Scribd

Upload a Document
Search Books, Presentations, Business, Academics...
Explore
Tri_11x6
Documents
* Books - Fiction
* Books - Non-fiction
* Health & Medicine
* Brochures/Catalogs
* Government Docs
* How-To Guides/Manuals
* Magazines/Newspapers
* Recipes/Menus
* School Work
* + all categories
*
* Featured
* Recent
People
* Authors
* Students
* Researchers
* Publishers
* Government & Nonprofits
* Businesses
* Musicians
* Artists & Designers
* Teachers
* + all categories
*
* Most Followed
* Popular
* Sign Up
* |
* Log In
1
First Page
Previous Page
Next Page
/ 59
Sections not available
Zoom Out
Zoom In
Fullscreen
Exit Fullscreen
Select View Mode
View Mode
BookSlideshowScroll
Readcast
Add a Comment
Embed & Share
Reading should be social! Post a message on your social networks to let others k
now what you're reading. Select the sites below and start sharing.
Readcast this DocumentTransparent
Login to Add a Comment
Share & Embed
Add to Collections
Download this Document for Free
Auto-hide: on
Quantcast
Retele de calculatoare
Autor: Candea Ovidiu - Radu
(2004)
Laborator 1
Introducere in reţele de calculatoare
Reţelele au apărut din nevoia de a partaja date într-un timp cât mai scurt. Un grup de c
alculatoare şi alte dispozitive conectate împreună se numestereţea, iar conceptul de con
ectare a unor calculatoare care partajează resurse se numeşte lucru în reţea.
Aşadar, reţeaua de calculatoare (network) este un ansamblu de calculatoare (sisteme
de calcul) interconectate prin intermediul unor medii de comunicatie (cablu coax
ial, fibra optica, linie telefonica, ghid de unde) in scopul utilizarii in comun
de catre mai multi utilizatori a tuturor resurselor fizice (hardware),
logice ( software de baza si aplicatii) si informaţionale (baze de date, fişiere), a
sociate calculatoarelor din
retea.
Calculatoarele care fac parte dintr-o reţea pot partaja:
•Date
•Mesaje
•Imagini grafice
•Imprimante
•Aparate fax
•Modemuri
•Alte resurse hardware
Într-o reţea există mai multe tipuri de resurse care pot fi partajate şi anume:
a) Resursele fizice reprezinta posibilitatea utilizarii in comun, de mai multi u
tilizatori, a unitatilor de discuri, imprimante, scannere etc. Acest lucru insea
mna ca se poate instala oricare dintre unitatile enumerate mai sus, dupa care ur
meaza operatiunile de partajare (sharing). In urma declararii partajate a unui e
chipament (hard disc, CD-ROM, imprimanta, etc.), toate calculatoarele din retea
au acces la acest echipament.
b) Resursele logice (programe). Resursele logice ale unui calculator sunt de fap
t, ansamblul de programe sistem sau de aplicatii. Se recomanda ca programele, pe
care le folosesc toti utilizatorii din retea, sa fie puse pe un disc partajabil
. In acest fel nu mai este nevoie ca fiecare utilizator sa pastreze o copie a re
spectivelor programe, ce se utilizeaza in comun.
! Avantajele acestei solutii sunt costul mai mic al instalarii programelor precu
m şi posibilităţi rapide de
actualizare a programelor. Principalul dezavantajul constă în configurarea dificilă a
sistemului.
c) Resursele informationale (Baze de date, fisiere). Resursele informationale su
nt reprezentate de fisiere de
date sau baze de date.
Se pot distinge două tipuri mari de reţele şi anume:
A) Reţelele peer to-peer sau „reţele între egali“: în acest tip de reţea toate calculatoare
sunt tratate la fel.
Reţelele peer to-peer mai sunt numite şi grupuri de lucru (Workgroup’s ), acest termen
desemnând un
număr mic de persoane. De obicei , o reţea peer-to-peer este formată din cel mult 10 c
alculatoare.
Unele sisteme de operare, cum ar fiWin dows înglobează funcţionalitatea de reţea peer-to
-peer.
Instalarea se realizeaza uşor, implicând de obicei costuri mai mici decât reţelele bazat
e pe server. Retelele
peer-to- peer se recomandă pentru mediile în care :
- Există cel mult 10 utilizatori
- Utilizatorii s e află într-o zonă restrânsă
- Securitatea nu este o problemă esenţtială
- Nu este prevăzută o dezvoltare considerabilă în viitor
B)Reţele bazate pe server(client/ser ver ): au devenit modelul standard pentru int
erconectarea în reţea. Un
server dedicat este un calculator care funcţionează doar ca server, nefiind folosit
drept client sau staţie de lucru. Acesta are rolul de a satisface cât mai rapid cere
rile clienţilor din reţea şi să asigure securitatea fişierelor şi a directoarelor.
Calculatorul central (serverul) poate fi un calculator obişnuit pe care este insta
lat un sistem de
operare pentru reţea : NetWare , Unix, L inux, OS/2, Windows NT/2000 (2003).
Acest calculator central controlează toate resursele comune (unitaţi de discuri , im
primante, plottere, modemuri, fişiere etc), asigură securitatea datelor şi sistemului,
realizează comunicaţii între staţiile de lucru.
Într-o reţea pot fi configurate mai multe servere. Repartizarea sarcinilor pe diferi
te servere asigură executarea fiecarei cerinţe în cel mai eficient mod posibil. Indife
rent de cât de puternic sau performant este un server, el este inutil fară sistem de
operare care să valorifice resursele sale fizice.
O staţie de lucru are în configurare o placă de reţea (NIC – Netware Interface Card) care
realizează interfaţa cu reţeaua.
Avantaje :
- oferă acces la mai multe fişiere şi imprimante, asigurând în acelaşi timp fiecărui utiliz
r performanţele
şi securitatea necesare.
- partajarea datelor poate fi administrată şi controlată centralizat.
- resursele sunt localizate de obicei într-un server central, fiind mai uşor de dete
ctat şi de întreţinut decât
cele distribuite pe diferite calculatoare .
- politica de securitate este stabilită de un administrator, care o aplică pentru fi
ecare calculator şi utilizator
din reţea.
- o reţea bazată pe server poate avea mii de utilizatori. Utilitarele de monitorizar
e şi administrare
disponibile în prezent permit gestionarea unei reţele bazate pe server cu un număr mar
e de utilizatori.
C ) Reţele combinate: reprezintă o combinaţie dintre reţelele peer-to-peer şi cele bazate
pe server, într- o
astfel de reţea funcţionând două tipuri de sisteme de operare pentru a asigura ceea ce m
ulţi administratori
consideră a fi o reţea completă.
Plăci de reţea (engl. NIC Network Interface Card)
Plăcile de reţea funcţionează ca interfaţă fizică între calculator şi cablul de reţea ea fi
are asigură comunicarea unui calculator cu alte calculatoare din reţea (această comuni
care are loc în ambele sensuri). Fiecare calculator legat în reţea va avea instalată o a
semenea placă într-unul dintre sloturile de expansiune de pe placa de bază (motherboar
d).
După ce placa de reţea a fost instalată, la portul ei se conectează cablul de reţea, pentr
u a realiza
legătura fizică între calculator şi restul reţelei.
Rolul plăcii de reţea
Rolul plăcii de reţea este de a:
•Pregăti datele din calculator pentru a fi transmise prin cablul de reţea;
•Transmite datele către alt calculator;
•Controla fluxul de date între calculator şi cablul de reţea.
Înainte ca datele să fie transmise în reţea, placa de reţea trebuie să le convertesacă din
mula în
care ele sunt înţelese de calculator într-o formă sub care acestea pot circula prin cabl
ul de reţea.
Datele circulă în calculator de-a lungul unor circuite numite magistrale (bus) în para
lel, deoarece cei 16 sau 32 de biţi se deplasează alături, împreună. O magistrală de 16 biţ
oate fi comparată cu o autostradă cu 16 benzi, pe care circulă în paralel 16 maşini, fieca
re transportând un bit de date.
Pe cablul reţea, datele trebuie să circule într-un singur şir de biţi. Se spune că transmis
a este serială, deoarece biţii sunt transportaţi în şir, unul după celălalt. Cu alte cuvint
cablul este similar cu o şosea cu o singură bandă. Datele de pe această şosea circula întot
eauna într-o singură direcţie. Calculatorul fie transmite, fie recepţionează date.
Placa de reţea preia datele care circulă în paralel, sub formă de grup, şi le restructurea
ză astfel încât să devină un flux serial de biţi, ce va fi transportat prin cablul de reţea
cest lucru se realizează prin transformarea semnalelor digitale din calculator în se
mnale electrice sau optice care pot parcurge cablurile de reţea. Componenta respon
sabilă pentru această funcţie este transceiverul (TRANSmitter/reCEIVER).
Aşadar o placă de reţea (NIC) va comunica cu reţeaua printr-o conexiune serială şi cu compu
erul
printr-o conexiune paralelă.
Adresa de reţea
În afară de transformarea datelor, placa de reţea trebuie să îşi notifice poziţia, sau adre
către restul reţelei, pentru a putea fi diferenţiată de celelalte plăci din reţea. Producă
ii codifică hardware aceste adrese în cipurile de pe placa de reţea, printr-un proces
numit „ardere” (sau inscripţionare). Astfel, fiecare placă, deci fiecare calculator, va
avea o adresă unică în reţea numită adresa MAC.
This is an example of a MAC address:
• 00-02-A5 - 9 A- 63-5C
A MAC address is a 48-bit address displayed in Hexadecimal (HEX) format. In this
format each
hex
symbol represents 4 bits. The first half, or 24-bits,00-02-A5 identifies the net
work interface card
(NIC) manufacturer. In this case it is the manufacturer is Compaq.
Transmiterea şi controlul datelor
Înainte ca placa de reţea emiţătoare să transmită datele în reţea, ea poartă un dialog elec
cu
placa de reţea receptoare, pentru a se pune de acord asupra următorilor parametri:
•Dimensiunea maximă a grupurilor de date ce vor fi transmise
•Volumul de date transmise fără a se aştepta confirmarea
•Intervalul de timp dintre blocurile de date
•Intervalul de timp până la transmiterea confirmării
•Capacitatea memoriei tampon, pentru a se evita depăşirea acesteia
•Viteza transmisiei de date
Dacă o placă de reţea de tip nou, mai rapidă, trebuie să comunice cu o placă de model vechi
mai lentă, ele vor conveni asupra vitezei de transmisie pe care să o folosească. Unel
e plăci de reţea mai noi conţin circuite care permit adaptarea la viteza unei plăci de r
eţea mai lente.
Fiecare placă semnalează celeilalte proprii paramerti, precum şi acceptarea sau adapta
rea la parametrii celeilalte plăci. Atunci când toate detaliile comunicării sunt puse
la punct, cele două plăci încep să transmită şi să recepţioneze date.
Opţiuni şi parametri de configurare
Plăcile de reţea prezintă uneori opţiuni configurabile, care trebuie setate pentru ca pl
aca de reţea să
funcţioneze corespunzător. Iată câteva exemple:
Întreruperea (IRQ): liniile de cerere a întreruperii (IRQ – Interrupt ReQuest) sunt ci
rcuite
hardware prin intermediul cărora diferite dispozitive, cum ar fi porturile de intr
are/ieşire, tastatura, unităţile
de disc sau plăcile de reţea pot solicita întreruperea sau alt serviciu către microproce
sorul calculatorului.
Liniile de cerere a întreruperii sunt integrate în arhitectura hardware a calculator
ului, având alocate diferite niveluri de prioritate prin care microprocesorul poat
e determina importanţa fiecăreia dinte solicitări.
Atunci când placa de reţea transmite o solicitare către calculator, ea foloseşte o întreru
pere – un semnal electronic transmis către unitatea centrală (CPU) a calculatorului. F
iecare dispozitiv din calculator trebuie să folosească o altă linie de cerere a întrerup
erii (IRQ). Linia de întrerupere este specificată în momentul configurării dispozitivulu
i. (Ex. IRQ4 pentru COM1, COM3; IRQ7 pentru portul paralel (LPT1); IRQ12 pentru
mouse).
De obicei, IRQ3 sau IRQ5 pot fi folosite pentru placa de reţea. Dacă este disponibilă,
IRQ5 este
opţiunea recomandată; în majoritatea cazurilor, aceasta este predefinită.
Adresa portului I/O (de intrare/ieşire) de bază: portul I/O (de intrare/ieşire) de bază
specifică un
canal prin care informaţia circulă între dispozitivele hardware ale calculatorului (cu
m ar fi placa de reţea) şi
unitatea centrală (CPU). Portul este văzut de către unitatea centrală ca o adresă.
Fiecare dispozitiv hardware dintr-un sistem trebuie să aibă o altă adresă de port I/O. A
dresele de port (în format hexazecimal) sunt de obicei disponibile pentru a fi atr
ibuite plăcilor de reţea, în cazul în care nu sunt deja folosite.
Adresa de memorie de bază: Adresa de memorie de bază identifică o locaţie (adresă) în memor
a
RAM a calculatorului. Această adresă este folosită de placa de reţea drept zonă tampon (bu
ffer) pentru a stoca temporar cadrele de date transmise sau recepţionate. Acest pa
rametru este numit uneori şi adresă RAM de început.
De multe ori, adresa de memorie de bază pentru placa de reţea este D8000. Trebuie se
lectată o adresă de memorie de bază care nu este folosită deja de un alt dispozitiv. Can
titatea de memorie rezervată pentru DOS sau Windows 95/98 este vorba de 640 kiloby
tes (K) până la 1 megabyte (M) de RAM
Transceiverul: anumite plăci prezintă atât un transceiver intern, cât şi unul extern. În ac
st caz
trebuie să stabiliţi transceiverul pe care doriţi să îl folosiţi şi să faceţi selecţia core
.
Această alegere se face de obicei direct pe placă, prin jumpere (călăreţi). Jumperele sunt
mici
conectori care fac legătura între doi pini, pentru a determina (activa) circuitele f
olosite pe placa de reţea.
Performanţele reţelei
Datorită efectului pe care îl are asupra transmisiei de date, placa de reţea influenţează
decisiv
performanţele întregii reţele.
Cu toate că plăcile de reţea respectă anumite standarde şi specificaţii minimale, perfecţio
ea unor caracteristici poate îmbunătăţi foarte mult performanţa serverului, a calculatoare
lor client şi a reţelei în ansamblu.
Puteţi mări viteza de transfer a datelor prin următoarele metode:
•Accesul direct la memorie (DMA – Direct Memory Acces) – prin această metodă, calculatorul
transferă datele direct din memoria tampon (buffer) a plăcii de reţea în memoria calcula
torului, fără a
folosi microprocesorul acestuia
•Partajarea memoriei plăcii de reţea – în acest caz, placa de reţea conţine memorie RAM pe
e o
partajează cu calculatorul. Calculatorul identifică această memorie RAM ca fiind propr
ia sa memorie.
•Partajarea memoriei sistem – în acest sistem, procesorul plăcii de reţea selectează o porţ
e din
memoria calculatorului, pe care o foloseşte pentru a procesa datele.
•Administrarea magistralei – în acest caz, placa de reţea preia temporar controlul asupr
a magistralei,
ocoleşte unitatea centrală şi transferă datele direct în memoria calculatorului. Creşte ast
el viteza operaţiilor, prin degrevarea microprocesorului care se poate concentra a
supra altor sarcini. Aceeste plăci de reţea sunt scumpe, însă pot îmbunătăţi performanţele
u 20 până la 70 de procente.
•Folosirea memoriei RAM ca memorie tampon – în general, traficul datelor prin reţea se f
ace la
viteze care depăşesc posibilităţile de prelucrare a plăcilor de reţea. Cipurile de RAM de p
placa de reţea formează o memorie tampon (buffer). Atunci când placa de reţea primeşte ma
i multe date decât poate procesa pe moment, bufferul RAM stochează o parte dintre ac
estea până când placa de reţea le poate prelucra.
•Microprocesor încorporat – Dacă posedă un microprocesor propriu, placa de reţea nu mai are
nevoie
de microprocesorul calculatorului pentru a prelucra datele. Majoritatea plăcilor d
e reţea includ
procesoare, ceea ce măreşte viteza operaţiilor efectuate.
When you select a network card, consider the following three factors:
1.type of network (for example, Ethernet, Token Ring, or FDDI)
2. type of media (for example, twisted-pair, coaxial, or fiber-optic cable)
3. type of system bus (for example, PCI or ISA)
Determine whether Domain Name System (DNS) , Dynamic Host Configuration Protocol
(DHCP) and Windows Internet Name Service (WINS) are being used and the IP addre
sses of the servers providing these services Basic Input Output System (BIOS)
Universal Resource Locator
(URL).
www.whatis.com
www.webopedia.com.
Laborator 2
Cabluri de reţea
Există 3 categorii mari de medii de transmisie: ghidate (cablu din cupru şi fibre op
tice), fără fir
(unde radio terestre) şi prin satelit.
Subiectul acestui laborator vor fi mediile de transmisie ghidate.
Informaţia poate fi transmisă prin cablu folosind variaţia unor proprietăţi fizice ale sem
nalului cum ar fi tensiunea şi intensitatea curentului sau pulsurilor de lumină (dep
inde ce mediu de transmisie folosim).Există mai multe variante de a codifica datel
e pentru a putea parcurge un mediu de transmisie.
Dintre acestea amintim:
•Codificarea NRS: 0 volţi pentru un bit 0 şi 5 volţi pentru un bit 1; nu mai prea este f
olosită deoarece
conduce la ambiguităţi (Ex: Dacă o staţie transmite şirul de biţi 00010000, altele l-ar put
a interpreta fals ca 10000000 sau 01000000 întrucât nu pot distinge diferenţa între un e
miţător inactiv = 0 volţi şi un bit 0 = 0volţi). Necesită o foarte bună sincronizare între
miţător şi receptor ceea ce la viteze foarte mari este greu de obţinut
•Codificarea Manchester: folosind acest tip de codificare se va putea determina fără d
ubii începutul,
sfârşitul şi jumătatea fiecărui bit fără ajutorul unui ceas extern; în cazul acestui tip de
ficare fiecare perioadă a unui bit este împărţită în două intervale egale; un bit 1 este tr
s stabilind un voltaj ridicat în timpul primului interval şi scăzut în cel de-al doilea.
Un 0 binar este trimis exact invers: întâi nivelul scăzut şi apoi cel ridicat.
•Propagare = deplasare a semnalului
•Atenuare = pierdere a semnalului
•Reflectie = apare în circuite în care se folosesc elemente avînd impedanţe diferite
•Zgomot = termic, unde radio, motoare sau cabluri electrice
•Probleme de timing = rezolvate prin sincronizări cu circuite de tip clock şi prin imp
unerea
respectării unor seriide protocoale
•Coliziuni ‚ doi biti proveniti de la computere diferite se află în acelaşi timp pe un med
iu comun
Principalele tipuri de cablu
Marea majoritate a reţelelor actuale sunt conectate prin fire sau cabluri, care acţi
onează ca mediu
fizic de transmisie în reţea, transportând semnalele între calculatoare.
Există diverse tipuri de cabluri, care pot îndeplini cerinţele oricăror reţele, de la cele
mai mici până
la cele mari.
