacitatea administratiei si de procedurile financiare folosite.
Prevederile de venituri din buget sunt considerate sarcini minime, iar cheltuielile bugetare
sunt limite maxime si se pot efectua numai pe destinatiile aprobate.
Incasarea veniturilor si efectuarea de plati de la buget se realizeaza prin organe specializate
ale Ministerului Finantelor/Ministerul bugetului.

12
Avand in vedere rigorile executiei cheltuielilor aprobate prin buget, exista reguli precise
pentru fiecare din etapele pe care le parcurge o cheltuiala publica, si anume: angajarea,
lichidarea, ordonantarea si plata.
Angajarea reprezinta actul care genereaza obligatia unei institutii publice de a plati o suma
de bani unui tert.
Lichidarea este operatia prin care se constata serviciul facut in favoarea institutiei publice si
se determina suma de plata.
Ordonantarea inseamna emiterea unui ordin de plata a unei sume de bani de la buget in
favoarea unui tert.
Plata este operatia de achitare propriu-zisa a sumei de bani datorata de institutia publica.
Primele trei operatii sunt efectuate de conducatorii institutiilor publice, denumiti si
ordonatori de credite bugetare. A patra operatie se efectueaza de gestionarii de bani publici
(casierii).
Executia veniturilor presupune parcurgerea mai multor etape. In cazul impozitelor directe,
acestea sunt: asezarea, lichidarea, emiterea titlului de percepere a impozitului si perceperea
propriu-zisa a acestuia.
Asezarea impozitului reprezinta identificarea materiei impozabile de care dispune o
persoana fizica sau juridica si determinarea marimii acesteia.
Lichidarea reprezinta stabilirea cuantumului impozitului aferent materiei impozabile, pe
baza cotelor de impozit si a celorlalte elemente prevazute de lege.
Emiterea titlului de percepere a impozitului consta in inscrierea cuantumului impozitului
intr-un act (dispozitie), in baza caruia se autorizeaza perceperea unui anumit venit in contul
bugetului.
Perceperea impozitului, consta in incasarea efectiva a sumei datorate. In cadrul acestei
etape, este inclusa si urmarirea, care intervine atunci cand contribuabilii nu-si achita datoriile
fata de stat la termenele stabilite.

3.3. Incheierea si aprobarea contului de executie bugetara. Controlul bugetar


Contul de executie bugetara reflecta totalitatea operatiilor de executare a veniturilor si
cheltuielilor si permite stabilirea rezultatului executiei bugetului la finele anului bugetar-
deficitul sau excedentul bugetar.
Intocmirea contului de executie bugetara prezinta particularitatile in functie de optiunea
statului pentru durata executiei bugetului–sistem de executie sau sistem de gestiune.
In sistemul de executie, contul de executie bugetara pe un an cuprinde toate operatiunile
aferente bugetului respectiv, chiar daca efectuarea operatiunilor este ulterioara datei care
marcheaza incheierea anului bugetar. Prin urmare, pentru o perioada de timp, functioneaza
conturi duble: unul referitor la anul bugetar precedent si altul privind anul in curs.
In sistemul de gestiune, operatiunile prevazute in bugetul unui anumit an, care au ramas
neefectuate pana la sfarsitul anului bugetar, se reflecta in contul de incheiere a bugetului pe
anul urmator.
Prin urmare, contul de incheiere a executiei bugetare pentru un an cuprinde operatiunile
efectuate in anul bugetar respectiv, aferente atat anului considerat cat si celui anterior.
Contul de incheiere a executiei bugetare, intocmit cu respectarea clasificatiei bugetare, este
prezentat de Guvern, spre dezbatere si aprobare Parlamentului.

13
Executia bugetului se realizeaza sub controlul unor organe imputernicite.
In functie de natura acestor organe, controlul poate fi: politic (exercitat de catre Parlament);
jurisdictional (efectuat de Curtea de Conturi); administrativ (desfasurat de organe specializate
ale Ministerului Finantelor/Ministerul bugetului, ale ministererelor etc.).
Parlamentul exercita controlul politic cu prilejul examinarii si aprobarii contului de executie
bugetara, precum si pe parcursul executiei bugetului aprobat.
Controlul jurisdictional, consta in verificarea actelor justificative prezentate de catre contabilii
Curti de conturi. Aceasta se pronunta asupra legalitatii actelor justificative si acorda
descarcarea de gestiune .
PROCESUL BUGETAR IN ROMANIA
1. Intocmirea si aprobarea proiectului de buget
Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare,
stabileste principiile, cadrul general si procedurile privind formarea, administrarea, angajarea si
utilizarea fondurilor publice, precum si responsabilitatile institutiilor publice implicate in
procesul bugetar.
In cap III “ Procesul bugetar”, sectiunea “1” “Proceduri privind elaborarea bugetelor”, se
stipuleaza ca legile bugetare cuprind: la venituri-estimarile anului bugetar; la cheltuieli- creditele
bugetare determinate de autorizarile continute in legi apecifice in structura functionala si
economica a acestora;deficitul sau excedentul bugetar, dupa caz, si, respectiv, reglementarile
specifice exercitiului bugetar.
Proiectele legilor bugetare anuale si ale bugetelor se elaboreaza de catre Guvern, prin
Ministerul Finantelor Publice , pe baza:
a) prognozelor indicatorilor macroeconomici şi sociali pentru anul bugetar pentru care se
elaborează proiectul de buget, precum şi pentru următorii 3 ani;
b) politicilor fiscale şi bugetare;
c) prevederilor memorandumurilor de finanţare, ale memorandumurilor de înţelegere sau ale
altor acorduri internaţionale cu organisme şi instituţii financiare internaţionale, semnate şi/sau
ratificate;
d) politicilor şi strategiilor sectoriale, a priorităţilor stabilite în formularea propunerilor de
buget, prezentate de ordonatorii principali de credite;
e) propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite;
f) programelor întocmite de către ordonatorii principali de credite în scopul finanţării unor
acţiuni sau ansamblu de acţiuni, cărora le sunt asociate obiective precise şi indicatori de rezultate
şi de eficienţă; programele sunt însoţite de estimarea anuală a performanţelor fiecărui program,
care trebuie să precizeze: acţiunile, costurile asociate, obiectivele urmărite, rezultatele obţinute şi
estimate pentru anii următori, măsurate prin indicatori precişi, a căror alegere este justificată;
g) propunerilor de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum şi de
transferuri consolidabile pentru autorităţile administraţiei publice locale;
h) posibilităţilor de finanţare a deficitului bugetar.

Structura bugetelor
Veniturile şi cheltuielile se grupează în buget pe baza clasificaţiei bugetare.
Veniturile sunt structurate pe capitole şi subcapitole, iar cheltuielile pe părţi, capitole,
subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate, după caz.
Cheltuielile prevăzute în capitole şi articole au destinaţie precisă şi limitată.

14
Programele se aprobă ca anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite.
Fondurile externe nerambursabile se cuprind în anexe la bugetele ordonatorilor principali
de credite şi se aprobă o dată cu acestea.
În bugetul de stat se includ Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi
Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului.

Calendarul bugetar
Ministerul Finantelor publice, inainteaza Guvernului pana la data de 1 mai , obiectivele
politicilor fiscale si bugetare pentru anul bugetar pentru care se elaboreaza proiectul de buget si
urmatorii 3 ani, impreuna cu limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de credite,
urmand ca Guvernul sa le aprobe pana la data de 15 mai.
Pana la data de 1 iunie a fiecarui an, Ministerul Finantelor Publice transmite ordonatorilor
principali de credite, contexul macroeconomice baza caruia vor fi intocmite proiectele de
buget ,metodologiile de elaborare a acestora , precum si limitele de cheltuieli elaborate de
Guvern.
Pana la data de 15 iunie Ministerul Finantelor Publice comunica ordonatorilor principali
de credite eventualele limite de cheltuieli redimensionate de Guvern , in vederea definitivarii
proiectelor de buget.
Ordonatorii principali de credite au obligatia ca pana la data de 15 iulie a fiecarui an sa
depuna la Ministerul Finantelor Publice propunerile pentru proiectul de buget si anexele la
acesta, pentru anul bugetar urmator, cu incadrarea in limitele de cheltuieli , si estimarile pentru
urmatorii 3 , insotite de documentatii si fundamentari detaliate.
Similar, Camera Deputatilor si Senatul, cu consultarea Guvernului isi aproba bugetele
proprii si le inainteaza Guvernului in vederea includerii lor in proiectul bugetului de stat.
Autoritatile administratiei publice locale au aceleasi obligatii pentru propunerile de
transferuri consolidate si de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.
Proiectele de buget si anexele la acesta ,dupa ce sunt discutate cu ordonatorii principali
de credite si punerea de acord si aprobarea Guvernului , astfel definitivate , se depun la
Ministerul Finantelor Publice pana la data de 1 august a fiecarui an.
Ministerul Finantelo Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de
credite si a bugetului propriu, intocmeste proiectele legilor bugetare si proiectele bugetelor, pe
care le depune la Guvern pina la data de 30 septembrie a fiecarui an.
Dupa insusirea de catre Guvern a proiectelor legilor bugetare si de buget , acesta le
supune spre adoptare Parlamentului, cel mai tarziu pana la data de 15 octombrie a fiecarui an.
Proiectul bugetului asigurarilor sociale de stat este inaintat Parlamentului odata cu
proiectul bugetului de stat.
Aprobarea bugetului de stat, a bugetului asigurarilor sociale de stat ,a bugetelor fondurilor
speciale precum si a conturilor anuale de executie ale acestora este de competenta Parlamentului.

2. Executia bugetului de stat


Legea bugetara anuala prevede si autorizeaza, pentru anul bugetar, veniturile si
cheltuielile bugetare, precum si reglementarile specifice exercitiului bugetar.
Sumele aprobate la partea de cheltuieli in bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de
stat, in bugetele fondurilor speciale ,in cadrul acestora se angajeaza, se ordonanteaza si se
efectueaza plati, reprezinta limite maxime ce nu pot fi depasite.
Angajarea si utilizarea creditelor bugetare in alte scopuri decat cele aprobate atrage
raspunderea celor vinovati , in conditiile legii.

15
Legile bugetare anuale pot fi modificate in cursul exercitiului bugetar prin legi de
rectificare, elaborate cel mai tarziu pana la data de 30 noiembrie.
Rezultatele fiecarui exercitiu bugetar se aproba prin legea privind contul bugetar de
executie a bugetului de stat si , respecti, legea privind contul general anual de executie a
bugetului asigurarilor sociale de stat.
Cheltuielile bugetare au destinatie precisa si limitata , si sunt determinate de autorizarile
continute in legile specific si legile bugetare anuale.
Raspunderea , ca organ de specialitate in domeniul finantelor publice, revine
Ministerului Finantelor publice pentru executia bugetului de stat , Ministerul Muncii ,
Solidaritatii si Familiei pentru executia bugetului asigurarilor sociale de stat , si organelor de
specialitate ale administratiei publice locale pentru bugetele locale.
Ministerul Finantelor Publice coordoneaza actiunile care sunt in responsabilitatea
Guvernului cu privire la legea de aprobare a contului general anual de executie, emite norme
metodologice, precizari si instructiuni prin care se stabilesc procedurile pentru incasarea
veniturilor ,angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata cheltuielilor, controlul detinerii acestora,
incheierea exercitiului bugetar anual, contabilizarea si raportarea.

3. Controlul bugetar
Controlul bugetar imbraca cele trei forme : politic, jurisdictional si administrativ.
Controlul politic se executa de de catre Parlament , iar controlul jurisdictional de catre
Curtea de Conturi.
Controlul administrativ se efectueaza de catre Ministerul Finantelor Publice si celelalte
ministere (agentii guvernamentale) si organe centrale.
Ministerul Finantelor Publice exercita , in numele statului, controlul in intreaga economie
asupra administrarii si utilizarii fondurilor de la buget, a realizarii veniturilor bugetare, precum si
pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale. Organele specializate de control ale Ministerul
Finantelor Publice sunt directiile generale ale finantelor publice judetene si Garda financiara.
Controlul administrativ asupra legalitatii, oportunitatii si eficientei utilizarii fondurilor
bugetare se exercita si la nivelul fiecarui minister si al celorlalte organe centrale si locale ale
administratiei de stat, prin organe specializate ale acestora.
În procesul execuţiei bugetare cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze:
angajament, lichidare, ordonanţare, plată.
Operaţiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor sunt în competenţa
ordonatorilor de credite şi se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale
instituţiei publice.
compartimentului financiar-contabil.
Efectuarea plăţilor, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe bază de acte
justificative, întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale, şi numai după ce acestea au fost
lichidate şi ordonanţate.

4. Execuţia de casă bugetară


Execuţia de casă a bugetelor ce compun sistemul bugetar se realizează prin trezoreria
statului pe baza normelor metodologice emise de Ministerul Finanţelor Publice, care asigură:
a) încasarea veniturilor bugetare;
b) efectuarea plăţilor dispuse de persoanele autorizate ale instituţiilor publice, în limita
creditelor bugetare şi destinaţiilor aprobate potrivit dispoziţiilor legale;

16
c) efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi privind datoria publică internă şi externă
rezultată din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat, inclusiv a celor privind
rambursarea ratelor la scadenţă şi plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor şi altor costuri
aferente;
d) efectuarea altor operaţiuni financiare în contul autorităţilor administraţiei publice centrale şi
locale.

Principii ale încheierii execuţiei bugetare


Execuţia bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an.
Orice venit neîncasat şi orice cheltuială angajată, lichidată şi ordonanţată, în cadrul
prevederilor bugetare, şi neplătită până la data de 31 decembrie se vor încasa sau se vor plăti,
după caz, în contul bugetului pe anul următor.
Creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept.
Disponibilităţile din fondurile externe nerambursabile şi cele din fondurile publice
destinate cofinanţării contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, rămase la finele exerciţiului
bugetar în conturile structurilor de implementare, se reportează în anul următor.
În cazul bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale echilibrate
prin subvenţii de la bugetul de stat, sub forma transferurilor consolidabile, excedentele rezultate
din execuţia acestora se regularizează la sfârşitul exerciţiului bugetar cu bugetul de stat, în limita
subvenţiilor primite.

