Sunteți pe pagina 1din 9

an II • nr 23 • sezon 2007-2008 • etapa XXVII • apare la Cluj • se distribuie gratuit

CFR 1907
PANDURII
Duminică, 6 aprilie 2008, ora 18 30 / Stadion “Dr. Constantin Rădulescu“
Asalt final
Indiferent de jocurile din Liga 1,
CFR nu are cum să rateze cea mai
bună performanţă all-time din
istoria clubului, una din primele
două poziţii ale podiumului!

O pt etape şi 2 puncte despart CFR-ul şi


Steaua de linia de sosire. Un final “umăr la
umăr”, la egalitate, avantajează Steaua, care
contracarat nici de “butoane” şi nici de
deciziile la limită ale arbitrilor. “Nu ne
interesează ce fac sau ce declară alţii.
a ieşit mai bine din duelurile directe. +3-ul Depinde doar de noi să cîştigăm toate
din clasament al clujenilor e, astfel, doar o meciurile pentru a deveni campioni”, au
nuanţă de moral, căci în mod real băieţii lui spus, la unison, Tony, Dubarbier şi căpitanul
Paszkany Arpad nu-şi permit să cedeze decît Cadu la întoarcerea de la Bucureşti.
cel mult 2 lungimi în bătălia la distanţă cu Întîlnirea cu Pandurii, una dintre echipele
Steaua lui Gigi Becali. Pentru clujeni, seria cele mai imprevizibile ale returului, este doar
“finalelor” a început încă de etapa trecută. O încălzirea pentru “şocurile” cu Unirea şi
înfrîngere în “Groapă”, după victoria de salon a Rapid. Practic, toate meciurile celor două
“roş-albaştrilor” la Vaslui, i-ar fi poziţionat pe “finaliste”, CFR şi Steaua, se anunţă dificile.
Rădoi şi compania pe culoarul cel mai bun în Iar a miza pe un pas greşit al adversarului -
turnanta spre tilul Ligii 1. Victoria consistentă s-a dovedit în week-end-ul trecut, cînd am-
şi entuziasmantă adusă de golurile lui bele au cîştigat meciuri extrem de dificile
Semedo nu doar că le-a dat “vişiniilor” în deplasare - nu garantează deloc
un ascendent foarte bun în perspectiva adjudecarea competiţiei.
viitoarelor partide, dar le-a confirmat
şi faptul că - spre deosebire de
deplasarea precedentă CFR 1907 - Pandurii
de la Iaşi - jocul bun Unirea - CFR 1907

C F R 1907
Meciuri
din teren nu CFR 1907 - Rapid
poate fi UTA - CFR 1907
CFR 1907 - FC Vaslui
Dacia - CFR 1907
CFR 1907 - Gloria Bistri]a
“U” Cluj - CFR 1907

Steaua - Dacia
Gloria Bistri]a - Steaua

S t e aua
M eciuri
Steaua - “U” Cluj
O]elul - Steaua
Steaua - Poli Timi[oara
U Craiova - Steaua
Dinamo - Steaua
Steaua - Gloria Buz\u
 3
CFR 1907 FARUL
Stadion “Dr. Constantin Rădulescu” / Spectatori: 10.000

2 (0) (1)

Au marcat: Dorsin ‘59, Trică ‘77 / Todoran ‘7


1
Nuno Claro
Vlas
Tony (‘66 )
Băcilă
Sousa
I. Barbu
Sandberg
Şchiopu
Dorsin
Maxim (‘59 )
Dani
Pătraşcu
Semedo (‘57
Dubarbier) Voiculeţ (‘70 )
Minteuan (‘71 Peralta) Gerlem (‘41 E. Nanu)
Todoran (‘47 )
Trică
Nae (‘67 G. Mendy)
Culio
Ruiz (‘56 , ‘88 Anca) Chico

