Nicolae

Ceausescu

Nicolae Ceauşescu, un despot modern

Nicolae Ceauşescu (1918 - 1989) a fost conducătorul comunist al
României din anul 1965, până când a fost înlăturat şi executat în
1989. Membru al mişcării tineretului comunist din România în anii
’30, Ceauşescu a fost arestat în 1936 şi respectiv în 1940 pentru
activităţile desfăşurate în cadrul partidului comunist. În 1939 s-a
căsătorit cu Elena Petrescu. În timp ce se afla în închisoare,
Ceauşescu a devenit protejat al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, ajuns
să conducă România în anul 1952. Ulterior, Ceauşescu a fost ales ca
secretar al Uniunii Tineretului Comunist (1944 - 1945). După ce
comuniştii au preluat pe deplin puterea, la sfârşitul anului 1947, el a
devenit ministru al agriculturii (1948-1950), iar apoi, între 1950 -
1954 a fost ministrul forţelor armate, cu rangul de general-maior. În
perioada guvernării lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ceauşescu a
ocupat a doua poziţie ca importanţă în ierarhia partidului comunist,
deţinând poziţii cheie în Biroul Politic al acestuia.

După moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în martie 1965,

Ceauşescu a preluat conducerea partidului comunist, îndeplinind
funcţia de secretar general din iulie 1965. Odată cu preluarea
Consiliului de Stat (decembrie 1967), el a devenit şeful statului. S-a
bucurat de sprijin popular intern şi extern pentru politica sa
independentă, ceea ce a constituit o provocare deschisă la adresa
dominaţiei U.R.S.S. în România. Astfel, în anii ’60, Ceauşescu a pus
capăt participării active a României în cadrul Pactului de la Varşovia
şi a condamnat invazia Cehoslovaciei de către forţele pactului de la
Varşovia (1968) şi invazia Afganistanului de către Uniunea Sovietică
(1979). În 1974, Ceauşescu a fost ales, în funcţia nou creată, de
preşedinte al României. În vreme ce a promovat o politică externă
independentă de linia Moscovei, Ceauşescu a rezistat tuturor
presiunilor de reformă liberală şi a aderat total la principiile
conducerii centralizate în ceea ce priveşte politica internă. Poliţia
secretă (Securitatea) menţinea un control foarte strict asupra
mijloacelor de informare şi a dreptului la libera opinie şi nu tolera
nici o opoziţie internă. Pentru a plăti datoriile externe pe care
guvernarea sa le-a acumulat în anii 1970, Ceauşescu a decis, în
1982, exportul masiv al producţiei agricole şi industriale.
Consecinţele acestei politici - reducerea drastică a hranei, a energiei,
a medicamentelor -, au transformat România dintr-un stat cu o
economie relativ dezvoltată, într-un stat aflat în pragul prăbuşirii.
Ceauşescu a impus de asemenea “cultul” personalităţii şi i-a numit
pe soţia sa, Elena, ca şi pe mulţi alţi membri ai familiei sale în
posturi înalte, în guvern şi partid. Între proiectele sale grandioase, s-
a numărat şi intenţia de a demola sate întregi din ţară şi zone întinse
ale oraşului Bucureşti. De altfel, peste o cincime din zona centrală
construită a Bucureştiului, inclusiv biserici şi monumente istorice, a
fost rasă de pe faţa pământului la ordinul lui Ceauşescu (anii 1980).
Regimul său a luat sfârşit când Ceauşescu a ordonat forţelor armate
şi de securitate să împuşte pe cei care manifestau împotriva
guvernului la Timişoara, la 17 decembrie 1989. Demonstraţiile au
izbucnit apoi la Bucureşti şi în alte oraşe mari ale României. La 22
decembrie 1989, armata s-a alăturat protestatarilor. În aceeaşi zi,
Ceauşescu şi soţia sa au fugit din capitală cu un elicopter, dar au fost
capturaţi şi arestaţi. La 25 decembrie, cei doi au fost judecaţi şi
condamnaţi la moarte de către un tribunal militar special, sub
acuzaţia de crimă cu caracter de masă.

Boaghe Elena-Isabela
cls a-XII a A