•Coaxial
•Torsadat (twisted-pair)
oNeecranat (Unshielded Twisted Pair - UTP)
oEcranat (Shielded Twisted Pair - STP)
•Fibră optică
Cablul coaxial
Cândva, cablul coaxial era cel mai frecvent utilizat în cadrul reţelelor. Motivele car
e au dus la folosirea sa pe scară largă constau în faptul că acest tip de cablu era rela
tiv ieftin, uşor, flexibil şi simplu de instalat.
În cea mai simpla formă a sa, cablul coaxial consta dintr-un miez de cupru solid, înco
njurat de un înveliş izolator (PVC, teflon), apoi de un strat de ecranare format din
tr-o plasă metalică (cupru sau aluminiu) şi de o cămaşă exterioară de protecţie.
Ecranarea se referă la plasa de metal (sau din alt material) împletită sau răsucită care în
onjoară
anumite tipuri de cabluri. Ecranele protejează datele transmise prin cablu, absorb
ind semnalele parazite
(zgomot), astfel încât acestea să nu pătrundă în cablu şi să distorsioneze datele.
Miezul unui cablu coaxial transportă semnalele electronice care reprezintă datele. A
cest miez
poate fi solid sau multifilar (liţat). Miezul solid este de obicei din cupru.
Miezul este înconjurat de un strat izolator dielectric, care îl separă de plasa de sârmă.
Aceasta acţionează ca masă de semnal şi protejează miezul de zgomot (semnale parazite) şi d
afonie. Diafonia (crosstalk) este determinată de interferenţa cu semnalul de pe un f
ir alăturat.
Miezul conductor şi plasa de sârmă trebuie să fie întotdeauna separate printr-un strat izo
lator. Dacă se ating, se produce un scurtcircuit, iar zgomotul sau semnalele paraz
ite din plasa metalică vor ajunge în firele de cupru. Acest lucru duce la distrugere
a datelor.
Cablul coaxial
Există două tipuri de cablu coaxial:
•Subţire (thinnet)
•Gros (thicknet)
Cablul coaxial subţire
Cablul coaxial subţire este un cablu flexibil, de aproximativ 0.6 cm grosime. Deoa
rece acest tip de cablu este flexibil şi simplu de instalat, poate fi folosit în apr
oape orice tip de reţea. În cadrul reţelelor, cablul coaxial subţire se conectează direct
la placa de reţea. Poate transporta un semnal la aproximativ 185 metri (607 picioa
re), după care semnalul începe să seat enuez e.
Cablul coaxial gros
Cablul coaxial gros este un cablu coaxial relativ rigid, de aproximativ 1.2 cm d
iametru. Se mai numeşte şi Ehternet Standard, deoarece a fost primul tip de cablu fo
losit pentru cunoscuta arhitectură de reţea Ethernet. Miezul său de cupru este mai gro
s decât cel al cablului coaxial subţire.
Cu cât este mai gros miezul de cupru, cu atât cablul poate transporta semnalul pe o
distanţă mai mare. Prin urmare, cablul coaxial gros poate transporta semnalele mai d
eparte decât cablul coaxial subţire, şi anume pe o distanţă de 500 de metri (aproximativ 1
640 picioare).
Conexiuni pentru cabluri coaxiale
Pentru a stabili conexiunea dintre cablu şi calculator, atât cablul coaxial subţire, cât
şi cablul coaxial
gros folosesc componente de conectare BNC (British Naval Connector).
•Conector de cablu BNC (mufă) – este sertizat sau lipit la capătul cablului.
•Conector BNC T – cuplează placa de reţea din calculator la cablul de reţea.
•Conector BNC bară – folosit pentru a concatena (uni) două segmente de cablu coaxial subţi
re, în
vederea obţinerii unui segment de lungime mai mare.
•Terminator BNC – încheie (termină) fiecare capăt al unui cablu de magistrală pentru a abso
bi
semnalele parazite. Fără terminatoare BNC, o reţea magistrală nu poate funcţiona.
Cablul torsadat
Într-o descriere sumară, cablul torsadat (twisted-pair) constă din două fire de cupru iz
olate, răsucite unul împrejurul celuilalte. Există două tipuri de cablu torsadat: neecra
nat (Unshielded Twisted Pair – UTP) şi ecranat (Shielded Twisted Pair – STP).
Cablul torsadat neecranat (UTP)
Cablul UTP care foloseşte specificaţia 10BaseT este cel mai cunoscut tip de cablu to
rsadat şi devine rapid principalul mediu utilizat în cablarea reţelelor LAN. Lungimea
maximă a segmentului este de 100 de metri.
Cablul UTP constă din două fire de cupru izolate. În funcţie de scopul propus, există spec
ificaţii
UTP care precizează câte răsuciri sunt permise pe fiecare metru de cablu.
Specificaţiile cablului UTP sunt cuprinse în standardul 568 al asociaţiilor EIA/TIA (E
lectronic Industries Association şi Telecommunications Industries Association) ref
eritor la cablarea clădirilor comerciale.
Aceste standarde conţin cinci (+2) categorii de cabluri UTP:
•Categoria 1
Se referă la cablul telefonic UTP tradiţional, care poate transmite vocea, însă nu
şi date.
•Categoria 2
Conţine certificarea cablului UTP pentru transmisii de date de până la 4 Mbps
(megabiţi pe secundă). Are în compunere patru perechi torsadate.
•Categoria 3
Conţine certificarea cablului UTP pentru transmisii de date de până la 10 Mbps (megabiţi
pe secundă). Are în compunere patru perechi torsadate, cu trei răsuciri pe picior de
cablu.
•Categoria 4
Conţine certificarea cablului UTP pentru transmisii de date de până la 16 Mbps
(megabiţi pe secundă). Are în compunere patru perechi torsadate.
•Categoria 5
Conţine certificarea cablului UTP pentru transmisii de date de până la 100 Mbps (megab
iţi pe secundă). Are în compunere patru perechi de fire de cupru torsadate.
•Categoria 6
Pot trata semnale cu banda de frecvenţă de 250 Mhz (categoria 5 => doar până la
100Mhz)
•Categoria 7
Pot trata semnale cu banda de frecvenţă de 600 Mhz
Aşadar în ziua de astăzi cel mai des folosit tip de cablu UTP este cel de categoria 5,
care este
alcătuit din 4 perechi răsucite (8 fire). Fiecare este colorat ca in imagine.
Cablul “crossover” utilizat la conectarea a două calculatoare direct prin cablul UTP e
ste dată de schimbarea la un singur capăt a conexiunii prin inversarea pinilor 1,2 c
u 3 şi 6. Ordinea standard a culorilor devine:
O problemă care poate apărea la toate tipurile de cabluri estediafonia (crosstalk).
Diafonia este determinată de amestecul (interferenţa) semnalelor utile cu semnalele
provenite din firele alăturate. În special cablul UTP este predispus la diafonie. Pe
ntru a reduce efectul diafoniei se foloseşteec ranarea.
Cablul torsadat ecranat (STP)
Cablul STP are un înveliş protector de calitate mai bună decât cea a cablului UTP. De as
emenea cablul STP include o folie dispusă între şi în jurul perechilor de fire. Aceste e
lemente asigură cablului STP o protecţie foarte bună a datelor transmise împotriva inter
ferenţelor externe.
Prin urmare, cablul STP este mai puţin afectat de interferenţe electrice şi asigură tran
sferul datelor
cu viteze superioare şi pe distanţe mai mari decât cablul UTP.
Conexiuni pentru cablul torsadat:
•Conectori pentru calculator
Cablurile torsadate folosesc pentru cuplarea la calculator conectori telefonici
RJ-45. Aceştia se aseamănă cu conectorii telefonici RJ-11. Conctorul RJ-45 are dimensi
uni mai mari şi nu se potriveşte într-o priză RJ-11. Conectorul RJ-45 conţine opt conexiun
i pentru fire, în timp ce RJ-11 are numai patru.
•Dulapuri de distribuţie cu sertare
•Panouri de conectare extensibile
•Fişe de conectare
•Prize de perete
Consideraţii referitoare la cablul coaxial
Folosiţi cabluri torsadate dacă:
•Reţeaua LAN are un buget limitat.
•Doriţi o instalare relativ uşoară, cu o conectare simplă a calculatoarelor.
Nu folosiţi cabluri torsadate dacă:
•Trebuie să asiguraţi integritatea datelor transmise pe distanţe mari, la viteze ridicat
e.
Cablul de fibră optică
În acest tip de cablu, fibrele optice transportă semnale de date digitale sub forma
unor impulsuri luminoase modulate. Este un mod relativ sigur de transmisie a dat
elor, deoarece prin fibră optică nu se transportă impulsuri electrice. Ca urmare, date
le transmise prin cabluri de fibră optică nu pot fi interceptate, aşa cum se întâmplă uneor
în cazul cablurilor din fire de cupru, care transportă datele sub formă de semnale el
ectronice.
Cablul de fibră optică este indicat pentru transmisii de date de mare viteză şi capacita
te, datorită
purităţii semnalului şi lipsei atenuării.
Viteza luminii în vid 3.0 x 108 metrii/secundă
Alcătuirea fibrei optice
Fibrele optice sunt alcătuite dintr-un cilindru de sticlă extrem de subţire, numit mie
z (50 microni- multimod, 8-10 microni-monomod), înconjurat de un strat concentric
de stică, numit armătură care are un indice de refracţie mai mic decât miezul pentru a păst
a lumina în miez. Uneori fibrele sunt construite din materiale plastice. Acestea s
unt mai uşor de instalat, însă nu pot transporta impulsurile de lumină pe distanţe la fel
de mari ca fibra de sticlă.
Fiecare fibră de sticlă transmite semnalele într-o singură direcţie; cablul este alcătuit d
n două fibre, fiecare în propriul înveliş (kevlar). Una din fibre este folosită pentru a t
ransmite, iar cealaltă pentru a recepţiona semnale.
Fibrele pot fi conectate în trei moduri. Primul mod constă în ataşarea la capătul fibrei a
unor conectori care se pot lega la un soclu pentru fibră. Conectorii pierd între 10
% şi 20% din lumină, dar avantajul acestor sisteme este că sunt uşor de reconfigurat. Al
doilea mod constă în îmbinarea mecanică care se obţine prin ataşarea celor două capete unu
gă altul, într-un înveliş special şi fixarea lor cu ajutorul unor cleme. Prin acest mod se
mnlul pierdu t este de aproximativ 10%. A treia modalitate este de a topi cele d
ouă bucăţi de fibră, această îmbinare prin sudură fiind aproape la fel de bună ca şi folosi
i singur fir. Pentru toate cele trei tipuri de îmbinare poate să apară fenomenul de re
flexie la punctul de îmbinare, iar energia reflectată poate interfera cu semnalul.
Pentru transmiterea semnalului se pot folosi două tipuri de surse de lumină: LED-uri
(Light Emitting Diode) şi laserul cu semiconductor. Capătul fibrei optice care rece
pţionează semnalul constă dintr- o fotodiodă, care declanşează un impuls electric când prim
o rază de lumină. Deocamdată, doar timpul de răspuns al acestei diode (1ns) este cel car
e limitează viteza de transfer de date la aproximativ 1Gbps.
În următorul tabel este făcută o comparaţie între fibrele optice care folosesc laser şi cel
are
folosec LED, drept surse de lumină.
Criteriu
LED
Laser cu semiconductor
Viteza de trnsfer a datelor
Joasă
Mare
Tip de fibră
Multi-mod
Multi-mod sau uni-mod
Distanţă
Scurtă
Lungă
Durată de viaţă
Viaţă lungă
Viaţă scurtă
Sensibilitate la temperatură
Minoră
Substanţială
Cost
Cost redus
Scump
Transmisiile prin cablu de fibră optică nu sunt supuse interferenţelor electrice şi sunt
foarte rapide (se folosesc frecvent pentru transmisii la 100Mbps, dar s-a demon
strat că suportă şi viteze de peste 1Gbps). Semnalul – impulsul luminos – poate fi transmi
s pe distanţe mari.
Consideraţii referitoare la fibra optică
Folosiţi cablu de fibră optică dacă:
•Trebuie să transmiteţi date la viteze foarte înalte, pe distante mari şi într-un mediu foa
te sigur
Nu folosiţi cablu de fibră optică dacă:
•Aveţi un buget limitat
•Nu aveţi experienţa necesară pentru a-l instala şi conecta la dispozitive
Tabelul de mai jos prezintă o mică comparaţie a tipurilor de cablu discutate:
Caracteristici
Cablu coaxial
subtire (10Base2)
Cablu coaxial
gros
(10Base5)
Cablu torsadat
(10BaseT)
Cablu cu fibra
optica
(10BaseFL)
Costul cablului
Mai scump decat
cablul torsadat
Mai scump decat
cablul coaxial
subtire
Cel mai ieftin
Cel mai scump
Lungimea
utilizabila a
cablului
185 de metri (607
picioare)
500 de metri
(1640 picioare)
100 de metri (328
picioare)
2 kilometri (6562
picioare)
Viteze de
transmisie
10 Mbps
10 Mbps
10 Mbps
4-100 Mbps
100 Mbps si peste 1
Gbps
Flexibilitate
Destul de flexibil
Putin flexibil
Cel mai flexibil
Foarte flexibil
Usurinta de
instalare
Usor de instalat
Usor de instalat
Foarte usor de
instalat; posibil
preinstalat
Usor de instalat
avand instrumentele
necesare
Laborator 3
Reţele wireless
O noua tehnologie in domeniul retelelor incearca sa se impuna in momentul actual
, cea a retelelor
LAN in locul cablurilor , ca mediu de transmisie a datelor, este luat de undele
electromagnetice.
Tehnologiile Wireless ne înconjoară şi ne-au înconjurat şi cu mai mult timp în urmă, televi
nea, radioul, telefoanele celulare, telecomandele, radarul, sistemele de alarmă ş.a.
m.d. sunt deja integrate în viaţa noastră de zi cu zi.
O retea WLAN (Wireless Local Area Network ) este un sistem flexibil de comunicat
ii de date, folosit ca o extensie sau o alternativa la reteaua LAN prin cablu, i
ntr-o cladire sau un grup de cladiri apropiate. Folosind undele electromagnetice
, dispozitivele WLAN transmit si primesc date prin aer, eliminand necesitatea ca
blurilor si transformand reteaua intr-un LAN mobil. Astfel, daca o firma are un
WLAN , la mutarea în alt sediu nu este nevoie de cablari si găuriri in pereti si pla
foane pe care acestea le presupun, ci pur si simplu se muta calculatoarele si re
teaua poate functiona imediat. Ce-i drept , in general retelele WLAN se folosesc
impreuna cu LAN-urile clasice, mai ales pentru parte de tiparire in retea şi pent
ru legatura la server.
Standardul pentru reţelele fără fir care a fost creat s-a numit 802.11 (1Mbps) şi câteva o
biective pe
care acest standard le-a atins:
•găsirea unei benzi de frecvenţe care să fie disponibile, de preferinţă la nivel mondial
•tratarea faptului că semnalele radio au o acţiune limitată
•asigurarea menţinerii confidenţialităţii utilizatorului
Standardul 802.11 din 1997 specifică trei tehnici de transmisie:
•Infraroşu
•Transmisii radio pe distanţă scurtă FHSS (Frequency Hopping Spread Spectrum)
•Transmisii radio pe distanţă scurtă DSSS (Direct Sequence Spread Spectrum)
! Atât FHSS cât şi DSSS utilizează o parte a spectrului care nu necesită licenţe (banda 2.4
GHz şi
mai nou 5.7 GHz)
! În 1999 a ieşit standardul 802.11a care foloseşte o bandă de frecvenţă mai mare şi atinge
Mbps precum şi standardul 802.11b care folseşte o tehnică de modulare diferită atingând o
viteză de până la 11Mbps
Computerele trimit datele folosind semnale electronice. Transmiţătoarele radio conve
rtesc acest
semnal electronic în unde radio care vor radia în linii drepte prin antena transmiţătoru
lui.
Trebuie ţinut cont de următoarele :
•undele radio se atenuează pe măsură ce se îndepărtează de antena transmiţătorului de aceea
receptorul trebuie să aibă o antenă care recepţionează semnalele echivalente cu cele tansm
ise (dar
mult mai slăbite); apoi se regenerează semnalul
•ca şi lumina undele radio pot fi absorbite de anumite materiale şi reflectate sau ref
ractate de altele
Noţiunea de semnal face referire la un impuls electric, un eşantion de lumină sau o un
dă electromagnetică modulată. Toate acestea fac parte din rândul semnaleleor analogice şi
pot transporta date în cadrul unei reţele. Un semnal analogic are următoarele caracter
istici:
•Este ondulat
•Are un grafic continuu, în care voltajul variază în timp
•Este natural (există semnale analogice creat fără intervenţia omului)
•A fost folosit în cadrul comunicaţiilor de mai bine de 100 ani
Undele radio, microundele, lumina vizibilă, razele gama, toate par a fi lucruri di
ferite. Cu toate astea ele nu sunt altceva decât tipuri de energie electromagnetică.
Toate aceste tipuri de energie electromagnetică aranjate în funcţie de lungimea de un
dă (de la mare la mic) formează aşazisul spectru electromagnetic. În general, pe măsură ce
e deplasăm de la undele radio lungi către lumina vizibilă, undele se comportă din ce în ce
mai mult ca lumină şi din ce în ce mai puţin ca unde radio.
Pentru că toate undele electromagnetice sunt generate în acelaşi mod, ele au multe pro
prietăţi
comune cum ar fi viteza de deplasare de aproximativ 300.000 kilometri/s în vid.
Ochiul uman poate intercepta energia electomagnetică având o lungime de undă între 400 şi
700
nanometrii (nm), adică numai ceea ce noi denumim lumina vizibilă (curcubeu de culori
).
400 – violet
700 – roşu
Lumina infraroşie (cea cu lungime de undă ceva mai mică decât lumina roşie) este folosită p
ntru
a transmite date prin fibra optică (lungimi de undă folosite 850 - 1310 – 1550 nm).
Într-o transmisie, semnalele electrice (datele) de la un computer dintr-un LAN nu
sunt transmise direct în antena transmiţătorului, ci ele sunt folosite pentru a altera
(a modifica) un alt semnal mai puternic numit semnal purtător
(purtătoare). Acest proces de modificare a purtătoarei poartă denumirea de modulare.
Există trei moduri de a modula o purtătoare şi anume:
•modulare în amplitudine - Amplitude Modulation (AM): folosită de staţiile radio acest t
ip de
modulare modifică înălţimea sau amplitudinea purtătoarei
•modularea în frecvenţă - Frequency Modulation (FM): folosită de staţiile radio acest tip d
modulare modifică frecvenţa purtătoarei
•modulare de fază – PhaseModulation (PM): acest tip de modulare modifică faza purtătoarei
Pentru transmiterea în WLAN-uri se foloseşte Carrier Sense Multiple Access/Collision
Avoidance
(CSMA/CA).
Rolul unui receptor (receiver) este acela de a demodula semnalul purtător recepţiona
t prin antenă
adică de a interpreta schimbările din acest semnal pentru a reconstrui semnalul elec
tric original.
