Revolutia engleza

 1 Premisele revoluţiei
◦ 1.1 Premise social-economice
◦ 1.2 Premise politice şi ideologice
 2 Desfăşurarea revoluţiei
◦ 2.1 Faza parlamentară
◦ 2.2 Războiul civil
◦ 2.3 Republica şi Protectoratul lui Cromwell
◦ 2.4 Restauraţia Stuarţilor
◦ 2.5 "Revoluţia Glorioasă"
1.1 În Anglia, populaţia era de aproape 4 milioane de locuitori la începutul secolului al XVII-
lea iar capitalismul era vizibil atât la oraşe cât şi la sate.
În domeniul agrar apar primele forme de tip capitalist, fermele de animale.
Se dezvoltă manufacturile si bancile.
În plan social apare noua nobilime şi se dezvoltă burghezia.

1.2 Exista deja o tradiţie a opoziţiei parlamentare faţă de monarhie.

Magna Charta Libertatum (1215) stabilea un echilibru între rege şi reprezentanţii Stărilor
din regat.
Monarhii din dinastia Tudorilor, Henric al VIII-lea şi Elisabeta I, introduseseră anglicanismul
obţinând beneficii enorme din secularizarea averilor bisericeşti.
După stingerea dinastiei Tudorilor (1603), tronul Angliei a fost ocupat de Iacob I (1603-1625),
care inaugura dinastia Stuarţilor scotieni.
Iacob I (1603-1625) a cultivat anglicanismul şi s-a arătat deosebit de intransigent faţă de
catolici şi puritani, unii dintre ei emigrând în America. Tot el, a căutat să fundamenteze
monarhia absolută de drept divin, însă a întâmpinat opoziţia Parlamentului.
Fiul său, Carol I (1625-1649), a fost un tenace susţinător al dreptului divin al regelui si era
ostil atât catolicismului fundamentalist cât şi tendinţelor reformatoare, şi adoptând calea de
mijloc, a fost acuzat de supuşi că ar fi fost filo-catolic, favorizează catolicismul şi se opune
reformei Bisericii Anglicane. Parlamentul englez se împotrivea dorinţei regelui Carol I Stuart
de a vota noi impozite pentru războaiele propuse.

• O importantă particularitate a revoluţiei engleze a fost faptul că ideologia ei a îmbrăcat o

