ROMANII DIN ALBANIA – AROMANII

Scurta prezentare
 Aromanii sunt considerati de majoritatea istoricilor romani ca fiind ramura sudica a poporului roman, despartita de trunchiul
principal, aflat pe teritoriul Daciei istorice, prin interpunerea populatiilor migratoare slave;
 Sunt grupati in doua zone distincte:
- primul grup, din neamul farserotilor, se situeaza in zona montana din jurul localitatii Korcea, de o parte si de alta a
Alpilor centrali albanezi, pana in Macedonia si Grecia;
- cel de-al doilea grup, stabiliti in campia litorala din Albania de mijloc si din sudul tarii, sunt descendenti ai
saracacianilor.
 Centrul de cultura si civilizatie aromaneasca din Balcani a fost considerat orasul Moscopole.
O statistica recenta a UNESCO, referitoare la chestiuni lingvistice, consemna cca.10 000 de vorbitori ai dialectului aroman.
Alte estimari sunt de la 50 000 la 200 000 de oameni, sau despre cca 15% din populatia Albaniei. Potrivit celor mai recente estimari
(oficiale), aromanii din Albania nu ar fi mai multi de 100 000. „Din pacate pentru Romania si pentru aromanii ei din Albania, la
aceasta ora nu se poate discuta cu conducatorii tarii prietene, caci nu vor sa auda de aceste probleme. In zadar presedintele
Constantinescu i-a vorbit omologului sau albanez despre aceste probleme, in zadar prim-ministrii s-au intalnit. Raspunsurile sunt pline
de tupeu: "daca in Albania sunt atatia aromani, atatia macedoneni si turci, unde sunt albanezii?", s-a intrebat presedintele Meidani.
Albania continua sa evidentieze necesitatea efectuarii unui studiu aprofundat asupra genezei si trecutului populatiei aromane din
Albania si din intreaga Peninsula Balcanica. Partea albaneza motiveaza, printre altele, ca insisi aromanii au divergente in ceea ce
priveste definirea lor ca entitate etnica distincta. Rezervele manifestate de Albania in problema aromanilor sunt determinate, in mare
masura, de natura raporturilor sale cu Grecia. Este cunoscut ca Grecia revendica o serie de teritorii, intre care si Epirul de Nord, adica
partea de sud a Albaniei. Pentru a-si justifica aceste pretentii teritoriale, Grecia sustine ca in Albania traiesc cca 700 000 de greci,
adepti ai cultului ortodox. De fapt acestia ar fi reprezentati de 400 000 greco-ortodocsi si 300 000 de greco-vlahi (aromani).
 Recunoasterea oficiala a Bisericii in limba stramoseasca ramane si astazi un deziderat al comunitatii aromane din Albania.
Potrivit legislatiei albaneze o religie nu poate avea organizata decat o singura comunitate (in intelesul de biserica, organizatie
de cult) religioasa. Prin urmare aromanii fiind de religie ortodoxa nu pot obtine recunoasterea intrucat Biserica Greaca, mai
influenta, a obtinut acest statut mai inainte.
 In Albania aromanii nu au scoli in limba materna si nici nu beneficiaza de vreo recunoastere a drepturilor lor ca
minoritate autohtona! Faptul ca astazi, personalitati marcante ale aromanilor sunt recunoscute oficial ca eroi nationali ai
Albaniei ("Papa Lambru" Belimace, de exemplu) face si mai greu de inteles atitudinea pe care autoritatile albaneze o au fata
de acesti cetateni fideli ai statului albanez.
 23 MAI este Ziua Internationala a Aromanilor
 Note de presa: „In 1912, o data cu debutul primului razboi balcanic, cand s-a pus problema impartirii unor
teritorii care apartineau Imperiului Otoman, Romania a sustinut pe cai diplomatice infiintarea si recunoasterea unui stat albanezo-
roman pe teritoriul ocupat astazi de Albania. La Bucuresti, cu sprijinul autoritatilor romane, se pregatea guvernul viitorului stat, in
frunte cu primul presedinte al Albaniei, Ismail Qemali, cel care avea sa proclame independenta tarii sale in acelasi an, la 28 octombrie.
Desi creat cu contributia decisiva a Romaniei, si a aromanilor din respectivele teritorii, statul albanez nu s-a grabit sa acorde drepturile
pe care le meritau concetatenii lor latini. Nici astazi nu se grabeste.”
„Este de mentionat ca Guvernul Romaniei a sprijinit printr-un "Pro-memoria", remis la Foreign-Office cu prilejul Conferintei
ambasadorilor (13-26 martie 1913, Londra), crearea unui stat independent albanez, care sa cuprinda cat mai multe din teritoriile
locuite de aromani. Aspiratiile de unitate de stat si independenta ale Albaniei (1912) au fost sustinute de aromani (cf. Gelcu
Maksutovici - Raporturile dintre albanezi si aromani la inceputul sec. XX): "aproape ca nu se facea deosebire intre actiunile
albanezilor si aromanilor (...) se constituie un Comitet Cultural Studentesc, in cadrul Societatii albaneze Drita - din care faceau parte
Dobre Ionescu Bujor, Alex. Paraschivescu, Ovidiu Tino, Marasescu Teodor, Gheorghe Lazar, Dumitru Anghel, Rene Polizu si
Pandele Dormise - dupa cum se poate constata, majoritatea o constituiau aromanii (...) in componenta noului Comitet al Societatii
Drita, ales in 1907, format din N.N. Nacio, presedinte, Nik Hristu si Manole Boscu, vicepresedinti, Ion Hristu Pani, D. Tacica, Marcu
Trifan, Mihalache Belo, P. Dumitru, membri, Ilie V. Costuri, casier, Theodor Cona, secretar, Teodor Lopa, Naum Gheorghe, Ilie Th.
Emanoil, cenzori, iar ca presedinte onorific continua a fi Dimitrie Butculescu".

DATE ISTORICE
Extrase din Arhivele Nationale ale Romaniei, grupate in lucrarea „Romanii de la sud de Dunare”, coordonata de prof.
univ. dr. Stelian Brezeanu si prof. univ. dr. Ghe. Zbuchea
<1716> Dimitrie Cantemir, “Descrierea Moldovei” (De antiquis et hodiernis Moldaviae nominibus) – Originea Vlahilor sud-
dunareni (lucrarea marelui carturar moldovean 1673-1723, scrisa in 1716 la cererea Academiei din Berlin).
« Asadar, aceasta Valahie, care se afla in Moesia, este o parte a Valahiei mari, adica a Daciei celei vechi, iar locuitorii ei sunt
ramasitele acelor romani pe care Aurelian Imparatul, precum am spus, ii stramutase din Dacia in Moesia (n  : ca si Constantin
Cantacuzino si Cantemir sustine originea nord-dunareana a romanilor din sudul Dunarii). N-ar putea fi nimeni care sa-mi tagaduiasca
<faptul> ca tocmai din acei roma^ni <se trage> populatia roma^neasca, cea care locuieste inca si astazi in tot Epirul si in jurul Ianinei,
caci graiul insusi ne este martor, dat fiind ca si aceia vorbesc roma^neste, dar au stricat limba latina cu cea greceasca si albaneza,
astfel ca abia daca noi ii putem intelege pe ei si ei pe noi, de aceea ii numesc grecii “cutovlahi”, adica “vlahii schiopi”, pentru ca si in
obiceiuri si in graiul lor parca schioapata. Dar ei sunt oameni foarte tari de virtute si mult mai rabdatori la truda si, ceea ce este de
mare minunare, desi locuiesc de atatea veacuri intre greci si albanezi, totusi ei pastreaza portul propriu, cel vechi roman si al nostru,
lucru pe care il vei vedea, <cititorule>, cand vom vorbi despre portul nostru . »
<1774> Johannes Thunmann (profesor la Halle, J.T. este istoricul care deschide galeria savantilor germani care au adus contributii
esentiale la istoria popoarelor balcanice, caracterizate prin obiectivitate si exactitatea observatiei. Informatiile sale au fost furnizate de
un eminent carturar aroman al veacului al XVIII-lea, originar din Moscopole, Constantin Hagi Gheorghiu Cegani, despre care istoricul
german are aprecieri elogioase.) „Cercetari asupra istoriei popoarelor din Europa de Rasarit”
“Si vlahii de dincolo de Dunare (romanii sud-dunareni), pe care grecii ii numesc in deradere cutovlahi, sunt necunoscuti.
Cunosc istorici de meserie care nu au auzit de existenta lor niciodata. Sunt un popor mare si numeros si compun jumatate din
populatia Traciei si trei sferturi din cea a Macedoniei si Thessaliei. Si in Albania locuiesc multi. Vorbesc acelasi grai ca si fratii lor de
dincoace de Dunare, insa amestecat cu multe cuvinte grecesti. Ei nu sunt in nici un chip veniti din dacia. De 750 de ani sunt cunoscuti
sub numele de vlahi si gasim si urme ale graiului lor inca din sec. VI (aluzie la expresia «  Torna, torna fratre »). Se numesc ei insisi
rumani sau rumuni. Grecii ii numesc vlahi, uneori insa ii confunda cu arvanitii (albanezii). Albanezii ii numesc ciobani. Sunt si astazi
in mare parte nomazi (aluzie la transhumanta lor). Au insa si asezari temeinice si cele mai multe orase ale Traciei de Mijloc,
Macedoniei si Thessaliei sunt locuite de valahi.
▼ J. Thunmann, Untersuchungen uber die Geschichte der ostlichen Volker, Leipzig, 1774, p. 174
<1780> Gheorghe Sincai (reprezentant eminent al Scolii Ardelene, Ghe. Sincai 1754-1816, apara aici cu argumente lingvistice
unitatea neamului romanesc). Despre raspandirea neamului roma^nesc in Europa sud-estica.
« Este imprastiat <neamul roma^nesc> la fel prin Noua Dacie sau Dacia lui Aurelian, care cuprinde partile : Mesiei de Jos,
ale Bulgariei de acum, Mesiei de Susu, ale Serbiei si Dardaniei, ale Albaniei. Ce <sa mai zic de faptul> ca dupa unirea imperiului
vlahilor cu bulgarii, s-a imprastiat peste intreaga Bulgarie, Muntii Hem (Muntii Haemus) si Pind, peste Moglena, o provincie din
thessalia, Macedonia, Tracia, Crimea, Podolia, Pocutia, ca sa tac despre Pesta, Agria, Miscolt si celelalte targuri de dincoace de Tisa
[dincoace fata de mine, care scriu din Buda], despre Viena din Austria, Venetia, si mai multe targuri nu numai in Europa, si chiar din
Asia, in care atat s-au inmultit negustorii daco-romani (roma^nii nord-dunareni), ca au ridicat biserici publice si foarte bogat
impodobite ».
▼Ghe. Sincai, Elementa linguae Daco-Romanae sive Vlachicae in Scoala Ardeleana, editie Florea Fugariu, volumul I, Bucuresti,
1983, p. 598.

