Sunteți pe pagina 1din 27

Universitatea George Bariţiu

Facultatea Ştiinţe economice


Specializare C.I.G.

Drepturi şi libertăţi în UE

Profesor: Simion Iulia Loredana


Bucur Sorin Student anul II, PM

BRAŞOV 2010
Cuprins

Introducere

Capitolul 1
1.1 Scurtă prezentare a uniunii europene ………………………………………………...3
1.2 Scurt istoric UE……………………………………………………………………… 4
1.3 Procesul de extindere al UE…………………………………………………………..6

Capitolul 2
2.1 Criterii de convergenţă pentru aderarea la UE………………………………………..8
2.2 Procesul de integrare europeană………………………………………………………8

Capitolul 3
3.1 Aderarea României la UE…………………………………………………………….8
3.2 Beneficii şi costuri ale aderării…………………………………………………….…9
3.2 Istoric al relaţiilor dintre Romania şi Uniunea Europeană…………………………..10

Capitolul 4
4.1 Capitole de negociere………………………………………………………………...13
4.2 Ce se negociază?..........................................................................................................13
4.3 Capitolele de negociere cu România…………………………………………………14
4.4 Cine negociază?...........................................................................................................15

Capitolul 5
5.1 Baza legislaţie U.E. pentru dreptul comunitar……………………………………….16
5.2 Clauze de salvgardare impuse de UE………………………………………………..19
5.2.1 Prevederile specifice fiecărei clauze…………………………………………...19
5.2.2 Clauza de salvgardare specifică .………………………………………………20
5.2.3 Clauzele de salvgardare aplicabile doar României…………………………….20
5.3 Moneda euro,moneda comună pentru majoritatea ţărilor europene............................21
5.4 Aspecte procedurale ale negocierilor de aderare a României la UE ………………..24

Bibliografie
Introducere
Drepturi şi libertăţi în UE

CAPITOLUL 1

1.1 Scurtă prezentare a uniunii europene

Uniunea Europeană este rezultatul unui proces de cooperare şi


integrare care a început în anul 1951, între şase ţări europene
(Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda). După cincizeci de ani şi cinci
valuri de aderare (1973: Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit; 1981: Grecia; 1986: Spania
şi Portugalia; 1995: Austria, Finlanda şi Suedia; 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania,
Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria), Uniunea Europeană avea în acel
moment 25 de state membre. Cel de-al cincilea val se va incheia odată cu aderarea
Romaniei şi Bulgariei, programată să aibă loc la 1 ianuarie 2007. Turcia şi Croaţia sunt
ţări candidate cu care negocierile de aderare tocmai au început.
Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relaţiile dintre statele membre şi între popoarele
acestora, într-o manieră coerentă, având drept suport solidaritatea.
Principalele obiective sunt: - promovarea progresului economic şi social (piaţa unică a fost
instituită în 1993, iar moneda unică a fost
lansată în 1999);
• să afirme identitatea Uniunii Europene
pe scena internaţională (prin ajutor umanitar
pentru ţările nemembre, o politică externă şi de
securitate comună, implicare în rezolvarea
crizelor internaţionale, poziţii comune în cadrul
organizaţiilor internaţionale);
• să instituie cetăţenia europeană (care nu
înlocuieşte cetăţenia naţională dar o
completează, conferind un număr de drepturi
civile şi politice cetăţenilor europeni);
• să dezvolte o zonă de libertate,
securitate şi justiţie (legată de funcţionarea
pieţei interne şi în particular de liberă circulaţie
a persoanelor);
• să existe şi să se consolideze în baza
dreptului comunitar (corpul legislaţiei adoptate
de către instituţiile europene, împreună cu
tratatele fondatoare);

În prezent sunt 27 de state membre după cum


putem observa în Fig 1.

Fig 1

4
1.2 Scurt istoric al UE

Istoria Uniunii Europene, aşa cum rezultă din Raportul general asupra activităţilor
Uniunii Europene, se bazează pe cronologia celor mai importante realizări ale Uniunii şi
instituţiilor sale. De la declaraţia lui Robert Schuman, din anul 1950, pană la primele valuri de
aderare din anii '70 si '80, de la instituirea Pieţei Unice în 1993 până la lansarea monedei euro în
1 ianuarie 1999 şi deschiderea negocierilor de aderare cu ţarile Europei Centrale şi de Est.
• 1950, 9 mai: Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, inspirat de Jean Monnet,
propune planul ce va sta la baza Comunităţii Europene a Carbunelui şi Oţelului sau CECO
("Declaraţia Schuman");

• 1951, 18 aprilie: Este semnat Tratatul de la Paris pentru constituirea CECO, de către
Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda;

• 1953, 10 februarie: Piaţa Comună a carbunelui şi oţelului devine funcţională. Cele şase
state fondatoare inlătură barierele vamale şi restrictţiile cantitative cu privire la materiile prime
menţionate;
• 1954, 30 august: Proiectul de tratat pentru crearea unei Comunităţi politice europene
eşuează, odată cu respingerea de către Parlamentul francez, în august 1954, a tratatului asupra
Comunităţii Europene a Apărării;

• 1957, 25 martie: Sunt semnate tratatele care instituie Comunitatea Europeană a Energiei
Atomice (EURATOM) şi Comunitatea Economică Europeană (CEE) de catre cele şase ţări -
Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda; tratatele de înfiinţare sunt cunoscute sub
numele de Tratatele de la Roma şi au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958;

• 1967, 1 iulie: Intra în vigoare Tratatul de constituire a unui singur Consiliu şi a unei
singure Comisii a Comunităţilor Europene;

• 1987, 1 iulie: Intră în vigoare Actul Unic European (AUE), care adaugă cooperarea
politică celei economice;

• 1993, 1 noiembrie: Intra în vigoare Tratatul asupra Uniunii Europene. Comunităţile


Europene (CECO, EURATOM şi CEE), împreună cu Politica externă şi de securitate comună şi
Justiţia şi afacerile interne reprezintă cei trei piloni ai UE;

• 1997, 16 iulie: Este adoptată "Agenda 2000 - pentru o Europă mai puternică şi mai
extinsă", care tratează reformă instituţională a UE, prezintă viziunea asupra extinderii Uniunii şi
opiniile Comisiei cu privire la cererile de aderare la UE ale celor zece ţări central europene;

• 1998, 4 noiembrie: Primele Rapoarte anuale referitoare la stadiul de indeplinire a


condiţiilor de aderare la UE;

• 1999, 1 ianuarie: Lansarea monedei unice europene în 11 state europene care au


îndeplinit criteriile de convergenţă (Franţa, Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg, Austria,
Italia, Spania, Portugalia, Finlanda, Irlanda);
• 1999, 1 mai: intră în vigoare Tratatul de la Amsterdam;

5
• 2000, 15 ianuarie: Sesiunea inaugurală a Conferinţei ministeriale interguvernamentale
pentru negocieri de aderare cu Malta, Romania, Slovacia, Letonia, Lituania şi Bulgaria are loc la
Bruxelles, Belgia
• 2000, 14 februarie: Începe Conferinţa interguvernamentală cu privire la reforma
institutională a Uniunii Europene, la Bruxelles, Belgia.
Ţările candidate sunt atenţionate cu privire la importanta urmatoarelor aspecte: adoptarea
oficială şi aplicarea acquis-ului comunitar; asigurarea unei bune functionări a pieţei
interne, în concordantă cu politicile Uniunii Europene, cu o atenţie specială acordată
domeniilor agriculturii, justiţiei şi afacerilor interne şi protecţiei mediului; alinierea la
practicile Uniunii Europene în ceea ce priveşte relaţiile cu terţe state şi organizaţii
internaţionale.
De asemenea, statele candidate au primit asigurări că fiecare solicitare de aderare va fi
evaluată funcţie de meritele proprii. Ţările candidate şi-au prezentat obiectivele strategice
determinate de aspiraţiile politice, culturale şi socio-economice în perspectiva aderarii.
• 2000, 9 mai: Instituţiile europene celebrează a 50-a aniversare a "Declaraţiei Schuman";
• 2000, 8 noiembrie: Comisia Europeană adoptă rapoartele anuale asupra progreselor
inregistrate de statele candidate şi revizuieşte parteneriatele pentru aderare;
• 2000, 7-11 decembrie: Consiliul European de la Nisa este în favoarea accelerării
negocierilor de aderare cu statele candidate şi apreciază pozitiv efortul acestora de a indeplini
condiţiile pentru adoptarea şi aplicarea acquis-ului. Consiliul a luat, de asemenea, în discuţie
politica de securitate şi aparare europeană, a aprobat agenda socială europeană, a trecut în revistă
procesul de cercetare european, coordonarea politicilor economice, siguranţa şi sanatatea
consumatorului, siguranţa maritimă, protecţia mediului, servicii de interes general, liberatate,
securitate şi justiţie, cultură, regiuni îndepartate şi relaţii externe. Conferinţa
Interguvernamentală s-a incheiat cu un acord politic privind Tratatul de la Nisa;

