Sunteți pe pagina 1din 5

Cel mai iubit dintre pamanteni-marin preda

Aparut in 1980, cu putin timp inainte de moartea autorului, „Cel mai iubit dintre
pamanteni", este un roman total, reunind mai multe tipuri ale acestei specii: jurnalul,
romanul de dragoste, politic, social, eseistic, psihologic, senzational. m3s3718ml41ckk
In cele peste o mie doua sute de pagini ale acestei opere de exceptie, autorul dezvolta
tema raportului dintre fiinta umana si istorie, a Soartei in puterea careia omul devine o
jucarie; pe buna dreptate, „Cel mai iubit dintre pamanteni" a fost caracterizat drept
„romanul unui destin care-si asuma o istorie, romanul unei istorii care traieste printr-un
destin" (Eugen Simion).
Reluand teme si motive din cartile anterioare (cu exceptia celor legate de viata satului,
dezvoltate in „Morometii"), autorul a compus un roman arborescent „fresca a unei lumi si
analiza a unui esec in dragoste, cronica de familie si spovedanie a unui invins" (N.
Manolescu).
Structura:
Alcatuit din zece parti dispuse in trei volume. „Cel mai iubit... " este un jurnal, o
confesiune lucida si amara, scrisa la persoana I de catre un om pe care sansa 1-a ocolit.
Tehnica este cea a retrospectivei, eroul (inchis pentru crima), povestindu-si intreaga
viata; exceptie fac doar vreo treizeci de pagini din ultimul volum, scrise de Ciceo,
avocatul lui Petrini. Volumul I incepe printr-o meditatie pe tema mortii („Moartea e un
fenomen simplu. in natura, numai oamenii il fac inspaimantator. Vorbesc de moartea
naturala, care adesea e o dulce ispita"); volumul al III-lea se incheie prin fraza
concluziva: „daca dragoste nu e, nimic nu el". in acest mod, Eros1 si Thanatos2 se
arcuiesc peste intreaga actiune.
Titlul romanului poate fi inteles abia la sfarsit si constituie o ironie amara: cel mai iubit
dintre pamanteni n-are parte de dragostea semenilor; mai mult decat atat, insasi Soarta
nu-1 iubeste, harazindu-i infrangeri si umilinte si facand din el un ucigas fara voie.
Universul operei:
Romanul se constituie ca un jurnal, pe care detinutul Victor Petrini il scrie in timpul
ultimei sale condamnari si in care isi regandeste intreaga viata.
Prima parte a acestei retrospective cronologice evoca tineretea lui Victor Petrini,
petrecuta inaintea si in vremea celui de-al doilea razboi mondial, cand „timpul nu mai
avea rabdare" (ca si in „Morometii").
Crescut intr-un oras transilvanean, in casa unui muncitor de la fabrica de avioane, Victor
Petrini devine „ un adolescent dur si turbulent", ocolit de fete (carora le era frica de el) si
urat de colegi pentru gandirea sa transanta.
Incetul cu incetul, tanarul se transforma intr-un alt Mare Singuratic, intr-un instrainat
orgolios si revoltat impotriva lui Dumnezeu (ca Lucifer*).
Poate nu neaparat din aceste pricini, dar, in orice caz, existenta lui Petrini s-ar putea
asemana cu destinul luciferic: „caderea" in Infern incepe in adolescenta si tot ceea ce va
urma (istoria absurda, detentia, iubirea convertita in ura, cele doua crime) constituie
„treptele" coborarii in „subterana". Expresia simbolica a „subteranei" o constituie
„munca" la ucis de sobolani in care va fi aruncat profesorul universitar Victor Petrini.
Deocamdata, persoana asupra careia isi revarsa liceanul necazurile instrainarii sale este
Mama. Cu aceasta, fiul poarta discutii contradictorii pe teme religioase, ba chiar, intr-o
seara, o loveste peste bratul care facea asupra lui semnul crucii.
Prima parte a volumului I ar putea fi privita si ca roman al formarii unui tanar.