formă religioasă. Puritanii urmăreau "purificarea" bisericii de toate rămăşiţele
catolicismului, îndeosebi suprimarea episcopatului şi introducerea în forma cea mai exactă
a calvinismului. De asemenea cereau cult religios şi o viaţă simplă, fără strălucire,
respectarea libertăţilor civile. Puritanii s-au împărţit treptat în două grupuri: presbiterienii şi
independenţii. Primii, grupând elemente mai conservatoare, se pronunţau pentru păstrarea
unităţii organizatorice a Bisericii Anglicane, după principii calvine; conducerea parohiilor
şi fostelor episcopate urma să fie atribuită unor consilii mixte, compuse din pastori şi laici,
numite presbiterium (de la grecescul presbyteros care înseamnă "mai bătrân").
Independenţii se manifestau împotriva oricărei forme de organizări a bisericii, singurul
element de organizare recunoscut era comunitatea locală, care nu depindea de nici un organ
superior.
 Cauza imediata
Numeroasele războaie au adus Anglia într-o nouă criză financiară. Regele Carol I Stuart se
vede astfel nevoit să convoace parlamentul, în 1628, pentru a vota noi impozite. Parlamentarii
refuză noile impozite şi impun regelui să semneze Petiţia dreptului (1628) care garanta
inviolabilitatea persoanei, recunoştea rolul Parlamentului pentru impunerea de impozite şi
interzicea legea marţială în timp de pace. Regele semnează actul, dar în scurt timp dizolvă
Parlamentul ( intre 1629-1640, Anglia este condusa absolutist)
În 1640, confruntat cu un conflict armat cu Scoţia, regele convoacă din nou parlamentul pentru
a vota noi impozite. Opoziţia parlamentară este din nou puternică, dar parlamentul a fost din
nou dizolvat (Parlamentul cel Scurt).
2.1 Declansarea revolutiei(faza parlamentara:1640-1642))
• Suspendarea Parlamentului cel Scurt a fost urmată de înfrângerea de la Newbourn şi de
pierderea oraşelor Newcastle şi Durham. Armata regală s-a retras în localitatea York. La 3
noiembrie 1640 parlamentul a fost din nou convocat ( Parlamentul cel Lung-1640-1653).
Parlamentarii vor impune revizuirea proceselor politice, desfiinţarea unor impozite (ex.
impozitul pe corăbii) şi multe altele. Victoria parlamentului a devenit deplină după
semnarea de către Carol I Stuart a legii privind interzicerea dizolvării parlamentului fără
consimţământul acestuia. Radicalizarea revoluţiei parlamentare s-a realizat în momentul în
care regele a primit Mustrarea cea Mare (1641). În ianuarie 1642 a izbucnit revolta
londonezilor care a obligat pe rege să părăsească Londra iar revoluţia intră într-o nouă fază.
2.2 Razboiul civil (1642-1649)
• Anglia s-a scindat în două tabere: tabăra regalistă sau a cavalerilor, reunea simpatizanţii
regelui, marea nobilime şi clerul anglican şi tabăra parlamentară (capetele rotunde)
cuprindea burghezia, noua nobilime, ţărănimea. Conflictul militar s-a declanşat în august
1642. Primele victorii au înclinat de partea armatei regale dar după ce în fruntea armatei
parlamentare ajunge Oliver Cromwell, acesta crează armata noului model care, începând cu
1643, a obţinut victorii după victorii: Marston-Moor (1644), Naseby (1645) şi Preston
(1648).
• Învins în luptă, Carol a fugit în Scoţia, dar a fost predat Parlamentului. Carol I a fost
judecat pentru trădare (20 ianuarie 1649) şi a fost condamnat la moarte pe eşafod. Prin
condamnarea la moarte a regelui (decapitarea a avut loc la Whitehall la 30 ianuarie 1649),
s-a înfăptuit primul regicid din istoria modernă a Europei, iar conceptul de sacralitate a
puterii regale, care acţionează prin graţia divină, a fost pus sub semnul întrebării. Moartea
regelui a determinat modificarea regimului politic.
• Aceste evenimente au consemnat sfârşitul Marelui Război Civil, război ce a avut caracterul
unei revoluţii burgheze deoarece s-a reuşit abolirea monarhiei absolutiste, aplicarea
principiului separaţiei puterilor în stat, aplicarea şi respectarea drepturilor şi libertăţilor
cetăţeneşti.
2.3 Republica (1649-1653) si Protectoratul (1653-1658) lui Cromwell
• Astfel, în 1649 se proclamă Republica, sub forma "Commonwealth"-ului, în care puterea
legislativă aparţinea în continuare Parlamentului, iar cea executivă unui Consiliu de stat,
format din 40 de membri, dar în care Oliver Cromwell avea rolul hotărâtor.
• În plan extern, Parlamentul cel Lung şi Consiliul de Stat au elaborat o serie de măsuri care
vizau cucerirea unor teritorii (Scoţia şi Irlanda). S-a organizat o campanie militară
împotriva revoltei catolicilor irlandezi şi una împotriva încercării scoţienilor de a-l impune
pe fiul lui Carol ca rege.
• Parlamentul dorind să consolideze poziţia burgheziei engleze, va adopta aşezăminte care
vizau comerţul şi navigaţia. Astfel, în 1651, adoptă Actul de navigaţie, prin care se
proclama monopolul de stat asupra tuturor importurilor, ceea ce punea capăt primatului
olandez în comerţul maritim spre Anglia.
• În 1655, Cromwell obţine Jamaica de la Spania.
• În plan intern, deosebirile doctrinare dintre Parlament şi armată cauzează tensiuni, apărând
diferenţe de interese între moderaţi şi radicali. Cromwell îşi impune, treptat, autoritatea,
culminând cu dizolvarea "Parlamentului cel Lung" (1653) şi promulgarea a diferite
instrumente de guvernare prin care se instituia în Anglia o dictatură militară numită
Protectorat:
• Puterea executivă a fost încredinţată lordului protector Oliver Cromwell şi unui Consiliu
format din 21 de membri. Puterea legislativă a aparţinut lordului protector şi parlamentului
unicameral. Dreptul la vot rămâne cenzitar; catolicii şi regaliştii au fost excluşi din viaţa
politică. În 1657 s-a promulgat o Constituţie prin care puterea lordului protector rămâne
cea mai importantă.
• În 1658 Oliver Cromwell moare urmându-i la conducere fiul său Robert Cromwell, ce s-a
dovedit a fi incapabil să facă faţă opoziţiei, permiţând astfel trecerea la următoarea etapă :
2.4 Restauraţia Stuarţilor (1660-1688)
• Restauraţia stuarţilor a apărut ca o soluţie acceptabilă atât pentru burghezie cât şi pentru
mare parte a nobilimii. Restauraţia s-a produs datorită faptului că opoziţia era îndreptată
împotriva absolutismului monarhic, nu asupra monarhiei, ca instituţie.
• În perioada 1660 - 1688, cât a durat Restauraţia, pe tronul Angliei s-au succedat Carol al II-
lea Stuart (1660 - 1685) şi Iacob al II-lea Stuart (1685 - 1688 ).
• Carol al II-lea a promis prin ,,Declaraţia de la Breda” (mai 1660) o amnistie generală şi
garantarea libertăţii de conştiinţă. Regimul instaurat de Carol al II-lea evolua spre un
echilibru politic în cadrul societăţii engleze. A acceptat prin Actul de mărturisire a
credinţei (Test Act, 1673) excluderea catolicilor din toate funcţiile statului.
• Cel mai important document promulgat de rege a fost Habeas Corpus Act din 1679, care
garanta libertatea individuală şi stabilea normele de arestare şi judecarea deţinuţilor. Prin
această lege, Parlamentul încerca să contracareze tendinţele de reinstaurare a
absolutismului regal.
• Trecerea la catolicism a urmaşului la tron, Iacob al II-lea, şi naşterea fiului acestuia, a
determinat o puternică reacţie populară.
• Iacob al II-lea a promulgat Declaraţia de indulgenţă (1687) care acorda catolicilor, libertate
religioasă şi politică.
• În consecinţă, Parlamentul a votat Actul de excludere care garanta succesiunea la coroană
doar a necatolicilor.
• Regele Iacob al II-lea a încheiat o alianţă cu regele Ludovic al XIV-lea, alianţă ce îi
permitea să întreţină o armată redutabilă. Văzând în această alianţă o ameninţare,
Parlamentul face apel la Wilhelm de Orania, stathouder-ul Olandei, soţul fiicei lui Iacob al
II-lea, Maria.
• Deoarece regele Iacob al II-lea Stuart a încercat să restaureze absolutismul monarhic,
opoziţia a hotărât abdicarea regelui.
2.5 Revolutia Glorioasa:1688
• Instalarea în nov. 1688 ca regent al Angliei, fără nici un fel de incident, a lui Wilhelm al
III-lea de Orania-Nassau a intrat în istorie sub numele de ,,Revoluţia glorioasă”.
Înainte de a deveni rege al Angliei a fost prinţ de Orania, guvernator al provinciilor olandeze
Holland, Zeeland, Utrecht, Gelderland en Overijssel (1672-1702).
A deţinut şi titlul de rege al Franţei, ca toţi regii Angliei de la Eduard al III-lea până la George
al III-lea.
• În 1689 este elaborată "Declaraţia drepturilor" (Bill of Rights ) care stabilea
prerogativele regelui. Suveranul nu putea impune impozite, nu putea să organizeze vreo
armată fără avizul Parlamentului; Parlamentul trebuia convocat la intervale regulate; regele
nu putea să suspende punerea în execuţie a legilor şi nici să obstrucţioneze în vreun fel
respectarea lor; procedurile judiciare se desfăşoară prin intermediul juraţilor; Cetăţenii au
dreptul de a-şi alege reprezentanţii săi.