• 2001, 2 ianuarie: Grecia devine cel de al 12-lea membru al zonei euro;


• 2001, 26 februarie: Tratatul de la Nisa a fost adoptat de către guvernele Statelor Membre.
Tratatul va intra în vigoare dupa ratificarea sa de către toate parlamentele naţionale;
• 2001, 15-16 iunie: Consiliul European de la Goteborg a decis, în ce priveşte extinderea
UE şi procesul de aderare, printre altele, ca "eforturi speciale sa fie dedicate asistenţei acordate
Bulgariei şi Romaniei";
• 2001, 21 septembrie: Consiliul European extraordinar de la Bruxelles, Belgia evaluează
situaţia internatională după atacurile teroriste care au avut loc la 11 septembrie în New York şi
Washington, SUA şi stabileşte liniile directoare pentru riposta UE;
• 2001, 13 noiembrie: Comisia Europeană adopta Rapoartele Anuale asupra progreselor
inregistrate de statele candidate şi revizuieşte Parteneriatele de Aderare. Zece ţări candidate işi
propun să incheie negocierile în 2002;
• 2001, 14-15 decembrie; Consiliul European de la Laeken, Belgia decide să convoace o
Convenţie privind viitorul UE, prezidată de Valéry Giscard d'Estaing;

• 2002, 1 ianuarie: monedele şi bancnotele euro intra în circulaţie în cele 12 state


participante la zona euro: Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia,
Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania;
• 2002, 28 februarie: perioada circulaţiei monetare duale ia sfarşit şi euro devine singura
moneda a celor 12 state participante la zona euro. Are loc, la Bruxelles, sesiunea inaugurală a
Convenţiei privind Viitorul Europei.

• 2004, 1 mai: Ziua Extinderii. 10 ţări aderă la Uniunea Europeană (Cipru, Estonia,
Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria)
6
• 2005, 25 aprilie: Semnarea Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană între Bulgaria,
Romania şi cele 25 de State Membre
• 2005, 29 mai: Franţa respinge prin referendum ratificarea Tratatului Constitutional
• 2005, 1 iunie: Olanda respinge prin referendum ratificarea Tratatului Constitutional
• 2005, 3 octombrie: Uniunea Europeană decide deschiderea negocierilor de aderare cu
Turcia şi Croaţia
• 2005, 21 octombrie: Comisia Europeană recomandă deschiderea negocierilor asupra unui
Acord de Stabilizare şi Asociere cu Bosnia- Hertegovina
• 2005, 25 octombrie: este semnat la Atena primul tratat mutilateral din sud - estul Europei
Tratatul privind Comunitatea Energiei
• 2005, 9 noiembrie: Comisia Europeană dă publicităţii strategia globală de extindere
pentru ţările candidate, Croaţia şi Turcia, şi pentru Balcanii Occidentali;
• 2005, 9 noiembrie: aniversarea căderii zidului Berlinului;
• 2005, 15-16 decembrie: reuniunea Consiliului European, la Bruxelles

1.3 Procesul de extindere al UE

• 1991: se semnează Acordurile Europene cu Ungaria şi Polonia;


• 1993: se semnează Acordurile Europene cu Bulgaria, Cehia, Romania şi
Slovacia;
• 1994: Ungaria şi Polonia înaintează cererea de aderare la UE;
• 1995: se semnează Acordurile Europene cu Estonia, Letonia şi Lituania;
Bulgaria, Romania, Slovacia, Estonia, Letonia şi Lituania înaintează cererea de aderare la UE;
• 1996: Cehia înaintează cererea de aderare la UE; Slovenia semnează Acordul European şi
Inainteaza cererea de aderare la UE;
• 1997: Este adoptată Agenda 2000, care are o secţiune referitoare la extinderea UE; este
prezentat punctul de vedere al Comisiei asupra lansării procesului de aderare şi asupra
consolidării strategiei de pre-aderare. Sunt publicate opiniile Comisiei cu privire la cererile de
aderare la Uniunea Europeană ale ţărilor candidate, bazate pe Criteriile de la Copenhaga ;
• 1998: Pe 31 martie încep negocierile cu şase state candidate (Cipru, Ungaria, Polonia,
Estonia, Republica Cehă şi Slovenia);
• 1998: Pe 4 noiembrie sunt publicate primele Rapoarte Anuale (privind stadiul îndeplinirii
criteriilor de aderare);
• 1999: martie, Consiliul European de la Berlin adoptă deciziile privind fondurile de pre-
aderare şi cheltuielile legate de aderare;
• 1999: 13 octombrie, Comisia Europeană adoptă a doua serie de rapoarte anuale şi
revizuieşte parteneriatele pentru aderare ;
• 1999: 10-11 decembrie, Consiliul European de la Helsinki decide să deschidă negocierile
de aderare cu înca şase ţări candidate: Bulgaria, Letonia, Lituania, Malta, Romania şi Slovacia, şi
acorda Turciei statutul de ţară candidată la UE;
• 2000: Are loc, la Bruxelles, sesiunea de deschidere a Conferinţelor Interministeriale cu
privire la negocierile de aderare ale Maltei, României, Slovaciei, Letoniei, Lituaniei şi Bulgariei.
Ţările candidate sunt atenţionate cu privire la importanţa următoarelor aspecte:
o adoptarea oficială şi aplicarea acquis-ului comunitar;
o asigurarea unei bune funcţionări a pieţei interne, în concordanţă cu politicile
Uniunii Europene, o atenţie specială acordându-se domeniilor agriculturii, justiţiei şi afacerilor
interne şi protecţiei mediului;

7
o alinierea la practicile Uniunii Europene în ceea ce priveşte relaţiile cu terţe state şi
organizaţii internaţionale; de asemenea, statele candidate au primit asigurări că fiecare cerere de
aderare va fi evaluată în funcţie de meritele proprii. Ţările candidate şi-au prezentat obiectivele
strategice determinate de aspiraţiile politice, culturale şi socio-economice în perspectiva aderarii.
• 2000: 8 noiembrie, Comisia Europeană adoptă o nouă serie de Rapoarte Anuale privind
progresul inregistrat de ţările candidate ;
• 2000: La summitul de la Nisa, din 7-11 decembrie, Statele Membre au adoptat o nouă
formula instituţională a Uniunii Europene. Tratatul de la Nisa reprezintă o premisă necesară a
procesului de extindere, întrucât conţine prevederi referitoare la echilibrul puterii şi procesul
decizional în cadrul Uniunii, în contextul unei structuri cu 27 de State Membre ;
• 2001: La 26 februarie Tratatul a fost adoptat de către guvernele Statelor Membre. Tratatul
va intra în vigoare după ratificarea sa de către toate parlamentele naţionale ;
• 2001: 13 noiembrie, Comisia Europeană adopta Rapoartele Anuale şi reînnoieşte
Parteneriatele de Aderare.
• 2002: La 1 martie are loc lansarea Convenţiei privind Viitorul Europei ;
• 2002: Consiliul European de la Barcelona, din 15-16 martie, s-a remarcat prin
participarea istorică a şefilor de stat sau guvern, precum şi a miniştrilor de afaceri externe şi
finanţe ai tuturor celor 13 ţări candidate, alături de omologii lor din statele membre UE;
• 2003: Pe 16 aprilie zece state semnează Tratatul de Aderare: Cipru, Estonia, Letonia,
Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia şi Ungaria ;
• 2003: Consiliul European de la Salonic, din 19-20 iunie, adoptă proiectul noii Constituţii
Europene.
• 2004, 1 mai: Ziua Extinderii. 10 ţări aderă la Uniunea Europeana (Cipru, Estonia,
Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria) ;
• 2005

* 13 aprilie, Parlamentul European a dat undă verde aderării Romaniei şi Bulgariei la


