Sunteți pe pagina 1din 14

24 mai, duminicã

Caro Andrea, povara vieþii mele,


Te-am ameninþat de nenumãrate ori cã te voi pãrãsi,
dar n-am fãcut-o niciodatã. Acum, însã, chiar plec. ªtii
bine cã mã gândesc de o sutã de ori înainte de a lua o hotã-
râre, dar când o fac, nu mai existã nicio cale sã dau înapoi.
În toþi aceºti optsprezece ani de cãsnicie, am avut su-
ficient timp sã cântãresc egoismul tãu, minciunile tale
sfruntate, inhibiþiile ºi infantilismul tãu.
Dacã vrei sã supravieþuieºti, va trebui sã înveþi sã te
ocupi de tine însuþi, de copiii noºtri ºi chiar de grãdina
zoologicã din casa asta. Nu-þi va fi deloc uºor sã dai or-
dine menajerei – pe care o gratulezi cu atâta graþie „cre-
tina aia“ – sã o scoþi la capãt cu suor Alfonsina – care
ne ameninþã cu focul iadului pentru cã refuzãm sã-l
botezãm pe micuþul Luca – sau sã ai grija maicã-tii –
care dispare de acasã o datã la fiecare douã zile ºi în cã-
utarea cãreia trebuie sã scotoceºti prin tot oraºul. Va fi
cum nu se poate mai greu pentru tine sã te descurci cu
psihologul Luciei, cu Daniele – car e îºi înfige ace ºi
inele pe fiecare centimetru pãtrat de pe corp ºi care,
la cincisprezece ani, încã mai face noaptea pipi în pat,
cu facturile care trebuie plãtite la Poºtã ºi la bancã, cu
documentele justificative pentru 7401 sau cu lista zilnicã

1 Modello 740 – în Italia, unul dintre codurile referitoare la

impozitul pe venit (n. tr.).


10 SVEVA CASATI MODIGNANI

de cumpãrãturi. Va trebui sã faci naveta între ºcoalã ºi


grãdiniþã, între sala de judo a lui Daniele, cursurile de
înot ale lui Luca ºi ºcoala de dans a Luciei. Va trebui sã
cauþi un instalator pentru cã sifonul de la baie curge ºi
o echipã de dezinsecþie pentru furnicile-mamut care in-
trã în casã prin gaura de la terasã, ºi care pânã acum s-au
dovedit imune la orice otravã.
Cu toate acestea, ºi cu multe altele, te vei descurca
de unul singur de azi înainte, pentru cã eu nu voi mai fi
aici ca sã încerc sã peticesc gãurile unei bãrci care de ani
buni stã sã se scufunde.
Cu atâtea responsabilitãþi pe cap, mã întreb când vei
mai gãsi timp pentru „sporturile“ tale favorite: minciu-
nile, trãdãrile, nepãsarea faþã de copiii noºtri.
În afara unei minunate, dar scurte paranteze, în toþi
aceºti ani n-am fost altceva decât o sclavã devotatã unui
stãpân plin de aroganþã.
Recunosc: ºi eu þi-am fost complice în tot acest joc
pervers, pentru cã þi-am suportat supusã ofensele ºi sa-
mavolniciile, doar pentru cã m-am temut cã voi rã-
mâne singurã.
Pânã la urmã însã, iatã cã atitudinea ta plinã de dis-
preþ a fost mai puternicã decât teama mea de singurãtate.
Am ajuns în aceeaºi situaþie ca atâtea alte milioane
de femei – victime cu bunã ºtiinþã, care sperãm la infi-
nit într-un viitor mai bun, într-un miracol care sã aducã
soarele ºi pe strada noastrã.
Dacã ai ºti de câte ori m-a cuprins lehamitea din ca-
uza nenumãratelor grosolãnii pe care am fost nevoitã sã
le înghit, ºi de câte ori am încercat sã te clintesc din ati-
tudinea ta egoistã! În cele din urmã însã, am priceput cã
vorbele nu servesc la nimic: trec ca apa. Doar faptele
conteazã. Aºa cã m-am hotãrât sã trec la fapte.
Dupã optsprezece ani, am curajul sã-þi mãrturisesc
cã nu mai sunt deloc atrasã de tine.
11

