Deportarea tiganilor in Transnistria

Deportarea rromilor rromilor in Transnistria1 aparitia problematicii etnice si rasiale din

Romania in timpul celui de-al II-lea razboi mondial.
Capitolul cel mai important al acestei problematici, ca si intreaga politica fata de tiganii din
Romania acelor ani, a ramas pana in present, in afara interesului cercetarii. Ceea ce se cunoaste
despre deportarea tiganilor in Transnistria sunt cateva date extrem de sumare invocate la procesul
care a fost intentat in 1946 generalului Ion Antonescu si principalilor sai colaboratori 2, marturiile unor
deportati inregistrate in unele scrieri3 si povestea, cu elemente veridice, a deportarii unei comunitati
de tigani nomazi, din romanul Satra, publicat de Zaharia Stancu in 1968.
Exista, de asemenea, in literatura privitoare la destinul tiganilor din Europa in timpul
razboiului, unele speculatii in legatura cu amploarea deportarilor din Romania si numarul de victime, 4
insa cercetarea documentara ofera alte cifre.
Teritoriul sovietic dintre Nistru si Bug, intrat sub ocupatie romaneasca in vara anului 1941, a
fost folosit de guvernul de la Bucuresti ca loc in care au fost ,,evacuati”numerosi cetateni romani
apartinand unei categorii considerate indezirabile.
Sub acest aspect Transnistria a indeplinit functia pe care a avut-o Generalgouvernament pentru
Reich-ul nazist. Tiganii au constituit unul din grupurile de populatie supuse deportarii in Transnistria,
alaturi de evreii din Basarabia, Bucovina si judetul Dorohoi si de inochentisti ( adeptii unei secte
religioase, in numar de circa 2000 ).
Ideologia nazista ii considera pe tigani ca pe o ,, natiune de categoria a doua “, datorita faptului
ca erau nomazi si practicau activitati straine de poporul german.
Expulzarile initiale la care au fost supusi tiganii nu au multumit autoritatile germane, astfel ca,
in anul 1938 tiganii au fost incadrati dintr-o categorie sociala inferioara intr-o categorie rasiala
inferioara.5 Cuceririle teritoriale ale Germaniei naziste in Europa au cauzat izolarea tiganilor si in
noile teritirii ocupate. In 1941, tiganii au fost inchisi in lagare de concentrare, in ghetouri si lagare de
exterminare alaturi de evrei.
Lagarele tiganilor erau denumite ,, lagare de familie “ tiganii preferand sa fie inchisi cu toata
familia in acelasi loc, ceea ce a determinat uciderea unor intregi familii de tigani in camerele de
gazare.
Datorita modificarii regimului politic in Romania prin guvernarea generalului Ion Antonescu
si a puternicei influente germane s-a impus ideea ca este mai bine ca tiganii sa fie luati cu forta din
casele si localitatile unde traiau si sa fie trimisi la est de raul Nistru, in Ucraina de astazi. Din proprie
hotarare Antonescu a decretat deportarea tiganilor in Transnistria in vara si la inceputul anului 1942
motivand hotararea prin presiunea opiniei publice care reclama unele furtisaguri si alte fapte mai
grave facute de unele grupuri de oameni printer care se aflau si tigani, astfel punandu-se in pericol ,,
siguranta statului national “.