Uniunea Europeană. Cu 497 voturi pentru, 93 împotrivă şi 71 de abţineri, a fost
adoptată rezoluţia referitoare la aderarea României la Uniunea Europeană în 2007 ;
*25 aprilie, in cadrul unei ceremonii oficiale, desfasurate la Abatia de Neumunster din
Luxemburg, preşedintele României, Traian Basescu, a semnat Tratatul de Aderare la
Uniunea Europeană împreună cu primul ministru al Bulgariei, Simeon de Saxa Coburg,
alaturi de reprezentanţii celor 25 de state membre;
*3 octombrie, încep negocierile de aderare cu Turcia;
*4 octombrie, încep negocierile de aderare cu Croaţia.
*9 noiembrie, Comisia Europeană a adoptat strategia globală de extindere pentru ţările
candidate, Croaţia şi Turcia, şi pentru potenţialele ţări candidate din Balcanii
Occidentali.
*16 decembrie, în contextul Consiliului European organizat sub presedinţia Marii
Britanii se decide acordarea statutului de ţară candidată fostei Republici Iugoslave a
Macedoniei

CAPITOLUL 2

2.1 Criterii de convergenta pentru aderarea la UE

O ţară se poate alătura Uniunii dacă îndeplineşte următoarele criterii de convergenţă:


8
- rata inflaţiei să nu fie mai mare de 1,5% faţă de media celor mai mici rate ale inflaţiei în
primele trei ţări, cele mai performante din acest punct de vedere (adică să fie sub 3%).
- rata dobânzii, pe termen lung să nu depăşească cu mai mult de 2% media acesteia în trei
ţări cu cele mai mici rate de dobândă (adică să fie sub 8,5%).
- să nu fi procedat la o devalorizare a monedei proprii pe parcursul a doi ani ce preced
intrarea în Uniune.
- deficitul bugetar să nu reprezinte mai mult de 3% din PIB.
- datoria publică să nu depăşească 60% din PIB.
- valuta naţională să facă parte din ERM1 de minim 2 ani.

2.2 Procesul de integrare europeană

Ideea unei Europe unite a fost susţinută de-a lungul secolelor de împăraţi şi intelectuali

deopotrivă, dar numai după cel de-al doilea război mondial statele europene au

instituţionalizat forme de cooperare internaţională, cu competenţe în domenii specifice, cum

ar fi: Organizaţia pentru Cooperare Economică Europeană (OCEE)1, Organizaţia


Tratatului

Atlanticului de Nord (NATO)2, Uniunea Europei Occidentale (UEO). Aceste organizaţii au

pus bazele unei solidarităţi mai strânse între statele europene, dar încă manifestau
trăsăturile

clasice ale unei uniuni a statelor şi ale cooperării interguvernamentale.

CAPITOLUL 3

3.1 Procesul de integrare europeană a României

La 1 februarie 1993 a fost semnat Acordul European de Asociere între Uniunea Europeană şi
statele membre pe de o parte şi România pe de altă parte, acord care a intrat în vigoare în
februarie 1995.

Consiliul European de la Helsinki a luat, în anul 1999, decizia de a începe negocierile de aderare
cu România în anul 2000. În procesul de negociere sunt implicate din partea UE - Consiliul UE
(alcătuit din miniştrii de resort din fiecare stat membru) şi Comisia Europeană (Direcţia generală
Extindere), iar din partea României Delegaţia naţională pentru negocierea aderării României la
UE, condusă de un negociator şef şi delegaţii sectoriale interministeriale pe fiecare capitol de
negociere. Negocierile se desfăşoară în cadrul unei Conferinţe de aderare în cadrul căreia părţile
îşi prezintă poziţiile de negociere.

1
European Exchange Rate Mechanism a fost un sistem introdus de către Comunitatea Europeană în
martie 1979, ca parte a Sistemului Monetar European (EMS), pentru a reduce variabilitatea cursului de
schimb şi pentru a atinge stabilitatea monetară în Europa, în pregătirea pentru Uniunea Economică şi
Monetară precum şi introducerea unei monede unice, euro, care a avut loc la 1 ianuarie 1999. După
adoptarea monedei euro, atentia a fost schimbata catre legătura dintre monedele ţărilor din afara zonei euro
si euro (având ca un punct central moneda comună ). Scopul a fost de a îmbunătăţi stabilitatea a acestor
monede, precum şi de a obţine un mecanism de evaluare pentru potenţialii membrii ai zonei euro. Acest
mecanism este cunoscut sub numele de ERM2.
9
Există 31 de capitole de negociere, fiecare dintre ele(minus cap 31) acoperă un sector sau
mai multe de activitate cărora le corespunde o parte din Acquis-ul comunitar care trebuie adoptat
şi implementat de România. În urma negocierilor dacă părţile se pun de acord capitolul poate fi
închis provizoriu. Până la finele anului 2002 au fost deschise 30 de capitole din care negociate şi
închise provizoriu un număr de 16 capitole. România trebuie să depună eforturi susţinute pentru
îndeplinirea obiectivului Guvernului de aderare la UE la 1 ianuarie 2007. În acest
context.Guvernul României a elaborat o serie de documente programatice care trebuie puse în
aplicare cu eforturile întregii societăţi, dintre care,cele mai importante sunt:

Planul Naţional de Aderare la Uniunea Europeană (PNAR) - este instrumentul pentru aplicarea
strategiei de integrare, în plan intern şi are ca obiectiv general îndeplinirea criteriilor de aderare
stabilite de Consiliul European de la Copenhaga, iar ca obiectiv intermediar îndeplinirea
priorităţilor Parteneriatului pentru Aderare UE - România. Acest plan este actualizat anual până
cel târziu în luna iunie a anului curent şi este supus atenţiei instituţiilor UE.

Programul Economic de Preaderare - document de referinţă privind politica economică a


României pe termen mediu, a fost elaborat pe baza prevederilor Programului de Guvernare pe
perioada 2001-2004, a fost aprobat de Parlament şi a fost ulterior detaliat într-un Program de
acţiune cu termene şi responsabilităţi precise fiind analizată trimestrial. Totodată acest program
este corelat cu Programul Naţional de Aderare la UE , iar măsurile de politică economică sunt în
acord cu Programul de adoptare a Acquis-ul comunitar.

Planul de implementare la nivel local al legislaţiei armonizate cu acquis-ul* comunitar,


document prin care se realizează monitorizarea modului de implementare a compendiumului de
legi comunitare în România.

Planul prioritar de acţiune pentru integrare în UE, document programatic prin care sunt prevăzute
măsuri şi acţiuni de urmat pentru integrarea în UE.

3.2 Beneficii si costuri ale integrarii

La Consiliul European de la Copenhaga din 1993 Uniunea a facut un pas decisiv către extindere,
convenind că “statele asociate din Europa centrală şi de est să devină membri ai Uniunii
europene daca o cerere este formulată în acest sens ”. Prin urmare, extinderea era mai degrabă o
chestiune de timp. În ce priveşte planificarea, Consiliul European a hotărât că “ aderarea să aibă
loc de îndată ce ţărille asociate au capacitatea să ducă la indeplinire obligaţiile de stat membru
prin satisfacerea condiţiilor economice şi politice stabilite.” Tot cu această ocazie au fost
formulate criteriile de aderare, cunoscute sub numele de "criteriile de la Copenhaga2".

Criterii de aderare

La Consiliul European de la Copenhaga din 1993 Uniunea a făcut un pas decisiv către
extindere, convenind că “statele asociate din Europa centrală şi de est să devină membri ai
Uniunii europene dacă o cerere este formulată în acest sens ”. Prin urmare, extinderea era mai
degrabă o chestiune de timp. În ce priveşte planificarea, Consiliul European a hotărât ca “
2
În 1993, la Consiliul European de la Copenhaga, Uniunea a convenit ca statele asociate din Europa
Centrală şi de Est care doresc acest lucru, să devină state membre ale Uniunii Europene. De asemenea,
Consiliul European a stabilit următoarele condiţii, numite ulterior "Criteriile de la Copenhaga" pe care
statele candidate trebuie să le îndeplinească pentru a deveni membre ale UE

10
aderarea să aiba loc de îndată ce ţărille asociate au capacitatea să ducă la indeplinire obligaţiile
de stat membru prin satisfacerea condiţiilor economice şi politice stabilite.” Tot cu această ocazie
au fost formulate criteriile de aderare, cunoscute sub numele de "criteriile de la Copenhaga".

Pentru a deveni stat membru, o ţară candidată trebuie să îndeplinească urmatoarele


condiţii:

• Instituţii stabile care să garanteze democraţia, statul de drept, respectarea drepturilor omului şi
protecţia minoritarilor;
• O economie de piaţă functională, precum şi capacitatea de a face faţă presiunilor concurenţiale
din piaţa internă
• Capacitatea de a-şi asuma obligaţiile de stat membru, inclusiv adeziunea la obiectivele politice,
economice şi monetare ale Uniunii Europene.