ASIGURĂRILE SOCIALE DE STAT


1. Conţinutul si rolul asigurărilor sociale
Asigurările sociale cuprind salariaţii, micii producători, liber-profesioniştii, micii
întreprinzători si in unele cazuri angajaţii ocazionali, muncitorii sezonieri (sau zilieri), daca
incheie contracte individuale.
Cetatenii pot ajunge din diferite motive legate de munca (lipsa igienei, a protectiei
muncii, accidente de munca, imbolnaviri profesionale, sau din motive de limite de varsta sau
maternitate la imposibilitatea de a munci.
Din acest motiv, este necesar ca statul, companiile, societatlie nationale, regiile
autonome, societatile comerciale, in general, angajatorii, sa ia din timp masurile corespunzatoare
pentru protectia salariatilor, asigurandu-le veniturile necesare traiului acestora si familiilor lor pe
perioada incapacitatii de lucru.
Asigurarile sociale ale membrilor societatii sunt garantate de Constitutie, de Codul
muncii si de alte acte normative.
Cetatenii au dreptul la pensii, la concediul de maternitate platit, la asistenta medicala in
unitatile de stat, la ajutorul de somaj si la alte forme de asistenta sociala prevazute de lege.
Statul acorda alocatii pentru copilul bolnav ori handicapat.
Fondurile asigurărilor sociale se constituie, din cotizaţiile salariaţilor, patronilor şi
statului, în diferite proporţii, precum şi din alte surse.
În mod diferit de la o ţară la alta, printre drepturile de asigurări sociale se află:
a) protecţia în caz de pierdere parţială, totală, temporară sau definitivă a capacităţii de
muncă;
b) ocrotirea în caz de bătrâneţe, invaliditate, pierderea susţinătorului, acordarea de
indemnizaţii în caz de şomaj, etc.

17
Asigurările sociale constituie acea parte a relaţiilor social-economice băneşti ,cu ajutorul
cărora – în procesul repartiţiei PIB – se formează, se repartizează şi se utilizează fondurile
băneşti necesare ocrotirii obligatorii a salariaţilor şi pensionarilor din regiile autonome,
societăţile comerciale, a membrilor cooperativelor meşteşugăreşti şi asociaţiile agricole, a
ţăranilor, a liber profesioniştilor, a întreprinzătorilor particulari, a personalului casnic care
lucrează la persoane fizice, aflate în incapacitate temporară sau permanentă de muncă, în caz de
bătrâneţe şi în alte cazuri prevăzute de lege.
Prin asigurările sociale se iau măsurile corespunzătoare pentru prevenirea îmbolnăvirilor,
refacerea şi întărirea sănătăţii, precum şi pentru asigurarea existenţei acelora care şi-au pierdut
definitiv capacitatea de muncă din cauza bolii, a accidentelor, a bătrâneţii, etc. şi a celor care nu
mai au susţinători legali.
În România sistemul de asigurări sociale este constitui din:
- asigurările sociale de stat;
- asigurările sociale din cooperaţia meşteşugărească;
- asigurările sociale din asociaţiile agricole;
- asigurările sociale ale ţărănimii cu gospodăria individuală;
- asigurările sociale ale avocaţilor si magistratilor;
- asigurarile sociale ale artistilor plastici, ale scriitorilor si ale muzicienilor;
- asigurările sociale ale slujitorilor cultelor etc.
Principiile si rolul asigurarilor sociale
Asigurările sociale au la bază următoarele principii:
a) obligativitatea - Cuprinderea în asigurările sociale a întregului personal din regiile
autonome, societăţile comerciale, a cooperatorilor, asociaţilor, ţăranilor cu gospodărie
individuală, a avocaţilor, a slujitorilor cultelor, a tuturor pensionarilor şi a membrilor
lor de familie.
Practic, astazi toti cetatenii activi ai tarii , pensionarii si membrii lor de familie sunt
ocrotiti, prin asigurarile sociale.
b) generalitatea - Cetăţenii sunt ocrotiţi în toate cazurile şi pentru perioade de pierdere a
capacităţii lor de muncă, iar mamele se bucură şi de ocrotire socială deosebită în caz de sarcină,
lehuzie, cand au copii mici bolnavi etc.
c) contributivitatea - Fondurile asigurărilor sociale se constituie pe seama contribuţiilor
plătite de angajatori si, respectiv, angajatii si a contributiilor platite de cei asigurati
individual.
Contributiile pentru asigurarile sociale datorate de personalul din institutiile publice sunt
suportate din bugetul de stat sau din bugetele locale, dupa caz.
d) egalitatea – Persoanele asigurate beneficiaza de aceleasi drepturi si au aceleasi
obligatii potrivit prevederilor legale in materie.
e) etica si echitatea sociala - Ocrotirea cetăţenilor se realizează în concordanţă cu
cerinţele eticii şi echităţii sociale, ceea ce presupune că pensiile şi celelalte forme de
ocrotire se reglementează şi se acordă pe baza contribuţiei aduse de fiecare cetăţean la
dezvoltarea societăţii noastre.
De asemenea, se urmăreşte realizarea unor proporţii echitabile între pensiile mici şi
cele mari, au loc trimiteri la tratament în mod gratuit ale pensionarilor cu pensii mai mici
etc.

18
d) Pensiile de asigurări sociale sunt scutite de orice impozite şi taxe.
f) imprescriptibilitatea dreptului la pensie şi indemnizaţii de asigurări sociale, care este
un principiu expres prevăzut de legislaţia noastră de asigurări sociale.
g) imposibilitatea cesiunii dreptului de asigurari sociale - Pensiile şi indemnizaţiile de
asigurări sociale nu pot fi cedate nici total, nici parţial, fiind un drept personal ce nu poate face
obiectul vreunei tranzacţii.
h) autonomiei si descentralizarii asigurarilor sociale – functionarea sistemului atat la
nivel central prin Ministerul Muncii , Solidaritatii si Familiei ,cat
si la nivel teritorial prin Directiile judetene ale aceluiasi minister, fapt ce asigura fluenta
atat atragerii contributiilor, cat si efectuarii cheltuielilor.
i) unicitatii – functioneaza un singur sistem public national de asigurari sociale, expresie
a solidaritatii sociale in general si al solidaritatii intre generatii, in special.
j) garantarii de catre stat – drepturile de asigurari sociale sun garantate de stat , el
sprijinind sistemul de asigurari sociale prin acoperirea deficitelor acestuia, prin surse bugetare.

Sursele de formare a fondurilor asigurărilor sociale de stat


Fondurile asigurărilor sociale se constituie în majoritatea ţărilor din contribuţia agenţilor
economici, salariaţilor şi statului (subvenţii).
In tarile din Europa si din celelalte continente, fondurile asigurarilor sociale se constituie
din cotizatia patronilor, salariatilor si din unele subventii din partea statului, in diferite proportii,
precum si din alte surse.
În România, contribuţiile pentru asigurările sociale se plătesc lunar de către agenţii
economici , instituţii publice si de ceilalti angajatori, diferenţiat pe grupe de muncă, astfel:
40 % - pentru salariaţii din grupa I de muncă;
35 % - pentru salariaţii din grupa II de muncă;
30 % - pentru ceilalţi salariaţi.
Contribuţiile pentru asigurările sociale se calculează asupra fondului total de salarii
utilizat de către angajatori , si in care se cuprind :
- salarii tarifare ale personalului angajat;
- drepturile banesti pentru concedii legale si suplimentare;
- sporurile de salarii (sporul pentru vechimea neintrerupta in munca, pentru munca
prestata suplimentar peste programul de lucru, sporul pentru munca de noapte etc.);
- indemnizatiile de conducere;
- premiile prevazute sa se acorde personalului in cursul anului.
O altă sursă de formare a fondurilor asigurărilor sociale o constituie contribuţia
salariaţilor şi pensionarilor care merg la tratament balnear sau odihnă.
De asemenea, bugetul asigurărilor sociale mai este alimentat şi cu excedentul bugetului
anului precedent care se reportează pe anul următor.
Un alt venit al asigurărilor sociale îl constituie contribuţia de 5% pentru pensia
suplimentară plătită de salariati, calculată asupra salariilor tarifare lunare şi asupra sporului de
vechime, din care se formează un fond separat.

2. Structura asigurarilor sociale


Principalele forme de ocrotire a cetăţenilor în cadrul asigurărilor sociale de stat sunt:
pensiile, trimiterile la tratament balnear şi odihnă; indemnizaţiile şi ajutoarele; unele cheltuieli cu
ocrotirea sănătăţii.

19
2.1. Pensiile
Pensiile se acordă în raport cu salariul şi vechimea în muncă tuturor cetăţenilor care au
împlinit vârsta prevăzută de lege, au vechimea necesară în muncă ori şi-au pierdut total sau în
cea mai mare parte capacitatea de muncă datorită unor accidente sau boli.
Statul român garantează dreptul la pensie fiecărui cetăţean indiferent de sex şi
naţionalitate şi acordă sprijin material prin asistenţă socială persoanelor inapte de muncă şi
lipsite de mijloace de existenţă.
Prin asigurările sociale de stat se acordă următoarele pensii:
a) pensia pentru munca depusă şi limită de vârstă;
b) pensia pentru pierderea capacităţii de muncă din cauză de accident de muncă sau
boală profesională;
c) pensia pentru pierderea capacităţii de muncă în afara procesului de muncă;
d) pensia de urmaş;
e) ajutorul social;
f) pensia suplimentară.
Pensia pentru munca depusă şi limita de vârstă se acordă pe viaţă, la cererea agentului
economic ori a instituţiilor publice, bărbaţilor după împlinirea vârstei de 62 de ani, cu o vechime
minimă în muncă de 30 de ani, iar femeilor după împlinirea vârstei de 57 de ani, cu o vechime în
muncă de cel puţin 25 de ani lucraţi în grupa a III-a de muncă. La cerere, pensia cuvenită se
acordă după împlinirea vârstei de 60 ani pentru bărbaţi şi 55 ani pentru femei, dacă au vechimea
integrală în muncă.
De la acest regim general există o serie de dispoziţii cu caracter derogatoriu, în ceea ce
priveşte vârsta de pensionare şi/sau vechimea în muncă, astfel:
- pentru persoanele care au lucrat în condiţii deosebit de grele, limita de vârstă la
pensionare este 50 de ani;
- nevăzătorii primesc pensia integrală la împlinirea vârstei de 50 ani bărbaţii şi 45 ani
femeile;
- minerii care au lucrat în subteran minim 20 de ani pot cere pensionarea indiferent de
vârstă, etc.

ASIGURARILE SOCIALE (II)


PENSIILE – PRINCIPALA FORMA A ASIGURARILOR SOCIALE
1. Continutul sistemului public de pensii din Romania
Dreptul la asigurări sociale este garantat de stat şi se exercită, prin sistemul public de pensii şi
alte drepturi de asigurări sociale.
În sistemul public sunt asigurate, persoanele fizice, denumite asiguraţi.
Asiguraţii pot fi cetăţeni români, cetăţeni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în care au,
conform legii, domiciliul sau reşedinţa în România.
Asiguraţii au obligaţia să plătească contribuţii de asigurări sociale şi au dreptul să
beneficieze de prestaţii de asigurări sociale, conform legii.
În sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii:
I. persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă şi funcţionarii
publici;
II. persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul
autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii

20
cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt
asimilate, în condiţiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la pct. I;
III. persoanele care beneficiază de drepturi băneşti lunare, ce se suportă din bugetul
asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile legii, denumite şomeri;
IV. persoanele care realizează un venit brut pe an calendaristic, echivalent cu cel puţin 3
salarii medii brute, şi care se află în una dintre situaţiile următoare:
a) asociat unic, asociaţi, comanditari sau acţionari;
b) administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare sau de management;
c) membri ai asociaţiei familiale;
d) persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente;
e) persoane angajate în instituţii internaţionale, dacă nu sunt asiguraţii acestora;
f) alte persoane care realizează venituri din activităţi profesionale;
V. persoanele care realizează prin cumul venituri brute pe an calendaristic, echivalente cu cel
puţin 3 salarii medii brute, şi care se regăsesc în două sau mai multe situaţii prevăzute la pct. IV.
Se pot asigura în sistemul public, pe bază de contract de asigurare socială, persoanele care
nu se regăsesc în situaţiile mentionate, cele care nu se află în plata unor prestaţii de asigurări
sociale în sistemul public, precum şi cele care nu sunt asigurate în alte sisteme de asigurări
sociale, neintegrate în sistemul public.
Prestaţiile de asigurări sociale se acordă sub formă de: pensii, indemnizaţii, ajutoare, alte
tipuri de prestaţii prevăzute de lege, corelative cu obligaţiile privind plata contribuţiei de
asigurări sociale.
În România se pot organiza şi pot funcţiona societăţi private de asigurări sociale, reglementate
prin lege specială.

2. Contribuţia de asigurări sociale


În sistemul public sunt contribuabili, după caz:
a) asiguraţii care datorează contribuţii individuale de asigurări sociale;
b) angajatorii;
c) persoanele juridice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii , prevazute la pct. II,
asimilate angajatorului;
d) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă care administrează bugetul asigurărilor
pentru şomaj;
e) persoanele care încheie contract de asigurare socială.
Cotele de contribuţii de asigurări sociale sunt diferenţiate în funcţie de condiţiile de
muncă normale, deosebite sau special, si se aprobă anual prin legea bugetului asigurărilor sociale
de stat.
Contribuţia de asigurări sociale se datorează din momentul încadrării în munca cu
contract de munca individual sau de la data încheierii contractului de asigurare socială.
Contribuţia individuală de asigurări sociale se datorează de asiguraţii prevăzuţi la pct. I şi
II, iar cota contribuţiei individuale de asigurări sociale se stabileşte prin legea bugetului
asigurărilor sociale de stat.
Contribuţia de asigurări sociale datorată de angajatori reprezintă diferenţa dintre nivelul
cotelor de contribuţii de asigurări sociale stabilite diferenţiat, în funcţie de condiţiile de muncă şi
nivelul cotei contribuţiei individuale de asigurări sociale.
Asiguraţii prevăzuţi la pct. IV şi V datorează integral cota de contribuţie de asigurări
sociale corespunzătoare condiţiilor de muncă în care îşi desfăşoară activitatea.

