-3- Interfeţe de proces

Cap.1.1. Noţiuni introductive ale interfeţelor de proces

În primul capitol, Noţiuni de bază despre interfeţe de proces, se va defini termenul

de proces, asociind şi o clasificare-discuţie asupra a ce înseamnă proces; se vor defini
noţiunea de automatică, noţiunea de automatizare şi noţiunea de conducere, ca şi cea de
proces condus. Noţiunea de calculator va fi prezentată într-o formă caracteristică acestui
domeniu, al interfeţelor de proces, de asemeni noţiunea de sistem de prelucrare numerică
SPN. Un termen important în automatizări este cel de conducere în timp real. Odată acestea
bine înţelese, se va prezenta interfaţa de proces (în sens hardware) prin locul şi rolul ei într-un
ansamblu ″ proces condus – sistem de prelucrare numerică″ . De asemenea se scoate în
evidenţă cel de-al doilea sens important pentru o interfaţă de poces, cel de interfaţă cu
utilizatorul. O altă denumire utilizată este interfaţă om-maşină (man-machine interface, MMI,
sau human-machine interface, HMI). În acest scop se va utiliza mediul de dezvoltare de
aplicaţii grafice LabVIEW.

Prin proces se înţelege o succesiune de transformări ce caracterizează diferite obiecte