Consiliul European de la Madrid (1995) . După cum s-a subliniat în concluziile


Consiliului European de la Madrid din 1995, calitatea de stat membru presupune de asemenea
crearea condiţiilor pentru o integrare armonioasă prin adaptarea structurilor administrative.

Oricât de important este ca legislaţia comunitară sa fie transpusă în legislaţia natională, este şi
mai important ca această legislaţie să fie efectiv pusă în practică prin structuri administrative şi
judiciare adecvate. Aceasta este premiza pentru relaţia de încredere care fundamentează calitatea
de stat membru.

3.3 Scurt istoric al relatiilor dintre Romania si Uniunea Europeana

1993- 1 februarie - Romania semnează Acordul European (Acordul european instituie o asociere
între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi Statele Membre ale acestora, pe de altă
parte);

- Mai - se începe aplicarea prevederilor comerciale din Acordul European, prin intermediul unui
Acord Interimar;

1995- 1 februarie - intră în vigoare Acordul European;

- Iunie - Romania depune cererea de aderare la Uniunea Europeană;

1997- Iulie - Comisia Europeană adoptă Agenda 2000, care include Opinia asupra cererii de
aderare a Romaniei la Uniunea Europeană;

1998- Martie - Uniunea Europeană lansează, în mod oficial, procesul de extindere; - Noiembrie -
Comisia Europeană publică primele Raporturi de Ţară privind procesul de aderare al României
(şi al tuturor celorlalte ţări candidate) la Uniunea Europeană;

1999- Iunie - România adoptă Planul Naţional de Aderare la Uniunea Europeană;

- Noiembrie - Comisia Europeană publică cel de-al doilea Raport de Ţară privind progresele
României în procesul de aderare la Uniunea Europeană;

- Decembrie - la Helsinki, Consiliul European decide începerea negocierilor cu şase ţări


candidate, printre care şi Romania;

11
2000- Februarie - în cadrul reuniunii Consiliului UE pentru Afaceri Generale, dedicată lansării
Conferinţei Interguvernamentale, are loc deschiderea oficială a negocierilor de aderare a
României;

- Martie - România adoptă Strategia Economică pe Termen Mediu (SETM) şi o prezintă în


cadrul reuniunii Consiliului de Asociere România - Uniunea Europeană;

- În primul semestru al anului (în timpul Preşedinţiei Portugheze a UE) se deschid spre negociere
5 capitole: Întreprinderi mici şi mijlocii (Cap 16), Ştiinţa şi cercetare (Cap 17), Educaţie şi
formare profesională (Cap 18), Relaţii externe (Cap 26) şi Politica externă şi de securitate
comună (Cap 27), care sunt şi închise provizoriu;

- Mai - Guvernul României adoptă Programul Naţional de Aderare la Uniunea Europeană


(actualizat), precum şi Planul de Acţiune şi Cadrul Macroeconomic, complementare SETM;

- 24 octombrie - în timpul Preşedinţiei Franceze a UE - au fost deschise 2 capitole de negociere


Statistică (Cap 12) şi Cultură şi audiovizual (Cap 20);

- 8 noiembrie - se publică al treilea Raport de Ţară asupra progreselor înregistrate de Romania în


pregatirea pentru aderare;

- 14 noiembrie - sunt deschise încă 2 noi capitole de negociere: Telecomunicaţii şi tehnologia


informaţiei (cap. 19) şi Politica în domeniul concurenţei (cap. 6). Pană la sfârşitul anului este
închis un singur capitol - Statistică;

- Decembrie - Consiliul European de la Nisa adoptă poziţia comună a Uniunii Europene privind
reformele instituţionale necesare extinderii. Consiliul evidentiază că, odată cu intrarea în vigoare
a Tratatului de la Nisa şi cu reforma institutională aferentă, Uniunea Europeană va putea primi ca
noi state membre acelea dintre ţările candidate care vor fi pregatite la sfârşitul anului 2002

2001- Ianuarie - iunie: în timpul Preşedinţiei suedeze a UE) sunt deschise spre negociere 5 noi
capitole: Dreptul societăţilor comerciale (Cap 5); Pescuitul (Cap 8); Uniunea vamală (Cap 25);
Libera circulaţie a capitalului (Cap 4) şi Politica în domeniul transporturilor (Cap 25). Un singur
capitol este închis pe durata acestei preşedinţii: Pescuitul;

- 13 noiembrie - al patrulea Raport de Ţară este publicat;

- noiembrie - Comisia prezintă o ediţie revizuită a Parteneriatului pentru Aderare cu România;

- 14-15 decembrie - Consiliul European de la Laeken nominalizează, pentru prima dată, ţările
candidate susceptibile să încheie negocierile de aderare până la sfârşitul anului 2002. Zece dintre
ţările candidate sunt nominalizate, cu excepţia României şi Bulgariei;

- iunie - decembrie (în timpul Preşedinţiei Belgiene a UE) - alte trei capitole sunt deschise: Cap
10 - Impozitare, Cap 13 - Politici sociale şi de ocupare a forţei de muncă şi Cap 23 - Protecţia
consumatorilor şi a sănătăţii. Două capitole sunt închise: Cap 5 - Dreptul societăţilor comerciale
şi Cap 23 - Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii;

- Decembrie - numărul capitolelor de negociere închise de către România ajunge la 9;

12
2002- ianuarie - mai (în timpul Preşedinţiei Spaniole a UE) - sunt dechise 9 capitole: Cap 1 -
Libera circulaţie a mărfurilor, Cap 2 - Libera circulaţie a persoanelor, Cap 11 - Uniunea
Economică şi Monetară, Cap 14 - Energie, Cap 21 - Politică regională şi de coordonare a
instrumentelor structurale, Cap 22 - Protecţia mediului, Cap 24 - Justiţie şi afaceri interne, Cap
28 - Control financiar şi Cap 30 - Instituţii. Trei capitole sunt închise: Cap 13 - Politica socială şi
de ocupare a forţei de muncă, Cap 11 - Uniunea Economică şi Monetară şi Cap 30 - Instituţii;

- 9 octombrie - Comisia Europeană publică al cincilea Raport de Ţară;

- 13 noiembrie - Comisia adoptă câte o "Foaie de parcurs" pentru România şi Bulgaria;

- 20 noiembrie - Parlamentul European ia în considerare data de 1 ianuarie 2007 ca dată ţintă


pentru aderarea României la Uniunea Europeană;

- 12 - 13 decembrie - Consiliul European de la Copenhaga decide asupra aderării a 10 noi state


membre şi adoptă foile de parcurs pentru România şi Bulgaria;

- iunie - decembrie (în timpul Preşedinţiei Daneze a UE) - sunt deschise ultimele 4 capitole de
negociere: Cap 15 - Politica industrială, Cap 7 - Agricultură, Cap 3 - Libera circulaţie a
serviciilor şi Cap 29 - Prevederi financiar-bugetare. Tot în cursul acestei presedinţii sunt închise
4 capitole: Cap 15 - Politica industrială, Cap 19 - Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei, Cap
20 - Cultură şi audiovizual şi Cap 25 - Uniunea vamală;

2003- 26 martie - Comisia Europeană prezintă ediţia revizuită a Parteneriatului de Aderare cu


România;

- ianuarie - mai (în timpul Preşedinţiei Elene a UE) - sunt închise trei capitole: Cap 1 - Libera
circulaţie a mărfurilor, Cap 4 - Libera circulaţie a capitalurilor şi Cap 10 - Impozitarea;

- 5 noiembrie - este dat publicităţii Raportul de Ţară privind progresele României în procesul de
aderare;

- iunie - decembrie (în timpul Preşedinţiei Italiene a UE) - sunt închise înca trei capitole: Cap 2 -
Libera circulaţie a persoanelor, Cap 9 - Politica în domeniul transporturilor şi Cap 28 - Control
financiar;

- decembrie - din cele 30 de capitole, 22 sunt închise provizoriu.

2004- ianuarie-iunie - (în timpul Preşedinţiei Irlandeze a UE) alte trei capitole de negociere au
fost închise: Cap 7 - Agricultura, Cap 14 - Energie şi Cap 29 - Prevederi financiare şi bugetare.

- 30 iunie - la finalul Preşedinţiei Irlandeze a UE, 25 din 30 de capitole de negociere au fost


închise.