A: Ioan ANDONE A: Ion MARIN

Central: Berbecaru / Asistenţi: Szekely, Gheorghe


ATENTIE LA NR!
ATENTIE LA NR!
R e uşi t e
Înfrîngerea din Ghencea şi egalul
în faţa modestei Ceahlăul Piatra Liderul Ligii 1, Î nfrîn g e ri
Partida de la Iaşi a fost a treia în care clujenii

sub presiune
Golul cu Farul l-a dus la cota 13 pe Neamţ le-a turnat plumb în nu au adus nici un punct în acest campionat.
golgheterul CFR-ului, Eugen Trică. Fără înfrîngere în tur, CFR-iştii au ajuns la trei
În ciuda acestui fapt, mijlocaşul nu
picioare jucătorilor CFR-işti. eşecuri în Liga 1.
a fost selecţionat pe Piţurcă pentru
amicalul cu Rusia.

A vantajul relaxant al celor 11 puncte avans faţă


de Steaua - cea mai vocală urmăritoare a “fero-
viarilor” -, s-a comprimat, după meciul direct din
Dorsin -, CFR a început cum nu se putea
mai rău meciul de pe teren propriu cu
Farul Constanţa. Raidurile rapide şi tehnice
victoriei l-a lăsat rece pe selecţioner, care
nu a reţinut în dreptul decarului CFR-ist
decît clinciul cu Lăcătuş din Ghencea şi
POLI IAŞI CFR 1907
Stadion “Emil Alexandrescu” / Spectatori 9.000

Ghencea şi după egalul de la Piatra Neamţ, într-un


stresant ecart de numai 6 puncte. Ca şi cum jocul ezi-
purtate de oaspeţi încă din startul partidei
au făcut ravagii, iar urmarea pe tabelă nu
ieşirea nervoasă de la finalul meciul cu Poli
Iaşi, cea mai slabă evoluţie a “vişiniilor” din 1 (0)

Au marcat: Cristea ‘72 - p


(0)
0
tant al liderului n-ar fi fost de ajuns, profeţia lui Gigi s-a lăsat mult timp aşteptată. În minutul 7, actualul sezon. Sancţionat gratuit cu un Brăneţ Hirschfeld
Becali cum că de Paşte se va uita de sus la CFR a pus o indecizie a lui Sousa, urmată de o gafă de galben care îl făcea indisponibil contra lui Homei Panin
şi mai multă presiune pe “vişinii”. La toate acestea plasament a lui Nuno Claro, a fost imediat Dinamo, după ce Politehnica Ia[i obţinuse Onuţ Sandberg
s-au adăugat accidentarea căpitanului Ricardo Cadu speculată de Todoran. Abia cu o jumătate un penalty inexistent, Trică, purtător al L. Munteanu Sousa
Pecnik Dorsin
şi inerentele ezitări ale lui Ioan Andone în privinţa de oră înainte de final, Dorsin, apărut banderolei de căpitan la Iaşi, a fost la Ad. Ilie
rotaţiei jucătorilor în contextul mai multor gafe providenţial în spatele fundaşilor adverşi, un pas de a-şi scoate echipa din teren. Dani (‘83 )
Bersnjak (‘90+3 Buta) Peralta (‘74 Jose)
impardonabile apărute în meciurile de la începutul a reuşit să egaleze. Pînă la ultimul fluier, Înfrîngerea di Moldova i-a montat, însă, pe Milea Trică (‘82 , ‘84 )
lui 2008. Cu o apărare într-o formulă absolut inedită Trică a încercat în zadar să-l impresioneze clujeni, care aveau să facă o partidă mare Naidin (‘89 Bîlbă) Culio (‘66 Semedo)
Paruolo (‘86 R. Ciobanu)
- Nuno Claro, respectiv Tony, Sousa, Sandberg şi pe Piţi cu o execuţie de kinogramă. Golul în Ştefan cel Mare. Fabbiani
A. Cristea (‘72 , Dubarbier (‘82 Ruiz)
‘84 )
A: Ioan Andone
A: Ionuţ POPA
Central: Constantin / Asistenţi: Oniţa, Savu