Utilizatorii acceseaza reteaua WLAN prin adaptoare speciale , care se prezinta s
ub forma unor placi PCI sau ISA, pentru PC-urile desktop, sau a unor echipamente
externe, pentru notebookuri. Ele functioneaza ca si placile de retea clasice, i
ar sistemele de operare instalate le tratează ca pe placile de reţea obişnuite. Practi
c, faptul ca exista o conexiune wireless in locul celei prin cablu este transpar
ent pentru sistemul de operare.
O reţea wireless poate lucra în două moduri:
•în prezenţa unei staţii de bază
•în absenţa unei staţii de bază (ad-hoc networking )
De foarte multe ori se întâmplă ca plăci de reţea de la diferiţi producători să nu fie comp
le. În acest caz, pentru a se putea realiza comunicare între două astfel de NIC-uri se
instalează un access point (AP) care va funcţiona ca un hub pentru infrastructura W
LAN (Wireless LAN). Acest punct de acces este un emitator/receptor care este con
ectat la reţeaua cablată pentru a oferi calculatoarelor wireles accesul la Internet şi
conectivitate cu LAN-ul cablat. AP-urile primesc, stocheaza si transmit date de
la/către aparatele din WLAN si cele din LAN, cele mai multe dintre acestea acţionea
ză pe o rază de 90 până la 300 metrii. De exemplu echipamentele Air Connect de la 3COM a
u o raza de actiune de 60 de metri , in cadrul unei cladiri cu birouri standard.
Aceste echipamente , folosite in aer liber , desi nu sunt proiectate decat pent
ru folosirea in incaperi , ajung pana la 300 - 400 de metri.
Comunicatia fara fir este limitata de distanta pe care o acopera un echipament W
LAN, acesta din urma fiind o caracteristică a puterii emitator/receptor. WLAN-uril
e folosesc celule, care aici se numesc micro-celule , pentru a extinde zona de a
coperire a WLAN-ului. O microcelulă este aria de acoperire a unui punct de acces.
Principiul este asemanator cu al telefoniei celulare. În orice moment un utilizato
r care dispune de un PC mobil, dotat cu adaptor WLAN este asociat unei singure m
icrocelule. Pentru a se acoperi arii geografice ceva mai mari decât puterea unui A
P, soluţia ar fi instalarea mai multor puncte de acces a căror raze de acţiune să se sup
rapună într-o anumită măsură (20-30%), această supapunere va permite aşazisul “roaming” (se
similar cu cel pus la dispoziţie de companiile telefonice).
Deoarece microcelulele se suprapun partial la trecerea utilizatorului de la o mi
crocelula la alta nu se intrerupe comunicaţia dintre el si retea. Există un singur c
az in care aceasta nu este continuă: daca se foloseşte protocolul TCP/IP. La transfe
rul datelor prin TCP/IP si la trecerea de la o microcelula la alta, punctul de a
tasament la retea se schimba (deoarece s-a schimbat AP-ul ), dar adresa IP nu se
modifica. Acest lucru poate duce la pierderea de pachete. Insa chiar si acest c
az, există solutii de refacere a conexiunii fara pierderea datelor. Mobile IP de l
a 3COM lucreaza astfel: la trecerea de la AP la altul, adaptorul WLAN lasa primu
lui AP adresa celui de al doilea astfel incat toate pachetele sunt rutate de la
primul la al doilea punct de acces si utilizatorul nu sesizeaza faptul ca a schi
mbat AP-ul.
UNDE RADIO
Undele radio este cel mai raspandit mod folosit la comunicarea wireless, deoarec
e ele prezintă
următoarele proprietăţi:
•trec cu uşurinţă prin pereti si alte obiecte solide
•sunt omnidirecţionale => se pot propaga în orice direcţie de la sursă deci nu este nevoie
de o
aliniere fizică a transmiţătorului cu receptorul
•sunt supuse la interferenţe datorate motoarelor şi altor echipamente electrice
•proprietăţile undelor sunt dependente de frecvenţă:
ola frecvenţe joase undele radio se propagă bine prin obstacole, dar puterea semnalu
lui
scade mult cu distanţa de la sursă
ola frecvenţe înalte, undele radio tind să se propage în linie dreaptă şi să ricoşeze din
obstacole; de asemenea sunt absorbite de picăturile de ploaie
•în benzile de frecvenţă mai joase (VLF, LF şi MF) undele radio urmăresc curbura Pământului
•în benzile de frecvenţă mai înalte (HF, VHF şi UHF) undele radio tind să fie absorbite de
cele care trec ating ionosfera (100-500km), fiind refractate de aceasta şi trimise
înapoi spre
Pământ
MICROUNDE
Peste 1000 MHz, undele se propagă în linii aproximativ drepte şi pot fi din acest moti
v direcţionate cu ajutorul unei antene parabolice. Acest lucru se face concentrând e
nergia într-un fascicul îngust care va fi recepţionat de o altă antenă bine aliniată. MCI (
icrowave Communications, Inc) şi-a construit întregul sistem de comunicaţie cu microun
de, din turn în turn la distanţe de zeci kilometrii între ele (100metri înalţime/turn => 8
0 km între ele).
Proprietăţi:
•nu trec cu uşurinţă prin zidurile clădirilor
•poate să apară fenomenul de atenuare multicăi (multipath-fading) : anumite unde sunt re
fractate de
straturile atmosferice joase şi pot întârzia mai mult decât undele directe sosind defaza
te faţă de
unda directă (fenomenul depinde de vreme şi de frecvenţă)
•de la 8 GHz în sus microundele sunt absorbite de apă
•sunt folosite la sistemele telefonice (celulare şi pe distanţe mari), televiziune ş.a.
•sunt ieftine prin comparaţie cu alte medii de transmisie
INFRAROŞU
Soluţia bazată pe infraroşu foloseşte transmisiuni cu difuzare (fără vizibilitate directă)
0,85 sau 0,95 microni. Sunt permise două viteze 1Mbps şi 2 Mbps (la fiecare se folos
esc codificări diferite). Există trei motive pentru care această tehnică de transmisie n
u este o opţiune populară:
•semnalele infraroşii nu trec prin ziduri
•lărgimea de bandă redusă
•lumina soarelui afectează semnalele în infraroşu
LASER
Semnalele optice neghidate sunt folosite în ziua de azi pentru conectarea a două reţel
e aflate în două clădiri diferite relativ apropiate. Deoarece semnalizarea prin laser
este inerent unidirecţională va trebui să existe câte un laser şi câte o fotodiodă pe acope
fiecăreia dintre clădiri.
Proprietăţi:
•se oferă o bandă foarte largă la un preţ foarte redus
•uşor de instalat
•nu necesită licenţă pentru funcţionare
•fascicolul de lumină a laserului are un diametru de aprox. 1mm; acesta trebuie îndrep
tat spre o
ţintă (fotodioda) f.f. mică deci va trebui folosită o tehnică de vârf => sunt folosite lent
le pentru o
uşoară defocalizare a fascicolului
•nu penetrează ploaia şi ceaţa groasă
SATELIŢI DE COMUNICAŢIE
În trecut s-au încercat diferite metode de a comunica folosind reflectarea semnalelo
r de către
baloanele meteorologice metalizate. Primul satelit folosit pentru comunicaţii navă-ţărm
a fost luna – proiect
dezvoltat de marina SUA. În 1962 a fost lansat primul satelit artificial pentru co
municaţie, principala diferenţă dintre un satelit artificial şi unul natural eset că cel a
rtificial poate amplifica semnalul primit înainte de a le transmite înapoi. Un satel
it de comunicaţie poate fi gândit ca un mare repetor de microunde, care conţine mai mu
lte dispozitive de recepţie-transmisie automată (transporder) fiecare dintre ele asc
ultă pe o anume porţiune din spectru, amplifică semnalul recepţionat şi apoi îl redifuzează
o altă frecvenţă, pentru a evita interferenţa cu semnalul recepţionat.
Determinarea locului unde va fi plasat un satelit este influenţată de
•perioada unui satelit (cu cât un satelit este mai sus cu atât este mai lungă perioada)
•centurile lui Van Allen = straturi de particule prinse în câmpul magnetic al Pământului
35000 km
GEO (Geostationary Earth Orbit) 270 ms întârziere
3 sateliţi necesari
30000 km 25000 km 20000 km
Centura Van Allen superioară
15000 km
10000 km
MEO (Medium Earth Orbit)
35-85 ms
întârziere
10 sateliţi necesari
5000 km
Centura Van Allen inferioară
0 km
LEO (Low Earth Orbit)
1-7 ms întârziere
50 sateliţi necesari
GEO: pentru a evita interferenţa în condiţiile tehnologiilor actuale nu este recomanda
t să existe
sateliţi mai apropiaţi de două grade în planul ecuatorial de 3600 => cel mult 180 de sat
eliţi
Proprietăţi:
•perioada de aprox. 24 ore
•aprox 4000 kg
•alimentare pe bază de panouri solare
•echipate cu motoare de rachetă pentru a rămâne pe locurile prevăzute pentru ei pe orbită
•folosesc benzi de frecvenţe alocate a.î. să nu se suprapună cu cele folosite pe Pământ
•au o antenă de aproximativ 10 m
•sunt în mod inerent sisteme cu difuzare deci criptarea este esenţială dacă dacă securitate
este necesară
•preţul transmisiei unui mesaj este independent de distanţa parcursă
•mai nou s-au dezvoltat microstaţii cu cost redus (VSAT- Very Amall Aperture Termina
ls)
care deoarece nu au suficientă putere să comunice între ele folosesc o staţie terestră
specială; folosite de televiziuni
MEO: un ocol în jurul Pământului durează aprox. 6 ore. Nu sunt folosiţi pentru comunicaţii.
Exemple de sateliţi MEO sunt cei 24 de sateliţi GPS (Global Positionig System) care
orbitează la aprox. 18.000 km
LEO:
•IRIDIUM => a fost propus în 1990 de Motorola; se dorea lansarea a 77 de sateliţi; s-a
realizat în 1997-1998, doar 66 de sateliţi mai puternici; era un sistem care urma să f
ie folosit pentru comunicare care transmitea din satelit în satelit; proiectul a f
ost un fiasco total
•GLOBALSTAR => 48 de sateliţi; diferenţa faţă de IRIDIUM era schema de comutare
diferită, în sensul că apelurile sunt dirijate printr-o reţea terestră
•TELEDESIC => conceput în 1990 de Craig McCaw şi Bill Gates, 30 de sateliţi la o
altitudine de 1350 de km, sistemul este posibil să intre în funcţiune în 2005 conform
planului
Laborator 4
Modelul ISO OSI
Nivelul Transport fragmetează datele în unităţi mai uşor de manipulat numite segmente. De
asemenea numerotează segmentele pentru ca acele calculatoare destinaţie să poată recompu
ne datele iniţiale. Apoi nivelul Reţea încapsulează fiecare segment luând naştere pachetele
la care va adăuga adresele IP a maşinii sursă şi a celei destinaţie. Mai departe nivelul
Legătură de date încapsulează pachetele rezultând astfel aşanumitle frame-uri la care va ad
a adresa MAC a maşinii sursă şi a celei destinaţie. Apoi aceste frame-uri vor fi transmi
se bit cu bit către nivelul Fizic.
Primele trei niveluri (cele mai de jos) a modelului OSI sunt cele care se ocupă de
mişcarea datelor prin Internet şi Intranet. Când datele sunt transmise doar de-a lung
ul unui LAN, vom vorbi despre unităţile de date ca fiind frame-uri, adresele MAC fii
nd tot ceea ce este necesar pentru ca datele să ajungă de la sursă la destinaţie. Dacă însă
trebui să trimitem datele peste Intranet sau Internet, pachetele vor deveni unităţile
de date la care se va face referirea deoarece maşina destinaţie va fi căutată după adresa
IP introdusă în pachet la nivelel Reţea al nivelului OSI.
Rolul pachetelor în comunicaţia din reţea
Datele fac parte din fişiere de dimensiuni mari. Însă, reţelele nu ar putea funcţiona dacă
iecare calculator ar plasa pe cablu la un moment dat o cantitate mare de date. E
xistă două motive pentru care transferul unor blocuri mari de date pe cablu, la un m
oment dat, duce la încetinirea reţelei.
În primul rând, transmiterea în bloc a unor cantităţi mari de date „strangulează” (blocheaz
a, împiedicând interacţiunea şi comunicaţiile rapide, din cauza unui calculator care „inund
blul cu date.
Al doilea motiv pentru care reţeaua reformatează blocurile mari de date în pachete mai
mici este posibilitatea unei erori în transmisie. În acest caz, doar o mică parte a d
atelor va fi afectată şi va trebui retransmisă, ceea ce simplifică sarcina de tratare a
erorii.
Pentru ca mai mulţi utilizatori să poată transmite simultan informaţii în reţea, datele tre
uie
fragmentate în unităţi mai mici şi mai uşor de manevrat. Aceste unităţi sunt numite pachete
u cadre.
Pachetele reprezintă unitatea de bază a comunicaţiilor în reţea. Dacă datele sunt fragmenta
e în pachete, transmisiile individuale vor fi accelerate, astfel încât fiecare calcula
tor din reţea va avea mai multe ocazii de a transmite şi recepţiona date. La calculato
rul ţintă (destinatar), pachetele sunt preluate şi reasamblate în ordinea corespunzătoare,
pentru a readuce datele la forma iniţială.
Atunci când sistemul de operare în reţea al calculatorului emiţător fragmentează datele în
hete,
el adaugă fiecărui cadru informaţii de control. În acest fel se creează posibilitatea:
•Transmiterii datelor originale, dezasamblate în unităţi mai mici.
•Reasamblării datelor în ordinea corespunzătoare, la destinaţie.
•Verificării eventualelor erori, după reasamblarea datelor.
Crearea pachetelor
Procesul de creare a pachetelor începe la nivelul Aplicaţie al modelului OSI, acolo
unde sunt generate datele. Informaţia care urmează a fi transmisă în reţea porneşte de la n
velul Aplicaţie şi „coboară” prin toate cele şapte niveluri.
La fiecare nivel, datelor le sunt adăugate informaţii referitoare la nivelul respect
iv. Aceste informaţii se adresează nivelului echivalent de pe calculatorul receptor.
De exemplu, informaţiile adăugate de nivelul Legătură de date din calculatorul sursă vor
fi citite de nivelul Legătură de date din calculatorul receptor.
La nivelul Transport, blocul de date iniţial este fragmentat în pachete. Structura p
achetelor este
determinată de protocolul folosit de cele două calculatoare.
Atunci când pachetele ajung la nivelul Transport, se adaugă informaţii referitoare la
succesiunea
datelor, care vor preciza calculatorului receptor modul de reasamblare a datelor
din pachete.
Atunci când pachetele trec şi de nivelul Fizic, fiind transferate pe cablu, ele conţin
informaţii
despre fiecare din celelalte şase niveluri.
Adresarea pachetelor
Majoritatea pachetelor din reţea sunt adresate unui anumit calculator. Fiecare pla
că de reţea „vede” toate pachetele transmise pe segmentul său de cablu, însă atenţionează (
) calculatorul doar în cazul în care adresa pachetului corespunde cu adresa sa. În afa
ră de acest tip de adresare, mai poate fi folosită şi o adresă de difuzare (broadcast).
Pachetele transmise cu o adresă de difuzare sunt în atenţia tuturor calculatoarelor di
n reţea.
Dirijarea pachetelor
Componentele de reţea folosesc informaţiile de adresă din pachete pentru a dirija pach
etele către
destinaţiile corespunzătoare sau pentru a le opri să ajungă în alte locuri.
Următoarele două funcţii joacă un rol important în dirijarea corectă a pachetelor:
•Retransmiterea pachetelor – Calculatoarele pot transmite un pachet de date către o al
tă
componentă de reţea, pe baza adresei din antetul pachetului.
•Filtrarea pachetelor – Această funcţie se referă la selecţia anumitor pachete pe baza unor
criterii,
cum ar fi adresa.
Formatul cadrelor
Inceput
cadru
Adresa
destinatiei
Adresa
sursei
Lungime
(sau tip)
Date
Camp de
completare
Suma
control
Sfarsit
cadru
(uneori)
Începutul cadrului sau preambulul este de obicei de 8 octeţi fiecare octet conţinând şablo
nul de biţi 10101010. Codificarea Manchester a acestui şablon furnizează o undă dreptung
hiulară de 10 MHz timp de 6,4s
µpentru a permite ceasului receptorului să se sincronizeze cu cel al emiţătorului. Ceasu
rile trebuie
să rămână sincronizate pe durata cadrului, folosind codificarea Manchester pentru a dete
cta graniţele biţilor.
Cadrul conţine două adrese, una pentru destinaţie şi una pentru sursă, pentru standardul în
bandă
de bază de 10Mbps folosesc numai adrese pe 6 octeţi.
Câmpul tip specifică procesul căruia îi este destinat cadrul. Altfel spus identifică proto
colul de nivel reţea folosit. Dacă este folosit câmpul lungime atunci sfârşitul de cadru n
u mai este necesar din pricina faptului că acest câmp lungime precizează exact câţi octeţi
ai sunt până la sfârşitul cadrului.
Apoi urmează datele, până la 1500 de octeţi (această valoare a fost limitatî de faptul că l
ata
creării standardelor memoria RAM era f. scumpă).
În afara faptului că există o lungime maximă a cadrelor, există şi o lungime minimă a cadre
, pentru a facilita distingerea cadrelor valide de reziduuri (cele provenite în ur
ma coliziunilor). Standardul Ethernet cere ca toate cadrele valide să aibă cel puţin 6
4 de octeţi.
Dacă porţiunea de date dintr-un cadru este mai mică decât lungimea minimă acceptată este fo
osit
câmpul de completare.
Suma de control este un cod de dispersie pe 32 de biti a datelor, fiind de fapt
un număr rezultat dintr-un calcul matematic efectuat cu datele din pachet la calcu
latorul sursă. Atunci când pachetul ajunge la destinaţie, se reface calculul. Dacă rezul
tatele sunt identice, înseamnă că datele din pachet au rămas intacte. Dacă rezultatul de l
a destinaţie diferă de rezultatul de la sursă, înseamnă că datele au fost alterate (s-au mo
ificat pe parcursul transmisiei datorită zgomotului de pe cablu). În acest caz, treb
uie semnalizat calculatorului sursă faptul că trebuie să retransmită datele.
Există trei modalităţi importante de a calcula această sumă de control:
1.cyclic redundancy check (CRC) – se fac calcule polinomiale asupra datelor
2.paritate bidimensională – se adună un bit care face ca o secvenţă de 8 biţi să aibă un nu
sau
impar de valori 1
3.Internet checksum – se adună valoarea tuturor biţilor dată
CRC
Codurile polinomiale sunt bazate pe tratarea şirurilor de biţi ca reprezentări de poli
noame cu
coeficienţi 0 şi 1.
Ex.: 110001 = x5+x4+x0
Va fi folosită aritmetica polinomială de tipul modulo 2, în care nu există transport la
adunare şi nici
împrumut la scădere. Se va folosi un polinom generator G(x) care are atât bitul cel ma
i semnificativ cât şi
cel mai puţin semnificativ 1. Ideea este de a se adăuga la sfărşitul unui cadru a cărui po
linom este notat
M(x) un număr de biţi a.î. M(x) G(x).
Algoritmul pentru calculul sumei de control va fi următorul:
•Fie r gradul lui G(x). Se adaugă r biţi de 0 la capătul mai puţin semnificativ al cadrulu
i aşa încât acesta
va corespunde polinomului xr M(x).