Oare cum puteam eu sã-mi imaginez atunci, la în-


ceput, cã bãrbatul de care m-am îndrãgostit nu e altceva
decât un puºti care refuzã sã se maturizeze?
Când ne-am cãsãtorit, eram mult prea tânãrã ºi ne-
sigurã pe mine însãmi ca sã pricep una ca asta.
Blestematã sã fiu, eu ºi dorinþa mea de a fi apreci-
atã de toatã lumea, dar mai ales de maicã-mea! Ea a
fost cea care ºi-a dorit pentru mine un soþ tradiþional,
un cap de familie de modã veche. Uite cã i-am fãcut pe
plac! ªi cu ce m-am ales?!
M-am ales cu un mascul tipic, despotic ºi acapara-
tor cu nevasta, în timp ce copiii noºtri sunt cele mai di-
ficile creaturi de pe lumea asta, din cauzã cã tu le-ai
permis orice. Niciunul nu vrea sã-ºi recunoascã propri-
ile greºeli. ªi uite aºa, Lucia, Daniele ºi Luca sunt do-
vada cea mai elocventã a falimentului meu, ca soþie ºi
mamã. Numai cã acum nu mai vreau nicio secundã sã
mã simt vinovatã pentru toate acestea. De azi încolo, te
vei ocupa tu de ei!
Îi iubesc ca pe ochii din cap, la fel cum, odatã, te-am
iubit ºi pe tine. De ei mã îndepãrtez cu durere în suflet,
pe tine însã, te pãrãsesc simþind cum mi se ia o piatrã de
pe inimã.
Nu-þi mai suport duplicitatea, narcisismul, atitudi-
nea ta falsã de tatã-prieten: o faci pe generosul cu copiii,
dai impresia cã eºti mereu înþelegãtor cu ei, le cumperi
cadouri scumpe cu care eu nu sunt de acord ºi le asculþi
minciunile – fie ele mici sau gogonate – cu o bunãvo-
inþã ce în niciun caz nu-þi aparþine.
Prin comportamentul tãu prefãcut, ai devenit tatãl
„cel bun“, în timp ce eu am rãmas mama „cea hainã la
suflet“. Tu – cel care le permite totul, eu – cea care nu
ºtie altceva decât sã le interzicã totul.
De fiecare datã când încerc sã-þi reproºez câte ceva,
te dezlãnþui plin de furie ºi spargi tot ce-þi picã în mâini.
12 SVEVA CASATI MODIGNANI

Sã te dai în spectacol e singurul tãu rãspuns atunci când


vine vorba despre responsabilitãþile pe care trebuie sã þi
le asumi în aceastã casã. Apoi pleci trântind uºa. Pe vre-
muri chiar îmi era teamã cã nu te vei mai întoarce nici-
odatã. Biata de mine! Pe atunci eram ca un câine cãruia
îi este fricã sã nu rãmânã fãrã stãpân, aºa tiran cum e
el… De-a lungul timpului, am încercat din rãsputeri sã
le ascund copiilor noºtri cã eºti la fel de infantil ca ºi ei,
dar sã ºtii cã au cam înþeles cu cine au de-a face, iar acum
sunt confuzi ºi rãtãciþi.
Caro Andrea, nenorocirea vieþii mele! Nici nu-þi
imaginezi câtã urã am strâns în suflet ºi câtã durere simt
lãsându-mi copiii pe mâinile tale! Vai þie dacã nu te vei
îngriji aºa cum trebuie de ei!
Plec la Cesenatico, la vila bunicii mele. Vreau sã fiu
singurã.
Lor le vei spune cã-mi pot telefona la orice orã din
zi ºi din noapte, fie pe mobil, fie pe telefonul fix de la
vilã. În ceea ce te priveºte pe tine, în schimb, aflã cã va
trebui sã te supui regulilor mele ºi sã le spui cã eu doar
mi-am luat o vacanþã, pentru cã am nevoie de odihnã.
Sã nu îndrãzneºti cumva sã mã cauþi! Dacã vei avea
tupeul ãsta, aflã cã mã voi întoarce doar pentru a-mi
lua copiii ºi cã te voi pãrãsi pentru totdeauna. Dacã
încã mai þii cât de cât la familia aceasta, nu te face nici
vãzut, nici auzit!
Din clipa aceasta eºti singur, faþã în faþã cu respon-
sabilitãþile pe care nu ai vrut niciodatã sã þi le asumi ºi,
pentru prima datã, eºti doar tu ºi copiii tãi… Domnul
sã vã aibã în pazã ºi mã rog Lui sã vã descurcaþi!…
Penelope
FUSESE O CEART| ÎNGROZITOARE...

