Biserici din Basarabia

Întemeiate pe locuri pitoreşti, anume alese de Dumnezeu, bisericile au

constituit întotdeauna bogăţia materială şi podoaba morală în Basarabia.
Basarabenii au păstrat nestinsă făclia credinţei, chiar şi în cele mai dificile
momente ale existenţei lor, când bisericile au fost supuse umilinţei de către
ateismul comunist. S-a tras în piatra sfintelor lăcaşuri, s-au ars icoane, s-au călcat
în picioare cruci, au fost devastate clopotniţe, prădate altare, iconostase şi
biblioteci, confiscate averi şi moşii, deportaţi în Siberia preoţi şi călugări.

Catedrala episcopală Sf. Teodor Tiron, monument de arhitectură de

însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a
municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe.
A fost construită la periferia Chişinăului, numită Mălina Mică, unde oraşul
ajungea cu ultimele străzi conform planului din 1834. Biserica a fost construită în
1858 de negustorul Anastase Ciuflea, după dorinţa fratelui său defunct, Teodor,
care a devenit cunoscută mai mult după numele ctitorilor, Ciuflea.
Este rezultatul mai multor amplificări. Iniţial avea o structură simplă, realizată
după albumele-model de biserici din piatră, elaborate de arhitecţii ruşi la începutul
secolului al XIX-lea, pentru a satisface nevoile spirituale ale locuitorilor din
această parte a oraşului. Cu timpul mărirea numărului enoriaşilor a cerut lărgirea
spaţiului interior. Clădirea are aspectul determinat de utilizarea la reconstrucţia de
la începutul secolului al XX-lea a stilului ruso-bizantin, fiind dominată de o suită
de turle mari şi mici, toate încununate cu cupole în forma bulbului de ceapă.
Decorul plastic este inspirat, ca şi formele spaţiale, din arhitectura moscovită –
arcaturi pe sub cornişe şi arcuri în acoladă, cornişe baroce ruseşti deasupra
ferestrelor şi uşilor, toate au integrat părţile vechi şi noi ale bisericii, obţinându-se
o expresie artistică unitară.

A fost o biserică parohială obişnuită până la începutul anilor ’60, când a primit
statutul actual după închiderea catedralei oraşului Naşterea Domnului.
 Catedrala
Iniţiativa înălţării Catedralei îi aparţine mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni (1812–1821), locul
amplasării sale fiind indicat în primul plan urbanistic al Chişinăului din 1817. Construcţia s-a realizat pe
timpul succesorului său, între anii 1832–1836 de către arhiepiscopul Dumitru Sulima (1821–1844). Are
trei altare, central – Naşterea Domnului, laterale: sudic – Sf. Alexandru Nevski, nordic – Sf. Nicolai
Mirlikysky. Arhitect A. I. Melnikov, maestru al stilului empir rus.

Ansamblul catedralei, alcătuit din biserică, o clopotniţă cu patru niveluri şi de Porţile Sfinte. Lucrările
edilitare scot în evidenţă preocuparea pentru crearea centrului urban, un rol deosebit în care trebuia să-l
joace în compoziţia sa arhitectural-spaţială – catedrala oraşului. În planul din 1817 în centrul oraşului era
deja indicată amplasarea catedralei, cu un plan cruciform.

Catedrala. Arhitectura este în stil neoclasic târziu, numit şi empir, cu folosirea pentru coloane a formelor
elene antice. Catedrala a fost construită în stil eclectic, o combinare a planului bizantin cruce greacă
înscrisă cu principiile renascentiste de tip central. În plan reprezintă un pătat cu latura de 27 m, prin
alipirea la corpul cubic a patru porticuri a câte şase coloane dorice, fiind obţinut un plan cruciform, cu
faţadele soluţionate identic.

Cupola, surmontată de un tambur cilindric, este susţinută de patru piloni pătraţi în secţiune, care preiau
greutatea prin intermediul a patru arce dublouri şi a patru pendantivi. Învelitoarea cupolei parabolice, cu
coastele radiare, era din tablă de fier. Prin tamburul larg, de 13 m lărgime, cu 12 ferestre, interiorul este
inundat de lumină. Suprafeţele interioare ale pereţilor şi bolţilor au fost pictate cu subiecte biblice şi
evanghelice. Părţile tencuite sugerau impresia dalelor din marmură.

Catedrala a suferit în timpul celui de al doilea război mondial, turla şi cupola, interioarele fiind reconstruite
cu abateri de la formele iniţiale.