•Se împarte şirul de biţi ce corespund lui G(x) într-un şir de biţi corespunzător lui xr M(
tiizând
împărţirea modulo 2.
•Se scade restul (care are întotdeauna r sau mai puţini biţi) din şirul de biţi corepunzăto
ui xr M(x),
utilizând scăderea modulo 2. Rezultatul este cadrul cu suma de control ce va fi tran
smis (acesta este
divizibil modulo 2 cu G(x)).
Exemplu:
Cadru:
1101011011
Generator:
10011
Mesaj după adăugarea a 4 biţi de 0: 1 1 0 1 0 1 1 0 1 10 0 0 0
11010110110000 10011
10011
1100001010
10011
10011
00001
............
..............
1110 =
Rest
Cadru transmis: 1 1 0 1 0 1 1 01 1 1 1 1 0
Anumite polinoame au devenit standarde internaţionale. Cel folosit de IEEE 802 est
e:
x32+x26+x23+x22+x16+x12+x11+x10+x8+x7+x5+x4+x2+x1+1
Pe măsură ce o companie se dezvoltă, reţeaua acesteia se extinde, ajungând până la urmă să
facă faţă sarcinilor, acest lucru se întâmplă din pricina faptului că fiecare topologie şi
ectură de reţea are propriile sale limite.
Reţeaua va avea mai mulţi useri care vor partaja fişiere de dimensiuni mari, vor acces
a fişiere de
pe servere, sau se vor conecta la Internet.
Atunci când operaţiile de tipărire necesită un timp îndelungat de aşteptare (imprimantă par
ată), sau aplicaţiile care generează un trafic intens răspund din ce în ce mai greu, devin
e evident faptul că trebuie făcut ceva pentru îmbunătăţirea performanţelor. Apare ceea ce s
umeşte congestie care se manifestă prin timpi de răspuns mai mari, transferuri de fişier
e mai lungi, întârzieri.
Există anumite componente pe care un administrator de reţea le poate instala cu scop
ul de a extinde o reţea, a reuni două sau mai multe reţele LAN separate sau a segmenta
o reţea LAN existentă astfel încât fiecare segment să devină o reţea LAN separată. Princip
motiv pentru a segmenta un LAN este de a izola traficul între segmente şi de a obţine
mai multă lăţime de bandă pentru fiecare user prin crearea unor domenii de coliziune mai
mici ( => decongestionarea reţelei).
Componentele folosite sunt:
•Repetoare + huburi
•Bridge-uri + switch-uri
•Routere
•Porţi de interconectare
Repetoare
Pe măsură ce semnalul traversează cablul, el se degradează şi este distorsionat, acest pro
ces purtând numele de atenuare. În cazul în care cablul este destul de lung atenuarea
va face ca semnalul să devină de nerecunoscut. Un repetor este un dispozitiv analogi
c care conectat între două segmente de cablu permite transportarea semnalului pe o d
istanţă mai mare în ambele direcţii, regenerând semnalele din reţea şi retransmiţându-le pe
egmente.
Repetoarele sunt dispozitive având un singur port de intrare şi un singur port de ieşi
re. Acestea pot transfera pachetele de pe un mediu fizic pe altul atunci când repe
torul este astfel construi astfel încât să accepte mai multe tipuri de conexiuni fizic
e. Acest transfer se poate face doar dacă cele două medii folosesc aceeaşi metodă de acc
es.
Repetoarele funcţionează la nivelul Fizic al modelului OSI (înţeleg doar tensiuni electr
ice) şi reprezintă cea mai ieftină metodă de a extinde o reţea, folosirea lor fiind indica
tă atunci când apare necesitatea extinderii reţelei, însă traficul generat de fiecare segm
ent nu este foarte mare, iar costurile au o pondere importantă în luarea deciziei.
Atunci când se folosesc repetoare pentru extinderea segmentelor LAN-urilor trebuie
ţinut cont de regula 5-4-3 care spune că se pot conecta doar 5 segmente folosind pa
tru repetoare dar numai trei dintre aceste segmente pot avea calculatoare pe ele
.
Unele repetoare multiport acţionează ca şi concentratoare (hub). Concentratorul este c
omponenta centrală a unei retele cu topologie stea, deci va avea mult mai multe ca
bluri conectate decât un repetor. Principalul avantaj al unei reţele care foloseşte o
topologie de tip stea este faptul că atunci când un cablu va fi întrerupt, restul reţele
i va continua să funcţioneze la parametii normali. Rolul unui concentrator (hub) est
e acela de a regenera si retransmite semnale, la fel ca şi repetoarele. Concentrat
orul este o caseta mica, cu mai multi conectori de cablu pe ea. Fiecare calculat
or din retea se conecteaza la concentrator, prin intermediul conectorilor de cab
lu.
Concentratoarele permit extinderea reţelelor şi folosirea mai multor tipuri de cablu
ri. Exista mai multe
tipuri de concentratoare.
•Concentratoare active – regenerează şi retransmit semnalele
•Concentratoare pasive – acţionează doar ca puncte de conectare
•Concentratoare hibride – la care se pot conecta diferite tipuri de cabluri
Punţi (bridge-uri)
Asemeni repetoarelor, o punte poate uni două segmente sau reţele locale de mici dime
nsiuni (grupuri de lucru). O punte poate diviza reţeaua în două reţele separate prin izo
larea traficului – o punte va împiedica „inundarea” segmentelor cu date care nu sunt des
tinate calculatoarelor de pe acele segmente (deci îmbunătăţeşte performanţele celor două re
pe care le leagă).
Punţile lucrează la nivelul Legatură de Date (Data Link) al modelului OSI. Din această c
auză, toate informaţiile de la nivelurile superioare ale modelului OSI le sunt inacc
esibile şi ca urmare nu disting tipul de protocol folosit.
Punţile transferă aşadar orice tip de protocol în reţea folosindu-se de adresa MAC (Media
Acces Control) a calculatoarelor putând chiar să conecteze segmente de reţea diferite,
aici referirea făcându-se atât la tipul reţelei (Ethernet, Token Ring, FDDI etc) cât şi la
mediile fizice folosite pentru comunicare.
O punte de nivel MAC:
- Controlează tot traficul din reţea
- Verifică adresele sursă şi destinaţie ale fiecărui pachet
- Generează o tabelă de rutare pe măsură ce informaţiile devin disponibile
- Transferul pachetelor se face în modul următor:
•dacă destinaţia nu se regăseşte în tabela de rutare, puntea transmite către toate segmente
•dacă destinaţia apare în tabela de rutare (aflată în memoria ei RAM), puntea transferă pac
ele pe
segmentul respectiv (cu excepţia cazului când destinaţia se află pe acelaşi segment cu sur
sa => are
loc segmentarea reţelei, ceea ce nu se întâmpla în cazul repetoarelor)
! Această tabelă de rutare este construită dinamic puntea având acces la adresele sursă şi
estinaţie
a fiecărui pachet.
Aşadar punţile au toate caracteristicile unui repetor, conectează două segmente şi regener
ează semnalul la nivel de pachet. Principalul dezavantaj pe care îl prezintă (ca şi repe
toarele de altfel) este că transferă pachete cu destinaţii necunoscute (mesaje de difu
zare) ceea ce consuce la aşanumitele “avalanşe”.
Pentru a lega două segmente de cablu este necesară o singură punte. În situaţia în care dou
eţele LAN se află la distanţă mare una de alta ele se pot uni prin folosirea a două punţi l
distanţă conectate prin modemuri sincrone pe o linie telefonică dedicată.
Comutatoare (switch-uri)
Comutatoarele sunt similare cu punţile deoarece amândouă lucrează tot la nivelul Legatură
de Date şi rutează cadre pe baza adreselor MAC. Principala diferenţă fiind că switch-ul (c
omutatorul) este folosit pentru a conecta calculatoare individuale nu segmente d
e reţea ( => topologie de tip stea).
Switch-ul este un echipament care seamănă ca aspect cu un hub ce se foloseste in ret
elele de trafic mare de date şi poate gestiona mai multe legaturi deodata. Are mai
multe porturi şi se comporta ca o punte multiplă, iar deoarece fiecare port se află în
propriul domeniu de coliziune, comutatoarele nu pierd niciodată cadre din pricina
coliziunilor.
Switch-urile lucrează full-duplex adică pot trimite şi primi date în acelaţi timp.
Diferenţa dintre un hub şi un switch este una de ordin funcţional: switch-ul ia decizi
i funcţie de adresele MAC cu privire la transmiterea cadrelor pe când huburile nu ia
u decizii de loc. Datorită acestor decizii datele vor fi comutate, vor lua drumul
portului la care calculatorul host ţintă este conectat => o reţea mult mai eficientă. (H
ubul transmite datele pe toate porturile, iar calculatoarele host care le primeşte
vor trebui să decidă ele dacă să accepte sau să refuze aceste date).
Un bridge se mai diferenţiază de un switch şi prin faptul că comutarea este făcută prin sof
ware pe
când la switch-uri aceasta este făcută prin hardware (este mult mai rapidă).
Există mai multe tipuri de switch-uri:
•Store-and-forward. Întregul cadru este primit înainte de a-l trimite din nou pe cablu
; detecţia
erorilor este foarte bună deoarece este destul timp de calcul însă aceste switch-uri s
unt mai lente
•Cut-through. Switch-ul citeşte adresa destinaţiei şi începe a trimite pe cablu informaţia
rimită
înainte de a primi întregul cadru detecţia erorilor nu este foarte bună însă creşte viteza
tor;
există 2 varietăţi al acestui tip de switch
oFast-forward switching. Varianta obişnuită
oFragment-free switching. Se filtrează în plus şi nu se mai retransmit în reţea
fragmentele decadre provenite din coliziuni (cele mai mici de 64 bytes).
Routere
Routerul este primul dispozitiv care lucrează la nivelul Reţea al modelului OSI, dec
i va lua decizii cu privire la transmisia datelor prin analiza adreselor de reţea
nu a adresei MAC cum făceau bridge-urile sau switch-urile. Ele au devenit backbone
-ul Internet-ului deoarece folosesc protocolul IP şi în plus pot conecta diferite te
hnologii de reţea.
Scopul unui router este de a examina pachetele (datele de nivel 3) şi de a alege c
ea mai bună rută de-a lungul reţelei către destinaţia acestora. El foloseşte o tabelă de ru
e care este configurată automat sau manual.
Laborator 5
Nivelul retea
Nivelul reţea are ca sarcină preluarea pachetelor de la sursă şi transferul lor către dest
inaţie, chiar dacă ajungerea la destinaţie poate necesita parcurgerea mai multor segme
nte de reţea. Această funcţie contrastează clar cu cea a nivelului legătură de date, care a
ea un scop mult mai modest şi anume de a transfera cadre de la un capăt al unui fir
la celălalt.
O adresă Mac ar putea fi comparată cu numele unei persoane, pe când o adresă de reţea cu a
dresa la care locuieşte acea persoană. Dacă acea persoană s-ar muta, numele ar rămâne acela
însă adresa automat se va schimba astfel încât aceasta să “pointeze” spre locaţia acelei p
ne. Dispozitivele aflate în reţea, cum ar fi computerele şi routerele au atât o adresă MAC
cât şi o adresă de reţea. La mutarea fizică a unui calculator într-o altă reţea, adresa lu
va rămâne aceeaşi, dar va trebui să îi fie schimbată adresa de reţea (adresa IP este cel m
important exemplu de adresă de reţea şi de aici încolo când ne vom referi la adresa de reţe
ne vom referi de fapt la adresa IP ).
Protocoalele aflate la nivelul Reţea (Layer 3) folosesc o altă tehnică de identificare
faţă de Nivelul
Legătură de Date (Layer 2) .
Adresarea folosind adresele MAC (cea de la Layer 2 sau Legătură de Date) este destul
de obtuză adesele gazdelor fiind aleatoare, făcînd dificilă localizarea dispozitivelor
aflate în alte reţele. În schimb adresarea de la nivelul Reţea foloseşte o schemă de adresa
eierarhică care permite:
•adresă unică pentru un dispozitiv în cadrul graniţelor unei reţele
•o metodă pentru găsirea căii de transmisie a unor date destinate altor reţele
Reţeaua telefonică este un exemplu de reţea în care se foloseşte o schemă de adresare ierar
ică. Sistemul telefonic foloseşte un cod format din câteva numere pentru o anumită arie
geografică (acesta este primul hop). Apoi urmează un număr de trei cifre (de obicei) p
entru aria locală (acesta este al doilea hop). În sfârşit ultimele cifre vor reprezenta
destinaţia finală, individuală a apelului telefonic (ultimul hop).
Datele transmise de la o reţea LAN către alta, prin una dintre căile disponibile, sunt
rutate. Protocoalele care acceptă comunicaţii LAN-LAN pe mai multe căi sunt cunoscute
sub numele de protocoale rutabile. Deoarece protocoalele rutabile pot fi folosi
te pentru a conecta mai multe reţele LAN, creând astfel medii WAN, importanţa lor a cr
escut. Exemplu de protocol rutabil: TCP/IP. Exemplu de protocol nerutabil: NetBe
ui
În ziua de astăzi routerele au devenit backbone-ul Internet-ului putând conecta diferi
te tehnologii de reţea. Un router poate fi un computer foarte puternic pe care să ru
leze un anumit software pentru rutarea pachetelor, dar de cele mai multe ori est
e un dispozitiv (o casetă) dedicat exclusiv acestei operaţii de rutare.
Routerele vor conecta două sau mai multe reţele şi vor putea comuta pachete între aceste
reţele folosindu-se de adresele logice (IP). Când datele ajung la router de la unul
dintre segmente, router-ul va decide conform tabelei sale de rutare, către ce seg
ment să le “forward-eze”.
Un router va folosi o tabelă de rutare care este configurată manual sau automat prin
schimburi de
informaţii cu alte rutere din reţea.
Ceea ce trebuie precizat este faptul că routerele “cunosc” doar reţele nu şi gazde, adică e
e vor face comutarea pachetelor pe ideea că o anumită dată trebuie să ajungă la o anumită r
a, dar nu ştie la care dintre gazdele acestei reţele va ajunge.
Un router se aseamănă cu un bridge (amândouă au un procesor, memorie RAM şi diferite inter
feţe de I/O, fiecare pentru conectarea unui alt tip de reţea), diferenţa constă la nivel
eul OSI la care se lucrează (Bridge = Data Link, Router = Network Link). Această dif
erenţă face ca un router să aibă acces la informaţii pe care un bridge nu le cunoaşte.
Serviciu neorientat pe conexiune (cu datagrame)
Serviciu orientat pe conexiune (cu datagrame)
Un ruter poate fi conectat la mai multe reţele prin aşazisele interfeţe (sau porturi).
În rutarea IP,
fiecare interfaţă trebuie să aibă o adresă de reţea (subreţea) diferită , unică.
Unitatea de dată folosită în transferul de date este pachetul IP. Un astfel de pachet
este format din două componente majore: header-ul (conţine adresa sursă şi destinaţie) şi p
rtea de date. Alte tipuri de protocoale au formatele lor proprii.
Routerele au două responsabilităţi majore:
1.Selectarea unei rute optime pentru pachetele ce parcurg reţeaua de la o gazdă la a
lta.
Un router utilizează un algoritm de rutare pentru a determina calea optimă spre dest
inaţie. Ex de algoritmi: The Optimality Principle, Shortest Path Routing, Flooding
Distance Vector Routing, Link State Routing, Hierarchical Routing, Broadcast Ro
uting, Multicast Routing, Routing for Mobile Hosts, Routing in Ad Hoc Networks.
Aceşti algoritmi întreţin tabele de rutare care conţin informaţii despre rute, cum ar fi d
estinaţia sau următorul hop. Un algoritm de rutare trebuie să satisfacă condiţiile de:
oOptimalitate şi simplicitate – implică găsirea celei mai bune rute în funcţie de anumite
metrici specifice fiecărui ruter în parte (număr de hopuri, întârzieri etc. ) fără însă să
ceară resurse prea mari
oRobusteţe şi simplitate – routerele sunt localizate în punctele de joncţiune ale reţelelor
(=> de ele depind comunicarea între acele reţele), de aceea trebuie să ştie ce măsuri să ia
în cazul unei comportări neobişnuite ale anumitor componente hardware
oConvergenţă rapidă – routerele trebuie să se pună de acord cu privire la rute optimale de-
a lungul reţelei pentru a se evita cazul intrării într-o buclă. Când are loc un eveniment î
reţea (eroare la un computer sau o reţea, căderea unui anumit segment), automat se vo
r face shimbări în tabela de rutare, fieare router trebuind să refac anumite calcule,
bazate pe mesajele primite de la alte rutere din reţea.
oFlexibilitate – este abilitatea de a se adpta rapid la schimbările sau evenimentele
ce au loc
în reţea
2. Comutarea (transportarea) pachetelor prin reţele
Când un computer vrea să transmită un pachet într-o altă reţea aflată după un ruter, va
reformata
pachetul primit cu adresa fizică a ruterului şi cu adresa logică (de reţea) al adevăratulu
i destinatar. Când acel cadru ajunge la router acesta îl va despacheta (va da jos înca
psularea specifică nivelului
Legătură de Date) pentru a avea acces la adresele de reţea (cele speifice nivelului Reţe
a). Router- ul va căuta în tabela sa de rutare şi va lua o decizie în funcţie de rezultatu
l căutării:
oDacă nu este nici o intrare în tabela de rutare pentru respectiva adresă pachetul va
fi
distrus
oDacă găseşte o intrare în tabela sa de rutare pentru respectiva adresă va reîncapsula
pachetul într-un cadru (frame) specific nivelului Legătură de Date unde va pune la adr
esa destinaţie adresa MAC (fizică) a următorului hop. Acest hop nu este neaparat host-
ul destinaţie ci poate fi un alt router care va executa aceeaşi rutină din nou. Un pac
het cu date poate trece pe la mai multe rutere în drumul său, de fiecare dată câmpul des
tinaţie al adresei fizice schimbându-se.
Pentru ca două dispozitive aflate într-o reţea să poată comunica, dispozitivul care comuni
că trebuie să aibă atât adresa IP cât şi adresa MAC a dispozitivului destinaţie, altfel res
tivul pachet nu va trece niciodată de Layer 3. Adresa IP este cunoscută, fiind prove
nită de la aplicaţiile care folosesc schimbul de informaţii în reţea. Problema care apare
cel mai frecvent este problema aflării adresei MAC care corespunde unei anumite ad
rese IP, cunoscută. Această problemă, în cazul unei reţele care foloseşte TCP/IP se rezolvă
losind protocolul ARP - Address Resolution Protocol (integrat în TCP/IP).
Ideea este de a se completa cu intrări pereche de tipul adresa IP - adresă MAC nişte t
abele numite ARP tables aflate în memoria RAM a unui dispozitiv (calculator) şi fiin
d completată şi întreţinută de acel dispozitiv. Când un dispozitiv vrea să trimită date înt
pentru o anumită adresă IP el va trebui să-şi consulte tabela ARP pentru a putea comple
ta câmpul adresă destinaţie a cadrelor transmise cu adrea MAC corespunzătoare acelei adr
ese IP. În cazul în care este găsită o intrare de tip adresă IP- adresă MAC la care adresa
P coincide cu cea căutată problema este rezolvată.