Fusese o ceartã îngrozitoare între Andrea ºi Penelope.


Cauza – Stefania, o ziaristã în devenire, care scria cronici
de spectacole. Nu se poate spune cã motivul scandalului
a fost gelozia. Penelope se înfuriase din nou din cauza
minciunilor sfruntate pe care i le turna soþul ei. Andrea
nega mereu cã îi este infidel, chiar ºi atunci când era pus
în faþa evidenþei. O înºela dintotdeauna, ºi dintotdeauna
se declara nevinovat.
– Nu ºtiu cum se face, începu femeia, dar chiar azi-di-
mineaþã, la câteva ore dupã ce am fãcut dragoste cu tine,
am bãut o cafea la bar chiar cu frumuºica aia de colegã a
ta. ªi numai bine cã, la plecare, ea s-a nãpustit plângând
în braþele mele, implorându-mã s-o iert.
– Ha! Blufezi! replicã Andrea.
– Ba, sã ºtii cã ea a fost cea care m-a cãutat. Mi-a
spus totul!
– Sunteþi douã nebune! Visaþi amândouã cai verzi
pe pereþi!
Andrea se holba la ea stupefiat. Începea sã i se facã
fricã, iar Penelope ºtia bine cã în momentul acela soþul ei
14 SVEVA CASATI MODIGNANI

era gata sã explodeze, sã spargã tot ce-i cãdea în mânã.


Asistase însã de prea multe ori la ieºirile lui teatrale, ca sã
mai fie impresionatã…
– N-ai minte deloc, Andrea! comentã ea. Habar n-ai
cât de departe poate ajunge complicitatea femeilor. De
exemplu, astãzi, nu numai cã Stefania mi-a povestit totul
plângând, dar am sfârºit amândouã prin a ne prãpãdi de
râs, povestindu-ne subterfugiile ridicole la care recurgi ca
sã nu-mi dau eu seama cã mã înºeli.
Andrea o fixa din priviri, încordat la maximum. Urma
sã se dezlãnþuie dintr-o clipã într-alta. Sfidându-l, Penelope
continuã, ridicând vocea:
– ªi dacã tot am ajuns aici, te anunþ cã nu-þi mai per-
mit sã-mi insulþi inteligenþa, aºa modestã cum o fi ea.
Eºti o cãzãturã, Andrea! ªi ca soþ, ºi ca tatã! O cãzãturã!
Nu te mai suport! De data asta chiar cã s-a terminat
totul între noi!
Pânã la urmã, fu o crizã de furie în toatã regula. Izbuc-
nise fãrã sã-i pese cã Priscilla, menajera, trãgea cu urechea
de dupã uºa sufrageriei, iar copiii, închiºi în camerele lor,
auzeau toatã zarva.
Andrea þinea în mânã un volum de la Treccani1. Dupã
o clipã de perplexitate, îl aruncase cu toatã forþa în gea-
mul uºii de la sufragerie, care se fãcu þãndãri. În clipa ur-
mãtoare, ieºi cu paºi mari din casã, trântind uºa.
Se întoarse la miezul nopþii, ducând cu grijã un tort
de îngheþatã cu vanilie ºi ciocolatã. Calculul era simplu:
dacã nevastã-sa era încã treazã, ar fi jucat obiºnuita
scenã a pocãinþei, ea l-ar fi iertat ºi apoi ar fi sãrbãtorit
sfârºitul ostilitãþilor la masa din bucãtãrie, cu câteva giu-
giuleli între douã felii de tort. Dacã, în schimb, o gãsea

