Victoria Bobu 15 sepetembrie 1985

Orașul Fălești
Absolventă UNATC, masteranta în actorie, momentan face doctoratul la UNATC
Spectacole activitati anterioare:
“A douăsprezecea noapte” teatrul Masca
“Platonov” Teatrul Foarte Mic
Proiecte UNATC
În prezent actriță la Opera Națională din București

Este la fel de firească și pozitivă în realitate precum e personajul pe care-l interpretează-n

Nuntă în Basarabia. În timpul ședinței foto a dat dovadă de o energie fără limită- 5 ore de
grimase, ținute și atitudine nu sunt glumă. Spre marea noastră uimire, vine dintr-o familie
rusofonă și a reușit să traducă chiar și cîteva piese de teatru în romană iar recent a renunțat
la propunerea unor producători de a juca într-un sitcom pentru a nu fi etichetată chiar de la
începutul carierei drept actriță de seriale. În acest număr, v-o prezentăm în exclusivitate pe
Victoria Bobu

1. În timpul ședinței foto am observat că ești foarte plastică, ai făcut cumva gimnastică în
copilărie?
1. Am făcut cîțiva ani de balet. Ba chiar mai mult la facultatea de teatru am făcut de voie de
nevoie un an de scrimă, lupte scenice, coregrafie și dans clasic.(Zîmbește)

2. De ce ai ales actoria?

2.Inițial nu prea vroiam să merg la actorie din frica că nu nu voi reuși. Urma să aleg: să
merg la Moscova la tatăl meu să fac acolo Academia de Poliție ori să fac totuși teatru. Cînd
am decis în favoarea actoriei, m-am infiltrat singurică în această lume artistică și m-am
pomenit la ușa teatrului Vasile Alecsandri din Bălți în căutarea unor sfaturi. Am vrut măcar
să fiu apreciată obiectiv și să știu dacă am șanse și tangențe cu scena. Acolo am fost primită
foarte călduros de către directorul teatrului și tot acolo urma să-mi petrec restul sîmbetelor
pînă la plecarea la București. La București am urmat cursul Sandei Manu- unul dintre cei
mai buni pedagogi de teatru din Romania. A fost o mare provocare pentru mine, mai ales
pentru că am fost nevoită din cauza accentului prost în romană să dau examenul de
admitere cîntînd și recitînd în rusă. Asta pentru că eu vin dintr-o familie în care s-a vorbit
mai puțină romînă. Cred că Sanda Manu m-a plăcut din start, pentru că basarabencele au
fler după spusele dînsei. Mai tîrziu am fost și asistentă la cursul ei. Deși nu credeam că o să
reușesc, cu picioarele tremurînde și cu mari emoții, am trecut peste tot cu brio pînă acum.

3.Ce e în prezent teatrul pentru tine?

3.În momentul de față am niște proiecte care implică o colaborare cu cîțiva actori buni din
Romania. În general, m-am îndepărtat foarte mult de teatru în ultimii doi ani pentru că am
fost implicată foarte mult în activitățile de la facultate. Asta după ce 3 ani consecutiv am
făcut doar teatru și acesta a devenit ceva foarte personal. Mi-a fost foarte greu pentru că
cele mai frumoase momente ale mele le-am trăit acolo, cu mirosul și grandoarea scenei.
Sinceră să fiu, cînd ești singur pe scenă ești cupins de o forță care parcă îți
vorbește.Important e să înțelegi ce-ți spune și ce vrea de la tine.

4.Există o diferență substanțială între tehnicile actoricești folosite în teatru și cele din film?

4.Baza este aceeași pentru că Stanislavski, un inovator al teatrului, a adus realismul pe

scena acestuia. În același timp exista o diferență foarte mare, și asta vorbind din experiență
proprie pentru că am susținut lucrarea de disertație pe această temă. Am preluat o scenă din
spectacolul “Platonov” în care jucam și am transpus-o pe peliculă, a ieșit ceva absolut
diferit. Dacă în teatru ai un rol bine definit pe care trebuie să-l joci continuu de la începutul
spectacolului pînă la sfîrșit, în film e altceva. Ai de jucat de exemplu momentul isteriei și
ești nevoit din anumite motive tehnice, organizaționale să faci mai multe duble. E foarte
important ca în pauzele dintre acestea să ții minte exact ce ai făcut anterior și să menții
atitudinea potrivită. Să nu uităm și de faptul banal că te simți diferit pe platouri decît pe
scenă.Eu iubesc teatrul din interior, în schimb prefer filmul din exterior.

5.Cum ai fost aleasă pentru rolul feminin principal din “Nuntă în Basarabia”?
5.M-a sunat odată cineva care s-a prezentat drept un regizor care ar vrea să facă un film
despre care mi-a vorbit foarte vag. “Castingul” ulterior s-a desfășurat timp de cîteva luni.
Simțeam că eram urmărită la facultate, mă oprea și-mi spunea să nu mă pensez, să nu-mi
tai nici măcar capetele părului, să nu mă îngraș, să nu slăbesc, adică să rămîn exact așa cum
eram. Sincer, eu doar cînd am semnat contractul am înțeles cine e și ce vrea de la mine
Napoleon Helmis, pentru că mereu părea foarte confuz ce spunea el, care fiind artist avea o
atitudine mai ciudată față de toate. Cînd m-a sunat să semnăm contractul, eram cu bagajele
în ușă, gata de plecarea la Moskova. Nu a fost să fie, și cred că e vorba și de o anumită
intervenție a sorții în cazul dat, pentru că simt că mă leagă ceva mai personal de acest film,
niște semne- cînd am intrat la UNATC am venit cu poeziile lui Dumitru Matcovschi care
ulterior a fost tatăl meu în film iar primul film romînesc pe care l-am văzut a fost prin
coincidență și primul film regizat de Napoleon Helmis, “Italiencele”.