Dacă nu este găsită se va folosi protocolul ARP şi se va proceda astfel:
•se va iniţia procesul ARP request care începe cu crearea unui pachet ARP request care
va fi trimis
tuturor dispozitivelor din reţea; acest lucru se face folosind adresa de broadcast
FF-FF-FF-FF-FF-
FF (hexazecimal) pentru câmpul adresă destinaţie a pachetului transmis
Structura pachetului ARP request
•pentru că pachetul ARP request este transmis în mod broadcast, toate dispozitivele di
n reţeaua
locală vor primi pachetul şi-l vor trimite spre analiză nivelurilor OSI superioare. Da
că adresa IP a oricăruia dintre dispozitive este aceeaşi cu cea aflată în câmpul sursă al p
etului primit, atunci acel dispozitiv îi va trimite adresa lui MAC celui care a in
iţiat ARP request-ul printr-un pachet numit ARP reply
•această adresă MAC va fi folosită pentru transmiterea datelor care se voiau a fi trimis
e iniţial dar
şi pentru completarea tabelei ARP a celui care a iniţiat ARP request-ulş trebuie menţion
at faptul că şi dispozitivul destinaţie va folosi câmpurile din pachetul ARP request pen
tru a-şi modifica la rândul său tabela ARP
RARP (Reverse ARP) este un protocol folosit de obicei de staţiile fără hard-disk, care
-şi cunosc adresa MAC, dar nu şi cea IP. Este nevoie de un RARP server existent în reţea
pentru a-i trimite solicitantului un pachet cu IP-ul cerut.
BAZE DE NUMERAŢIE
Un număr zecimal obişnuit, constă dintr-un şir de cifre zecimale (0, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7
, 8, 9). Alegerea lui zece ca bază (radix), a fost făcută pentru că în vaţa de zi cu zi sun
em obişnuiţi cu numere zecimale. În lumea calculatoarelor sunt mult mai convenabile al
te baze cum ar fi 2, 8 şi 16. Aceste baze de numeraţie sunt denumite binară, octală şi res
pectiv hexazecimală.
Baza 2 => cifrele 0, 1
Baza 8 => cifrele 0, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7
Baza 16 => cifrele 0, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, A, B, C, D, E, F
Numărul 7B9 este evident hexazecimal, deoarece simbolul B poate apare doar în această
reprezentare. Oricum număru 111 poate apare în oricare din sistemele de numeraţie disc
utate. Pentru eliminarea ambiguităţii se utilizează ca indice inferior 2, 8, 10 sau 16
pentru a indica baza de numeraţie, atunci când ea nu poate fi dedusă din context.
Forma generală a unui număr indiferent de baza n care este scris este:
dn...... d2 d1 d0 .d-1 d-2...... d–k
iar numărul se va putea scrie în funcţie de baza considerată după formula:
i
i
n
k
i
r
d
Numar
*
∑−
=
=
unde r este baza (radix)
Scrieţi cât reprezintă în format zecimal următoarele numere folosind formula de mai sus. (
baza de
numeraţie folosită este precizată în dreapta)
•1 1 1 1 10 1 0 1 0 1 (binar)
1*210 + 1*29 + 1*28 + 1*27 + 1*26 + 0*25 + 1*24 + 0*23 + 1*22 + 0*21 + 1*20 = 20
05
1024 512 256 128 64
0
16
0
4
0
1
•3 7 2 5
(octal)
3*83 + 7*82 + 2*81 + 1*80 = 2005
1536 448 16
5
•7 D 5
(hexazecimal)
7*162 + 13*161 + 5*160 = 2005
1792
208
5
•2005
(zecimal)
2*103 + 0*102+ 0*101 + 5*100
Conversia numerelor zecimale în numere binare se poate face în două moduri diferite.
Metoda I metodă derivă direct din definiţia numerelor binare. Cel mai mare număr oţinut pr
in ridicarea lui 2 la putere, mai mic decât numărul dat, este scăzut din număru dat. Pro
cesul se repetă apoi asupra diferenţei obţinute. Odată obţinută decompoziţia numărului în p
le lui 2, scrierea în baza 2 a numărului poate fi obţiută poate fi scrisă prin scrierea lu
i 1 în poziţiile coresounzătoare puterilor lui 2 şi 0 în rest.
Ex: 200510 îl transformăm în binar folosind tabelul de mai jos
2005-1024 = 981 => cifra de 1
981 - 512 = 460 => cifra de 1
469 - 256 = 213 => cifra de 1
213 - 128 = 85 => cifra de 1
85 - 64 = 21 => cifra de 1
21 – 16 = 5
=> cifra de 0 şi 1 (s-a sărit peste 32)
5 – 4 =1
=> cifra de 0, şi 1 (s-a sărit peste 8)
1-1 = 0
=> cifra de 0, şi 1 (s-a sărit peste 2)
=>1*210 + 1*29 + 1*28 + 1*27 + 1*26 + 0*25 + 1*24 + 0*23 + 1*22 + 0*21 + 1*20
Deci 200510 =1 1 1 1 1 0 1 0 1 0 12
2
la
puterea
0
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
este
1
2
4
8
16
32
64
128 256 5121024 2048
Metoda II este o care se foloseşte de împărţirea numărului şi câturilor obţinute la 2 succe
considerarea
ultimului cât precum şi a resturilor intermediare obţinte în sens invers
Ex: 200510 îl transformăm în binar
2005
1002
rest1
501
rest0
250
rest1
125
rest0
62
rest1
31
rest0 => 200510 =1 1 1 1 1 0 1 0 1 0 12
15
rest1
7
rest1
3
rest1
1
rest1
Dacă este obţinută reprezentarea binară a unui număr zecimal atunci reprezentarea octală şi
hexazecimală a numărului este foarte uşor de obţinut. Aceasta se face:
•pt repr. octală: se împarte reprezentarea binară în grupe de 3 începând din stânga care, f
e în
parte reprezintă o cifră în octal
•pt repr. hexazecimală: se împarte reprezentarea binară în grupe de 4 începând din stânga c
fiecare în parte reprezintă o cifră în hexazecimal
Ex:
1 1 1 1 10101 012
011 111010 1012 = 3 7 2 55
0111 1101 01012 = 7 D 516
AND
01000101
OR
01001111
XOR
01001110
NOT
0110
Laborator 6
Adrese IP
Pentru orice comunicare în reţea trebuie să existe un mecanism de adresare şi de recunoaşt
ere unică a calculatoarelor conectate. De obicei adresa este numerică, şi nu este alea
toare. La conceperea protocolului IP s-a impus utilizarea unui mecanism de adres
are care să identifice unic fiecare dispozitiv gazdă din reţea. Versiunea IP v4 foloseşt
e o adresă binară pe 32 de biţi. Fiecare adresă constă din patru numere pe 8 biţi (octeţi)
arate prin punct. Astfel se pot adresa 4.294.967.296 locaţii IP, un număr considerat
suficient de mare, dar datorită gestionării ineficiente a spaţiului de adrese, s-a im
pus găsirea unor mecanisme sau arhitecturi de reţea care să îmbunătăţească gestionarea spaţ
e adrese. Astfel au apărut subreţelele şi alte mecanisme de adresare (care vor fi trat
ate ulterior), iar în viitorul apropiat se va implementa o nouă versiune a protocolu
lui IP v6 care va permite, printre altele, adresarea pe 128 de biţi.
În reprezentarea unei adrese se utilizează formatul zecimal cu punct:
Ex: 192.168.123.15 – este o adresă IP validă
192.168.283.152 – este o adresa IP invalidă (DE CE? Justificaţi....)
OBSERVAŢIE: adresarea într-o reţea se face cu adrese valide din cadrul clasei sau subr
eţelei, FĂRĂ
ALOCAREA CAPETELOR DE INTERVAL (=> adresele 0.0.0.0 şi 255.255.255.255 NU SUNT VAL
IDE).
Aceste adrese de retea sunt distribuite de un organism international numit IANA
(Internet
Assigned Numbers Authority)
Adresele au fost împărţite pe clase pentru a facilita utilizarea reţelelor mari, medii şi
mici. Diferenţele între clase constau în numărul de biţi alocaţi pentru reţea faţă de cel a
entru adresele dispozitivelor gazdă. Clasele sunt: A, B, C, D, E
Clasa A: Foloseşte doar primul octet pentru identificare reţelei. Întotdeauna o adresă d
e clasă A
începe cu primul bit 0. Din acest motiv, matematic, se pot aloca maxim 127 de adre
se de clasă A, fiecare putând aloca un număr de 16.777.214 adrese gazdă. Intervalul adre
selor de clasa A este: 1.0.0.0 – 126.255.255.255. Numãrul de retea, continut în primul
octet ramane fix odata ce e alocat.
!!! Adresele începând cu01111111, deci127 în zecimal, sunt rezervate pt loopback şi pent
ru
testarea internă pe o maşină locală – localhost
Clasa B: Primii doi biţi sunt 10, primii doi octeti fiind folositi pentru identifi
carea reţelei, deci
alocarea adreselor gazdă se face cu ultimii doi octeţi. Se pot aloca 16.382 de adres
e de clasa B, fiecare cu un număr de 65534 adrese gazdă. Intervalul adreselor de cla
sa B este: 128.0.0.0 – 191.255.255.255. Numãrul de retea, continut în primii doi octet
i ramane fix odata ce e alocat.
Clasa C: Primii trei biti sunt 110, iar alocare adreselor gazdă se face numai cu u
ltimul octet. Avem
astfel: 2.097.150 de adrese de clasa C care pot aloca cel mult 254 adrese gazdă. I
ntervalul adreselor de clasa C este: 192.0.0.0 – 223.255.255.255. Numãrul de retea,
continut în primii trei octeti ramane fix odata ce e alocat.
Clasa D: A fost create pentru a face posibilă difuzarea multipunct (multicasting) în
tr-o reţea IP. O
adresă multipunct este o adresă unică ce dirijează pachetele spre grupuri predefinite de
adrese IP. Astfel o singură staţie poate transmite un singur flux de date care va f
i rutat simultan spre mai mulţi destinatari. Primii biţi sunt 1110. Spaţiul adreselor
din clasa D variază între 224.0.0.0 - 239.255.255.254
Clasa E: Clasa E a fost definită dar este rezervată de IETF (Internet Engineering Ta
sk Force)
pentru cercetări proprii. Din acest motiv clasa E nu a fost dată în folosinţă pe Internet.
Structura claselor de adrese IP:
Clasa A
0
Reţea (7 biţi)
Adresa locala (24 biţi)
Clasa B
10
Reţea (14 biţi)
Adresa locala (16 biţi)
Clasa C
110
Reţea (21 biţi)
Adresa locala (8 biti)
Clasa D
1110Adresa multicast (28 biţi)
După cum se observă, se poate determina cărei clase aparţine o adresă IP prin examinarea p
rimilor
patru biţi ale acelei adrese IP.
Exercitii:1. Sa se verifice corectitudinea cifrelor date in sectiunea anterioara
.
2 . Sa se precizeze caror clase de adrese apartin urmatoarele IP-uri:
•25. 36. 10. 150
clasa A
•143. 213. 65. 210
clasa B
•198. 1. 21. 67
clasa C
Organizaţiile mari care au mai multe reţele de calculatoare cu acces la Internet au în
tâmpinat probleme la atribuirea mai multor adrese dintr-o clasă. Traficul prin route
r-ul organizaţiei era foarte mare iar comunicaţia avea astfel de suferit în orele de vâr
f. Pentru a mări viteza de transfer a datelor şi a nu supraîncărca un router, organizaţiil
e mari şi-au reorganizat reţeaua ierarhic folosind mai multe routere. Astfel reţeaua a
fost divizată în subreţele pentru care accesul la Internet şi la celelalte reţele este as
igurat de un dispozitiv “gateway” (un router sau un calculator gateway).
Pentru a face posibilă această divizare se utilizează adresarea pe subreţele. Aşa cum se c
unoaşte, o adresă IP are o zonă alocată reţelei şi o zonă în care se alocă adresă pentru ca
ele gazdă. Conform acestei arhitecturi avem clasele A,B,C şi D pentru multicast. Pen
tru a gestiona mai eficient spaţiul de adresare alocat unei organizaţii mari cu mai
multe reţele proprii, s-au creat subreţelele.
Utilizând o mască de reţea (Net-mask) binară, se poate stabili porţiunea alocată reţelei şi
nea alocată gazdei. Astfel bitii 1 din net-mask indică zona alocată reţelei iar biţii 0 sp
ecifică zona alocată gazdei. Avem astfel pentru clasele A,B,C cunoscute următoarele măşti
de reţea predefinite:
A: 255.0.0.0
- în format zecimal cu punct
11111111.00000000.00000000.00000000- în binar
B: 255.255.0.0
11111111. 11111111.00000000.00000000
C: 255.255.255.0
11111111. 11111111. 11111111.00000000
Folosind acelşi mecanism, se pot defini subreţele în cadrul unei clase de adrese aloca
te, folosind
pentru aceasta primii biţi din cadrul spaţiului alocat gazdei.
Putem stabili prin numărul de biţi rezervaţi subreţelei numărul de subreţele disponibile pe
tru o anumită clasă de adrese şi numărul de gazde alocabile în fiecare subreţea. Pentru ace
ta se va folosi urmatoarea formula:
2n-2
unde n este numarul de biti.
Astfel pentru clasa B avem următoarele configuraţii posibile:
Nr. biti
subr
Masca de subreţea
(net-mask)
Masca de subreţea in binar
(net-mask)
Nr. de
subreţele
Nr. adrese
pe subr.
2
255.255.192.0
11111111.11111111.11000000.00000000
2
16382
3
255.255.224.0
11111111.11111111.11100000.00000000
6
8190
4
255.255.240.0
11111111.11111111.11110000.00000000
14
4094
5
255.255.248.0
11111111.11111111.11111000.00000000
30
2046
6
255.255.252.0
11111111.11111111.11111100.00000000
62
1022
7
255.255.254.0
11111111.11111111.11111110.00000000
126
510
8
255.255.255.0
11111111.11111111.11111111.00000000
254
254
9
255.255.255.128
11111111.11111111.11111111.10000000
510
126
10
255.255.255.192
11111111.11111111.11111111.11000000
1022
62
11
255.255.255.224
11111111.11111111.11111111.11100000
2046
30
12
255.255.255.240
11111111.11111111.11111111.11110000
4094
14
13
255.255.255.248
11111111.11111111.11111111.11111000
8190
6
14
255.255.255.252
11111111.11111111.11111111.11111100
16382
2
Pentru clasa C avem următoarele configuraţii posibile:
Nr. biti
subr
Masca de subreţea
(net-mask)
Masca de subreţea in binar
(net-mask)
Nr. de
subreţele
Nr. adrese
pe subr.
2
255.255.255.192
11111111.11111111. 11111111.11000000
2
62
3
255.255..255.224
11111111.11111111. 11111111.11100000
6
30
4
255.255. 255.240
11111111.11111111. 11111111.11110000
14
14
5
255.255. 255.248
11111111.11111111. 11111111.11111000
30
6
6
255.255. 255.252
11111111.11111111. 11111111.11111100
62
2
OBSERVAŢIE: Utilizarea unui singur bit pentru subreţea nu este permisă deoarece pentru
subreţea biţii nu pot fi toţi simultan 1 sau 0. Aceste adrese se utlizează pentru comuni
carea între subreţele şi
pentru identificarea subreţelei.
Un router va afla din adresa IP destinatie carei retele, respectiv subretele ii
este destinat un anumit
pachet prin realizarea SI-ului logic (AND) intre adresa IP si masca de retea.
Utilizarea subreţelelor în practică
Alocarea adreselor gazdă într-o reţea în care sunt definite subreţele, trebuie sa ţină cont
următoarele caracteristici:
- Fiecare subreţea are rezervate prima adresă alocabilă ca fiind identificatorul subreţe
lei (Net Address) şi ultima adresă alocabilă utilizată pentru trimiterea datagramelor cătr
e toate calculatoarele din subreţea (Broadcast Address)
- Calculatoarele cu adresa alocată într-o subreţea nu comunică direct decât cu calculatoar
ele din aceeaşi subreţea, din reţelele subordonate si din reţeaua imediat superioară. Pent
ru comunicarea cu alte subreţele se utlizează gateway-ul.
Dacă se cunoaşte adresa IP şi Net mask-ul subreţelei alocat pentru un calculator gazdă într
o clasă cunoscută atunci se poate calcula uşor Net address şi Broadcast address pentru a
cea subreţea, folosind reprezentarea în binar a adresei şi a net-mask-ului şi aplicând urmă
oarele formule:
Net-address = IP-address AND Net-mask
Broadcast-address = NOT (Net-address XOR Net-mask)*
Unde calculele se fac în binar cu operatorii obişnuiţi din calculul binar:
AND
1
0
XOR
1
0
1
1
0
1
0
1
0
0
0
0
1
0
Exemplu:
Avem IP =192.168.12.72 si Net-mask =255.255.255.240
In binar:
IP = 11000000.10101000.00001100.01001000
NM =11111111.11111111.11111111.11110000
------------------------------------------(AND)
NA = 11000000.10101000.00001100.01000000adic ă 192.168.12.64
NM =11111111.11111111.11111111.11110000
------------------------------------------(XOR)
00111111.01010111.11110011.10110000
------------------------------------------(NOT)
BA = 11000000.10101000.00001100.01001111adic ă 192.168.12.79
Se observă că este suficient să calculăm pentru ultimul octet, deoarece adresa face part
e din clasa
C. (pentru clasa B se calculează pentru ultimii 2 octeţi)
Aplicaţii:
1.Completaţi următorul tabel:
Interfaţa
IP
Net-Mask
Net-address
Broadcast-address
eth1
192.168.12.1
255.255.255.0
192.168.12.0
192.168.12.255
eth2
192.168.12.67
255.255.255.224
192.168.12.64
192.168.12.95
eth3
192.168.12.172
255.255.255.224
192.168.12.160
192.168.12.191
eth4
192.168.12.72
255.255.255.240
192.168.12.64
192.168.12.79
* concepută şi demonstrată de Daniel Luca
eth5
192.168.12.120
255.255.255.240
192.168.12.113
192.168.12.126
2. Marcaţi în tabelul de mai jos care interfeţe definite mai sus comunică cu care:
Interfaţa
eth1
eth2
eth3
eth4
eth5
eth1
Da
Da
Da
Da
Da
eth2
Da
Da
Nu
Da
Nu
eth3
Da
Nu
Da
Nu
Nu
eth4
Da
Da
Nu
Da
Nu
eth5
Da
Nu
Nu
Nu
Da
3. Comunicarea este tranzitivă? Justificaţi răspunsul ...
4. Sa se imparta retelele din care fac parte IP-urile de mai jos in numarul de s
ubretele precizat. Se cere precizarea clasei din care face parte IP-ul considera
t, nr de biti folositi pentru indicarea subretelei precum si detalii despre fiec
are subretea in parte.
a) 197.116.27.133 - 6 subretele
Din moment ce adresa IP data se afla in intervalul 192.0.0.0 – 223.255.255.255 ded
ucem ca avem de-a face cu un numar IP de clasa C. Pentru a imparti in 6 subretel
e va trebui sa consideram un numar de 3 biti (23=8 din care doua neutilizabile).
