Se vorbeşte din ce în ce mai des despre terapia cu
urină sau urinoterapie. Numai gîndul că acest lichid considerat produs de dejecţie este introdus în organism poate crea repulsie. "Cum să bem urină?", se întreabă mulţi oameni, asociind o astfel de terapie cu obiceiuri sectante sau cu cele din MISA lui guru Bivolaru. Desigur că, este greu de acceptat consumul propriei urine. Totuşi există o sumedenie de teorii, unele chiar verificate prin punerea lor în practică, precum că urina proprie ar putea vindeca omul de boli. După cum ne-a spus dl Fănică Voinea Ene, terapeut naturist care, alături de o sumedenie de metode terapeutice recomandate, acceptă şi calităţile terapiei cu urină, ceea ce ne împiedică să acceptăm urina ca remediu terapeutic sînt, de altfel, prejudecăţile: "Dacă am ştii şi, mai ales am constata că, în pofida mirosului său uneori pestilenţial şi a gustului total dezagreabil, efectul terapeutic al consumului de urină este remarcabil, mai ales în tratarea unor boli grave cum este cancerul, am trece peste toate aceste inconveniente. Urina nu este cu nimic mai impură decît unele alimente. Carnea, de exemplu, înglobează toate substanţele conţinute de urină şi în plus altele dăunătoare organismului". Folosirea urinei în tratarea unor afecţiuni nu datează de azi, de ieri, ci se pierde în negura veacurilor. Omul primitiv, spune terapeutul naturist Fănică Voinea Ene, a împrumutat procedeul de la animale: "Observînd că vulpea, rîsul, leul şi alte sălbătăciuni se tăvălesc, atunci cînd sînt rănite, în propria urină, omul le-a imitat cînd s-a aflat în situaţii critice. Avea astfel să constate că efectul este mai mult decît benefic". Primele menţiuni scrise ale urinoterapiei apar încă de acum 5000 de ani în papirusurile egiptene de la Rig- Veda, apoi în operele lui Hipocrate (460-375 î.Hr.), părintele medicinei. Acest remediu există de cînd e lumea şi este consemnat chiar şi în Biblie, în Vechiul Testament: "Bea apă din fîntîna ta şi din izvoarele puţului tău". Se spune că terapia cu urină n-a fost niciodată pierdută, ci numai tăinuită. Paracelsus a recunoscut şi el virtuţile terapeutice ale urinei. În epoca modernă, metoda este tratată pe larg îndeosebi de J.W.Armstrong, naturist englez, în lucrarea "Apa vieţii", de medicul german Kurt Hertz - "Urinoterapie cu urina proprie", de Beatrice Bortnet, din Franţa, dr. Ryosuku Uryu din Japonia. Recomandăm şi cîteva cărţi apărute în România: "Urina, tratament pentru viaţă" - Daniel Menrath, "Noţiuni introductive despre autoterapia cu urină" - dr. Camelia Roşu, "Tratamente naturale cu argilă, urină şi hrană vie" - Elena Niţă Ibrian. Terapeuţi din toată lumea fac referire la eficienţa tratamentului cu urină. În satele din Maramureş şi Bucovina urina este folosită şi astăzi ca mijloc de tratament, mulţi bătrîni povestind cum au scăpat de boală consumînd propria urină. Din urină, unele firme produc medicamente valoroase şi, totodată, scumpe. De pildă, societatea Porta-Jolm, din S.U.A., fabrică Urinokinase, un medicament pentru tratarea infarctului, în care scop are amenajate circa 10.000 de puncte de colectare a urinei bărbaţilor pe întreg teritoriul Statelor Unite. Grupul Ares-Serano, una dintre cele mai mari companii de medicamente din lume, produce din urina femeilor aflate la menopauză Pergonal-ul pentru stimularea fertilităţii. În multe ţări se utilizează pe scară largă autourinoterapia. Numai în Japonia există peste 2 milioane de asemenea practicanţi. Pe ce se bazează această metodă? Este posibil ca urina proprie să acţioneze în organismul omului conform principiilor homeopatiei. Urina, odată introdusă în organism, ar putea acţiona ca un autovaccin, nu numai vindecînd, ci şi întinerind. Regretatul terapeut Valeriu Popa avea convingerea că urina este un elixir al vieţii dăruit de natură şi că reprezintă o soluţie terapeutică pentru aproape toate bolile. Mulţi urmaşi ai săi într- ale terapeuticii naturale au văzut în preajma dînsului multe cazuri vindecate de cancer, diabet, boli de piele, boli de inimă, boli de rinichi şi chiar SIDA cu ajutorul acestei terapii. După cum ne-a spus dl Fănică Voinea Ene, "metoda se bazează atît pe efectul homeopatic al produşilor metabolici specifici stărilor patologice ale organismului (acid uric, uree şi alte asemenea toxine, celule moarte, etc.) conţinuţi de urină, cît şi pe cel alopatic şi revitalizant al unor substanţe active din compoziţia sa (urinochinaza, alantoina, anumiţi hormoni, în special melatonina - hormonul care prelungeşte viaţa; enzime, îndeosebi creatinina, pepsina, tripsina, lipaza, amilaza şi maltoza; săruri minerale, mai ales de magneziu, calciu, sodiu, potasiu şi amoniu; aminoacizi, polipeptide, vitamine etc.)". Urina are deci o acţiune terapeutică deosebit de complexă: "Ea stimulează reacţiile imunitare ale organismului, restabileşte echilibrul acido-bazic şi hormonal al acestuia, accelerează metabolismul şi eliminarea reziduurilor rezultate în urma sa, purifică şi energizează zonele