administrarea, interpretarea şii raportarea rezultatelor 1. Definirea teoretică a fenomenului psihic care trebuie investigat în vederea stabilirii unui diagnostic. • Exemple: atenţie, memorie, afectivitate, motricitate, temperament, caracter, voinţă etc. 2. Documentare teoretică pentru a stabili caracteristicile fenomenului. • Exemple: concentrarea şi mobilitatea atenţiei, echilibru afectiv, hiperemotivitate, coordonarea şi disocierea mişcărilor, tip lent, tip dezechilibrat, tip impulsiv, mobilitate şi echilibru temperamental, superficialitate, indisciplină, indiferenţă, maturitate socială. 3. Conceperea probei (ipoteza) prin care se urmăreşte diagnosticul variabilei care ne interesează. Proba trebuie să fie reprezentativă pentru variabila măsurată. • Exemple: „Bourbon-Amfimov”, „Toullouse- Pieron”, „Krepelin” pentru concentrarea atenţiei, „Praga”, „Hervig”, „Platonov”, „Lebedev-Gagarin” pentru mobilitatea atenţiei, proba de disociere şi coordonare manuală „Lahy”, proba de reactivitate senzorio-motorie „Bonardell” etc 4. Experimentarea probei. Conceperea probei reprezintă numai formularea unei ipoteze prin care se presupune existenţa unei legături între constructul psihologic şi modul în care acesta a fost operaţionalizat în sarcini concrete. Valoarea acestei ipoteze se stabileşte prin experimentare. • Experimentarea se face pe un număr cât mai mare de persoane. Se va folosi un grup omogen sau eşantioane reprezentative de populaţie. 5. Analiza statistică a rezultatelor experimentale. Se urmăreşte stabilirea gradului de adecvare a probei la posibilităţile subiecţilor investigaţi. Verificarea se poate face parţial, pe itemi, urmărindu-se dacă aceştia sunt rezolvaţi de aproape toţi subiecţii sau de foarte puţini. Dar, verificarea poate fi şi globală, urmărindu-se distribuţia gaussiană a datelor. Dacă testul este alcătuit din mai multe subteste, se urmăreşte menţinerea testelor care prezintă corelaţii mici între ele, dar corelaţii mari cu criteriul. Testul trebuie să permită o bună diferenţiere între persoane şi reducerea efectului hazardului în rezolvarea unor itemi. 6. Analiza psihologică a probei O probă poate satisface exigenţele statistice, dar să nu corespundă scopului propus. De exemplu proba de coorodonare şi disociere manuală „Lahy” diagnostichează aptitudinea respectivă sau unele aspecte temperamentale, dacă este considerată probă de comportament. • Prin analiza psihologică şi statistică se stabileşte aspectul psihologic diagnosticat, precum şi contribuţia altor factori asupra performanţei. (validitate teoretică). 7. Stabilirea validităţii predictive. Această formă a validităţii se bazează pe corelaţia dintre predictor şi criteriu. Dificultatea constă în alegerea criteriului deoarece în orice activitate intervin numeroşi factori care condiţionează performanţa, iar un test de aptitudini verifică numai existenţa unei posibilităţi, nu şi eficienţa sa. 8. Stabilirea fidelităţii. Se urmăresc trei aspecte: stabilitatea în timp a rezultatelor (test-retest), stabilirea mărimii erorii de măsurare (precizia testului), consistenţa internă a testului (omogenitatea). 9. Etalonarea testelor Mulţi psihologi consideră că realizarea unui etalon înseamnă, de fapt, adaptarea unei probe psihologice la specificul unei populaţii. Nimic mai fals. Etalonarea reprezintă ultima etapă în procesul de adaptare a unui instrument sau de construcţie a unei probe noi şi nu are nici o treabă cu celelalte calităţi psihometrice ale testelor. Un etalon reprezintă un sistem de norme prin care putem compara rezultatele unui subiect (caz individual) cu rezultatele obţinute de către un grup reprezentativ de subiecţi. Criteriile unui bun etalon a. Un etalon bun este un etalon construit pe un număr suficient de mare de persoane. b. Un etalon bun este un etalon adaptat specificului probei psihologice şi a condiţiilor de evaluare. Un etalon pe populaţie generală are o valoare limitată într-un scop specific, spre exemplu într-o uzină. De aceea se recomandă efectuarea de etaloane specifice atunci când situaţia o impune c. Un etalon bun are un număr suficient de mare de clase care să poată diferenţia subiecţii. Un etalon cu două clase, nu ne este prea util. În psihologie se utilizează, în general, etaloanele în cinci clase, în şapte clase, în nouă clase sau unsprezece clase. Să cuprindă obligatoriu următoarele informaţii a. Structura eşantionului pe care s-a realizat etalonul, sub aspectul variabilelor de eşantionare b. Distribuţia răspunsurilor subiecţilor are o deosebită importanţă c. Metoda de etalonare folosită se stabileşte în funcţie de distribuţia rezultatelor d. Data la care a fost realizat etalonul ne furnizează informaţii despre momentul în care a fost construit. 10. stabilirea modalităţii de aplicare. O probă nu poate fi aplicată decât în condiţiile în care a fost experimentată, validată şi etalonată. • Nerespectarea acestor condiţii, presupune introducerea unor variabile noi, care schimbă semnificaţia probei şi posibilitatea de utilizare a etaloanelor. Se impune fixarea limitelor de aplicabilitate a probei cu referire la:variabila implicată, populaţia pe care s-a etalonat, tehnica de aplicare, variabilele care pot interveni, valoarea diagnostică a probei, criteriile de interpretare.