4   5
4PMVƄJBDPNQMFUœQFOUSVTFSWJDFVSJ
$-6+/"10$" #EVM.VODJJ 5FM

CFR 1907 PANDURII


D i n n o u fă r ă Fa b b i a n i L a l u p tă c u g r a n z i i

Nuno Claro
N umeroasele cartonaşe încasate de
Fabbiani pentru proteste îi vor da mari
luat la Bucureşti, îl va ţine în tribună astăzi
pe “Căpcăun”. În lipsa lui, Ando va miza, E ugen Neagoe speră ca echipa sa să
continue pe aceeaşi linie de victorii pe
puncte pentru a fi siguri că rămînem în
primul eşalon”, susţine antrenorul celor de
Dossey
R E Z E R V E

R E Z E R V E
bătăi de cap lui Andone pe acest final de probabil, pe cuplul care a dat lovitura care o are de patru etape: “În ultimele patru la Tîrgu Jiu. Pandurii vor juca în următoarele
Panin Cardoso
sezon. Principalul atacant al CFR-ului va în Ştefan cel Mare, Dubarbier - Semedo. jocuri am obţinut maximum de puncte, dar patru etape cu tot atîtea formaţii clasate
Sandberg sta automat cîte o etapă după fiecare nou Rămîne de văzut dacă în contextul unui joc toate meciurile care vor urma sînt grele. pe primele cinci poziţii în clasament: CFR, Ad. Rusu
Mureşan avertisment primit. Ultimul “galben”, poziţional cei doi vor avea acelaşi randa- Lupta pentru salvarea de la retrogradare Dinamo, Unirea şi Rapid. Ad. Popescu
Leao ment ca împotriva lui Dinamo. Şi Culio va continuă, iar noi mai avem opt partide din Wandeir
Minteuan lipsi în meciul de azi. care trebuie să scoatem cît mai multe Stromajer
Ruiz Arieta
Dorsin
Hirschfeld Sousa Jackson A. Rus Mingote
D. Orac
Trică
Vancea
Peralta Chibulcutean
Cadu
Dubarbier Fl. Stîngă
Tony I. Iordache
Dani Djapka
Vasilache
Jose
Semedo Antrenor principal:
Antrenor: Al. Piţurcă
Ioan Andone Eugen Neagoe

Antrenor secund: Romulus Gabor / Antrenor portari: Ion Manu Antrenori secunzi: Florin Bejinaru, Sebastian Moga
Preparator fizic: Paulo Potocnik / Medic: dr. Ovidiu Dragoş Antrenor portari: Valentin David / Medic: Serban Ion
Maseuri: Eugen Jaşcău, Iosif Mureşan, Robert Siklody / Fizioterapeut: Bartha Gabor / Ofiţer de presă: Tudor Pop Maseur: Eugen Căţelu / Asistenţi medicali: Paul Ungureanu, Florin Rîşoveanu

6   7
Ed ua rd S TĂN C IOIU p e t r u Ţ Urc a Ş NUNO C L A R O L A R S h i rsc h f e ld “ TONY“ D A S I LVA

44 Post • Portar
33 Post • Portar
1 Post • Portar
13 Post • Portar
2
Post • Fundaş Dr.
Vîrstă • 27 Vîrstă • 32 Vîrstă • 31 Vîrstă • 30 Vîrstă • 27
Meciuri • 10 Meciuri • 0 Meciuri • 12 Meciuri • 4 Meciuri • 24
Min. • 896 Min. • 0 Min. • 1080 Min. • 360 Min. • 2131
Goluri • 0 Goluri • 0 Goluri • 0 Goluri • 0 Goluri • 1

AN D R E D E S OU S A Niklas Sandberg Gabriel Mureşan “C A D U ” F E R R EI R A V IE R A d i a rr a ss o u b a