6. Cît de mare este reponsabilitatea unui actor al cărui debut în cinematografie este chiar un
rol principal?

6. Am fost conștientă de responsabilitatea pe care mi-o asumasem și îmi făceam griji la

acest capitol, dar în același timp Nap a fost ca un tată pentru mine în durata filmărilor și a
știut foarte bine cum să mă îndrume și să-mi insufle încrederea în sine. Tot el mi-a zis că nu
vrea să joc, ci să fiu firească cum sunt în viața de zi cu zi.

7. Înafară de faptul că este debutul tău cinematografic, ce reprezintă pentru tine Nuntă în
Basarabia?
7. Cînd am văzut prima oară pelicula am avut o reacție foarte categorică și negativistă, am
zis că nu vreau să-l mai revăd și o perioadă așa a fost. Iar mai apoi, cînd filmul a început să
 fie solicitat la festivaluri internaționale și apreciat de către public, mi-am revizuit și eu
atitudinea și am început să prind și eu din gustul bucuriei oamenilor, chiar dacă la început
eram foarte deprimată. Acum, după ce au trecut doi ani de la filmări, lucrurile s-au mai
schimbat și eu perpec deja altfel premiera peliculei.

8.Cît de bine crezi că au colaborat echipele de la Chișinău cu cele de la București?

8.Foarte bine! Luministul nostru, vorbitor de limbă rusă, cînd a fost întrebat dacă nu
întîlnește probleme sau anumite bariere lingvistice a răspuns: “Pe acest platou se vorbește o
singură limbă- limba artei”. Și a avut dreptate.
9.Tu și Vlad cum v-ați înțeles?

9.Între mine și Vlad a existat o chimie chiar de la începutul filmărilor- un puls emotiv care
ba exploda, ba se calma. În același timp ambii credeam că e vorba doar de un joc de rol.
Chiar a fost ceva…Au existat momente în care eram certați pînă la ură și trebuia să trecem
la filmat. De la asta începeam, motiv din care mi se par foarte reușite scenele dintre noi doi
pentru că au fost sincere, din interior. Pe platou totuși ne-am înțeles bine, Vlad fiind unul
dintre cei mai apreciați actori ai generației sale de la care am învățat multe lucruri dar care
și el la rîndul său a învățat ceva de la mine. Pînă la urmă, această peliculă a reprezentat și
pentru el un debut in cinematografie.

10.De ce crezi că Nap Toader a ales să păstreze numele voastre reale în scenariu?

10.Scenariul filmului, în linii generale este o adaptare a unor întîmplări personale, Vlad
fiind pe ecran Nap, iar eu soția lui Adriana. Din acest motiv nu s-a gîndit din start la nume
cînd l-a scris. În momentul în care ne-a vazut a recunoscut că a stat vreo două luni zilnic cu
pozele noastre în față, iar după ce ne-a cunoscut mai bine și-a dat seama că ne potrivim cu
acele personaje așa cum suntem noi în realitate, fără să jucăm prea mult. Din acest motiv
cred că ne-a păstrat numele.

11. Cum s-a reușit filmarea unui lungmetraj în timp record de 22 de zile?
11. Cînd e vorba de un film cu atîtea personaje, atît din Romania cît și din Moldova- actori
care fac teatru sau au alte ocupații serioase, e greu să-i strîngi pe toți și să-i limitezi în alte
acțiuni pentru o perioadă mai îndelungată. În al doilea rînd a fost o înțelegere cu locațiile,
cu chiria acestora, și asta ne-a limitat. Pur și simplu nu aveam nevoie să întindem coarda.

12.În multe orașe s-au cerut proiecții suplimentare, filmul a fost solicitat și la diverse
festivaluri internaționale. Vă așteptați la un astfel de succes?
12.Ne așteptam la un succes poate și mai mare, premieră cu covor roșu și proiecții in
cinematograful “Patria”, dacă nu ar fi intervenit anumite probleme politice. Pînă în ultima
clipă nu mai credeam că o să reușim să avem parte măcar de o premieră la Chișinău.

13.Ce părere ai despre prejudecățile și obiceiurile ridicolizate în film?

13.Sincer, eu văd mai mult latura comică a filmului, deși simt și drama și momentele mai
tragice ale acestuia. În legătură cu obiceiurile și tradițiile, mai ții minte ce a zis Vlad în film?
(zîmbește) Glumesc, defapt trebuie să recunosc că nu am fost decît la două nunți în viața
mea. Am reușit cu rolul din film pentru că știu cum au loc lucrurile în linii generale.

14.Crezi că în viața reală dragostea reușește să treacă peste tot?

14. În viață se întîmplă mult mai multe chestii urîte peste care oamenii reușesc să treacă.

15.În ce direcție crezi că o să meargă cariera ta în viitor?

15.După cum am mai spus, am o piesă scrisă de un scriitor rus special pentru mine la care
vreau să muncesc, dar despre ea nu vreau să vorbesc prea mult atît timp cît este încă la etapa
de proiect. Sînt în discuții cu un post tv legate de niște idei de ale mele, iar cinematografia
este ceva imprevizibil, nu știi niciodată ce îți poate oferi pentru viitor.