21
Contribuţia de asigurări sociale pentru şomeri se suportă integral din bugetul asigurărilor
pentru şomaj la nivelul cotei stabilite pentru condiţii normale de muncă, cu excepţia plăţilor
compensatorii şi a veniturilor de completare acordate salariaţilor din industria de apărare, în
perioada de reducere temporară a activităţii.
Contribuţia de asigurări sociale pentru persoanele care beneficiază de plăţi compensatorii
se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj la nivelul cotei contribuţiei individuale de
asigurări sociale.
Calculul şi plata contribuţiei de asigurări sociale datorate de asiguraţii prevăzuţi la pct. I şi
II şi de angajatorii acestora se fac lunar de către angajatori.
Calculul şi plata contribuţiei de asigurări sociale pentru şomeri se fac lunar de către
instituţia care administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj.
Plata contribuţiei de asigurări sociale datorate de asiguraţii prevăzuţi la pct. IV şi V se
face lunar de către aceştia, pe baza calculului efectuat şi comunicat de casele teritoriale de pensii
la care sunt asiguraţi.
Baza lunară de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale în cazul asiguraţilor o
constituie:
a) salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile şi adaosurile, reglementate prin
lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraţilor prevăzuţi la pct. I, sau veniturile
brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asiguraţii prevăzuţi la pct. II;
b) venitul lunar asigurat, prevăzut în declaraţia sau în contractul de asigurare socială, care nu
poate fi mai mic de o pătrime din salariul mediu brut.
Baza lunară de calcul, la care angajatorul datorează contribuţia de asigurări sociale, o
constituie fondul total de salarii brute lunare realizate de asiguraţii prevăzuţi la pct. I şi II.
Baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale pentru şomeri o constituie
cuantumul drepturilor băneşti lunare ce se suportă din bugetul Fondului pentru plata ajutorului de
şomaj.
Contribuţia de asigurări sociale nu se datorează asupra sumelor reprezentând:
a) prestaţii de asigurări sociale care se suportă din fondurile asigurărilor sociale sau din
fondurile angajatorului şi care se plătesc direct de acesta, potrivit prezentei legi;
b) drepturile plătite potrivit dispoziţiilor legale, în cazul încetării raporturilor de muncă,
încetării raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici, încetării mandatului sau a calităţii de
membru cooperator, altele decât cele acordate potrivit legii pentru perioada de preaviz;
c) diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare, detaşare şi transfer, precum
şi drepturile de autor;
d) sumele reprezentând participarea salariaţilor la profit;
e) premii şi alte drepturi exceptate prin legi speciale.
Sumele asupra cărora nu se datorează contribuţia de asigurări sociale, prevăzute la alin.
(1) lit. b) - e), nu se iau în considerare la stabilirea cuantumului prestaţiilor de asigurări sociale.
Contribuţia individuală de asigurări sociale, datorată de asiguraţii prevăzuţi la pct. I şi II,
se reţine integral din salariul sau, după caz, din venitul brut lunar al asiguratului şi se virează
lunar de angajator la casa teritorială de pensii în raza căreia se află sediul acestuia.
Angajatorul calculează şi virează lunar contribuţia de asigurări sociale pe care o datorează
bugetului asigurărilor sociale de stat, împreună cu contribuţiile individuale reţinute de la
asiguraţi.
Termenele de plată a contribuţiei de asigurări sociale sunt:

22
a) data stabilită pentru plata drepturilor salariale pe luna în curs, în cazul angajatorilor care
efectuează plata drepturilor salariale lunar, dar nu mai târziu de data de 25 a lunii următoare celei
pentru care se datorează plata;
b) data stabilită pentru plata chenzinei a 2-a, în cazul angajatorilor ce efectuează plata
drepturilor salariale chenzinal, dar nu mai târziu de data de 25 a lunii următoare celei pentru care
se datorează plata;
c) până la sfârşitul lunii pentru luna în curs, în cazul asiguraţilor prevăzuţi la pct. IV şi V;
d) până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se efectuează plata drepturilor ce se
suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cazul asiguraţilor prevăzuţi la pct. III.
Angajatorii, indiferent de forma de proprietate, vor depune în bancă, o dată cu
documentaţia pentru plata salariilor şi a altor venituri ale asiguraţilor, şi documentele pentru plata
contribuţiilor datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, plăţile efectuându-se simultan, sub
control bancar.
În sistemul public stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care
s-a datorat contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat de către angajator şi asigurat sau,
după caz, s-a datorat şi plătit de către asiguraţii prevăzuţi la pct. IV şi V.
Stagiul de cotizare corespunzător contribuţiei de asigurări sociale datorate se determină
prin aplicarea asupra perioadei de cotizare a raportului dintre cota de contribuţie individuală de
asigurări sociale şi cota de contribuţie de asigurări sociale aprobată pentru locurile de muncă în
condiţii normale.

3. Categoriile de pensii
În sistemul public se acordă următoarele categorii de pensii:
a) pensia pentru limită de vârstă;
b) pensia anticipată;
c) pensia anticipată parţială;
d) pensia de invaliditate;
e) pensia de urmaş.

Pensia pentru limită de vârstă


Pensia pentru limită de vârstă se acordă asiguraţilor care îndeplinesc, cumulativ, la data
pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare realizat
în sistemul public.
Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi.
Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în
vigoare a legii, prin creşterea vârstelor de pensionare, pornindu-se de la 57 de ani pentru femei şi
de la 62 de ani pentru bărbaţi, conform eşalonării prevăzute în Anexa nr.3 la lege.
Stagiul minim de cotizare atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi este de 15 ani. Creşterea
stagiului minim de cotizare de la 10 ani la 15 ani se va realiza în termen de 13 ani de la data
intrării în vigoare a legii, conform eşalonării prevăzute in Anexa nr.3 la lege.
Stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei şi de 35 de ani pentru bărbaţi.
Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în
vigoare a legii, prin creşterea acestuia, pornindu-se de la 25 de ani pentru femei şi de la 30 de ani
pentru bărbaţi, conform eşalonării prevăzute in Anexa nr. 3 la lege.
Vârstele de pensionare reduse, nu pot fi mai mici de 50 de ani pentru femei şi de 55 de
ani pentru bărbaţi.

23
Asiguraţii care şi-au desfăşurat activitatea în locurile de munca in unitatile miniere şi care
au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani în aceste condiţii beneficiază de pensie
pentru limită de vârstă începând cu vârsta de 45 de ani.

Pensia anticipată
Asiguraţii care au depăşit stagiul complet de cotizare cu cel puţin 10 ani pot solicita
pensia anticipată cu cel mult 5 ani înaintea vârstelor standard de pensionare.
La stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate nu se au în vedere
perioadele asimilate prevăzute in lege (perioada urmarii cursurilor de zi ale invatamantului
universitar, perioada satisfacerii serviciului militarin termen sau cu termen redus), precum şi
perioadele în care asiguratul a beneficiat de pensie de invaliditate.
Cuantumul pensiei anticipate se stabileşte în aceleaşi condiţii cu cel al pensiei pentru
limită de vârstă.
La împlinirea vârstelor standard de pensionare prevăzute de prezenta lege pensia
anticipată devine pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin adăugarea perioadelor
asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare.

Pensia de invaliditate
Au dreptul la pensie de invaliditate asiguraţii care şi-au pierdut total sau cel puţin
jumătate din capacitatea de muncă, din cauza:
a) accidentelor de muncă, conform legii;
b) bolilor profesionale şi tuberculozei;
c) bolilor obişnuite şi accidentelor care nu au legătură cu munca.
Beneficiază de pensie de invaliditate si asiguraţii care satisfac obligaţii militare .
Au dreptul la pensie de invaliditate, şi elevii, ucenicii şi studenţii care şi-au pierdut total
sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă datorită accidentelor sau bolilor profesionale
survenite în timpul şi din cauza practicii profesionale.
În raport cu cerinţele locului de muncă şi cu gradul de reducere a capacităţii de muncă,
invaliditatea este:
a) de gradul I, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, a capacităţii de
autoservire, de autoconducţie sau de orientare spaţială, invalidul necesitând îngrijire sau
supraveghere permanentă din partea altei persoane;
b) de gradul II, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, cu posibilitatea
invalidului de a se autoservi, de a se autoconduce şi de a se orienta spaţial, fără ajutorul altei
persoane;
c) de gradul III, caracterizată prin pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă,
invalidul putând să presteze o activitate profesională.
Criteriile şi normele pe baza cărora se face încadrarea în gradele I, II şi III de invaliditate se
stabilesc prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei împreună cu Ministerul Sănătăţii, la propunerea CNPAS.

Pensia de urmaş
Au dreptul la pensie de urmaş copiii şi soţul supravieţuitor, dacă persoana decedată era
pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii.
Copiii au dreptul la pensie de urmaş:
a) până la vârsta de 16 ani;

24
b) dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la
terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani;
c) pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în
una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) sau b).
Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea
vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani.
În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puţin 10 ani,
cuantumul pensiei de urmaş cuvenit soţului supravieţuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare
lună, respectiv 6,0% pentru fiecare an de căsătorie în minus.
Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă, pe perioada în
care este invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 1 an.
Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă şi de durata
căsătoriei, dacă decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă, a unei
boli profesionale sau tuberculozei şi dacă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate
profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de o pătrime din
salariul mediu brut pe economie.
Cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte, prin aplicarea unui procent asupra punctajului
mediu anual realizat de susţinător, aferent pensiei prevăzute la lit. a) şi b), în funcţie de numărul
urmaşilor îndreptăţiţi, astfel:
a) pentru un singur urmaş - 50%;
b) pentru 2 urmaşi - 75%;
c) pentru 3 sau mai mulţi urmaşi - 100% .
În situaţia prevăzută la lit. c) cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte prin aplicarea
procentelormentionate, în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, asupra cuantumului pensiei
de serviciu.
Cuantumul pensiei de urmaş, în cazul orfanilor de ambii părinţi, reprezintă însumarea
drepturilor de urmaş, calculate după fiecare părinte.
Soţul supravieţuitor care are dreptul la o pensie proprie şi îndeplineşte condiţiile prevăzute
de lege pentru obţinerea pensiei de urmaş după soţul decedat poate opta pentru cea mai
avantajoasă pensie.

4. Stabilirea şi plata pensiilor


Pensia se acordă la cererea persoanei îndreptăţite, a mandatarului desemnat de aceasta cu
procură specială, a tutorelui sau a curatorului acesteia.
Cererea de pensionare, împreună cu actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor
prevăzute de prezenta lege se depun la casa teritorială de pensii în raza căreia se află domiciliul
asiguratului.
Drepturile de pensie de urmaş, în cazul persoanelor care îndeplinesc condiţiile prevăzute
de prezenta lege la data decesului susţinătorului asigurat, se acordă la cerere:
a) începând cu luna următoare decesului, în cazul în care susţinătorul decedat era pensionar,
dacă cererea a fost depusă în termen de 90 de zile de la data decesului;
b) de la data decesului susţinătorului, în cazul în care susţinătorul decedat nu era pensionar la
data decesului, dacă cererea a fost depusă în termen de 90 de zile de la această dată;
c) de la data depunerii cererii, în situaţiile în care s-au depăşit termenele prevăzute la lit. a) şi
b).
Plata pensiei se face lunar.

25
Pensia se plăteşte personal titularului, mandatarului desemnat de acesta prin procură specială
sau reprezentantului legal al acestuia, în funcţie de opţiune, prin mandat poştal, cont curent sau
cont de card.
Plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în care:
a) beneficiarul a decedat;
b) beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia;
c) urmaşul a fost condamnat printr-o hotărâre rămasă definitivă pentru infracţiunea de omor
sau tentativă de omor comisă asupra susţinătorului.
Plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care:
a) pensionarul îşi stabileşte domiciliul pe teritoriul unui stat cu care România a încheiat
convenţie de asigurări sociale, dacă în cadrul acesteia se prevede că pensia se plăteşte de către
celălalt stat;
b) beneficiarul unei pensii anticipate sau al unei pensii anticipate parţiale se regăseşte în una
dintre situaţiile prevăzute la pct. I şi II;
c) beneficiarul unei pensii de invaliditate nu se prezintă la revizuirea medicală periodică;
d) beneficiarul unei pensii de urmaş realizează dintr-o activitate profesională venituri brute
lunare mai mari de o pătrime din salariul mediu brut pe economie;
e) copilul urmaş nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege ( nu isi continua studiile);
f) soţul supravieţuitor, beneficiarul unei pensii de urmaş, se recăsătoreşte.

PROCESUL BUGETAR IN ROMANIA


1. Intocmirea si aprobarea proiectului de buget
Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare,
stabileste principiile, cadrul general si procedurile privind formarea, administrarea, angajarea si
utilizarea fondurilor publice, precum si responsabilitatile institutiilor publice implicate in
procesul bugetar.
In cap III “ Procesul bugetar”, sectiunea “1” “Proceduri privind elaborarea bugetelor”, se
stipuleaza ca legile bugetare cuprind: la venituri-estimarile anului bugetar; la cheltuieli- creditele
bugetare determinate de autorizarile continute in legi apecifice in structura functionala si
economica a acestora;deficitul sau excedentul bugetar, dupa caz, si, respectiv, reglementarile
specifice exercitiului bugetar.
Anexele legilor bugetare cuprind : sinteza bugetului de stat, bugetele ordonatorilor
principali de credite si anexele la acestea; sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de
stat si criteriile de repartizare a acestora; alte anexe specifice.
Proiectele legilor bugetare anuale si ale bugetelor se elaboreaza de catre Guvern, prin
Ministerul Finantelor Publice , pe baza:
a) prognozelor indicatorilor macroeconomici şi sociali pentru anul bugetar pentru care se
elaborează proiectul de buget, precum şi pentru următorii 3 ani;
b) politicilor fiscale şi bugetare;
c) prevederilor memorandumurilor de finanţare, ale memorandumurilor de înţelegere sau ale
altor acorduri internaţionale cu organisme şi instituţii financiare internaţionale, semnate şi/sau
ratificate;
d) politicilor şi strategiilor sectoriale, a priorităţilor stabilite în formularea propunerilor de
buget, prezentate de ordonatorii principali de credite;
e) propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite;

26
f) programelor întocmite de către ordonatorii principali de credite în scopul finanţării unor
acţiuni sau ansamblu de acţiuni, cărora le sunt asociate obiective precise şi indicatori de rezultate
şi de eficienţă;
g) propunerilor de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum şi de
transferuri consolidabile pentru autorităţile administraţiei publice locale;
h) posibilităţilor de finanţare a deficitului bugetar.

Structura bugetelor
Veniturile şi cheltuielile se grupează în buget pe baza clasificaţiei bugetare.
Veniturile sunt structurate pe capitole şi subcapitole, iar cheltuielile pe părţi, capitole,
subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate, după caz.
Cheltuielile prevăzute în capitole şi articole au destinaţie precisă şi limitată.
Numărul de salariaţi, permanenţi şi temporari, şi fondul salariilor de bază se aprobă
distinct, prin anexă la bugetul fiecărui ordonator principal de credite. Numărul de salariaţi
aprobat fiecărei instituţii publice nu poate fi depăşit.
Cheltuielile de capital se cuprind la fiecare capitol bugetar, în conformitate cu creditele
de angajament şi duratele de realizare a investiţiilor.
Programele se aprobă ca anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite.
Fondurile externe nerambursabile se cuprind în anexe la bugetele ordonatorilor principali
de credite şi se aprobă o dată cu acestea.
În bugetul de stat se includ Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi
Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului.