ALBANIA SI ,,REPUBLICILE DE PLAI “ – MIHAI EMINESCU

Zi cu zi stirile despre seriozitatea miscarii albaneze castiga consistenta. La 7 mai foile din Viena au primit mai multe dari de
seama telegrafice conform caror albanejii s-ar fi lepadat in mod formal de dominatiunea turceasca si ar fi proclamat independenta
statului lor. In aceeasi zi foaia oficiala ,,Scodra” (Scutari) a aparut pentru prima oara in doua limbi, cea turceasca si cea albaneza, iar in
fruntea foii statea o lunga proclamatie a Ligei si a comitetului acesteia. Aceasta proclamatie declara ca Albania a incetat de-a fi sub
suveranitatea padisahului. Mai departe zice ca toti functionarii turci cari nu sunt de nationalitate albaneza sunt a se considera ca
departati din functiunile lor, exceptandu-se insa aceia care au dovedit ca sunt amici ai schipetarilor. Ordinele Ligei trebuie sa li se dea
ascultare; pe langa ea batranii neamurilor raman ca pan-acum singurii legiuitori.
Cu toata atarnarea de Imparatia turceasca, albanejii au pastrat in parte institutiile lor vechi, constitutionale. Institutiile acestea
s-au cam diversificat la deosebitele neamuri sau plaiuri, poate in urma diversificarii in confesiuni religioase. Neamurile nu plateau dari
Imparatiei turcesti, dar erau obligate de-a intra in armata. In sine sistemul vechi al institutiilor albaneze e democratia in intelesul antic
al cuvantului, caci poporul exercita puterea suprema in plaiuri, in adunarile sale parlamentare, numite cuvande (din lat. conventus,
romaneste cuvant, care inseamna si ,,adunare” si ,,discurs”). Plaiurile mai au, afara de aceste adunari generale, cate un sfat de batrani,
al caror cap e in genere ereditar si se numeste voievod, adeca duce. Organizatii analoge par a fi existat si la noi pana tarziu, desi
izvoarele sunt foarte insuficiente. Dar Vrancea, Campulungul (Bucovinei), Lapusna par a fi fost asemenea mici republice de plai, ca
cele din Albania. In comune administratia o poarta batranii familiilor, precum si alti membri alesi pentru averea sau influenta lor, dar
acestia au mai putina autoritate decat capeteniile plaiurilor ortasesti.
Poporul insusi nu se numeste albanez, ci schipetar. Acest nume pare derivat din cuvantul schiipe sau schipe, care
insemneaza ,,stanca “, deci ,,munteni”. Dar se afla in dialectul ghegic cuvantul arberi pentru popor, Arberia pentru Albania. Desi
ramurile nationalitatii sunt numeroase, totusi cele mai principale sunt gheghii si toscii, ca purtatori ai celor doua dialecte principale.
Toscaria cuprinde Albania de sud, Ghegaria sau Ghegania – cea de nord. Acesti din urma sunt catolici, cei dentai greco-rasariteni. Alte
doua ramuri mai insemnate sunt arberii si ceamii. Ciamaria se numeste in limba albaneza Epirul. In fine se vorbeste adeseori de
mirditi, neam ostasesc catolic, al caror nume inseamna ,,binecuvantati”, benedicti, caci mira inseamna in limba albaneza bine. Numele
populatiunii s-a luat de la formula lor de salutare.
Amestecul foarte mare si pestrit al limbei albaneze, care intrece pe al celei engleze, se va fi nascut din doua imprejurari cari
concurg: intai din vechimea poporului insusi, care in viata sa lunga a avut ocazia de-a primi foarte multe influente straine, al doilea din
numarul cel mai mare al popoarelor cari parte coexista, parte au locuit pe rand in Peninsula Balcanica. Din limba se dovedesc
nenumarate atingeri cu cea romana vorbita in evul mediu de poporul nostru, foarte numeros pe atunci in Peninsula. Un invatat german
a cercetat de ex. 261 de numiri albaneze de animale si a gasit ca dintre acestea 47 se ating cu cuvinte romanesti, multe cu alte cuvinte
romanice, 21 italiene, 41 vechi grecesti, inrudite insa originar, 38 medii si neogrecesti. Dintre toate abia 30 se pareau de origine curat
albaneza.
An zis ca pana acum albanejii au stat de obicei in serviciu strain, s-au luptat pentru interese straine.
Astfel, in vestitul razboi de eliberare al Greciei, eroii Botzaris, Kanaris, Miaulis si Sutzos au fost albaneji.
 Proclamatia despre care vorbim mai sus e iscalita de Ali Pasa, Hodo Bei, Prenc Bib Doda (seful miriditilor), Mufti Hafis
Effendi, episcopul Porten, Nicolae Geaba, in numele notabililor si al poporului atat de confesiune moamentna cat si de confesiuni
crestine.
Trupele din tabara de la Coplica a lui Hagi Osman Pasa au trecut cu toate in partea Ligei; casele publice au fost confiscate,
functionarii osmani departati. Consulatelor li s-a propus aparare militara, insa pan-acum n-a avut loc nici o dezordine publica.
La 9 mai Prenk Bib Doda a plecat din Scodra la Tusi cu 3.000 de miriditi, iar la Scodra s-au concentrat 6.000 de albaneji din
Dibra si Matia.
Hodo Bei s-ar fi jurat ca, in caz daca muntenegrenii ar incerca o agresiune, el ia ofensiva si-i trece pe toti sub ascutisul sabiei.
Sub data de 11 mai ,,Politische Correspondez” primeste din Scodra o telegrama care modifica intrucatva stirea despre
proclamarea independentei. Noutatea despre separarea completa a deosebitelor triburi albaneze de sub suveranitatea sultanului nu este
absolut exacta. Manifestatiunile ce le-au facu albanejii pan-acum au de scop organizarea provinciei in principat, sub suzeranitatea
sultanului, cu Ali Pasa din Gusinie ca principe al Albaniei.
Valiul Izzet Pasa, asupra caruia se plangea asemenea nota muntenegreana, ca si asupra lui Hagi Osman, n-a voit sa,
recunoasca pan-acuma demersele facute de albaneji pe langa el, deci s-a cazut silit de-a se retrage, c-un numar nesuficient de trupe
turcesti, in castelul de la Scodra, unde asteapta ajutoare.

Publicat in Timpul, V, nr. 99, 3 mai 1880, p. 1. Tiparit in volum, prima data, in M. Eminescu, Opere XI Publicistica, p. 152-
153. Cu titlul: [Zi cu zi stirile…]
Eminescu trimite pentru unele informatii privind Albania la politische Correspondentz, pe care le preia insa din Neue freie
Presse, ziarul vienez. Situatia din Albania este prezentata in articolul Wien, 7. Mai (zur Tagesgeschichete). Die albanische Frage,
publicat in 26 aprilie/18mai 1880. Trimiterea la Politische Corespondenst, se gaseste in alt articol, Wien, 12. Mai. (Zur
Tagesgeschichte), publicat in acelasi ziar in 1/13 mai 1880. De aici isi extrage Eminescu informatiile.
Invatatul german la care se refera poetul, dar pe care nu-l numeste, este Franz Miklosich (1813-1891), autor, intre altele, si al
lucrarii Albanische Forschunger, in trei parti, tiparita la Viena in 1870-1871. Poetul citeaza in manunscrisul 2257, 425, o alta lucrare a
sa, Slavischen Elemente im rumänischen, tiparita la Viena in 1861.
Eminescu considera ,,republicile de plai” vechi forme de organizare, comune romanilor din nordul si din sudul Dunarii.