27
Post • Fundaş C.
3Post • Fundaş C.
6Post • Fundaş C.
20Post • Fundaş C.
18
Post • Fundaş C.
Vîrstă • 27 Vîrstă • 30 Vîrstă • 26 Vîrstă • 26 Vîrstă • 21
Meciuri • 21 Meciuri • 9 Meciuri • 11 Meciuri • 23 Meciuri • 0
Min. • 1880 Min. • 730 Min. • 561 Min. • 2070 Min. • 0
Goluri • 0 Goluri • 1 Goluri • 0 Goluri • 2 Goluri • 0

21 33 25
“ F R E DY“ TAVA R E S M IKAE L D O R S IN C R I S TIAN PANIN A n dr e L e ao Al i n m i n t e ua n

Post • Fundaş St. Post • Fundaş St.


4
Post • Fundaş St. Post • Mijlocaş
14Post • Mijlocaş
Vîrstă • 27 Vîrstă • 27 Vîrstă • 30 Vîrstă • 23 Vîrstă • 31
Meciuri • 1 Meciuri • 3 Meciuri • 22 Meciuri • 11 Meciuri • 16
Min. • 45 Min. • 477 Min. • 1953 Min. • 717 Min. • 706
Goluri • 0 Goluri • 1 Goluri • 1 Goluri • 0 Goluri • 0

R I C A R D O “ D ANI “ S I X TO PE R A LTA E M M ANUE L cU L IO EUGEN T R I C Ă M ANUE L J O S E

31Post • Mijlocaş
8 Post • Mijlocaş
19Post • Mijlocaş
10 Post • Mijlocaş
5 Post • Mijlocaş
Vîrstă • 26 Vîrstă • 30 Vîrstă • 25 Vîrstă • 31 Vîrstă • 26
Meciuri • 21 Meciuri • 5 Meciuri • 24 Meciuri • 22 Meciuri • 19
Min. • 1888 Min. • 163 Min. • 2000 Min. • 1846 Min. • 254
Goluri • 0 Goluri • 0 Goluri • 1 Goluri • 13 Goluri • 0

ko n e ko u m at i e n a n to n i o s e m e d o Adr i a n A n c a “ D i d i “ D A S I LVA IBE Z ITO OGBONNA D IEGO R UI Z C R I S TIAN fABBIANI S. dubarbier

28
Post • Mijlocaş
16
Post • Extremă Dr.
9
Post • Atacant
29 Post • Atacant
11 Post • Atacant
99Post • Atacant
23Post • Atacant
7Post • Extremă St.
Vîrstă • 20 Vîrstă • 29 Vîrstă • 31 Vîrstă • 25 Vîrstă • 24 Vîrstă • 29 Vîrstă • 25 Vîrstă • 21
Meciuri • 0 Meciuri • 25 Meciuri • 4 Meciuri • 18 Meciuri • 2 Meciuri • 5 Meciuri • 23 Meciuri • 7
Min. • 0 Min. • 1858 Min. • 32 Min. • 1437 Min. • 11 Min. • 122 Min. • 1841 Min. • 446
Goluri • 0 Goluri • 6 Goluri • 0 Goluri • 7 Goluri • 0 Goluri • 0 Goluri • 9 Goluri • 1

8   9
LIGA I M V E Î G P

L IGA I • C L A S A M ENT GENE R A L • ETAPA X X III

ATENTIE LA NR!
1. CFR 1907 26 18 5 3 43-19 59
2. Steaua 26 17 5 4 32-14 56
3. Rapid 26 14 6 6 40-23 48
4. Dinamo 26 13 7 6 40-25 46
D if e r e n ţ ă
5. Unirea 26 12 10 4 29-17 46
Un singur gol îi mai lipseşte CFR-ului
6. Poli Timişoara 26 13 7 6 44-33 46 pentru a egala Politehnica Timişoara
7. FC Vaslui 26 10 10 6 37-24 40 în clasamentul echipelor cu cele mai
8. Gloria Bistriţa 26 9 8 9 27-31 35 multe goluri marcate în acest sezon.
9. U Craiova 26 10 4 12 29-34 34
10. Oţelul 26 10 3 13 34-43 33 “U” Cluj - Oţelul 2-1