Calendarul bugetar
Ministerul Finantelor publice, inainteaza Guvernului pana la data de 1 mai , obiectivele
politicilor fiscale si bugetare pentru anul bugetar pentru care se elaboreaza proiectul de buget si
urmatorii 3 ani, impreuna cu limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de credite,
urmand ca Guvernul sa le aprobe pana la data de 15 mai.
Pana la data de 1 iunie a fiecarui an, Ministerul Finantelor Publice transmite ordonatorilor
principali de credite, contexul macroeconomice baza caruia vor fi intocmite proiectele de
buget ,metodologiile de elaborare a acestora , precum si limitele de cheltuieli elaborate de
Guvern.
Pana la data de 15 iunie Ministerul Finantelor Publice comunica ordonatorilor principali
de credite eventualele limite de cheltuieli redimensionate de Guvern , in vederea definitivarii
proiectelor de buget.
Ordonatorii principali de credite au obligatia ca pana la data de 15 iulie a fiecarui an sa
depuna la Ministerul Finantelor Publice propunerile pentru proiectul de buget si anexele la
acesta, pentru anul bugetar urmator, cu incadrarea in limitele de cheltuieli , si estimarile pentru
urmatorii 3 , insotite de documentatii si fundamentari detaliate.
Similar, Camera Deputatilor si Senatul, cu consultarea Guvernului isi aproba bugetele
proprii si le inainteaza Guvernului in vederea includerii lor in proiectul bugetului de stat.
Autoritatile administratiei publice locale au aceleasi obligatii pentru propunerile de
transferuri consolidate si de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.
Proiectele de buget si anexele la acesta ,dupa ce sunt discutate cu ordonatorii principali de
credite si punerea de acord si aprobarea Guvernului , astfel definitivate , se depun la Ministerul
Finantelor Publice pana la data de 1 august a fiecarui an.

27
Ministerul Finantelo Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de
credite si a bugetului propriu, intocmeste proiectele legilor bugetare si proiectele bugetelor, pe
care le depune la Guvern pina la data de 30 septembrie a fiecarui an.
Dupa insusirea de catre Guvern a proiectelor legilor bugetare si de buget , acesta le
supune spre adoptare Parlamentului, cel mai tarziu pana la data de 15 octombrie a fiecarui an.
Aprobarea bugetului de stat, a bugetului asigurarilor sociale de stat ,a bugetelor fondurilor
speciale precum si a conturilor anuale de executie ale acestora este de competenta Parlamentului.
Bugetele se aproba de Parlament pe ansamblu,pe parti, capitole, subcapitole, titluri,
articole precum si aliniate, dupa caz, si pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar.

2. Executia bugetului de stat


Legea bugetara anuala prevede si autorizeaza, pentru anul bugetar, veniturile si
cheltuielile bugetare, precum si reglementarile specifice exercitiului bugetar.
Sumele aprobate la partea de cheltuieli in bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de
stat, in bugetele fondurilor speciale ,in cadrul acestora se angajeaza, se ordonanteaza si se
efectueaza plati, reprezinta limite maxime ce nu pot fi depasite.
Angajarea si utilizarea creditelor bugetare in alte scopuri decat cele aprobate atrage
raspunderea celor vinovati , in conditiile legii.
Legile bugetare anuale pot fi modificate in cursul exercitiului bugetar prin legi de
rectificare, elaborate cel mai tarziu pana la data de 30 noiembrie.
Rezultatele fiecarui exercitiu bugetar se aproba prin legea privind contul bugetar de
executie a bugetului de stat si , respecti, legea privind contul general anual de executie a
bugetului asigurarilor sociale de stat.
Cheltuielile bugetare au destinatie precisa si limitata , si sunt determinate de autorizarile
continute in legile specific si legile bugetare anuale.
Nici o cheltuiala nu poate fi inscrisa in bugetele anuale si nici angajata si efectuata , daca
nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala.
Nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonantata si platita , daca nu este
aprobata potrivit legii si nu are prevederi bugetare.
Conducerea generala a executiei bugetului public national este de competenta
Guvernului, scop in care acesta examineaza periodic executia bugetara si stabileste masuri pentru
mentinerea sau imbunatatirea echilibrului bugetar, dupa caz.
Raspunderea , ca organ de specialitate in domeniul finantelor publice, revine
Ministerului Finantelor publice pentru executia bugetului de stat , Ministerul Muncii ,
Solidaritatii si Familiei pentru executia bugetului asigurarilor sociale de stat , si organelor de
specialitate ale administratiei publice locale pentru bugetele locale.
Ministerul Finantelor Publice coordoneaza actiunile care sunt in responsabilitatea
Guvernului cu privire la legea de aprobare a contului general anual de executie, emite norme
metodologice, precizari si instructiuni prin care se stabilesc procedurile pentru incasarea
veniturilor ,angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata cheltuielilor, controlul detinerii acestora,
incheierea exercitiului bugetar anual, contabilizarea si raportarea.

3. Controlul bugetar
Controlul bugetar imbraca cele trei forme : politic, jurisdictional si administrativ.
Controlul politic se executa de de catre Parlament , iar controlul jurisdictional de catre
Curtea de Conturi.

28
Controlul administrativ se efectueaza de catre Ministerul Finantelor Publice si celelalte
ministere (agentii guvernamentale) si organe centrale.
Controlul administrativ asupra legalitatii, oportunitatii si eficientei utilizarii fondurilor
bugetare se exercita si la nivelul fiecarui minister si al celorlalte organe centrale si locale ale
administratiei de stat, prin organe specializate ale acestora.
În procesul execuţiei bugetare cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze:
angajament, lichidare, ordonanţare, plată.
Execuţia bugetară se bazează pe principiul separării atribuţiilor persoanelor care au
calitatea de ordonator de credite de atribuţiile persoanelor care au calitatea de contabil.
Operaţiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor sunt în competenţa
ordonatorilor de credite şi se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale
instituţiei publice.
Plata cheltuielilor este asigurată de şeful compartimentului financiar-contabil în limita
fondurilor disponibile.
Instrumentele de plată trebuie să fie însoţite de documentele justificative. Aceste
documente trebuie să certifice exactitatea sumelor de plată, recepţia bunurilor şi executarea
serviciilor şi altele asemenea, conform angajamentelor legale încheiate. Instrumentele de plată se
semnează de contabil şi şeful compartimentului financiar-contabil.
Efectuarea plăţilor, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe bază de acte
justificative, întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale, şi numai după ce acestea au fost
lichidate şi ordonanţate potrivit prevederilor , după caz.

Execuţia de casă bugetară


Execuţia de casă a bugetelor ce compun sistemul bugetar se realizează prin trezoreria
statului pe baza normelor metodologice emise de Ministerul Finanţelor Publice, care asigură:
a) încasarea veniturilor bugetare;
b) efectuarea plăţilor dispuse de persoanele autorizate ale instituţiilor publice, în limita
creditelor bugetare şi destinaţiilor aprobate potrivit dispoziţiilor legale;
c) efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi privind datoria publică internă şi externă
rezultată din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat, inclusiv a celor privind
rambursarea ratelor la scadenţă şi plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor şi altor costuri
aferente;
d) efectuarea altor operaţiuni financiare în contul autorităţilor administraţiei publice centrale şi
locale.
Prin trezoreria statului se pot efectua şi următoarele operaţiuni:
a) păstrarea disponibilităţilor reprezentând fonduri externe nerambursabile sau contravaloarea
în lei a acestora, primite pe bază de acorduri şi înţelegeri guvernamentale şi de la organisme
internaţionale, şi utilizarea acestora potrivit bugetelor aprobate sau folosirea acestora pe bază de
hotărâri ale Guvernului, potrivit destinaţiilor stabilite de donatori sau pentru cheltuieli de capital
în sectoarele publice şi economice, după caz;
b) efectuarea de plasamente financiare din disponibilităţile aflate în contul general al
trezoreriei statului prin Banca Naţională a României;
c) alte operaţiuni financiare prevăzute de lege.

Principii ale încheierii execuţiei bugetare


Execuţia bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an.

29
Orice venit neîncasat şi orice cheltuială angajată, lichidată şi ordonanţată, în cadrul
prevederilor bugetare, şi neplătită până la data de 31 decembrie se vor încasa sau se vor plăti,
după caz, în contul bugetului pe anul următor.
Creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept.
Disponibilităţile din fondurile externe nerambursabile şi cele din fondurile publice destinate
cofinanţării contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, rămase la finele exerciţiului bugetar
în conturile structurilor de implementare, se reportează în anul următor.
În cazul bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale echilibrate
prin subvenţii de la bugetul de stat, sub forma transferurilor consolidabile, excedentele rezultate
din execuţia acestora se regularizează la sfârşitul exerciţiului bugetar cu bugetul de stat, în limita
subvenţiilor primite.
Prevederile legilor bugetare anuale şi ale celor de rectificare acţionează numai pentru anul
bugetar respectiv.

PROCESUL BUGETAR LA NIVELUL UNITATILOR


ADMINISTRATIV-TERITORIALE LOCALE
Bugetul local este documentul de baza, cu putere de lege la nivelul comunitatii locale
prin care se stabileste, pe de o parte, natura si marimea veniturilor ce se mobilizeaza la dispozitia
autoritatii publice locale, iar pe de alta parte, felul si volumul alocatiilor bugetare ce se vor dirija
pentru finantarea diverselor activitati din sfera locala.
Bugetele locale sunt alcatuite din bugetele de venituri si cheltuieli ale unitatilor
administrative-teritoriale, respectiv bugetele comunelor, oraselor, municipiilor, sectoarelor
municipiului Bucuresti si judetelor.
Normele privind administrarea, utilizarea si controlul resurselor financiare ale unitatilor
administrative teritoriale si ale institutiilor si serviciilor publice de interes local sunt reglementate
in Romania de Legea finantelor publice locale nr. 273/2006.
Elaborarea, aprobarea si executia bugetara se bazeaza pe principiile autonomiei locale,
echilibrului, realitatii, anualitatii si pulicitatii.Aceste principii confera comunitatilor locale
competente si raspunderi in ceea ce priveste finantele publiuce locale, si constau in:
- elaborarea si aprobarea bugetelor locale la termenele stabilite;
- stabilirea, incasarea si urmarirea impozitelor si taxelor locale;
- urmarirea executiei bugetelor locale si rectificarea acestora, pe parcursul anului bugetar,
in conditii de echilibru bugetar;
- stabilirea si urmarirea modului de prestare a serviciilor publice locale, urmarindu-se
eficientizarea acestora in beneficiul cetatenilor;
- administrarea eficienta a bunurilor din proprietatea publica sau privata a unitatilor
administrativ-teritoriale;
- angajarea de imprumuturi pe termen scurt, mediu si lung si urmarirea achitarii la
scadenta a obligatiilor de plata rezultate din acestea;
- administrarea resurselor financiare pe parcursul executiei bugetare, in conditii de
eficienta;
- stabilirea optiunilor si a prioritatilor in aprobarea si in efectuarea cheltuielilor publice
locale;
- elaborarea, aprobarea, modificarea si urmarirea realizarii programelor de dezvoltare in
perspectiva a unitatilor administrativ-teritoriale ca baza a gestionarii bugetelor locale anuale;

30
- organizarea si urmarirea efectuarii controlului financiar de gestiune asupra gestiunilor
proprii, gestiunilor institutiilor si serviciilor publice din subordinea consiilor locale, consiilor
judetene si a Consiliului General al Municipiului Bucuresti.
Fundamentarea, dimensionarea si repartizarea cheltuielilor publice locale, pe destinatii si
ordonatori de credite se efectuieaza in concordanta cu atributiile care revin autoritatilor
administratiei publice locale si cu prioritatile stabilite de acestea, in vederea functionarii lor si in
interesul comunitatii respective.
Cunoasterea modului de formare si utilizare a resurselor financiare publice locale are la
baza studierea si intelegerea unor termeni specifici ai sistemului financiar.

1. INTOCMIREA PROIECTELOR BUGETELOR LOCALE


Bugetele locale ale comunelor, oraselor, sectoarelor municipiului Bucuresti, judetelor si
respectiv al municipiului Bucuresti se intocmesc in conditii de autonomie.
Intre bugetele consiliilor locale si bugetele consiliilor judetene nu exista relatii de
subordonare;.bugetele consiliilor locale reflecta relatii de deplina autonomie financiara.
Sarcina intocmirii proiectului bugetului local revine primarului fiecarei unitati
administrativ-teritoriale, respectiv primarului general al capitalei si presedintelui consilillui
judetean pentru bugetul propriu al judetului.
Proiectele bugetelor unitatilor administrativ-teritoriale se echilibreaza pe baza proiectelor
de buget ale administratiei proprii si ale institutiilor publice subordonate.
Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale prezinta propunerile pentru proiectele
bugetelor locale la directiile generale ale finantelor publice judetene pina la data de 15 mai a
fiecarui an, urmand ca acestea sa depuna proiectele bugetelor locale pe ansamblul judetului si al
municipiului Bucuresti, cel mai tarziu pana la data de 1 iunie a fiecarui an, la Ministerul
Finantelor Publice.
Pana la data de 1 iulie, Ministerul Finantelor Publice, cu acordul primului-ministru,
comunica cotele sau sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, pentru echilibrarea
bugetelor unitatilor administrativ- teritoriale care nu isi pot acoperi cheltuielile din venituri
proprii in vederea definitivarii acestor bugete.
Proiectul de buget al fiecarei unitati administrativ-teritoriale, dupa ce este definitivat, este
publicat spre a fi adus la cunostinta colectivitatii locale.
Proiectele de buget astfel definitivate se depun la Ministerul Finantelor Buget pina la data
de 1 august a fiecarui an, insotite de documentatiile si fundamentari detaliate atat pentru venituri,
cat si pentru cheltuieli.