IN DEFINITIV – CE SUNT MACEDO-ROMANII / AROMANII ? - Hristu Candroveanu

Asadar, ce sunt macedoromanii/aromanii ? intreaba retoric, la rindul sau, dl. Candroveanu... si raspunde:
Fireste ca sunt romani, o spune chiar numele lor, cu un a protetic, o caracteristica a acestui dialect, evident romanesc. Ei
rostesc cu un asemenea a inaintea cuvintelor ce incep cu anume consoane (r, l, s, f...), precum si cu vocala u: aros, alas, asparg,
afiresc, aumbra, agru (ogor – «ager, agrum» in lat.) etc. Probabil pentru o pronuntie mai eufonica si mai comoda, sprijinita pe aceasta
vocala-respiro. Zici mai usor aspun, decat spun, aros, aumbra, etc., decat abrupt: rosu, umbra. Aceasta caracteristica fonetica a
determinat si numele lor de aromani armani, desi cei mai numerosi dintre ei, farserotii din Albania si Grecia de nord – etnonim
probabil de la Farsala, din Tesalia/Grecia, unde traiesc si azi multi aromani, locul unde in anul 48 i. d. Chr. Cezar l-a invins pe
Pompei –, acestia deci, farserotii isi zic pur si simplu, ramañi, adica romani. Gustav Weigand a oficializat oarecum etnonimul aroman
insa, dupa ce a tiparit la Leipzig, in 1895, un studiu amplu, fundamental, in doua volume, Die Aromunen/”Aromanii”. Eminescu insa,
in numeroase articole din "Timpul", le-a zis numai macedoromani, desi aromanii nu traiesc numai in Macedonia ci si in Epir, Tesalia,
Bulgaria etc. Marele poet a vrut se vede sa evite confuzia armani-armeni. Iar Dimitrie Bolintineanu i-a numit simplu, romani, in cea
dintai carte romaneasca ce le era consacrata lor, in 1858, Calatorie la Romanii din Macedonia. Si chiar este un miracol ca isi zic asa,
dupa o despartire de 14 secole de romanitatea nord-dunareana din veacul al VII-lea, cand sub fluviu s-au asezat bulgarii si slavii de
miazazi. Un miracol, ca vorbesc si acum inca, o limba ce nu e nici italiana, nici franceza, spaniola, portugheza, ci limba romana,
fireste ca locala, la sute de km de trunchiul dacoroman din fosta Dacie, – Romania de azi, care i-a si adoptat moral, ajutandu-i sa se
mentina ca romani inca de pe vremea lui Bolintineanu si a pasoptistilor nostri, Ion Ghica, Christian Tell, Nicolae Balcescu desigur,
etc.
Ce limba vorbesc, prin urmare, aromanii?
Un aroman, chiar din locurile lor de bastina din Balcani, va raspunde la aceasta intrebare: Noi, armanl^i/ ramañil^i zburim
limba armaneasca/ ramaneasca! Din aceasta propozitie doar vocabula "zburim" (“vorbim”, de la sl. suboru, ramas in dacoromana
doar insobor/ adunare, consfatuire sinodala) n-ar fi inteleasa in Romania: Noi aromanii/ romanii vorbim limba aromaneasca/
romaneasca. Prof. univ. dr. Matilda Caragiu Marioteanu, membru coresponent al Academiei Romane scrie in acest sens: "Limba
aromanilor este aromana", in sensul ca limba lor este dialectul lor local, pe care ei il folosesc spre a comunica intre dansii, deci in
chip de limba. Dealtfel, dialectele pot fi privite si ca limbi, cum si fac adesea lingvistii, orice dialect putand deveni limba in anumite
conditii (vezi, dialectul slavo-macedonean/ bulgar, devenit limba macedoneana de expresie bulgaro-slava in Macedonia, Skoplje); sau
putand disparea, topit in limbile majoritare inconjuratoare. À-propos de acest sentiment al vorbitorilor unui dialect, considerat de
acestia drept limba, marele nostru filolog Eugeniu Coseriu de la Universitatea din Tübingen, face urmatoarele consideratii. El spune,
intr-un interviu acordat lingvistului Nicolae Saramandu, ca vorbitorii unui dialect (cazul graiurilor aromane din Balcani), atunci cind
nu stiu ca limba lor se vorbeste si in alte regiuni, ca exista deci si alte varietati ale graiului lor local, si-l numesc pur si simplu limba.
Deci nu langue, nici lingua, lengua ci limba, ca la nord de Dunare.
Atunci de unde aceasta confuzie la unii aromani, ba chiar dihònie, cum i-a zis cineva, cu privire la graiul lor: limba sau
dialect, si la apartenenta lor etnica: sunt romani sau un alt popor neolatin? si de ce era nevoie sa li se ofere din afara pana si un alt
alfabet, de la Freiburg din Germania, dupa care Saguna se scrie "Shaguna" iar aromanii trebuie sa se scrie "armanjilji", si... "njic"? in
loc de armañil^i, si ñic (aromanii si mic). Ceea ce i-a inveninat si i-a invrajbit pe unii dintre dansii!
 Raspunsul la aceste intrebari tine de informatia subiectilor, mai precis de lipsa lor de informatie sau de intentia politica a
acestora, declarata sau nu. Sa le luam pe rand. Masa aromanilor, ba chiar a daco-romanilor din Tara, neinformata in ultimele 5-6
decenii cu privire la romanii de dincolo de hotarele actuale ale Romaniei, fiindca in anii dictaturii comuniste nu s-a intreprins mai
nimic in acest sens, ba se vorbea despre acesti romani aproape conspirativ chiar, bineinteles ca stie prea putin despre ei, iar adesea mai
nimic sau nimic de-a dreptul, nimic exact, corect.
Cu atat mai mult continua sa nu cunoasca esentialul despre ei insisi o buna parte dintre aromani, lipsiti in acest lung rastimp,
de scolile lor romanesti, deschise pentru ei in Balcani incepand din 1864, inchise insa brutal de comunistii instalati la putere la
Bucuresti dupa 1944, o data cu transformarea Romaniei intr-un fel de pasalac turcesc sau gubernie ruso-sovietica. Iar fara scoli
romanesti de mai bine de o jumatate de secol, acesti frati ai nostri au putut crede, mai cred si azi dintre ei, ca nu sunt romani, de vreme
ce Romania i-a uitat atata amar de ani, probabil nemaisocotindu-i romani! Unii, cu care m-am tot intalnit in Albania, in Macedonia,
Bulgaria mi-au vorbit in acest sens, cu indurerare: "Atunci ai cui suntem noi...? Ca greci nu suntem, nici albanezi, slavi..., chiar
suntem orfani de tot?" Si, de aici pina la ideea tot mai inradacinata ca ei, aromanii nu sunt romani, n-a mai fost decat un pas. Desigur,
e vorba de categoria de oameni neinformati, carora de generatii, scoala in limbile statelor balcanice le-a tot spalat creierul! Ca sa nu
mai vorbim de greci, dupa care aromanii ("kuto-vlahii") ar fi de fapt... greci romanizati pe vremea ocupatiei romane. Asa a scris intr-
un studiu al sau, Ce sunt Cuto-vlahii?, publicat la Atena, un academician grec, Antoniou Keramopulos, in 1939, fara a rosì! Ceea ce e
chiar ridicol, fiindca tocmai romanii au fost adesea grecizati: Megalo-Ellada (Grecia Mare) a inflorit in Italia de sud chiar, deci dincolo
de Grecia propriu-zisa...) Dar macar Keramopulos (combatut zdrobitor de Th. Capidan si nu numai de el), servea, fie si necinstit,
politica sovina a statului grec. Pe cine sevesc insa keramopoliotii aromani de astazi, oameni cu carte, totusi... dar cu interese
egoiste, personale?
Din pacate, acest curent – ca aromanii ar fi un popor neolatin diferit de daco-romani, absolut caraghios – in raspar cu istoria si
filologia romana si straina, este sustinut in deceniul din urma tot mai mult de nu putini asemenea "fundamentalisti" aromani ce au
facut studii in limba romana, chiar studii universitare! Din generatia varstnica, instruiti si educati in scolile romanesti din tarile
balcanice, unde, cum spun fosti elevi ai acestora, se ajunsese la o adevarata efervescenta romaneasca in toate privintele, cu sentimentul
ca acolo, in Grecia, Albania, Macedonia se traia ca intr-o alta Romanie pana in primul razboi mondial. Numai ei, "fundamentalistii"
vizati, se vor un alt popor in Balcani, ba chiar si aici in Tara, unde s-ar dori o... “minoritate”, ca toate minoritatile!
Oare, sa nu stie acestia din urma, ca sunt romani? Ca oameni cu studii inalte, sa nu fi auzit ei macar de George Murnu,
inegalabilul traducator al lui Homer in limba romana, dar si istoric al aromanilor? Sau de marele lingvist Th. Capidan, elev al lui
Gustav Weigand, de Pericle Papahagi, Tache Papahagi... si A. Philippide, Ovid Densusianu, Al. Rosetti, iar dintre istorici, de marele
Nicolae Iorga, dupa tata el insusi originar din Sudul romanesc, D. Onciul, Alexandru Xenopol etc. etc., tot nume ilustre de savanti.
Sau de atatia mari invatati straini, care au scris elocvent despre unitatea de limba si de neam a tuturor romanilor, inclusiv aromanii!
Printre care J. Kopitar, F. Lenormant, Wace-Thompson, Victor Bérard, Ami Boué, E.M. Cousinéry, I. Cvijici, C. Jirecek, G.Hahn, L.
Heuzey, William Martin-Leake, Emil Picot, Leo Spitzer si W. Thomascheck si C. Recatas, St. Romanski, Dusan Popovici, Johann
Thunmann, pana la Max Demeter Peyfuss din zilele noastre. Care i-au socotit, fireste, romani pe aromani. Pana si vechii cronicari
bizantini au mentionat in scrierile lor ca vlahii din Grecia vorbeau aceeasi limba cu valahii de peste Dunare. Deci, stupida
"interpretare" a originii si limbii aromanilor nu este decat un discurs politic, ce foloseste oricui, numai aromanilor, poporului roman
nu!
Dincolo de studiile acestor nume prestigioase, peste care nu se poate trece fara a cadea in ridicol sustinand teorii aberante,
ramane argumentul nu mai putin convingator al limbii insesi pe care o vorbesc aromanii. Limba esential romaneasca din unghi
gramatical, ca si al fondului principal de cuvinte, pe buna dreptate subliniat de B.P. Hasdeu. In acest sens, Th. Capidan analizeaza la
un moment dat, in Macedoromanii, p. 172, carte aparuta in 1942, un cantec popular si stabileste ca aproape toate cuvintele lui sunt
identice cu cele din limba romana: "Citez in privinta aceasta – subliniaza marele lingvist – cateva versuri populare dintr-o carte
franceza, publicata de C. Récatas, «Floara»: Floara galbinioara,/ Diminda-a tutulor,/ Dimanda-a featelor: / Se ina se-ñi me alumba/
Dumineca dimneata/ si luni de catra seara;/ Cu roaua se-ñi me-aduna/ s-pre avra se-ñi-me poarta;/ Pre iapa nefitata,/ Pre feata
nemartata,/ Pre gione nensuratu,/ s-pre cale necalcata". Iar Matilda Caragiu Marioteanu la randul sau, analizand "Dimandarea
Parinteasca" (poemul lui Costa Belimace, ajuns faimos printre aromani) de asemenea lexical, observa acelasi lucru: ca nu e nevoie de
nici o transpunere, pentru a intelege textul, aproape identic romanesc: "Blastem mare se-aiba-n casa,/ Cari di limba lui se-alasa..." si:
"Cari si-lasa limba lui,/ S-lu-arda para focului..." etc. Intre dialectele sasesc si svabesc si limba germana standard, distanta este mult
mai marcata, si totusi nimanui nu-i trece prin minte sa vada in sasi si svabi altceva decat germani si nu alt popor!
Aromanii, prin urmare, sunt romani si vorbesc un dialect romanesc. Dincolo de acest adevar nu exista decat discursuri
politice de neluat in seama, sau nestiinta, confuzie regretabila din lipsa de informare stiintifica, in cel mai bun caz.

MOSCOPOLE
Moscopole (Voshopole – orasul oierilor), marea metropola a vlahilor aromanilor, ramanilor) din sudul Albaniei de astazi a
carei populatie depasea in epoca si in orice alt oras, exceptand Stambulul si Atena. Moscopole a fost supranumit „Atlantida
aromanilor”. Acestei „Atlantide „ aromanii doresc sa-i inchine Memorialul Moscopole, un semn care sa marcheze trecutul cu care se
recomanda contemporanilor si posteritatii. In Moscople, oras populat exclusiv de vlahi (aromani), existau catre sfarsitul secolului al
XVIII (1768) numeroase corporatii manufacturiere, zeci de biserici (in jur de 70), institutii comerciale si bancare, numeroase scoli
comunitare – e drept ca in limba greaca, limba culturii bisericesti ortodoxe si laice in regiune. Exista de asemenea o tipografie unica in
Balcani pe atunci, infiintata inainte de 1730, ba si o Academie (Noua Academie – institutie de invatamant superior) datand si aceasta
din 1744 (dupa ce fusese inca de la inceputul secolului colegiu numai, deci scoala de invatamant secundar), - singura institutie de
invatamant de acest grad din partea locului in vremea aceea, de tipul Academiilor Domnesti de la noi, din Valahia si Moldova
timpului. Se intelege insa ca era vorba de scoli in limba greaca, a bisericii oficiale ortodoxe de pe teritoriul fostului imperiu bizantin si
apoi otoman. Cum se stie pe atunci, chiar la Academiile Domnesti din Moldova si Tara Romaneasca (Valahia) limba de predare era tot
greaca.
La tipografia din Moscopole insa, s-au tiparit si carti (mai ales carti de cult bisericesc, dar si de uz scolar) in graiul aroman,
dialect romanesc local, cu litere grecesti – echivalent al scrierii cirilice romanesti din Tarile Romanesti – asa cum marturiseste unul
dintre iluministii aromani ai timpului, invatatul Ghorghe Roja in lucrarea sa in limba germana, din 1809, tradusa si in romaneste in
1867 si tiparita la Craiova de aromanul Sergiu Hagiade, sub titlul: Cercetari despre Romanii de dincolo de Dunare.” (Hristu
Candroveanu „Carte de vacanta pentru aromani”, vol. II, pag. 3 – 7)
In anii 1760 si 1790, orasul a fost jefuit si ars de Ali Pasa din Ianina si de trupele de albanezi, determinand emigrarea
populatiei. Astazi, Moscopole este un sat cu circa 1000 de locuitori. Principalele ocupatii ale aromanilor au fost pastoritul, carausia,
agricultura si comertul.
Distrugerea Moscopolei provoaca imprastierea aromanilor, in special a familiilor instarite, in marile centre ale Europei ca:
Belgrad, Bucuresti, Viena, Venetia, Budapesta, etc. Atat prin acest exod cat si prin legaturile comerciale ale comerciantilor aromani, a
fost favorizat contactul lor cu daco-romanii si, sub influenta scolii ardelene de orientare latinista, si aromanii incep sa scrie cu
caractere latine. Emigratia aromana din Romania descopera asemanarile frapante intre aromana si dacoromana si, in randurile coloniei
aromane din Bucuresti, interesul pentru organizarea unui invatamant in romaneste pentru aromani si meglenoromani creste din zi in zi.
"Aceasta biserica a Sfintei Treimi s-a intemeiat in 1785 pe timpul puternicului imparat Iosif II, regele Ungariei, si s-a ispravit in anul
1806, pe timpul puternicului imparat Francisc II, regele Ungariei, cu cheltuiala fratilor valahi din Macedonia". In cazul coloniilor
grecesti din Imperiu, in toate privilegiile si actele numeroaselor lor comunitati bisericesti era vorba de greci si vlahi (Griechen und
Walachen), iar in inscriptia de pe biserica din Miskolc este vorba numai si numai despre vlahi.