Din aceasta formare face parte si initierea erotica (episodul legaturii cu Nineta Romulus),
sfarsita curand prin plecarea fetei. Dupa ce termina liceul, Victor Petrini se inscrie la
Facultatea de Litere si Filozofie din acelasi oras, devenind un student stralucit.
Acum traieste o noua iubire (pentru o frumoasa colega numita de el Caprioara), dar nunta
proiectata nu are loc: dorind sa scape de o sarcina („amintire" de la un medicinist),
Caprioara moare, se pare, in timpul interventiei.
Cautarea fetei de catre autoritati si ancheta la care este supus Petrini constituie un mic
roman senzational a carui enigma ramane pecetluita.
incepand cu partea a doua a cartii, viata personajului central curge dictata de aceeasi
Soarta, in interiorul careia notiunile de: fericire, iubire, prietenie, dreptate isi modifica
sensurile.
Pregatindu-se pentru o cariera in invatamantul superior, Petrini preda la o scoala unde-1
are drept coleg pe un anume Petrica Nicolau (ins anxios si autor al unui volum de versuri)
care ii devine prieten.
Invitat intr-o zi la masa, Victor ramane impresionat de frumusetea iradianta a Matildei
(sotia noului sau amic), de care se indragosteste.
La randul ei, femeia raspunde cu caldura acestei iubiri, vi-zitandu-1 pe Victor Petrini si
trimitandu-i scrisori, cu atat mai mult, cu cat sotul ei (dominat de un tata autoritar)
devenise si mai dificil.
Dupa doi ani, divortul dintre sotii Nicolau pronuntandu-se, Petrini se casatoreste cu
Matilda si se muta in somptuoasa ei casa.
Abia acum incepe iadul pentru proaspatul sot, caci iubirea stihiala a femeii oscileaza intre
patima si ura, cunoscand chiar momente de violenta, cand dragostea coboara „in
subterana".
Intelectuala si ea (era arhitecta), dar avand o cultura diferita de cea filozofica, Matilda nu
poate crea o comunicare spirituala cu sotul ei (care devenise asistent universitar si scria o
lucrare despre o noua gnoza). in plus, femeia are destule momente in care isi arata
adancurile (urate) ale sufletului sau abisal, devenind parca un alt om.
Bunaoara, ducandu-si sotul in vizita la o ruda, Matilda il trateaza ca pe un necunoscut,
ranindu-i mandria in fata numeroasei ei familii; banuitoare fara temei, il actfza mereu pe
Victor de simpatii fata de alte femei, ba chiar, intr-o zi, sparge sertarele in care acesta isi
pastra manuscrisul viitoarei lui carti; nu de putine ori, ea incearca sa-si impuna
dominatia, ba chiar sa-1 invite sa plece.
Aceasta ar fi o parte din romanul de dragoste continut in cartea de fata. Imaginea care
sintetizeaza transformarea iubirii dintre cei doi soti este chipul Matildei, care capata
trasaturi masculinizate, ca intr-un mit intors al Androginului4: „imi arata un chip
devastat, cu ochii pe jumatate inchisi, acest chip care nu era frumos decat printr-un
misterios suflu interior, era parasit acum de armonia lui si mi se arata ochilor cu oribilele
trasaturi ale unui barbat".
in paralel cu existenta cuplului Petrini, sunt infatisate aspecte din viata politica si
universitara a anilor 1950. Acestea constituie o noua „treapta" a coborarii in Infern, cand
Istoria devine absurda, mutilandu-i pe cei care nu se incadreaza in „patul" ei procustian.
Astfel, noul decan al Facultatii de Filozofie (unde preda si Petrini) este un anume
Vaintrub, medic stomatolog devenit, peste noapte, profesor de marxism. Tot acum, un
mare filozof (probabil L. Blaga) este inlaturat si inlocuit cu un ins total nepregatit, iar
unele discipline sunt scoase din planul de invatamant; cel mai puternic om din facultate
este caloriferistul (devenit secretar de partid); din ordinul lui Stalin, incepe amenajarea
Canalului Dunare-Marea Neagra, pe santierele caruia este distrusa intelectualitatea
romaneasca; un coleg al lui Petrini (un anume Cubles) este arestat, in timpul
demonstratiei de 7 Noiembrie, din pricina ca strigase ca Ardealul este pamant romanesc.