1În Italia, Institutul Treccani este principalul editor de enciclo-


pedii ºi dicþionare (n. tr.).
15

dormind, ar fi pus îngheþata în congelator ºi ar fi dat re-


prezentaþia a doua zi.
În casã domnea liniºtea. Copiii dormeau.
Sansone, ciobãnescul maremmano1, tolãnit lângã me-
zinul Luca, îºi ridicã alene capul uriaº, îi aruncã o privire
indiferentã, apoi închise din nou ochii ºi se culcã la loc.
Penelope, întinsã pe canapea, dormea ºi ea. Sau, cel pu-
þin, aºa pãrea. O privi cu duioºie. Se gândi cã, odatã
ºi-odatã, va înceta sã-i mai provoace atâta suferinþã.
Tresãri vãzând rama goalã a uºii de la sufragerie ºi
abia atunci îºi aminti cã spãrsese geamul. Acum, ce sã
fac? Asta e! îºi spuse. Fãrã îndoialã cã Penelope gãsise
deja pe cineva care sã vinã sã-l înlocuiascã. Se aplecã spre
ea ºi o mângâie uºor pe obraz. Apoi se îndreptã cu paºi
obosiþi spre dormitor.
Avusese o searã de coºmar la redacþia ziarului unde
el era ºeful secþiei „Spectacole“. Faxurile se blocaserã
pur ºi simplu, iar cel mai important fragment al relatãrii
trimise de corespondentul de la Londra nu ajunsese în
timp util. Fusese nevoit sã se aºeze el însuºi în faþa com-
puterului. Cu câteva materiale de arhivã ºi un rezumat
obþinut prin telefon, reuºise sã scrie un articol de des-
chidere mulþumitor.
În plus, îºi mãcinase nervii ºi cu un articol emfatic re-
feritor la o emisiune de televiziune de proastã calitate, dar
despre care fusese constrâns sã scrie bine.

Se dezbrãcã, îºi aruncã hainele la întâmplare pe fotoliu


ºi se bãgã în pat. Ar fi vrut sã citeascã mãcar douã–trei
pagini din biografia unei cântãreþe la modã, despre care
urma sã scrie un articol, dar se prãbuºi rãpus de obosealã.