• “ Revoluţia glorioasă" consacră monarhia parlamentară în care ,,regele domneşte, dar nu

guvernează".
• Regele este şeful bisericii, al armatei, al justiţiei, al diplomaţiei.
• Puterea executivă aparţine Cabinetului, condus de primul-ministru, care este răspunzător
în faţa Parlamentului.
• Puterea legislativă este încredinţată unui parlament bicameral alcătuit din Camera Lorzilor
(membri ereditari sau numiţi de rege), şi Camera Comunelor (membri aleşi prin vot
cenzitar).
• Se edifică un sistem al partidelor politice:
• Tory, care susţineau puterea regală, erau în principal reprezentanţi ai marii nobilimi;
• Whig, protestanţi şi antiabsolutişti, erau reprezentanţi ai burgheziei şi claselor mijlocii,
fiind adepţi al liberalismului.

•
Legile constitutituirii Angliei
• Triennal Act (1694) fixa durata unei legislaturi la 3 ani, instituind obligativitatea alegerilor
periodice şi luând regelui posibilitatea de a convoca sau nu parlamentul după bunul său
plac. Se punea bazele primei monarhii parlamentare din lume.
• Actul de toleranţă (1689) acorda o relativă libertate a cultelor.
• Actul de instalare (1701), prin care tronul putea fi oferit, în caz de lipsă de urmaşi direcţi, şi
pe linie colaterală a dinastiei, cu condiţia de apartenenţă la confesiunea protestantă. Practic,
legea elimina dinastia Stuart, de confesiune catolică, de la succesiunea la Coroană,
deschizând astfel calea instaurării dinastiei protestante germane de Hanovra.
• Actul de unire (1707), constituia Regatul Unit al Marii Britanii, din unirea efectivă a
Angliei cu Scoţia. Ulterior, în 1801, prin uniunea cu Irlanda, se va numi Regatul Unit al
Marii Britanii şi al Irlandei.

Concluzii

• Revoluţia engleză a fost prima din marile revoluţii ale epocii moderne, urmată cronologic
de Revoluţia americană respectiv Revoluţia franceză. Revoluţia engleză a impus în lume
modelul monarhiei constituţionale (nota bene: Anglia nu are o constituţie, în înţelesul
modern al cuvântului, ci un pachet de legi care practic fac cât o constituţie, de aceea o
numim monarhie parlamentară), bazată pe principiul separării puterilor în stat.