Tabloul vietii universitare din acei ani este completat, in volumul al III-lea, prin
amintirile lui Suzy Culala (iubita lui Petrini). Aceasta evoca sedintele in care, in fata
amfiteatrelor pline de studenti, erau „infierati" tinerii care proveneau din familii instarite;
in urma unei asemenea „demascari", o fata se spanzurase.
Petrini resimte, in curand absurditatea timpului pe care-1 traia; chiar in seara botezului
fiicei sale, Silvia, acesta este arestat. Aici se incheie primul volum al romanului.
Volumul al II-lea prezinta, la inceput, interogatoriile absurde la care este supus Victor
(acuzat ca ar fi facut parte din miscarea „Sumanele negre", de esenta antimaghiara). Dupa
trei luni, cu toate ca nu recunoscuse ceea ce nici nu era adevarat, Petrini este condamnat
si ajunge in minele de plumb de la Baia Sprie.
Este o noua „treapta" a coborarii in Infern, concretizata in imaginea dantesca a galeriilor
intunecate, dar si in rautatea gardienilor analfabeti, dar stapaniti de mandria puterii. Unul
dintre acestia ravneste sa-1 ucida pe Victor Petrini, tinandu-1 nopti intregi descult si
numai in camasa, in ghereta din scanduri a carcerei, in luna februarie. Scena in care acest
gardian mimeaza zdrobirea tamplei detinutului este edificatoare pentru Istoria stupida
care agresa fiinta umana, distrugandu-i inteligenta.
Asa se face ca, intr-o zi, Victor Petrini il ucide pe gardianul primejdios, impingandu-1 in
abisul intunecat al minei si salvan-du-si astfel viata. Considerata drept un accident datorat
neatentiei, aceasta moarte trece neobservata.
Eliberat dupa trei ani si trei luni, personajul se intoarce in orasul sau, dar nu mai poate fi
vorba de a fi reintegrat in invatamant; el este obligat sa intre in echipa de deratizare a
orasului, uciderea sobolanilor fiind, poate, ultima „treapta" a coborarii in Infern.
Toate aceste aspecte (viata universitara, atitudinea autorita tilor, existenta puscariasilor
politici, trimiterea la „munca de jos" a intelectualilor) alcatuiesc romanul politic si social.
La putin timp dupa intoarcerea sotului sau, Matilda (deranjata de noua pozitie sociala a
acestuia) divorteaza si se casatoreste cu un anume Mircea - activist de partid de rang
superior.
Victor Petrini devine strungar, apoi contabil la o intreprindere (ORACA), incercand sa
ramana om intr-o lume ilogica: „intr-o lume absurda, de «rinoceri^» trebuie sa ramai om,
chiar cu riscul de a deveni tu insuti absurd ca nu esti rinocer." (Andreea Vladescu)
Volumul al II-lea se incheie cu paginile de mare vibratie evocand moartea Mamei, care se
desparte de viata indurerata si plina de amar.
Volumul al IlI-lea prezinta intoarcerea lui Victor Petrini la mitul iubirii.
Nascuta din nevoia de a umple golul lasat de moartea Mamei, aceasta dragoste se va
dovedi o iluzie: Suzy Culala (iubita lui Petrini) isi ascunde nu doar infatisarea (sub pletele
castanii ca un alt val al Mayei), ci si statutul social. Casatorita cu un inginer dipsoman,
Pencea, ea „uita" acest „amanunt", fapt care va avea urmari grave: in timp ce se aflau la
munte, Suzy si Victor sunt urmariti, pana in cabina telefericului, de catre Pencea (hotarat
sa-i ucida). Pentru a se apara, Petrini il impinge in prapastie pe dipsoman, savarsind a
doua crima.