1 Denumirea oficialã a rasei: Cane pastore Maremmano Abruz-


zese (it.), ciobãnesc de Maremma Abruzzo (n. tr.).
16 SVEVA CASATI MODIGNANI

Înainte sã adoarmã se gândi cã dimineaþã va avea timp su-


ficient sã se împace cu nevastã-sa.
Se trezi pe la unsprezece. Se întinse prelung, întocmai
ca un motan, înfiorându-se la atingerea cearºafurilor fine.
Se gândi imediat la Penelope. Persoana cea mai importantã
din viaþa lui! Pentru Andrea nu exista nicio femeie care sã
se compare cu ea. Iubita sa soþie, avea nevoie de ea ca de
aer ca sã supravieþuiascã. Stefania, e-adevãrat, era de-o fru-
museþe nãucitoare. Se simþise excelent când fãcuserã dra-
goste, pentru cã ea se pricepea sã transforme o partidã de
sex într-un joc de-a dreptul irezistibil. Dar niciodatã nu
i-ar fi dãruit Stefaniei locul ocupat de Cosânzeana lui nea-
oºã, cu bujori în obrãjori. Penelope, cea cu coapsele fine
ca mãtasea, cu ºolduri apetisante ºi sâni de adolescentã, cu
pântecele mic ºi tare – în ciuda celor trei sarcini pe care le
avea la activ – îi plãcea mai mult decât oricare alta. Buzele
ei cu gust de mandarine ºi ochii plini de strãlucire îl fer-
mecau pur ºi simplu. Iubea totul la ea: vocea învãluitoare,
mâinile ei mici cu degete durdulii, ba chiar ºi felul ei de-a
dreptul graþios în care îºi rodea unghiile. Când îºi trecea
degetele prin pãrul ei negru, veºnic ciufulit, ºi când îi cu-
prindea în braþe trupul moale, dar puternic, se simþea stã-
pânul universului. κi spuse cã ea era ca o stâncã de care el
se agãþase ca sã nu se prãbuºeascã în neant, ºi cã nu se nãs-
cuse încã femeia – fie ea ºi o splendoare – care sã poatã
concura cu mult iubita lui Pepe. Stefania, la fel ca celelalte
cunoºtinþe pasagere, era doar o joacã.
Aºa cã trebuia sã facã pace imediat. Cu atât mai mult
cu cât în dimineaþa aceea cei trei copii ai lor nu erau acasã.
Ca în fiecare duminicã, plecaserã în vizitã la veriºorii so-
þiei sale.
Coborî din pat, îºi trase halatul, apoi deschise larg fe-
reastra ºi ieºi din dormitor. Se întrebã de ce nu aude, ca
întotdeauna duminica, muzicã în sufragerie. Apoi se mirã
17

când dãdu cu ochii de Sansone, câinele lor ciobãnesc.


Stãtea întins chiar lângã uºa dormitorului sãu. Mai mult
decât orice însã, i se pãru suspectã liniºtea deplinã din
casã. Hm! îºi zise. Cam multe semne de alarmã în dimi-
neaþa asta.
– Pepe, unde eºti?! strigã el, sperând sã-i audã ime-
diat vocea.
Niciun rãspuns. Nu intrã în baie, aºa cum fãcea întot-
deauna dimineaþa, ci se grãbi spre bucãtãrie. Se aºtepta sã
gãseascã masa aranjatã cu grijã, castronul cu fructe feliate
gata pregãtit, la fel ºi cana lui cu iaurt proaspãt, pâinea
prãjitã, mierea, cafeaua fierbinte, aromatã… Aºtepta di-
mineþile de duminicã tocmai pentru scena aceasta patri-
arhalã, când soþia lui îl aºtepta sã se trezeascã, rãsfoind
rãbdãtoare ziarul. Acum însã, nici urmã de toate astea.
Simþi cã se sufoca. În bucãtãrie, pãrea cã se petrecuse o re-
voluþie: farfurii murdare, ceºti cu resturi de lapte ºi ce-
reale, borcane de gem uitate fãrã capac, zahãr vãrsat pe
masã… Fãcu un pas înapoi, speriat.
– Pepe, unde eºti? strigã din nou, de data asta cu gâ-
fâitul unui copil pierdut prin aglomeraþie de maicã-sa.
Îi rãspunse doar Sansone, cu un scheunat slab.
– Ce naiba se întâmplã aici în dimineaþa asta? se
alarmã el ºi începu sã inspecteze toate camerele.
În salon, haos. Aceeaºi debandadã ºi în dormitoarele
copiilor, în camerele de baie ºi în holul de la intrare. Nici
urmã de Penelope. Sã-i fi dus ea cu maºina pe copii? se
întrebã. Exclus! Întotdeauna veneau veriºorii Pennisi
sã-i ia. Simþi inima bãtându-i din ce în ce mai repede.
Penelope n-ar fi ieºit niciodatã din casã lãsând în urma ei
o asemenea dezordine. Sau fãrã sã aibã un bun motiv sã
facã asta. Cu privirile rãtãcite, Andrea se întoarse în bu-
cãtãrie. Pe raftul bufetului, sprijinit de un ceas de porþe-
lan vienez, descoperi un plic: Pentru Andrea. Era sigilat.
18 SVEVA CASATI MODIGNANI