ETAPA T R E C UTĂ
11. Poli Iaşi 26 8 6 12 27-32 30 Gloria Bistriţa - Poli Tim. 0-0

(29-30.03.2008)
12. Dacia 26 7 7 12 23-32 28 Unirea - Farul 0-0
Rapid - Ceahlăul 5-1
13. Pandurii 26 7 6 13 27-34 27 UTA - Gloria Buzău 2-1
14. Gloria Buzău 26 7 5 14 25-44 26 FC Vaslui - Steaua 0-1
15. Farul 26 5 9 12 15-28 24 Dacia - U Craiova 1-2
Pandurii - Poli Iaşi 1-0
16. UTA 26 5 7 14 22-34 22 Dinamo - CFR 1907 1-2
17. Ceahlăul 26 6 4 16 21-36 22
18. “U” Cluj 26 3 11 12 28-40 20
Poli Iaşi - Unirea

ETAPA D E A Z I
U Craiova - Gloria Bistriţa

(4-6.04.2008)
Oţelul - Dinamo
Poli Timişoara - “U” Cluj
Farul - Rapid
Linişte la vîrf Gloria Buzău - FC Vaslui
CFR 1907 - Pandurii
Ceahlăul - UTA

E tapa a 27-a pare una de respiro


la vîrf, în condiţiile în care CFR
şi Steaua întîlnesc echipe fără mari
faţa Rapidului. La mijlocul clasamen-
tului, Universitatea Craiova speră să o
depăşească în pe Gloria Bistriţa şi să pună
Steaua - Dacia

pretenţii, Pandurii, respectiv Dacia capăt emoţiilor legate de rămînerea în

ETAPA v i i to a r e
“U” Cluj - U Craiova
Mioveni. Este, însă, o etapă decisivă în Liga 1. La rîndul său, inspirată de victoria FC Vaslui - Ceahlăul

( 9 - 10 . 0 4. 2 00 8 )
subsol, acolo unde Ceahlăul întîlneşte din etapa trecută, “U” Cluj pregăteşte Oţelul - Poli Timişoara
UTA, pe Gloria Buzău o aşteaptă un meci surpriza în deplasarea de la Timişoara, Dacia - Gloria Buzău
complicat în compania noii echipe a aşteptînd, în acelaşi timp, un joc favorabil Dinamo - Pandurii
lui Emil Săndoi, FC Vaslui, iar Farul al rezultatelor din întîlnirile adversarelor Rapid - Poli Iaşi
are un examen important în din coada clasamentului. UTA - Farul
Gloria Bistriţa - Steaua
Unirea - CFR 1907

1 0   1 1
Fotbalul e mai uşor din tribună!
De la înălţimea tribunei din Ştefan
cel Mare, Ioan Andone pare să fi
văzut mai bine decît de pe bancă
problemele din jocul elevilor săi.