sau fenomene în desfăşurarea lor spaţio-temporală [10]. Include atât transformări de masă cât
şi de energie, şi în final este vorba de un ansamblu de schimbări.
Sub numele de proces se ascunde o întreagă diversitate.
Aici se vor avea în vedere trei situaţii, potrivit unui prim criteriu de clasificare al
proceselor, şi anume posibilitatea omului de a interveni în crearea şi conducerea sistemului
[9].
În prima, procesul care se desfăşoară este de tip supraveghere (monitorizare), cu
scopul de a obţine date privind comportarea unui sistem natural, sistem asupra căruia nu avem
acces. Exemple ar fi astronomia, sau seismologia. Fireşte, se poate observa uşor că activitatea
omului nu poate fi considerată ca perturbatoare asupra mişcării corpurilor cereşti, în timp ce
diverse activităţi umane sunt generatoare de efecte similare celor seismice: prăbuşirea unei
clădiri, încercările diverselor tipuri de arme, etc. Pe considerentul că nu acesta e scopul lor
principal, şi pe considerentul că nu se pot repeta exact în acelaşi loc, deci asupra aceluiaşi
sistem, şi în aceleaşi condiţii (iar studiul ştiinţific presupune repetabilitate), excludem din
discuţia despre comenzile date unui sistem ambele domenii ştiinţifice. Utilitatea studiului
unor astfel de domenii rămâne însă indiscutabilă.
În a doua situaţie se discută despre procese cu intrări impuse, ca de exemplu în
experimentele din biologie, în care într-adevăr se urmăresc rezultatele intrărilor impuse, dar
asupra unui sistem natural, necreat de om. Se pot include aici manipulările genetice? Da, dacă
se admite că inclusiv refacerea unui lanţ ADN corespunzător unui animal deja exterminat nu
face decât să identifice şi să înlănţuie corect fragmente necreate de om, iar animalul respectiv
reprezintă manifestarea acelui ADN.
Abia în cel de-al treilea caz situaţia se referă la procesele industriale, caz în care
sistemul suport al procesului este artificial. I se impun anumite intrări şi se monitorizează
procesul, totul pentru o obţine rezultatele dorite, deci sistemul este condus.
În toate cazurile enumerate, prelucrarea datelor poate fi făcută în sisteme numerice de
calcul.
Conform [10], automatica este acea parte a ştiinţelor tehnice care se ocupă de teoria şi
practica realizării constructive a sistemelor de conducere, destinate eliminării intervenţiei
umane în elaborarea deciziilor directe privind funcţionarea proceselor industriale. Face parte
din progresul industrial, reprezentat de etapele de mecanizare, automatizare, robotizare,
cibernetizare, cu observaţia că definiţia dată acoperă şi ultimele 2 etape. În primele două
cazuri obţinute prin aplicarea primului criteriu de clasificare al proceselor, luarea deciziei nu
este lăsată în seama sistemului de calcul decât parţial, ceea ce contravine definiţiei
automaticii, în consecinţă, această noţiune de proces va fi folosită în continuare numai în
Cap.1 -4- Interfeţe de proces
cazul sistemelor create de om, în mediul industrial, cu extensie la cazurile legate de
învăţământ / cercetare (laboratoare).
Prin automatizare se înţelege aplicarea automaticii la un proces sau clasă de procese
specificate [10], într-un domeniu oarecare al ştiinţei.
Termenul de conducere a unui proces industrial trebuie înţeles atât ca impunere de
obiective, cât şi ca urmărire (supervizare), diagnoză, reglare…(deci un ansamblu de
funcţiuni). Engleza fiind o limbă tehnică larg răspândită, trebuie ţinut cont că termenul
corespunzător în engleză este cel de “control”. Expresia “industrial process control” se
traduce ca şi “conducerea procesului industrial”, în timp ce în expresia “control loop”
echivalentul este de reglare (buclă de reglare). Cu alte cuvinte, conducerea este un ansamblu
de funcţiuni (cele enumerate mai sus) ce vizează atingerea unui obiectiv sau a unei strategii
impuse.
Prin comandă [14], ne referim la ansamblul de operaţii prin care stabilim o
dependenţă între mărimea din proces ce ne interesează şi o mărime aplicată, deci externă
procesului, după o anumită lege prestabilită.
În esenţă, un proces supus automatizării este un proces condus. Se aşteaptă fie ca
desfăşurarea lui să respecte o anumită succesiune (secvenţă), fie ca o anumită mărime (sau
mai multe) să prezinte o formă de variaţie impusă. Aici se poate identifica un al doilea
criteriu de clasificare al proceselor industriale, şi anume în procese de tip secvenţial şi,
respectiv, procese de reglare.
Noţiunea de control în limba română se apropie de cea de verificare, măsurare -
controlul fiind un ansamblu de operaţii destinat garantării înscrierii performanţelor unui
produs (aparat, instalaţie, dispozitiv…) în limite de toleranţă admise [10]. În cazul asimilării
(omologării) unui produs, ca şi în cazul în care acest produs este “controlat”, adică testat,
măsurat, verificat în timpul desfăşurării procesului, rezultatul controlului are efect asupra
desfăşurării procesului. Este vorba de un control de tip (în opoziţie cu controlul de lot, când se
vizează doar produsele finite, iar concluziile nu se repercutează asupra condiţiilor de
funcţionare ale procesului, ducând doar la acceptarea sau respingerea lotului). În funcţie de
momentul în care se desfăşoară controlul de tip, el poate fi pasiv, dacă se efectuează doar la
încheierea producţiei, sau activ, dacă e efectuat în cursul procesului de producţie; în această
ultimă variantă se disting două cazuri, al controlului activ off-line, la care datele prelucrate
statistic dau informaţii asupra procesului global, şi cazul controlului activ on-line, datele
prelucrate determinând concluzii ce se repercutează asupra procesului. Acesta din urmă,
controlul activ automat, devine parte integrantă a conducerii automate a unui proces
industrial. Efectuarea controlului activ automat se face în anumite momente, faze ale
desfăşurării procesului, deci conform celui de-al doilea criteriu de clasificare un proces în care
se desfăşoară activităţi de control activ automat este de tip secvenţial, dar efectul ar putea fi
modificări ale parametrilor unei legi de reglare, sau chiar al alegerii unei alte legi de reglare.
Rigoarea în analiza tipului de proces nu trebuie deci să urmărească a răspunde unei anumite
clasificări, ci de a reuşi să impunem acelui proces condus atingerea obiectivelor dorite de noi.
Un al treilea criteriu de clasificare al proceselor industriale vizează organizarea
obiectului transformării. Acest criteriu de clasificare a determinat apariţia a două
domenii/direcţii în procesele automatizate. Un prim caz este cel care implică un flux continuu
de materiale, într-un proces tehnologic (de exemplu în industriile chimică, petrochimică,
farmaceutică, etc). O exprimare mai uşor accesibilă este aceea că în procesele de fabricaţie se
intervine asupra unei materii în stare de pulbere, granule sau chiar la nivel molecular, dacă
procesul respectiv este chimic. Această situaţie corespunde categoriei Process Automation.
Al doilea caz este cel în care obiecte distincte, sau mai simplu, obiecte numărabile, sunt
supuse prelucrărilor, în procese de fabricaţie (acel proces în care totalitatea activităţilor umane
sau automate concură la realizarea unui produs de o anumită concepţie şi o anumită destinaţie
dată, pornind de la starea de semifabricat până la cea de produs finit). Această categorie este
numită Factory Automation. Distincţia între aceste două situaţii posibile se regăseşte în
Cap.1 -5- Interfeţe de proces
apariţia cataloagelor separate de produse destinate fie domeniului Process Automation, fie
domeniului Factory Automation. 1 Un exemplu îl constituie cataloagele firmei Pepperl+Fuchs,
în care se face diferenţiere între tipurile de produse, respectiv între domeniile cărora le sunt
dedicate acele produse, precum se arată în Tab.12.
Tabelul 1.
Produse oferite: Ramuri industriale şi
parteneri cărora le sunt
Proces de tip: destinate:
Factory Automation  Senzori binari şi  Inginerie mecanică
analogici, de tip:  Industria hartiei şi
-inductiv şi capacitiv tipografică
-magnetic  Conveioare şi sisteme de
-ultrasonic transport
fotoelectric  Maşini de împachetare şi
 Encodere (codificatoare) îmbuteliere
rotative incrementale sau  Industria automobilelor
absolute
 Numărătoare şi
dispozitive secundare de
comutaţie
 Sisteme de identificare
 Interfeţe AS
Process Automation  Condiţionatoare de  Chimie
semnal  Siteme industriale şi
 Componente de interfaţă comunitare pentru ape
de înaltă siguranţă reziduale
(intrinsically safe  Petrolieră, a gazelor
interface components) naturale şi petrochimică
 Interfeţe pentru procese la  Automate programabile şi
distanţă sisteme de conducere de
 Soluţii de magistrală de proces (PLC and process
câmp de siguranţă control systems)
(intrinsically safe field  Companii de
bus solutions) proiectare/dezvoltare
 Senzori pentru reglare de pentru sisteme de
nivel procesare (engineering
 Soluţii de sisteme de companies for process
conducere şi măsurare în systems)
proces la nivel de
interfaţă (process
measuring and control
systems engineering at
the interface level)
 Instruire pentru articolele
cu protecţie la explozie
(Ex-protection training)