Îl desfãcu grãbit cu mâinile tremurând ºi scoase o hârtie


scrisã mãrunt ºi ordonat. O analizã cu febrilitate, neºtiind
parcã de unde sã înceapã.
Citi tot, pânã la capãt. Apoi se prãbuºi pe un scaun.
Era nãuc, de parcã ar fi primit o loviturã în moalele ca-
pului. Acelea nu erau cuvintele lui Penelope. Nu ale ce-
lei pe care o cunosc eu, îºi spuse nevenindu-i sã creadã cã
soþia lui – supusa lui soþie! – îndrãznise sã-i scrie o
asemenea misivã. Sansone, întins la picioarele lui, îl fixa
cu privirea, tãcut. Pânã ºi papagalii – Cip ºi Ciop – în
colivia lor din antreu, erau suspect de liniºtiþi. Abia atunci
observã cã mai exista un mesaj de la Penelope. Fusese
scris cu creta pe tãbliþa de lângã frigider: Iubiþii mei co-
pii, am hotãrât sã plec pentru un timp. Am nevoie de
odihnã. O sã mã întorc curând. Vã iubesc ºi vã îmbrãþi-
ºez cu drag. Mama.
– Aºa ceva nu se poate! izbucni Andrea. Se uitã la
câine ca ºi cum ar fi aºteptat o explicaþie de la el. Deodatã
îi venirã în minte cuvintele pe care Penelope i le strigase
cu o zi înainte: „De data asta, chiar cã s-a terminat totul
între noi!“
– A luat-o razna! susurã cu o voce gâtuitã de spai-
mã, adresându-se lui Sansone. Câinele îi rãspunse cu un
cãscat plictisit, dar bãrbatul insistã: Una e sã ameninþi
pe cineva ºi alta e sã dai frâu liber nebuniei. Acu’ sã te
þii, cucoanã!
Ridicã receptorul ºi formã numãrul de mobil al lui
Penelope. Îi rãspunse robotul: Abonatul apelat de dum-
neavoastrã nu rãspunde. Vã rugãm reveniþi. Trânti re-
ceptorul în furcã ºi trase un ºut suportului de reviste de
lângã canapea. Scoase un urlet. Apoi o înjurãturã. Se lo-
vise rãu la picior.
Se întoarse în bucãtãrie ºchiopãtând, deschise frigi-
derul ºi înºfãcã o sticlã de apã mineralã. Umplu un pahar
19

ºi bãu lacom, cu înghiþituri repezi. Privirea i se înnegurã.