D
“ in tribună, fotbalul e foarte uşor!”.
Obişnuita butadă cu care experţii le
închid gura chibiţilor de la peluză a fost
 reviste confirmată de Andone în “Groapă”. Sus-
 cataloage pendat de pe banca tehnică după elimi-
 mape de prezentare narea din timpul partidei cu Politehnica
 pliante Iaşi, Ando i-a servit o extraordinară lecţie
 broşuri de tactică şi de organizare a jocului lui
 coli de antet Gigi Mulţescu chiar din mijlocul suporte-
 cărţi de vizită rilor “alb-roşilor”. Inspirat încă dinainte
 etichete de startul derby-ului cu Dinamo, cînd a
 imprimate tipizate decis să înceapă jocul fără “pivotul” Fab-
biani, preferînd, în schimb, o avangardă
 tot ce înseamnă tipar de calitate uşoară, cu Dubarbier şi Semedo. Jocul DINAMO CFR 1907
Stadion Dinamo / Spectatori 12.000
aşezat, la aşteptarea momentul oportun
pentru lansarea de contraatacuri, a dat
rezultate încă din primul sfert de oră, 1 (1) (2)
2
Au marcat: Dănciulescu ‘35 / Semedo ‘11, ‘45+1
cînd a devenit clar pentru toată lumea că
Hirschfeld
flancul drept al campionilor - acoperit de Lobonţ
Tony
Todorovski şi Moţi şi de “dublajele” firave Todorovski
Cadu
Moţi (‘90+1 )
ale lui Izvoranu - nu avea nici o şansă Izvoranu
Sousa (‘90 )
în faţa raidurilor lui Culio, Dubarbier şi Dorsin (‘9 )
Pulhac (‘72 )
Semedo. “Pantera” l-a pus la zid în două Jose (‘68 Fabbiani, ‘78 )
Torje
Dani
rînduri pe titularul postului de portar a intrat la fix pentru a fragmenta şi mai Mărgăritescu (‘90+2 )
Peralta (‘40 ,
Ropotan (‘25 Zicu)
al Naţionalei, iar scorul la pauză era de mult jocul, în stilu-i binecunoscut. O Boştină (‘69 Miranda)
‘46 Minteuan)
2-1 pentru clujeni. Avizat de fragilitatea repriză secundă nulă, care a conservat Dănciulescu
Culio (‘74 )
arătată de Peralta, Ando a mutat din avantajul de un gol al clujenilor şi care Semedo
Bratu (‘43 )
Dubarbier (‘89 Mureşan)
nou cîştigător, ieşind cu Minteuan de a demonstrat că fotbalul poate fi la fel A: Gigi MULŢESCU
A: Ioan Andone
la cabine. În fine, pe fondul calmării de simplu din tribună ca şi de pe banca
Central: Balaj / Asistenţi: Nica, Oniţa
apetitului ofensiv al gazdelor, Fabbiani tehnică.
Dej, str. Traian nr.14
tel./fax: 213773