IMPLICATII SOCIOCULTURALE SI ECONOMICE ALE DISTRUGERII CENTRULUI COMERCIAL AROMANESC

MOSCOPOLE (IPOTEZE GEOPOLITICE) – Drd. Emil Tarcomnicu
“Dintre tarile straine, Statul austriac, cunoscand marile insusiri ale Romanilor pentru comert si industrie, a incercat pe toate
caile sa-i atraga, fiindca pentru acest Stat Macedoromanii erau de toate: capital, mestesug, comert si industrie. Cu un cuvant, ei
aveau toate calitatile pentru ridicarea economica a tarii.”1
Orasul Moscopole (Voscopole) era situat in sud-estul Albaniei (la sud-vest de lacul Ohrida), la o altitudine de 1150 m. Astazi
este un sat pe ruinele fostului oras. A fost locuit compact de aromani (peste 40.000 in anul 1750, 60.000 in 1788 – conform lui
Pouqueville), avand peste 12.000 de case si 72 biserici. Comerciantii aromani erau considerati greci in toate actele oficiale de pana la
1750, pentru ca mai apoi sa apara ca albanezi si chiar turci. 2 In anul 1774, istoricul german Johann Thunmann, care s-a ocupat de
istoria aromanilor, specifica faptul ca “locuitorii vorbesc toti romaneste”. Scrierile referitoare la aromani, dupa 1770, arata
constiinta latinitatii la aceste populatii (Constantin Hagi Cegani, colonelul englez Leake, francezii Pouqueville si Esprit-Marie
Cousinéry). “ Moscopolea a fost cel mai mare oras pe care l-a avut Albania pana acum. (anul 1935, n.n.) Astazi chiar, orasul vecin
Corita, locuit de Albanesi si de Romani moscopoleni si farseroti, si care a mostenit ceva din insemnatatea Moscopolei, e situat in
regiunea cu cea mai mare densitate de populatie din Albania”. 3 Orasul a fost distrus, prin atacuri succesive, de catre albanezii
musulmani, in perioada cuprinsa intre anii 1769-1788. Cauzele distrugerii orasului, explicate de scriitorii straini, au fost, conform
consulului Frantei la Ianina, Pouqueville, turcii si albanezii (“invidia si fanatismul se unira pentru a distruge opera intelepciunii”.
“Hoardele mahometane de Daglii si Coloniati au dat cele dintai semnalul nenorocirilor, incepand sa jefuiasca si sa asasineze
caravanele care frecventau targul din Voscopole. La randul lor, beii din Muzachia, sub pretext de a ajuta pe supusii necajiti ai Marelui
Senior, pusera garnizoana in oras si, dupa zece ani de devastari, jafuri si razboaie, Voscopolea disparu de pe suprafata Albaniei.” 4);
consulul Frantei la Salonic Cousinéry vedea aceeasi autori (“In zilele noastre, orasul Voscopole se imbogatise prin comertul sau cu
Germania. Locuitorii cladisera case foarte frumoase, dar un pasa din Albania, despre care mi s-a spus ca era tatal lui Ali Pasa din
Ianina, atacand si jefuind acest oras, negustorii s-au imprastiat”). Valeriu Papahagi explica distrugerea orasului, conform
documentelor venetiene, prin atitudinea rusofila din timpul razboaielor ruso-turce. Distrugerea Moscopolei 5 a insemnat o grea lovitura
pentru aromanii din Imperiul Otoman. Desfiintarea celui mai important centru comercial din Balcani a fost oare o actiune deliberata a
marilor metropole sau a Imperiului Austro-Ungar? A fost o lovitura data aromanilor pentru a atrage capitalurile in centrele comerciale
europene? Acesta a fost rezultatul si motivatia apare astfel: “Austria … urmarea doua obiective: sa alunge pe Turci din Ungaria si
Tarile slavone si, tot cu aceeasi neclintita straduinta, sa-si creeze o clasa burgheza nationala si sa-si asigure un imperiu comercial cat
mai rentabil. Singura iesire si unica posibilitate ii ramanea imperiul turcesc, vast ca intindere, unde, insa, se lovea de rezistenta marilor
puteri apusene: Anglia, Franta si Olanda, pe de alta, cetatile italiene si Rusia – aceasta ceva mai tarziu.” 6 Venetia era implicata inca
din secolul al X-lea in comertul din peninsula balcanica, cu timpul acaparandu-l. Ascensiunea Venetiei se produce datorita aparitiei
ungurilor in Polonia si blocarii traseului comercial in lungul Dunarii 7, ca si libertatii navigatiei pe Mediterana. “Venetia ar fi jucat un
rol cu mul mai mare inca, daca drumul Dunarii nu s-ar fi refacut in secolul al XII-lea. El s-a refacut prin consolidarea regatului ungar.”
(p. 42). Primul stat bulgar, ca si Imperiul creat de vlahii Petru si Asan se datoresc celei de-a doua cai comerciale existente in
peninsula, creata de romani, Via Egnatia (care lega portul adriatic Durazzo de Constantinopol ). Aceste state aparute in Balcani au
impiedicat de altfel, pe regii unguri, in spatele carora se afla imperiul apostolic papal. Existau, la acea vreme, trei state create de
necesitatea apararii rutelor comerciale: Venetia, “doamna marilor si a drumurilor care plecau de la Mare. Ungaria era regalitatea care,
in afara de drepturile sale date de catre Papalitate, cauta sa se impuna in Balcani pentru ca ea reprezenta cealalta cale de comert, calea
transversala, a Belgradului. Statul bulgar se formeaza, se pastreaza si ia titlul imperial ce i se recunoaste, pentru ca, avand Durazzo, el
domina vechea Cale Egnatia care ducea direct la Constantinopol . “(p. 54-55).
In secolul XVIII apare o mare concurenta intre porturile italiene Venetia, Genova, Livorno, Neapole, Triest, dar si implicarea
Austriei in comertul oriental. Imperiul otoman este confruntat cu o criza economica si urmata de pierderea unor provincii in urma
deselor razboaie (1701-1715). “Lupta de concurenta (a Venetiei, n.n.) – pe zi ce trecea – devenea din cele mai grele si aprige contra
cetatilor italiene, contra Francezilor, Angliei si Olandei, impotriva Raguzei si Turciei dar mai ales impotriva imperiului austriac, care
isi mobiliza toate fortele intru aceasta.” 8 La 1770 apare o reactie antioccidentala (mai ales antifranceza ) printre negustorii greci
(miscarea moreota). De exemplu, comertul dintre Marsilia si Orient statea astfel: in perioada 1779-1781 doar 150 vase /an. Sau: in
anul 1789 comertul Frantei cu Orientul era de 42,41%, iar in anul 1839 ajungea de la 3,1 % (vezi N. Iorga, p. 151, apud Demetru
Gheorghiadi din Smirna). Asemanator Frantei, Venetia este scoasa din comertul oriental, celelalte porturi italiene impunandu-se
treptat. Moscopolenii renuntasera la comertul venetian inca cu mult inainte de distrugerea orasului. Valeriu Papahagi, cel care a
cercetat arhivele venetiene, dadea urmatoarele explicatii, extrase din corespondenta moscopoleno-venetiana: crearea unor drumuri de
uscat spre Viena (“caci ata si pielaria se raspandesc pe uscat, prin Belgrad, in Ungaria si Germania, afara de marile cantitati de marfa
care trec la diferitele schele ale Golfului, fapt care, cu adevarat, aduce paguba intereselor publice ale Venetiei “ 9 ); legatura cu alte
porturi italiene, declarate porturi franceze; taxele prea mari ale venetienilor (“Moscopolenii parasesc comertul cu Venetia din cauza
taxelor mari la care Serenisima Republica le supune marfurile expediate din Durazzo. Comertul deviaza spre porturile Saiada si
Salonic.”); atitudinea rusofila in razboaiele ruso-turce. Devastarea orasului de catre albanezii musulmani a dus la un exod masiv al
aromanilor in capitalele europene, in special in centrele comerciale unde acestia aveau legaturi de afaceri. O mare parte s-a stabilit la
Viena si Pesta. Ei erau perceputi ca fiind comercianti greci (afacerile, in mare parte, se desfasurau in limba greaca ), in scurt timp
acaparand comertul din Austro-Ungaria. Aceasta emigratie a luat contact cu romanii transilvaneni din imperiu, devenind infocati
aparatori pentru drepturile romanilor. Premergatorii miscarii nationale aromanesti au fost scriitorii aromani moscopoleni din secolul al
XVIII-lea, primii care scriu in dialectul aromanesc. Protopopul Th. A. Cavaliotti (originar din Moscopole), a scris in anul 1770 un
“Vocabular in trei limbi (aromana, greaca si albaneza)” Acest vocabular contine 1070 cuvinte si un abecedar latin. Constantin Ucuta
Moscopoleanu editeaza “Noua Pedagogie” la anul 1797, iar Gheorghe Roza (1808) “Cercetari despre Romanii de peste Dunare” (o
prima istorie a aromanilor in limba greaca) si “Despre scrierea si lectura aromaneasca” (1809). Constantin Ucuta indemna la invatarea
limbii materne spunand: “Accepta lumina aceasta putina, spre folosul copiilor nostri, caci cred ca de mult iti era dor sa vezi acest
inceput pentru neamul nostru, ca usor sa priceapa copiii aceea ce cu pierdere de multa vreme si cu greutate o pricep in alta limba.”
(Sterie Diamandi 1940, p. 254). Daniil Moscopoleanu, aroman, a scris “Invatatura introducatoare”, in patru limbi – greaca, albaneza,
bulgara si aromana, cu scopul ca fiecare popor sa-si insuseasca limba greaca. Daniil era un partizan al grecizarii indemnand pe
aromani sa se lepede de limba materna si sa invete greceste. “Albanezi, Romani, Bulgari si voi ceilalti de alta limba bucurati-va cu
totii sa va faceti romei. Lasati limba cea barbara, dialectul si datinile, incat ele sa para ca niste povesti stranepotilor vostri. Veti cinsti
neamul si patriile voastre, prefacandu-le grecesti din albano-bulgare.” (S. Diamandi 1940, p. 376). La fel milita si Neofit Duca pentru
asimilarea linvistica a aromanilor. 10 Mihai Boiagi, profesor la scoala greaca din Viena, isi atrage excomunicarea Patriarhului din
Constantinopol pentru indrazneala de a scrie, in limba greaca si limba germana, “Gramatica” (1813). “Aflu ca se raspandeste cartea
unui ratacit al bisericii si a unui oarecare Boiagi. Tinta acestuia este de a combate limba greaca din auzul credincioasei noastre turme.
Comunicati excomunicarea noastra la toti.”11 Cartea lui Boiagi raspunde Scripturii in dialect. La 1863 C. Negri reediteaza “Gramatica
“. O noua editie se realizeaza in 1915. Familiile Sina, Roza, Duca, Malenita, Mangiarli, Capra, Calai Agora, Neaplu, Manasi, Modosu,
Dadani, Darvari, Popp, Diaconovici, Zonea Dona, Cociu, Doda, Musteta, Coda, Tolea, Spaici, Angelcu, Marcusu, Dima, Paciurea,
Staia, Mihail, Mocioni, Saguna, Dumba, Gojdu, Grabovski erau de origine aromaneasca. Cel mai renumit descendent al unei astfel de
familii a fost Andrei Saguna, mitropolitul romanilor din Ardeal. Rolul capital pe care Saguna l-a jucat in istoria Transilvaniei l-a facut
pe Sterie Diamandi sa scrie:” La temelia dezrobirii Ardealului sta jertfa celui mai insemnat centru de cultura si civilizatie
aromaneasca”. 12