Asadar masca de retea va avea 27 de biti de 1si va arata asa:
11111111. 11111111. 11111111.11100000(2) = 255. 255. 255. 224(10)
iar IP-ul dat
11000101. 01110100. 00011011.10000101(2) = 197.116.27.133(10)
Vor exista asadar 6 subretele utilizabile a cate 30 de gazde (25 -2 acesta este
numarul maxim de gazde pe o
singura subretea). In tabelul de mai jos avem si informatii despre cele 6 subret
ele obtinute :
Nr
Parte fixa
Parte
subretea
Gazda
Adr.
Retea/Broad
cast
Intervalul
folosit pt
gazde
123456
11000101.
01110100.00011011.
(197.116.27)
001
00000
32
001
11111
63
33 - 62
010
00000
64
010
11111
95
65 - 94
011
00000
96
011
11111
127
97 - 126
100
00000
128
100
11111
159
129 - 158
101
00000
160
101
11111
191
161 - 190
110
00000
192
110
11111
223
193 - 222
b) 124. 189. 241. 21 - 5 subretele
Din moment ce adresa IP data se afla in intervalul 1.0.0.0 – 126.255.255.255 deduc
em ca avem de-a face cu un numar IP de clasa A. Pentru a imparti in 5 subretele
va trebui sa consideram un numar de 3 biti (23=16 din care doua neutilizabile).
! 2 biti nu ar fi fost de ajuns 22 = 4; restul subretelelor pot ramane nefolosit
e
Asadar masca de retea va avea 27 de biti de 1si va arata asa:
11111111.11110000.00000000.00000000(2) = 255. 240. 0. 0(10)
iar IP-ul dat
01111100.10111101. 11110001. 00010101(2) = 124. 189. 241. 21(10)
Vor exista asadar 6 subretele utilizabile a cate 2097150 de gazde (221 -2 acesta
este numarul maxim de
gazde pe o singura subretea). In tabelul de mai jos avem si informatii despre ce
le 6 subretele obtinute :
Nr
Parte
fixata
Parte
subretea
Gazda
Adr.
Retea/Broadcast
Intervalul folosit pt
gazde
123456
01111100
(124)
001
00000.00000000.0000000
0
32.0.0
001
11111.11111111.11111111
63.255.255
32.0.1 -
63.255.254
010
00000.00000000.0000000
0
64.0.0
010
11111.11111111.11111111
95.255.255
124.64.0.1-
24.95.255.254
011
00000.00000000.0000000
0
96.0.0
011
11111.11111111.11111111
127.255.255
124.96.0.1-
124.127.255.254
100
00000.00000000.0000000
0
128.0.0
100
11111.11111111.11111111
159.255.255
124.128.0.1 -
124.159.255.254
101
00000.00000000.0000000
0
160.0.0
101
11111.11111111.11111111
191.255.255
124.160.0.1-
124.191.255.254
110
00000.00000000.0000000
0
192.0.0
124.192.0.1 -
124.223.255.254
Laborator 7
DNS
CIDR – Classless Inter-Domain Routing
Este o arhitectură de adresare recentă care rezolvă necesităţile de adresare pe termen scu
rt până la
implementarea protocolului IPv6. Facilităţile oferite de această arhitectură sunt:
-
Eliminarea organizării pe clase a adreselor
-
Reunirea îmbunătăţită a rutelor
-
Gruparea în suprareţele
CIDR a abandonat complet modelul claselor cu 8 biţi pentru reprezentarea reţelei de
clasa A, 16
biţi pentru clasa B, 24 biţi pentru clasa C.
CIDR a înlocuit aceste categorii cu un prefix de reţea generalizat care poate avea o
rice lungime şi nu e restricţionat la 8, 16 sau 24 biţi. Fiecare nr IP în forma CIDR est
e comunicată cu o anumită mască pe biţi. Aceasta indică lungimea prefixului de reţea (numar
l de cifre 1 din masca de retea). De exemplu: 192.125.61.8/20 indică o adresa CIDR
cu 20 biţi alocaţi pentru adresa de reţea (va avea deci masca de retea
11111111.11111111.11110000.00000000). Adresa IP poate fi orice adresă validă matemat
ic, indiferent de
apartenenţa originală la clasa A, B sau C.
Clasele de adrese ar putea fi si ele scrise sub notatia CIDR dupa cum urmeaza:
Clasa A =11111111.00000000.00000000.00000000= /8 Clasa B =11111111.11111111.0000
0000.00000000 = /16 Clasa C =11111111.11111111.11111111.00000000 = /24
Exemplu: Să se calculeze NA şi BA pt: 140.179.220.200 / 19
Urmatorul tabel v-ar putea simplifica calculele:
10000000
128
11000000
192
11100000
224
11110000
240
11111000
248
11111100
252
11111110
254
11111111
255
10001100.10110011.11011100.11001000 140.179.220.200 IP Address
11111111.11111111.11100000.00000000255.255.224.000 Subnet Mask
--------------------------------------------------------
10001100.10110011.11000000.00000000 140.179.192.000 Subnet Address
10001100.10110011.11011111.11111111 140.179.223.255 Broadcast Address
!?! Este corectă următoarea definire IP şi Net-Mask: IP=192.168.12.72 NM=255.255.255.2
48
- Justificaţi răspunsul -
NAT (Network Adress Translation)
Au fost definite şi rezervate trei intervale de adrese pentru utilizarea exclusivă în
interiorul
reţelelor private interne. Fiecare aparţine unei clase A,B,C:
A: 10.0.0.0 – 10.255.255.255
B: 172.16.0.0 – 172.31.255.255
C: 192.168.0.0 – 192.168.255.255
!!! Aceste adrese nu pot fi folosite pentru a accesa direct internetul !
Adresele trebuie să fie unice. Unicitatea unei adrese de Internet este garantată de
autoritatea de acordare a adreselor IANA. Adresele folosite într-o reţea privată inter
nă trebuie să fie unice pe plan local chiar dacă adresa nu e unică pe plan global. Totuşi
prin rezervarea celor trei intervale de adrese date mai sus pentru folosire inte
rnă pot exista şi există mai multe gazde în întreaga lume având de exemplu adresa IP 192.16
.0.1.
Pentru ca aceste calculatoare să poată totuşi fi conectate la internet se foloseşte aşanum
ita
translatare a adreselor.
In mod normal, pachetele dintr-o retea calatoresc de la sursa (cum ar fi compute
rul de acasa) pana
la destinatie
prin mai multe legaturi. Nici una din aceste legaturi nu altereaza pachetele, el
e doar le trimit mai departe. Daca una dintre aceste legaturi ar face NAT, atunc
i ea va altera sursa sau destinatia pachetului cand trece prin ea. Dupa cum va p
uteti imagina, nu asa a fost sistemul proiectat sa functioneze, de aceea această m
etodă de translatare nu este acceptată şi nici nu ar trebui să fie acceptată drept o soluţi
. De obicei, legatura care a facut NAT va tine minte cum a alterat pachetul, ca
atunci cand un pachet se reintoarce pe cealalta cale, va face alterarea inversa
a pachetului, astfel incat totul sa functioneze.
Motive pentru a face NAT:
•în cazul unei conexiuni la internet printr-un modem; multi ISP aloca doar o singura
adresa IP in
cazul unei legături dial-up. Daca se doreşte folosirea mai multor masini (cum ar fi
reteaua de
acasa) pentru conectarea la internet, este nevoie de NAT.
•în cazul în care există servere multiple în reţeaua proprie; frecvent asta se intampla dac
există
doar un singur IP, dar se doreşte ca persoanele din afara sa poata accesa computer
ele (serverele)
din spatele celui cu IP real
Motive pentru a nu face NAT:
•unităţile NAT nu funcţionează decât pentru pachete TCP şi UDP (dacă se foloseşte oricare a
de pachete nu se va putea descoperi sdresele în câmpurile pachetelor)
•protocolul ftp eşuează în prezenţa NAT dacă nu se iau măsuri speciale
•nr. de calculatoare cu care se poate coresponda depinde de nr. de porturi utiliza
bile (aprox. 61440)
Serviciile de numire – DNS
Fiecare interfatã de retea atasatã la o retea TCP/IP este identificatã printr-o adresã u
nicã IP pe 32 de biti. Un nume ("host name") poate fi atribuit oricãrui dispozitiv c
are are o adresã IP. Numele sunt atribuite dispozitivelor deoarece, spre deosebire
de adresele IP care sunt numere, numele sunt usor de tinut minte si de scris. S
oftware-ul de retea nu are nevoie de nume, dar acestea au fost introduse pentru
a usura oamenilor folosirea retelelor.
Un nume este doar un identificator care constã într-o secventã de caractere alese dint
r-un alfabet finit. Nu existã restrictii cu privire la atribuirea unui nume pentru
o statie si conexiunea ei la o anumitã retea fizicã. În Internet numele se atribuie m
asinilor în concordantã cu structura organizatiei respective.
Mecanismul de mapare a numelor în adrese constã dintr-un numãr de sisteme independente
care lucreazã împreunã, numite servere de nume ("name servers"). Un server de nume es
te un program server care oferã translatarea numelor în adrese. Adesea programul ace
sta ruleazã pe o masinã dedicatã care este si ea numitã server de nume. Un program clien
t numit "name resolver" foloseste unul sau mai multe servere de nume pentru a tr
anslata un nume.
Exemplu:
204.71.177.35 yahoo.com
207.46.131.15 microsoft.com
Acest proces de identificare după nume a unui calculator gazdă necesită o reţea de serve
re DNS, care împreună constituie ceea c se numeşte Domain Name Service (sauSystem) –DNS.
Toate aceste servere sunt conectate la o companie numită Network Solutions Inc. s
ituată în Virginia – SUA, cunoscută şi sub numele de InterNIC, şi care este însărcinată cu
trarea distribuirii şi proprietăţii numelor de domeniu.Pentru a se realiza un sistem d
escentralizat de tratare a numelor s-a adoptat un model ierarhic de
atribuire a numelor. Sintaxa modelului ierarhic de atribuire a numelor reflectã de
legarea ierarhicã a
autoritatii folositã la atribuirea numelor.
Funcţionarea sistemului DNS
Sistemul DNS este organizat ierarhic. Reţeaua de servere DNS administrează nume de d
omenii organizate ierarhic. În vârful ierarhiei domeniilor Internet sunt o serie de
domenii numite Top Level Domain (TLD). Cele mai cunoscute sunt .com,.edu,.gov,.n
et,.org. Fiecare ţară are atribuit un TLD format din două litere: .uk, .de, .fr, .ro ş.a
. În cadrul unui TLD se pot înregistra la InterNIC alte subdomenii. Fiecare domeniu în
registrat la InterNIC trebuie încadrat într-un TLD. Serverele DNS au capacitatea de
a delega autoritatea de rezolvare a numelor de domeniu. Astfel pentru adresawww.
ulbsibiu.ro serverul DNS va delega autoritatea spre serverul ce administrează TLD-
ul.ro; care va delega autoritatea spre serverul DNS administrat localulbsibiu.ro
care va rezolva domeniul finalwww.ulbsibiu.ro.
Domain
Name
Meaning
COM
Organizatii comerciale
EDU
Institutii educationale
GOV
Institutii guvernamentale
MIL
Grupuri militare
NET
Companii din domeniul Internet
ORG
Organizatii din alte domenii
INT
Organizatii international e
cod tara
Cod pt fiecare tara in parte
Maparea numelor în adrese IP
Sistemul de mapare a numelor în adrese IP este un sistem:
•distribuit – existã un numãr de servere situate în mai multe site-uri care în colaborare r
zolvã
problema mapãrii;
•eficient – cele mai multe nume pot fi mapate local;
•general – nu este restrictionat doar la nume de statii;
•fiabil – dacã se defecteazã o statie (server) sistemul va functiona în continuare.
Observaţii:
•Adresa care identifică unic o resursă pe Internet cu ajutorul sistemului DNS se numeşte
URL
(Unified Resouce Locator)
•Serverele DNS îşi sincronizează periodic baza de date locală cu diferite alte baze de dat
e de pe alte
servere DNS şi verifică dacă au apărut noi intrări pe serverele rădăcină. Acest proces este
scut
sub numele de propagare.
•cerere de interogare a bazei de date DNS este rezolvată de serverul cel mai apropia
t, dacă nu se
reuşeşte rezolvarea, cererea se trimite serverului superior în ierarhie în mod recursiv.
Pentru optimizarea cãutorilor serverele DNS păstrează cele mai recente cereri rezolva
te într-o zonă de cache ("name caching").
•Există şi cereri de rezolvare inversă care constau din aflarea URL pentru un anumit IP.
Aceste
cereri sunt rezolvate cu ajutorul unor programe client speciale. (CyberKit www.c
yberkit.net)
Exercitiu:
Determinaţi TLD-ul şi subdomeniile următoarelor URL-uri:
www.bbc.co.uk
mail.yahoo.com
http://www.cfr.ro/infofer/default.asp
http://download.cnet.com/windows/games
Laborator 8
Nivelul aplicaţie
Nivelul aplicaţie al modelului OSI este nivelul cel mai apropiat de user, atunci cân
d acesta interacţionează cu soft-ul de aplicaţii pentru reţea. Acest nivel nu furnizează s
ervicii pt nici un alt nivel OSI ci doar pentru procese ale aplicaţiilor care nu s
e regăsesc (aflate în afara) modelului OSI. Este important de remarcat faptul acest
nivel este doar un alt nivel din modelul ISO-OSI, şi deci doar programele (soft-ul
de reţea) va interacţiona direct c protocoalele acestui nivel.
Nivelul aplicaţie este responsabil cu:
•identificarea şi stabilirea faptului că cei doi parteneri ce doresc a comunica sunt p
regătiţi
•sincronizarea aplicaţiilor ce urmează a coopera
•stabilirea acordurilor cu privire la procedurile folosite în cazul apariţiei erorilor
•controlul integrităţii datelor
Majoritatea aplicaţiilor ce lucreză în reţea sunt de tipul client-server, deci au două com
ponente care le permite funcţionarea (server-ul este partea care oferă anumite servi
cii la cererea celeilalte părţi - clientul). O aplicaţie de tip client-server va repet
a în continuu o rutină de forma: cerere client – răspuns server, cerere client – răspuns se
ver....
Pentru a avea loc o comunicare în reţea folosind aplicaţii de tip client-server este n
evoie de a se realiza o conexiune între cele două părţi. Există două metode prin care se ru
e (se termină) această conexiune. Prima se realizează automat după îndeplinirea cererii cl
ientului de către server (cazul vizalizării unei pagini Web sau a transmiterii unui
document spre printare la o imprimantă aflată undeva în reţea) şi a doua metodă va fi reali
ată prin transmiterea explicită a unei comenzi pt terminarea conexiunii din partea c
lientului (cazul unei conexiuni telnet sau ftp).
OBSERVAŢIE: Orice tip de aplicaţie care foloseşte un URL pentru reprezentarea unei adr
ese IP valide, va
folosi DNS pentru a translata din nume în adresa IP corespunzătoare
Protocoale ale nivelului aplicaţie
Telnet
Este prescurtarea de la TELEcommunications NETwork şi se referă atât la aplicaţie cât şi la
protocol. Telnet oferă utilizatorilor o cale de a se loga şi de a accesa calculatoar
e din/prin reţea, în linie de comandă. Practic, Telnet asigura accesul direct la calcu
latorul aflat la distanţă, oferind posibilitatea de a transmite comenzi care să fie ex
ecutate de calculatorul la distanţă. Accesul se face pe portul 23, port rezervat imp
licit pentru aplicaţia Telnet dar serverul telnet se poate configura să utilizeze şi a
lt port.
Telnet are nevoie de un server Telnet aflat pe calculatorul gazdă ce va fi accesat
. Acest server Telnet foloseşte un software umit daemon şi în literatura de specialita
te va fi referit drept remote host, pe când clientul va fi referit drept localhost
. Sistemele de operare Windows necesită prezenţa unui server
Telnet pentru a accepta conexiuni de la distanţă. Calculatoarele cu sistemul de oper
are UNIX sau derivatele
Linux au un server Telnet preinstalat.
Pe calculatorul client ce se conectează prin Telnet la un server este nevoie de o
aplicaţie cu rol de interfaţă în mod text sau grafic. Aplicaţia client oferită de sistemul
e operare se numeşte Telnet. Windows cât şi Linux oferă o aplicaţie simplă în mod text ce p
ite connectarea prin Telnet.
Toate operaţiunile care urmează a fi făcute în urma folosirii cestui protocol vor fi exe
cutate de remote host – serverul Telnet (operaţii de procesare şi de stocare de date),
partea de client (localhost) va avea rolul de a transmite comenzile introduse d
e la tastatură şi de a afişa pe monitorul local rezultatele primite de la server ca ur
mare a comenzilor trimise.
Odată realizată o conexiune telnet aceasta este menţinută până când clientul îşi finalizeaz
activitatea şi termină explicit sesiunea de comunicări.
FTP
Este unul din cele mai importante protocoale pe care Internetul le poate oferi,
ftp-ul fiind ceea ce ne ajută să facem un putem lua un anumit fişier de pe internet (d
ownload) sau să transmitem un fişier de pa calculaorul nostru pe un server aflat la
distanţă (upload).
Aşadar File Transfer Protocol (FTP) este un protocol de tip client-server care per
mite utilizatorilor autorizaţi să transfere fişiere de la şi către servere aflate la dista
nţă (download/upload). FTP stabileşte o conexiune cu un daemon ftp aflat pe maşina serve
r de obicei, prin care clientul va avea accesul la structura de directoare a ser
verul-ui, va transfera fişiererele dorite şi apoi se va deconecta.
Serverele FTP pot fi configurate după dorinţa administratorului să accepte conexiuni a
nonime sau să impună autentificarea utilizatorului la deschiderea sesiunii de lucru.
De asemenea serverul întrerupe conexiunea după un anumit timp de inactivitate. Pent
ru o conectare anonimă user-ul va trebui să folosească ID-ul “anonymous” şi drept parolă ad
a sa de e-mail.
FTP funcţionează implicit pe porturile 20 – pentru transfer de date şi 21 – pentru transfe
rul
comenzilor.
Sistemele de operare oferă clienţi FTP în formă text sau grafic. Programele client sub f
ormă de text transferă serverului comenzile date de utilizator de la tastatură şi afişează
punsul serverului pe ecran. Există şi programe client FTP grafice care oferă o interfaţă g
rafică pentru gestionarea fişierelor într-o sesiune de lucru FTP. Comenzile sunt gener
ate automat iar răspunsul serverului este interpretat şi afişat grafic.
Când se copiază un fişier de pe un server, FTP va realiza o a doua conexiune între compu
tere folosită pentru transfer, care poate fi făcut în două moduri (ASCII sau binar). După
terminarea transferului această a doua conexiune se va termina automat.
Ca şi în cazul conexiunilor telnet, odată realizată o conexiune ftp aceasta este menţinută
când
clientul îşi finalizează activitatea şi termină explicit sesiunea de comunicări.
OBSERVAŢIE: o conexiune FTP se realizează atunci când se doreşte executarea pe maşina serv
er a unor
funcţii ce ţin de managementul fişierelor (creare, ştergere, redenumire şi mai ales copier
e de fişiere).