1
Observaţie: Dacă primul criteriu de clasificare este general valabil pentru toate procesele
existente, ultimele două criterii se referă doar la procesele care, conform primului criteriu şi definiţiilor
automaticii şi automatizării, se încadrează în cea de-a treia situaţie (sisteme artificiale).
2
Această prezentare respectă catalogul de Process Automation, DIN-Rail Housing, pe 2003 al Pepperl+Fuchs
Cap.1 -6- Interfeţe de proces
Prin calculator se înţelege în sensul cel mai larg un ansamblu fizic care calculează
(efectuează operaţii aritmetice şi logice).
Primele calculatoare erau analogice (sisteme de calcul destinate rezolvării ecuaţiilor
diferenţiale în care una din variabilele independente esenţiale este timpul).
În sistemele de prelucrare numerică – SPN, detaliate în capitolul 2 - există o
structură numerică cu acest rol, deci un calculator numeric, care este completată de unităţi de
comandă şi control, regiştrii cu diferite funcţiuni, memorii, porturi de intrare şi ieşire,
conectate în diverse variante prin intermediul unor magistrale şi linii de comandă, şi fie că
circuitul pe scară largă pe care se bazează SPN-ul este microcontroler, microprocesor,
procesor numeric de semnal, putem identifica aceleaşi blocuri funcţionale în diverse variante
constructive şi acelaşi rol al SPN: de a prelucra numeric datele venite din proces pentru a
obţine informaţii despre starea procesului - memorarea şi redarea informaţiei – şi semnale de
comandă pentru proces – în urma analizei şi deciziei.
Noţiunea de interfaţă de proces, IP, este legată de conducerea proceselor industriale
cu echipamente numerice. Structura din figura 1.1 prezintă un ansamblu de proces condus şi
sistem de prelucrare numerică SPN, fiind explicativă pentru locul unei IP.

PROCES CONDUS

Semnale analogice şi numerice

IINTERFAŢĂ DE PROCES

Semnale numerice

SISTEM
DE PRELUCRARE
NUMERICĂ

Fig.1.1. Plasarea interfeţei de proces în ansamblul SPN – proces condus.