O alta motivatie a deportarii ar putea fi faptul ca maresalul Antonescu a intentionat sa-i salveze
pe tigani din lagarele naziste, loc in care au ajuns tiganii din alte tari europene. Deportarea tiganilor in
Transnistria a fost intrutotul opera guvernului Antonescu nu numai ca realizare, ci si in privinta ideii.
 Politica fata de tigani a guvernului Antonescu nu a avut nimic de a face cu atitudinea
guvernelor anterioare, nu a venit in prelungirea unor preocupari mai vechi. De la eliberarea lor din
robie, la mijlocul secolului al-XIX-lea si pana la momentul Antonescu, pentru factorii politici nu a
existat o ,, problema “ a tiganilor.
Chiar daca erau recenzati ca etnie aparte, acestia erau tratati mai mult ca o categorie sociala.
Legislatia in privinta minoritatilor nationale nu se referea si la tigani.
Nationalismul romanesc din perioada interbelica a fost strain de atitudini si manifestari
antitiganesti. Nu a existat nici rasism antitiganesc compatibil cu antisemitismul acelei perioade.
Opiniile rasiste exprimate de unii ,, savanti “ dupa modelul Zigeunerwissenschaft-ului german nu au
avut audienta in opinia publica sau la nivelul factorilor politici 7. Explicatia pentru adoptarea unei
politici speciale fata de tigani in Romania anilor celui de-al II-lea razboi mondial nu tine in nici un fel
de trecut, si de noua politica promovata de guvernul Antonescu.
Cand a fost pusa pentru prima data problema luarii unor masuri impotriva tiganilor, in
februarie 1941, nu putea fi vorba de Transnistria. In sedinta Consiliului de Ministrii din 7 februarie
1941, cand a cerut scoaterea tiganilor din Bucuresti, Ion Antonescu a vorbit de asezarea acestora in
sate compacte in Baragan. Abia dupa ce Romania a dobandit Transnistria a aparut posibilitatea
deportarii in acest tinut din afara granitelor tarii.
In 1942, cand s-a trecut la masuri efective impotriva tiganilor, exista deja precedentul
deportarii evreilor, care incepuse in toamna anului 1941. Deportarea s-a facut in baza unui
recensamant din data de 25 mai 1942, care a clasificat tiganii pentru deportare in doua mari categorii: 8
,, tiganii nomazi “ si ,, tiganii stabili”( care nu aveau mijloace de existenta sau ocupatii precise ori
care facusera puscarie).
Dintre ,, tiganii stabili “ au fost alesi pentru deportare 4.496 barbati, 4.710 femei si 10.011
copii, precum si 601 vehicule si 1.151 animale. Evacuarea ,, tiganilor nomazi “ a fost facuta ca
urmare a ordinului nr.1.051/24 mai/1942 al Ministerului Afacerilor Interne, urmat de ordinal
nr.70/1942 al Presedentiei Consiliului de Ministrii.
Intre 1 iunie-18 iulie 1942 au fost evacuate in Basarabia 81 de salase cu 5.842 membri, din
Basarabia fiind evacuate in Transnistria 54 de salase cu 5.027 membri. Au fost deportati intre 25.000
si 35.000 de tigani si anume toti nomazii precum si o parte dintr tiganii stabili. Acestia au fost asezati
in hotarul sau in vatra unor sate situate pe malul Bugului tinand de judetele Golta, Oceakov,
Berezovska si Balta.
,, Colonizarea “ tiganilor in Transnistria-care trebuia sa insemne nu numai scoaterea in afara
tarii a elementelor considerate periculoase, ci si utilizarea lor la exploatarea economica a acestui
teritoriu-a fost, evident, nu numai o tragedie, dar si un esec al administratiei civile romane de aici.
Conditiile de existenta in Transnistria au fost foarte dure, murind astfel de foame, frig, boli si mizerie
o mare parte dintre tiganii deportati.

Conform Raportului Comisiei internationale de istorici ( noiembrie 2004 ), in1942 au fost

deportati in Transnistria 25.000 de tigani care reprezentau 12% din totalul populatiei de tigani din
Romania. Dintre acestia aproximativ 11.000 au murit din cauza foamei, frigului si bolilor, iar
supravietuitorii s-au intors in tara abia in primavara anului 1944, odata cu retragerea armatei si
autoritatilor romane in fata ofensivei sovietice.
Dupa inlaturarea guvernului Antonescu, legislatia considerata fascista a fost abrogata si s-a pus
capat politicii anterioare fata de tigani. La 13 septembrie 1944, Subsecretariatul de Stat pentru Politie
a dat ordin ca toti tiganii reintorsi din Transnistria sa fie ,, lasati la ocupatiile lor, luandu-se masuri ca
sa fie indrumati la diferite munci “9.
Deportarea tiganilor in Transnistria este o problema complexa, care necesita studii speciale, pe
care documentatia de arhiva, extrem de bogata, le permite.Politica guvernului roman fata de tigani,
prin mobilurile urmarite si prin masurile luate, s-a deosebit in multe privinte de ceea ce s-a intamplat
in Germania si in tarile ocupate de aceasta.Chiar daca in Transnistria s-au inregistrat numeroase
victime in randul deportatilor,nu exista argumente pentru a judeca deportarea drept o masura care
urmarea lichidarea fizica a tiganilor. In ciuda unor asemanari, nu se poate pune semnul egalitatii intre
deportarea din Transnistria si lagarele de exterminare naziste sau executiile in masa din Polonia si alte
teritorii ocupate,carora le-a cazut victima un numar mare de tigani.Totusi, deportarea tiganilor,ca si a
evreilor,in Transnistria ramane o masura de ordin rasial.
Prin dezastrul uman inregistrat atunci, in conditiile in care o mare parte dintre deportati au
murit in locurile de deportare, Transnistria se inscrie in ceea ce istoriografia contemporana numeste
fenomenul de holocaust.