Clopotniţa. A fost construită concomitent cu catedrala, amplasată la 40 m distanţă de ea, simetric cu

catedrala şi faţă de centrul geometric al cartierului catedralei. Are patru niveluri, trei prismatice, cu latura
în retragere succesivă, iar al patrulea sub forma unui foişor circular în plan, pentru camera clopotelor,
acoperit cu o cupolă. La primul nivel se afla o capelă, intrarea în care avea loc printr-un portic cu două
coloane, amplasat în latura sudică. Porticuri identice împodobeau fiecare faţadă a clopotniţei, realizându-
se o repetare, la o scară micşorată a compoziţiei catedralei, armonizând cu aceasta şi prin forma
cupolelor. A fost demolată în anii ’60 ai secolului al XX-lea şi reconstruită în 1998 după imaginile de
epocă.

Porţile Sfinte. Pentru cel mai mare clopot, ferestrele camerei clopotelor s-au dovedit a fi prea mici.
Pentru a găzdui clopotul mare s-a luat decizia de a fi construită o clopotniţă specială, în care a fost
comasată funcţia de clopotniţă cu cea a porţii de intrare, autor arhitectul Luca Zauşkevici. Clopotniţa-
poartă a obţinut forma Arcului de triumf, amplasat la intrarea pe teritoriul scuarului catedralei din direcţia
Mitropoliei (distrusă în anii războiului).

Este o construcţie în spiritul stilului empire, particularitatea arcului din Chişinău rezidă în soluţionarea
trecerii în patru direcţii, obţinând patru faţade identice, cu patru piloni. În plan este pătrată, cu pilonii de la
colţuri împodobiţi pe două faţade exterioară cu câte o pereche de coloane corintice. Partea superioară
este un atic, care se sprijină pe aceşti patru piloni, care corespunde camerei clopotelor, unde atârnă
clopotul greu de 400 puduri.
Biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe a fost concepută pentru comunitatea bulgarilor, în a
căror mahala se afla, dar a fost finalizată pentru populaţia pământeană.

Structura spaţială a bisericii, soluţiile constructive şi caracterul detaliilor i-au deruta pe unii cercetători,
care i-au atribuit o vechime mai mare decât are în realitate.

Biserica este realizată sub influenţa schimbărilor stilistice de la cumpăna secolelor XVIII-XIX, fapt care a
contribuit, pe de o parte, la menţinerea unor particularităţi ale bisericilor autohtone, iar pe de altă parte –
la modificarea aspectului lor obişnuit, adus de stilurile europene – neoclasicimul şi barocul.

Construcţia a fost iniţiată de comunitatea bulgărească. La 2 mai s-a aprobat construcţia bisericii cu
hramul Sf. Gheorghe Biruitorul. Târnosirea bisericii are loc la 3 noiembrie 1819.

Biserica este o clădire alungită, cu absida altarului circulară, racordată plastic pereţilor laterali, cu o turlă
ridicată deasupra naosului şi cu camera clopotelor înălţată deasupra pridvorului.

Spaţiul central reprezintă o sală cu două perechi de lărgiri ovale, înscrise în grosimea pereţilor laterali sub
forma absidelor laterale la tipul mixt de biserică, sau pseudotrilob al bisericilor autohtone. Originalitatea
acestei soluţii constă în tratarea unitară a spaţiului interior, renunţându-se la obişnuita divizare în naos,
pronaos, sala centrală asumând ambele funcţii. Prezenţa compartimentelor rituale este totuşi distinctă,
realizată prin boltirea lor tradiţională: partea centrală, ce reprezintă naosul, este supraînălţată de o turlă
circulară, iar partea vestică – pronaosul – este boltit cilindric cu semicalote laterale. La baza turlei
naosului se află o imitaţie a bolţii moldoveneşti. Suprafaţa interioară a pereţilor este înviorată de cornişe
proeminente şi pilaştri, amintind panourile din bisericile occidentale.

Deasupra pridvorului, este amenajat cafasul, susţinut de doi piloni masivi. În pereţii groşi, în partea de
vest, în apropierea intrării, sunt mici orificii, probabil, pentru supravegherea situaţii din exterior. Ele
împreună cu încăperile tăinuite sunt mărturii elocvente ale posibilei utilizări a bisericii ca loc de refugiu în
caz de primejdie.

Spre deosebire de soluţia cu forme plastice din interior, exteriorul are un aspect sobru, creat laconic prin
folosirea detaliilor stilului clasicist – cornişe cu denticule, frontoane triunghiulare, fleşă, rotunjiri la colţurile
clădirii.