Rolul interfeţei de proces este de a prelua din proces semnale numerice, logice şi
analogice, convertind cele analogice în numerice, eventual de a le prelucra primar, de a le
transmite SPN sub formă de semnale numerice şi logice, de a prelua comenzile elaborate de
SPN tot sub formă de semnale numerice, convertind în analogice cele care se impun, şi a
distribui procesului semnalele analogice, numerice şi logice de comandă necesare. Aceste
tipuri de semnale vor fi prezentate pe larg în capitolul 3.
Conducerea automată a proceselor trebuie să se desfăşoare în timp real. În acest scop
preluarea datelor din proces, transferul lor către SPN, analiza lor, elaborarea comenzii şi
transmiterea acesteia către proces trebuie să se desfăşoare într-un timp suficient de scurt ca să
fie eficientă (comanda să fie aplicată procesului când este necesară). Un exemplu foarte
simplu de înţeles care explică acest lucru se referă la un proces condus cu un SPN în care se
urmăreşte printre alte mărimi caracteristice procesului şi valoarea unui curent. În momentul
în care acea valoare este în creştere periculoasă, întregul sistem trebuie să reacţioneze în aşa
fel încât comanda dată către proces (de exemplu, să pornească o instalaţie de răcire) să
împiedice ca acel curent de valoare mare să provoace daune.
Utilizările tehnicilor de prelucrare numerică sunt diverse, putând fi împărţite, dpdv al
vitezei necesare de prelucrare, în două categorii:
a) sisteme pentru care este necesară prelucrarea în timp real: datele sunt prelucrate în ritmul
în care sunt achiziţionate, de exemplu pentru compresia semnalului vocal în comunicaţii,
Cap.1 -7- Interfeţe de proces
prelucrarea semnalului numeric de pe CD ROM pentru redare, achiziţionarea semnalelor din
sondele de testare ale forajelor pentru gaze, patrol, apă geotermală .
b) prelucrarea datelor nu se va face în timp real: de exemplu prelucrarea datelor seismice,
compresia datelor pentru înregistrarea pe CD-ROM.
Observaţie: Conform celor prezentate mai sus nu întotdeauna tehnicile de prelucrare
numerică se referă la un proces industrial condus automat cu un SPN. O analiză ce suprapune
exemplele de mai sus celor trei situaţii prezentate la primul criteriu de clasificare a proceselor
duce în primă fază la concluzia că doar procesele desfăşurate în sisteme artificiale (create de
om) sunt supuse necesităţii de a fi conduse în timp real. Să ne gândim însă la cazul în care se
supravegrează un sistem / fenomen natural, de exemplu valurile uriaşe ce pot ataca coastele
Japoniei, sau tornadele ce pot ajunge pe teritoriul Statelor Unite. Din moment ce scopul
acestei supravegheri este de a face minime pierderile de vieţi omeneşti, eventual bunuri
materiale, adăugând la partea de supraveghere, analiză a fenomenelor, prognoză şi decizia de
a comunica sau nu o avertizare, împreună cu mijloacele necesare avertizării şi cele necesare
evacuării/adăpostirii/etc, atingerea acestui scop înseamnă desfăşurarea procesului de
supraveghere/avertizare/adăpostire în timp real. Aceste tipuri de procese necesită chiar şi
operaţii de mentenanţă, prin asta înţelegând nu doar operaţiile de menţinere în funcţiune a
instalaţiilor de supraveghere/analiză/avertizare, ci şi educarea şi antrenarea populaţiei din
zonele respective. Este unul din cele mai dificile sisteme de automatizat, deoarece implică
participarea unui mare număr de oameni, atât de diferite condiţii fizice, capacitate de
subordonare, şi de ce nu încîpăţânare şi plictiseală. În consecinţă, evaluarea performanţelor
acestor sisteme combinate are o componentă statistică evidentă.
O clasificare a sistemelor de timp real [12] se poate face ţinând cont că toate implică
un anumit interval de timp pentru executarea unor anumite sarcini. O astfel de constrângere
temporală poate fi:
- constrângere de tip soft, ceea ce înseamnă că, chiar dacă există un termen de îndeplinire al
sarcini, este mai important ca aceasta să fie dusă la bun sfârşit, decât să se încadreze într-un
interval de timp,
- constrângere de tip hard, caz în care neîndeplinirea sarcinii la timp afectează grav
funcţionarea sistemului condus,
- constrângere de timp fermă, în care caz o decizie sosită prea târziu nu provoacă daune în
sistemul condus, dar nu mai este utilizabilă.
În consecinţă, şi sistemele se clasifică în aceleaşi categorii, conform constrângerilor de
timp.
Sisteme de timp real se întâlnesc în variate domenii, cum ar fi: industria chimică
(combinate petrochimice, întreprinderi alimentare, farmaceutice, de producere a hârtiei),
industria constructoare de maşini (controlul maşinilor unelte, al sistemului de transport,
planificarea secvenţelor de prelucrare, controlul mişcării roboţilor, recunoaşterea formelor în
sisteme ce folosesc aşa-numitele echipamente pentru “machine vision”), industria metalurgică
(pentru controlul instalaţiilor de laminare la cald, proceselor de ardere, sau al temperaturii în
cuptoarele de tratamente termice, deplasarea materialelor), sisteme de producere şi distribuire
a energiei electrice (conducerea centralelor cu cărbuni, cu gaz, atomice, hidroelectrice… şi în
staţii de distribuţie a energiei electrice), controlul traficului aerian (asociat şi aeronautica, în
scopul controlării şi monitorizării tunelurilor de încercare şi al simulatoarelor de zbor),
sisteme de comunicaţie, domeniul militar (detectare ţinte, ghidarea rachetelor), domeniul
medical (aparate de investigare, chirurgicale), casnic (maşini de spălat, sisteme de alarmare
contra incendiilor şi furturilor, sisteme de aer condiţionat), automobile (control de parametri,
realizarea unor funcţii - ca şi antiblocarea frânelor, controlul direcţiei), comerţ (prelucrări on-
line ale tranzacţiilor la schimburi valutare, rezervări de bilete) .
Automatizarea poate fi categorisită după gradul de dezvoltare al procesului/proceselor
în discuţie. Astfel avem:
Cap.1 -8- Interfeţe de proces
-automatizare parţială AP; ca primă etapă a automatizării, avea în vedere conducerea unui
proces în care era vizată o singură instalaţie sau maşină unealtă. Unele operaţii rămâneau în
continuare în sarcina omului.
-automatizare complexă AC; asigură funcţionarea întregului ansamblu de maşini, agregate,
instalaţii, astfel încât procesul tehnologic de ansamblu (de tip linie de fabricaţie, de exemplu)
să fie realizat fără participarea directă a omului. Automatizarea complexă se bazează pe
automatizări parţiale ale subproceselor de fabricaţie distincte şi are menirea de a asigura
funcţionarea corelată, interconectată, a subproceselor în cauză.
-automatizare complexă cibernetică ACC; este o etapă care diferă de cea premergătoare
prin faptul că în cadrul procesului de producţie respectiv este automatizată însăşi funcţia de
conducere (optimală) a desfăşurării acestuia, pe baza obţinerii, transmiterii, prelucrării şi
utilizării informaţiilor din producţie conform principiilor generale şi legilor ciberneticii.
Figura 1.2 este explicativă pentru această clasificare.