SMTP
Simple Mail Transfer Protocol este standardul utilizat pentru transferul poştei el
ectronice prin Internet. Toate sistemele de operare au clienţi de e-mail care supo
rta SMTP. Acest protocol utilizează şi alte servicii şi protocoale cum ar fi POP3 şi IMA
P4 care permit utilizatorului să-şi gestioneze mesajele pe serverul pe care are conf
igurată căsuţa poştală. Protocolul utilizează portul 25.
Poşta electronică este un serviciu standard care permite utilizatorilor să trimită şi să re
epţioneze mesaje
electronice. Aceste mesaje pot fi însoţite de fişiere ataşate.
Utilizatorii acestui servicii trebuie să-şi definească mai întâi o căsuţă poştală pe un anu
r, căsuţă care va fi identificată printr-o adresă unică. Adresa este compusă dintr-un ident
cator al utilizatorului, semnul @ (citit “at”) şi URL-ul serverului care găzduieşte căsuţa
la. Ex:
popa@ulbsibiu.ro
Un mesaj de poştă electronică are următoarele câmpuri:
•Destinatar (To:) unde se specifică adrersa (sau adresele) destinatarului
•Carbon Copy (Cc:) este adresa unde se trimite o copie a mesajului
•Subiectul (Subject:) este un text ce reprezintă subiectul mesajului
•Prioritatea (Priority:) este un câmp se indică prioritatea mesajului (High, Normal, L
ow)
•Corpul mesajului (Body:) este textul propriuzis al mesajului. Unele programe clie
nt de mail permit
scrierea şi afişarea mesajelor cu tag-uri HTML
•Fişiere atasate (Attachments:) fişierele ce vor fi trimise odată cu mesajul
La orice mesaj se ataşează automat şi adresa de e-mail şi IP-ul expeditorului.
OBSERVAŢIE: Mesajele electronice se transmit în clar fără a fi criptate sau securizate în
vreun
fel. Informaţiile critice trebuie criptate de utilizatori cu programe speciale, tr
imise codificat şi decriptate la
recepţionare.
HTTP
Spre deosebire de FTP protocolul HTTP este ceva mai limitat în sensul că poate fi fo
losit doar
pentru a downloada fişiere (mai precis doar fişiere text) nu şi pentru a le uploada.
Hyper Text Transfer Protocol este protocolul ce lucrează în strânsă legătură cu World Wide
eb- ul, cea mai utilizată parte a Internet-ului. Aşadar HTTP-ul este un protocol ce
asigura transferul unor fişiere text, de obicei create folosind limbajul HTML (Hyp
er Text Markup Language). Acest limbaj permite în prezent integrarea textului cu i
maginile, cu alte elemente multimedia şi cu elemente active. HTML–ul a evoluat şi inte
grând tot mai multe elemente. În prezent se poate integra în corpul fişierelor html cod
care se va executa pe server sau pe calculatorul client. De asemenea în paginile h
tml se pot integra şi programe precompilate în limbaje independente de platforma (cu
m ar fi JAVA), programe care se numesc “Applet” şi care sunt rulate pe calculatorul cl
ientului într-o “maşină virtuală”. În viitorul destul de îndepărtat se preconizează ca aces
va fi înlocuit de un limbaj de tipul VRML (Virtual Reality Markup Language), fişiere
le .vrml fiind tot nişte fişiere text care permit redarea vederilor tridimensionale.
Vizualizarea paginilor html se face cu ajutorul unor programe client numite brow
sere care sunt oferite gratuit şi sunt disponibile pentru toate tipurile de sistem
e de operare. Cele mai cunoscut este Microsoft Internet Explorer şi Netscape Commu
nicator, dar se utilizează şi Mozilla, Opera, Lynx şi altele.
Aceste programe interpretează tag-urlie html si afişeaza conţinutul în conformitate cu s
pecificaţiile limbajului html. Aşadar HTML-ul va specifica locaţia unde să fie afişat un a
numit text sau o anumită imagine.
Serverul HTTP poate fi configurat să autentifice utilizatorul înainte de a transfera
un fişier către
acesta.
Portul implicit utilizat de http este portul 80.
http://www.ulbsibiu.ro/download
După determinarea adresei IP a domeniului ulbsibiu având TLD-ul .ro, browser-ul va f
ace o cerere HTTP către serverul Web identificat (obsevăm că protocolul care urmează a f
i folosit este cel specificat prin http://). Ca urmare a acestei cereri serverul
Web va transfera fişierele aflate în directorul său download
(fişiere text, imagini, video, audio etc.) clientului (browser-ului) care va putea
recompune şi afişa pagina
Web conform specificaţiilor html.
Utilitare standard de monitorizare a reţelei
-ifconfig – furnizează informaţii despre configuraţia elementară a interfeţei de reţea. Se
lizează
la detectarea configurarilor incorecte a adreselor sau a măştii de reţea. Acest instru
ment se numeşte
ipconfig în Winnt şi winipcfg în Windows 95
-netsta t – furnizează informaţii detaliate despre fiecare interfaţă de reţea, despre socke
-urile şi
despre rutarea în reţea.
-ping – indică dacă o gazdă poate fi accesată. De asemenea ping oferă statistici despre pie
derile de pachete şi despre timpul de accesare. Ceea ce se întâmplă de fapt: se trimite
un pachet ICMP (Internet Control Message Protocol – datagrame folosite pentru cont
rolul mesajelor)
-tracerout e – prezintă ruta pe care o urmează pachetele în drumul de la client la serve
r. Afişează
informaţii despre fiecarere nod (hop) traversat. In Windows se numeştetracert
-rout e – prezintă şi permite setarea tabelei de rutare a pachetelor precum şi setarea g
ateway-ului
implicit.
Aplicaţii:
1. Verificaţi dacă este posibilă conectarea la calculatorul Linux (IP=192.168.2.96).
2.Stabiliţi o conexiune Telnet la calculatorul Linux Utilizati contul “student” cu par
ola “student”.
Utilizaţi pentru aceasta utilitarul Telnet al sistemului de operare.
3. Instalaţi utilitarul de comunicare ZOC (v4.3) şi stabiliţi conexiunea Telnet de mai
sus utlizând
ZOC.
4. Să se afle de pe Linux adresa IP şi masca de reţea precum şi numele interfeţei de reţea.
5. Afişaţi tabela de rutare de pe Linux şi de pe calculatorul pe care lucraţi
6.Afişaţi nodurile traversate pentru a accesawww.ulbsibiu.ro de pe calculatorul Linu
x şi de pe
calculatorul pe care lucraţi. Încercaţi şi alte URL-uri.
7. Deschideţi utilitarul ftp din Windows şi afişaţi toate comenzile posibile utilizând com
anda help
(sau ?).
8.Deschideţi o sesiune de lucru ftp pe Linux şi transferaţi un fişier de/pe server.
9.Deschideţi o sesiune de lucru ftp cu un server ftp aflat pe internet şi transferaţi
un fişier de/pe
server.
10. Cu ajutorul unui browser se cere vizualizarea fişierelor ftp de pe Linux şi copi
erea locală a unui
fişier.
11. Deschideţi o pagină html într-un browser şi vizualizaţi codul html.
Laborator 9
Programare Java în reţea
Clasele din pachetuljava.net oferă o modalitate facila de programare în reţea, fără a fi n
evoie de cunoştinţe prealabile referitoare la comunicarea efectiva între calculatoare.
Cu toate acestea sunt necesare câteva noţiuni fundamentale referitoare la reţele, cum
ar fi protocol, adresa IP, port, socket.
Unprotocol reprezintă o convenţie de reprezentare a datelor folosită în comunicarea între
doua calculatoare. Având în vedere faptul ca orice informaţie care trebuie trimisă prin
reţea trebuie serializată astfel încât să poată fi transmisa secvenţial, octet cu octet, că
estinaţie, era nevoie de stabilirea unor convenţii (protocoale) care sa fie folosite
atât de calculatorul care trimite datele cât si de cel care le primeşte.Cele mai util
izate protocoale suntTCP siUDP.
TCP(Transport Control Protocol) este un protocol ce furnizează un flux sigur de da
te între doua
calculatoare. Acest protocol asigură stabilirea unei conexiuni permanente între cele
doua calculatoare pe
parcursul comunicaţiei.
UDP(User Datagram Protocol) este un protocol ce trimite pachete independente de
date, numite
datagrame, de la un calculator la altul fără a garanta în vreun fel ajungerea acestora
la destinaţie. Acest protocol nu stabileşte o conexiune permanentă între cele doua calc
ulatoare. Avantajul acestui protocol este viteza mare de transmisie.
Orice calculator gazda conectat la Internet este identificat în mod unic de adresa
sa IP (IP este acronimul de la Internet Protocol). Aceasta reprezintă un număr repr
ezentat pe 32 de biţi, (4 octeţi), cum ar fi de exemplu: 210.226.29.120 si este numi
t adresa IP numerică. Corespunzătoare unei adrese numerice exista si o adresa IP sim
bolică, cum ar fi www.ulbsibiu.ro. De asemenea fiecare calculator aflat într-o reţea l
ocală are un nume unic ce poate fi folosit la identificarea locala a acestuia.
În general, un calculator are o singura legătura fizica la reţea. Orice informaţie desti
nată unei anumite maşini trebuie deci sa specifice obligatoriu adresa IP a acelei maşi
ni. Însa pe un calculator pot exista concurent mai multe procese care au stabilite
 conexiuni în reţea, aşteptând diverse informaţii. Prin urmare datele trimise către o desti
aţie trebuie să specifice pe lângă adresa IP a calculatorului si procesul către care se înd
eaptă informaţiile respective. Identificarea proceselor se realizează prin intermediul
porturilor.
Un port este un număr de 16 biţi care identifica în mod unic procesele care rulează pe o
anumita maşina. Orice aplicaţie care realizează o conexiune în reţea va trebui sa ataşeze
n număr de port acelei conexiuni. Valorile pe care le poate lua un număr de port sun
t cuprinse între 0 si 65535 (deoarece sunt numere reprezentate pe 16 biţi), numerele
cuprinse între 0 si 1023 fiind însa rezervate unor servicii sistem şi, din acest moti
v, nu trebuie folosite în aplicaţii.
Pentru a facilita lucrul cu resurse aflate în diverse locaţii din Internet sau reţea, în
JAVA a fost implementată o clasă care permite conectarea la o resursă din Internet id
entificată printr-un URL (Unified Resource Locator). Către această resursă se poate, după
conectare, iniţializa un canal de comunicare prin care se pot citi date sau se pot
chiar trimite informaţii către resursa identificată de URL.
Structura clasei URL este:
public final class URL
{public URL(String protocol, String host, String file) throws MalformedURLExcept
ion
public URL(String protocol, String host, int port, String file) throws Malformed
URLException
public URL(String spec) throws MalformedURLException
public URL(URL context, String spec) throws MalformedURLException
public int getPort()
public String getProtocol()
public String getHost()
public String getFile()
public String getRef()
public boolean equals(Object obj)
public int hashCode()
public boolean sameFile(URL other)
public String toString()
public String toExternalForm()
public URLConnection openConnection() throws java.io.IOException
public final InputStream openStream() throws java.io.IOException
public final Object getContent() throws java.io.IOException
public static synchronized void setURLStreamHandlerFactory(URLStreamHandlerFacto
ry fac)
}
Se observă patru constructori care primesc ca parametrii, coordonatele de identifi
care a resursei din Internet (URL). Există de asemenea un constructor care primeşte
doar un string ce identifică un URL (de exemplu:http://www.ulbsibiu.ro/mail/index.
htm l
). Generalizând, o resursă din Internet este identificată
prin: protocol (http, ftp, telnet, etc.), gazdă – host (www.ulbsibiu.ro,mail. yah oo
.com
), port – opţional
numai dacă diferă de portul implicit pt. protocol, şi fişierul împreună cu calea(/mail/inde
.html
). Prin
funcţiile specifice, clasa URL este utilă şi în analiza unei adrese URL din care se poat
e extrage apoi uşor
protocolul, gazda, portul etc.
import java.net.*;
import java.io.*;
class ParseURL
{public static void main( String args[] )
{
try {
URL aURL = new URL( "http://www.yahoo.com/folder/fisier.html#lang");
System.out.println( "protocol = " + aURL.getProtocol() );
System.out.println( "host = " + aURL.getHost() );
System.out.println( "filename = " + aURL.getFile() );
System.out.println( "port = " + aURL.getPort() );
System.out.println( "ref = " + aURL.getRef() );
} catch ( MalformedURLException e )
{System.out.println( "MalformedURLException: " + e );
}
}
}
Programul următor exemplifică utilizarea simplă a clasei URL pentru a iniţializa un Stre
am de
intrare şi afişarea tuturor caracterelor din resursa URL pe ecran.
import java.net.*;
import java.io.*;
public class ShowURL {
public static void main(String[] args)
{
String url= “http://www.ulbsibiu.ro/mail/index.html”;
System.out.println("Conectare la:"+ url);
try
{
// URL u = new URL(url);
URL u = new URL("http","192.168.2.1",80,"/cautare/index.htm");
InputStream in = u.openStream();
int b;
while ((b = in.read()) != -1) //Citirea se incheie la -1
System.out.write(b);
in.close();
}catch (MalformedURLException e) {System.err.println(e);}
catch (IOException e) {System.err.println(e);}
}
}
Clasa URL poate iniţializa un obiect de tipURLConnection care oferă un control mult
mai bun asupra comunicării cu resursa Internet. URLConnection permite nu numai cre
area unui stream de intrare dar si a unui stream de iesire prin care clientul po
ate transmite date catre resursa URL. Pentru a citi date de la un URL dat folosi
nd URLConnection, programul de mai sus se modifică astfel:
import java.net.*;
import java.io.*;
public classShow New URL {
public static void main(String[] args)
{
String url=“http://www.ulbsibiu.ro/mail/index.html”;
System.out.println("Conectare la:"+ url);
try
{
URL u = new URL(url);
URLConnection uc = u.openConnection();
uc.connect();
InputStream in = uc.getInputStream();
int b;
while ((b = in.read()) != -1)
System.out.write(b);
in.close();
}
catch (MalformedURLException e) {System.err.println(e);}
catch (IOException e) {System.err.println(e);}
}
}
In continuare vom moifica programul ShoeURl pentru a scrie caracterele citite di
n resursa URL pe
ecran intr-un fisier html aflat pe discul celui care ruleaza programul.
import java.net.*;
import java.io.*;
public class ShowURL
{
private URL u;
public ShowURL()
{
url_read();
}
public void url_read()
{
String url="http://192.168.2.1/cautare/index.htm";
System.out.println("Conectare la:"+ url);
try
{
// u = new URL(url);
u = new URL("http","192.168.2.1",80,"/cautare/dispersie.htm");
InputStream in = u.openStream();
FileOutputStream stdout = new FileOutputStream("out.htm");
int b;
while ((b = in.read()) != -1) //Citirea se incheie la -1
stdout.write(b);
in.close();
}catch (MalformedURLException e) {System.err.println(e);}
catch (IOException e) {System.err.println(e);}
}
public static void main(String[] args)
{
new ShowURL();
}
}
Laborator 10
Server HTTP in Java
În acest laborator este prezentat un server HTTP simplu scris cu ajutorul claselor
din pachetul
java.net. O comunicare prin HTTP se realizează astfel:
- se initializează un socket pentru transferul datelor de obicei pe portul 80
- clientul transmite o cerere de tip GET dar poate şi trimite date cu POST; vom an
aliza doar
cazul în care clientul trimite o cerere GET
GET / HTTP/1.1
Accept: image/gif, image/x-xbitmap, image/jpeg, image/pjpeg
Accept-Language: ro
Accept-Encoding: gzip, deflate
User-Agent: Mozilla/4.0 (compatible; MSIE 6.0; Windows NT 5.1)
Host: localhost
Connection: Keep-Alive
- serverul trimite un antet cu informatii generale apoi trimite fisierul byte cu
byte
HTTP/1.1 200 OK
Server: MyServer 1.0
Content-Length: 731
Content-Type: text/html
Comunicarea prin datagrame
In acest model clientul trimite un pachet cu cererea catre server, acesta primes
te pachetul si returneaza raspunsul tot prin intermediul unui pachet. Un astfel
de pachet se numestedatagrama si este reprezentat printr-un obiect din clasaData
gramPacket. Primirea si trimiterea datagramelor se realizeaza tot prin intermedi
ul unui socket, acesta fiind modelat preintr-un obiect al claseiDatag ra mSocket
Comunicarea prin conexiuni
In acest model se stabileste o conexiune TCP între un program client si un server
care furnizeaza
un anumit serviciu.
Structura generala a unui server bazat pe conexiuni
while (true) {
accepta o conxiune ;
creaza un fir de executie pt a trata cererea clientului ;
end while
Un socket (soclu) este o abstractiune software folosita pentru a reprezenta fiec
are din cele doua "capete" ale unei conexiuni între doua procese ce ruleaza într-o r
etea. Fiecare socket este atasat unui port astfel încât sa poata identifica unic pro
gramul caruia îi sunt destinate datele.
Socket-urile sunt de doua tipuri:
•TCP, implementate de claseleSocket siServerSocket
•UDP, implementate de clasaDatagramSocket
O aplicatie de retea ce foloseste socket-uri se încadreaza în modelulclient/serve r
de concepere a unei aplicatii. In acest model aplicatia este formata din doua ca
tegorii distincte de programe numites er ve re, respectivclienti.
Programele de tipserver sunt cele care ofera diverse servicii eventualilor clien
ti, fiind în stare de asteptare atâta vreme cât nici un client nu le solicita servicii
le Programele de tipclient sunt cele care initiaza conversatia cu un server, sol
icitând un anumit serviciu. Uzual, un server trebuie sa fie capabil sa trateze mai
multi clienti simultan si, din acest motiv, fiecare cerere adresata serverului
va fi tratata într-un fir de executie separat.
Programul prezentat se va comporta ca un server Web care va raspunde la cererea
get a clientilor
(browsere Web), si ca urmare a acestei cereri va trimite acestora un fisier html
prestabilit. Dupa realizarea
conexiunii, serverul citeste prima linie din cerere (cererea GET), apoi trimite
antetul şi continutul fisierului
citit anterior.