NOTE
1. Theodor Capidan, Macedoromanii. Etnografie, istorie, limba, Fundatia Regala pentru literatura si arta, Bucuresti, 1942, p. 123
2. Valeriu Papahagi, Aromanii moscopoleni si comertul venetian in secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, Ed. Societatii de Cultura
Macedo-Romana, Bucuresti, 1935, p. 18-19
3. Idem, p 15
4. V. Papahagi, p. 135
5. Dupa Hristu Candroveanu lui Mihai Ungheanu ii revine meritul de a fi ridicat problematica distrugerii orasului urmarind
scrierile scriitorii romani si aromani care au relatat despre aceasta. Nu a realizat insa si o inventariere a surselor provenind din
scriitorii straini. Noi consideram ca cei care au avut de profitat de pe urma devastarii acestui centru economic au fost implicati
si in distrugerea lui – Austro-Ungaria. Dl. Mihai Ungheanu considera ca Franta si Anglia au provocat-o: “Distrugerea
Moscopolei nu este rodul unor porniri spontane ale unor vecini primitivi si nici ale pornirilor criminale ale unui pasa, pe
jumatate nebun, ci rezultatul unui proces de aservire a fostelor teritorii turcesti catre Franta si Anglia.” (Moscopolea – ipoteza
geopolitica, in Perenitatea vlahilor in Balcani, Editura Fundatiei Andrei Saguna, Constanta, 1999, p. 17-38.
6. A. Hanciu, Aromanii p. 300
7. Teorie dezvoltata de N. Iorga, Istoria comertului cu Orientul, 1939.
8. A. Hanciu, op. Cit., p. 300. Ase vedea si lucrarea lui Gheron Netta, Expansiunea economica a Austriei si exploatarile ei
orientale, Bucuresti, 1931
9. V.Papahagi, Aromanii moscopoleni si comertul venetian in secolele al XVII-lea si al XVIII-lea Bucuresti, 1935, p. 132, apud
Antonio Bartolovich, consul al Serenisimei Republici la Durazzo, anul 1761
10. Stelian Brezeanu si Gh. Zbuchea, Romanii de la sud de Dunare. Documente, 1997, p. 142-143
11. V. Diamandi-Aminceanul, Romanii din Peninsula Balcanica, 1938, p. 103
12. S. Diamandi, Oameni si aspecte din istoria aromanilor, 1940, p. 151
 MIHAI EMINESCU - DINTRA SUTI DI CATARDZI…(Dintre sute de catarge…)
Sutili, dit lumea larga, Di va ti-cafta tihea ghini,
Di caravi ca pundili- I vir vis cit muntili-
Citi, lele, nu v-asparga Iutidò vin dupa tini
Vimturili s-undili? Vimturili s-undili…

Dintr-ahiti azburatoari, Niaduchit i omlu, cindu-l

Ti trec suti sinurili, Poarta-n sus azvimturili,
Citi nu va da tru-amari S-daima treati, anginindu-l
Undili si vimturili?… Undili si vimturili.
Transpunere de Ionel Zeana

Asa era pe vremea turcilor, a ,,paginilor’’! Puteau inflori acolo scoli pentru toate neamurile imperiului.
Au venit insa crestinii in locul lor, pentru care iarasi, toate neamurile s-au bucurat! Numai ca guvernele statelor crestine
renascute si marite in urma prabusirii puterii turcesti in 1913, refuza apoi sa acorde minoritatilor chiar cele mai elementare drepturi!
Asa este in prezent in ,,democratica” Greciei, in Albania, in Macedonia-Scopie… Cum sa nu regreti, in aceste conditii, vremea…
paginilor? Paradoxal, dar adevarat!
Iar Romania tace, in timp ce romanii – de la toate orizonturile – sufera aceasta nedreptate strigatoare la cer!
Ca Romania a tacut in deceniile de dictatura comunista, este de inteles: comunistii, numai de interesele neamului romanesc
nu erau preocupati…
Dar astazi, dupa prabusirea totalitarismului rosu, tacerea Romaniei nu mai are nici o justificare! Oare, ce putea Romania
mica, a regelui Carol I – nu mai poate Romania contemporana?
Daca lucrurile si-ar fi urmat cursul normal, lumea romaneasca din Balcanii anului 1903, deci de acum mai bine de 100 de
ani, ar fi ajuns in prezent o realitate romaneasca superba si de neclintit!
In schimb, in zilele noastre, dupa un secol de inconstienta nationala, pe aceleasi meleaguri se stinge mindra stirpe a macedo-
romanilor, in indiferenta criminala a mai marilor Statului Roman! Pe care il acuz in numele inversunatelor articole ale celui mai mare
poet roman, Mihai Eminescu, cel ce critica vehement guvernele Romaniei mici, din vremea sa, cind chiar se facea ceva, si nu putin,
pentru astazi uitatii cu desavarsire frati ai nostri de la sud de Dunare! Ca si de la toate orizonturile, al caror numar depaseste jumatatea
populatiei Romaniei anului 2000! Ce rusine…!

MIHAI EMINESCU:
,,Nu exista un stat in Europa orientala, nu exista o tara de la Adriatica pana la Marea Neagra care sa nu cuprinza bucati de
nationalitatea noastra. Incepind de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia si Ertegovina, gasim pas cu pas fragmentele
acestei mari unitati etnice in muntii Albaniei, in Macedonia si Tesalia, in Pind ca si in Balcani, in Serbia, in Bulgaria, in Grecia si
pina dincolo de Nistru, pina aproape de Odesa si de Kiev”.(,,Curierul de Iasi”, 1 decembrie 1876,p. 3).
Cit priveste limba macedo-romanilor: ,,e azi un adevar cunoscut de toti ca e numai un dialect al limbei daco-romane si ca n-
are a face deloc cu limbile neolatine ale Occidentului…
Atit dialectul din Istria, cit si cel macedo-roman sunt varietati a limbei daco-romane, cu mici deosebiri fonologice si cu mari
si hotaratoare asemanari”(Timpul”, 27 august 1882, p.1).

PERICLE PAPAHAGI
SA NU SE UITE!
Sa nu se uite
ca aromanii sunt uniti cu daco-romanii
prin limba, datini, obiceiuri,
prin vicisitudinile asemanatoare ale trecutului furtunos,
care nu i-a putut rapune ca pe altii ce respira acelasi aer ca si ei;
sa nu se uite ca acesti aromani
au nevoie de ajutor,
de sacrificii din partea romanilor din Dacia!

,,ISTORICI” MINCINOSI!
La Saruna (Salonic) sau la Atena (?) a aparut in 1991 o asa-zisa ,,Istorie a vlahilor”, adica a aromanilor, scrisa de I.
Papatanase, cu o introducere a prof. univ. N.C. Mutopulos. Din cite stim, atit autorul cartii, cit si prefatatorul ar fi aromani…
O carte despre aromani ne poate bucura oricind, dar ne poate si intrista, ori chiar enerva –cumplit, cind este ,,opera”
nerusinata a unor cozi de topor, uscaturi de-ale noastre, fiindca din nefericire… avem si uscaturi printre noi! Noua carte intra in
categoria din urma. Si in consecinta nu putea sa nu ne enerveze, cumplit, cum am spus. Fiindca ea nu se afla pe tarimul stiintei, asa
cum s-ar cuveni, ci pe acela al minciunii groase, grosolane –cum s-o mai definim?
Prefatatorul de pilda (ditamai prof. univ. si neaparat Dr.), scrie fara a rosi, probabil, cum ca vlahii (aromanii) ar fi,,o
straveche populatie latinoglosa, autentic elena, a Macedoniei noastre”. Dar, dle. prof. univ. Mutopulos e de-a dreptul nestiintific si
chiar … caraghios de tot, ce spuneti domnia-voastra! E o contradictie in termeni, ce ziceti… Pai, daca vlahii sunt o populatie
latinoglosa (vorbind o limba de origine latina), atunci cum mai pot fi de eleni, si inca …,,autentic eleni”?
Uite cum isi gresesc unii cariera! Dvs., de pilda, domnule prof., ati fi avut mult succes pe scena, ca actor comic… mai ales in
fata copiilor, a prichindeilor de la Gradinita de copii! Le-ati fi spu, bunaoara:
- Dragii mei, voi stiti de ce se pun geamuri, adica ferestre cu geamuri la casele noastre?”
- Nuuu…, nu stim! V-ar fi raspuns micutii.
- Ca sa nu intre lumina in casa! ati fi explicat dvs., in hohotele de ris ale acestora. Care copii, o data a junsi acasa, le-ar fi
povestit parintilor ca I-a distrat mult de tot un caraghios, ce le-a spus tot felul de prostii…
- Si-am ris cu el, si de el, cu lacrimi!
Fiindca adevarurilr sunt si la mintea copiilor, in vreme ce, ciudat de tot, nu si la mintea dvs., kir Mutopulos1 De-aia ziceam ca
mai bine va faceti comediant – si nu va gresati cariera atit de lamentabil…
Dar sa mai reproducem, din aceeasi ,,carte”, daca ea poate fi numita asa!:
,,Vlahii sunt dealtfel o autentica si nedespartita parte a poporului etnic”! (Se vede ca unii istorici sufera de …,,autenticitate”
cu capul spart si bandajat cu ghilimele!
Si inca, mai glasuuieste … glumeata carte: ,, Vlahii sunt urmasii neamurilor elenice din Macedonia si Epir”! Dar, domnule
Papatanase, cum sa fie urmasi ai neamurilor elenice, daca ziceti negru pe alb ca sunt vlahi?!
Precizam, ne spune dl. Emil Luneta, de la care am primit aceste extrase din numita carte, ca macedonenii preromani erau
traci pur si simplu, iar asa – zisul elenism al Macedoniei nu este decit o legenda sau o poveste de adormit copiii.
Singurul lucru mai acatarii din carte dlui Papatanase este reproducerea, in limba greaca, a unui document in limba
latina: ,,Moschopolis, urbs amplissima”. In rest – numai minciuni, denaturari nerusinate, gogosi eleno-patriotarde, ce stau bine unor
renegati de neam!
Pentru astfel de… ,, patri-hoti”, exista si precedente, ca sa avem de ce ne rusina, ca aromani. Unul dintre ei este calugarul
Cosma, cel de trista amintire, care umbla prin satele aromanilor din Grecia secolului al XVIII-lea, spre a-i converti pe consangenii sai
la elenism, desi el insusi era aroman! Iata ce scrie despre acest ,,calugar” dl. Alex C. Hagigachi, ]n ,,T’Aspropotamos Pindu” (Atena,
p. 164): ,,Asadar parintele Cosma, vorbind in satele aromanilor, staruia sa se deschida acolo scoli – grecesti, bineiteles! Dupa care
explica Sfinta Evanghelie si le cerea credinciosilor ortodocsi sa paraseasca <<acest idiom vlahic>>, altminteri amenintind cu
afurisenia (excomunicarea din biserica crestina ortodoxa). Deci sa nu se vorbeasca in acea limba, ci doar in limba Evanghieliei (cea
greaca)! Pe atunci, satele de aromani – Mutiara, Tifoseli, Camnai, Calogriani si Vanculia parasesc dialectul vlah, conformindu-se
<<recomandarii>> calugarului Cosma, individ alungat din Tara Romineasca pentru prozelitism elenic. Alungat si ciomagit!
Patriarhia constantinopolitana (greaca!) I-a trecut insa, drept reparatie, in rindul sfintilor…!”
Pina si dlui prof. S. Liacu, adept si el al stupidei teorii potrivit careia aromanii ar fi greci – desi vorbesc un dialect romanesc!
– ii repunga acest calugar Cosma, “sfintitul”, scriind despre …ne-cuviosia-sa:
,, Armatolii din Pisuderi n-au permis lui Cosma sa predice si l-au scos din regiunea lor, cu recomandatia sa nu-l mai vada
pe acolo!”
Asadar, iubiti cititori, de ce sa ne mai miram ca se scriu azi prin foile grecesti fel de fel de prostii, cu privire la aromani! ?
Doar se stie ca… ce naste din pisica – soareci maninca! In definitiv, emulii calugarului Cosma respecta si continua… traditia! Numai
ca…halal ,,traditie”!!