2. APROBAREA PROIECTELOR BUGETELOR LOCALE


Proiectele bugetelor unitatilor administrativ- teritoriale se prezinta spre aprobare
consiliilor locale sau judetene, dupa caz, in termen de maximum 30 de zile de la aprobarea legii
bugetare anuale. In legea bugetara sunt prevazute modul de repartizare a cotelor sau sumelor
defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si transferurile din bugetul de stat catre bugetele
locale.
Pentru aprobarea bugetelor locale sunt necesare parcurgerea urmatoarelor etape :
- publicarea proiectelor de bugete anuale astfel ca locuitorii unitatilor administrativ
teritoriale sa aiba posibilitatea de a cunoaste prevederile veniturilor si cheltuielilor publice locale,
avand si dreptul de a depune contestatii i, in termen de 5 zile de la data publicarii acestor bugete;
- supunerea proiectelor de bugete spre deliberarea consiliilor competente in prima sedinta
a acestor consilii, dupa expirarea termenului de 15 zile de la data publicarii, insotite de raportul

31
primarului sau al presedintelui consiliului judetean, precum si de contestatiile depuse impotriva
datelor cuprinse in respectivele proiecte de buget;
- deliberarea asupra prevederilor de venituri si cheltuieli, cu obligatia de pronuntare
asupra contestatiilor depuse, urmata de votarea bugetului.
Fiecare buget se aproba pe ansamblu, pe ordonatori de credite, pe capitole si articole.
Repartizarea pe unitati administrativ- teritoriale a sumelor defalcate din impozite si a
transferurilor din bugetul de stat, potrivit legii bugetare, se realizeaza de catre Consiliul judetean
impreuna cu Directia judeteana a finantelor publice, dupa consultarea primarilor si a
reprezentantilor consiliilor locale.
Dupa aprobarea bugetelor locale, veniturile si chetuielile inscrise in acestea se
repartizeaza pe trimestre, in functie de termenele legale de incasare a veniturilor si de perioada in
care este necesara efectuarea cheltuielilor.
3. EXECUTIA BUGETELOR LOCALE SI
INCHEIEREA EXERCITIULUI BUGETELOR LOCALE
Executia bugetelor locale revine autoritatilor administratiei publice locale. Raspunderea
pentru executia bugetelor locale revine ordonatorului de credite care, potrivit legii, urmareste
modul de incasare a veniturilor si efectuarea cheltuielilor in concordanta cu clasificatia bugetara.
Primarul exercita functia de ordonator principal de credite pentru comune, orase si
municipii, iar la nivelul judetean aceasta functie revine presedintelui consiliului judetean.
Transferurile catre bugetele locale, in cadrul limitelor prevazute in bugetul de stat, se
efectueaza prin Ministerul Finantelor Publice, la cererea si in functie de necesitatile executiei
bugetare.
Efectuarea cheltuielilor din bugetele locale se face numai pe baza de acte justificative,
care sa confirme primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, achitarea salariilor si a altor
drepturi banesti, plata obligatiilor catre buget etc., operatiuni supuse vizei de control financiar
preventiv.
Trimestrial, presedintii consiliilor judetene si primarii celorlate unitati administrativ-
teritoriale intocmesc dari de seama contabile asupra executiei bugetare, care se trimit
Ministerului Finantelor Publice, la termenele si in conditiile stabilite de acesta.
Executia de casa a bugetelor locale se efectueaza prin unitatile teritoriale ale trezoreriei
statului, asigurandu-se:
-incasarea veniturilor bugetare, pe baza unei evidente stricte a sumelor incasate pe fiecare
platitor;
-finantarea cheltuielilor in limita creditelor bugetare aprobate si a destinatiei stabilite;
-incadrarea in echilibrul bugetar aprobat.
INCHEIEREA EXERCITIULUI BUGETELOR LOCALE
La sfarsitul anului bugetar, dupa incasarea veniturilor si efectuarea cheltuielilor, are loc
intocmirea documentelor care privesc incheierea exercitiului financiar pe baza carora se
elaboreaza contul de executie a bugetului local.
Sarcina intocmirii contului de executie a bugetului local revine primarului pentru
bugetele comunelor, oraselor si municipiilor si, respectiv, presedintelui consiliului judetean
pentru begetele judetene.
Presedintii consiliilor judetene si primarii celorlalte unitati administrativ- teritoriale
intocmesc si prezinta conturile anuale de executie a bugetelor proprii spre aprobare consiliilor
judetene si, respectiv, consiliilor locale pana la 31 mai a anului urmator, in urmatoarea structura:

32
a) la venituri:- prevederi bugetare aprobate initial;
- prevederi bugetare definitive;
- incasari realizate.
b) la cheltuieli:- credite aprobate initial;
- credite definitive;
- plati efectuate.
Pana la data de 31 mai a fiecarui an, Ministerul Finantelor Publice prezinta Guvernului
sinteza anuala a veniturilor si cheltuielilor publice locale, cu concluzii si propuneri in ceea ce
priveste rolul acestora in indeplinirea sarcinilor ce revin organelor administratiei publice locale si
a modului in care a fost respectata disciplina financiara.

4. CONTROLUL BUGETAR
Exercitarea controlului bugetar asupra modului de formare, de administrare si de
intrebuintare a resurselor financiare puse la dispozitia autoritatilor publice locale se realizeaza cel
putin in doua faze:
- controlul executat prin compartimentele proprii de specialitate care au competente prin
lege cu privire la stabilirea, constatarea, urmarirea si incasarea impozitelor si taxelor locale
precum si a altor venituri cuvenite bugetelor locale;
- controlul executat de catre Curtea de Conturi pe linia modului de formare, administrare
si intrebuintare a resurselor financiare si care este singurul organ in masura sa acorde descarcare
de gestiune in conditiile legii.
Prin compartimente functionale proprii se urmareste pe langa stabilirea si incasarea la
termen a impozitelor si taxelor locale si administrarea eficienta a bunurilor din proprietatea
publica sau privata a unitatilor administrativ- teritoriale.
Curtea de Conturi, la randul sau, prin verificarea modului de formare si intrebuintare a
resurselor financiare publice locale, urmareste in principal:
- determinarea corecta a impozitelor si taxelor datorate bugetelor locale in conformitate
cu prevederile legale care reglementeaza fiecare impozit si taxa in parte, stabilirea eventualelor
venituri necalculate si neevidentiate ca obligatii de plata;
- urmarirea si incasarea efectiva a veniturilor constatate si cuvenite legal bugetelor locale;
- identificarea veniturilor locale neurmarite si neancasate integral si la termenele legale, a
cauzelor, raspunderilor si masurilor ce se impun pentru incasarea acestora;
- concordanta creditelor initiale si a celor definitive cu cele din bugetele aprobate;
- incadrarea platilor efectuate in limitele creditelor definitive aprobate, pe total si pe
structura clasificatiei bugetare a cheltuielilor;
- natura si legalitatea obligatiilor de plata cu termene pana la finele anului;
- efectuarea, din bugetele locale, numai a cheltuielilor din categoriile prevazute de legea
bugetara anuala;
-angajarea si efectuarea cheltuielilor din bugetele locale, numai in limita creditelor anuale
aprobate;
- inscrierea in bugetele locale si efectuarea din aceste bugete numai de cheltuieli pentru
care exista baza legala;
- efectuarea cheltuielilor bugetare numai pe baza de acte justificative, intocmite in
conformitate cu dispozitiile legale.

33
ECHILIBRUL FINANCIAR
1. Echilibrul financiar. Continut.
Echilibrul general economic este expresia generalizata a echilibrului material al
economiei nationale, a echilibrului fortei de munca si a echilibrului valoric. Se poate vorbi de o
stare de echilibru ex ante, la elaborarea unui plan, program sau scenariu privind dezvoltarea
economiei nationale, si de echilibru ex post, atunci cand s-a realizat aceasta unitate
indestructibila intre cele trei forme de manifestare a echilibrului.
Echilibrul valoric vizeaza deopotriva echilibrul financiar, echilibrul monetar si pe cel
valutar, fiecare expresie valorica a echilibrului avand o existenta de-sine-statatoare, dar si
raporturi de interdependenta cu celelalte forme valorice si nevalorice ale echilibrului general.
Echilibrul dintre cererea si oferta de forta de munca nu ar fi suficient, daca nu s-ar asigura
acoperirea cu bunuri si servicii a veniturilor banesti ale intregii populatii.
Asadar, echilibrul general economic presupune existenta unei concordante depline intre
necesarul de bunuri materiale si bunurile posibile de procurat; intre necesarul de forta de munca
si forta de munca disponibila in perioada de referinta; intre necesarul de resurse financiare si
posibilitatile de procurare a acestora; intre veniturile banesti ale populatiei si posibilitatile de
acoperire a acestora cu bunuri si servicii; in sfarsit, intre necesarul de resurse valutare si resursele
posibil de mobilizat in conditiile date.
Este vorba de un volum si o structura de resurse – materiale, umane, financiare, monetare
si valutare – corespunzatoare nevoilor si posibilitatilor economiei nationale intr-o perioada de
timp determinata.
Productia unui anumit produs pe total economie este egala cu cantitatea obtinuta de toti
agentii economici profilati pe acel produs, iar consumul total este egal cu suma cantitatilor
consumate de utilizatorii din intreaga economie.
Cantitatile totale efectiv produse si, respectiv, consumate pot fi egale, mai mari sau mai
mici decat cele prevazute.
Un plus de productie echivaleaza cu un plus de resurse materiale, iar acesta poate asigura,
prin valorificare, un plus de resurse financiare, un plus de resurse valutare etc.
Un consum suplimentar de materiale pentru obtinerea unui anumit produs creeaza un
dezechilibru intre cererea si oferta acelui produs, cu efecte negative de ordin financiar si/sau
valutar.
Aparitia unor resurse materiale, financiare si valutare suplimentare favorizeaza realizarea
unor obiective economice si sociale peste prevederi, in conditii de echilibru corespunzator noilor
conditii create in economie. Dimpotriva, nerealizarea resurselor materiale, financiare si valutare
la nivelul prevazut pune in pericol realizarea obiectivelor stabilite.
Acesta face necesarea luarea de masuri pentru reconsiderarea cadrului previzional, pentru
realizarea echilibrului la un nivel inferior celui initial.
Dezechilibrele materiale localizate la un produs sau altul, la o subramura sau alta, la un
numar restrans de agenti economici, de regula, pot fi eliminate prin masuri economice si tehnico-
organizatorice, prin folosirea rezervelor de care dispune economia.
Dupa generalizarea mecanismului economiei de piata, echilibrul material se va realiza cu
ajutorul contractelor incheiate direct intre parti, fara vreo interventie din afara.
Nici echilibrul resurselor umane, stabilit in trecut cu ajutorul balantelor, nu asigura
intotdeauna o utilizare rationala a personalului si nici eficienta economica datorita acestuia.
In conditiile trecerii la economia de piata, ocuparea resurselor de munca, pana la limita
permisa de productivitatea muncii existenta sau dorita, constituie obiectivul de baza urmarit prin
politicile de ocupare si folosire a acestora.

34
Realizarea echilibrului dintre cererea (necesarul de forta de munca) si oferta (de resurse de
munca) urmeaza sa se asigure printr-un complex de instrumente menite sa conduca fie la crearea
de noi locuri de munca, fie la mentinerea nivelului existent al ocuparii fortei de munca.
Cu alte cuvinte, este impetuos necesar ca resursele financiare posibile de mobilizat in
cursul perioadei considerate sa acopere integral nevoile de dezvoltare economica, de satisfacere a
trebuintelor sociale, de asigurare a ordinii interne, de aparare a tarii etc.
Altfel spus, societatea nu trebuie sa se angajeze in actiuni economice, sociale sau de alta
natura care reclama resurse mai mari decat poate sa procure pe plan national.
In determinarea echilibrului financiar se iau in calcul toate resursele financiare, indiferent
de esalonul la care se constituie si administreaza si de metodele folosite in mobilizarea si
repartizarea acestora.
Asigurarea echilibrului financiar la nivel macroeconomic constituie o necesitate atat in
conditiile conducerii centralizate, pe baza de plan imperativ, a economiei, cat si in economia de
piata, in care programul de dezvoltare economico-social, schitat de organe specializate de stat,
are un caracter pur orientativ.

2. Instrumentele echilibrului financiar


In functie de mecanismul de functionare a economiei, difera si intrumentele folosite la
constituirea si dirijarea fondurilor de resurse financiare, la proiectarea echilibrului financiar si la
restabilirea acestuia in caz de perturbatii aparute pe parcurs.
In cele ce urmeaza, vom sublinia cateva dintre caracteristicile echilibrului financiar existente
independent de mecanismul de functionare a economiei.
1) Echilibrul financiar se construieste dupa trierea nevoilor sociale, stabilirea optiunilor si
prioritatilor in satisfacerea necesitatilor economiei nationale si asigurarea bazei materiale a
acestora.
Realizarea echilibrului financiar necesita examinarea atenta a obiectivelor si actiunilor
prevazute, urmarindu-se imbunatatirea laturilor calitative ale acestora, cresterea eficientei lor
economice.
Totodata, echilibrul financiar se stabileste in stransa corelatie cu echilibrul monetar si cu
cel valutar, cele trei forme ale echilibrului valoric neputand sa fie realizate decat in concordanta
cu echilibrul material si echilibrul fortei de munca.
2) La elaborarea programului economiei nationale se tine seama de factorii cu actiune
previzibila in perioada considerata.
La determinarea echilibrului financiar este necesar sa se ia in considerare si rezervele de
resurse financiare pentru nevoi neprevazute.
Rezervele la care ne referim pot servi la :
a) sporirea productiei in cursul anului, in anumite ramuri sau subramuri, peste prevederile
initiale;
b) realizarea unor investitii urgente sau de mare eficienta cu destinatie economica ori sociala,
neavute in vedere initial;
c) aplicarea unor masuri suplimentare de ridicare a nivelului de trai (majorarea salariilor si a
pensiilor, a burselor acordate elevilor si studentilor si a alocatiilor pentru hrana si medicamente
in unitatile spitalicesti etc.);
d) refacerea unor bunuri distruse de calamitati naturale sau accidente;

35
e) acoperirea preturilor la unele produse de import sau scaderea preturilor la unele produse de
export, cresterea ratei dobanzii pe piata capitalului de imprumut, incapacitatea de plata a unor
debitori externi etc.).
3) Echilibrul financiar se refera la resursele si necesitatile financiare ale intregii economii
nationale.
In acest sens, in balanta financiara a economiei nationale – instrumentul cu ajutorul caruia
se verifica echilibrul financiar al programului de activitate – isi gasesc reflectarea toate resursele
financiare ale economiei nationale, indiferent de provenienta acestora, de fondurile pe care le
alimenteaza, de metodele de prelevare-repartizare utilizate si de destinatia pe care o capata.
4) Echilibrul financiar se sprijina in principal pe resursele financiare mobilizate pe plan
national prin metode si cai diferite.
Emisiunea baneasca nu trebuie folosita ca mijloc de echilibrare a balantei financiare. Ea se
reflecta in echilibrul financiar numai in masura in care serveste ca resursa de creditare pe termen
scurt, in stricta concordanta cu nevoile economiei nationale.
5) Echilibrul financiar ofera posibilitatea unor judecati de valoare nu numai la nivelul
sistemului financiar ori al fiecarui fond de resurse financiare, ci si in profil teritorial.
Sub acest ultim aspect, echilibrul financiar arata, la nivelul unitatilor administrativ-
teritoriale, raportul dintre resursele financiare si destinatia acestora, scotand in evidenta
discrepantele care continua sa mai existe intre diferite judete ale tarii in ceea ce priveste
potentialul lor financiar.
6) O problema importanta care se ridica in procesul elaborarii balantei financiare este aceea
a determinarii nivelului optim la care se contruieste echilibrul financiar.
Acest nivel poate fi definit atat prin marimea absoluta a resurselor financiare, potential
mobilizabile in perioada considerata, in vederea satisfacerii nevoilor sociale triate, cat si prin
marimea relativa a acestora, adica prin cresterea procentuala prevazuta a se realiza, comparativ
cu perioada de baza.
Nivelul resurselor financiare depinde, in primul rand, de marimea produsului intern brut
realizabil in perioada considerata si de proportia in care acesta serveste pentru consum si,
respectiv, pentru formare bruta de capital.
Cresterea intensiva a productiei duce la sporirea mai accentuata a resurselor financiare
decat cresterea extensiva.
7) La stabilirea nivelului echilibrului financiar este indicat a se lua in considerare numai
resursele pe care societatea le poate mobiliza pe piata interna, nu si cele de provenienta externa.
Dimensionarea cheltuielilor in functie de resursele ce pot fi procurate pe plan national
constituie o masura de prudenta, de evitare a indatorarii statului fata de strainatate, pentru
obiective a caror realizare nu este presanta si care nici nu asigura o eficienta economica
exceptionala.
8) In procesul intocmirii programului economiei nationale, pana se ajunge la varianta
optima care asigura echilibrul general economic, se elaboreaza mai multe variante de program,
carora le corespund tot atatea variante de balanta financiare; fiecare varianta de balanta
financiara prezinta o stare de echilibru (dezechilibru) financiar la un alt nivel decat precentele.
Variantele de balanta financiara pot fi: a) echilibrate, cand resursele sunt egale cu necesitatile
de resurse; b) supraechilibrate, cand resursele depasesc necesitatile, prezentand un anumit
excedent si c) dezechilibrate cand resursele nu acopera integral necesitatile, prezentand un sold
negativ.