- 17 decembrie - la Consiliul European de la Bruxelles, România a primit confirmarea politicã a


încheierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeanã. României i se recomandã sã continue
reformele şi sã implementeze angajamentele referitoare la acquis-ul comunitar, în special în
domeniile: Justiţie şi afaceri interne, Concurenţã şi Mediu. Uniunea Europeanã va continua
monitorizarea pregãtirilor de aderare şi considerã cã România va fi capabilã sã-şi asume
obligaţiile de membru de la 1 ianuarie 2007. De asemenea, Consiliul European recomandã

13
semnarea Tratatului de aderare comun pentru România şi Bulgaria în aprilie 2005, dupã primirea
avizului Parlamentului European, şi aderarea efectivã la 1 ianuarie 2007.

2005-13 aprilie, Parlamentul European a dat undă verde aderarii României şi Bulgariei la
Uniunea Europeană. Cu 497 voturi pentru, 93 impotrivă şi 71 de abtineri, a fost adoptată
rezoluţia referitoare la aderarea României la Uniunea Europeană în 2007.

-25 aprilie, în cadrul unei ceremonii oficiale, desfaşurate la Abatia de Neumunster din
Luxemburg, preşedintele României, Traian Basescu, a semnat Tratatul de Aderare la Uniunea
Europeană ca şi primul ministru al Bulgariei, Simeon de Saxa Coburg, alaturi de reprezentanţii
celor 25 de state member.

CAPITOLUL 4

4.1 Capitole de negociere

Un capitol de negociere se referă la un anumit domeniu din legislaţia europeană (spre


exemplu agricultura sau politica regională). Există 31 de capitole pe care fiecare ţară candidată
trebuie să le discute cu Uniunea Europeană, ele reprezentând ceea ce este cunoscut sub numele
generic acquis comunitar.

Prin negocieri se urmăreşte ca legislaţia din ţara candidată sa fie armonizată cu cea
europeană, adică fiecare cetăţean român să aibă aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi cei din Uniunea
Europeană. În cursul negocierilor, ţara candidată (sau chiar Uniunea Europeană) poate să ceară
perioade de tranziţie (amânarea pentru o perioadă limitată a aplicării unei anumite prevederi) sau
derogări (neaplicarea anumitor reglementări pe teritoriul său).

4.2 Ce se negociază?

Una dintre condiţiile necesare pentru ca România să adere la Uniunea Europeană este să
adopte şi să pună în practică legislaţia europeană. Legislaţia europeană (denumită acquis
comunitar) este împărţită în 31 de domenii (care fac obiectul aşa-numitelor capitole de
negociere).

Fiecare capitol este "deschis spre negociere” în momentul în care Uniunea Europeană
considera că România a ajuns la un nivel minim de adoptare a legislaţiei europene din domeniu.
Procesul de negociere se referă la adoptarea de către România a unor reglementări similare celor
europene şi prezentarea unui program detaliat al adoptării întregului acquis din domeniu.

După ce se ajunge la o poziţie comună, a Uniunii Europene şi României, capitolul este


considerat a fi "închis provizoriu”. Nici un capitol de negociere nu este considerat a fi definitiv
închis până în momentul în care toate cele 31 de capitole sunt finalizate. Ultimul capitol care se
negociază şi care se închide este capitolul 31 – Diverse,care cuprinde reglementările care nu pot
fi incluse în nici unul dintre celelalte 30.

De asemenea, atâta timp cât nu se încheie negocierile pentru toate capitole, oricare dintre
acestea poate fi redeschis (dacă, spre exemplu, legislaţia europeană s-a modificat şi România nu
poate să adopte legi similare până la data aderării, sau în cazul în care România nu işi respectă
angajamentele luate în procesul de negociere).

14
Negocierile se consideră a fi finalizate numai în momentul în care au fost negociate şi
închise toate cele 31 de capitole.

4.3 Capitolele de negociere cu România

1. Libera circulaţie a mărfurilor 22.Protecţia mediului înconjurator

2. Libera circulaţie a persoanelor 23.Protectia consumatorilor si a sanatatii

3. Libera circulaţie a serviciilor 24.Justitie si afaceri interne

4. Libera circulaţie a capitalului 25.Uniune vamala

5. Dreptul societăţilor comerciale 26.Relatii externe

6. Politica în domeniul concurenţei 27.Politica externa si de securitate comuna

7. Agricultura 28.Control financiar

8. Pescuitul 29.Dispozitii financiare si bugetare

9. Politica în domeniul transporturilor 30.Institutii

10.Impozitare 31.Diverse

11.Uniune economică şi monetară

12.Statistică

13.Politici sociale,ocuparea forţei de muncă

14.Energie

15.Politica industrială

16.Întreprinderile mici şi mijlocii

17.Ştiinţa şi cercetarea

18.Educaţie, formare profesională şi tineret

19.Telecomunicaţii,tehnologia informaţiilor

20.Cultura şi politica în domeniul


audiovizualului

21.Politica regională şi coordonarea


instrumentelor structurale

15
Negocierile de aderare au început, în martie 1998, cu şase ţări candidate: Ungaria, Polonia,
Estonia, Cehia, Slovenia şi Cipru.

La 13 octombrie 1999, Comisia a recomandat Statelor Membre UE să înceapă negocierile


şi cu România, Slovacia, Letonia, Lituania, Bulgaria şi Malta. Această propunere a fost aprobată
oficial de către Statele Membre la Consiliul European de la Helsinki, din 12 decembrie 1999.
România a început negocierile de aderare, în mod oficial, în februarie 2000.

4.4 Cine negociază?

Din partea Uniunii Europene, Comisia Europeană este cea care a fost însarcinată de
Statele Membre UE să se ocupe de negocieri. Cu alte cuvinte, România negociază cu Comisia
Europeană, în calitatea sa de reprezentant al Statelor Membre UE.

De obicei, la începutul fiecărei Preşedinţii UE (adică, o dată la şase luni), Consiliul de


Miniştri al Uniunii anunţă care sunt domeniile care urmează să fie discutate, în perioada
următoare, cu ţările candidate.

Din partea României, Guvernul a stabilit ca instituţiile care coordonează procesul de


negociere sunt Ministerul Integrării Europene (prin Ministrul Integrării Europene) şi Delegaţia
de Negociere a Aderării României la Uniunea Europeană (condusă de un Ministru-Delegat, care
îndeplineşte funcţia de Negociator-Şef).

Negociatorul-sef conduce procesul de negocieri, coordonează elaborarea documentelor


de poziţie şi urmăreşte progresele făcute de România în punerea în practică a acquis-ului.
Ministrul Integrării Europene este responsabil pentru coordonarea tuturor activităţilor de
integrare europeană, precum şi pentru gestionarea asistenţei financiare şi tehnice puse la
dispoziţia României în procesul de aderare.

De asemenea, pentru fiecare domeniu în parte din acquis-ul comunitar există, în procesul
de negociere, „delegaţii de sector”, care sunt formate din reprezentanţi ai diferitelor Ministere
sau altor instituţii cu atribuţii în domeniu.

Aşa cum prevede procedura stabilită în 1997 de către Consiliul Uniunii Europene,
negocierile au loc în cadrul aşa-numitelor Conferinţe de aderare. La acestea participă delegaţiile
de negociere din partea Uniunii şi ţării candidate (România). Aceste întalniri pot avea loc la nivel
ministerial sau la nivel de negociatori şefi.

Aceeaşi procedură stabileste ca, la fiecare şase luni, are loc cel puţin o conferinţă la
nivel de miniştrii şi una la nivel de negociatori şefi (în decursul unei Preşedinţii a Consiliului
UE). Pe parcursul acestor întalniri, se discută despre progresele realizate de România în
adoptarea şi punerea în practică a acquis-ului pentru capitolele care sunt în curs de negociere.
Dacă pentru un anumit capitol se consideră că România a atins un nivel minim de punere în
practică a acquis-ului sau îndeplinire a angajamentelor asumate, capitolul poate fi provizoriu
închis.
În termeni practici, negocierile constau în schimbul de documente pe fiecare capitol în
parte, între ţara candidată (document de poziţie, document complementar, informaţii
suplimentare) şi Uniunea Europeană (document de poziţie comună)

***Documentele României

Prin Documentele de poziţie, Romania prezintă stadiul atins în domeniul adoptării şi punerii
în practică a legislaţiei europene, precum şi calendarul continuării procesului de armonizare
legislativă cu acquis-ul comunitar.