CHESTIUNEA AROMANA (“Die Aromunische Frage”) de MAX DEMETER PEYFUSS

,,Limba aromanilor este, structural – identica cu dacoromana”
Daca la bogata bibliografie a cartii s-ar fi adaugat si un Index al materiilor, numelor, evenimentelor consemnate aici, atunci
cartea profesorului M.D. Peyfuss aproape ca ar fi capatat o functie de dictionar aromanistic, de consultat si reconsultat rapid ori de
cate ori s-ar dori reamintit un moment sau altul din zbuciumata viata si istoric a acestei etnii romanesti suddunarene.
Trebiue sa marturisesc insa ca personal m-a interesat, mai cu seama, in Chestiunea Aromana a Dlui Peyfuss, interpretarea sa,
ca etnie, a aromanilor. Aromanii sunt, in viziunea acestui erudit si obiectiv istoric, tot romani si nu un alt popor neoromanic, fireste –
dezvoltat in conditii deosebite de ale fratilor de la nord de Dunare. Este si motivul pentru care am desprins din carte sa, ca motto,
propozitia profesorului, pe care am asezat-o, in chip de definitie, sub titlul insemnarilor noastre de fata. Fiindca, intr-adevar, “ limba
aromanilor este, structural, identica cu dacoromana”. Si am zice noi , in continuare, reproducind o alta lapidara formulare a domniei-
sale, aplicabila celor ce vad in aromani un popor deosebit fata de poporul roman in ansamblul lui, ca acesti domni fac o afirmatie
aberanta, nesustinuta de nimic - ,,daca nu din lipsa de buna-credinta, atunci din totala necunoastere a faptelor”.
De altminteri, ori de cite ori s-au pomenit intr-un mediu dacoroman (vezi, un Roja, un Boiagi, sau pur si simplu un student
aroman din peninsula Balcanica, venit in Romania si ascultandindu-i pe dacoromani vorbind, acest mediu, fara exeptie se poate spune,
“a deschis ochii aromanilor asupra faptului ca poporul lor face parte dintr-un intreg mult mai mare decit se putea vedea din
Macedonia, anume din poporul
Ioan Coletti care, pomenindu-se in fata realitati romanesti (farserotii ar zice: ramanesti), au strigat pur si simplu: “Si eu hiu
arman!” adica roman.
Dealtfel, Th. Capidan spusese si el, mai demult ca intre dacoromana si aromana este nu doar o asemanare, ci o identitate, si
nu gresea citusi de putin.
Cit priveste “solutionarea problemei, atit de viu discutata astazi, daca aromanii din romania sunt o minoritate etnica/
nationala sau nu” precizeaza invatatul istoric, - “slujitorii lui Clio nu pot contribui altfel decat prin apelul la judecata rationala: nu
exista criterii stiintifice pentru determinarea nationalitatii cuiva in afara propriei sale constiinte!”
 Aici se pun insa doua chestiuni, totusi, mult stimate domnule profesor Peyfuss. Mai intii, nu putina lume, neavind acces la
informatie, cultura, buna instructie in general, - ori nu-si pune problema in general, ori n-o poate rezolva singura. Desi, oamenii de
buna-credinta, chiar neinstruiti (asemenea amintitului mai sus arhimandrit Averchie de la Muntele Athos), isi intuiesc usor originea lor
nationala comuna cu dacoromanii, cind se afla fata in fata… Din acest unghi, o batrina aromana centenara, intrebata de mine cindva,
la Bucuresti, in anii studentiei mele, prin 1950: Di ti mileti esti tini, maie? (de ce natie esti tu, mamaie?), mi-a raspuns, revoltata: -
Cum mi intreghi ahtari lucru!? Ramana hiu, ti alttiva vrei s-hiu ? Ca turca nu escu!…
Deci, eu as zice, trecand la a doua chestiune, ca oamenii de buna-credinta stiu de ce natiune tin, etnic vorbind, daca traiesc un
timp, fie si oricit de putin, intre dacoromani. Ce ne facem insa cu cei de rea-credinta? Care, si ei stiu ca sunt romani, dar anumite
interese meschine ii fac sa nu-si recunoasca etnia, apartenenta la etnia romaneasca! Ca de pilda anumiti lingvisti chiar, aromani din
Grecia, care afirma sus si tare ca sunt ,,greci, care vorbesc romaneste”! Oficialii greci de fapt, care nu recunosc existenta minoritatilor
in tara lor in general, ii numesc pe aromani…,,greci, care vorbesc un dialect mai ciudat1!” Bulgarii, albanezii de aici, vor fi deci si ei
tot greci, vorbind niste dialecte…ciudate!? Asadar, eu n-as zice ca nu exista criterii stiintifice pentru determinarea nationalitatii cuiva,
- si aici ma despart cu respect de dumneavoastra, domnule Peyfuss, invocindu-va chiar pe Dvs., care spuneti, absolut limpede, ca
limbile au o structura recognoscibila, ce nu poate insela. De pilda: ,,Speala-ti pri mini, ca Pilat din Pont!” Aceasta propozitie, doar
pentru insi de reacredinta, ori pentru ignoranti nu este limba romaneasca. Fiindca limba greaca nu e, si nici macar italiana, franceza,
spaniola, portugheza, catalana, retoromana etc., nu este. Deci aromanii sunt, indiscutabil romani, ca si ceilalti romani balcanici –
meglenoromanii si istroromanii, romanii timoceni etc. Si scolile lor, prin urmare, nu pot fi decit romanesti, asa cum le-au si deschis in
balcani inaintasii nostri, in secolul trecut, dupa 1865. Si asa cum procedeaza dealtfel toti vorbitorii de dialecte din lume, care se
instruiesc, fireste, in limba nationala, desi isi iubesc, nedesmintit, si vorbirea lor locala, dialectala. De altminteri, chiar de ar dori-o, nu
s-ar putea instrui, cultiva in dialect. Sasii si svabii din romania nu au invatat niciodata in dialectele lor din Ardeal si Banat, destul de
departate de limba germana din Germania, ci in limba matca, vorbita la Berlin.
Intorcindu-ma la aromanii de buna-credinta, dar neinstruiti, lipsiti de informatia necesara, acestia, ca sa-l citez pe savantul
lingvist roman Eugen Coseriu, de la Universitatea din Tubingen, pot sustine ca sunt un alt popor, fiindca nu stiu ca limba lor se
vorbeste si in alte parti decit in Grecia, Albania, Macedonia… Daca ar sti, mai intii s-ar mira, si apoi si-ar da seama ca sunt de acelasi
neam cu toti romanii.
Revenind acum la Chestiunea Aromaneasca, nu pot sa nu-i multumesc fierbinte autorului cartii, pentru darul pe care ni-l
facea, inca din tinerete, cind a publicat-o pentru prima dara, in limba germana, in 1971. Si nu pot sa nu-mi exprim mirarea ca
excelenta sa lucrare a trebuit sa astepte aproape un sfert de secol pentru a fi, in sfirsit, tradusa si in romaneste! Dar ce sa mai spun de
lucrarea capitala, a lui Gustav Weigand, de la sfirsitul secolului al XIX-lea, Die Aromunen, nici astazi tradusa? Inertii ce ne costa atit
de mult! ( In grai aroman de Hristu Candroveanu)