Server HTTP în JAVA
import java.net.*;
import java.io.*;
public class HTTPServer extends Thread {
private byte[] content; // fisierul html
private byte[] header; // antetul cu informatii generale
private int port;
// portul de conectare
/* public HTTPServer(String data, String encoding, String MIMEType, int port) th
rows
UnsupportedEncodingException {
this(data.getBytes(encoding), encoding, MIMEType, port);
}*/
public HTTPServer(byte[] data, String encoding, String MIMEType, int port)
throws UnsupportedEncodingException
{
this.content = data;
this.port = port;
String header = "HTTP/1.1 200 OK\r\n"
+ "Server: OneFile 1.0\r\n"
+ "Content-Length: " + this.content.length + "\r\n"
+ "Content-Type: " + MIMEType + "\r\n\r\n";
this.header = header.getBytes("ASCII");
}public void run()
{
try {
ServerSocket server = new ServerSocket(this.port);
System.out.println("Acceptare conexiuni pe portul "+server.getLocalPort());
Socket connection = null;
while (true) {
try {
connection = server.accept();
OutputStream out = new BufferedOutputStream(
connection.getOutputStream());
InputStream in = new BufferedInputStream(
connection.getInputStream());
System.out.println("Client conectat de la: "+connection.toString());
// citeste prima linie trimisa da client
StringBuffer request = new StringBuffer();
while (true)
{
int c = in.read();
if (c == '\r' || c == '\n' || c == -1) break;
request.append((char) c);
}
//afiseaza cererea
System.out.println(request.toString()+"\r\n");
//trimite antetul
if (request.toString().indexOf("HTTP/") != -1) out.write(this.header);
out.write(this.content); //trimite fisierul
out.flush();
} // end try
catch (IOException e) {System.err.println(e);}
finally
{
if (connection != null) connection.close();
}
} // end while
} // end try
catch (IOException e) {System.err.println("Nu s-a putut porni server-ul.Port ocu
pat");}
} // end run
public static void main(String[] args) {
String contentType = "text/html";
try
{
InputStream in = new FileInputStream("Exemplu.html");
ByteArrayOutputStream out = new ByteArrayOutputStream();
int b;
while ((b = in.read()) != -1) out.write(b); //citeste fisierul in memorie
byte[] data = out.toByteArray();
// seteaza portul
int port=8080;
//seteaza codarea
String encoding = "UNICODE";
Thread t = new HTTPServer(data, encoding, contentType, port);
t.start();
} catch (IOException e) {System.err.println(e); }
}
}
Exemple de Content-Type: "text/html", "image/png", "image/gif", "video/mpeg", "a
udio/basic",
"text/tcl", "text/javascript", "text/vbscript".
O lista completa a acestora o gasiti la: ftp://ftp.isi.edu/in-notes/iana/assignm
ents/media-types/
Intrebari grila: (raspunsurile se afla in prezentul document)
1. Care dintre urmatoarele adrese este un exemplu de adresa de broadcast pt o ad
resa de clasa B?
A. 128. 255. 255. 255
B. 128. 16. 255. 255
C. 128. 13. 0. 0
D. 128. 1. 1. 1
2. Cate adrese sunt disponibile pt gazde la o retea de clasa C?
A. 254
B. 255
C. 256
D. nici una din cele de mai sus
3. Câte subretele poate avea o retea de clasa B?
A. 8194
B.16384
C. 510
D. 256
4. Care este numarul minim de biti ce pot fi imprumutati pt crearea de subretele
?
A. 1
B. 2
C. 3
D. 4
5. Cati biti sunt intr-o masca de retea IP v 6?
A. 16
B. 32
C. 64
D. 48
6. Care este nr.maxim de biti care pot fi imprumutati pt crearea de subretele la
o retea de clasa C?
A. 6
B. 7
C. 4
D. 2
7. Care este nr.maxim de gazde care se pot gasi intr-o subretea a unei retele de
clasa C?
A. 124
B. 196
C. 254
D. 180
8.Care este scopulunui router atunci cand face un SI logic intre adresa IP desti
natie a unui pachet
venit si masca de retea?
A.pt a gasi numarul de gazde si a sti unde sa trimita pachetul
B. pt a gasi masca subretelei si s-o compare cu informatia din tabela lui de rou
tare
C. pt a gasi carei retele si subretele sa trimite pachetul
D. pt a gasi compara adresa sursa cu informatia din tabela lui de routare
9. Care din IP-urile de mai jos se pot găsi pe Internet?
A. 10.26.39.11
B. 172.10.212.10
C. 210.160.12.96
D. 192.168.3.6
10. Intr-o adresa de clasa B ce octeti sunt folositi local dupa placul administr
atorului?
A.primul octet
B. primul si al doilea octet
C. al treilea si al patrulea octet
D. al doilea si altreilea octet
11. Care e o adresă de sumarizare pt. retelele 172.21.136.0/24 şi 172.21.143.0/24 ?
A. 172.21.136.0/21
B.172.21.136.0/20 C.172.21.136.0/22 D.172.21.128.0/2
12. .com este un domeniu dat
A. maşinilor client
B. clienţilor
C. ISP-urilor
D. corporaţiilor
13. Când cere un dispozitiv (calculator) un serviciu unui router?
A. Adresa IP a destinaţiei este într-o altă reţea
B. Dispozitivul nu are hard-disk
C. Sursa are nevoie de adresa MAC a destinatarului aflat într-o altă reţea
D. Dispozitivul vrea să transmită un mesaj de tip broadcast
14. Cum poate fi scris în notaţie CIDR, IP-ul 143.169.226.205 cu masca 255.255.224.0
00 ?
A. 143.169.226.205 /17
B. 143.169.226.205 /18
C. 143.169.226.205 / 19
D. 143.169.226.205 /20
15. Ce protocol poate eşua în prezenţa NAT?
A. ARP
B. TELNET
C. FTP
D. TCP/IP
16. De la ce vine NAT?
A. Network Adress Transformation
B. Network Accept Translation
C. Network Adress Translation
D. Niciuna din cele de mai sus
17. În cazul unei translatări de adrese se poate schimba
A. adresa IP destinaţie şi adresa IP sursă
B. adresa MAC destinaţie şi adresa MAC sursă
C. adresa IP destinaţie sau adresa IP sursă
D. adresa MAC destinaţie sau adresa MAC sursă
18.Care dintre următoarele nu este un TLD?
A. .ro
B. .net
C. sun
D. .org
19. Dacă se vrea să se verifice conectivitatea a două dispozitive dintr-o reţea, ce coma
ndă s-ar
folosi
A. telnet
B. ping
C. ifconfig
D. traceroute
20. Care din următoarele descrie mai bine funcţionalitatea nivelului Aplicaţie?
A. Responsabil pentru spargerea datelor în segmente şi recompunerea acestora la dest
.
B. Funcţionează ca un protocol pt managementul aplicaţiilor de reţea
C. Există pt transfer de fişiere, e-mail, remote login şi management în reţea
D. Respnsabil cu reprezentarea datelor într-un format acceptat universal
21. Pt a afişa setările IP pe un computer pe care rulează Windows NT ce comandă se folos
eşte?
A. ipconfig
B. ifconfig
C. winipcfg
D. show ip
22. Un exemplu de aplicaţie client-server ar fi:
A. HTTP
B. NIC
C. DNS
D. e-mail
23. Într-o relaţie de tip client – server clientul:
A. este localizat în partea unde se face logarea
B. este cel care emite cereri
C. este cel mai important
D. Toate de mai sus
24. În timpul unei conexiuni telnet server-ul este responsabil cu:
A. nimic
B. procesarea
C. memorarea
D. B şi C
25. O sesiune FTP anonimă va primi drept ID şi parolă
A. anonymous, anonymous
B. anonymous, adresa de e-mail
C. guest, adresa de e-mail
D. ftp, anonymous
26. Ce este folosit pt specificarea modului de aranjare a elementelor într-o pagină
Web?
A. HTTP
B. HTML
C. VRML
D. URL
27. În ce format vor fi trimise fişierele specificate în câmpul Attachment al unui e-mai
l?
A. ASCII
B. binar
C. UNICODE
D. text
28. Ce tip de cablu transportă pulsuri de lumină?
A. Cablul coaxial
B. Fibra optică
C. Cablul UTP
D. Cablul STP
29. Care este cauza fenomenului numit crosstalk?
A. Cablurile având diametrul prea mare
B. Prea mult zgomot în semnalul ce parcurge un fir dintr-un cablu
C. Motoarele electrice şi fulgerele
D. Semnalele electrice din alte fire din cablu
30. Care este cel mai ieftin mod de a preveni pierderile provocate de degradarea
semnalului?
A. Creşterea mărimii conductorului dincablu
B. Specificarea lungimii maxime a cablului între noduri
C. Îmbunătăţirea izolaţiei firelor
D. O mai bună ecranare
31. Sub ce formă sunt trimise datele prin interiorul reţelei?
A. Cod hexazecimal
B. Text ASCII
C. 1 şi 0
D. pulsuri electrice
32. Care din definiţiile de mai jos descrie mai bine semnalul digital?
A. Undă sinusoidală de anumită formă şi amplitudine
B. Tehnică electronică pentru transmiterea semnalelor binare
C. Un limbaj al computerelor cu două stări (on şi off) indicate prin o serie de pulsur
i
electrice
D. O transmisie a unui transceiver a unui octet format din 1 şi 0
33. Ce fel de mufe folosesc cablurile UTP de tipul I?
A. RJ45
B. RJ11
C. AUI
D. BNC
34. Care tip de cablu UTP este recomandat şi totodată cel mai des folosit în instalările
din ziua de azi,
atingând viteze de până la 100Mbps?
A. Categoria 2
B. Categoria 3
C. Categoria 4
D. Categoria 5
35. Ce se întâmplă cu pachetele implicate într-o coliziune?
A. Se întorc fiecare de unde a plecat
B. Sunt distruse bit cu bit
C. Îsi continuă drumul spre destinatar cu date corupte
D. Nici un răspuns din cele de mai sus
36. Care este lungimea maximă specificată pentru un cablu coaxial subţire (fără folosire d
e repetoare) ?
A. 100m
B. 185m
C. 200m
D. 500m
37. Cum se numeşte standardul pentru reţelele fără fir?
A. 802.10
B. 802.11
C. 801.10
D. 801.11
38. Ce tip de modulare nu există?
A. Modulare în amplitudine
B. Modularea în frecvenţă
C. Modulare de fază
D. Modulare de periodă
39. Care din lucrurile de mai jos nu pot fi spuse despre un AP?
A. Este un hub pentru wireless ce se instalează de obicei în încăperi
B. Au o rază de acţiune de peste 900 m
C. Este conectat la reţeaua cablată
D. Face posibilă comunicaţia între două plăci de reţea wireless incompatibile
40. Determinarea locului unde va fi plasat un satelit este influenţată de centurile
lui
A. Van Basten
B. Van Helsing
C. Van Alten
D. Van Allen
41. De la ce provine prescurtarea GEO?
A. Geometrical Earth Orbit
B. Geometrical Earth Official
C. Geostationary Earth Orbit
D. Geostationary Earth Offtake
42. Semnalele infraroşii
A. necesită licenţă pentru funcţionare
B. nu trec prin ziduri
C. sunt de frecvenţă mai mare decât lumina vizibilă
D. nu sunt afectate de lumina solară
43. Semnalizarea prin Laser
A. este bidirecţională
B. nu este influenţată de vremea de afară
C. este f greu de instalat
D. necesită o fotodiodă pentru captarea razei
44. Cam în ce an a fost lansat primul satelit artificial?
A. Anii 50
B. Anii 60
C. Anii 70
D. Anii 80
45. Care din următoarele nu este un sistem de comunicare folosind sateliţi LEO ?
A. Iridium
B. Dysprosium
C. Globalstar
D. Teledesic
46. Ce fel de adrese sunt implementate în software?
A. adresele MAC
B. adresele IP
C. adresele fizice
D. adresele ARP
47. Care din următoarele descrieri se potrivesc mai bine unui router?
A. Se comporta ca un repetor multiport fiind dispozitivul din mijlocul unei reţele
de tip
stea
B. Extinde distanţa de operare într-o reţea curăţân şi amplificând semnale
C. Comută pachete de la o reţea la alta luând decizii bazate pe informaţii Layer 3
D. Comută cadre pe baza adreselor IP
48. Când cere un dispozitiv (calculator) un serviciu unui router?
A. Adresa IP a destinaţiei este într-o altă reţea
B. Dispozitivul nu are hard-disk
C. Sursa are nevoie de adresa MAC a destinatarului aflat într-o altă reţea
D. Dispozitivul vrea să transmită un mesaj de tip broadcast
49. Ce fac protocoalele rutabile?
A. Permit huburilor şi porturilor să comunice mai repede
B. Permit routerelor să comunice cu bridge-urile şi cu switch-urile conectate direct
C. Permit routerelor să calculeze distanţa dintre oricare două puncte din reţea
D. Permit routerelor să schimbe tabele de routare pentru a se adapta schimbărilor
50. Ce tip de routare foloseşte o setare manuală a tabelei de rutare?
A. presetată
B. dinamică
C. artificială
D. statică
51. Dacă un dispozitiv nu cunoaşte adresa MAC a unui dispozitiv aflat într-o altă reţea, c
ui îi va
trimite un pachet ARP request?
A. Gateway-ului
B. Celui mai apropiat router
C. Interfeţei router-ului
D. Nimanui
52. Ce este într-un pachet RARP request?
A. O adresă MAC şi un mesaj de cerere
B. O adresă MAC şi un header cerere şi un pavhet cu date
C. Un header RARP, o adresă MAC şi una IP
D. Un header RARP şi un câmp ARP
53.Ce protocol Interneteste folosit pentru maparea unei adrese IP cu una MAC?
A. TCP
B. IP
C. ARP
D. RARP
54. Cum comută pachetele Nivelul Reţea de la sursă la destinaţie
A.Folosind un răspuns ARP
B. Făcând apel la un server
C. Folosind o tabelă de rutare
D. Făcând apel la cel mai apropiat bridge
55. Ce foloseşte un switch pentru a lua deciziile cu privire la comutarea pachetel
or
A. adresa IP
B. adresa MAC
C. adresa reţelei
D. addresa gazda
56. Care din următoarele nu este o caracteristică a bridge-urilor?
A. Operează la nuvelul 2 al modelului OSI
B. Sunt mai inteligente decât huburile
C. Nu iau nici un fel de decizie cu privire la comutarea pachetelor
D. Construiesc şi menţin tabele de adrese
57. Cum află un dispozitiv dacă un anumit pachet îi este adresat?
A. Placa de reţea îşi va identifica adresa MAC în cadrul pachetului
B. Pachetul se opreşte la destinaţie
C. Dispozitivul sursă trimite mai întâi un mesaj de atenţionare
D. Switch-ul îi va trimite pachetul automat
58. Switch-urile sunt considerate a fi
A. Repeatoare multiport ce operează la Nivelul 1 (Layer 1)
B. Huburi multiport ce operează la Nivelul 2 (Layer 2)
C. Rutere multiport ce operează la Nivelul 3 (Layer 3)
D. Bridge-uri multiport ce operează la Nivelul 2 (Layer 2)
59. Care din următoarele pot cauza congestie?
A. Accesul la Internet
B. Accesul la o bază de date
C. Transmisia de imagini şi video
D. Toate de mai sus
60. Care din următoarele sunt efectele congestiei?
A. Siguranţă scăzută şi trafic redus
B. O rată sporită de coliziuni
C. Situaţii neprevăzute şi şi erori frecvente
D. Timpi de răspuns mai mari, transferuri de fişiere mai lungi, întârzieri
61. Câte domenii de coliziune sunt create de un switch cu 16 porturi?
A. Unul
B. Două
C. Paisprezece
D. Şaisprezece
62. Ce tip de cablu se foloseşte pentru a lega două switch-uri?
A. Crossover
B. Rollover
C. Null-modem
D. Cablu telefonic normal
63. Care este lungimea minimă a cadrelor în standardul Ethernet?
A.16octeţi
B. 32 octeţi
C. 64 octeţi
D. 128 octeţi
Retele de calculatoare
Download this Document for FreePrintMobileCollectionsReport Document
Report this document?
Please tell us reason(s) for reporting this document
Spam or junk
Porn adult content
Hateful or offensive
If you are the copyright owner of this document and want to report it, please fo
llow these directions to submit a copyright infringement notice.
Cancel
This is a private document. Question_small
Info and Rating
Reads:
32,804
Uploaded:
08/06/2008
Category:
How-To Guides/Manuals
Rated:
(122 Ratings)
lab documentation
Technology
Internet & Technology
tipul retelelor
si optice
retle
construiesc
si fregventa
amplituda si
(more tags)
Technology
Internet & Technology
tipul retelelor
si optice
retle
construiesc
si fregventa
amplituda si
pe cablu
interceptarea datelor
calculator pe
adress
(fewer)
Follow
Radu_Candea
Share & Embed
Related Documents
PreviousNext
1.
93 p.
146 p.
93 p.
2.
208 p.
69 p.
12 p.
3.
34 p.
43 p.
44 p.
4.
29 p.
56 p.
83 p.
5.
36 p.
19 p.
13 p.
 6.
291 p.
291 p.
1 p.
7.
1 p.
2 p.
1 p.
8.
15 p.
12 p.
1 p.
9.
70 p.
2 p.
13 p.
10.
8 p.
7 p.
3 p.
11.
1 p.
4 p.
50 p.
12.
86 p.
47 p.
2 p.
13.
29 p.
8 p.
12 p.
14.
1 p.
3 p.
More from this user
PreviousNext
1.
59 p.
Recent Readcasters
Add a Comment
Spinner_trans_gray
Radu_Candea left a comment
made it downloadable as per user's request
08 / 05 / 2010
Reply
exechipita left a comment
Buna ziua.Va rog frumos sa imi trimite-ti si mie acest document pe mail la e
xe_chipita@yahoo.com.Va multumesc
05 / 25 / 2010
Reply
Rujoni Liviu
Rujoni Liviu left a comment
buna ..imi puteti trimite si mie acest document? va rog frumos ... email : r
ujoniliviu@yahoo.com .. va multumesc mult
05 / 24 / 2010
Reply
DorinCatalin left a comment
Va rog frumos trimite-mi si mie acest document pe mail la ratiu_dorincatalin
@yahoo.com va multumesc frumos
05 / 05 / 2010
Reply
AnetaD left a comment
as putea sa primesc si eu pe mail acest document? dumitru.aneta@gmail.com
04 / 30 / 2010
Reply
Show More
Ads by Google
cd dvd blu ray disc blank
cd blank dvd blank blu ray blank
printabil lightscribe inscriptibil
www.redlinemultimedia.ro
Cerificat energetic
Calculul eficientei energetice
pentru certif de perf energetica
www.matrixrom.ro
Curs Manager Proiect
Cursuri formare profesionala
oferite de Intratest
www.intratest.ro
Print this document
High Quality
Open the downloaded document, and select print from the file menu (PDF reader re
quired).
Icon_archives_35x35
Scribd Archive > Charge to your Mobile Phone Bill
Sign up
Use your Facebook login and see what your friends are reading and sharing.
Other login options
Login with FacebookSpinner_mac_white
Signup
I don't have a Facebook account
email address (required)
create username (required)
password (required)
Send me the Scribd Newsletter, and occasional account related communicat
ions.
Privacy policy Spinner_mac_white
You will receive email notifications regarding your account activity. You can ma
nage these notifications in your account settings. We promise to respect your pr
ivacy.
Why Sign up?
Num_1 Discover and connect with people of similar interests.
Num_2 Publish your documents quickly and easily.
Num_3 Share your reading interests on Scribd and social sites.
Social-icons
Already have a Scribd account?
email address or username
password
Spinner_mac_white Trouble logging in?
Login Successful
Now bringing you back...
Spinner_large_mac_white
« Back to Login
Reset your password
Please enter your email address below to reset your password. We will send you a
n email with instructions on how to continue.
Email address:

You need to provide a login for this account as well.

Login:

Upload a Document
* Follow Us!
* scribd.com/scribd
* twitter.com/scribd
* facebook.com/scribd
* About
* Press
* Blog
* Partners
* Scribd 101
* Web Stuff
* Scribd Store
* Support
* FAQ
* Developers / API
* Jobs
* Terms
* Copyright
* Privacy
scribd. scribd. scribd. scribd. scribd. scribd. scribd. scribd. scribd. scribd.
scribd. scribd.