Tot prin documentul de poziţie, România poate cere „perioade de tranziţie” (amânarea pentru
o perioadă limitată a aplicării unei anumite prevederi) sau „derogări” (nepunerea în practică a
anumitor reglementari pe teritoriul României), pe care apoi le negociază cu Uniunea
Europenă.

***Documentele Uniunii Europene

Proiectul de Poziţie comună a Uniunii Europene este propus de Comisia Europene, după
consultarea Statelor Membre. Poziţia comună este apoi adoptată de către Consiliul Uniunii
Europene.

CAPITOLUL 5

5.1 Baza legislatie U.E. pentru dreptul comunitar


- Actele normative
- Acordurile
- Modul în care se transpune
- Aplicabilitatea
- Efectul direct al regulamentelor
- Cum se adoptă un act normativ
- Speţe

I. Delimitări conceptuale
1. Ordinea juridică internă o privim alaturi de conceptul de
suveranitate.Suveranitatea este vazută sub două aspecte :
- internă
- internatională
Toate statele se bucură de egalitate suverană (au drepturi şi obligaţii).Suveranitatea
conferă membrilor comunităţilor internaţionale egalitate indiferent de regimul politic ,
economic sau social din interiorul lor.
Consecinţele suveranităţii :
• Autonomia constitutională
• Pe principiul suveranităţii se bazează întreg dreptul internaţional.Toate
principiile de drept international pornesc de la suveranitate.

II. Ordinea juridică internă are legatura cu suveranitate


III. Normele de drept în vigoare la un moment dat în cadrul unui stat .

IV. Ordinea juridică internatională - ansamblul de norme elaborate în principal


de state la nivel internaţional.

V. Ordinea juridică comunitară


Comunităţile europene - se spune că formează o nouă ordine juridică care se inspiră
simultan din drept internaţional clasic şi din modelele cunoscute de dreptul federal.
Ordinea juridică comunitară este o ordine juridică intermediară curtea de justiţie
definind-o astfel :
"O nouă ordine juridică internaţională căruia statele membre ale Comunităţilor
Europene i-au cedat deşi în domenii restrânse o parte din drepturile lor. (comerţ,
agricultura, pescuit şi transporturi terestre)."
Ordinea juridică comunitară reprezintă ansamblul de norme care guvernează
raporturile stabilite de către comunităţile europene cu următoarele categorii de subiecte
de drept :
- statele membre
- alte organizaţii internaţionale
- persoane fizice şi juridice din statele membre ale comunităţilor europene
- intreaga legislaţie comunitară în vigoare
Aceasta nouă ordine juridică este guvernată de două principii :
• Integrarea directă a ordinii juridice comunitare în ordinea juridică internă a
statelor membre (teoria monistă3)
• Aplicabilitatea prioritară a dreptului comunitar în dreptul intern al statelor
membre.

Caracterele ordinii juridice comunitare :


- este o ordine juridică autonomă care se reflectă în autonomia izvoarelor dreptului
comunitar , se reflectă în autonomia normelor comunitare ,
- autonomia reglementarii jurisdicţionale a diferendelor ,
- este o ordine juridică integrată în dreptul statelor membre

Consecinţele acestui caracter sunt :


- subiecte de drept comunitar : - statele membre dar şi particularii (persoane fizice şi
juridice din statele membre)
3
Spre deosebire de dualiști, afimă Miga-Beșteliu , cei mai mulți dintre autorii de orientare
monistă consideră dreptul ca pe o structură unitară, compusă din norme obligatorii, indiferent
dacă acestea sunt adresate indivizilor, statelor sau altor entități asimilate acestora. Așa cum
notează Octavian Monolache , doctrina monistă are două variante, cea a primatului dreptului
intern, și cea a primtului dreptului internațional. În ambele variante normele de drept
internațional, în aplicarea lor pe plan intern, nu trebuie asimilate cu legile interne. Nu este
necesar un proces de transformare prin măsuri legislative naționale. Dar, mai spune autorul, în
ipoteza în care norma de drept internațional este mai recentă decât normele interne care se
află în conflict, ea va avea prioritate; dacă ea este urmată de o legislație națională, potrivit
aceleiași doctrine, aceasta ar trebui să fie în concordanță cu legea internațională, asigurându-
se astfel, preeminența normei de drept internațional care ar decurge din natura dreptului
internațional.
- organele naţionale inclusiv tribunalele aplică regulile dreptului comunitar.În ansamblu
ordinea juridică comunitară are în componenţă două categorii de norme : 1. norme
juridice cu valoare de lege fundamentală şi anume tratatele institutive şi cele
modificatoare.
2. norme juridice cu valoare de legi ordinare elaborate de către instituţiile
comunitare în existenţa şi funcţionarea lor.

Izvoarele de drept comunitar cuprind :


- izvoarele primare (drept primar) în această categorie intră tratatele constitutive ,
tratatele şi actele modificatoare
- izvoarele secundare (drept derivat) în această categorie intră toate actele normative şi
interinstituţionale ale instituţiilor comunitare
- normele de drept care provin din angajamentele externe ale comunităţilor europene
(acordurile internaţionale)
- izvoarele complementare adică acte convenţionale încheiate de către statele membre în
vederea aplicării tratatelor
- izvoare nescrise
Cutuma nu este izvor de drept.
Personalitatea juridică a comunităţilor europene şi Uniunilor Europene.
Cele două comunităţi dispun de o personalitate juridică distinctă de cea a membrilor săi .
Numai comunităţile au personalitate juridică, instituţiile şi organele nu au personalitate
juridică.
Comunităţile sunt persoane juridice de drept public , dispun de un buget autonom , de un
patrimoniu, instituţii şi organe distincte şi nu în ultimul rând de agenţii proprii.Agenţiile
au personalitate juridică.
Personalitatea juridică a comunităţilor europene conferă acestora vocaţia de a deveni
subiecte de drept în diferitele ordini juridice în care ele pot interveni interna şi
internaţionala.
 Personalitatea juridică în ordine juridică comunitară
Drepturile şi obligaţiile comunităţilor sunt prevăzute în tratatele constitutive.
Comunităţile acţionează ca persoane publice.Comunităţile europene stabilesc relaţii
funcţionare cu alte subiecte din ordinea juridică comunitară cu statele membre şi
comunităţile sunt reprezentate prin instituţiile lor acestea având atribuţii distincte.
 Personalitate juridică în ordine juridică naţională
Cea mai largă şi cunoscută personalitate juridică de către legislaţii
naţionale.Astfel,comunităţile pot achiziţiona bunuri mobile şi imobile,pot instrăina bunuri
mobile şi imobile,pot să stea în justiţie sau pot fi chemate în faţa instanţei sau pot chema
în faţa instanţei.
Manifestarea personalităţii juridice a comunităţilor europene în ordinea juridică
internaţională.
Comunităţile au vocaţie de a se folosi de totalitatea mijloacelor de acţiune internaţională
în special pentru a încheia acorduri internaţionale.
Privilegiile şi imunităţile comunităţilor europene se găsesc în protocolul din 8 aprilie
1965.Comunităţile se bucură pe teritoriul statelor membre de toate privilegiile şi
imunităţile necesare îndeplinirii obiectivelor lor (clădirile,localurile,arhivele,acestea sunt
inviolabile).Bunurile acestora nu pot face obiectul unor măsuri de constrângere fară
autorizarea Curţii de Justiăie.Operaţiunile pe care le realizează comunităţile sunt scutite
de taxe vamale şi fiscale.Membrii instituţiilor , reprezentanţii statelor care participă la
diferite activităţi , misiunile statelor terţe acreditate pe langă comunităţile europene
precum şi funcţionarii şi agenţii comunitari beneficiază de o serie de privilegii şi
imunităţi.
În schimb comunităţile europene nu dispun de comunitate de jurisdicţie.Aceasta este
cunoscută numai funcţionărilor şi agenţiilor comunităţii în calitatea lor de oficiali.
Uniunea Europeană nu are personalitate juridică.

5.2 Clauze de salvgardare impuse de UE


Clauzele de salvgardare sunt folosite de Comisia Europeană în situaţia în care apar
probleme legate de îndeplinirea obligaţiilor de stat membru al Uniunii Europene, înainte
de aderare, sau în perioada ulterioară aderării. “Clauzele de salvgardare generală” sunt
valabile pentru toate statele noi membre.

În plus, pentru România şi Bulgaria se aplică o clauză de salvgardare specifică, respectiv


clauza de amânare, care poate duce la amânarea aderării celor două state cu un an, până în 2008.