ZAHU PANA
LIMBA SAU DIALECT?
La 9 Mai 1905, Sultanul Turciei, Abdul Hamid al II-lea a promulgat Iradeaua (Decretul) prin care se recunostea si se
permitea constituirea comunotatilor aromane, in cadrul imperiului otoman. Acest act – primul de acest fel din istoria moderna – venea
ca urmare a presiunilor Romaniei pe linga Constantinopol, dupa ce Romania isi dobindise independenta de Stat.
Inca din 1897, ministrul roman la Istanbul, Trandafir Giuvara, impreuna cu ministrul Justitiei, G. Giuvara, fiind primiti in
audienta de sultan, cautind sa stabileasca relatii de colaborare cu Turcia, dupa ofertele facute acesteia de catre Romania, au solicitat
Portii discutarea a patru chestiuni, din care prima era ,,Problema Mitropoliei Romane pentru vlahii balcanici”; dar aceasta cerere nu s-
a putut realiza, din cauza intrigilor grecesti si ale Patriarhiei de la Constantinopol.
Dupa declansarea razboiului dintre Turcia si Grecia insa, din 1897, marele vizir i-a declarat lui Tr. Giuvara ca daca Romania
va incheia un tratat de alianta cu Turcia, problema episcopatului aroman se va rezolva. Conditiile politice erau insa destul de
complicate si Romania nu s-a hazardat la un asemenea act.
Trecem peste toate jocurile politice ale Marilor Puteri si ale statelor din Balcani, si sa revenim la Iradeaua din 1905. textul
acestui act a fost publicat in ,,Le Courrier des Balkans”, Anul II, Nr. 39 din 1905, dupa cum urmeaza:
,,Majestatea Sa imperiala Sultanul, care in sentimentele Sale de inalta dreptate si solicitudine paterna pentru popoarele sale,
isi intinde binefacerile si favorurile sale catre toti supusii Sai fideli, fara distinctie de rasa si nici de religie, luind in considerare
cererile depuse in urma la picioarele tronului Imperial de catre supusii sai romani, a binevoit sa ordone ca in virtutea drepturilor
civile sa se bucure de aceleasi drepturi si titlu, ca si ceilalti supusi nemusulmani, iar comunitatea lor sa-si desemnezi primari,
conform reglementarii in vigoare, si membrii romani sa fie admisi egali in consiliile administrative iar facilitatile sa fie acordate de
catre instantele imperiale profesorilor angajati de anumite comitete pentru inspectarea si indeplinirea formalitatilor dictate de legile
Imperiului pentru deschiderea de noi stabilimente scolare.”
De remarcat ca turcii ii numeau pe aromanii din imperiu romani, asa cum apare din textul Iradelei.
Faptul ca romania a sprijinit dezvoltarea culturala a elementului aroman din Peninsula Balcanica a iritat atit pe grecii
din Atena, cit si Patriarhia de la Constantinopol. Conflictul cu Romania agravindu-se dupa promulgarea Iradelei, guvernul
roman a rupt relatiile diplomatice cu Grecia timp de sase ani, pina in 1911.
Brutalul amestec al Patriarhiei de la Constantinopol in politica si mai ales ura impotriva culturii in limba lor a aromanilor, nu
era o noutate. Patriarhul ecumenic Neofit Duca a trimis o scrisoare catre toate bisericile de sub ascultarea sa, din care citam: Aflu ca se
raspandeste cartea unui ratacit al bisericii, a unui oarecare Boiagi. Tinta acestuia este de a combate limba greaca din auzul
credinciosilor. Comunicati afurisenia noastra la toti.” V. Diamandi, Romanii din Peninsula Balcanica, p. 103). Cartea cu pricina era
o Gramatica, publicata in 1812, la Viena, de la Mihail G. Boiagi, intitulata: Romanische oder Macedo-Wlachische Sprachlehre.
 Un alt ,,apostol al elenismului”, mare prigonitor al aromanilor, Kosmas Etolianul, a fost canonizat pentru acest merit la 10
aprilie 1961, ca ,,Sfint universal al Ortodoxiei”.
Este lunga prigoana-genocid, aplicata de elenism aromanilor, dar acesta aste rolul istoricilor, sa o scoata la iveala. Daca totusi
am citat cateva exemple, pe care le-am adus la cunostinta publica, faptul nu este o premiera sa se datoraste actiunii intreprinse de unii
renegati ai aromanilor din Grecia, cit si din alte tari – din pacate si din Rominia – care nestiind sau netinind seama ca exista o
disciplina stiintifica, numita Istorie, care consemneaza datele trecerii prin lume a indivizilor si popoarelor, si oricit de tendentioase
sunt autoevaluarile subiective, aceasta stiinta le corecteaza in timp, stabilind adevarul.
Falsii palicari – descendenti din spita gindirii gen Roller – au terminat cu tracorominismul latinitatii din Balcani, devenind
peste noapte greci puri de la Atena, mai puri chiar decit grecul din anecdota, grecul – grec adevarat, el se rade pe uscat; si cum asa
greci curati nu gasesti nici la Atena, s-au autodescoperit unii in Romania…
Ar fi ridicol si ineficient sa mentinem un dialog cu ei! Problema grava aparuta in ultima decada – de cind cauza arominilor
este o limba diferita de limba romana, sau este un dialect al ei.
Toate studiile lingvistice atestate de Academia Romana – si insusire de forurile lingvistice internationale – au stabilit ca
vorbirea aromanilor sau macedo-romanilor este un dialect al limbii romane, al doilea ca importanta, dupa dialectul daco-roman, pe
structura caruia s-a format limba romana, moerna standard – si inaintea dialectelor megleno-romin si istro-roman.
Confrati de-ai nostri, mai orgoliosi si mai temperamentali, poate ca in buna parte dezamagiti de abandonarea aproape totala
din parte Romaniei a aromanilor dupa cel de al doilea razboi mondial, militeaza acum activ si cam… dupa ureche, pentru ideea ca
graiul aroman sa fie considerat limba si nu dialect. Chiar au aparut in acest sens publicatii noi, si ce este mai grav, s-a trecut la un
brigandaj cultural, o piraterie literara ca in codru!
Nu este admis sa se publice operele unor academicieni, poeti, oameni de cultura ce n mai sunt in viata, intr-o grafie mutilata,
cu care cei decedati n-ar fi fost niciodata de acord. Sunt drepturi de autor, iar Academia Romana ar fi prima care sa ceara respectaea
lor.
Cit priveste abandonarea aromanilor – ca de altfel a tuturor romanilor din jurul Romaniei, peste 10 milioane – de catre
politica externa a Romaniei, trebuie tinut seama de faptul ca Romania, dupa ocupatia ruseasca di 1944, s-a aflat in capitulare totali si
neconditionata fata de colosul comunist din Rasarit si a trecut la distrugerea propriei culturi si spiritualitati, sub enuntul neiertator al
Moscovei.
Limba romana este astazi ca o insula izolata, asaltata de valurile tuturor uraganelor politice contemporane: valul limbii
moldovenesti”, valul ,,limbii Bucovinei de nord”, unde s-a decretat scrierea limbii romane in caractere cirilice, si cum… valul
semidoct care vrea sa se cheme ,,limba aromana”.
Acesta este un prim aspect al problemei. Al doilea aspect, ignorat de cei ce sunt departe de domeniul si legile lingvisticii, este
acela ca graiul aroman el insusi este neomogen, nu este inca binedefinit. Pastrat oral pina in secolul trecut, culegatorii de folclor si
literatura populara aromana s-au izbit de greutati datorita evolutiei dialectului de la un grup la altul de vorbitori ai lui. Din observatiile
personale, am gasit urmatoarele deosebiri intre grupul farserot si grupul gramustean: farsirotii nu au in vorbire lor locala i (a), de
provenienta slava, in timp ce ea abunda la gramosteni, inlocuind in mare parte vocala a, intrebuintata de farseroti. Iata, exemple, la
farseroti: mani, pani, sambata, dumanica, frandza, macari, fuga, casa, hoara, etc. La gromsteni, aceleasi vocabule, pronuntate cu t:
mini, ptni, simbiti, duminici, frindzi, fugi, casi, hoari etc.
La farseroti nu exista decit mult rar a protetic, aproape generalizat la gramosteni: raman, ros, rau, lari, landarusi, namuzi etc.
La gramosteni e mult mai frecvent a protetic: arman, aros, arau, alari (spalare), alindirusi, animuzi…
La farseroti, cind in mijlocul cuvintului se intilnesc doua consoane, una cade, in timp ce la gramosteni se mentine. Ex.: iar –
iarna, cara – carni, var – virnu, ahat – ahintu etc.
Farsoretii pastreaza vocalele in interiorul cuvintului, gramostenii le elimina: ficior – fcior, cicior – cior, usat – msat, sutat –
tutit, stit.
Corectarea literara a tuturor acestor diferente se poate face apelind la limba romana literara/standar, care este daco-romana
evoluata pe baza studiilor lingvistice.
Nu mai insist asupra unor particularitati dialectale, care n-au disparut nici din graiurile limbii daco-romane, cum sunt
regionalismele: cheatra-piatra, chicior-picior (cicior, in arom.), chept-piept, aiu (al’iu, in arom.) – usturoi etc.
Suntem la inceput de cristalizare a unitatii dialectului aroman spre limba culta romaneasca. Populara sau culta, vorbita sau
scrisa, literatura dialectala aromana a evoluat in ultimul secol in poezie si proza, dar dincolo de acest prag, dialectul devine
neputincios, pentru ca niciodata un dialect nu poate deveni o alta limba, dincolo de matricea limbii comune, de care apartine.
Nu putem vorbi de discipline stiintifice in aromana. Este ridicol sa credem ca putem avea studii de chimie, matematica,
medicina, mecanica, biologie sau fizica in ,,aromana”. Orice incercare de acest gen este sortita esecului, ea devenind caricaturala, asa
cum se dovedeste o recenta publicare a unui ,,Abetsedar Armanescu”, unde se fura din limba romana si se stilcesc cuvintele, doar-doar
sa nu semene a…romanesti! De ce ,,Abetsedar”? Ca sa sune ca in Makedonia-Scopie si a …alfabetul din Freiburg? Abetedar pronunta
slavo-bulgarii, slavii in general, si aromanii din Makedonia, dar nu si cei din Albania, Grecia, care ce trebuie sa faca? Sa adopte
pronuntii albaneze si grecesti, poate si alfabetele respective?
Tendinta autorilor ,,abetsedarului” semnalat, feroce anti-romaneasca, stupida antiromaneasca visceral, merge atit de departe,
incit autorii lui sunt in stare sa saboteze intreaga educatie morala chiar a copiilor. Agramati de-a dreptul, autorii asa-zisului abetsedar
ignoreaza insasi cultura universala de sorginte latina. Prima carte de invatamint are la baza primele trei litere latine ale alfabetului , a,
b, c. Toate dictionarele si enciclopediile sunt aranjate pe principiul alfabetului laiin. Atunci, de unde au scos acesti ,,autori” ordinea
literelor latine a, b, ts ? Cum vor cauta in dictionare viitorii elevi? Acum circa 100 de ani aparea la Bucuresti primul Abecedar
Macedo-Roman, pentru scolile din Macedonia! ,,Reformatorii” germano-slavo-greci ai scrierii “aromanesti”, pe care o vom numi
barbar-cuniaforma (de la initiatorii ei, Barba si Cunia, dar daca vreti si de la vocabula ce denumeste scrierea …cuneiforma, la fel
de… incifrata!, pentru care am avea nevoie de noi Champollioni) puteau cerceta cit de cit cum au scrisinaintasii lor aromini, ajunsi
academicieni, savanti in ale lingvisticii, si abia atunci sa fi treut la …stupide inovatii, daca le-ar mai fi dat mina!
Poate sa socheze cumva tonul cam dur cu care tratez aceasta dezertiune de la adevar si noralitate, privind aromana, scrierea
ei, problema aromana in general, coborita de unii in ridicol. Dar suntem la ora unei mari raspintii, cind trebuie sa ne clarificam
optiunile. Pentru aceasta, apelam la probele de netagaduit, furnizate de vorbirea noastra de toate zilele, dincolo chiar de indreptarul ce
ni-l refera lingvistii, intre care si nume ale unor mari invatati aromani. De aceea, prezint, in cele ce urmeaza, un tablou sinoptic de
filologie comparata intre vorbirile: macedo-romana/aromana; daco-roman; si italiana. Din tablul urmator se poate vedea ca dintr-o suta
de cuvinte luate la intimplare, din mai multe domenii, 50 de cuvinte aromane sunt identice ca pronuntare cu daco-romana; 47 de
cuvinte au aceeasi radacina, cu mici deosebiri fonetice dialectale; 2 cuvinte au in daco-romana si un echivalent strain (dovleac,
turcism, in loc de curcubeta), zapada, de origine slava, in locul regionalismului nea, neaua, pastrat si in aromana, si un singur cuvint
din 100 fiind la daco-romani imprumutat din slava, nisip, in locul lat. arena, la aromani arina.
In comparatie cu italiana, avem 62 de cuvinte asemanatoare, din aceeasi matrice, cum este pecora, pentru oaie, cuvint pierdut
pe parcurs, de aromani si de daco-romani, desi initial era comun si unora si altora; de aici, de la pecoraderivind picurar la aromani si
regionalismul pacurar, in daco-romina.
Problema aromanilor este una national-romaneasca, si nimeni nu o poate revendica in folos personal, sau de grup. In
conjunctura internationala actuala, ea trebuie pusa cu toata seriozitatea si sustinuta de o puternica demonstratie statistica, lexicala,
gramaticala, istorica si politica. Pentru aceasta insa este nevoie de o reprezentanta liber aleasa, in modul cel mai democratic, care sa fie
un organ validat a vorbi in numele tuturor aromanilor. Din experientele de pina acum, tarile balcanice cu o puternica minoritate
aromana, calca in modul cel mai grosolan toate posibilitatile de manifestare culturala a aromanilor, iar o reprezentare plenipotetiara, in
afara de cea romaneasca este inca foarte greu de realizat, chiar in mod deosebit in prezent. Manifestarile aromane sporadice in acest
sens, lipsite de consistenta si autoritate, prestanta, unele chiar dominate de oportunism cras, de interes personal sau de grup, apar mai
des in ultimul timp, dar cel mai adesea ele merg impotriva sensului firesc. Nu vrem sa blamam pe nimeni ca fiind de rea intentie,
dar… un vechi proverb spune ca pina si drumul catre iad este pavat cu cele mai bune intentii…

MATILDA CARAGIU MARIOTEANU

DHVEATA TI HIL’I-MEA

Hil’ ea-ni, vruta-ni Ti nu-ai bisata mina di omu ausu

Ti nu ti featisi ni Vramusti di papu
ni Samarina di mumi tinisiti
ni Hrupisti cu minili hrisusiti
ni Perivoli Ti nu sidzusi ascumta, s-ti-aduca isusitlu
Ti nu biusi ni apa adusa cu ghiumili Ti nu ti-adrasi-nveasta fara si-lu stii birbatlu
di la Dolta Ti ni ca stii ti easti ocl’iulu cindu algheasti
di la fintina alu Bucuvala di-ahita astiptari
di-tu tripiclu ali Vervini si di ahita vreari…
Ti nu stii ti va s-dzica Hil’ ea-ni, birbicusa-ni,
ni nelu di Arvos zbuldzlu-a meu di nea
ni pita tu sinii, cu circhelu coapta, ocl’ iu di mirdzeaua
ni dzama di pini, per di aruseaua
di dada armana adrata, truplu di-aluneaua
ni bucuvala dulti boati di pirdhveaua
si niti casu cu umtu Tini-ni, tini mina-ni…