afectate, contribuie la distrugerea germenilor patogeni, echilibrează funcţia renală, reduce colesterolul sanguin, lizează tumorile maligne şi benigne, dizolvă cheagurile de sînge (prin urinochinază), cicatrizează rănile (prin alantoină), prelungeşte durata vieţii (prin melatonină)". Ce boli poate vindeca terapia cu urină? Terapia cu urină poate fi făcută de oricine, tînăr sau bătrîn, chiar şi copil, la domiciliu şi fără nici o cheltuială. Bolile sînt numeroase, iar remediul este însăşi propria noastră urină, care, spune dl Fănică Voinea Ene, vindecă boala prin îndepărtarea toxinelor şi deşeurilor din organism şi prin stimularea mecanismului de apărare al corpului: "Consumul intern al urinei proprii este indicat în boli de sînge (leucemie, trombocitemie), cancer (epitelioame, sarcoame, limfoame, adenoame, etc.), afecţiuni urogenitale (nefrite, pielite, uretrite, cistite, insuficienţă renală, litiază renală, sterilitate), boli metabolice (diabet zaharat, obezitate, hipercolesterolemie, etc.), afecţiuni endocrine (diabet insipid, insuficienţă paratiroidiană, insuficienţă corticosuprarenală), afecţiuni ale aparatului respirator (astm bronşic, emfizem pulmonr, pneumonii, tuberculoză pulmonară), boli cardiovasculare (cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială, arterită), afecţiuni digestive (gastrite, colite, constipaţie, balonări abdominale), afecţiuni hepatobiliare (ciroză, dischinezie biliară, hepatite), afecţiuni ale sistemului nervos (migrene, nevroze, tulburări neurovegetative) şi chiar SIDA. Extern, se utilizează în afecţiuni dermatologice (alopecie, arsuri, eczeme, cangrene, psoriazis, etc.) şi în cosmetică (pentru tratarea acneei, seboreei, celulitei şi a ridurilor)". Cum se face tratamentul cu urină? Este de preferat să nu se folosească alte medicamente în timpul acestei terapii şi să fie consultat un specialist. Înainte cu două săptămîni de a începe acest tratament, cît şi în timpul curei, sînt interzise chimioterapicele de orice natură şi consumul de alcool, cafea, ceai chinezesc, zahăr rafinat, conserve de orice fel, carne, lapte, ouă, grăsimi animaliere, condimente iuţi, sare în exces, pîine albă, orez decorticat, paste făinoase, produse fine de panificaţie şi de cofetărie. Ca tonic general pentru menţinerea unei stări corespunzătoare de sănătate si energie şi, de asemenea, preventiv, contra tuturor bolilor infecţioase, studiile arată că 200 ml (un pahar) de urină, o dată pe zi sau chiar de două ori, poate fi luat în siguranţă (primul şi ultimul jet se aruncă). Cu cît cantitatea este mai mare, cu atît terapia este mai benefică şi nu este dăunătoare. Pentru orice îmbolnăviri minore, 1-2 pahare/zi reprezintă o cantitate suficientă. Se poate ţine post de 1-3-7-14- 21 de zile numai cu urină şi apă (plus 2 clisme/zi), vindecîndu-se astfel multe boli cronice. O perioadă lungă de post se face sub controlul unui expert, pentru că au loc tot felul de eliminări de toxine, în special erupţii cutanate şi vomă. În tratament, spune dl Fănică Voinea Ene, se foloseşte numai urina proprie proaspătă, colectată dimineaţa (deoarece are cel mai mare conţinut de melatonină), de la mijlocul jetului. Primul şi ultimul jet se aruncă. Lichidul de la începutul micţiunii, cît şi cel din imediata apropiere a sfîrşitului acesteia nu va fi preluat pentru cură, deoarece conţine toxine dăunătoare: "În uz intern, remediul se administrează în doze de 1-2 pahare pe zi, dimineaţa, cu 20-30 de minute înainte micului dejun, în amestec cu ceai medicinal, sucuri de fructe şi legume sau cu apă, pentru a-i diminua gustul şi mirosul dezagreabil. Durata unei cure este de 1-6 luni. Tratamentul poate fi reluat după o pauză de 1-2 luni. Eficienţa curei creşte, dacă se ţin posturi de curăţire de 1-2 zile pe săptămînă sau de 3-6 zile pe lună, în care nu se consumă altceva decît apă, ceaiuri medicinale şi sucuri de fructe şi legume amestecate cu urină. Pe timpul acestora este bine să se facă 1-2 clisme pe zi cu decocturi de plante medicinale. În uz extern, se pun de 2-3 ori pe zi cataplasme cu urină pe zona afectată. După 2-3 ore, regiunea se spală cu apă şi săpun neutru (pentru copii sau săpun pentru bărbierit). Atît în cura internă, cît şi în cea externă, la începutul tratamentului s-ar putea să constataţi o agravare a simptomelor, sau apariţia unei erupţii cutanate, a senzaţiei de greaţă, a scaunelor moi sau a altor asemenea reacţii. Nu vă impacientaţi! Este semnul că remediul lucrează la vindecarea dumneavoastră. Aceste reacţii dispar automat în 2-3 zile. De asemenea, odată început, tratamentul nu se întrerupe decît în cazuri excepţionale, pentru că remediul induce în organism un ansamblu de procese succesive (drenaj, revitalizare, stimularea reacţiilor imunitare), a căror oprire reduce efectul curativ al acestuia". Specialiştii în urinoterapie spun că ar fi bine ca oamenii să încerce această metodă cel puţin pentru acele suferinţe pentru care nu există încă o vindecare şi să afle singuri rezultatele minune.