Mai există o clauză specială, aplicabilă doar României, şi care se referă strict la două din
cele 30 de capitole negociate, “Justiţie şi Afaceri Interne” şi “Concurenţa”.

Clauzele de salvgardare4 generală

Pentru situaţiile de încălcare gravă a angajamentelor, Tratatul de aderare conţine trei


clauze de salvgardare ca mecanism ultim de intervenţie. Aceste clauze se referă la:

• economie;

• piaţa internă;

• justiţie şi afaceri interne.

Aceste clauze au fost valabile şi pentru noile State Membre şi se aplică prin votul unanim
al Statelor Membre din Consiliu.

5.2.1 Prevederile specifice fiecărei clauze

Prevederile specifice fiecărei clauze sunt următoarele:

Economie

• Dacă, în primii trei ani de la aderare, vor apărea dificultăţi grave şi persistente într-un anumit
sector economic sau care ar putea deteriora situaţia economică într-un anumit domeniu, noul stat
membru poate solicita autorizaţia de a lua măsuri protecţioniste pentru a ameliora situaţia creată
şi a ajusta respectivul sector economic al Pieţei Comune.
4
Salvgardare=a lua sub ocrotire un bun moral, social etc.
Piaţa internă

• Dacă un nou stat membru nu îşi îndeplineşte angajamentele asumate în cadrul negocierilor de
aderare, Comisia, din proprie iniţiativă sau la solicitarea unui stat membru, poate, în primii trei
ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de Aderare, să ia măsurile necesare. Măsurile nu vor fi
menţinute mai mult decât este necesar şi vor fi ridicate atunci când respectivul angajament a fost
îndeplinit.

Justiţie şi Afaceri Interne

• Dacă există întârzieri sau riscuri iminente cu privire la transpunerea sau implementarea
deciziilor cadru şi a angajamentelor relevante, a instrumentelor de cooperare şi a deciziilor
privind recunoaşterea mutuală în materie civilă într-un nou stat membru, conform Titlului IV al
Tratatului (TEC), Comisia, din proprie iniţiativă sau la solicitarea unui stat membru, poate, în
primii trei ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de Aderare, să ia măsurile necesare şi să
specifice condiţiile de aplicare a acestora. Acestea pot lua forma unor suspendări temporare de la
aplicarea prevederilor relevante şi a deciziilor în relaţiile dintre un nou stat membru şi oricare alt
stat membru, fără a prejudicia continuarea cooperării judiciare strânse. Măsurile nu vor fi
menţinute mai mult decât este necesar şi vor fi ridicate atunci când respectivul angajament a fost
îndeplinit.

5.2.2 Clauza de salvgardare specifică (clauza de amânare)

Ţinând cont de perioada lungă dintre sfârşitul negocierilor şi data efectivă a aderării
României şi Bulgariei, precum şi de numărul mare de angajamente care trebuie duse la
îndeplinire, Tratatul de aderare conţine preventiv o clauză specifică, clauza de amânare. Această
clauză permite Comisiei să recomande Consiliului amânarea datei aderării pentru România şi
Bulgaria cu un an, până la 1 ianuarie 2008 dacă există dovada clară că Bulgaria şi România nu
sunt pregătite pentru aderare într-un număr important de capitole negociate. Aceasta clauză nu
poate fi activată decât dacă toate statele membre doresc acest lucru.

5.2.3 Clauzele de salvgardare aplicabile doar României

Aceasta clauză nu are nevoie decât de majoritate calificată (majoritatea statelor din
Consiliu, cu 72,27% din voturi, reprezentând cel puţin 62% din populaţia Uniunii) pentru a fi
activată.

Dacă România nu duce la îndeplinire angajamentele luate în 11 sectoare (listate mai jos)
din capitolele Justiţie si Afaceri Interne si Competiţie, Consiliul poate decide cu majoritate
calificată, la propunerea Comisiei, să amâne aderarea României cu un an, până la 1 ianuarie
2008.În plus faţă de clauzele de salvgardare prevăzute în Tratatul de aderare pentru ambele ţări,
în cazul României există mecanisme specifice referitoare la acordarea ajutoarelor de stat,
mecanisme stipulate în Tratatul de aderare, aplicabile dacă România nu pune în practică
angajamentele luate în acest domeniu.
Pe lângă aceste reglementări, prevăzute în Tratatul de aderare (art. 37 si 38), art. 36 din
Tratat prevede printre altele ca măsurile de salvgardare să nu fie folosite ca modalităţi de
discriminare mascată în relaţiile comerciale dintre statele membre. Mai mult, aceste măsuri
trebuie să respecte principiul proporţionalităţii. Sunt prioritare măsurile care distorsioneaza cel
mai puţin funcţionarea pieţei interne. Acolo unde se consideră necesar, prioritare vor fi
mecanismele sectoriale existente.

5.3 Moneda euro


Euro (EUR, sau €) este moneda unică a Uniunii Europene (UE) succedând ECUul (European
Currency Unit, sau « unitatea monetară europeană »). Această valută a fost introdusă pe 1
ianuarie 1999 într-un minut, când monedele naţionale ale ţărilor participante au încetat să existe
în forma lor deplină, devenind simple subdiviziuni ale monedei europene. Totuşi bacnotele şi
monedele naţionale au continuat să fie folosite în ţările respective, până la introducerea noilor
bacnote şi monede pe 1 ianuarie 2002. Vechile monede şi-au mai păstrat valoarea legală până la
data limită de 28 februarie 2002.

EUROul este divizat în 100 cenţi, sau centime (nu contează ce declinare este folosită,
centimos spanioli sau centesimi italieni). Documentele oficiale ale UE utilizează termenii euro şi
cent atât la singular cât şi la plural, în funcţie de variaţiile ocazionale ale limbiilor statelor mebre
ale uniunii: de exemplu pluralul italian al euro este euri, în timp ce cuvântul grecesc pentru
centime este lepto (λεπτο). Toate monedele au o faţă comună (1,2 şi 5 cenţi : Europa în lume ;
10, 20 şi 50 cenţi : Europa ca şi o alianţă de State ; 1 şi 2 euro : Europa fără frontiere) şi o faţă
specifică ţării de către care este emisă moneda (chiar şi pentru Andora, Monaco, San-Marino şi
Vatican care şi-au relizat propriile monede). Bacnotele au ieşit toate după o machetă comună
pentru toată zona euro. Evident, toate monedele sunt utilizabile în toate ţările membre, de
exemplu o monedă cu portretul lui Juan Carlos are valoare legală nu doar în Spania ci şi în
Finlanda, în Irlanda...
Data finală de validitate a monedelor naţionale variază de la un stat la altul. Prima moedă
care a dispărut a fost Deutsche Mark (marca germană), pe 31 decembrie 2001 într-un minut,
ultimele monede dispărând pe 28 februarie 2002, data la care toate monedele ar fi trebuit să-şi
înceteze valoarea legală în statele respective. Totuşi băncile centrale ale statelor din zona euro
vor continua să accepte bancnotele şi monedele vechilor devize. (de exemplu până în 2012 în
Franţa pentru bancnote).
În prezent statele membre participante la euro sunt Austria, Belgia, Finlanda, Franţa,
Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania. Aceste ţări sunt
referite frecvent ca "Zona euro" sau "Euroland". Andora, Monaco, San Marino şi Vatican
folosesc de asemenea euro, deşi nu sunt în mod oficial membri euro, nici măcar mebri ai UE.
(Au folosit înainte monede care au fost înlocuite prin euro.)
Din acestea, Monaco, San Marino şi Vatican şi-au creat propriile monede, cu propriile
simboluri naţionale pe spate. Andora foloseşte monede franceze şi spaniole, de vreme ce au
folosit francul francez şi peseta spaniolă ca şi monedele sale. Aceste ţări folosesc euro prin
intermediul unor înţelegeri realizate cu statele membre UE (Italia în cazul principatului San
Marino şi oraşului Vatican, Franţa în cazul principatului Monaco), aprobate de către Consiliul
Uniunii Europene. Muntenegru şi Kosovo, care au folosit marca germană ca şi monedă a lor, au
adoptat de asemenea euro, deşi, spre deosebire de cele trei state de mai sus, nu au intrat în nici o
înţelegere legală în mod explicit cu UE care să le permită acest lucru. Ţările care au avut moneda
naţională fixă în raport cu marcă germană, ex. Bulgaria şi Estonia, s-au raportat şi ele la euro.
Din 2 februarie 2002, litas-ul lituanian (LTL) a intrat în ERM II, rata de schimb fiindu-i fixată în
raport cu euro în locul dolarului american.
Danemarca şi Regatul Unit nu sunt apte în mod legal pentru aderarea la euro, până când
guvernele lor nu decid altfel. Suediei nu i-a fost aprobată participarea de nici un act legal; totuşi,
Suedia a decis în 1997 să nu se alăture zonei euro, aşa că nu a făcut nici un efort spre a-şi
îndeplini criteriul necesar, de a avea o rată stabilă de schimb. Suedia a făcut un referendum pe
tema monedei unice europene pe 14 septembrie, 2003, participanţii votând împotriva euroului,
după cum puteţi vedea mai încolo: Da 41.8%, Nu 56.1%. Aceasta a constituit o decizie pentru
minimum cinci ani.În Danemarca un referendum pe tema aderării la euro a avut loc pe 28
septembrie, 2000, rezultând un procent de 53.2% împotriva aderării.