SOLUTII DE SUPRAVIETUIRE ETNICA - pentru aromanii din Balcani

Toata lumea stie foarte bine – inclusiv dragii nostri guvernanti - ca un popor, precum aromanii, nu poate supravietui ca atare,
decit in doua conditii:
1) Sa traiasca intr-un stat propriu, ocrotit de niste granite sigure, recunoscute in plan international, si 2) Sa coexiste in alta
tara, cu o autonomie culturala numai, recunoscind suveranitatea statului in care traieste.
Cea dintii conditie este exclusa pentru fratii nostri din Balcani, poporul macedo-roman/aromanii din Peninsula, desi ei se afla
aici ca bastinasi, urmasi ai tracilor localnici romanizati incepind inca dinainte de Hristos, dupa cucerirea si apoi transformarea in
provincie romana a Macedoniei isorice si a Epirului in anul 168 si respectiv 148 i.d. Hr. Aromanii ar fi avut acest drept, pe care si l-au
si exercitat in cadrul Vlahiilor lor balcanice medievale din secolele X-XI (Vlahia mare, Vlahia Mica, Vlahia de Sus), ca si al
cunoscutului Imperiu Romano-Bulgar din sec. XII-XIII (1186-1256). Istoria este Istorie insa, si ea trebuie recunoscuta, acceptata asa
cum s-a produs: aceste formatiuni statale aromane la care am facut referire nu mai exista demult, iar aromanii nu pot decit sa
primeasca verdictul istoriei asa cum este, fie si dur, foarte dur; ceea ce nu inseamna insa citusi de putin ca ei trebuie sa dispara din
lume, ca etnie distincta in Peninsula Balcanica, de la Veria pina in Pind, Epir si in Macedonia!
Ramine perfect posibila pentru aromani insa cea de a doua situatie: sa coexiste in statele balcanice, avand autonomie culturala
si recunoscind, cum este si firesc, suveranitatea si integritatea teritoriala a Greciei, Albaniei, Macedoniei-Scopie, Bulgariei etc. Ceea
ce se inscrie absolut in Declaratia Drepturilor Omului – respectata sau ce ar trebui respectata pretutindeni in lume. Iar in cazul cind
statele lumii, inclusiv cele balcanice ar respecta Declaratia, - ce anume este posibil a se face pentru aromani, pentru ca ei sa nu dispara
de pe scena lumii, ca etnie distincta in regiune? Unde traiesc in chip de/cu statut de minoritate de stat, a statului roman, etnic vorbind,
de care tin ca limba, datini si istorie.
Exista, reluind deci si amanuntind, urmatoarele posibilitati:
a) Sa aiba scoli si biserici romanesti, in limba romana – limba romanilor de pretutindeni in lume. Asa cum le-au si avut pina
dupa ultimul razboi mondial (si incepind din 1864, cind se deschidea la Tirnova prima scoala romaneasca pentru aromani, in districtul
Bitolia din Macedonia). Ar fi solutia cea mai usor de realizat, fiindca in acest caz nu s-ar mai pune problema manualelor scolare si a
cadrelor didactice, a bibliotecilor necesare pentru invatamint, cultura, acestea putind fi asigurate de Romania, cum a facut-o si in trecut
tara noastra.
Aceasta solutie insa, in mod absurd si paradoxal, nu pare a fi agreata de tarile balcanice, ca si de o parte dintre romanii insisi,
la peste 50 de ani e la inchiderea fostelor scoli romanesti. Statele balcanice se tem de forta de iradiere a scolii romanesti, de cultura
romaneasca in general, de nivel european; iar un procent de aromani, la care am facut referire, instruiti in ultimele 5 decenii in limbi
straine – greaca, albaneza, macedo-slava, bulgara, sirba – se pare ca si-au pierdut constiinta etnica, considerindu-se de acum greci,
albanezi, bulgari, sirbi…La care s-ar adauga si un alt procent infim de ,,fundamentalisti” ce, fie din ignoranta, fie din meschine
interese personale, se socotesc/ se viseaza popor neolatin aparte, deosebit de poporul roman, desi acesti ,,musulmani” vorbesc un
dialect romanesc, ei insisi stiind asta!

Moştenirea culturală a luptei naţionale româneşti sud-dunărene – factor de concordie naţională în spaţiul balcanic
- Drd. Emil Tircomnicu
Neamul românesc risipit în spaţiul sud-est european trebuie să aibă ca centru de iradiere şi susţinere culturală statul român.
Comunităţile româneşti de peste hotare trebuiesc considerate ca factor de apropiere între statele naţionale în care vieţuiesc şi statul
român, prin împărtăşirea aceloraşi valori culturale europene.
În privinţa comunităţilor româneşti de la sudul Dunării există câteva caracteristici istorice care au dus la disoluţia ideii
românismului şi la unele neclarităţi la nivel comunitar şi naţional. Aceasta s-a întâmplat datorită faptului că statul român, intrat sub
ocupaţie comunistă, nu a mai intervenit vreme de 50 de ani în sprijinirea cultural-naţională a comunităţilor sale, precum şi datorită
politicilor dure de deznaţionalizare şi asimilare etnică duse de statele naţionale balcanice, fără excepţii.
Pe teritoriul României, aromânii veniţi prin colonizare în Cadrilater, apoi transferaţi în Dobrogea la schimbul de populaţie din
anul 1940, trebuie să fie consideraţi (cum de altfel se şi cosideră membrii acestei comunităţi) ca o comunitate românească, provenită
din arealul balcanic, colonizată în România (patria mamă) datorită sentimentelor româneşti pe care nu şi le mai puteau afirma în
contextul istoric respectiv, în spaţiul autohton de provenienţă. Ei reprezintă o comunitate culturală, cu tradiţii, obiceiuri specifice
datorită împrumuturi locale şi convieţuirii o lungă perioadă între alte neamuri, cu caracteristici proprii dar şi comune elementului
românesc, vorbind un dialect al limbii străromâne.
Dacă ne referim la aromâni, cei ce cântau imnul „Părinteasca Dimândare” luptau pentru triumful ideii românismului balcanic.
Constantin Belimace compunea poezia din disperare pentru soarta fraţilor aromâni răspândiţi în spaţiul sud-dunărean, ameninţaţi cu
deznaţionalizarea. Imnul este un blestem pentru cei care îşi uitau limba, simbol al românităţii lor. Astăzi, nu se pot confisca
simbolurile naţionale în interes mărunt etnocentrist. Lupta eroică a românismului balcanic este parte integrantă a istoriei naţionale.
Bineînţeles, ca în orice comunitate naţională care vieţuieşte în cadrul altor state, din rândul acesteia s-au afirmat numeroase
personalităţi care au adus pentru statele neamurile înconjurătoare numeroase elemente de progres şi prosperitate socială, culturală şi
politică. Aceştia aparţin comunităţilor de origine dar şi celor mai largi, naţionale, în care s-au format şi afirmat, putând fi consideraţi
factori de confluenţă pentru neamurile respective.
Cei care vor să-şi formeze grupări cosmopolite trebuie să se revendice de la altceva, de la un centru (sau centre) din afara
comunităţilor naţionale. Ei trebuie să-şi construiască (pentru că nu au o logistică creată) un alt fundament etnic, pe baza unui proiect
utopic. Proiectul nu poate veni de la comunitate, ci de la o suprastructură elitistă, o elită ideologizată, care are ca centre de acţiune,
conştient sau nu, alte spaţii de unde, prin presiune politică cred că pot să se impună statelor naţionale. Să nu uităm că albanezii au
făcut parte dintr-un astfel de proiect, dar au avut interese divergente care s-au acutizat în momentul în care s-a pus problema
schimbării de graniţe, în sensul formării unei Albanii Mari. Albanezii din afara graniţelor statului lor naţional au fost folosiţi în
destabilizarea Iugoslaviei şi Macedoniei, dar aveau o conştiinţă clară de minoritate naţională. Aromânilor, în cazul în care apar
interese zonale în spaţiul balcanic, pot deveni, prin presiune politică a diverselor centre de putere mondială, factor de destabilizare şi
şantaj pentru statele naţionale. Este îndoielnic că acest lucru se poate realiza în privinţa aromânilor, principala calitate naţională a
acestora constituind-o proverbiala răbdare în rezolvarea problemelor, a lucrului bine chibzuit şi calculat.
Prin neimplicarea statului român în sprijinirea comunităţilor sud-dunărene a luat naştere un proiect cosmopolit prin care se
încearcă legitimarea unui popor vlah în Balcani. Agenţii acestui proiect, cei care promovează diferenţierea dintre vlah şi român,
încearcă să realizeze o unitate la nivel internaţional (elitist) al comunităţilor „vlahe”, consecinţa fiind previzibilă: dezastru la nivel
naţional prin scindare comunitară. Acest proiect, dacă ar intra în vederea centrelor de putere mondiale, în funcţie de interesele proprii,
poate deveni factor de presiune naţională. Situaţia a fost sesizată printr-un extraordinar simţ naţional, de vlahii timoceni din Serbia,
care au pus semnul de egalitate între vlah şi român.
Proiectul românesc trebuie să fie unul al pacificări zonale, folosind aromânii din românia ca punte către comunităţile de la
sud de Dunăre. Statul român trebuie să sprijine cultural supravieţuirea latinităţii orientale ca factor de progres, civilizaţie şi diversitate
în spaţiul balcanic prin păstrarea tradiţiilor, dialectelor şi coloraturii etnice zonale, prin ceea ce este propriu acestora. Încrâncenarea de
păstrare şi afirmare a unui dialect al limbii române trebuie văzut prin ceea ce poate lega şi nu despărţi, prin legătura pe care o crează
între aromânii dobrogeni şi aromânii balcanici şi nu prin ruperea acestora de românitate. Supravieţuirea dialectelor limbii române
(istro-român, megleno-român şi aromân) aparţin miracolului etnic românesc, puterii de rezistenţă şi regenerare naţională, etnogenezei
şi istoriei românităţii.
 Acest proiect se poate realiza doar prin concursul statelor balcanice care trebuie să renunţe la politicile de deznaţionalizare
aplicate în ultimii 100 de ani. Aromânii au şansa să se salveze doar într-un climat de linişte şi concordie naţională. Interesul naţional
românesc trebuie să fie văzut în integrarea cât mai rapidă a tuturor statelor balcanice în Uniunea Europeană. Rămânerea în afara
Uniunii a unor state şi integrarea altora, ca şi dezechilibrele economice zonale, pot duce la grave dezechilibre şi alimenta ideologiile
formării „statelor mari”. Statele balcanice trebuie să înţeleagă imperativul momentului şi să acorde drepturi pentru comunităţile
româneşti respectând tratatele internaţionale semnate.
Analizând istoric, proiectul românesc de până la primul război mondial a fost cel de susţinere a Imperiului Otoman (până în
1913), formarea unei Macedonii independente, crearea unui stat albano-român sau sprijinirea Serbiei în detrimentul Bulgariei care a
tot agitat spectrul revizionismului după congresul de la Berlin. După Marea Unire de la 1918 România militează pentru realizarea unor
înţelegeri defensive la nivel regional, cum ar fi Mica Înţelegere (1921, între România, Iugoslavia şi Cehoslovacia – practic, astăzi, cele
două state nu mai există!) şi Înţelegerea Balcanică (1934, între România, Iugoslavia, Turcia şi Grecia). Au existat unele variaţii în
politica de sprijinire a comunităţilor de la sud de Dunăre, care atinge un maxim în timpul războiului (1940-1944). După 1947 România
nu mai face demersuri la nivel internaţional în sprijinirea acestora. Perioada de tranziţie prin care a trecut statul român după 1990 a
făcut ca, pe plan intern, să existe o maximă bunăvoinţă faţă de minorităţile naţionale, dar pe plan extern să se realizeze foarte puţin în
sensul obţinerii de drepturi similare românilor de peste hotare. Astfel, a devenit „foarte avantajos” în România să fi minoritar, multe
persoane din familii mixte declarându-se aparţinând minorităţilor etnice, în speranţa obţinerii de avantaje materiale, atât din partea
statelor nucleu cât şi din partea statului român, care a susţinut „foarte generos” aceste minorităţi. În acest timp, comunităţile româneşti
din sudul Dunării au întâmpinat numeroase dificultăţi în afirmarea ca minorităţi naţionale, în unele din aceste state nefiind nici astăzi
recunoscute. În timp ce în România este un avantaj să fi minoritar, în statele balcanice se poate fi chiar periculos să-ţi afirmi
identitatea etnică. Nu ne putem mira de confuzia care domneşte astăzi în rândul acestor comunităţi româneşti.
Statul român ar trebui să procedeze, în primă fază, la un adevărat parteneriat cu Republica Macedonia. Suntem, practic,
singurul sprijin loial pe care această mică republică îl are în zonă. În cazul în care apar divergenţe în recunoaşterea comunităţilor
româneşti în statele balcanice trebuie avut în vedere rolul Consiliului Europei în sprijinirea culturală şi politică a acestora. În cazul în
care statele balcanice răspund pozitiv la recunoaşterea drepturilor minorităţilor româneşti trebuie ales un model de interes comun,
respect reciproc şi beneficiu general. În acest sens ar trebui să aibă loc negocieri cu reprezentanţii statelor balcanice în privinţa stării
culturale şi sociale a comunităţilor româneşti (ore în dialect, emisie la radio/tv, protecţie culturală), reciprocitate în statutul
minorităţilor, biserică cu slujbă în dialect (subordonate bisericilor naţionale sau BOR).