1 2   1 3
4PMVƄJBDPNQMFUœQFOUSVTFSWJDFVSJ
$-6+/"10$" #EVM.VODJJ 5FM

INTERZIS SPECTATORILOR!
Art. 18 - Spectatorii sînt obligaţi: imagini ori texte cu conţinut obscen; al reprezentanţilor societăţii specializate de
(1) să respecte cu stricteţe măsurile stabilite de f) să refuze prezentarea documentelor de acces protecţie şi pază sau al forţelor de ordine;
organizatori şi forţele de ordine, pe traseele de şi, după caz, a actelor de identitate, la solicitarea r) să scrie sau să deseneze pe pereţii imobilelor,
deplasare către/de la locurile de desfăşurare a justificată a forţelor de ordine; pe garduri sau pe alte obiecte amplasate în
competiţiilor şi jocurilor sportive, în apropierea j) să escaladeze gardurile care delimitează baza sportivă sau în arena sportivă;
şi în interiorul bazelor sportive. spaţiul de joc sau gardurile interioare de s) să dezlipească sau să distrugă reclamele,
(2) La solicitarea forţelor de ordine, să prezinte separare a sectoarelor; anunţurile şi afişele expuse de organizator în
documentele de acces şi, după caz, actele de o) să ameninţe cu acte de violenţă forţele de incinta bazei sau a arenei sportive, precum şi să
identitate. ordine sau personalul de ordine şi siguranţă; deterioreze, să ridice sau să mute semnele ori
(3) să prezinte, la solicitarea forţelor de ordine, u) să nu respecte măsurile de ordine dispuse de indicatoarele amplasate de organizator, pentru
materialele de publicitate vizuală aflate organizator, în cazul producerii unor catastrofe, facilitarea accesului în arenă, sau a celor care
asupra lor. calamităţi naturale sau al altor pericole; semnalează existenţa unui pericol pentru viaţa
Art. 19 - Spectatorii sînt obligaţi: v) să refuze părăsirea imediată a arenei persoanelor;
(1) să respecte ordinea, siguranţa şi regulile sta- sportive, dacă măsura evacuării a fost dispusă amendă de la 80 la 200 lei sau prestarea a
bilite de organizator în incinta arenei sportive. de către personalul de ordine şi siguranţă. 50-100 ore de activităţi în folosul comunităţii
(2) Spectatorului care refuză să se supună amendă de la 250 la 750 lei sau prestarea a i) să arunce asupra celorlalţi spectatori, asupra
controlului corporal sumar şi al bagajelor, 100-150 ore de activităţi în folosul comunităţii, oficialilor sau a jucătorilor, asupra forţelor de
efectuat de personalul de ordine şi siguranţă, precum şi interzicerea accesului pe stadion pe o ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă,
sau care săvârşeşte, înainte de a intra în arena perioadă de 6 luni asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în
sportivă ori în momentul intrării, fapte de g) să refuze supunerea la efectuarea controlului incinta bazei sportive, precum şi în direcţia
natură penală sau contravenţională în legătură corporal preventiv şi al bagajelor de către suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu
cu competiţia sau jocul sportiv respectiv nu i se forţele de ordine; substanţe corozive ori care murdăresc;
permite accesul în arena sportivă. k) să se caţere pe gardul care delimitează spaţiul p) să îşi ascundă faţa cu articole de
Art. 20 - Spectatorilor le este interzis: de joc de tribună; îmbrăcăminte sau alte accesorii, cu intenţia de a
a) să încerce sau să pătrundă în incinta bazei m) să săvârşească fapte, acte sau gesturi împiedica identificarea;
sportive ori, după caz, a arenei sportive fără obscene, să profereze ori să scandeze injurii, ş) să ridice sau să mute, fără drept, barajele,
documente de acces sau prin încălcarea normel- cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, gardurile ori alte obstacole amplasate de orga-
or legale de acces stabilite de organizator; precum şi ameninţări cu acte de violenţă nizator sau de către forţele de ordine, pentru
b) să folosească, în scopul pătrunderii în incinta împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători delimitarea sectoarelor de tribună ori peluză,
arenei sportive, documente de acces individu- sau a bunurilor acestora; pentru separarea grupurilor de suporteri şi
alizate care nu le aparţin şi care pot fi folosite n) să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte a terenului de joc de tribună, inclusiv pe cele
doar de către titular; sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa amplasate cu caracter temporar;
ţ) să nu respecte regulile stabilite privind depla- forţelor de ordine sau a personalului de ordine amendă de la 500 la 1.500 lei sau prestarea a
sarea spectatorilor în incinta arenei sportive; şi siguranţă; 120-200 ore de activităţi în folosul comunităţii,
amendă de la 80 la 200 lei sau prestarea a t) să amplaseze emblemele, pancartele, precum şi interzicerea accesului pe stadionpe o
50-100 ore de activităţi în folosul comunităţii bannerele, afişele, steagurile sau alte mijloace perioadă de un an.
c) să pătrundă în stare de ebrietate sau să de publicitate vizuală în alte locuri decât cele l) să pătrundă pe suprafaţa de joc, cu excepţia
consume băuturi alcoolice în arena sportivă; stabilite de organizator; cazurilor de forţă majoră; Program editat de: Concept grafic şi design Ciprian BUTNARU
d) să introducă sau să încerce introducerea de amendă de la 150 la 400 lei sau prestarea a amendă de la 1.000 la 3.000 lei sau prestarea a
băuturi alcoolice în arena sportivă; 70-120 ore de activităţi în folosul comunităţii 150-300 ore de activităţi în folosul comunităţii,
e) să introducă în arena sportivă inscripţii, h) să ocupe alte locuri decât cele prevăzute precum şi interzicerea accesului pe stadion pe o
embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri pe documentele de acces, urmat de refuzul perioadă de 2 ani Fotografii de CANTOR Zoltan Publicitate: 0264.598288 / 0722.727162
sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, eliberării acestora la avertismentul verbal

1 4   1 5