36
Varianta echilibrata constituie, evident, situatia normala; cea supraechilibrata poate fi
considerata normala, in masura in care este vorba de o rezerva de plan judicios dimensionata.
9) Volumul resurselor financiare variaza in functie de marimea produsului intern brut, de
proportiile in care acesta se repartizeaza pentru consum si formare bruta de capital, de regimul
amortizarii mijloacelor fixe, de proportia participarii persoanlor fizice si juridice la constituirea
fondurilor de resurse financiare ale societatii, ca si de alti factori.
La proiectarea echilibrului financiar se pot utiliza intrumente diferite in functie de sfera de
cuprindere a resurselor si nevoilor financiare si de sistemul de determinare a indicatorilor
economici la nivel national.
Astfel, echilibrul financiar poate sa vizeze: a) totalitatea resurselor financiare ale societatii
(natiunii) si destinatia acestora; b) resursele financiare apartinand unui anumit sector, unei
anumite ramuri sau unei anumite unitati administrativ-teritoriale si destinantia acestora; c)
resursele si nevoile financiare ale unui agent economic ori social. Ca urmare, se va utiliza un
instrument cu o larga sfera de cuprindere, unul limitat la dimensiunile sectorului, ramurii,
colectivitatii locale considerate, ale unei societati comerciale, bancare ori de asigurare sau ale
unei institutii fara scop lucrativ, dupa caz.
Instrumentul folosit – denumit plan financiar, balanta financiara, buget de stat, buget local,
buget de venituri si cheltuieli etc. – serveste la dimensionarea resurselor financiare, la precizarea
destinatiei acestora, la fundamentarea echilibrului, la stabilirea modalitatii de acoperire a
deficitului sau de valorificare a excedentului de resurse. Unele planuri (balante) financiare, de
regula cele cu o larga sfera de cuprindere, servesc numai la fundamentarea echilibrului financiar,
in timp ce altele, mai limitate ca arie, dupa aprobarea lor de catre organele de decizie
competente, capata caracter obligatoriu si devin instrumente ale conducerii operative.
Pe langa sfera de cuprindere a instrumentelor financiare, mai intereseaza sistemul de
determinare a indicatorilor economici.

Imprumuturile de stat. Datoria publica


1. Imprumuturile de stat-Trasaturi caracteristice
In economia de piata, veniturile procurate de stat din impozite si taxe, precum si cele de
la intreprinderile si proprietatile sale adesea nu acopera integral cheltuielile bugetare ordinare.
In asemenea situatii, autoritatile publice se adreseaza persoanele fizice si juridice care
dispun de mijloace banesti temporar libere, cerindu-le sa le incredinteze o parte din acestea
pentru acoperirea diferentei dintre cheltuieli si veniturile bugetare.
Deci, in caz de dezechilibru bugetar completarea veniturilor bugetare se face cu resurse de
imprumut, adica pe calea creditului public.
Resursele banesti care alcatuiesc oferta de capital de imprumut sunt puse la dispozitia
acelor solicitanti care accepta conditiile de acordare a creditului: garantie, termen de rambursare,
rata dobinzii precum si eventuale avantaje.
Ajunse la dispozitia beneficiarilor , sumele imprumutate capata destinatii diferite :
servesc drept capital productiv, sunt investite in bunuri de folosinta indelungata sau sunt
cheltuieli in scopuri de consum, dupa caz.
Indiferent de destinatie, orice imprumut trebuie sa produca imprumutatorului un anumit
venit care constituie insasi ratiunea acordarii sale.
Natura acestui venit difera insa in functie de destinatia data imprumutului.
Cu toate ca imprumuturile de stat folosite in mod neproductiv nu produc valoare, ele sunt
totusi purtatoare de dobinzi.

37
In acest caz, plata dobinzi si restituirea imprumutului se fac pe seama veniturilor
bugetare, adica in principal pe seama impozitelor si taxelor.
Imprumutul de stat prezinta urmatoarele trasaturi caracteristice:
a) Imprumutul de stat are caracter contractual. Spre deosebire de impozit care constituie
o prelevare obligatorie, stabilita in mod unilateral de catre stat in sarcina unei persoane
fizice sau juridice, imprumutul exprima acordul de vointa al partilor .
b) Imprumutul are caracter rambursabil.
Imprumutul de stat asigura detinatorilor de inscrisuri publice pe linga rambursarea
sumei imprumutate si o anumita contraprestatie pentru a putea intra in posesia sumei de bani
care ii lipseste si a o folosi potrivit trebuintelor sale, statul se angajeaza sa achite sistematic,
detinatorilor de inscrisuri publice “pretul” acestei folosinte. Pretul la care ne referim imbraca
forma dobinzi, forma castigului ori ambele forme, dupa caz, la care se adauga adesea si alte
avantaje materiale.

2. Destinatia si rolul imprumuturilor de stat


Statul apeleaza la imprumuturi, fie din necesitati de trezorerie ,fie din necesitati de
echilibru bugetar. In primul caz, veniturile bugetare ordinare prevazute a se realiza in anul
considerat acopera integral cheltuielile bugetare.
Apelul la imprumuturi din necesitati de trezorerie poate avea consecinte nefaste asupra
circulatiei banesti ori de cate ori acesta vizeaza sume importante si nu se ramburseaza la
termenele prevazute. In cazul in care veniturile fiscale si nefiscale nu acopera integral cheltuielile
bugetare pe intregul an, pentru finantarea deficitului rezultat statul se imprumuta pe piata interna
sau in strainatate.
Pentru imprumuturile contractate pe piata interna, inclusiv la Banca centrala (BNR ), pe
termen scurt, se emit bonurile de tezaur.
Emisiunea de bani de tezaur din instrument de trezorerie ( de acoperire a golurilor
temporara de casa) se transforma in mijloc de echilibrare a bugetului de stat (de acoperire a
deficitului bugetar).
Imprumuturile de stat pentru acoperirea deficitelor bugetare se incheie de regula, pe
termene mijlocii si lungi. Rambursarea ratelor scadente si achitarea dobinzilor aferente au drept
consecinta sporirea cheltuielilor bugetare, ceea ce atrage dupa sine majorarea impozitelor, iar in
caz de insuficienta a acestora, contractarea de noi imprumuturi.
Imprumuturile constituie un mijloc de procurare a resurselor financiare necesare statului
mai costisitor decit impozitele, dobinzile si celelalte avantaje acordate creditelor statului
majoreaza inevitabil cheltuielile publice.
3. Tehnica imprumuturilor de stat
La lansarea unui imprumut de stat este necesara stabilirea citorva elemente tehnice care se
definesc din punct de vedere juridic:
-denumirea imprumutului;
-valoarea nominala, valoarea reala si cursul;
-termenul de rambursare;
-dobinda;
-eventuale alte avantaje materiale acordate detinatorilor de inscrisuri, pentru a face
imprumutul atractiv.
Denumirea imprumutului de stat poate fi legata de destinatia acestuia.

38
Pentru fiecare imprumut contractat pe piata, statul emite niste inscrisuri, denumite
generic efecte publice, titluri, hartii de valoare, obligatiuni.
Suma inscrisa pe obligatiunea de imprumut de stat, denumita valoare nominala, exprima
marimea creantei pe care detinatorul acesteia o are de incasat de la stat ( sau invers datoria
statului fata de detinatorul obligatiunii respective).
Suma cu care se cumpara ( se vinde), o obligatiune denumita valoare reala, poate sa fie
egala, mai mica sau mai mare decat valoarea nominala a acesteia.
Cursul exprima “pretul” cu care se cumpara si se vand 100 de unitati monetare valoare
nominala si acesta poate fi : al pari, adica egal cu 100; sub pari , adica mai mic decat de 100, sau
supra pari, adica mai mare decat 100.
Termenul de rambursare .
Din punct de vedere al duratei pentru care se contracteaza, imprumuturile pot fi cu
termene precise de rambursare si fara asemenea termene. Exista imprumuturi pe termen scurt
(de pana la un an), pe terme mijlociu ( intre 1-5 ani), pe termen lung ( de peste 5 ani Statul
contracteaza imprumuturi pe termen mijlociu si lung atunci cand are nevoie de resurse banesti
pentru acoperirea deficitelor bugetare devenite cronice sau pentru finantarea unor cheltuieli de
investitii de mare valoare.
Dobanda.
“ Pretul” pe care statul il plateste creditorilor sai pentru folosirea sumei imrpumutate
imbraca forma : dobanzi ( venit fix, de care beneficiaza toti detinatorii de inscrisuri, proportional
cu suma imprumutata); castigurilor ( veniturilor diferentiate ca marime, de care beneficiaza
numai un numar restrans de detinatori); forma combinata a dobanzii si castigurilor sau forma
altor avantaje.
La imprumuturile de stat cu castiguri (premii), castigurile se platesc numai detinatorilor
acelor obligatiuni care au iesit castigatoare la tragerile la sorti. Suma totala a castigurilor se
stabileste tinand seama de rata dobanzii. Cu alte cuvinte, suma pe care statul ar fi platit-o ca
dobanda – daca imprumutul ar fi fost cu dabanda-se repartizeaza sub forma de castiguri.
Prin rambursarea imprumuturilor de stat se intelege rascumpararea titlurilor de credit
de la detinatori, adica restituirea sumelor imprumutate. In mod expres, statul isi asuma obligatia
de a restitui numai imprumuturile cu termen.
In practica se intalnesc mai multe modalitati de rambursare a imprumuturilor, si anume:
pe calea anuitatilor; prin tragere la sorti; prin rascumparare la bursa.
Rambursarea imprumuturilor prin anuitati consta in aceea ca, incepand din cel de-al
doilea sau al treilea an de la contractarea imprumuturilor, statul incepe sa achite pe langa
dobanzi, si o parte din suma datorata. Aceasta modalitate se foloseste atunci cand statul are
putini creditori cu care convine conditiile de rambursare. Anuitatile se pot stabili fie in sume
egale pe toata durata restituirii imprumutului, fie in sume inegale, adica in cote progresive sau
regresive.
In cazul imprumuturilor pe termen lung statul este obligat sa procedeze la rambursarea
acestora la scadenta, el poate sa o faca si cu anticipatie.
Rambursarea imprumuturilor se efectueaza pe seama : fondului special de
amortizare( fond cu afectatie speciala, din care se achita cheltuielile cu plata dobanzilor si
rambursarea imprumuturilor) ; resurselor prevazute in buget cu aceasta destinatie; excedentelor
bugetare.

39
4. Datoria publica interna
Datoria publica cuprinde totalitatea sumelor imprumutate de administratia publica
centrala, de unitatilor administrativ teritoriale si de alte entitati publice, de la persoane fizice sau
juridice pe piata interna si strainatate si ramase de rambursat la un moment dat.
Gradul de indatorare al tarii la un moment dat se determina prin raportarea volumului
datoriei publice la venitul national ( PIB).Indicatorul astfel obtinut arata in ce masura valoarea
nou creata intr-un an este grevata de datoria publica.
Efortul financiar sau povara datoriei publice se exprima cu ajutorul mai multor indicatori
printre care: marimea absoluta si marimea medie pe locuitori a serviciului datorie publice;
raportul dintre serviciul datoriei publice si venitul national (PIB) ; raportul dintre serviciul
datoriei publice si totalul cheltuielilor publice sau ponderea serviciului datoriei publice in totalul
cheltuielilor bugetare, dupa caz.
Un alt element in functie de care se fac judecati de valoare cu privire la structura datoriei
publice il constituie gradul de exigibilitate al acestuia. Sumele exigibile la termen scurt formeaza
datoria flotanta, iar cele exigibile la termen mijlocii si lungi datoria consolidata.
Este evident ca pentru o tara conteaza mai mult efortul financiar pe care trebuie sa-l faca
pentru rambursarea datoriei scadente si plata dobanzilor aferente in lunile urmatoare decat cel
care se profileaza la un orizont situate peste 5-10 ani sau mai mult.
In unele tari se face deosebire intre datoria publica bruta si cea neta. Datoria publica
bruta cuprinde valoarea totala a efectelor publice, indiferent de detinatorii acestora, iar datoria
publica neta reprezinta valoarea efectelor publice detinute de personae fizice si juridice, altele
decat cele de drept public.
Diferenta dintre datoria bruta si cea neta reprezinta valoarea efectelor publice in care au
fost plasate diferite fonduri apartinand statului.
In functie de piata pe care este lansat si de valuta in care este emis datoria publica poate
fi interna si externa. In vederea finantarii si refinantarii datoriei publice interne Guvernul poate
contracta imprumuturi de stat in lei sau in valuta de pe piata financiara interna sau externa.
Rambursarea imprumuturilor contractate se asigura din urmatoarele surse:
-excedentele bugetului de stat;
-imprumuturi de stat pentru refinantarea datoriilor;
- si alte surse.