Euro (EUR sau €) este moneda comună pentru majoritatea ţărilor europene, parte ce fac
parte din Uniunea Europeană, incluzând Germania. Moneda Euro are două părţi diferite; una
comună, partea europeană arătând valuarea monezii şi una naţională ce conţine un desen ales de
către statul membru UE de unde este emisă moneda. Fiecare stat are unul sau mai multe desene
unice pentru acea ţară.

€ 0.01 € 0.02 € 0.05

€ 0.10 € 0.20 € 0.50

€ 1.00 € 2.00

Spre deosebire de monedele euro, bancnotele euro nu au o faţă naţională, ca să indice de


unde provin. Această informaţie este însă conţinută într-un cod de pe reversul biletului. Prima
literă indică în mod unic ţara în care a fost emisă, numerele rămase (adunate apoi şi cifrele sumei
şi readunate până ce rămâne o singură cifră) dând o cifră de verificare unică pentru acea ţară.
Codurile W, K şi J au fost rezervate pentru statele membre UE care deocamdată nu participă la
euro.

Codurile de identificare naţionale


Cod Ţară Suma
Z Belgia 9
Y Grecia 1
X Germania 2
(W) (Danemarca) (3)
V Spania 4
U Franţa 5
T Irlanda 6
S Italia 7
R Luxemburg 8
(Q) Nu este folosit (9)
P Olanda 1
(O) Nu este folosit (2)
N Austria 3
M Portugalia 4
L Finlanda 5
(K) (Suedia) (6)
(J) (Regatul Unit) (7)

Desenele de pe bancnotele euro


Faţă (recto) Valoare Spate (verso)

€5

€ 10

€ 20

€ 50

€ 100

€ 200
€ 500

nationale. Monedele lor nationale nu au orata de schimb fixa fata de moneda unica. Putem afirma
ca trecerea la moneda unica aduce beneficii nu numai intreprinzatorilor, marilor companii,
prestatorilor de servicii, cat si consumatorilor. Ele se refera in principal la:

• Stabilitatea monetara (se elimina riscul ratei de schimb pentru tarile din zona EURO);
• Scaderea preturilor datorita cresterii transparentei in domeniul costurilor, dar si al
concurentei;
• Transferul fondurilor se va face mai usor si mai ieftin;

5.4 Aspecte procedurale ale negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană

Deschiderea negocierilor de aderare este precedată de reuniuni bilaterale de examinare


analitică a acquis-ului comunitar 5– screening – pentru fiecare din cele 31 de capitole. Pornind de
la concluziile reuniunilor bilaterale de examinare a stadiului preluării acquis-ului comunitar de
către ţările candidate, precum şi a altor instrumente de monitorizare de care dispune (tabele de
monitorizare ţară/capitol, raport de monitorizare şi rapoarte de progres privind evoluţiile
înregistrate de ţările candidate în procesul aderării la UE), Comisia Europeană formulează o
opinie cu privire la capitolele pentru care gradul de pregătire a ţării candidate permite începerea
negocierilor. Pe baza acestei opinii, Consiliul UE adoptă decizia cu privire la capitolele de
negociere care sunt deschise cu fiecare ţară candidată.

În vederea purtării negocierilor de aderare a României la UE, autorităţile naţionale


trebuie să întocmească şi să transmită Consiliului UE câte un document de poziţie corespunzător
fiecărui capitol de negociere. Baza negocierilor de aderare este reprezentată de documentul de
poziţie al României împreună cu poziţia comună a Uniunii Europene.

România dezvoltă o abordare a negocierilor ce cuprinde consultări tehnice permanente cu


Comisia Europeană (înaintea prezentării poziţiei României la capitolul respectiv - în vederea
fluidizării şi eficientizării negocierilor), schimburi de opinii la nivel de Negociatori Şefi şi între
echipele de negociere ale statelor candidate la statutul de membru al Uniunii Europene, precum
şi consultări pe plan intern (cu implicarea sindicatelor şi patronatelor în cadrul Comitetului
Economic şi Social, a partidelor politice, a unor organizaţii reprezentative, a societăţii civile în
general).

Delegaţiile sectoriale interministeriale constituite pentru fiecare capitol de negociere


reprezintă structura principală în procesul intern de negociere şi consultări, în urma căruia sunt
elaborate documentele de poziţie. Fiecare delegaţie sectorială este formată din reprezentanţi ai
tuturor instituţiilor care au responsabilităţi în transpunerea şi implementarea acquis-ului din
domeniul respectiv. Din toate delegaţiile sectoriale fac parte, în mod obligatoriu, un reprezentant

5
Acquis-ul comunitar reprezinta ansamblul de drepturi si obligatii comune ce leaga toate statele membre
in cadrul Uniunii Europene.
al Ministerului Integrării Europene (instituţia care coordonează întregul proces de pregătire a
României pentru aderarea la UE) şi un reprezentant al Ministerului Finanţelor.

La baza documentului de poziţie se află un dosar de fundamentare, care are menirea să


asigure un caracter realist angajamentelor exprimate de România în cursul negocierilor. Pentru a
permite stabilirea în mod corect a acestor angajamente, dosarele de fundamentare, alcătuite din
fişe elaborate pentru fiecare act normativ comunitar, trebuie să arate cu precizie care sunt
eforturile legislative, sociale şi bugetare pe care le solicită fiecare măsură, precum şi ce condiţii
se cer a fi îndeplinite în prealabil pentru ca o măsură să poată fi luată şi care este impactul său
(efecte de constrângere şi beneficii scontate).

Odată elaborate, documentele de poziţie şi dosarele de fundamentare sunt supuse


adoptării de către Guvernul României. În cursul elaborării şi după adoptare, au loc consultări cu
Comisia Parlamentului pentru integrare europeană şi cu comisiile parlamentare relevante pentru
fiecare capitol de negocieri, în conformitate cu prevederile Constituţiei României. Documentul
de poziţie este apoi transmis Consiliului UE.

În relaţia cu Uniunea Europeană, negocierile de aderare iau forma unei conferinţe


interguvernamentale bilaterale – Conferinţa interguvernamentală de aderare a României la UE.
La reuniunile Conferinţei participă România, statele membre UE şi Comisia Europeană.

Spre deosebire de alte tipuri de negociere, negocierile de aderare se desfăşoară, în


principal, în procedura scrisă. Întâlnirile sunt concentrate la nivel de miniştri/ şefi de delegaţii şi
la nivel de negociatori şefi, adjuncţi ai şefilor de delegaţii. Conform procedurii, au loc cel puţin o
întâlnire la nivel ministerial şi una la nivel de adjuncţi ai şefilor de delegaţii la fiecare şase luni
(în cursul unei preşedinţii a Consiliului UE), cu posibilitatea ca frecvenţa acestor întâlniri să fie
adaptată necesităţilor.

Bibliografie :

1. Drd.Alexandru Florin Magureanu, „Drepturi si libertati cetatenesti in UE”,


„Dreptul Comunitar si dreptul intern-Aspecte privind legislatia si practica
judiciara”, Editura Hamangiu,Bucuresti,2008
2. Nicolae Voiculescu, „Drept Comunitar al Muncii”,Editura Wolters Kluwer,
Bucuresti, 2009
3. Cursurile de master de Drept Comunitar al Afacerilor
4. Cursurile de SEPDO din anul IV-facultatea de drept
Conventia Europeana a Drepturilor Omului
5. Drept comunitar Partea Generala , Editura All Back 2003
Prof. Augustin Fuerea