Se nãpusti spre borcanul cu zahãr ºi îl aruncã cu putere
în vitrina bufetului. Zahãrul ºi cioburile de sticlã um-
plurã podeaua. κi ieºise din minþi ºi de faþã nu era ni-
meni pe care sã-ºi poatã revãrsa furia.
Nu putea accepta în ruptul capului acuzaþiile femeii
ºi nu-i venea sã creadã cã ea chiar îl pãrãsise. Se simþea pur
ºi simplu insultat.
– De n-aº fi întâlnit-o niciodatã pe haimanaua asta,
bine mai era! ºuierã el printre dinþi. Mototoli scrisoarea
ºi o azvârli cât colo. Apoi începu sã urle, privind întruna
la Sansone: Tâmpita naibii! Da’ cine se crede ea, mã
rog?! Auzi, sã-ºi închidã telefonul! O sã sar în maºinã ºi
mã duc dupã ea, o iau de gât ºi dacã n-oi aduce-o eu în ºu-
turi pânã acasã… Ei, lasã!
Câinele pãru nemulþumit ºi începu sã mârâie, dez-
velindu-ºi colþii.
– Ia mai taci naibii ºi tu! se rãsti Andrea, cãutând cu
privirea scrisoarea pe care abia o aruncase.
O descoperi, o luã de pe jos, apoi o netezi cu palmele
ºi se îndreptã spre dormitor. Era singurul loc din casã
unde nu era chiar totul întors pe dos. Se trânti pe pat,
peste pãturile ºi cearºafurile care încã mai pãstrau ceva din
cãldura plãcutã în care se alintase de unul singur cu câteva
minute mai devreme. Nici mãcar nu bãnuia atunci ce ca-
tastrofã s-a abãtut asupra lui. Începu sã citeascã din nou
scrisoarea, cântãrind atent fiecare cuvânt. Penelope schi-
þase portretul unui om de nimic, iar el nu se recunoºtea
în acele rânduri.
Descrisese o familie anapoda, ºi cu niciun chip nu
putea fi vorba despre familia lui. Despre ea însãºi spunea
cã fusese toatã viaþa o sclavã, victima unui tiran care a ex-
ploatat-o mereu. ªi, în plus, îl mai ºi ºantaja: dacã s-ar
duce dupã ea, s-ar fi întors doar ca sã ia copiii ºi apoi sã-l
20 SVEVA CASATI MODIGNANI

pãrãseascã pentru totdeauna. Un dezastru, nici mai mult


nici mai puþin! Dar oare era adevãrat ce se întâmpla? An-
drea se considerase dintotdeauna un soþ ºi un tatã model.
Da, adevãrat, poate cã din când în când îmi mai ies din
fire! admise în sinea lui. Dar oare care bãrbat nu se ceartã
niciodatã cu nevasta lui? Mai ales dacã are parte, ca mine,
de una perfidã, care nu scapã nicio ocazie sã-ºi punã bãr-
batul cu spatele la zid… Apoi tresãri, amintindu-ºi ceva.
Sã fi fost geloasã pe Stefania?
Penelope se înfuriase pentru cã el nega mereu cã o
înºalã. Dar ce bãrbat e atât de lipsit de minte încât sã ad-
mitã aºa ceva? pufni el. Se ridicã din pat ºi se duse la fe-
reastrã. Aceeaºi stradã dintotdeauna, acelaºi parfum
îmbãtãtor de tei, maºini care treceau în sus ºi în jos…
Nimic nu se schimbase. Doar viaþa lui se schimbase. Îl
pãrãsise nevasta! Andrea însã nu putea crede cã moti-
vele gestului ei erau cele din scrisoarea lãsatã pe bufet.
Poate cã era vorba de altceva. Dar ce anume? ªi totuºi,
dacã lucrurile stau chiar aºa cum zice ea? se întrebã el
dintr-odatã. Pãi, sigur cã da! Avea perfectã dreptate
Penelope a lui. S-a comportat ca un inconºtient. Parcã
un fulger luminase brusc întunericul din mintea sa ºi-l
fãcuse sã-ºi vadã limpede propria nimicnicie. Nu a fost
altceva decât un soþ infidel, a minþit-o mereu ºi a lãsat-o
doar pe ea sã se ocupe de casã ºi de copii, iar el nu a in-
tervenit decât arareori ºi, de fiecare datã, fãrã rost. Cum
de a putut fi atât de prost? ªi cum de l-a suportat
Penelope atâta amar de vreme?
Deschise pumnul ºi încredinþã scrisoarea ei vântului.
Apoi se sprijini cu mâinile de pervazul ferestrei ºi îºi plecã
fruntea, învins. Începu sã plângã.
Ultima datã când plânsese era încã un puºti. Atunci fu-
sese vorba de o dramã de familie. Trecuse de mult. Oare
de ce îi revenea în minte povestea aceea tocmai acum?
Dacă v-a plăcut acest fragment de carte, mai multe detalii despre
modalităţile de livrare şi plată puteţi găsi în paginile Nemira.ro.