Legături de
Instalaţie Echipament corelare Sistem de
(sub-proces) de complexe programe
Instalaţie
industrială automatizare destinate
automatizată-
conducerii
AP
şi sistem
Instalaţie automatizată -AP suport

Proces complex automatizat - AC

Sistem de conducere şi ansamblul procesului tehnic complex condus - ACC

Fig.1.2. Automatizare parţială, automatizare complexă şi automatizare complexă cibernetică.

Cibernetica [10] studiază sistemic procesele care se bazează pe conexiuni inverse de

tip autoreglare. Aspectul informaţional este cel dominant, natura fizică a proceselor putând fi
trecută în umbră, şi de aici rezultă posibilitatea aplicării conceptelor ciberneticii în diverse
domenii, inclusiv netehnice (biologie, economie, sociologie), şi înglobează cunoştinţe de
matematică, teoria sistemelor, teoria informaţiei, neurologie, psihologie într-o abordare
unitară. În domeniul tehnic a dus la aprofundarea, altfel de neconceput, a unor domenii:
inteligenţă artificială, roboţi, sisteme autoinstruibile, sisteme autoadaptive, sisteme
homeostatice.
Un robot este un sistem constituit în principal din trei părţi, şi anume sistemul de
măsurare (cu senzori), prin care îşi defineşte atât starea proprie, cât şi mediul înconjurător,
elementele de execuţie prin care îşi exercită funcţia de modificare a mediului înconjurător şi o
unitate de conducere care va comanda elementele de execuţie, pe baza informaţiilor furnizate
de sistemul de măsură, astfel încât să-şi realizeze funcţia/scopul. Roboţii sunt destinaţi unei
anumite funcţii şi unui anumit spaţiu, şi cu cât este robotul mai inteligent se apropie de un
sistem cibernetic complex de prelucrare a informaţiei, cu grad mare de adaptabilitate, inclusiv
mobilitate (şi tendinţa de a-i da caracter antropomorfic, deci complexitate în mişcare).