5. Datoria publica externa


Imprumuturile externe constituie una din formele exportului de capital. Imprumuturile sau
creditele externe se pot grupa dupa diferite criterii :
a) dupa destinatie, se disting credite pentru marfuri si credite financiare.
b) in functie de durata pentru care se acorda , creditele externe pot fi : pe termene scurte (1-
2 ani), mijlocii (3-5 ani ), lungi (peste 5 ani).
In cadrul termenului final se stabilesc trei perioade distincte si anume :
1) perioada de utilizare a creditului;
2) perioada de gratie in cursul caruia nu se fac plati pentru rambursarea creditului;
3) perioada de rambursare propriu - zisa a creditului.
c) Privite din punct de vedere al creditorului, creditele externe pot fi acordate de catre:
-intreprinderi furnizoare ( credite comerciale sau de firma );
- banci si alte institutii financiare (credite bancare);

40
-guverne (credite guvernamentele);
-organisme financiare internationale ( credite financiare);
-si alte persoane fizice (imprumuturi de stat).
Din punct de vedere al beneficiarului de credite externe, in calitate de imprumutat pot sa
apara : intreprinderi private, banci, guverne, unitati administrativ-teritoriale, intreprinderi de stat
si alte institutii de drept public.
Intrucat imprumuturi in strainatate, pe langa persoanele de drept public, pot contracta si
alte persoane fizice si juridice, notiunea de datorie externa nu se suprapune perfect aceleia de
datorie publica externa.
Datoria externa este mai larga si mai multe sensuri, si anume :
a) datoria externa bruta in sens larg, care cuprinde sumele de bani si alte valori pe care
rezidentii unei tari, persoane fizice si juridice, le datoreaza strainatatii la un moment
dat, inclusiv sumele datorate de stat, unitatile administrativ-teritoriale si alte entitati
de drept public.
b) datorie externa bruta in sens restrans, care cuprinde obligatiile banesti fata de
strainatate , cu urmatoarele exceptii : creditele pe termen scurt (sub un an), investitiile
straine directe, care nu au stabilite termene de rambursare; ajutoarele cu caracter
nerambursabil primite in cadrul programelor de asistenta publica bi- si multilaterala,
creditele contractate de persoane fizice si juridice negarantate de autoritatile
competente.
c) datorie externa neta, care curinde diferenta dintre activele publice si private ale
rezidentilor unei tari in strainatate (disponibilitati valutare, imprumuturi acordate,
investitii directe, titluri, diverse alte creante si valori) si activele detinute de rezidenti
straini in tara considerata(imprumuturi primite de la guverne, agentii guvernamentale
si alte entitati publice, credite primite de la banci private, organisme financiare si alti
creditori, investitii de capital, titluri, disponibilitati valutare si alte valori apartinand
unor persoane publice sau private straine).

PIETE FINANCIARE
1. Continutul si evolutia pietei financiare
Piata financiara este impartita in piata monetara si piata de capital, dar in partica nu se
poate separa activitatea celor doua. Dimpotriva, cele doua piete se interconditioneaza si se
intersecteaza permanent.
Pietele financiare ii aduna pe ofertantii si solicitantii de fonduri.
Piata monetara sau piata fluxurilor financiare pe termen scurt mai este denumita si piata
banilor, iar fluxurile financiare pe termen mediu si lung se mai numesc si piata capitalurilor.
Pietele financiare sunt formate din retele de subpiete legate intre ele.
Informatia are un rol foarte important pe pietele de capital si ea este incorporata in pretul
stocului de capital.
La cumpararea stocurilor de capital se poate obtine o rata foarte inalta a veniturilor
obtinute pentru un anumit grad de risc.
Pietele de capital sunt foarte diverse din punct de vedere al serviciilor pe care le ofera.
Prin pietele financiare capitalurile disponibile sunt indreptate catre persoanele fizice si
juridice din fiecare tara sau din alte tari, adica acolo unde cerera de capital este mai mare decat
oferta.
Ca urmare, se creeaza piete de capital interne si internationale.

41
Pietele de capital au ca obiect al activitatii emisiunea si plasarea titlurilor financiare
indeplinind in acest fel cerintele debitorilor.
Titlurile de valori mobiliare au caracter negociabil si pot fi vandute si cumparate inainte
de scadenta.
In economia moderna primeaza plasamentele internationale de capital, de aceea o piata
interna se poate transforma intr-una internationala.
In cadrul pietelor de capital, mare pondere o au tranzactiile cu aceste actiuni si
obligatiuni.
Acestea sunt plasate catre posesorii de capital pe termen mijlociu si mediu.
Prin emisiunea de titluri de valori mobiliare se manifesta cererea de capital. Aceasta
emisiune se realizeaza de catre institutii publice si private, banci, alte institutii financiare,
guvernul, societati de asigurare.
In acelasi timp, capitalul disponibil este oferit de firme, banci, case de economii, societati
de asigurare, persoane fizice, state etc.
In tara noastra, tranzactionarea titlurilor de valori mobiliare si organizarea pietelor
financiare sunt reglementate prin Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare si bursele de
valori (publicata in M.O. nr. 210 din 11 august 1994), cu modificarile si completarile ulterioare.
Valorile mobiliare sunt instrumente negociabile emise in forma materiale sau evidentiate
prin inscrierea in cont.
Aceste titluri confera detinatorilor lor drepturi patrimoniale asupra emitentului.
Emitentul este persoana juridica ce se angajeaza la recunoasterea si plata drepturilor
incorporate in instrumentul negociabil (titlul) si care indeplineste procedura unei oferte publice.
Emisiunea este actiunea prin care valorile mobiliare sunt oferite investitorilor pentru
subscriptie.
Oferta publica este propunerea facuta de un emitent, investitori sau intermediari pentru a
vinde, a cumpara sau a intermedia titlurile sau drepturile aferente acestora.
Oferta primara are ca obiect valori mobiliare propuse de emitent spre a fi subscrise la
data emisiunii, in scopul de a fi plasate pe piata.
Oferta secundara este ulterioara emisiunii si care are ca obiect un pachet de valori
mobiliare emise in prealabil si dobandite initial prin plasament privat.
Agentul pentru valori mobiliare este o persoana fizica legal autorizata care, actionand ca
reprezentantul exclusiv al unei societati de valori mobiliare, executa ordine de
vanzare/cumparare de valori mobiliare sub numele si in contul acelei societati.
Dealerii sunt acele persoane fizice care efectueaza operatiuni pentru portofoliul societatii,
urmand obtinerea unui profit din diferenta de pret dintre pretul de cumparare si cel de vanzare al
valorii mobiliare.
Brokerii sunt acele persoane , care efectueaza operatiuni de vanzare – cumparare pe baza
ordinelor clientilor sai.
Piata de capital se compune din doua segmente :
- piata primara;
- piata secundara.
Piata primara are ca activitate principala prima plasare a emisiunii de valori mobiliare
pentru atragerea capitalurilor disponibile pe termen mediu si lung, de pe pietele interne si
internationale.
Piata secundara de capital cuprinde bancile, bursele de valori si alte institutii financiare si
intermediari.

42
Pe piata secundara de capital, investitorii cumpara si vand valori mobiliare emise si puse
in circulatie pe piata primara de capital.
Principalii participanti la activitatea pietelor de capital, sunt :
- emitentii de titluri;
- investitorii (detinatorii de capital);
- intermediarii (institutii , societati, persoane fizice).
Investitorii sunt acele persoane fizice sau juridice care cumpara, pe cont propriu, detin si
vand valori mobiliare fara a practica intermedierea ca fapt de comert.
Clasificarea investitorilor este urmatoarea:
a) dupa importanta lor pe piata, se deosebesc:
- institutii financiare si investitori institutionali;
- societati comerciale (care investesc surplusul de fonduri ce pot aparea in procesul
desfasurarii activitatii, putand efectua investitii pe piata de capital ca activitate
financiara adiacenta celei de baza);
- persoane fizice (sau „mici investitori”) – care isi investesc economiile personale in
cantitati reduse de valori mobiliare pentru ca in principiu detin sume mici si au tendinta
sa investeasca in sistemul bancar pentru ca li se pare mai putin sofisticat si cu un grad
mai mic de risc;
b) dupa strategia investitionala a investitorilor, se deosebesc :
- investitori strategici – care cumpara un pachet cel putin semnificativ de actiuni ale unei
societati cu scopul de a-l pastra o perioada mai mare de timp si cu dorinta de a se
implica activ in managementul societatii( conform H.G. nr .55/1998, investitorul
strategic este acel cumparator ce achizitioneaza un procent de 51 % din actiunile cu
drept de vot emise de societatea comerciala);
- investitori de portofoliu sau investitori institutionali – care cumpara actiuni ale unei
societati comerciale din considerente de performante ale companiei si compatibilitate a
acestor actiuni cu celelalte active din portofoliu ( conform H.G.nr. 55/1998, investitorul
de portofoliu este acel cumparator ce achizitioneaza cel mult 33 % din actiunile cu drept
de vot emise de societatea comerciala la care statul este actionar);
- investitori speculativi – care urmaresc numai obtinerea unui profit prin vanzarea
actiunilor „scump” si cumpararea lor „ieftin” nefiind interesati de societatea in sine ci
doar de evolutia cursului actiunilor respective;
c) dupa nationalitate, investitorii sunt :
- investitori autohtoni – sunt acei investitori, persoane fizice romane sau persoane juridice
romane sau straine inregistrate in Romania, care investesc in produse ale pietei de capital din
Romania;
- investitori straini – sunt acei investitori persoane fizice straine rezidente sau persoane
nerezidente in Romania sau persoane juridice straine neinregistrate in Romania care
investesc in Romania.
Cei mai importanti investitori pe piata secundara de capital sunt institutiile financiare
si investitorii institutionali.
Referitor la participantii la operatiunile pietei de capital, distingem doua mari categorii:
1. Institutiile de credit :
- Banca Centrala;
- Bancile;
- Casa de Economii si Consemnatiuni;

43
- Societatile comerciale si cele ce detin titluri;
- Institutiile financiare specializate si cele asimilate;
- Diverse institutii financiare.
2. Institutii de plasament colectiv al valorilor mobiliare.
Pietele reglementate se infiinteaza ca societati private pe actiuni non profit ,de utilitate
publica, denumite societati de bursa.
Pentru autorizarea de catre Comisia Nationala de Valori Mobiliare (CNVM) a infiintarii
unei piete reglementate este necesara indeplinirea conditiilor minime de operare stabilite in
regulamentele adoptate de CNVM.

2. Bursele de valori. Bursa de valori Bucuresti


Cadrul legal de infiintare a unei burse de valori in Romania este Legea nr.52/1994
privind valorile mobiliare si bursele de valori.
Bursa de Valori Bucuresti ( BVB) a fost infiintata in data de 21.04.1995, prin decizia
CNVM, ca intitutie publica, cu personalitate juridica, care isi desfasoara activitatea pe principiul
autofinantarii.
Proceduri de inscriere la cota BVB
Pentru a fi tranzactionate la o bursa de valori, valorile mobiliare trebuie sa fie admise la
cota oficiala a bursei respective.
La BVB pot fi inscrise urmatoarele tipuri de valori mobiliare: actiuni emise de societatile
comerciale deschise, obligatiuni emise de catre societatile comerciale si organe ale administratiei
publice centrale si locale.
Dupa modul in care sunt evidentiate valorile mobiliare sus mentionate, bursa de valori
accepta la cota urmatoarele tipuri:
- valori mobiliare evidentiate prin inscriere in cont ( in forma dematerializata);
- valori mobiliare emise in forma fizica si imobilizate conform procedurii bursei.

Inscrierea si mentinerea la cota bursei


Procedura de admitere la cota bursei consta in parcurgerea a 3 etape:
- emitentul prin societatea de valori mobiliare initiatoare trebuie sa depuna o cerere
insotita de toate documentele prevazute de procedurile bursei, inclusiv ultimele situatii
financiare din care sa reiasa indeplinirea tuturor conditiilor prevazute pentru inscrierea
in categoria de cotare corespunzatoare;
- serviciul emitenti examineaza cererea si daca documentele depuse sunt complete.
Aceasta inainteaza cererea la comisia de inscriere la cota, daca sunt corecte si conforme
cu prevederile legale mentionat;
- comisia de inscriere la cota este singura competenta sa decida asupra inscrierii la cota
bursei.

Mecanisme de tranzactionare
Modalitatea de tranzactiopnare este diferita, in functie de specificul pietei; in practica
internationala sunt utilizate mai multe modalitati de negociere :
- Negocierea pe baza de carnet de ordine, care presupune centralizarea de catre agentii de
bursa a ordinelor primite de la clienti , intr-un document numit carnet de ordine; el poate fi
deschis pentru consultare de catre agentul de bursa ( cum este cazul la Tokyo Stock Exchange)
sau inchis (cum este cazul la NewYork Stock Exchange si American Stock Exchange), unde

44
numai pretul si volumul celor mai bune cotatii sunt anuntate la bursa. Tranzactia este incheiata
cand un agent de bursa a raspuns favorabil la oferta facuta de un altul.
- Negocierea prin inscriere pe tabla, care presupune prezentarea asincat ordinelor astfel
incit ele sa poata fi vazute de toti agentii de bursa care participa la sedinta respectiva. Aceasta se
realizeaza prin inscrierea cu creta ( Hong Kong, Sydney, Singapore) a primelor doua ( cele mai
bune) preturi de cumparare ( BID ) si vanzare (ASK).
- Negocierea prin anuntarea publica a ordinelor, care se practica atat pe piete intermitente
cit si pe cele continue (la bursele din Zurich, Budapesta). Negocerile sunt deschise de un
functionar care anunta titlu ce urmeaza a fi negociat. Apoi agentii de bursa anunta cu voce tare
preturile “bid” si “ask” si cauta parteneri interesati.
- Negocierea pe blocuri de titluri, care are loc de regula in afara salii principale de
negocieri a bursei. Blocurile de titluri sunt tranzactionate intr-un volum mare ( 10000 sau mai
multe actiuni).
- Negocierea electronica, care presupune tehnologie moderna in procesul de transmitere a
ordinelor de prezentare a acestora la bursa. Se poate efectua eletronic, executarea ordinelor si
decontarea tranzactiilor.

