Construiţi relaţia terapeutică, folosind abilităţile de ascultare şi de influenţare, în dialogul

cu clienta, care are următorul discurs:

“Sunt asistentă medicală de 10 ani. De-a lungul timpului, mi-a fost frică de diverse
lucruri dar, în final, am rămas doar cu depresia asta, cu care mă lupt de aproape doi ani. Nu pot
face nimic, nu sunt în stare de nimic, nu sunt bună de nimic, dorm tot timpul.
O vreme am lucrat la pediatrie. Acolo mă blocam – îmi era în permanenţă teama să nu
îmi moară vreun copil. Acest lucru mă copleşea. Şi când era Mihai mic îmi era teamă să nu îmi
cadă din braţe, să nu-l scap. Până şi acum îmi mai este teamă să nu îi fac vreun rău. Şi mama
mea vitregă mereu mă cicălea şi mă făcea responsabilă de orice problemă pe care o avea Mihai.
Mă simţeam tare neplăcut.
Mai am angoase şi la serviciu faţă de persoanele pe care nu le cunosc, deşi ştiu că sunt
bună în meseria mea. Nu ştiu să mă exprim, nu îmi găsesc cuvintele.
Acum mă mai apucă şi tremuratul când merg cu metroul şi îmi vine să leşin. E penibil.
Aproape că nu mai pot merge cu metroul.
În copilărie bunică-mea a fost foarte severă cu mine şi mi-a ştirbit personalitatea. Mult
timp mi-a impus ce să fac, ce să nu fac, ce să simt, ce să nu simt, cu cine să vorbesc, cu cine să
nu vorbesc. Asta m-a făcut să nu mă simt nicăieri în largul meu. Nu îmi găsesc nicăieri locul şi
sunt foarte depresivă. Niciodată nu m-am simţit bine undeva.
Primul meu prieten era foarte urât şi nu îmi plăcea deloc, dar era de familie bună şi îi
plăcea bunică-mii. Mai târziu am cunoscut un băiat tare drăguţ, cu care m-am simţit bine, mai
ales în familia lui. Era o atmosferă aşa de caldă şi prietenoasă. Bunică-mea ne-a despărţit.”