Marturisindu-si fapta, Victor este inchis din nou, timpul detentiei fiind si cel in care isi
scrie jurnalul.
Finalul il evoca pe acest om batut de soarta in perioada urmatoare eliberarii; acum scapa
de iubirea-iluzie (prin plecarea din tara a lui Suzy) si se pregateste sa-si publice cartile.
La numai treizeci si cinci de ani, personajul intelege ca mitul fericirii prin iubire va dainui
etern.
Exista, in roman, minunate pagini inchinate Mamei, suflet „ bogat in absolut, dincolo de
timp si de spatiu "; tot asa, exista pagini pline de duiosie in care este exprimata iubirea
pentru micuta Silvia. impreuna, aceste fragmente alcatuiesc un roman al familiei.
Arta realizarii personajului principal
Personajul central al romanului este Victor Petrini - profesor universitar dintr-un oras
transilvanean si autorul jurnalului lucid si amar, care trebuia sa tina locul spovedaniei
dinaintea mortii.
Din paginile lui se incheaga imaginea unui personaj complex, sincer pana la duritate, care
cauta in scris o modalitate de izbavire.
Aflat intr-o situatie-limita a vietii (asteptand condamnarea la inchisoare pe viata), el isi
regandeste altfel intreaga existenta condusa de o Soarta nemiloasa si atotputernica, asa
cum se intampla in marile tragedii antice. Din acest punct de vedere, Victor Petrini este
un personaj tragic.
Prenumele primit la botez ar fi trebuit sa-i aduca un statut de invingator, dar acesta se lasa
asteptat pana la sfarsitul cartii; ca si titlul romanului, prenumele este o ironie, Petrini fiind
mereu un mare invins.
Ca si eroii lui Camil Petrescu, personajul este un intelectual de elita, iar numeroasele
citate si referinte la Platon, Socrate, Spinoza, Rousseau, Dostoievski ii atesta aceasta
calitate. Ganditor profund (asa cum reiese din discutiile purtate cu prietenul sau, Ion
Micu, dar, mai ales, din numeroasele pagini in care analizeaza viata si lumea), Victor
Petrini este un idealist; pentru el, sensul existentei consta in apararea valorilor ei sacre:
credinta in ideal, prietenia, devotamentul, iubirea.
Din pacate, viata ii ofera revelatii dureroase personajul traind complexul unei adevarate
„caderi" luciferice.
Cea dintai dintre acestea o constituie istoria aberanta al carei martor este; onest in gandire
si in relatiile cu ceilalti oameni, Petrini nu poate intelege schimbarile la care asista:
inlocuirea marelui filozof si a altor profesori renumiti, condamnarea lui pentru un cuvant
dintr-o scrisoare (trimisa de un fost amic) rautatea gratuita in numele unei dogme.
Cu toate ca incearca sa reziste cu stoicism loviturilor soartei, se simte un instrainat, din
pricina ca muncile pe care le face dupa prima detentie ii anuleaza calitatea de creator.
A doua mare revelatie a lui Petrini este legata de mitul fericirii prin iubire. in care se
refugiase, intr-un soi de bovarism (ca si Ilie Moromete).
Se vadeste insa ca amandoua femeile pe care le-a iubit poarta parca o damnare, un
blestem de care nu pot scapa.
Astfel, Matilda il fascineaza numai atunci cand este sotia altuia, reprezentand pentru el
Trecatoarea, Necunoscuta plina de mister. Ulterior isi da seama ca femeia era jucaria
unor forte obscure, a unor „demoni" care o invadau din adancurile ei sufletesti si
niciodata nu va fi altfel.
Suzy poarta si ea blestemul minciunii si este atragatoare numai pana la aflarea
adevarului; pe urma, devine parca o straina, iar plecarea ei reprezinta o binefacere.
Pana la sfarsit, Petrini ramane un alt Mare Singuratic, personaj fascinant si unic in
literatura romana.

S-ar putea să vă placă și