Sistemul de tranzactionare la Bursa de valori Bucuresti


Cateogoriile de tranzactii efectuate in Bursa de valori Bucuresti sunt:
I. Tranzactiile in piata continua si intermitenta
Valorile mobiliare inscrise la cota bursei pot fi tranzactionate prin mecanismele pietei
continue sau intermitente ( fixing), in functie de situatia pietei pentru fiecare valoare mobiliara.
De regula, mecanismele pietei continue se aplica acelor valori mobiliare care au o piata
activa ( volum si frecventa ridicata a tranzactiilor), in timp ce valorile mobiliare ce au o piata
lenta ( volum mic, frecventa a tranzactiilor mica) sunt tranzactionate in piata intermitenta:
a) tranzactionarea in piata intermitenta este alcatuita din una sau mai multe ( maxim
cinci) sesiuni de tranzactionare.
Sesiunea principala presupune:
- introducerea ordinelor in sistem ( ordinele de vanzare/cumparare se introduc in sistem
de agentii de bursa);
- fixingul (licitatia), care presupune:
1. Identificarea tranzactiilor posibile (pretul valorilor mobiliare se calculeaza prin licitatie,
prin algoritmul de fixing care identifica pretul la care cea mai mare cantitate de valori mobiliare
va putea fi tranzactionata).
2. Calcularea si afisarea preturilor de piata.
In cazul in care volumul maxim de tranzactii s-ar putea efectua la mai multe preturi, pretul
la care se va face tranzactionarea va fi cel mai apropiat de pretul de referinta.
Pretul de referinta este media ponderata cu volumul a preturilor tranzactiilor efectuate in
cursul sedintei. Toate tranzactiile pentru o valoare mobiliara se efectueaza la acelasi pret.
Pretul de piata este pretul la care se incheie o tranzactie bursiera intr-o sesiune de
tranzactionare.
3. Alocarea .
Alocarea ordinelor se face dupa urmatoarele reguli si in ordinea descrisa mai jos:
- ordinele de cumparare ale clientilor, cu pretul mai mare (bun) decit pretul de
piata si toate ordinele de vinzare ale clientilor cu pretul mai mic ( mai bun) decit

45
pretul de piata se vor executa integral, in masura in care cantitatea de valori
mobiliare este suficienta;
- ordinele care au avut pretul specificat egal cu pretul de piata se vor executa
integral, partial sau deloc;
- dupa alocarea pretului de piata si alocarea ordinelor cu preturi mai bune,
ordinele cu pretul egal cu pretul de piata sunt alocate astfel:
- toate ordinele clientilor care au avut pretul egal cu pretul de piata au prioritate de
alocare fata de ordinele proprii ale societatii;
- ordinele clientilor sunt executate in ordine crescatoare a cantitatilor.
-daca toate ordinele de bursa ale clientilor au fost executate integral, atunci
ordinele proprii ale societatilor membre vor fi alocate, prioritatea fiind data de
timpul la care a fost introdus ordinul in sistem, conform principiului precedentei
( primul venit- primul servit).
b)tranzactionarea in piata continua este alcatuita dintr-o sesiune de tranzactionare
care parcurge urmatoarele etape:
1. pre-deschidere: introducerea ordinelor
2. deschiderea:
- identificarea tranzactiilor posibile, calcularea si anuntarea preturilor de
deschidere;
- alocarea.
3. sesiune de tranzactionare continua:
- afisarea ordinelor ramase neexecutate;
- introducerea si executarea ordinelor in piata continua;
-raportarea continua a tranzactiilor si transmiterea informatiilor de piata.
4. inchiderea:
- tiparirea rapoartelor de tranzactionare, compensare, decontare si comision;
- afisarea preturilor valorilor mobiliare tranzactionate.

Raportarea continua a tranzactiilor


Bursa va afisa tranzactiile pe masura efectuarii lor, precum si cotatiile cererii si ofertei,
atat pe monitoare , cat si catre public, prin afisajul electronic.

Piata creditului. Piata titlurilor financiare (Piata de capital)


1. Piata creditului
Creditarea este o operatiune prin care un ofertant pune la dispozitia unui client capitalul
necesar sau garantia de care are nevoie.
Operatiunea de creditare poate satisface diferite obiective si poate imbraca forme diferite.
Piata de credit pune fata in fata ofertantii si cei care necesita un credit. Ofertantii de credit
sunt institutiile de creditare iar solicitantii de credit – toti agentii economici persoane fizice si
juridice.

1.1. Ofertantii de credit


Oferta de credit presupune ca institutiile de creditare sa dispuna de resurse suficiente.
Gajul trebuie sa contina garantii suficiente. Oprima categorie de resurse este comparabila cu cea
a agentilor economici iar o a doua categorie de resurse este specifica doar institutiilor de credit.

46
Resursele obtinute din imprumuturi ale institutiilor de creditare pot proveni din trei origini
principale:
1. Operatiuni la termen cu titlurile de proprietate
Exista 3(trei) tehnici principale care permit institutiilor de credit sa mobilizeze capitalurile
de titluri de proprietate :
- prima tehnica este vanzarea (institutiile de credit obtin finantare vanzand titlurile unui
cumparator – vanzatorul isi rezerva dreptul de a rascumpara ulterior titlurile.
Operatiunea se situeaza la mijloc intre vanzare definitiva si imprumut);
- a doua tehnica este vanzarea cu promisiune de rascumparare (diferenta fata de prima
tehnica este scadenta care aici nu mai exista, pentru vanzator, numai un drept, dar si o
constrangere);
- a treia tehnica este depozitul de pensii (institutiile care doresc o refinantare, o obtin
contra unui comision, a unei garantii).
2. Emisiunea de titluri mobiliare
In al doilea rand, resursele imprumuturilor institutiilor de credit pot rezulta din emisiunea
de titluri mobiliare (actiuni, obligatiuni).
3. Imprumutul in alb
Este vorba de o operatiune clasica de imprumut pentru un partener care nu cere comision
pentru titlurile in garantie.

1.2. Depozitele si plasamentele clientilor


Depozitele si plasamentele efectuate de catre clienti se subdivid i doua categorii :
- depozitele la vedere facilitate, in principal, prin cecuri;
- plasamentele.
1. Depozitele la vedere facilitate prin cecuri sunt :
- conturile de cecuri (conturile de depozit) ale persoanelor fizice;
- conturile curente (conturile bancare ale intreprinderilor sau ale personelor fizice).
2. Plasamentele
Plasamentele se impart in plasamente la vedere si plasamente la termen.
Plasamentele la vedere sau depozitele la vedere nemobilizate prin cecuri sunt conturile
pe carnete (carnete de economii sau carnete bancare ordinare).
Plasamentele la termen cuprind :
- Conturile la termen sau depozitele la termen (fondurile au o limita minima si sunt
depozitate in conturi blocate, deci nu sunt disponibile pana la scadenta – o luna pana la
5 ani).
In schimb sunt remunerate.
- Titlurile de creanta nenegociabile, care sunt :
- bonurile de casa (documente prin care o banca in schimbul unui depozit recunoaste
datoria sa de a rambursa cu dobanda la o anumita fata fie depunatorului, fie beneficiarului
desemnat);
- bonurile de economii (sunt definite asemanator bonurilor de casa dar difera prin
personalitatea emitentului – nu numai banci ci si casele de economii, precum si prin durata cat si
prin modalitatea de rambursare).
- Titlurile de creanta negociabile, care sunt emise doar de institutiile de credit :
- certificate de depozit;
- bonurile institutiilor financiare specializate;

47
- bonurile societatilor financiare.
- Produse de economii contractuale, care sunt :
- planurile de economii pentru locuinte;
- contractele de economii deschise la diferite societati de economii;
- carnetele de economie a intreprinderilor.
- Planurile populare de economii (PEP).

1.4. Forme de credit


Se disting :
- creditul pentru particulari;
- creditul pentru intreprinderi;
- creditul administratiei publice.
Creditele pentru particulari servesc trei obiective principale :
trezoreria, consumul si locuinta.
Creditele de trezorerie iau forma facilitatii de casa sau a imprumuturilor personale
exceptionale sau permanente.
Facilitatea casei de bani sau autorizarea de cont este autorizarea de a lua un cont de cec
debitor.
Imprumutul personal ordinar – cand contul de cecuri al clientului este creditat cu o suma
convenita rambursabila la scadente lunare cu o dobanda stabilita.
Imprumutul personal permanent sau creditul circulant consta in punera la dispozitie in
permanenta pe un cont diferit de conturile de cecuri, a unei sume transferabile pe conturi de
cecuri utilizabile la dorinta clientului.
Se percepe dobanda doar pe fractiunea utilizata, iar rambursarea se efectueaza pana la
scadenta in rate lunare.
Creditul de consum este acordat cumparatorilor de bunuri de consum de catre societatile
de credit prin documentatia oferita de vanzatorii de bunuri de consum.
Creditul imobiliar este oferit pentru dezvoltarea societatii prin organisme financiare de
stat, sau de banci sub forma imprumuturilor conventionale si ,respectiv, imprumuturi pentru
locuinte prin conturile de economii pentru locuinte.
Creditele acordate intreprinderilor
Creditele de trezorerie
Facilitatea data de casele de bani – se efectueaza pe aceleasi principii ca si pentru
particulari.
Creditele financiare de stoc
In aceiasi maniera, tehnica specifica este „warrantul”.
Aceasta constituie pentru întreprindere, obligatia de a pune marfa in magazinele
universale controlate de stat.
Fiecare deponent primeste o recipisa care este atasata la buletinul de gaj denumit warrant.
Warrantul nu are nicio valoare daca este atasat recipisei, pe cand, daca nu este atasat el
devine buletin de gaj.
Warrantul este un efect care nu poate fi rascumparat de banca.
El este suportul creditelor de stoc.
Creditul pentru investitii
In aceiasi maniera, formulele specifice sunt acelea de creditul de inchiriere si imprumutul
pasiv.

48
Creditul de inchiriere este operatiunea prin care o institutie de credit lanseaza intentia de a
cumpara un capital si de a-l inchiria unei intreprinderi, care poate rascumpara imprumutul, cu
valoarea reziduala a lui.
Imprumutul pasiv este un credit pe termen lung, unde remuneratia este fixa. El se
realizeaza prin aportul de fonduri proprii.
Finantarea comertului exterior
Este vorba de finantarea importurilor si a exporturilor.
Creditul administratiei publice
Creditul administratiei publice locale ia aspecte care se aseamana cu creditul
intreprinderilor.
Creditul colectivitatilor locale
Colectivitatile locale pot sa recurga la credite, la care concura diverse societati de credit.

2. Piata titlurilor financiare (Piata de capital)


2.1. Locul si rolul pietei de capital in economie
Piata financiara, in ansamblu creeaza conditiile fundamentale prin care economiile, prin
intermediul plasamentului, sunt dirijate in vederea sustinerii si stimularii cresterii economice.
Pe piata financiara au loc tranzactii de capital si credite; include imprumuturi pe termen
scurt, imprumuturi de capital si tranzactii de proprietate.
Piata de capital reprezinta ansamblul relatiilor si mecanismelor prin intermediul carora
capitalurile disponibile si dispersate in economie sunt dirijate catre agenti economici sau catre
orice alte entitati publice si private solicitatoare de fonduri.
Din punct de vedere al sferei sale de cuprindere, in literatura de specialitate, s-au
structurat doua conceptii referitoare la piata de capital : conceptia anglo-saxona si conceptia
continental-europeana (de origine latina).
In conceptia anglo-saxona, piata de capital formeaza impreuna cu piata monetara ceea ce
se numeste, piata financiara.
In acest concept, piata de capital este sinonima cu piata valorilor mobiliare (securities
market) si asigura investirea capitalurilor pe termen mediu si lung.
Piata monetara realizeaza atragerea si plasarea capitalurilor pe termen scurt prin
intermediul pietei interbancare, a pietei scontului, a pietei efectelor de comert, pietei
certificatelor de depozit etc.
In conceptia continental-europeana, piata de capital are o structura complexa, care
cuprinde :
- piata monetara;
- piata ipotecara;
- piata financiara.
Piata monetara este piata capitalurilor pe termen scurt si mediu fiid reprezentata de piata
interbancara si de piata titlurilor de creante negociabile.
Instrumentele negociabile sunt :
- certificatele de depozit (titluri negociabile ce atesta existenta unui depozit in cont);
- biletele de trezorerie de trezorerie (emise de societati comerciale, cu exceptia
institutiilor de credit);
- bonurile de tezur (emise de trezoreria publica);
- titlurilor pe termen scurt (emise de institutii si societati financiare).

49
Piata ipotecara este o piata specifica constructiei de locuinte, pe care actioneaza
organismele ce acorda imprumuturi sub forma crediturilor imobiliar, casa de refinantare care
asigura reintregirea fondurilor bancilor creditoare si bancile de ipotecare.
Piata financiara este piata capitalurilor pe termen lung, pe care se emit si se
tranzactioneaza valori mobiliare ce servesc drept suport al schimbului de capitaluri.
Piata financiara este cea pe care se cumpara si se vand active financiare, fara a fi
schimbata natura lor.

Structura pietei financiare se prezinta astfel:

Piata financiara

Piata monetara
Piata de capital

Segmentul primar

Oferta de capitaluri “S” Cererea de capitaluri “ I”

Segmentul secundar

Fig. Componenta pietei financiare

Segmentul primar este indespensabil deoarece asigura emisiunea si prima plasare a


titlurilor financiare, el se organizeaza prin intermediul bancilor sau al societatilor de valori
mobiliare, specializate pe acest gen de operatiuni.
Ele dispun de personal calificat, retea de subscriere si de capitaluri prin care se realizeaza
plasamente operative si garantate.
Segmentul secundar este un gen de piata “ de ocazie” , de revinzareepetata a titlurilor
dupa emisiunea si prima lor vinzare. Institutional, segmentul secundar constituie obiectul de
actIvitate al bursei de valori si al OTC( piata extrabursiera- RASDAQ, de exemplu).

2.2. Piata primara de capital

50
Piata primara de capital reprezinta acel segment de piata pe care se emit si se vand sau se
distribue valori mobiliare catre primii detinatori.
Aceasta piata permite transformarea directa a economiilor in resurse pe termen lung de
care vor beneficia colectivitatile publice sau private.
Pe piata primara se emit valori mobiliare ce confera anumite drepturi posesorilor sai, deci
celor care au calitatea de furnizori de fonduri.
Aceata piata permite finantarea agentilor economic
Piata primara de capital are deci rolul de a transfora activele financiare pe termen scurt in
capitaluri disponibile petermen lung.
Pe piata primara se vand valori mobiliare emise de unele entitati economice care au
nevoie de resurse financiare si se cumpara de catre alte entitati posesoare de economii pe termen
mediu si lung.

2.3. Piata secundara de capital


Piata secundara de capital asigura prin intermediul bursei de valori mobiliare si a
pietelor extrabursiere, atat buna fuctionare a pietei primare, cat si lichiditatea si mobilitatea
economica.
Obiectivele pietei secundare sunt:
-protectia investitorilor, realizata prin transparenta, reglementarea si supravegherea pietei;
-lichiditatea pietei si stabilirea cursului – nu exista fluctuatii mari de pret pe o piata matura, iar
pretul este intotdeauna corelat cu rentabilitatea societatii cotate.
Intre cele doua elemente de piata exista o stransa legatura, si mai mult decat atat
ele se influenteaza reciproc.
Piata secundara nu poate exista fara piata primara, deoarece piata primara ofera pietii
secundare produsele pe care urmeaza sa le tranzactioneze.

51